Fise PG Dunea

Fişe de drept penal
pentru admiterea în magistratură şi avocatură
Ediţia a 6-a, revizuită şi adăugită

Lucrarea a fost elaborată după cum urmează;
Drept penal. Partea generala - Mihai Dunea, Simona AngheS
Drept penal. Partea speciala - Şimona Anghel
Copyright©2020 Editura Hamangîu SRL

Editură de prestigiu recunoscut în domeniul ştiinţelor sociale CNATDCU
Toate drepturile rezervate Editurii Hamangiu
Nicio parte din această lucrare nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Hamangiu
Editura Hamangiu:
Str. Mitropolit FiSaret nr. 39-39A, Sector 4, Bucureşti, O.P. 5, CP. 91
Tel./Fax: 021.336.04.43; 031.805.80.21;
Vânzări: 021.336.01.25; 031.425.42.24
E-mail: redactia@hamangiu.ro
Descrierea C1P a Bibliotecii Naţionale a României

DUNEA, MIHAI
Fişe de drept penal pentru admiterea în magistratură şi avocatură / prof. univ. dr. Mihai Dunea,
asist. univ. drd. Simona Anghel. - Ed. a 6-a, rev. şi adăug.. - Bucureşti: Editura Hamangîu, 2020
ISBN 978-606-27-1594-6
I. Anghel, Simona
34
Prof, univ. dr. Mihai Dunea
Asist. univ. drd. Simona Anghel
Fişe de drept penal

Ediţia a 6-a, revizuită şi adăugită
" 2020
DESPRE AUTORI
MIHAI DUNEA
Studii. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Alexandru loan Cuza din laşi, în anul 2005,
continuând ia aceeaşi facultate şi studiile de masterat, în anui 2012 obţine titlul de Doctor în Drept,
cu teza Cauzele speciale de nepedepsire şi cauzele speciale de reducere a pedepsei.
Activitate profesională. în prezent este lector universitar în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii
Alexandru loan Cuza din laşi şi predă Drept penal. Partea generală, Probleme speciale de drept penai,
Drept penal generai. Probleme speciale de teorie şi practica, precum şi Drept execuţionai general.
Publicaţii. Este autor şi co-autor a peste 40 de cărţi şi articole în domeniul dreptului, dintre care
amintim: Coautor al lucrării Teste grilă. Ediţia a Vi~a. Voi. ii. Drept penai - Procedură penală, sub
ţcoord.) Mihail Udroiu, Editura Solomon, Bucureşti, 2019; coautor al lucrării Drept penai. Parte
generală. Curs teoretic în domeniul licenţei (!) - Noţiuni introductive. Aplicarea legii penale,
infracţiunea. Extrase de practică relevantă. Materiale auxiliare de lucru, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2017; coautor al lucrării Noul Cod penal. Comentarii pe articole, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2014.
SIMONA ANGHEL
Studii. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Titu Maiorescu în anui 2013, .ca şefă de
promoţie. în anul 2014 a absolvit master-ul de Ştiinţe penaie în cadrul aceleiaşi Universităţi. Din anul
2014 este doctorand în cadrul Şcolii Doctorale a Universităţii Titu Maiorescu, tema proiectului de
cercetare fiind Infracţiuni informatice.
Activitate profesională. Fost auditor de justiţie, în prezent procuror ia Parchetul de pe lângă

judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
CUPRUMS
DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ _1

FIŞA NR. 1. PRINCIPII GENERALE {FUNDAMENTALE} ALE DREPTULUI PENAL__________ __3
FIŞA NR. 2. APLICAREA LEGII PENALE ÎN TIMP______________________________ ■ __ 6
FIŞA NR. 3. APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU ___________________________ ■ . 26
#:'F!ŞA NR. 4. TRĂSĂTURILE ESENŢIALE ALE INFRACŢIUNII___________ . 34
jjg FIŞA NR. 5. CONŢINUTUL JURIDIC AL INFRACŢIUNII______________________________ . 39
♦ FIŞA NR. 6. CAUZELE JUSTIFICATIVE Şl DE NEIMPUTABILITATE. ASPECTE GENERALE____ . 69
73
FIŞA NR, 7. LEGITIMA APĂRARE Şl STAREA DE NECESITATE________________________
FIŞA NR. 8. EXERCITAREA UNUI DREPT SAU ÎNDEPLINIREA UNEI OBLIGAŢII___________ . 91
FIŞA NR, 9. CONSIMŢĂMÂNTUL PERSOANEI VĂTĂMATE ____________ . 95
FIŞA NR. 10. CONSTRÂNGEREA FIZICĂ Şl CONSTRÂNGEREA MORALĂ_______________ . 98
FIŞA NR. 11. EXCESUL NE1MPUTABIL DE LEGITIMĂ APĂRARE SAU STARE DE NECESITATE. 105
FIŞA NR. 12. MINORITATEA, IRESPONSABILITATEA Şl INTOXICAŢIA_________________ 109
FIŞA NR. 13. EROAREA_____________________________________________________ 117
FIŞA NR. 14. CAZUL FORTUIT _______________________________________________ 121
FIŞA NR. 15. FAZELE Şl FORMELE INFRACŢIUNII_________________________________ 123
^ F IŞ A NR. 16. UNITATEA DE INFRACŢIUNE______________________________________ 151
ŢJTFISA
VN
NR. 17. PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI
............ •»! '
__________________________________ 172
^ FIŞA NR. 18. PLURALITATEA DE FĂPTUITORI SAU INFRACTORI_____________________ 208
FIŞA NR. 19. PEDEPSELE PRINCIPALE, ACCESORII Şl COMPLEMENTARE______________ 230
FIŞA NR. 20. INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A RĂSPUNDERII PENALE SAU
A PEDEPSEI___________________________________________________________ 265
FIŞA NR. 21. INSTITUŢII DE INDIVIDUALIZARE A PEDEPSEI________________________ 295
— FIŞA NR. 22. MĂSURILE DE SIGURANŢĂ_______________________________________ 359
FIŞA NR. 23. MINORITATEA INFRACTORULUI Şi MĂSURILE EDUCATIVE_____________ 379
FIŞA NR. 24. RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE______________________ 411
FIŞA NR. 25. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ___________________ 423
VI Cuprins
FIŞA NR. 26. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ SAU MODIFICĂ EXECUTAREA PEDEPSEI 442
FIŞA NR. 27. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CONSECINŢELE CONDAMNĂRII ______ 450
FIŞA NR. 28. ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN LEGEA PENALĂ____ 458
DREPT PENAL PARTEA SPECIALĂ ____________ _______ __ 465

FIŞA NR* 1. OMORUL________________________________ ___ 467
FIŞA NR. 2. OMORUL CALIFICAT_____________________________________ 470
FIŞA NR. 3. UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI_______ ____________________ 474
FIŞA NR. 4. DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII________________ 476
FIŞA NR. 5. UCIDEREA DIN CULPĂ____________________________________ 479
FIŞA NR. 6. LOVIREA SAU ALTE VIOLENŢE __________________ ___________ 482
FIŞA NR. 7. VĂTĂMAREA CORPORALĂ________________________________ 486
FIŞA NR. 8. LOVIRILE SAU VĂTĂMĂRILE CAUZATOARE DE MOARTE_________ 489
FIŞA NR. 9. VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ __________________ 491
FIŞA NR. 10. RELELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI_______________ 495
FIŞA NR. 11. ÎNCĂIERAREA________________________________________ 497
FIŞA NR. 12. VIOLENŢA ÎN FAMILIE__________________________________ 500
FIŞA NR. 13. UCIDEREA ORI VĂTĂMAREA NOU-NĂSCUTULUI SĂVÂRŞITĂ
DE CĂTRE MAMĂ_____________________________________________ 503
FIŞA NR. 14. LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL ___ ________________ 506
FIŞA NR. 15. AMENINŢAREA_______________________________________ 510
FIŞA NR. 16. ŞANTAJUL___________________________________________ 512
FIŞA NR. 17. HĂRŢUIREA__________________________________________ 516
FIŞA NR. 18. VIOLUL________________________________________ ___ 519
FIŞA NR. 19. AGRESIUNEA SEXUALĂ_________________________________ 525
FIŞA NR. 20. ACTUL SEXUAL CU UN MINOR__________________________ _ 530
FIŞA NR. 21. CORUPEREA SEXUALĂ A MINORILOR______________________ 534
FIŞA NR. 22. HĂRŢUIREA SEXUALĂ_______________________________ __ 538
FIŞA NR. 23. VIOLAREA DE DOMICILIU___________________________ ___ 540
FIŞA NR. 24. VIOLAREA SEDIULUI PROFESIONAL______________________ _ 544
Cuprins vii
FIŞA NR. 25. FURTUL____________ 548

FIŞA NR. 26. FURTUL CALIFICAT _______________________________________ 553
FIŞA NR. 27. FURTUL ÎN SCOP DE FOLOSINŢĂ ____________________________ 558
FIŞA NR. 28. PLÂNGEREA PREALABILĂ Şl ÎMPĂCAREA______________________ 551
FIŞA NR. 29. TÂLHĂRIA______________________________________________ 564
FIŞA NR, 30. TÂLHĂRIA CALIFICATĂ____________________________________ 567
FIŞA NR. 31. TÂLHĂRIA URMATĂ DE MOARTEA VICTIMEI____________________ 571
FIŞA NR. 32. ABUZUL DE ÎNCREDERE___________________________________ 573
FIŞA NR. 33. GESTIUNEA FRAUDULOASĂ________________________________ 576
FIŞA NR. 34. ÎNSUŞIREA BUNULUI GĂSIT SAU AJUNS DIN EROARE LA FĂPTUITOR 579
FIŞA NR. 35. ÎNŞELĂCIUNEA__________________________________________ 582
FIŞA NR. 36. DISTRUGEREA___ _______________________________________ 585
FIŞA NR. 37. DISTRUGEREA CALIFICATĂ_________________________________ 589
FIŞA NR. 38. DISTRUGEREA DIN CULPĂ _______________________ _ _ _ _ _ 591
FIŞA NR. 39. TULBURAREA DE POSESIE _________________________________ 593
FIŞA NR. 40. ULTRAJUL______________________________________________ _ 596
FIŞA NR. 41. UZURPAREA DE CALITĂŢI OFICIALE__________________________ 601
FIŞA NR. 42. NEDENUNŢAREA_________________________________________ 604
FIŞA NR. 43. OMISIUNEA SESIZĂRII_____________________________________ 606
FIŞA NR. 44. INDUCEREA ÎN EROARE A ORGANELOR JUDICIARE______________ 608
FIŞA NR. 45. FAVORIZAREA FĂPTUITORULUI________________ 611
FIŞA NR. 46. TĂINUIREA_____________________________________________ 614
FIŞA NR. 47. OBSTRUCŢIONAREA JUSTIŢIEI______________________________ 617
FIŞA NR. 48. INFLUENŢAREA DECLARAŢIILOR ____________________________ 620
FIŞA NR. 49. MĂRTURIA MINCINOASĂ__________________________________ 623
FIŞA NR. 50. ULTRAJUL JUDICIAR______________________________________ 627
FIŞA NR. 51. CERCETAREA ABUZIVĂ__________________ 631
FIŞA NR. 52. SUPUNEREA LA RELE TRATAMENTE__________________________ 634
FIŞA NR. 53. TORTURA _______ 637
FIŞA NR. 54. REPRESIUNEA NEDREAPTĂ______________________ 640
VIII Cuprins
FIŞÂ Nfc. 55, ASISTENŢA Şl REPREZENTAREA NELOIALĂ ___________ 643

FIŞA NR. 56, EVADAREA _____________________________________________ _ 645
FIŞA NR. 57. ÎNLESNIREA EVADĂRII ____________________________________________ _ 648
FIŞA NR. 58. NERESPECTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI_________________________ 652
FIŞA NR. 59. LUAREA DE M ITĂ__________________________________________________ 65g
FIŞA NR. 60. DAREA DE MITĂ______________ _____________________________________ 661
FIŞA NR. 61. TRAFICUL DE INFLUENŢĂ____________________________________________ 664
FIŞA NR. 62. CUMPĂRAREA DE INFLUENŢĂ________________________________________ 668
FIŞA NR. 63. DELAPIDAREA____________________________________________________ 675
FIŞA NR. 64. PURTAREA ABUZIVĂ________________________________________________ 678
FIŞA NR. 65. ABUZULÎN SERVICIU _________________________________ ______________ 681
FIŞA NR. 66. NEGLIJENŢA ÎN SERVICIU____________________________________________ 685
FIŞA NR. 67. FALSUL MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE______________________________ 688
FIŞA NR. 68. FALSUL INTELECTUAL_______________________________________________ 691
FIŞA NR. 69. FALSUL ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ________________________ 694
FIŞA NR. 70. UZUL DE FALS____________________________________________________ 697
FIŞA NR. 71. FALSUL ÎN DECLARAŢII______________________________________________ 699
FIŞA NR. 72. FALSUL PRIVIND IDENTITATEA._______________________________________ 701
FIŞA NR. 73. TULBURAREA ORDINII Şl LINIŞTII PUBLICE________________________ _ _ 707
FIŞA NR. 74, ULTRAJUL CONTRA BUNELOR MORAVURI ____________________ _ _ 709
FIŞA NR. 75, INCESTUL ____________________________;_______________________ __ 711
FIŞA NR. 76. ABANDONUL DE FAMILIE____________________________________________ 713
FIŞA NR. 77. NERESPECTAREA MĂSURILOR PRIVIND ÎNCREDINŢAREA MINORULUI________ 717
BIBLIOGRAFIE AVUTĂ ÎN VEDERE LA ELABORAREA PREZENTEI LUCRĂRI________________719

DREPT PENAL
PARTEA GENERALĂ
FIŞA PRINCIPII GENERALE fFUNDAMENTALE)
NR. 1 ALE DREPTULUI PENAL
Sediul materiei: art. 1-2 C. pen.
i. ifMiteirii geS eRaie

Art. 1. Legalitatea incriminării. (1) Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni.
(2) Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost
săvârşită.
Art. 2. Legalitatea sancţiunilor de drept penal, (1) Legea penată prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se
pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoanele care au
comis fapte prevăzute de legea penală.
(2) Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranţă dacă aceasta nu era
prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită.
(3) Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor generale ale acesteia,
O sunt parte din principiile fundamentale ale dreptului penai (alături de alte principii fundamen
tale, precum principiul incriminării doar a faptelor care prezintă un anumit grad de pericol social;
principiul potrivit căruia infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale; principiul caracte
rului personal al răspunderii penale; principiul individualizării sancţiunilor de drept penal} şi
transpun reguli de sorginte constituţională [art. 23 alin. (12) şî (13) din Legea fundamentală,
art. 22 alin. (2) şi (3) şi art. 53 din Constituţie];
3 din principiul legalităţii incriminării (nulfum crimen sine lege) doctrina desprinde patru consecinţe
- corolare ale acestuia, exprimate sub formă de adagii latine: lex scripta [norma penală trebuie
consacrată prin dispoziţie legală scrisă, de un anumit rang - lege organică sau act normativ
echivalent acesteia - art. 73 alin. (3) lit. h) şi i) din Constituţie, art. 173 CP]; lex certa (claritatea în
redactare a legiuitorului, prevîzibifitatea normei penale); lex praevia [anterioritatea normei în
raport de conduita incriminată - neretroactivitatea legii de incriminare; art. 15 alin. (2) din
Constituţie, art. 3 şi urm. CP]; lex stricta (legea penală este, ca regulă, de strictă interpretare şi
aplicare; de principiu, ea nu poate fi extinsă - în privinţa reglementărilor acesteia care sunt
nefavorabile unei persoane, putând conduce ia afectarea/restrângerea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale acesteia - prin interpretare dincolo de textul normei; incriminarea analogică
este interzisă, de principiu, fiind nepermisă nici interpretarea analogică in mala partem -m defa
voarea suspectuiui/inculpatuiui];
O se apreciază că aceste corolare vizează, după caz, obligaţii preponderente fie ale legiuitorului,
decurgând din principiu! fundamental al legalităţii incriminării {lex scripta, iex certa), fie ale
organelor judiciare {lex praevia, lex stricta);
4 Drept pena). Partea generală
O principiul legalităţii: obligaţia legiuitorului de a prevedea într-un text de lege penală faptele care
sunt considerate infracţiuni şi sancţiunile aferente acestora, precum şi redactarea textului cu
suficientă claritate;
O stabilesc limitele sferei de incidenţă a legii penale;
O includ referiri implicite la aspecte care vizează aplicarea în timp a legii penale, precum: neretro-
activîtatea legii de incriminare sau sancţionare ex novo [corespunzător art. 15 alin. {2) din
Constituţie];
O enunţă previzibilitatea consecinţelor săvârşirii infracţiunilor (se pot aplica pedepse, respectiv
măsuri educative, după caz) sau a faptelor prevăzute de legea penală (dacă sunt şi nejustificate,
se pot aplica măsuri de siguranţă);
❖ făptuitorul trebuie să cunoască sancţiunea de drept penal care i se poate aplica atunci când
săvârşeşte infracţiuni sau fapte prevăzute de legea penală, pentru a-şi putea adopta în
cunoştinţă de cauză comportamentul la normele de convieţuire socială, respectiv pentru a i
se putea dispune aceste sancţiuni în cazul unei conduite necorespunzătoare.
O enunţă limitarea aplicării sancţiunilor;
❖ făptuitorului nu i se pot aplica decât sancţiunile de drept penal prevăzute de lege în momen
tul săvârşirii faptei incriminate [sau sancţiunile de drept penal prevăzute de legi ulterioare,
sub condiţia ca aceste legi să fie mai favorabile sub acest aspect - art 5 şî art. 6 C. pen.,
art. 15 alin. (2) din Constituţie];
❖ prin dispoziţiile art. 2 CP, legiuitorul stabileşte explicit sfera sancţiunilor de drept penal (nulla
sanctio poenalis sine lege - nulla poena sine lege), integrând în cadrul acesteia atât sancţiu
nile penale propriu-zise (sancţiunile de drept penal care sunt consecinţe ale angajării răspun
derii penale, anume: pedepsele - pentru infractorii persoane fizice majore şi pentru persoa
nele juridice; respectiv măsurile educative - pentru infractorii minori), cât şi măsurile de
siguranţă [în mod expres integrate în categoria sancţiunilor de drept penal, dar care nu pot
accede şi Sa statutul de sancţiuni penale propriu-zise, căci nu sunt consecinţe ale răspunderii
penale, putându-se dispune, ca regulă, chiar şi atunci când fapta încriminată comisă nu este
infracţiune, ci doar o faptă prevăzută de legea penală - art. 107 alin. (2) CP];
❖ din regula că limitele generale ale pedepselor nu pot fi depăşite, reiese (per a contrario) că
limitele speciale ale acestora pot fi depăşite, tocmai pentru a se putea da efect deplin unui
alt principiu fundamental de drept penal: individualizarea sancţiunilor. în doctrină se discută
cu privire la necesitatea de a se interpreta extensiv dispoziţiile alin. (3) din art. 2 CP, pentru
că regula nedepăşirii limitelor generale să nu fie limitată doar la cazul pedepselor, ci şi (pen
tru identitate de raţiune) la acela al altor sancţiuni de drept penal care cunosc limite
generale, anume: măsurile educative [a se vedea art. 117-120 CP şi art. 124 alin. (2),
respectiv art. 125 alin. (2) CP];
❖ pentru determinarea limitelor generale ale pedepselor relativ determinate la nivel abstract
(care cunosc limite de aplicare), a se vedea: art. 50 CP (15 zile - 30 ani în cazul închisorii);
art. 61 alin. (2) CP (300 - 200.000 lei în cazul amenzii incidente pentru infractorii persoane
Principii generale (fundamentale) aie dreptului penal 3
fizice majore); art. 137 alin. (2) CP (3.000 - 3.000.000 iei în căzui amenzii pentru infractorii
persoane juridice); art. 66 alin. (1) CP (1-5 ani în cazul pedepsei complementare a interzicerii
exercitării unor drepturi - incidenţă pentru infractorul major); art. 70 alin. (2) CP (o publicare,
în cazul pedepsei complementare a publicării hotărârii definitive de condamnare incidenţă în
cazul persoanei juridice majore); art. 136 alin. (3) lit. b) şi c) CP (3 luni - 3 ani, pentru pedep
sele complementare constând în suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile
persoanei juridice, respectiv închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice}; art. 136
alin. (3) lit. d) şi art. 144 alin. (1 ) CP (1-3 ani, pentru pedepsele complementare constând în
interzicerea dreptului de a participa Sa procedurile de achiziţii publice, respectiv plasarea sub
supraveghere judiciară, incidente pentru persoana juridică); art. 145 alin. (3) şi (5) CP (1-3
luni în cazul pedepsei complementare a afişării sau publicării hotărârii de condamnare, inci
denţă pentru persoana juridică, manifestată în varianta afişării, respectiv maximum 10
apariţii în cazul aceleiaşi pedepse complementare, manifestată în varianta publicării prin
presa scrisă sau audiovizuală);
excepţii de la regula instituită prin art. 2 alin. (3) CP (incidente de lege Iota, dar discutabile în
raport cu statutul de principiu fundamental de drept penai ai legalităţii sancţiunilor de drept
penal): art. 345 alin. (6) CP şi art. 356 alin. (3) CP (excepţie de la maximul general al pedepsei
amenzii pentru persoana juridică, în respectivele cazuri ajungându-se în situaţia în care maxi
mul special al pedepsei depăşeşte, chiar de câteva ori în anumite ipoteze, maximui generai);
excepţii de la interpretarea extensivă care conduce la considerarea (de către o parte a
doctrinei) a incidenţei regulii instituite prin art. 2 alin. (3) CP şi asupra măsurilor educative
(excepţii incidente de lege lata, dar discutabile în raport cu statutul de principiu fundamental
de drept penal al legalităţii sancţiunilor de drept penai): art. 396 alin. (10) teza finală şi
art. 480 alin. (4) teza finală CPP (excepţie de la minimul general al măsurilor educative priva
tive de libertate în caz de judecată simplificată ca urmare a recurgerii la procedura recu
noaşterii învinuirii, respectiv ca urmare a încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei -
cauze speciale de atenuare, reglementate de legea procesuai-penală);
nu poate fi aplicată o pedeapsă mai grea sau o măsură educativă/de siguranţă neprevăzută
de legea penală ia momentul săvârşirii infracţiunii/faptei prevăzute de legea penală,
nejustificate [art. 107 alin. (2) C. pen.].
FIŞA
a p l ic a r e a L e g ii p e n a le tN t im p
u r n i
t; A C T iy f f A î ţ l l e g ii P e n a l e
A rt 3. A ctivitatea legii penale. Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se afla în vigoare.
Intrarea în vigoare a legii penale are loc:

O la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară prevăzută în lege [art. 78
din Constituţie şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000];
❖ termenul de minimum 3 zile se calculează pe sistemul de calcul denumit zile plinem;
Exemplu: o lege publicata pe data de 1 iunie 2020 va intra în vigoare pe 4 iunie 2020, ora 00:00
(imediat după miezul nopţii dinspre 3 spre 4 iunie 2020).
O în momentul publicării în Monitorul Oficial, în cazul Ordonanţelor de Urgenţă ale Guvernului
(O.U.G.}[2], dacă în textul lor nu este prevăzută o altă dată şi dacă au fost depuse spre dezbatere
în procedură de urgenţă, anterior publicării în Monitorul Oficial, la Camera Parlamentului
competentă să fie sesizată [art. 115 alin. (5) din Constituţie].
Ieşirea din vigoare a legii penale are loc:
O prin abrogare;
O prin modificare;
O prin ajungerea la termen sau prin încetarea stării sau circumstanţelor excepţionale în care a fost
adoptată, în cazul legii temporare (formal temporare sau legii excepţionale);
O prin efectul unei decizii de neconstituţionaiitate admise, în anumite condiţii;
O NICIODATĂ ca urmare a desuetudinii/caducităţii, indiferent de cât de mult timp nu au fost apli
cate anumite norme penale.
Abrogarea
O expresă:
❖ se prevede explicit printr-o dispoziţie normativă nouă că o anumită dispoziţie/lege penală se
abrogă. Abrogarea nu echivalează în toate cazurile cu dezîncrimînarea, fapta putând fi incri
minată de o altă normă penală, fie sub o aită denumire, fie ca variantă agravată/atenuată a
altei infracţiuni, fie într-o lege penală generală, când se abrogă incriminări din legea specială.
‘l3 A se vedea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

W Care, de lege lata, pot fi izvoare de drept penal - a se vedea art. 115 alin. (5} teza finală din Constituţie şi art. 173 CP.
Aplicarea legii penale în timp 7
Exemplu: daca se abrogă o infracţiune complexă, precum ultrajul [art. 257 alin. (1) CP], nu
intervine dezincriminarea dacă faptele anterior absorbite continuă să fie incriminate în mod
autonom {după caz: ameninţare - art. 206 CP; lovire ~~ art 193 CP; vătămare corporală -
art. 194 CP; loviri sau vătămări cauzatoare de moarte - art. 195 CP; omor - art. 188 şi
art 189 CP);
❖ aceasta poate fi de două feluri, concretă (când se prevede în noua lege în mod individual ce
lege sau normă va ieşi din vigoare) şi generică (când se prevede în noua lege abrogarea tutu
ror dispoziţiilor contrare).
O tacită:
❖ legea nouă, reglementând aceeaşi materie, este incompatibilă cu reglementarea anterioară
(de principiu, o normă generală va putea abroga implicit doar o altă normă generală, iar o
normă specială, o altă normă specială de aceeaşi categorie/natură, incidenţă în aceiaşi
domeniu);
❖ dacă incompatibilitatea apare între o lege nouă specială şi o reglementare veche generală, ar
fi necesară menţionarea expresă a intenţiei modificatoare pentru toate cazurile care nu intră
direct sub reglementarea normei speciale (referitor ia acestea, norma specială se va aplica
oricum, prin derogare de ia norma generală, potrivit regulii de interpretare: specialia genera-
libus derogant) - altfel, norma generală nu se va considera abrogată, ci se va aplica în conti
nuare, pentru toate ipotezele care nu sunt direct reglementate derogator de norma specială
respectivă; în practică, există uneori derapaje de ia aceste reguli (apar situaţii în care apli
carea regulilor enunţate este discutabilă);
având în vedere că legea nouă intră în vigoare la cel puţin 3 zile de la publicarea acesteia în
Monitorul Oficial, dispoziţiile legii vechi vor fi în vigoare şi pe parcursul acestei perioade
dintre publicarea şi intrarea în vigoare a legii noi (perioada denumită vacatio legis}. Excepţie
de la această regulă este abrogarea efectuată prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă,
care intră în vigoare de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, dacă la acel moment
era deja depusă spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera Parlamentului com
petentă a fi sesizată.
O situaţie specială: cazul normelor penale incomplete, de referire, respectiv de trimitere; în cazul
normelor de referire, normele incomplete se completează permanent cu elementele de structură
lipsă, pe care le preia de la norma completă (norma întregitoare, la care se face referirea); în caz
de modificare sau abrogare a acesteia, se modifică sau abrogă, corespunzător, şi norma de
referire (dacă nu se prevede expres altfel); în cazul normelor de trimitere, norma incompletă se
întregeşte o singură dată, la început (când intră în vigoare) cu elementul de structură lipsă, pe
care îl preia de la norma completă (ia care se face trimiterea); în caz de modificare sau abrogare a
acesteia, NU se modifică sau abrogă, corespunzător, şi norma de trimitere (dacă nu se prevede
expres altfel;
3 potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 187/2012 (legea de punere în aplicare a Codului penal
actual), s-a dispus că, dacă o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de ia
8 Drept pena!. Partea generală
care împrumută unul/mai multe elemente, modificarea normei compietatoare atrage şi modifi
carea normei incomplete. în schimb, dacă se abrogă norma compietatoare, norma incompletă
păstrează elementele preluate, în forma existentă la data abrogării, dacă legea nu dispune altfel;
❖ este discutabil dacă aceasta a devenit o regulă general valabilă în materie penală sau a
reprezentat doar o dispoziţie tranzitorie la momentul trecerii de la fostul Cod penal la cei
actual, ţinând cont de sediul ei normativ.
O în cazul normelor în alb {norme de incriminare - cadru), abrogarea normei compietatoare nu
echivalează cu abrogarea normei în alb, dar o poate face inaplicabilă {dacă aceasta nu se comple
tează şi prin alte norme); această inaplicabîlîtate poate fi parţială {cu privire la alte domenii, nor
ma de incriminare - cadru se menţine, fiind completată şi prin alte norme decât cea abrogată)
sau totală, respectiv temporară {la un moment dat, în viitor, legiuitorul poate să reintroducă în
vigoare o normă compietatoare a normei în alb, care să o reactiveze pe aceasta) sau perpetuă;
❖ excepţional, unele dispoziţii ale legii abrogate pot subzista [dispoziţii tranzitorii sau ultra-
activîtate, fie în baza principiului mitior lex (art. 5 CP), fie în baza principiului ultraactivităţiî
legii temporare {art 7 CP)].
încetarea aplicării unei dispoziţii intervine şi în 45 de zile de la declararea legii penale ca j

r* neconstîtuţională de către Curtea Constituţionala, dacă în acest termen Parlamentul sau j
NB Guvernul nu pun de acord norma penală declarată neconstituţională cu dispoziţiile Consti- j
tuţiei [art. 147 alin. {!) din Constituţie], !
2. Data săvârşirii infracţiunii

O pentru a stabili legea aplicabilă, este important să se cunoască data săvârşirii infracţiunii.
Data săvârşirii infracţiunii este:
O în caz de participate penală {ca urmare a acreditării, de lege lata, a naturii juridice de unitate
faptică a acesteia), momentul în care autorul comite fapta, fără să conteze data când au fost
efectuate actele de instigare/complicitate;
Spre exemplu, dacă actele de instigare s-au realizat ia data de 1 iunie 2020, actele de complicitate
ia data de 7 iunie 2020, iar actele de executare nemijlocită la data de 14 iunie 2020, data săvâr
şirii infracţiunii este 14 iunie 2020.
O în cazul infracţiunilor instantanee {instantanee-comisivă), data săvârşirii infracţiunii în forma tip
{fapt consumat) este reprezentată de momentul la care, consecutiv comiterii elementului
material {acţiunea sau inacţiunea incriminată), se produce urmarea imediată specifică {are loc
vătăma rea/periclita rea valorii sociale protejate de lege). în privinţa datei la care se consideră
săvârşită, în acest caz faptele {infracţiuni instantanee) rămase la stadiul de tentativă pedepsibilă
{relevantă penal), acesta este momentul când a fost pusă în executare, cu intenţie, activitatea
ilicită din punct de vedere penal {data trecerii Sa actul de executare);
O în cazul infracţiunilor conîinue/continuate/de obicei, data săvârşirii este considerată {ca regulă)
a fi reprezentată de momentul epuizării (anume: data încetării acţiunii sau inacţiunii - infrac
ţiunea continuă; data ultimei acţiuni/inacţiuni - infracţiunea continuată; data comiterii ultimului
act - infracţiunea de obicei} - interpretare extensivă (o pori) a prevederilor art. 154 alin. (2} CP.
Acest moment are importanţă pentru stabilirea:
♦ > legii aplicabile - în cazul problemelor de aplicare a legii în timp (succesiunea mai multor legi
penale între data consumării şi data epuizării infracţiunii respective), nu se va aplica legea
mai favorabilă, între acestea, ci legea în vigoare ia data epuizării, conform art. 3 CP.;
❖ momentului de începere a curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale [art. 154
alin. (2) CP];
❖ aplicării unei legi de amnistie sau de graţiere antecondamnatorie incidente în speţă (dacă
epuizarea unei asemenea infracţiuni are ioc după apariţia actului de clemenţă, nu se mai
poate beneficia de acesta};
❖ răspunderii penale a minorului:
• dacă epuizarea are loc după dobândirea capacităţii penale, deşi consumarea a avut loc în
perioada de absenţă a răspunderii penale, va exista tragere la răspundere penală, cores
punzător părţii de activitate ilicită comisă după dobândirea capacităţii penale;
• dacă epuizarea are loc după majorat, iar consumarea a avut loc în perioada minorităţii,
infractorul va fi tras la răspundere penală ca major, putându-se eventual ţine cont, la
individualizarea pedepsei, de împrejurarea că o parte din durata de comitere a infrac
ţiunii de durată a avut loc pe când era minor.
Spre exemplu, dacă autorul lipseşte de libertate o persoana vătămata în intervalul 1 mai 2020 - 1
iunie 2020, iar pe 15 mai presupunem că s~a modificat reglementarea acestei infracţiuni, sporind
pedeapsa legală, legea aplicabilă este legea nouă, întrucât data săvârşirii infracţiunii este data
epuizării (1 iunie 2020). Prescripţia răspunderii penale nu va curge de ia momentul consumării {1
mai 2020), ci de la momentul epuizării (1 iunie 2020). Vârsta autorului şi răspunderea sa penală în
funcţie de acest criteriu va fi analizată tot în raport de data epuizării.
O momentul consumării, adică momentul în care a fost săvârşită acţiunea sau inacţiunea (ele
mentul material/actul de executare), iar nu data ulterioară a producerii rezultatului final, mai
grav, în urma progresiei autonome/amplificării acestuia}, ca în cazul infracţiunilor progresive;
❖ art. 154 alin. (3) CP - se ţine cont de încadrarea faptei indicată de rezultatul final mai grav,
amplificat progresiv în absenţa continuităţii actului de executare al infractorului, dar infrac
ţiunea astfel încadrată juridic se va aprecia drept săvârşită retroactiv, încă de la momentul
încetării executării, când s-a produs rezultatul iniţial, mai puţin grav.
Raţiunea acestei soluţii este că infractorul nu a mai putut controla/dirija procesul (relativ) de
amplificare progresivă a rezultatului după momentul stopării actului de executare. Spre exemplu,
dacă la data de 1 mai 2020, autorul loveşte persoana vătămată cu pumnul într-o zonă neletalâ,
dar victima cade şi se loveşte la cap de o bordură şi, la o dată ulterioară (1 iunie 2020), intervine
decesul persoanei vătămate, deces aflat în directă legătură de cauzalitate cu loviturile aplicate
anterior, data săvârşirii infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte este data aplicării loviturilor
intenţionate (1 mai 2020), iar nu data decesului.
10 Drept penai. Partea generală
Aşadar, dacă între cele doua momente (de exemplu, pe 15 mai 2020) s-a modificat reglementarea
legii penale, prin sporirea pedepsei pentru această infracţiune, infractorului i se va aplica, în acest
caz, legea penala mai favorabila (art. 5 CP), pentru că de la data săvârşirii infracţiunii (momentul
consumării) şi până la judecarea definitivă a intervenit o lege penală mai severă (prin urmare, va
ultraactiva legea veche, dacă este mai favorabilă),
O momentul săvârşirii faptei, în cazul infracţiunilor comîsive;
Spre exemplu, dacă autorul sustrage (sustragerea fiind un act comisiv) un telefon mobil dintr-un
magazin, data săvârşirii infracţiunii este data (ziua) sustragerii,
O momentul la care făptuitorul trebuia să acţioneze, în cazul infracţiunilor omîsîve.
Spre exemplu, în cazul infracţiunii de nedenunţare (art 266 CP), fapta este săvârşită imediat ce
persoana care a luat cunoştinţă despre comiterea unei anumite infracţiuni (indicată expres de
lege, de exemplu, un omor) şi, deşi a avut posibilitatea concretâ/efectivă de a înştiinţa autorităţile
despre comiterea acesteia, nu a făcut-o. în cazul infracţiunii de abandon de familie prin neplata,
cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească [art. 378
alin. (1) lit. c) CP], momentul săvârşirii este împlinirea termenului minim necesar indicat de lege: 3
luni de la data ultimei plaţi sau de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care
s-a stabilit obligaţia de plată a pensiei de întreţinere.
Dacă o faptă/activitate continuă/continuată/de obicei este incriminată pentru prima oară j

r* de legea nouă (LN), dar executarea a început sub imperiul legii vechi (LV) şi s-a epuizat sub \
NB LN, instanţa va avea în vedere numai actele săvârşite sub imperiul LN.
Dacă o. infracţiune cbntiinuăf'conlinuală/cie obicei este incriminată atât în LV, cât şi în LN şi j

I"*' executarea a început sub imperiul LV, dar s-a epuizat sub imperiul LN, instanţa se va ;
NB raporta numai la LN, chiar dacă LV este mai favorabilă, deoarece data săvârşirii infracţiunii !
este ulterioară intrării în vigoare a LN (momentul epuizării - art. 3 CP). \
în situ aţi a indicat ă anterio r,; în cazul infra cţ ¡unii progresive se va lua în calcul legea în j
vigoare la momentul comiterii actului de executare (acţiune sau inacţiune), iar nu cea în I
vigoare la momentul producerii rezultatului mai grav (momentul epuizării).
Aşadar, dacă la data consumării fapta nu era incriminată, nu se va putea desfăşura tragerea j
la răspundere penală chiar dacă la momentul producerii rezultatului final mai grav aceasta j
este incriminată. Dacă la data consumării fapta era deja incriminată, se va aplica legea mai j
favorabilă, între LV (în vigoare la data consumării) şi LN în vigoare la data epuizării. \
II. NERETROACTIVITĂTEÂ LEGII PENALE DE INCRIMINARE SAU SANCŢIONARE EXNOVO

% Noţiune - principiul legalităţii incriminării şi a sancţiunilor de drept penal: legea
penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute
ca infracţiuni, respectiv nu se poate aplica retroactiv o sancţiune de drept penal care
nu era prevăzută la data săvârşirii infracţiunii/faptei prevăzute de lege penală.
O premisa este că fapta a fost săvârşită sub imperiul legii vechi, care nu o incrimina pe aceasta, sau
{după caz) prevedea o sancţiune de un tip diferit de aceea prevăzută pentru prima dată de LN
[art 15 alin. (2) teza l din Constituţie: legea dispune numai pentru viitor = per a contrario, nu
retroactiveazăj;
O dacă fapta nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită, nu se poate:
❖ aplica o pedeapsă;
♦ > lua o măsură educativă;
❖ lua o măsură de siguranţă;
❖ aplica o sancţiune de drept penai care nu era prevăzută, ca specie, la momentul săvârşirii
infracţîunii/faptei prevăzute de legea penală.
PENALE':.;./..
% Noţiune - legea penală poate fi aplicată şi unor fapte săvârşite înainte de intrarea ei
vigoare (retroactivitate) sau unor fapte urmârite/judecate după ieşirea ei din
V v" ^ vigoare (uitraactivitate).
i i Ultraactivitatea
Noţiune - legea sub imperiul căreia a fost săvârşită fapta (sau o lege intermediară
intrata în vigoare între ieşirea din vigoare a legii sub imperiul căreia s-a comis infrac
ţiunea, dar ieşită din vigoare înainte de apariţia legii în vigoare ia data judecării defi
nitive a cauzei) va continua să se aplice şi după ieşirea ei din vigoare,
Exemplu: LV se aplică unor fapte săvârşite sub LV, dar judecate sub LN (LV ultraacti-
vează).
Cazuri de uitraactivitate:
O legea penală temporară;
O legea penală mai favorabilă.
1.1. Legea temporară

A rt 7. Aplicarea legii penale temporare. (1) Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în
vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp,
(2) Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin
natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa.
O legea penală este temporară dacă:

prevede data ieşirii din vigoare (lege temporară proprie/propriu-zisă/formal temporară);
natura situaţiei care a impus adoptarea acesteia face ca aplicarea sa să fie limitată (lege
asimilată celei temporare/lege excepţîonală/lege temporară prin conţinut).
12 Drept pèriaL Partea generală
O dacă nu se încadrează în aceste două categorii, legea penală nu va fi o lege temporară, chiar dacă
este în vigoare (în concret) doar o scurtă perioadă de timp,
Legea temporară ullraactivează lîntotdeaunaf, aplicânlu-se faptei săvârşite cât timp. era j
în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp, fără să i
conteze dacă: j
NB ■ legea de ia momentul judecării esté mai favorabilă (unanimitate doctrinară);
■ fapta este plterior dezlpcriminaţă'^. 7 S
legea temporară poate însă retroactiva, la rândul ei, în cazul în care legea temporară este j
mai favorabilă decât legea veche sub imperiul căreia a fost săvârşită infracţiunea (situaţia j
NB este improbabilă, dar teoretic posibilă). ;
1.2. Legea penala mal favorabilă

O legea penală mai favorabilă (mitior lex) intervenită până la judecarea definitivă a cauzei (despre
ultraactivitatea legii temporare se poate discuta numai în raport de prevederile art. 5 CP, nu şi de
ale art. 6 CP, care consacră exclusiv retroactivitatea legii noi) se aplică (ultraactiv) infracţiunilor
săvârşite în timpul cât era în vigoare şi care nu au fost definitiv judecate până la data ieşirii din
vigoare;
O premisa: pentru identificarea unei legi penale mai favorabile, este necesar ca fapta să fie
incriminată în cei puţin două legi succesive;
O dacă o lege ulterioară legii sub imperiul căreia fapta a fost săvârşită dezincriminează fapta,
suntem în ipoteza aplicării iegii penale de dezincriminare (retroactivitate obligatorie), şi nu în
ipoteza comparării legilor pentru identificarea legii penale mai favorabile.
Ei Retroactivitatea
Noţiune ~ legea nouă se va aplica şi faptelor săvârşite înainte de intrarea ei în

vigoare; dacâ este mai fa vorabilâ (iatosensu).
Exemplu: LN se aplică unor fapte săvârşite sub LV, dar judecate sub LN (LN retroacti~
veazâ, dacâ este mai favorabilă}.
Cazuri de retroactivitate:
O legea de dezincriminare, atunci când:
❖ LN nu mai incriminează (deloc) o anumită faptă, prevăzută de LV (dezincriminare totală/
completă/absolută/clasică/dezincriminare in abstracte);
<* LN modifică elementele constitutive ale unei fapte reglementate de LV, inclusiv aspectele
privind vinovăţia.1
S1] în legătură cu acest aspect exista dîscuţii/nuanţe/potenţiale rezerve în doctrină, dată fiind puterea juridica deosebită
a dezincriminării - care, teoretic, surclasează orice altă dispoziţie de aplicare în timp a legii penaie.
O legea penală mai favorabilă, astfel încât o anumită faptă concretă care se încadra ca infracţiune
în baza LV nu se mai încadrează ca infracţiune în baza LN (dezincriminare parţială/relativă/strict
determinată = punctuală/dezincriminare in concreto);
O legea interpretativă mai favorabilă:
♦ > nu se poate ajunge, prin efectul aplicării retroactive a interpretării, la o situaţie mai grea
pentru făptuitor.
O legea care prevede regimul de executare a pedepselor111;
O legea de amnistie sau de graţiere:
❖ se va aplica infracţiunilor săvârşite anterior intrării ei în vigoare, fiind întotdeauna retroactivă
- regulă logică, fiind în mod normal de neconceput o clemenţă acordată „în alb" (este de
menţionat că, pur teoretic, legiuitorul ar putea să acorde o asemenea clemenţă, dar efectele
asupra ordinii de drept ar fi dezastruoase, din moment ce pentru o anumită perioadă de
timp, elementele cu tendinţe infracţională ar fi înştiinţate că pot comite cu impunitate
anumite infracţiuni}.
2.1. Dezincriminarea
Art. 4. A plicarea legii penale de dezincriminare. Legea penală nu se aplica faptelor săvârşite sub legea veche, daca nu mai
simt prevăzute de legea nouă. în acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă,
pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte
încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
O încetează prin efectul dezincriminării:

❖ executarea pedepselor;
❖ executarea măsurilor educative;
♦ > executarea măsurilor de siguranţă;
❖ consecinţele penale ale hotărârii judecătoreşti în cauză.
O Excepţii - limite ale efectului retroactivităţii:
*♦* legea de dezincriminare nu are ca efect redobândirea gradului militar, pierdut ca urmare a
aplicării pedepsei complementare a degradării miiitare şi nu conduce nici la o reintegrare
automată în funcţia/profesia din care condamnatul a fost scos ca efect al condamnării
anterioare [similitudine cu limitele efectelor reabilitării - art. 169 alin. (2) CP];
❖ bunurile deja confiscate, ca urmare a executării măsurii de siguranţă, nu vor fi readuse în
patrimoniul persoanei de ia care au fost confiscate:
® măsura de siguranţă a confiscării speciale sau extinse este o sancţiune de drept penal
perpetuă, cu executare imediată (uno ictu)t nerevocabilă; la momentul executării sale,
!1] Este vorba, de fapt, despre o aparentă retroactivitate, aceasta operând, potrivit regulii procesual penale a aplicării
imediate a dispoziţiei legale noi, în vigoare la momentul executării, indiferent dacă este sau nu mai favorabilă decât cea
anterioară (legea de executare nu aparţine dreptului penal material, fiind sui-generis, intermediară între dreptul penal
substanţial şi cel procesual penai).
14 Drept penal. Partea generală
antferfof dezincriminării, a dxlstat un temei legal pehţru confiscare {nu a reprezentat un

abuz), aşadar, nu se generează 6 restitutio in integram {confiscarea s~a realizat, ia acei
moment, în mod legai, cu temei juridic).
❖ amenda penală deja plătită nu se restituie - motive identice prin raport cu situaţia confis
cării; similitudine cu limitele efectelor amnistiei postcondamnatorii [art. 152 alin. {1} teza
finală CP],
D este necesară o analiză din care să rezuite fie că fapta nu mai este deloc incriminată de LN,
{deoarece abrogarea unei norme de incriminare nu înseamnă mereu dezincrîminare, fapta
putând fi incriminată într~o altă normă - în forma actuală se poate înţelege că în acest moment
nu s-ar admite dezincrîminarea parţială, ceea ce este fais), fie că s-au modificat elementele
constitutive ale unei incriminări preexistente, în aşa măsură încât fapta concret săvârşită, care se
încadra în acea normă de incriminare potrivit LV, nu se mai încadrează potrivit LN drept infrac
ţiune = nu mai este tipică [de exemplu, nedenunţarea, potrivit Codului penal anterior, constituia
infracţiune şi atunci când se comitea cu intenţie, şî atunci când se comitea din culpă; potrivit
art. 266 CP, coroborat cu art. 16 alin. {6} CP, nedenunţarea a rămas infracţiune {nu a operat o
dezincrîminare completă, in abstracto), dar numai atunci când se comite din culpă. Prin urmare,
nedenunţarea din culpă a fost dezincriminată {dezincrîminare parţială, in concreto}];
De exemplu, potrivit noii reglementări penale, nu mai există infracţiunea de primire de foloase
necuvenite, însă elementul său material a fost preluat de infracţiunea de luare de mită.
Ţ* Â se vedea art.: 3 din Legea 187/2012, care susţine procedeul dezincriminării in concreto, \
NB | iar nu doar pe acela al dezincriminării in abstracto (ca în fosta legislaţie penală). ;
Constituţionalitate: prin Decizia nr. 651/2018 (M. Of. nr. 1083 din 20 decembrie 2018), j
Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia ]
legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii i
Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu :
U,|,l,lír cele ale unei legi penale de dezincrîminare, este neconstituţională. j
if
Prin această decizie a Curţii Constituţionale se îmbogăţeşte oficial/formal sfera izvoarelor j
NB dezincriminării, căci şi unele decizii ale Curţii vor conduce la soluţii/situaţii similare {ca I
efecte juridice) dezincriminării (formal, prin decizie a Curţii Constituţionale nu operează o
dezincrîminare, ci o scoatere din vigoare a unei norme, care are însă efect similar dezincri- ;
minării, atunci când norma este de incriminare, iar legiuitorul nu intervine în termen pen- i
tru a pune de acord legea cu decizia Curţii). j
O este necesară o analiză a succesiunii actelor normative, pentru a stabili dacă aceasta are conse
cinţa dezincriminării anumitor fapte;
Dezlegarea unor cihestîunl de drept:
1. Prin Decizia nr. 30/2015, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că: „în situaţia unei
NB infracţiuni de înşelăciune, comise sub imperiul Codului penal din 1969 care a produs un
prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei, modificarea noţiunii de consecinţe deosebit de
grave în Codul penal nu produce efectele prevăzute, de, art, 4 din Codul^ penal şi nici: cele
prevăzute de ;a rt. 3 al in .(1) : din Legea nr. 187/2012: pentru: pu nerea:în rapt icare: a Leg ii
nr. 286/2009: privind Codului penal şi: nu conduce: la dezincrimmarea înfracţiunii de înşe*- :
iăciurte".
2. Prin Decizia, nr. 6/2015, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a; stabilit ca r/j;rn interpretarea j
dispoziţiilor art. 4 din Codul penat succesiunea .de acte .normative, cuiprivire:. la: preţul l
mediu al unul metru cub de masă lemnoasă pe picior ţ,:.|.nu: a:avut ca efect imposibilitaţea \
stabilirii acestui preţ şi, pe cale de consecinţă, nu a condus ia dezincriminarea in-concreta a: \
infracţiunilor de tăiere iară: drept de arbori din: fondul forestier naţional/prevăzută :de/
art, 108 din Legea nr. 46/2008; şi de furt de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută j
de art. 110 dîn Legea nr. 46/2008".
O are loc o dezincriminare şt dacă LN limitează sfera de aplicare - spre exemplu, nu se mai reţine
infracţiunea de luare de mita în situaţia de nerespingere a unei promisiunicu excepţia situaţiei în
care nerespingerea promisiunii este realizată de aşa manieră încât se poate aprecia că se
încadrează în conceptul de acceptare tacitâ/impiicitâ a unei promisiuni (a se vedea art 289 CP în
raport de reglementarea anterioară a luării de mită).
O Aplicaţii:
❖ dacă există fapte concurente şi numai una dintre acestea a fost dezincriminată, se vor
descontopi pedepsele, şi apoi:
• se înlătură sporul (dacă rămâne o singură faptă incriminată);
• se reduce sporul (dacă rămân cel puţin două fapte incriminate).
❖ dacă pedeapsa aplicată sub LV a fost deja executată la data intrării în vigoare a LN de dezin
criminare, efectul se va produce numai cu privire la interdicţiile, încapacităţile şi decăderile
ce rezultă din condamnare, dezincriminarea nefiind temei pentru restabilirea situaţiei ante
rioare. în această situaţie, condamnarea nu va mai fi considerată primul termen al recidivei,
putându-se obţine o soluţie precum:
® renunţarea la aplicarea pedepsei;
® amânarea aplicării pedepsei;
• suspendarea sub supraveghere.
<♦ dacă pedeapsa nu a fost pusă în executare, nu va mai fi pusă în executare;
❖ dacă după dezincriminare intervine o nouă lege care reincriminează fapta, nu va exista
tragere la răspundere penală pentru faptele săvârşite anterior reincriminării;
• neretroactivitatea legii noi, cu incriminare ex novo (ultraactivitatea specifică a legii de
dezincriminare).
3; Aplicarea legii penale mai favorabile

3 aplicarea legii mai favorabile cunoaşte două ipoteze distincte:
aplicarea legii mai favorabile în cazul faptelor ce nu au fost definitiv judecate;
*î* aplicarea legii mai favorabile în cazul faptelor judecate definitiv.
3.1, Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitiva a cauzei
Art, 5. A plicarea legii penale m ai fav orabile până la judecarea definitivă a cauzei. (1) în cazul în care de la
săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai
favorabilă.
(2) Dispoziţiile alin. (I) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi
ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au
aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.
Constituţionalitate: prin Decizia nr. 265/2014 (M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014), Curtea ;
r Constituţională a admis excepţia de neconstituţionaiitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 ]
NB C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi j
succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. \
Dezlegarea unor chestiuni de drept: prin Decizia nr. 5/2014 (M. Of. nr. 470 din 26 iunie ?
2014), înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că: „în aplicarea art. 5 din Codul penal, se I
are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile. Constată că nu este i
NB permisă combinarea prevederilor de legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai \
favorabile cu privire la condiţiile de existenţă şi sancţionare ale infracţiunii în formă |
continuată". \
O Premisă: fapta este incriminată în ambele legi, chiar dacă nu sub aceeaşi denumire. Dacă LN
dezincrîminează fapta, nu mai vorbim despre legea mai favorabilă (art. 5 CP), ci despre aplicarea
retroactivă a legii de dezincriminare {art. 4 CP).
O Extraactivitatea legii penale mai favorabile poate îmbrăca 2 forme:
❖ LN {sub imperiul căreia se judecă fapta) poate retroactiva, dacă este mai favorabilă decât LV
{sub imperiul căreia a fost săvârşită fapta);
❖ LV {sub imperiul căreia a fost săvârşită fapta) poate ultraactiva, dacă este mai favorabilă
decât LN (sub imperiul căreia se judecă fapta).
O Ipoteze:
❖ dacă o infracţiune conţinuă/continuată/de obicei este incriminată atât în LV, cât şi în LN,
legea se stabileşte în funcţie de momentul epuizării, astfel:
® dacă consumarea se produce sub LV şi epuizarea se produce sub LN, se aplică LN (con
form art. 3 CP), chiar dacă LV este mai favorabilă, deoarece nu interesează momentul
consumării faptei, ci momentul epuizării [extinderea analogică a soluţiei cuprinse în
art. 154 alin. {2} CP]; de exemplu: „în cazul în care, în timpul duratei unei infracţiuni
continue, $e adopta mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii în vigoare ia
data când activitatea infracţională s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a
început şi a durat o perioadă de timp" (i.C.CJ., s. pen., dec. nr. 2570 din 18 aprilie 2005);
9 dacă între epuizare şi judecare intervine LN, se aplică legea mai favorabilă, Aceasta
înseamnă că atât consumarea, cât şi epuizarea s-au produs sub imperiul aceleiaşi legi (caz
în care se compară toate legile: cea de la data consumării şi epuizării, cea de la momentul
judecăţii şi orice lege intermediară acestora} sau că epuizarea are loc sub imperiul unei
iegi diferite de cea în timpul căreia s-a consumat infracţiunea, dar şi faţă de cea sub
imperiul căruia se judecă fapta (în acest caz, se compară numai legea de la epuizare cu
cea de la judecată şi cu orice eventuală lege intermediară, fără luarea în considerare a
prevederilor legii de la consumare, indiferent cât de favorabile sunt acestea). în această
situaţie putem compara legile, identificând-o pe aceea care este mai favorabilă;
e dacă hotărârea definitivă de condamnare este desfiinţată în căile extraordinare de atac,
se aplică legea care este în vigoare la data judecării, dacă această lege este maî favorabilă
decât cea în temeiul căreia persoana a fost condamnată.'
<* dacă o infracţiune progresivă este incriminată atât în LV, cât şi în LIM, putem face o analiză a
legii penale mai favorabile, deoarece, spre deosebire de infracţiunea continuă/continuată/de
obicei, data săvârşirii infracţiunii nu este data epuizării, ci aceea a consumării [extinderea
analogică a prevederii din art. 154 alin. (3} CP], Astfel:
® dacă între consumare şi epuizare intervine LN, se aplică legea mai favorabilă;
» dacă între epuizare şi judecare intervine LN, se aplică legea mai favorabilă;
9 dacă hotărârea definitivă de condamnare este desfiinţată în căile extraordinare de atac,
se aplică legea care este în vigoare la data judecării, dacă această lege este mai favorabilă
decât cea în temeiul căreia persoana a fost condamnată.
O Criterii pentru identificarea legii penale mai favorabile:
❖ modificarea condiţiilor de incriminare;
*X* modificarea condiţiilor de tragere la răspundere penală;
■♦> modificarea regimului sancţionator;
® din acestea, primul a fost mult afectat de trecerea de la concepţia dezincriminării in
abstracto (Codul penai anterior), la aceea a dezincriminării in concrete (Codul penal
actual), multe din ipotezele care conduceau la aprecierea unei legi ca lege mai favorabilă,
anterior condamnării definitive, potrivit modificării condiţiilor de incriminare, potrivit
Codului pena! anterior, devenind astăzi ipoteze de manifestare a legii de dezîncriminare.
Spre exemplu: modificarea condiţiilor de incriminare - într-o lege o anumită faptă este
prevăzută ca infracţiune mai gravă (complexă, în formă agravată), în alta este prevăzută
în formă simplâ/tip; modificarea condiţiilor de tragere la răspundere penală - într-o lege,
fapta se urmăreşte din oficiu, în alta, se urmăreşte ta plângere prealabilă (aceasta din
urmă este legea mai favorabilă dacă nu se formulează, în speţă, plângerea prealabilă); la
regimul sancţionator este, evident, pedeapsa mai mică,
3 Ipoteze privind pedeapsa:
dacă LV prevede pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă sau închisoarea şi LN prevede doar
pedeapsa cu închisoarea, LN este mai favorabilă, de principiu, dacă instanţa s-ar fi orientat,
potrivit LV, spre detehţiuhea pe viaţă, respectiv huinâi dacă limitele închisorii din LN sunt mai
mici decât cele prevăzute de IV, chiar alternativ cu detenţiunea pe viaţă;
*> dacă LV prevede pedeapsa cu închisoarea şi aplicarea obligatorie a pedepselor complemen
tare şi LN prevede doar pedeapsa cu închisoarea între aceleaşi limite, LN, în principiu, este
mai favorabilă;
<* dacă LV prevede pedeapsa cu închisoarea şi LN prevede pedeapsa cu închisoarea (între
aceleaşi limite, sau cu limite mai mici) aiternativ cu pedeapsa amenzii, LN este mai favorabilă
[IN va fi mai favorabilă, chiar şi dacă limitele închisorii sunt mai mari ca în LV, dar dacă
prevede aiternativ amenda (spre deosebire de LV), iar instanţa optează pentru amendă);
♦ > dacă legile prevăd aceiaşi minim, este mai favorabilă, de principiu, legea cu maximul mai mic;
❖ dacă iegile prevăd aceiaşi maxim, este mai favorabilă, de principiu, legea cu minimul mai mic;
❖ dacă pedepsele sunt asimetrice - într-una minimul este mai mic, dar maximul mai mare ca în
cealaltă, sau invers (în una minimul e mai mare, dar maximul mai mic ca în cealaltă) ™,
instanţa stabileşte legea mai favorabilă, în funcţie de orientarea acesteia, în caz concret,
către maxim sau către minim;
❖ dacă atât LV, cât şi LN prevăd aceleaşi limite de pedeapsă, va fi mai favorabilă legea care:
9 nu prevede aplicarea obligatorie a unei pedepsei complementare sau prevede imposibi
litatea dispunerii acesteia în cazul respectiv;
• are condiţii mai favorabile pentru dispunerea suspendării executării pedepsei (sau aite
condiţii mai favorabile de individualizare a pedepsei sau a executării acesteia).
♦ > dacă LV prevede pentru minori pedepse aiternativ cu măsuri educative, este mai favorabilă
LN, care prevede numai măsuri educative. Cu toate acestea, există situaţii în care amenda
(care este o pedeapsă), este mai favorabilă decât o măsură educativă (atunci când măsura
educativă este privativă de libertateilJ);
❖ în cazul unui concurs de infracţiuni:
• dacă toate infracţiunile au fost comise sub LV, se aplică pentru fiecare legea care a fost
identificată ca fiind mai favorabilă (fie LV, fie LN), iar pentru determinarea caracterului mai
favorabil ai sistemului sancţionator ai concursului de infracţiuni se identifică separat fegea
mai favorabilă (dacă pentru uneie infracţiuni s-a identificat, la nivel individual, LV ca fiind
mai favorabilă, iar pentru altele, LN - a se vedea, mutatis mutandis, Decizia LC.C.J.
nr. 29/2015), Dacă pentru toate infracţiunile a fost indicată aceeaşi lege'ca fiind mai
favorabilă (fie LV, fie LN), atunci sistemul de sancţionare ai concursului de infracţiuni va fi
necesar cei indicat de acea lege, chiar dacă cel indicat de cealaltă lege este mai favorabil;
• dacă toate înfracţiuniie au fost comise sub LN, se aplică LN;
• dacă o singură infracţiune din cadrul concursului de infracţiuni a fost comisă sub LN, se
aplică LN pentru această infracţiune şi pentru identificarea sistemului de sancţionare ai
m A se vedea, de pildă - p e r a contraria - ari, 129 alin. (2} iit. d} CP.

concursului de infracţiuni incident (art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi Decizia I.C.CJ.
nr. 7/2016), iar pentru infracţiunile săvârşite sub imperiul LV se apiică legea care a fost
identificată ca fiind mai favorabilă {fie LV, fie LN).
Dacă, făcând aplicarea criteriilor mai sus enumerate/'nu:se'poate identifica, vreo lege ca !
r fiind mai favorabilă, se aplică legea în vigoare ia data judecăţii, conform principiului acti- |
NB vvităţii legii penale {art. 3 CP). ■■■■■■■■■; ■ ;
Legea aplicabilă măsurilor de siguranţă nou introduse;

♦ > măsurile de siguranţă introduse de LN nu se vor aplica faptelor săvârşite sub LV, chiar dacă
LN este mai favorabilă, pentru că nu sunt îndeplinite cerinţele de previzibilitate.
Legea aplicabilă pedepselor complementare şi accesorii:
O Regula - lipsa de autonomie a pedepselor complementare/accesorii:
❖ pedepsele complementare sau accesorii se aplică conform legii care a fost identificată ca fiind
mai favorabilă sub aspectul pedepselor principale [art. 12 alin. {1) din Legea nr. 187/2012],
astfel:
* dacă LV este mai favorabilă, se apiică pedepsele accesorii sau complementare prevăzute
de LV, chiar dacă acestea nu mai au corespondent în LN;
• dacă LN este mai favorabilă, pedepsele accesorii sau complementare se aplică în con
diţiile LN, cu excepţia pedepsei complementare a publicării hotărârii de condamnare,
care nu poate fi aplicată dacă fapta a fost săvârşită sub LV, deoarece această pedeapsă
complementară nu era prevăzută de legea sub imperiul căreia fapta a fost săvârşită
(pedeapsa complementară nu poate retroactiva).
O Excepţia ~ autonomia pedepselor complementare sau accesorii: dacă LV şi LN nu prezintă
deosebiri în privinţa pedepselor principale, iar LN modifică numai dispoziţiile referitoare la pe
depsele accesorii sau complementare, se va aprecia numai în funcţie de aceste categorii de
pedepse, astfel:
dacă pedeapsa principală este aceeaşi în ambele legi, este mai favorabilă legea care are
limite mai reduse de dispunere a acestei pedepse (de exemplu, Codul penal actual e mai
favorabil decât Codul penal anterior sub aspectul limitelor de aplicare a pedepsei comple
mentare a interzicerii exercitării unor drepturi, care se poate aplica de la 1 la 5 ani, iar nu de
ia 1 la 10, precum de lege praevia).
totuşi,: dacă LN este mai favorabilă sub aspectul pedepsei principale, se:aplică şi pedeapsa I
r* îcomplementară prevăzută: de LN, chiar dacă LV nu prevedea obligativitatea: complemen-
NB tarelor. în această situaţie, pedepsele complementare sau accesorii nu au autonomie,
deoarece am identificat o lege ca fiind mai favorabilă sub aspectul pedepsei principale. \
legea penală mai favorabilă este incidenţă şi în cazul actelor normative sau prevederilor j
r* declarate neconstituţionale ca urmare a soluţionării de către Curtea Constituţională a j
NB României a unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor, dacă în timpul j
cât s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii mai favorabile.
Este exclusă crearea unei tex tertia, respectiv combinarea dispoziţiilor mai favorabile incul !
l - *-
patului din legi penale succesive/ pentru a crea acestuia o lege mai favorabilă, judecătorul j
NB neputându-se substitui legiuitorului-.
3.2. Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitiva a cauzei
Ari. 6, A plicarea legii penale mai fav orabile după judecarea definitivă a cauzei, (1) Când după rămânerea definitivă
a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o
pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea
săvârşită, se reduce la acest maxim.
(2) Daca după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o
lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul
închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.
(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se
putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Jinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate
înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
(4) Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea
nouă se execută în conţinutul şl limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (l)-(4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexe
cutate şi neprevăzute în legea noua nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi
limitele prevăzute de aceasta.
(6) Daca legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor ăe siguranţă, acestea se
execută în conţinutul si limitele prevăzute de legea nouă.
(7) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la
data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusa sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (l)-(6).
O dacă LV este mai favorabilă decât LN, LV se aplică obligatoriu, sub unicul aspect {criteriu) al regi
mului sancţionator (art. 6 CP prin comparaţie cu art. 5 CP, este de observat că în această ipoteză
există mai puţine şanse de a se face aplicarea legii mai favorabile);
O articolul vizează atât pedepsele care au fost executate/considerate ca executate, cât şi cele;
❖ pentru care executarea nu a început;
❖ pentru care executarea a fost suspendată;
❖ care se află în curs de executare, inclusiv în caz de liberare condiţionată.
O Ipoteze:
❖ dacă după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare la pedeapsa închi
sorii sau amenzii şi până la executarea completă a intervenit o lege care prevede o pedeapsă
[1‘ A se vedea C.C.R., Decizia nr. 265/2014 şi I.C.C.i., Decizia nr. 5/2014,
Aplicarea Segiî penale în timp 21
mai uşoară, maxim special mai redus sau specie mai uşoară de pedeapsă, sancţiunea aplicată
conform LV, dacă depăşeşte maximul specia! prevăzut de LN, se reduce la acest maxim.
» d a că nu depăşeşte maximul special, nu poate fi redusă.
dacă există o condamnare definitivă la pedeapsa amenzii în baza LV {indiferent dacă LV
prevedea numai amenda sau amenda alternativ cu închisoarea), reducerea se va face doar
dacă LN prevede numai amenda, al cărei maxim este mai mic decât pedeapsa amenzii efectiv
aplicată;
Nu se aplică art, 6 CP dacă:

w* IN prevede pedeapsa amenzii alternaţiv cu închisoarea, în timp ce legea vechea preve- i
dea la fel, sau exclusiv închisoarea, iar închisoarea este pedeapsa:concretă aplicată şl ■ :;:
p ■ amenda aplicată sub imperiul LV este mai mică decât maximul special ai amenzii prevăzut
NB de LN,
■ de asemenea, dacă pedeapsa concretă aplicată este detenţiunea pe viaţă, prevăzută sin” ;
gular de legea veche, iar legea nouă prevede alternativ detenţiunea pe viaţă cu închisoarea, |
❖ dacă există o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii pe baza LV, reducerea se va face
numai dacă LN prevede pedeapsa închisorii sau pedeapsa amenzii alternativ cu închisoarea,
iar maximul pedepsei închisorii prevăzut de LN este mai mic decât pedeapsa închisorii efectiv
aplicată conform LV;
Se impune ca şi maximul pedepsei închisorii prevăzut de LN să: fie mai mic decât maximul
pedepsei închisorii prevăzut de LV, pentru că numai în această situaţie ne aflăm în ipoteza <
aplicării legii penale mai favorabile, nu şi atunci când limitele sunt-aceleaşi. în acest caz, :
f* pedeapsa închisorii se reduce la maximul prevăzut de LN.
NB Evaluarea presupune o comparaţie între:
■ maximul pedepsei închisorii prevăzut de LV cu maximul pedepsei închisorii prevăzut de î
LN şi
• pedeapsa închisorii aplicată sub LV, cu maximul pedepsei închisorii prevăzut de LN.
Dezlegarea unor chestiuni de drept:

1, :Prin Decizia nr. 14/2014, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a:stabilit că:în;aplicarea: legii
penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 6 alin. (1) din Codui
penal, atunci când se compară: pedeapsa aplicată eu: maximul special prevăzut de legea :
nouă, nu se va lua în considerare cauza specială de reducere: a pedepsei: prevăzută de !
art, 3201 afin. (7) din Codu! de procedură penală anterior, reţinută condamnatului şi ;
valorificată în pedeapsa concretă";
2. Prin Decizia nr. 13/2014, înalta Curte de Casaţie şî Justiţie a stabilit că: „dispoziţiile art, 6 ş
alin. (1) din Codul penai, privitoare ia legea mai favorabilă după judecarea definitivă a
cauzei, sunt aplicabile şi cu privire ia hotărârea de condamnare pronunţată de un alt stat :
faţă de cetăţenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de ■;
Drept penai. Partea generală
le g e a : nr.:302/2b04 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, repu- j

blicată, cu modificările şi completăriie ulterioare".
. 3. Prin Decizia nr. 13/2017, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că; „dispoziţiile art. 6 j
din;Codul; penal sunt incidente în ipoteza în care legea penală mai favorabilă a intervenit ;
după liberarea condiţionată a persoanei condamnate, iar ulterior s-a dispus executarea ;
restului de pedeapsă, printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, prin care instanţa )
: nu s-a pronunţat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile după: judecarea ;
definitivă a cauzei".
nu se aplică art. 6 C. pen. dacă pedeapsa efectiv aplicată sub LV este maî mică sau egală cu
maximul pedepsei închisorii prevăzut de LN; în acest caz, executarea respectivei pedepse
concrete este legală şi potrivit LN şi se putea dispune ca atare şi potrivit LN;
în această situaţie,:se va aplica o pedeapsă cu amenda individualizată în limitele speciale j

prevăzute de LN, pentru a cărei stabilire/determinare/individualizare NU se va lua în calcul ;
partea deja executată din pedeapsa iniţial dispusă, a închisorii (individualizarea se va face !
ignorându-se situaţia particulară existentă, ca şi cum ar fi prima data când instanţa stabi- |
Ieste o pedeapsă pentru infracţiunea respectivă, iar acea pedeapsă este amenda), nepro-
cedându-se la înlocuirea închisorii cu maximul amenzii. Ulterior, executarea amenzii astfel
determinate poate fi înlăturată în tot sau în parte, avându-se în vedere partea executată
din pedeapsa închisorii.
măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în LN (mai favorabilă sub acest aspect; nere-
glementarea unei măsuri educative care era prevăzută de legea anterioară - căci legea nouă
poate să dispună noi măsuri educative, mai severe - aspect sub care nu e mai favorabilă ->
dar cele noi nu se vor aplica retroactiv - art. 2 alin. (2) CP, iar cele vechi care nu maî sunt pre
văzute, nu se vor mai executa) nu se maî execută, iar cele care au corespondent în LN mai
favorabilă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de LN;
* trebuie să existe o condamnare definitivă la o măsură educativă în baza LV, neexe-
cutată/neexecutată integral;
® dacă măsurile educative aplicate sub LV nu au fost executate şi nici nu mai sunt pre
văzute de LN, nu se mai execută;
# dacă măsurile educative aplicate în baza LV nu au fost executate, dar au corespondent în
LN mai favorabilă, se vor executa în conţinutul şl limitele prevăzute de LN;
• dacă LN este maî severă, măsurile educative care au corespondent în aceasta (de exem
plu, se menţine aceeaşi măsură educativă ca în legea veche, dar care se execută între
limite majore faţă de cele anterioare, sau cu obligaţii suplimentare) se execută în conţi
nutul şi condiţiile în care au fost dispuse (LV) - practic, în acest caz nu există retroactivi
tate a LN, nici nu se poate pune problema unei ultraactivităţi a LV, pentru că LV nu se mai
aplică la acest moment, ea a fost deja aplicată.
pedepsele complementare/măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute de LN nu se

vor mai executa, iar ceie care au corespondent în LN mai favorabilă se vor executa în conţi
nutul şi limitele prevăzute de LN,
LN se aplică întotdeauna dacă este mai favorabilătn raport de^pedeapsa. principală,, această, j
aplicare vizând şi pedepsele secundare (accesorii, complementare), chiar dacă sub aspectul ;
lor LN nu este mai favorabilă:{accesorium sequitur principale), astfel:
* dacă pedepsele complementare/măsurile de siguranţă nu au fost executate şi nu se mal I
regăsesc în LN, nu se vor mai executa;
• dacă unele pedepse complementare (de exemplu, degradarea militară) sau măsuri de '
siguranţă (de exemplu, confiscarea specială)1au un regim mai favorabil în IN ,: dar:au fost ;
de|a exec utate, n u va op era resti tutio in integrum.
dacă LN nu determină o modificare a pedepselor principale, fiind mai favorabilă numai sub
aspectul pedepselor complementare/măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul
şi limitele prevăzute de LN (doar în această ipoteză dobândesc autonomie sub aspectul
aplicării în timp a legii penale);
dacă pedepsele aplicate conform LV au fost executate/considerate ca executate (ca efect al
graţieriî/prescrierii executării pedepsei), până la data intrării în vigoare a LN, vor fi conside
rate, retroactiv, prin ficţiune juridică, ca fiind executate ia nivelul redus/sub forma înlocuită,
conform regulilor de mai sus [dacă s-a executat efectiv, concret, o pedeapsă de 6 ani închi
soare, iar LN prevede pentru infracţiunea care a determinat-o pe aceasta o pedeapsă maximă
de 4 ani, atunci pedeapsa pe care a executat-o fostul condamnat va fi considerată ca fiind
una de 4 ani, iar nu de 6 ani - art. 6 aiin. (7) CP], Acest aspect ar putea avea relevanţă pentru:
# determinarea incidenţei stării de recidivă (de exemplu, dacă $~a executat o pedeapsă mai
mare de 1 an închisoarea, pentru o infracţiune intenţionată, iar LN prevede o pedeapsă
maximă de 1 an închisoare pentru aceasta, se va aprecia că fostul condamnat a executat
1 an închisoare, astfel încât, dacă înainte de reabilitare sau împlinirea termenului de
reabilitare va mai comite o nouă infracţiune intenţionată, pentru care legea prevede pe
deapsa închisorii de un an sau mai mare, nu se va considera născută starea de recidivă);
® calcularea termenului de reabilitare ~ este posibil ca durata scăzută a pedepsei (consi
derată ca executată, retroactiv, prin ficţiune juridică, să atragă incidenţă unui termen de
reabilitare mai redus, sau chiar o formă de reabilitare mai facil de obţinut: reabilitarea de
drept, în loc de cea judecătorească);
® accesul la diferite instituţii de individualizare, pentru o eventuală nouă infracţiune co
misă, în viitor (precum, amânarea aplicării pedepsei/suspendarea executării pedepsei
sub supraveghere),
dacă potrivit LV s-ar reţine o infracţiune continuată, iar potrivit LN un concurs omogen de
infracţiuni, pentru determinarea legii mai favorabile, instanţa se va raporta ia maximul spe
cial prevăzut de LN pentru infracţiunea pentru acea infracţiune săvârşită, iar nu la maximul
pedepsei rezultante aplicabilă sau la pedeapsa maximă aplicabilă în baza legii vechi, prin
valorificarea sporului facultativ existent în caz de infracţiune continuată;

1. Prin Decizia nr. 13/2016, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „în cazul unei :
infracţiuni în formă continuată care, potrivit iegirpenalenobmu mai îndeplineşte condiţiile j
de existenţă ale infracţiunii continuate, ci condiţiile concursului de infracţiuni; instanţa se ;
raportează la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită/iar nu: j
la pedeapsa maximă ce ar rezuita prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de: |
infracţiuni conform legii penale noi"w.
2. Prin Dec izia nr. 3/2015, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „în aplicarea dispo- j
zîţiiior art. 6 Cod penai, stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul pluralităţii de infrac- i
ţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcon- ;
, damnatorîe cu revocarea suspendării condiţionate, iar, potrivit Codului penal, condiţiile
recidivei postcondamnatorii cu privire îa primul termen nu mai sunt întrunite, se deter-
* mină:conform art. 44 raportat la art. 39 din Codul:penal,: referitoare la piuralitatea inter- !
mediară".
3. Prin Decizia nr. 1/2014, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „în aplicarea legii j
penale mai favorabile, după judecarea definitiva a cauzei înainte de intrarea în vigoare a j
noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni, într-o primă etapă se verifică
incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale. în a doua i
; etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul j
la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 Cod penal. în cazul■.în : care j
: pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul ia care se poate ajunge \
în baza art. 39 Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. în caz contrar, j
pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.::: j
♦ > dacă potrivit LV s-ar reţine o infracţiune complexă, îar potrivit LN un concurs de infracţiuni,
se procedează la compararea pedepselor concrete între infracţiunea complexă (LV) şi concurs
(LN);
O dificultate decurge din prima etapă - compararea maximului pedepsei prevăzute de lege |
cu maximul prevăzut de legea nouă - căci în caz de concurs de infracţiuni nu există un
maxim al iinei pedepse prevăzute de lege, ci doar pedepse individuale şi apoi pedeapsă I
NB rezultantă. în acest caz, ar trebui să se compare pedeapsa concretă aplicată potrivit legii ;
vechi pentru infracţiunea complexă cu pedeapsa rezultantă la care ar ajunge instanţa
aplicând dispoziţiile sancţionatoriî de la concurs, potrivit legii noi. ■ ■:
313 Raportat la această decizie, a se vedea C.C.R., Decizia nr. 368/2017, publicată în M. Of. nr. 566 din 17 iulie 2017.
♦ > dacă potrivit LV s-ar reţine un concurs de infracţiuni, iar potrivit LN o infracţiune complexă,
se procedează ia compararea pedepselor între concurs (pedeapsa concretă rezultantă
aplicată potrivit LV) şi infracţiunea complexă (maximul special al pedepsei prevăzute de LN).
^Suspendarea condiţionată şi suspendarea sub supraveghere pronunţate potrivit LV sunt ;

frrtai favorabile şi se vor menţine după intrarea în vigoare a legii noi (CP), până la împlinirea \
NB ;termenului t|e încercare (art, 15 şi art. 16 din Legea p,r\. 187/2012).:.;-.. ;
-Bacă pe roi se află soluţionarea unei cereri de reabilitare, instanţa verifică incidenţa art. 6 |
r» LC: peri; ;şi: aplică termenele în raport de pedeapsa redusă: sau modificată: - este o con- :
¡vjg secinţă a art. 6 alin. (7) CP, valabil şi pentru termenul de prescripţie a executării pedepsei i
||art; 162alin. (7) CP].
FIŞA
APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU
NR. 3 9
Sediul materiei: art. 8-14 C. peri.
1. A Plj CÂREA LEGII PENALE ROMÂNE FAPTELOR SĂVÂRŞITE pp TERif-ORÍtÁ ŢÂRII

Arţ, 8- Teritorialitatea legii penale. (1) Legea penală română se aplica infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României.
(2) Prin teritoriul României se înţelege întinderea de pământ, marea teritorială şi apele cu solul, subsolul şi spaţiul aerian,
cuprinse între frontierele de stat.
(3) Prin infracţiune săvârşită pe teritoriul României se înţelege orice infracţiune comisă pe teritoriul arătat în alin. (2)
sau pe o navă sub pavilion românesc ori pe o aeronavă înmatriculată în România.
(4) Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul României şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sub pavilion
românesc sau pe o aeronavă înmatriculată în România s-a efectuai un act de executare, de instigare sau de complicitate ori
s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracţiunii.
Noţiune - principiul teritorialităţii: legea penală română se aplică, de regulă, total şi

necondiţionat acelor infracţiuni săvârşite pe teritoriul României (de principiu, indi
ferent de identitatea/persoana infractorului).
Teritoriu:
❖ întinderea de pământ, marea teritorială[1] şi apele cu soiul, subsolul şi spaţiul aerian[2],
cuprinse între frontierele de stat [art, 8 alin. (2) CPP; O.U.G, nr. 105/2001] şi
❖ se asimilează, din punct de vedere juridic (ficţiune juridică), cu infracţiunile comise pe terito
riul propriu-zis al României, infracţiunile comise ia bordul unei nave sub pavilion românesc,
ori ia bordul unei aeronave înmatriculate în România [art. 8 alin. (3) CP],
O Aplicare:
❖ legea penală română se aplică dacă pe teritoriul România s-a efectuat un act de executare,
instigare sau complicitate (art. 174 CP) - inclusiv în cazul infracţiunilor continue, continuate,
progresive sau complexe;
❖ legea penală română se aplică şi dacă pe teritoriul României s-a produs rezultatul infrac
ţiunii, chiar în parte-teoria ubicuităţii priveşte cumulat primele două puncte;
❖ legea penală română se aplică şi persoanelor fizice/juridice străine pentru infracţiunile să
vârşite pe teritoriul României (aplicarea legii penale române potrivit principiului teritorialităţii
este totală şi necondiţionată, nu ţine cont, ca regulă, de identitatea infractorului - ubi lex non
distinguit, nec nos distinguere debemos);
W A se vedea Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, a! marii teritoriale, ai zonei con
tigue şi ai zonei economice exclusive ale României, republicată.
121A se vedea O.G, nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată.
Aplicarea legii penale în spaţiu 27
<* NU este necesară prezenţa la judecată a infractorului, procesul penal se poate desfăşura şi în
contumacie {lipsă).
lira căzui infracţiunii de obicei, pentru a ii aplicabilă legea, română în baza. teritorialităţii, ;j
r .'este"necesar 'ca'din actele de executare săvârşite pe teritoriul'ţării sau pe respectiva'navă \
NB sau aeronavă să iezuite obişnuinţa, . ;
O Excepţii:
♦ > situaţiile derogatorii în care se dispune altfel printr-un tratat internaţional ia care România
este parte (art. 12 CP);
♦ > infracţiunile săvârşite de persoanele care beneficiază de imunitate de jurisdicţie {penală);
♦ > infracţiunile săvârşite la bordul navelor sau aeronavelor militare sau guvernamentale străine
aflate pe teritoriul României, în baza unor dispoziţii exprese, derogatorii de ia dreptul comun,
încheiate între statul român şi statul căruia îi aparţine acea navă/aeronavă guvernamenta-
iă/militară, convenţii necesare pentru a fi permisă prezenţa acesteia pe teritoriul României111;
❖ infracţiunile săvârşite la bordul navelor sau aeronavelor comerciale străine aflate în trecere
prin marea teritorială română, cu excepţia cazului în caret2]:
# infracţiunea a fost săvârşită de un cetăţean român sau de o persoană fără cetăţenie care
are domiciliul pe teritoriul României;
• infracţiunea este îndreptată împotriva intereselor României sau împotriva unui cetăţean
român ori a unei persoane rezidente pe teritoriul României;
* infracţiunea este de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică în ţară sau ordinea în
marea teritorială;
* exercitarea jurisdicţiei române este necesară pentru reprimarea traficului ilicit de stu
pefiante sau de substanţe psihotrope;
# asistenţa autorităţilor române a fost cerută, în scris, de căpitanul navei ori de un agent
diplomatic sau un funcţionar consular a! statului al cărui pavilion îl arborează nava.
în cazul infracţiunilor săvârşite la bordul navelor sau aeronavelor comerciale străine aflate i
r :în porturile:sau aeroporturile româneşti se va: aplica legea română,: indiferent de infrac- ;
^ ţlunea comisă sau de identitatea infractorului.*2
[Vi A se vedea şi dispoziţiile Legii-cadru nr, 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzi
tul forţelor armate străine pe teritoriul României, republicate, şi cele din art. 34 al Legii nr. 17/1990 privind regimul juridic al
apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi ai zonei economice exclusive ale României, republicată.
I2] A se vedea art 26 din Legea nr. 17/1990.
ii. APUCAREA tEGH PfeflAUE hOMÂNE FAPTELOR SĂVÂRŞITE ÎN AFARA TERITORIULUI

ŢĂRII
I ; Principiul personalităţii (principiul cetăţeniei active)

A rt 9. Personalitatea legii penale. (1) Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de
către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea română este detenţiunea pe
viaţă ori închisoarea mai mare de 10 ani
(2) în celelalte cazuri, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului tării de către un cetăţean
român sau de o persoană juridică română, dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost
săvârşită ori dacă a fost comisă într~un loc care mi este supus jurisdicţiei niciunuî stat.
(3) Punerea în mişcarea a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă
curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mal întâi sesizat sau, după caz, a procurorului general al parchetului
de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Termenul în care procurorul poate emite autorizarea este de până la 30 de zile
de la data solicitării autorizării şi poate fi prelungit, în condiţiile legii, fără ca durata totală să depăşească 180 de zile.
Noţiune - legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului

ţarii de către un cetăţean român sau o persoană juridică română, cu respectarea
anumitor condiţii1^.
O Condiţii
1. Prima ipoteză (aplicarea legii penale române în baza personalităţii fără verificarea condiţiei
dublei incriminări):
*> infracţiunea să fie săvârşită în întregime în afara teritoriului ţării [să nu fie apreciată, potrivit
art. 8 alin. (3) şi (4) CP, ca reprezentând o infracţiune comisă pe teritoriul României] - practic,
să nu fie aplicabilă legea română în baza teritorialităţii, căci principiile de aplicare în spaţiu
sunt ordonate ierarhic (în ordinea descrescătoare a reglementării lor legale) şi analiza condi
ţiilor de aplicare a vreunuia este posibilă numai prin excluderea anterioară a incidenţei
celui/ceior de grad superior;
❖ pedeapsa aplicabilă să fie detenţiune pe viaţă sau închisoarea mai mare de 10 ani sau infrac
ţiunea să se fi comis pe un teritoriu care nu aparţine jurisdicţiei niciunui stat (chiar dacă nu
este atât de gravă - indiferent de gravitatea sa); pentru a se determina condiţia grayităţii spo
rite reflectată în pedeapsa prevăzută de lege trebuie avute în vedere dispoziţiile art 187 CP);
fapta săvârşită să constituie infracţiune conform legii române (NU se solicită verificarea con
diţiei dublei incriminări în această situaţie - infracţiune gravă sau foarte gravă; nu contează
dacă este faptă consumată ori rămasă la stadiu! de tentativă pedepsibilă);
❖ infractorul să fie cetăţean român sau persoană juridică română în momentul săvârşirii infrac
ţiunii;
E13A nu se confunda cu principiul fundamentai de drept penal constând în caracterul personal ai răspunderii penaîe.
*;♦ tratatele internaţionale la care România este parte să nu prevadă altă modalitate de soluţio
nare;
să existe autorizarea prealabilă indicată de art. 9 alin. {3} CP;
♦♦♦ NU este necesară prezenţa la judecată a infractorului, procesul penai se poate desfăşura şi în
contumacie (lipsă);
♦ > în cazul în care infractorul a fost deja judecat în străinătate, funcţionează instituţia compu-
tării - art. 73 CP, dacă hotărârea străină este recunoscută în România şi nu există o dispoziţie
legală expresă care să blocheze în acest caz aplicarea (şi) a legii penale române.
2. A doua ipoteză {aplicarea legii penale române în baza personalităţii cu necesara verificare a
condiţiei dublei incriminări):
♦ > infracţiunea să fie săvârşită în afara teritoriului României [să nu fie apreciată, potrivit art. 8
alin, (3) şi (4) CP, ca reprezentând o infracţiune comisă pe teritoriul României], pe un teritoriu
al altui stat (supus jurisdicţiei altui stat);
❖ pedeapsa aplicabilă să fie amenda sau închisoarea mai mică sau egală cu 10 ani (se va lua în
considerare maximul special al pedepsei prevăzute de lege, respectiv pedeapsa alternativă
mai severă, în cazul în care legea prevede pedepse alternative);
❖ fapta să fie incriminată atât de legea română, cât şi de legea statului unde a fost săvârşită (să
existe dubla incriminare); condiţia gravităţii, raportată la pedeapsa prevăzută de lege, vizează
dispoziţiile legii române, nu pe ale legii străine care incriminează şi ea fapta;
infractorul să fie cetăţean român sau persoană juridică română în momentul săvârşirii infrac
ţiunii;
<* tratatele internaţionale la care România este parte să nu prevadă altă modalitate de solu
ţionare;
❖ să existe autorizarea prealabilă indicată de art. 9 alin. (3) CP;
<♦ NU este necesară prezenţa la judecată a infractorului, procesul penal se poate desfăşura şi în
❖ în cazul în care infractorul a fost deja judecat în străinătate, funcţionează instituţia com-
putării - art. 73 CP, dacă hotărârea străină este recunoscută în România şi nu există o dis
poziţie legală expresă care să blocheze în acest caz aplicarea (şi) a legii penale române.
2\ Principijul realităţii (principiul cetăţeniei pasive)

- .. I__________________________________________________________________________
•f*ţ'
A rt 10. R ealitatea legii penale . (1) Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de
catre un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, contra statului român, contra unui cetăţean român ori a unei persoane
juridice romane,
(2) Punerea m mişcare a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă
înalta Cúrteme Casaţie şi Justiţie şi numai dacă fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul căruia
s-a comis.
I ...........................................................................................
Drept pena). Partea generală
Noţiune - legea penala română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului

