Sunteți pe pagina 1din 1

Rețeta zilei este steak cu broccoli picant

Ingrediente
1 steak de vită de aprox 400 gr (antricot am folosit, cca 3 cm grosime)
1 căpățână mică de broccoli (cca 300 gr)
2 lingurițe cu vârf capere în oțet
1 file de anșoa sărate
2 căței usturoi
1/4 linguriță semințe de fenicul
1/2 linguriță fulgi de chili
ulei măsline
sare

1. Steakul se scoate din frigider și se lasă 15 minute să revină la temperatura camerei.


2. În acest timp se desface broccoli buchețele. Se presară cu sare, se picură puțin ulei
și se amestecă bine. Se așează într-un vas termorezistent în care să stea pe un
singur strat. Se presară caperele peste broccoli.
3. Se coace broccoli la 200C timp de 15-20 minute (saăfie facut, dar ușor al dente).
4. Se încing 2 linguri de ulei într-o tigaie largă și se adaugă usturoiul strivit și anșoa
tocată mărunt. Se sotează scurt, cam 1 minut, doar până miroase plăcut.
5. Se adaugă chili și semințele de fenicul strivite în mojar și se amestecă doar până la
omogenizarea lor în ulei.
6. Se adaugă broccoli și caperele coapte și se sotează totul încă 2 minute, astfel încât
broccoli să absoarbă uleiul aromat. Se verifică de sare, dar caperele și anșoa sunt
destul de sărate de obicei.
7. Se scoate broccoli din tigaie.
8. Se încinge bine o tigaie grill (fără ulei), cam 5 minute la foc mare. Se așează steakul
în tigaie și se coace câte 3 minute / parte (pentru medium-rare) până prinde urme
frumoase de grătar.
9. Se scoate pe un fund de lemn, se lasă să stea 1 minut, apoi se taie felii subțiri.
10. Se așează vita pe un platou și deasupra se pun buchețelele de broccoli picant.

S-ar putea să vă placă și