VERIFICAREA ŞI CERTIFICAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE

10.1. Examinarea de ansamblu şi analitică a situaţiilor financiare anuale

Componenţa situaţiilor financiare anuale este stabilită prin norme elaborate în acest
sens de către Ministerul Finanţelor Publice.
În literatura de specialitate, componentele situaţiilor financiare anuale mai sunt
denumite şi documente contabile de sinteză, pentru a se marca faptul că aceste situaţii
asigură sinteza informaţiilor contabile.
Bilanţul se completează prin prelucrarea şi transcrierea datelor din balanţa de
verificare finală (definitivă) şi din bilanţul exerciţiului precedent. Astfel de operaţiuni se
realizează prin selectarea, gruparea şi însumarea soldurilor finale din balanţă, corespunzător
conţinutului posturilor bilanţiere.
Contul de profit şi pierdere se completează, pentru exerciţiul încheiat cu sumele
determinate prin metoda acumulării cheltuielilor şi veniturilor, pe baza balanţei de verificare,
de la începutul anului şi până la finele acestuia. Structurile incluse în formular se determină
prin simpla preluare din conturi a sumelor totale creditoare pentru venituri sau debitoare
pentru cheltuieli ori prin gruparea şi însumarea sumelor totale de la două sau mai multe
conturi, în funcţie de conţinutul lor.
Completarea notelor explicative se realizează utilizând datele din balanţele de
verificare sintetice şi analitice, din contul de profit şi pierdere, din contabilitatea de gestiune
şi, uneori, din actele de înfiinţare şi contractele comerciale.
Situaţiile financiare anuale după ce au fost întocmite şi semnate de persoanele
împuternicite în acest sens, sunt supuse operaţiilor de verificare, certificare şi de aprobare în
vederea depunerii lor la unitatea fiscală teritorială şi la Oficiul Registrului Comerţului.
Verificarea şi certificarea situaţiilor financiare anuale intră în competenţa comisiei de
cenzori din cadrul societăţii comerciale pe acţiuni sau a exeperţilor contabili şi contabililor
autorizaţi cu studii superioare, în cazul societăţilor organizate sub o altă formă jurdiciă.
Administratorilor societăţii comerciale le revine sarcina de a prezenta, în scopul
verificării şi certificării, situaţiile financiare şi documentele justificative pe baza cărora s-au
întocmit aceste lucrări de sinteză, cu cel puţin o lună înainte de ziua stabilită pentru
adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor.
Certificarea situaţiilor financiare anuale se efectuează ulterior verificării lor riguroase.
Obiectivul verificării este acela de a se asigura că documentele contabile de sinteză oferă o
imagine reală, completă şi fidelă a situaţiei patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatului
obţinut.
În acest sens se au în vedere şi verificările din cursul anului şi orice alte elemente
relevante, întocmindu-se un raport în care se consemnează detaliile privind constatările
făcute. Raportul se prezintă în timp util acţionarilor sau asociaţilor, înainte de întrunirea lor în
şedinţa convocată pentru aprobarea situaţiilor financiare anuale.
Aprobarea situaţiilor financiare anuale este de competenţa consiliului de administraţie
şi a adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, în funcţie de caz. În acest scop se face o
analiză de detaliu a elementelor prezentate în situaţiile financiare anuale, precum şi a
raportului de gestiune şi a raportului cenzorilor. Un loc prioritar îl ocupă modul de repartizare
a profitului, urmărindu-se respectarea dispoziţiilor legale, dar şi interesele acţionarilor sau
asociaţilor. Totodată, se stabilesc măsurile ce se impun pentru evoluţia viitoare a entitatii şi
pentru creşterea eficienţei economice. Aspectele referitoare la modul de soluţionare a
obiectivelor aflate pe ordinea de zi a şedinţei adunării generale sunt consemnate într-un
proces-verbal.
Analiza şi aprobarea situaţiilor financiare anuale constituie o condiţie indispensabilă
pentru aducerea la îndeplinire a competenţelor ce le revin administratorilor, acţionarilor sau
asociaţilor în ceea ce priveşte gestionarea patrimoniului.
 În prezent, cadrul general în materia societăţilor comerciale din România, inclusiv în
privinţa reglementării administrării, este dat de Legea societăţilor comerciale 31/1990,
republicată.
Ulterior certificării şi aprobării, situaţiile financiare sunt depuse la unitatea teritorială a
M.F.P. unde persoana juridică este înregistrată.
În spiritul normelor legale în vigoare termenele de depunere sunt:
 150 de zile pentru persoanele juridice care aplică Standardele internaţionale de
raportare financiară (IFRS);
 120 de zile pentru celelalte persoane juridice.
Persoanele care de la constituire nu au desfăşurat activitate, cu excepţia societăţilor
comerciale, precum şi cele aflate în lichidare, potrivit legii, depun o declaraţie în acest sens,
în termen de 60 de zile de la închiderea exerciţiului financiar, la unităţile teritoriale ale
Ministerului Finanţelor Publice.
Analiza datelor din situaţiile financiare anuale aduce un plus de relevanţă, claritate şi
expresivitate în aprecierea situaţiei economico-financiare a întreprinderii.
Analiza documentelor de sinteză contabilă este utilă, în primul rând, conducerii
întreprinderii, deoarece facilitează luarea deciziilor manageriale în domeniul gestiunii,
investiţiilor, creditului. De asemenea, utilizatorii externi ai informaţiilor contabile sunt
informaţi asupra solvabilităţii, rentabilităţii şi a altor aspecte economico-financiare care
caracterizează activitatea întreprinderii respective.