ţării de către un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, cu respectarea anu
mitor condiţii.
Condiţii
❖ infracţiunea să fie săvârşită în întregime în afara ţării [să nu fie apreciată, potrivit art. 8
alin. (3) şi (4) CP, ca reprezentând o infracţiune comisă pe teritoriu! României]; în genera!, să
nu fie aplicabilă legea română în baza teritorialităţii sau a personalităţii;
❖ subiectul pasiv al infracţiunii să fie statul român, un cetăţean sau o persoană juridică română;
De principiu, dacă până la pronunţarea unei hotărâri definitive victima pierde cetăţenia ]
română sau calitatea de persoană juridică română, nu se va mai putea aplica legea penală ;
română în temeiul principiului realităţii. V- C |
❖ fapta săvârşită să fie incriminată de legea penală română (nu se solicită verificarea condiţiei
dublei incriminări în nicio situaţie; nu contează cât de gravă este infracţiunea comisă, sau
dacă este faptă consumată, ori rămasă la stadiul de tentativă pedepsîbilă);
❖ infractorul (subiectul activ al infracţiunii) să fie cetăţean străin sau apatrid la data comiterii
infracţiunii;
Condiţia nu este îndeplinită dacă infracţiunea este comisă de o persoană juridică străină j
(aspect criticat de o parte a doctrinei, ca discriminator - printre altele), caz în care legea i
penală română se poate aplica numai cu privire la persoanele fizice care prin fapta lor au
angajat răspunderea penală a persoanei juridice, nu şi direct cu privire la respectiva
persoană juridică (chiar dacă răspunderea penală a acesteia ar fi posibilă în sistemul de i
drept naţional al statului de apartenenţă).
❖ tratatele internaţionale ia care România este parte să nu prevadă altă modalitate de solu
ţionare;
❖ să existe autorizarea prealabilă indicată de art. 10 alin. (2) CP;
❖ fapta comisă să nu facă obiectul unei proceduri judiciare pe teritoriul statului în care a fost
comisă;
❖ NU este necesară prezenţa la judecată a infractorului, procesul pena! se poate desfăşura şi în
❖ în cazul în care infractorul a fost deja judecat în străinătate, funcţionează instituţia compu-
tării - art. 73 CP, dacă hotărârea străină este recunoscută în România şi nu există o dispoziţie
legală expresă care să blocheze în acest caz aplicarea (şi) a legii penale române.
Persoanele străine care beneficiază de imunitate jurisdicţională nu vor putea fî trase la j

răspundere nici- potrivit principiului realităţii. Articolul 13 CP reprezintă o excepţie de la I
toate principiile de aplicare în spaţiu a legii penale române, nu doar de la teritorialitate. ... ,\
Aplicarea Segii penale în spaţiu 31
3, Principiul universalităţii
11. Universalitatea legii penale. (1) Legea penala română se aplică şi altor infracţiuni decât celor prevăzute în
art 10 săvârşite în afara teritoriului ţării de un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, care se află de bunăvoie pe
teritoriul României, în următoarele cazuri:
a) s-a săvârşit o infracţiune pe care statul român şi-a asumat obligaţia să o reprime în temeiul unui tratat internaţional,
indiferent dacă este prevăzută sau nu de legea penală a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă;
b) s-a cerut extrădarea sau predarea infractorului şi aceasta a fost refuzată.
(2) Dispoziţiile alin. (1) Ut. b) nu se aplică atunci când, potrivit legii statului în care s-a săvârşit infracţiunea, există o cauză
care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când
pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată.
(3) Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispoziţiilor legale privi
toare la recunoaşterea hotărârilor străine.
O Condiţii:
♦ > infracţiunea să fie comisă, în întregime, în afara teritoriului ţării [să nu fie apreciată, potrivit
art. 8 alin. (3) şi (4) CP, ca reprezentând o infracţiune comisă pe teritoriul României];
❖ pentru infracţiunea săvârşită să nu fie aplicabilă legea română în baza niciunui alt principiu
de aplicare în spaţiu a legii române, cu incidenţă prioritară: teritorialitatea, personalitatea,
realitatea; aşadar, subiectul pasiv al infracţiunii nu trebuie să fie statul român, un cetăţean
român sau o persoană juridica română {cu alte cuvinte: subiectul pasiv trebuie să fie ori un
alt stat, ori un cetăţean străin, ori o persoană juridică străină, ori un apatrid);
♦ > fapta comisă să fie incriminată de legea penală română {nu contează dacă este faptă consu
mată, ori rămasă la stadiul de tentativă pedepsibîiă);
♦ > statul român să îşi fi asumat printr-un tratat internaţional obligaţia de a reprima fapta săvâr
şită [prima ipoteză: în acest caz, aparent NU se impune verificarea condiţiei dublei incriminări
în raport de legislaţia statului pe al cărui teritoriu s-a comis fapta - prin raportare la condiţiile
indicate în art. 11 alin. (2) CP, ar reieşi însă că şi în acest caz se impune verificarea dublei
incriminări, deoarece, altfel, lipsa prevederii faptei în legea penală străină va constitui, de
principiu, o cauză care împiedică, potrivit acelei legi, punerea în mişcare sau exercitarea
acţiunii penaie/desfăşurarea procesului penal] sau să se fi cerut statului român extrădarea
sau predarea infractorului, iar aceasta să fi fost refuzată [în a doua ipoteză, este implicit
necesară verificarea dublei incriminări (căci, dacă fapta nu ar fi prevăzută ca infracţiune în
legislaţia statului solicitant, nu ar exista temei pentru solicitarea extrădării/predării - a se
vedea art. 24 din Legea nr, 302/2004)];
*♦* infractorul să fie cetăţean străin sau apatrid;
Condiţia nu este îndeplinită dacă Infracţiunea este comisă de o persoană juridică străină {
r (aspect criticat de o parte a doctrinei, ca discriminator - printre alteie), caz în care legea
NB penală română se poate aplica numai cu privire Sa persoanele fizice care iprin fapta lor au j
angajat răspunderea penală a persoanei juridice; nu şj dlrecCcu-prjvîredaîr^spectivaiper-
soană juridică (chiar dacă răspundereaipenâlă/aacesteia ar îi posibilă în sîstemui ele drept ;

naţional al statului de apartene:nţă :y \ ; î :.: î i ţ ■ţ - . î \ ; ; \
❖ infractorul să se afle de bunăvoie pe teritoriul României, să nu fi ajuns în România ca efect al

unei extrădări pentru altă infracţiune/executarea altei pedepse (pentru că s-ar încălca prin
cipiul specialităţii extrădării), să nu fi ajuns în România lipsit de libertate în mod ilegal sau în
urma unui accident (de exemplu, aterizare forţată a unui avion avariat) etc.^;
*> tratatele internaţionale la care România este parte să nu prevadă altă modalitate de solu
ţionare;
❖ potrivit legii statului pe al cărui teritoriu s-a comis infracţiunea, să nu fie incidente cauze care
împiedică punerea în mişcare/exercitarea în continuare a acţiunii penale sau a pedepsei;
❖ pedeapsa stabilită de celălalt stat să nu fi fost executată sau considerată ca executată [art. 11
alin. (2) CP]; să nu fi fost stabiîită/pronunţată o pedeapsă (chiar neexecutată/neexecutată
integral) în celălalt stat, pentru că în acest caz se procedează la recunoaşterea hotărârii
străine, iar nu la aplicarea proprîu-zisă a legii penale române, în urma unui proces autonom
[art. 11 alin. (2) CP] - practic, aplicarea legii penale române în baza universalităţii este secun
dară şi condiţionată de dispoziţiile legii străine şi de situaţia judiciară concretă a cauzei/in-
fractorului în statul terţ (la polul opus ipotezei din cazul principiului teritorialităţii)123;
❖ este singurul principiu de aplicare în spaţiu a legii penale române în cadrul căruia se impune
ca necesară prezenţa la judecată a infractorului, procesul pena! neputându-se desfăşura şi în
❖ în cazul în care infractorul a fost deja judecat în străinătate, iar sancţiunea a fost parţial
executată, după recunoaşterea hotărârii străine în România va funcţiona instituţia computării
- art. 73 CP.
J ““* Persoanele străine care beneficiază de imunitate jurisdicţională nu vor putea fî trase la ;
ÎVB răspundere nici potrivit principiului universalităţii.
4i Extrădarea
Art . 14. Extrădarea. (1) Extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internaţional la carRomânia este
parte ori pe bază de reciprocitate, în condiţiile legii.
(2) Predarea sau extrădarea unei persoane în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene se acordă sau se solicită în
condiţiile legii
(3) Predarea unei persoane către un tribunal penal internaţional se acordă în condiţiile legii.
w A se vedea şi art. 237 din Legea nr. 187/2012. Referirea vizează teritoriul efectiv al României pe care trebuie să se afle
benevol infractorul, Iar nu şl spaţiile în care, dacă se comite o infracţiune, aceasta este asimilată celei comise pe teritoriul
României ţnu se au în vedere nici navele sub pavilion românesc, nici aeronavele înmatriculate în România),
[2] A se vedea art. 16 CPP pentru ipotezele avute în vedere, potrivit reglementării legii penale române.
O instituţie de rang constituţional (art. 19 din Legea fundamentală} - instrument de cooperare

internaţională în materie penală, prin care un stat care îşi poate aplica legea penală faţă de o
persoană {sau care şî-a aplicat-o deja, pronunţând o hotărâre de condamnare} solicită unui alt
stat, pe al cărui teritoriu s-a refugiat acea persoană, predarea sa, în vederea tragerii la răspun
dere penală sau supunerii la executarea sancţiunii penale dispuse, instituţia nu trebuie confun
dată cu expulzarea [denumirea din fosta legislaţie penală pentru sancţiunea interzicerii dreptului
străinului de a se mai afla pe teritoriul României - fostă măsură de siguranţă, din 1 februarie
2014 formă de manifestare potenţială a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor
drepturi - art. 66 alin. {1} lit. c} CP];
O este reglementată în detaliu în Titlul 11- „Extrădarea" şi Titlul III - „Dispoziţii privind cooperarea
cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2002/584/JA! a Consiliului
Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de
predare între statele membre" din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară interna
ţională în materie penală ~~în raport de statele membre ale Uniunii Europene, este înlocuită de
procedura simplificată a mandatului european de arestare, reglementată în acelaşi act normativ;
O se acordă, în momentul de faţă, potrivit sistemului jurisdicţional (judiciar}, iar nu celui politic sau
mixt [art. 19 alin. (4} din Constituţie, art. 37 alin. {1} din Legea nr. 302/2004];
O este de reţinut, printre alte reguli/principii, principiul specialităţii extrădării: dacă o persoană a
fost extrădată pentru un anumit motiv {judecarea sa pentru o anumită infracţiunea, executarea
unei anumite pedepse}, statul care a solicitat şi obţinut extrădarea (ca regulă} nu o poate judeca
şi pentru alte infracţiuni/nu o poate supune şi la executarea altor pedepse (pentru a nu se încălca
astfel, în mod ocolit, unele interdicţii care există cu privire la acordarea extrădării};
O un alt principiu specific (care a condus, în parte, la reglementarea principiului universalităţii în
materia aplicării în spaţiu a legii penale} este: aut dedere aut judicare - regula potrivit căreia,
dacă se solicită extrădarea unei persoane, statul solicitat fie onorează cererea de extrădare, fie,
dacă există impedimente în acest sens, se angajează să supună propriei jurisdicţii penale per
soana respectivă, pentru infracţiunea comisă, pentru a se crea periculoase situaţii de impunitate.
FIŞA
NR.4 TRASATURILE ESENŢIALE ALE INFRACŢIUNII
Art. 15. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. (1) Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu
vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.
(2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale,
O din definiţia legală rezultă trăsăturile esenţiale aie oricărei infracţiuni, ce însumează condiţiile
legale generice/standardîzate ce trebuie îndeplinite pentru ca o faptă să constituie infracţiune:
❖ fapta să fie prevăzută de legea penală (tipicitatea)[1];
♦ > fapta să fie săvârşită cu vinovăţie, în forma anume cerută de legiuitor {după o opinie, această
cerinţă acoperă a doua parte a conceptului de tipicitate - cea subiectivă);
❖ fapta să fie nejustificată/antîjuridîcă {neconformă cu ordinea de drept în general, nepermisă
de legiuitor nici măcar în mod excepţional) - analiza acestei trăsături va fi făcută cu ocazia
tratării pe larg a cauzelor justificative căci, spre deosebire de tipicitate, aceasta este o trăsă
tură esenţială a infracţiunii a cărei existenţă se stabileşte printr-un proces de evaluare cu
rezultat negativ: există caracter nejustificat/antîjuridicitate, ca trăsătură esenţială a infrac
ţiunii, atunci când iîpsesc/sunt absente cauzele justificative;
❖ fapta să fie imputabilă celui care a săvârşit-o/per$oana făptuitorului să prezinte aptitudinea
abstractă şi concretă de a îşî angaja răspunderea penală, să aibă capacitate penală în sens
generic şi particular, adaptat cazului concret {imputabiiitatea - analiza acestei trăsături va fi
făcută cu ocazia tratării pe larg a cauzelor de neimputabilitate, căci, ia fel precum determina
rea caracterului nejustificat şi spre deosebire de tipicitate, aceasta este o trăsătură esenţială
a infracţiunii a cărei existenţă se stabileşte printr-un proces de evaluare cu rezultat negativ:
există imputabilitate, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, atunci când iipsesc/sunt absente
cauzele de neimputabilitate).
O pentru existenţa infracţiunii este necesară întrunirea cumulativă a condiţiilor de mai sus/trăsă-
turilor esenţiale ale infracţiunii {tîpicitatea plenară - obiectivă şi subiectivă, caracterul nejustlficat
- antîjuridicitatea şl imputabiiitatea), absenţa oricăreia dintre ele înlăturând caracterul penal ai
faptei.
.-fr Codul penal în vigoare nu mai ¡'prevede pericolul social concret ca trăsătură esenţiălă dis- ;
* tinetă a infracţiunii. Se poate considera, de leqe lata, ca cerinţa existentei unui anumit ;
grad abstract de pericol social se menţine, inclusă taciţîn trăsătura esenţiala a tipicităţij, j
‘13 După o opinie, această sintagmă exprimă tipicitatea {necesitatea unei fapte concrete de a corespunde unui model
legal de incriminare, predeterminat de îegiuitor, necesar pentru existenţa efectivă a unei infracţiuni); după o altă opinie,
această sintagmă acoperă doar tipicitatea obiectivă {suma elementelor standardizate de factură obiectivă de care depinde
existenţa oricărei infracţiuni), care este doar o parte a conceptului generic de tipicitate, alături de tipicitatea subiectivă
(referitor la suma elementelor esenţiale de factură subiectivă necesare pentru existenţa infracţiunii, în general).
Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii 35
căci,.Eegruitorui.m* va incrimina decât faptele care prez!ntătm anumit grad ele perîcoTsocial J
(ceea ce reprezintă, potrivit unei părţi a:doctrinei, un principiu fundamental ai dreptului
penal).
f.TIPICITATEA ! y: v: :. !
O presupune identitatea/corespondenţa dintre fapta săvârşită în concret şi elementele stabilite de

legiuitor în norma de incriminare, sub aspect plenar: obiectiv şi subiectiv (acţiune/inacţiune,
urmare, calitatea subiectului activ-pasiv - în unele cazuri, forma de vinovăţie anume impusă
etc.);
O decurge din principiul legalităţii - nuilum crimen sine lege;
O nu orice faptă tipică (faptă prevăzută de legea penală) este infracţiune, în timp ce orice infrac
ţiune este (printre altele) o faptă tipică;
O este primul element esenţial care trebuie verificat la evaluarea unei fapte ca fiind sau nu infrac
ţiune; dacă fapta nu este prevăzută de legea penală, îndeplinirea celorlalte condiţii nu se mai
verifică.
Spre exemplu, dacă autorul sustrage un telefon mobil, vom fi în prezenţa infracţiunii de furt
numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
telefonul mobil se afla în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane şi telefonul a fost luat
fără consimţământul posesorului sau detentorului (tipicitate obiectivă în raport de preve
derile art. 228 C, pen., furtul};
luarea s-a realizat cu intenţie, în scopul însuşirii pe nedrept (tipicitate subiectivă};
fapta comisă este nejustificată/antijuridică, nu este permisă comiterea ei, în mod excep
ţional de legea penală, lipsind incidenţa vreunei cauze justificative;
subiectul activ al sustragerii are capacitate penală în sensul deplin al noţiunii (sub aspect
abstract şi concret), fapta fiindu-i imputabilă - lipsesc eventualele cauze de neimputabilitate.
Spre exemplu, următoarele situaţii, dacă ar fi incidente în cauză, ar împiedica configurarea faptei
comise drept infracţiune şi (în subsidiar) ar face imposibilă tragerea ia răspundere penală a
făptuitorului, întrucât sustragerea nu ar mai fi infracţiune de furt, ci doar o fapta prevăzută de
legea penală sau chiar, după caz, nici măcar atât:
- făptuitorul nu a împlinit 14 ani sau avea, la data comiterii sustragerii, între 14 şi 16 ani, fără
a se fi reuşit probarea existenţei discernământului său în raport de săvârşirea acestei fapte
[minoritatea făptuitorului, art 27 CP raportat ia art 113 alin. (1) şi (2) CP, cauză de neimpu
tabilitate];
~~ făptuitorul a avut convingerea că telefonul îi aparţine [eroarea - art 30 alin. (1) CP, cauză de
atipicitate subiectivă];
- făptuitorul a iuat telefonul având consimţământul posesorului (lipseşte tipicitatea obiectivă);
în cazul unei alte fapte încriminate, în raport de care consimţământul.persoanei vătămate j

(prezenţa Sau absenţa sa) nu ar avea valoare de cauză de tipicîtate/atspicitate {element i
constitutiv esenţial), existenţa consimţământului ar reprezenta, de principiu, cauză genera- ;
J"* lă justificativă, excluzând infracţiunea pe motiv de înlăturare a caracterului nejustificat aS j
[yg faptei (antijuridîcîtăţii);~~ spre exem pIu,: dacă o per so ană îi:per mîte ai te ia;să îi epi ice o i ov i~ ;
tură de palmă peste faţă, lovirea nu va constitui infracţiune, deşi fapta comisă va fi tipică în i
raport de art. 193 CP, fiind justificată (permisă în mod excepţional de lege, ca efect ai per- ;
misiunii emise cje titularul dreptului protejat). ş'ŞV.Îv;/-'':
- făptuitorul a sustras telefonul pentru că, dacă nu ar fi procedat în acest fei, viaţa i-arfi fost
pusă în pericol [căci fusese ameninţat, în mod serios, cu moartea, dacă nu va comite res
pectiva fapta incriminată (constrângerea morală, art 25 CP, cauză de neimputabilitate)];
- făptuitorul a sustras telefonul pentru a apela Serviciul 112 şi pentru a solicita intervenţia unei
ambulanţe ia locui producerii unui grav accident rutier (stare de necesitate - art 20 CP,
cauză justificativă).
II. CARACTERUL NEJUSTIFICAT AL FAPTEI. ANTUURIDICITATEA

O fapta prevăzută de legea penală este ilicită (contrară ordinii juridice generale) atunci când nu
este incidenţă nicio cauză justificativă; aparenţa de ¡licitate, decurgând din tipicitatea faptei
comise, se consolidează prin verificarea antijuridicităţii sale, a nejustificării, prin aceea că nu
există vreo permisiune legală excepţională de comitere a faptei tipice (nu se reţine vreo cauză
justificativă);
O dacă este incidenţă o cauză justificativă, fapta, deşi prevăzută de iegea penală (tipică), nu este
infracţiune, întrucât pierde caracterul ilicit, săvârşirea sa fiind permisă, în mod excepţional, de
lege;
Spre exemplu, în cazul uciderii unei persoane în legitimă apărare, făptuitorul nu va putea fi tras ia
răspundere penală, deoarece fapta pe care a săvârşit-o nu este infracţiune, lipsindu-i trăsătura
antijuridicităţii. Legea penală permite, în mod excepţional, comiterea faptei tipice de suprimare
intenţionată a vieţii unei persoane, atunci când este comisă cu întrunirea tuturor condiţiilor
legitimei apărări.
O stabilirea existenţei acestei trăsături esenţiale a infracţiunii este rezultatul unui proces de veri
ficare cu rezultat negativ: antijuridicitatea/nejustificarea există atunci când absentează cauzele
justificative;
O în cazul în care se stabileşte lipsa de antijuridicitate a unei fapte tipice (caracterul ei justificat) nu
se vor putea aplica niciun fel de sancţiune de drept penat: nici pedepse, nici măsuri educative,
nici măcar măsuri de siguranţă [art. 107 alin. (2) CP];
O stabilirea existenţei acestei trăsături esenţiale a infracţiunii este rezultatul unui proces de
verificare cu rezultat pozitiv: tipicitatea este întrunită atunci când sunt prezente toate elementele
constitutive ale infracţiunii, sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv;
Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii 37
O în cazul în care se stabileşte lipsa de tipicitate a unei fapte {împrejurarea că aceasta nu este con
formă unei fapte prevăzute de legea penală} nu se va putea aplica niciun fel de sancţiune de
drept penai: nici pedepse, nici măsuri educative, nici măcar măsuri de siguranţă [art. 107 alin. {2)
CP].
IU .i S I p O T A B lL Î T Â t E A . ; ::
O subiectul activ trebuie să fie capabil din punct de vedere penal, în sens generic (abstract), cât şi
concret (efectiv}, anume: să fi atins o anumită limită de vârstă, să fie responsabil (sau măcar să
aibă discernământ cu privire la fapta comisă) şi să manifeste libertate de hotărâre şi de acţiune;
'Responsabilitatea - starea psiho-fizică normală a persoanei care are: capacitate de: a înţe- :
B lege caracterul faptelor sale, de a aprecia urmările faptelor sale, precum şi posibilitatea de i
* a stabili în mod normal voinţa în raport cu propriile fapte (aptitudinea de autocontrol).
|\IO
Discernământul - capacitate a unei persoane, similară pe conţinut, responsabilităţii, dar ]
restrânsă |C|oar|a o anumită faptă concretă, determinată.
O responsabilitatea se conturează ca sumă a trei elemente (factori), anume factorul emoţional

(afectiv), factorul intelectiv (de reprezentare) şi factorul volitiv (de autocontrol); dintre aceştia,
legiuitorul valorifică în mod constant (în general) pe ultimii doi, care sunt mai stabili, mai uşor de
probat:
❖ emoţional (afectiv): făptuitorul devine conştient de o nevoie/o dorinţă/o necesitate care îl
determină să contemple posibilitatea comiterea faptei pentru a şi-o satisface pe aceasta
(aspectele legate de mobil şi scop);
❖ intelectiv: făptuitorul înţelege semnificaţia acţiuniior/inacţiunilor sale;
*> volitiv: făptuitorul este stăpân pe acţiunile/inacţiunile sale.
Este posibil ca făptuitorul, chiar dacă este responsabil, să nu comită: o înfracfiune:(implicit)

să nu poată fi tras la^ răspundere penală), deoarece acţionează rn împrejura« pe'care nu i
J “* le-a cunoscut, împrejurări de care depinde însuşi caracterul penal al faptei sari deoarece se |
NB găseşte sub imperiul unor forţe/unor determinări mai presus de puterea sa ori pentru că ;
anumite stări/situaţii/împrejurări au contribuit la comiterea de către acesta, în mod neim- :
putabil, a faptei tipice şi nejustificate comise.
O aşadar, pentru a fi adusă în discuţie imputabilitatea, sunt necesare anumite premise: făptuitorul
să fi fost responsabil, să fi avut reprezentarea acţiunilor sau inacţiunilor sale şi să poată fi stăpân
pe ele (să nu fi acţionat în condiţiile iresponsabilităţii, intoxicaţiei, conform legii, sau minorităţii);
exigibilitatea conduitei prescrise de lege: făptuitorul să fi avut posibilitatea să acţioneze în con
formitate cu cerinţele legale (să nu fi fost constrâns la comiterea faptei prevăzute de legea
penală, să nu fi acţionat în condiţii/împrejurări fortuite, să nu fi depăşit în mod neimputabil limi
tele cauzelor justificative reprezentate de legitima apărare sau starea de necesitate); făptuitorul
să fi avut reprezentarea caracterului ilicit al faptei (să nu se fi aflat în eroare);
O nu este susceptibilă de forme/grade de intensitate, precum vinovăţia, organele judiciare putând

doar constata existenţa sau inexistenţa sa;
în fostul Cod penai, se făcea referire la conceptui de vinovăţie ca trăsătură esenţială a in
fracţiunii,; ş i:totodată/ la:■ aceia; de :■vinovăţie ca element constitutiv al conţinutului unei
anumite infracţiuni.':';;;;-; Vv.;';::- v
In Codul penal actual, semnificaţia fostei referiri ia vinovăţie ca trăsătură esenţială este
prelu ată de reglem entarea imputabilităţii (persoan a are aptitu din ea de a corn ite cu vino
văţie fapta incriminată,; fiind capabilă penal, în sens:larg - abstract şî în:caz concret), în
NB timp ce referirea la vinovăţie, din definiţia; infracţiunii, acoperă doar aI doilea sens; între
gind sub aspect subiectivtipicitatea (prevederea faptei în legea penală)
Forma concretă pe care trebuie să o îmbrace vinovăţia pentru fiecare infracţiune în parte:
(intenţie, praeterintenţie, culpă) va fi analizată ca element constitutiv în fişa privind conţi
nutul infract|uniî..::'C:f
O este ultima trăsătură analizată de organele judiciare, după tipîcitatea obiectivă şi antijuridîcitate,
dar anterior verificării tîpicîtăţiî subiective (nu poate comite cu vinovăţie fapta cel care nu pro
bează întrunirea condiţiei imputabilităţii, pentru că aceasta este premisa vinovăţieî/ar fi absurd a
se stabili întâi existenţa intenţiei, a culpei ori a intenţiei depăşite, pentru ca ulterior să se consta
te că vizau un iresponsabil sau un minor nerăspunzător penal etc.).în legătură cu acest aspect
există controverse doctrinare, legate de numărul şi conţinutul trăsăturilor esenţiale ale
infracţiunii.
FIŞA
CONŢINUTUL JURIDIC AL INFRACŢIUNII
NR.5
j. OBIECTUL IN FRA C]10N |
Noţiune
O obiectul juridic (obiect juridic generic, obiect juridic specific/special, obiect juri
dic principal, obiect juridic secundar/adiacent) - valoarea socială protejată de
norma de incriminare (valoare abstractă};
O obiect juridic generic - obiectul juridic comun unui grup de infracţiuni; care
conţin valori de aceeaşi natură sau de natură apropiată;
De exemplu, obiectul juridic generic ai infracţiunilor prevăzute de art. 188-
192 C. pen. este viaţa.
O obiect juridic specific - obiectul juridic specific fiecărei infracţiuni;
De exemplu, obiectul juridic specific infracţiunii de ameninţare este liberta
tea psihică a persoanei, obiectul juridic special al omorului este viaţa oricărei
persoane, a cărei viaţă nu este protejată prin norme specifice, obiectul juri
dic al uciderii nou-născutuluî de către mamă este reprezentat de viaţa copi
lului nou-născut etc.
O obiect juridic principal, obiect juridic secundar/adiacent - se regăsesc la
infracţiunile pluriofensive (de regulă, infracţiuni complexe), al căror element
material este format din una sau mai multe acţiuni ori inacţiuni pe care legea
le prevede ca element material în conţinutul unor infracţiuni distincte.
De exemplu, la infracţiunea de viol, obiectul juridic principal este libertatea
sexuală, iar obiectul juridic secundar este libertatea psihică (când fapta este
săvârşită prin ameninţare) sau integritatea fizică (când victima a fost lovită şi
imobilizată la infracţiunea de tâlhărie, obiectul juridic principal este patrimo
niul - posesia sau detenţia asupra unor bunuri mobile -, iar cel secundar
este libertatea psihică sau integritatea fizică a persoanei).
O obiectul material (obiect material principal şi obiect material secundar) - entita
tea corporală (lucrul/obiectul sau corpul fiinţei vătămate) prin săvârşirea infrac
ţiunii, care suferă efectiv acţiunea sau inacţiunea şi urmarea imediată a acesteia.
De exemplu, la infracţiunea de tâlhărie, obiectul material principal este bunul
sustras, iar obiectul material secundar este corpul persoanei, atunci când sustra
gerea a fost precedată sau urmată de aplicarea loviturilor.
O toate infracţiunile au obiect juridic, însă nu toate infracţiunile au d&lefctmaterial;

De exemplu, obiectul juridic al infracţiunii de ameninţare este libertatea psihică a persoanei (enti
tate imaterială, neîncorporabilâ ca atare), lipsind obiectul material.
O infracţiunile complexe vor avea, de regulă (cele complexe omogene nu au obiect principal şi
secundar, căci cele două se suprapun), obiect material principal şi obiect material secundar;
De exemplu, tâlhărie - obiect material principal: un bun mobil prin natură sau prin anticipaţie,
corporal, animat sau neanimat, fungibil sau nefungibil, care are o minimă valoare economică şi
obiect material secundar: corpul persoanei, dacă există acte de agresiune fizică (dacă acţiunea
secundară este ameninţarea, nu va exista obiect material secundar).
O în cazul infracţiunilor complexe, obiectul juridic poate consta fîe în valori juridice de natură dife
rită (spre exemplu, tâlhăria - principal: relaţiile sociale privitoare la apărarea dreptului de pro
prietate, a posesiei sau a detenţiei; secundar: relaţiile sociale privitoare la protecţia libertăţii
psihice a persoanei sau a celor privitoare la viaţă, integritate corporală sau sănătatea persoanei),
fie în valori juridice de aceeaşi natură cu obiectul juridic principal (spre exemplu, omorul comis
asupra a două persoane în aceeaşi împrejurare sau uciderea din culpă a două persoane în aceeaşi
împrejurare ori vătămarea din culpă a două persoane în aceeaşi împrejurare [art. 188-189
alin. (1) lit. f) CP, art. 192 alin. (3) CP, art. 196 alin. (4) CP] - relaţiile sociale referitoare la dreptul
la viaţă);
O obiectul material nu se confundă cu:
❖ bunurile dobândite ca efect al comiterii infracţiunii {de exemplu, bunurile sustrase, bunurile
produse prin infracţiune ~~precum monede falsificate etc.);
❖ corpurile delicte/instrumentele utilizate la săvârşirea infracţiunii.
De exemplu, în cazul comiterii unei tâlhării prin ameninţarea victimei cu un pistol, aceasta
fiind lipsită de un telefon mobil care a fost apoi vândut de către infractor, telefonul mobil este
obiectul material al infracţiunii, contravaloarea sa este produsul infracţiunii, pistolul este
instrumentul utilizat ia comiterea infracţiunii (corpul delict).
O ia infracţiunile de rezultat, adeseori, lipsa obiectului material echivalează cu lipsa caracterului
penalii;
O infracţiunile de pericol nu au, adeseori, obiect material, fiind infracţiuni formale (exemplu:
ameninţarea, violarea de domiciliu, favorizarea infractorului, mărturia mincinoasă; evadarea
etc.), dar există şi excepţii (exemplu: semnalizarea falsă);
O de regulă, obiectul material trebuie să aparţină subiectului pasiv al infracţiunii/tituiaruiui valorii
sociale ocrotite, deşi uneori se admit excepţii de la regulă (în cazul furtului, bunul mobil sustras
în doctrină există o opinie potrivit căreia infracţiunile de rezultat sunt infracţiuni materiale (sinonimie de termeni),
dar şi opinia care te distinge: infracţiunile de rezultat (opuse celor de pericol) evidenţiază o clasificare a infracţiunii după
criteriul urmării imediate (daca fapta necesită, pentru a se consuma, o consecinţă efectivă, nu doar apariţia unei stări de
pericol), în timp ce infracţiunile materiale (opuse celor formale) evidenţiază o clasificare a infracţiunilor după criteriul
existenţei, sau inexistenţei obiectului material; de regulă, infracţiunile de rezultat sunt materiale, iar cele de pericol sunt
formale, dar există şi excepţii.
Conţinutul juridic al infracţiunii 41
de la un detentor precar/posesor neproprietar aparţine, în exemplul ales, altei persoane decât

subiectul pasiv al infracţiunii - motiv pentru care chiar proprietarul poate răspunde penal pentru
furt, în ipoteze de acest tip);
O raportat la existenţa sau nu a obiectului material: infracţiuni materiale şi infracţiuni formale.
SUfeitcril jrifhAcj'llliiil
Noţiune
O subiectul activ al infracţiunii - persoana fizică sau juridică care a săvârşit infrac
ţiunea în mod nemijlocit (autor) sau care a participat ia săvârşirea acesteia
(coautor; complice, instigator);
O subiectul pasiv al infracţiunii - titularul valorii sociale ce constituie obiectul juridic
ai infracţiunii.
1. Subiectul activ
Noţiune - este subiect activ orice persoană care săvârşeşte o faptă prevăzută de
legea penală sau participă ta comiterea acesteia, indiferent de contribuţia adusă şi
de existenţa sau inexistenţa capacităţii penale.
O sunt subiecţi activi:

❖ autorul - nu este participant;
❖ coautorii - participanţi;
❖ complicele - participant;
❖ instigatorul - participant.
O subiectul activ poate fi:
❖ generai/generic: legea nu solicită în norma de incriminare o anumită calitate - oricine poate
săvârşi infracţiunea;
<♦ calificat: are o anumită calitate solicitată imperativ de norma de incriminare pentru existenţa
acelei infracţiuni în forma tip sau derivată - infracţiune proprie/specifică unui anumit seg
ment de persoane (exemplu: infracţiunea de cercetare abuzivă poate fi săvârşită, în calitate
de autor, numai de către un organ de cercetare penală, procuror sau judecător);
❖ unic: infracţiunea poate fi săvârşită doar de o singură persoană, în calitate de autor -
infracţiune cu autor exclusiv unic, care se comite in persona propria şi exclude coautoratul
ţexemplu: infracţiunea de mărturie mincinoasă);
Chiar dacă infracţiunea nu poate fi săvârşită decât de o singură persoană în calitate de i

r
autor (fiind astfel exclus coautoratul), este posibil ca ia săvârşirea infracţiunii; să participe j
NB ipstjgatorj/comp)jcj (particjpaţiai secundara ou este şi ea exdusă). i;î . .; :
❖ plural/multiplu: infracţiunea nu poate fi săvârşită decât de mai multe persoane:

• este vorba despre anumite infracţiuni, considerate a fi de pluralitate naturală de făptui
tori ~ infracţiuni multilaterale (de exemplu, încăierarea) sau infracţiuni bilaterale (două
persoane care comit nemijlocit fapta împreună, fiecare în calitate de autor - de exemplu,
incestul);
• poate fi vorba şi de incriminări considerate a fi forme de manifestare a pluralităţii consti
tuite de făptuitorî/infractori, de exemplu: constituirea unui grup infracţional organizat,
unde numărul superior de persoane care trebuie să comită nemijlocit fapta (pluralitatea
autorilor) este o consecinţă a voinţei legiuitorului, iar nu a naturii faptei.
3 subiectul activ poate fi, după caz:
❖ persoană fizică (majoră sau minor care răspunde penal, art. 113 CP) sau
❖ persoană juridică (din sfera celor care au capacitate penală, art. 135 CP).
1.1. Condiţii pentru angajarea răspunderii penale a persoanei fizice
A rt 113. Limitele răspunderii penale. (1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal
(2) Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ,
(3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.
O este necesar ca făptuitorul:

❖ să fi împlinit o anumită limită de vârstă de cei puţin 14 ani, dacă i se probează discernămân
tul (dacă minorul nu a împlinit 14 ani ia momentul săvârşirii faptei, nu va răspunde penal,
prezumându-se absolut lipsa discernământului său) sau (ca regulă) minimum 16 ani (se
prezumă responsabilitatea);
*> să fie responsabil (să înţeleagă sensul şi finalitatea actelor sale şi să le poată controla) sau să
acţioneze cu discernământ (prin excepţie, anterior dobândirii responsabilităţii - de la 16 ani)
-dacă persoana este iresponsabilă, nu este îndeplinită trăsătura esenţială a imputabilităţii;
să fi existat libertate de hotărâre şi acţiune în mod liber (dacă persoana este constrânsă
fizic/morai sau există alte impedimente la luarea deciziei infracţionale în mod liber, conştient
şi la executarea acesteia, nu este îndeplinită trăsătura esenţială a imputabilităţii).
O nu poate exista infracţiune (prin urmare, în subsidiar, nici răspundere penală) în cazul: .
❖ minorului sub 14 ani (cauza de neimputabiiitate incidenţă este minoritatea făptuitorului);
❖ minorului între 14 şi 16 ani, fără discernământ probat prin raportare la fapta respectivă
(cauza de neimputabiiitate incidenţă este minoritatea).
De exemplu; daca minorul de 13 ani săvârşeşte o fapta prevăzută de legea penală; spre
exemplu un furt, nu va răspunde penal, fiind incidenţă minoritatea făptuitorului (cauză de
neimputabiiitate); dacă însă minorul săvârşeşte fapta de lipsire de libertate în mod ilegal,
care se consuma (începe) la vârsta de 13 ani şi se epuizează când minorul are 15 ani, acesta
va răspunde penai (dacă are discernământ) sau nu va răspunde penal (dacă nu se dovedeşte
că avea discernământ - prezumţia relativă este, între 14 şi 16 ani, că nu are, aşadar, proba
trebuie sa răstoarne prezumţia, nefiind în sarcina minorului să se apere dacă nu se aduc
dovezi că ar fi vinovat).
O în cazul anumitor infracţiuni, sunt reglementate cerinţe speciale corespunzătoare calităţii pe care
trebuie să o aibă subiectul activ pentru a putea săvârşi infracţiunea {exemplu: calitatea de func
ţionar public pentru unele infracţiuni de corupţie).
1.2. Condiţii pentru angajarea răspunderii penale a persoanei juridice
A rt 135. Condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice. (1) Persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor
publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele
persoanei juridice.
(2) Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul
domeniului privat
(3) Răspunderea penala a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea
aceleiaşi fapte.
O este necesar:
❖ să existe o entitate cu personalitate juridică legal constituită, iar această entitate trebuie să
poată răspunde penal (să aibă capacitate penală/să nu fie exceptată de lege de la răspun
derea penală/să nu beneficieze de imunitate penală);
Nu pot fi subiect activ al infracţiunii:

■ entităţile aflate în curs de constituire;
* societăţile simple, dacă nu se prevede altfel în actul modificator;
11 asocierile în participaţîune;
■ statui şi:autorităţile publice - Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul ş.a.
r (art. 240 din Legea nr. 187/2012);
NB " unele instituţii publice - cu toate acestea, instituţia publică va răspunde penai pentru
inijaeţiunea săvârşită în exercitarea unei activităţi care poate face obiectui domeniuiui;
privat şi pe care o poate desfăşura în mod legal alături de activităţi ce nu pot face obiectul
domeniului privat;
*-întreprindereaîndividuală formă de activitate; economică organizată : de întreprin- i
zăiorui persoană fizică în temeiul O.U.G. nr. 44/2008wr
ca jfifracţiunea să fi fost săvârşită:

« jfie în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice;
• Ifîe în interesul persoanei juridice, chiar dacă nu este comisă în realizarea obiectului de
Jactivitate sau
»
-1] A se vedea IX.C.J., Decizia nr, 1/2016, publicată în M. Of, nr, 138 din 23 februarie 2016.
® fie în numele persoshei juridice, chiar dacă nu este fcoîriisă în realizarea obiectului de
activitate sad în Interesul persoanei juridice.
❖ infracţiunea să fie comisă de persoana juridică ca urmare a unei hotărâri a acesteia.
t* Societatea comercială di viza tă/a bsorbită/fuzîonată/dizoJ va tă/a flata în curs de lichidare j

NB poate fi subiect activ (a rt. 151 GPP).; : [
Răspunderea penală a persoanei juridice poate fi angajată şi de o persoană care nu exer

NB cită voinţa societară dacă acţionează în numele persoanei juridice sau în interesul acesteia.
ca infracţiunea să fi fost comisă de persoana juridică urmare a unei hotărâri adoptate în cadrul
acesteia ţintenţie} sau a neglijenţei acesteia {culpă} ori a combinaţiei specifice dintre acestea
(intenţie şi culpă = intenţie depăşită);
răspunderea persoanei juridice este generală de principiu, pentru orice infracţiune, nu necesită
prevederi exprese care să o prevadă anume în cazul anumitor categorii de infracţiuni, directă,
pentru faptă proprie (răspunderea persoanei juridice nu este obiectivă);
răspunderea persoanei juridice nu exclude, dar nici nu implică, automat, răspunderea persoanei
fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte. Nu este necesară identificarea persoanei
fizice sau tragerea acesteia la răspundere penală.
O persoană juridică poate răspunde pentru faptele altei persoane juridice, dar numai în
r condiţiile legii (art. 151 CP) sau dacă a acţionat în realizarea obiectului ei de activitate, în
NB numele sau interesul acelei persoane juridice.
Forma de vinovăţie:
O intenţia, culpa sau intenţia depăşită;
O persoana juridică şi persoana fizică, precum subiecţi activi ai aceleiaşi fapte incriminate, pot avea:
❖ aceeaşi formă de vinovăţie (intenţie/intenţie; culpă/culpă; praeterintenţie/praeterintenţie);
❖ forme de vinovăţie diferite (întenţie/culpă; culpă/intenţie; praeterîntenţie/cuipă; culpă/
praeterintenţie; întenţie/praeterintenţie).
îiodelul răspunderii generale a persoanei juridice

Unele infracţiuni; nu pot fi însă săvârşite în calitate de autor de către persoana juridică ;
{exemplu: mărturia mincinoasa, represiunea nedreaptă, vioi ~ impedimente obiective ia \
NB comiterea nemijlocită a unor fapte incriminate). în cazul acestor infracţiuni, persoana juri- 1
dică poate fi însă partjcîpşnt|fomplîce/i;n$ţigator): :; : :;
Conţinutul juridic ai infracţiunii 45
2$ Subiectul pasiv
Noţiune - titularul (persoană fizică sau juridică) valorii sociale ce constituie obiectul
juridic al infracţiunii.
O nu există infracţiune fără subiect pasiv, statui fiind subiect pasiv general, generic, ai oricărei
infracţiuni, ca reprezentant general al societăţii;
: Persoana prejudiciată poate fi diferită de subiectul pasiv al infracţiunii: ¡exemplu: sustra- j

r gerea bunului care aparţine iui X, aflat în posesia iui Y. Y; este subiect pasiv şi X este per- \
NB soana prejudiciată). \
O nu poate fi subiect pasiv:

❖ o persoană decedată (subiectul pasiv în căzui infracţiunii de profanare de morminte este
statui, ca reprezentant ai colectivităţii/comunităţii căreia i s~a lezat o valoare socială imateria
lă —cuitui morţilor);
❖ un animal [subiectul pasiv în cazul unei infracţiuni îndreptate împotriva unui animal (furt/
distrugere) este proprietarul animalului]. Animalul poate fi însă obiect material al infracţiunii.
O în cazul anumitor infracţiuni, sunt reglementate cerinţe speciale corespunzătoare calităţii pe care
trebuie să o aibă subiectul pasiv pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii (de exemplu,
calitatea de funcţionar public care îndeplineşte o funcţie implicând exerciţiu! autorităţii de stat
pentru infracţiunea de ultraj).
Pluralitatea de subiecţi pasivi atrage, ca regulă, în cazul infracţiunilor contra persoanebl

reţinerea atâtor infracţiuni câte persoane au fost vătămate prin săvârşirea faptei. Este însă; \
J"* posibil ca pluralitatea de subiecţi pasivi să constituie element circumstanţial agravant {de \
NB exempluvătămare corporală din culpă în formă agravată; pe motiv că există mal malte ;
victime, ori uciderea din culpă sau omorul calificat pe acelaşi motiv), caz în care se va reţine i
săvârşirea unei singure infracţiuni, în formă agravată.
III. LOCUL, TIM PUL, MODUL ŞI/SAU M ijLO ACELE SĂ V Â R ŞIR ipN FR A eiriU N II
O Pot fi prevăzute ca:
*♦* element constitutiv/condiţie esenţială (exemplu: la infracţiunea de ucidere a nou-nâscutuiui
de către mamă, timpul săvârşirii infracţiunii, respectiv în primele 24 de ore de la naşterea
copilului; în cazul infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis, pe drumurile
publice) nerealizarea elementului constitutiv, în locui şi timpul stabilit de lege, conduce la
imposibilitatea reţinerii respectivei infracţiuni (fapta nu este tipică);
element circumstanţial agravant/atenuant [exemplu: furtul săvârşit pe timp de noapte
(timpul) sau într-un mijloc de transport în comun (locul) este furt calificat] -> nerealizarea
elementului circumstanţial, în locul şi timpul stabilit de lege, nu va conduce la imposibilitatea
reţinerii infracţiunii, cî doar la nereţinerea variantei agravate/caiificate a acesteia; săvârşirea

prin cruzimi a omorului - determină calificarea infracţiunii (mod de comitere}; distrugerea
prin incendiere, explozie sau alte asemenea mijloace, care pot pune şi dacă pun în pericol
siguranţă mai multor persoane, agravează infracţiunea de distrugere [art. 253 alin. (4) CP].
it. sp lĂ Ţlk PREMISĂ

O Concept/înstituţîe admisă de o parte a doctrinei penale ca referindu-se ia o stare/sîtuaţîe împre
jurare de fapt/drept prealabilă faptei şi pe care aceasta se grefează [de exemplu, în cazul
infracţiunii de abuz de încredere, situaţia premisă presupune încredinţarea bunului în temeiul
unui titlu, cu un anumit scop);
Z> nu este admisă de întreaga doctrină; potrivit opiniei care îi admite existenţa nu se regăseşte în
toate infracţiunile, iar dacă există, absenţa sa în cazul faptei săvârşite atrage lipsa tipicităţii,
V. CONŢINUTUL PROPRIU-ZIS (S77?/C7'OS£WSl/) AL INFRACŢIUNII111

Noţiune - totalitatea condiţiilor prevăzute de textul de incriminare cu privire la actul
de conduită interzis şi consecinţele acestuia, respectiv la atitudinea subiectivă a
făptuitorului faţă de acesta.
O reprezintă analiza trăsăturii esenţiale a tipicităţii, sub aspect plenar, integrai;

O actul interzis săvârşit de făptuitor cunoaşte două aspecte ce conturează latura obiectivă şi pe cea
subiectivă a infracţiunii.
I. Latura obiectivă
Noţiune -condiţiile cerute de textul de incriminare privind actul de conduită interzis.
O este formată din trei componente constante, standardizate în cazul tuturor infracţiunilor (cărora
li se pot adăuga, uneori, elemente suplimentare: loc, mod, timp, mijloace, o anumită calitate spe
cială a subiectului):
elementul material (acţiunea sau inacţiunea);
❖ urmarea imediată;
❖ legătura de cauzalitate.
w Pentru o clasificare a unor infracţiuni din partea specială prin raportare la modul de săvârşire a acestora (latura
obiectivă şi cea subiectivă a infracţiunii), a se vedea tabelul comparativ din anexa nr. 1.
1.1. Elementul material

Noţiune - verbum regens - actul de conduită interzis/acţiunea sau inacţiunea ilicită
(de regulă, descrisă de legiuitor; când legiuitorul o descrie expres şi limitativ; există o
infracţiune cu un conţinut constitutiv închis - de exemplu, delapidarea; când nu este
expres indicată şi cuprinde multiple modalităţi faptice de manifestare, neprevăzute
de legiuitor, există o infracţiune cu un conţinut constitutiv deschis - de exemplu,
omorul).
O poate consta într-o:

❖ acţiune - formă de manifestare exterioară perceptibilă a unei persoane, de tip pozitiv sub
aspectul cheltuirii de energie - făptuitorul face/aduce la îndeplinire ceva anume:
« act fizic (exemplu: lovire, pătrundere într-o locuinţă, distrugere, diverse gesturi/mimică ~
ameninţare prin efectuarea gestului de trecere a unui deget peste beregată etc.};
® act verbal (exemplu: ameninţare orală);
* act scris/scriere (exemplu: infracţiuni de fals, ameninţare printr-un mesaj scris).
❖ inacţiune - formă de manifestare exterioară, perceptibilă a unei persoane, de tip negativ sub
aspectul cheltuirii de energie, făptuitorul nu face/nu aduce la îndeplinire ceva anume, rămâ
nerea în pasivitate, atunci când există o obligaţie legală de a acţiona ce incumbă făptuitorului
(obligaţia legală poate să decurgă exclusiv din lege sau poate fi o obligaţie reglementată de
lege, pe care făptuitorul o poate dobândi convenţional, şi~o asumă, iar ulterior legea impune
respectarea acesteia):
® obligaţie legală (exemplu: nedenunţarea);
» obligaţie convenţională asumată convenţional, impusă apoi ca obligatorie prin lege
(exemplu: neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu - art. 329 CP, abuzul în serviciu prin
neefectuarea unei atribuţii etc.).
O poate fi unic (exemplu: lovirea) sau alternativ, în cazul aşa-numitelor infracţiuni care au un conţinut
constitutiv alternativ (exemplu: luarea de mită); doctrina distinge şi categoria infracţiunilor care
prezintă multiple conţinuturi constitutive, situaţie în care alternativele nu sunt echivalente juridic,
astfel încât există, de fapt, mai multe incriminări adunate, din motive de sistematizare normativă,
într-un singur articol, dar comiterea lor cumulată conduce - atunci când este posibilă - la reţinerea
pluralităţii de infracţiuni, iar nu la menţinerea unităţii infracţionale, de exemplu, nerespectarea
hotărârilor judecătoreşti, art 287 CP ~t>în cazul elementului material alternativ, săvârşirea acestuia
în oricare dintre variantele reglementate atrage reţinerea săvârşirii infracţiunii;
O elementul material poate consta în mai multe acţiuni sau inacţiuni (în acest caz, realizarea mai
multor variante ale elementului material nu va conduce la reţinerea unui concurs de infracţiuni,
în timp ce, în cazul infracţiunilor complexe, este necesară realizarea tuturor acţiunilor prevăzute
în componenţa elementului material);
în funcţie de elementul material, există infracţiuni:

❖ comisive: elementul material la nivel abstract (decurgând dintr-o normă prohibitivă) constă
într~o acţiune, pe caz concret, acesta se manifestă, ca regulă, tot prin acţiune = infracţiuni
comisive proprii; uneori, în condiţiile art. 17 CP, se poate manifesta în concret prîntr-o
inacţiune, apărând o infracţiune comîsiv-omisivă (comisiune în abstract, adusă la îndeplinire,
pe pan concret, prin omisiune); optăm să denumim această ipoteză: infracţiune comisivă
improprie (avertizăm că în doctrină există vehiculată pentru, a desemna aceeaşi ipoteză, şi
noţiunea de infracţiune omisivă improprie);
Exemplu: acţiunea de sustragere, acţiunea de lovire sau acţiunea de distrugere.
❖ omisive proprii: elementul material, în abstract, decurgând dîntr-o normă oneratîvă constă
într~o inacţiune - pe caz concret, acesta se manifestă, ca regulă, tot prin omisiune (infracţiu
ne omisivă proprie); reprezintă o controversă în doctrină posibilitatea ca o infracţiune
omisivă să se manifeste uneori, pe caz concret, printr-o acţiune, dând naştere unei infracţiuni
omisiv-comisive; acceptând această posibilitate (ce! puţin teoretic), apreciem că o asemenea
instituţie ar putea fi coerent denumită: infracţiune omisivă improprie, iar nu infracţiunea
comîsiv-omisivă;
Exemplu: omisiunea sesizării organelor judiciare, nedenunţarea.
♦ > comisive improprii (comisive prin omisiune): elementul material constă, în abstract, într-o
comisiune (norma de incriminare este prohibitivă), dar se manifestă în concret prin omisiune,
în prezenţa poziţiei de garant a făptuitorului faţă de valoarea socială protejată, însemnând
omisiunea de a împiedica producerea unui rezultat socialmente periculos pe care făptuitorul
avea obligaţia să-l împiedice.
Exemplu: medicul poate răspunde pentru omor dacă nu administrează (inacţiune) cu intenţie
un tratament de care depinde viaţa pacientului care decedează.
Specific infracţiunilor comisive prin omisiune este că legiuitorul nu enumeră acţiunile/inac- i

ţiunile prin intermediul cărora se poate săvârşi fapta, spre deosebire de infracţiunile omi- ;
J""* sive proprii, unde legiuitorul specifică expres inacţiunea [exemplu, la infracţiunea de omor, \
NB elementul material este uciderea. Uciderea poate fi realizată atât printr~o acţiune (împuş- \
care - acţiune), cât şi printr-o inacţiune (mama nu hrăneşte, cu intenţie, copilul nou-nâscut, \
care decedează după 1 săptămână de la naştere, de inaniţie)].
O infracţiunile, atât cele comisive, cât şi cele omisive pot fi:

❖ de rezultat - produc o urmare, o consecinţă efectivă, materială, care poate fi observată şi
cuantificată în lumea înconjurătoare (exemplu: omorul, distrugerea);
❖ de pericol - periclitează, fără a vătăma efectiv, neapărat, o valoare socială incorporabilă sau
prîmejduiesc o valoare socială imaterială (exemplu: ameninţarea, conducerea pe drumurile
publice fără permis de conducere).
Art. 17. Săvârşirea infracţiunii com isive prin omisiune. Infracţiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat
se consideră săvârşită şi prin omisiune, când:
a) există o obligaţie legală sau contractuală de a acţiona;
b) autorul omisiunii, prinir-o acţiune sau inacţiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare.de pericol care
a înlesnit producerea rezultatului
O vizează (potrivit legii) doar infracţiunile comisive de rezultat;

O presupune încălcarea unei norme de incriminare prohibitive realizată pe caz concret (prin excep
ţie de la regulă), prin omisiunea de a proteja acea valoare socială de către o persoană care avea
faţă de aceasta, poziţia juridică de garant (se face ceva indirect, prin lipsa de intervenţie - a unei
persoane obligate în acest sens - pentru a înlătura acţiunea unei forţe exterioare care periciitea-
ză/prejudiciază o valoare socială pe care făptuitorul era ţinut să o protejeze). Astfel, infracţiunea
este comisivă (la nivel abstract), dar realizată (în concret) prin omisiune, adică: comisiv-omisivă
(raportarea la planul abstract rămâne prioritară, întâi se menţionează calificativul de comisivă,
apoi, în secundar, se indică manifestarea concretă din realitatea obiectivă: prin omisiune);
3 obligaţia de a acţiona poate fi una de rezultat sau una de mijloace;
O potrivit art. 17 CP, obligaţia de garant poate rezulta din:
❖ lege;
❖ convenţie;
❖ o acţiune anterioară a făptuitorului care a ridicat un risc nepermis pentru valoarea socială
protejată;
® în doctrină se discută despre posibilitatea ca izvorul obligaţiei să fie reprezentat şi de o
legătură naturală existentă între anumite persoane (de exemplu, membrii de familie), o
strânsă legătură defacto în comunitate, asumarea voluntară a obligaţiei de protecţie.
1.2. Urmarea imediata

Noţiune - vătămarea sau periclitarea adusă adusă valorii sociale ocrotite prin textul
de incriminare (consecinţa directă/nemijlocitâ a infracţiunii, de care este condiţio
nată existenţa acesteia în forma sa tipică -fa p t consumat).
Urmarea Imediată este diferită de consecinţele subsecvente ale infracţiunii.;;

Urmarea: imediată: este consecinţa directă/nemijlocită'.: a faptei (rezultat material/con-:|
cret/efectiv sau, după caz, stare de punere; în: primejdie -a: valorii sociale ocrotite) şi un Ş
element al infracţiunii de care depinde existenţa acesteia, j
J"* Consecinţele subsecvente pot fi: prevăzute de: legiuite r e a : elemente: de agravare a răs- ;
NB punderii penale, de exemplu, cu titlu de elemente circumstanţiale;în:conţinutul agravat a i :
unor infracţiuni: sau.-cu. titlu: de cauze speciale::de agravare a; răspunderîi penale [exemp/e; ;
producerea unor consecinţe deosebit de grave ia unele infracţiuni contra patrimoniului - \
art. 2561 CP; producerea unui dezastru în cazul distrugerii - art. 254 CP; distrugerea califi
cata sau distrugerea din culpă - art. 255 alin. (2) CP etc.}, sau pot reprezenta simple aspec- ;
te de fapt care să fie avute în vedere, eventual, in: procesul de îndividualizarea sancţiunii j
penale aplicabile infractorului-art. 74 aiin, ( 1) Ut, c) CP, referitor la alte cdhsecinţe ale j
infracţiunii decât natura şi gravitatea rezultatului produş/a urmănij |rped;iate înregistrate,
O în funcţie de urmarea imediată produsă, infracţiunile pot fi clasificate în infracţiuni de rezultat şi

infracţiuni de pericol:
❖ modificare fizică {perceptibilă concret în lumea înconjurătoare, care poate fi, după caz, palpa
tă, cântărită, măsurată, evaluată obiectiv în orice formă) a realităţii {infracţiune de rezultat);
Exemplu: urmarea imediată a infracţiunii de omor este decesul persoanei fizice; urmarea imedia
tă a infracţiunii de distrugere (pentru majoritatea modaiitâţiior alternative de comitere a aces
teia) este o afectare totală sau parţială a substanţei/valorii unui obiect anume, nimicirea sa sau
lezarea sa;
❖ stare de pericol punerea în primejdie a valorii sociale protejate de legea penală (infracţiune
de pericol).
Exemplu: urmarea imediată a infracţiunii de ameninţare este starea de temere creată persoanei
fizice; urmarea imediată a infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice este
primejduirea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
O trebuie să fie consecinţa produsă de elementul material, printr-o desfăşurare cauzală neîntre
ruptă a elementului material;
O infracţiunile de pericol pot fi:
*$♦ de pericol concret: trebuie dovedit că fapta a generat efectiv, în mod real, pericolul prevăzut
de norma de incriminare;
De exemplu, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă - ort 329 CP:
fapta de neîndepiinire a îndatoririlor de serviciu sau de îndeplinire defectuoasă a acestora, de
către angajaţii care gestionează infrastructura feroviară ori ai operatorilor de transport, inter
venţie sau manevră constituie infracţiune (chiar fără a se produce vreo urmare concretă}, dar
numai dacă se stabileşte că a pus în pericol efectiv siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport,
intervenţie sau manevră pe calea ferată.
❖ de pericol abstract: nu trebuie dovedit că fapta poate genera starea de pericol preconizată
de norma de incriminare, deoarece starea de pericol e prezumată absolut de către legiuitor,
ca decurgând din săvârşirea elementului material al infracţiunii.
îrt căzu) infracţiunilor de pericol potenţiarţdupă o opinie care nu cunoaşte adeziune depîi- I
nă în doctrină), trebuie dovedit că elementul material are (discutabil dacă: în general sau/şi j
prî n r ap ort are-1a /caz ut con creţ dete rrrt inat) aptitudin ea de a pro d uce o sta re de pe ricoi j
■ efectivă faţă de valoarea socială protejată, indiferent dacă acel pericol a existat/s-a con- j
NB :cretizat în mod real sau a rămas doar la stadiul de aptitudine/potenţialitate (spre diferenţă j
de infracţiunile de pericol abstra ct, nu se:prezumă automat şi absolut, din dovedirea corni- \
terii elementului material, că există pericolul ce reprezintă urmarea imediată, trebuie efec- I
■ tuata o operaţiune de probaţiune distinctă în acest sens; spre deosebire de infracţiunile de j
;]aGricpl,concreţ/:nu;.tfefe'Uieinsă.probat.că.acest pericol s-a configurat în mod efectiv/con- :

::Cret>:;qi:doarc;ă;a:prezentato,poşibîlîtate:reală de a se-manifesta) - exemplu Ista ndardofe-ţ
rit în' literatura: de; specialitate este infracţiunea; de ameninţare, unde; elementul material::
nu trebuie să producă neapărat temerea victimei ţcu eventuala consecinţă a nereţinerii ti- i
picităţii in cazul în care subiectul pasiv nu este înspăimântat propriu-zis), dar Tijei'nu se;pre- I
zumă legal că este automat înspăimântat de orice: act ameninţător,:ci :trebute: susţi~ j
nut/argumentat pe caz concret că actul de ameninţare;; exercitat a avut; potenţialita" ]
teş/apţjtydjpeş de a jnspăjrnânţş/tulbura psihic .pefşoana.i.iloi. : I
De exemplu, simplu fapt al conducerii unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis
de conducere determină (daca fapta este comisă cu intenţie şi nu este justificată, respectiv este
imputabilă făptuitorului} existenţa infracţiunii prevăzute de art. 335 CP, legea prezumând juris et
de jure (fără posibilitatea admiterii probei conta re) că o persoană care nu are legal dobândit
permisul de conducere a unui anumit tip de vehicul (pentru a cărui deplasare pe drumurile publice
se impune atestarea abilităţilor şi cunoştinţelor specifice, printr~un asemenea permis) pune
într-un pericol grav siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Adeseori, infracţiunile de pericol
abstract sunt concepute drept „infracţiuni-obstacoi", legiuitorul incriminând o simplă conduită
care prin adoptare poate conduce/permite/favoriza săvârşirea unei infracţiuni de rezultat (spre
exemplu, prin conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană lipsită de
permisul de conducere ~ care se presupune că nu are anumite abiiitâţi în desfăşurarea acestei
activităţi - sporeşte riscui obiectiv al producerii unor accidente care să implice distrugeri,
vătămări ale integrităţii corporale sau chiar suprimarea vieţii unor participanţi la trafic). Starea
de pericol pentru siguranţa în trafic există încă din momentul în care şoferu! s-a urcat la volan.
Infracţiunea există indiferent dacă şoferul cauzează sau nu un accident rutier.
0 pot exista forme alternative ale urmării imediate cuprinse în dispoziţiile de incriminare {şi a
început să deplaseze vehiculul, controlându-i acestuia direcţia, viteza etc.).
1.3. Legătura de cauzalitate
J f [li Noţiune ~ reiaţia/corelaţia/liantul de determinare existentă între elementul material

1 şi urmarea imediată {nexum).
O este esenţial pentru reţinerea săvârşirii infracţiunii ca legătura de cauzalitate să existe între
elementul material (acţiunea sau inacţiunea ilicită) şi urmarea imediată;
O trebuie dovedită {expres, propriu-zis) numai la infracţiunile de rezultat şi (după o opinie) la cele
de pericol concret;
3 nu trebuie dovedită la infracţiunile de pericol abstract (rezultă ex re, din materialitatea faptei) -
se impune doar probarea comiterii elementului material, din care legea prezumă absolut că
reiese starea de pericol; nu trebuie probat expres nici la infracţiunile de pericol potenţial (în
raport de opinia care afirmă/admite existenţa acestei clasificări), unde se impune a susţine/a
52 Drept penal, Partea generală
evidenţia potenţialitatea actului de executare de a periclita valoarea socială (nu şi a faptului că

efectiv a pus-o pe aceasta în pericol), din această probă legiuitorul deducând (juris et de jure} că
urmarea imediată necesară pentru consumarea infracţiunii respective există (practic, în acest
caz, simpla aptitudine a elementului material de a periclita valoarea socială este echivalentă cu
punerea efectivă în primejdie a acesteia);
O poate pune probleme când la producerea rezultatului socialmente periculos au contribuit mai
multe cauze sau au concurat mai multe condiţii care au favorizat/înlesnit cauzei producerea
consecinţei tipice a faptei ilicite penal în acest caz trebuie stabilită (printr-un proces psihic, de
analiză mintală, de cercetare teoretic secvenţializată a firului evenimentelor petrecute în reali
tatea obiectivă a cazului determinat - astfel încât fiecare eveniment/contribuţie să fie imaginată
separat, apoi în relaţie cu toate celelalte care au acţionat cumulat, proces în urma căruia să se
poată aprecia caracterul său esenţial sau doar favorizator, respectiv, pe cât posibil, gradul de
determinare efectivă pe care l-a avut în speţa dată) contribuţia fiecărei cauze/a fiecărei condiţii,
fiind apoi imaginativ eliminate rând pe rând, pentru a se determina care au fost şi care nu au fost
esenţiale pentru producerea urmării imediate; cele esenţiale reprezintă cauza (cauzele multiple -
situaţie posibilă), cele neesenţiale, dar favorîzante reprezintă doar condiţia/condiţiile înlesnitoare
(contribuţie secundară sub aspect cauzal);
O cauza necesară este orice acţiune/inacţiune în absenţa căreia rezultatul nu s-ar fi produs sau nu
s-ar mai fi produs ca atare, precum în speţa analizată - sub aspect cantitativ sau/şi (după caz)
cantitativ, ori nu s-ar fi produs la momentul la care s-a produs în realitatea cazului concret, ci la
un eventual alt moment în timp (mai îndepărtat) (pe baza criteriului sine qua non, fără de care nu
se poate);
O există numeroase teorii privind stabilirea existenţei relaţiei cauzale sun aspect juridico-penai;
acestea au fost clasificate în două mari grupe: teorii moniste (care vizează identificarea unui
eveniment cauzal unic cu rol determinant în producerea urmării imediate, consecutiv elemen
tului material), respectiv teorii pluraliste (care profesează multitudinea evenimentelor cu rol de
cauză şi/sau condiţie în producerea urmării imediate, consecutiv elementului material).
❖ printre cele mai cunoscute (şî întrebuinţate) teorii moniste sunt: teoria cauzei proxime
(ultimul eveniment determinant anterior producerii urmării imediate este considerat cauza
acestuia), teoria cauzei eficiente (primul eveniment determinant, cel declanşator, primeşte
atributul de cauză a urmării imediate), teoria cauzei adecvate (evenimentul cel'mai apt să
producă rezultatul din antecedenţa producerii urmării imediate este creditat drept cauză);
❖ printre cele maî cunoscute şi întrebuinţate teorii pluraiiste sunt: teoria echivalenţei con
diţiilor (teoria condiţiei sine qua non, teoria echivalenţei cauzelor şi a condiţiilor - orice eve
niment din antecedenţa producerii urmării imediate care, prin excludere logică, ar fî evitat
producerea acelei urmări, este apreciat drept cauză, ştergându-se diferenţele cantitative şi
calitative dintre cauzele determinante şi condiţiile favorîzante); teoria condiţiei necesare
(corijează neajunsurile teoriei echivalenţei condiţiilor, de la al cărei prim punct pleacă în
. dezvoltare, prin aceea că. se admite atribuirea rolului de cauză/cauze doar acelor evenimente
determinante într-o măsură substanţială în producerea urmării imediate, consecutiv comi

terii actului de executare, făcându-^se necesară distincţie dintre cauze şi condiţii, acestea din
urmă nefiind ridicate la rangul celor dintâi, ci rămânând admise doar cu rol de condiţii favo-
rizante, dar nu determinante, în producerea urmării imediate).
Exemple:
- va exista legătură de cauzalitate între împuşcarea victimei într-o zonă corporală care adă
posteşte organe vitale, de exemplu, cap, trunchi (elementul material fiind acţiunea de împuşcare)
şi decesul victimei (decesul fiind urmarea imediată);
- nu va exista legătură de cauzalitate între lovirea victimei cu o bucată de lemn în zona mem
brelor inferioare şi decesul acesteia, survenit ca urmare a exploziei unei centrale termice pe bază
de gaz metan pe lângă care a trecut în drum spre o unitate sanitară la care să fie investigat cu
privire ia gravitatea vătămăritor produse prin acţiunea de lovire,
O pentru a întregi latura obiectivă a conţinutului infracţiunii, liantul cauzal trebuie să fie, de regulă,
direct/nemijlocit, admiţându-se uneori însă că şi o legătură cauzală indirectă/mediată poate,
totuşi, să întregească latura obiectivă a unei infracţiuni; ceea ce este esenţial, în toate situaţiile,
este ca legătura de cauzalitate, chiar indirectă (secundară) să nu fie întreruptă, scindată de
apariţia unui alt lanţ cauzal;
De exemplu:
- dacă victima unui grav accident rutier este transportată, cu semne vitale îndoielnice, de către o
ambulanţă, către o unitate sanitara de urgenţe, iar, pe drum, denivelările şoselei, cumulate cu
viteza mare de deplasare necesară pentru a se încerca aducerea cât mai rapidă a victimei la
spital, pentru intervenţii de urgenţă, o proiectează pe aceasta de pe targa în interiorul ambu
lanţei, deşi fusese procedural asigurată stabilitatea sa pe targâ, iar şoferul se afla în limitele de
viteză impuse de protocolul standard aplicabil, astfel încât la spital victima ajunge decedată, deşi,
fără respectivul şoc, ar fi existat o posibilitate de a fi fost încă în viaţă, atunci, de principiu,
raportul de cauzalitate se menţine, deşi este intermediat (nu mai este direct pur şi simplu);
~ însă, dacă în situaţia anterioară, vătămarea iniţială a victimei nu este atât de severă, viaţa ne-
fiindu-i periclitată într-o măsură determinantă ca efect al accidentului, iar, în timpul transportului
la spital, ambulanţa este lovită de un meteorit, producându-se decesul tuturor celor din aceasta,
atunci raportul de cauzalitate nu mai este doar intermediat de noul eveniment, ci acesta repre
zintă capătul unui lanţ cauzal de sine-stâtâtor, care îl întrerupe pe cel anterior şi se substituie
acestuia (autorul accidentului nu va mai răspunde pentru ucidere din culpă, ci eventual doar
pentru vătămare corporală din culpă, dacă se întrunesc condiţiile legale necesare). într-o ase
menea ipoteză, nu s-ar putea acredita ideea că, dacă nu s-ar fi produs iniţial accidentul, victima
nu s-ar fi aflat în ambulanţă la locul impactului meteoritului şi la momentul respectiv, căci un ase
menea derapaj cauzal, care înlănţuie înşiruiri determinante autonome ar conduce - prin extra
polare - la concluzii absurde, precum aceea că părinţii victimei şi cei ai autorului accidentului sunt
cauzal legaţi de producerea rezultatului (decesul victimei, în condiţiile indicate), căci, dacă oricare
dintre aceştia nu ar fi fâst născuţi la momehtul exact al apariţitfi far pe lume, nu s-ar fi ajuns
ulterior, pe parcursul vieţii lor, la producerea evenimentului analizat
I i Latura subiectivă
Noţiune - condiţiile prevăzute de lege în legătură cu respectiva normă de incriminare
cu privire ia atitudinea psihicâ/subiectivâ a făptuitorului faţă de fapta şi urmările
acesteia.
O elemente componente:
❖ vinovăţia - elementul subiectiv sine qua non, absolut necesar {minimul necesar al laturii su
biective); de lege lata, legiuitorul a rămas în continuare axat, preponderent, pe reglemen
tarea vinovăţiei potrivit reperelor principale ale teoriei psihologice (deşi s-a dorit de către o
parte a doctrinei şi a exponenţilor acesteia care au contribuit la elaborarea proiectului Codu
lui penal actual trecerea dinspre aceasta - acreditată şi de fostul legiuitor penal - spre teoria
normativă a vinovăţiei, adoptată de către unele legislaţii străine); potrivit teoriei psihologice,
vinovăţia constituie o atitudine psihică a unei persoane în raport de actele sale şi de urmările
acestora, care se poate manifesta în diverse forme, grade şi intensităţi, în funcţie de com
binaţia specifică a doi factori psihici care stau la baza manifestărilor obiective în exterior ale
fiinţelor raţionale: factorul intelectîv, respectiv factorul volitiv; potrivit teoriei normative,
vinovăţia constituie o imputare obiectivă care se poate face, de către societate (prin stat)
unei persoane care a comis o faptă încriminată, deşi putea să nu o comită (ştiind că este
interzisă, realizând că o comite sau putând să fie maî atentă, mai prudentă, mai diligentă);
❖ în raport de fiecare faptă tîpică/incriminată în parte, pentru ca aceasta să reprezinte infrac
ţiune, vinovăţia trebuie să se manifeste sub forma/formele anume solicitate/pretinse (indi
cate) de către legiuitor (manifestarea vinovăţiei, dar într-o formă/variantă necorespunză
toare, nu va atrage întrunirea tipicităţii subiective);
❖ mobilul sau scopul faptei constituie forme de manifestare a unui al treilea factor care stă la
baza atitudinii psihice a unei persoane faţă de faptele sale şi de urmările acestora: factorul
afectiv/emoţional, explicând motivaţiile sau finalităţile care au condus la adoptarea deciziei
infracţionale şi au impulsionat intelectul şi voinţa înspre comiterea faptei penale - dacă este
prevăzut în norma de incriminare, are valoare de cerinţă esenţială sau, după caz, circumstan
ţială (depinde dacă este înscris expres pe conţinutul constitutiv tip/de bază - esenţial, sau pe
acela derivat prin agravare sau, după caz, prin atenuare).
2.1. Vinovăţia[1)
Noţiune -forma/varianta de atitudine psihică a unei persoane faţă de fapta materială
comisă şi de consecinţele acesteia, manifestată în modaiitatea anume cerută de legiui
tor (din mai multe posibile, pre-determinate, recunoscute şi reglementate de către le-
tlJ Pentru o prezentare comparativă a modalităţiSor vinovăţiei, a se consulta tabelul de la finalul acestei fişe.
giuitor), în relaţie cu fiecare normă de incriminare în parte; pentru ca fapta incriminată

concretă săvârşită să constituie infracţiune (o anumită infracţiune determinată).
A rt 16. Vinovăţia. (1) Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie ceruta de legea
penală.
(2) Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită.
(3) Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale; urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.
(4 ) Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
(5) Există intenţie depăşită când fapta constând intr-o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care
se datorează culpei făptuitorului.
(6) Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie. Fapta comisă din culpă
constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres.*
O vinovăţia poate îmbrăca mai multe forme;

O formele normative/legale ale vinovăţiei (intenţia, culpa şi intenţia depăşită), primele două având
ca variante de sub-manifestare modalităţile normative/legale:
❖ intenţie:
« directă;
« indirectă.
❖ culpă:
• cu prevedere;
* fără prevedere (simplă).
*> intenţia depăşită (praeterintenţia) constituie - legal şi doctrinar - o formă autonomă, spe
cifică şi distinctă de manifestare a vinovăţiei, separată şi de intenţie, şi de culpă, iar nu o
formă/specie/subvariantă a vreuneia dintre acestea.
A. INTENŢIA
Noţiune - constituie cea mai gravă formă de manifestare a vinovăţiei; în căzui căreia
este mereu prezent; în mod activ, atât factorul inteiectiv (de reprezentare), cât şi cel
volitiv (de determinare/capacitatea de autocontrol, de mobilizare a energiei într-un
anumit sens).
3 intenţia directă:
❖ art. 16 alin. (1) Ist. a) CP - făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui
prin săvârşirea acelei fapte {de exemplu; autorul aplică o lovitură puternică în abdomenul
victimei cu un cuţit; urmărind să suprime viaţa victimei};
❖ nu contează dacă producerea rezultatului este certă sau doar probabilă într-o mare măsură,
pentru un observator neutru al evenimentelor (şi mai ales pentru făptuitor), ia momentul
trecerii la executare, căci, în ambele cazuri indicate, se poate aprecia că s-a urmărit rezultatul
(a urmări = a trece la adoptarea unui act de conduită anume, într-o situaţie contextuală dată,
existând fie certitudinea, fie probabilitatea ca acel act de conduită să producă o anumită
consecinţă negativă, specifică unei norme de incriminare);
® este de observat că urmărirea producerii unui rezultat prevăzut, prin trecerea la comi
terea activităţii care va duce sigur sau probabil la acea consecinţă, nu se confundă cu
dorinţa de a produce acel rezultat, deşi, de regulă, cele două atitudini sunt în concret
cumulate.
O intenţia indirectă;
❖ făptuitorul prevede:
« cei puţin o urmare (licită/iiicită) pe care o doreşte, indiferent dacă este sau nu prevăzută
de legea penală;
» urmarea pe care o acceptă, care este întotdeauna prevăzută de legea penală.
Spre exemplu, autorul aruncă, la întâmplare, fără a se asigura înainte, o cărămidă, de la
înălţime mare (geam, balcon, terasă} într-un spaţiu public, la o oră aglomerată, acesta lovind
în cap un trecător, care decedează. Prin această acţiune, autorul îşi doreşte să atragă atenţia
asupra sa, sa intimideze, să apară la ştiri etc. Deşi nu urmăreşte, autorul acceptă posibilitatea
rănirii unei persoane.
O dacă aprecierea făptuitorului că fapta nu se va produce nu se bazează pe temeiuri obiective sau
rezonabile, ci pe hazard/pură întâmplare sau soluţii obiectiv echivalente (de exemplu, inter
venţia divinităţii etc.), se va reţine intenţia indirectă, iar nu culpă cu prevedere;
O dacă producerea urmării pe care autorul o acceptă este inevitabilă (obiectiv sau chiar şi doar în
aprecierea subiectivă a făptuitorului la data săvârşirii), intenţia este directă;
O intenţia mai poate fi (clasificări doctrinare):
❖ calificată prin scop (exemplu: sustragerea unui bun în scopul însuşirii pe nedrept);
♦ > iniţială; rezultatul este prevăzut încă de la început;
❖ supravenîtă (survenită): rezultatul ilicit penal este prevăzut pe parcursul executării (până la
terminarea executării);
❖ spontană (intenţie repentînă): rezoluţia este luată şi este pusă în executare de îndată sau
într-un timp scurt;
J ”* Intenţia repentînă (spontană) poate fi reţinută adesea în căzui circumstanţei atenuante a \

j\B ijprbvocărilă.:'
❖ premeditată: pentru reţinere, necesită trecerea unui interval de timp din momentul luării
hotărârii de a săvârşi infracţiunea şi până la punerea în executare a intenţiei de a săvârşi in-
fracţiunea, timp în care viitorul infractor poate să premediteze, să pregătească moral şi/sau
material comiterea activităţii infracţionale.
B. CULPA
O culpa cu prevedere (uşurinţă/temeritate):

făptuitorul prevede rezultatul faptei sale ţeste prezent în mod activ factorul intelectîv, pre
cum în cazul intenţiei), dar nu-l acceptă, socotind fără temei că rezultatul nu se va produce
pe baza anumitor aspecte/elemente de natură obiectivă, sau subiectivă, dar obiectivabile,
făptuitorul îndepărtează ideea producerii rezultatului prevăzut ca fiind improbabilă, căci
identifică obstacole/piedici în calea apariţiei acestuia; supraestimarea neîntemeiată, prea
facilă, a rolului eficient al acestor obstacole în împiedicarea apariţiei rezultatului constituie
elementul culpabil, deoarece, în mod obiectiv, producerea urmării imediate invalidează
raţionamentul făptuitorului, evidenţiind uşurinţa criminală pe care a manifestat-o în tratarea
problemei;
De exemplu, un conducător de autovehicul se angajează într-o depăşire periculoasă şi ne re
gulamentară ştiind că rezultatul acţiunii sale ar putea genera un accident cu urmări grave,
potenţial letale, pentru sine sau/şi pentru alte persoane, însă se bazează pe anumiţi factori
subiectivi sau obiectivi, precum: vizibilitate bună, frâne bune, anvelope de calitate, experien
ţă, situaţii similare care s-au terminat cu bine. Dacă accidentul se produce şi o persoană este
vătămată sau decedează, reiese că şoferul a supraestimat împrejurările care aveau aptitu
dinea ideală de a bloca apariţia acestei urmări, că a supus unui risc nepermis valorile sociale
protejate de legea penală, motiv pentru care urmează a fi tras la răspundere penală, în con
diţiile în care respectiva faptă, producătoare a rezultatului în cauză, este incriminată şi atunci
când se comite din culpă; de exemplu, vătămarea corporală din culpă, uciderea din culpă.
*> făptuitorul prevede urmarea dorită, care poate fi licită sau ilicită (să ajungă mai repede la
destinaţie; să şicaneze un alt participant la trafic, tăindu-i calea, pentru că acesta a efectuat o
manevră în trafic care l-a deranjat pe făptuitor etc.), prevăzută sau nu de legea penală;
făptuitorul prevede şi posibilitatea de apariţie a urmării ilicite (întotdeauna prevăzută de
legea penală, dar neacceptată - neacceptarea acesteia presupune că probabilitatea de pro
ducere a urmării ilicite prevăzute este, de regulă, mai scăzută decât în cazul intenţiei indirec
te, unde există împrejurările de tip obiectiv sau/şi subiectiv, dar obiectivabile, care sunt
supraestimate în credinţa/speranţa că urmarea aceasta nu va avea loc);
❖ dacă aprecierea făptuitorului că fapta nu se va produce nu se bazează pe temeiuri obiective
sau subiective, rezonabile, ci pe hazard/întâmplare, se va reţine intenţia indirectă, nu culpă
cu prevedere.
3 culpa fără prevedere (greşeala/neglijenţa);
*♦* făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale (factorul intelectîv nu este prezent în mod activ,
făptuitorul îl are prezent, la modul general, dar nu activat în raport de situaţia respectivă),
deşi trebuia Şl putea să îl prevadă (condiţiile sunt cumulative, în mod necesar, iar nu alterna-
tfve); practic, absenţa prezenţei active a factorului inteteiV feste compensată, în acest caz,
de existenţa sa latentă, de aptitudinea/posibilitatea făptuitorului de a-l fi activat, dacă era
mai atent/mai prudent/maî diiigent/mai interesat de ocrotirea valorilor sociale protejate de
legea penală, aşa cum se impunea să fie şi cum acesta, în mod particular, putea să fie;
trebuinţa prevederii constituie un aspect de natură obiectivă, raportat la orice persoană care ar
fi acţionat în acel domeniu (decurge din existenţa reglementărilor: legi, regulamente, instruc
ţiuni, bune practici etc.), iar posibilitatea de prevedere este un aspect strict personal, indi-
vidual/subiectiv, ţine de fiecare individ în parte (de experienţa sa generală de viaţă şi specifică
într-un anumit domeniu, de cunoştinţele sale, de nivelul intelectual, de instruire etc.);
Exemple:
- un conducător de autovehicul accidentează mortal, din neatenţie (atenţia sa fusese distrasă
de la drum asupra unui element diferit: forma unui nor; telefonul mobil, ţigara scăpată pe
tapiţeria scaunului etcw dar, cu toate acestea, nu a stopat deplasarea, ci a continuat-o), un
pieton;
- un farmacist sau medic eliberează/prescrie, din neatenţie (discută la telefon, era cuprins de
gânduri, efectua mai multe operaţiuni deodată etc.), un alt medicament sau într-o altă con
centraţie decât cel prescris, ceea ce produce decesul pacientului căruia i-afost administrat;
*> dacă nîcîo altă persoană nu putea să prevadă rezultatul, se va reţine cazul fortuit (cauză de
neimputabilitate);
« referirea la alte persoane este generală, dar relativă, comparaţia fiind făcută cu un etalon
mediu de referinţă, fie generai uman - omul obişnuit - fie profesional - profesionistul
mediu din domeniul de activitate respectiv - fără raportare la cazurile excepţionale ale
unor persoane/profesionişti care posedă cunoştinţe/informaţîî/abilităţi etc. ieşite din
comun, care nu se pot solicita, în mod rezonabil, tuturor celor care acţionează în respec
tivul domeniu.
❖ dacă făptuitorul (persoană fără pregătire de specialitate) nu a prevăzut rezultatul faptei şi
nici nu putea să o facă faţă de pregătirea sa, dar o altă persoană (specializată) putea să-l pre
vadă, iar domeniul de activitate nu este unul în care să fie interzisă operarea de către per
soane nespecializate (specializarea, sau o anumită formă de specializare nu este imperativă),
căci, în acest caz, făptuitorul este în culpă, pentru că trebuia să se abţină de ia a opera într-un
domeniu în care ştia că nu are dreptul să opereze, nu se reţine culpa fără prevedere, dar nici
cazul fortuit, existând o imposibilitate subiectivă de prevedere (lipsa vinovăţiei, chiar şi în for
ma sa cea mai simplă - culpa fără prevedere) - art. 16 alin. (1) lit. b) teza a ll-a C. proc. pen.
O culpa mai poate fi:
❖ comună: activitate culpabilă atât a făptuitorului, cât şi a victimei;
în dreptui penal, culpele nu se compensează. în caz de cuipă comună, oricât de mare ar fi

r ponderea cuipei victimei şi oricât de mică ar fi ponderea culpei făptuitorului în producerea
NB
urmării imediate, culpa acestuia, în sine, va angaja răspunderea sa penală, dacă respectiva
faptă este incriminată:şi din culpă. Eventual, existenţa cufpei victimei |ş;i a graduiuî aces- j
teia) ar putea fHuate în considerare în procesul de individualizare a răspunderii: penale. ; j
concurentă: activitate culpabilă a mai multor persoane,

* în legătură cu această ipoteză, dacă între respectivele persoane nu există o înţelegere de
acţionare coordonată, fiecare în parte va răspunde pentru infracţiunea din culpă produsă
ca efect al culpelor ior cumulate;
De exemplu, dacă doi conducători auto, neatenţi, produc un accident de trafic, ciocnindu-se
pe o trecere de pietoni, iar între maşini prind o persoană care trecea strada, aceasta dece
dând, fiecare conducător auto în parte va răspunde ca autor ai unei infracţiuni de ucidere
din culpă, deşi există o singură victimă.
• în măsura în care între respectivele persoane există şi o înţelegere de acţiona coordonat,
iar din asocierea lor comună rezultă o faptă care produce o urmare faţă de care fiecare în
parte se găseşte în culpă, există controversă în doctrină: o soluţie susţine rezolvarea pro
blemei în sensul anteindicat, fiecare în parte va fi autorul unei infracţiuni din culpă
distincte; o altă soluţie susţine coautoratulîn cazul infracţiunii unice, din culpă;
De exemplu, doi muncitori care trebuie să arunce o bucată mare de tablă a unui acoperiş
suficient de mare ca niciunul să nu o poată manevra de unul singur, fiind necesară
acţiunea lor coordonată, se decid să nu o coboare încetul, cu scripeţii, ci să o arunce
direct de pe acoperiş în stradă, bazându-se pe un anunţ pe care l-au postat în sensul de a
nu se circula pe dedesubt; dacă un copii de vârstă fragedă, care nu ştie să citească, sau o
persoană analfabetă ori o persoană nevăzătoare trec chiar atunci prin locui în care cei doi
muncitori aruncă tabla de pe acoperiş, producându-se decesul acestei persoane, ca
urmare a loviturii puternice în cap, va exista infracţiunea de ucidere din culpă; potrivit
opiniei „clasice" în materie, fiecare din cei doi muncitori va răspunde ca autor ai unei
ucideri din culpă, deşi victima este una singură şi aceeaşi, iar între ei a existat înţelegere
de acţionare coordonată, această acţiune comună conducând ta producerea rezultatului
culpos; după opinia „modernă", în acest caz va exista coautoratul celor doi participanţi la
o singură ucidere din culpă, a victimei decedate, tocmai ca urmare a argumentelor
preindicate.
în doctrină există şi alte clasificări posibile ale culpei, utile, adeseori, fie pentru individualizarea
răspunderii penale, fie pentru a îndepărta soluţiile necorespunzătoare de clasare/achitare, ca
efect al unei aparenţe înşelătoare de absenţă a culpei, care este prezentă, de fapt, într-o formă
specifică, cu o manifestare aparte. Dintre aceste multiple clasificări posibile, amintim unele (care
sunt mai des circulate):
culpa in agendo: culpa prin acţiune, culpa comisivă;
* culpa in ommitendo: culpa prin inacţiune, culpa omisivă;
❖ culpa lata: culpa gravă, prevederea rezultatului fiind extrem de facilă pentru observatorul
mediu, obiectiv, imparţial:
* culpa ievis: culpa uşoară, prevederea rezultatului nefiind foarte facilă pentru orice
persoană;
® culpa levissima: culpa foarte uşoară, prevederea rezultatului fiind, obiectiv şl subiectiv,
dificilă, necesitând încordarea deosebită a atenţiei/prudenţă accentuată etc. (clasificările
ajută la individualizarea răspunderii penale).
® culpa proprie: făptuitorul se găseşte în culpă din imputabilă propriei persoane, el însuşi
nu a s-a informat suficient, nu a fost îndeajuns de atent etc.;
* culpa indusa {doi): făptuitorul a fost indus în starea de culpă, de eroare, prin acţiunea
(intenţionată sau la rândul eî culpabilă) a unei alte persoane, dar, totuşi, cu verificări
suplimentare, cu informări mai atente, putea depăşi starea indusă, ceea ce nu a făcut, în
mod imputabil.
r*
Culpa poate fi reţinută atât la infracţiunea de pericol, cât şi la infracţiunea de rezultat.
m
O fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres [art. 16
alin. (6) CP].
în cazul infracţiunii săvârşite cu intenţie, legiuitorul nu trebuie să prevadă expres forma de

vi novă ţ ie, Astfel, dacă legea nu di sp une nimic expres î n cup rînsul normei de incrimin are cu
privire la forma de vinovăţie, regula este că forma de vinovăţie vizată/solicitată de lege pe
Ţ* latura subiectivă a conţinutului infracţiunii este intenţia.
NB Exemplu: art. 194 C. pen. ~ vătămarea corporală.
în schimb, o faptă (acţiune/inacţiune) săvârşită din culpă este infracţiune numai când \
legiuitorul prevede expres această formă de vinovăţie.
Exemplu: art. 196 C. pen. - vătămarea corporală din culpă.
Prin urmare, dacă textul de incriminare nu prevede expres nicio formă de vinovăţie, acea i
faptă va fi infracţiune doar dacă este săvârşită cu intenţie.
Referitor la intenţia depăşită, în mod criticabil, legiuitorul nu a prevăzut expres o regulă ge- ;
nerală de identificare a acesteia ca element subiectiv solicitat pe latura subiectivă a conţi
nutului infracţiunii. Analizând incriminările apreciate în mod constant a fi praeterintenţio-
NB nate (sau: şi praeterintenţionate), doctrina a decis că evidenţierea solicitării legale a inten
ţiei depăşite pe conţinutul constitutiv subiectiv al anumitor infracţiuni decurge dintr-o par-
ticularitate de exprimare a legiuitorului, care face referirea la o anumită faptă care a avut o
anumită urmare sau care a condus ia apariţia unei anumite urmări [de exemplu, art. 195
CP, art. 236 CP etc.].
C. INTENŢIA DEPĂŞITĂ (PRAETERiNTENŢIA)
«$♦ fapta constând într-o acţiune/inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav care se
datorează culpei făptuitorului {exemplu: loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, viol urmat
de moartea victimei);
*> trebuie ca acţiunea/inacţiunea intenţionată iniţială să fie prevăzută de legea penală să fie
tipică. Dacă nu este prevăzută de legea penală, sub aspect obiectiv, se va reţine că fapta a
fost săvârşită numai cu forma de vinovăţie a culpei, dacă respectiva faptă constituie infrac
ţiune şi atunci când se comite din culpă;
❖ rezultatul mai grav nu trebuie să fi fost urmărit sau acceptat, acesta poate fi prevăzut (soco-
tindu-se fără temei că nu se va produce) sau nu (dar în acest caz, va trebui să se determine
dacă trebuia şi putea să fie prevăzut). Dacă producerea rezultatului prevăzut este acceptată
explicit sau implicit (bazate pe hazard, pe întâmplare), se va reţine intenţia indirectă.
O structura intenţiei depăşite:
❖ intenţie Iniţială (directă/îndirectă) în raport cu rezultatul corespunzător lui primum delictum
- activitatea ilicită penal pe care infractorul şi-a propus să o săvârşească şi
❖ oulgă (cu/fără prevedere) în raport cu rezultatul final, mai grav, produs în cele dîn urmă
(.secundam delictum - fapta ilicită penal pe care infractorul nu şi-a propus să o comită, dar care
a fost înregistrată, obiectiv, fiind suprapusă peste primum delictum şi declanşată de acesta).
Nu toate infracţiunile progresive sunt comise cu praeterintenţie. Astfel, nu toate infra cţiu- :
nile progresive sunt comise cu intenţie depăşită (unele pot fi comise doar din culpă, alte
doar cu intenţie), respectiv nu toate infracţiunile praeterintenţionate au în concret mani
festare progresivă (e posibil să se săvârşească instantaneu).
Exemplu:
- este infracţiune progresivă şi praeterintenţionatâ: o primă acţiune vătămătoare sâvâr- i
şitâ doar cu intenţia (directâ/indirectâ) de a lovi sau vătăma, peste care se suprapune un i
rezultat mai grav (letal) dacă acesta va putea fi imputat făptuitorul cu titlu de culpă (X s
loveşte pe Y, cu intenţie, cu palma peste faţă/cu pumnul în piept şi, ca urmare a acţiunii >
vătămătoare, Y se dezechilibrează; cade şi se loveşte la cap de o suprafaţă: d u r ă .dem
* exemplu: bordură, colţ de masâ/treaptă, calorifer etc. - drept urmare, decedează la o ;
anumită perioadă de timp după aplicarea loviturii - de exemplu, după 3 zile, timp în care
a fost în comă, la spital -, fără ca X să fi urmărit sau acceptat producerea decesului, pe t
care fie l-a prevăzut, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că acesta nu se va produce, ţ
fie nu l-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să îl prevadă);
■: este infra cţiune p raeteriatenţionată ins tan tanee (ntc es te progresivă) fap ta descrisă în ;
—exemplul anterior, cu modificarea potrivit căreia decesul victimei se produce pe loc/pe <
moment, imediat ce victima a căzut şi s-arMvit^xayMrmareâsdovit-uriiyaplkate: de \
infractor;
- este infra cţiune progresi vă,. dor nu este infracţiune praeterintenţionatâ: o primă \
v acţiune vătămătoare săvârşită din culpă, peste care:se suprapune un fezultat finaf mal \
62 Drept penai. Partea generaia
grav, care va fi ¡diputatautorului tot cu titlu decmpâfX^ autoşioveşte din

culpă pe Y cu maşina, în timp ce victimă traversa; regula orientar strada, pe trecerea de j
pietoni - X nu a văzut la timp victima, pentru ca acuitatea-vlzualâ îi era era redusă ca \
efect ai consum ului de alcool ~~şi, ca urmarea acţiunii vătămătoare, Y decedează, după \
o sap tâmân â, timp în care a . suferit ■ mai multe intervenţii chirurgicale în încerca rea \
nereuşită de a-i fi salvată viaţa);
- o primă acţiune intenţionată, care nu a produs rezultatul urmârit/acceptat, infracţiu- ]
nea preconizată rămânând la stadiul de tentativă, urmată, la o anumită perioadă de \
timp, de producerea urmării corespunzătoare faptei consumate iniţial urmărite/accep- j
tate (de exemplu, X împuşcă victima în cap, dar aceasta nu decedează pe loc; după
câteva zile, victima moare la spital, ca urmare a rănii produse prin împuşcare), i ;
O astfel, infracţiunea progresivă poate presupune următoarele forme de vinovăţie:

❖ intenţie iniţială (primum delicium} şi culpă finală {secundum delictum) - se poate reţine exis
tenţa unei infracţiuni praeterintenţionate;
❖ intenţie iniţială (cu privire la urmarea imediată mai puţin gravă, produsă imediat după comi
terea acţiunii/inacţiunîî) şi culpă finală (şi cu privire ia urmarea imediată mai gravă, apărută
ulterior, ca efect al elementului material iniţial comis), după cum rezultatul final se produce
imediat după încetarea acţiunii/inacţiunii, sau mai târziu, fără intervenţia infractorului, aceas
tă infracţiune praeterintenţionată va fi, sau nu, şi progresivă;
♦ > intenţie iniţială (fie cu privire la urmarea imediată mai puţin gravă, produsă imediat după
comiterea acţiunii/inacţiunii, dar care nu exclude şi intenţia privind apariţia unui rezultat mai
grav, fie intenţie chiar cu privire ia un rezultat mai grav decât cel iniţial produs, fapta înca-
drându-se juridic, iniţial, ca tentativă la acea infracţiune) şi tot intenţie finală (şi cu privire la
urmarea imediată mai gravă, apărută ulterior, ca efect al elementului material iniţial comis).
2,2, Mobilul şi scopul
Noţiune
O mobilul - motivul ce a dus la ideea săvârşirii infracţiunii în mintea făptuitorului,
motivaţia acestuia, care a impulsionat luarea hotărârii infracţionale (dorinţa, nece
sitatea, trebuinţa, pofta a cărei satisfacere a constituit impulsul comiterii infrac
ţiunii);
- de exemplu, o persoană care suferă de numeroase lipsuri materiale, decide că
trebuie să iasă din sărăcie, să dobândească nişte bunuri; cunoscând faptul că o
rudă mai bogată a întocmit un testament, prin care îi va lăsa moştenire o sumă
importantă de bani, produce decesul acesteia pentru a dobândi mai rapid respec
tiva suma, satisfâcându-şi astfel nevoia de a ieşi din sărăcie - omorul calificat,
comis din interes material [art. 188 raportat la art. 189 alin. (1) lit. b) CP],
O scopul - ţelul urmărit de făptuitor ia săvârşirea infracţiunii (finalitatea pe care
doreşte să o atingă acesta comiţând infracţiunea; urmarea mijlocită, mediată pe
care tinde sâ o atingă infractorul punctul final al îndestulării dorinţei/necesi-

tăţii/trebuinţei/poftei care a reprezentat mobilul infracţiunii);
~~ de exemplu, o persoană doreşte sâ obţină stăpânirea de fapt asupra unui anu
mit bun, astfel încât îl sustrage pe acesta, în scopul însuşirii pe nedrept (furtul,
art 228 CP), mobilul care tinde a fi astfel satisfăcut poate fi, după caz: nevoia de
a ieşi din sărăcie prin obţinerea, pe orice căi, a unor bunuri de valoarea; dorinţa
de a frustra/şicana proprietarul bunului, lipsindu-l de o valoare de care acesta
este ataşat, din răzbunare pentru o nedreptate pe care a comis-o acesta, în
trecut, asupra infractorului etc.
O mobilul şi scopul pot fi:

❖ elemente constitutive ale conţinutului tip/de bază al infracţiunii (elemente esenţiale supli
mentare aie laturii subiective în cazul anumitor infracţiuni, fără a căror verificare, pe caz
concret, fapta comisă nu se va putea reţine drept infracţiune, nu se va putea încadra juridic,
ca faptă tipică, într-o anumită normă de incriminare);
- de exemplu, în cazul infracţiunii de cercetare abuzivă [art. 280 alin. (1) CP], scopul este ele
ment constitutiv; în cazul infracţiunii de abuz în serviciu [art 297 alin. (2) CP], mobilul este
element constitutiv).
❖ elemente circumstanţiale agravante [de exemplu, omorul săvârşit din interes material sau
pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de
ia executarea unei pedepse - art 188 raportat la 189 alin. (1) iit. b) şi c) CP] - dacă nu se
probează existenţa mobifului/scopufui prevăzut de lege cu acest titlu, fapta va fi tipică, va
constitui infracţiune, dar nu în forma agravată, ci în aceea tip (de bază);
♦ > circumstanţe generale agravante (de exemplu, săvârşirea infracţiunii pentru motive legate
de rasă, naţionalitate, etnie etc.) - dacă nu se probează existenţa mobilului/scopului prevăzut
de lege cu acest titlu, fapta va fi tipică, va constitui infracţiune, dar nu se va putea agrava
răspunderea penală prin reţinerea acestei circumstanţe agravante;
# cauză generală sui-generis (distinctă de circumstanţele agravante) de agravare a răspun
derii penale, de exemplu, săvârşirea infracţiunii urmărind obţinerea unui folos patri
monial - art. 61 alin. (5) şi art. 62 CP.
*> elemente circumstanţiale atenuante {de exemplu, cazul omorului atenuat reprezentat de
uciderea la cererea victimei - art. 190 CP ~, unde, de principiu, va exista un mobil altruist -
curmarea suferinţelor victimei) - dacă nu se probează existenţa mobiiuiui/scopuiui prevăzut
de lege cu acest titlu, fapta va fi tipică, va constitui infracţiune, dar nu în forma atenuată, ci în
aceea tip (de bază) sau chiar în vreo formă agravată.
3 dacă nu sunt prevăzute de lege, mobilul şi scopul nu afectează existenţa infracţiunii/încadrarea
juridică a faptei, dar pot fî avute în vedere la individualizarea răspunderii penale;
O nu contează dacă scopul prevăzut de lege şî urmărit de făptuitor a fost atins sau nu, fiind sufi
cient să se probeze că acesta a existat ia momentu! comiterii infracţiunii (cu excepţia cazurilor în
care legea dispune expres altfel);
O în căzui prevederii exprese în norma de incriminare a unui mobil şi/sau scop, forma de vinovăţie
impusă de lege ca element subiectiv al infracţiunii se restrânge la intenţia directă (există şi opinii
mai recente, nuanţate, în sens contrar, anume în sensul că aceasta este o regulă de la care, în
mod excepţional, pot fi admise şi excepţii - această din urmă opinie rămâne, deocamdată, mino
ritară).
Lipsa oricărui mobil şi/sau scop, în cazul infracţiunilor intenţionate (sau chiar şi al celor din
culpă, dar prin raportarea mobilului/scopului la activitatea intenţionată, eventual licită sub
aspect penal, în a cărei considerare a comis făptuitorul actul de executare care a produs,
din culpă, urmarea prevăzută de legea penală) poate fi un indiciu al iresponsabilităţii.
Tabel comparativ
FORME DE VINOVĂŢIE
Intenţie directă prevede urmăreşte

Intenţie prevede nu acceptă
indirectă urmăreşte
Culpă cu prevede nu nu socoteşte fără temei că rezultatul nu
prevedere urmăreşte acceptă se va produce
Culpă fără nu prevede nu nu trebuia şi putea sa prevadă
prevedere urmăreşte acceptă
Intenţie depăşită intenţie directă/indirectă (privind o urmare iniţială, mai puţin gravă) + culpă
cu/fără prevedere (referitor la urmarea final produsă, mai gravă)
A n e x a n r. 1
DIRECTĂ pU EXISTĂ OBIECT MATERIAL PLÂNGERE PREALABILĂ IMPĂifĂWE: î

ucidere ia cererea victimei; determinarea sau înlesnirea
sinuciderii;
lovire sau alte violenţe; lovire sau alte
violenţe (subiect
pasiv ==membru de
familie);
""vitâmare corporală, în formă vătămare corporală dîn vătămare corporală
agravată (săvârşită cu scop); culpă; din culpă (subiect
pasiv = membru de
familie);
lipsire de libertate în formă
tip/asimilată;
ameninţare; ameninţare;
şantaj; şantaj, în principiu;
vioi; viol, în formă tip/asimilată;
act sexual cu un minor;
violarea de domîciliu/sediului violarea de
profesional; domicsliu/sediuîul
profesional;
furt (simplu);
furt calificat, mai
puţin în formeie de la
alin. (2) lit a) şi
alin, (3);
furt în scop de folosinţă, în furt în scop de
forma tip; folosinţă;
furturi pedepsite la
plângerea prealabilă a
persoanei vătămate;
tâlhărie/tâlhărie calificată;
abuz de încredere;
gestiune frauduloasă în formă gestiune frauduloasă;
agravată (săvârşită cu scop);
însuşirea bunului
găsit;
înşelăciune; înşelăciune.
distrugere, în formă
tip/agravată;
__ tulburare de posesie;
ultraj, în forme asimilate ultraj (ameninţare);
^(săvârşit cu scop);
¡i
N U M A I IN TEN ŢIE D IR EC T Ă piu pXjSŢf* BJECfr M A T E R IA L . RLĂNgipRE f| E Ă lf 8|LĂ : : , îifĂfcARE- |

uzurparea de calităţi oficiale,
în formă tip/asîmilată, nu
agravată (purtarea de
uniforme sau semne
distinctive ale unei autorităţi);
nedenunţarea;
omisiunea sesizării;
inducerea în eroare a organelor inducerea în eroare a
judiciare în forma asimilată; organelor judiciare;
favorizarea făptuitorului;
tăinuire;
mărturia mincinoasă;
ultrajul judiciar, în forme
asimilate (săvârşit cu scop);
cercetare abuzivă;
tortură;
asistenţa şi reprezentarea asistenţa şi reprezentarea asistenţa şi reprezentarea
neloială, în formă asimilată neloială; neloială;
(săvârşită cu scop);
evadare, In forma
tip/înlesnirea evadării, în
forma tip;
nerespectarea hotărârilor nerespectarea hotărârilor
judecătoreşti (în principiu); judecătoreşti, mai puţin în
formele prevăzute la alin, (1)
lit. a)-c);
trafic de infiuenţă/cumpărare luare de mită/dare de
de influenţă; mită/trafic de
infiuenţă/cumpărare de
influenţă;
abuz în serviciu, în forma purtarea abuzivă, în forma tip
asimilată {săvârşită cu un sau agravată (prin
mobil); ameninţare)/abuzul în
serviciu/neglijenţa în serviciu;
fals în înscrisuri sub semnătură
privată;
uz de fals;
fals în declaraţii;
fals privind identitatea. fals privind identitatea;
tulburarea ordinii şi liniştii
publice;
incest;
abandonul de abandon de
familie/nerespectarea familie/nerespectarea
măsurilor privind măsurilor privind
încredinţarea minorului. încredinţarea minorului.
CAUZELE JUSTIFICATIVE SI DE
NEIMPUTABILITATE. ASPECTE GENERALE
O odată reţinute, cauzele justificative şi de neimputabilitate atrag imposibilitatea considerării faptei
tipice {prevăzute de legea penală) ca fiind infracţiune (îi exclud caracterul infracţional), ca efect al
inexistenţe trăsăturii esenţiale a antijuridicităţîi {caracterului nejustificat) sau, după caz, a impu-
tabilităţii,
I. CAUZELE JUSTIFICATIVE
Sediul materiei: art 18-22 C, pen.
Art. ÎS. D ispoziţii generale. (1) Nn constituie infracţiune fapta prevăzuta de legea penală, dacă există vreuna dintre
muzele justificative prevăzute de lege.
(2) Efectul cauzelor justificative se extinde şi asupra participanţilor.
Noţiune - acele stâri/situaţii/împrejurâri reglementate de legea penală în prezenţa

cărora o faptă tipică potrivit textului de incriminare (în principiu, interzisă penal}
devine, în mod excepţional, permisă (justificată) şi, deci, licită (prin urmare, inaptă de
a mai genera răspundere penală sau sancţiune de drept penal).
O cauzele justificative sunt:

❖ generale - prevăzute de Codul penal în Partea generală şi aplicabile în raport de oricare faptă
incriminată sau de majoritatea faptelor incriminate {aplicabilitate generală);
* legitima apărare;
• starea de necesitate;
® exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii (în condiţiile legii, în cazul faptelor
incriminate în raport de care acestea nu au valoare de cauze de tipicitate/atipicitate);
» consimţământul persoanei vătămate (în condiţiile legii, pentru faptele incriminate în
raport de care nu este expres exclusă acţiunea sa justificativă, respectiv în cazul cărora
aceasta nu are valoare de cauză de tipicitate/atipicitate).
*t* speciale - prevăzute în Partea specială a Codului penai [de exemplu, art. 201 alin. (6),
art. 202 alin. {6), art. 302 alin. (5) etc.] sau în legi speciale în cazul anumitor fapte incriminate.
3 condiţii:
să fi fost săvârşită o faptă prevăzută de legea penală {condiţie obiectivă);
* făptuitorul să conştientizeze că acţionează în condiţiile unei cauze justificative [condiţie
subiectivă - acest aspect, adică existenţa acestei condiţii subiective, este controversat în
doctrină, deoarece nu există unanimitate în admiterea sa drept condiţie de existenţă a
cauzelor justificative (căci acestea sunt cauze obiective, cu efecte in rem, ceea ce ar susţine şi
opinia contrară, care afirmă că existenţa lor obiectivă în realitatea înconjurătoare va exclude
.caracterul infracţional al faptei, chiar dacă făptuitorul a ignorat îrfipfejurarea că acţionează în

condiţiile unei cauze justificative)].
O efecte:
❖ înlătură caracterul antijuridic (iiicit/nejustificat) al faptei - produc efecte obiective, reale, cu
privire ia faptă, care va fi considerată licită, nemaiconstituînd infracţiune;
❖ nu înlătură direct vinovăţia/imputabilitatea (dar problema existenţei şi a verificării acestora
nici nu se mai ridică, în condiţiile în care fapta este justificată);
❖ se extind şi asupra participanţilor, operând in rem [art. 18 alin. (2) CP];
❖ reţinerea unei cauzei justificative nu permite:
® aplicarea pedepselor;
» aplicarea măsurilor educative;
* aplicarea măsurilor de siguranţă;
• aplicarea sancţiunilor civile (ca regulă, pentru diverse situaţii punctuale, sunt admise însă
şi excepţii, potrivit regulilor specifice răspunderii civile delictuale).
II. CAUZELE DE NEIMPUTÂBILITAŢt
Sediul materiei: art 23-31 C. pen.

