Sunteți pe pagina 1din 1

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

COLEGIUL NAŢIONAL DE COMERŢ AL ASEM


AGENDA
Masă rotundă a elevilor cu genericul:
„Educație nutrițională pentru o generație mai sănătoasă”
DATA: 17 octombrie, 2022, ora 1300
LOCUL DESFĂÇURĂRII: mun. Chișinău, Colegiul Naţional de Comerţ al ASEM (blocul „D” de studii,
auditoriul 333)
ORGANIZATORI: Slănină Adela, Temciuc Oxana, Doroftei Tatiana
SCOPUL ACTIVITĂȚII: masa rotundă dedicată “Zilei Mondiale a Alimentaţiei” vine în sprijinul persoanelor
interesate de subiectul alimentaţiei sănătoase, dispuse să îşi schimbe obişnuinţele alimentare şi să investească în
produse sănătoase, astfel încât să aibă o alimentaţie echilibrată şi un corp sănătos
OBIECTIVE:
 Informarea tinerei generaţii despre importanţa alimentaţiei sănătoase;
 Promovarea unui mod sănătos de viaţă în urma consumului de alimente sănătoase printre elevi;
 Sensibilizarea populaţiei asupra riscului consumului de alimente nesănătoase şi consecinţele ei;
Participanți: cadre didactice / elevi (Centre de Excelență, colegii, licee)

„CUM SA NE STABILIM UN REGIM ALIMENTAR SANATOS „


Timpul Activități / Subiecte abordate
 Neagu Camelia, Cernat Valentina, profesor-coordonator Iliea Lidia, Liceul de Alimentație și Turism „Dumitru Moțoc”,
 România, or. Galați
Înregistrarea participanților
1300-1305 Discurs introductiv
 Slănina Adela, profesoară de discipline tehnologice al ASEM
1305-1310 Comunicările elevilor:
”PIRAMIDA ALIMENTAȚIEI SĂNĂTOASE”,
 Bologan Daniela, profesor-coordonator Slănină Adela
1315-1320
1320-1325 Vizionarea video-ului cu tema ,, Un mic dejun sănătos” propus de viitorii tehnologi ai Colegiului Național de Comerț al ASEM
13 -13
25 35
Comunicările elevilor:
”ALIMENTAȚIA, FACTORII DE RISC ȘI CONSECINȚELE ACESTEIA”
 Celeniuc Ustinia, profesor-coordonator Doroftei Tatiana, Colegiul Național de Comerț al ASEM;
1335-1340 ’’ALIMENTAȚIA SĂNĂTOASĂ VS NESĂNĂTOASĂ’’
 Vieru Andreea și Tabuș Diana Denisa, profesor-coordonator Corina Gavrilă, Liceul ,,Dumitru Moțoc”, Galați, România.
1345-1350 “PRINCIPII ALE UNEI ALIMENTAȚII SANATOASE A ADOLESCENTULUI ’’
 Vasilachi Andreea...... , profesor-coordonator Marilena Ivasc, Liceul ,,Dumitru Moțoc”, Galați, România.
1355-1400 ,,OBEZITATEA ȘI ALERGIILE ALIMENTARE’’
 Cătănoi Andreea, profesor-coordonator Gribincea Beatricia, Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”
din or. Chișinău
1405-1410 ”ALIMENTE CU EFECT ANTIINFLAMATOR”
 Gîncu Mihaela, profesor-coordonator, Temciuc Oxana, Colegiul Național de Comerț al ASEM;
1415-1420 ”PRODUSE ALIMENTARE INOVATIVE”
 Galbura Nicoleta, profesor-coordonator, Temciuc Oxana, Colegiul Național de Comerț al ASEM
1425-1430 ”MALNUTRIȚIA”,
 Mitreanu Adriana 1TAP-31, profesor-coordonator Cojocari Galina, Colegiul Cooperatist din Moldova
1435-1440 ”ÎMPREUNĂ SĂ COMBATEM RISIPA ALIMENTARĂ”,
 Chiș Georgeana, Petroi Lucian, profesor-coordonator Tipi Izabela, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, România, Oradea

1445-1450 ”ROLUL PÂINII ÎN ALIMENTAȚIE”


 Șarcanean Anastasia, Popov Marius, profesor-coordonator Slănină Adela, Colegiul Național de Comerț al ASEM;

Atingerea finalităților educaționale, printr-un feed-back cooperant. Acordarea certificatelor de participare. Mulțumirea
1455-1500
participanților.

Link de acces: https://meet.google.com/oki-tffd-ydb

S-ar putea să vă placă și