10.2. Raportul auditorului asupra situaţiilor financiare

Situațiile financiare anuale ale entităților mijlocii și mari, precum și ale

societăților/companiilor naționale, societăților cu capital integral sau majoritar de stat și
regiilor autonome sunt auditate de unul sau mai mulți auditori statutari sau firme de audit.
Sunt supuse, de asemenea, auditului entitățile care, la data bilanțului, depășesc limitele
a cel puțin două dintre următoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 3.650.000 EUR;
b) cifra de afaceri netă: 7.300.000 EUR;
c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.
Obligația de auditare pentru entitățile prevăzute se aplică atunci când acestea
depășesc limitele respective în două exerciții financiare consecutive. De asemenea, entitățile
respective sunt scutite de la obligația de auditare a situațiilor financiare anuale dacă limitele
a două din cele trei criterii menționate nu sunt depășite în două exerciții financiare
consecutive.
Situațiile financiare anuale ale entităților mici și microentităților se verifică, după caz,
de cenzori, potrivit legii. Totodată, auditorul (auditorii) statutar(i) sau firma (firmele) de
audit:
a) exprimă o opinie privind:
(i) consecvența raportului administratorilor cu situațiile financiare pentru același
exercițiu financiar; și
(ii) întocmirea raportului administratorilor în conformitate cu cerințele legale aplicabile;
b) declară dacă, pe baza cunoașterii și a înțelegerii dobândite în cursul auditului cu
privire la entitate și la mediul acesteia, a(au) identificat informații eronate semnificative
prezentate în raportul administratorilor, indicând natura acestor informații eronate.
Prevederile legale referitoare la obligația auditării se aplică și situațiilor financiare
anuale consolidate și rapoartelor consolidate ale administratorilor.
Raportul de audit conține:
 a) o introducere care identifică cel puțin situațiile financiare care fac obiectul auditului
statutar, împreună cu cadrul de raportare financiară care a fost aplicat la întocmirea
acestora;
b) o descriere a domeniului de aplicare al auditului statutar, care identifică cel puțin
standardele de audit conform cărora a fost efectuat auditul statutar;
c) o opinie de audit care este fără rezerve, cu rezerve sau contrară și care prezintă clar
punctul de vedere al auditorului statutar cu privire la următoarele:
(i) dacă situațiile financiare anuale oferă o imagine fidelă, în conformitate cu cadrul
relevant de raportare financiară; și
(ii) după caz, dacă situațiile financiare anuale sunt conforme cerințelor legale aplicabile.
Dacă auditorul statutar nu este în măsură să emită o opinie de audit, raportul
menționează imposibilitatea emiterii unei astfel de opinii;
d) o mențiune privind aspectele asupra cărora auditorul statutar atrage atenția prin
evidențiere, fără ca opinia de audit să fie cu rezerve;
e) opinia și declarația menționate mai sus
Raportul de audit se semnează și se datează de către auditorul statutar. În cazul în
care auditul statutar este efectuat de o firmă de audit, raportul de audit poartă semnătura
cel puțin a auditorului/auditorilor statutar(i) care a(u) efectuat auditul în numele firmei de
audit.
Raportul de audit privind situațiile financiare anuale consolidate trebuie să respecte
cerințele prevăzute de lege. În cazul situațiilor financiare anuale consolidate, atunci când
raportează asupra consecvenței raportului administratorilor cu situațiile financiare, așa cum
se prevede în legislaţia în vigoare, auditorul statutar sau firma de audit are în vedere
situațiile financiare anuale consolidate și raportul consolidat al administratorilor. Dacă
situațiile financiare anuale ale societățiimamă sunt prezentate în vederea aprobării odată cu
situațiile financiare anuale consolidate, iar societatea-mamă are obligația de auditare, cele
două rapoarte de audit pot fi prezentate sub forma unui singur raport.
Atunci când o entitate furnizează informaţii financiare autorităţilor guvernamentale,
societăţilor de asigurări sau altor terţi, este posibil ca uneori să fie necesar ca formatul
raportului să răspundă unor criterii precise. În aceste situaţii, formatul raportului poate fi
diferit de cel prevăzut în normele standard de audit. Astfel, poate fi necesară o certificare a
faptelor pentru a se putea exprima o opinie, o opinie asupra unor aspecte care nu sunt
abordate în cadrul auditului sau pot fi omise formulări esenţiale. În aceste situaţii, auditorul
trebuie să analizeze termenii şi formularea raportului cerut şi, dacă este necesar, să
efectueze modificările necesare pentru a se conforma exigenţelor prezentei norme, fie
reformulând raportul, fie alăturând un raport distinct.
În situaţia în care informaţiile la care se referă raportul auditorului sunt bazate pe
prevederile unui acord, auditorul va determina dacă direcţiunea a făcut apel la interpretări
majore ale acordului pentru pregătirea acestor informaţii. O interpretare este considerată ca
fiind majoră dacă o interpretare diferită ar fi antrenat diferenţe semnificative asupra
informaţiilor financiare.
Auditorul trebuie să determine dacă interpretările majore ale unui acord pe baza căruia
s-au stabilit informaţiile financiare sunt descrise clar în notele anexe la aceste informaţii. Este
posibil ca, în raportul său de misiune de audit, auditorul să dorească să facă referire la nota
alăturată la aceste informaţii care descrie aceste interpretări.