Art. 23. Dispoziţii generale. (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în condiţiile
vreuneia dintre cauzele de neimpulabilitate.
(2) Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participanţilor, cu excepţia cazului fortuit.
Noţiune - acele stâri/situaţii/împrejurări reglementate de legea penala în prezenţa

cărora o fapta tipică potrivit textului de incriminare (şi nejustificatâ} devine neimpu
tăbilă (nu poate fi atribuită subiectiv persoanei care a comis-o, obiectiv}, în conse
cinţă, nu poate fi sancţionată penai (nu generează răspundere penală, ca efect impli
cit a! absenţei caracterului său infracţional) ca infracţiune, în baza absenţei active a
premiselor care permit configurarea vinovăţiei.
O imputabilitatea este ultima trăsătură esenţială a infracţiunii care se analizează după verificarea
existenţei tipicităţii (obiective) şi a caracterului nejustificat;
O dacă, în urma analizei caracterului jurîdîcîtăţii/antijuridîcităţii, rezultă că fapta tipică (obiectiv) a
fost justificată, nu se mai analizează incidenţa vreunei cauze de neimputabilitate (de unde rezultă
că excluderea caracterului infracţiunii pe motiv de atîpicitate sau de caracter justificat este prefe-
rabiiă excluderii infracţiunii pe motiv de neimputabilitate; implicit, o soluţie de achitare pe motiv
de atîpicitate sau justificare este preferabilă uneia de achitare pe motiv de neimputabilitate, sens
în care art. 18 CPP permite inculpatului să solicite continuarea procesului penal atunci când ar
beneficia de o cauză de neimputabilitate);
- de exemplu; conform art. 107 alin. (2) CP, dacă se reţine o cauză de neimputabilitate se pot
dispune, totuşi, măsuri de siguranţă, pe când în ipoteza constatării atipicităţîi sau a caracterului
Cauzele justificative şi de neimputabilitate. Aspecte generale 71
justificat al faptei comise, nici măcar acestea - şi cu atât mai puţin alte sancţiuni de drept penal -
nu se pot aplica).
O cauzele de neimputabilitate sunt:
<♦ generale - prevăzute de Codul penal în Partea generală şi aplicabile în raport de oricare faptă
incriminată sau de majoritatea faptelor incriminate (aplicabilitate generală);
♦ > parte a doctrinei !e subclasifică în cauze care exclud responsabilitatea, cauze care exclud
reprezentarea caracterului ilicit ai faptei şi cauze care exclud exigibilitatea unei conduite
conforme cu normele de incriminare):
9 constrângerea fizică (cauză care exclude exigibilitatea unei conduite conforme cu nor
mele de incriminare);
« constrângerea morală (cauză care exclude exigibilitatea unei conduite conforme cu
normele de incriminare);
» excesul neimputabil de legitimă apărare/stare de necesitate (cauze care exclud exigi
bilitatea unei conduite conforme cu normele de incriminare);
• minoritatea făptuitorului (cauză care exclude responsabilitatea);
» iresponsabilitatea (cauză care exclude responsabilitatea);
* intoxicaţia - în condiţiile prevăzute de lege (cauză care exclude responsabilitatea);
* eroarea - asupra caracterului ilicit al faptei (cauză care exclude reprezentarea caracte
rului ilicit ai faptei);
• cazul fortuit (cauză care exclude exigibilitatea unei conduite conforme cu normele de
încriminare).
❖ speciale - prevăzute în Partea specială a Codului penal [de exemplu, art. 290 alin. (2) CP] sau
în legi speciale, în cazul faptelor incriminate.
O condiţii:
♦ > să fi fost săvârşită o faptă prevăzută de legea penală nejustificată;
❖ cauza de neimputabilitate să existe la momentul săvârşirii faptei.
Doctrina evidenţiază şi ipoteza numită actio libera in causa, potrivit căreia, uneori, mo- ?
mentul la care trebuie verificată întrunirea condiţiilor de existenţă a unei cauze de
excludere a infracţiunii trebuie decalat, luându-se în considerare şi momentele anterioare t
săvârşirii faptei incriminate. Practic, dacă se va proba că făptuitorul şi-a cauzat starea de \
r meimputabîIîtate, sub imperiul căreia a comis apoi fapta prevăzută de legea penală, bene- !
NB fierul :de excludere a infracţiunii îi va fi refuzat acestuia. Este: controversat: în doctrină ;
aspectul referitor ia forma de vinovăţie manifestată de făptuitor în caz de actio libera in î
causa - î n timp ce intenţia în declanşarea cauzei de neimputabilitate va:înlătura beneficiul \
acesteia, nu există un animitate de opi ni i cu privire la ca uza rea di n culpă a u net cauze de
neimputabilitate de către făptuitor.
O Efecte:
❖ înlătură împutabllitatea - produc efecte cu privire aptitudinea făptuitorului de a comite cu
vinovăţie fapta incriminată (potrivit perspectivei conform căreia imputabilitatea este o pre
misă a vinovăţiei, o sumă de condiţii care permit configurarea neviciată a factorilor inteiectîv
şi volitiv, din a căror conjuncţie se formează vinovăţia, formele şi modalităţile acesteia},
aceasta nemaireprezentând infracţiune;
❖ nu se extind şi asupra participanţilor, operând numai in personam, cu excepţia cazului fortuit,
care produce efecte in rem (dată fiind generalizarea premisei sale: imposibilitatea de preve
dere, nu doar subiectivă, ci generică - nicîo altă persoană în locul făptuitorului nu ar fi putut,
de principiu, să prevadă rezultatul/apariţia împrejurării fortuite care, suprapunându-se peste
activitatea sa, va produce rezultatul corespunzător normei de incriminare);
❖ reţinerea cauzei de neimputabiiitate nu permite:
9 aplicarea pedepselor;
» aplicarea măsurilor educative.
❖ se pot aplica măsuri de siguranţă [art. 107 alin. (2) CP], cu excepţia confiscării extinse (care
impune constituirea faptei ca infracţiune şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare -
art. 1121CP);
❖ în anumite situaţii, înlăturarea imputabiiităţiî nu atrage după sine înlăturarea răspunderii
civile.
Tabel comparativ
Cauze justificative Cauze de neimputabiiitate

Se extind şi asupra participanţilor, Nu se extind şi asupra participanţilor, operând
operând in rem (regulă, lipsită de excepţii) - numai in personam (regula), cu excepţia cazului
art. 18 alin. (2) CP; fortuit, care produce efecte in rem - art. 22
alin. (2) CP;
Nu se aplică pedepse; Nu se aplică pedepse;
Nu se aplică măsuri educative; Nu se aplică măsuri educative;
Nu se aplică măsuri de siguranţă; Se pot aplîca/se aplică (unele sunt obligatorii)
măsuri de siguranţă (cu excepţia confiscării
extinse);
Ca regulă (de la care se admit excepţii - conform Se pot aplica sancţiuni civile (regulă, aptă de
dispoziţiilor specifice răspunderii civile excepţii - potrivit dispoziţiilor care
delictuale), nu se aplică sancţiuni civile. reglementează răspunderea civilă delictuală).
fişa LEGITIMA APĂRARE SI 9
NR. 7 STAREA DE NECESITATE111__________

l LEGITIMA APĂRARE
Sediul materiei: art. 19. C. pen.
Art. 19. Legitima apărare. (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă apărare.
(2) Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care
pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu
gravitatea atacului.
(3) Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei
persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie,
efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii
Noţiune - riposta excepţional justificată (prin comiterea unei fapte prevăzute de

legea penata - faptă tipică), comisă, în anumite condiţii prevăzute de lege împotriva
unui atac care întruneşte anumite condiţii expres prevăzute de lege;
O varianta propriu-zisă/legitima apărare proprie - acţiunea de apărare a unei
persoane prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penala (faptă incrimi
na ta/faptă tipica} pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust,
care pune în pericol persoana făptuitorului, a altuia, drepturile acestora sau un
interes generai, dacă apărarea este (necesară şi} proporţională cu gravitatea
atacului;
O prezumţia de legitimă apărare - comiterea apărării, printr-o faptă prevăzută
de legea penală pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă,
încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin
violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi neiegaie ori în timpul
nopţii.
Condiţii privind atacul în ipoteza reglementată de art. 19 alin. (2) C. pen.

Pentru a fi reţinută legitima apărare, atacul trebuie să fie:
O material
*** poate consta într-o:
• acţiune: este necesar ca actul să fie apt să producă o modificare fizică a valorii ocrotite,
prin acţionarea directă asupra acesteia; de regulă, această caracteristică se realizează prin
actele de violenţă fizică ale agresorului, fie prin intermediul propriei forţe fizice, fie prin
[li Pentru o prezentare comparativă a celor două instituţii, a se consuita tabelul din anexa nr. 2,
Drept pena!. Partea generală
intermediul instrumentelor aflate sub controlul său (animate: obiecte, arme, substanţe
toxice etc.}, fie animale (animale dresate) sau al altor persoane aflate sub controlul său (de
exemplu, persoane hipnotizate şî controlate psihic, persoane constrânse fizic sau moral,
iresponsabili controlaţi de agresor);
* inacţiune (faptă omisivă proprie sau comisiv-omisivă): pasivitate ce ar permite (poten
ţial), în mod tipic, altor forţe să opereze respectiva modificare materială a realităţii încon
jurătoare, lezând valoarea socială protejată [inacţiune); de exemplu: un pompier care
refuză să încerce scoaterea victimei dintr-un imobil cuprins de flăcări, deşi, potrivit proce
durii standard, extragerea ar fi posibilă, în condiţiile concrete existente; un medic dintr-o
unitate de primiri urgenţe care, fiind singurul de gardă, refuza să încerce să acorde primul
ajutor unui rănit grav etc.
❖ nu poate consta în acte verbale sau scrise ori în simpla invocare a unor stări conflictuale
anterioare;
• în căzui infracţiunilor/atacuriior săvârşite prin astfel de acte {de exemplu, ameninţarea cu
moartea, violenţe verbale), nu se poate reacţiona în legitimă apărare prîntr-un act
material; făptuitorul care comite însă în prezenţa acestora, o faptă incriminată, va putea
să beneficieze însă de reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării [art. 75
alin. (1) lit. a) CP], în condiţiile legii.
❖ simpla temere sau presupunere cu privire ia declanşarea unui atac nu legitimează riposta.
Nu este necesar ca atacul să constea într-o infracţiune.

Exemplu: poate sâ constea doar într-o faptă prevăzută de legea penală (atac realizat \
de un minor de 13 sau de o persoană constrânsă moral (aspect necunoscut de către cel \
■ care a exercitat apărarea); agresiunea poate fi şi o faptă atipică din punct de vedere \
penal, dacă întruneşte condiţiile prevăzute de lege. \
direct
♦ > atacul trebuie să fie concret/efectiv îndreptat către o anume persoană sau un interes general
şi să creeze un pericol direct şi nemijlocit pentru acestea (să nu existe obstacole eficiente
care ar putea interveni între atac şi pericolul pe care îl poate produce, care ar neutraliza, în
fapt, apariţia acelui pericol);
❖ nu trebuie neapărat să existe un contact nemijlocit între agresor şi victimă (spre exemplu,
tăierea cablurilor ce susţin o telegondolâ poate constitui un atac), dar nici nu trebuie să existe
un obstacol eficient, în contextul dinamic al derulării evenimentelor între aceştia {de exem
plu, dacă între agresor şi victimă există un zid, o poartă etc. sau o distanţă semnificativă); se
consideră a fi un atac direct şi acela în cazul căruia între activitatea agresivă desfăşurată şi
pericolul apt să apară pentru valoarea socială există un obstacol ineficient - doar dacă
obstacolul este apt de a stopa atacul, în concret, se înlătură caracterul direct al atacului (spre
exemplu, o un gard şubred, de lemn, nu va opri atacul exercitat prin urmărirea cu un camion,
Legitima apărare şi starea de necesitate 75
pentru a trece peste persoana atacată; iar o distanţa de câţiva zeci de metri nu va opri un
glonţ).
O imediat
❖ atacul trebuie să fie, după caz, ori actual (în curs de desfăşurare) ori
♦ > trebuie să fie iminent (pe cale să se desfăşoare), însă declanşarea atacului trebuie să fie o
certitudine;
❖ ca regulă, atacul îşi pierde caracterul imediat de îndată ce infracţiunea s~a consumat/epui-
zat/a rămas în stadiul de tentativă, fără posibilitate concretă de a se mai consuma, deoarece
în acest caz ar fi deja prea târziu pentru a combate eficient atacul - apărarea nu ar mai fi
necesară (spre exemplu, dacă atacul s-a produs şi victima a scăpat nevătămată, iar apoi
aceasta îl urmăreşte pe agresorul care încearcă să fugă şi îl atacă la rândul său; nu se mai
poate reţine legitima apărare);
❖ poate însă persista caracterul imediat în cazul unei infracţiuni consumate, dacă rezultatul
este reversibil (de exemplu; victima; imediat după consumarea tâlhăriei; exercită violenţe
asupra infractorului pentru a-şi recupera bunul) - caz specific, îndeosebi, infracţiunilor contra
patrimoniului;
❖ în cazul infracţiunilor de durată, cu excepţia celei progresive (continue/continuate/de obi
cei), apărarea poate interveni în orice moment înainte de epuizare;
❖ situaţie aparte o constituie dezarmarea - în funcţie de probabilitatea/possbilitatea concretă,
reală, a reluării sau continuării atacului după dezarmare se va stabili dacă atacul mai poate fi
considerat, în asemenea situaţie, imediat [de exemplu, „nu există un atac imediat atunci
când, după o discuţie contradictorie, persoana vătămată se înarmează cu un topor cu care
încearcă să lovească capul inculpatului, dar acesta, cu ajutorul unei alte persoane, o
dezarmează şi, cu aceiaşi topor, o loveşte de mai multe ori în cap, peste corp şi membre"
(C.A. Craiova, s. pen., dec. nr. 458/2003, în Dreptul nr. 7/2004, p. 166-167)].
O Injust
*> atacul trebuie să fie exercitat fără drept, deci să nu existe un temei legal pentru acesta {de
exemplu, persoana care se opune fizic poliţistului care vine să o aresteze în baza unui mandat
de arestare legal emis nu va putea invoca legitima apărare);
❖ dacă atacul justificat de lege depăşeşte limitele stabilite de textul legal care îl permite, el
devine injust şi poate să dea naştere legitimei apărări {în exemplul de mai sus, dacă poliţistul
utilizează violenţe fizice împotriva persoanei care nu se opune în niciun fel arestării, atacul
este injust, iar apărarea, legitimă);
potrivit unei opinii, pentru a exista legitimă apărare atunci când atacul provine de la un ires- >
F* ;ponsabil, trebuie ca cei ce se apără să nu cunoască starea de iresponsabilitate a atacatorului.:?
NB Dacă cei ce se apără cunoaşte starea de iresponsabilitate, opinia doctrinară majoritară ;
consideră că se va analiza îndeplinirea condiţiilor pentru reţinerea stării de necesitate. ;
76 Drept penal. Partea generala
Dacă: apararea este realizată de un Iresponsab iI îm potriva; unui responsabil, se:va reţin e
ires ponsabiiitatea nu mai dacă nu se poate reţine legitim aapă ra re;(legitim a apărare fii ncj
r* cauză justificativă, se va analiza înaintea oricărei cauze de neimputabiiitate - reţinerea
NB Iegitimei:apărări exciude posibilitatea |aplicării oricăror sancţiuni de drept penal faţă de
făptuitor, pe când reţinerea uneiicauze justificative ar permite luarea măsurilor de siguran
ţă, cu excepţia confiscării extinse).
❖ „atacul7' realizat de un animal care nu este controlat de o persoană nu poate fi apreciat just
sau Injust (de altfel, este discutabil dacă agresiunea provenind de la un animal este aptă de a
fi apreciată ca atac, sau ca simplu pericol) şi nu poate da naştere unei apărări legitime, decât
dacă animalul a fost asmuţit de o persoană responsabilă (dacă atacul animalului nu a avut la
bază o acţiune umană, iar riposta legitimă a rănit sau omorât animalul, nu se va putea invoca
legitima apărare, ci starea de necesitate).
Necesitatea unei delimitări clare a situaţiilor în care va fi incidenţă una sau cealaltă dintre
cauzele justificative reprezentate de legitima apărare, respectiv starea de necesitate are ia
bază diferenţele de tratament juridic dintre starea de necesitate şi legitima apărare. în
J “* esenţă, celui care acţionează în stare de necesitate nu i se cere, precum în cazul legitimei
¡\}B apărări, doar ca apărarea să fie proporţională cu atacul, ci ca pericolul să nu fi. putut fi
înlăturat într-un alt mod. întotdeauna, pentru cel care a comis fapta incriminată pentru a
proteja valoarea socială periclitată, va fi mai favorabilă legitima apărare decât starea de
necesitate.
O atacul poate fi săvârşit:

❖ cu intenţie/intenţie depăşită;
❖ din culpă (opinie controversată în acest sens).
O să aibă aptitudinea de a primejdui valoarea socială;
O atacul poate fi îndreptat:
❖ împotriva celui care se apără;
❖ împotriva altei persoane;
♦î* împotriva drepturilor acestora (referirea la drepturile acestora vizează alte drepturi ale
persoanei, precum cele patrimoniale);
❖ împotriva unui interes general (al statului sau altor persoane de interes public).
O atacul poate viza una sau mai multe persoane;
O Cod penal actual nu mai prevede cerinţa pericolului „grav" în care să se fi aflat valorile apărate;
aşadar, este necesar doar ca atacul care întruneşte cerinţele legale să fi generat o stare de pericol
suficient de importantă încât să justifice săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în
apărare proporţională.
Legitima apărare şî starea de necesitate 77
21 Condiţii privind apărarea în ipoteza reglementată de art. 19 alin. (2) C. pen.

O apărarea trebuie să se concretizeze într-o faptă prevăzută de legea penală;
❖ fapta trebuie să fie tipică, deci să fie, în absenţa reţinerii legitimei apărări sau a altei cauze
justificative ori de neimputabiiitate, infracţiune;
❖ forma faptei săvârşite în apărare poate fî atât cea de fapt consumat, cât şi tentativă pedep-
sibilă/încriminată;
❖ nu este necesar ca persoana care exercită apărarea să fie cea împotriva căreia s~a îndreptat
atacul {spre exemplu; soţul va fi în legitimă apărare dacă îl loveşte pe agresorul soţiei sale);
❖ cel ce se apără trebuie să fie conştient de atac şi de implicaţiile sale (opinie controversată în
acest sens).
O apărarea trebuie să fie precedată de atac sau să fie concomitentă desfăşurării acestuia;
.❖ apărarea nu se poate baza pe o simplă apreciere subiectivă a apărătorului cu privire ia pro
ducerea atacului;
❖ trebuie să intervină între momentul în care atacul a devenit iminent şi momentul în care
atacul $~a consumat.
Nu se va considera îndeplinită această condiţie >*> n ^ n r Â f i- " i
fost consumat (spre exemplu, după ce victima a lovit agresorul şi l-a deposedat de cuţitul
r cu care o atacase/procedează la a-i aplica acestuia mai multe lovituri cu acel cuţit/lovituri
NB care se soldează::cu ■:moartea yataca torului: în condiţiile în care, în caz con ere t, după
dezarmare, agresorul iniţial nu mai prezintă pericol, nu mai menţine atitudinea ofensivă,
nu încearcă să se reînarmeze etc.).
O apărarea trebuie să fie necesară pentru respingerea atacului (condiţie corelativă atacului imediat:
apărarea este necesară atunci când nu este anticipată/precoce, nici tardivă); în plus, apărarea
trebuie să prezinte aptitudinea de a înlătura eficient atacul (condiţie care se analizează în contextul
concret, nu abstract);
<* nu este necesar ca săvârşirea faptei să fie singura cale de înlăturare a atacului.
Doctrina evidenţiază constant că, dacă făptuitorul putea spera să evite atacul recurgând la j
fugă, sau ascunzându-se, sau implorând mila agresorului, aceste alternative nu sunt viabi- i
Ş* ie,: în sensul că posibilitatea recurgerii la ele nu exclude reţinerea legitimei apărări; desigu r, j
NB existenţa unor alte alternative care să ou conducă la comiterea unei fapte prevăzute de j
legea penală -poate fî analizată de instanţă, cu posibila consecinţă a aprecierii că, totuşi, |
ppşfaţea nu a fost necesară |refuzându-se beneficiul legitimei apărări), j
! Reamintim ipoteza dezarmării descrise mai sus - cât timp agresorul a fost ;dezarmat şi a i
r încetat, atacui nu mai justifică (prin legitimă apărare) o ripostă continuată de apărător j
NB după ce dezarmarea a avut loc.
O apărarea trebuie să fie exercitată împotriva atacatorului;

❖ în caz contrar, sau dacă există şi victime colaterale, se va analiza fie îndeplinirea condiţiilor
erorii asupra caracterului ilicit al faptei, fie ale stării de necesitate, după caz; de exemplu, cel
atacat, pentru a $e apăra, a tras un foc de armă, rănind şi o altă persoană care se afla în
apropierea agresorului. Faţă de cel rănit se va reţine starea de necesitate, iar faţă de agresor,
legitima apărare;
❖ ca regulă, potrivit doctrinei, condiţia nu este îndeplinită dacă atacul este îndreptat împotriva
bunurilor agresorului, ci doar împotriva vieţii, sănătăţii sau libertăţii acestuia.
In doctrină s-a exprimat şi opinia întemeiată potrivit căreia, în funcţie de contextul concret, i
se pot reţine şl fapte încriminate îndreptate împotrivă bunurilor agresorului, dacă au apţi- 1
tudinea de îndepărta atacul (mai ales că legea nu impune expres o condiţie în sens
contrar}.; De exemplu, dacă agresorul urmăreşte victima cu o bâtă, tocmai pentru că
NB aceasta i~a zgâriat, din greşeală, maşina extrem de scumpă, un început de deteriorare
intenţionată, cumulat;cu ameninţarea neîncetării deteriorarii masinii dacă agresorul; nu j
încetează atacul ar putea conduce la stoparea agresiunii. |
O apărarea trebuie să fie proporţională cu atacul.

❖ ca regulă, pe cât posibil în considerare contextului concret dat, rezultatul apărării ar trebui să
fie mai redus/apropiat de potenţialul rezultat al atacului;
❖ trebuie să existe echivalenţă între pericolul în care se află valorile sociale atacate şi gravitatea
ripostei, a apărării nu este necesară o echivalenţă exactă/matematică {dar, de principiu;
nu se poate, spre exemplu, reţine legitima apărare dacă ia atacul cu o lovitură de pumn
apărarea este o lovitură mortală de cuţit);
❖ încălcarea proporţiei dintre apărare şi atac exces excesiv de apărare presupune îndepli
nirea tuturor condiţiilor privitoare la atac şi apărare, cu excepţia celei de proporţionaiitate;
❖ excesul neimputabîl de legitimă apărare este reglementat de Codul penal drept cauză de
neimputabilitate [art. 26 alin. (1) C. pen.], sub condiţia ca excesul/disproporţia să fie datorat
tulburării sau temerii cauzate de atac.
: Dacă depăşirea limitelor unei apărări proporţionale nu se datorează tulburării/temerii, ci i

r altor cauze (furia, indignarea, răzbunarea) se reţine circumstanţa atenuantă a depăşirii i
NB limitelor legitimei apărări [cunoscută sub numele de exces scuzabil de legitimă apărare -
art. 75 ajîn. ¡(1} jiţ. ;bf C p ^ j.v
3; Condiţii privind atacul în ipoteza reglementată de art. 19 alin. (3) C. pen.

O atacul -> pătrunderea fără drept în locuinţă (în sens larg) -> se prezumă relativ că un astfel de
atac este material, direct, imediat şi injust; nu mai este necesară dovedirea acestor aspecte;
O prezumţia tratează săvârşirea atacului în următoarele modalităţi: Ş

♦ > pătrunderea unei persoane:
« într~o locuinţă;
® încăpere;
® dependinţă sau
• loc împrejmuit ţinând de aceasta.
♦ > fără drept (să nu existe un temei legal care să permită/justifice pătrunderea; de exemplu,
mandat de arestare, de luare în custodie pentru executarea unei pedepse etc.).
O dacă pătrunderea are loc în timpul zilei, aceasta trebuie să aibă loc prin:
❖ violenţă {de exemplu; atacatorul îmbrânceşte victima pentru a intra în curte);
♦ > efracţie {de exemplu, spargerea uşii unui apartament);
*> viclenie {de exemplu; atacatorul pătrunde în casă spunând ca este agent de poliţie);
❖ alte asemenea mijloace - textul de incriminare enumera doar cele mai des întâlnite moda
lităţi de săvârşire a pătrunderii; nu este limitativ {spre exemplu; se poate considera un ase
menea mod similar de pătrundere cel în care persoana încearcă să pătrundă în mod evident
fraudulos, de pildă, fără efracţie; profitând de un geam uitat descuiat, pe care îl escaladează).
3 dacă pătrunderea are loc în timpul nopţii, aceasta se poate săvârşi în orice mod;
O pătrunderea trebuie să fie fără drept [spre exemplu, prezumţia nu operează dacă vorbim despre
organele de cercetare penală care efectuează o percheziţie domiciliară în baza unui mandat);
O este necesar ca pătrunderea/încercarea de pătrundere să fie în curs de desfăşurare sau să fi avut
loc deja (în acest ultim caz, numai dacă cel care a pătruns este încă în spaţiul respectiv şi nu se
retrage; dacă a părăsit deja spaţiul sau este în retragere neofensivă, prezumţia va putea/trebui să
fie înlăturată);
O nu este necesar ca apărarea să fie realizată exclusiv de proprietarul locuinţei, poate reacţiona şi
un chiriaş, un terţ însărcinat cu supravegherea locuinţei etc.
Pătrunderea poate echivala cu violarea de domiciliu, dar nu este necesară, pentru a opera j
prezumţia de legitimă apărare, îndeplinirea tuturor condiţiilor, pentru reţinerea acestei j
NB
infracţiuni,
4 Condiţii privind apărarea în ipoteza reglementată de art. 19 alini (3) C. pen.

?> nu sunt prevăzute condiţii particulare cu privire la apărarea în cazul Ijjitim ei apărări prezumate;
3 este necesară respectarea cerinţei proporţionalităţii apărării cu gravitatea atacului.
5. Efectele legitimei apărări §

® produce efecte in rem, care se răsfrâng şi asupra participanţilor;
3 fapta nu este infracţiune, lipsindu-i trăsătura esenţială a antijuridicităţii - fapta devine justificată,
îniăturându-se caracterul penal;
O nu se pot aplica pedepse sau {după caz) măsuri educative;

O nu se pot lua măsuri de siguranţă;
O înlătură, în principiu, răspunderea cîviiă delictuală;
O în cazul prezumţiei de legitimă apărare are loc răsturnarea sarcinii probei - nu cel care invocă
legitima apărare prezumată trebuie să dovedească existenţa acesteia, ci Ministerul Public,
inexistenţa dacă s-au dovedit condiţiile care generează prezumţia (făptuitorul trebuie să probeze
că a comis fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept, în condiţiile legii, într-un spaţiu din
cele legal indicate; în acest caz, se va prezuma relativ că a comis fapta încriminată în legitimă
apărare, fiind sarcina acuzării să demonteze prezumţia, probând că măcar una dintre condiţiile
legitimei apărări prezumate nu a fost, de fapt, întrunită - de exemplu, dovedind reacţia după
consumarea atacului sau reacţia disproporţionată}.
II; STAREA .DE NECESITATE
Art. 20. Starea de necesitate, (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de necesitate.
(2) Este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imediat şi care nu putea fi
înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al sau ori al altei
persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în
care pericolul nu era înlăturat.
Noţiune - cauza justificativă aplicabilă în cazul săvârşirii unei fapte prevăzute de

legea penală ce constituie o acţiune de salvare necesară de ia un pericol imediat şi
care nu putea fi înlăturat aitfei, în condiţiile legii.
O punerea în pericol a valorilor protejate, prin textul de incriminare, limitativ indicate, fie prin
acţiunea unor factori externi voinţei umane, fie printr-o acţiune omenească, care nu atrage
reţinerea legitimei apărări (nu întruneşte condiţiile legitimei apărări), în condiţiile legii;
O imposibilitatea înlăturării pericolului altfel decât prin fapta tipică (sub aspect penal) săvârşită.
p Condiţii referitoare la pericol

Cauza pericolului poate fi:
O o activitate (poate fi acţiune sau inacţiune) umană intenţionată sau neintenţionată,{spre exemplu,
inundarea accidentală a vecinilor, un incendiu provocat); în cazul activităţilor umane intenţionate,
NU trebuie să fie întrunite condiţiile legitimei apărări, deoarece într-un asemenea caz, aceasta va
avea prioritate în reţinere (starea de necesitate este o cauză justificativă subsecventă legitimei
apărări);
Activitatea/evenimentul carevdă naştere: stării de necesitate poate să provină chiar de ia

NB victima a cărei salvare se încearcă.
O un fenomen natural (spre exemplu; un incendiu natural, o inundaţie, un cutremur);

$ un animal,
pericolul:
O trebuie să fie imediat (iminent sau actual):
•> fie efectiv (actual), fie pe cale de a se produce în mod cert (iminent);
♦> este posibil ca între momentul conştientizării pericolului şi producerea acestuia să existe un
interval de timp, în care acţiunea de salvare să fie efectiv exercitată, deci nu este necesar să
fie instantaneu.
Dacă făptuitorul a fost în eroare asupra însăşi existenţei pericoluiui sau: caractensticîlor ?
r acestuia, nu se va reţine starea de necesitate, ci eroarea asupra caracterului ilicit ai faptei j
NB [art. 30 alin. (5) CP - cauză de neimputabiiitate],
O trebuie să ameninţe:
*î* fie viaţa, integritatea corporală, sănătatea făptuitorului sau a altuia;
❖ fie un bun important al făptuitorului sau al altuia -> importanţa unui bun se apreciază atât în
mod obiectiv, după criterii economice, istorice, arhîvistice, culturale etc. (vor fi considerate
bunuri importante, spre exemplu, imobilele, operele de artă, un manuscris ediţie princeps),
cât şi (într-o opinie - aspect discutat în doctrină) în mod subiectiv (spre exemplu, un bun de o
deosebită importanţă emoţională pentru făptuitor);
Nu este necesar ca bunul salvat şi bunul sacrificat să aibă aceeaşi valoare (în sens de j
echivalenţă strictă, matematică), însă, în general, se va considera că pentru salvarea unui ;
bun de foarte mică valoare nu se poate (reţinând starea de necesitate) sacrifica unul foarte j
r valoros. O problemă aparte o pun bunurile de o ridicată valoare afectivă (în (ons'derarea Ş
NB opiniei care consideră că se poate invoca starea de necesitate pentru a exclude caracterul
infracţ ional al un ei fapte tip ice comise în vederea sa Ivării acestora), caz în care se va
încerca aprecierea, de principiu, pe cât posibil, a proporţional ităţii luând în calcul rezultatul !
unei comparaţii obiective între valoarea economică şi cea afectivă a bunului, -n: \
fie un interes general este vorba despre un interes al statului sau al altor instituţii publice (spre
exemplu, făptuitorul acţionează pentru a împiedica declanşarea unei explozii a unei conducte de
gaz avariate care ar distruge un edificiu public reprezentativ).
Şi în materia stării de necesitate,; mai mult; chiar decât în. dombniui: legitimei ;apărări, se |
poate manifesta ipoteza denumită; actio libera in causa, potrivit căreîa făptuitoruî dedau- \
şează, anterior comiterii faptei tipice,;situaţia care aparent: va^justifica săvârşirea acesteia, j
JT* ;Jrin: urmare, dacă făptuitorul a provocat intenţionat pericolul,; pentru a putea invoca apoi j
NB starea de necesitate pentru înlăturarea caracterului infracţional ai faptei incriminate corni- j
se pentru a-l îndepărta, beneficiul stării de necesitate îi va fi refuzat. Se discută în doctrină j
dacă trebuie apreciată a constitui ipoteză de actio libera m causa (cu.această consecinţă) şi I
situaţia în care făptuitorul contribuie din culpă declanşarea pericolului pe care Wînlătură f
apoi prinieomitereiaiaiptei tipice,în:condiţii; în: careaparcaintrunite: cerinţeîe stărîi de ne- j

cesitate. Dapăio -opinieVÎn această situaţie; exîstă o formă specîfică de actîo litiera incausa,
îar făptuitorul vaurma săfî etr as! a r ăspundere penală pentru o infracţiune din culpă, dar;
numai dacă respectiva fapta este incriminată şi atunci când se săvârşeşte din culpă. Dacă j
pericolul este provocat chiar de către cel care invocă starea de necesitate, acesta va fi tras \
la răspundere nu pentru fapta săvârşită cu intenţie, ci pentru fapta comisă din culpă, dacă i
este Incriminată.
O trebuie să fie inevitabil:

*> acţiunea de salvare trebuie să fie neapărat necesară pentru înlăturarea pericolului.
2J Condiţii referitoare la salvare

O poate fi realizată atât de persoana ameninţată de pericol, cât şi de un terţ;
O trebuie să constea într-o faptă prevăzută de legea penală (tipică) -> deci să fie, în absenţa
reţinerii stării de necesitate sau a altei cauze justificative ori de neimputabilitate, infracţiune;
❖ poate îmbrăca forma tentativei incriminate (pedepsibile) sau a faptului consumat.
O trebuie să fie singura modalitate de salvare de Ia pericol;
❖ aprecierea acestei cerinţe se face prin raportare la circumstanţele concrete ale săvârşirii
faptei prevăzute de legea penală -> chiar dacă în mod obiectiv s-ar putea concepe o altă
modalitate de salvare, trebuie luate în calcul circumstanţele concrete ale făptuitorului,
precum şi limitele aprecierii sale, într-o situaţie cu o înaltă încărcătură emoţională [de
exemplu, „nu există stare de necesitate în situaţia în care inculpatul a condus un autovehicul
pe drumurile publice, fără a deţine carnet, pentru a duce un medicament fiicei sale
bolnave. Pericolul în acest caz poate fi înlăturat prin chemarea unui doctor" (C.A. Craiova,
s. pen., dec. nr. 519/2002, în Dreptul nr. 1/2003, p. 210-211} - a se vedea aprecierile de la
situaţii similare în cazul legitimei apărări];
♦ > după ce a trecut pericolul (pericol consumat) nu mai este îndeplinită această condiţie,
deoarece salvarea nu mal este posibilă -> salvarea (pentru a fi necesară) trebuie să intervină
între momentul în care a apărut pericolul şl cel în care acesta s-a consumat;
*> dacă există o cale de salvare de ia pericol care nu presupune săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală, nu se poate reţine starea de necesitate;
*> dacă salvarea se putea realiza săvârşind o faptă prevăzută de legea penală mai puţin gravă
sau o contravenţie, nu se poate reţine starea de necesitate.
O trebuie să fie proporţională cu pericolul.
❖ nu trebuie să se producă urmări vădit maî grave decât cele ce s-ar fi produs în absenţa
salvării;
❖ este necesar ca făptuitorul să fi avut atât reprezentarea urmărilor vădit mai grave, cât şî a
gravităţii pericolului;
Legitima aparare şi starea de necesitate 83
Dacăurmările sunt vădit mai grave, da r făptuitorul nu a avut reprezenta rea lor,: se va reţine
r
m excesul de salvare neimputabii “ cauză de neimputabilitate [art. 26 alin. (2) C. pen.j.
Dacă făptuitorul a avut reprezentarea urmărilor vădit; mai grave/ dar a: comis totuşi; fapta- i
r incriminată pentru a înlătura acel pericol, atunci aceasta|va reprezenta1infracţiune şi se va: !
NB reţine circumstanţa atenuantă a excesului scuzabil de stare. de necesitate.;[art. 75 alin. (1|
Jjţ'. C) C pep,|.
♦ > dacă urmările sunt mai grave, dar nu vădit mai grave, se apreciază, din punct de vedere legal,
că există proporţionalitate.
Dacă pentru salvare făptuitorul are la dispoziţie mai multe bunuri, de aceeaşi valoare: v
ţ* : * iar. unul este al său, ei nu este ţinut neapărat să-şi sacrifice propriul bun;
js|g ; dacă poate folosi un bun al celui care a generat pertcolul sau al celui care va profita de
salvare, salvatorul trebuie să folosească aceste bunuri, şi np pe cefe ale unor terţi.
Fapta nu trebuie să fie săvârşită de persoane care au obligaţia de a înfrunta pericolul (spre !
exemplu, pompierii, medicii, salvamarii) pentru a se salva pe sine sau un bun al lor -> pot i
NB invoca starea de necesitate numai dacă sajvează terţe persoane. ţ j
3 Efectele stării de necesitate

O fapta nu este infracţiune, lipsindu-i trăsătura esenţială a antijuridîcităţii;
O nu se poate aplica o pedeapsă;
O nu se poate aplica o măsură educativă;
O nu se poate aplica o măsură de siguranţă;
O produce efecte in rem, care se răsfrâng şi asupra participanţilor;
O de principiu, nu înlătură răspunderea civilă delictuală dacă făptuitorul, salvându-se pe sine ori un
bun al său, a produs prejudicii altei persoane (se aplică regulile răspunderii civile delictuale);
O în principiu, ca regulă, nu înlătură răspunderea civilă delictuală a persoanei în favoarea căreia s-a
realizat acţiunea de salvare, dacă acţiunea de salvare a fost realizată de o altă persoană (care nu
va răspunde ea însăşi delictual faţă de terţul prejudiciat, sarcina efectuării reparaţiei incumbând
celui care a beneficiat de salvare potrivit regulilor răspunderii civile delictuale);
® dacă pericolul este cauzat de persoana căreia îi profită salvarea, răspunderea civilă a salvatorului
faţă de ce! salvat, pentru prejudiciile cauzate prin acţiunea de salvare, se înlătură, de principiu,
potrivit regulilor răspunderii civile delictuale.
■
Legitima aparare şi starea de necesitate 85
A n e xa n r. 2
LEGITIMA APĂRARE s t a r e a o e n e c e s i t a t €:L7.:7-.; v ;:77 7'.-7-:

: L ATACUL L.p E R îC G Lu r.Y '7 v ;;:;-
-M N D m iLE ATACULUi CONDIŢIILE PERICOLULUI
"Tiacuitrebuiesă fie: Pericolul trebuie să fie:
^ M A T E R IA L -> acţiune/inacţiune. *Condiţia pericolului material nu este expres prevăzută de
- nu trebuie neapărat ca atacul să constea într-o infrac lege, dar tinde a se impune, implicit (un pericol imaterial nu
ţiune; ar putea genera, de principiu, acţionare în stare de
- nu trebuie exercitat prin violenţe verbale/scrise sau stări necesitate).
confiictuaie anterioare.
b) DIRECT -> nu trebuie neapărat să existe un contact
nemijlocit între agresor şi victima, dar nici nu trebuie să
existe obstacol.
c) IMEDIAT a) IMEDIAT are caracter iminent (pe cale să se
- actual (în curs de desfăşurare) sau desfăşoare), însă pericolul trebuie să fie o certitudine,
- iminent (pe cale să se desfăşoare), însă producerea sau
atacului trebuie să fie o certitudine. ACTUAL ă în curs de desfăşurare.
Atacul îşi pierde caracterul imediat de îndată ce fapta prin
care s-a exercitat, dacă este infracţiune (de regulă), s-a
consumat/epuizat/a rămas în tentativă. Dar poate persista
caracterul imediat în cazul unei fapte consumate, dacă
rezultatul este reversibil (victima, imediat după
consumarea tâlhăriei, exercită violenţe asupra
infractorului pentru a-şi recupera bunul).
b) INEVITABILĂ pericolul nu poate fi înlăturat în alt mod
decât prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.
d)INJUST Pericolul:
- atacul trebuie să fie exercitat de o persoană (de principiu, - poate să rezulte dintr-o ACŢIUNE UMANĂ INTENŢIONATĂ
responsabilă) şi nu trebuie să fie autorizat de lege. sau NEINTENŢIONATĂ;
-atacul ANIMALULUI nu este injust, decât dacă animalul a - poate fi generat de un ANIMAL;
fost asmuţit de o PERSOANĂ care îi coordonează atacul. - poate fi generat de FENOMENE NATURALE.
Dacă atacui provine de la un iresponsabil, opinia majorita
ră precizează că trebuie ca cel ce se apără să nu cunoască
starea de iresponsabilitate daca se cunoaşte starea de
iresponsabilitate, se vor analiza condiţiile stării de nece
sitate.
Dacă apărarea este realizată de un iresponsabil împotriva
unui responsabil, se va reţine iresponsabilitatea numai
dacă nu se poate reţine legitima apărare (legitima apărare,
fiind cauză justificativă, se va analiza înaintea oricărei
cauze de neimputabilitate).
Atacul injust poate fi săvârşit: Pericolul nu trebuie provocat INTENŢIONAT de cel ce invoca
* cu 1NTENŢ1E/ÎNTENŢIE DEPĂŞITĂ; starea de necesitate. Dacă pericolul este provocat chiar de
către cel care invocă starea de necesitate, acesta va fi tras la
răspundere nu pentru fapta săvârşită cu intenţie, ci pentru
fapta comisă din culpă, dacă este încriminată.
T-
■
;|| | ï
Legítima apărare şî starea de necesitate 87
L E G IT IM A A P Ă R A R E ■
■V . S T A R E A D E N E C E S IT A T E
‘ S; A T A C U L / 7 - ¡j. p e r îc o iu l
~Aţacui trebuie să fie îndreptat: Pericolul trebuie să ameninţe:

* împotriva ceiui care se apară; * viaţa, integritatea, sănătatea sa/a altuia;
e împotriva aiţei persoane; ® un bun important al său/al altuia;
* împotriva drepturilor acestora; • un interes general.
« împotriva unui interes general.
Atacui poate viza una/mai muite persoane.

Nu contează dacă persoana împotriva căreia se exercită
atacui este responsabilă sau nu.
... . Î L A Î^ Ă R Ă R E Â ■ ÎtS Ă ţV A R E Ă
C O N O IŢ IILE A P Ă R Ă R II CO IV IpîTÎILE Ş A L V A R II
Apărarea trebuie să fie precedată de atac.
APĂRAREA: SALVAREA:
• trebuie să constea într-o faptă prevăzută de legea « trebuie să constea într-o faptă prevăzută de legea
penală {TIPICĂ); penală (TIPICĂ);

• trebuie să fie necesară pentru respingerea atacului; • trebuie să fie necesară pentru salvarea de la pericol;
• trebuie să intervină între momentul în care atacul a ® trebuie să intervină între momentul în care pericolul a
devenit iminent şi momentul în care atacui s-a devenit iminent şi momentul în care s-a consumat;
consumat; • trebuie să fie singura modalitate prin care poate fi
• nu este neapărat necesar ca săvârşirea faptei să fie înlăturat pericolul.
singura cale de înlăturare a atacului.
APĂRAREA: SALVAREA:
• poate consta într-o faptă prevăzută de legea penală • poate consta într-o faptă prevăzută de legea penală
rămasă în formă tentată {incriminată, pedepsibilă) sau rămasă în formă tentată incriminată sau consumată;
consumată; ® fapta poate fi săvârşită cu intenţie/intenţie depăşită.
♦ fapta poate fi săvârşită cu intenţie/intenţie depăşită.

Apărarea trebuie să fie îndreptată împotriva Fapta nu trebuie să fie săvârşită de persoane care au
agresorului. Dacă nu se îndreaptă împotriva agresorului obligaţia de a înfrunta pericolul - > pot invoca starea de
sau există şi victime colaterale, se analizează condiţiile necesitate numai dacă salvează terţe persoane, nu şi atunci
stării de necesitate/erorii. când se salvează pe ele.
Cei ce se apără trebuie să fie, în principiu, conştient de
atac si de implicaţiile sale.
Apărarea trebuie să fie necesară pentru respingerea Fapta săvârşită trebuie să fie necesară pentru salvarea de la
atacului, însă nu este necesar ca săvârşirea faptei să fie pericol şi să fie singura modalitate prin care poate fi
singura cale de respingere a atacului. înlăturat pericolul.
Dacă pericolul putea fi înlăturat printr-o contravenţie, nu se
reţine starea de necesitate dacă se săvârşeşte o faptă
prevăzută de legea penală. Dacă pericolul putea fi înlăturat
printr-o faptă prevăzută de legea penală mai uşoară, nu se
reţine starea de necesitate dacă s-a săvârşit fapta mai grea.
Apărarea trebuie să intervină între momentul în care Salvarea trebuie să intervină între momentul în care atacul a
atacul a devenit iminent şi momentul în care s-a consumat devenit iminent şi cel în care s-a consumat şi trebuie să fie
şi trebuie să fie aptă să înlăture atacui. Apărarea nu aptă să înlăture pericolul.
trebuie să fie prematură si nici tardivă.
L E G IT IM A A P Ă R A R E S T A R E A D E N E C E S IT A T E
Apărarea trebuie să fie proporţională cu atacul, adică sa Salvarea trebuie să fie proporţională cu pericolul, adică nu
constea (pe cât posibil) în comiterea unei fapte cu urmare trebuie sa se producă urmări vădit mai grave decât dacă
mai pnţln gravă sau apropiată de gravitatea potenţială a acesta nu era înlăturat.
atacului. Dacă urmările sunt mai grave, dar nu vădit mai grave, există
Excesul intensiv de apărare grefat pe existenţa proporţionalitate.
tuiburării/temerii.nu este cauză justificativă, ci cauză de Se va reţine excesul neimputabil de stare de necesitate dacă
neîmputabilitate (excesul neimputabil de legitimă urmările sunt vădit mai grave, dar făptuitorul nu a avut
apărare). reprezentarea lor. Dacă făptuitorul a avut reprezentarea
Dacă depăşirea limitelor unei apărări proporţionale nu se urmărilor vădit mai grave se va reţine circumstanţa
datorează tulburării/temerii, se va reţine excesul scuzabil atenuantă a depăşirii limitelor stării de necesitate în
de legitimă apărare -> circumstanţa atenuantă. favoarea infractorului, care va fi tras ia răspundere penaiă
pentru infracţiunea săvârşită.
* p Ţ E | E C Ţ )E
Legitima apărare înlătură caracterul penal ai faptei, care Starea de necesitateînlătură caracterul penal al faptei, care
este justificată. este justificată.
Fapta nu este infracţiune, lipsindu-i trăsătura esenţială a Fapta nu este infracţiune, ¡ipsindu-i trăsătura esenţială a
antijuridicităţii. antijuridicităţii.
Produce efecte in rem, care se răsfrâng şi asupra Produce efecte in rem, care se răsfrâng şi asupra
participanţilor. participanţilor.
înlătură răspunderea civilă delictuală, ca regulă. Nu înlătură, de principiu, răspunderea civilă delictuală dacă
făptuitorul, saivându-se pe sine ori un bun al său, a produs
prejudicii altei persoane.
Nu înlătură, de principiu, răspunderea civilă delictuală a
persoanei în favoarea căreia s-a realizat acţiunea de salvare.
P R E Z U M Ţ IA R E L A T IV Ă D E L E G IT IM Ă A P Ă R A R E :
Atacul trebuie să constea în a pătrunde/încerca să pătrundă fără drept într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc
împrejmuit ţinând de acestea.
Pătrunderea trebuie să se realizeze:
-în timpui ziieî, numai prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea mijloace;
-în timpul nopţii, prin orice mijloace.
Pătrunderea poate echivala cu violarea de domiciliu,
EFECTE
• înlătură caracterul penal ai faptei, fapta fiind justificată;
» produce efecte in rem ;
poate atrage răspunderea civilă delictuală (în condiţiile legii civile).
EXERCITAREA UNUI DREPT SAU
ÎNDEPLINIREA UNEI OBLIGAŢII111 W
Sediul materiei: ori. 21 C. pen.
Art. 21. Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii. (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală
constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în Îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea
condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.
(2) Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea
competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală.
Noţiune - cauză justificativâ/cauze justificative (multiple, reglementate în aceiaşi arti

col de lege} aplicabilâ(e) în acele situaţii în care săvârşirea unei fapte prevăzute de le
gea penală (dintre acelea în cazul cărora aceste împrejurări nu sunt valorificate cu titlu
de cauze de tipicitate/atipicitate) este legitimă (aşadar; admisă) prin permisiunea legii
(lato sensu), în exerata rea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii (impuse de lege
sau de autoritatea competentă), în condiţii expres prevăzute.
I. EXERCITAREA UNUI DREPT RECUNOSCUT DE LEGE

O premisă - există o normă juridică ce recunoaşte un drept a cărui exercitare (în anumite condiţii)
ar duce la încălcarea formală a unui text de incriminare în esenţă, un act normativ permite, iar
un alt act normativ interzice acelaşi comportament;
O lege este vorba despre un act normativ, termenul „lege" fiind utilizat, în acest context, în sens
larg {lato sensu), iar nu doar în sensul art. 173 C. pen. (poate fi vorba despre o lege constituţio-
naiă, organică sau ordinară, despre o ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă a Guvernului, despre
un tratat internaţional etc.; se poate discuta până la ce nivel este posibil a se coborî, în sfera
actelor infra-legaie, cu interpretarea conceptului de „lege" utilizat în acest context-dacă poate fi
vorba, de pildă, şî despre hotărâri de Guvern, ori diverse ordine de ministru, sau dispoziţii din
hotărâri ale Consiliului Local etc. - problemă controversată);
O drept “> o prerogativă conferită unei persoane (fizice sau juridice) în ba2a unei dispoziţii nor
mative (legale);
3 dreptul este recunoscut de lege, deci nu impus de aceasta (deosebirea în raport de aducerea la
îndeplinire a unei obligaţii) persoana în favoarea căreia este recunoscut îl poate exercita sau
nu;
3 cauza justificativă poate fi invocată atât de o persoană fizică, cât şi de o persoană juridică;
3 condiţii:
* are loc exercitarea unui drept permis de iege (spre exemplu, are loc un meci de kickboxing,
organizat în cadru oficial, cu respectarea tuturor regulilor în materie, o persoană alege să
!l] Pentru o scurtă privire comparativă a acestor instituţii, a se vedea finaiul fişei.
distrugă un bun persââăi care uneori era împrumutat, spre folosinţă gratuită - comodat
neoneros, unui tbrţ etc,};
❖ prin exercitarea dreptului se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală (spre exemplu, în
urma loviturilor regulamentar aplicate, în timpul meciului, unul din cei doi luptători suferă o
vătămare corporală) fapta trebuie să fie tipică ţeste necesar ca pe conţinutul constitutiv al
respectivei fapte să nu se prevadă exercitarea unui drept cu titlu de cauză de tipicitate -
pozitivă sau negativă - astfel încât să se ridice problema atipicităţii, iar nu a justificării, pe
acest temei);
❖ exercitarea dreptului se face în limitele permise de lege (depăşirea acestora atrage impo
sibilitatea reţinerii cauzei justificative).
Fapta medicului din sistemul public de sănătate fcareare calitatea de funcţionar public) de a \
J"* primi plăţi suplimentare sau donaţii: de la pacienţi nu con o exercitare a unul drept j
IVg recunoscut de lege (a se vedea Decizia pentru dezlegarea ■ unor chestiuni ■ de drept \
nr. 19/2015, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
II. ÎNDEPLINIREA UNEI OBLIGAŢII IMPUSE DE LEGE

premisă - există o normă juridică ce impune cuiva o obligaţie a cărei îndeplinire ar duce ia
încălcarea unui text de incriminare -> în esenţă, un act normativ impune, iar un alt act normativ
interzice acelaşi comportament;
O lege este vorba despre un act normativ, utilizarea termenului „lege" fiind lato sensu, şi nu
doar în sensul art 173 C. pen. {poate fi vorba despre o lege constituţională, organică sau ordi
nară, despre o ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă a Guvernului, de un tratat internaţional
etc.);
O legea impune obligaţia, nu doar o recunoaşte ca vaiidă -> nerespectarea ei poate conduce ia
sancţionarea persoane) obligate a o duce la îndeplinire, în timp ce îndeplinirea ei ar constitui, pe
de altă parte, săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
cauza justificativă poate fi invocată atât de o persoană fizică, cât şi de o persoană juridică;
O condiţii:
❖ are loc îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege (spre exemplu, ofiţerii de poliţie asigură
securitatea unei clădiri în timpul unui summit);
❖ prin îndeplinirea obligaţiei se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală [în exemplul de
mai sus, cu ocazia securizării perimetrului, ofiţerul de poiiţie imobilizează un terorist, cauzăm
dud suferinţe fizice în acest proces (teroristul se luptă cu poiiţistul) şi privindu-i de libertate]
-> fapta trebuie să fie tipică {este necesar ca pe conţinutul constitutiv al respectivei fapte să
nu se prevadă exercitarea unui drept cu titlu de cauză de tipicitate - pozitivă' sau negativă -
astfel încât să se ridice problema atipicităţii, iar nu a justificării, pe acest temei);
❖ îndeplinirea obligaţiei se face în limitele permise de lege (depăşirea acestora atrage imposi
bilitatea reţinerii cauzei justificative).
Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii 93
\ \ l ÎNDEPLINIREA UNEI OBLIGAŢII IMPUSE DE AUTORîŢAfTEA COMPETENTĂ
O premisă - există o obligaţie impusă unei persoane de o autoritate competentă, obligaţie a cărei
îndeplinire ar duce la încălcarea unui text de incriminare în esenţă, autoritatea competentă
impune, iar un act normativ interzice acelaşi comportament;
O autoritatea competentă autoritate publică învestită de lege cu anumite competenţe şi puteri
într-un domeniu, în aplicarea unui act normativ;
O obligaţia este impusă de autoritatea competentă, doar In forma prevăzută de Sege;
O cauza justificativă poate fi invocată atât de o persoană fizică, cât şi de o persoană juridică;
3 condiţii:
❖ are ioc îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă -> este necesar ca
autoritatea să poată impune în mod valabil acea obligaţie, să aibă putere de dispoziţie în
domeniul respectiv;
❖ prin îndeplinirea obligaţiei se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală -> fapta trebuie
să fie tipică (este necesar ca pe conţinutul constitutiv al respectivei fapte să nu se prevadă
exercitarea unui drept cu titlu de cauză de tipicitate - pozitivă sau negativă - astfel încât să
se ridice problema atipicităţii, iar nu a justificării, pe acest temei);
❖ îndeplinirea obligaţiei se face în limitele permise de lege (depăşirea acestora atrage imposi
bilitatea reţinerii cauzei justificative);
<* îndeplinirea obligaţiei se face în forma permisă de lege (nerespectarea acestei condiţii atrage
imposibilitatea reţinerii cauzei justificative);
❖ pe de o parte, ordinul autorităţii competente trebuie să îmbrace forma dispusă de lege;
❖ corelativ, făptuitorul nu poate fi obligat să îndeplinească obligaţia impusă decât în situaţia în
care forma cerută de lege e respectată (spre exemplu, unui funcţionar public, cu atribuţii în
materie de con tro! financiar-fiscal nu i se poate impune verbal sâ cerceteze situaţia conturilor
unei persoane suspecte, fârâ o dispoziţie scrisâ dintr-un mandat);
•> obligaţia impusă de autoritatea competentă să nu fie în mod vădit ilegală (spre exemplu,
niciun ordin sau dispoziţie a autorităţii competente nu poate impune, în mod valid, torturarea
unei persoane) trebuie ca obligaţia să fie aparent legală -> astfel, dacă ulterior se dove
deşte ilegalitatea măsurii, dacă aceasta nu era evidentă, făptuitorul va fi în continuare
exonerat de răspundere (beneficiind de aparenţa de legalitate a dispoziţiei autorităţii).
fn doctrina se discută situaţia în care obligaţia este iiegaiă, dar nu vădit, după cum făptuitorul 1
şi-a dat seama, sau nu, de caracterul Ilegal al acesteia. După o opinie, atât timp cât nu este ;
vădit Ilegală,: trebuie1sa fie îndeplinită, chiar dacă făptuitorul realizează cara eterul ei ilegal. Í
r După: o: altăy opinie,; atunci: cândlobligaţia Impusă este văditţiiegalălsau:este:::iiegală şi: con- j
NB ştientizată, ca atare, de făptuitor, acesta trebuie să refuze executarea, iard3că:nu p face) nu: |
va putea invoca această cauză justificativă. A se vedea teoriile din doctrină: teoria baione- j
telor obediente, teoria baionetelor Inteligente, teoria ilegalităţii vădite (aceasta din urmă ;
fiind adoptată la noi, acum).
IV. ERECTE
O faptele prevăzute de legea penală săvârşite în exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obli
gaţii, deşi tipice (aşadar, exercitarea unui drept/îndeplinirea unei obligaţii nu trebuie să conducă
la reţinerea unei cauze de atipicitate), sunt justificate nu este îndeplinită condiţia antîjuri-
dicităţîi fapta neconstituind infracţiune, implicit nu va exista nici răspundere penală, nici
sancţiuni de drept penal;
3 nu se pot aplica pedepse;
O nu se pot lua măsuri educative;
O înlătură, ca regulă, răspunderea disciplinară;
O înlătură, în principiu, răspunderea civilă delictuală a făptuitorului.
J"* Dacă dreptul a fost exercitat abuziv sau obligaţia a fost vădit ilegală, (nici) răspunderea
NB ■ civilă' nu este înlăturată.
Dacă cel care a îndeplinit obligaţia impusă de autoritatea competentă nu era el însuşi corn- j
petent să o execute (nu intra în atribuţiile sale), răspunderea sa (civilă, penală şi delictuală) j
NB nu va fi înlăturată, el răspunzând pentru săvârşirea faptei, care are în continuare caracter j
penai. . ': . : ■. i
Tabel comparativ
EXERCITAREA UNUI DREPT ŞI ÎNDEPLINIREA UNEI OBLIGAŢII
Exercitarea unui DREPT îndeplinirea unei OBUGATÎI îndeplinirea unei

recunoscut de lege impuse de lege impuse de autoritatea competentă
are caracter facultativ are caracter imperativ are caracter imperativ
poate fi invocată atât de poate fi invocată atât de poate fi invocată atât de persoana
persoana fizică, cât şi de persoana fizică, cât şi de fizică, cât şi de persoana juridică
persoana juridică persoana juridică
dreptul trebuie exercitat în îndeplinirea obligaţiei impuse îndeplinirea obligaţiei impuse de
limitele prevăzute de lege, de lege trebuie să se facă în autoritatea competentă, în forma
cu bună-credinţa limitele şi cu respectarea prevăzută de lege, nu trebuie să fie
condiţiilor impuse de lege în mod vădit ilegală
FI**A CONSIMŢĂMÂNTUL
NR. 9 PERSOANEI VĂTĂMATE
Sediul materiei: art 22 C pen.
Art. 22. Consimţământul persoanei vătăm ate. (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penala săvârşită cu con
simţământul persoanei vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol,
ii) Consimţământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracţiunilor contra vieţii, precum şi-atunci când legea
exclude efectul justificativ al acestuia.
Noţiune - cauză justificativă aplicabilă în acele situaţii în care săvârşirea unei fapte
prevăzute de fegea penală (dintre acele în al căror conţinut constitutiv legea nu face
referire la exis ten ţa/inexistenţa consimţământului persoanei vătămate, cu rol de
cauză de tipicita te/atipicita te, respectiv dintre acelea în cazul cărora consimţământul
se poate manifesta cu titlu de cauză justificativă} este legitimă; prin lege, aşadar,
admisă ca licită, prin efectul consimţământului persoanei vătămate.
O premisă:
♦ > persoana vătămată este de acord ca o altă persoană să săvârşească împotriva sa o anumită
faptă prevăzută de legea penală (există fapte incriminate în căzui cărora consimţământul
persoanei vătămate nu este recunoscut cu efect extinctiv de infracţiune, precum şi unele
fapte incriminate în raport de care acesta are valoare de cauză de atipicitate, iar nu de cauză
justificativă),
O trebuie să distingem între:
♦t* consimţământul victimei - cauză justificativă;
* consimţământul victimei - element constitutiv al infracţiunii (spre exemplu; în cazul infrac
ţiunii de violare de domiciliu, pătrunderea în locuinţă fără consimţământ - se înlătură tipici-
tatea; în cazai infracţiunii de vioi, consimţământul persoanei vătămate înlătură însăşi
tipicitatea};
❖ acele situaţii în care consimţământul victimei duce la reducerea limitelor de pedeapsă şi reţi
nerea unor forme atenuate ale infracţiunii (spre exemplu, uciderea la cererea victimei duce
la o sancţionare mai blândă decât cea a unui omor în forma de bază - art. 190 CP raportat la
art. 188 CP -> în acest caz, consimţământul nu este cauză justificativă [acţiunea sa cu acest
titlu este prohibită expres de legiuitor - art. 22 alin. (2) CP], deoarece consimţământul victi
mei este, în acest caz, element circumstanţial atenuant (element neesenţial al tipicităţii
obiective a formei derivate prin atenuare a infracţiunii), fiind cerut de însăşi norma de
incriminare, ca element special de atenuare.
3 analiza incidenţei cauzei justificative se va efectua după ce s-a stabilit că fapta săvârşită este
tipică (faptă prevăzută de legea penală - reiese că reţinerea consimţământului persoanei
9S drept penal. Partea generală
vătămate, pentru excluderea infracţiunii, cu titlu de cauză de atipîcitate, are prioritate faţă de
reţinerea acestuia, cu acelaşi efect, cu titlu de cauză justificativă);
O consimţământul persoanei vătămate poate fi invocat:
❖ atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice.
O valoarea socială poate fi:
❖ lezată (în cazul infracţiunilor de rezultat);
❖ pusă în pericol (în cazul infracţiunilor de pericol).
lico lb liri
O să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală fapta trebuie să fie tipică;
O persoana vătămată să fie titularul valorii ocrotite;
O titularul valorii să poată să dispună de aceasta în mod legal -> este prevăzut explicit că valoarea
ocrotită nu poate fi viaţa persoanei;
❖ există şi dispoziţii speciale prohibitive cu privire la roiul de excludere a caracterului infrac
ţional al faptei prin consimţământ, de exemplu, art. 210 şi art. 211 CP.
O consimţământul trebuie să fie:
❖ serios;
❖ liber exprimat (să nu fie viciat de doi, violenţă, eroare esenţială);
în doctrina penală, reprezintă un subiect controversat aspectul referitor la impactul similar |

:sau specific pe care îl au asupra consimţământului-"" cauză justificativă - viciile de consim- \
ţământ reglementate potrivit dreptului civil. în timp ce o opinie acreditează incidenţa j
NB acestora fără particularităţi şi în această materie, ait punct de vedere militează pentru
admiterea unor deosebiri (specific particular), fără a exista unanimitate de opinii cu privire ;
la conţinutul acestora, prin raportare la legislaţia de drept privat. j
❖ dat în cunoştinţă de cauză persoana vătămată trebuie să aibă discernământ;

❖ determinat şi neechivoc (nu poate fi teoretic sau eventual).
O consimţământul poate fi exprimat în orice formă (oral, scris sau tacit);
O consimţământul poate fi exprimat personal sau, excepţional, prin reprezentant {spre, exemplu,
consimţământul fiului pentru o intervenţie medicală asupra tatălui vârstnic);
O consimţământul trebuie să intervină anterior primului act de executare a faptei tipice:
❖ dacă survine pe parcursul executării, se reţine tentativa, dacă tentativa este incriminată;
❖ fapta nu este justificată dacă persoana vătămată nu şi-a dat consimţământul anterior pri
mului act de executare, chiar dacă ratifică ulterior acţiunea/inacţiunea tipică;
❖ pentru activităţile cu durată de consumare, consimţământul trebuie să rămână valabil expri
mat pe întreaga durată a executării, până la epuizare.
Consimţământul persoanei vătămate 97
Spre exemplu, persoana vătămată solicită autorului să o agreseze fizic sau sâ~i dezmembreze
bicicleta. în ambele situaţii, persoana vătămată poate dispune de valorile sociale lezate (inte
gritatea corporală sau bunurile pe care le are în patrimoniu).
în măsura în care consimţământul persoanei vătămate se regăseşte printre elementele, de i

ţipi cita te obiectivă, atunci consimţământul nu este cauză justificativă, ci cauză care înlătura j
r chiar tipîcitatea (exemplu: dacă luarea unui bun se realizează în prezenţa consimţămâm \
NB tului persoanei în a cărei posesie se 'află' bunul, fapta nu e tipică; lipsa consimţământului- \
fiind o condiţie a ţip icitâţii oplectiye în cazul furtulu i - art 228 CP).
H. EFECTE
O fapta nu este infracţiune, lipsind trăsătura esenţială a antijuridicităţii -> se înlătură răspunderea
penală, implicit se exclude răspunderea penală şi posibilitatea de sancţionare penală;
O în măsura în care consimţământul este dat pentru comiterea faptei cu intenţie, dar din culpă se
produce un rezultat mai grav, făptuitorul va răspunde doar pentru fapta comisă din culpă, în
măsura în care aceasta este incriminată;
Spre exemplu, dacă persoana vătămată îl autorizează pe autor sâ-i facă un tatuaj şi, ulterior,
persoana vătămată decedează din cauza intoleranţei ia substanţa existentă în cerneala folosită,
autorul va răspunde pentru ucidere din culpă (dacă sunt întrunite condiţiile culpei cu/fâră preve
dere). Dacă nu a existat consimţământul persoanei vătămate la efectuarea tatuajului (acţiune
intenţionată de lezare a integrităţii corporale) autorul va răspunde pentru vătămări cauzatoare
de moarte.
O produce efecte in rem;
O nu se pot aplica pedepse;
3 nu se pot iua măsuri educative;
O nu produce efecte în cazul:
*î* faptelor incriminate îndreptate împotriva vieţii ţde principiu, va produce efecte, aşadar, în
cazul altor fapte încriminate, precum în cazul infracţiunilor contra integrităţii/sănătăţii);
❖ când legea exclude efectul justificativ al acestuia {exemplu: infracţiunea de tortură - art 210
şi art 211 CP).
O nu se atrage, în principiu, răspunderea civilă delictuală, potrivit regulilor specifice din dreptul civil
(dîn moment ce persoana vătămată a consimţit la producerea prejudiciului).
Consimţământul nu justifică faptele prevăzute de legea penală; care; aduc atingere ordinii j
■'pu blice sau bunelor moravuri {deoare ce ti tu! arul vai ori i:sociale protejate este; în acest, caz;.; i
în generai, colectivitatea, reprezentată de stat, iar nu urs individ particular).
FSŞA
CONSTRÂNGEREA FIZICĂ Şl
NR. 10 CONSTRÂNGEREA MORALĂ111
i. c o n s t r â n g e r e a f iz ic ă
Sediul materiei: art. 24 C. pen.
A rt 24. Constrângerea fizică. Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri
fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.
Noţiune - cauza de neimputabilitate constând în presiunea fizică irezistibilă exerci

tată asupra făptuitorului, ce îl determină pe acesta să săvârşească o faptă prevăzută
de legea penală.
O premisă: originea constrângerii este exterioară voinţei persoanei constrânse, iar făptuitorului îi
este afectată voinţa ţel nu este iresponsabil, păstrând reprezentarea faptelor sale, însă voinţa de
a acţiona nu îi aparţine, nu este rodul exprimării libere a deciziei sale, energia fizică dinamizată
sau inhibată irezistibil nu se mai află sub controlul efectiv al acestuia).
fi Condiţii
O să fie săvârşită o faptă prevăzută de legea penală de către cel constrâns fapta trebuie să fie
tipică şi să nu fie incidenţă o cauză justificativă;
❖ cel constrâns poate acţiona, teoretic, în calitate de autor, coautor, instigator sau complice
(practic, însă, specificul constrângerii fizice face ca autorul/coautorul să fie cei mai expus
acestei cauze de neimputabilitate);
❖ fapta poate consta într-o acţiune sau inacţiune (presiunea exterioară fîe forţează făptuitorul
la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, fie împiedică pe acesta de la îndeplinirea
unei obligaţii legale de a acţiona - inhibare irezistibilă);
❖ fapta poate îmbrăca forma tentativei prevăzute de lege (incriminate, pedepsibile) sau a
faptului consumat.
O să existe o acţiune de constrângere a făptuitorului;
O constrângerea trebuie să fie:
❖ irezistibilă persoana constrânsă trebuie să nu poată să opună rezistenţă forţei de
constrângere; caracterul irezistibil se apreciază concret, prin raportare la posibilităţile
făptuitorului de a rezista şi la natura şi puterea forţei de constrângere (de exemplu, făptui
torul leşină şi, în cădere, sparge vitrina unui magazin);
111Pentru o prezentare comparativă a acestor instituţii, a se consulta tabelul din anexa nr, 3,
Constrângerea fizică şi constrângerea morală 99
+t+ exercitată direct asupra făptuitorului, sau indirect, dar astfel încât să constrângă fizic nemij
locit pe acesta -> dacă este exercitată asupra altei persoane pentru a-l determina pe făptui
tor la un anumit comportament -> constrângere morală (de exemplu, dacă Z a torturează pe
X, soţia lui Y, pentru a-l face pe Y să accepte să fure un bun, în schimbul stopării torturării lui X,
atunci e constrângere morală).
Se discută (controversă) în doctrină cu privire la ipoteza.în care se exercită: o constrângere j

fizică asupra unei persoane pentru a-i influenţa psihicul în sensul adoptării unei decizii de a ;
comite o faptă incriminată: de exemplu, Z îi torturează pe X şi îi anunţă că nu va sista tortura \
decât dacă acesta divulga un secret profesional, ceea:ce X hotărăşte: să comită, pentru a i
sistai tortura asupra sa. în acest; caz, o i op inie în doctrîn ă susţine că există constrângere j
> fizică, iar o aită opinie (pe care o susţinem) consideră:că există constrângere morală;Practic, :
pentru a se putea reţine constrângerea fizică, făptuitorul trebuie să se comporte ca un
* corp fizic sub influenţa energiei irezistibile; dacă este implicată decizia sa în:adoptarea unui ;
anumit comportament (aşa viciată cum este această voinţă de forţa constrângătoare sub ;
aspect fizic), atunci este vorba despre constrângere morală/psihică, care se poate mani- ;
festa sub formă imaterială {ameninţare cu un rău care se va produce în viitor) sau materia- ?
lă (ameninţare cu neîncetarea comiterii unui rău de natură fizică asupra făptuitoruiuî/altei ,
persoane dac ă ace sta n u va com ite o anum ită fa ptă inc ri minată). !
O constrângerea poate fi exercitată:
❖ de o persoană;
în cazul în care constrângerea fizică este exercitată de o persoană, de principiu se va reţine

IVB participaţîa improprie, sub forma instigării la fapta comisă de cel constrâns fizic.
❖ de un fenomen natural sau de un anima! (care nu se află sub controlul făptuitorului).
în cazul în care constrângerea fizică este realizată voit chiar de făptuitor, pentru ca ulterior
să poată invoca neimputabilitatea, va răspunde penal, dacă nu este incidenţă o altă cauză
jT* de exciudere a caracteruiui înfracţional al faptei (aşa-numita situaţie: actio libera in causa - s
NB de exemplu, dacă un militar plăteşte nişte persoane să îi lege şi să îl închidă în pivniţă,
pentru a lipsi mai mult de 3 zile de la unitate şi a nu fi astfel trimis în luptă, va răspunde
pentru infracţiunea de dezertare).
3 constrângerea trebuie să se exercite pe tot parcursul săvârşirii faptei - în situaţia în care con
strângerea încetează, iar făptuitorul continuă activitatea infracţională, nu se poate reţine cauza
de neimputabilitate.
Spre deosebire de starea de necesitate, unde făptuitorul poate opta- între a realiza acţiu- I
nea de salvare sau a lăsa pericolul să se producă, la constrângerea fizică nu există opţiune, I
m : cel constrâns fizic fiind obligat, obiectiv, să acţioneze/să rămână în: inacţiune, ca:efect al !
trezistibîlităţii forţei care se impune asupra fizicului său.
Spre exemplu, cuprins de starea de leşin, făptuitorul nu poatedeciâeca,încââere,sâ i

evite spargerea vitrinei, lovindu-se mai râu, sau să cadă peste aceasta, distrugând-o, \
dar lovindu-se mai puţin rău, \
O înlătură imputabiiitatea - produce efecte cu privire la aptitudinea de comitere cu vinovăţie, de

către făptuitor, a faptei incriminate (nu se poate discuta despre forme de vinovăţie atunci când
lipseşte factorul volitiv, energia fizică a făptuitorului nefiind sub controlul efectiv ai acestuia),
aceasta reconstituind infracţiune -> implicit, se exclude răspunderea penală;
Dacă este incidenţă o cauză justificativă, nu se mai analizează imputabiiitatea.

NB
O nu se extinde şi asupra participanţilor, operând numai in personam;
O nu permite:
❖ aplicarea pedepselor;
❖ aplicarea măsurilor educative.
O se pot aplica măsuri de siguranţă (cu excepţia confiscării extinse);
O în principiu, nu se va angaja răspunderea civilă delictuală a făptuitorului.
lî;-tdNSTRÂNGfeW EA IflO B A LĂ
Sediul materiei: art 25 C. pen.

Art. 25. Constrângerea morală. Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri
morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat
în alt mod.
H jT Noţiune - cauza de neimputabilitate constând în presiunea exercitată asupra psihi-

cu/u/ făptuitorului, în condiţiile legii, prinţr-o ameninţare cu un pericol grav, ce îl
determină pe acesta să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.
O premisă: originea constrângerii este exterioară persoanei constrânse, provenind exclusiv de la o

altă persoană care o ameninţă cu un pericol grav, iar făptuitorului îi este afectată voinţa (el nu
este iresponsabil, păstrând reprezentarea faptelor sale, însă voinţa de a acţiona nu îi aparţine).
|J Condiţii
O să fie săvârşită o faptă prevăzută de legea penală de către cel constrâns fapta trebuie să fie
tipică şi nejustificată (să nu fie incidenţă vreo cauză justificativă):
❖ cel constrâns poate acţiona în calitate de autor, coautor, instigator sau complice;
❖ fapta poate consta într-o acţiune sau inacţiune (presiunea exterioară fie forţează făptuitorul
la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, fie împiedică pe acesta de la îndeplinirea
unei obligaţii legale de a acţiona);
♦ > fapta poate îmbrăca forma tentativei incriminate/pedepsibiîe sau a faptului consumat,
O să existe o acţiune de constrângere concretizată printr-o ameninţare cu un pericol grav:
❖ ameninţarea poate fi orală, în scris sau transmisă în orice alt mod de natură a insufla o
temere puternică celui constrâns;
❖ ameninţarea ar putea fi însoţită şi de anumite acte fizice, însă principala acţiune asupra
făptuitorului o are ameninţarea cu pericolul grav (se influenţează psihicul făptuitorului, fie
exclusiv, fie prin intermediul fizicului - constrângerea morală prin ameninţare cu lipsa
încetării unei constrângeri fizice);
❖ pericolul trebuie să fie reai/efectiv/concret/serios/imediat (actual sau iminent);
❖ pericolul cu care se ameninţă trebuie să fie injust (nu se poate reţine cauza de neimpu-
tabilîtate dacă se ameninţă cu producerea unei consecinţe grave, dar justă -sp re exemplu, se
ameninţă cu efectuarea unui audit, în urma căruia s-ar putea sesiza nereguli);
♦ > pericolul trebuie să fie proporţional consecinţelor cauzate de săvârşirea faptei sub constrân
gere (spre exemplu, nu se va putea reţine constrângerea morală dacă o persoană este ame
ninţată cu sustragerea unui bun de valoare, motiv pentru care săvârşeşte, sub constrângere,
un omor);
❖ pericolul grav ar putea privi viaţa, integritatea corporală, sănătatea sau libertatea celui ame
ninţat; de asemenea, pot exista situaţii în care ameninţarea ar fi la adresa demnităţii (spre
exemplu, este ameninţată cu o calomnie o persoană publică care ar suferi consecinţe grave
prin ştirbirea reputaţiei) sau a patrimoniului {spre exemplu, se ameninţă integritatea locuinţei
familiei persoanei constrânse);
♦ > gravitatea se analizează prin raportare la valoarea socială afectată;
❖ pericolul grav poate privi pe făptuitor sau pe o altă persoană.
O pericolul să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea faptei prevăzute de legea
penală:
♦î* constrângerea trebuie să fie irezistibilă persoana constrânsă trebuie să nu poată opune
rezistenţă forţei de constrângere;
<♦ existenţa unei alternative la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală de către cel
constrâns se va aprecia în concret, aşadar, se poate reţine incidenţa constrângerii morale
chiar dacă ar fi existat în mod strict obiectiv o altă alternativă care, din cauza temerii insuflate
de ameninţarea cu pericolul grav, nu a fost evidentă pentru cel constrâns -> evaluarea se
face de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei (evaluare atât obiectivă,
cât şt subiectivă).
O constrângerea este exercitată întotdeauna de o persoană;

O constrângerea trebuie să preceadă săvârşirea faptei “-în situaţia în care constrângerea încetea
ză, iar făptuitorul continuă activitatea infracţională, nu se poate reţine cauza de neimputabilitate.
Spre deosebire de starea de necesitate, unde făptuitorul poate opta între a realiza acţiu- j
nea de salvare sau a lăsa pericolul să se producă, la constrângerea morală nu există opţîu- ?
NE ne, cei consţrâns trebuind să acţioneze. !
2J Efecte
O înlătură împutabilitatea - produce efecte cu privire ia premisa apariţiei vinovăţiei făptuitorului
(nu se poate analiza forma de vinovăţie dacă nu există factor intelectiv liber), fapta neconstituind
infracţiune -> implicit, se exclude răspunderea penală;
V Dacă este incidenţă o cauză justificativă, nu se mai analizează împutabilitatea.

NB
O nu permite:
se pot aplica măsuri de siguranţă, cu excepţia confiscării extinse;
o în principiu, nu se va angaja răspunderea civilă delictuală a făptuitorului;
persoana care a exercitat constrângerea va răspunde, de principiu, ca instigator la fapta săvârşită
de cel constrâns (particîpaţie improprie).
A n e xa n r. 3
CO N STRÂ N G EREA f iz ic ă C O N STR Â N G ER EA M O RA LĂ

^Constrângerea se exercită asupra fizicuiui făptuitorului Constrângerea se exercită asupra psihicului unei persoane
de o persoană/animal/fenomen natural. de către o altă persoană (nu eveniment/animal), prin
ameninţarea cu un pericol GRAV.
C O N D IŢ II C O N D IŢ II
Evenimentul trebuie să fie: Răul cu care se ameninţă trebuie să fie:
# irezistibil • grav;
* imprevizibil • imediat (iminent sau actual);
De exemplu, leşin, fenomen natural etc. • inevitabil altfel decât prin comiterea faptei;
® injust;
® proporţional cu fapta tipică săvârşită pentru a-i evita.
* constrângerea trebuie exercitată direct asupra • pericolul cu care se ameninţă trebuie să-î privească pe
făptuitoruiui sau indirect, dar cu efect produs făptuîtor/altă persoană;
nemijlocit asupra fizicului acestuia; • cu ocazia ameninţării cu un pericol grav pot fi exercitate
• dacă este exercitată asupra altei persoane pentru a-l şi violenţe fizice.
determina pe făptuitor să ia decizia adoptării unui
anumit comportament -> se va reţine constrângerea
morală.
• constrângerea trebuie să fie irezistibilă persoana • constrângerea trebuie să fie irezistibilă persoana
constrânsă trebuie să nu poată să opună rezistenţă; constrânsă trebuie să nu poată să opună rezistenţă;
• spre deosebire de starea de necesitate, unde făp * spre deosebire de starea de necesitate, unde făptuitorul
tuitorul poate opta între a reaiiza acţiunea de salvare poate opta între a realiza acţiunea de salvare sau a lăsa
sau a lăsa pericolul să se producă, la constrângerea pericolul să se producă, la constrângerea morală nu
fizică nu există opţiune, cel constrâns trebuind să există opţiune, cel constrâns trebuind să acţioneze sau,
acţioneze sau, după caz, fiind împiedicat să acţioneze. după caz, să rămână în inacţiune.
* sub imperiul constrângerii fizice, cel constrâns • sub imperiul constrângerii morale, cel constrâns
săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală
nejustificată şi neimputabilă; nejustificată şi neimputabilă;
• dacă este incidenţă o cauză justificativă, nu se mai • dacă este incidenţă o cauză justificativă, nu se mai
analizează imputabilitatea. analizează imputabilitatea.
Fapta săvârşită sub imperiul constrângerii fizice: Fapta săvârşită sub imperiul constrângerii morale:
• poate consta într-o acţiune/inacţiune; • poate consta într-o acţiune/inacţiune;
• poate rămâne în faza de tentativă incriminată • poate rămâne în faza de tentativă incriminată
{pedepsibiiă} sau poate fi consumată; (pedepsibiiă) sau poate fi consumată;
• poate fi comisă în calitate de autor, complice, • poate fi comisă în calitate de autor, complice, instigator.
instigator.
* faptele vor fi imputabile dacă făptuitorul continuă să • faptele vor fi imputabile dacă făptuitorul continuă să
acţioneze după ce constrângerea fizică a încetat. acţioneze după ce constrângerea morală a încetat.
EFECTE
* fapta săvârşită sub imperiul constrângerii fizice nu ® fapta săvârşită sub imperiul constrângerii morale nu
este infracţiune, întrucât îl lipseşte imputabilitatea este infracţiune, întrucât îi lipseşte imputabilitatea
{lipseşte factorul volitiv) neavând libertate de (lipseşte factorul intelectiv liber) neavând libertate de
acţiune, făptuitorul nu poate fi vinovat; hotărâre (liberă), făptuitorul nu poate fi vinovat;
* fapta nu atrage răspunderea penală, implicit • fapta nu atrage răspunderea penală, implicit
(subsecvent) fapta comisă, neconstîtuind infracţiune, (subsecvent) fapta comisă, neconstîtuind infracţiune, nu
nu atrage răspunderea penală; atrage răspunderea penală;
* în principiu, fapta nu atrage nici răspunderea civilă « în principiu, fapta nu atrage nici răspunderea civila
delictuală. delictuală.
WÉBÊâ
EXCESUL NEIMPUTABIL DE LEGITIMA
APĂRARE SAU STARE DE NECESITATE111
Ari- 26. Excesul neimputabil. (1) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare
de legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea
atacului.
(2) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de necesitate, care nu si-a dat
seama , în momentul comiterii faptei, că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă
pericolul nu era înlăturat.
Noţiune - cauze de neimputabilitate aplicabile, dupâ caz, fie situaţiei depăşirii

Urnitelor unei apărări proporţionale cu atacul, fie situaţiei depăşirii limitelor stării de
necesitate, în anumite condiţii expres reglementate de iege.
O premisa:
❖ fie depăşirea intensivă (doar sub aspectul proporţiei) a limitelor legitimei apărări, dîn cauza
tulburării sau temerii provocate de atac/agresiune;
❖ fie depăşirea intensivă (doar sub aspectul proporţiei) a limitelor stării de necesitate, fără a se
conştientiza, la momentul comiterii faptei, că sunt pricinuite urmări vădit mai grave decât
cele care se poate presupune, rezonabil, că s-ar fi produs în lipsa intervenţiei menite a înlă
tura pericolul.
3 aceste cauze de neimputabilitate sunt în strânsă legătură cu legitima apărare sau, după caz, cu
starea de necesitate, aplicarea lor neputând fi concepută în absenţa îndeplinirii parţiale a con
diţiilor pentru reţinerea uneia dintre cele două cauze justificative indicate;
O cunoaşte două modalităţi, cu cerinţe distincte:
♦ > excesul neimputabil de apărare [art. 26 alin. (1) C. pen.];
♦ > excesul neîmputabil în acţiunea de salvare [art. 26 alin. (2) C. pen.].
L EXCESUL NEIMPUTABIL DE A PW vRE

3 cauza poate fi invocată doar de persoana fizică (ca urmare a condiţiei subiective vizând motivul
reacţiei disproporţionate: temere sau tulburare);
3 presupune îndeplinirea tuturor condiţiilor, reglementate în cazul legitimei apărări, privitoare la
atac şl la apărare, mai puţin proporţionalitatea apărării cu atacul (gravitatea apărării depăşeşte
pe aceea a atacului; excesul neimputabil de legitimă apărare este o formă de exces/de depăşire a
limitelor legitimei apărări de tip intensiv, iar nu extensiv, vizând proporţia de intensitate dintre
[1] Pentru o prezentare comparativă a acestor instituţii, a se vedea tabelul de la finaiui acestei fişe.
106 Drept pena!. Partea genefála
ăpărare şi atac* ifer rlu depăşirea cadrului temporal dintre ipărare şi atac: atac neimediat - apă
rare non-necesară; o posibilă formă de exces extensiv de iegîtimă apărare o poate constitui cir
cumstanţa atenuantă a scuzei provocării, în condiţiile legii - potenţială formă de exces extensiv
de legitimă apărare prin depăşirea caracterului imediat al atacului - atac consumat);
O depăşirea iimiteior iegitîmei apărări presupune exercitarea unei apărări ce produce consecin
ţe mai grave comparativ cu acelea care se poate presupune, rezonabil, că s-ar fi produs prin
atacul contracarat;
O condiţie sine qua non -> depăşirea limitelor legitimei apărări să fie datorată tulburării sau teme
rii cauzate prin atac dacă depăşirea a avut la bază orice altă cauză, această cauză de neimpu-
tabilitate nu se poate reţine - se va reţine, în schimb, circumstanţa atenuantă legală a excesului
scuzabil de legitimă apărare [art. 77 alin. (1) lit, b} CP - depăşirea limitelor legitimei apărări];
Spre exemplu, inculpatul pândit; urmărit şi lovit cu pumnii, în zona feţei şi a trunchiului, de către
alte persoane, de mai multe ori, a considerat, pe baza tulburării şi a temerii, că singura sa scăpare
ar consta în folosirea unui cuţit împotriva acestora. O asemenea acţiune, din punct de vedere
obiectiv, este disproporţionată faţă de atacul ia care a fost supus, însă, din punct de vedere
subiectiv, constituie un exces intensiv de legitimă apărare prin depăşirea proporţionafitâţii din
pricina temerii/tulburârii provocate chiar de atac. Dacă inculpatul nu ar fi acţionat sub imperiui
tulburării sau temeni, cauza de neimputabiiitate nu ar fi incidenţă. în acest caz, în condiţiile legii,
se va reţine circumstanţa atenuantă a depăşirii iimiteior legitimei apărări (excesul scuzabil de
legitimă apărare).
Ii EXCESUL NE1MPUTABILÎN ACŢIUNEÂ DE SALVARE

O cauza de neimputabiiitate poate fi invocată doar de persoana fizică;
O presupune îndeplinirea tuturor condiţiilor privitoare ia pericol şî ia acţiunea de salvare pentru re
ţinerea săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală în stare de necesitate, mai puţin propor-
ţionalitatea acţiunii de salvare cu gravitatea pericolului (gravitatea acţiunii de salvare depăşeşte
în mod esenţial pe aceea a pericolului, producând urmări vădit mai grave decât cele care este
rezonabil a se presupune că ar fi intervenit dacă nu se acţiona pentru înlăturarea pericolului);
O depăşirea iimiteior stării de necesitate -> presupune realizarea unei acţiuni de salvare ce pro
duce consecinţe vădit mai grave decât s-ar fi produs dacă pericolul nu ar fi fost contracarat;
O condiţie sine qua non depăşirea limitelor stării de necesitate să fie datorată faptuiui că salva
torul nu a avut reprezentarea, în momentul realizării acţiunii de salvare, faptului că pricinuieşte
urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat H»
dacă salvatorul şi-a dat seama că acţiunea lui va produce efecte vădit mai grave decât s-ar fi
produs în absenţa salvării, această cauză de neimputabiiitate nu se poate reţine - şe va reţine, în
schimb, circumstanţa atenuanta legală a excesului scuzabil de stare de necesitate - art. 77
alin. (1) lit. c) CP (depăşirea iimiteior stării de necesitate).
Spre exemplu: dacă, pentru a împiedica propagarea unui incendiu ia o anexă a unei gospodării
(unde nu sunt depozitate bunuri de valoare şi nici nu se află persoane), făptuitorul sustrage un
Excesul neimputabil de legitimă apărare sau stare de necesitate 107
tractor pentru a se deplasa mai repede la locul incendiului şi, îi pune în mişcare fârâ a realiza câ
acesta era conectat printr-un lanţ, la o alta anexă, unde erau depozitate bunuri de valoare, astfel
încât, prin deplasarea tractorului, a fost dărâmată acea anexă şi distruse bunurile mult mai
valoroase decât anexa ce se dorea a fi salvată, este incidenţă cauza de neimputabilitate dacă
făptuitorul nu a conştientizat că va produce asemenea pagube. Dacă a avut reprezentarea pagu
bei provocate, se va reţine circumstanţa atenuantă [art. 77 alin. (1) iit. c) CP].
ifcElFECfE
O înlătură împutabilitatea - produce efecte cu privire la premisele pe care s-ar putea configura
vinovăţia făptuitorului (nu se poate discuta despre forme de vinovăţie dacă sunt afectaţi factorii
de bază ai acesteia: voiitiv/intelectiv, în sensul că sunt suprimaţi sau nu se pot manifesta liber),
fapta nemaiconstituind infracţiune -> implicit, se exclude răspunderea penală;
r Dacă este incidenţă o cauză justificativă, nu se mai anaiizează imputabiiltatea.

NB
O nu permite:
O se pot aplica măsuri de siguranţă, cu excepţia confiscării extinse;
O se poate angaja, în principiu, răspunderea civilă delictuală a făptuitorului, acesta fiind dator la
plata unei indemnizaţii adecvate şi echitabile [potrivit art. 1360 alin. (2) şi urm. C. civ.J pentru
acoperirea prejudiciului cauzat.
Tabel comparativ
EXCESUL NEIMPUTABIL DE APĂRARE
Şi EXCESUL NEIMPUTABIL ÎN ACŢIUNEA DE SALVARE
Excesuinel mpută b ii ^ v Excesul neimputabil

de apărare în acţiunea de salvare
• poate fi invocat numai de PF • poate fi invocat numai de PF
• trebuie îndeplinite toate condiţiile de la atac • trebuie îndeplinite toate condiţiile de Sa pericol şi
şi apărare, incidente în caz de legitimă apăra acţiunea de salvare, incidente în caz de stare de
re, mai puţin proporţionalitatea ţeste o for necesitate, mai puţin proporţionalitatea ţeste o
mă de exces intensiv de legitimă apărare, o formă de exces intensiv de stare de necesitate, o
depăşire a intensităţii dintre apărare şi atac) depăşire a intensităţii dintre salvare şi pericol)
* dacă nu sunt îndeplinite alte condiţii ale • dacă nu sunt îndeplinite celelalte alte ale stării de
legitimei apărări, nu se poate invoca excesul necesitate, nu se poate invoca excesul neimputabil
neimputabil
• dacă depăşirea lîmiteior legitimei apărări nu * dacă făptuitorul a avut reprezentarea urmărilor
este determinată de tuiburare/temere, nu vădit mai grave, se va reţine circumstanţa atenuantă
se va reţine excesul neimputabil, dar se va legală a depăşirii limitelor stării de necesitate
reţine circumstanţa atenuantă legală a (excesul scuzabil de stare de necesitate) - art. 77
depăşirii limitelor legitimei apărări (excesul alin. (1) lit c) CP
scuzabil de legitimă apărare) - art. 77
alin. (1) lit. b) CP
FIŞA MINORITATEA, IRESPONSABILITATEA
NR. 12 Şl INTOXICAŢIA
I. MINORITATE^ f ă p t u it o 'r u l u i
Art 27. M inoritatea făptuitorului. Nu este imputabilă fapta prevăzuta de legea penală săvârşită de un minor, care la data
comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.
Noţiune - cauză de neimputabilitate aplicabilă situaţiei în care făptuitorul minor nu

îndeplineşte condiţiile de vârstă pentru a fi angajată răspunderea sa penală (pentru
a avea capacitate penalâ/pentru a f i subiect activ al infracţiunii).
O premisă: în funcţie de vârsta pe care o are, respectiv de starea sa psihică, corelată cu vârsta, făp
tuitorul va avea sau nu reprezentarea faptelor sale şi, corelativ, va avea sau nu capacitate penală
activă (va fi apt sau nu de răspundere penală) -> vârsta influenţează fie existenţa neviciată a
factorului intelectiv, fie a celui volitiv, fie a ambilor factori care constituie premisa vinovăţiei.
Reguli:
O minorul < 14 ani nu are capacitate penală activă (nu răspunde penal) - regulă lipsită de excep
ţii [art. 27 coroborat cu art. 113 alin. (1) CP];
❖ prezumţie absolută (juris et de jure) de incapacitate penală, de lipsă de discernământ,
nesusceptibîiă de probă contrară.
O minorul cu vârsta Intre 14 şi 16 ani răspunde penal doar dacă se dovedeşte că avea discer
nământ la momentul săvârşirii faptei [art. 113 alin. (2) CP];
❖ prezumţie relativă (juris tantum) de incapacitate penală activă (se prezumă că nu are dis
cernământ, dar se admite proba contrară) -> pentru a se invalida/răsturna prezumţia legală
relativă, se poate admite în concret, de la caz la caz, proba (în esenţă, prin expertiză
medico-legală) că un minor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani la data comiterii unei fapte
incriminate a avut reprezentarea faptei comise şi a urmărilor acesteia şi posibilitatea de
autocontrol;
dacă nu se probează existenţa discernământului (excepţia), se menţine prezumţia (regula) şi
se reţine starea de minoritate a făptuitorului (cauză de neimputabilitate).
3 minorul cu vârsta > 16 ani răspunde penai - prezumţie relativă de responsabîiitatea/de capa
citate penală activă dacă nu se reţine o altă cauză de excludere a infracţiunii;
prezumţie relativă de existenţă a responsabilităţii -> trebuie înlăturată, pentru a se reţine o
altă cauză de neimputabilitate (de exemplu, iresponsabilitatea);
♦ > dad subiectul activ minor de 16 ahí sau mai mare, ori major* bU se dovedeşte a avea respon
sabilitate (excepţie), se reţirie o ató cauză de neimputabiíitate care a ekclüs responsabilitatea
(fie iresponsabilitatea, fie intoxicaţia neîmputabiiă - în condiţiile legii).
O vârsta în materie penală trebuie trebuie socotită cu începere de la momentul naşterii, fără a ţe
face abstracţie de ziua naşterii (de exemplu, o fapta penală săvârşită în ziua împlinirii vârstei de
18 ani va atrage răspunderea penală a inculpatuluica infractor major);
*♦* deşi există unele reticenţe în admiterea acestei concepţii, sunt de observat şi în această
materie (calculul vârstei, pe ani) dispoziţiile cuprinse în art. 186 CP - calculul timpului în
materie de drept penal substanţial, potrivit cărora, luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi
înainte de data Ia care au început să curgă. Prin urmare, o perioadă de 14 ani, 16 ani şi 18 ani,
care a început să fie calculată, de pildă, de la 3 ianuarie 2010 (indiferent că este vorba despre
o pedeapsă de 14, 16 sau 18 ani, ori de vârsta unei persoane - legea penală nu distinge în
art. 186 CP), se va socoti împlinită, după caz, pe 2 ianuarie 2024/2026/2028, mai precis, ia
ora 00:00:01 (miezul nopţii) în noaptea dinspre 1 spre 2 ianuarie 2024/2026/2028. Dobân
direa prin căsătorie a capacităţii depline de exerciţiu a drepturilor civile sau prin orice altă
modalitate de dobândire a capacităţii depline anticipate, nu va produce niciun efect în
răspunderea penală, ci doar în materie civilă.
|i Condiţii
Pentru a se reţine minoritatea făptuitorului, cu efectul neimputabilităţii faptei, este necesar:
O ca minorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (faptă tipică sub aspect obiectiv);
❖ ca autor sau sub orice formă de participaţie (coautor, instigator, complice);
❖ sub orice formă a faptei încriminate concret comise -> tentativă incriminată (pedepsibilă) sau
fapt consumat/epuizat.
O ca minorul să fie nerăspunzător penal (să nu aibă capacitate penală activă):
să aibă sub 14 ani sau
❖ să aibă între 14 şi 16 ani şi să nu fi avut discernământ.
Minoritatea făptuitorului operează şi atunci când se săvârşeşte (se consumă) o faptă tipică;:
progresivă anterior vârstei de 14 ani sau în perioada 14-16 ani, dar fără discernământ;
dovedit, iar urmările mai gravé, finale (momentul epuizării), se produc după ce minorul;
poate fi tras la răspundere penală.
r* Spre exemplu, dacă la vârsta de 13 ani minorul loveşte victima neletal, iar aceasta dece-
NB : dează după 4 ani, decesul fiind cauzat de lovituri (victima a căzut ca urmare a loviturii
neletale, s-a lovit iaxapîartrduniatismuîprovocat s-a agravat în timp), minorul nu va
răspunde penal. Acest exemplu vizează săvârşirea loviturilor cauzatoare de moarte
(infracţiunea progresivă).
Minoritatea, iresponsabilitatea şi intoxicaţia 111
Pentru faptele incriminate: din categoria celor con’tinuelcontinuateW e:

consumat anterior vârstei de 14 ani sau în perioada 14- 16 ani, fără discernământ dovedit,
:dar■s-au epuîzat după: atingerea perioadei de mînoritate, în condiţii de răspundere penală,:
minorul: răspunde numai pentru actele materiale săvârşite după data dobândirii capacităţii
r
NB
penale active.
Spre exemplu; lipsirea de libertate în mod ilegal {infracţiune continuă) consumată anterior
împlinirii vârstei de 14 ani şi epuizată după ce minorul a împlinit ld anp atrage raspum
■ derea penala a acestuia, dacă se dovedeşte câ ia: momentuNepuizânifminoruiţavea dis~
cernamânt sau dacă epuizarea are loc în perioadg.de după împlinirea vârstei de 16 ani.
2. Efecte
O înlătură imputabiîitatea - produce efecte cu privire ia premisele vinovăţiei (după caz, factor
intelectiv şi/sau volitiv), fapta Reconstituind infracţiune implicit se exclude răspunderea
penală;
O dacă minorul a fost determinat sau ajutat de alte persoane, în principiu, se va reţine săvârşirea
faptei în participaţie improprie;
3 nu permite:
♦ > aplicarea măsurilor educative.
O se pot lua măsuri de siguranţă, cu excepţia confiscării extinse;
O nu înlătură răspunderea civilă delictuală a persoanelor care aveau minorul în îngrijire, dacă se
dovedeşte culpa acestora în îndeplinirea obligaţiei de supraveghere a minorului, potrivit regulilor
răspunderii civile delictuale: răspunderea pentru fapta altuia - răspunderea părinţilor pentru
prejudiciile cauzate de copii lor minori; este posibil a exista, în condiţiile legii civile, chiar răspun
dere civilă delictuală pentru fapta proprie (condiţiile răspunderii civile delictuale sunt mai
permisive decât cele ale răspunderii penale);
O se poate înlătura răspunderea civilă delictuală dacă minoritatea făptuitorului vine în concurs cu
alte cauze care exclud infracţiunea, potrivit regulilor răspunderii civile delictuale, cum ar fi legi
tima apărare.
li. ir e s p o n s a b il it a t e a f ă p t u it o r u l u i
Art 28. Iresponsabilitatea, Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul
comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei
boli psihice, fie din alte cauze.
112 $rept pdrial. Partea generală
Noţiune - cauză de neimputabilitate aplicabilă situaţiei în care făptuitorul nu putea

sâ~şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, din
cauza unei boli psihice sau a altor cauze.
O premisă: din cauza unei boli psihice sau din alte cauze (în principiu - cauze/stări psihoffelce anor
male), făptuitorul:
fie nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale (lipsa prezenţei/prezenţei nevi
ciate a factorului intelectiv) sau
<* fie nu putea să le controleze (lipsa prezenţei/prezenţei neviciate a factorului volitiv);
❖ fie ambele, cumulativ (nici nu prevede, nici nu se poate controla).
O cunoaşte două aspecte (modalităţi alternative ale iresponsabilităţii în textul de încriminare);
O iresponsabilitatea -> stare psihofîzică în care persoana fie şi-a pierdut corecta reprezentare sau
înţelegere a semnificaţiei faptelor sale sau a rezultatelor acestora, fie nu îşi poate controla
faptele;
❖ poate fî permanentă sau temporară;
❖ poate fi congenitală sau survenită.
O cauze -> boală psihică {de exemplu; alienaţia mintală sau alte afecţiuni mintale) sau alte cauze
(de exemplu, semi-inconştienţa cauzată de hipnoză; somnul profund; crize de epilepsie etc.)
existenţa bolii trebuie dovedită;
O poate fi invocată doar de persoana fizică prin specificul cauzei determinante, incompatibilă cu
structura ideală a persoanei juridice/morale.
Jj Condiţii
Pentru a se reţine iresponsabilitatea făptuitorului, cu efectul neimputabiiităţiî faptei comise de
acesta, este necesar:
3 ca acesta să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (faptă tipică sub aspect obiectiv);
❖ ca autor sau sub orice formă de participare (coautor, instigator, complice);
❖ sub orice formă a faptei incriminate -> tentativă sau fapt consumat/epuizat.
O ca incapacitatea să existe la momentul săvârşirii faptei şi să dureze pe tot parcursul executării;
❖ este necesară dovedirea stării de iresponsabilitate, de regulă, pornind de la uh raport de
expertiză medico-iegală (formal, soluţia aparţine organului judiciar);
❖ este posibil ca fapta să fi fost săvârşită într-un moment de luciditate (de asemenea, şi dacă
afecţiunea nu anulează, ci doar diminuează capacitatea de înţelegere sau de voinţă), iar în
acest caz nu se poate reţine iresponsabilitatea, cî ,eventual, o atenuare a răspunderii cu
ocazia individualizării pedepsei [art. 75 alin. (2) lit. b) CP - circumstanţă atenuantă judiciară
sau art. 74 CP - criteriile de individualizare judiciară];
❖ condiţia este îndeplinită şi dacă, după săvârşirea faptei, starea de iresponsabilitate încetează;
*t* condiţia nu este îndeplinită dacă starea de iresponsabilitate intervine doar după săvârşirea
faptei.
O ca incapacitatea să se datoreze unei boii psihice sau altor cauze (de principiu, similare = anormale,
ca manifestare/incîdenţă sau moment de manifestare).
H Efecte
O înlătură imputabîlitatea - produce efecte cu privire ia vinovăţia făptuitorului (factorul intelectiv
şi/sau volitiv}, fapta nemaiconstituind infracţiune implicit, se exclude răspunderea penală;
O nu permite:
O se pot lua măsuri de siguranţă (cu predilecţie, cele care au caracter medical obligarea ia trata-
ment medical sau internarea medicală, dar nu numai), cu excepţia confiscării extinse;
O de regulă, nu înlătură răspunderea civilă delictuală, care, potrivit regulilor dreptului civil, poate
subzista uneori şi ca răspundere pentru fapta proprie, şi ca răspundere pentru fapta altuia (per
soanele în a căror grijă se afla făptuitorul putând fi trase la răspundere civilă pentru prejudiciul
creat de acesta prin comiterea faptei prevăzute de legea penală);
O este posibil ca iresponsabilitatea să vină în concurs cu alte cauze de excludere a infracţiunii,
precum legitima apărare (în caz de concurs cu o cauză justificativă, va avea prioritate aceasta din
urmă, pentru că exclude posibilitatea aplicării chiar şi a măsurilor de siguranţă).
Trebuie ca făptuitorul să nu-şi fi provocat singur starea de iresponsabilitate [actio libera in >
cousof. Se: exclud: de la beneficiul iresponsabilităţii ipotezele de actio libera in causa ~
^ subzistă discuţii în doctrină cu privire la includerea în această noţiune,: alături de cazurile de: ■
provocare intenţionată a iresponsabilităţii, ipotezele de contribuţie din culpă la apariţia
acesteia.
Spre exempluo persoana epileptica care îşi declanşează o criza de epilepsie prin
neadministrarea tratamentului şi apoi săvârşeşte o infracţiune; va răspunde penai.
III. INTOXICAŢIA
Art. 29. Intoxicaţia. Nn este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii
acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, din cauza intoxicării
involuntare cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive.
Noţiune - cauză de neimputabilitate aplicabilă situaţiei în care făptuitorul nu putea

sâ~şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, din
cauza intoxicării involuntare şi complete cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive.
O premisă: din dauzb intoxicării involuntare şî complete cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive,
făptuitorul:
❖ fie nu a putut să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale {absenţa sau vicierea factorului
intelectiv} sau
fie nu a putu să le controleze {absenţa/vicierea factorului volitiv);
❖ fie ambele {absenţă/viciere cumulativă a factorilor inteiectiv şi volitiv).
£> Intoxicaţia completă -> stare psihofizică în care persoana fie şi-a pierdut reprezentarea neviciată
a semnificaţiei faptelor comise şi/sau a urmărilor acestora, fie nu îşi poate controla faptele, din
cauza consumului de alcool sau alte substanţe psihoactive (consum care, pentru a exista intoxica
ţia cu titlu de cauză de neimputabilitate, trebuie să fie nu doar completa, ci şî involuntară -
caracterul involuntar nu se referă ia intenţia persoanei de a se intoxica sau nu în urma substanţei
intoxicante, ci la cunoaşterea caracterului intoxicant ai substanţei consumate şi ta libertatea de
decizie cu privire la consumarea sau neconsumarea acesteia);
O cauze consumul involuntar de:
❖ alcool;
❖ substanţe psihoactive substanţe stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii
(art. 241 din Legea de punere în aplicare a Codului penal; a se vedea, de exemplu şi Legea
nr. 339/2005, privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi
psihotrope).
O poate fi invocată doar de persoana fizică, prin specificul obiectiv ai stării determinante, incom
patibil cu ipoteza persoanei juridice/moraie;
O trebuie realizată distincţia între:
❖ intoxicaţia voluntară incompletă dacă este preordinată, constituie circumstanţă generală
agravantă - art. 77 lit. f) CP; dacă nu este preordinată, potrivit unei opinii, s-ar putea reţine
drept circumstanţă generală atenuantă judiciară - art. 75 aiin. {2) lit. b) CP, iar, potrivit unui
alt punct de vedere, s-ar putea reţine numai în cadrul operaţiunii de individualizare judiciară
a pedepsei, cu vaioare, după caz, de factură atenuantă sau agravantă (între limitele speciale
ale pedepsei abstracte);
❖ intoxicaţia voluntară completă -> dacă este preordinată, constituie circumstanţă generaiă
agravantă - art. 77 lit. f) CP; dacă nu este preordinată, potrivit unei opinii, s-ar putea reţine
drept circumstanţă generaiă atenuantă judiciară - art. 75 alin. (2) (it. b) CP, iar, potrivit unui
alt punct de vedere, s-ar putea reţine numai în cadrul operaţiunii de individualizare judiciară
a pedepsei, cu vaioare, după caz, de factură atenuantă sau agravantă {între limitele speciale
ale pedepsei abstracte);
❖ intoxicaţia involuntară incompletă potrivit unei opinii, s-ar putea reţine drept circumstanţă
generală atenuantă judiciară - art. 75 alin. (2) lit. b) CP, iar, potrivit unui ait punct de vedere,
s-ar putea reţine numai în cadrul operaţiunii de individualizare judiciară a pedepsei, cu valoare,
după caz, de factură atenuantă sau agravantă (între limítele speciale aie pedepsei abstracte);
❖ intoxicaţia involuntară compietă cauză de neimputabilitate.
l. Condiţii
pentru a se reţine intoxicaţia făptuitorului, în condiţiile legii, cu efectui neimputabilităţii acestuia,
este necesar:
O ca acesta să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (tipică sub aspect obiectiv);
<♦ ca autor sau sub orice formă de participare (coautor, instigator, complice);
sub orice formă a faptei incriminate tentativă (incriminată) sau fapt consumat/epuizat;
O ca intoxicaţia sa existe la momentul săvârşirii faptei şi să dureze pe tot parcursul executării cu
întrunirea condiţiilor legale pentru a fi neimputabiiă;
❖ dacă intoxicaţia exista numai la momentul luării rezoluţiei infracţionale, dar a dispărut pe
parcursul executării, nu se reţine cauza de neimputabilitate;
❖ ia infracţiunile continue, continuate şi de obicei, starea de intoxicaţie trebuie să existe până
la momentul epuizării faptei;
❖ la infracţiunea progresivă, se reţine cauza de neimputabilitate dacă starea de intoxicaţie
involuntară completă exista la momentul comiterii (momentul consumării), chiar dacă nu mai
există ia momentul epuizării;
❖ la infracţiunile omisive, starea de intoxicaţie trebuie să existe pe toată durata în care făp
tuitorul avea obligaţia şi posibilitatea legală şî faptică de a acţiona;
❖ la concursul de fapte incriminate, starea trebuie să existe la momentul comiterii fiecărei
infracţiuni;
este necesară dovedirea stării de intoxicaţie cu întrunirea cumulativă a condiţiilor legale.
O ca intoxicaţia să se producă involuntar (accidental) sau din eroare;
Nu se apreciază a fi astfel produsă intoxicaţia atunci când lăptuitoruf a: cunoscut natura j

potenţial intoxicantă a substanţei consumate, dar a consumat-o totuşi, fiind liber în acest :
sens, chiar dacă nu a urmărit astfel să ajungă în stare de intoxicaţiei De exemplu,: dacă o i
persoană pune pariu cu nişte cunoscuţi, pe o su mă mare de bani, că poate consum a o i
cantitate însemnată de alcool, fără a ajunge să manifeste simptome pregnante de intoxi- .
r caţie, ceea ce şi face, după care, ajungând să fie intoxicat complet, comite o faptă meri-
NB
minată în această stare, atunci intoxicaţia se apreciază a fi voluntară, chiar dacă persoana
va putea dovedi că nü şi-a dorit să se intoxice consumând substanţa cu potenţial intoxicant.
în schimb, dacă a crezut (fiind indusă în eroare) că ceea ce consumă nu are potenţial intoxi- \
cant, deşi avea, şi se intoxică, atunci există intoxicaţie involuntară sau dacă, fără a realiza j
aceasta, inhalează aburi de alcool sau de altă substanţă intoxicantă. j3
3 ca făptuitorul să-şi piardă total capacităţile Jntelective şi/sau volitive (intoxicaţia completă este
descrisă de doctrină ca reprezentând situaţia în care persoanei i se întunecă în mod esenţial
facultăţile psihice şi/sau î se anihilează complet sau aproape complet aptitudinile fizice de miş
care coerentă/coordonată).
2. Efecte
O înlătură imputabilitatea - produce efecte cu privire ia premiseie intelective şi/sau volitive ale
vinovăţiei, fapta Reconstituind infracţiune implicit, se exclude răspunderea penală;
O nu se extinde şî asupra participanţilor, operând numai in personam;
O nu permite:
se pot lua măsuri de siguranţă (cu predilecţie, cele care au caracter medical -> obligarea la trata
ment medical sau internarea medicală, dar nu numai), cu excepţia confiscării extinse;
O în principiu, nu înlătură răspunderea civilă delictuală;
O este posibil ca intoxicaţia să vină în concurs cu alte cauze de excludere a infracţiunii, precum
legitima apărare (în caz de concurs cu o cauză justificativă, va avea prioritate aceasta din urmă,
pentru că exclude posibilitatea aplicării chiar şi a măsurilor de siguranţă).
EROAREA
Art. 30. Eroarea. (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul
comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal aîfaptei.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea
stării, situaţiei ori împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.
(3) Nu constituie circumstanţă agravantă sau element circumstanţial agravant starea, situaţia ori împrejurarea pe care
infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii.
(4) Prevederile alin. (î)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul necunoaşterii unei dispoziţii legale extrapenale.
(5) Nu este imputabila fapta prevăzută de legea penală săvârşită ca urmare a necunoaşterii sau cunoaşterii greşite a
caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciunfel evitată.
Noţiune - acea cauză de neimputabilitate aplicabilă în situaţia în care făptuitorul are

o greşită reprezentare a realităţii faptice sau normative la momentul săvârşirii faptei
incriminate, necunoscând sau cunoscând greşit caracterul ilicit al acesteia, din cauza
unei împrejurări invincibiie/lnevitabiie.
O premisă: făptuitorul săvârşeşte o faptă pe care, datorită necunoaşterii sau cunoaşterii greşite,
invincibile {care nu putea fi evitată) a unor anumite elemente, o crede, în mod greşit, licită {per
misă de legea penală);
O are loc alterarea factorului intelectiv -> făptuitorul are o reprezentare eronată a realităţii, fie
prin completa necunoaştere, fie prin cunoaşterea greşită a caracterului ilicit al faptei;
O poate fi invocată atât de persoana fizică, cât şi de persoana juridică {în cazul erorii organelor de
conducere).
L TIPURI DE ERORI
X. Eroarea de fapt şi eroarea de drept
P eroare de fapt necunoaşterea unui element din realitatea materială {o persoană, un bun, o
situaţie);
P eroare de drept necunoaşterea unei norme de conduită obligatorie;
*> eroare de drept extrapena! -> necunoaşterea unei norme de drept, alta decât de drept penal
[art. 30 alin. {4) CP];
eroare de drept penal -> necunoaşterea unei norme de drept penai [după unele opinii -
reglementată potrivit art. 30 alin. (5) CP].
118 Drept penai. Partea generala
21 Eroarea prdpfie şi eroarea provocată

O eroare proprie -> generată de conduita făptuitorului şi datorată ignoranţei acestuia (nu există
contribuţia unei alte persoane ia eroare};
S eroare provocată inducerea în eroare a făptuitorului de către o aită persoană (doi); poate fi o
eroare indusă intenţionat sau din greşeală.
3i Eroarea vindbilă (culpabilă) şl eroarea invincibilă (de neînlăturat)

O eroare vindbilă percepţie falsă asupra realităţii, din culpă;
❖ exclude vinovăţia făptuitorului sub forma intenţiei, aşadar, dacă este esenţială, exclude
caracterul penal doar în cazul acelor fapte tipice care constituie infracţiuni numai atunci când
se comit cu intenţie, dar menţine caracterul penai a) faptelor incriminate şi în baza culpei.
O eroare invincibilă -> percepţie falsă a realităţii imposibil de evitat, indiferent de numărul diligen
telor rezonabile depuse.
❖ exclude vinovăţia şl sub forma culpei, aşadar, dacă este esenţială, exclude caracterul penal a!
oricărei fapte încriminate, în orice formă s-ar regăsi (intenţie sau culpă}.
§< Eroarea esenţială şi eroarea neesenţială

O eroare esenţială vizează elementele constitutive esenţiale ale incriminării (forma tip) - eroare
esenţială asupra tipidtăţii - sau poartă asupra existenţei unei cauze justificative, ori - după
anumite opinii - asupra însăşi existenţei incriminării - exclude caracterul penal ai faptei, fie cu
titlu de cauză de atipicitate [art. 30 alin. (1) şi (2} CP], fie cu titlu de cauză de neimputabilitate
[art. 30 alin. {5} CP];
O eroare neesenţială priveşte aspecte neesenţiale ale incriminării (precum, existenţa unui
element circumstanţial agravant}, nefiind cauză de excludere a infracţiunii, acesta continuă să
răspundă penai (reţinerea erorii neesenţiale înlătură agravarea sau ar putea atrage o răspundere
penală atenuată cu ocazia individualizării pedepsei aplicate}.
Eroarea asupra tipidtăţii şi eroarea asupra antijurididtăţii

O eroare asupra tipidtăţii -> vizează eroarea cu privire la elementele constitutive ale incriminării,
este o eroare asupra aspectelor care ţin de prevederea faptei în legea penală;
O eroare asupra antijurididtăţii [este singura formă de eroare care acţionează cu titlu de cauză de
neimputabilitate - art. 30 alin. (5) CP] vizează eroarea invincibilă asupra caracterului ilicit a!
faptei.
❖ presupune necunoaşterea/cunoaşterea greşită a caracterului ilicit, din cauza unei împrejurări
ce nu poate fi în niciun fel evitată.
Eroarea 119
1 D e lim it ă r i
| " Eroare asupra tîpicităţiî . ' V Eroare asupra a-ntîjurîdIcităţiî

! eroare de fapt eroare de fapt
i
Exemplu: se considera eronat că există o cauză
■I justificativă necunoscându-se sau
cunoscându-se greşit o situaţie de fapt de care
depinde caracterul imediat sau direct al atacului
în caz de legitimă apărare putativă
eroare de drept eroare de drept
j ~~~~~ eroare vincibilă
~~~~~~~ eroare invincibilă eroare invincibilă
II. CONDIŢIILE REŢINERII ERORÎS - CAUZĂ DE NEIMPUTABIUTAtE
O trebuie să se fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată (dacă nu sunt îndeplinite
condiţiile tipicităţii/antijuridicităţii, analiza imputabilităţii este inutilă);
O făptuitorul trebuie să se fi aflat în eroare, astfel:
❖ este exclusă eroarea în caz de îndoială, de cunoaştere nesigură, deoarece în acest caz făptui
torul acceptă posibilitatea producerii rezultatului faptei, rezultând astfel, de regulă, intenţie
indirectă (I.C.CJ., s. pen., dec. nr. 3033 din 11 mai 2006);
❖ dacă eroarea este asupra antijuridicităţii, făptuitorul, din eroare, apreciază fapta săvârşită ca
fiind permisă de lege, în mod excepţional, deşi cunoaşte caracterul de principiu interzis de
legea penală (incriminat) al acesteia.
O eroarea trebuie să existe la momentul comiterii faptei;
❖ la faptele contlnue/continuate/de obicei, eroarea trebuie să existe pe toată durata săvârşirii
faptei, până în momentul epuizării;
ia fapta progresivă, eroarea trebuie să existe în momentul săvârşirii actului (momentul
consumării), chiar dacă la momentul producerii rezultatului mai grav (momentul epuizării)
eroarea nu mai există.
3 nu există eroare, în sensul de cauză de neimputabilitate, în cazul:
❖ aberatio ictus - se produce un alt rezultat, dar de aceeaşi natură, din cauza efectuării în mod
defectuos a actelor de executare;
*** error in personam - eroare asupra identităţii/anumitor calităţi ale victimei.
Potrivit unei opinii, eroarea - cauză de ne imput abilitate [art. 30 alin. (5) CP], poate fi, după j
r caz,- fie eroare asupra antijuridicităţii, fie eroarea asupra unei norme; penaie/de incrimi- j
NB
O eroarea asupra antijuridicităţii trebuie să fie:

❖ invincibilă - dacă eroarea este vîncibilă, adică se datorează culpei, făptuitorul va răspunde
penal pentru infracţiunea comisă; se discută în doctrină dacă acesta va răspunde pentru
infracţiunea intenţionată sau pentru fapta comisă din culpă {dacă acea faptă este incriminată
şî în baza culpei;
❖ de drept - eroarea poartă asupra exîstenţeî/limîtelor cauzelor justificative, nu asupra celor
de imputabilitate sau asupra existenţei însăşi a normei de incriminare (eroare de drept penal,
invincibilă - după o opinie).
III. EFECTE
O înlătură imputabilitatea - produce efecte cu privire la premisa vinovăţiei (care nu poate exista în
absenţa unui factor inteiectiv neviciat), fapta neconstituind infracţiune implicit, se exclude şi
răspunderea penală;
O nu permite:
© permite, de principiu, luarea măsurilor de siguranţă, cu excepţia confiscării extinse.
3 nu înlătură, ca regulă, răspunderea civilă delictuală.
FIŞA
CAZUL FORTUIT
NR. 14
Art 31. Cazul fo rtu it Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecinţa unei împrejurări
care nu putea fi prevăzută.
Noţiune - acea cauza de neimputabilitate aplicabila în situaţia în care săvârşirea

unei fapte prevăzute de legea penală a produs un rezultat neconceput şi nevizat de
făptuitor, care este consecinţa unei împrejurări ce nu putea fi, în general, prevăzută.
O premisă: împrejurare a cărei intervenţie imprevizibilă se adaugă peste acţiunea/inacţiunea

iicită/iiicită a unei persoane şi conduce la producerea unui rezultat ce nu putea fi prevăzut,
corespunzător unei norme de incriminare.
Exemple: faptă a omuluifenomene ale naturii, comportamentul neprevăzut al unui animal, un
defect de fabricaţie, un scurtcircuit
i. CONDIŢII
O să existe o acţiune/înacţiune a unei persoane, iar rezultatul ilicit produs să fie rezultatul unei
forţe străine de voinţa făptuitorului;
❖ acţiunea/inacţiunea poate fi licită sau ilicită.
O să existe o împrejurare imprevizibilă care se suprapune peste (in)acţiunea (i)licită a făptuitorului;
împrejurarea poate fi anterioară, concomitentă sau ulterioară acţiunii;
❖ trebuie să existe un raport de cauzalitate între (in)acţiune, grefată pe evenimentul impre
vizibil, şi urmarea socialmente periculoasă;
*> caracterul imprevizibil trebuie să aibă caracter general şi tentă obiectivă - de principiu,
nimeni nu trebuie să prevadă intervenţia împrejurării. Reţinerea oricărei culpe exclude
reţinerea cazului fortuit.
De exemplu, apariţia victimei pe carosabil după ce s~a angajat în traversare printr-un loc
nesemnalizat şi fără a se asigura, iar vizibilitatea inculpatului era redusă din cauza autoturis
melor parcate pe marginea drumului; accident produs în condiţiile unei defecţiuni grave ia
sistemul de direcţie din cauza carosabilului şi la o viteză foarte mică.
’ Cu privire ia aceste exemple, în cazul în care se putea şi trebuia să se prevadă rezultatul
socialmente periculos, nu vor fi incidente dispoziţiile privind cazul fortuit (dacă prezenţa
victimei a fost observată de o altă persoană, nu sunt incidente dispoziţiile cazului fortuit).
O reziiitatui produs să constituie o faptă prevăzută de legea penâlă (tipică).

❖ rezultatul trebuie să fie diferit de cel care s~ar fi produs fără intervenţia împrejurării impre
vizibile.
îi . ¡eHecţe
S înlătură împutabiiitatea ~ produce efecte cu privire la premisele vinovăţiei făptuitorului (nu se

poate discuta despre vinovăţie fără factor intelectiv), fapta neconstîtuind infracţiune implicit,
se exclude şi răspunderea penală;
O se răsfrânge şi asupra participanţilor singura cauză de neimputabilitate care produce efecte in
rem (ca efect ai generalizării imposibilităţii de prevedere};
O nu permite:
O se pot lua măsuri de siguranţă, cu excepţia confiscării extinse;
O ca regulă, se înlătură răspunderea civilă delictuală a făptuitorului, potrivit normelor de răspun
dere civilă;
O dacă acţiunea culpabilă a unui terţ a creat împrejurarea care a condus ia rezultatul păgubitor, se
va angaja răspunderea civilă a terţului;
O poate intra în concurs cu alte cauze justificative sau de neimputabilitate.
FAZELE SI
w FORMELE INFRACŢIUNII
tr
Noţiune - etapeie/perioadeie şi modalităţiie/speciile (variantele etapizate) în care se

poate desfăşura o activitate infracţională.
E ta p e / p e r io a d e în c a r e se desfăşoară a c t iv it a t e a in f r a c ţ io n a lă :
0 perioada internă;
0 perioada externă.
P e rio a d a in t e r n ă
0 este situată între momentul apariţiei (naşterii) ideii de a săvârşi o infracţiune şi momentul luării
deciziei în acest sens;
O cuprinde etapa configurării/încolţirii ideii de a săvârşi infracţiunea, etapa deliberării asupra ideii
(analiza ideii, „cântărirea" argumentelor pro şi contra) şi, în fine, etapa luării/asumării deciziei
infracţionale;
O este o perioadă psihică (morală/mentală), strâns legată de vinovăţie (factorul afectiv/emoţional
şi factorul intelectiv), ce se petrece doar în mintea făptuitorului;
O există doar ia infracţiunile săvârşite cu intenţie sau intenţie depăşită;
O nu are relevanţă în planul răspunderii penale (dacă nu se trece dincolo de această etapă/perioa-
dă, nu se poate angaja răspunderea penală - nuda cogitatio nemo patitur/nuda cogitatio crimen
non este = simpla intenţie/gândire criminală nu este relevantă penal, nu constituie infracţiune, nu
poate genera sancţiune penală).
Această perioadă/etapă în traseul infracţiunii (iter criminis) poate cunoaşte o latură

externă în situaţia în care cel care a meditat: şi a luat decizia comiterii infracţiunii, în viitor,
o destăinuie uneialte persoane, fără a trece, însă, ia vreo manifestare concretă: în acest
sens. Dacă scopul destăinuirii ideii infracţionale a fost acela de a coopta alte persoane la
comiterea faptei, într-o structură ierarhic organizată şi programată în acest sens, atunci,: în ;
r condiţiile legii, se va (putea) reţine comiterea;infracţiunii de: constituire: a unui grup infrac- ;
NB ţional organizat. Dacă actul cooptării a avut ca;scop-atragerea;conjoncturaiă: a;altor per- :
soane la comiterea faptei, iar aceasta se săvârşeşte, se va (putea) reţine participaţia pena- ;
iă.; Dacă; actul comunicării:ideii.infracţionale s-a realizat;chiar;faţă:;depbtenţiala/viitoarea S
victimă sau pentru: a ajunge; la cunoştinţa acesteia; şi a o înspăimânta; se: va reţine infrac
ţiunea de ameninţare (care nu este însă condiţionată de asumarea efectivă a hotărârii de a:
comite propriu-zis,în viitor, fapta ce formeazăobiectulameninţării).
Perioada externă
O cuprinde/poate cuprinde {în cazul infracţiunilor intenţionate/praeterintenţionate):
❖ faza actelor preparatorii;
❖ faza actelor de executare (tentativa);
❖ faza urmărilor: infracţiunea fapt consumat (forma tipică a infracţiunii); în cazul anumitor
infracţiuni, ulterior momentului consumării poate exista şi faza epuizării (infracţiunile de
durată: continue, continuate, de obicei, progresive).
O faza actelor de pregătire - se realizează activităţi preparatorii (morale/psihice sau/şi materiale,
concrete) în vederea săvârşirii infracţiunii;
❖ nu au loc acte de executare, activităţile efectuate nu fac parte din elementul material al
laturii obiective a infracţiunii a cărei săvârşire se pregăteşte.
S faza actelor de executare - se realizează actul de conduită interzis de legiuitor prin incriminarea
respectivei fapte (elementul material al infracţiunii);
O faza urmărilor - producerea urmării imediate (rezultat/aparîţia pericolului pentru valoarea
socială protejată) conform normei de încriminare.
❖ în cazul infracţiunilor de durată, ulterior consumării prin producerea rezultatului/apariţia
pericolului, activitatea infracţională se desfăşoară mai departe, până la epuizare (încetare
definitivă). în cazul infracţiunilor continue, continuate şi de obicei, acest aspect implică atât
desfăşurarea elementului material, cât şi amplificarea producerii urmării imediate, în timp ce
în cazul infracţiunii progresive, elementul material nu se mai desfăşoară după consumare,
doar urmarea imediată amplificându-se progresiv, singură, fără noi intervenţii din partea
infractorului.
Nu este obligatoriu ca toate fazele perioadei externe să se regăsească în fiecare activitate

infracţională comisă în concret/în realitate obiectivă. Spre exemplu, pot lipsi actele prepa- \
r . ratorii, după cum este posibil ca faza urmărilor să nu existe, intervenind cauze care lasâ \
NE infracţiunea a cărei executare a început la nivel de tentativa; faza epuizării nu există decât j
ia cele patru categorii de infracţiuni (de durată):■:continuă, continuată, de obicei, progre- j
sivă. \
Formele infracţiunii:
O forma actelor preparatorii - corespunde fazei actelor de pregătire (ca regulă, este ¡relevantă
penal; există excepţii);
O forma tentativei - corespunde fazei actelor de executare, fără a se fî ajuns în faza urmărîior/con-
sumării (fie actele de executare au fost întrerupte după debut, fie au fost desfăşurate integrai,
dar, totuşi, din diverse motive, urmarea imediată nu s-a produs - infracţiunea nu s-a consumat);
O forma faptului consum at-în cadrul fazei urmărilor, odată ce se produce urmarea imediată tipică
(rezultat sau periclitare a valorii sociale protejate de norma de incriminare);
Fazeie şî formele infracţiunii 125
O forma faptului epuizat - în cadrul fazei urmărilor, întâlnită la infracţiunile cu durată în timp (con-
tinuă/continuată/de obicei, inclusiv cea de simplă repetare/progresîvă).
i. a c te l e p r e p a r a t o r ii
Noţiune - activităţi (moraie/psihice sau/şi materiale) de creare a cadrului necesar

săvârşirii în viitor a infracţiunii (înlesnirea comiterii acesteia) pregătirea instru
mentelor (mijloacelor fizice de comitere a infracţiunii), adunarea informaţiilor etc.
O comiterea unei infracţiuni nu implică întotdeauna acte de pregătire;

se săvârşesc numai cu intenţie - vizează înlesnirea comiterii viitoare a infracţiunii preconizate,
deci implică urmărirea (sau măcar acceptarea} producerii rezultatului prevăzut;
O sunt posibile doar în cazul infracţiunilor intenţionate {intenţie directă/indirectă) sau praeterîn-
tenţionate (raportat la urmarea activităţii infracţionale intenţionate-primam delictum);
O pot fi licite sau ilicite (din punct de vedere extrapenal - de exemplu, contravenţii, fapte ilicite cau
zatoare de prejudicii civile - sau chiar penai - fapte tipice, prevăzute de legea penală); în acest
ultim caz, ca regulă, comiterea lor urmată de săvârşirea infracţiunii pregătite (ca faptă consumată
sau rămasă la stadiul de tentativă pedepsibîiă) va atrage, în principiu, răspunderea penală a
subiectului activ pentru un concurs de infracţiuni;
O pot fi acte de pregătire materială sau intelectuală:
♦ > pregătire materială, de exemplu, procurarea instrumentelor care vor fi folosite ia săvârşirea
infracţiunii (arme, chei false etc.), pregătirea unor mijloace de transport pentru a scăpa de la
locul infracţiunii după săvârşirea acesteia sau pentru a deplasa bunurile sustrase; poziţiona
rea unor sisteme de asigurare a proximităţii - sisteme de supraveghere care să avertizeze în
cazul apropierii unei persoane de locul comiterii infracţiunii, în timpul săvârşirii acesteia etc.;
*> pregătire morală, de exemplu, culegere de informaţii despre programul victimei, traseu, obi
ceiuri; culegere de informaţii despre topografia locului unde se va comite infracţiunea etc.;
O nu realizează activitatea descrisă de norma de încriminare (verbum regens), nu sunt esenţiale
pentru comiterea infracţiunii, ci sprijină/uşurează săvârşirea acesteia -> actele de pregătire nu
fac parte din elementul material; un act comis cu intenţie care poate duce ia consumarea infrac
ţiunii nu este act de pregătire, ci de executare;
O în principiu, nu au relevanţă penală nu sunt incriminate (legiuitorul român a optat pentru sis
temul neincriminării actelor de pregătire, ca regulă de la care există unele excepţii);
O excepţii de la lipsa de relevanţă penală a unor acte preparatorii:
* actele preparatorii asimilate tentativei şi deci sancţionate, în cazul anumitor fapte incri
minate, asemănător tentativei [împrumută sistemul de sancţionare de la tentativă, deşi nu
reprezintă, propriu-zis, acte de executare - spre exemplu, în situaţia unor infracţiuni contra
securităţii naţionale - art. 412 alin. (2) CP};
® în acest caz, dacă se comit atât actele de pregătire incriminate prin asimilare cu tentati
va, cât şi tentativa acelei infracţiuni sau chiar respectiva infracţiune, în formă consumată,
nu va exista răspundere penali distinctă pentru aceste dtape/fâze ale activităţii infracţio
nale; stadiile anterioare mai puţin grave fiind absorbite în cele mai grave, mai avansate
{actele de pregătire în tentativă, ambele în infracţiunea fapt consumat).
❖ acteie preparatorii ce realizează conţinutul unei aite fapte, incriminate separat/autonom [de
exemplu, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori - art 314 CP - în raport de
unele infracţiuni de falsificare de monede; timbre sau de alte valori; constituirea unui grup
infracţional organizat - art. 367 CP; în acest caz, dacă se comite atât infracţiunea care repre
zintă un act preparator incriminat autonom, cât şi infracţiunea astfel pregătită (ca fapt consu
mat sau tentativă, dacă este încrîminată/pedepsibilă), se va naşte un concurs de infracţiuni
(formă a pluralităţii de infracţiuni), răspunderea penală a infractorului nemaifiind generată
de comiterea unei singure fapte penale, ci a maî multora].
După o; opinie doctrinară (controversată), actele preparatorii înfăptuite de altă persoană:]
decât autorul vor reprezenta o formă de complicitate anterioară la infracţiune (doar dacă [
NB autorul trece la executarea hotărârii infracţionale şi săvârşeşte cel puţin o tentativă]
pedepsibiîă, folosindu-se de actele de pregătire respective).
II. TENTATIVA
A rt 32. Tentativa. (1) Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost
însă întrerupta sau nu şi-a produs efectul.
(2) Nu există tentativa atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost concepută
executarea.
Noţiune - formă a infracţiunii aparţinând fazei executării ce constă în punerea în

executare a hotărârii infracţionale, hotărâre care:
O fie a fost întreruptă (tentativa imperfectâfîntreruptâ};
O fie nu şi-a produs efectul, deşi a fost executată integral (tentativa perfectâ/ter-
minatâ).
O se poate săvârşi doar cu intenţie directă sau indirectă;

O implică efectuarea unor acte de executare, altfel nu se poate vorbi despre tentativă.
Pentru a exista tentativă, executarea trebuie să fi început. Dacă cel care a hotărât săvârşi- |
teainfracţiunii se răzgândeşte:înainte;de a fi desfăşurat măcar un început de executare, ;
NB sau nu mai reuşeşte, din diverse motive, să treacă la executare, nu se poate discuta despre j
tentativă ta respectiva jnfra'ctîuvnej ;
O deşi nu produce urmarea imediată tipică necesară pentru consumarea infracţiunii în cauză, se
creează cel puţin o stare de pericol pentru valoarea socială protejată.
w .
Fazele şi formele infracţiunii 127
1, Condiţiile şi conţinutul tentativei

C o n d iţ iile t e n t a t i v e i:
O existenţa intenţiei de a săvârşi o infracţiune (intenţia poate fi atât directă, cât şi indirectă -
această condiţie exclude culpa sau praeterintenţia);
O punerea în executare a intenţiei infracţionale (trebuie distins atent între actele de pregătire şi
cele de executare, doar cele din urmă atrăgând sancţionarea faptei comise, ca tentativă);
O executarea să fi fost întreruptă sau să nu-şi fi produs efectul, deşi a fost desfăşurată integrai.
Conţinutul tentativei:
O obiectul juridic -> acelaşi cu cel al infracţiunii consumate;
3 obiectai material poate exista sau nu, în funcţie de tipul de infracţiune;
3 subiectul activ este persoana fizică sau juridică, iar participaţia este posibilă în toate formele ->
dacă este cerută o anumită calitate pentru subiectul activ nemijlocit al infracţiunii consumate,
este necesar ca acea calitate să existe şi în cazul infracţiunii rămase în faza tentativei;
O elementul material actul de executare incriminat, dus sau nu până ia capăt constă întot
deauna într-o acţiune (tentativa nu este posibilă ta infracţiunile omisive proprii);
3 urmarea imediată ca reguiă, constă într~o stare de pericol;
3 latura subiectivă -> doar intenţia directă sau indirectă.
în cazul infracţiunilor complexe, trebuie să existe măcar un început de executare a acţiunii j

mijloc. j
Spre exemplu, la infracţiunea complexă de viol, se reţine tentativa la viol atunci când \
m victima a fost imobilizată în scopul consumării actului sexual (acţiune mijloc), dar actul
sexual nu a mai avut loc.
§;; Forme
Clasificarea tentativei:
O în funcţie de gradul de realizare a elementuiui material
<* perfectă (terminată) sau
*> imperfectă (întreruptă).
O în funcţie de aptitudinea de a produce rezultatul socialmente periculos prevăzut de norma de
incriminare
*** idonee sau
**♦ neidonee.
După o clasificare (parţial disputată de o parte a doctrinei actuale) privind motivele pentru ;
r care fapta nu s-a consumat; tentativă proprie, tentativă improprie (relativ improprie şi ;
NB absolut improprie) - în timp ce o parte a doctrinei apreciază că această clasificare era \
specifică doar fostului Cod penal şi nu mai poate fi efectuată de lege lata, o ajtăparte a :
doctrinei (pe care o susţinem, inclusiv prin raportare !a aspectele meniionafe în Expunerea
d e ; . v e i :'â \ t n o u l t i i ; d v - p W h ' â ' l ^ Î a :V=tenta-t-ivă'.' relativ improprie}; apreciază că
aceasta rămâne o clasificare teoretică valabilă şi viabilă, parţial paralelă cu aceea în
tentativă idonee (tentativa proprie şi cea relativ improprie) şi tentativă neidonee (tentativa
absolut improprie).
Tentativa perfectă şi tentativa imperfectă113

Tentativa perfectă -> terminată -> neproducerea rezuitatului.
O actul de executare este finalizat (dus până la capăt);
O rezultatul nu se produce, fie din cauze dependente de autor (împiedicarea producerii rezuitatului
- cauză de nepedepsire a tentativei - art. 34 CP), fie - adeseori - din cauze independente de
voinţa autorului, care pot fi:
♦ > anterioare (se produc anterior începerii executării - preexistă trecerii la executare de
exemplu, pistolul folosit pentru a suprima viaţa victimei era stricat; ceea ce autorul nu ştia;
aşa că ia apăsarea pe trăgaci nu s-a declanşat focul de armă);
♦ > simultane (intervin în acelaşi timp cu executarea - sunt concomitente de exemplu, o
persoană observă infractorul care îndreaptă pistolul spre victimă şi sare asupra acestuia
modificând traiectoria glonţului exact la momentui declanşării focului de armă, astfel încât
nu mai decedează nimeni);
*> supravenite/posterioare/consecutive (intervin după ce a început şî s-a finalizat executarea,
de exemplu, victima împuşcată este transportată de urgenţă ia spital unde o intervenţie
chirurgicală rapidă îi salvează viaţa).
O este posibilă la:
♦ > infracţiunile de rezultat, dacă sunt susceptibile de tentativă perfectă (de exemplu, nu permit
tentativa perfectă, deşi sunt, în opinia doctrinei majoritare, infracţiuni de rezultat: furtul,
violul, care se consumă odată cu efectuarea actului material);
❖ infracţiunile de pericol concret.
O parte a doctrinei apreciază că tentativa perfecta mu ar ti compatibilă, cíe principiu, ca j

infracţiunile de pericol, fără a distinge după specia acestora. Este însă de observat că la j
infracţiunile de pericol concret este posibil a se desfăşura integrai acţiunea fără să apară, ;
* automat, starea de pericol, ceea ce permite existenta tentativei perfecte, spre deosebire j
NTţ f :
de infracţiunile de pericol abstract, unde finalizarea comiterii elementului material con- j
;duce la apariţia prezumţiei absolute de periclitare a valorii sociale, la acestea fiind posibilă ]
: doar tentativa întreruptă.
[1] Pentru o prezentare comparativă a acestor instituţii, a se consulta tabelui din anexa nr, 4.
Tentativa imperfectă -> întreruperea executării.

O actul de executare nu a fost finalizat, fie din voinţa autorului (cazul desîstarii - cauză de nepe-
depsire - art. 34 CP), fie din alte cauze {de exemplu, semnale de alarmă, rezistenţa victimei, inter
venţia unui poliţist, imposibilitatea de a deschide un lacăt);
♦ > cauzele trebuie să fie preexistente sau concomitente trecerii la executare; nu pot fi cauze
posterioare.
O este posibilă la:
❖ infracţiunile de rezultat;
♦ > infracţiunile de pericol concret;
❖ infracţiunile de pericol abstract (singura formă de tentativă compatibilă cu aceste infrac
ţiuni).
f Atât tentativa perfectă, cât şi cea imperfectă pot fi, după caz, idonee sau nei.cicmee (pro- !
* prie/reiativ improprie/absolut improprie) - criteriile de clasificare fiind distincte, se pot j
NB combina fp toate variantele posibile. j
0
!MÊâm
A n e xa n r. 4
TENTATIVA IMPERFECTĂ ... , TEPîÎÂlIVÂRERFÎECTĂ

(ÎNTRERUPTĂ) ;' (TERMINATĂ)
Actul de executare NU ESTE FINALIZAT: Actul de executare ESTE FINALIZAT Şi REZULTATUL NU S-A
o fie din voinţa autorului (cazul desistării - cauză de PRODUS:
nepedepsire/impunitate a autorului tentativei imper ® fie din voinţa autorului {cazul împiedicării producerii
fecte - art. 34 CP); rezultatului - cauză de nepedepsire/impunitate a
o fie din alte cauze {independente de voinţa sa; se autorului tentativei perfecte - art. 34 CP),
include aici şi intervenţia împiedicării săvârşirii infrac » fie din alte cauze (independente de voinţa sa; se inclu
ţiunii de către un participant - cauză de nepedepsire a de aici şi intervenţia împiedicării săvârşirii infracţiunii
tentativei comise în participaţie penală - art. 51 CP). de către un participant - cauză de nepedepsire a
tentativei comise în participaţie penală - art. 51 CP).
CAUZELE ÎNTRERUPERII EXECUTĂRII: CAUZELE NEPRODUCERI! REZULTATULUI:
• anterioare sau simultane executării. * anterioare;
• simultane;
« supravenite.
Posibilă Sa: Posibilă la:
1. infracţiunea de PERICOL: 1. infracţiunea de PERICOL
a) CONCRET; a) CONCRET;
b) ABSTRACT; b}~;
2. infracţiunea de REZULTAT, 2. infracţiunea de REZULTAT, dacă acea infracţiune este
susceptibilă de tentativă perfectă.
NB! De exemplu, NU au formă perfectă infracţiunile de

furt, viol, act sexual cu un minor.
3. Tentativa idonee şi tentativa neidonee

Tentativa idonee periculoasă
O poate fi:
perfectă - terminată - actul de executare a fost dus la sfârşit;
Spre exemplu, autorul a împuşcat victima, dar aceasta nu a decedat
♦ > imperfectă - întreruptă - actul de executare a fost întrerupt.
Spre exemplu, autorul a îndreptat arma spre victima (arma de foc fiind una reală, încărcată cu
muniţie de război}, dar nu a împuşcat victima, întrucât a fost imobilizat de un trecător.
■ potrivit clasificării paralele, în tentativă proprie şi: improprie frelativ şi absolut), tentativa j
idonee corespunde, de principiu, tentativei proprii {actul.de executare desfăşurat: are apţi- j
tudinea; concretă şi: abstractă de a conduce la consumarea:infracţiunii) :şi: celei: relativ •
r improprii (în abstract, actul de executare început are aptitudinea de:a conduce la consu- i
NB marea infracţiunii, dar nu şi în concret, din anumite motive: insuficienţa sau defectuozita- ;
tea instrumentelor utilizate sau absenţa temporară a obiectului material şi/sau: subiectului :
pasiv de la locul săvârşirii Infracţiunii, în timpul comiterii acesteia).
Condiţii:
O să existe intenţia directă/indirectă de a săvârşi infracţiunea;
o intenţia de a săvârşi infracţiunea să fi fost pusă în executare;
o actele de executare:
❖ să fi fost întrerupte (tentativă imperfectă);
❖ deşi duse până la capăt, să nu~şi fi produs efectul din orice motive (tentativă perfectă).
O săvârşirea infracţiunii să fi fost concepută în mod idoneu (apt să producă rezultatul).
Tentativa neidonee -> nepericuioasă (absurdă)
fôTrîvit clasificării paraleie, în tentativă proprie şi improprie (relativ şi absolut), tentativa

r neidonee corespunde, de principiu, tentativei absolut improprii (actul de executare: desfă
NB şurat nu are aptitudinea concretă şi nici măcar abstractă de a conduce la consumarea
infracţiunii).::;;::;
3 poate fi:
*> perfectă terminată - actul de executare (inapt a conduce ia consumarea infracţiunii) a fost
dus la sfârşit (fără care rezultatul tipic infracţiunii respective, forma consumată, să se
producă);
imperfectă - întreruptă - actul de executare a fost întrerupt (inapt a conduce ia consumarea
infracţiunii).
Condiţii:
O să existe intenţia dîrectă/indirectă de a săvârşi infracţiunea;
O intenţia de a săvârşi infracţiunea sa fi fost pusă în executare;
O acteie de executare:
❖ nu şi-au produs efectul, deoarece săvârşirea infracţiunii a fost concepută în mod neidoneu
(inapt să producă rezultatul/absurd).
Spre exemplu, autorul a vrut să ucidă victima prin stropirea acesteia cu apă sfinţită sau prac
ticând ritualuri Voodoo (a înţepat o păpuşă reprezentând victima, cy ace înfipte în zone cores
punzătoare zonelor de pe corp care adăpostesc organe vitale).
O consumarea infracţiunii nu se va produce din cauza:
<♦ modului eronat (absurd) în care a fost concepută executarea;
♦ > folosirii unor mijloace absolut inapte sa producă urmarea;
❖ imposibilităţii materiale de a se ajunge la rezultat.
Acest aspect este controversat în literatura de specialitate şi problema se ridică în ipote- ;

zele în care obiectul juridic nu poate fi verificat, ca efect al inexistenţei absolute a obiec- |
tului material ce îl încorporează în cazul infracţiunilor materiale, ca exemplu, problema
este analizată în doctrină plecând de la cazul unui act tanatogenerator exercitat asupra
unui cadavru, fără a se cunoaşte aspectul decesului victimei - făptuitorul crede că victima
doarme şi o împuşcă în cap, dar la autopsie se constată că victima era deja decedată de
Ţ* câteva ore, ca efect ai unui infarct produs în somn. în opinia doctrinei majoritare, nu există
jVjiB tentativă, situaţia fiind asimilabilă celei a tentativei neidonee/absolut improprii, din mo
ment ce nu poţi ucide un om mort, obiectul material ~ corpul persoanei în viaţă - nu mai
există, lipsin d şi particular izarea con cretă a ob iectu lui juri dic: dreptul la viaţă al persoanei u
în general, ai acelei persoane, deja decedate, în special. O altă opinie, insistând asupra
necesităţii stabilirii caracterului idoneu sau neidoneu al actului de executare, în privinţa
aptitudinii de a produce rezultatul, potrivit unei evaluări ex ante, iar nu ex post, consideră
că în acest caz există tentativă pedepsibiiă. / :i j
O nu este o veritabilă tentativă (nu există, de fapt, tentativă, din punct de vedere juridic);
O aprecierea caracterului idoneu al actului de executare exercitat pe caz concret, de a produce
urmarea tipică necesară pentru consumarea infracţiunii, se face luând în calcul atât aspecte
obiective (prin raportare la o persoană medie), cât şi subiective (având în vedere şi persoana
autorului, precum şi datele existente ia dispoziţia acestuia), la momentul treceri ia executare (de
principiu, evaluarea se face după criteriul ex ante, iar nu ex post - nu trebuie folosite, ca regulă,
informaţii care nu erau disponibile celui care a acţionat, la momentul la care a acţionat, sau care
nu ar fi fost disponibile niciuneî alte persoane - etalon = omul mediu).
Tentativa nu se confundă cu fapta putativă. în cazul faptei putative, făptuitorul acţionează

având convingerea greşită că fapta pe care o comite este incriminată/este tipică (eroare
Fazele şi formeie infracţiunii 135
inversă; după o opinie, doar eroare Inversă de drept penal, iar după opinia majoritară, fie
eroare inversă de drept, fie eroare inversă de fapt). Practic, există faptă/infracţîune
putativă atunci când o persoană crede sincer, dar incorect (eronat)că ..o activitate pecare a-?
comis-o are valoare infracţională (este infracţiune),: deşi aceastanu constituie:infracţiune;;..:. s
■ Exemplu de fapta putativă; autorul consideră că distrugerea (fără explozii, incendiere sau: ;
alte mijloace care ar expune unui pericol alte persoane sau bunuri) propriului telefon este *
infracţiune; autorul unui adulter este convins că fapta sa constituie (încă) infracţiune (până ;
în anul 2006, fapta a fost incriminată, potrivit ort 304 din fostul Coc/ penai, la acest \
moment ea nu mai reprezintă infracţiune).
4. Categorii de infracţiuni în cazul cărora nu este posibila tentativa

O infracţiunile săvârşite din culpă (aspect ce decurge din chiar definiţia tentativei, care se referă ia
punerea în executare a intenţiei de a comite infracţiunea);
O infracţiunile săvârşite cu intenţie depăşită -> culpa finală împiedică posibilitatea de a se reţine
tentativa la infracţiunea praeterintenţionată, în ansamblul ei, însă, la infracţiunile praeterinten-
ţionate, complexe pe conţinutul lor caiîficat/agravat, tentativa este posibilă. Este o aparentă
excepţie de ia regulă, în realitate o confirmare a acesteia, deoarece existenţa tentativei în cazul
acestor infracţiuni este o iluzie: în fapt, tentativa este atrasă exclusiv de partea strict intenţionată
a infracţiunii respective, în timp ce partea secundară (din culpă, care e suprapusă părţii intenţio
nate) atrage aprecierea de ansamblu a infracţiunii respective ca fiind praeterintenţionată (se
consumă însă, fiind o infracţiune complexă, o unitate infracţională, iar per ansamblu, fapta se
reţine ca o tentativă la o infracţiune cu intenţie depăşită);
De exemplu, tentativa de tâlhărie (încercare nereuşită de a sustrage prin violenţa, în condiţiile în
care violenţa s-a exercitat, însă bunul nu a mai fost însuşit pe nedrept) care a dus la moartea victi
mei {violenţa consumata exercitată pentru a sustrage bunul a produs din culpă, suprapusă peste
intenţie de iovire/vătâmare, decesul, iar subiectul activ, speriat fiind, nu a mai sustras bunul -
practic, tentativa este determinată de neconsumarea componentei de sustragere, pur intenţio
nate, a infracţiunii, iar caracterul de infracţiune praeterintenţionată este atras de componenta
infracţională contra persoanei ~ lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte - care s-au
consumat).
O infracţiunile omisive proprii tentativa este însă posibilă la infracţiunile comisiv-omisive (comi-
sive prin omisiune);
3 infracţiunile de obicei şi cele de simplă repetare (în doctrină s-a exprimat şi opinia că la infrac
ţiunile de simplă repetare tentativă ar fi posibilă);
3 infracţiunile cu executare promptă săvârşite prin viu grai (de exemplu, ameninţarea)
tentativa este însă posibilă la infracţiunile cu executare promptă săvârşite în scris;
3 infracţiunile de consumare anticipată.
De exemplu, darea şi luarea de mită, unde simpla solicitare sau acceptare a unei propuneri consu
ma fapta (practic, în cazul acestei categorii de infracţiuni, legiuitorul a coborât pragul mo-
mentuiui tipic, al consumării, de ia nivelul obişnuit, ia unul inferior, absorbind în etapa consumării
şi stadiile natural anterioare acesteia, precum tentativa.
Sancţionarea tentativei^1
Art. 33. Pedepsirea tentativei. (1) Tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta,
(2) Tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la
jumătate. Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre
aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
O Codul penal român -> regula este sistemul diversificării pedepselor [excepţia: nrt 36 alin. (3) CP
- în cazul infracţiunilor complexe şi praeterintenţionate pe conţinutul agravat, rămase la stadiul
de tentativă, prin aceea că se produce doar rezultatul mai grav al acţiunii secundare, per a
contrarie: nu se produce şi rezultatul acţiunii principale), se adoptă parificarea de pedeapsă
{sancţiunea penală se va stabili între aceleaşi limite ca acelea care funcţionează în raport de
faptul consumat) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, cu limitele
reduse la jumătate sau înlocuită conform legii (în caz de detenţiune pe viaţă - pedeapsă
abstractă pentru fapta consumată, tentativa conduce la aplicarea pedepsei închisorii, între 10 şi
20 de ani);
O dacă pentru infracţiunea consumată sunt prevăzute pedepse alternative, instanţa trebuie mai
întâi să se decidă asupra uneia dintre ele, şi apoi să procedeze la reducerea limitelor, atribuirea
efectului atenuant al tentativei (stare generală de atenuare), corespunzător categoriei de
pedeapsă pentru care a optat;
O dacă pedeapsa este amenda, se reduce doar numărul ziielor-amendă, prevăzute ca limite
speciale, nu şi numărul ziielor-amendă generale; în cazul prevăzut de art. 61 alin. (5) CP, potrivit
art. 61 alin. (6) CP, limitele care se vor reduce pot fi ceie prevăzute de lege sau acelea indicate
potrivit art. 61 alin. (5) CP (cele majorate, ca efect al deciziei instanţei);
O în cazul persoanei juridice, limitele speciale ale ziielor-amendă prevăzute pentru infracţiunea
consumată [inclusiv cele majorate cu 1/3, conform art. 137 alin. (5) C. pen.] se reduc la jumătate.
Limitele îegafe ale pedepselor complementateilîmite generale, ireductibile ~ art. 2 alin, (3)
J"* CP] nu se vor reduce ca urmare a reţinerii tentativei corniterea infracţiunii în forma
fsjS tentată nu are efe cte: asupra limitelor legale aie ped epsel or: corn pi ementare, ci numai
asupra limitelor speciale ale pedepselor principale.
în cazul infracţiunii complexe praeterintenţionate, dacă fapta rămâne la stadiul de

tentativă (nu se produce rezuftatul acţiunii principale), dar se produce praeterintenţionat
NB un rezuitat/maigrăv aferent acţiunii secundare, chiar dacă fapta, în ansamblul ei, rămâne
la stadiul de tentativă, pedeapsa este cea prevăzută de iege pentru infracţiunea complexă
Pentru o prezentare a infracţiunilor pentru care legea prevede sancţionarea tentativei, a se consulta tabelul din anexa
nr, 5.
Fazele şi formele Infracţiunii 137
consumată (de exemplu, în cazul violului: da că actul sexu al nu se consumă, dar victima:
decedează, în [urma violenţelor-aplicate doar cu intenţia de a lovi, pentru a înfrânge
rezis tenta: victimei deşi acţiunea p rin cipală a râm as ia stadiul de ten ta tivâ, s-a p rodus:
din culpă rezultatul mai grav prevăzut de norma de incriminare [existând, per ansamblu,
intenţie depăşită}, într-o asemenea situaţie, limitele de pedeapsă nu vor fi reduse cu 1/2,
pedeapsa urmând a fi stabilită între limitele prevăzute de lege pentru Infracţiunea
complexă consumata - grt 36 alin, ¡3} CP], :
Dezlegarea unor chestiuni de drept: potrivit Deciziei nr. 6/2014 a înaltei Curţi de Casaţie şi \
Justiţie, „în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a;cauzei potrivit \
r art. 6 alin. (1} din Codul penal, în cazul tentativei, maximala: pedepsei ce trebuie
avută: în vedere este maximul prevăzut de iege pentru forma tentată (maximul special ai
\
\
NB
pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, redus sau înlocuit conform !
dispoziţiilor privind tratamentul sancţionator ai tentativei}",:
A n e xa n r. 5
TENTATIVĂ INCRIMINATĂ . ■, TEĂÎTATlVÂ WdSiBilĂ, DAft . . , j .T E N tA tÎV Ă fM P O SÎB Îlâ: .

ÊtNCR|N))NAŢĂ
"Tlânnor/omor calificat; « ucidere la cererea victimei; • infracţiunile săvârşite din culpă;
* lipsire de libertate în mod ilegal, « determinarea sau înlesnirea « infracţiunile omîsive proprii;
mai puţin când are ca urmare sinuciderii; o infracţiunile praeterintenţionate,
moartea; • lovirea sau alte violenţe; dacă nu sunt complexe pe
* vioi, mai puţin când are ca urmare • vătămare corporală, săvârşită cu conţinutul lor agravat/cafsficat
moartea; intenţie Indirectă;
* vătămare corporală, săvârşită cu o relele tratamente aplicate minorului;
scop (şi intenţie directă); ® încăierare;
* act sexual cu un minor; « uciderea ori vătămarea
» furt simplu/caiificat/în scop de nou-născutului săvârşită de către
foiosinţă {numai tentativa mamă;
imperfectă); » ameninţare;
* înşelăciune; * şantaj;
* delapidare; o violarea de domiciliu/sedîului
* tâîhărie/tâîhărie calificata (numai profesional, săvârşită prin
tentativa imperfectă), nu şi tâlhăria pătrundere;
urmată de moartea victimei11^; « abuz de încredere, săvârşit prin
* tortura în forma tip, mai puţin când acţiune;
are ca urmare vătămarea * gestiune frauduloasă;
corporală/moartea; ® însuşirea bunului găsit, săvârşită prin
o distrugere, când acţiunea penaîă se acţiune;
pune în mişcare din oficiu; « tulburare de posesie;
* distrugere calificată; » uzurparea de calităţi oficiale;
* evadare; * Inducerea în eroare a organelor
* înlesnirea evadării, mai puţin când judiciare;
este săvârşită din culpă; • favorizarea făptuitorului;
* fals materia! în înscrisuri oficiale; ® tăinuire;
* fals intelectual; » mărturie mincinoasă;
* fals în înscrisuri sub semnătură « cercetarea abuzivă;
privată. • supunerea la rele tratamente;
o represiunea nedreaptă;
« asistenţa şi reprezentarea neloială;
* nerespectarea hotărârilor
judecătoreşti;
® purtarea abuzivă, în forma
agravată/abuz în serviciu, săvârşit
prin acţiune;
« uz de fals;
» fals în declaraţii;
E3J Este o chestiune controversată, în acest caz existând şi o opinie care afirmă că, în baza art. 36 alin. (3) CP, nici nu este
necesară o prevedere expresă a tentativei în cest caz, aplicându-se direct prevederile generale.
’TENTftTiVĂ-mCRlMrNATĂ l^ l^ lf Ă R b S - lB ÎL ^ b A R [ f E M îh t M iy p d s M iÎA ■ ;
■ N JE ţN C R iC IN A T Ă -V : |
» fals privind identitatea;
® incest;
o abandon de familie;
« nerespectarea măsurilor privind
încredinţarea minorului;
o tulburarea ordinii şi liniştii publice;
® ultrajul contra bunelor moravuri.
6. Cauze de impunitate/nepedepsire a tentativei, incidente pentru autor113
Art. 34. Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului. (1) Nu se pedepseşte autorul care, înainte de descoperirea
faptei, s-a désistât ori a încunoştinţat autorităţile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea să poată fi împiedicată, sau a
împiedicat el însuşi consumarea infracţiunii.
(2) Daca actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune,
se aplică pedeapsa pentru această infracţiune.
Noţiune - comun desistării şi împiedicării producerii rezultatului -> cauze de impu

nitate/nepedepsire a tentativei, de care beneficiază numai:
O autorul;
O coautorii, cu condiţia ca fiecare dintre ei să se desisteze sau toţi să împiedice
producerea rezultatului.
Noţiune - întrerupere voluntară a executării acţiunii ce formează activitatea infrac

ţională.
O premisă -> în absenţa desistării, făptuitorul ar fi realizat o tentativă pedepsibîiă (incriminată de

lege);
O condiţii:
❖ făptuitorul realizează acte de executare, afiându~se în faza tentativei imperfecte;
❖ făptuitorul este cel care întrerupe executarea este nevoie de manifestarea univocă a
voinţei sale (fie o inacţiune - regula fie o acţiune);
❖ executarea este întreruptă voluntar de făptuitor dacă acesta este constrâns la încetarea
activităţii, tentativa realizată de ei rămâne pedepsibilă;
❖ întreruperea trebuie să aibă loc înainte de descoperirea faptei (întrerupere eficientă) adică
înainte ca aceasta să fi ajuns la cunoştinţa organelor judiciare sau a cuiva care ar fi putut să le
sesizeze;
nu se va considera că există desistare dacă autorul a amânat continuarea actelor de execu
tare ori a renunţat la efectuarea acestora, însă a însărcinat o altă persoană să le continue.
O sferă de aplicare este posibilă numai ia tentativa imperfectă;
3 natură juridică -> este o cauză personală de nepedepsire a tentativei (produce efecte in per
sonam, nu profită celorlalţi participanţi);
115Pentru o prezentare comparativă a acestor instituţii, a se consulta tabelul din anexa nr. 6.
Este necesar ca toţi coautorii să;se fî désistât. Dacă numai un coautor s-a désistai; acesta;
r*
va beneficia de cauza: de nepedepsire prevăzută la art. 51 C. pen. (împiedicarea săvârşirii
NB
infracţiunii), cu condiţia ca fapta să rămână în faza de tentativă.
Complic ii/i nst igator ii nu profită de desistarea autorului, ci, pentru a nu fi pedepsiţi, trebuie
NB să împiedice consumarea infracţiunii.
O se poate realiza prin:

❖ inacţiune (lîcită/ilîcită);
❖ acţiune (lîcită/tiîcîtă).
r Nu există desîstare dacă autorul amână continuarea actelor sau deleagă pe altcineva.
NB
6.2. Împiedicarea producerii rezuitatufui
Jl r Noţiune - împiedicarea voluntară de către făptuitor, după realizarea integrala a

elementului material al infracţiunii, a producerii rezultatului vătămător,
O premisă în absenţa împiedicării producerii rezultatului, făptuitorul ar fi fost sancţionat penal

pentru tentativa pedepsibîlă/încrtminată pe care a comis-o);
O condiţii:
❖ făptuitorul realizează în întregime elementul material al infracţiunii (acţiunea ilicită);
❖ să nu se fi produs rezultatul socialmente periculos;
+> după executarea elementului material, în mod voluntar, făptuitorul împiedică producerea
urmării socialmente periculoase (chiar şi prin anunţarea autorităţilor);
♦ > împiedicarea producerii rezultatului este realizată voluntar de făptuitor dacă acesta este
constrâns, tentativa realizată de el rămâne pedepsîbîlă în concret;
❖ trebuie să Intervină înainte de descoperirea faptei şi producerea urmării (împiedicare efi
cientă).
împiedicarea producerii rezuitatulurnm se confundă cu înlăturarea rezultatului sau a

r* consecinţelor infracţiunii, care se situează ulterior consumării infracţiunii şi nu produc
NB efectul impunităţii/nepedepsirii, ci, eventual, sunt valorificate în procesul de Individuali-:;
■ zare'a pedepsei. :q
O sferă de aplicare este posibilă numai la tentativa perfectă;
r* împiedicarea producerii rezultatului nu este posibilă la infracţiunea de pericol (nici concret,

jtyg nici abstract);ci numai la infracţiunea de rezuitat. ;
2 natură juridică -> este o cauză personală de impunitate/nepedepsire (produce efecte in perso
nam, nu profită celorlalţi participanţi);
O se poate realiza:
❖ numai prin acţiune (licită/îlicită).
Trebuie ca toţi coautorii să fi împiedicat producerea rezultatului.. Dacă numai un coautor i

r* împiedică producerea rezultatului, acesta va beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută j
la art. 51 C. pen. {împiedicarea săvârşirii infracţiunii), cu precizarea ca fapta să rămână în \
faza de tentativă.
r Complicii/instigatorii nu profită de împiedicarea producerii rezultatului de către autor, ci, ;

j\t pentru a nu fi pedepsiţi, trebuie să împiedice consumarea infracţiunii. i
Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului sunt cauze) de; nepedepsire: de^ care j
beneficiază : număr autorul (şi coautorii, dacă fiecare îm p arte: îndeplineşte: condiţiile \
r desistării/împiedicării producerii rezultatului), în cazul participanţilor: (compiici/instiga- ;
NB tori/coautori), cauza de nepedepsire incidenţă este cea de: la art. 51 C. pen., ce va fi 1
analizată cu ocazia tratării participaţiei penale. :
63. Efecte
O cauze de impunitate făptuitorul nu va fi sancţionat penal (pedepsit sau sancţionat prin măsuri
educative) pentru tentativa comisă (săvârşită);
O dacă actele îndeplinite anterior desistăriî sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă
infracţiune - se aplică pedeapsa pentru această infracţiune [acte de executare calificate - art. 34
alin. (2) CP].
Exemplu; „Nu sunt aplicabile prevederile art 22 C. pen. (în prezent art. 34 C. pen. - n.r.) referi
toare la apărarea de pedeapsă dacă făptuitorul nu a curmat de bunăvoie executarea începută, ci
a dus până ia capăt activitatea sa infracţională, săvârşind toate actele necesare pentru obţinerea
rezultatului) care însă nu s-a produs din motive independente de voinţa acestuia.
Desistarea constă în renunţarea autorului la săvârşirea faptei a cărei executare se află în curs. Ea
trebuie să fie voluntară, nedeterminată de o cauză externă şi trebuie să se producă mai înainte ca
executarea să se fi terminat Or, în speţă, prin aruncarea repetată a minorei într-un râu,
executarea activităţii ce urma să realizeze infracţiunea de omor s-a terminat, fără ca ea să-şi
producă efectul, datorită unor cauze independente de voinţa făptuitorului, ceea ce înseamnă că
renunţarea inculpatului s-a produs nu înainte, ci după ce executarea a luat sfârşit. Pe de altă
parte, renunţarea inculpatului n-a fost voluntară, el oprindu-se în acţiunile saie determinat de
ţipetele minorei, ce i-au insuflat teama că va fi descoperit
împiedicarea producerii rezultatului constă în zădărnicirea de către făptuitor a survenirii
urmărilor vătămătoare ale faptei penale, a cărei executare s-a terminat. Acţiunea autorului de
împiedicare a producerii rezultatului trebuie să fie voluntară, nedeterminatâ de o cauză externă şi
trebuie sâ se producă mai înainte de descoperirea faptei. în speţă, este adevărat că executarea
faptei penale s-a terminat iar acţiunea inculpatului constând în transportarea minorei de la râu
la gara oraşului unde a abandonat-o - acţiune ce a dus ia salvarea minorei - s-a produs mai
înainte de descoperirea faptei, dar această acţiune n-a fost voluntară ci, aşa cum s-a arătat, ea a
fost determinată de ţipetele minorei, ce i-au provocat inculpatului teama că fapta va fi desco
perită" (T.S., dec. nr. 1407 din 8 august 1978, în C.D. 1978, p. 322).
A n e x a n r . <1
:V.;V i ÎM P iE D (C A R E A (Ţ y .':
D E S IS T A R E A
: V ■ P R O D U C ER II R E Z U L T A T U L U I" V .i
» trebuie ca autorul să comită o tentativa pedepsibilă « trebuie ca autorul să comită o tentativă pedepsibilă
(pedepsită de lege). (pedepsită de lege),
a împiedicarea producerii rezultatului nu se confundă cu
înlăturarea rezultatului sau a consecinţelor infracţiunii,
care se situează ulterior consumării infracţiunii.
* posibilă numai la TENTATIVA iMPERFECTĂ. » posibilă numai ia TENTATIVA PERFECTĂ.
# cauză personală de nepedepsire (nu profită celorlalţi * cauză personală de nepedepsire (nu profită celorlalţi
participanţi). participanţi).
• întrerupere VOLUNTARĂ a executării, care se poate » împiedicare VOLUNTARĂ a producerii rezultatului, care
realiza prin: se poate realiza:
a) INACŢIUNE (licită/ilicită); a) numai prin ACŢIUNE (licită/ilicită).
b) ACŢIUNE (licită/ilicită).
* întreruperea voluntară trebuie să intervină înainte de * împiedicarea producerii rezultatului trebuie să intervină
descoperirea faptei şi producerea urmării (întrerupere înainte de descoperirea faptei şi producerea urmării
eficientă). (împiedicare eficientă).
• NU este necesar ca desistarea să aibă caracter definitiv
(în acest sens, există opinii divergente exprimate în
doctrină).
• nu există desistare dacă autorul amână continuarea
actelor sau deleagă pe altcineva.
* trebuie ca toţi coautorii să se fi desistat; dacă numai un » dacă numai un coautor împiedică producerea
coautor s-a desistat, numai el va beneficia de cauza de rezultatului, numai el va beneficia de cauza de
nepedepsire prevăzută de art. 5 1 C. pen., cu menţiunea nepedepsire prevăzută de art. 5 1 C. pen., cu menţiunea
ca fapta să rămână în faza de tentativă. ca fapta sa rămână în faza de tentativă.
* compiicii/instigatorii nu profită de desistarea autorului, • compiicii/instigatorii nu profită de împiedicarea
ci, pentru a nu fi pedepsiţi, trebuie să împiedice producerii rezultatului de către autor, ci, pentru a nu fi
consumarea infracţiunii (art. 51 C. pen.). pedepsiţi, trebuie să împiedice consumarea infracţiunii
(art, 51 C. pen.}.
« împiedicarea producerii rezultatului NU este posibilă la
infracţiunea de pericol (nici concret, nici abstract), ci
numai la infracţiunea de rezultat.
m
i
|H. INFRACŢIUNEA FAPT CONSUMAT
Noţiune - executarea în întregime a elementului material şi producerea urmării

imediate prevăzute de lege (rezultat/stare de pericol).
O premisă s-a realizat integral acţiunea ce constituie activitatea infracţională {verbum regens) şi
s-a produs urmarea acesteia {rezultat/stare de pericol).
Spre exemplu, la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, infractorul a aplicat lovitura cu pal-
ma/pumnul peste faţa victimei, iar aceasta a fost lovită, resimţind o suferinţă fizicâ/necesitând
eventual îngrijiri medicale mai puţin de 90 de zile pentru recuperarea integrităţii corporale.
Momentul consumării:
O infracţiunea de rezultat -> momentul producerii modificării concrete în lumea înconjurătoare;
O infracţiunea de pericol abstract -> momentul finalizării comiterii integrale a acţiunii/inacţiuniî,
producându-se instantaneu şi starea de pericol (deoarece este prezumată şi - aşadar - se pro
duce starea de pericol se produce instantaneu, nu este posibilă împiedicarea producerii rezul
tatului);
O infracţiunea de pericol concret momentul în care starea de pericol se produce efectiv
consecutiv finalizării elementului material.
Recurs în interesai legii: prin Decizia nr. 5/2019 (M. Of. or. 34 din %mai 2019), înalta Curte I
de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece; recursul în interesul legii, a admis j
recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta ;
Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în interpretarea şi aplicarea art. 174, cu referire ia art. 154 j
* alin. (2) teza ! din Codul penai, stabileşte că: „Prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, I
data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infrac- j
ţîuniior simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui \
folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al j
obţinerii primului folos necuvenit". !
IV. ijNFhACpiipEA Fp\PT EPUIZAT
Noţiune - infracţiunea de durată (continuă, continuată, de obicei, progresivă}, pre

lungită în timp după momentul consumării, până la producerea ultimului rezultat
izvorât din activitatea infracţională,
~ premisă s-a realizat acţiunea ce constituie activitatea infracţională (verbum regens) şi infrac
ţiunea s-a consumat iar, fie datorită continuării activităţii infracţionale (infracţiunile: continue,
continuate, de obicei), fie datorită amplificării/agravării rezultatului iniţial, fără desfăşurarea în
continuare, după consumare, a elementului material, infracţiunea se prelungeşte în timp.
Spre exemplu, lipsirea de libertate în mod dedal (infracţiune continua), debut în data de 1 iulie
2020, epuizare (de exemplu, prin punerea în libertate a victimei} la 1 decembrie 2020.
Momentul epuizării:
O coincide cu momentul consumării, ia infracţiunile care nu au durată de consumare;
£> este situat ulterior momentului consumării, la infracţiunile cu durată (continue, continuate, de
obicei, inclusiv de simplă repetare, progresive).
Se consideră că momentul săvârşirii infracţiunii este: ^ ■ A!

* momentui epuizării fart. 154 alin. (2) CP), în cazul infracţiunilor:
11 continue;
■ continuate; ;
■ de obicei, inclusiv de simplă repetare;
* momentul consumării [art. 154 alin. (3) CP], în cazul infracţiunilor:
* progresive. 'A-:
UNITATEA DE INFRACŢIUNE
NR. 16
Noţiune - activitatea infracţională comisă în concret realizează conţinutul constitutiv
al unei singure infracţiuni (se încadrează juridic într~o singura infracţiune).
U n ita te a rezultă din unitatea acţiunîi/inacţiunii {unitatea juridică decurge

in f r a c ţ io n a lă n a t u r a lă -
din unitatea faptei în natura sa/potrîvit firescului lucrurilor în realitatea înconjurătoare);

O infracţiunea simplă;
O infracţiunea continuă;
0 infracţiunea deviată.
în legătură cu ipoteza încadrată sub denumirea de „infracţiune: deviată",; exîstă' una^dintre I

» cele mai stabile şi îndelungate controverse în; materie juridico-penală, referitor la încadra- j
* rea sa în categoria unităţii infracţionale sau a pluralităţii de infracţiuni - concurs ideai/for- i
mal de infracţiuni; în mod constant, prezentarea acestei chestiuni este efectuată în ;
doctrină în materia unităţii naturale de infracţiune.
Unitatea legaîă - rezultă din voinţa legii;

O infracţiunea continuată;
O infracţiunea complexă;
O infracţiunea progresivă;
O infracţiunea de obicei.
Unitatea legală este o formă artificială de unitate infracţională/în care unitatea juridicămu i
corespunde unei unităţi faptice, ci unei situaţii din realitatea obiectivă în care percepţia >
f°* indică existenţa unei pluralităţi, iar nu a unei unităţi, în condiţii în care legiuitorul optează, :
NB totuşi, din diverse considerente, să trateze activitatea infracţională săvârşită în concret ca ;
reprezentând o singură violare a legii penale - încadrabilă juridic într-o unică normă de
incri min are, generatoare a un ui sin g ur raport pen a1de conf Iict.
I. UNITATEA INFRACŢIONALA NATURALĂ

Noţiune - activitatea infracţională unică în realitatea obiectivă (potrivit naturi¡/fi
rescului lucrurilor) realizează conţinutul unei singure infracţiuni (se încadrează într-o
singură norma de incriminare, constituind o singură violare a legii penale şi deter
minând apariţia unui unic raport penai de conflict).3
3 premisă: făptuitorul îndeplineşte o singură acţiune/inacţiune (fie printr-un unic act, fie printr-o
multitudine de acte materiale de executare, comise în strânsă conexiune spaţio-temporaiă şi
săvârşite tri temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale), iar prlh Aceasta realizează conţinutul unei
singure infracţiuni.
1. Infracţiunea simplă
Noţiune - infracţiunea comisă printr-o activitate unică (din punct de vedere obiectiv
şi subiectiv) o acţiune sau inacţiune care produce o singură urmare imediată.
Caracteristici:
O are, ca regulă (de principiu), un singur obiect juridic;
O are o singură urmare imediată;
£> există o singură rezoluţie infracţională (afirmaţie valabilă pentru ipoteza săvârşirii cu intenţie a
infracţiunii);
O se poate săvârşi cu orice formă de vinovăţie (intenţie, intenţie depăşită, culpă);
O se săvârşeşte printr-o singură acţiune/inacţiune, care se realizează prin unul/mai multe acte de
executare;
Z> dacă există mai multe acte de executare (unitate naturală colectivă/infracţiune simplă cu plu
ralitate de acte materiale de executare), este necesar:
❖ ca actele să fie de aceeaşi natură;
❖ ca actele să fie realizate de aceeaşi persoană, cu rezoluţie unică;
❖ să existe un proces execuţionai unic (unitate spaţio-temporală, fără întreruperi nefireşti);
❖ ca actele să aibă aceeaşi finalitate;
♦ > ca actele să întrunească elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni (omogenitate de
încadrare juridică);
❖ ca actele să se îndrepte împotriva aceluiaşi subiect pasiv (în cazul infracţiunilor contra per
soanei); se discută în doctrină dacă regula este incidenţă şi în cazul altor categorii de infrac
ţiuni, precum cele contra patrimoniului, opinia majoritară fiind în sens contrar - de exemplu,
se admite, în principiu - soluţie majoritar acceptată - că în cazul în care o persoană pătrunde
într-un vestiar şi sustrage prin acte de luare distincte bunuri mobile din mai multe dulapuri,
aparţinând unor persoane diferite, unitatea spaţio-temporală şi de rezoluţie infracţională va
determina reţinerea unei singure infracţiuni de furt, iar nu a atâtor infracţiuni concurente de
furt câţi subiecţi pasivi au fost prejudiciaţi.
De exemplu, este admisă, ca soluţie majoritară, unitatea naturală colectivă atunci când autorul
sustrage dintr-un depozit 15 de maşini de spălat, în intervai de 40 de minute, efectuând 15
transporturi din depozit până ia camionui în care a încărcat obiectele sustrase; există o unică
infracţiune de omor, cu multitudine de acte materiale de executare, atunci când X înjunghie pe Y
de 7 ori, cu un cuţit, în regiuni vitale ale corpului, într~o succesiune rapidă de lovituri aplicate.
Unitatea de infracţiune 153
D e z le g a r e a u n o r d h e s t îu n l d e d r e p t :
1. Prin Decizia nr, 20/2016 (M. Of, nr. 927 din 17 noiembrie 2016), înaita:Curte de Casaţie i
şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
stabileşte că,. „în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării ;
prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şî \
minore, în «aceeaşi împrejurare», se va reţine o: singură: infracţiune de proxenetism, ’
prevăzută de art. 213 alin, (1) şi (3) din Codul penai, în formă simplă-Ori de câte ori ;
:infracţiunea de proxenetism,; în : varianta înlesnirii: practicării ;prostituţiei,: se săvârşeşte
;asupra: a două sau mai: multe persoane vătămate majore şi/sau; minore, fără: legătură între •
r ele, sa va reţine un concurs de infracţiuni, prevăzut de art. 213 alin. {1), art. 213 alin. (3)
sau art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul pena!, după caz, cu reţinerea dispoziţiilor art. 38
m
alin. (1) din Codul penai".
2, Prin Decizia nr, 3/2017 (M. Of. nr. 269 din 13 aprilie 2017), înalta Curte de Casaţie şi
justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chesti uni de drept: în materie penală: stabileşte •
că, „în interpretarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi comba- ;
terea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate ;
în alineatul (l): al; acestui articol, care are ca obiect atât droguri: de risc,: cât şî droguri de |
mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune,
prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ".
Se păstrează unitatea naturală colectivă atât dacă autorul săvârşeşte mai multe variante j
ale elementului mate rial (în cazul în care infracţiunea are conţinut:con stitutiv alternativ, :
existând mai multe variante echivalente juridic la nivelul elementului material, de exemplu,
distrugere propriu-zisâ, precedată de acte de degradare sau aducere în stare de neîntre- \
r buinţare a unui bun, în cazul infracţiunii de distrugere), cât şi dacă acţiunea sa produce mai 1
m multe rezultate socialmente periculoase prevăzute alternativ (echivalente juridic) în norma
penală {spre exemplu, daca actul de agresiune fizică provoacă atât o suferinţă fizicâ/vătâ-
mare a integrităţii corporale, cât şi o atingere/deteriorare a stării de sănătate a persoanei j
vătămate).
2. Infracţiunea continuă
Noţiune - acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material se prelungeşte
natural (prin firescul lucrurilor) în timp, după momentul consumării, până la momen
tul epuizării (momentul final at încetării săvârşirii elementului material şi ai stopării
procesului de acumulare cantitativă a urmării imediate).
Caracteristici:
3 are, ca regulă (de principiu), un singur obiect juridic;
există o singură rezoluţie infracţională;
154 Drept pena!. Partea genérala
O executarea se prelungeşte în timp dincolo de mbnientul consumării, pâhă la intervenţia:

❖ unei noi manifestări contrare de voinţă (din partea infractorului);
❖ unei forţe contrare externe (aparţinând victimei, unui terţ, autorităţilor, unui eveniment for
tuit etc.) care pune capăt perpetuării elementului material şi procesului de augmentare/acu-
mulare a urmării imediate;
❖ unei hotărâri de condamnare, chiar nedefinitivă.
în mod obiectiv, în cazul pronunţării unei hotărâri; de condamnare (fiind discutat în

doctrină dacă acest efect obiectiv îl poate produce doar o condamnare definitivă sau şi una
nedefinitivă) - această ipoteză este de interes mai ales în căzui în care, pe fond, elementul
material nu este efectiv stopat la momentul pronunţării condamnării, ceea ce va produce o
scindare artificiala:obiectivă între fapta comisă anterior acestui moment (pentru care
infractorul este condamnat) şi ceea ce se comite ulterior acestui moment (apreciată a fi o
infracţiune continuă distinctă, care va intra în structura unei pluralităţi infracţionale alături
NE de prima parte, autonomizată, a săvârşirii faptei respective:;de exemplu, daca infractorul
lipseşte de libertate în mod ilegal o persoana, într-un loc secret, fără a o pune în libertate
sau a dezvălui locaţia pentru a fi eliberata victima, nici măcar la momentul condamnării
sale pentru această faptă penală, întreaga perioadă de lipsire de libertate în mod ilegal în
care victima este menţinută după condamnarea infractorului va fi considerată o nouă
infracţiune de lipsire de libertate în mod ilegal comisă de acelaşi subiect activ asupra
aceluiaşi subiect pasiv).
O există unitate de subiect activ, participaţia penală fiind posibilă, însă, sub toate formele;
O de lege lata, infracţiunile reglementate ca fapte continue sunt fie intenţionate, fie praeterinten-
ţionate; teoretic, legiuitorul ar putea reglementa şi infracţiuni continue din culpă;
O poate fi săvârşită prin:
❖ acţiune;
❖ inacţiune.
O este posibilă la infracţiunile:
❖ de rezultat;
*> de pericol.
O este necesar ca infracţiunea să-şî păstreze unitatea pe toată durata activităţii infracţionale;
O participaţia penală este posibilă în toate formele (coautorat, instigare, complicitate).
Poate fi:
O permanentă - nu există întrerupere a actului de executare -> activitatea făptuitorului este conti
nuă în sensul strîct/propriu-zîs ai termenului (prin urmare, orice întrerupere va conduce la epui
zarea infracţiunii continue desfăşurate până atunci şi orice reluare va constitui o nouă infracţiune
continuă, existând pluralitate de infracţiuni);
❖orice întrerupere a actului de executare afectează unitatea infracţiunii, urmând a se reţine:

© fie un concurs de infracţiuni;
® fie forma continuată (dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege).
De exemplu, lipsirea de libertate în mod ilegal.
O succesivă - au ioc unele întreruperi fireşti/naturale aie actului de executare,
❖ întreruperea trebuie să fie firească, astfel încât să nu afecteze unitatea infracţiunii H» trebuie
să rezulte din însăşi natura infracţiunii;
De exemplu, uzurparea de calităţi oficiale, forma agravată determinată de portul, fără drept
de uniforme sau semne distinctive aie unei autorităţi publice.
Spre deosebire de infracţiunea continuată, ia infracţiunea continua succesivă;

r * rezoluţia infracţională poate fi şi nedeterminată;
m * prelungirea în timp este datorată -naturii infracţiunii, nu doar voinţei făptuitorului.
Se consuma;
O când sunt întrunite în totalitate elementele constitutive prevăzute de lege (când apare urmarea
imediată, consecutiv desfăşurării elementului material).
Se epuizează:
O când încetează activitatea infracţională - procesul de săvârşire a elementului material şi de
augmentare/acumuîare a urmării imediate, la intervenţia unei forţe contrare celei iniţiale, care
pune capăt executării (din voinţa infractorului sau din motive independente, precum existenţa
unei hotărâri de condamnare) moment ulterior consumării, de care depind numeroase con
secinţe ce izvorăsc din aceasta [aplicarea legii în timp - legea mai favorabilă -, intervenţia
amnistiei sau graţierii, a prescripţiei răspunderii penale -a rt. 154 alin, (2) CP],
în cazul minorilor;
O dacă atât consumarea, cât şi epuizarea faptei incriminate au intervenit înainte de împlinirea
vârstei de 14 ani -> minorul nu răspunde penal (minoritatea făptuitorului, cauză de neimpu-
tabiiitate);
O dacă s-a produs consumarea faptei înainte de 14 ani, iar epuizarea a intervenit după 14 ani,
determinându-se şi discernământul minorului respectiv în legătură cu fapta comisă/sau epuiza
rea intervine după 18 ani minorul răspunde penal pentru activitatea desfăşurată după împli
nirea vârstei de 14 ani, dacă nu este incidenţă altă cauză de excludere a infracţiunii;
3 dacă fapta s-a consumat în minoritate (14-18 ani), dar s-a epuizat după majorat se aplică
tratamentul sancţionator specific majorilor pentru toată activitatea infracţională, fără să conteze
că momentul consumării s-a produs în minorat (aspect care poate fi avut în vedere, eventual, la
individualizarea răspunderii penale), deoarece, în cazul infracţiunii continue, prezintă relevanţă
momentul epuizării.
Recurs în interesul legii: prin Decizia nr. 4/2017 (M; Of. nr. 3 6 0 din 16 mai; 2017),înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii,
Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea: unitară a
NB dispoziţiilor art. 378 alin. (1) Ht. c) Cod penai stabileşte că, „infracţiunea de abandon de
familie săvârşită prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere,
instituită printr-o singură hotărâre judecătorească în favoarea mai multor persoane,
constituie;o infractiune.unică continuă" ; :
r Infracţiunea continuă poate fi săvârşită în formă continuată.

NB
Legea nu reglementează un tratament sancţionator special (pedeapsa este cea prevăzută

NB de lege).
3. Infracţiunea deviată
Noţiune - acea activitate ilicită penală caracterizată prin intervenirea unui factor
accidental, constând într-o împrejurare neprevăzută de către infractor, care, afec
tând fie (preponderent} latura obiectivă (devierea intervenită în executare), fie pe
cea subiectivă (eroarea asupra identităţii subiectului pasiv/obiectului material), pro
duce o deviere în raport cu reprezentarea iniţială a infractorului asupra activităţii
săvârşite (care, de regula, se manifestă şi ca o deviere imprimată asupra urmării
imediate). Aceasta ridică problema controversată a menţinerii unităţii infracţionale
ori a calificării sale drept o pluralitate faptică (potenţial, pluralitate de infracţiuni sub
forma concursului forma! de infracţiuni).
Modalităţi:
O aberratio ictus - autorul acţionează împotriva unei persoane/unui obiect, dar acţiunea este din
greşeală deviată în executarea infractorului sau din motive care nu ţin de acesta (de pilda,
interpunerea unei terţe persoane, mişcarea bruscă a victimei etc.) către alt subiect/obiect,
ajungându-se la un rezultat similar celui urmărit/acceptat a se produce, dar cauzat asupra unei
încorporări fizice distincte a subiectului pasiv/obiectului material (o altă persoană/alt obiect
decât cel iniţial vizat suferă atingerea), de aceeaşi natură;
O cauzele acţiunii deviate sunt:
❖ efectuarea defectuoasă a actelor de executare;
❖ intervenţia unui eveniment neprevăzut.
t> devierea se produce pe parcursul derulării acţiunii (după începerea executării, dar înainte de
finalizarea executării);
O nu înlătură caracterul penal al faptei;
:Este controversat efectul produs: după o opinie, devierea nu este esenţială,- astfel încât se
■ reţine o singură infracţiune, produsă cu forma de vinovăţie pe care a manifestat-o infrac
torul în legătură cu subiectul pasiv/obiectul material iniţial vizat, dar produsă asupra
subiectului pasiv/obiectului material efectiv lezat {de exemplu,: X: vrea să ucidăpeY, dar din !
:;cauza: devierii acţiunii, este omorât Z; se consideră că există o infracţiune de omor eonsu~ :
r Imat, forma de vinovăţie a iui X cu privi re: la Y raportându-se asupra lui Z, pe motiv că !
NB identitatea subiectului pasiv nu este esenţială - X a intenţionat sa omoare o persoană şl a \
: omorât o :persoanăf;: după altă opinie, identitatea:subiectul pasiv {eventual a:obiectului [
:material, chiar în cazul aItor infracţiuni decât: cele;contra: persoanei) este esenţială, aşa
încât se susţine rezolvarea prin pluralitate infracţională::o tentativă de omor asupra lui Y şi \
o ucidere din culpă asupra ju| Z {concurs ideal/formal de infracţiuni).
O poate fi săvârşită numai cu intenţie şi cu intenţie depăşită.

Spre exemplu, autorul vrea sâ împuşte o persoană dar, pentru că nu este un bun ţin tas, împuşca o
altă persoană.
Z> error in rem/in personam - autorul îşi îndreaptă acţiunea, din eroare, asupra altui obiect
material/altei persoane {altui subiect pasiv) decât cel/cea iniţial vizat{ă);
❖ eroarea asupra obiectului/persoanei intervine înainte de începerea executării;
♦ > nu înlătură caracterul penal al faptei;
Este, de asemenea controversat efectul produs şi în această ipoteză, bupă: o opinie, I

eroarea nu este esenţială, astfel încât se reţine o singură infracţiune, produsă cu forma de ;
vinovăţie pe care a manifestat-o infractorul în legătură cu subiectul pasiv/obiectu! material :
r iniţial vizat, dar produsă asupra subiectului pasiv/obiectuiui material: efectiv lezat. De ^
NB exemplu, X vrea sâ ucidă o anumită p ersoan â Y, dar, fi in d întuneric în locui ales spre a
comite fapta, : îl confunda pe Y cu Z (după statură, îmbrăcăminte etc.) şi îi omoară pe :
;acesta, deşi motivele care stăteau la baza deciziei de a-i ucide pe Y nu se aplicau şi în raport \
de moartea lui Z.
poate fi săvârşită numai cu intenţie şi cu intenţie depăşită.

O esenţială este existenţa unei singure rezoluţii infracţionale, culminând într-o singură acţiune care,
deşi nu produce exact rezultatul întrezărit de făptuitor, produce totuşi un rezultat de acelaşi fel
(lezează acelaşi obiect juridic).
Spre exemplu, X vrea să îi împuşte pe Y, care i~a violat sora, dar îl confundă cu Z, un străin, pe care
îl omoară.
**■* aberratio deicti - asemănătoare până la un punct cu oberrotio ictus - infractorul inten
ţionează să comită o anumită infracţiune, asupra unei anumite persoane/obiect material, dar
intervine o deviere (accidentală sau datorată altor cauze) în procesul execuţional şi se
produce o cu totul altă urmare, corespunzătoare altei norme de incriminare. De exemplu, X
vrea sâ distrugă o vitrină a unui magazin ai iui Y, aruncă o cărămidă spre vitrină, dar chiar
atunci apare în viteză un motociclist Z care se interpune între X şi vitrină şi este fovit în cap de
cărămidă, cazând de pe motocicletă şi decedând; s-a vizdt săvârşirea anei distrugeri, s~a
comis o omucidere (soluţia pluralităţii de infracţiuni este cel mai bine conturată în acest caz).
❖ aberratio causae - este cea mai puţin vizibilă şî controversată formă de infracţiune deviată,
Potrivit acestei modalităţi a devierii, infractorul vizează să comită o anumită infracţiune
asupra unei anumite persoane/unuî anumit bun, ceea ce şi reuşeşte să facă, dar printr-o
dezvoltare a legăturii de cauzalitate diferită de aceea pe care o avea în reprezentare. De
exemplu, X vrea să îi ucidă pe Y şi pentru că ştie că acesta nu poate înota, îl aruncă de pe o
stâncă în apele unui râu. La autopsie, se constată că Y a murit nu înecat, ci ca efect al unui
traumatism cranio-cerebral: până să ajungă în apă, ca urmare a aruncării saie de pe stâncă,
acesta s-a izbit cu tâmpla de pietre şi a ajuns în apă deja decedat Devierea intervine pe
parcursul executării, ia nivelul liantului cauzal, printr-o dezvoltare a acestuia care nu este
controlată (şi uneori nici conştientizată) de către făptuitor, dar care decurge direct din
activitatea săvârşită de acesta, producând urmarea imediată urmărită sau acceptată.
li. UNITATEA INFRACŢIONALĂ LEGALĂ

Noţiune - acea activitate infracţională formată din mai multe acţiuni/inacţiuni (sau
chiar dintr-o singură acţiune/inacţiune), decurgând din voinţa legiuitorului (ca expre
sie a unei necesităţi de politică penală şi/sau a unor raţiuni de tehnică legislativă),
săvârşită de către o persoană, în baza aceleiaşi hotărâri (rezoluţii) infracţionale, care
întruneşte conţinutul unei singure infracţiuni.
O p r e m i s ă : activitatea infracţională care prezintă, potrivit realităţii obiective, elemente de plurali
tate, este încadrată juridic, prin voinţa legiuitorului, unite într-o singură infracţiune. în lipsa
reunirii legale, ar fi existat mai multe infracţiuni, reţinute sub forma unei pluralităţi de fapte
penale (concurs de infracţiuni).
J. Infracţiunea continuată
Art. 35. Unitatea infracţiunii continuate (...). (1) infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite
intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasivi1; acţiuni sau inacţiuni care.
prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. (...).
Noţiune - infracţiunea săvârşită prin mai multe acţiuni sau inacţiuni efectuate, în
condiţiile unităţii subiectului activ, ia diferite intervale de timp, formând, fiecare în
parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni (omogene din punct de vedere juridic), în
temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale (unitate de rezoluţie infracţională).
■i] Sintagma „şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art, 35 alin. (1) din Codul penal este neconsti-
tuţlonală potrivit Deciziei nr. 368/2017.
Prin Decizia nr. 368/2017,: pronunţată4 ^ :şedinţa din 30 mai 2017 şi publicată în M,/OD,
nr. 566 din 17 iulie 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstîtuţionalitate
form ulată şl a constatat că sintagma -„şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv"’-.din cuprinsul dis
poziţiilor art. 35 alin, {1| din Codul penai este neconstituţională» In argumentarea soluţiei
de admitere [pronunţate/: Curtea a: constatat: că sintagma „şi împotriva aceluiaşi subiect
r pasiv" din cu prinsul dispoziţiilor art. 35 alin, (1} din Cod ui penai, care impun e co ndiţi a un ită~
NB ţii;subiectului pasiv în cazul infracţiunii continuate, creează discriminare în cadrul aceleiaşi
categorii de persoane care săvârşesc ia diferite intervale de timp,-daruri realizarea; aceleiaşi
rezoluţii,: acţiuni sau inacţiunicare prezintă, fiecare în: parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni,
ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie cu privire la: egalitatea
cetăţenilor îp faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări.
Prin urmare, la acest moment, pentru că legiuitorul nu a intervenit în termen de 45 de zile

de la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale preindicate, pentru a
ţ+
pune de acord textul legal cu Decizia pronunţată, reiese că sintagma „şi împotriva: aceluiaşi
NB subiect [pasiv" din cuprinsul art. 35 alin. (1) CP a fost scoasă din vigoare, textul continuând a
se aplica fără luarea în considerare a acestei sintagme.
1.1. Condiţii
O unitate de subiect activ;
❖ aceeaşi persoană/acelaşi grup de persoane trebuie să aibă calitatea de subiect activ în
comiterea acţiuniior/inacţiunilor, fiind posibilă şi împărţirea rolurilor, respectiv aiternativita-
tea implicării în caz de participaţie {dacă există coautori, de pildă, nu e necesar ca fiecare să
comită nemijlocit fiecare acţiune/inacţiune, ci, dacă rezoluţia infracţională cuprinde acest
aspect, unui poate să le comită pe o parte din acestea, altui, cealaltă parte). Este imperativ a
se verifica condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate (cel puţin) ia nivelul autoru-
lui/unul coautor, neputând exista formă continuată de săvârşire a unei infracţiuni doar la
nivelul participanţilor (secundari), dar nu şî în privinţa autorului, cel care comite nemijlocit
fapta incriminată;
<♦ dacă o persoană participă la un singur act de executare, se reţine participaţia la infracţiunea
continuată numai dacă a cunoscut/prevăzut că ceilalţi participanţi săvârşesc infracţiunea în
formă continuată;
în această situaţie există o controversă: după o opinie, chiar şi în acest caz răspunde ca j
participant la infracţiunea continuată, dacă a cunoscut că ■ ceilalţi participanţi săvârşesc ;
infracţiunea în formă continuată [art. 50 alin. (2) CP]; dupâ o altă opinie, în acest caz,
respectivuI participant va fi tras ia răspundere penală fără posibilitatea reţinerii formei j
NB
continuate de săvârşire a infracţiunii, indiferent de împrejurarea că:a :cunoscut:sau nu: că se i
asociază la o activitate care este parte din procesul de săvârşire a unei infracţiuni conţi- j
nuate; dacă participantul a contribuit la minimum două acţiuni/înacţiuni, în baza aceleiaşi
rezoluţii infracţionale, dar nu la întregul element material, răspunde ca participant la

infracţiunea continuată, cu eventuala luare în considerare, la individualizarea răspunderii
penale, a contribuţiei sale mai reduse decât a autoruluî/altor participanţi care au comis
integral întreaga activitate ilicită penai,
‘Nu se poate naşte infracţiunea continuată doar la nivelul participantului, dacă un instiga-
tor/complice determină/ajută, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite infervale j
de:timp, autori diferiţi, ia comiterea unor infracţiuni omogene ca încadrare juridică, dar
iipsite de conexiune între ele, nu poateyră spun de pentru forma;-continuată; dacă nu există;
ia njvelqj autoruiuî/autorilor întrunite condiţiile de reţinere a formei continuat©, : ^
• ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale, nu mai există condiţia generată a unităţii su
biectului pasiv pentru reţinerea infracţiunii continuate. Potrivit considerentelor aceleiaşi
Decizii, această condiţie se va menţine, de la caz Sa caz, implicit, în situaţia anumitor
infracţiuni {cele ia care pluralitatea de subiecţi pasivi scindează unitatea infracţională,
cum sunt, de regulă, infracţiunile contra persoanei).
O pluralitate de acţîuni/inacţîuni săvârşite la anumite intervale de timp:
❖ este de esenţa infracţiunii continuate;
❖ potrivit doctrinei, intervalele de timp care separă acţiunile/inacţiunile nu trebuie să fie nici
prea reduse {prea apropiate între ele), caz în care este posibil a se aprecia că există unitate
naturală colectiva/infracţiune simplă cu pluralitate de acte materiale de executare, nici prea
mari {prea îndepărtate una de alta), caz în care este probabil să nu subziste cerinţa unităţii de
rezoluţie infracţională. Totuşi, această condiţie urmează a se analiza pe caz concret, în fiecare
speţă determinată în parte, fiind la aprecierea organului judiciar penai;
❖ fiecare dintre acţiuni sau inacţiuni să poată forma, singură, elementul material al respectivei
infracţiuni, dacă ar fi săvârşită în formă necontinuată.
O unitate de conţinut constitutiv - omogenitate juridică;
❖ fiecare acţiune/inacţiune trebuie să realizeze conţinutul aceleiaşi infracţiuni, lezând acelaşi
obiect juridic {omogenitate juridică);
❖ există unitate de conţinut când:
* sunt săvârşite elementele materiale alternative a(e aceleiaşi infracţiuni, dacă aceasta
prezintă un conţinut constitutiv alternativ {variantele alternative fiind echivalente din
punct de vedere juridic);
De exemplu; dacă în baza aceleiaşi rezoluţiiun funcţionar public; gestionar/administra-
tor al unor bunuri, le traficheazâ pe unele din acestea, apoi iu intervale de timp diferite,
le foloseşte pe altele, apoi, după alte intervale de timp, le sustrage pe altele, va exista o
unică infracţiune de delapidare, comisa în mod continuat, iar nu un concurs de delapidări;
# infracţiunea poate fi comisă prin săvârşirea tuturor acţiunilor/inacţiunilor potrivit conţi
nutului tip, de bază, sau potrivit unui conţinut derivat, prin atenuare sau agravare; de
asemenea, unele acţiuni/inacţiuni pot corespunde conţinutului tip, altele unui conţinut
derivat, în acest caz, răspunderea penală se va angaja întotdeauna pentru varianta/forma

cea mai gravă a infracţiunii, cu luarea în considerare, ia individualizarea răspunderii
penale, a numărului exact de acţiuni/inacţiunî corespunzătoare formei de bază şi a celor
corespunzătoare formelor derivate (de pildă, dacă, în condiţiile infracţiunii continuate, se
comit cinci acte de sustragere, din care unul în prezenţa unui temei special de agravare -
de exemplu, în timpul nopţii - se va angaja răspunderea penală pentru un furt calificat
comis în formă continuată};
• unele acţiuni pot rămâne la stadiul de tentativă, în timp ce altele pot fi consumate
întreaga activitate se raportează la fapta consumată;
• de asemenea, toate acţiunile comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale pot rămâne,
pe caz concret, ia stadiul de tentativă - va exista o tentativă a acelei infracţiuni, în formă
continuată {de exemplu, o persoana decide să sustragă, în timpul nopţii, consecutive
bunuri depozitate într-o magazie, hotărârea iniţială fiind de a reveni spre a sustrage,
noapte după noapte, chiar dacă în unele dintre aceste ocazii nu va reuşi sa sustragă
efectiv nimic; în cazul în care, după o primă încercare nereuşită, revine şi din nou nu
reuşeşte să sustragă, apoi revine iarăşi, cu aceiaşi rezultat, fiind prins de autorităţi, va
exista o tentativa de furt în formă continuată).
unitate de rezoluţie infracţională;
❖ făptuitorul trebuie să aibă reprezentarea ansamblului activităţilor înainte de comiterea
primului act şi să dorească să realizeze în timp executarea (să aibă acţîuni/inacţiuni reiterate
la diferite intervale de timp) din conţinutul aceleiaşi infracţiuni trebuie să existe un plan
determinat măcar în linii generale;
<♦ rezoluţia trebuie să se menţină pe tot parcursul activităţii infracţionale.
Dacă în baza unei rezoluţii infracţionale, autorul comite unele acţiuni/inacţiunî, iar în baza
r unei alte rezoluţii infracţionale, comite alte acţiuni/inacţiunî (chiar omogene juridic) va
NB exista un concurs de infracţiuni (real, omogen), adică pluralitate de infracţiuni, iar nu
infracţiune continuată.
forma de vinovăţie este numai mtenţia (directă/indîrectă), nu culpa, deoarece, în cazul

acesteia, nu poate exista rezoluţie infracţională unică. Este posibilă: însă -reţinerea unei
infracţiuni continuate praeterintenţionate, în măsura în care culpa finală se poate
suprapune peste intenţia iniţială, în producerea unui rezultat mai grav. De piidă, dacă o
persoană tâlhăreşte în mod continuat o altă persoană/alte persoane, iar, cu ocazia
comiterii unei acţiuni de tâlhărie, victima, lovită neletai, cade şi se loveşte la cap de o
m suprafaţă dură, din culpa infractorului, decedând, se va angaja răspunderea penală a
subiectului activ pentru o tâlhărie care a dus ia moartea victimei, în formă continuată:
după cum s-a precizat anterior, comiterea unei acţiuni/inacţiunî a infracţiunii continuate la
nivelul conţinutului constitutiv agravat va angaja răspunderea penală pentru întreaga
infracţiune continuată comisă la nivelul respectiv/-; cep mai:gravă încadrare^ juridică, eu
eventuala luare în;considerare';a situaţiei:concrete în procesul de Individualizare judiciară a

răspunderii penale.
O s ă v â r ş ir e a a c t e l o r la d if e r it e in t e r v a le d e t im p .
❖ intervalele de timp trebuie să fie rezonabile ca durată, pentru a nu afecta caracterul unic al
rezoluţiei infracţionale, astfel:
® intervalele trebuie să fie mai mari decât întreruperile fireşti, altfel -> infracţiune simplă/
continuă succesivă (sau altă formă de unitate infracţională, fără reţinerea formei
continuate);
» intervalele trebuie să fie mai mici decât timpul dintre două acte care ar duce la concluzia
că s-a rupt rezoluţia unică, altfel concurs: de exemplu, „faptele de furt săvârşite în
locuri şi prin mijloace diferite, la perioade de timp relativ mari, profitându-se de anumite
condiţii prielnice, nu constituie o infracţiune continuată, eie fiind săvârşite în condiţiile
concursului de infracţiuni, împrejurările menţionate excluzând existenţa unei rezoluţii
unice” (C.S.J., dec. nr, 862 din 1 iunie 1994, în BJ. 1994, p. 130j.
1.2. Infracţiuni ce nu pot fi săvârşite în formă continuată

O infracţiuni cu rezultat ireversibil, inapte de fracţionare la nivelul urmării imediate {de exemplu,
infracţiunea de omor, deoarece pluralitatea de victime = omor calificat, nu omor simplu în formă
continuată);
O infracţiuni săvârşite din culpă;
O infracţiuni de obicei.
1.3. Consumare şi epuizare

O infracţiunea continuată se consumă -> la al doilea act de executare;
trebuie făcută deosebirea dintre consumarea infracţiunii:care se comite în fermă conţi

nu ată - acea sta;se /poate consum a de 1a primă ■ acţiune/i nacţiun e, pe parcurs sau deloc:
este posibilă tentativa unei infracţiuni, comisă în formă continuată - de consumarea
formei continuate însăsi în care se comite o infracţiune: forma continuată se consumă de
la a doua acţiune/inacţiune săvârşită în condiţiile infracţiunii continuate, chiar dacă fapta
penală astfel comisă nu este consumată, ci rămasă la stadiul de tentativă {de exemplu,
NB dacă în baza aceleiaşi rezoluţii; infracţionale, o persoană comite, la diferite intervale de
timp, cinci acţiuni de sustragere, din care primele patru sunt tentate, iar doar ultima este
consumată,: va: exista- o infracţiune de: furt: consumat comisă în formă continuată: Deşi
infracţiunea astfel comisă - furtul - s-a consumat abia la a cincea acţiune, ultima, forma
continuată se poate reţine că s-a consumat de la a doua acţiune de sustragere,. chiar
tentată, de la acel moment există forma continuată, care poate genera sporirea pedepsei).
O infracţiunea continuată $e epuizează când se săvârşeşte uitima acţiune/inacţiune [art. 154

alin. (2) CP];
♦ > această reguiă este apiicabiiă în raport de o serie de instituţii penale generale, precum:
curgerea termenului de prescripţie a răspunderii penale, incidenţa actelor de clemenţă,
aplicarea legii penale mai favorabile, regimul răspunderii penale şi sancţionării infractorului
după vârstă etc. 0 parte a doctrinei evidenţiază faptul că, în raport de alte .instituţii,
săvârşirea unei infracţiuni continuate ar trebui să fie apreciată, dimpotrivă, ca având loc la
consumare, pentru a nu se ajunge la situaţii absurde, inechitabile şi periculoase pentru
ordinea publică; Este vorba despre ipoteza consumării unei infracţiuni continuate în cadrul
unor termene care curg în beneficiul infractorului, epuizarea având loc ulterior împlinirii
aparente a acestora, precum: cazul curgerii termenului de reabilitare; cazul curgerii terme
nului de graţiere condiţionată, ori de liberare condiţionată sau suspendare condiţionată a
executării pedepsei. Chestiunea este totuşi discutabilă.
1.4. Sancţionarea infracţiunii continuate
Art. 36. Pedeapsa pentru infracţiunea continuată (...). (1) Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii,
respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii. (...)
Art. 37. Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată („.). Dacă cel condamnat definitiv pentru o infracţiune
continuată (...) este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni,
iinându-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai
uşoară decât cea pronunţată anterior.
O reţinerea săvârşirii unei infracţiuni continuate -> cauză legală (obligatorie ca reţinere), generală,
reală, de agravare facultativă;
O regulile privind sancţionarea infracţiunii continuate nu se aplică întocmai în ipoteza infractorului
minor. Potrivit art. 128 CP, efectul produs (şi) de reţinerea formei continuate de săvârşire a unei
infracţiuni (cauză de agravare a răspunderii penale), în căzui unui infractor minor, va consta în
individualizarea judiciară a măsurii educative pe care o va aplica instanţa, între limitele (generale)
prevăzute de lege pentru aceasta (nu se va putea depăşi maximul, precum în cazul pedepsei
închisorii sau al amenzii).
Dezlegarea unor chestiuni de drept: prin Decizia nr, 7^2014,-înalta; Curtevde; Casaţie şi ;
Justiţie a stabilit că: „în aplicarea legii penale mai favorabile,: potrivit art: 6 alin. (1) C. pen.,
r |în cazul infracţiunilor continuate, prin sintagma' «maxim speciabprevăzut :de legea nouă ]
MB pentru infracţiunea: săvârşită»; se înţelege ; maximul special prevăzut de lege pentru !
infracţiune, fără luarea în considerare a cauzei de majorare a pedepsei prevăzută pentru
infracţiunea continuată".
O sancţiunea:
❖ în căzu! închisorii -> pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim
se poate majora (facultativ) cu cei muit 3 ani (spor variabil, cu limită maximă). în valorificarea
acestui spor se impune a se respecta şi limita implicită prevăzută de art. 2 alin. (3) CP - nu se
poate depăşi niciodată maximul general al unei categorii de pedeapsă;
❖ în cazul amenzii -> pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim
se poate majora cu cel mult o treime.
Pedeapsa pentru infracţiunea continuată -> se aplică într~o singură etapă,?atât pentru PF
NB ■ majoră, cât şi pentru Pi [cazul persoanei juridice- art. 147 alin. (1) CP].
Potrivit Deciziei nr. 26)5/2014 a; Curţii Constituţionale,: ou este: permisă'combinarea; preve-

r derilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile (soluţie vala-
NB bilă şi în raport cu privire la condiţiile de existenţă şi sancţionare ale infracţiunii în formă
continuată).

1. Potrivit Deciziei nr. 5/2014, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, „în aplicarea
art. 5 din Codul penal, se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai
favorabile. Constată că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în
stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condiţiile de existenţă şi
sancţionare ale infractiunii în formă conţinuată"...;
NB 2. Prin Decizia nr. 13/2016, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, „în cazul unei
infracţiuni în formă continuată care, potrivit legii penale noi, nu mai îndeplineşte condiţiile
de existenţă ale infracţiunii continuate, ci condiţiile concursului de infracţiuni, instanţa se
raportează la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, iar nu
la pedeapsa maximă ce ar rezulta prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de
infracţiuni conform legii penale noi"m
2. Infracţiunea complexă
Art. 35. Unitatea infracţiunii (...) complexe. (...) (2) Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră,, ca element
constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau o inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută
de legea penală.
Noţiune - infracţiune în conţinutul căreia intră, ca element constitutiv (forma de

bază) sau ca element circumstanţial agravant (forma agravată), o acţiune/inacţiune
care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.
M Este discutabil dacă mas este valabilă pentru viitor, ca urmare a Deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale, care a
condus ia revenirea definiţiei infracţiunii continuate la nivelul definiţiei acesteia din fostul Cod penal.
0 în conţinutul unei infracţiuni complexe poate întră şi o altă infracţiune complexă {de exemplu, se
absoarbe în infracţiunea de viol infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, care
absoarbe, la rândul ei, infracţiunea de loviri sau alte violenţe, respectiv vătămarea corporală,
precum şi uciderea din culpă).
2.1. Forme
A. INFRA CŢIUNEA COMPLEXĂ - FORMA DE BAZĂ

O cuprinde ca element constitutiv {element esenţial al conţinutului de bază al infracţiunii) o
acţiune/inacţiune care este incriminată în mod distinct {autonom/de sine-stătător) de legea
penală;
O se poate realiza prin:
❖ reuniunea a două/mai multor fapte incriminate distinct, care~şi pierd autonomia, formând
(în considerarea unui anumit element de legătură, de exemplu, de tip etiologic sau con-
secvenţional) o nouă infracţiune distinctă de cele reunite (spre exemplu, tâlhărie = furt +
ameninţare sau lovire);
❖ absorbţie (simplă, propriu-zisă): unui conţinut infracţional de sine-stătător, incriminat
autonom, i se adaugă, cu titlu de elemente constitutive {esenţiale) aspecte lipsite de rele
vanţă penală proprie (de exemplu, o anumită calitate a subiectului activ şi/sau pasiv), iar
entitatea emergentă (infracţiune complexă, care absoarbe fapta incriminată distinct de la
care s-a plecat în reglementare) este incriminată separat, în propriul conţinut de bază
(eventual, plecând de la acesta, şi în forme derivate);
Spre exemplu, purtare abuzivă = fovire/alte violenţe + condiţia ca autorul să se afle în exer
ciţiul atribuţiilor; ultrajul: ameninţare/lovire/vâtâmare corporală/ioviri cauzatoare de moar-
te/omor + calitatea specială a subiectului pasiv).
O după caz, în funcţie de situaţia concretă şi de tipul infracţiunii complexe, nerealizarea uneia
dintre acţiunile/inacţîunile ce formează conţinutul infracţiunii complexe poate duce fie la însăşi
inexistenţa infracţiunii complexe (putându-se menţine încadrarea juridică a faptei ca infracţiune
şi răspunderea penală pentru aceasta raportat la fapta absorbită/una dintre faptele absorbite),
fie la reţinerea infracţiunii complexe comise, dar la stadiu de tentativă (dacă aceasta este
relevantă penal);
De exemplu, dacă nu se realizează acţiunea secundară (ameninţarea/lovirea) de către infractorul
care a intenţionat săvârşirea unei tâlhării, acesta realizând doar acţiunea principală (sustra
gerea), nu va mai exista infracţiune complexă, reţinându-se însă furtul. Dacă, dimpotrivă, în ace
laşi caz, nu se mai consumă acţiunea principală (sustragerea), deşi a fost pusă în executare cea
secundară (ameninţarea sau lovirea), se va reţine infracţiunea complexă (de tâlhărie), rămasă la
stadiul tentativei. în cazul în care infractorul a intenţionat, însă, să comită un ultraj, dar nu a mai
executat acţiunea de ameninţare/lovire etc. asupra subiectului pasiv, ci (eventual) o altă acţiune
(insultarea acestuia), nu se poate reţine infracţiunea (nu există infracţiune, nici complexă, nici de
altfel). Dimpotrivă, dacă s-a exercitat elementul material incriminat distinct, dar nu se verifică în
plus condiţiile necesbre pentru reţinerea infracţiunii complexe abkârbante (victima nu este un
funcţionar public care exercită autoritatea de stat sau nu este în exerciţiul funcţiunii ia momentul
comiterii faptei’, nici aceasta nu priveşte modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile oficiale) va exista
infracţiunea absorbită (ameninţarea, lovirea etc.), dar nu se va putea reţine infracţiunea
complexă absorbantă (ultrajul). De asemenea, nerea lizarea liantului avut în vedere de legiuitor
pentru constituirea infracţiunii complexe (atunci când există, de regulă ia infracţiunile complexe
formate prin reunire) conduce la imposibilitatea reţinerii unităţii legale complexe şi desfacerea
acesteia (apariţia pluralităţii de infracţiuni). Astfel, dacă ameninţarea/lovirea nu este comisă nici
pentru a înlesni sustragerea, nici ulterior acesteia, în scopurile prevăzute expres de lege potrivit
art 233 CP (asigurarea scăpării, păstrarea bunului sustras, ştergerea urmelor infracţiunii), nu va
exista infracţiunea complexă de tâlhărie, ci un concurs de infracţiuni între furt şi amenin-
ţare/lovire.
O ca regulă, infracţiunea absorbantă nu poată fi comisă fără comiterea faptei incriminate absorbite,
iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea complexă este, în mod firesc, mai severă
decât aceea prevăzută pentru fapta incriminată absorbită/faptele incriminate absorbite, analiza
te individual.
B. INFRACŢIUNEA COMPLEXĂ - FORMA A GRA VA TĂ/CALIFICA TĂ

O cuprinde ca element circumstanţial agravant o acţiune/inacţiune care reprezintă conţinutul altei
infracţiuni {de exemplu, furt calificat săvârşit prin efracţie = distrugere).
în afară de complexitatea legală, există şi complexitate naturală, când se absoarbe natural

conţinutul unei infracţiuni mai puţin grave în conţinutul unei infracţiuni mai grave (exemplu:
infracţiunea de loviri sau alte violenţe este absorbită de conţinutul infracţiunii de omor).
Potrivit unor autori, tot în acest cadru se includ ipotezele actelor de pregătire incriminate
prin asimilare cu tentativa care se absorb natural în fapta penală ajunsă la stadiul tentativei
propriu-zise sau al faptului consumat, ori absorbţia naturală a tentativei în infracţiunea
J"* respectivă consumată/epuizată. Complexitatea naturală nu produce aceleaşi consecinţeij
precum cea legaiă.în dreptul penal român actual nu se mai admite funcţionarea aşa-zisei
complexităţi judiciare (concept în baza căruia instanţa ar putea reţine o singură infracţiune
în cazul în care, într-o speţă determinată, constată comiterea mai multor infracţiuni între
care există anumite legături, de exemplu, etiologice sau consecvenţionale - care nici nu se
absorb natural unele în altele, nici nu sunt prevăzute drept infracţiuni complexe de către
legiuitor). în acest caz se reţine pluralitatea de infracţiuni, sub forma concursului de infrac
ţiuni ide exemplu, dacă o persoană comite un fals pentru a acoperi o delapidare).
2.2. Structură
O obiectul juridic: valori sociale ce pot fi:
❖ de natură diferită (infracţiune complexă eterogenă, de exemplu, tâlhăria);
❖ de aceeaşi natură {infracţiune complexă omogenă, de exemplu; omorul calificat comis asupra
a două sau mai multor persoane; uciderea din culpă sau vătămarea corporală din culpă, for
mele agravate, comise asupra mai multor victime).
r în. ipoteza infracţiunilor complexe eterogene, există (cel puţin), două obiecte juridice: unul \
principal şl altul secundar {de pildă, la tâlhărie: patrimoniul si libertatea psihică sau' inte- l
NB gritaţea corporală a persoanei). \
O subiectul activ: orice persoană care are capacitate penală, dacă nu există prevederi exprese care
să impună un subiect activ calificat (infracţiune complexă proprie). Este posibilă particîpaţia
penală sub toate formele, alături de autor/coautori pot exista instigatori şi/sau complici;
❖ la infracţiunile complexe săvârşite cu intenţie depăşită, trebuie ca poziţia subiectivă a
compliceîui/instigatorului să fie aceeaşi cu a autorului -> complicele/instigatorui trebuie să
prevadă producerea rezultatului mai grav şi să considere fără temei că rezultatul nu se va
produce, sau să nu prevadă deloc producerea acestuia, deşi ar fi trebuit şt ar fi putut să îl
prevadă.
După o altă opinie, pentru a exista participaţie la o infracţiune praeterintenţionată (inclusiv I

una complexă), este aplicabil art. 50 alin. (2) CP, rezultatul final mai grav constituind o ;
„circumstanţă reală", care se repercutează asupra participanţilor care î-au cunoscut sau
l-au prevăzut/ or, raportat la forma de vinovăţie a culpei, această condiţionare legală
NB exclude culpa simplă, unde; rezultatul nu se prevede, deşi trebuie şi poate fi prevăzut,
lăsând: posibilă numai particîpaţia la infracţiunile (complexe) praeterintenţionate atunci
când culpa finafă Pfjvind ¡rezultatul mal grav esţe una cp prevedere.
O subiectul pasiv: poate fî, după caz (după cum este titular al vaiorii sociale principale sau secun
dare protejate de lege prin incriminarea infracţiunii complexe respective):
♦ > subiect pasiv principal;
❖ subiect pasiv secundar;
❖ poate fi una şi aceeaşi persoană care să cumuleze cele două calităţi sau pot fi subiecţi pasivi
distincţi.
Nu este de esenţa Infracţiunii complexe existenţa unui subiect pasiv principat şi a:unui subiect
r pasiv secundar. Poate exista un singur subiect pasiv, care să cumuleze cele două calităţi, dacă
NB : este; cazul: unei ;infracţiuni compiexe la care să existe acţiune şi valoare socială: principală,
respectiv acţiune şi valoare socială secundară.
*♦* pluralitatea de subiecţi pasivi poate da naştere unei infracţiuni compiexe (doar dacă legea
prevede acest lucru; spre exemplu, uciderea din culpă, când decedează cel puţin două
persoane) sau unui concurs de infracţiuni (deoarece sunt lezate vaiori sociale omogene
aparţinând mai multor persoane; de pildă, în cazul infracţiunii de lovire, dacă există mai
multe persoane lezate, vor exista atâtea infracţiuni de lovire câţi subiecţi pasivi există, chiar
168 Drept penal- Partea generală
daca tictlil de executare a fost unic; exemplu; lovitura aplitdtă cu scândură, deodată, unui
grup de trei persoane).
O latura obiectivă
❖ elementul material - acţîunile/înacţîumle corespunzătoare faptelor absorbite/reunite (după
caz, în funcţie de tipul infracţiunii complexe);
❖ infracţiunea poate fi săvârşită şi printr-o singură acţiune (omor calificat asupra a două sau
mai multor persoane, în aceeaşi împrejurare);
❖ urmarea imediată - rezultatele cumulate produse de faptele absorbite/reunite (dacă sunt
mai multe asemenea urmări).
O latura subiectivă (se poate manifesta sub orice formă a vinovăţiei, după caz):
❖ intenţie;
❖ intenţie depăşită;
❖ culpă.
2.3. Consumare
O se consumă odată cu producerea rezultatului acţiunii principale dacă a fost executată şi acţiunea
secundară (pentru cazurile de infracţiuni complexe care cunosc acţiune şi urmare imediată
principală, respectiv secundară);
O de principiu, poate fi săvârşită în formă continuată,
2.4. Sancţionarea infracţiunii complexe
Art. 36. Pedeapsa pentru infracţiunea (...) complexă. (...) (2) Infracţiunea complexă se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
(3) Infracţiunea complexă săvârşită cu intenţie depăşita, dacă s-a produs numai rezultatul mai grav al acţiunii secundare, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea complexă consumată.
A rt 37. Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea (...) complexă. Dacă cel condamnat definitiv pentru o infracţiune
(...) complexă este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni,
tinându-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai
uşoară decât cea pronunţată anterior.
O reţinerea săvârşirii unei infracţiuni complexe -> nu este o cauză de agravare a pedepsei;
O sancţiunea:
❖ pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea respectivă [nu există tratament sancţionator
special, de principiu, legiuitorul va avea în vedere să prevadă pentru infracţiunea complexă o
pedeapsă mai severă decât aceea/acelea prevăzută(e) pentru infracţiunea/infracţiunile
absorbită{e)].
baca infracţiunea complexă rămâne la stadiul de tentativă (nu se produce rezultatul acţiu
r nii principale),; dar se produce:cu intenţie depăşită rezultatul letal aferent acţiunii secunda-/
NB re., chiar dacă se reţine tentativa, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru infracţiunea!
complexă consumată ¡am 36 alin..^3). Cpj “ motivuireglementării: în aceste ipoteze, urma

rea acţiunii secundare (decesul) este mai gravă decât orice urmare a acţiunii principale
{sustragerea bunului în cazul tâlhăriei care a dus ia moartea victimei, încălcarea inviolabili- ;
tăţii sexuale în cazul vioiului care a dus la moarta vîcîimeî etc.). De exemplu: nu se consumă
actul sexual (acţiunea prind pala din cadrul infracţiunii complexe de viol),■ dar victima de ce- \
deaza ca urmare a loviturilor neletale, în sine, aplicate pentru a înfrânge rezistenţa vieţi- ;
mei, care Însă, în urma acestor lovituri, a căzut şi $~a lovit laîcaft. deio suprafaţă durăfdece- \
dând, dig pulpa infractorului ¡acţiunea secundară din cadrul infracţiunii complexe, de viol). I
Înfracţiunea progresivă
Noţiune - infracţiunea a cărei urmare imediată, după momentul consumării, se
amplifică progresiv de una singură, fără menţinerea/continuarea intervenţiei active
a subiectului activ, fie prin agravarea urmării iniţial produse până la stadiul care
atrage incidenţa unei alte norme de incriminare (aceeaşi infracţiune, dar în conţinut
agravat, sau o infracţiune distinctă, mai gravă decât cea în care s-a efectuat iniţial
încadrarea juridică}, fie prin producerea de noi urmări vătămătoare corespunzătoare
unei încadrări juridice distincte, într-o altă normă de incriminare.
O prezintă relevanţă momentul comiterii acţiunii sau inacţiunii (momentul încetării elementului
material, momentul consumării prin producerea urmării imediate iniţiale), şi nu momentul
epuizării (momentul producerii ultimei urmări) -9> data săvârşirii -> data acţiuni/inacţiunîi
[art. 154 alin. (3) CP);
O urmarea imediată se agravează prin, după caz:
♦ > amplificării urmării iniţiale, până ajunge să corespundă unei alte încadrări juridice (mai
grave);
♦> producerea unei alte urmări (noi), corespunzătoare unei încadrări juridice distincte;
♦ > suprapunerii altei urmări.
O infracţiunea progresivă se poate comite, după caz, cu orice formă a vinovăţiei (este incorect a
asocia infracţiunea progresivă doar cu faptele praeterintenţionate), anume:
cu intenţie;
♦ > cu intenţie depăşită;
din culpă.
Infracţiunea progresivă nu se suprapune mereu cu infracţiunea praeterimenţionată. Astfel, \

infracţiunea progresivă poate presupune următoarele forme de vinovăţie:
^ intenţie şi c u l p ă s e poate reţine existenţa unei infracţiuni praeterintenţionate, j
- de exemplu, lovituri cauzatoare de moarte; \
■ culpă şi culpă -> nu se poate reţine existenţa unei infracţiuni praeterintenţionate. j
~ de exemplu, vătămare corporală din culpă (prim uf rezulta t) urm at de deces ui victim ei (ai
doilea rezultat). Trebuie ca aj doilea rezultat sa reprezinte amplificarea primglui rezuitgt f
;■ intenţie şi intenţie -> nu se poate reţine existenţa unei infracţiuni praeWrintenţionate,

- de exemplu, infractorul urmăreşte sau accepta uciderea victimei, o lezează cu un instru
ment tanatogenerator, într~o zonă vitala, dar iniţial, victima nu decedează - fapta se
încadrează ca tentativă de omor; după o perioadă, fără a mai fi intervenit autorul, victima
poate deceda totuşi, cu menţinerea liantului cauzai dintre elementul material şi noul j
rezultat (final) - fapta e reîncadrează juridic drept omor consumat (daca nu $~a pronunţat, |
între timp, o condamnare definitiva).
O are Ioc o absorbţie legală sau naturală a conţinutului infracţiunilor mai uşoare realizate iniţial, în
conţinutul celei mas grave, reţinute la momentul producerii ultimei urmări;
O făptuitorul va răspunde pentru rezultatul mai grav, dacă se stabileşte legătura de cauzalitate
dintre elementul material şi aceasta, şi vinovăţia sa în raport şî de această urmare finali,
|j Infracţiunea de obicei
Noţiune - infracţiunea săvârşită prin repetarea de un număr de ori suficient de mare
a elementului material, lipsit de valoare infracţională intrinsecă (comiterea o singură
dată a acestuia nu reprezintă infracţiune), din care să rezulte că făptuitorul desfă
şoară activitatea infracţională de obicei, din obişnuinţă sau ca îndeletnicire.
3 ca regulă, data săvârşirii -> data epuizării [momentul finalizării comiterii infracţiunii de obicei -
art. 154 alin. (2) CP]; afirmaţia este valabilă în raport cu numeroase instituţii de drept penal:
aplicarea legii penale mai favorabile, curgerea termenului de prescripţie a răspunderii penale,
aprecierea vârstei/capacîtăţii penale a subiectului activ, incidenţa actelor de clemenţă etc.în
raport de alte instituţii de drept penal - de principiu, acelea care presupun curgerea unor ter
mene în beneficiul infractorului: graţierea condiţionată, reabilitarea, suspendarea sub suprave
ghere a executării pedepsei, liberarea condiţionată etc. o parte a doctrinei apreciază că trebuie
considerată ca săvârşită (şi) infracţiunea de obicei ia momentul consumării;
O este necesară repetarea faptei de un număr suficient de ori astfel încât să indice obişnuinţa
într-un caz concret;
❖ acest număr nu este predeterminat de legiuitor (pentru infracţiunile de obicei propriu-zise),
fiind lăsat la aprecierea, pe caz concret, a instanţei (trebuind să fie corelat şi cu frecvenţa
săvârşirii actelor raportat la o anumită unitate de timp, de exemplu, cinci reiterări'ale unui
comportament în decurs de un an s-ar putea să nu întrunească, pe caz concret, condiţia
reiterării care să indice obişnuinţa, dar acelaşi număr de repetări în decurs de o săptămână e
posibil a se aprecia că probează această condiţie de existenţă a infracţiunii de obicei).
O fiecare act privit în individualitatea iui nu are relevanţă infracţională (spre deosebire de infrac
ţiunea continuată, unde fiecare act realizează conţinutul unei infracţiuni, iar stoparea activităţii
infracţionale la nivelul unui singur act determină tragerea la răspundere penală, nu pentru
infracţiune continuată, ci pentru aceeaşi faptă penală, fără reţinerea formei continuate, însă);
O se vor lua în considerare toate faptele din care rezultă obişnuinţa autorului.
iorma; continuată nu este posibilă în cazul infracţiunii de obicei, după opinia majoritară. In
opinia minoritară (pe care o susţinem), este posibilă, în mod excepţional, comiterea în mod
continuatchiar şi a unennfracţiuni de obicei, atunci când în baza aceleiaşi rezoluţii infrac
ţionale se■comit „calupuri" de acte de executare, de către aceeaşi persoană şi ia diferite
Irîtervale de timp, fiecare „caiup" numărând suficiente acte pentru a proba obişnuinţa (şi
NB caracterul infracţionai al activităţii), iar între; ele determinându-se rezoluţia infracţională
unică. Apreciem că în asemenea cazuri nimic nu împiedică reţinerea infracţiunii: continuate
(incompatibilitatea pomenită-de doctrina majoritară nu este prevăzută de lege), ba mai
mult, ar fî nelegală nereţinerea formei continuate (care: este o cauză legală - cu reţinere
obligatorie - de agravare facultativă a pedepsei).
4.1, Condiţii
O unitate de subiect activ şi (de regulă) de subiect pasiv {în funcţie de tipul infracţiunii de obicei
comise);
O intenţie.
4.2. Consumare şi epuizare

O infracţiunea de obicei se consumă într~un anumit interval de timp în care se realizează un
număr suficient de acte de executare identice/similare din care rezultă obişnuinţa;
O infracţiunea de obicei se epuizează -> la terminarea întregii activităţi infracţionale.
Nu este posibilă tentativa,

NB
5. Infracţiunea de simplă repetare

O legiuitorul prevede explicit sau implicit câte acte de executare trebuie comise minimum pentru
ca fapta să aibă relevanţă penală (spre deosebire de infracţiunea de obicei propriu-zisă);
O infracţiunea de simplă repetare se consumă în momentul comiterii celui de~al doilea act {sau al
actului care reprezintă atingerea numărului minim de reiterări necesare consumării - de regulă e
al doilea act, dar pot fi şi minimum trei sau mai multe chiar), fără să fie necesară dovedirea
obişnuinţei (se poate aprecia că legiuitorul prezumă obişnuinţa din verificarea numărului minim
de activităţi reiterate, eventual corelat cu o anumită perioadă de timp).
FIŞA
NR. 17 PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI
Noţiune - două sau mai multe infracţiuni, legate juridic printr-o legătură o legătură
întotdeauna personală {in personam) - indispensabilă/necesară, care poate fi uneori
dublată şî de o legătură reală (in rem) - dispensabilă/non~esenţială.
Pluralitatea de infracţiuni se poate manifesta sub următoarele forme:

O concursul de infracţiuni (art. 38-40 CP, art. 45 CP, art. 128,129 CP, art. 147 CP);
O recidiva (art. 41-43 CP, art. 45 CP, art. 146 CP, art. 147 CP);
O pluralitatea intermediară de infracţiuni (art. 44, art. 45 CP, art. 147 CP);
O cele preindicate sunt forme legale expres reglementate de pluralitate infracţională, iegiuitorul
inserând dispoziţii atât cu privire a condiţiile lor de existenţă, cât şi la regimul lor sancţionator.
Separat de acestea, pluralitatea de infracţiuni se mai poate manifesta şi în alte forme, care nu
sunt expres reglementate, fie deloc, fie care sunt reglementate doar sub aspectul regimului sanc
ţionator incident, dar nu şi al denumirii, respectiv condiţiilor de existenţă. Aceste forme supli
mentare de pluralitate infracţională fie nu au atribuită o anumită denumire, fîe poartă diverse
denumiri conferite de doctrină. Optăm să le denumim:
❖ pluralitate sui generis de infracţiuni (incidenţă ca formă postcondamnatorie sau postexecu-
torie de pluralitate infracţională specifică infractorilor minori, sau cel puţin minori la data
comiterii primei infracţiuni). Nu este denumită expres în lege, dar există prevederi care îi
reglementează regimul sancţionator [art. 123 alin. (3) teza I CP, art. 124 alin. (3) teza I şî
alin. (7) CP, art. 125 alin. (3) teza i şî alin. (7) CP, art, 129 alin. (2) CP]. Există atunci când o
persoană comite o nouă infracţiune, după o condamnare definitivă pentru o infracţiune
anterioară, comisă în timpul minorităţii, indiferent dacă mai este încă sau nu major, fie în
timpul, fie după executarea măsurii educative iniţial aplicate (compensează în cazul infrac
torului minor imposibilitatea de naştere a recidivei sau a pluralităţii intermediare de infrac
ţiuni, cărora le ia locul);
❖ pluralitatea nenumită de infracţiuni-formă nereglementată expres [eventual, se poate core
la doar cu prevederea din materia criteriilor generale de individualizare a pedepsei cuprinsă
în art. 74 alin. (1) lit. e) CP - natura şî frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente
penale ale Infractorului]. Este o formă postexecutorie de pluralitate infracţională care ocupă,
faţă de recidiva postexecutorie, o poziţie similară celei pe care o ocupă pluralitatea interme
diară de infracţiuni faţă de recidiva postcondamnatorie - de aceea este uneori denumită şi
recidivă postexecutorie de fapt dar nu de drept. Apare atunci când, după executarea sau
considerarea ca executată a unei pedepse, până la reabilitare sau împlinirea termenului de
reabilitare, se comite o nouă infracţiune, fără a fi întrunite condiţiile recidivei (care, dacă ar
exista, ar fi o recidivă postexecutorie). Poate justifica doar o individualizare mai severă a
Pluralitatea de infracţiuni 173
pedepsei între iimitele prevăzute de lege - poate servi ca motiv pentru instanţă pentru a
motiva aplicarea unei pedepse cât mai apropiată/egală cu maximul special al pedepsei
abstracte prevăzute pentru respectiva infracţiune, comisă în asemenea împrejurări.
Există; situaţii care nu se încadrează în ni du na dintre/aceste: forme:{exempíut un major, \

r după comiterea unei infracţiuni din culpă şi executarea pedepsei, săvârşeşte o nouă infrac- ;
pune din cuipâfHu există un tratament special pentru aceste infracţiuni, urmând a .se .j
NB
aplica pedeapsa prevăzută de jege. .. . \
Potrivit art. 16 din Legea nr. 187/2012, tratamentul sanctionator al pluralităţii de infrac-
r ■ ţiuni se;aplică potrivit îegîi noi; atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura
NB pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a
fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.
I CONCURSUL DE INFRACŢIUNI
Noţiune - două sau mai multe infracţiuni săvârşite de aceeaşi persoană (unitate de
subiect activ), înainte ca aceasta să fie definitiv condamnată pentru vreuna dintre
ele.
I I Condiţii de existenţă şi de aplicare a regimului sancţionator specific ai concursului de

infracţiuni
O săvârşirea a cel puţin două infracţiuni:
♦ > cu întenţie/intenţie depăşită/cuipă;
❖ rămase în stadiul de tentativă relevantă penai/consumate/epuizate;
❖ de aceeaşi natură (concurs omogen) sau de natură diferită (concurs eterogen).
O săvârşirea infracţiunilor de aceeaşi persoană, In calitate de autor, coautor, complice sau insti
gator legătură personală (legătura in personam este cea minimum obligatorie între faptele
penale, fiind esenţială pentru existenţa oricărei forme de manifestare a unităţii sau pluralităţii
infracţionale);
unele pot fi săvârşite în calitate de infractor minor, între 14 şi 18 ani (14-16 ani, cu discernă
mânt dovedit la data comiterii, sau 16-18 ani - art. 128 CP şi parţial art. 129 CP), altele după
majorat; concursul de infracţiuni poate fi comis şi de către o persoană juridică (art. 147 CP);
*> nu este necesară întrunirea aceleiaşi calităţi ia săvârşirea tuturor infracţiunilor (spre exemplu,
este posibil ca infractorul să fie instigator la o infracţiune şi coautor ia alta}.
3 infracţiunile trebuie să fie săvârşite înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive de condam
nare pentru vreuna dintre ele;
r în principiu, există concurs, nu recidivă, dacă infracţiunea este comisă chiar în ziua rămâ- I
NB nerii definitive a hotărârii de condamnare. ^ j
Există, ca rdgu-iă, de asemenea, concurs de infracţiuni;dacă o infracţiune este; săvârşită

după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; pentru: o -altă infracţiune,; dacă
: ulterior hotărârea judecătorească respectivă este anul ată /desfiinţată1prin inter med iui unei
căi extraordinare de atac, iar noua hotărâre judecătorească a rămas definitivă după săvâr
şirea altei/altor infracţiuni.1 :
O infractorul să poată fi tras la răspundere penaiă pentru cel puţin două infracţiuni (indiferent
sub ce formă - trebuie să se poată pronunţa o soluţie definitivă de condamnare/renunţare la
aplicarea pedepsei/amânarea aplicării pedepsei).
Ca regulă, nu se pot pronunţa soluţii diferite pentru infracţiuni concurente, cu excepţia

încetării procesului penal {de exemplu, nu se poate pronunţa o soluţie de renunţare la
aplicarea ; p edepsei pentru o infracţiune con curen td, ; o solu ţie \de am ânare Ï a aplicării
pedepsei p entru o alta şi o soluţie de condamn are pentru o aita ). Dacă sunt Întrunite
condiţiile legii, instanţa fie va pronunţa renunţarea la aplicarea pedepsei pentru toate
infracţiunile concurente, fie o altă soluţie; dacă sunt întrunite condiţiile legii, instanţa fie va
dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante a concursului (raportat la toate infracţiu
nile) , fie cond amna rea. Dacă instanţa nu poate pronunţa o altă soluţie decât condamn are a
sau optează să dispună condamnarea pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente,
r nu mai poate opta pentru renunţare la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei
NB pentru vreo altă infracţiune concurentă. Dacă există hotărâri definitive distincte irecon-
ciliabile, se va opta (ca regulă, în prezenţa tuturor condiţiilor legale) pentru anularea re
nunţării la aplicarea pedepsei sau anularea amânării aplicării pedepsei pentru infracţiu-
nea/infracţiunile concurentă(e) pentru care s-au pronunţat aceste soluţii, în măsura în care
se descoperă, ulterior,::că :există concurs de infracţiuni. La fel în; caz de suspendare a
executării pentru pedepse cu închisoarea - nu se poate dispune suspendarea executării:
pentru o pedeapsă cu închisoarea şi pentru o infracţiune concurentă, să se pronunţe
pedeapsă cu executare (în cazul când o pedeapsă este cu amenda şi una cu închisoarea, se
va putea dispune, însă, doar suspendarea executării pedepsei închisorii - a se vedea,
I.C.C.J., compl. RIL, Decizia nr. 4/2020).
❖ să nu existe o cauză justificativă sau de neimputabiiitate, dacă astfel nu mai rămâne decât o
singură faptă incriminată care întruneşte condiţiile pentru a fi reţinută ca infracţiune;
❖ să nu fi intervenit amnistia pentru vreuna dintre infracţiunile săvârşite;
❖ să nu fi intervenit graţierea - depinde de forma graţierii - de pildă, dacă e o graţiere parţială,
se va aplica regimul sancţionator al concursului;
❖ să nu fi intervenit prescripţia răspunderii penale pentru prima infracţiune ia momentul săvâr
şirii celei subsecvente;
❖ să nu fi intervenit o cauză de nepedepsire, astfel încât să rămână doar o singură infracţiune
(sau niciuna) aptă de a genera aplicarea unei pedepse;
❖ să nu existe niciun caz dintre cele prevăzute la art. 16 CPP, care împiedică punerea în mişcare
sau exercitarea acţiunii penale, astfel-încât să rămână o singură faptă incriminată/infracţiune
(după caz), sau nîciuna, pentru care să fie posibilă finalizarea procesului penal prin hotărâri
care atestă comiterea unei infracţiuni (RAP = renunţare la aplicarea pedepsei, AAP =
amânarea aplicării pedepsei şi condamnare).
2. Concursul real (materia!) de infracţiuni

Art. 38. Concursul de infracţiuni. (1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost
săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din
ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea
altei infracţiuni. (...).
Noţiune - mai multe infracţiuni (minimum două) săvârşite de aceeaşi persoană prin
acţiuni sau inacţiuni distincte.
2.1. Modalităţi
O concursul omogen şi concursul eterogen:
❖ omogen -> infracţiuni de aceeaşi natură, susceptibile de aceeaşi încadrare juridică;
❖ eterogen infracţiuni de natură diferită.
O concursul real succesiv şi concursul real simultan:
♦î* concurs real succesiv infracţiunile sunt comise prin acţiuni/inacţiuni desfăşurate în succe
siune cronologică, una după alta (la intervale mai mici sau mai mari de timp) - de exemplu,
într-o zi, X comite un furt, după 2 zile săvârşeşte un viol, după o săptămână comite o
distrugere etc,;
❖ concurs real simultan (distinct de concursul ideaî/formai) -> acţiunile/înacţiunile separate
(diferite sau chiar de acelaşi fel) sunt desfăşurate deodată, simultan, în concomitenţă (de
regulă) spaţiu-temporală, - de exemplu, o persoană X o ameninţă pe o alta (Y) în timp ce o
loveşte pe o alta (Z) concurs real simultan eterogen între ameninţare şi lovire; de exemplu,
o persoană X loveşte deodată două persoane diferite (Y şi Z), în acelaşi timp, pe una cu
piciorul, pe alta cu pumnii/palmele -> concurs real simultan omogen între două loviri (după
caz, două vătămări corporale sau o lovire şi o vătămare corporală).
O concursul simplu şi concursul caracterizat (care prezintă conexitate):
concursul simplu fără conexitate reală/obiectivă (doar legătură in personam) legătura
dintre infracţiuni este dată numai de săvârşirea lor de către aceeaşi persoană (legătură
exclusiv subiectivă);
concursul caracterizat -> care prezintă o conexitate reală/obiectivă între infracţiuni, în plus
faţă de legătura strict necesară, in personam.
O conexitatea poate fi:

❖ etioiogîcă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea unei alte infracţiuni
există un raport de la înfracţiunea-mijloc la infracţiunea-scop ţspre exemplu, un omor comis
pentru a fura bunurile victimei -> omor calificat în concurs cu tâlhărie); în mod necesar, toate
infracţiunile sunt intenţionate sau praeterintenţîonate (excepţie de la regula potrivit căreia în
cazul concursului de infracţiuni, faptele penale se pot comite cu orice formă posibilă de
vinovăţie);
❖ consecvenţională -> una dintre infracţiuni a fost comisă pentru ascunderea unei alte infrac
ţiuni (de exemplu, uciderea martorului care a observat producerea unui accident rutier mortal
din culpa exclusivă a şoferului supravieţuitor: ucidere din culpă şi omor}.
❖ topografică (spaţială) -> infracţiunile sunt comise în acelaşi spaţiu, în aceiaşi loc;
❖ cronologică (temporală) -> infracţiunile sunt comise în aceeaşi unitate de timp.
^ De principiu, numai concursul real poate fi caracterizat, nu şi concursul ideal.
2.2. Delimitări
Concurs real omogen Infracţiune continuată
Pluralitate de rezoluţii infracţionale Unitate de rezoluţie infracţională
Aceiaşi subiect pasiv sau subiecţi pasivi diferiţi în cazul anumitor infracţiuni (de regulă, dintre cele
contra persoanei - pot exista şi excepţii); pot fi
subiecţi pasivi diferiţi în cazul anumitor infracţiuni
Conexitate etidlogică Conexitate consecvenţională

li (înfracţiunea-mijloc) a fost comisă pentru b a fost comisă pentru ascunderea li
săvârşirea h (infracţiunea-scop)
Forme vinovăţie li Forme vinovăţie îi
- intenţie dîrectă/indîrectă; - intenţie directă/indirectă;
- intenţie depăşită. - intenţie depăşită;
-culpă.
Forme vinovăţie h Forme vinovăţie I2
- intenţie directă (de regulăj/îndîrectă; - intenţie (directă - de regulă/de cele mai multe
- intenţie depăşită. ori; indirectă);
- intenţie depăşită.
Rezoluţia pentru săvârşirea h este anterioară Rezoluţia pentru săvârşirea b poate fi:
săvârşirii li. - anterioară (atunci când k este săvârşită cu
intenţie, intenţie depăşită);
- ulterioară (atunci când k este săvârşită cu
intenţie, intenţie depăşită sau culpă).
3. Concursul ideal (formal)
■!Art. 38. Concursul de infracţiuni. (...) (2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de
o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor
infracţiuni.
Noţiune - mai multe infracţiuni săvârşite de aceeaşi persoană printr-o singură acţiu
ne sau inacţiune care, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe
care le-a produs, realizează conţinutai mai multor infracţiuni.
0 diferenţa dintre concursul real şi cel formal - numărul de acţiuni/inacţiuni prin care se realizează
conţinutul infracţiunilor ce compun concursul.
3.1. Modalităţi
O concursul omogen şi concursul eterogen:
❖ omogen: infracţiuni de aceeaşi natură, susceptibile de aceeaşi încadrare juridică;
❖ eterogen: infracţiuni de natură diferită.
O de principiu, doar concurs simplu (faţă de concursul caracterizat) legătura dintre infracţiuni
este dată, ca regulă, doar de săvârşirea lor de către aceeaşi persoană (legătură subiectivă).
3.2. Particularităţi
O infracţiunile pot fi comise:
❖ cu intenţie directă/indirectă;
❖ cu intenţie depăşită;
❖ din culpă.
4. Sancţionarea concursului111
Există trei sisteme teoretice de sancţionare, toate regăsindu-se în sancţionarea concursului \
de infracţiuni în cazul persoanei fizice majore, la nivelul pedepsei principale: sistemul
absorbţiei [se stabilesc pedepse pentru fiecare infracţiune concurentă şi se aplică cea mai
severă - art. 39 alin. (1) iit. a) CP]; sistemul cumulului aritmetic [se stabilesc pedepse ;
pentru fiecare infracţiune în parte şi se adaugă una alteia, urmând a se executa toate,
NB ■ in te g ra la rt;3 9 alin, (1) fit. d) şi e) CP]; sistemul cumuiuiui juridic [se stabilesc pedepse :
.pentru^fiecareînfracţiune în parte şi se alege cea mai severă, la care, după: c a z ,:se I
adaugă/se poate adăuga un spor fix sau variabil din cealaltă/celelalte pedepse, fără a: se ;
depăşi cumulul lor aritmetic; după cum sporul trebuie sau doar poate fi adăugat pedepsei
;tje bază =: pedeapsa cea maj severă, sisţerpui este ţje:cum ui j uri djccu .spor obligatoriu sau j
Pentru o privire de detaliu asupra tratamentului sancţionator a! pluralităţii de infracţiuni în general, a se vedea
tabelul comparativ din anexa nr. 7.
facultativ; după:cum' sporul care se adaugăf'se poate adăuga este predeterminat (egal sau
: rămâne:la:apreclereâ:.instanţei; în adumitedimlte predeterminate, sistemul este de cumul '
juridic cu spor fix sau variabil; cefe două clasificări se combină, putând lua naştere varian
tele: cumul juridic cu spor obligatoriu şi fix; cumul juridic cu spor obligatoriu şi variabil;
cumul juridic cu : spor facultativ şi fix;: cumul: juridic cu spor facultativ şi variabil; “ în
momentul actual, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) şi c) CP, s~a optat în unele cazuri -pentru
sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu sj fix de pedeapsa).
Art. 39. Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni. (1) în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa
pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează:
a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică
pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care $e adaugă un spor de o treime din
totalul celorlalte pedepse stabilite;
c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă im spor de o treime din
totalul celorlalte pedepse stabilite;
d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsa cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în
întregime pedeapsa amenzii;
e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii conform
lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform Ut. c).
(2) Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o
treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei
închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani
sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Etape şi ipoteze în stabilirea pedepsei

1. se stabileşte individual pedeapsa pentru fiecare infracţiune concurentă în parte;
O în această etapă se individualizează pedeapsa fiecărei infracţiuni făcându-se, de principiu,
abstracţie de existenţa pluralităţii infracţionale, ca şi cum infractorul ar fi comis doar o infrac
ţiune - fiecare dîn infracţiunile concurente e tratată ia acest nivel ca şi cum nu ar fi parte a unui
concurs de infracţiuni, pentru a nu se agrava de două ori răspunderea penală a infractorului (non
bis in idem); de altfel, uneori acest deziderat se impune obiectiv, prin faptul că nu întotdeauna
infracţiunile concurente sunt judecate deodată, de către aceeaşi instanţă - există în practică
numeroase situaţii în care se pronunţă hotărâri distincte pentru infracţiuni concurente, acestea
urmând a fi ulterior conciliate (art. 40 CP).
2. se aplică pedeapsa rezultantă pentru întregul ansamblu infracţional săvârşit:
O când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare
ori cu amendă se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă [sistemul absorbţiei - art. 39 alin. (1)
lit. a) CP];
Pluralitatea de Infracţiuni 179
O când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea -> se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se
adaugă un spor {obligatoriu} de o treime {fix) din totalul celorlalte pedepse stabilite [sistemul
cumulului ju rid ic-cu spor obligatoriu şi fix, art. 39 alin. ţl) lit. b) CP]; prin aplicarea sporului NU
se va depăşi, în niciun caz, maximul general al pedepsei închisorii (30 de ani, art. 60 CP) - art. 2
alin. (3) CP: principiul fundamental al legalităţii sancţiunilor de drept penal (practic, dacă prin
aplicarea sporului fix şi obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă/suma celorlalte pedepse s-ar
ajunge Ia depăşirea maximului general al categoriei de pedeapsă, sporul aplicat se va opri,
obiectiv, la atingerea limitei maximului general, fiind în acest caz mai redus de 1/3 (sau chiar
inexistent, dacă pedeapsa de bază ar fi deja, din start, de 30 de ani);
O când s-au stabilit numai pedepse cu amendă -> se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se
adaugă un spor {obligatoriu) de o treime {fix) din totalul celorlalte pedepse stabilite [sistemul
cumulului juridic - cu spor obligatoriu şi fix, art. 39 alin. (1) lit. c) CP]; prin aplicarea sporului NU
se va depăşi, în niciun caz, maximul general al pedepsei închisorii [200.000 lei, în cazul persoanei
fizice majore - art. 61 alin. (2) CP; 3.000.000 lei, în cazul persoanei juridice - art. 137 alin. (2) CP]
- art, 2 alin. (3) CP: principiul fundamental al legalităţii sancţiunilor de drept penal (practic, dacă
prin aplicarea sporului fix şi obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă/suma celorlalte pedepse
s~ar ajunge la depăşirea maximului general al categoriei de pedeapsă, sporul aplicat se va opri,
obiectiv, la atingerea limitei maximuiui generai, fiind în acest caz mai redus de 1/3 (sau chiar
inexistent, dacă pedeapsa de bază ar fi deja, din start, egală cu respectivul maxim general).
Dezlegarea unei chesliuni de drept: prin Decizia nr. 20/2020 (www.scj.ro), înalta Curte ele
Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală,
stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin, (1) lit. c) din Codul penal, în caz de
concurs de infracţiuni, în ipoteza în care suma corespunzătoare unei ziie-amendă stabilită
pentru infracţiunile concurente este diferită, pedeapsa rezultantă se determină astfel:
- se cumulează pedeapsa amenzii cea mai grea eu sporul de o treime din totalul celorlalte
NB amenzi stabilite;
- se determină numărul de zile-amendă, prin cumuiarea numărului cel mai mare al zile-
lor-amendă stabilite pentru o infracţiune cu sporul de o treime din totaiui zileior-amendă
corespunzătoare celorlalte amenzi;
~ se stabileşte suma corespunzătoare unei zile-amendă, prin împărţirea-cuantum ului pe
depsei rezultante a amenzii la numărul de zile-amendă rezultante.
3 când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă -> se aplică pedeapsa închi
sorii, ia care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii [sistemul cumulului aritmetic - art. 39
alin. (1) lit. d) CP];
3 când s-au stabilit mat multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă -> se aplică
pedeapsa închisorii conform calculului efectuat când se stabilesc doar pedepse cu închisoare
[cumul juridic cu spor obligatoriu şi fix - art. 39 alin, (1) lit. b) CP], la care se adaugă în întregime
(cumul aritmetic) pedeapsa amenzii conform calculului efectuat când se stabilesc doar pedepse
cu amendă [cumul juridic cu spor obligatoriu şi fix - art. 39 alin. {1) lit. c) CP]; acest sistem îmbină,
practic, cumulul juridic (cu spor obligatoriu şi fix) cu sistemul cumulului aritmetic; în final, sistemul
aplicat va fî al cumulului aritmetic; practic, ţinând cont de particularitatea acestei combinaţii speci
fice a mai multor sisteme de sancţionare a concursului de infracţiuni, în acest caz optăm să consi
derăm că ne aflăm, per ansamblu, în prezenţa unui sistem sancţionator de tip mixt;
O când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai
mare (numită pedeapsă de bază) a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închi
soarea stabilite s-ar depăşi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii (adică
s-ar ajunge, prin calcul mental, la 40 sau mai mult de 40 de ani), iar pentru cei puţin una dintre
infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de arii sau mai mare
-> se poate aplica {facultativ) pedeapsa detenţiunii pe viaţă [art. 39 alin. (2) CP]; dispoziţia
poate conduce, în mod excepţional, la aplicarea detenţiunii pe viaţă (la latitudinea motivată a
instanţei penale), chiar dacă această pedeapsă nu a fost stabilită pentru niciuna dintre infracţiu
nile concurente comise, sau chiar dacă această pedeapsă nu este nici măcar prevăzută de lege
pentru infracţiunea comisă).
Exemplu:
h = pedeapsa stabilită = 25 ani (pedeapsa prevăzută > 20 ani);
h, h, U, ls ~ pedeapsa stabilită = 10 ani fiecare;
le, b, h, 19 = pedeapsa stabilită = 8 ani fiecare;
Calcul: 25 ani (pedeapsa cea mai grea} +1/3 (sporul obligatoriu) x (10+10+10+10+8+8+8+8) = 49
Cum maximul generai de 30 ani (art. 60 CP} ar fi depăşit cu mai mult de 10 ani, instanţa poate:
-fie să aplice închisoarea de 30 ani (dacă alege închisoarea, nu poate depăşi 30 ani);
-fie să aplice detenţiunea pe viaţă (se poate aplica detenţiunea pe viaţă chiar dacă nicio infrac
ţiune nu o prevede ca pedeapsă pentru infracţiunea comisă, dar pentru ce! puţin o infracţiune
trebuie să fie prevăzută închisoarea > 20 ani).
Dezlegarea unor chestiuni de drept;

1; înalta Curte: de Casaţie şi Justiţie a statuat prin Decizia nr. 1/2014 că, „în aplicarea legii;:
penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de intrarea în vigoare a
noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni, într-o primă etapă se verifică
incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale. în a doua
r* ’ etap8 se verificâ dacă pedeap5a rezultantS aplicată potrivit legii vebHi depăşeşte maximul
Y la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codui penal. In cazul în care
pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depăşeşte maximul la care se poate
ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. în
caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi".
2. Prin Decizia nr. 7/2016, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabili că, „în aplicarea dispo
ziţiilor art. 5 din Codul penal, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor
infracţiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracţiuni comise după
intrarea\în.; vigGare: a noului Cod penai, pentru infradi un sie: săvârşite: anterior; datei le
februarie: 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă: - identificată ca: fiind legea: veche: £
saudegea nouă - ia r pentru infracţiunile săvârşite sub imperiul legîî penale noii precum şi I
pentru:;tratamentul: sancţionator al concursului.'de-. infracţiuni^ se va aplica legea; nouă, j
conform art. 3 din Cod ui penal şi art. 10 din Legea nr, 187 /2012 ipentru punerea în aplicare ;
a Legii nr. 286/2009 .privind Codul penai". ... ■
Art 40. Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente. (1) Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat
ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 39.
(2) Dispoziţiile art. 39 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel
condamnat mai suferise o condamnare definitiva pentru o infracţiune concurentă.
(3) Dacă infractorul a executat integral sau parţial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade
din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente.
(4) Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplică şi în cazul în care condamnarea la
pedeapsa detenţiunii pe viaţa a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii
(5) în cazul contopirii pedepselor conform alin. (l)-(4) se ţine seama şi de pedeapsa aplicată printr-o hotărâre de condamnare
pronunţată în străinătate, pentru o infracţiune concurentă, dacă hotărârea ă.e condamnare a fost recunoscută potrivit legii.
Reguli particulare au fost determinate pentru situaţia în care cei condamnat mai suferise o con
damnare definitivă pentru o infracţiune concurentă:
După condamnarea definitivă pentru li, infractorul este judecat pentru h concurentă cu li.
O în acest caz, instanţa:
❖ stabileşte pedeapsa pentru 12;
❖ contopeşte pedeapsa pentru h cu li, aplicând, obligatoriu, regimul sancţionator incident
prevăzut de lege, după caz.
O contopirea este obligatorie, nu facultativă;
O trebuie ca ambele pedepse să fie executabile, adică să nu fi intervenit vreo cauză care înlătură
complet executarea {graţierea totală/parţială - a restului rămas neexecutat - sau prescripţia
executării pedepsei);
O dacă pentru li s-a dispus amânarea aplicării pedepsei/suspendarea sub supraveghere a executării
pedepsei, instanţa va dispune:
❖ anularea amânării/suspendării sub supraveghere;
❖ recurgerea la sistemul sancţionator al concursului, după caz.
Exemplu: dacă pentru h s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, iar
ulterior persoana condamnată definitiv este trimisă în judecată pentru aite două infracţiuni (h şi
h), h concurentă cu infracţiunea pentru care a intervenit condamnarea definitivă, iar h săvârşită
în termenul de supraveghere ai suspendării, instanţa va dispune:
*> stabilirea unei pedepse pentru l2 şi a unei pedepse pentru l3;
❖ anularea suspendării sub supraveghere {nu revocarea);
❖ stabilirea Rezultânteii pentru infracţiunile concurente (l2 şi cea care a atras suspendarea sub
supraveghere ~~ ii);
❖ stabilirea Rezultantei prin care se sancţionează recidiva/piuralitatea intermediară (l3 este tn
pluralitate intermediară/recidivă faţă de infracţiunea care a atras suspendarea sub suprave=
ghere).
tratamentul este identic şi când, in loc de suspendarea sub supraveghere, s-a dispus amâ
narea aplicării pedepsei, dar numai în privinţa regulilor aplicabile concursului. Nu se vor
aplica şi regulile recidivei/pluralităţii intermediare deoarece, spre deosebire de suspenda
NB rea sub supraveghere, soluţia amânării aplicării pedepsei oct: este o soluţie de con
damnare. :
O pentru condamnări în străinătate, trebuie ca hotărârea judecătorească să fîe recunoscută în

România.
r Din rezultantă se va scădea ceea ce s-a executat deja, computarea nu se realizează, ca in

NB caz de recidivă postcondamnatorie, anterior, ci ulterior stabilirii pedepsei rezultante.
Infracţiunile au fost definitiv judecate în cauze diferite

O dacă sunt numai două infracţiuni concurente, aplicarea sistemului sancţionator specific se face
conform dreptului comun;
O dacă sunt mai mult de două infracţiuni concurente, cu hotărâri judecătoreşti definitive, se va
dispune:
❖ descontopirea şi repunerea pedepselor stabilite pentru fiecare infracţiune concurentă şi în
individualitate;
❖ aplicarea conform regulilor comune din etapa a doua.
O trebuie ca pedepsele să fie executabile, adică să nu fi intervenit vreo cauză care înlătură execu
tarea (graţierea totală/parţială sau prescripţia executării pedepsei, amnistia);
O partea din pedeapsa principală sau complementară deja executată se scade din rezultantă.
Contopirea în cazul înlocuirii detenţiunii pe viaţă cu închisoarea

O dacă persoana condamnată împlineşte în timpul executării 65 de ani, iar instanţa decide (pentru
că este facultativ) să înlocuiască detenţiunea pe viaţă cu închisoarea de 30 ani şi interzicerea
drepturilor unor drepturi pentru 5 ani:
❖ se aplică regulile standard de ia concurs;
❖ din rezultantă se scade ceea ce s-a executat.
II. recidiva
firi. 41. Recidiva. (1) Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii
mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o
in fra c ţiu n e cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
(2) Există recidivă şi în cazul în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detenţiunea pe viaţă.
(3) Pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă
prevăzuta şi de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii
Noţiune - săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate sau cu intenţie depăşită,
cu pedeapsă legală de 1 an închisoare sau mai mare {respectiv: detenţiune pe viaţă),
de către o persoană care a fost condamnată definitiv anterior, la o pedeapsă cu
închisoarea mai mare de 1 an sau ia detenţiune pe viaţă (fără a fi fost reabilitată sau
împlinit termenul de reabilitare) pentru o altă infracţiune intenţionată sau cu intenţie
depăşită.
O o condamnare definitivă ia o pedeapsă cu închisoarea mai mare de un an (egalitatea este

exclusă) sau ia detenţiune pe viaţă, pentru o infracţiune comisă cu intenţie sau intenţie depăşită
(prîmui termen al recidivei = TI);
❖ hotărâre pronunţată de instanţa naţională;
❖ hotărâre pronunţată de o instanţă străină, recunoscută în România.
0 şî săvârşirea altei infracţiuni intenţionate sau praeterintenţionate, pentru care legea prevede pe
deapsa închisorii mai mare de un an (interesează maximui special ai pedepsei abstracte, respectiv
maximul pedepsei mai severe, în caz de pedepse principale alternative), ulterior momentului
condamnării definitive pentru primul termen, dar fie înainte de executarea sau considerarea ca
executată a pedepsei din TI, fie după acest moment, dar anterior reabilitării sau împlinirii
termenului de reabilitare (ai doilea termen ai recidivei = T2).
Nu există prim termen al recidivei dacă hotărârea' definitivă este de achitarefîncetare a I

■ T* procesului pen al/ren unţare ia:aplicarea pedepsei/a mânare a aplică rii pedepsei/ condam-
NB nare cu aplicarea unei măsuri educative sau a unei pedepse cu amenda ori cu închisoarea ;
mai mică de un an sau chiar de un an.
Formele/clasificările recidivei
O postcondamnatorie: h este săvârşită după condamnarea definitivă pentru li (cu întrunirea
tuturor condiţiilor Ti), dar înainte de executarea integrală sau considerarea ca executată integrai
a pedepsei aplicate pentru ii (săvârşirea T2 poate avea ioc: între data rămânerii definitive a con
damnării pentru Ti şi momentul trecerii ia executarea pedepsei respective; în cursul executării
după începerea executării, dar anterior finalizării integrale a acesteia; pe durata termenului de
supraveghere ai unei suspendări sub supraveghere a executării pedepsei, ori a unei liberări
condiţionate, ori a unei graţieri condiţionate neajunse la termen; pe durata termenului de

prescripţie a executării pedepsei, încă neîmplinit; pe durata perioadelor de amânare sau
întrerupere a executării pedepsei; în perioada permisiilor de ieşire din penitenciar, ori a ieşirilor
dîn penitenciar pentru prestarea unei activităţi lucrative sau pentru alte motive - de exemplu,
medicale - cu sau fără supraveghere ~în funcţie de regimul de executare a pedepsei privative de
libertate şi de particularităţile cazului concret). Este o formă de recidivă pentru care a optat
legiuitorul nostru penal (atât în cazul persoanei fizice, cât şi al celei juridice);
O postexecutone: h este săvârşită după executarea întegrală/considerarea ca executată a pedepsei
aplicate pentru k, dar anterior operării reabilitării de drept/acordării efective a reabilitării jude
cătoreşti sau cel puţin înainte de a se împlini termenul de reabilitare (recidiva temporară);
O generală: termenii nu sunt condiţionaţi de natura infracţiunilor (recidiva poate fi omogenă sau
nu, infracţiunile pot primi sau nu aceeaşi încadrare juridică) - aceasta este forma de recidivă
pentru care a optat legiuitorul nostru penal;
O specială: termenii sunt condiţionaţi de săvârşirea unor infracţiuni de aceeaşi natura (este o reci
divă neapărat omogenă - atât infracţiunea din Ti, cât şi aceea din T 2 trebuie să se încadreze
juridic In aceeaşi normă de încriminare (legiuitorul penal român NU a optat pentru această formă
de recidivă; atunci când pe caz concret există specializarea infractorului şi ambii termeni ai reci
divei - eventual, ai stării de multi-recidivă, se încadrează juridic la fel, recidiva este specială pe
caz concret, dar în abstract rămâne generală - specializarea nefiînd impusă drept condiţie nece
sară pentru existenţa stării de recidivă.în acest caz, la individualizarea pedepsei concrete pentru
infracţiunile nou săvârşite se va putea ţine cont (separat de aplicarea regimului sancţionator
speciei de recidivă existentă) de împrejurarea specializării infractorului recidivist în comiterea
anumitor tipuri de infracţiuni (ceea ce, de regulă, indică un grad sporit de periculozitate socială a
acestuia) - art. 74 alin. (1) lît. e) CP;
O absolută: existenţa recidivei nu este condiţionată de gravitatea primei condamnări (indiferent cât
de gravă sau de puţin gravă este, pe caz concret, infracţiunea dîn Ti - aspect reflectat în pedeap
sa aplicată - aşadar, indiferent dacă aceasta depăşeşte sau nu un anumit prag de gravitate, comi
terea unei noi infracţiuni, în condiţiiie legii, după o condamnare definitivă, atrage starea de reci
divă). Această formă de recidivă NU este reglementată, de lege lata, pentru infractorii persoane
fizice (art. 41 CP impunând ca Ti să privească o condamnare definitivă de o anumită gravitate - la
pedeapsa închisorii mai mare de 1 an). în schimb, această formă de recidivă este actualmente
prevăzută de legiuitorul român pentru persoana juridică, unde indiferent cât de mică sau mare
este valoarea pedepsei amenzii definitiv aplicate pentru prima infracţiune, se întrunesc (sub
acest aspect) condiţiiie pentru generarea viitoare a stării de recidivă - art. 146 alin. (1) CP;
O relativă: existenţa recidivei este condiţionată de o anumită gravitate a primei condamnări
(aceasta se reflectă în pedeapsa concretă, individualizată, stabilită şi aplicată de instanţă,
indiferent de gravitatea abstractă a pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă).
Această formă de recidivă este reglementată, ia acest moment, pentru persoana fizică, art, 41
alin. (1) CP impunând ca Ti să constea într-o pedeapsă de o anumită gravitate minimă -
închisoarea mai mare de 1 an (egalitatea este exclusă, trebuie ca prima pedeapsă să depăşească
măcar cu 1 zi 1 an). Pentru persoana juridică, însă, nu s-a optat pentru această formă a recidivei,
fiind indiferentă durata pedepsei amenzii stabilite/aplicate de instanţă pe Ti (în cazul persoanei
juridice, singura pedeapsă principală reglementată de lege este amenda);
O recidivă permanentă (perpetuă) şi recidivă temporară -> recidiva perpetuă va lua naştere oricât
de mult timp s-a scurs între cei doi termeni, respectiv între executarea pedepsei din Ti şi
comiterea infracţiunii h ; recidiva temporară implică o limitare temporală a apariţiei stării de
recidivă (de regulă, postexecutorie), prin impunerea unei perioade de timp în cadrul căruia
trebuie comisă infracţiunea T2 faţă de Ti (spre exemplu, un interval de timp de ia executarea sau
considerarea ca executată a pedepsei pentru Ti în care să se săvârşească T2 ); termenul poate fi fix
sau variabil (în cazul legii penale române, legiuitorul a optat pentru recidiva temporară, fără a
crea însă expres un termen special, ci a corelat apariţia stării de recidivă cu lipsa intervenirii
reabilitării sau a împlinirii termenului de reabilitare; cum reabilitarea reprezintă o instituţie care
conferă efecte juridice trecerii timpului, bazându-se pe un termen, reiese că această condiţionare
a existenţei recidivei de neintervenţia reabilitării sau neîmpiinirea termenului de reabilitare
constituie forma specifică în care legea penală română actuală a optat pentru recidiva tempo
rară, iar nu pentru acea perpetuă);
O recidivă naţională (teritorială) şi recidivă internaţională -> criteriu! clasificării nu se referă ia
locul săvârşirii infracţiunilor care intră în structura recidivei: în ţară sau în străinătate, ci la
apartenenţa instanţei care pronunţă condamnarea din Ti; recidiva naţională presupune că pentru
apariţia stării de recidivă nu se ţine cont decât de condamnările pronunţate de instanţe
naţionale, autohtone, indiferent de locul în care au fost comise infracţiunile şi de principiul în
baza căruia se aplică în spaţiu legea penală română; dimpotrivă, recidiva internaţională
presupune că legiuitorul decide a se ţine cont, la naşterea stării de recidivă, şi de hotărâri ale
unor instanţe străine, dacă sunt întrunite condiţiile din T I al recidivei. Potrivit art, 41 alin. (3) CP,
de lege lata este reglementată recidiva internaţională, cu întrunirea anumitor condiţii fireşti
(dubla incriminare, recunoaşterea hotărârii străine de condamnare în România);
O recidivă cu regim de sancţionare uniform şi recidivă cu regim de sancţionare diferenţiat reci
diva cu regim de sancţionare uniform presupune acelaşi tratament penal, nediferenţiat după
(unele dintre) modalităţile legale ale acesteia, spre deosebire de recidiva cu regim de sancţionare
diferenţiat, care presupune diferenţe în sancţionare în raport de (unele dintre) modalităţile sub
care se prezintă starea de recidivă. Prin reglementarea din art. 41 alin. (l)-(4), respectiv alin. (5)
CP, precum şi art. 146 alin. (2) şi (3) CP, legea noastră penală a optat la acest moment pentru
recidiva cu regim sancţionator diferenţiat, existând reguli distincte de sancţionare incidente
pentru recidiva postcondamnatorie, respectiv pentru aceea postexecutorie;
3 recidivă cu efect (sancţionator) unic şi recidivă cu efect (sancţionator) progresiv -> cea dintâi nu
presupune o agravare/înăsprire a tratamentului sancţionator iniţia! incident pentru starea de
recidivă în ipoteza în care infractorul ajunge în stare de recidivă de mai multe orî - multi-recidiva;
în schimb, recidiva cu regim sancţionator progresiv implică o sporire/înăsprire a tratamentului
sancţlohâtor ai recidivei, faţă de deî iniţial - regula - pe misdră ce se avansează în stare de

recidivă: spre exemplu, la prima apariţie a stării de recidivă postexecutorie se majorează cu jumă
tate limitele pedepsei abstracte, iar la o nouă apariţie a recidivei postexecutorii pentru aceeaşi
persoană, s-ar putea dispune o sporire cu 2/3 a aceloraşi limite de pedeapsă. în momentul actual,
nu există asemenea dispoziţii în legea noastră penaiă, recidiva fiind, din acest punct de vedere,
cu regim sancţionator unic (neprogresiv}.
Situaţii în care T I nu poate genera starea de recidivă, deşi, aparent, condiţiile sale generale sunt
întrunite {există o condamnare definitivă la o pedeapsă mai mare de 1 an închisoare) - art. 42 CP:
O faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală [ipoteza în care a operat dezîncrimînarea;
dispoziţia din art. 42 lit. a) CP este corelată cu aceea cuprinsă în art. 4 CP, care stabileşte drept
efect produs de incidenţa dezincrimmărîi (printre altele) încetarea tuturor consecinţelor
hotărârilor judecătoreşti prin care s-au stabilit sancţiuni penale cu privire la respectivele fapte];
O infracţiunile amnistiate postcondamnatoriu [dispoziţia din art. 42 lit b) CP este corelată cu aceea
cuprinsă în art. 152 alin. (1) CP, potrivit căreia amnistia, înlăturând răspunderea penaiă, înlătură
(în secundar), atunci când este postcondamnatorie, şi consecinţele condamnării pronunţate pen
tru infracţiunea pentru care înlătură răspunderea penală a infractorului, una dintre aceste
consecinţe fiind tocmai posibilitatea ca respectiva condamnare să genereze starea de recidivă];
O infracţiunile săvârşite din culpă [dispoziţia cuprinsă în art. 42 lit. c) CP este corelată cu aceea din
art. 41 CP, care stabileşte că pentru apariţia stării de recidivă este necesară comiterea unor
infracţiuni cu intenţie sau cu intenţie depăşită. Săvârşirea unei infracţiuni din culpă, pe oricare
termen al pluralităţii de infracţiuni postcondamnatorii, nu poate genera recidiva (prin lipsa indi
celui de periculozitate şi încorigîbîlîtate infracţională care reprezintă, din perspectivă crimino-
iogîcă, fundamentul existenţei stării de recidivă, de lege lata), putând genera, după caz, alte
forme de pluralitate infracţională (postcondamnatorie), precum: pluralitatea intermediară de
infracţiuni (în condiţii în care dacă ar fi fost întrunite toate condiţiile recidivei, ar fi existat o
recidivă postcondamnatorie) sau pluralitatea nenumită de infracţiuni (în condiţii în care dacă ar fi
fost întrunite toate condiţiile recidivei, ar fi existat o recidivă postexecutorie}].
|J Recidiva postcondamnatorie
Noţiune - săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate sau praeterintenţionate,
pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare/detenţiunea
pe viaţă, după o primă condamnare definitiva la o pedeapsă mai mare de un închi-
soare/detenţiune pe viaţă, fie înainte de începerea executării primei condamnări, fie
în timpul executării acesteia ori în stare de evadare (în esenţă: între condamnarea
definitivă şi executarea sau considerarea ca executată a pedepsei din Ti).
î.l. Condiţii cu privire ia primui termen ai recidivei (Ti recidiva)

O să existe o hotărâre definitivă de condamnare pentru una sau mai multe infracţiuni;
♦ > hotărârea judecătorească poate fi pronunţată de instanţele române sau străine (în acest caz,
trebuie să existe dublă incriminare şi recunoaşterea hotărârii, iar recidiva internaţională este
obligatorie);
❖ hotărârea judecătorească trebuie să fie definitivă, să nu mai poată fi atacată pe-căi ordinare
de atac (art. 551 şi art. 552 CPP);
♦ > nu contează forma infracţiunii (tentativă, consumată, epuizată);
❖ Ti recidivă -> numai soluţie de condamnare, nu o soluţie de achitare/încetare a procesului
penal/renunţare la aplicarea pedepsei/amânarea aplicării pedepsei;
❖ condamnarea poate viza o singură infracţiune (unitate infracţională) sau o formă a pluralităţii
de infracţiuni (de pildă, un concurs de infracţiuni).
O hotărârea de condamnare să fi fost pronunţată pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie -
directă sau indirectă - sau intenţie depăşită [art. 41 şi art. 42 lit. c) CP];
❖ infracţiunile din culpă nu pot genera starea de recidivă există discuţii referitor la ipoteza în
care în Ti există un concurs de infracţiuni. In acest caz, dacă toate infracţiunile concurente
sunt intenţionate sau praeterintenţionate, iar pedeapsa rezultantă întruneşte condiţiile de
gravitate (recidiva relativă), nu există probleme în aprecierea existenţei stării de recidivă.
Dacă toate infracţiunile concurente sunt din culpă, nu va exista recidivă, indiferent cât de
gravă este condamnarea (pedeapsa rezultantă). în schimb, discuţii apar atunci când
una/uneie infracţiuni concurente sunt intenţionate sau/şi praeterintenţionate, iar alta/altele
sunt din cuipă. în acest caz, dacă cel puţin o infracţiune intenţionată/praeterintenţionată din
structura concursului are atribuită o pedeapsă individuală care ar putea genera, de una
singură, starea de recidivă (chiar dacă nu este pedeapsa de bază a concursului), apreciem (ia
rândul nostru) că va exista recidivă (al cărei prim termen va fi reprezentat de întreaga
pedeapsă rezultantă a respectivului concurs de infracţiuni, pedeapsă în care a fost cuprinsă şi
sancţiunea care individual ar fi putut genera starea de recidivă). Controversa este mai
accentuată atunci când o asemenea infracţiune, cu o asemenea pedeapsă individuală (care să
poată genera singură starea de recidivă) nu există în structura concursului respectiv de
infracţiuni, dar există mai multe infracţiuni concurente intenţionate sau praeterintenţionate
ale căror pedepse individual stabilite, dacă ar fi contopite într-o sub-rezuitantă distinctă (doar
a lor) ar întrunit condiţiile de existenţă ale Ti al recidivei; într-o asemenea ipoteză, apreciem
că se justifică reţinerea stării de recidivă, al cărei Ti va fi reprezentat de întreaga pedeapsă
rezultantă a concursului de infracţiuni, pe motivul că dacă infracţîunea/infracţiunile din culpă
ar fi lipsit, recidiva ar fi existat, deşi ansamblul faptic comis ar fi fost mai puţin grav, or, este
ilogic ca cine comite un ansamblu faptic mai grav să aibă o situaţie juridică mai uşoară decât
cineva care comite un ansamblu faptic mai puţin grav.
3 pedeapsa stabilită/aplicată (eventual, pedeapsa rezultantă stabilită, în caz de pluralitate de
infracţiuni) să fie detenţiunea pe viaţă sau închisoarea > 1 an (egalitatea este exclusă, pe-
deapsa concretă/individualizată trebuie să fie cu minimum 1 zi peste 1 an pentru a se întruni

condiţia de gravitate impusă de lege);
♦ > pedeapsa să nu fi fost executată/considerată ca executată la momentul săvârşirii celei de-a
doua infracţiuni;
® în cazul infracţiunilor continue, continuate şi de obicei care încep a se comite înainte de
executarea/considerarea ca executată a unei pedepse care întruneşte condiţiile T i a
recidivei, dar care sunt epuizate după acest moment, există discuţii/ controversă în
doctrină cu privire la momentul la care ar trebui să se aprecieze acestea ca fiind
săvârşite: data epuizării sau aceea a consumării, respectiv forma recidivei care ar urma să
fie reţinută - dacă sunt întrunite şî toate condiţiile T 2 ai recidivei, anume: cea postcon-
damnatorie sau cea postexecutorie.
Nu contează dacă pedeapsa se execută în regim de detenţie sau a fost suspendată sub
supraveghere ori dacă a fost sau nu acordată liberarea condiţionată, graţierea condiţionată
NB sau o permisie de ieşire din penitenciar, ori o amânare/întrerupere a executării pedepsei.
¡Mu există Ti recidiva dacă pedeapsa aplicată este amenda sau închisoarea < 1 an, dar o
r* asemenea condamnare (la o asemenea pedeapsă) poate constitui T T pluralitate i ntermedi ară, ;
NB Ţ I pluralitate nepiţrnită ( d u p ă C 3 Z ). : ;
❖ poate fi Tirecidivă:
« pedeapsa rezultantă a unui concurs de infracţiuni intenţionate/praeterintenţîonate, dacă
este mai mare de un an închîsoare/detenţiunea pe viaţă, indiferent de pedepsele sta
bilite pentru fiecare infracţiune în parte;
« pedeapsa rezultantă cu detenţiunea pe viaţa sau închisoarea mai mare de un an pentru
infracţiuni concurente mixte: intenţionate şi praeterintenţionte, respectiv, din culpă,
dacă există cel puţin o infracţiune sau un grup de infracţiuni cu pedeapsă/sub grup de
pedepse reunite într-o rezultantă parţială care ar putea genera starea de recidivă, chiar
dacă pedeapsa de bază a pedepsei rezuitante a concursului de infracţiuni respectiv este
sancţiunea penală pentru o infracţiune din culpă (chestiune controversată în acest sens);
♦ > nu poate fi Tirecidivă:
® pedeapsa rezultantă pentru un concurs de infracţiuni intenţionate, praeterintenţlonate şi
din culpă, când subrezultanta care s-ar obţine doar din aplicarea regulilor concursului de
infracţiuni faţă de pedepsele pentru infracţiunile intenţionate şi/sau praeterintenţlonate
ar fi de un an închisoare sau mai mică; nu contează dacă, adăugându-se şi fracţia de 1/3
din culpă, s-ar depăşi 1 an.
O hotărârea de condamnare să nu facă parte dintre acelea care nu (mai) pot genera ulterior
starea de recidivă:
❖ infracţiunile săvârşite din culpă;
❖ infracţiunile pentru care a intervenit amnistia postcondamnatorie;
<* fapte ulterior dezincriminate.
Nu constituie Ti recidivă hotărârea: judecătorească de condamnare îa o măsură;.educativă ;

(pentru o infracţiune comisă în 'timpul minorităţii). Este, însă, Ti recidiva dacă infracţiunea se |
r* consumă în minoritate şi se epuizează după majorat (infracţiuni continue, continuate şi de j
NB obicei) pentru că în acest caz se va stabili şi aplica o pedeapsă, cu excepţia infracţiunilor |
progresive,; ■. j
1,2. Condiţii cu privire ia ai doilea termen al recidivei (Tz recidivă)

O majorul sau persoana juridică să săvârşească h cu intenţie (directă sau indirectăj/intenţie
depăşită şl legea să prevadă închisoarea > 1 an sau detenţiunea pe viaţă;
❖ pedeapsa închisorii poate fi unică/aîternativă cu amenda;
❖ contează pedeapsa prevăzută de lege (nu pedeapsa aplicată, ca în cazul Ti recidivă}, chiar dacă
fapta a rămas în stadiul de tentativă; în acest caz, se va face verificarea în raport de maximul
special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată (art. 187 CP);
❖ nu contează pedeapsa efectiv aplicată (poate fi amenda, închisoarea < 1 an);
❖ constituie T2recidivă şi când termenul este format dintr-un concurs de infracţiuni, dacă cel puţin
o infracţiune din concurs este săvârşită cu intenţîe/praeterintenţie, iar legea prevede pentru
aceasta închisoarea > 1 an sau detenţiunea pe viaţă [art. 43 alin. (2) CP].
O infracţiunea să fie săvârşită de aceeaşi persoană;
❖ nu are importanţă dacă infractorul a avut aceeaşi contribuţie la săvârşirea infracţiunilor care
constituie cei doi termeni ai recidivei;
❖ la prima infracţiune este posibil ca acesta să fi avut calitatea de autor sau de participant, iar
la cea de-a doua infracţiune să fi avut calitatea de autor sau coautor, instigator, complice.
O noua infracţiune să fie săvârşită după condamnarea definitivă pentru Ti, dar:
❖ înainte de începerea executării pedepsei care reprezintă Ti recidivă (inclusiv în cazul în care
condamnatul se sustrage de la executare sau a obţinut amânarea executării);
❖ în timpul executării pedepsei;
în perioada în care executarea pedepsei a fost întreruptă;
♦t* în stare de evadare din executarea pedepsei anterioare (chiar infracţiunea de evadare poate
reprezenta h recidivă-întrunind întotdeauna condiţiile pentru aceasta - art. 285 CP; dacă prin
comiterea evadării se intră în recidivă postcondamnatorie sau nu depinde doar de TI);
❖ în timpul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei;
în timpul graţierii condiţionate;
în timpul liberării condiţionate.
dezlegarea unei chestiuni de drept: prin Decizia nr. 22/ÎQ2G (www.scj.ro), înalta Curte de ]
Casaţie şi justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, j
stabileşte că, în cazul în care o infracţiune (A) este concureptă: atât; cu infracţiunea ce \
reprezintă vprimuî: termen |;B), cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C) aî
unei recidive postcondamnatoriţ operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică
aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile
(A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin .
raportare la pedeapsa stabilită pentru infpcţiuneafCj.v:
P Recidiva postexecutorie
Noţiune - săvârşirea din nou a unei infracţiuni, intenţionate sau praeterintenţionate,
pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii de un an sau
mai mare, după condamnarea anterioară ia o pedeapsă cu detenţiunea pe viaţă sau
închisoarea mai mare de un an definitivă ce a fost executată sau considerată ca
executată, pentru o infracţiune intenţionată sau praeterintenţionată.
2.1. Condiţii cu privire la primul termen al recidivei (Ti recidivă)

O să existe o hotărâre definitivă de condamnare pentru una sau mai multe infracţiuni:
♦î* hotărârea judecătorească poate fî pronunţată de instanţele române sau străine (în acest caz,
trebuie să existe dublă incriminare şi recunoaşterea hotărârii, iar recidiva internaţională este
obligatorie);
❖ hotărârea judecătorească trebuie să fie definitivă, să nu mai poată fi atacată pe căi ordinare
de atac {art. 551 şi art. 552 CPP);
❖ nu contează forma infracţiunii (tentativă, consumată, epuizată);
❖ Ti recidivă numai soluţie de condamnare, nu o soluţie de achitare/încetare a procesului
penal/renunţare la aplicarea pedepsei/amânarea aplicării pedepsei;
❖ condamnarea poate viza o singură infracţiune (unitate infracţională) sau o formă a pluralităţii
de infracţiuni (de pildă, un concurs de infracţiuni),
■ Este suficientă îndeplinirea termenului de reabilitare judecătorească reabilitarea jude

cătorească nu trebuie neapărat constatată (modalitate indirectă de reglementare a reci
divei temporare - se consideră că indicele de incorigibilitate dispare/scade semnificativ
NB după trecerea unei perioade îndelungate de timp - corelat cu gravitatea infracţiunii ante
rioare).
Prin Decizia nr. 7/2017) înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ştabilit că, „în ap!icarea dispo-
ziţiilor art. 41 alin. (1) din Codul penal, fa stabilirea stării de recidivă postexecutorie se are
NB în/v€dê;;câlbid^'tbrmeih'' al recidivei, pedeapsa stabilită prin cumul, potrivit art. 83 din
f Codul penaj anterior (art. 96 raportat la art. 43 din Codul penal)".
O hotărârea de condamnare să nu privească:

*X* infracţiunile pentru care a intervenit amnistia postcondamnatorie;
<♦ fapte care au fost dezincriminate;

❖ infracţiunile săvârşite în minoritate (minorului nu î se poate aplica o pedeapsă). Dar dacă
infracţiunea s-a epuizat în majorat -> se va reţine recidiva postexecutorîe, cu excepţia infrac
ţiunilor progresive.
2.2, Condiţii cu privire ia al doilea termen al recidivei {Ti recidivă)

O infractorul să săvârşească h cu intenţie/intenţie depăşită şi legea să prevadă pentru aceasta
pedeapsa cu închisoarea > 1 an sau detenţiunea pe viaţă;
❖ pedeapsa închisorii poate fi unică/aiternativă cu amenda (în cazul pedepselor alternative,
condiţia se verifică prin raportare ia sancţiunea penală abstractă mai severă); în toate
cazurile, interesează maximul special ai pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea în
formă consumată (art. 187 CP);
❖ contează pedeapsa prevăzută de lege (nu pedeapsa aplicată, ca în cazul Tarecidivă), şi chiar dacă
fapta a rămas în stadiul de tentativă, interesează pentru verificarea acestei condiţii maximul
specific prevăzut pentru infracţiunea consumată (art. 187 CP);
❖ nu contează pedeapsa efectiv aplicată (poate fi şi amenda sau închisoarea < 1 an);
❖ spre deosebire de recidiva postcondamnatorie, J 2 al recidivei postexecutorii NU poate fi
format niciodată dintr-un concurs de infracţiuni (în care să fie eventual incluse şi infracţiuni
care nu întrunesc, individual, cerinţele Î 2 al recidivei, precum, infracţiuni comise din culpă
sau pentru care legea nu prevede pedeapsa închisorii de minimum un an sau detenţiunea pe
viaţă). în această situaţie, în caz de concurs de infracţiuni în T2 ai recidivei, fiecare infracţiune
în parte va fi verificată pentru a se determina dacă întruneşte condiţiile recidivei (în cazul
unei verificări pozitive, devenind incident regimul sancţionator al recidivei postexecutorii
pentru fiecare infracţiune în parte din T 2- majorarea cu 1/2 a limitelor speciale ale pedepsei
legale pentru fiecare), iar cele care nu întrunesc aceste condiţii nu vor fi apreciate ca infrac
ţiuni comise în stare de recidivă (ci de pluralitate nenumită de infracţiuni - se va aplica pe
deapsa prevăzută de lege pentru fiecare în parte). Ulterior, din pedepsele concrete astfel
stabilite pentru infracţiunile concurente comise (unele cu, altele fără valorificarea stării de
recidivă postexecutorie) se va compune o pedeapsă unică, rezultantă, prin aplicarea regimu
lui sancţionator al concursului de infracţiuni. Motivul: nu există o dispoziţie similară celei din
art. 43 alin. (2) CP în raport de recidiva postexecutorie, iar modul de sancţionare al acesteia
(majorarea limitelor pedepsei legale) împiedică soluţionarea cu prioritate a concursului (care
presupune stabilirea unei pedepse rezultante concrete);
❖ pedeapsa să fi fost executată/considerată ca executată (prin graţiere totală sau a restului de
pedeapsă; prescripţia executării pedepsei);
❖ să nu fi intervenit reabilitarea de drept/să nu se fi împlinit termenul de reabilitare judecă
torească.
iMStlSil
noua infracţiune să fie săvârşită înainte de reabiiitare/împiinirea termenului de reabilitare, dar
în anumite momente după condamnarea definitivă anterioară - după executarea pedepsei sau
considerarea acesteia ca executată, anume:
❖ după executarea efectivă a primei pedepse;
*> după data la care şi-a produs efectele o graţiere totală sau a restului de pedeapsă în urma
căreia condamnatului i se consideră ca executată pedeapsa;
❖ după data împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei;
<♦ după data împlinirii termenului de supraveghere al suspendării sub supraveghere a executării
pedepsei;
❖ după data împlinirii termenului de supraveghere al liberării condiţionate.
O noua faptă încriminată comisă să nu se numere printre acelea care nu atrag starea de recidivă
(sau care înlătură starea de recidivă}, deşi, aparent, întrunesc condiţiile T 2 al recidivei:
❖ infracţiunile pentru care a intervenit amnistia antecondamnatorie;
❖ fapte dezincrimmate ta data comiterii lor sau ulterior comiterii, între data săvârşirii lor (în
stare de recidivă, ca J 2 al unei recidive) şi momentul pronunţării unei hotărâri definitive cu
privire ia acestea (şi implicit, ia starea de recidivă în care au fost comise).
Ş i Recidiva în cazul persoanei juridice
3.1. Recidiva postcondamnatorie

O după rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare ia amendă penală (Ti),
singura pedeapsă principală incidenţă pentru persoana juridică; NU contează cuantumul -
recidiva persoanei juridice este absolută, iar nu relativă, ca aceea a persoanei fizice, indiferent de
cuantum, pentru o infracţiune intenţionată/praeterintenţionată, persoana juridică săvârşeşte din
nou o infracţiune intenţîonată/praeterintenţionată (Tz), indiferent de gravitate (nu se impun
condiţii privind maximul specia! al pedepsei prevăzute de lege pentru T2), iar amenda pentru
infracţiunea anterioară nu a fost executată/considerată ca executată;
O nu contează dacă eventuala pedeapsa complementară aplicată pe lângă Ti a fost sau nu
executată.
3.2. Recidiva postexecutorie

O după rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare la amendă penală (Ti),
indiferent de cuantum, pentru o infracţiune întenţionată/praeterintenţionată, persoana juridică
săvârşeşte din nou o infracţiune intenţionată/praeterîntenţionată (T2), indiferent de gravitate (nu
se impun condiţii privind maximul special ai pedepsei prevăzute de lege pentru T2), după ce
amenda pentru Ti a fost executată/considerată ca executată, dar înainte de reabilitare.
Ti nu poate consta în:

O infracţiuni săvârşite numai din culpă;
Z> infracţiuni amnistiate postcondamnatoriu;
O fapte dezincriminate.
r*' Nu există recidivă internaţională în cazul persoanei juridicei

NB
4, Sancţionarea recidivei[1J
Art. 43. Pedeapsa în caz de recidivă. (1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca
executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa
anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
(2) Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni
concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referi
toare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas
neexecutat din aceasta.
(3) Daca prin însumarea pedepselor în condiţiile alin. {1) şi alin. (2) s-ar depăşi cu mai mult de 10 ani maximul general al
pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile săvârşite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de
ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
(4) Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilita pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă este detenţiunea pe
viaţă, se va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
(5) Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de
recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
(6) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracţiune şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost
executată sau considerată ca executată se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile
alin. (l)-(5).
(7) Dispoziţiile alin. (6) se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau
înlocuită cu pedeapsa închisorii.
( ...)
Art 146: Recidiva în cazul persoanei juridice. (1) Există recidiva pentru persoana juridică atunci când, după rămânerea
definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la reabilitare, persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune, cu intenţie
sau cu intenţie depăşită.
(2) In caz de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate, fără a
depăşi maximul general al pedepsei amenzii
(3) Daca amenda anterioară nu a fost executată, în tot sau în parte, amenda stabilită pentru noua infracţiune, potrivit
alin. (2), se adaugă la pedeapsa anterioară sau la restul rămas neexecutat din aceasta.
(4) Dispoziţiile art. 42 se aplică în mod corespunzător.
w Pentru o privire de detaliu asupra tratamentuiuî sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, a se vedea tabelul
comparativ din anexa nr\ 7.
Ipoteze:
O dacă T2 al recidivei postcondamnatorii este o infracţiune unică pedeapsa aplicată pentru
aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată/la restul rămas neexecutat din aceasta
(sistemul cumulului aritmetic);
❖ restul neexecutat din J x se calculează de la momentul săvârşirii T2, iar nu de la data pro
nunţării hotărârii definitive de condamnare pentru aceasta, cu valorificarea stării de recidivă
- tot ce se execută între momentul comiterii T 2 şi data pronunţării hotărârii definitive pentru
aceasta se va deduce/computa din pedeapsa rezultantă dispusă - de exemplu, dacă Ti este o
pedeapsă de 5 ani, iar după 2 ani se comite o nouă infracţiune în stare de rgcidivă postcon-
damnatorie, procesul penal pentru aceasta durând 1 an şî pedeapsa stabilită pentru
infracţiunea din T 2fiind închisoarea de 1 an şi 6 luni, se va adăuga această pedeapsă ia 3 ani -
restul rămas de executat din Ti la momentul comiterii T 2, iar din rezultanta de 4 ani şi 6 luni
se va computa, după rămânerea definitivă a condamnării la această pedeapsă, restul de 1 an
executat din Ti, între momentul comiterii T 2 şi data rămânerii definitive a condamnării pentru
aceasta şi - implicit - pentru întreaga recidivă postcondamnatorie; din pedeapsa rezultantă
de 4 ani şi 6 luni, condamnatul va mai avea de executat, aşadar, 3 ani şi 6 luni.
O dacă în T2 există un concurs de infracţiuni şi suntem în ipoteza recidivei postcondamnatorii:
❖ primul pas: pedepselor aplicate pentru infracţiunile concurente li se aplică mai întâi regulile
de sancţionare ale concursului de infracţiuni, stabilindu-se o pedeapsă concretă rezultantă -
art. 43 alin. (2) CP;
❖ al doilea pas: pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată/la restul
rămas neexecutat din aceasta (sistemul cumulului aritmetic); dacă oricare dintre pedepsele
concrete astfel stabilite în T I sau T2 este detenţiunea pe viaţă, se execută aceasta (sistemul
absorbţiei),
bacă T? este format dintr-un concurs de infracţiuni şi suntem în ipoteza recidivei postexe-
r cutorii, se vor aplica mai întâi regulile sancţionatorii de fa recidiva postexecutorie, majo
rarea cu 1/2 a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea nou comisă, iar
NB
apoi cele de la concurs.
❖ dacă prin însumarea pedepselor:

© s-ar depăşi cu mai mult de 10 ani [spre deosebire de ipoteza similară din cazul concursului
de infracţiuni - art. 39 alin. (2) CP - egalitatea este exclusă aici - pedeapsa la care s-ar
ajunge prin calcul mental în urma cumulului aritmetic trebuie să fie cu minim 1 zi peste
40 de ani] maximul general a! pedepsei închisorii (care este de 30 de ani - art. 60 CP;
aşadar, minim 40 de anî şi 1 zi);
® iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile săvârşite pedeapsa prevăzută de lege este
închisoarea de 20 de ani sau mai mare.
❖ în locul pedepsei rezultante a închisorii pe durata maximă de 30 de ani [maximul generai -
art. 2 alin. (3) CP] se poate apîica (facultativ) pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Exemplu:
Ti - condamnare definitivă ia 20 ani.
După 1 an de executare, X ucide o persoană în penitenciar.
72 = condamnare definitivă ia 23 ani.
Pedeapsa rezultantă = 23 ani +19 ani (atenţie, nu 20 de ani, pentru că a executat deja 1 an) = 42
ani.
instanţa poate:
-fie să aplice închisoarea de 30 ani (maximul generai ai pedepsei cu închisoarea);
- fie să aplice detenţiunea, chiar dacă nu e prevăzută de lege.
O dacă Ti sau T2 este detenţiunea pe viaţă -> se va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă (sistemul
absorbţiei);
O dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată/considerată ca executată se săvârşeşte o
nouă infracţiune în stare de recidivă (postexecutorie), iimiteie speciale ale pedepsei prevăzute
de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate (obligatoriu);
Dacă starea de recidivă nu a fost identificată de ia început (de îa: judecată}/ din motive
neimputabile instanţei, dar aceasta este descoperită ulterior, pe parcursul executării
r pedepsei aplicate pentru infracţiu nea di n T2 (fără valorifica rea stării de recidivă), este
incidenţă (obligatoriu) recalcularea pedepsei (aplicarea retroactivă a regimului sancţiona-
NB tor specific "recidivei); Dacă împrejurarea este descoperită după executarea/considerarea
ca executată a pedepsei stabilite fără valorificarea stării de recidivă, recalcularea nu mai
este posibilă (art. 43 alin. (6) CP].

1. Potrivit Deciziei nr. 15/2014 (M. Of. nr. 546 din 23 iulie 2014), înaita Curte de Casaţie şi
Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit
că, „în interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin, (1) din Codul penal, pentru ipoteza unei
infracţiuni comise în stare de recidivă postexecutorie judecată definitiv înainte de Intrarea ;
în vigoare a noului Cod penai, pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va
compara cu maximul special prevăzut în legea nouă pentru infracţiunea săvârşită prin
luarea în considerare a dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal".
r*
2. Potrivit Deciziei nr. 7/2018 (M. Of. nr. 548 din 2 iulie 2018), înalta Curte de Casaţie şi ;
NB Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit
că, „în interpretarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea
restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de
la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penai, trebuie recalculată înce- :
pând cu data de 24 iulie 2012 - perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei execu- i
tare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 ;
prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca. executate în considerarea: I
condiţiilor ţie detenţie pecorespunzătoare'C : / !
3. Prin Decizia nr. 15/2018 (M. Of. nr. 975 din 19 noiembrie 2018}, înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a admis
sesizarea formulată de Curtea de Apei Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori,
prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a
următoarei chestiuni de drept: „îni interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1| şi alin, (5} din
Codul penal pentru pedeapsa anterioară ce constituie primul termen a! recidivei, prin
pedeapsă «executată sau considerată ca executată» se are în vedere pedeapsa astfel
recalculată urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013 sau durata pedepsei aplicate
anterior prin hotărârea definitivă de condamnare, calculată conform dispoziţiilor art. 71
din Codul penal raportat la art. 186 din;Codul penal", şi a stabilit: „în interpretarea dispo
ziţiilor art 43 alin. (1) şi alin. {5) din Codul penal, prin pedeapsa «executată sau considerată
ca executată», ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recal
culată ca urmare a aplicării art. 551 din Legea nr, 254/2013".
4. Potrivit Deciziei nr. 14/2019 {M. Of. nr. 585 din 17 iulie 2019), înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit
că, „dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Codul penal presupun ca toate infracţiunile concurente
să fie săvârşite după condamnarea definitivă neexecutată sau executată parţial, acestea
nefiind aplicabile în ipoteza în care una dintre infracţiuni este în concurs şi cu cea care
constituie primul termen al recidivei".
O dacă după săvârşirea infracţiunii care reprezintă Î 2 şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost exe-
cutată/considerată ca executată, se descoperă că cel condamnat se afiă în stare de recidivă,
instanţa aplică regulile de mai sus.
Dacă o nouă infracţiune este săvârşită atât în condiţiile de la recidiva postcondamnatorie,

r cât şi în cele de la recidiva postexecutorie, se vor aplica mai întâi regulile de !a recidiva
NB postexecutorie, iar apoi cele ale recidivei postcondamnatorii.
„în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni de către o persoană condamnată definitiv la mai
multe pedepse,: dintre care:unele au fost executate, iar pentru altele durata pedepsei nu
r s-a împl init, trebuie $ă se:reţi nă că ace a înfracţi une a fost s ăvâ rşită atât în condiţiile stării
NB : de recidivă postcondamnatorie, cât şi în cele ale stării de recidivă postexecutorie, ceea ce
atrage aplicarea concomitentă a dispoziţiilor art. 37 Nt. a) şi b) C. pen." (I.C.C.J., dec.
nr. 18/2007, M. Of. nr. 542 din 17 iulie 2008}.
III. PLURALITATEA INTERMEDIARĂ DE INFRACŢIUNI

Art. 44. Pluralitatea intermediara. (1) Există -pluralitate intermediară de infracţiuni când, după rămânerea definitivă a
unei hotărâri de condamnare şi până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul
săvârşeşte din nou o infracţiune şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă. (...)
Noţiune ~ săvârşirea de către persoana condamnată definitiv la o pedeapsă a unei

noi infracţiuni, între momentul rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de
condamnare pentru infracţiunea anterioară şi data la care pedeapsa astfel aplicată
este executată sau considerată ca executată, fără a fi întrunite condiţiile pentru
reţinerea stării de recidivă (postcondamnatorie).
Spre deosebire de concursul de infracţiuni, trebuie să, existe, o.. Notă rare, judecătorească |
definitivă de condamnare la o pedeapsă. Spre deosebire de recidiva, nu trebuie să fie j
întrunită măcar una dintre condiţiile necesare pentru existenţa stării de recidivă.' }
T NB! Neîntrunirea unor condiţii de existenţă a recidivei postcondamnatorii/: conduce, :
într-adevăr, la apariţia pluralităţii intermediare de infracţiuni, pe când neîntrunirea aitor •
J“* condiţii d e existenţă a re ci divei postcondamnatorii exclude şi existenţa pluralităţii j
intermediare de infracţiuni. Astfel, dacă există o dezincrimlnare cu privire (a infracţiunea
din Ti sau/şi h , nu va mai exista nici recidivă, nici pluralitate intermediară de infracţiuni. j
T De asemenea, în caz de amnistie postcondamnatorie privind Ti sau antecondamnatorîe j
7 privind ÎS. în schimb, dacă oricare dintre infracţiuni se comite din: culpă, sau dacă nu se \
respectă condiţiile de gravitate ale Ti sau/şi T? necesare pentru recidivă postcondam- ;
- natorie, va exista pluralitate intermediară de infracţiuni. j
O este necesară săvârşirea din nou a unei infracţiuni, indiferent de natură, gravitate, formă de vino
văţie (spre deosebire de recidivă}, de către un infractor major sau o persoană juridică, con
damnară) definitiv (spre deosebire de concurs} la o pedeapsă încă neexecutată integral:
❖ înainte de începerea executării pedepsei;
❖ în timpul executării pedepsei (inclusiv în perioada suspendării sub supraveghere a executării,
în perioada liberării condiţionate, a unei întreruperi a executării, a unei permisii de ieşire din
penitenciar);
❖ în stare de evadare [inclusiv infracţiunea de evadare, în sine; în acest caz -> excepţie de ia
sancţionarea pluralităţii intermediare - cumul aritmetic-art. 285 alin. (4) CPj.
O doar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea recidivei postcondamnatorii.
Exemple de pluralitate intermediară:
T2 pluralitateintermediară - legea prevede pedeapsa cu închisoarea < 1 an sau numai amenda;
Ti pluralitateintermediară = prima condamnare închisoarea < la n
T i pluralitate înterm ediară/T2 pluralitate intermediară = infracţiune săvârşită din culpă.
r Dată h este săvârşită după ce pedeapsa pentru li a fost exeoutată/considerată ca exe- ş

cutata, nu se poate reţine pluralitatea intermediară, ci - eventual - pluralitatea nenumită i
NB ele ijifracţîu^ni.';- j
3 nu constituie T i pfuraiitate intermediară:

❖ condamnarea pentru o infracţiune amnistiată;
S p03te CODSta IHI

T i pluralitate intermediara
❖ infracţiunea sancţionată numai cu âmendă;

❖ infracţiunea săvârşită din culpă, sancţionată cu închisoare indiferent de durată;
❖ infracţiune întenţîonată/praeterintenţionată sancţionată cu închisoarea de cei mult 1 an,
inclusiv.
Pluralitatea intermediară în cazul persoanei juridice

O presupune săvârşirea unei noi infracţiuni (indiferent de natura acesteia şî de gravitate}, după 0
condamnare definitivă anterioară, înainte de executarea integrală a pedepsei (amenzii) aplicată
definitiv prin condamnarea anterioară, fără a se întruni condiţiile recidivei (postcondamnatorii);
❖ practic, fie Ti, fîe J 2r fie ambele trebuie să se refere la infracţiuni comise dîn culpă dacă nu
sunt îndeplinite condiţiile de la recidivă.
Tratamentul sancţionator
Art. 44. Pluralitatea intermediară. (...) (2) în caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracţiune şi
pedeapsa anterioara se contopesc potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni,
Art, 285. Evadarea. (...) (4) Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din
pedeapsă la data evadării.
O sancţionarea pluralităţii intermediare nu cunoaşte reguli proprii specifice, ci se face potrivit

regulilor concursuiui de infracţiuni detaliate mai sus şi în anexă.
decurs în interesul legii: prin Decizia nr. 7f2020, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit
că, „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art, 44 alin. (2) din Codul penal, în
cazul pluralităţii intermediare de infracţiuni, în ipoteza în care primul: şi/sau al doilea
NB termen al pluralităţii intermediare este format dintr-un concurs de infracţiuni, contopirea
tuturor pedepselor stabilite se realizează, în:cadrul unei operaţiuni unice, potrivit dispo
ziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni"
Dezlegarea unor chestiuni de drept: prin Decizia nr. 3/2015, înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a stabilit că, „stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul piuralităţii de infracţiuni
care, potrivit Coduiui penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondam-
r natorie cu revocarea suspendării condiţionate, iar; potrivit Codului penal, condiţiile reci
NB divei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină
conform: art. 44 raportat 1Ia art. 39 din : Codul penal, referitoare la piuralitatea inter
mediară".
A nexa a r. 7
~ CONCURS DE INFRACŢIUNI PLURALITATE DE INFRACŢIUNI ■■■■■.

PERSOANĂ FIZICĂ MAtORĂ PERSOANĂ .FIZICĂ M(NO.RĂ i
2 etape:
1, STABILIREA PEDEPSEI pentru fiecare infracţiune limiiwa; ~! ® ca regulă, neprivativă
concurenta în parte; de libertate;
mconcurs cu L -> o singură
1!, APUCAREA PEDEPSEI REZULTANTE pentru întreg m^surg ® facultativ, privativă
concursul de infracţiuni. bminorat educativă ê libertate, dacă.
raportat la a) există o măsură
|ţ = d e t e n ţ iu n e ! art educativă executată
ţ- pen . sau în curs de
PE VIAŢĂ > numai DETENŢIUNE PE VIAŢĂ executare
¡2 = ÎNCHISOARE j (absorbţie)
sau AMENDĂ J b) pedeapsa prevă
zută pentru oricare
dintre infracţiunile
)î =ÎNCHISOARE ! ÎNCHISOAREA cea mai grea + 1/3 din
concurente comise =
i - ÎNCHISOARE 1 ce*ela*te pedepse cu ÎNCHISOARE {spor ÎNCHISOARE > 7 ani/
2=’ J fix de 1/3).
DETENŢIUNE PE
VIAŢĂ.
!î = AMENDĂ "1 -> AMENDA cea mai grea + 1/3 din
(minorat = MĂSURĂ EDUCATIVĂ !
l2= AMENDĂ J celelalte AMENZI (spor fix de 1/3).
NEPRIVATSVĂ DE LIBERTATE numS {P edeapsa
_ . y (AMENDA/ÎNCHISCARE/
Uluit =a m e n d a /în c h is o a - f
li =ÎNCHISOARE 1 ÎNCHISOARE + toată AMENDA RE/DETENŢIUNE PE VIAŢĂ J DETENŢIUNE).
b = AMENDĂ J (niciodată în parte)
Iminorst = PRIVATIVĂ DE '1 ^ ÎNCHISOARE 4 1/4 din:

NB! Cumul aritmetic obligatoriu, LIBERTATE f
„, „ -1 * toată măsura privativă
(majorat = ÎNCHISOARE
o restul neexecutat dm măsu
li =ÎNCHISOARE "! ÎNCHISOAREA cea mal grea + 1/3 din
ră educativă privativă de
h “ ÎNCHISOARE celelalte pedepse cu ÎNCHISOARE +
libertate ia momentul
„ > AMENDA cea mai grea + 1/3 din
Săvârşirii (majorat
h =AMENDA celeia|te AMENZI.
U=AMENDĂ J NB! Din totai se scade ce se execută între momentul săvârşirii
1majorat şi data judecării definitive.
N8Î în niciun caz nu se poate depăşi maximul general al închisorii NB! NU se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei /amâ
de 30 ani. narea aplicării pedepsei/suspendarea sub supraveghere a execu
NB! NU se poate depăşi cumulul aritmetic ai pedepselor tării pedepsei.
componente.
Umat = MĂSURĂ EDUCATIVĂ 1
NB! La revocarea amânării aplicării pedepsei reguli concurs,
nu reguli recidiva postcondamnatorie.
PRIVATIVĂ DE LIBERTATE l ^ numai DETENŢIUNEA PE
v VIATĂ
1™*,* = DETENŢIUNE PE VIATA J '
1minorat = MĂSURĂ EDUCATIVĂ 1 măsura educativă priva-
PRIVATIVĂ DE LiBERTATE V tivă de libertate, care se
1majorat =AMENDĂ J majorează cu cei mult 6 luni,
fără a se depăşi maximul
(generai) al acesteia.
Urmat = MĂSURĂ EDUCATIVĂ 1 1. Reguli concurs între Uajorat

PRIVATIVĂ DE LIBERTATE ^ 2. Regulile de mai sus (între
Unjorat în concurs eu Uajorat J măsura educativă şi
pedeapsa rezultantă a
concursului infracţiunilor
comise după majorat)
RECIDIVA ROSTCQNDAMNATOR1E 1 RECIDIVA POSŢEXECUŢO-RÎ.E .

MB! Nu seva depăşi maximul general al categoriei de pedeapsă; NB! OBLIGATORIU majorarea limitelor c u K a limitelor speciale ale
pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea din T 2.
a dacă T2 = concurs de infracţiuni:
T, = DETENŢIUNE Ti = ÎNCHISOARE "I 1. reguli RPE (majorare cu 1/2 a limitelor speciaie de
PE VIAŢA ■>numal pedeapsă pentru fiecare infracţiune concurentă în
„ > DETENŢIUNEA
Tî= Î n c h is o a r e sau t 2 = d e t e n ţ iu n e p e v ia t ă parte};
PE VIAŢĂ J li. după individualizare, se aplică regulile de ia concurs.
• dacă T2 = infracţiunea săvârşită atât în RPC, cât ş! în RPE:
Ti - o infracţiune j----------- ^ nu a început I. reguli RPE (majorare cu 1/2 a limiteior, prevăzute de
L .-> î 2 + toată Ti/rest T i executarea lege);
T2 - o infracţiune 1 1____ p . a început li. după individualizare, se aplică regulile de la RPC.
executarea
Exemplu: după executarea pedepsei pentru înşelăciune (3 ani}, X

Ţj = o infracţiune "> i. stabilirea rezultantei pentru I 2
săvârşeşte şantaj (în RPE faţa de înşelăciune), pentru care se apli
T2= concurs de ||, -> rezultanta T2+ tot Ti/rest Ti că 4 ani de închisoare. înainte să termine de executat pedeapsa
infracţiuni, ^ {restul se stabileşte în funcţie de cât pentru şantaj, săvârşeşte viol (în RPC faţa de şantaj, dar în RPE
dintre care cel puţin maj era de executat în momentul faţa de înşelăciune}. Pedeapsa totală de executat se va calcula
una în recidivă săvârşirii U din concurs} astfel:
postcondamnatorie J
!. viol (limite majorate cu 1/2) = pedeapsai;
II. pedeapsai + restul de la şantaj (conform regulilor de la
Ti = concurs ->12 + toată Rezultanta Ti/rest din RPC),
ţ 2= o infracţiune j Rezultantă T2 (Rezultanta nu se
descontopeşte).
Rezultanta = pedeapsă concurs Ti
Ti = o infracţiune T 2 + rest T i (prin ipoteză, a început

T2= evadare J executarea)
NB! Dacă există evadare din reţinere/arest va exista concurs,

nu recidivă.
Ti = o infracţiune
Tj = concurs de U rezultantă concurs + rest Ti.
infracţiuni, unde: J
li = evadare
b = infracţiune săvârşită
anterior/concomitent/ulterior evadării
NB! De principiu, NU exista reguli speciale

de sancţionare a recidivei
postcondamnatorîi în caz de:
* revocare a suspendării sub "ţ
supraveghere a executării pedepsei; reÛ '
l comune
* revocare a graţierii condiţionate; f
* revocare a liberării condiţionate. J
RECIDIVA POSTCONDAMNATQRiT ia PERSOANA fURŞDfCĂ ■■■REQDiVA POSTEXECUTORIE la PERSOANA JţJRIDI CĂ

¡. instanţa va stabili pedeapsa pentru T* în felul următor: 1. instanţa va stabili pedeapsa în felui următor:
* limitele speciale aie pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea ® limitele speciale ale pedepsei prevăzute se majorează
săvârşită se majorează cu 1/2, cu 1/2, fără a depăşi maximul genera! al pedepsei
fără a depăşi maximul general al pedepsei amenzii; amenzii.
MB! NU se majorează cuantumul amenzii, ci numărul zilelor amendă. NBI NU se majorează cuantumul amenzii, ci numărul
» numărul zileior-amendă se înmulţeşte cu suma aferentă pentru zileior-amendă.
fiecare zi-amendă (între minimul şi maximul genera! prevăzut de
lege), stabiiindu-se astfel cuantumul amenzii.
îl. Cumul aritmetic între suma stabilită pentru Tz şî A anterioară/restui
neexecutat din Ai-
PlURALITATE^fNŢERMHp.lAFtĂ
}, contopire TOT T i (chiar dacă a fost executată în parte} cu h ;
il, rezultanta = se calculează precum în cazul concursului;
Ni. din rezultantă se scade ceea ce s-a executat.
Ti = o infracţiune - se aplică o singură dată,

Tz = concurs între infracţiuni (trebuie între toate pedepsele,
ca toate infracţiunile aflate în V regulile de la concursul de
concurs să se afle în pluralitate infracţiuni, apoi, din
intermediară faţă de Ti) rezultantă, se deduce tot
J ce s-a executat deja
Ti = o infracţiune -\ 1. rezultantai = pedeapsă

Tz = concurs de infracţiuni, unde: evadare + rest Ti;
ii = evadare în pluralitate li. P i - pedeapsa pentru j?„
intermediară faţă de Ti; r
Iz = pluralitate intermediară faţă
de Ti.
b = pluralitate intermediara faţă
de ii
Ti = o infracţiune 1. Reguli concurs între h şi

Tz = concurs de infracţiuni, unde: h;
ii = recidivă postcondamnatorie V 11. Reguli recidivă.
faţă de Ta;
iz = pluralitate intermediară faţă
d eTi J
Ti = o infracţiune 1. ii (evadare) + h
T 2 = concurs de infracţiuni, unde: (rezolvare Tz);
li = evadare în recidivă il. rezultantă + rest Ti.
postcondamnatorie faţă de Ti;
h ~ pluralitate intermediară faţă
de T î (infracţiune din culpă, de
exemplu)
li
IV. PEDEPSELE COMPLEMENTARE, PEDEPSELE ACCESORII Şl MĂSURILE DE SIGURANŢĂ]

ÎN CAZ DE PLURALITATE DE INFRACŢIUNI
X, Pedepsele complementare
O dispoziţiile sunt comune şi se aplică ţcu unele particularităţi expres indicate), atât în cazul
concursului de infracţiuni, al recidivei (postcondamnatorii), cât şi al pluralităţii intermediare de
infracţiuni {raportat la toate formele şi cazurile de pluralitate de infracţiuni în ipoteza în care va
exista o sancţiune penală principală rezultantă;
O dacă se stabileşte o singură pedeapsă complementară pe lângă una dintre infracţiunile concu
rente sau comise în stare de recidivă (postcondamnatorie) sau pluralitate intermediară de
infracţiuni:
♦> aceasta se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă -> chiar dacă nu a fost stabilită pe
lângă pedeapsa cea mai grea (nu se poate stabili şi aplica o pedeapsă complementară direct
lângă pedeapsa principală rezultantă, dacă nu a fost anterior stabilită pe lângă una dintre
pedepsele care intră în structura pedepsei principale rezultante),
O dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită pe lângă pedepsele
individual stabilite pentru fiecare dintre infracţiunile concurente sau comise în pluralitate
intermediară de infracţiuni sau recidivă postcondamnatorie:
❖ se aplică toate alături de pedeapsa principală rezultantă (cumul aritmetic).
O dacă s-au stabilit mal rtuilte pedepse complefrtefitare de aceeaşi natu fă (pe lângă pedepsele
individual stabilite pentru fiecare dintre infracţiunile concurente sau comise în pluralitate
intermediară de infracţiuni sau recidivă postcondamnatorie), care au un conţinut diferit:
❖ se aplică toate alături de pedeapsa principală rezultantă (cumul aritmetic).
O dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi care au acelaşi
conţinut (pe lângă pedepsele individual stabilite pentru fiecare dintre infracţiuniie comise):
*> ia concurs de infracţiuni şi pluralitate intermediară de infracţiuni -> se aplică cea mat grea
dintre acestea (absorbţie);
*> la recidivă (postcondamnatorie) -> partea neexecutată din pedeapsa complementară
anterioară se adaugă (cumui aritmetic limitat) la pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune
(fără a se depăşi maximul categoriei de pedeapsă - dacă există, în cazul interzicerii exercitării
unor drepturi, nu se va putea depăşi maximul general de 5 ani).
r Pedeapsa complementară nu se aplică niciodată direct pe lângă rezultantă, ci trebuie să se

NB aplice pe lângă fiecare/oricare pedeapsă individual stabilită în parte în parte.: .
în cazul multitudinii de pedepse complementare (de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut),

indiferent de tipul pluralităţii de infracţiuni, se aplică regulile incidente pentru persoana
fizică în caz de concurs de infracţiuni, iar nu cele incidente în caz de recidivă şi în cazul
persoanelor juridice, cu menţiunea că dispunerea pedepsei complementare a dizolvării le
exclude pe celelalte [art. 147 aiin. (2) CPj.
p Pedepsele accesorii
Art. 45. Pedepsele complementare, pedepsele accesorii si măsurile de siguranţă în caz de pluralitate de infrac
ţiuni. (...) (5) Dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii, se aplică dispoziţiile
alin. (l)-(3), pedeapsa accesorie rezultată executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei
principale.
O pentru aplicarea pedepselor accesorii se urmează regulile de mai sus privitoare ia pedepsele
complementare (aceste dispoziţii NU se aplică şi persoanei juridice, în cazul căreia nu funcţio
nează pedeapsa accesorie, legată de pedeapsă principală privativă de libertate).
3,| Măsurile de siguranţă

A rt 45. Pedepsele complementare, pedepsele accesorii şi măsurile de siguranţă în caz de pluralitate de infrac
ţiuni. (...) (6) Măsurile de siguranţa de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, luate în cazul
infracţiunilor săvârşite, se cumulează.
(7) Dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, dar pe durate diferite, se aplică
măsura'de siguranţă cu durata cea mai mare. Măsurile de siguranţă luate conform art. 112 se cumulează.
O în principiu, măsurile de siguranţă se cumulează (cumul aritmetic) cele care sunt de natură
diferită; cele care sunt de aceeaşi natură, dar au conţinut diferit; confiscările privind bunuri
distincte;
O dacă măsurile de siguranţă au aceeaşi natură şi acelaşi conţinut, dar diferă ca durată, se va aplica
măsura cu durata cea mai mare, potrivit art. 45 alin. (7) teza I CP;
măsurile de siguranţă constând în confiscarea specială privind bunuri distincte se cumulează.
r Măsurile de siguranţă constând în confisca rea unor bunuri; dispuse în: cazul'persoanei juri~4
NB di ce, se vor cumula [art. 147 alin. (3) CPJ,: \
FIŞA
PLURALITATEA DE FĂPTUITORI
NR. 18 SAU INFRACTORI
Noţiune - mai multe persoane comit nemijlocit sau contribuie de pe poziţii diferite la
comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, fie prin natura lucrurilor, fie ca
urmare a prevederilor legale, fie conjunctural (în mod ocazional).
O premisă: o singură faptă incriminată şi mai mulţi subiecţi activi care o comit;
O sunt participanţi: coautorii, instigatorul, complicele;
O nu este participant: autorul („protagonistul" activităţii incriminate, ceî care o comite nemijlocit,
efectiv).
I. PLURALITATEA DE FĂPTUITORI slţiU iN FRÂClpRI - ĂSRjECTJE '©ERIRRĂLe

O latura obiectivă - contribuţii efective {potenţial diverse/diferite) ale mai multor persoane;
O latura subiectivă - voinţa comună a respectivelor persoane de a comite una alături de cea-
laltă/celelalte o anumită faptă/activitate (nu neapărat o infracţiune):
❖ nu este necesar ca toţi făptuitorii să fi acţionat cu aceeaşi formă de vinovăţie sau cu vino
văţie, indiferent de formă;
Spre exemplu, autorul poate să acţioneze din culpă, în vreme ce instigatorul acţionează cu
intenţie.
❖ este însă necesar ca cel puţin un subiect activ să fi acţionat cu forma de vinovăţie cerută de
norma incriminatoare în care se realizează încadrarea juridică a faptei concret săvârşite, chiar
dacă ceilalţi au acţionat cu altă formă de vinovăţie sau chiar fără vinovăţie.
O forme de manifestare ale pluralităţii de făptuitori sau infractori:
❖ pluralitatea naturală de făptuitori/înfractori - fapta nu poate fi săvârşită decât prin contri
buţia nemijlocită a mai multor persoane {spre exemplu, încăierarea, bigamia, incestul etc.) -
fiecare persoană dintre cele care comit nemijlocit fapta, alături de celelalte, răspunde pentru
săvârşirea faptei în calitate de autor, nu de coautor - infracţiunile de pluralitate naturală de
făptuitori sunt parte a categoriilor de infracţiuni în cazul cărora coautoratul nu este posibil);
* dacă prin natura faptei se impune comiterea nemijlocită a acesteia de către două per
soane, infracţiunea se numeşte „bilaterală", de exemplu, incestul, bigamia; dacă în mod
natural se impune comiterea nemijlocită a faptei de către mai mult de două persoane,
atunci există o infracţiune „multilaterală", de exemplu, încăierarea. Infracţiunile bila
terale sunt denumite „nedisociate" dacă încadrarea juridică a infracţiunii comise de către
fiecare autor (toţi autorii) se face în aceiaşi text de incriminare, pedeapsa abstractă fiind
aceeaşi {de exemplu, incestul), respectiv sunt denumite „disociate" atunci când legea
Pluralitatea de făptuitori sau infractori 209
scindează (artificial, din raţiuni de sistematizare sau de politică penală) infracţiunile în al

căror conţinut constitutiv se va încadra fapta fiecărui autor, în texte diferite (din cadrul
aceluiaşi articol - alineate distincte, pitere/puncte separate etc. - sau în articole diferite),
mai ales dacă sunt prevăzute pedepse abstracte diverse (de exemplu, luarea şi darea de
mită, traficul şi cumpărarea de influenţa).
❖ pluralitatea constituită (constitutivă)/iegală de făptuitori sau infractori - legea incriminează
o simplă asociere de persoane (în anumite condiţii expres reglementate) în vederea săvârşirii
de infracţiuni (spre exemplu, constituirea unui grup infracţional organizat, constituirea de
structuri informative ilegale, înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid etc.) -
fiecare persoană răspunde pentru săvârşirea faptei în calitate de autor.
• gruparea trebuie să fie constituită pe o durată de timp care să indice că nu are un carac
ter ocazional;
• nu contează dacă s-a săvârşit sau nu o infracţiune ca urmare a constituirii grupului
dacă s-a comis o infracţiune din cele care formează scopul asocierii, se vor aplica reguliie
de ia concursul de infracţiuni.
❖ pluralitatea ocazională de făptuitori sau infractori (partidpaţia penală) - deşi fapta
incriminată se poate săvârşi, de regulă, prin activitatea ilicită a unei singure persoane, la
comiterea ei participă ocazional/conjunctural (fără elementele de structură organizatorică
implicate de infracţiunile de pluralitate constituită de făptuitori/infractori) mai multe
persoane decât numărul minim necesar potrivit naturii faptei sau dispoziţiilor legale - fiecare
persoană răspunde pentru contribuţia sa, după caz: autor (săvârşeşte nemijlocit fapta, este
esenţiai)/coautori (mai mulţi autori care îşi completează reciproc actele de comitere
nemijlocită a faptei - activitate principală); instigator (determină pe altui să comită fapta
incriminată - activitate secundară); complice (înlesneşte/ajută pe un altul la comiterea faptei
incriminate - activitate secundară) - este reglementată fie ca circumstanţă agravantă, fie ca
element circumstanţial în conţinutul anumitor infracţiuni.
II. PARTICIPAŢIA PENALĂ - ASPECTE GENERALEW

Noţiune - săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală prin cooperarea/cola-
borarea conjuncturalâ a mai multor persoane decât era minim necesar (potrivit
naturii activităţii comise sau dispoziţiilor legale}.
Condiţii:
^ ce! puţin fapta unui participant trebuie să constituie infracţiune (să se încadreze juridic ca o
anumită infracţiune, întrunind toate elementele constitutive şi toate trăsăturile esenţiale nece
sare) -> nu este necesar ca fapta să fie imputabilă tuturor participanţilor sau tipică în raport de
contribuţia oricărui participant (spre exemplu, unii o pot comite fără vinovăţie sau cu altă formă
de vinovăţie decât cea necesară ca element subiect al acelei infracţiuni};1
111Pentru o privire comparativă asupra instituţiilor participaţiei proprii şi improprii, a se consulta tabelul din anexa 8.
O să îşi fi adus Contribuţia, la săvârşirea faptfei Incriminate, mai multe pbrso&ne decât era minim
necesar (potrivit naturii activităţii comise sau dispoziţiilor legale);
O să existe voinţa comună de cooperare a participanţilor la săvârşirea faptei (nu neapărat aceeaşi
formă de vinovăţie); voinţa comună poate fi bilaterală sau unilaterală - toţi participanţii pot
cunoaşte şi dori asocierea ocazională pentru a comite fapta incriminată sau unii pot să ignore
colaborarea obiectivă pe care le-o acordă ceilalţi, fiind necesar ca cel puţin un participant -
instigator sau complice, dacă există - să manifeste cel puţin legătură subiectivă unilaterală către
autor;
O legătura subiectivă (voinţa comună) să fie anterioară/concomitentă săvârşirii faptei.
Tipuri:
O participaţîe proprie - toţi participanţii acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie (ca regulă: inten
ţia; sunt discuţii privind situaţia intenţiei depăşite; în caz de participaţie omogenă - doar coautori
-este controversată ipoteza pârtiei păţi ei proprii când toţi coautorii acţionează din culpă);
O participaţie improprie - participanţii nu acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie (autorul/co-
autorii/unii dintre coautori poate/pot să acţioneze, după caz, fie fără vinovăţie, fie din culpă;
instigatorul şi complicele pot acţiona exclusiv cu intenţie-se discută ipoteza intenţiei depăşite);
O activitate de săvârşire nemijlocită a faptei - autor sau coautori (nu sunt ipoteze cumulative, ci
alternative);
O activitate de determinare cu intenţie a unei alte persoane a comiterii unei fapte încriminate -
instigator;
O activitate de înlesnire/ajutor cu intenţie a altei persoane la săvârşirea faptei incriminate -
complice;
O participaţie preordinată - legătură subiectivă anterioară trecerii la comiterea efectivă a faptei;
O participaţie concomitentă - legătură subiectivă realizată în chiar momentul săvârşirii efective a
faptei (nu există participaţie posterioară/subsecventă/ulterioară săvârşirii faptei incriminate);
O participaţie principală - coautori;
O participaţie secundară - instigatori/complici.
iii.MjTORUÎLşl COAUtOpi)
A rt 46. Autorul şi coautorii. (1) Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o fapta prevăzută de legea penală.
(2) Coautori sunt persoanele care săvârşesc nemijlocit aceeaşi faptă prevăzută de legea penală.
f j Autorul
Noţiune - persoana care săvârşeşte nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală,
efectuând direct/efectlv/propriu-zis actele de executare prevăzute de aceasta - autor
material.
0 autorul este subiectul activ esenţial, cel care nu poate lipsi, acela care săvârşeşte nemijlo-
cit/efectiv/propriu~zis (direct) fapta incriminată - de aceea, legiuitorul actual nu îi consideră
simplu „participant", ci „protagonist", sine qua non, al faptei tipice comise - autorul nu este
participant, în concepţia legii penale actuale - titlul Capitolului de reglementare este „Autorul şi
participanţii", aşadar autorul este o entitate distinctă de aceea a unui simplu participant,
persoană care doar contribuie, de pe o poziţie specifică sau alta la comiterea faptei incriminate,
pe care autorul o comite însă nemijlocit;
O dacă norma incriminatoare atribuie o anumită calitate specială a subiectului activ (spre exemplu,
so fie funcţionar public/militar etc. - infracţiune proprie, cu subiect activ calificat), autorul (iar nu
orice participant secundar) este cel care trebuie să deţină acea calitate la momentul săvârşirii
faptei dacă fapta este săvârşită nemijlocit de mai multe persoane (aparent - coautori), iar
unele dintre acestea nu deţin calitatea specială cerută de lege, persoanele care nu deţin calitatea
nu vor fi, din punct de vedere juridic, coautori, ci doar complici concomitenţi (dacă au cunoscut
sau prevăzut existenţa calităţii speciale în persoana aceluia dintre ei care a comis nemijlocit fapta
care întrunea obiectiv calitatea respectivă), sau autori/coautori ai altei infracţiuni (încadrare
juridică diferită) dacă nu au cunoscut sau prevăzut acea calitate, dar există o altă normă de
incriminare (absorbită în infracţiunea proprie respectivă) pentru care legea nu impune o anumită
calitate specială autorului;
De exemplu, dacă un funcţionar public îşi însuşeşte bunurile pe care le are în gestiune, fapta fiind
săvârşită nemijlocit alături de o altă persoana care nu are calitatea de funcţionar public
gestionar/administrator ai acelui bun/acelor b u n u r i c e l din urmă va răspunde pentru
complicitate concomitentă la infracţiunea de delapidare dacă a cunoscut calitatea specială cerută
de lege verificată de coparticipantul său, respectiv în calitate de autor al unei infracţiuni de furt,
dacă nu a cunoscut calitatea speciaiâ a celeilalte persoane alături de care a comis nemijlocit
sustragerea,
O nu este necesar ca fapta să fie infracţiune [întrunind toate trăsăturile esenţiale potrivit art. 15
alin. (1) CP], dar este necesar ca fapta să fie prevăzută de legea penală (tipică - sub aspectul
tipicităţii obiective - nu neapărat şi sub acela al tîpicităţii subiectivă - forma de vinovăţie) şî
nejustificată;
O fapta este săvârşită în autorat dacă există un autor şi (obligatoriu) un complice/instigator
(existând astfel participaţiei penală).
Participaţi« proprie Particîpaţîe improprie

Autor -> intenţie/praeterintenţie Autor culpă (la o faptă incriminată comisă cu
Instigator intenţie/praeterintenţie (aspect intenţie de participanţi)/fără vinovăţie
controversat) instigator -> intenţie/praeterintenţie (aspect
Complice -> intenţie/praeterintenţie (aspect controversat)
controversat) Complice -> intenţie/praeterintenţie (aspect
controversat)
2\ Coautorii
^ Noţiune ~~ două sau mai multe persoane (număr superior celui minim impus de
natura faptei sau de lege ca fiind necesar pentru comiterea acesteia) care săvârşesc
W ' "" nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală, efectuând direct/efectiv/propriu-zis, în
înţelegere (legătură subiectiva bilaterală sau măcar unilaterală) actele de executare
prevăzute de aceasta.
Participaţîe proprie Participaţie improprie

Coautori intenţie/praeterintenţie/culpă Coautori culpă/fără vinovăţie (sau unul cu
(aspect controversat) intenţie şi celălalt din culpă/cu intenţie depăşită)
Instigator intenţie/praeterintenţie (aspect Instigator intenţie/praeterintenţie (aspect
controversat) controversat)
Complice -> intenţie/praeterintenţie (aspect Complice -> intenţie/praeterintenţie (aspect
controversat) controversat)
O este necesar să se săvârşească o singură faptă incriminată;

O nu este necesar ca făptuitorii să aibă contribuţii identice {este posibil, dar nu necesar), ci ca
acestea să reprezinte acte de executare ale aceleiaşi infracţiuni {se completează reciproc);
De exemplu, va exista coautorat la infracţiunea de tâlhărie dacă un coautor loveşte victima şi
celălalt coautor sustrage bunurile victimei.
❖ simpla prezenţă a unei persoane alături de inculpat, ia locul şi în momentul săvârşirii unei
infracţiuni nu constituie automat coautorat (poate fi complicitate concomitentă sau faptă
lipsită de relevanţă penală).
O coautorii trebuie să acţioneze împreună dacă nu există legătură subiectivă {fie şi - minim -
unilaterală: din partea unuia către celălalt), fiecare participant este autor, nu coautor; de
exemplu, „persoana care a imobilizat victima infracţiunii de omor calificat săvârşită în public prin
aplicarea mai multor lovituri de cuţit; anihilându-i orice posibilitate de apărare şi ripostă; are
calitatea de coautor la săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută în art 174 şi art 175
alin. (1) Ut. i) C. pen., acţiunea de imobilizare a victimei având caracter determinant, esenţial în
acţiunea conjugată de ucidere a victimei" (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 300 din 1 februarie 2012,
www.scj.ro).
O la infracţiunea complexă, există coautorat şi când unul/unii participanţi săvârşesc o parte a
acţiunii, iar altul/ceilalţi cealaltă parte a acţiunii {de exemplu, există coautorat dacă o persoană
ameninţă victima şi cealaltă persoană o deposedează de bunuri -> tâlhărie săvârşită în
coautorat);
O !a infracţiunea continuă, actele de coautorat pot interveni pe tot parcursul activităţii infrac
ţionale, până la epuizare;
O ia infracţiunea continuată, nu este necesar ca toate actele să fie comise în coautorat, partîcîpaţia
putând exista şi numai pentru o parte dintre acte;
0 dacă legea cere ca autorul să aibă o anumită calitate, trebuie ca toţi coautorii să aibă această
calitate. Participanţii care nu au calitatea cerută de lege sunt complici concomitenţi, nu coautori
chiar dacă au comis nemijlocit fapta (dacă au cunoscut sau prevăzut existenţa calităţii impuse de
lege în persoana celuilalt coparticipant care a comis nemijlocit fapta; pot răspunde şi în calitate
de autori ai unor infracţiuni distincte, dacă nu au cunoscut/prevăzut acest aspect şi există o
normă distinctă care incriminează aceeaşi faptă, fără a solicita respectiva calitate specială a
subiectului activ);
O dacă legea cere existenţa unui mobil/scop, trebuie ca toţi subiecţii activi să acţioneze în consi
derarea mobiiului/scopului respectiv, pentru a se aprecia că fapta este tipică pe deplin, şi sub
aspect subiectiv, pentru fiecare dintre aceştia (sunt, eventual, discuţii, cu privire ia posibilitatea
obiectivării, uneori, a unor împrejurări originar subiective, pentru a se răsfrânge şi asupra partici
panţilor care nu le verifică efectiv, personal, dar cunosc/prevăd că ie verifică alţi coparticipanţi,
după cum respectivele împrejurări/sîtuaţii/calităţi etc. sunt prevăzute de lege ca elemente esen
ţiale ale conţinutului constitutiv al unor infracţiuni - caz în care se obiectivează/se pot obiectiva -
sau doar ca elemente circumstanţiale agravante sau atenuante/ori cauze generale de agravare
sau atenuare, caz în care rămân strict personale şi nu se răsfrâng şi asupra altor participanţi).
Coautoratui nu este posibil la infracţiunile:

O cu autor exciusiv/unic, infracţiuni care se comit in persona propria {de exemplu; uciderea sau
vătămarea nou-născutului de către mama aflată în stare de tulburare, imediat după naştere;
mărturia mincinoasă; evadarea etc);
O ca regulă, omisive proprii {spre exemplu; nedenunţarea) (coautoratui este însă posibil la infrac
ţiunile comisive prin omisiune, dacă există mai multe persoane care au obligaţia de garant faţă de
valoarea socială protejată de lege, care comit nemijlocit fapta incriminată în înţelegere);
'După o opinie, în mod excepţional, este posibil coautoratul şi la infracţiunea de nedenun-

r ţare, dacă obligaţia de a: face este impusă unui organ colectiv, iar memforii:săi omit (inten
NB
ţionat şi de comun acord) să o aducă la îndeplinire.
O săvârşite în pluralitate naturaiă/constituită de făptuitori/infractori (toţi cei care comit nemijlocit

o asemenea faptă sunt autori);
După o opinie (pe care nu o susţinem), coautoratui nu ar fi posibil nici la infracţiunile de \

obicei ţapreciem;:că; nu; există^niciunţ impediment lega! sau raţional în acest sens,; cî:doar !
dacă infracţiunea de obicei respectivă se clasifică şi într-o altă categorie infracţională în
ţ+
cazul cărei a este exclus coa utoratu i, p recum infra cţi une c u auto r exc Iusi v unic). : : ::
NB
De exemplu, suntem de părere că un grup de persoane poate hărţui împreună, în coauto-
rat, prin contribuţii concomitente sau succesive, în baza unei legături subiective, o anumită
victimă - art 208 CP.
214 Drept penai, Partea generală
Există■ controversă-':cu privire b^pGsÉiiiitateataémitem coautoratului la infracţiunile din

culp ă:(o pi ni a ci asî că: nu este posi bil, pentru cá lipseşte !egătu ra s ubieotivă - înţelege rea de
a contribui alături de o altă persoană la comiterea unei fapte incriminate; opinia „mo
dernă'', care câştigă tot mai mult teren: în■ doctrină: este posibilă, uneori, atunci când se
poate proba existenţa înţelegerii de cooperare la comiterea unei fapte care a produs, din
culpa coautorilor, Urmarea: corespunzătoare unei infracţiuni din culpă — se permută
accentul cu privire ia legătura subiectivă de pe urmarea imediată, pe elementul material -
coautorii se înţeleg să contribuie la comiterea unei acţiuni/inacţiuni: care nu conduce
ţ* automat la un rezultat ilicit penai, dar, din culpa lor, acest rezultat apare.
NB De exemplu, doi muncitori se înţeleg sâ ridice;şi $a arunce de la înălţime o grindă> pentru a
nu o căra până jos, pe scări, convinşi că perimetrul şantierului este ciar delimitat şl păzit de \
un coleg de-al lor. Daco, fără a se asigura suplimentar, aruncă acea grindă, iar aceasta ■
cade în capul unui copil care depăşise perimetrul fără a fi observat de muncitorul care
stătea de pază, dar de fapt se juca pe telefonul mobil, nefiind atent în jur, există o ucidere
din culpă, comisă în coautorat de cei doi muncitori care s-au înţeles că contribuie la
acţiunea de aruncare a grinzii de la înălţime, chiar dacă astfel nu au urmărit sau acceptat
producerea unui rezultat letal pentru un terţ, sau poate nici nu l-au prevăzut pe acesta,
deşi, în contextul dat, se poate spune că trebuiau şi puteau sâ îl prevadă.
Controversă există şi cu privire la coautoratul la infracţiuni comise cu intenţie depăşită,

dată fiind existenţa culpei în compunerea finală a rezultatului mai grav. După o opinie,
acest aspect exclude coautoratul la asemenea fapte incriminate. După o altă opinie, rezul
tatul mai grav este o circumstanţă reală, care, potrivit art. 50 alin. (2) CP, se răsfrânge asu
r pra participanţilor care l-au cunoscut sau prevăzut - aşadar, dacă există cel puţin o culpă
NB cu prevedere în structura finală a intenţiei depăşite raportat la respectiva faptă incrimi
nată, a fiecărei persoane care a comis nemijlocit, alături de cealaltă, fapta în cauză, cu
legătură subiectivă probată în raport de primum delictum, se poate susţine şi coautoratul
la:infracţiuni praeterintenţlonate (opinie doctrinară pe care o apreciem a fi majoritară ia;
acest moment). E/iv
IV. INSTIGATORUL
A rt 47. Instigatorul. Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană sâ săvârşească o faptă prevăzută
de legea penală.
Noţiune - persoana care, cu intenţie directă sau indirectă, determină, în orice mod, o
altă persoană sâ săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.
O determinarea - instigatorul este autorul moral ai faptei, este primul care ia decizia infracţională,
iar apoi transmite această decizie autorului material (instigatuluî);
5 forma de vinovăţie cu care se poate săvârşi instigarea este numai intenţia, directă sau indirectă;
O determinarea ia a săvârşi o faptă prevăzută de legea penală trebuie să aibă loc înainte ca autorul
să fi luat decizia de a săvârşi fapta ori să fi început executarea -> dacă autorul luase, anterior
instigării, hotărârea de a săvârşi fapta, singur sau ca urmare a unei alte instigări, actele de deter
minare se pot transforma în complicitate morală, dacă se probează că au contribuit la susţi-
nerea/întărirea hotărârii autorului;
O dacă, pe lângă actele de instigare, instigatorul săvârşeşte şi acte de executare, contribuţia adusă
la săvârşirea infracţiunii ca instigator se absoarbe în aportul său ca autor/coautor {de exemplu,
inculpatul instigă la sustragerea unor bunuri şi ulterior le sustrage şi ei nemijlocit); contribuţia de
instigator este secundară faţă de aceea de autor/coautor şi se absoarbe natural în aceasta din
urmă;
O dacă, pe lângă actele de instigare, instigatorul săvârşeşte şi acte de complicitate, contribuţia
adusă la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice se absoarbe în aportul său ca instigator
(contribuţia de instigator este principală faţă de aceea de complice);
O instigarea poate fi săvârşită de mai multe persoane în acelaşi timp - dacă acţionează împreună în
înţelegere -> coinstigare; dacă acţionează separat concurs de instigări;
O instigarea este posibilă ia toate infracţiunile (autorul poate săvârşi fapta din culpă, cu intenţie/in-
tenţie depăşită sau chiar fără vinovăţie), dar instigarea nu se realizează niciodată din culpă/in-
tenţîe depăşită;
Cu privire la instigarea praeterintenţionată/reţinută la infracţiuni praterintenţionate există i

discuţii - controversă în doctrină. Un punct de vedere care poate fi apreciat ca majoritar la ;
acest moment admite posibilitatea, raportat la art. 50 alin. (2) CP - urmarea mai gravă, din ;
m culpă, fiind adeseori privită ca o circumstanţă reală, care se răsfrânge asupra răspunderii
instigatorului (sau complicelui) dacă a fost cunoscută sau prevăzută (aşadar, cel puţin în I
caz de culpă cu prevedere pe final de intenţie depăşită, în general se acceptă).
O dacă legea prevede o anumită calitate pentru autor (infracţiune proprie/cu subiect activ calificat),
nu este necesar ca instigatorul să aibă această calitate (spre deosebire de coautori);
O nu este necesar ca instigatui să fie responsabil -> este însă necesar ca instigatorul să poată răs
punde penal;
O instigarea poate fi proprie (autorul acţionează cu intenţîe/intenţie depăşită, la fel ca instigatorul)
sau improprie (autorul acţionează din culpă sau fără vinovăţie, spre deosebire de intenţia insti
gatorului);
3 potrivit, unei opinii (majoritare), ca regulă, instigatorul nu va fi luat în caicul pentru reţinerea
agravantei generale - „săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună" [art. 77 lit. a)
CP; sau elemente circumstanţiale agravante speciale de tipul „comiterea faptei de două sau mai
multe persoane împreună", precum în cazul vioiului agravat], care în această opinie se referă la
participaţia concomitentă;
216 Drept pena!. Partea generala
Ca excepţie, este posibil ca instigatorul să contribuie şi cu acte de complicitate concomi-

r ■ tentă în asemenea situaţie;: cbiar dacă instigarea absoarbe actele de complicitate (răspun-
NB : de în calitate de instigator), totuşi, se va putea reţine şi faţă de acesta agravanta generală
prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen.
O instigarea poate fi individuală (activitatea de instigare este adresată unor/unei persoane determi
nate) sau colectivă (adresată unui număr nedetermînat de persoane incriminată separat sub
denumirea deinstigare publică);
O instigarea trebuie să aibă efect şi să fie urmată de efectuarea de către cel instigat a cel puţin unei
tentative pedepsibile. Există instigare şi atunci când tentativa pedepsibilă {in abstracta, de către
legiuitor) nu se pedepseşte {in concreto), deoarece autorul s-a desistat sau a împiedicat
producerea rezultatului.
Dacă autorul;săvârşeşte o faptă mai gravă decât cea 1a care a fost instigat, instigatorul răs
punde doar pentru actele pentru care a instigat, afară de cazul în care a prevăzut sau
acceptat posibilitatea săvârşirii de către autor a unei fapte mai grave [art. 50 alin. (2) CP].
De exemplu, „determinarea unei alte persoane să deposedeze partea vâtâmată de o suma
r* de bani, dându-i un spray pentru a înfrânge opunerea acesteia, urmată de agresarea ei prin
NB folosirea sprayului şi aplicarea de lovituri şi cu] urmarea unor vătămări corporale, nu
constituie instigare ia infracţiunea de furt, ci la aceea de tâlhărie, inculpatul fiind conştient
că a determinat pe autor la.săvârşirea unui furt prin întreb uinţare de violenţe" (C. S.J., dec.
nr. 1699 din 23 iulie 1997, în BJ. 1997, p. 323).
Dacă autorul săvârşeşte o faptă mai puţin gravă, instigatorul răspunde pentru instigare Ia
fapta efectiv comisă (îi profită, obiectiv, realitatea concretă în care s-a comis o faptă mai
puţin gravă decât aceea la care a instigat), DAR numar dacă fapta mai puţin gravă are
J"*’ legătură cu aceea la care a instigat.
[\|B De exemplu, instigare la tâlhărie, autorul comite însă doar: un furt - nu mai utilizează
violenţa; dacă ceea ce se comite nu are legătură cu fapta la care s-a instigat, nu se mai
răspunde penal deloc, spre exemplu, s-a instigat la un omor, dar autorul comite doar un
furt
Formele instigării
Coinstigare instigare simultană/succeslvă făcută de mai mulţi instigatori în
înţelegere
Concurs de instigări instigatorii nu se cunosc/nu au înţelegere de instigare, iar
hotărârea de a săvârşi fapta a fost luată de instigat/autbr ca
urmare a ansamblului activităţii de instigare
Doua instigări în concurs prin aceiaşi act se instigă două persoane care săvârşesc fapte
ideal diferite
Două înstigăn în concurs acte diferite de instigare

real
Instigare la complicitate determinare pentru a înlesni/ajuta la comiterea unei fapte
(formă a complicităţii incriminate sau promite tăinuirea/favorizarea
mijlocite, NU a Instigării)
Complicitate la instigare înlesnire/ajutor pentru determinare a unui terţ la comiterea unei
(formă a compliciţăiii fapte prevăzute de legea penală
mijlocite, NU a instigării)
instigare imediată acţiune directă asupra instigatului
Instigare mediată prin intermediul altei persoane, care săvârşeşte instigarea
directă. Instigatorul trebuie să aibă contribuţie activă. Dacă
Instigatoruh doar transmite hotărârea infracţională acte de
complicitate (complicitate Sa instigare).
Dacă instigatorul îi determină pe autor să ture, apoi cumpără bunurile de .lai acesta, se :
r reţine numai instigare, nu şi tăinuire, pentru că la tăinuire;trebuie să! existe; o înţelegere i
i\B ulterioară săvârşirii faptei (practic, aici instigarea absoarbe o complicitate prin promisiune I
de tăinuire). ■■j
Ipoteze:
O dacă instigatorul nu reuşeşte să îl convingă pe instigat să comită fapta -> instigatorul nu răspun
de penal [decât dacă există întrunite condiţiile unei incriminări distincte, caz în care răspunde
penal ca autor al acelei fapte - de exemplu, încercarea de a determina săvârşirea unor infracţiuni
- art. 370 CP];
O dacă instigatorul reuşeşte să-l determine pe instigat să comită fapta:
❖ dacă instigatul a început executarea, dar tentativa este nepedepsibilă/irelevantă penai/ne~
incriminată (legiuitorul nu sancţionează tentativa, ci numai forma consumată) -> instigatorul
nu răspunde penal [decât dacă există întrunite condiţiile unei incriminări distincte, caz în care
răspunde penal ca autor ai acelei fapte];
❖ dacă instigatul a început executarea, dar s-a desistat/a împiedicat producerea rezultatului ->
instigatorul răspunde pentru instigare la fapta rămasă în stadiul de tentativă pedepsibilă
instigatul nu răspunde pentru fapta rămasă în stadiul de tentativă, deoarece desistarea şi
împiedicarea producerii rezultatului sunt cauze de nepedepsire a tentativei, dar poate
răspunde pentru eventualele acte de executare calificate [art. 34 alin. (2) CP, art. 51 alin. (2)
CP].
f ,e o iv iî> L r t ^
Ari, 48. Complicele. (1) Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală,
(2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite
din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Noţiune - persoana care, cu intenţie directă sau indirectă, înlesneşte sau ajută, în
orice mod, o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală (fără a
îndeplini acte de executare nemijlocită a respectivei fapte incriminate sau acte de
determinare a autorului la comiterea acesteia).
t> complicitatea este posibilă, în principiu, la toate infracţiunile;
Există unele excepţii, în cazuri rare - de pildă, atunci când legiuitorul ridici actele de
r complicitate la comiterea unei infracţiuni la rangul de acte de comitere nemijlocită (de
NB regulă, în cazul infracţiunilor de pluralitate legală/constituită de făptuitori), cum este căzui, ;
de exemplu, la infracţiunea de la art. 367 CP.
O activitatea complicelui trebuie să îi servească efectiv autorului la comiterea faptei tipice din
punct de vedere penat, simpla tentativă de complicitate nu este relevantă penal; de exemplu,
„fapta unei persoane înarmate cu un cuţit de a urmări şi apoi de a o înconjura pe victimă, în
scopul de a înlesni desfăşurarea agresiunii de către o altă persoană înarmată cu un topor,
constituie complicitate şi nu coautorat la tentativa infracţiunii de omod' {T.5., dec. nr. 1825 din 13
octombrie 1978, în C.D. 1978, p. 320).
O încercarea de a înlesni/ajuta nu e prevăzută de lege -> nu există tentativă la complicitate;
O nu este necesar ca acţiuniie/lnacţiunile complicelui să fie prevăzute de legea penală (pot fi şi acte
licite atunci când sunt prin ele însele ilicite din punct de vedere penal, de regulă, se configurează
un concurs de infracţiuni, de exemplu, dacă X îi procură lui Y un pistol, ajutându-i cu intenţie sâ
comită un omor, atunci răspunde în calitate de complice la omor, dar şi ca autor al infracţiunii de
nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prin deţinerea pe nedrept a unei arme de foc) şi nici
ca autorul să săvârşească fapta prevăzută de legea penală (pentru autor nu e necesar ca
activitatea să constituie infracţiune, poate exista complicitate în participaţie improprie) în forma
consumată (fapta poate rămâne în tentativă);
O actele de complicitate pot fi materiale (a nu se confunda cu actele de executare directă, nemij
locită = acte de autorat/coautorat) sau morale (a nu se confunda cu actele de instigare); de
exemplu; „împrejurarea că in cuipa tui nu a participat, prin acte materiale de ajutor, la săvârşirea
infracţiunii, dar a luat parte ia realizarea planului de săvârşire a acesteia, constituie acte de
complicitate morală, deoarece prin aceasta el a contribuit ia întărirea şi menţinerea hotărârii
autorului, de a săvârşi fapta" (T.S., dec. nr. 1320 din 15 iunie 1984, în C.D. 1984, p. 279).
Pluralitatea de făptuitori sau Infractori 219
O este necesar ca actele de complicitate să nu realizeze efectiv, prin ele însele, conţinutul
infracţiunii contribuţia complicelui nu face parte din verbum regens al infracţiunii, şi nici să nu
fie, pe caz concret, indispensabile/esenţîale pentru consumarea acesteia (caz în care pot accede
la statutul de acte de executare nemijlocită - de regulă: coautorat);
O modalităţi de realizare:
❖ înlesnirea (activitate anterioară momentului comiterii efective a faptei) sau prestarea de
ajutor (activitatea concomitentă momentului comiterii faptei), în orice mod, îa săvârşirea
unei fapte prevăzute de legea penală {de exemplu, oferirea unor informaţiilor, precum orarul
şi traseul patrulelor de poliţie/paza a unui obiectiv; îndepărtarea patrulelor din anumite zone,
oferirea unor staţii de emisie-recepţie setate pe frecvenţa poliţiei, asigurarea pazei ia
momentul săvârşirii faptei, atragerea victimei într-un ioc ferit, oferirea instrumentelor de
efracţie la data săvârşirii infracţiunii, preluarea bunurilor sustrase direct de ia autor şi
încărcarea lor într-un mijloc de transport etc.);
❖ promisiunea de tăinuire a bunurilor provenite dîn săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penală sau promisiunea de favorizare a făptuitorului realizată anterior sau concomitent
săvârşirii faptei incriminate, chiar dacă această promisiune nu este îndeplinită ulterior
consumării/epuizării acelei activităţi tipice sub aspect penal.
O complicefe trebuie să acţioneze cu:
❖ intenţie directă/indirectă;
❖ praeterîntenţie.
O dacă autorul trebuie să aibă o anumită calitate specială (infracţiune proprie), nu este necesar ca
şi complicele să aibă această calitate (ia fe! ca în cazul instigatorului);
O dacă un complice înlesneşte activitatea mai multor autori diferiţi -> concurs de fapte de compli
citate (concurs de infracţiuni);
O într-o opinie majoritară, numai complicele concomitent va fi luat în calcul pentru reţinerea agra
vantei generale „trei sau mai multe persoane împreună" (nu şi complicele anterior, nici instiga
torul, decât dacă instigarea absoarbe şi acte de complicitate concomitentă); a se vedea exemplul
de mai sus: este posibil ca instigatorul să contribuie şi cu acte de complicitate concomitentă. în
asemenea situaţie, chiar dacă instigarea absoarbe actele de complicitate, se va putea reţine
agravanta generală prevăzută de ort. 77 lit. a) C. pen.
3 dacă autorul săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală mai gravă decât cea la care a fost
ajutat de complice, complicele va răspunde doar pentru fapta penală pentru care a oferit ajutorul
utilizat de către autor, cu excepţia situaţiei în care a prevăzut şi acceptat posibilitatea săvârşirii de
către autor a unei fapte mai grave sau a situaţiei în care fapta mai gravă comisă nu are nicio
legătură cu activitatea ia care a înţeles să contribuie;
3 dacă autorul săvârşeşte o faptă tipică mai puţin gravă, complicele răspunde pentru complicitate
la fapta efectiv comisă (îi profită, obiectiv, caracterul în mod real mai puţin grav al activităţii
comise la determinarea lui) - cu excepţia cazului în care fapta efectiv comisă nu are nicio legătură
cu fapta ia care s-a instigat;
O corţjfilidtâtea va fi absorbită în.autbrat/coautorat sau instigară !h cazul în care complicele săvâr

şeşte şi acte de executare/instîgare;
tomplicitatea .mi'are ea/însăşi.în sine, formă continuată, nu se pot reuni într-o complicitate
continuată acte de complicitate distincte, manifestate faţă de persoane diferite şi activităţi
NB ilicite sub aspect penai diferite, dar se poate reţine complicitate la infracţiunea continuată.
Delimitări
complice - participant la fapta comisă de autor tăinuitor - autor al faptei de tăinuire; favorizator
- autor al faptei de favorizare a făptuitorului
acţiune/inacţiune care intervine înaintea/în acţiune/inacţiune care intervine după săvârşirea
timpul săvârşirii faptei sau ulterior faptei şi fără o promisiune anterioară de
(tăinuire/favorizare), dar în baza unei promisiuni tăinuire
anterioare sau concomitente cu săvârşirea faptei
incriminate
r" Nu există concurs ideal între complicitate şî tăinuire (dar poate exista concurs real
NB
Dacă există un prim act de tăinuire; urmat de o altă acţiune a aceluiaşi tăinuitor, care pro-
f * mite că va asigura valorificarea1în continuare şi a altor bunuri sustrase -> complicitate la
IVB furt simplu/continuat în concurs real cu tăinuirea, chiar dacă promisiunea anticipată de
' tăinuire nu a fost îndeplinită.
Delimitări
complice - participant ia fapta comisă de autor favorizator - autor al faptei de favorizare
înţelegere anterioară/concomîtentă săvârşirii înţelegere ulterioară săvârşirii faptei
faptei
r* Nu există concurs ideal între complicitate şi favorizare. înţelegerea anterioară/concomi-

NB tentâ de nedenunţare = complicitate morală.
Formele complicităţii
Complicitatea materială Actele nu au, în generai, relevanţă penală proprie (pot fi acte
iicite/ilicite din punct de vedere penai sau extrapenal) trebuie ca
autorul să se folosească efectiv de actele de ajutare/înlesnire.
;Compiiciţate morală Promisiuni, încurajări care sporesc încrederea autorului.
Complicitate anterioară Activitate anterioară de înlesnire prestată înainte de momentului
săvârşirii faptei.
Pot fi acte materiale/moraîe.

rômpÎîcitate Activitate de ajutor contemporană momentului săvârşirii faptei.
concom itentă ; Pot fi acte materiaie/morale.
. Actele de instigare sunt întotdeauna anterioare. Actele de co:mplleitate pot fi; şl conco- I
r mitente şi nu sunt pedepsite dacă autorul nu trece la. executare; săvârşînd .cef puţin o j
NB tentativă relevantă penal. . . I
ipoteze:
Z> dacă autorul nu trece ia executare -> complicele nu răspunde;
O dacă fapta a rămas în stadiul de tentativă şi tentativa este irelevantă penai - legea nu o incri
minează (deoarece legiuitorul nu sancţionează tentativa, ci numai forma consumată) -> compli
cele nu răspunde;
O în cazul faptei rămase în stadiul de tentativă incriminată, dacă autorul s-a desistat/a împiedicat
producerea rezultatului {desistarea/împiedicarea producerii rezultatului ~ cauze personale de
nepedepsire a tentativei de care beneficiază numai autorul) -> complicele răspunde pentru
complicitate la fapta rămasă în stadiul de tentativă.
complicitate ; instigare ; autorat/coautorat

absorbită de instigare ; absorbită de autorat/coautorat : absoarbe orice formă
de participaţie secundară
VI. PARTICIPAŢIA IMPROPRIE (ART. 52 CP)

Noţiune - săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de mai multe persoane
decât era minim necesar potrivit naturii lucrurilor sau voinţei legiuitorului acestea
acţionând de pe poziţii psihice diferite (fie cu forme distincte de vinovăţie, fie unele
cu vinovăţie în anumite forme, iar altele fără vinovăţie penală).
O premisă: ca regulă, unii participanţi acţionează cu intenţie (neapărat: instigatorul şi complicele),

alţii (autorul / coautorii) din cuipă/fără vinovăţie; se poate discuta despre ipoteza unei participaţi!
improprii fără intenţie dacă se admite opinia potrivit căreia este posibil coautoratul la infracţiuni
. din culpă, în cazul acesta, dacă ar exista, de pildă, trei coautori ai unei omucideri, din care doi
acţionează cu forma de vinovăţie a culpei, iar al treilea fără vinovăţie penală (este, de pildă,
minor nerăspunzător penal), s-ar putea califica situaţia ca ilustrativă pentru participaţie impro
prie fără manifestarea intenţiei.
Modalităţi:
3 modalitatea intenţie (după caz, pentru coautor, neapărat pentru: instigator, complice) şi culpă
(după caz, doar pentru autor/coautor, niciodată pentru instigator sau complice, care, prin defini
ţie legală, acţionează neapărat cu intenţie) este posibilă la faptele care sunt incriminate şi atunci
când sunt comise din culpă {de exemplu: vâtâmare corporală şi vătămare corporală din culpă;
omor şi ucidere din culpă);
O modalitatea intenţie (după caz, pentru coautor, neapărat pentru: instigator, complice) şi lipsă de
vinovăţie (după caz, doar pentru autor/coautor, niciodată pentru instigator sau complice, care,
prin definiţie legală, acţionează neapărat cu intenţie) poate exista atunci când:
❖ există o cauză de neîmputabilitate (cu excepţia cazului fortuit, pentru că aceasta produce
efect in rem şi profită tuturor participanţilor) -> nu cauză justificativă, pentru că aceasta
produce efecte in rem;
❖ fapta este săvârşită din culpă, dar legea nu o incriminează decât atunci când este comisă cu
intenţie şî/sau intenţie depăşită [art. 16 alin. (6) CP].
O modalitatea culpă şi intenţie este faptic posibilă, dar nu exprimă o formă legal reglementată
(producătoare de efecte juridice) de participaţie (improprie); vizează cazul în care fîe un „insti
gator" (cel care determină), fie un „complice" (cel care înlesneşte/ajută) au acţionat din culpă, iar
autorul/coautorii cu intenţie; or, din punct de vedere al legii penale actuale, contribuţia de deter
minare sau îniesnire/ajutor din culpă ia comiterea unei fapte prevăzute de legea penală (deşi
posibilă în realitatea obiectivă) nu se încadrează drept act de participaţie - înstigare/compli-
citate, acestea fiind prin definiţie intenţionate;
O modalitatea lipsă de vinovăţie şi intenţie este faptic posibilă, dar nu exprimă o formă legai
reglementată (producătoare de efecte juridice) de participaţie (improprie);
O teoretic, tot participaţie improprie va exista şi în modalităţile: intenţie - intenţie depăşită; inten
ţie depăşită - culpă; intenţie depăşită - lipsă de vinovăţie; acestea nu au fost însă (în mod criti
cabil) reglementate expres de către legiuitorul actual, existând discuţii/controverse în doctrină cu
privire la încadrarea juridică a ipotezelor şi la soluţiile de atins.
Participaţia improprie poate exista în căzui:
O coautoratului: un coautor acţionează cu intenţie, altul/aiţii din culpă/fără vinovăţie;
O instigării: instigatorul determină cu intenţie, iar autorul/coautorii săvârşesc fapta din culpă/fără
vinovăţie;
O complicităţii: complicele ajută/înlesneşte cu intenţie, iar autorul/coautorii săvârşesc fapta din
culpă/fără vinovăţie.
Unii participanţi vor răspunde penal pentru infracţiunea intenţionată, iar autorul sau coautorii:
O pentru infracţiunea din culpă, dacă este incriminată fapta respectivă şi atunci când se comite dîn
culpă (cazîn care sistemul de sancţionare este cel al diversificării legale de pedeapsă-art. 52 CP);
O nu vor răspunde penal (fapta nu se va aprecia ca fiind infracţiune în raport de aceştia, ci eventual
doar o faptă prevăzută de legea penală - tipică numai sub aspect obiectiv, nu şi subiectiv), dacă
există o cauză de neîmputabilitate, fapta săvârşită din culpă nu este incriminată sau nu există în
caz concret vinovăţie, fără a se încadra ipoteza într-una dintre situaţiile preindicate (de exemplu,
lipsa din motive subiective, individuale, a culpei simple, a posibilităţii subiective de prevedere a
rezultatului ilicit, fără a fi caz fortuit/imposibilitate obiectivă).
/
A n e x a n r. 8
Participate proprie ^; : TV.; Participate improprie

• toţi participanţii acţionează cu vinovăţie, manifestată în • se acţionează fie cu forme diferite de vinovăţie de către
aceeaşi formă. persoane diferite {participanţi - autor), fie cu vinovăţie
(de principiu, cu intenţie) de către unii (participanţii),
respectiv fără vinovăţie de către alţii
(autorul/coautorii),
« modalitatea intenţie (pentru coautor, instigator,
complice) şi culpă (pentru coautor, autor) este posibilă
la faptele care sunt incriminate şi atunci când sunt
comise din culpă (exemplu; vătămare corporală şi
vătămare corporală din culpă; omor şi ucidere din
cuipă);
* modalitatea intenţie (pentru coautor, instigator,
complice) şi lipsă de vinovăţie (pentru coautor, autor)
poate exista atunci când;
a) există o cauză de neimputabilitate (cu excepţia
cazului fortuit), nu o cauză justificativă, pentru că
aceasta produce efecte in rem ;
b) fapta este săvârşită din culpă, dar legea nu o
incriminează.
♦ COAUTORI, fără participarea complîcelui/instigatoruiui - • COAUTORI “ un coautor/unii coautori cu
intenţse/intenţie depăşită*/culpă*. intenţie/intenţie depăşită*, alţii din culpă/fără
• AUTOR/COAUTORI, cu participarea vinovăţie.
complîcelui/instigatoruiui - intenţie/intenţie depăşită*. *
* aspect controversat * aspect controversat

• COMPLICE - întotdeauna intenţie/intenţie depăşită* * COMPLICE - complicele ajută/înlesneşte cu intenţie
(eventual - cu intenţie depăşită*), iar autorul/coautorii
săvârşeşte fapta din culpă/fără vinovăţie.
* INSTIGATOR “ întotdeauna numai intenţie {eventual cu • INSTIGATOR - instigatorul determină cu intenţie
intenţie depăşită*). (eventual cu intenţie depăşită*), iar autorul/ coautorii
săvârşeşte fapta din culpă/fără vinovăţie;
NBI Unii participanţi vor răspunde pentru infracţiunea
intenţionată, iar autorul/coautorii;
• pentru infracţiunea din culpă, daca este incriminată;
• nu vor răspunde, dacă există o cauză de neimputabilita
te sau fapta săvârşită din culpă nu este incriminată sau
nu există nici măcar o culpă simplă, ca efect ai impos
ibilităţii subiective de prevedere a rezultatului ilicit,
NB! Şi la participaţia improprie se ţine cont de:
® circumstanţele personale/reale;
• împiedicarea săvârşirii infracţiunii.
VII. TRATAMENTUL SANCŢIONATOR AL #LRTICÎPÎÎVlţÎEI ¡pelALE
1. pedeapsa în cazul participaţiei proprii

Arf. 49. Pedeapsa în cazul participanţilor, Coautorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la
săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 74.
0 s i s t e m u l parificării {legale de pedeapsă, combinat cu acela al diversificării judiciare) - autorul şi
toţi participanţii la săvârşirea infracţiunii, indiferent de felul contribuţiei (coautori, instigatori,

complici), sunt sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracţiunea (intenţionată/praeterintenţionată - controversă) comisă;
❖ poate exista o diferenţă între pedepsele efectiv aplicate; diferenţierea se realizează odată cu
individualizarea pedepsei potrivit criteriilor generale de individualizare, ţinându-se seama de,
în plus, şi de contribuţia fiecărui participant (criteriu special suplimentar de individualizare
incident în caz de participaţie).
Ipoteze:
O în cazul coautoratului - în funcţie de circumstanţele concrete de săvârşire a infracţiunii, există
posibilitatea ca acestora să nu ii se aplice aceeaşi pedeapsă contează contribuţia efectivă a
fiecărui participant;
❖ vor avea impact asupra pedepsei efectiv stabilite şi circumstanţele personale reţinute în
cauză, precum şi cele reale (care poate s-au comunicat, poate nu asupra tuturor/anumitor
participanţi).
C în cazul instigării - există posibilitatea ca instigatorului să i se aplice o pedeapsă mai mare decât
autorului, dacă circumstanţele săvârşirii infracţiunii sau situaţia sa personală (de exemplu,
recidivist, autorul = infractor primar) o justifică;
O în cazul complicităţii - are importanţă cât de utilă a fost pentru autor contribuţia complicelui,
aspect în funcţie de care se va stabili pedeapsa, fiind posibil să i se aplice o pedeapsă mai mare
decât autorului, dacă circumstanţele săvârşirii infracţiunii sau situaţia sa personală (de exemplu,
recidivist, autorul = infractor primar) o justifică;.
Pedeapsa în cazul participaţiei improprii

Art 52. Participaţia improprie. (1) Săvârşirea nemijlocită, cu intenţie, de către o persoană a unei fapte prevăzute de legea
penală la care, din culpă sau fără vinovăţie, contribuie cu acte de executare o altă persoană se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie.
(2) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpa de către o altă persoană a unei
fapte prevăzute de legea penala se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie,
(5) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de
către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea Infracţiune,
(A) Dispoziţiile art. 50 şi art. 51 se aplică în mod corespunzător.
O participaţia improprie - sistemul diversificării lega ie de pedeapsă:

❖ modalitatea intenţie, eventual şi praeterintenţie - controversă (coautor) şi culpă/fără
vinovăţie (coautor) -> participanţii care au acţionat cu intenţie sunt sancţionaţi cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă cu intenţie; participanţii care au acţionat din
culpă sunt sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă din culpă
(atunci când fapta respectivă este incriminată şi în baza culpei); participanţii care au acţionat
fără vinovăţie nu sunt sancţionaţi;
❖ modalitatea intenţie, eventual şî praeterintenţie - discutabil (instigator, complice, coautor/
parte din coautori) şi culpă (autor, coautor/coautori) participanţii care au acţionat cu
intenţie sau praeterintenţie (discutabil) sunt sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracţiunea comisă cu intenţie sau intenţie depăşită; autorul/participanţii care au
acţionat din culpă sunt sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă
din culpă (atunci când fegea incriminează respectiva faptă şi atunci când e comisă din culpă);
❖ modalitatea intenţie sau praeterintenţie - discutabil (instigator, complice, coautor/parte din
coautori) şi fără vinovăţie (autor, coautor/parte din coautori) participanţii care au acţionat
cu intenţie sunt sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de iege pentru acea infracţiune;
participanţii care au acţionat fără vinovăţie nu sunt sancţionaţi.
> Şi ia participaţia improprie se ţine cont de:

* ■ circumstanţele personaie/reale;
■ Împiedicarea săvârşirii infracţiunii. ^ :
¡incidenţa circumstanţelor personale şi reale

Art. 50. Circumstanţe personale şi reale . f 1) Circumstanţele privitoare la persoana autorului sau a unui participant nu se
răsfrâng asupra celorlalţi.
(2) Circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului şi a participanţilor numai in măsura in care aceştia le-au
cunoscut sau le-au prevăzut.
r fn sensul art. 50 CP, noţiunea de circumstanţe NU este utilizată de ¡lege în acelaşi sens în
care este utilizată în legătură cu circumstanţele atenuante şi/sau agravante - art. 75-78 CP.
NB
O circumstanţele personale (privitoare la participanţi) sunt stări/situaţii/împrejurări/calităţi
etc. şi nu se răsfrâng asupra celorlalţi participanţi (care nu le verifică în propria lor persoană);
O circumstanţele reale (privitoare la faptă) cunoscute sau prevăzute de participanţi -> se răsfrâng
asupra acestora;
ijrieie circumstanţe' db initio personale se pot transforma în circumstanţe reale, dacă sunt
r cunoscute sa U;prevăzu te (exemp/u: premed/tareo). Aceste circumstanţe vor fi tratate ca
]\jj fiind reale cât timp nu sunt incluse în conţinutul tip/de Pază (esenţial) al infracţiunii ■
(aşadar, atunci când rămân elemente circumstanţiale atenuante/agravante, sau sunt cauze
/
generale.: personale de aten uaref agravare, se comportă potrivit naturii lor,; fiind: strict
:perspnaie: de individualizare);; daca ieginit orui 1e conferă:valenţe esenţia 1e, constitutive,
ele se o biectivează, devin rea ie:sî se- ră sf râng chiarasupraautoru 1uÎ/particîpanţilorcarenu
le-verifică personal, dacă le-au cunoscut sau prevăzut; situaţie în care:sé răsfrâng1asupra:;
tuturor, dacă au fost cunoscute sau prevăzute, .
într-o opinie, se apreciază că circumstanţele atenuante reale se răsfrâng asupra tuturor parti
cipanţilor, chiar dacă nu au fost cunoscute sau prevăzute;
cauzele justificative sunt, în sensul art. 50 CP, circumstanţe reale care produc efecte in rem se
răsfrâng asupra tuturor participanţilor [se poate discuta dacă, în baza art. 18 alin. ţ2) CP, ele se
răsfrâng asupra tuturor participanţilor, indiferent dacă aceştia ie-au cunoscut sau prevăzut -
art. 18 alin. (2) CP, ca excepţie de la art 50 alin. (2) CP - sau dacă se răsfrâng asupra celorlalţi, dar
numai în măsura în care au fost cunoscute sau prevăzute şi de aceştia - art. 18 alin. (2) coroborat
cu art. 50 alin. (2) CP];
cauzele de neimputabiiitate, ca regulă, sunt, în sensul art. 50 alin. (1) CP, circumstanţe perso
nale, a căror reţinere faţă de autor/un participant NU se răsfrânge şi asupra altora; excepţia o
reprezintă cazul fortuit, potrivit art. 23 alin. {2) CP [se poate discuta dacă aceste circumstanţe se
răsfrâng asupra celorlalţi, dar numai în măsura în care au fost cunoscute sau prevăzute şi de
aceştia];
în doctrină există controverse de durată: cu privire ia califiearea drept reaie ila orîgine j
subiective, dar obiectivate/obiectivabile) sau strict persoanele a unor circumstanţe cu efect j
atenuant sau agravant (general sau special: circumstanţe propriu-zise, elemente circum- i
r stanţiale atenuante/agravante etc.), precum: starea de intoxicaţie preordinată, preme- j
I\B d¡tarea (în special în cazul omorului), săvârşirea infracţiunii din anumite motive de natură I
discriminatorie etc. Susţinem opinia potrivit căreia toate acestea (şi altele similare), care
nu ţin de esenţa constitutivă a faptei sunt circumstanţe strict personale în sensul art. 50 i
alin. (1) CP.
l i împiedicarea săvârşirii infracţiunii

Art 51. îm piedicarea săvârşirii infracţiunii. (1) Participantul nu se pedepseşte dacă, înainte de descoperirea faptei,
denunţă săvârşirea infracţiunii, astfel încât consumarea acesteia să poată fi împiedicată, sau dacă împiedică el însuşi consu
marea infracţiunii
(2) Dacă actele îndeplinite până în momentul denunţării sau împiedicării constituie o alta infracţiune, participantului i se
aplică pedeapsa pentru această infracţiune.
3 reprezintă o cauză de nepedepsire/impunitate a participantului pentru tentativa comisă;

3 premisă: fapta nu s-a consumat = există o tentativă (incriminată/relevantă penai);
3 se cere împiedicarea săvârşirii infracţiunii, şi nu doar a unei fapte prevăzute de legea penală,
pentru că numai în situaţia în care există infracţiune (faptă tipică obiectiv şi subiectiv, nejusti
ficată, imputabilă) o persoană poate fi trasă ia răspundere penală [art. 15 alin. (2) CP];
O este necesară săvârşirea unei tentative pedepsibiie potrivit legii, de la care participantul să
beneficieze de nepedepsîre (impunitate) - trebuie să se fi trecut ia executare şi aceasta fie să nu
fi fost finalizată, fie să fi fost finalizată fără a se fi produs urmarea imediată tipică (tentativa
imperfectă sau perfectă);
O modalităţi:
❖
denunţarea de către participant a săvârşirii infracţiunii doar dacă se împiedică astfel
consumarea infracţiunii;
❖ împiedicarea prin alt mod a săvârşirii infracţiunii prin acţiunea participantului.
O accentul este pus pe eficienţă -> se cere împiedicarea efectivă a producerii urmării imediate;
dacă acţiunea participantului nu este eficientă, el va răspunde în calitate de coautor/instiga-
tor/complice, dar încercarea de stopare a consumării infracţiunii va fi luată în calcul la indivi
dualizarea pedepsei aplicate - posibilă aplicare a dispoziţiilor art. 75 alin. (2) CP, sau art. 74 CP..
Delimitări
Autor/toţi coautori^ Instigator/complice/unu! sau unii dintre coautori,
înţelegere Coautor dar nu toţi în înţelegere
Nepedepsirea tentativei se Nepedepsirea tentativei se datorează:
datorează: * împiedicării săvârşirii infracţiunii (art. 51 CP):
■ desîstăriî; -> complicele şi instigatorul nu se pot desista/nu pot împiedica pro
■ împiedicării producerii ducerea rezultatului, dar pot împiedica săvârşirea infracţiunii. Efec
rezultatului (art. 34 CP). tele sunt aceleaşi.
-> coautorii se pot desîsta/pot împiedica producerea rezultatului, cu
condiţia ca toţi să se desisteze/să împiedice producerea rezultatului.
O împiedicarea săvârşirii infracţiunii poate interveni:

❖ în cursul executării;
♦ > după executare, dar înainte de producerea rezultatului.
O în ambele ipoteze trebuie începută executarea de către autor, iar acţiunea participantului (de
împîedicare/denunţare) să conducă ia împiedicarea efectivă a consumării infracţiunii;
Cauza de nepedepsîre a participantului nu se reţine în cazul infracţiunilor continue/conti-

; nuate/de obicei, dacă acţiunea acestuia a intervenit după: consumarea infracţiunii, dar
NB înainte de epuizarea acesteia, pentru că infracţiunea s-a: consumat deja (a depăşit faza
tentativei).
O această cauză de nepedepsire are caracter personal şi nu se răsfrânge asupra celorlalţi (la fel în
cazul desistării/împiedicării producerii rezultatului):
❖ dacă un coautor împiedică săvârşirea infracţiunii, celălalt coautor/ceilalţi coautori, instigatori,
complici vor răspunde pentru tentativă, dacă este incriminată;
/
dacă numai instigatorul împiedică săvârşirea infracţiunii, autorul/coautorii şi complicele

răspund pentru tentativă, dacă este încriminată;
dacă numai complicele împiedică săvârşirea infracţiunii, autorul/coautorii şi instigatorul
răspund pentru tentativă, dacă este incriminată.
Dacă actele săvârşite de participant până la denunţare/împiedicare constituie o altă srvfrae- s

ţlune, se aplică pedeapsa pentru acea faptă = acte de.executare calificate [art 51 alin; i
CP, similar art. 34 afin. ;(2| CPj.
Q \ t h {
FIŞA
PEDEPSELE PRINCIPALE,
NR. 19 ACCESORII SI COMPLEMENTARE
Nota redacţiei - pentru uşurinţă de exprimare şi pentru a evita formulările greoaie şi repetitive, în speranţa de a
facilita asimilarea uşoară a informaţiei, în fişele ce urmează s-au utilizat următoarele abrevieri:
A = pedeapsa cu amendă
DET = pedeapsa detenţiunii pe viaţă
DET/Î = pedeapsa detenţiuni.! pe viaţă prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii
I = infracţiune
î = pedeapsa închisorii
Î/A = pedeapsa închisorii prevăzută alternativ cu pedeapsa amenzii
RFC = recidiva postcondamnatorie
:M¡
RPE = recidiva postexecutorie 1
Sediul general al materiei: ort 53-73 C pen.
Noţiune - Sancţiuni penale/ (parte a sancţiunilor de drept penal, reprezentând

sancţiunile de drept penal tipice, specifice, consecinţe
'^ aplicabile infractorilor care reprezintă etalonul principal de referinţă: persoane fizice
majore) prevăzute de lege {stadiul individualizării legale) şi care urmează a fi stabilite
(şi, eventual, aplicate) de către instanţa de judecată (individualizarea judiciară)
infractorului, drept consecinţă _principala a infracţiunii comise de acesta şi în scopul
de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni.
sunt sancţiuni de drept penai:

♦î* .pedepsele -> măsuri de constrângere şi reeducare specifice dreptului penal (reprezintă ■ IM
■M.:■
:p consecinţe principale ale angajării răspunderii penale, pentru fapte ce constituie infracţiuni, a 1
"■■■■■'i
infractorilor majori şi a persoanelor juridice) - sunt menite să stopeze activitatea infracţio
nală, să restabilească ordinea de drept încălcată prin săvârşirea infracţiunilor, să prevină
comiterea viitoare a unor noi infracţiuni de către infractorii sancţionaţi (prevenţie specială),
dar şi - prin exemplaritate - de către alte terţe persoane (prevenţia generală); au specific
represiv şl prevenţia;
❖ măsurile educative -> sancţiuni penale (consecinţe ale angajării răspunderii penale pentru
;/// : comiterea de infracţiuni) aplicabile infractorilor minori - sunt menite, în principal, să asigure
reeducarea acestora şi, astfel, prevenirea comiterii de noi infracţiuni - au caracter principal
educativ/reeducativ, Implicând şi specific represiv;
♦>■ măsurile _de siguranţă -> sunt sancţiuni de drept penal care nu constituie consecinţe ale
V :j , răspunderii penale (sunt singurele sancţiuni de drept penal ce nu pot fi denumite şi sancţiuni
I h' penale) - nu se aplică (regula) ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni, fiind suficient a se
(FlÂthi h
o r ,, ■/<» y Pedepsele principale, accesorii si complementare 231
ISl "v'-'
constata co mite rea unei fapte ■ prevăzute de legea penal ă, nejustificate, pentru a se dispune
(excepţia: confiscarea extinsă); nu au un. caracter represiv, ..ci... preventiv ~~ sunt menite sâ
înlăture o stare de pericol care a fost evidenţiată prin comiterea anterioară a unei fapte pre
văzute de legea penală, nejustificate [art. 107 alin. (2) CP].
O pedepsele sunt:
❖ măsuri/sancţiuni represive, coercitive -> atrag restrângerea libertăţii, restrângerea exerci
ţiului unor drepturi (inclusiv a unor drepturi fundamentale), afectareapaţr|ntoai.uW etc.;
❖ mijloace de reeducare -> scopul pedepsei, pe lângă acela de sancţionare a comiterii unei
infracţiuni, este de a schimba mentalitatea infracţională (a corija indivizii antisociali) şi de a
preveni săvârşirea de noi infracţiuni;
❖ prevăzute de lege şi stabilite/aplicate de instanţa de judecată penală -> nu se poate dispune
o pedeapsă dacă aceasta nu este prevăzută de un text de incriminare^ (atât sub raportul
naturii, cât şi al întinderii pedepselor); simetric, doar instanţele legai constituite pot sta-
bili/aplica pedepse (prin hotărâri de amânare a aplicării pedepsei, respectiv de condamnare;
nu se pot executa decât pedepse aplicate prin hotărâri definitive de condamnare);
♦ > aplicate doar infractorilor -> nu se pot aplica în absenţa reţinerii săvârşirii unei infracţiuni
(sunt sancţiuni pena ie = consecinţe ale angajării răspunderii penale, iar nu doar simple
sancţiuni de drept penal);
❖ aplicate doar infractorilor majori şi persoanelor juridice -> infractorilor minori nu li se aplică
pedepse, ci măsuri educative (art. 114 şi art. 115 CP). ^ , ,jra r
O scopul executării pedepselor prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni;
❖ prin executarea pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate se urmăreşte fon;
marea unei atitudini corecte fată de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire sociala
şi faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate a deţinuţilor sau persoanelor internate
(art. 3 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de
libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal); în privinţa sancţiunilor
penale/de drept penal neprivative de libertate, există ca scop specific âsigurarea echilibrului
dintre protecţia societăţii prin menţinerea ordinii de drept, prevenirea săvârşirii de noi
infracţiuni, şi menţinerea în comunitate a persoanei care a comis una sau mai multe fapte
prevăzute de legea penală"l(art. 3 din Legea nr. 253/2013, privind executarea pedepselor, a
măsurilor educative şi a altor măsuri nepriVative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal).
3 pedepsele pot fi:
*** principale de sine stătătoare, pot fi stabilite şi aplicate singure, în absenţa însoţirii lor de
către orice altă sancţiunejde drept penai; ca regulă, oricărui infractor major/persoană juridica
urmează a i se dispune în sarcină o pedeapsă, drept consecinţă a infracţiunii comise, dacă nu
E1] A de vedea legalitatea incriminării şi a sancţiunilor de drept penal - principii fundamentale de drept penal ţart. 1 şi
art. 2 CP).
intervin cauze specifice care să excludă/înlăture sancţiunea penală {precum: cauze de

înlăturare a răspunderii penale; cauze de nepedepsire/impunitate; cauze de înlltyrarg a
executării pedepsei);
1 ❖ accesorii după caz, sunt sancţiuni penale (pedepse)[secundare,] care pot fi. sau trebuie să
^'e ataŞate/sa însoţească executarea unei.pedepse principale privative de libertate, (exclusiv -
^ 7 nu se dispun atunci când pedeapsa principală este pecuniară), executându-se ca regulă
deodată/în paralel cu pedeapsa principală (de la data condamnării definitive şi până la
executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale);
❖ complementare -> după caz, sunt sancţiuni penale (pedepse)[seP.undar.ei care pot fi sau
trebuie să fie ataşate/să însoţească o pedeapsă principală, completând represiunea penală
exercitată asupra infractorului fie prin interzicerea exercitării unor drepturi (uneori chiar şi
după încheierea executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale), fie ca
sancţiune infamantă (de popularizare în colectivitate a infracţiunii comise de către o anumită
persoană şi a condamnării acesteia - angajării răspunderii saie penale).
I. PEDEPSELE PRINCIPALE
Art. 53. Pedepsele principale. Pedepsele principale sunt:
{ajMetenţiunea pe viaţa;
b) închisoarea;
c) amenda.
Noţiune - sancţiuni penale (sancţiuni de drept penal tipice, reprezentând consecinţa

angajării răspunderii penale a majorilor) ce se aplică infractorului în temeiul legii, de
către instanţa de judecată, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni şi ca o
consecinţă represiva a infracţiunii anterior săvârşite.
O pot fi aplicate singure, independent de aplicarea altor sancţiuni de drept penal.
i. Detenţiunea pe viaţă
Art. 56. Regimul detenţiunii pe viaţă. Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate pe durată nedeterminată şi se
execută potrivit legii privind executarea pedepselor. (^ {j r jf
Noţiune - pedeapsa principală cea mai severa reglementată de legislaţia noastră

actuală (singura pedeapsă principală absolut determinată la nivel abstract - nu se
poate individualiza), privativă de.libertate pe durată nedeterminată, ce constă în
lipsirea de libertate a infractorului condamnat, pe o durată care nu este strict
determinată la momentul pronunţării condamnării definitive, putând ajunge să fie
egală cu restul existenţei biologice a infractorului condamnat (regula), sau a cărei
y\ considerare ca executată îi poate lăsa totuşi, uneori, pe acesta, în viaţă (excepţia) -
există anumite instituţii menite a asigura posibilitatea oricărui condamnat la
detenţiune pe viaţă de a supravieţui considerării ca executată a acestei pedepse (
If fr -- ,; i%£
.!
- A
b hT Í.9 ? (i.’C Ï N D
( 1r)#-- Í
A A tA * Pedepsele principale, accesorii şi complementare 233
91
principale (liberarea condiţionată, înlocuirea detenţiunii_ge^viQţă.SM pedeapsa

închisorii, efectul unei graţieri, împlinirea termenuiui de prescripţie a executării
pedepsei; aşadar, detenţiunea pe viaţă NU este o pedeapsă perpetuă (în mod
automat); ea poate ajunge să fie perpetuă pe caz concret, sau nu - există o
deosebire între caracterul unei pedepse de a fi perpetuă şi aceia de a fi
nedeterminatâ (astfel cum este detenţiunea pe viaţă).
O se execută în secţii speciale aie penitenciarelor, în regim de maximă siguranţă, sau în peniten
ciare destinate acestui scop;
Z> DET poate fi prevăzută de iege ca pedeapsă unică [spre exemplu, în cazul genocidului în formă
agravată pe motivul comiterii infracţiunii pe timp de război ~ art. 438 alin. (2) CP/singurul caz de
acest fel din Partea specială a Codului penal] sau poate fi prevăzută alternativ cu î (ia majoritatea
infracţiunilor foarte grave - spre exemplu, omorul calificat - art 189 CP).
1.1. Neaplicarea detenţiunii pe viaţă ri ? -

Art 57, N eaplicarea detenţiunii pe viaţă. Dacă la data pronunţării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit vârsta
de 65 de ani, în locul detenţiunii pe viaţă i $e aplică pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii
pxi’niiării unor frepiMipAÂUxMA,&iMaximă^le ■ pf) H /
0 textul de lege atrage ojmposibilitate absolută de a aplica DET, dacă inculpatul a împlinit vârsta
deJ55 de ani anterior/la data pronunţării hotărârii de condamnare contează data la care s-a
pronunţat hotărârea, iar nu data rămânerii definitive;
O vârsta prevăzută de iege este aceeaşi şi pentru femei şi pentru bărbaţi, respectiv de 65 de ani;
0 DET se înlocuieşte cu î pe timp de 30 de ani (reprezentând maximul general al pedepsei închi
sorii) şi, obligatoriu cumulativ, pedeapsa complementară a interzicerea exercităriiimorjdrepturi
pe timp de 5 ani, potrivit art. 66 alin. (1) CP aceasta este durata maximă a acestei pedepse
complementare pt. infractorul persoană fizică;
O situaţia este aplicabilă doar în cazul în care infracţiunea comisă este una pentru care sunt
prevăzute pedepse principale alternative, una fiind a detenţiunii pe viaţă [sau există un alt caz în
care este posibilă aplicarea acesteia: de pildă - art. 39 alin. (2) sau art. 43 alin. (3) CP], iar instanţa
a optat, în urma deliberării, pentru DET, dar se constată că inculpatul a împlinit deja 65 de ani;
dacă se va orienta spre pedeapsa î, o va aplica direct pe aceasta între limitele prevăzute de lege.
1.2. înlocuirea detenţiunii pe viaţă ir i..
Art 58. înlocuirea detenţiunii pe viaţă. în cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a împlinit vârsta
de 65 de ani în timpul executării pedepsei, pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe timp de
fO de ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă, dacă a avut o bună conduită pe toată durata
executării pedepsei, a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când
dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, şi a făcut progrese constante şi evidente în vederea reintegrării
sociale.
O premisă: Infractorul condamnat deja definitiv Ia pedeapsa DET împlineşte 65 de ani în timpul
executării pedepsei;
O spre deosebire de neaplicarea DET, instanţa nu are o obligaţie, ci o facultate de a înlocui DET cu î,
dacă sunt respectate anumite condiţii; chiar şi dacă acestea sunt îndeplinite, instanţa are opţiu
nea de a_nu acorda înlocuirea;
O condiţii:
❖ condamnatul, indiferent de gen (masculin sau feminin), a împlinit vârşţa de 65 de ani în
timpul executării pedepsei DET;
<* condamnatul a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;
❖ condamnatul a îndeplinit integrai obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare sau
dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
❖ condamnatul a făcut progrese constante şi evidente în vederea reintegrării sociale;
❖ dacă sunt îndeplinite condiţiile, iar instanţa consideră că este oportun, va înlocui DET cu
pedeapsa î pe timp de 30 de ani şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor
drepţu ri pe ti mp de 5 ani.
13. Calculul pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţa pufi £,
Ari. 59. Calculul pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă. în cazul comutării sau
înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii, perioada de detenţiune executată se consideră ca parte
executată din pedeapsa închisorii.
De exemplu, dacă o persoană a fost definitiv condamnată la DET pe când avea,30 de ani, iar atunci
când ajunge la 65 instanţa îi acordă înlocuirea acesteia cu î, condamnatul va fi pus imediat în
libertate (a executat deja integrai durata pedepsei îîn care i se înlocuieşte DET}.
1.4. Aplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă în locul pedepsei închisorii

O există două situaţii când se poate aplica DET (chiar dacă legea nu o prevede pentru infrac-
ţiunea/infracţiunîte comise) în locul î:
CONCURS ~ pedeapsa rezultantă calculată strict matematic prin aplicarea regulilor de sancţio
DE nare de la art. 39 alin. (1) CP depăşeşte cu 10 ani sau mai muit maximul îd e 30'anî (să
INFRACŢIUNI ajungă să fie de,40 de ani sau mai mare);
[art. 39 NB! în realitate, o asemenea pedeapsă este inaplicabilă, maximul general al î fiind
alin. (2) CP] de 30 anî - art 60 CP coroborat cu art 2 alin. (3) CP; este vorba despre o condiţie a
cărei verificare se face strict printr-o operaţiune de clacul matematic mental;
- cel puţin o infracţiune din cele concurente are prevăzută o pedeapsă abstractă cu
închisoarea de 20 ani sau mai mare (interesează exclusiv valoarea maximului special
al pedepsei închisorii prevăzute de lege).
Pedepsele principale, accesorii şi complementare 235
RPC - pedeapsa rezultantă calculată strict matematic prin aplicarea regulilor de sancţio
jart. 43 nare de la art. 39 alin. (1) CP depăşeşte cu mai mult de 10 ani maximul de 30 ani al
alin. (3) CP] pedepsei închisorii;
NB! egalitatea este exclusă în acest caz; pedeapsa rezultantă la care s-ar ajunge
prin calcul pur aritmetic trebuie să fie cel puţin cu 1 zi peste 40 de ani.
- cel puţin o infracţiune din structura recidivei postcondamnatorie (indiferent care:
aceea din T I sau cea din T2) are pedeapsa prevăzută de lege de 20 ani sau mai mare
(interesează exclusiv valoarea maximului special).
Este posibil ca, odată cu înlocuirea/comutarea DET cu pedeapsa I de 30 ani (simte rzicere a
r exercitării unor drepturi pe 5 ani), să se constate că pedeapsa î este deja executată, când
NB condamnatul executase cel puţin 30 ani de închisoare (corn pută rea, potrivit art. 59 CP),
r Condamnarea la DET (când este comutată/înlocuită): atrage pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării unor drepturi pe durata maximă [5 ani - art. 66 alin. (1) CP],
NB
Liberarea condiţionată din DET (art. 99 CP) nu atrage aplicarea pedepsei complementare a
interzicerii exercitării unor drepturi (această pedeapsă complementară este considerată -
r în mod criticabil - de către legiuitorul penal român actual ca fiind incompatibilă cu DET; pe
NB durata Termenului de supraveghere al LC îşi va produce efectul în :continuare pedeapsa
21 închisoarea
ArHiO. Regimul închisorii. închisoarea constă în privarea de libertate pe durată determinată, cuprinsă între 15 zile şi 30
.¿cană şi. se execută potrivit legii privind executarea pedepselor.
Noţiune - pedeapsă principală privativă de în lipsirea de libertate

a infractorului condamnat, pe o durată determinată (este o sancţiune relativ deter
minata ia nivel abstract - permite individualizarea sa, pe caz concret, între o durată
minimă şi una maximă; cunoaşte atât limite generale, cât şi speciale (specifice
fiecărei infracţiuni pentru care este prevăzută această pedeapsă principală).
O spre deosebire de DET, pedeapsa î este întotdeauna determinată pe caz concret, prin hotărârea
definitivă de condamnare (DET este absolut determinată la nivel abstract şi nedeterminată la
nivel concret; î este relativ determinată la nivel abstract şi absolut determinată la nivel concret);
3 poate fi prevăzută de lege singură sau alternativ cu pedeapsa DET sau A;
3 orice pedeapsă cu î stabilită/aplicată de instanţă trebuie să se situeze între minimul general (15
zile) ŞÎ maximul general (30 de ani) - acestea NU pot fi depăşite în niciun caz - art. 2 alin. (3) CP:
principiul fundamental de drept penal - legalitatea sancţiunilor de drept penai;
în Partea specială a Codului petial sau în legi penale specfaie/ifegi nepenale care conţin şi norme
de incriminare sunt prevăzute limite speciale ale pedepse) î (1 lună şi 25 de ani), care pot fj
eoborâte/sporite până la minimul/maxîmui generai (dar nu pot depăşi niciodată aceste limite
generale - practic, reguia este că pedeapsa concretă se stabiieşte/apiică între limitele speciale
prevăzute de lege; acestea pot fi depăşite, ca excepţie, prin efectul cauzelor de atenuare/igra-
vare, dar NU si limitele generale - acestea sunt absolute - regulă fără excepţii în cazul î;
fn principiu, cel mai mic minim special prevăzut în mod direct tinde a fi de 1 lună, iar cei
mai mare maxim specia! prevăzut în mod direct tinde a fi 25 ani; în:mod excepţional, în
cazul anumitor infracţiuni/forme de infracţiuni pentru care pedeapsa prevăzută de: lege
este: stabilită printr-o dispoziţie care prevede aplicarea unei fracţii ia limitele de pedeapsă
prevăzută pentru altă infracţiune/formă a altei infracţiuni, este posibil a se ajunge şi ia
r*
valori speciale mai mici de 1 lună, sau mai mari de 25 ani ca minim/maxim special al î, dar
NB niciodată nu se va putea ajunge, astfel, la depăşirea minim/maxim general.
De exemplu, omorul calificat comis asupra unui membru de familie ~ art 188-189-199 CP:
majorând cu fracţia prevăzută de lege la art. 199 CP maximul special al î prevăzut pentru
omorul calificat (25 ani), s-ar depăşi 30 de ani - practic, în acest caz, agravarea NU va
opera integral cu fracţia indicată de lege, ci doar până la atingerea maximului general.
O dacă, în urma aplicării regulilor sancţionatorii ale concursului de infracţiuni sau recidivei sau ale
\L altor cauze de agravare, s-ar ajunge (matematic) la o pedeapsă mai mare de 30 de ani î, iar
condiţiile pentru aplicarea DET nu ar fi îndeplinite, instanţa va aplica pedeapsa î pe timp de 30 de
£ ani (nici o zi în pius peste această vaioare = maxim generai).
a.
C 3 pedeapsa cu I:
v ♦ > se poate executa efectiv/propriu-zis (în regim de detenţie);
se poate executa când soluţia este de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei
[darjyiu va fi suspendată - art. 91 alin. (2) CP];
când soluţia este de amânare a aplicării pedepsei [se va amâna şi aplicarea A - art 83
alin. (3) CP]. v i ^
J fr'iéc ■f'y
i ir'J a j opt/ CM. C P &
M 'ĂoOffc J A/ţ-r ' 1
3. Amenda penală
A rt 61. Stabilirea amenzii, (1) Amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului.
(2) Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul..zilelor.-amendă- Suma corespunzătoare unei zile-amendă,/ cuprindă între
10 lei şi 500 lei. se înmulţeşte cu numărul zileior-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile.
(3) Instanţa stabileşte numărul zileior-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei
corespunzătoare unei zîle-amendă se stabileşte ţinând seama de sUuatia materiM.aconMril natul ui. ş i de obligaţiile legakale
condamnatului faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa.
(4) Limitele speciale ale zileior-amendă sunt cuprinse între:
a) 60 şl 180.de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa amenzii;
b) 120 şi 240. de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani; p M
-c)_;180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani. p,
. .■■ . v., f y u t-t o m . 'J / -''a
-iu n o
y/[í j;>- ■ O fct H v/ a.^ M no ?:■■
U at
* b ^ í'-y -z "A JriVí pfsncipale, accesorii şi complementare 237
\ f " J J^ Q k jd j. jp c é iv j \ /■ y f ____
(5) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial iar pedeapsa prevăzută de lege este numai
amenda ori instanţa optează pentru aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu o treime.
(6) Fracţiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplică limitelor speciale ale zilelor-amendă
prevăzute în alin. (4) şi alin, (5).________________________________________________________________________
Noţiune - pedeapsă prin cipalăneprivativAdoMbertate^ pecuniară, constând în suma

de bani pe care infractorul condamnat este obligat sa o plătească statului.
'
Tabel com parativ - LIM ITELE AM ENZII
PERSOANA FIZICĂ PERSOANA JURIDICĂ

[art, 61 alin. (2) CP = ¡¡mite generale; art. 61 alin. (4) CP (art. 137 alin. (2) CP - limite generaie; art. 137 alin. (4) ;
= limite speciale]
Limite generale ale numărului de zile-amendă (valori Limite generaie ale numărului de zile-amendă (valori
exprimate în zile-amendă): 30-400 Y : exprimate în zile-amendă): 30-600
Cuantum pe zi (= limitele generale ale cuantumului unei Cuantum pe zi (= limitele generaie ale cuantumului unei
zile-amendă; valori exprimate în moneda naţională = zile-amendă; valori exprimate în moneda naţională =
leu): 10-500 leu): 100-5.000
Rezultă limitele generale ale amenzii penale (în inte Rezultă limitele generale ale amenzii penale (în integra
gralitatea sa) pentru persoana fizică = 300 lei - 200.000 litatea sa) pentru persoana juridică = 3.000 lei -
jeţ. 3.000.000 lei; se aplică şi în acest caz art, 2 alin. (3) CP -
principiu fundamental de drept penai - NU se pot
depăşi limitele generale ale amenzii - excepţie mai
mult decât criticabilă - potrivit dispoziţiilor art. 345
alin. (6) CP şî art. 356 alin, (3) CP, în cazul respectivelor
infracţiuni comise de persoana juridică se ajunge ia un
maxim special mai mare (de câteva ori) decât maximul
general, situaţie inacceptabilă, dar existentă de lege
lata.
LIMITELE SPECIALE ale amenzii: 60-180 zile/amenda LIMITELE SPECIALE ale amenzii: 60-180 zile-amendă =
(=600-90.000 Jel) ped. prevăzută de lege pt. infr. 6.000-900.000 lei ped. prevăzută = numai A
comisă = doar A 120-240 zile-amendă = 12,000-1.200.000 lei
120-240 zile/amenda = 1.200-120.000 lei ped. prevă ped. prevăzută = A/î < 5 ani
zută de lege pt. infr. comisă = A/î ^ 2 anf 180-300 zile-amendă = 18.000-1,500,000 lei
180-300 zile-amendă = 1.800-150,000 lei -> ped. prevă- ped, prevăzută de lege pt. infr. comisă = î< 10 ani
zută de lege pt. infr. comisă = A/î> 2 arii 240-420 zile-amendă = 24.000-2.100.000 lei -> ped.
prevăzută de lege pt. infr. comisă = î< 20 ani
360-510 zile-amendă = 36.000-2.550.000 lei -> ped.
prevăzută de lege pt, infr. comisă -\> 20 ani/DET
3 numărul zilelor-amendă se stabileşte potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei

(art 74 CP) - art. 61 alin. (3) teza 1CP şi art. 137 alin. (3) teza I CP, în limitele generale prevăzute
de textul de lege; DOAR acestea variază -> au limite speciale; valoarea/cuantumuî unei
zile-amendă nu variază, ca regulă, nu cunoaşte limite speciale, ci doar pe cele generale; prin
prevedere expresă legiuitorul poate institui excepţii, de exemplu, art. 345 alin. (6) şi art. 356
alin. (3) CP, preindicate [A se vedea I.C.C.J., compl. DCD pen., Decizia nr. 20/2020];
O cuantumul unei zile amendă se stabileşte, pentru fiecare infractor, în funcţie de urmăţoaêje
criterii speciale de individualizare [art. 61 alin. (3) teza a il-a şi art. 137 alin. (3) teza a 11-a CP]:
situaţia materială a m veniturile acestuia;
❖ obligaţiile legale de întreţinere ce îi incumbă acestuia -> este vorba doar despre obligaţiile
legale;
❖ pentru persoana juridică: cifra de afaceri sau valoarea activului patrimonial (în funcţie de
tipul persoanei juridice, cu sau fără scop lucrativ) şi alte obligaţii ale'persoanei juridice
# [ modalitatea de calcul A:^/numărul zilelor-amendă x {înmulţit cu) cuantumul unei
zile-amendă;
Cuantumul zilelor-amendă nu poate fi stabilit diferit în cazul aceleiaşi amenzi - evaluarea

•unei zile-amendă nu poate fi diferită de evaluarea unei alte zile-amendă: stabilind numărul
de zile-amendă, instanţa fixează o valoare a fiecărei ziie-amendă care este aceeaşi pentru
toate (valoarea se impune automat tuturor zilelor-amendă, nu pot fi unele mai oneroase
decât altele); acesta este unui din avantajele sistemului zilelor-amendă: două paliere
distincte de individualizare, pentru a asigura echitabil egalitatea de facto între condamnaţii
la amendă: un criteriu de individualizare general, existent şi în cazul celorlalte pedepse (de
.exemplu, î - unde o zi închisoare se impune cu aceeaşi gravitate oricărei persoane fizice),
dar şi un palier de individualizare specific, căci o sumă de bani impusă spre plată unei
NB persoane avute/fără sau cu puţine obligaţii legale financiare faţă de alte persoane nu se
poate compara cu aceeaşi sumă sau chiar una mai mică impusă unei persoane nevoiaşe şi
eventual cu multe obligaţii legale de întreţinere - în această situaţie, pentru ca gradul de
represiune resimţit în situaţii obiectiv distincte să fie asemănător, se impune tocmai o ine
galitate a sumelor stabilite ca valoare a unei zile-amendă (practic, numărul de zile amendă
se stabileşte după gravitatea infracţiunii şi pericuioziţaţea infractorului, iar valoarea unei
ziie-amendă după averea sa şi obligaţiile legale de întreţinere a altor persoane - după
venituri şi cheltuieli obligatorii).
❖
A trebuie achitată integrai în 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare
[regula - art. 22 alin. (1) Legea nr. 253/2013];
❖ plata A poate fi .eşalQnată4n^rate:Junare [în anumite condiţii expres prevăzute de lege -
art. 22 alin. (2) din Legea nr. 253/2013) pentru maxi mu m. 2 ani.
O dacă A nu este achitată integral la termen:
❖ dacă neexecutarea nu este imputabilă condamnatului -> se oferă condamnatului posibili
tatea de a opta pentru: executarea alternativă a amenzii prin muncă neremunerată în folosul
comunităţii sau înlocuirea amenzii cu închisoarea (convertirea numărului de zile-amendă,
i
indiferent de valoarea/cuantumui la care a fost apreciată 1 zi~amendă cu 1 zi î), cu excepţia

cazului când nu poate munci din cauza stării de sănătate;
❖ dacă neexecutarea nu este imputabilă condamnaţJMlMl.ât,nuî^ăânsipţăn3|jiituL!â„0 uncă
-> înlocuirea A cu L
❖ dacă neexecutarea este imputabilă (rea-credinţă) -> înlocuirea A cu î.
Cauzele de agravare sau atenuare a pedepsei nu vor influenţa niciodată cuantumul unei j
r zlle-amendă, ci numărul zilelor-amendă, fără a se putea depăşi numărul minim sau maxim i
m general al acestora.
O în situaţia prevăzută de art. 61 alin. (5) C. pen., dacă prin infracţiunea săvârşită $-a urmărit obţi
nerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa unică prevăzută de lege este amenda, sau legea
prevede pedepse alternative: î sau A, şi cea către care se orientează instanţa este amenda,
majorarea limitelor speciale ale zilelor-amendă 1/3 este facultativă. r ; ,
Exemplu: calcul pentru ipoteza prevăzută la art 61 alin, (5) C pen. y■ 1
Pentru RPE, limitele se majorează cu 1/2,
Legea prevede î> 2 ani alternativ cu A [exemplu -furtul simplu, art 228 alin. (1) CP].
Dacă instanţa alege A, limitele A vor fi date d e î > 2 ani 180 - 300 zile~amendă,
noile limite ale A, după sporul de 1/3 = 270 - 400, iar de aici, majorat pentru recidivă, se
ajunge ia 360-400 zile~amendâ
/
3,1. Amenda care însoteste pedeapsa închisorii - c : i-
Art 62. Amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii. (1) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui
folos patrimonial'.{ pe lângă pedeapsa închisorii, se poate aplica şi pedeapsa amenzii.
(2) Limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b) şi Ut. c) se determină în raport de durata pedepsei
închisorii stabilite de instanţă şi nu pot fi reduse sau majorate ca efect al cauzelor de atenuare ori agravare a pedepsei.
(3) La stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zîle-amendă se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial
O mecanism:
❖ prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial;
Există controversă în doctrină dacă dispoziţia se va putea aplica în cazul oricărei infracţiuni
prin care se urmăreste obţinerea unui foIos patrimonial; {ubi iex nori distinguit nec nos
distinguere debemus) sau doar în cazurile în care prin acea infracţiune NU se implică în
NB
mod necesar urmărirea unui folos patrim oni al (pentru a nu se în căi ca r egul a ge nerai ă în
drept: non bis in idem).
❖ instanţa stabileşte/aplică pedeapsa î individualizată potrivit criteriilor generale - art. 74 CP;

* instanţa constată că pedeapsa! este insuficientă şi aplică şi pedeapsa A cumulativ; în acest
caz, amenda se va individualiza (prin excepţie) plecând de la limite speciale determinată prin
raportare (aplicarea mutaîis mutandis a prevederilor art. 61 alin. (4) lit. b) şi c) CP ia pedeap
sa î concret stabîiîtă/aplicată de instanţă, iar nu, potrivit regulii, raportat ia pedeapsa î pre
văzută de iege pentru infracţiunea comisă), şi se a p lic ă ^ g ^ ^ g ^ B ia â t o s t o â E â iâ lg â ^
(valoarea folosului patrimonial obţinut/urmărit)-se discută = controversă dacă este un crite
riu special singular, exclusivist (înlătură aplicarea criteriilor generale) sau complementar (se
adaugă celor generale.
O instituţia se aplică dacă legea prevede:
❖ î unică (nu trebuie neapărat ca A să fie prevăzută de lege alternativ);
❖ Î/A, iar instanţa se orientează către î;
❖ DETA îar instanţa se orientează către î,
O astfei, pedeapsa amenzii se poate aplica doar pe lângă î, nu şi pe lângă.DET atunci când prin
infracţiunea comisă s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial;
O nu există o obligaţie pentru instanţă de a aplica şi pedeapsa amenzii alături de pedeapsa î, con
form art. 62 CP, oportunitatea aplicării amenzii fiind decisă de instanţă;
O dacă pedeapsa I este prevăzută alternativ cu pedeapsa A, este necesar ca instanţa să opteze
pentru pedeapsa î, înainte de a adăuga pedeapsa A; dacă instanţa se orientează către pedeapsa
A, li mite ie speciale ale acesteia pot fi majorate cu o treime pe acelaşi .motiv [art. 61 alin, (5) CP);
O nu contează durata concret stabilită/aplicată a î;
O limitele speciale pentru ziiele-amendă în cazul pedepsei A ce însoţeşte pedeapsa î sunt:
❖ 120 - 240 A/J < 2 ani;
❖ 180-300 A /î> 2 ani.
O pentru a stabili aceste limite, raportarea se face nu Ia pedeapsa î prevăzute de lege, cMajpedeap-
sa î efectiv aplicată de instanţă - excepţie de la art. 61 alin. (4) lit. b) şi c) CP; "*
O pentru stabilirea valorii zîleî-amendă va conta valoarea folosului patrimonial (urmărit sau obţi
nut);
3.2. înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii

Art. 63. înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii . (2) Dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu
execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător
de zile cu închisoare.
(2) Vacă amenda neexecutată a însoţit pedeapsa închisorii numărul zilelor-amendă neexecutate $e înlocuieşte cu un număr
corespunzător de zile cu închisoare, care se adaugă la pedeapsa închisorii pedeapsa astfel rezidtată fiind considerată o
singură pedeapsă.
(3) în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în condiţiile alin. (1) şi alin, (2), unei zile-amendă îi
corespunde o zi de închisoare. ... ......
O premisă: condamnatul a avut posibilitatea de a achita amenda, dar nu a făcut-o cu rea-credinţă;

O este important ca neexecutarea să îi fie imputabilă condamnatului;
O instituţia se aplică şi dacă neexecutarea intenţionată este parţială; 1
O înlocuirea pedepsei A cu pedeapsa î, în aceste condiţii este obligatorie pentru instanţă;

O (o zi-amendă = g zţpie închisoare [art. 63ajîn.(3)CP]; î/
O î se va executa întotdeauna în regim de detenţie (S.C.C.J., comp!, RIL, Decizia nr. 50/2007, mutatis
mutandis, încă valabil).
O Ipoteze:
|/1 |A nu este executată cu rea-credinţă în tot/parîe;
❖ nu contează dacă persoana şi-a dat sau nu consimţământul pentru prestare de muncă
neremunerată în folosul comunităţii (nu se solicită acest acord, nu se ţine cont de el dacă
este exprimat);
❖ nu se poate individualiza pedeapsa î. Numărul zilelor de î este dat de conversia automată a
numărului zilelor-amendă neexecutate;
❖ pedeapsa se va executa numai în regim de detenţie (nu amânare a aplicării pedepsei, căci
deja există o hotărâre de condamnare, nici suspendare sub supraveghere a executării pedep
sei, căci există deja o hotărâre de condamnare cu executare - I.C.C.J., comph RIL, Decizia
nr. 50/2007).
Ij JA nu poate fi executată din motive neimputabile, dar nu există consimţământ la muncă în folosul
comunităţii:
❖ refuzul nu trebuie să fie întemeiat pe motive medicale (dacă există motive medicale, A nu se
înlocuieşte cu î - aspect controversaţi;
Un alt punct de vedere (pe care nu îi susţinem) apreciază că imposibilitatea de a presta j
munca în folosul comunităţii echivalează cu lipsa consimţământului de a presta munca şi j
NB determină înlocuirea A cu î chiar în caz de neplată cu bună-credinţă a A. - j
❖ pedeapsa se va executa numai în detenţie (nu amânarea aplicării pedepsei, nici suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere - există deja o condamnare definitivă cu executare).
IjLjCondamnatui nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii stabilită de instanţă iniţial,
conform art. 64 CP:
❖ premisa: s-a aplicat A, dar A se execută prin muncă neremunerată în folosul comunităţii,
pentru că nu a fost achitată în mod neimputabil, şi există acordul condamnatului la prestarea
de muncă neremunerată în folosul comunităţii;
*> nu contează motivul neexecutării muncii, cu excepţia cazului în care sunt motive medicale (în
acest caz nu se va dispune înlocuirea cu î);
♦î* pedeapsa se va executa numai în detenţie (nu amânarea aplicării pedepsei, nici suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere - există deja o condamnare definitivă cu executare).
4. Se comite o nouă infracţiune care este şi descoperită înainte de executarea integrală a obligaţiei
de muncă neremunerată în folosul comunităţii (caz de pluralitate intermediară de infracţiuni):
❖ nu contează forma de vinovăţie (culpă, intenţie, praeterintenţie);
❖ trebuie săvârşită şi descoperită până în uitîma zi de muncă, fără să conteze când se pronunţă
hotărârea judecătorească pentru noua infracţiune. Dacă este descoperită după executarea
integrală a muncii -> nu există nicio înlocuire;
❖ pedeapsa pentru i2 trebuie să fie A sau î. Dacă pedeapsa pentru l2 = DET, nu se mai adaugă
nimic absorbţie.
33, Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii
A rt 64, Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosu l comunităţii. (2) în cazul în
care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neîmputabile persoanei condamnate, cu consimţă-
mântid acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţiafrep>lată_a amenzii neexecu tute cu obligaţia de,a v testa o muncă ncremunera fă
în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta aceasta muncă, linei
zâe-amendă îi corespunde o zidem^ncu înfolosul comunităţii
(2) Dacă amenda înlocuită conform dispoziţiilor alin. (1) a însoţit pedeapsa închisorii, obligaţia de muncă în folosul comu
nităţii se execută după executarea pedepsei închisorii.
(3) Coordonarea executării obligaţiei de muncă în folosul comunităţii se face de serviciul de probaţiune.
(4) Executarea muncii în folosul comunităţii dispusă în condiţiile alin. (1) încetează prin plata amenzii corespunzătoare zile-
lor-amendă rămase neexecu taie.
(5) Instanţa înlocuieşte zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii cu un număr corespunzător de zile cu
închisoare, dacă:
a) persoana condamnată nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă;
b) persoana condamnată săvârşeşte o nouă infracţiune descoperită înainte de executarea integrală a obligaţiei de muncă în
folosul comunităţii. Zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii la data condamnării definitive pentru noua
infracţiune, înlocuite cu închisoarea, se adaugă la pedeapsa pentru noua infracţiune.
(6) Dacă persoana condamnată, aflată în situaţia prevăzuta în alin. (1), nu îşi dă consimţământul la prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunităţii, amenda neexecutată se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii conform art. 63.
O premisă: pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile
condamnatului;
O condiţii:
1 . există din partea condamnatului/consimţământulile a presta o muncă neremunerată în folosul
comunităţii;
2. condamnatul este apt din punct de vedere medical să muncească.
O o zi-amendă = o zi de muncă în folosul comunităţii, iar 1 zi de muncă neremunerată în folosul
comunităţii = 2 ore fizice - art. 52 alin. (2) din Legea nr. 253/2013;
O Ipoteze:
1. Condamnatul nu execută, fără rea-credinţă (neimputabil), amenda (pedeapsă unică), şi este
dispus şi apt de muncă în folosul comunităţii (aspect controversat);
❖ instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă
neremunerată în folosul comunităţii; %
♦ > executarea muncii în folosul comunităţii se face într-un termen de maximum 2 ani de ia
rămânerea definitivă a hotărârii de executare a pedepsei amenzii, prin prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunităţii - art. 23 alin. (6) din Legea nr. 253/2013.
2. Condamnatul nu execută, fără rea-credinţă (neimputabil), amenda care a însoţit pedeapsa
închisorii;
♦ > instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă
neremunerată în folosul comunităţii;
❖ obligaţia de muncă neremunerată în folosul comunităţii seexecută după Ce a fost integral
executată gedeaî^L-^lpriunca şi î nu se execută niciodată în acelaşi timp'[art. 64 alin. (2) CP,
art.24 alin. (2) din Legea nr.253/2013] - munca nu se execută ...nicl^.
s upraveghe re al I¡berării condiţionate, pedurataacestuitermen,pedeapsaÎNUseconsideră
încă a fi fost executată.
3. Condamnatul, aflându-se în executarea obligaţiei de muncă în folosul comunităţii, plăteşte
amenda rămasă neexecutată;
❖ executarea muncii în folosul comunităţii încetează - art 64 alin. (4) CP;
4. Condamnatul încheie executarea obligaţiei de muncă în folosul comunităţii;
❖ A se consideră executată integral.
5. Condamnatul nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de
instanţă:
❖ instanţa, obligatoriu, înlocuieşte zilele-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de
zile cu închisoare -> care vor fi executate în regim de detenţie. ¡r n \ 9 ,■>ri/
Art, 64 alin. (5) lit. a:) CP - se poate discuta omisiunea legiuitorului de a se referi la ipoteza ""
r obiectivă a imposibilităţii medicale de a presta munca survenită după înlocuire - aceasta ;
i\B este: compensată prin dispoziţiile exprese din Legea nr. 253/2013 - art.51 alin. (7) la care j
se face trimitere în art. 23 alin, (5) CP. j
6. Condamnatul săvârşeşte o nouă infracţiune, indiferent de forma de vinovăţie (ubi iex non
distinguit nec nos distinguere debemus}, descoperită înainte de executarea integrală a obligaţiei de
muncă în folosul comunităţii;
❖ instanţa, obligatoriu, înlocuieşte zilele-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de
zile cu închisoare care vor fi executate în regim de detenţie;
zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii la data condamnării definitive
pentru l2, înlocuite cu închisoarea, se adaugă la pedeapsa pentru i2- art. 64 alin. (5) lit. b) CP;
♦î* zilele de muncă efectuate în executarea pedepsei A între data comiterii 12 şî data condamnării
pentru l2 nu vor fi avute în vedere ta stabilirea zilelor de î pe care condamnatul trebuie să le
execute - computarea se realizează anterior cumulului aritmetic, nu ulterior [excepţie de la
sancţionarea pluralităţii intermediare de infracţiuni - art. 44 raportat ia art. 39 alin. (1) lit. d)
raportat la art. 40 alin, (3) CP].
II. PEDEAPSA ACCESORIE
A rt 65. Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi. (1) Pedeapsa
accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevaz ute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d)-o), a căror, exercitare a fost
interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.
(2) In cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanţă a exercitării drepturilor prevăzute
la art. 66 alin. (1) Ut a)-o) sau a unora dintre acestea.
(3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută, din momen iul ,rămân eri i ;defin îtive a hotărârii dp
condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost exces dată sau cqnsiderglfca execu ia ta.
(4) în cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie având conţinutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare
la da ta liberării coi idiţipmfes a u dup fe e pedeapsa a fost considera fă, ca,execu ta tâ.
Noţiune — pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi de către condamnat, exe

cutată din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când
pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca
executată. A
f]"T...:~"1
O pedeapsa accesorie se dispune numai pe lângă ! şi DET -> nu poate însoţi A, spre deosebire de
pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi şi a publicării hotărârii definitive
de condamnare, care se poate institui şi pe lângă A;
O se execută, ca regulă, în acelaşi timp cu pedeapsa principală pe care o însoţeşte {între rămânerea
definitivă a condamnării la aceasta şi executarea sau considerarea ca executată a acesteia;
O în cazul pedepsei principale a i -> pedeapsaaccesorie depinde de dispunerea pedepsei co mp!e-
mentare a interzicerii exercitării unor drepturi - art. 65 alin. {1} coroborat cu alin. (2) CP (pedeap-
sa complementară care poate fi obligatorie sau facultativă, iar în acest ultim caz, poate fi uneori
dispusă, iar alteori nu} şî are acelaşi conţinut, precum pedeapsa complementară a interzicerii
exercitării unor drepturi care a fost stabîlîtă/apiicată (dacă a fost stabiiită/apiicată) pe caz
concret, cu excepţia dreptului străinului de a se afla pe teritoriu! României [după caz, unul sau
mai multe din drepturile indicate la art. 66 alin. (1) iit. a), b), şi d}~o) C. pen., nu şi art. 66 alin. (1}
iit. c) CP - motivele sunt obiective şi evidente: străinul nu poate fi reţinut în detenţie - privare
legală de libertate în executarea pedepsei principale în România şi, concomitent, să aibă instituită
interdicţia legală de a se afla pe acelaşi teritoriu]:
❖ dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
❖ dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; /
❖ dreptul de a alege;
❖ drepturile părinteşti;
❖ dreptul de a fi tutore sau curator;
♦ > dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea
de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;
❖ dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;
❖ dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă;

dreptul de a părăsi teritoriul României;
♦ > dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;
❖ dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă;
❖ dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte
adunări publice, stabilite de instanţă;
❖ dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care
a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de
acestea;
❖ dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima des
făşoară activităţi sociaie, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.
O în cazul pedepsei principale a DET pedeapsa accesorie este obligatorieJiîtpţdeûna [art. 65
alin. (2) CP] şi are aceiaşi conţinut precum pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor
drepturi, în integralitatea sa, inclusiv interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul
României [art. 66 alin. (1) lit. a)-o) C. pen.], dar nu mai este condiţionată de aplicarea pedepsei
complementare a interzicerii exercitării unor drepturi care este incompatibilă, de fapt [în viziunea
criticabilă de lege lata} cu DET - art. 67 aiin. (1) CP;
O aplicare:
❖ se aplică numai persoanei fizice, nu şi persoanei juridice (care nu poate fi condamnată ia
pedeapsa privativă de libertate, singura pedeapsă principală, incidenţă pentru aceasta fiind
A);
♦♦♦ dacă pedeapsa principală este DET -> se interzic unele sau toate dintre drepturile menţio
nate;
❖ dacă pedeapsa principală este î -> aplicarea pedepsei accesorii este condiţionată de inter
zicerea aceloraşi drepturi ca pedeapsă complementară-> nu există două individualizări ->
instanţa va stabili (dacă va stabili} pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor
drepturi, urmând ca exercitarea aceloraşi drepturi [mai puţin dreptul indicat ia lit. c) şi art. 66
aiin. (1) CP] să fie interzisă si ca pedeapsă accesorie pe durata dintre rămânerea definitivă a
hotărârii şi executarea/ considerarea ca executată a pedepsei principale;
❖ dacă instanţa apreciază că nu se impune aplicarea acestei pedepse complementare (într-o
situaţie în care aceasta este aptă de dispunere potrivit regimului său facultativ), nu va
exista/nu se va aplica nici pedeapsă accesorie.
O durata pedepsei accesorii poate fi:
❖ egală cu durata pedepsei principale (regula);
❖ mai mică decât durata pedepsei principale pronunţate de instanţă (de exemplu, când se
deduce din pedeapsa principală durata măsurilor preventive privative de libertate);
j
j \ f t \ / f T}. V
ÍW ■ 'Jir. Ck
1J{ t
m W‘V J b * J
❖ mal mare decât durata pedepsei principali pronunţate de instanţă (de exemplu, în caz de
sustragere de la exbcdtarea pedepsei principale, pedeapsa accesorie se execută pe toată
durata termenului de prescripţie a executării pedepsei).
pedeapsa accesorie se execută silo:
❖ termenul de supraveghere al liberării condiţionate (T sau DET);
❖ stare de evadare pe durata amânării executării pedepsei (NU şi a amânării aplicării pedepsei),
sau a întreruperii executării pedepsei; pe durata prescripţiei executării pedepsei; durata TS ai
graţierii condiţionate (dacă nu există dispoziţie expresă contrară).
graţierea produce efecte şi asupra pedepselor accesorii implicit, prin efectul profus asupra
pedepsei principale - ca regulă, graţierea NU produce efecte DOAR asupra pedepsei accesorii,
separat de efectul produs asupra pedepsei principale sau în lipsa acestuia.
Recurs în interesul legii:

1, Prin Decizia nr. 26/2015, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, „sancţiunile/inter-
dicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judi
ciare ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia 2008/909/JAI, al
căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu
pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române. Sancţiunile/lnterdicţiile aplicate
în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor
care nu au transpus Decizia 2008/909/JAI ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, al
I ““* căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu
I\g pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române, în afară de cazul în care statul
emitent solicită aceasta în mod expres".
2. Prin Decizia nr. 29/2019 (M. Of. nr. 63 din 30 ianuarie 2020), înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, a admis recursul în
interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că: „Aplicarea pedepselor accesorii constând în interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d)~o) din Codul penal, a căror exercitare
a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, nu este posibilă în cazul dispunerii ■
unei soluţii de condamnare ia pedeapsa amenzii".
Iii. PEDEPSELE COMPLEMENTARE
Sediul materiei: art. 66-70 C. peri. \ CPpţl e-)
1§' j.. Noţiune - acea pedeapsă secundară (fără posibilitate de dispunere autonomă, ut
\ ym-'j singulij ce vine să completeze represiunea instituită de pedeapsa principală.
O tipuri de pedepse complementare pentru infractorul (major) persoană fizică:

❖ i n t e r z i c e r e a '
♦ > degrada rea militară;
♦ > publicarea hotărârii de condamnare.
1* Interzicerea exercitării unor drepturi^ 1, A-

Art. 66. Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. (1) Pedeapsa complementara a
interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai
multora dintre următoarele drepturi:
fa) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
■ .b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
■e) drepturile părinteşti;
f dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvâr
şirea infracţiunii;
h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă;
j) dreptul de a părăsi teritoriul României;
k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;
l) dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă;
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, cidturale ori la alte adunări publice, stabilite de
instanţă;
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu
alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea;
o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în con
diţiile stabilite de instanţa de judecată.
(2) Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, instanţa dispune interzicerea exercitării
drepturilor prevăzute în alin. (1) Ut. a) şi Ut. b).
i3) Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) Ut. a) şi lit, b) se dispune cumulativ.
(4) Pedeapsa prevăzută în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când există motive întemeiate de a crede că viaţa persoanei
expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în
care urmează a fi expulzată.
(5) Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în alin. (1) Ut. n) şi Ut. o), instanţa individualizează în
concret conţinutul acestei pedepse, ţinând seama de împrejurările cauzei.
Elj Pentru o privire comparativă asupra pedepselor complementare şi a obligaţiilor impuse de instanţă în termenul de
supraveghere în cazul amânării aplicării pedepsei, suspendării sub supraveghere a executării pedepsei sau liberării condiţio
nare, a se consulta tabelul din anexa nr. 9.
Noţiune —pedeapsa complementara ce constă în interzicerea exercitării unui/unor

drept/drepturi (nu se interzice dreptul în sine, în substanţa lui, ci doar exercitarea
temporară^ a acestuia - e un fel de suspendare de la exercitarea drepturilor), tem
porar (de la minimum 1 an la maximum 5 ani), ale condamnatului.
O se aplică pe lângă pedeapsaj,j$u,..A (în mod criticabil, de lege (ata^ JejûrţoruJ^J^y^.^ţ^^vazut şi

posibilitatea dispunerii acesteia alături de DET) - art. 67 alin. (1} CP;
0 durata -> 1-5 ani limite generale; aceeaşi pedeapsă nu are limite speciale (de aceea, de exemplu,
dispunerea sa se va realiza tot între limitele 1-5 ani şi atunci când există cauze de atenuare - de
exemplu, tentativa, sau agravare - de exemplu, recidiva postexecutorîe, căci fracţiile de
reducere/sporire a pedepsei se produc doar asupra limitelor speciale, nu şi a celor generale -
art. 2 alin. (3) CP] - art. 66 alin. {1} CP.
1.1. Conţinut
3^ lit. aj -> dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
j ❖ interzicerea priveşte o parte din drepturile electorale (dreptul de a fi ales);
^ ❖ implică interdicţia, pentru condamnat, de a participa în calitate de candidat la alegerile
/ pentru funcţii elective publice prezidenţiale, parlamentare (în parlamentul naţional şi/sau cel
} european), loca le sau pentru orice altă funcţie publică;
1 ❖ interzicerea priveşte şi excluderea de la depunerea candidaturii pentru o funcţie publică
/ eligibilă, cum ar fi cea de membru în Consiliul Superior al Magistraturii ori de preşedinte,
{ ...vicepreşedinte sau preşedinte de secţie la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
O lit. b) -■> dreptul deaocupao funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
❖ priveşte dreptul de a ocupa o funcţie (de a fi menţinut într-o asemenea funcţie ori de a se
înscrie pentru a candîda/concura pentru ocuparea acesteia) care constă în dreptul/posi-
bilitatea/obligaţia de a da dispoziţii obligatorii şi de a controla îndeplinirea lor, în exercitarea
puterii de stat (de exemplu, poliţist, magistrat etc.).
O lit. a) şi lit. bj nu se pot aplica decât împreună [art. 66 alin. (3) CP] dacă instanţa dispune
aplicarea uneia dintre ele, o va aplica şi pe cealaltă; se poate aplica (facultativ), punţu|atlv cu
lit. k);
¿cJUtt.x.K-> dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României [în Codul penal anterior sancţiunea
avea altă natură juridică (măsură de siguranţă) şi altă denumire (expulzarea)];
❖ străin -> persoană care nu are cetăţenie română (apatrizii şi cetăţenii străini, inclusiv cetă
ţeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European ori cetă
ţean ai Confederaţiei Elveţiene);
❖ interzicerea exercitării acestui drept nu se dispune dacă există motive temeinice de a crede
că viaţa persoanei expulzate va fi pusă în pericol sau că aceasta va fi supusă torturii ori altor
tratamente inumane sau degradante în statul unde va fi expulzată [art. 66 alin. (4) CP];
❖
trebuie păstrat un echilibru între drepturile persoanei şi interesele generale ale societăţii {de
exemplu; dacă o persoana o locuit timp de 20 de ani şi a urmat şcoala în statul de expulzare,
întreaga familie se află în acest stat, iar relaţiile cu statui de origine sunt sporadice, există, în
principiu, o disproporţie între mijlocul folosit şi scopul legitim urmărit).
f/Tit. d})> dreptul de a alege;
♦ > presupune interdicţia [celeilalte părţi componente a drepturilor electorale, neacoperită de
prevederile art. 66 alin. (1) lit. a) CP - în fostul Cod penai interdicţia era reglementată la un
loc, a fost separată inclusiv în lumina jurisprudenţei CEDO şi a unor condamnări pronunţate
de aceasta] de a vota la orice tip.dej|§ge.rL(prezidenţiale, parlamentare, locale etc., dar şi la
acele alegeri ce nu implică exerciţiul autorităţii de stat};
❖ interzicerea dreptului de a fi ales, poate fi aplicată separat de interzicerea dreptului de a
alege.
O (Îit, ej}> drepturile părinteşti;
❖ nu se mai pot exercita drepturile părinteşti fireşti, precum efectuarea de acte de dispoziţie
asupra patrimoniului minorului (de exemplu, moşteniri, donaţii, drepturi de autor etc.)
gestionate de către părinţi pentru acesta, încuviinţarea unor acte juridice ale minorului care
are capacitate de exerciţiu restrânsă (de exemplu, introducerea/retragerea unei plângeri
prealabile, diverse acte civile sau de stare civilă) sau desfăşurarea unor acte/fapte în
numele/interesui prezumat al minorului lipsit de capacitate de exerciţiu etc;
❖ presupune, ca regulă, săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu exercitarea acestor drepturi
[spre exemplu, vjglenţajn famiiie)]
❖ scopul principal este ocrotirea minorului, interesul copilului trebuind să primeze.
3 (Lit. f ) - d r e p t u l de a fi tutore sau curator;
♦ > de regulă, din aceleaşi motive, dar pot fi şi unele suplimentare (de exemplu, gestiune fraudu
loasă, abuz de încredere etc.) ce justifică aplicarea pedepsei complementare indicate de
art 66 alin. (1) lit. e) CP - condamnatul nu va putea fi desemnat sau va înceta să mai exercite
drepturile/obiigaţiile de tutore/curator (dacă le exercita deja) faţă de o anumită persoană/în
general (faţă de orice persoană).
/ " “"V
lit. g) -> dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activi
tatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;
❖ a nu se confunda cu obligaţia pe care o poate impune instanţa pe durata termenului de
supraveghere în cazul amânării aplicării pedepsei, de a nu exercita funcţia/profesia/activi-
tatea de care infractorul s-a folosit la comiterea infracţiunii [art. 85 alin. (2) lit. j) C. pen.] - pe
fond sunt similare, dar natura lor juridică/titlul aplicării e diferit (de regulă, acea obligaţie se
va dispune când s-a stabilit această pedeapsă complementară, dar s-a dispus amânarea
aplicării pedepsei, aşa că nu se execută interdicţie cu titlu de pedeapsă, ci cu titlu de obligaţie
pe durata TS;
presupune că infractorul este nedemn să exercite funcţia pe care o ocupa ia data săvârşirii
infracţiunii -> implică săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie sau intenţie depăşită, în vederea
comiterii căreia infractorul a profitat/abuzat de funcţiâ/iârdfâsia/meseria sa ori activitatea

desfăşurată (a nu se confunda cu măsura de siguranţă reglementată de art. 108 lit. c) şî
art. 11 CP unde nu e necesară comiterea unei infracţiuni ci a unei simple fapte prevăzute de
legea penală nejustificate, iar motivul sancţionării este incapacitatea/nepregătirea pare î[
face periculos pe făptuitor în exercitarea acelei funcţii/profesii/meserii/activităţi, nu
nedemnitatea (acea sancţiune e luată pe durată nedeterminată, minimum 1 an, pedeapsa
complementară cu acest conţinut: 1-5 ani; cele două se pot cumula, având motive de
dispunere diferite, durate diferite, motive de încetare a executării diferite).
O'' ilt/h) dreptul de a deţine, purta şî folosi orice categorie de arme;
❖ de obicei se dispune de instanţă dacă infractorul a folosit astfel de arme la săvârşirea infrac
ţiunii, indiferent dacă a avut sau nu autorizaţie pentru a deţine astfel de arme, dar se poate
dispune şi, dacă periculozitatea infractoruiui o impune, separat de infracţiunea concretă
comisă (sau doar conex acesteia), instanţa apreciind că deţinerea unei arme ar putea favoriza
comiterea de noi infracţiuni;
❖ interzicerea acestui drept poate îmbrăca şi forma obligaţiei (aşadar, distinct de pedeapsa
complementară - similar pe conţinut, dar cu titlu juridic diferit) impusă de instanţă pe
perioada de supraveghere a persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei
[art. 85 aţin. (2) lit. h) C. pen.], sau şi ca o obligaţie ce trebuie respectată de condamnatul ce a
beneficiat de liberarea condiţionaţi [art. 101 alin. (2) lit. g) C. pen.], în acest din urmă caz
dacă obligaţia nu a fost aplicată în cadrul pedepsei complementare a interzicerii exercitării
unor drepturi şi, implicit, a pedepsei accesorii ce se va executa şi pe durata TS a LC.
lit. i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă;
❖ de obicei se dispune de instanţă dacă infractorul s-a folosit de un anume vehicul la săvârşirea
infracţiunii sau a comis infracţiunea (chiar din culpă) în timp ce utiliza necorespunzător un
asemenea vehicul; s
❖ interzicerea acestui drept poate îmbrăca şi forma obligaţiei (aşadar, distinct de pedeapsa
complementară - similar pe conţinut, dar cu titlu juridic diferit) impusă de instanţă pe
perioada de supraveghere a persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei
[art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen.] sau şi ca o obligaţie ce trebuie respectată de condamnatul ce a
beneficiat de liberarea condiţionată [art. 101 alin. (2) lît. f) C. pen.], în acest din urmă caz
dacă obligaţia nu a fost aplicată în cadrul pedepsei complementare a interzicerii exercitării
unor drepturi şi, implicit, a pedepsei accesorii ce se va executa şi pe durata TS a LC.
O i litTjj1 dreptul de a părăsi teritoriul României;
❖ poate privi atât cetăţeni români (atât pentru infracţiunile comise în afara teritoriului ţării, cât
şi pe teritoriul României), cât şi străini sau apatrizi;
❖ aşadar, nu este necesar ca infracţiunea să.fi--fost^ăvârşităJ!n^sîrăiJQ.ăl3J^/ însă, de cele mal
multe ori, aceasta este situaţia în care se dispune;
■♦> interzicerea acestui drept poate îmbrăca şî forma obligaţiei de a cere acordul instanţei pen
tru părăsirea teritoriului, pe perioada de supraveghere în cazul suspendării sub supraveghere
a executării pedepsei [art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.j sau a termenului de supraveghere a per
soanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei [art. 85 alin. (2) lit. i) C. pem], sau
şi ca o obligaţie ce trebuie respectată de condamnatul ce a beneficiat de liberarea condi
ţionată [art. 101 alin. {2} lit. c) C. pen.]; în acest din urmă caz, dacă obligaţia nu a fost aplicată
în cadrul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi şî, implicit, a pedep
sei accesorii ce se va executa şi pe durata TS a LC.
lit. k } : dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept
public;
❖ de cele mai multe ori, priveşte situaţiile în care infractorul s-a folosit de funcţia exercitată la
săvârşirea infracţiunii, făcându-l nedemn de a conduce unitatea unde are în administrare
resurse publice sau are printre atribuţii luarea unor decizii care pot influenţa societatea;
❖ prezintă o ridicată aptitudine de a se dispune cumulativ cu art. 66 alin. (1 ) lit. a} şi b).
O (Ijt J ) ^ dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă;
❖ presupune înlăturarea infractorului din mediu! infracţional în care a comis fapta penală sau
(într-o opinie) extragerea acestuia din medii geografice în care prezenţa sa ar putea conduce
la comiterea de infracţiuni, chiar şi de către alte persoane, posibil chiar asupra sa, şi este
menită să sancţioneze pe condamnat, precum şi să prevină comiterea de noi fapte incri
minate.
O ( fit. mjpT* dreptul de a se afla în anumite locuri sau ia anumite manifestări sportive, culturale ori
la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
❖ se aplică îndeosebi acelor infractori care au săvârşit fapta penală în asemenea locuri {spre
exemplu, o persoană care este implicată în loviri sau alte vioienţe/vâtâmări corporale/încâiera-
re în urma fiecărui meci de fotbal ia care asistă);
•> a nu se confunda cu obligaţia pe care o poate impune instanţa pe durata termenului de
supraveghere în cazul amânării aplicării pedepsei - este similară pe conţinut, are un titlu
juridic diferit de dispunere - [art. 85 alin. (2) lit. f) C. pen.j sau în cazul liberării condiţionate
[art. 101 alin. (2) iit. d) C. pen.j - în acest caz, se poate dispune ca obligaţie tocmai când nu a
fost stabilită ca pedeapsă complementară - implicit ca pedeapsă accesorie care se execută şi
pe durata termenului de supraveghere ai liberării condiţionate.
3 Qit, nj -> dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele
cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de
acestea;
*»* scopul acestei modalităţi de manifestare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării
unor drepturi este de a proteja victima şi familia acesteia -> priveşte în general condamnaţii
ce comit infracţiuni contra persoanei, contra libertăţii sexuale etc., dar şi de a preveni
comiterea de noi infracţiuni prin obligarea unor foşti participanţi de a nu se reuni, existând
riscul ca astfel să reitereze comportamentul infracţional desfăşurat în comun;
a nu se confunda cu obligaţia (similară pe conţinut, dar aplicată cu alt titlu juridic) pe care o
poate impune instanţa pe durata termenului de supraveghere în cazul amânării aplicării
pedepsei [art. 85 alin. (2) lit. e) C. pen.j sau în cazul liberării condiţionate [art 101 alin. (2}
lit. e) C. pen.].
ţ lit. op-> dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima
desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată;
*> scopul acestei pedepse este, precum în situaţia precedentă, acela de a proteja victima.
-Recurs în Interesul legii: prin Decizia nr. 2fcfibli5, înalta Curte de Casaţie şi îustiţie a stabilit
Ţ* că, sancţiuniie/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate-
MB de autorităţile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia >
2008/909/JAI, este aplicabilă şi în cazul pedepselor complementare.
A n e xa n r. 9
TS = termen de supraveghere
AAP = amânarea aplicării pedepsei
SEPS = suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
LC = liberarea condiţionată
TS AAP Ţ5 SEPS \ . ŢŞ IC
OBLIGAŢII - aplicare OBLIGAŢII - aplicare OBLIGAŢII-aplicare
facultativă (inclusiv munca obligatorie a unei/mai facultativă, dacă TS > 2 ani
neremunerata în folosul multor obligaţii (în afară
comunităţii} de munca neremunerată
în folosul comunităţii,
care se aplică neapărat
obligatoriu în acest caz).
PEDEPSE
OBLIGAŢII DE A NU FACE OBLIGAŢII DE A NU FACE \ : OBLIGAŢII DE A NU FACE
COMPLEMENTARE
® pot fi impuse în ® se execută pe toată
cadrul pedepsei durata TS, dacă există în
complementare a cadrul pedepsei accesorii;
interzicerii exercitării * se pot impune în TS ai LC
unor drepturi [pentru din executarea pedepsei
că, potrivit a rt 68 ÎNCHISORII numai dacă
alin. (1) Ut. b), în caz nu au fost prevăzute în
de condamnare cu cadrul pedepsei
SEPS, această complementare a
pedeapsă interzicerii exercitării
complementară se unor drepturi = implicit
execută de ta data pedeapsa accesorie care
rămânerii definitive a se execută şi pe acest
hotărârii de termen;
condamnare; « se pot impune în TS de la
DETENŢIUNE, pentru că
pe lângă DETENŢIUNE nu
se poate impune
pedeapsa
complementară a
interzicerii exercitării
unor drepturi;
1. dreptul de a fi ales în
autorităţile publice sau
în orice funcţii publice;
2. dreptul de a ocupa o
funcţie care implică
exerciţiul autorităţii de
stat;
3. dreptul străinului de a se
afla pe teritoriul
_ României;
\
■■■ T S A A P T S SSS T S LlB ER A iR E C D N O ţŢ itî& A T Ă ;

PED EPSE
o b l ig a ţ ii d e a n u fa ce O B L IG A f li D E A -N U F A C E j O B L IG A Ţ II D E A N U F A C E
CO M PLEM EN TA RE
4, dreptul de a alege;
~57~ dreptul de a fi
tutore/curator;
6. drepturile părinteşti;
7. dreptul de a ocupa • să nu ocupe funcţia/să
funcţia/exercita exercite profesia sau
profesia sau me- meseria/să desfăşoare
seria/desfăşura activi activitatea de care s-a
tatea de care s-a folo folosit pentru
sit pentru săvârşirea săvârşirea infracţiunii;
infracţiunii;
8. dreptul de a deţi- ® să nu deţină/poar- ® să nu deţină/poar-
ne/purta/folosi orice te/folosească nicio te/folosească nicio
categorie de arme; categorie de arme; categorie de arme;
9. dreptul de a conduce * să nu conducă anumite • să nu conducă anumite
anumite categorii de categorii de vehicule; categorii de vehicule;
vehicule;
10. dreptul de a părăsi * să nu părăsească • să nu părăsească • să nu părăsească
teritoriul României; teritoriul României fără teritoriul României teritoriul României fără
acordui instanţei; fără acordul instanţei. acordul instanţei;
11. dreptul de a ocupa o
funcţie de conducere
în cadrul unei PJ de
drept public;
12. dreptul de a se afla în
anumite localităţi;
13. dreptul de a se afla în • să nu se afle în anumite « să nu se afle în anumite
anumite iocuri/la iocuri/ia anumite îocuri/la anumite
anumite manifestări; manifestări; manifestări;
14. dreptul de a comuni- • să nu comunice/să nu « să nu comunice/să nu se
ca/a se apropia de se apropie de victi apropie de victi
victimă/membri de fa mă/membri de familie mă/membri de familie ai
milie ai victimei/parti- ai victimei/parti- victimei/participanţi/alte
cipanţi/aite persoane; cipanţi/alte persoane. persoane.
15. dreptul de a se apropia
de locuinţa/locul de
muncă/şcoaîa/aite
locuri unde victima îşi
desfăşoară activităţile.
\
||l| G A || ;pE | FACE OBLIGAŢII DE A FACE ■ v tfBUîGÂ t Ş N ■■■

Se execută pe durata a 1/3 x
TS dacă durata acestuia este
de 2 ani sau mai mare, dar nu
mai mult de 2 ani.
• să urmeze un curs de • să urmeze un curs de • să urmeze un curs de
pregătire pregătire pregătire
şcoiară/calificare şcoiară/calificare şcoiară/calificare
profesională; profesională; profesională;
» sa presteze o muncă » să presteze o muncă
neremunerată în neremunerată în
foiosui comunităţii de folosul comunităţii de
30-60 zile; 60-120 zile -> această
obligaţie va fi dispusă
obligatoriu;
* să frecventeze « să frecventeze • să frecventeze programe
programe de programe de de reintegrare sociaiă;
reintegrare socială; reintegrare sociaiă;
« sa se supună măsurilor » să se supună
de control, tratament, măsurilor de control,
îngrijire. tratament, îngrijire.
■ţm
N
i;
i?
<f ¡ f V a c ■a
Pedepseie principale, accesorii şi complementare 259
2,2, Aplicare
Art. 67. A plicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. (1) Pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda fi instan
ţa constată ca, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este
necesara.
(2) Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infrac
ţiunea săvârşită.
fr) Interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României nu se aplică în cazul în care s-a dispus suspendarea
frecutării pedepsei sub supraveghere.
O se aplică mereu (dacă/atunci când se aplică) odată cu pedeapsa principală, iar nu după aceea - a
nu se confunda momentul aplicării cu acela al executării (care uneori e ulterioară aplicării,
respectiv după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei prîncipalg);
se poate aplica atunci când pedeapsa principală este!sau A -> indiferent de cuantum!
O regula aplicarea este facuitativă şi depinde de aprecierea instanţei [art. 67 alin. {1} CP];
O excepţia aplicarea este obligatorie, dacă legea o prevede expres pentru o anume infracţiune
[art. 67 alin. (2) CP]; ~~~~...... ....... .................
O se poate aplica în cazul î în regim de detenţie/amânării executării pedepsei/suspendării sub
\ supraveghere a executării pedepsei;
""♦ > excepţiei; Mt. cj (interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României) se aplică
numai când pedeapsa urmează a fî executată în regim de detenţie, nu şi în caz de suspendare
sub supraveghere a executării pedepsei [art. 67 alin. (3) CP].
^ în cazul DET, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi - art. 67 alin. (1) CP
nu se aplică: numai dacă DET este ulterior înlocuită cu î pentru 30 ani (este obligatorie şi
aplicată), se va aplica şi acestei pedepse complementare pe durată maximă (5 ani);
O în cazul amânării aplicării pedepsei, pedepseie complementare nu se vor executa pe durata ter
menului de supraveghere (aşa cum se execută în cazul suspendării sub supraveghere a executării
pedepsei) şi nici după expirarea termenului de supraveghere, dacă nu intervine revocarea/anuia-
rea. Dacă se dispune revocarea/anularea, pedepsele complementare urmează regimul dreptului
comun;
O pedepsele complementare nu se aplică minorului, chiar dacă ia data pronunţării a devenit major
[art. 114, art. 115, art. 134 alin. (1) CP];
3 în cazul concursului de infracţiuni, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drep-
turi se aplică pe lângă fiecare pedeapsă principală stabilită pentru fiecare dintre infracţiunile
concurente în parte, nu direct pe lângă rezultantă [art. 45 alin. (1 ) CP]; "" ...
Regula: aplicarea acestei pedepse complementare - regim facultativ de dispunere. ;, ■ ,,

Excepţia: aplicarea acestei pedepse complementare potrivit: regimului obligatoriu de :
NB
dispunere = obiigatorie, dacă legea prevede aceasta. I
Atunci când legea cere expres aplicarea unei anumite pedepse complementare constând în
interzicerea exercitării anumitor:d;resDtuH;lart.^66 : afin, (2) CP, de; exemplu, art, 280 CP],
instanţa poate aplica şi poate interzice şi exercitarea altor drepturi în cuprinsul pedepsei
complementare a interzicerii exercitării unor drepturi.
1.3. Executare
Art. 68. Lxecutarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. (1f Executarea pedepsei interzi
cerii exercitării unor drepturi începe: S ^ q Y'CT O Oi C C
a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare ia pedeapsa amenzii; *
b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub suprave
ghere;
cjfdupă executarea pedepsei închisorii, după. graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de
prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
(2) în cazul în care s-a dispus liberarea condiţionată, interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României se
execută la data liberării... <
(3) Dacă se dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau înlocuirea pedepsei amenzii cu
închisoarea, pentru alte motive decât săvârşirea unei noi infracţiuni, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii
exercitării unor drepturi neexecutata la data revocării sau înlocuirii se va executa după executarea pedepsei închisorii.
O aceste pedepse complementare se execută de la data pronunţării hotărârii definitive de condam

nare la pedeapsa A - art, 68 alin. (1) lit, a) CP - în paralel atât A, cât şi pedeapsa complementară
a interzicerii exercitării unor drepturi;
❖ dacă se înlocuieşte A cu î (care va fi doar cu executare efectivă), pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data înlocuirii se va executa după
executarea sau considerarea ca executată a î (când înlocuirea nu are ca temei săvârşirea de
noi infracţiuni).
\
O pedepsele complementare se execută în termenul de supraveghere al suspendării sub suprave
ghere a executării pedepsei [art. 68 alin. (1 ) lit. b) CP];
dacă se revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data revocării se va
executa după executarea sau considerarea ca executată a î (când revocarea nu are ca temei
săvârşirea de noi infracţiuni).
O dacă pe parcursul executării pedepsei intervine amnistia posteondamnatorie -> nici această
pedeapsă complementară nu se maî execută;
O dacă intervine graţierea (colectivă) posteondamnatorie ca regulă, această pedeapsă comple
mentară se va executa totuşi, afară de cazul în care actul de graţiere dispune expres altfel
[art. 160 alin. (2) CP],
Pedepsele principale, accesorii şî complementare 261
J//I 4
2. Degradarea militară
Art. 69. Degradarea militară. (1) Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului şi.a dreptului
de a purta uniformă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
{(2/ Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari în activitate, în rezervă sau în retragere, dacă
pedeapsa principală aplicată este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă. ' ■
f3'jf Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari în activitate, în rezervă sau în retragere pentru, infracţiuni
săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 anv */ . >.
Noţiune - pedeapsa complementară ce constă în pierderea gradului militar (de către

un infractor militar, indiferent de statutul activ sau inactiv ai acestuia) şi a dreptului
de a purta uniforma militară specifică.
O se poate aplica pe lângă pedeapsa principală a închisorii între 5 ani inclusiv şi 10 ani inclusiv în
anumite condiţii {regim facultativ); se aplică obligatoriu {regim obligatoriu de dispunere) alături
de pedeapsa DET şi î peste 10 ani;
O se aplică de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare - se aplică odată cu pedeapsa
principală atunci când se aplică; se şi execută de la acel moment: rămânerea definitivă a hotărârii
de condamnare {operaţiunea aplicării şi aceea a executării sunt diferite şi nu trebuie să fie
confundate);
O pierderea gradului militar şi a dreptului de a purta uniformă este perpetuă, legea neprevăzând
durata {aceasta este o pedeapsă perpetuă - unica pedeapsă perpetuă prin natura ei);
O se dispune obligatoriu indiferent de forma de vinovăţie, dacă pedeapsa principală aplicată este î
strict > 10 ani/DET;
O se poate dispune facultativ (numai pentru infracţiunile săvârşire cu intenţie (comiterea cu
intenţie depăşită este controversată) dacă pedeapsa principală aplicată esteî> 5 ani şi < 10 ani;
O dacă pedeapsa aplicată este î de 10 ani -> se poate apiica facultativ (intenţie) sau nu se mai
poate apiica deloc {infracţiuni din culpă);
O nu se poate aplica dacă pedeapsa stabilită < 5 ani (strict mai mică de 5 ani), indiferent de forma
de vinovăţie;
3 reabilitarea/dezincriminarea nu are ca efect redobândirea gradului militar [art. 169 alin. {2) teza
al l-a CP];
3 nu se poate dispune în cazul:
renunţării îa aplicarea pedepsei;
amânării aplicării pedepsei;
•t* suspendării condamnării sub supraveghere [pentru că în acest caz pedeapsa concretă nu
poate depăşi 3 ani - art. 91 alin. {1) lit. a) CP, aşadar este prea puţin gravă].
e f i & O ¿ I f ’i
Ş.j Publicarea hotărârii de condamnare ■ 1' ;

Art. 70. Publicarea hotărârii definitive de condamnare. (1) Publicarea hotărârii definitive de condamnare se poate
dispune când, ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana condamnatului, instanţa
apreciază că publicarea va contribui la prevenirea săvârşirii altor asemenea infracţiuni.
(2) Hotărârea de condamnare se publică în extras, în forma stabilită de instanţă, într-un cotidian local sau naţional, o
singură dată,
(3) Publicarea hotărârii definitive de condamnare $e face pe cheltuiala persoanei condamnate, fără a se dezvălui identitatea
altor persoane,
Noţiune - pedeapsă complementară care constă în publicarea hotărârii de condam

nare într-un cotidian loca! sau naţional, dacă instanţa apreciază că publicarea va
contribui la prevenirea săvârşirii aitor asemenea infracţiuni.
O are doar regim facultativ de dispunere, nu şi obligatoriu;

O publicarea se va face o singură dată;
O spezele publicării sunt suportate de condamnat;
O se poate apIica în caz uI: y ■,■ J-'s i
❖ condamnării la pedeapsa î (regim de detenţie/suspendare sub supraveghere a executării
pedepsei);
❖ condamnării la pedeapsa DET;
*> condamnării la pedeapsa A.
O nu se aplică în cazul:
❖ renunţării la aplicarea pedepsei (pentru că nu este o soluţie de condamnare); > J}& yL
❖ amânării aplicării pedepsei (pentru că nu este o soluţie de condamnare). ^ ,
..................... . N
î f . CALCUyji b li RAŢEi PEDEPSELOR
Sediul materiei: art. 71 - 73 C. pen.

Art. 71. Durata executării. (1) Durata executării pedepsei privative de libertate se socoteşte din ziua în care condamnatul a
început executarea hotărârii definitive de condamnare.
(2) Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării.
(3) Perioada în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, în afară de
cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.
(4) Permisiunile de ieşire din penitenciar, acordate condamnatului conform legii de executare a pedepselor, intră în durata
executării pedepsei.
O reguli:
❖ durata pedepselor privative de libertate se calculează din ziua în care se începe executarea;
❖ prima şi ultima zi de executare intră în calculul duratei (sistemul de caicul pe zile pline, nu
acela pe zile libere sau mixt);
♦ > intră în timpul executării:

• perioada în care condamnatul este bolnav în spital (dacă nu şi-a provocat intenţionat
boala);
• permisiunile de ieşire din penitenciar,
,4/t, 72. Computaren duratei măsurilor preventive privative de libertate. (!) Perioada în care o persoană afost supusă
unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci
când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente,
chiar dacă afost condamnat pentru o altăfaptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.
(2) Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade şi în caz de condamnare la
pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă.
(3) în cazul amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive
privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii.
❖ A nu se confunda cu instituţia comutării (formă de manifestare a graţierii).

O reguli:
❖ se scade din durata pedepsei privative de libertate (doar î, deşi în cazul înlocuirii DEJ se va
deduce retroactiv din durata î care o înlocuieşte perioada privării preventive de libertate)
perioada în care condamnatul a fost supus unei măsuri preventive privative de libertate
(reţinere, arest preventiv sau arest la domiciliu) pe parcursul procesului penal:
• chiar şi atunci când este condamnat pentru o altă infracţiune decât cea pentru care a fost
reţinut/arestat.
*> computarea are loc şi în cazul pedepsei A, prin raportare la numărul zilelor-amendă;
❖ dacă se aplică atât î, cât şi A [art. 62 CP, art. 39 alin, (1) lit. d) CP etc.], scăderea se face din
zilele de închisoare.
A r t 73. Computarea pedepselor şi măsurilor preventive executate în afara ţârii. (1) în cazul infracţiunilor săvârşite
în condiţiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11, partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de
libertate executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România,
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care pedeapsa executată în afara ţării este amenda.
w reguli:
♦î4 aceleaşi reguli de la art. 72 CP sunt aplicabile părţilor din pedeapsă executate în străinătate,
în cazul în care se recunoaşte In România o asemenea hotărâre, îar infractorul a fost con
damnat şi de o instanţă din România pentru aceeaşi faptă penală, potrivit regulilor de
aplicare a legii penale române în spaţiu (raporturi juridice cu element de extraneitate);
*+* aceleaşi reguli de la art. 72 CP sunt aplicabile măsurilor preventive executate în străinătate în
cazul în care se recunoaşte în România o asemenea hotărâre, iar infractorul a fost condam
nat şi de o instanţă din România pentru aceeaşi faptă penală, potrivit regulilor de aplicare a
legii penale române în spaţiu (raporturi juridice cu element de extraneitate);
*> aceleaşi reguli de la art. 72 CP sunt aplicabile în situaţia în care pedeapsa principală este A.
Prin Decizia nr. 1/2018, înalta CUrte de Casaţie şi Justiţie* Completul pentru soluţionarea
recursurilor în interesul legii, a stabilit că, „cererea de recunoaşterea unei hotărâri de con-
J “* damnare la pedeapsa închisorii pronunţată de o instanţă străină, formulată de persoana
NB condamnată, /aflată. în România, în vederea contopirii cu pedepse aplicate de instanţe
române şi deducerii duratei executate în străinătate este o cerere incidentală de compe
tenţa -instanţei învestite pu soluţionarea cererii de contopire".
\
FIŞA
INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A
NR. 20 RĂSPUNDERII PENALE SAU A PEDEPSEI
Sediul materiei: art. 74-79 C. peri.
Noţiune - operaţiunea prin care pedeapsa prevăzuta de iege este adaptată cazului
concret/speţei determinate analizate şi infractorului care a comis fapta penală, este
particularizată nevoilor concrete de apărare socială din fiecare situaţie individuală,
nevoilor de apărare socială, în raport cu gravitatea infracţiunii efectiv săvârşite, cu
întregul context al comiterii sale şi cu periculozitatea infractorului, determinându-se
o pedeapsă concretă potrivitâ/corespunzâtoare (trecerea de la stadiul pedepsei
abstracte la acela al pedepsei concrete).
Tipuri
O indîviduaiizarea legală -> realizată de legiuitor odată cu încriminarea fiecărei infracţiuni în parte,
în funcţie de pericolul abstract pe care îl atrage săvârşirea respectivei fapţe penale (se reflectă în
determinarea categoriei de pedeapsă incidentă/a categoriilor pe pedeapsă incidente în caz de
sancţiuni alternative, în stabilirea limitelor speciale ale acesteia/acestora în cazul sancţiunilor
relativ determinate (minim şi maxim special), în dispunerea sau lipsa de dispunere a obligativităţii
incidenţei unor sancţiuni secundare (anumite pedepse complementare, de exemplu), în preve
derea unor eventuale forme atenuate sau agravate ale respectivei infracţiuni, în ansamblul
cauzelor generale de atenuare/agravare modificatoare de pedeapsă etc.;
O individualizarea judiciară realizată de instanţa de judecată pe caz concret (forma tipică,
propriu-zisă de individualizare), în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite (în mod efectiv, într-o
anumită conjunctură determinată, într~un anumit context specific, într-o speţă particulară) şi cu
periculozitatea concretă a infractorului (analiza mobilului şi a scopului, chiar dacă nu sunt cuprin
se ca elemente necesare ale laturii subiective a conţinutului respectivei infracţiuni; analiza con
textului determinant, a interacţiunilor anterioare cu eventuala victimă, a anturajului, a determi
nărilor de factură personal-individuală, subiective, a antecedentelor penale, dacă există etc.);
O individualizarea execuţională (denumită şî „administrativă") realizată fie de către organele
administrative, fie chiar de către organele judiciare (instanţa sau magistraţi delegaţi exercitând
funcţii administrativ-jurisdicţionale specifice - precum judecătorul delegat în unităţile peniten
ciare însărcinat cu supravegherea privării de libertate) în etapa de executare a sancţiunii penale
definitiv stabiiite/aplicate, după finalizarea procesului penal, dar anterior stingerii complete a
raportului penal de conflict prin finalizarea executării sau considerarea ca executate a tuturor
sancţiunilor penale/de drept penal sau altor consecinţe care decurg din hotărârea de condam
nare (ori de amânare a aplicării pedepsei) ori în faza de executare a pedepsei (aşadar, după fina
lizarea definitivă a procesului penal, în etapa execuţională).
I. CRITERIILE GENERALE DE INDIVIDUALIZARE Ă PEDEPSELOR

Art. 74. Criteriile generale de individualizare a pedepsei, (1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în
raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
g) nivelul âe educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
(2) Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de criteriile prevăzute în alin. (1) şi
pentru alegerea uneia dintre acestea.
O pedeapsa aplicată {felul pedepsei, precum şi întinderea/cuantumul său) se stabileşte, în concret,

ca regulă general aplicată (indiferent de tipul pedepsei şi de infracţiunea comisă sau persoana
subiectului activ al acesteia), în funcţie de două paliere principale (generice) de individualizare
judiciară:
❖ gravitatea infracţiunii săvârşite (dimensiune generală obiectivă de individualizare judiciară);
❖ periculozitatea infractorului (dimensiune generală subiectivă de individualizare judiciară).
O criteriiie generale de individualizare, care detaliază în amănunt aceste două direcţii principale
majore ale procesului de individualizare judiciară, sunt obligatorii şi se iau în considerare
împreună (cumulativ sau, în orice caz, coroborate unele cu altele) la stabilirea şi aplicarea pedep
sei concrete (particularizate/individualîzate pentru fiecare caz judecat în parte);
O de aceste criterii se ţine seama şi ia determinarea pedepsei amenzii pentru persoana juridică
[art. 137 alin. (3) teza î CP], precum şî ia determinarea tipului şi duratei măsurii educative qare se
va aplica infractorului minor [art. 116 alin. (1) CP], nefiind, aşadar, specifice numai infractorilor
persoane fizice majore, ci aplicabile, pentru tragerea la răspundere penală, oricărui subiect activ
al unei infracţiuni.
r Aceste criterii au relevanţă nu doar la stabilirea pedepselor, ci sunt utilizate şi la stabilireay

NB şi aplicarea măsurilor educativeţart; 115 Cpen.). \
Criterii:
O împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
❖ împrejurările:
• pot privi iocui, timpul săvârşirii infracţiunii şi, deci, pot releva o periculozitate crescută
sau scăzută a faptei, dacă asemenea aspecte nu sunt relevante potrivit dispoziţiilor
conţinutului constitutiv esenţial sau derivat al infracţiunii; în schimb, dacă ele ţin de
tipicitatea faptei penale, atunci nu mai pot fi utilizate suplimentar şi cu titlu de criterii
generale de individualizare, căci s-ar acorda o dublă valenţă aceluiaşi aspect în procesul
Individualizarea judiciară a răspunderii penate sau a pedepsei 267
tragerii la răspundere penală a infractorului -> de exemplu, în cazul comiterii unei

infracţiuni de conducere pe drumurile publice fără permis de conducere, nu se poate
reţine şi ca element constitutiv al infracţiunii faptul că deplasarea vehiculului de către
persoana care nu posedă permis de conducere s-a realizat pe un drum public, şi,
totodată, ca un criteriu de individualizare a pedepsei, pentru aplicarea unei sancţiuni
concrete mai grave (între minimul şi maximul special prevăzute de lege), pe acelaşi
motiv: că s-a comis fapta pe un drum public; pot fi însă nuanţate anumite aspecte ale
acestor împrejurări, cu titlu de criteriu general de individualizare, chiar când sunt
prevăzute ca elemente constitutive sau circumstanţiate în conţinutul anumitor
infracţiuni; de pildă, se poate argumenta o sancţiune concretă mai scăzută sau mai
sporită, între limitele speciale prevăzute, în exemplul anterior, după cum drumul public
pe care s-a deplasat autovehiculul, pe caz concret, de către persoana lipsită de permis de
conducere, a fost unul mai circulat sau mai puţin circulat, la o oră de trafic mai intens sau
la una de trafic extrem de scăzut, principal sau secundar etc.;
* pot privi atitudinea subiectivă a infractorului (inclusiv aspecte de natură a caracteriza
atitudinea subiectivă) de exemplu, daca fapta a fost spontan săvârşită, dacă a existat
o provocare etc.;
* pot privi victima infracţiunii de exemplu, dacă subiectul pasiv este o persoană vulnera
bilă, în imposibilitate de a se apăra etc,
❖ modul de comitere:
® poate privi existenţa participanţilor de exemplu, existenţa unui instigator convingător
care a pus presiune în concret asupra autorului (fără a se putea reţine totuşi constrân
gerea fizică sau morală, cauză de neimputabilitate) ar putea atenua pedeapsa pentru
autor (o sancţiune concretă mai apropiată de minimul special prevăzut de lege);
« poate privi pregătirile efectuate pentru săvârşirea infracţiunii, ele însele ilegale, care ar
indica o activitate ilicită concertată;
« poate privi stadiul la care a rămas fapta tentativă, fapt consumat,
mijloacele folosite:
® pot reflecta o periculozitate sporită de exemplu, în cadrul unui atac înarmat, utilizarea
unor mitraliere sau, pentru a ataca o persoană, incendierea casei acesteia, urmată de
moartea, în incendiu, a mai multor persoane.
starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
❖ contează pericolul produs în concret (ia infracţiunile de rezultat, se face raportarea la rezul
tatul efectiv produs dacă fapta a rămas la stadiul de tentativă, se analizează starea de peri
col efectiv creată; la infracţiunile de pericol se analizează intensitatea şi efectivitatea perico
lului -> de exemplu, există o diferenţă între a arunca înspre capul unei persoane, cu putere,
cu un anumit obiect sau cu un altul mai greu, mai dur, mai ascuţit, mai incandescent etc.).
O natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;

❖ de obicei, instanţa se va raporta la întinderea urmărilor infracţiunii {în cazul vătămării cor
porale, de exemplu, va conta numărul de zile de îngrijiri medicale, durerea provocată etc.);
❖ cu toate acestea, chiar dacă urmările sunt identice, pedeapsa aplicată poate să fie diferită
[spre exemplu, într~un fel va fi privită vătămarea unei persoane de aceeaşi vârstă şi consti
tuţie fizică cu făptuitorul, în urma căreia au fost necesare 50 de zile de îngrijiri medicale, şi
într-un altfel vătămarea unei persoane în vârstă, ce necesită pentru vindecare tot 50 de zile
de îngrijiri medicale);
❖ instanţa va avea în vedere nu numai rezultatul direct produs de infracţiune, ci şi pe cel
indirect sau, uneori, chiar potenţial de exemplu, în cazul în care, dacă se trage cu un foc de
armă asupra capului unei persoane care nu decedează - aceasta nefiind atinsă ori atinsă în
mod neesenţial (cum ar fi lobul urechii), ori grav atinsă, astfel încât obîectiv/medical se poate
atesta că viaţa ha fost pusă în primejdie iar această diferenţă a urmărilor concrete nu a
fost rezultatul dirijării/controiării de către subiectul activ (acesta fiind un prost ţîntaş ori a
tras fără precizie), rezultatul potenţial din primul caz este la fel de pregnant pe cât este acela
concret din ultima ipoteză exemplificată.
O motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
❖ reflectă atitudinea psihică a făptuitorului [factorul afectiv/emoţional, acela care explică „de
ce" s-a trecut la comiterea faptei şi „pentru ce" a fost aceasta săvârşită; acesta este evaluat,
de principiu, doar ia infracţiunile la care scopul şi mobilul nu sunt expres valorificate pe
conţinutul constitutiv esenţial sau derivat (atenuat sau agravat) a! incriminării, dar chiar şi
acelea se pot reţine în individualizare, separat de simpla prezenţă a respectivului mobil/scop,
nuanţe în maniera de înfăţişare concretă a acestora, particularităţi (de exemplu: intensitatea
lor, gradul de implicare totală sau doar parţială a infractorului în a le urmări/da curs, nivelul
angajamentului acestuia faţă de aducerea lor la îndeplinire etc.] şi, prin urmare, gradul
acestuia de periculozitate {spre exemplu, va fi mult mai periculos, sub acest aspect, un hoţ
care fură pentru a-şi alimenta dependenţa de droguri sau doar pentru a produce prejudicii,
din răzbunare/ură unor anumite persoane, decât un hoţ care fură pentru a-şi întreţine familia
aflată într-o stare economică deplorabilă, în ciuda eforturilor obiective dea o depăşi).
O natura şl frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
❖ în esenţă, la stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa trebuie să ia în calcul antecedentele
penale ale infractorului {de exemplu, dacă se găseşte în stare de recidivă, dacă s-a „spe
cializat" pe un anume tip de infracţiune etc., numită şi „recidivă specială" etc.; nu se urmă
reşte doar existenţa stării de recidivă, ci a oricărei forme de antecedenţă penală; în acest
cadru poate primi valenţe juridice concrete starea de pluralitate de infracţiuni, neregiemen-
tată expres de legiuitorul penai actual, reprezentată de pluralitatea nenumitâ de infracţiuni -
situaţia acelei „recidive postexecutorii de fapt, dar nu de drept", un fel de echivalent al plura
lităţii intermediare de infracţiuni prin raportare însă la recidiva postexecutorie).
Individualizarea judiciară a răspunderii penale sau a pedepsei 269
O conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penai;

♦ > indică atitudinea infractorului faţă de fapta săvârşită şi urmările acesteia {spre exemplu, recu
noaşte comiterea infracţiuniio regretă, înlesneşte prinderea coparticipanţiior săi; cu acest
titlu pot fi valorificate şi unele aspecte care nu au fost/nu au putut fi reţinute cu titlu de
circumstanţe atenuante (legale sau judiciare) - de pildă, atitudinea indicată potrivit art. 75
alin. (1) Ut. d) CP, dar în raport de una dintre infracţiunile enumerate în cazul comiterii căreia
nu se poate reţine drept circumstanţă atenuantă, legală - cei puţin.
O nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
<* instanţa se va raporta şi la aceste aspecte, ele oferind indicii importante pentru aprecierea
periculozităţii infractorului în funcţie de persoana acestuia (spre exemplu, o persoană majoră
de 18 ani va răspunde penal în aceeaşi măsură ca o persoană de 45 de ani, în timp ce gradul
de maturitate şi experienţă, evident, diferă; aceste criterii sunt prevăzute în mod neutru: în
funcţie de cazul concret, de persoana analizată, de tipul infracţiunii, unele vor putea avea
dublă valenţă: fie de atenuare, fie de agravare, în contexte diferite - de pildă: o situaţie
familială şi socială bună va putea uneori să reprezinte un motiv de aplicare a unei sancţiuni
concrete mai scăzute; în cazul unei infracţiuni de conducere pe drumurile publice sub
influenţa băuturilor alcoolice, dar în alte situaţii, ar putea să reprezinte un factor de stabilire
a unei pedepse mai severe; în cazul unui furt, sustragerea bunului fiind complet inexplicabilă
din raţiuni/necesităţi obiective).
Efectul criteriilor este de a se determina în concret o pedeapsă corespunzătoare :pentru
infractorul care a comis infracţiunea judecată, între limitele speciale prevăzute de lege, cu
Iuare a în con sid era re a eventualului efect pro dus de cauzele de ate nuare sau agravare
incidente. Prin recurgerea la criteriile de individualizare nu se poate ajunge la stabilirea
unei pedepse concrete mai scăzute decât minimul special al pedepsei prevăzute de lege
m sau mai sporite decât maximul special al acesteia, acest efect {de ieşire - facultativă sau,
după caz, obligatorie, din limitele speciale ale pedepsei abstracte - putându-l avea doar
anumite cauze de atenuare/agravare: circumstanţe sau stări de atenuare/agravare, iar nu
sjrppjeje criterii de Individualizare a pedepse))..
II. CRITERIILE SPECIALE b t IN D IVID U ALIZARE A PEDEPSELOR
O în cazul participanţilor se ţine seama de contribuţia fiecăruia, de gradul de implicare efectivă în

comiterea faptei, alături de criteriile generaie de la art. 74 C. pen.;
3 la stabilirea pedepsei amenzii, în cazul infractorului major, dacă numărul zilelor-amendă se sta
bileşte conform art. 74 C. pen., cuantumul unei zile-amendă se stabileşte însă ţinând seama de:
*** situaţia materială a condamnatului;
❖ obligaţiile legale de întreţinere ce îi incumbă acestuia.
O la stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amandă, în cazul infractorului per

soană juridică, se iau în caldul cifra de afdderi, valoarea activului patrimonial, precum şi celelalte
obligaţii ale persoanei juridice;
© ia stabilirea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi se va ţine cont de:
❖ natura şi gravitatea infracţiunii;
❖ împrejurările cauzei;
❖ persoana infractorului.
IU. ORCdlVlStÎQiNţtLE I\TEMu I n TE Şl CiRCUpSŢÂ§ŢELE AGRAVANTE

Noţiune - stări sau s/tuoţ/7/împrejurăn generale (anterioare, concomitente sau chiar

ulterioare comiterii faptei penale) care privesc fie persoana infractorului (subiective),
fie săvârşirea faptei (obiective) şi care determină (sau, după caz, pot determina) în
aprecierea standardizată a legiuitorului un grad mai ridicat sau mai scăzut de pericol
social al faptei sau infractorului şi au ca urmare o agravare sau o atenuare (după
caz, obligatorie sau facultativă) a răspunderii penale a acestuia, dincolo de iimiteie
speciale prevăzute de lege (permit sau impun depăşirea minimului/maximului speciai
prevăzut de lege).
Delimitări
Circumstanţe
legale - obligatorii ca reţinere, dacă din probele -atenuante/agravante.
administrate reiese existenţa respecti t
velor stări/situaţii/împrejurări;
- instanţa nu le poate ignora, ci este ţinu
tă să le reţină (obligatoriu) cu titlu de cir
cumstanţe atenuante/agravante.
judiciare -facultative ca reţinere, dacă din probele - numai atenuante {de lege lata, legiui
administrate reiese existenţa respective torul poate să prevadă şi circumstanţe
lor stărî/situaţii/împrej urări; generale judiciare - precum au existat în
- instanţa ie poate ignora, nefiind ţinută Codul penal anterior).
neapărat să le reţină (obligatoriu) cu titlu
de circumstanţe atenuante;
- instanţa le poate reţine cu acest titlu ori
le poate utiliza cel puţin în cadrul aplicării
criteriilor generale de individualizare.
reale - de tip obiectiv, referitoare ta faptă - in - privesc fapta obiectiv comisă/contextul,
rem. împrejurările de săvârşire a acesteia şi se
răsfrâng asupra tuturor participanţilor
numai dacă au fost cunoscute sau pre

văzute de aceştia.
personale - de tîp subiectiv, individuale, referitoare - privesc infractorul (autor/partîcipant) şi
ia persoana care comite fapta - in nu se răsfrâng asupra celorlaiţi/ceiorlalte
personam. persoane implicate activ în comiterea
aceleiaşi fapte penale (unele circumstan
ţe personale pot deveni reale; este
controversat în doctrină criteriul în
funcţie de care se produce acest efect, iar
în opinia noastră, obiectivarea unei cir
cumstanţe originar personale se realizea
ză ca efect al voinţei implicite a legiuitoru
lui, care îi poate da acesteia valenţă de
element al conţinutului constitutiv/esen-
ţial/tip al unei infracţiuni; dacă însă sta-
rea/situaţia/împrejurarea rămâne una
strict de individualizare - cu rol atenuant/
agravant, generai sau special, atunci ea îşi
menţine caracterul strict personal, nein
fluenţând răspunderea penală a partici
panţilor, chiar dacă au cunoscut-o ori au
prevăzut-o).
anterioare - exemplu: starea de provocare [art. 75
săvârşirii alin. (1) îit. a) CP].
infracţiunii
concomitente -exemplu: săvârşirea infracţiunii de către
săvârşirii o persoană care a profitat de situaţia
infracţiunii prilejuită de o calamitate, de starea de
asediu sau de starea de urgenţă.
posterioare - exemplu: eforturile depuse de infractor
săvârşirii pentru înlăturarea sau diminuarea conse
infracţiunii cinţelor infracţiunii.
generale - prevăzute în Partea generală a Codului - denumite propriu~zi$ circumstanţe
penal; ate nua nte/agrava nte;
- se aplică, de principiu, oricărei infrac- - sunt exterioare conţinutului constitutiv
ţiuni/unui număr larg /nedeterminat ai infracţiunilor.
strict de infracţiuni (regula).
speciale - integrate, de regulă, pe conţinutul - denumite elemente circumstanţiale
derivat prin atenuare sau agravare a unor agravante;
Circumstanţe
infracţiuni, conducând la apariţia for- - îşi produc efectul specific de atenua-
meior/variantelor atenuate/agravate, ală re/agravare doar în raport de o anumită
turi de infracţiunea respectivă în forma infracţiune (ca regulă), un grup restrâns
tip, de bază. de infracţiuni (situaţie atipică uneori
reglementată, în mod criticabil, de legiui
torul penal actual).
Í. Cauzele; speciale:de:ăteDuâfe/agravare>: ca;; elemente speciale; de factură atenuantă sau

agravantă exterioare conţinutului unei infracţiuni, dar care atenuează/agravează răspunderea
penală pentru un grup relativ redus şi (în principiu) omogen de infracţiuni (de exemplu, ■
art. 411 CP), sau care au aplicabilitate largă (potenţial generală), dar sunt reglementate din
raţiuni de ordin preponderent procesual penal, în afara Codului penal (legi penale speciale, CPP
- acordul de recunoaştere a vinovăţiei/procedura simplificată de judecată în caz de recu
noaştere a învinuirii).
2. în cazul concursului de circumstanţe de acelaşi fel (generale: atenuante sau agravante,
r după caz), efectul produs de acestea se manifestă o singură dată, indiferent de numărul
NB circumstanţelor de acelaşi fel reţinute [art. 76 alin. (3), art. 78 alin. (2) CP]; cu toate acestea,
ele trebuie reţinute toate (mai ales cele legale); în individualizarea efectuată, instanţa va
putea ţine cont de numărul lor superior, pentru a valorifica la maxim/către maxim efectul
produs de acestea o singură dată. De asemenea, în cazul reţinerii unui concurs de infracţiuni
(de principiu, în cazul unui concurs formal, existenţa unei circumstanţe anterioare sau conco
mitente se va răsfrânge asupra tuturor infracţiunilor comise, la fel ca şi în cazul concursului
real si multan ori a cel ui real succesiv, dar cu o strânsă conexiu ne cronologică/topografică -..
regulă de Ia care pot să fie admise excepţii punctuale, conjuncturale), efectele circum-
stanţelor se pot întinde fie asupra tuturor infracţiunilor, fie numai asupra unora.
Circumstanţele atenuante legale

A rt 75. Circumstanţe atenuante. (1) Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale:
a) săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei
vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă; '
b) depăşirea limitelor legitimei apărări;
c) depăşirea limitelor stării de necesitate;
d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la
primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă intr-un interval de 5 ani anterior
comiterii faptei Circumstanţa atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni: contra persoanei, de furt
calificat, tâlhărie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, ultraj, ultraj judiciar,
purtare abuzivă, infracţiuni contra siguranţei publice, infracţiuni. contra sănătăţii publice, infracţiuni contra libertăţii
religioase şi respectului datorat, persoanelor decedate, contra securităţii naţionale, contra capacităţii de luptă a forţelor
armate, infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, a infracţiunilor privind frontiera de stat a României, a
infracţiunilor la legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului, a infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor asimilate
infracţiunilor de corupţie, a celor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infracţiunilor privitoare la
nerespectarea regimului materiilor explozive, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al
drogurilor, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, a celor privind spălarea banilor, privind activităţile
aeronautice civile şi cele care pol pune în pericol siguranţa zborurilor şi securitatea aeronautică, privind protecţia martorilor,
privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor
vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, a celor privind traficul de organe, ţesuturi sau celule de
origine umană, privind prevenirea şi combaterea pornografiei şi a celor la regimul adopţiilor. (...)
O dacă instanţa constată din probele administrate existente la dosarul cauzei că există circum
stanţe atenuante legale, este obligată să le reţină; formularea din art. 75 alin. (1) CP este impe
rativă: următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante, spre deosebire de formularea
facultativă din alin. (2) al aceluiaşi articol (circumstanţe legale = circumstanţe obligatorii ca
reţinere.
Nu trebuie să se confunde caracterul reţinerii unor circumstanţe (care;poate fi obligatoriu) =

circumstanţe legale, sau facultativ = circumstanţe judiciare, cu efectul produs; odată reţi
r* nute, unele circumstanţe pot avea un efect obligatoriu; sau facultativ asupra pedepsei; de
NB lege lata, circumstanţele atenuante, indiferent de tipul lor, ca reţinere - legale = obligatorii
sau judiciare = facultative - produc efecte Obligator]] asupra pedepsei, potrivit art. 76 CP.
1.1. Provocarea
Noţiune - săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii,
determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă,
printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.
O scuza provocării/starea de provocare nu se prezumă, ea trebuie dovedită de cel care o invocă;

O se aplică numai PF (existenţa stărilor subiective impuse drept condiţii de existenţă ce trebuie
verificate pentru reţinerea acestei circumstanţe atenuante - o puternică tulburare sau emoţie -
este incompatibilă cu specificul persoanei juridice);
O este o circumstanţă personală (din mai multe persoane care se asociază ocazional la comiterea
unei infracţiuni, doar una/unele ar putea să fie provocată(e), şi nu neapărat toate.
ACTUL PROVOCATOR ■ ftjposfrh

-trebuie să fie realizat cu violenţă fizică/psihică
(legea nu distinge), printr-o atingere gravă a
demnităţii sau printr-o altă acţiune ilicită gravă;
- atingerea gravă a demnităţii se poate realiza
prin insulte, calomnii realizate oral sau în scris, în
gesturi etc., de natură a umili pe cel la care se
referă (aprecierea gravităţii este lăsată la apre
cierea instanţei, însă etalonul de referinţă este
cei al unei persoane medii, combinat cu aspecte
.... &ctml>:RO¥^ ■ ■ RÎPOStl^-

particulare privind pe infractor şi/sau persoana
vătămată, care pot nuanţa aprecierile în anumite
cazuri determinate - de pildă, aceiaşi gest
insultător poate avea o rezonanţă distinctă în
cazul unei persoane private oarecare, în condiţii
de relativă obscuritate, şi poate căpăta alte
vaienţe/altă gravitate atunci când este realizat
public sau asupra unei persoane publice etc.};
- alte acţiuni ilicite grave pot fi orice acţiuni de
natură a crea starea de emoţie puternică/tui-
burare - nu este necesar ca ele să îmbrace forma
unei infracţiuni (se pot manifesta ca: ilicit penal,
ilicit extrapenal, fapte de încălcare a unor nor-
me/reguli morale, de convieţuire socială, forme
de manifestare abuzivă a unor prerogative/drep-
turi etc.}.
- poate fi comis cu orice formă de vinovăţie sau - poate fi comisă cu intenţîe/întenţie depăşită;
chiar şi de un iresponsabil; NB! într-o opinie larg răspândită, dacă actul de
NBi Este cu siguranţă provocator un act care a provocare este comis din cuipă, trebuie ca
fost comis cu intenţie (sau chiar intenţie depă făptuitorul să perceapă din eroare că fapta a fost
şită} în acest sens. Se poate discuta măsura în săvârşită cu intenţie/praeterîntenţie;
care pot fi apreciate drept acte apte de a fi NB! în această opinie, dacă infractorii îşi dă
considerate provocatoare unele activităţi comise seama că actul provocator este comis din culpă
din culpă sau chiar fără vinovăţie (de pildă, de sau de un iresponsabil £ provocare.
către minori care nu răspund penal, persoane
iresponsabile etc.}. Un argument în sensul că şi
acestea ar putea fi reţinute drept acte de provo
care este aceia că legea nu distinge în acest sens;
de asemenea, un alt argument poate fi acela că
scuza provocării reprezintă o circumstanţă ate
nuantă bazată pe recunoaşterea de către legiui
tor a faptului că, în situaţii provocatoare, există o
scădere a capacităţii de autocontrol a infracto
rului, care scade periculozitatea acestuia (este de
presupus că acesta nu este un infractor scelerat,
că, dacă ar fi lipsit sursa provocării, poate că nu
ar mai fi comis fapta penală respectivă}. Pe de
altă parte, din acest raţionament poate deriva şi
un argument în sensul respingerii reţinerii provo-
~ " ACTUt^ROTOCÂTOk-i/isV^^-A'-V;'-;^;'^ | RIPOSTA

’îrTi. atunci când se referă la acte din culpă sau
comise fără vinovăţie, anume că răspunderea
penală a infractorului provocat este diminuată
tocmai ca urmare a recunoaşterii imputabilităţîî
parţiale a faptei comise în sarcina victimei finale;
or, atunci când e vorba despre o faptă comisă din
culpă sau (mai ales) fără vinovăţie, victimei nu îi
mai poate fi imputată (sau nu în aceeaşi măsură)
contribuţia la geneza faptei penale a cărei victi
mă a devenit. în acest context, se poate analiza
inclusiv situaţia modului în care s-a reflectat în
reprezentarea făptuitorului existenţa actului şi
caracterul său provocator (de pildă, dacă per
soana care s-a simţit provocată a conştientizat
sau nu că actul care a provocat-o a fost comis din
culpă ori de către un iresponsabil etc.). în unele
lucrări din doctrină sunt analizate amănunţit
aspecte privind aceste nuanţe, care pot fi esen
ţiale în practică;
- trebuie să fie îndreptat împotriva făptuito- - îndreptată numai împotriva persoanei care a
rului/altei persoane nu şi asupra bunurilor; provocat actul;
NB! într-o opinie, actul provocator nu ar putea fi NB! Nu se va reţine scuza provocării dacă fapta
reţinut dacă se manifestă asupra bunurilor. Potri se îndreaptă împotriva altei persoane, mai puţin
vit altei perspective, deoarece legea nu distinge atunci când făptuitorul a acţionat din eroare,
cu privire ia obiectul violenţei, se poate consi confundându-l pe provocator cu un terţ. Dacă a
dera că se raportează şi la bunuri (de exemplu, avut dubii * provocare. Dubiul obligă la edifi
deteriorarea prin violenţă - lovituri de bâtă - a ca re/lă muri re, iar dacă se acţionează sub impe
unui autoturism al unei persoane, faptă despre riul acestuia, există intenţie indirectă (se acceptă
care, aflând, proprietarul identifică pe autor şi îl posibilitatea reprezentării eronate).
ameninţă/ioveşte pe acesta, puternic tulburat de
fapta provocatorului şi de valoarea prejudiciului
produs prin avarierea bunului de valoare). De
asemenea, o atingere gravă a demnităţii poate
deriva şi dintr-o manifestare raportată formal
(material), asupra bunurilor - lozinci insultătoare
vopsite pe maşina sau gardul ori zidurile casei
unei persoane etc.;
- trebuie să nu fie imputabil celui care a comis
fapta în stare de provocare (nu neapărat în sen-
ACtyti>RO VOCkî0 k RIPOSTA ~~~

sul noţiunii de imputabilitate, ca trăsătură esen
ţială a infracţiunii, ci în sensul că aparţine acelei
persoane, trebuie să fie o emanaţie a conduitei
unei anumite persoane {de exemplu, nu se poate
reţine provocarea dacă un profesor este lovit pe
întuneric, pe când trenul în care circulă alături de
nişte elevi trece printr-un tunel, iar la ieşirea din
tunel acesta loveşte la întâmplare pe unul dintre
elevii din apropiere sau orice elev din apropiere,
fiind puternic tulburat de lovitura primită pe care
o impută generic tuturor/oricui, în mod nedeter
minat}. Se poartă însă discuţii referitoare la efec
tele erorii asupra persoanei în cazul provocării
{dacă trebuie sau nu să fîe reţinută scuza provo
cării atunci când o persoană a comis o infrac
ţiune, în stare de provocare, asupra altei persoa
ne decât aceea care a comis actul provocator,
sau asupra unei persoane fără a fi existat, obiec
tiv, un act provocator, însă infractorul a fost
într-o provocare putativă, crezând eronat că a fost
provocat/simţindu-se în mod eronat provocat);
- trebuie să determine o puternică tulbu - determinată de provocare - trebuie să existe o
rare/emoţie; legătură de cauzalitate între cele două, iar emoţia
- evaluarea se va face in concreto de către trebuie să fie prezentă la momentul ripostei;
instanţă (pornind de la raportarea unor condiţii - dacă riposta vine mai târziu, iar persoana nu se
obişnuite, medii, a unei persoane cu aceleaşi mai află în stare de tulburare/emoţie puternică,
caracteristici, dar adăugând orice date personale nu se mai poate reţine provocarea -> ceea ce
relevante suplimentare - de pildă, o persoană, contează este existenţa tulburării/emoţîei, iar nu
suferind de o formă de afecţiune psihică din intervalul de timp scurs de la actul provocator şi
rândul celor care nu abolesc discernământul ori până ia ripostă (există discuţii în doctrină referi
nu conduc la iresponsabilitate, dar îl diminuează toare la compatibilitatea dintre scuza provocării
pe acesta sau capacitatea de autocontrol, va şi premeditare, tocmai în ideea că premeditarea
putea reacţiona mai intens/va putea fi mai sen- ar reprezenta o reacţie „la rece", iar fapta pro
sîbil/va putea fi provocat mai uşor decât o altă vocată, una „la cald"; deşi, de principiu, observa
persoană, lipsită de respectiva problemă; ţia este pertinentă, se pot imagina şi situaţii
atipice, iar legea nu distinge (o limitare absolută,
rigidă, nu credem că este de reţinut în această
materie); uneori tulburarea/emoţia puternică a
persoanei provocate se poate şi amplifica sau
menţine, nu doar atenua, prin trecerea timpului
' ACTUL PRg I o CATOR RIPOSTA

- de pildă, tocmai ca urmare a frustrării persoanei
provocate că nu poate reacţiona imediat asupra
provocatorului, însă judecăţile preconcepute nu ar
trebui încurajate în materie penală, inclusiv a
existenţei unor cauze atenuante legale;
-trebuie să fie anterior ripostei; - trebuie să fie concomitentă/posterioară actului
de provocare;
-sp re deosebire de legitima apărare, unde atacul
este iminent, la provocare atacul este deja con
sumat;
- provocarea este incompatibilă cu reţinerea
excesului neimputabil sau scuzabil, care presu
pune tot un atac iminent [art. 26 alin. {1 } sau
art. 75 alin. (1) lit. b) CP - depăşirea limitei
legitimei apărări, pentru că atacul trebuie să fie
încă imediat (actual sau iminent), iar la scuza
provocării este consumat (excesul neimputabil
sau scuzabil de legitimă apărare sunt forme de
exces intensiv de legitimă apărare, pe când în
cazul provocării s-ar putea manifesta eventual,
uneori, un exces extensiv de legitimă apărare,
sub forma unui reacţii tardive la un atac consu-
mat/trecutj; în plus, în timp ce la circumstanţa
atenuantă a depăşirii limitelor legitimei apărări
nu trebuie să existe o stare de temere/tulburare,
Ia scuza provocării, aceasta este o condiţie
necesară;
~ se apreciază de regulă că, deşi nu este cerut
explicit, trebuie să existe proporţionalitate între
actul provocator şi ripostă (aspectul este relativ -
se poate discuta - se va aprecia în concret).
„Agresiunea comisă de victimă asupra infractorului; cu aproximativ 6 ani înainte de săyâr- i

şirea;infracţiunii,:: nu atrage aplicarea dispoziţiile; art. 73 lit, b) C. pen., privind circumstanţa ;
î atenuantă: a provocării,: întrucât existenţa unei puternice tulburări sau: emoţii: sub imperiul ;
NB căreia autorul săvârşeşte infracţiuni, în sensul art. 73 lit. b) €„ pem, exclude scurgerea unui :
interval de timp de o asemenea durată între momentul provocării şi momentul comiterii ;
infracţiunii" |IX.CJ., s. pen:, dec. nr. 1090 din 10 aprilie 2012, www.scj.ro).
J n cazul în carea ctul provo cator:săvârşitdev ictimă a fost prece dat de o agre siune:s au de o
alta ;provoeare--din partea infractorului, dispoziţiile art. 73 iit. b) C pere referitoare ia cir-
cumstanţa atenuantă legală a provocării nu sunt incidente, întrucât un act poate fi carac
terizat ca provocator numai dacă nu constituie o urmare a propriei conduite a infractorului"
:(:L C.CJ,, s. pen.i dec/nr. 2935 din G séptembríe 2G11, www.scj.ro),
„Circumstanţa atenuantă legală a provocării, prevăzută rn art. 73 Iit. b) C. pen., constă în
săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o
provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a
demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. Un conflict vechi între inculpat şi per
soana vătămată, în legătură cu o suprafaţă de teren pentru care între inculpat şi persoana
vătămată a avut loc un proces, nu poate avea semnificaţia unei provocări, întrucât, pe de o
parte, provocarea; presupune o ;anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de
natură a-l determina să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, iar pe
de altă parte, provocarea trebuie să fie produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a dem
nităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă" (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 2678 din 22 iulie
2009, www.scj.ro).
1.2. Depăşirea limitelor legitimei apărări

Noţiune - săvârşirea infracţiunii prin depăşirea limitelor unei apărări proporţionale
cu gravitatea atacului (care întruneşte toate condiţiile de la legitima apărare), în
condiţiile în care atacul nu a produs, în concret, pentru infractorul care a reacţionat
împotriva acestuia o stare de tulburare/temere şi totuşi, acesta a ripostat cu o
apărare excesivă, săvârşind o infracţiune.
O depăşirea limitelor legitimei apărări (excesul scuzabil de legitimă apărare), ca formă de exces
intensiv de legitimă apărare (ipoteză în care toate condiţiile legitimei apărări sunt întrunite, mai
puţin proporţia dintre atac şi apărare), poate îmbrăca două forme, în funcţie de modalităţile de
săvârşire:
❖ excesul neimputabil ~ cauză de neimputabîlitate, când depăşirea proporţiei dintre atac şi
apărare are loc din cauza temerii sau tulburării provocate de atac [art. 26 alin. (1) C. pen.];
❖ excesul scuzabil - circumstanţă generală atenuantă legală personală, când depăşirea
proporţiei dintre atac şi apărare nu a fost cauzată de temerea sau tulburarea provocată de
atac, cî din alte cauze (indignare, furie).
Există şi o altă formă de manifestare a excesului de legitimă apărare - de depăşire a limitelor

legitimei apărări - excesul extensiv, când se întrunesc toate condiţiile legitimei apărări, mai
puţin o aIta, şi anume; corelaţia necesară dintre atac şi apărare - atacul nu e imediat,
NB : apăra rea nu e (încă, sau nu:mai:e) necesară:: excesul: extensiv anticipat, i respectiv excesul
extensiv tardiv de legitimă apărare; o formă a acestuia din urmă se poate manifesta, uneori,
sub forma circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării. Deşi, pentru toate aceste
forme de manifestare a excesului de legitimă apărare este in mod egal incidenţă denumirea
;de depăşi re fi mitelo r legiti mei apă rări, legi uitoru Í (în mod; critica bi !j a co nsacrat~o nu ma i în
legătură cu excesul intensiv de tip scuzabil, potrivit art 75 alin. (1) fit. b) CP.
O se aplică PF (într-o opinie se susţine aplicabilitatea acesteia şi faţă de PJ);

O trebuie îndeplinite toate condiţiile legitimei apărări sub aspectul apărării şi atacului, mai puţin
proporţionalitatea dintre acestea, iar lipsa de proporţionalitate nu trebuie să se datoreze
tulburării sau temerii provocate de atac;
Z> circumstanţa provocării nu poate coexista cu cea a depăşirii limitelor legitimei apărări;
O este o circumstanţă personală.
„Legitima apărare propriu-zisă (...) se caracterizează prin existenţa unei apărări propor- ;
ţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurăriie;în:carevs-a produs :atacul/;în timp ce i
«excesul de apărare» sau «excesul justificat^», are ■ ■ cat^pcindpaiă:v caracteristică \
depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolufui şi cu împrejurările I
f în care s-a produs atacul, din cauza tulburării sau temerii sub imperiul căreia s-a aflat cei ce I
NB a săvârşit fapta pentru a înlătura atacul. Spre deosebire de «excesul de apărare», «excesui i
scuzabil» (...) constituie o circumstanţă atenuantă legală potrivit art. 73 lit. a) C. pen., şi Ş
constă în depăşirea limitelor legitimei apărări, atunci când nu este cauzată de tuiburare sau i
temere" (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 686 din 26 februarie 2008, www.scj.ro).
1.3. Depăşirea limitelor stării de necesitate

Noţiune - săvârşirea infracţiunii prin depăşirea intensivă a Urnitelor stării de
necesitate în ipoteza în care infractorul şi-a dat seama co, prin actul de salvare de la
pericol, pricinuieşte urmări vădit mai grave decât ceie care s-ar fi produs dacă
pericolul nu era înlăturat astfel, dar, cu toate acestea, comite fapta.
O depăşirea limitelor stării de necesitate (formă de exces intensiv de stare de necesitate, în care
sunt întrunite toate condiţiile de existenţă ale stării de necesitate, mai puţin proporţia dintre
actul salvării şi gravitatea pericolului) poate îmbrăca două forme, în funcţie de modalităţile de
săvârşire:
*> excesui neimputabii - cauză de neimputabilitate, când depăşirea proporţiei: pericol - salvare
are ioc din cauză că făptuitorul nu a realizat că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele
care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat [art. 26 alin. (2) C. pen.];
*** excesui scuzabil (denumit expres de legiuitor: depăşirea limitelor stării de necesitate, în mod
criticabil, întrucât şi excesul neimputabii reprezintă tot o depăşire a aceloraşi limite ale stării
de necesitate, dar din raţiuni distincte) - circumstanţă generală atenuantă legală personală,
^Terminologia folosită de doctrina penală, în comentariile Codului anterior, nu trebuie să genereze confuzii, prin rapor
tare ta reglementarea noului Cod, care reglementează instituţia juridică sub denumirea „exces neimputabii", ca o cauză de
neimputabilitate şi nu una justificativă.
când infractorul a realizat că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi produs
dacă pericolul nu era înlăturat în forma/felui/modui în care l-a înlăturat, dar, cu toate astea, a
comis fapta penală.
O se aplică PF (într-o opinie se susţine aplicabilitatea acesteia şi faţă de PJ);
O trebuie îndeplinite toate condiţiile stării de necesitate, sub aspectul pericolului şi salvării, mai
puţin proporţionaiitatea dintre acestea (iar motivul comiterii faptei disproporţionate să nu fie
lipsa de conştientizare, de către cel care a acţionat pentru a îndepărta pericolul, a împrejurării că
se vor produce prin intervenţia sa urmări vădit mai grave decât acelea care ar fi intervenit dacă
nu ar fi acţionat);
O poate fi comisă cu intenţie/praeterintenţie;
într-o opinie, este posibilă şi situaţia faptei comise din orice fel de culpă, însă prevederea
posibilităţii producerii rezultatului, dar nu şi probabilităţii apariţiei sale [or, în cazul art. 75
al in. (1) lit. c) CP, inte rpretare a per a contrario a formulării imperative din art. 26 alin. (2)
NB CP, conduce la afirmaţia că cel care a acţionat pentru a îndepărta pericolul a cunoscut că
pricinuIeste (nu că va putea pricinui) urmări vădit mai grave].
O este o circumstanţă personală.
1.4. Acoperirea integrală a prejudiciului material

Noţiune - acea împrejurare în care infractorul procedează la acoperirea integrală a
prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al
judecăţii, până la primul termen, cu condiţia de a nu mai fi beneficiat de aceasta
circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei penale, care nu trebuie
să facă parte din lista prohibitivă expres prevăzută de lege.
O se aplică atât PF, cât şl PJ;

O suspectui/inculpatul trebuie să fi acoperit integral prejudiciu! material [o acoperire parţială nu
atrage reţinerea acestei circumstanţe atenuante legale, dar ar putea atrage reţinerea circum
stanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) CP]; nu se cere şi acoperirea
prejudiciului moral;
O suspectui/inculpatul nu trebuie să mai fi beneficiat de această circumstanţă în ultimii 5 ani
calculaţi de la data comiterii faptei (termen de regresiune), şi nu de la data judecărîi/pronunţărîi
hotărârii/aplicării acestei circumstanţe atenuante (dacă la un moment situat cu 3 ani înainte de
comiterea acestei infracţiuni, cel în cauză a beneficiat pentru altă infracţiune de această
circumstanţă atenuantă, după care mai durează încă 6 ani până ia judecarea definitivă a faptei
nou comise şi pronunţarea hotărârii pentru aceasta, deşi la momentul la care se pronunţă
instanţa au trecut, prin calcului termenul de regresiune, mai mult de 5 ani, totuşi, între data
săvârşirii infracţiunii şi data beneficierii anterioare de aceeaşi circumstanţă atenuantă; nu au fost
mai mult de 5 ani, aşadar, nu se poate acorda din nou această circumstanţă atenuantă).
O dacă există concurs de infracţiuni şi numai pentru o faptă penală se poate reţine circumstanţa
atenuantă în cauză, iar pentru alta nu, efectele se aplică numai cu privire la o infracţiune, iar nu la
toate infracţiunile concurente {este posibil însă a se aplica şi pentru toate infracţiunile con
curente).
O se discută cu privire la caracterul personal111 sau rea! al acestei circumstanţe atenuante legale
(dacă acoperirea integrală a prejudiciului profită şi celorlalţi sau numai celui care a achitat; dacă
acoperirea individuală parţială, cumulată cu acoperirea individuală parţială de către alt copar-
ticipant, astfel încât, în ansamblu, prejudiciul material este integral acoperit, conduce sau nu la
reţinerea acestei atenuante; dacă existenţa unor impedimente obiective în finalizarea acestei
atitudini poate sau nu să fie avută în vedere).
Condiţii:
O săvârşirea unei infracţiuni cauzatoare de prejudiciu material, cu excepţia infracţiunilor prevăzute
expres şi limitativ în art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen.;
O nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni/categorii de infracţiuni:
❖ contra persoanei;
❖ furt calificat, tâlhărie, piraterie;
❖ fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice;
❖ ultraj, ultraj judiciar, purtare abuzivă;
❖ contra siguranţei publice, infracţiuni contra sănătăţii publice;
❖ contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate;
❖ contra securităţii naţionale, contra capacităţii de luptă a forţelor armate;
♦ > de genocid, contra umanităţii şi de război;
❖ privind frontiera de stat a României;
❖ la legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului;
de corupţie, infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie;
•> împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infracţiunilor privitoare la nerespec-
tarea regimului materiilor explozive, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive;
<♦ privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al precursorilor de droguri;
privind spălarea banilor;
<♦ privind activităţile aeronautice civile şi cele care pot pune în pericol siguranţa zborurilor şi
securitatea aeronautică;
*> privind protecţia martorilor, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter
fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor
infracţiuni contra păcii şi omenirii;
E1] A se vedea, pentru similitudine, I.C.C.J., Completul DCD pen., dec. pen. nr. 9/2017, în care se stabileşte că „dispoziţiile
art. 10 alin, (!) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data 1 februarie 2014, reglementează o cauză de
nepedepslre/reducere a iimiteior de pedeapsă cu caracter personal".
❖ privind traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană;

*> privind prevenirea şi combaterea pornografiei şi a celor la regimul adopţiilor.
❖ acoperirea integrală a prejudiciului material produs de infracţiune, în cursul urmăririi penale
sau al judecăţii, până la primul termen de judecată;
♦t* făptuitorul să nu fi beneficiat de prezenta circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior
comiterii faptei.
¿i Circumstanţele atenuante judiciare

Art. 75. Circumstanţe atenuante. (...) (2) Pot constitui circumstanţe atenuante judiciare:
a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii;
b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
O chiar dacă instanţa constată că există una dintre împrejurăriie/situaţiile care pot fi incluse în
categoria circumstanţelor generale atenuante judiciare, nu este obligată să le reţină (sunt
facultative ca reţinere - instanţa va decide, motivat, pe caz concret, dacă au sau nu rolul de a
conduce, în mod real, Ia diminuarea gravităţii infracţiunu/pericuiozităţîi infractorului - dar, dacă
le reţine, produc aceleaşi efecte precum circumstanţele atenuante legale, şi anume de reducere
obligatorie a limitelor pedepsei abstracte incidente.
2.1, Eforturile depuse de infractor pentru înlâturarea/diminuarea consecinţelor infracţiunii

O se aplică atât PF, cât şi PJ;
O trebuie ca urmările să se fi produs şi ca infractorul să încerce să Ie înlăture/diminueze chiar dacă
nu reuşeşte sau reuşeşte numai parţiai [aici se discută dacă o atitudine care nu reuşeşte să
întrunească toate condiţiile pentru reţinerea circumstanţelor atenuante legale de la art. 75
alin. (1) lit. d) CP poate fi valorificată/„reconvertită" ca circumstanţă atenuantă judiciară - art. 75
alin. (1 ) lit a)];
Nu sunt discuţii atunci când este:vorba despre infracţiuni fapt consumat, însă se poate:
discuta incidenţa atenuantei în raport de infracţiunile rămase ia stadiul de tentativă, unde
suntem de părere că se poate reţine împrejurarea aceasta cu rol de circumstanţă ate
nuantă, căci şi tentativa produce o urmare Imediată - sub formă de stare de pericol relativ
la urmarea imediată a faptei consumate, dar uneori chiar şi sub încorporare într-un
rezultat - mai puţin completă decât cea tipică faptei consumate.
O dacă infractorul împiedică chiar consumarea, înainte de descoperirea faptei cauză de nepe-
depsire a tentativei (desistarea/împiedicarea producerii rezultatului pentru autor; împiedicarea
săvârşirii infracţiunii pentru participanţi - se discută, în ipoteza actelor de executare calificate-
art. 34 alin. (2) CP şi art. 51 alin. (2) CP - dacă împrejurarea operării desistării, împiedicării
producerii rezultatului, împiedicării săvârşirii Infracţiunii poate fî reţinută, separat de natura sa
juridică de cauza de nepedepsire/lmpunîtate a tentativei comise, şi cu titlu de circumstanţă
individualizarea judiciara a răspunderii penale sau a pedepsei 283
atenuantă judiciară, art. 75 alin. {1) lit. a) CP, pentru atenuarea răspunderii penale a infractorului
relativ la actele de executare calificate comise - aspect controversat;
O dacă, însă, deşi făptuitorul s~a désistât sau a împiedicat producerea rezultatului infracţiunii, fap
tele sale au realizat conţinutul unei alte infracţiuni pentru care urmează să fie pedepsit, s-ar
putea reţine această circumstanţă judiciară;
O dacă circumstanţa atenuantă legală a acoperirii integrale a prejudiciului material nu se poate
reţine, deoarece prejudiciul s-a acoperit doar parţial, s-ar putea aplica în schimb această
circumstanţă judiciară, în funcţie de decizia instanţei;
O dacă circumstanţa atenuantă legală a acoperirii integrale a prejudiciului material nu se poate
reţine, deoarece infracţiunea săvârşită este exceptată de la aceasta, într~o opinie, s-ar putea
aplica în schimb această circumstanţă judiciară, în funcţie de decizia instanţei;
O circumstanţă (de principiu) personală.
2.2. împrejurările legate de fapta care diminuează gravitatea sau periculozitatea

O se aplică a t â t PF, cât şi Pj;
O se reţin numai împrejurările legate de faptă care diminuează gravitatea infracţiunii (aspecte
obiectivej/periculozitatea infractorului (aspecte subiective);
O formularea legală fiind echivocă, se discută dacă această circumstanţă generală atenuantă judi-
ciară-cadru [care permite reţinerea, prin aplicarea sa, a numeroase şi variate împrejurări/situaţii
faptice, cu titlu de circumstanţe atenuante judiciare - aspect sub care se discută dacă, de fapt,
numărul circumstanţelor atenuante judiciare este de 2, limitativ reglementate, sau mai mare,
cele prevăzute de lege, în alin. (2) al art. 75, fiind exemplificative - în lit. b), apte de încadrare
numeroase ipoteze faptice] este una strict reală, obiectivă, privind fapta (aspect pentru care
înclină formularea „împrejurări legate de faptă", adică aspecte reale, obiective, care privesc fapta
însăşi, iar nu persoana celui care o comite/celor care o comit) sau poate include atât ipoteze
reale, cât şi personale, subiective (referirea ia diminuarea gravităţii infracţiunii pare a consolida
caracterul său strict real, în schimb, referirea ulterioară la diminuarea periculozităţii infractorului
pare a conduce la admiterea reţinerii cu acest titlu şi a unor ipoteze subiective, precum: intoxica
ţia care nu reprezintă nici cauză de neimputabiiitate, nici circumstanţă generală agravantă legală
-ce a preordinată).
|| Efectele circumstanţelor atenuante

Art. 76. Efectele circumstanţelor atenuante . (1) în cazul în care există circumstanţe atenuante, limitele speciale ale
pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime.
(2) Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţa, în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante se aplică pedeapsa
închisorii de la 10 la 20 de ani.
(3) Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanţelor atenuante reţinute.
2 regulă generală dacă s-au reţinut circumstanţe atenuante, indiferent că sunt legale (şi au fost
reţinute în mod obligatoriu din moment ce au reieşit din actele de îa dosar) sau sunt judiciare (şi
au fost reţihute facultativ, la aprecierea liberă şi motivată a irUtlhţei penale), efectul este strict
acelaşi {fără diferenţe): limitele speciale ale pedepsei prevâiute de lege pentru infracţiunea
comisă [eventual, în caz de tentativă, limitele deja reduse/înlocuite ca efect al tentativei - art 79
alin. (1) CP] se reduc în mod obligatoriu cu 1/3; aşadar, ca regulă: efectul circumstanţelor genera
le atenuante legale/obligatorlî este obligatoriu; şi efectul circumstanţelor generale atenuante jq.
diciare/facultative este tot unul obligatoriu (reţinerea lor e facultativă, dar, dacă au fost reţinute,
efectul este o atenuare obligatorie a pedepsei abstracte);
O dacă legea prevede închisoare stabilită pe luni şi limitele speciale nu sunt divizibile cu 3, fracţia se
va aplica asupra termenului transformat în zile, după care durata se transformă în luni; luna se va
socoti de 30 zile şi se iau în caicul doar zilele întregi (art. 186 CP);
O dacă legea prevede închisoare stabilită pe ani şi limitele speciale nu sunt divizibile cu 3, fracţia se
va aplica asupra termenului transformat în iuni, după care durata se transformă în ani - anul este
apreciat a avea 12 luni (art. 186 CP);
O dacă legea prevede numai amenda sau dacă instanţa alege amenda (legea prevede închisoare
alternativ cu amenda), reducerea cu 1/3 se aplică numai limitelor speciale ale ziieior-amendă, nu
şi cu privire la cuantumul unei zile-amendă;
O dacă legea prevede numai detenţiune pe viaţă sau dacă instanţa o alege pe aceasta, pedeapsa
legală fiind alternativă închisoarea/detenţiunea pe viaţă (legea prevede închisoare alternativ cu
detenţiune), se aplică închisoare între 10-20 ani.
Circumstanţele atenuante nu au nici un efect asupra pedepselor complementare -> limi

r tele pedepselor complementare a interzicerii exercitării unor drepturi vor fi aceleaşi: 1-5 :
NB ani [limite generale, nu speciale, neputând fi depăşite - art. 2 alin. (3) CP]. ^

1. Prin Decizia nr. 8/2014, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, „în aplicarea legii
penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. (1) din Codul
penal, stabileşte că la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea
săvârşită nu se vor lua în considerare circumstanţele atenuante sau agravante reţinute
condamnatului şi care apar valorificate în pedeapsa concretă, atunci când: se compară
pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă";
2. Prin Decizia nr. 10/2014, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, „în aplicarea art. 5
din Codul penal, circumstanţele atenuante se apreciază global în funcţie de incriminare şi
sancţiune. în situaţia intrării în vigoare a unei noi legi, ce aduce modificări atât cu privire la
pedepse, cât şi cu privire ia circumstanţele atenuante, circumstanţele ca parte din
instituţia sancţiunii unei infracţiuni nu pot fi privite şi analizate distinct faţă de instituţia
pedepsei. înlăturarea circumstanţelor atenuante nu aduce atingere principiului neagravării
situaţiei în propria cale de atac prevăzut în art. 418 din Codul de procedură penală, atunci
când în concret, ¡pentru aceeaşi faptă, se stabileşte b sancţiune mai puţin severă".
individualizarea judiciară a răspunderii penale sau a pedepsei 285
4, Circumstanţele agravante
Ari. 77. Circumstanţe agravante . Următoarele împrejurări constituie circumstanţe agravante:
a) săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;
f?) săvârşirea infracţiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente degradante;
c) săvârşirea infracţiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte persoane ori bunuri;
d) săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor;
e) săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănă
tate, infirmităţii sau altor cauze;
fi săvârşirea infracţiunii în stare de intoxicaţie voluntară cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive, când a fost provocată în
vederea comiterii infracţiunii;
fi săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de
starea de urgenţă;
h) săvârşirea infracţiunii pentru motive legate de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori
apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru
alte împrejurări de aceiaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte.
3 toate circumstanţele generale agravante reglementate de iege lata.
¡(reí sau:;;;.-:: - se aplică atât PF, cât şi PJ; nu se calculează în numărul total minim (trei) la un
mai multe loc participarea PJ şi a PF (de exemplu, dacă două persoane fizice comit împreu-
persoane nă, în realizarea obiectului de activitate al unei PJ, o infracţiune, nu se va aprecia
împreună că se reţine această agravantă};
-împreună ~ coautori, autori, complici concomitenţi;
NB! Există controversă în doctrină cu privire la formele de participaţie penală a
căror incidenţă atrage reţinerea agravantei în analiză. După o opinie (restric
tivă), „împreună" limitează particîpaţia la formele concomitente: coautorat şi
complicitate concomitentă, excluzând de la reţinerea acestei agravante pe
participanţii cu rol de instigator şi complice anterior (excepţie: cazul în care
instigatorul are şi activitate de complice concomitent absorbită în calitatea de
instigator). După altă opinie (extensivă), orice formă de participaţie penală
poate fi reţinută pentru incidenţa acestei agravante. Opinia restrictivă tinde a fi
majoritară la acest moment;
- se referă la particîpaţia penală (în anumite forme) la săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală -> este suficient ca cel puţin fapta unuia să fie
infracţiune, pentru a se reţine agravanta (de exemplu, dacă un major comite un
furt alături de doi coautori minori care nu răspund penai, pentru major se va
reţine comiterea infracţiunii cu incidenţa acestei agravante);
- de principiu, deşi legea nu dispune expres în acest sens, raţiunea reglementării
sale conduce la concluzia că se reţine numai la infracţiunile intenţionate/praeter-
intenţionate, chiar şi rămase în faza de tentativă relevantă penal;
- pluralitatea de făptuitori nu trebuie să fie element circumstanţial agravant sau
___ un element obligatoriu pentru existenţa infracţiunii (exemplu: încăierare; viol
agravat comis de către două sau mai multe persoane împreună - nu se poate'
încălca regula non bis in idem valorificânduse de două ori aceeaşi împrejurare);
- constituie circumstanţă reală, care se răsfrânge asupra tuturor participanţilor,
dacă a fost cunoscută/prevăzută de aceştia.
Cruzrmî/tra- - cruzimile se referă la producerea unor suferinţe non-necesare pentru săvârşirea^
îămente infracţiunii {nu sunt avute în vedere cele inerente potrivit naturii faptei şi, într-o
degradante oarecare măsură, manierei concrete/moduluî efectiv în care infractorul a conceput
săvârşirea infracţiunii), de o intensitate superioară şi suplimentară suferinţelor
implicate în mod obişnuit de actele de executare ale respectivei infracţiuni;
acestea evidenţiază o ferocitate aparte, excesivă a infractorului, şi, de regulă,
produc un impact profund asupra victimei, martorilor şi opiniei publice. Existenţa
intensităţii necesare şi a caracterului suplimentar suficient pentru ca o activitate să
fie apreciată drept formă de manifestare a cruzimii se apreciază, pe caz concret, de
către organul judiciar {motivat). în absenţa prevederii legale exprese limitative,
reiese că actele de cruzime pot fi atât de natură fizică (de exemplu, schingiuirea
feroce a victimei în cazul unei vătămări corporale), cât şi psihică/morală (de
exemplu, în cazul şantajului unei persoane concurente cu lipsirea de libertate în
mod ilegal a copilului acesteia, obligarea părintelui la asistarea la actele de
suferinţă fizică aplicate copilului pentru a asigura reuşita şantajului);
-tratamentele degradante sunt conduite suplimentare şi non-necesare săvârşirii
infracţiunii, prin care reiese evident că infractorul tratează victima de pe poziţiile
unui raport nejustificat/inexplicabil de superioritate-inferioritate, comportân-
du-se cu aceasta dincolo de limita rezonabil admisă a manierei minimale în care,
potrivit opiniei comune, trebuie tratată orice fiinţă umană de către semenii
acesteia, în considerarea simplului său statut de persoană (se referă la acte de
jignire excesivă, de umilire profundă, de desconsiderare flagrantă a statutului
socio-profesional şi, mai ales, inerent uman al victimei şi, in extremis, al oricărei
fiinţe umane, ia supunerea/obligarea acesteia la efectuarea de acte/actîvităţi sub
demnitatea sa specifică sau sub demnitatea oricărei persoane, în general etc.; de
exemplu: obligarea unei persoane lipsite de libertate în mod ilegal de a îşi con
suma propria urină pentru a nu muri de sete, infractorul neasigurând acesteia
surse de apă potabilă; obligarea unei persoane publice cunoscute, ameninţate cu
o armă, de a se dezbrăca şi a fugi fără îmbrăcăminte printr-un ioc aglomerat,
pentru a nu fi împuşcată);
- ca şi actele de cruzime, aprecierea unor conduite ca reprezentând caz de supu-
nere a victimei la tratamente degradante rămâne la aprecierea (motivată) a
instanţei;
- intenţie directă/indirectă nu intenţie depăşită;
î-yyy :.yV:':';:y:'y-y:y''■ NB! într-o opinie nu este admisă intenţia indirectă (se poate argumenta însă că
L........................ - poate fi reţinută această agravantă şi în caz de intenţie indirectă, atunci când
s-a urmărit sau acceptat măcar recurgerea la cruzimi/supunerea victimei la tra

tamente degradante de o anumită intensitate, dar, din culpa subiectului activ,
cruzimile/tratamentele degradante au înregistrat o intensitate/frecvenţă/du-
rată sporită faţă de intenţia iniţială);
- nu trebuie să fie element circumstanţial agravant (caz în care se aplică regula
specilia generalibus derogant, pentru a nu se încălca principiul non bis in idem);
Tvietode/mijioace - se aplică atât PF, cât şi PJ;
care pun în - infractorul trebuie să cunoască/prevadă că metodele/mijloaceie sunt dintre
pericol aite cele care au aptitudinea să pună în pericol alte bunuri/persoane, care NU sunt
bunuri/persoane vizate prin săvârşirea infracţiunii;
- nu trebuie să fie element circumstanţial agravant (altfel se va reţine cu acest
titlu, în baza regulii: speciaiia generalibus derongant, pentru a nu se încăica
principiul non bis in idem);
- potrivit unei opinii, în pofida formulării exprese care pare să impună condiţia ca
alte bunuri/persoane să fie efectiv periclitate, se apreciază că nu este necesar ca
starea de pericol să se producă efectiv, fiind suficient ca metodele să fie de
natură să pună în pericol alte bunuri/persoane ori să prezinte această aptitudine;
Un major - s e aplică numai PF;
împreună cu un - posibilă atât în caz de participaţie penală proprie/improprîe, dar aplicabilă şi în
minor cazul comiterii altor forme de pluralitate de făptuitori/infractori (naturală/consti-
tuită);
- nu contează vârsta minorului şi nici dacă răspunde penal;
- nu se reţine circumstanţa dacă majorul era în eroare privind vârsta minorului
[art. 30 alin. (3) CP; dubiul nu reprezintă eroare];
- se aplică numai majorului, chiar dacă minorul i-a determinat pe major să
comită infracţiunea (l-a atras, deşi, de regulă, este invers);
Profitând de - se aplică atât PF, cât şi PJ;
starea vădită de - se reţine şi când există disproporţie vădită de forţă între subiectul activ şi
vulnerabilitate a subiectul pasiv al unei infracţiuni, dacă este una de natură a face relevant acest
victimei aspect (de exemplu, o infracţiune de violenţă îndreptată împotriva persoanei);
poate fi vorba şi despre diferenţa vădită de vârstă (victima de vârstă foarte re
dusă sau extrem de avansată), starea de sănătate a victimei, o altă situaţie de in-
disponibilizare a acesteia (intoxicaţie avansată cu alcool sau altă substanţă) etc.;
™ făptuitorul trebuie fi cunoscut starea vădită dfe vulnerabilitate a victimei (fie~

aceasta să fie evidentă, fie să se stabilească faptul că infractorul a cunoscut-o din
alte surse);
- profitând = starea să fie exterioară activităţilor infractorului, adică să nu
datoreze faptelor acestuia;
- nu trebuie să fie element circumstanţial agravant (caz în care se reţine doar cu
acel titlu - specialia generaiibus derogant - non bis in idem);
Intoxicaţia - în tăcerea legii, rezultă că poate fi, după caz, fie completă, fie incompletă;
preordinată - este întotdeauna voluntară;
(special - se discută aspectul referitor ia raportul dintre această circumstanţă generală
provocată în agravantă şi premeditare (prevăzută ca element circumstanţial agravant în cazul
vederea anumitor infracţiuni (omor, omor calificat), anume dacă se mai poate reţine sau
comiterii nu şi intoxicaţia preordinată alături de premeditare, sau dacă aceasta din urmă
infracţiunii) absoarbe intoxicaţia preordinată, iar opinia majoritară apreciază că există dis
tincţii între condiţiile de existenţă ale premeditării şi intenţia preordinată, deşi,
de cele mai mult orî, există premeditare în cazurile de intenţie preordinată;
- constituie circumstanţă personală la origine şi există controversă referitoare la
capacitatea acesteia de a se obiectiva (de a deveni reală), atunci când partici
panţii au cunoscut/prevăzut că autorul săvârşeşte infracţiunea într-o stare de
intoxicaţie premeditată.
NBI Potrivit opiniei pe care o susţinem (stărîle/situaţiile/împrejurările originar
personale rămân personale atunci când nu sunt prevăzute ca elemente esen
ţiale de care să depindă existenţa infracţiunii), apreciem că este o circumstanţă
pur personală (dacă un participant neintoxicat special pentru comiterea infrac
ţiunii constată cu doar câteva minute anterior trecerii la săvârşirea infracţiunii
că autorui/alt participant care se prezintă, potrivit înţelegerii anterioare, este
în fapt intoxicat special pentru a comite infracţiunea, aspect necunoscut până
atunci, este dificil de înţeles de ce ar trebui să aibă răspunderea penală agrava
tă de un eveniment personal/subiectiv al altui participant).
Profitând de - se aplică atât PF, cât şî PJ;
caiamitate/stare - făptuitorul trebuie să cunoască starea în cauză (calificată formal astfel în cazul
de asediu/stare stării de asediu/urgenţă, apreciată faptic ca atare de către instanţă în ipoteza
de urgenţă calamităţii, dar în funcţie de anumite aspecte de ordin obiectiv) şi să profite
efectiv de aceasta;
- nu e suficientă coincidenţa temporală, eventual, şi spaţială între comiterea in
fracţiunii si starea/situaţia respectivă, trebuie ca respectiva stare/situaţie să aibă
aptitudinea de a înlesni/uşura comiterea infracţiunii (raţiunea agravantei este că
infractorului îi este obiectiv mai uşor să comită fapta penală, vigilenţa autori
tăţilor şi a victimei/terţeior persoane fiind scăzută în împrejurările obiective
existente, iar, în plus, infractorul manifestă o atitudine şi mai reprobabilă decât
este de obicei aceea asociată cu săvârşirea unei infracţiuni, pentru că în loc să se
solidarizeze cu restul membrilor comunităţii în împrejurările excepţionale
existente, acesta profită de o vulnerabilitate ieşită din comun, agravând situaţia
obiectivă negativă deja existentă);
^Ternei dintr-un - se aplică atât PF, cât şi PJ;
motiv discrimi - nu trebuie să fie valorificată de legiuitor expres ca mobil ai formei tip a
natoriu (pe temei infracţiunii/element circumstanţial agravant (în acest caz NU se valorifică cu titlu
de rasă, naţiona de circumstanţă agravantă generală - non bis in idem);
litate, etnie, - este o circumstanţă personală la origine;
limbă, religie, NB! Este controversată posibilitatea acesteia de a se obiectiva (de a se trans
gen, orientare forma în reală, atunci când a fost cunoscută/prevăzută de către ceilalţi subiecţi
sexuală, opinie activi ai infracţiunii}. Consecvenţi cu opinia deja exprimată (circumstanţele per
ori apartenenţă sonale se obiectivează atunci când au dobândit valoare constitutivă esenţială,
politică, avere, nu însă şi în alte cazuri), considerăm că circumstanţa este şi rămâne strict
origine socială, personală.
vârstă, dizabi"
lítate, boală
cronică neconta-
gioasă sau infec
ţie HI V/SI DA ori
pentru alte
împrejurări de
acelaşi fel,
considerate de
făptuitor drept
cauze ale inferió-
rităţii unei per
soane în raport
î CU.celelalte jc.:
r De lege lata, nu există circumstanţe agravante judiciare (legiuitorul nu ie-a mai regie- \
NB mentat, spre deosebire de CP anterior). .... |
S\ Efectele circumstanţelor agravante

Art. 78. Efectele circumstanţelor agravante. (1) în cazul în care există circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsă
până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani,
care nu poate depăşi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul
special.
(2) Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanţelor agravante reţinute.
O regula generală -> dacă s-au reţinut circumstanţe agravante, se poate ( f a c u l t a t i v ! ) :

♦ > aplica o pedeapsă până ia maximul special (posibilitate care exista, de altfel, şi fără a se fi
reţinut circumstanţe agravante - dar, în măsura în care instanţa s-ar fi orientat către o
pedeapsă concretă inferioară, maximul specia! în respectiva speţă, în absenţa reţinerii acelei
circumstanţe agravante, ca efect ai incidenţei acesteia se va putea motiva stabilirea unei
pedepse mai mari, fără a fi obligatorie depăşirea maximului special de pedeapsă);
❖ în căzui închisorii, se poate adăuga un spor de până la 2 ani peste maximul special al
pedepsei prevăzute de lege; sporul nu se poate aplica direct pedepsei concrete pe care ar fi
aplicat-o instanţa în absenţa circumstanţei agravante, dacă aceasta ar fi fost inferioară
maximului special - în acest caz, se poate ridica pedeapsa concretă cu oricât până ta maximul
special; sporul se poate aplica peste acest maxim special, cu cel mult 2 ani, dar nu mai mult
de 1/3 (sporul < 1/3 din maxim), dacă maximul special e insuficient;
❖ adăuga un spor < 1/3 din maximul special al amenzii, dacă maximul specia! este insuficient.
O aplicarea pedepsei până la maximul special este facultativă, nu reprezintă o obligaţie pentru
instanţă, chiar dacă s-a constatat existenţa circumstanţelor agravante;
O nu se poate majora minimul pedepsei prevăzute de lege (efectul circumstanţei agravante
generale se produce numai cu privire la posibilitatea depăşirii maximului);
O nu există majorări succesive, sporirea pedepsei putând avea ioc o singură dată, indiferent câte
circumstanţe agravante există [art. 78 alin. (2) CP];
O circumstanţele generale agravante n u a u e f e c t asupra:
❖ pedepsei detenţiunii pe viaţă (spre deosebire de circumstanţele atenuante);
❖ pedepselor complementare (la fel ca în cazul circumstanţelor atenuante).
6.! Concursul între cauze de atenuare sau de agravare

Art. 79. Concursul între cauze de atenuare sau de agravare. (1) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente două
sau mai multe dispoziţii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infrac
ţiunea săvârşită se reduc prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la tentativă, circumstanţe atenuante şi cazuri
speciale de reducere a pedepsei, în această ordine,
(2) Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte
prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă.
(3) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei şi una sau mai multe
cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc conform
alin. (V, după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2).
Textul de lege face trimitere la cauze, iar nu la circumstanţe, sfera sa de aplicare fiind mai !
largă, deoarece include toate acele dispoziţii ce pot duce la atenuarea sau agravarea pe- j
r
NB
depsei efectiv aplicate, iar nu doar circumstanţele atenuante şi agravante .Cauzele de
atenuare/agravare se clasifică în circumstanţe atenuante/agravante- şi; stări; de atenuare
j
\
{tentativa),; respectiv de agravare (infracţiunea; continuată,: concursul; de; Infracţiuni, ;
recidiva, pluralitatea intermediară de infracţiuni etc.j. !
O Ordinea, în cazul concursului între dispoziţii de atenuare a răspunderii penale:

1. Tentativă;
2. Circumstanţe atenuante generale;
3. Cazuri speciale de reducere a pedepsei.
Spre deosebire de ipoteza concursului de Circumstanţe generale de atenuate, în cazul j

concursului de cauze de atenuare, efectele se produc cumulativ, succesiv, în cascadă. ]
r Aşadar, vor avea ioc reduceri multiple ale limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru i
NB infracţiunea comisă, fiecare nouă reducere plecând de la rezultatul reducerii anterior j
operate - practic, dispoziţiile art. 79 alin. (1) CP pot fi considerate ca excepţii relative de ia I
prevederile art. 187 CP. j
í
1
A n e x a n r . 10
C IR C U IVI S T A N Ţ E A T E N U A N T E CIRCUMSTANŢE AGRAVANŢII; ■ :

"T~"~~ÎNCH1S0ARE/AMENDĂ -> obligatoriu se reduc 2 etape:
ambele limite (minim şi maxim special) cu 1/3; I. până la maximul special, DAR nu se modifică minimul!
« DETENŢIUNE PE VIAŢĂ se aplică ÎNCHISOARE cu II. dacă maximul special nu este îndestulător:
limitele între 10-20 ani (la fel ca în cazul ® ÎNCHISOARE -> spor facultativ până !a 2 ani peste
tentativei). maximul special, dar care nu poate depăşi 1/3 din
maximul special;
» AMENDĂ -> spor facultativ de cel muit 1/3 din maximul
special;
NB! La AMENDĂ se vor majora doar ziiele-amendă
(limita specială), nu şi cuantumul ia care poate fi
apreciată o zi-amendă.
-> nu se modifică
IN F R A C Ţ IU N E A C O N T IN U A T Ă
minimul
e ÎNCHISOARE -> pedeapsa poate fi cuprinsă între
minimul şi maximul special, dar, dacă acesta nu
este apreciat îndestulător, se poate adăuga un
spor de cel mult 3 ani;
* AMENDĂ maximul special + spor facultativ de
cel mult 1/3 din maximul special (persoană
fizica/ju ridică).
FO LO S R A T R îM b M Ă t U R M Ă R ÎT p r in c o m it e r e a F O L O S P Â T R iM O N ÎĂ L U R M Ă R iT p R ^
IN FR A C Ţ IU N II - P E R S O A N A F IZ IC Ă IN F R A C Ţ IU N II - R E j R S O A j ^ JU 1ŢIB ICĂ
1. dacă: • limitele speciale (amândouă) se pot majora cu 1/3,
• pedeapsa prevăzută este numai AMENDA DAR
sau o NU trebuie depăşit maximul general al pedepsei AMENZII
* instanţa optează pentru AMENDĂ [dispoziţia este aplicabilă corespunzător şi în raport de
(ÎNCHISOARE alternativ cu AMENDĂ), persoana fizică, în considerarea art. 2 alin. (3) CP].
LIMITELE SPECIALE prevăzute de lege (amândouă) se
pot majora facultativ cu 1/3;
2. AMENDA CARE ÎNSOŢEŞTE ÎNCHISOAREA:

• ÎNCHISOARE + facultativ AMENDĂ, la
infracţiunea cu folos patrimonial.
N8! 1, Există particularităţi ale individualizării amenzii

în acest caz faţă de ipoteza în care se individualizează
doar pedeapsa amenzii.
2. în acest caz, pedeapsa amenzii nu trebuie neapărat
să fie prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă; pe
deapsa legală poate fi doar închisoarea, sau închisoarea
alternativ cu amenda (instanţa optând pentru închi
soare) ori chiar închisoarea alternativ cu detenţiunea
pe viaţă (instanţa optând pentru închisoare). Art. 62 CP
NU se poate aplica dacă pedeapsa prevăzută de lege,
singular, sau pentru care a optat instanţa, este deten
ţiunea pe viaţă.
ii
sili
fii
} FI*A INSTITUŢII DE INDIVIDUALIZARE
NR. 21 A PEDEPSEI
|î ~~
î Abrevieri:
A ~ pedeapsa cu amendă
AAP = amânarea aplicării pedepsei
I = infracţiune
i |= pedeapsa închisorii
Î/A = pedeapsa închisorii prevăzută alternativ cu pedeapsa amenzii
; LC = liberarea condiţionată
RAF = renunţarea la aplicarea pedepsei
? RFC = recidiva postcondamnatorie
j RPE = recidiva postexecutorie
SEFS = suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
TS = termen de supraveghere
Sediul general al materiei; art 80-106 C. pen.
Noţiune - instituţii/mâsuri prin intermediul cărora, potrivit nevoilor optime de

apărare socială reclamate pe caz concret, instanţa judecătorească poate individua-
iiza/particulariza/adapta concret răspunderea penală; sub aspectul stabilirii sau
nestabiiirii unei pedepse, al apiicârii sau neapiicârii pedepsei stabilite, al dispunerii
executării efective a acesteia sau al suspendării sub supraveghere a executării; sau
poate menţine pe condamnatul la o pedeapsă privativă de libertate În executarea ei
efectivă până ia final ori poate dispune punerea anticipată în libertate, anterior
executării complete a pedepsei respective.
O premisă: prin raportare la periculozitatea faptei şi a infractorului, instanţa consideră că moda

lităţile standard de (după caz) stabilire/apiicare/executare (efectivă sau integrală) a pedepsei
principale (anume: determinarea, aplicarea şi executarea î prin deţinere, iar A prin plata unei
sume de bani) nu sunt necesare pentru realizarea funcţiilor şi atingerea scopurilor pedepsei,
Modalităţile de individualizare a răspunderii penale a infractorului major[1J:
0 renunţarea la aplicarea pedepsei;
3 amânarea aplicării pedepsei;
5 suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
3 liberarea condiţionată.
[î] Pentru o privire comparativă asupra acestor instituţii, a se consulta tabelele din anexa.nr. 11.
296 Drept pehal. Partea generală
I. RENUNŢAREA LA APLICAREA PEDEPSEI

Art. 80. Condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei. (1) instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă ~
sunt întrunite următoarele condiţii:
a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele
folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit;
b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru
înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază ca
aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
(2) Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei daca:
a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art, 42 Ut. a) şi Ut. b) sau pentru care a
intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
b) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infrac
ţiunii pentru care este judecat;
c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi
tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor;
d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.
(3) în caz de concurs de infracţiuni, renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracţiune
concurentă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin, (1) şi alin. (2).
Noţiune - măsura de individualizare a stabilirii pedepsei aplicabilă în situaţia în care

instanţa consideră că, raportat la circumstanţele faptei şi ale făptuitorului reedu
carea acestuia şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni se poate realiza fără a se mai
stabili (determina/conceptualiza în concret} o pedeapsă.
O reprezintă o facultate pentru instanţă, iar nu o obligaţie, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege {instanţa trebuie să îşi motiveze decizia;
O se poate aplica doar persoanei fizice majore {minorului neputându-i-se aplica pedepse, nu se
poate nici renunţa la aplicarea lor; nu există prevederi exprese care să extindă beneficiul acestei
instituţii în raport de situaţia infractorului persoană juridică);
O nu constituie o soluţie de condamnare {din acest motiv, printre altele, dacă se comite o nouă
infracţiune după o hotărâre de RAP, nu se pune problema existenţei recidivei ori a pluralităţii
intermediare de infracţiuni) -> instanţa nu stabileşte şi nu aplică o pedeapsă; reprezintă un tip
distinct de soluţie procesual-penală, fiind o hotărâre penală de sine-stătătoare {diferită de: con
damnare; amânarea aplicării pedepsei; încetarea procesului penal; achitare) - art. 396 CPP {este
o instituţie cu dublă natură juridică: de drept pena! material, dar şi de drept procesual-penai);
O contează ca fapta penală {căci activitatea comisă rămâne, din perspectiva dreptului penal
material, o infracţiune, iar subiectul activ un infractor) să nu fie gravă {nici în abstract, nici în
manifestarea sa concretă) -> nu are importanţă forma de vinovăţie cu care aceasta a fost
săvârşită (se poate recurge ia RAP, în prezenţa condiţiilor legale şi la aprecierea motivată a
instituţii de individualizare a pedepsei 297
instanţei, şi atunci când infracţiunea comisă este intenţionată sau praeterintenţionată, precum şi,
cu atât mai mult, atunci când aceasta este euipoasă);
Criterii în funcţie de care se apreciază oportunitatea luării acestei măsuri:
❖ natura şi întinderea urmărilor produse prin infracţiune (criteriu obiectiv);
❖ mijloacele folosite la comiterea faptei (criteriu obiectiv);
❖ modul şi împrejurările în care a fost comisă fapta (criteriu obiectiv);
❖ motivul şi scopul urmărit la comiterea infracţiunii (criteriu subiectiv);
❖ persoana infractorului (criteriu subiectiv);
❖ conduita infractorului anterior săvârşirii infracţiunii (criteriu de natură subiectivă care este
apt de verificare în mod obiectiv);
❖ eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii
(criteriu de natură subiectivă care este apt de verificare în mod obiectiv);
❖ posibilităţile infractorului de îndreptare (criteriu subiectiv/criteriu de natură subiectivă care
este apt de verificare în mod obiectiv).
Condiţii:
❖ sine qua non - instanţa apreciază că stabilirea (în pofida dispoziţiilor legale exprese, este
vorba de stabilire, despre aplicare NU se poate discuta decât ulterior stabilirii, iar la RAP nu
se stabileşte pedeapsa) unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar
avea asupra persoanei infractorului;
❖ infractorul să nu fi suferit anterior o condamnare (nu contează nici forma de vinovăţie avută
la comiterea infracţiunii anterioare, privitor la care s-a pronunţat acea condamnare
definitivă, nici tipui/durata/cuantumu! sancţiunii penale dispuse prin acea condamnare), cu
excepţia:
• condamnărilor pentru fapte care nu mai sunt prevăzute de lege (dezincriminare) sau a
celor care au beneficiat de efectul de înlăturare a răspunderii penale produs de o
amnistie (postcondamnatorie) - pentru că în caz de amnistie antecondamnatorie NU mai
există din start o hotărâre de condamnare (se pronunţă soluţia încetării procesului
penal);
• situaţiei în care a intervenit reabilitarea (de drept sau s-a acordat reabilitarea judecă
torească) sau cel puţin s-a împlinit termenul de reabilitare (chiar dacă reabilitarea
judecătorească nu a fost solicitată/acordată);
• potrivit art. 239 dîn Legea nr. 187/2012, termenul „condamnare" utilizat în cuprinsul
art. 80 alin. (2) lit. a) CP se referă şi la hotărârile prin care, faţă de inculpat, s-a luat, în
timpul minorităţii, o măsură educativă, în afară de cazul în care au trecut cei puţin 2 ani
de la data executării sau considerării ca executată a acestei măsuri.
❖ faţă de acelaşi infractor să nu se mai fi dispus această soluţie procesual-penaiă (beneficul
acestei instituţii de individualizare) în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru
care este judecat (contează data săvârşirii infracţiunii în raport de care se ridică problema
acordării RAP, iar nu data judecării acesteia/pronunţării soluţiei) -> în aceste situaţii, cu
respectârăa condiţiilor specifice, s-af putea eventual dîspufie AAP sau condamnarea SEPS,
după caz;
❖ pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită să fie A sau î < 5 ani -> A poate fi
pedeapsă unică sau poate fi prevăzută alternativ cu î, în limitele menţionate (a se aveş în
vedere art. 187 CP);
❖ infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penaiă/judecată;
❖ infractorul să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului/identificării şi tragerii ia răspundere
penală a celorlalte persoane alături de care a comis infracţiunea {a autorului sau a unui
coparticipant, dacă cei faţă de care se ridică problema acordării RAP este participant, a par
ticipanţilor, dacă acesta este chiar autorul).
în caz de concurs de infracţiuni, RAP se poate dispune dacă pentru fiecare infracţiune con
curentă sunt îndeplinite condiţiile pentru RAP (inclusiv aprecierea oportunităţii recurgerii
la această măsură de individualizare, din partea instanţei). în acest caz, se va dispune, ca
NB regulă, un singur avertisment pentru toate Infracţiunile concurente. Nu se poate pronunţa
RAP pentru unele infracţiuni concurente, respectiv altă soluţie (AAP/condamnare cu sau
fără SEPS) pentru v.-': '
Infracţiunile comise în timpul minorităţii, pentru care s-au aplicat pedepse în baza dispo
ziţiilor Codului penai anterior, nu constituie impedimente pentrudispunerea RAP [art. 9
alin. (2) din Legea nr. 187/2012].
Potrivit art. 20 din Legea 143/2000, „(1) Dacă, până în momentul pronunţării hotărârii,
inculpatul menţionat la art. 19 respectă protocolul programului integrat de asistenţă a
r persoanelor consumatoare de droguri, instanţa de judecată poate dispune renunţarea la
NB aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite con
diţiile prevăzute la art. 80, respectiv art. 83 din Codul penal.
(2) Nerespectarea, pe durata termenului de supraveghere, a programului integrat de asis
tenţă a persoanelor consumatoare de droguri atrage în mod corespunzător aplicarea
dlşpozjţiîlor arţ 88 alin. (1) din Codul penal" -> caz special de dispunere a RAP. :
li Efecte
Art. 81. Avertismentul. (1) Când dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa aplică infractorului un avertisment.
(2) Avertismentul constă în prezentarea mo tivelor de fapt care au determinat renunţarea la aplicarea pedepsei si atenţionarea
infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.
(3) în caz de concurs de infracţiuni se aplică un singur avertisment.
O aplicarea avertismentului este obligatorie pentru instanţă în cazul dispunerii RAP;

O avertismentul va cuprinde, obligatoriu:
❖ motivele de fapt pentru care instanţa a decis să recurgă la RAP şi
Instituţii de individualizare a pedepsei 299
<* atenţionarea infractorului asupra:

• conduitei sale viitoare;
» consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni (de principiu, dispunerea
unei hotărâri de AAP sau de condamnare).
O dacă suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni, iar instanţa decide să pronunţe RAF (con
diţiile fiind întrunite raportat la fiecare infracţiune concurentă în parte, inclusiv evaluarea
oportunităţii), se va aplica un singur avertisment;
O avertismentul se execută de îndată, în şedinţa de judecată sau prin comunicarea unei copii de pe
hotărârea judecătorească (art 575 CPP).
Art. 82. (...) efectele renunţării la aplicarea pedepsei. (1) Persoana faţa de care s-a dispus renunţarea la aplicarea
pedepsei nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită.
(2) Renunţarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevă
zute în hotărâre. (...)
O nu vor exista decăderi, interdicţii, incapacităţi {care decurg, ca regulă, din pronunţarea unei hotă
râri de condamnare) -> nu poate interveni reabilitarea, pentru că instituţia reabilitării nu are
obiect în cazul RAP (aceasta vizează tocmai să înlăture interdicţia/decăderea/incapacitatea, care
în caz de RAP nu există);
O dat fiind că infracţiunea există şi a produs consecinţe juridice prin hotărârea de RAP:
❖ se pot aplica măsuri de siguranţă (cu atât mai mult cu cât aceste sancţiuni de drept penal se pot
aplica, ca regulă, chiar şi atunci când fapta comisă nu reprezintă - ca în acest caz - infracţiune);
❖ se pot stabili obligaţii civile în sarcina infractorului beneficiar ai RAP.
O nu se pot aplica pedepse de niciun fel: principale, accesorii sau complementare;
O nu există TS (spre deosebire de AAP sau SEPS), prin urmare, nu există instituţia revocării RAP
(cauzele de revocare sunt subsecvente apariţiei unei instituţii, spre diferenţă de cele de anulare,
astfel încât revocarea este indispensabil legată de o instituţie care să aibă un termen de
supraveghere pe parcursul căruia şă se poată pune problema nerespectării unor măsuri/obfi-
gaţiî/interdicţiî sau a comiterii unei noi fapte ilicite etc.);
O infracţiunea pentru care s-a dispus RAP nu poate fi:
❖ Ti al recidivei (nu există o condamnare);
❖ Ti al pluralităţii intermediare (nu există o condamnare).
& Anularea RAP113

Art. 82. Anularea (...) renunţării la aplicarea pedepsei. (...) (3) Daca în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a
hotărârii prin care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana faţă de care s-a luat această măsură
săvârşise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracţiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea
EX1 Pentru o privire comparativă asupra instituţiei anulării, în cazul renunţării la aplicarea pedepsei, amânării aplicării
pedepsei, suspendării sub supraveghere şi liberării condiţionate, a se consulta tabelul din anexa nr. 13.
msihii termen, renunţarea la aplicarea pedepsei se anulează şi se stabileşte pedeapsa pentru infracţiunea care a atras iniţial
renunţarea la aplicarea pedepsei, aplicănduse apoi, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau
pluralitate intermediară.
O premise/condiţii:
❖ persoana faţă de care s~a dispus RAP săvârşise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă
infracţiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă (chiar ulterior);
❖ noua infracţiune trebuie descoperită în termen de 2 ani de ia rămânerea definitivă a hotărârii
prin care s-a dispus RAP, chiar dacă hotărârea pentru aceasta se pronunţă ulterior acestui
moment (se discută în doctrină când este întrunită această condiţie a descoperirii noii
infracţiuni; de principiu, se apreciază că este vorba de simpla descoperire a infracţiunii
respective, nu neapărat şi de corelarea oficială a acesteia cu persoana infractorului).
O contează ca descoperirea să aibă loc în cei 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care
s-a dispus RAP; nu contează data ia care se stabileşte pedeapsa pentru infracţiunea descoperită,
care poate fi ulterioară celor 2 ani;
O paşi, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile:
❖ RAP se anulează din oficiu sau la sesizarea procurorului, de instanţa care judecă ori a judecat
în primă instanţă infracţiunea ce atrage anularea (art. 5811 CPP);
❖ se stabileşte pedeapsa pentru infracţiunea care a atras iniţial RAP;
❖ se aplică, după caz, dispoziţiile privitoare ia concursul de infracţiuni (de regulă)/recidivă/plu~
ralitate intermediară de infracţiuni (situaţii rare);
❖ în cazul concursului de infracţiuni, se poate dispune o soluţie de AAP cu privire la pedeapsa
rezultantă, dacă sunt îndeplinite condiţiile specifice AAP, în raport de întregul ansamblu
faptic comis [o soluţie distinctă tinde a se desprinde totuşi, în mod criticabil, din reglemen
tarea din art. 5811 CPP care dispune în alin. (2) a se pronunţa condamnarea pentru infrac
ţiunea pentru care se anulează RAP].
Controversă: dacă se poate dispune iarăşi RAP după o anulare a RAP iniţială. Argumentul
pentru un răspuns negativ: art. 82 alin. (3) CP, se referă !a „stabilirea" unei ;pedepse pentru
r* infracţiunea care atrage anularea RAP iniţială + art. 5811 alin. (2) CPP dispune că se
NB pronunţă condamnarea pentru infracţiunea pentru care s-a dispus iniţial RAP. Argumentul
pentru un răspuns pozitiv: echitatea - dacă erau judecate împreună, în caz de concurs de
infracţiuni cel puţin, se putea dispune RAP.
Nu se poate revoca RAP, deoarece nu există TS şi nici pedeapsă individualizată de către

r* instanţă!
Se poate face o paralelă cu instituţia renunţării ia urmărirea penală (art. 318 CPP) din
dreptul procesual penal.
II. AMÂNAREA APUCĂRII PEDEPSEI

Art 83. Condiţiile amânării aplicării pedepsei. (1) Instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei stabilind un ter
men de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 Ut. a) şi
Ut. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o munca neremunerată în folosul comunităţii;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru
înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că
aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă deter
minată.
(2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de
7 ani sau mai mare sau daca infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării
adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.
(3) Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage şi amânarea aplicării amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii în condiţiile
art. 62.
(4) Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei şi atenţionarea infractorului
asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile
de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
Noţiune - măsură de individualizare a aplicării pedepsei incidenţă în situaţia în care

instanţa consideră că; raportat la circumstanţele faptei şi fa persoana infractorului
major (instituţia nefiind aplicabilă nici minorilor infractori, nici persoanei juridice),
după stabilirea unei pedepse, nu se impune şi aplicarea imediată a acesteia, însă e
necesară supravegherea comportamentului infractorului pe o anumită durată.
O reprezintă o facultate pentru instanţă, iar nu o obligaţie, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege (instanţa trebuie să îşi motiveze decizia);
O se poate aplica doar persoanei fizice majore (minorului neputându-i-se aplica pedepse, nu se
poate nici amâna aplicarea lor, iar în cazul persoanei juridice nu există dispoziţii exprese care să
dispună extinderea beneficiului acestei instituţii şi asupra acestei categorii de infractori);
O nu constituie o soluţie de condamnare instanţa stabileşte, dar nu aplică o pedeapsă; repre
zintă un tip distinct de soluţie procesuaS-penală, fiind o hotărâre penală de sine-statătoare
(diferită de: condamnare; renunţare la aplicarea pedepsei; încetarea procesului penal; achitare) -
art. 396 CPP (este o instituţie cu dublă natură juridică de drept penal material, dar şi de drept
procesual-penal);
3 Criterii în funcţie de care se apreciază oportunitatea luării acestei măsuri:
*** persoana infractorului (criteriu subiectiv);
conduita infractorului anterior săvârşirii infracţiunii (criteriu de natură subiectivă care este
❖
apt de verificare în mod obiectiv};
(criteriu de natură subiectivă care este apt de verificare în mod obiectiv);
❖ posibilităţile infractorului de îndreptare (criteriu subiectîv/criterîu de natură subiectivă care
este apt de verificare în mod obiectiv).
O Condiţii;
❖ sine qua non - instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse (după ce aceasta a
fost stabîlită/determinată/conceptualizată/individualîzată) nu este necesară, dar se impune
supravegherea conduitei infractorului pentru o perioadă determinată (şi supunerea acestuia
la o serie de măsuri de supraveghere/eventual şi la unele obligaţii);
❖ pedeapsa stabilită (cea concretă, individualizată), inclusiv pedeapsa rezultantă fixată pentru
un concurs de infracţiuni, să fie A sau î < 2 ani;
❖ infractorul să nu fi suferit anterior o condamnare la pedeapsa î (aşadar o condamnare ante
rioară la o pedeapsă cu amenda NU este un impediment pentru dispunerea AAP) (nu con
tează nici forma de vinovăţie manifestată în comiterea infracţiunii pentru care s-a pronunţat
o asemenea condamnare definitivă, nici tipul/durata/cuantumui pedepsei dispuse), cu
excepţia:
• condamnărilor pentru fapte care nu mai sunt prevăzute de lege (dezincriminare) sau a
celor care au beneficiat de efectul de înlăturare a răspunderii penale produs de o amnistie
(postcondamnatorie) - pentru că în caz de amnistie antecondamnatorie NU mai există din
start o hotărâre de condamnare (se pronunţă soluţia încetării procesului penal);
• situaţiei în care a intervenit reabilitarea (de drept sau s-a acordat reabilitarea judecăto
rească) sau cel puţin $~a împlinit termenul de reabilitare (chiar dacă reabilitarea judecă
torească nu a fost solicitată/acordată).
❖ pedeapsa prevăzută de lege (pedeapsa abstractă) pentru infracţiunea săvârşită să fie A sau î
< 7 ani (egalitatea maximului special al î cu durata de 7 ani exclude respectiva infracţiune de
la beneficiul AAP, chiar dacă pedeapsa concret stabilită ar fi A sau î de cei mult 2 ani) -
art. 187 CP A poate fi pedeapsă unică sau poate fi prevăzută alternativ cu î, în limitele
menţionate;
❖ infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală/judecată;
❖ infractorul să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevăruiui/îdentificării şi tragerii la răspundere
penală a celorlalte persoane alături de care a comis infracţiunea (a autorului sau a unul
coparticipant dacă cel faţă de care se ridică problema acordării AAP este participant, a
participanţilor dacă acesta este chiar autorul).
❖ infractorul şi-a dat acordul (de principiu) pentru prestarea unei munci neremunerate în
folosul comunităţii îndeplinirea acestei condiţii este obligatorie, deoarece instanţa poate
să impună această obligaţie pe durata termenului de supraveghere (chiar dacă impunerea
efectivă a acestei obligaţii este facultativă pentru instanţă, acordul este obligatoriu).
AAP închisorii atrage şi amânarea aplicării amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii în ?
condiţHle săvârşirii faptei în considerarea unui folos material [pentru identitate de raţiune, |
r ■ se: apreciază untr-O: parte o doctrinei că această dispoziţie se aplică şi în cazul în care :
NB pedeapsa amenzii însoţeşte pedeapsa î în temeiul altui text legal. decât art. 62 CP/ precum j
este cazpi aplicării art. 39 alin. |1J lit. d) CP], ; ;
Infracţiunile, comise în timpul.minorităţii, pentru.care.Srauţaplicaf peêpse în: baza dispo- |

ziţiilor Codului penal anterior, nu constituie impedimente pentru dispunerea AAP [art, 9 i
alin. (2) din Legea nr. 187/2012].
Potrivit art. 20 din Legea 143/2000, „(1) Dacă, până în momentul pronunţării hotărârii,
inculpatul menţionat la art. 19: respectă protocolul: programului: integrat: de asistenţă a ;
:persoanelor consumatoare de droguri, instanţa de: judecată: poate -dispune renunţarea la ;
NB aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute la art, 80, respectiv art. 83 din Codul penal,
{2) Ne respecta rea, pe:: durata termenului de supraveghere, a -programului: integrat de ;
asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri atrage în mod corespunzător aplicarea ;
dispoziţiilor art. 88 alin. |l}diu Codifi penal" caz special dedjspuperea AAP;jA::.;
O sunt obligatorii (cumulativ}:

❖ prezentarea motivelor care au determinat dispunerea AAP;
❖ atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune
dacă:
* va mai comite infracţiuni, prevederea legală nu distinge între tipul infracţiunii, forma
acesteia, tipul de manifestare a vinovăţiei etc. (deşi, în materia revocării AAP, există
deosebiri după cum infracţiunea nou comisă pe durata termenului de supraveghere este
intenţionată, praeterintenţionată sau culpoasă);
* nu va respecta măsurile de supraveghere (a căror dispunere este obligatorie pe durata
termenului de supraveghere};
9 nu va executa obligaţiile (a căror dispunere este facultativă pentru instanţă} ce îi revin pe
durata TS.
Excepţii de Sa necesitatea îndeplinirii condiţiilor (mai puţin cea a consimţământului pentru j
prestarea unei munci în folosul comunităţii -> aspect controversat; oxlstă discuţii privind ;
împrejurarea aceasta; dacă -este sau nu o excepţie de la AAP/potenţial/dispusă în mod l
excepţional,: în baza unei dispoziţii speciale, lipsa acordului de prestare: a; muncii: nere- j
munerate în folosul comunităţii, cu atât mai mult cu cât dispunerea acestei obligaţii nu se j
NB impune instanţei în mod compuisiv):
- potrivit art. 378 alin. (5) C. pen.: „dacă, până la rămânerea: definitivă a hotărârii de con- |
; damnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune; după: caz; amânarea \
aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă ;
nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta"; j
- art. 380 alin, (3) C. pen.: „dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,
inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanţa dispune,: după .
caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,
chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta", ■
Prin Decizia nr. 24/2017, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, compl DCD pen., a stabilit că,
interpretarea: şi: aplicarea:: dispoziţiilor1art: S3 alinC(l) lit: b) din Codul penat şi art. 88
alin. (3) din Codul penal, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în termenul '
de supraveghere ai amânării aplicării unei pedepsei, atât pronunţarea soluţiei de condam- s
nare pentru noua infracţiune, cât şi revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt
NB obligatorii".
Desigur, pentru corecta aplicare a acestei Decizii, trebuie să se ţină cont de faptul că simpla
comitere a unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere al unei AAP nu conduce
automat !a revocarea acestei, existând ipoteze de revocare facultativă, dar şi ipoteze de
revocare obligatorie (însă şi acestea implică verificarea unor condiţii suplimentare) :Tj
jjUTermenul de supraveghere
Art. 84. Termenul de supraveghere. (1) Termenul de supraveghere este de 2 ani şi se calculează de la data rămânerii defi
nitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
(2) Pe durata termenului âe supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte
măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.
O termenul de supraveghere în cazul AAP este fix (2 ani), indiferent de cuantumul pedepsei A sau
durata pedepsei cu î stabilite;
£ pe durata TS, se execută obligatoriu:
❖ măsurile de supraveghere;
❖ acele obligaţii care au fost eventual impuse, facultativ, de instanţă - dacă au fost impuse
(chiar dacă aplicarea lor este o facultate pentru instanţă, executarea este o obligaţie pentru
infractor, atunci când au fost impuse);
❖ integral obligaţiile civile impuse de instanţă (dacă are posibilitatea obiectivă de a le achita),
până cu maximum 3 luni înainte de expirarea TS.
O nu se vor executa pedepse complementare pe durata TS în cazul AAP (nu s-a aplicat nicio
pedeapsă, nici principală, nici secundară; tocmai acesta este motivul pentru care numeroase
obligaţii ce se pot dispune pe durata termenului de supraveghere sunt similare pe conţinut cu
unele categorii de drepturi ai căror exerciţiu poate fi interzis în cadrul pedepsei complementare a
interzicerii exercitării unor drepturi.
2. Măsurile de supraveghere şi obligaţiile113
Arh 85. Măsurile de supraveghere şi obligaţiile. (1) Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-n
dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;,
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă,
(2) Instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre
următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în condiţiile sta
bilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul
zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor;
c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate
în colaborare cu instituţii din comunitate;
d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte per
soane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea;
fi să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de
instanţă;
g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
h) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei;
j) să nu ocupe sau să nu exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
(3) Pentru stabilirea obligaţiei prevăzute la alin. (2) Ut b), instanţa va consulta informaţiile puse la dispoziţie periodic de
către serviciul de probaţiune cu privire la posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probaţiune şi
la nivelul instituţiilor din comunitate.
(4) Când stabileşte obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. e)-g), instanţa individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii,
ţinând seama de împrejurările cauzei.
(5) Persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni
înainte de expirarea termenului de supraveghere.
O măsurile de supraveghere sunt prevăzute cumulativ (toate cinci):

♦î* impunerea lor de către instanţă este obligatorie;
❖ respectarea lor de către infractor pe durata termenului de supraveghere ai APP e obligatorie.
O obligaţiile -> nu sunt prevăzute cumulativ:
♦ > impunerea lor de către instanţă este facultativă;
❖ se pot impune niciuna/una/mai multe obligaţii (inclusiv toate 10, teoretic);
w Pentru o privire comparativă asupra obligaţiilor impuse de instanţă în termenul de supraveghere în cazul amânării
aplicării pedepsei, suspendării sub supraveghere sau liberării condiţionate şi a pedepselor complementare, a se consulta
tabelul din anexa nr. 9,
❖ respectarea lor de către infractor e obligatorie (dacă au fost aplicate).

O măsurile de supraveghere -> conţinut:
❖ să se prezinte la serviciul de probaţiune (potrivit unui grafic/program);
❖ să primească vizitele consilierului de probaţiune (programat sau inopinat);
❖ să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare > 5 zile şi întoarcerea (potrivit
art. 46 dîn Legea nr. 253/2013, este posibilă obţinerea acordului de părăsire a ţării, prin
încheiere, de la instanţa de executare - maximum 30 zile/an);
❖ să comunice schimbarea locului de muncă;
♦ > să comunice informaţii care să permită controlul mijloacelor dg existenţă.
O măsurile de supraveghere:
❖ se comunică serviciului de probaţiune;
❖ nu pot fi modificate;
❖ nu pot înceta anterior expirării termenului de supraveghere.
O obligaţiile (care pot fi dispuse - facultativ) conţinut:
❖ să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
❖ să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii (30-60 de zile, dacă starea de
sănătate îi permite);
❖ să frecventeze unul sau maî multe programe de reintegrare socială;
❖ să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
❖ să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a
comis infracţiunea sau cu anumite persoane/categorii de persoane ori să nu se apropie de
acestea;
❖ să nu se afle în anumite locuri sau ia anumite manifestări (sportive, culturale ori la alte
adunări publice);
❖ să nu conducă anumite vehicule;
❖ să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nîcio categorie de arme;
❖ să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei;
❖ să nu ocupe sau să nu exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit
pentru săvârşirea infracţiunii.
O obligaţiile:
❖ pot fi modificate (sporite/diminuate), se pot dispune altele noi pe parcursul termenului de
supraveghere sau pot înceta cele iniţial dispuse anterior împlinirii termenului de suprave
ghere (la sesizarea serviciului de probaţiune) şi pot înceta, cu excepţia:
* obligaţiile referitoare la plata integrală a obligaţiilor civile (dacă există posibilitatea înde
plinirii lor);
• termenului maxim de plată (3 luni înainte de expirarea TS).
Art 86. Supravegherea. (1) Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) Ut. c)-e) se comunică
serviciului de probaţiune,
(2) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art, 85 alin. (2) Ut. a)~c) şi alin, (5) se face de serviciul de probaţiune.
Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art 85 alin. (2) Ut. d)~j) se face de organele abilitate, care vor
sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare a acestora.
(3) Serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2)
lit. ah i), intr-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (n.n., este vorba despre o
eroare de exprimare din parte legiuitorului, căci în cazul A A P nu există condamnare, hotărârea de Â A P .fiind una
distinctă faţă de cea de condamnare).
(4) Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre
acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin;
c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expi
rarea termenului de supraveghere.
O supravegherea se efectuează de serviciul de probaţiune [direct, cu referire Ia obligaţiile prev. de

art. 85 alin. (2) lit. a)-c) şi alin. (5) CP] sau se efectuează de alte organe (abilitate), sub coordo
narea serviciului de probaţiune - art. 86 CP, art. 576 CPP, art. 47 ş.u. din Legea nr. 253/2013,
astfel, direct de către serviciul de probaţiune, în cazul:
❖ urmării unui curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
❖ prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii;
❖ frecventării unui sau mai multor programe de reintegrare socială;
♦ > îndeplinirii obligaţiilor civile.
O verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor se face de alte organe abilitate, care vor sesiza
serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare, în cazul:
♦ > supunerii măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
interdicţiei de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu
care a comis infracţiunea sau cu alte persoane ori de a se apropia de acestea;
❖ interdicţiei de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la
alte adunări publice;
♦ > interdicţiei de a conduce anumite vehicule;
<** interdicţiei de a deţine, folosi şi purta orice categorie de arme;
*2* interdicţiei de a părăsi teritoriul României fără acordul instanţei;
interdicţiei de a ocupa sau de a exercita funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a
folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
3 pe durata TS, se comunică serviciului de probaţiune:
♦ > schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea infracto
rului;
schimbarea locului de muncă al infractorului;
30S Drept penal. Partea generală
❖ informaţii care să permită controlul mijloacelor de existenţă ale infractorului.

O pe durata TS, serviciul de probaţiune are obligaţia de a sesiza instanţa, dacă:
❖ au intervenit motive care justifică:
» modificarea obligaţiilor impuse de instanţă nu a măsurilor de supraveghere, pentru că
măsurile de supraveghere sunt fixe şi cumulative, sau
® încetarea executării unora dintre obligaţii.
❖ persoana supravegheată:
® nu respectă măsurile de supraveghere sau
« nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îî revin.
❖ persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, în termenul
prevăzut de lege (cel mai târziu cu 3 iuni înainte de expirarea TS).
Art. 87. M odificarea sau încetarea obligaţiilor. (1) Daca pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive
care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa
dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare.
(2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când apreciază ca menţinerea
acestora nu mai este necesară.
O modificarea (sporirea/diminuarea) sau încetarea priveşte întotdeauna doar obligaţiile, niciodată

măsurile de supraveghere [care se execută întotdeauna integral - a se vedea şî art. 47 alin. {1}
teza finală din Legea nr. 253/2013];
O dintre obligaţii, executarea obligaţiilor civile NU poate fi modificată, iar încetarea lor nu se poate
dispune, spre deosebire de situaţia obligaţiilor dispuse în temeiul art. 85 alin. (2) CP;
O posibilităţile Instanţei:
❖ impunerea unor noi obligaţii sau
❖ sporirea/diminuarea condiţiilor de executare a celor existente sau
❖ încetarea executării unora dintre obligaţii anterior împlinirii termenului de supraveghere,
când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.
$i Efecte
A rt 90. Efectele amânării aplicării pedepsei. (1) Persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai
aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită,
dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi
nu s-a descoperit o cauza de anulare.
(2) Amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute
în hotărâre.
O efecte imediate -> se produc pe durata TS:

❖ nicio pedeapsă stabilită nu se execută (nici cea principală, nici cele accesoril/complementare,
dacă există);
♦ > se execută măsurile de siguranţă (care se pot dispune şi prin hotărârea de AAP, cu excepţia
confiscării extinse, care nu se poate dispune decât în anumite cazuri în care se pronunţă o
hotărâre de condamnare)/obligaţiiie civile;
măsurile preventive încetează de drept, chiar dacă hotărârea judecătorească este nedefini
tivă [art. 241 alin. (1 ) lit. b) CPP];
❖ dacă intervine revocarea/anularea AAP, efectele imediate se produc până la rămânerea
definitivă a hotărârii de revocare/anulare,
O efecte definitive se produc după expirarea TS, fără a fi intervenit anularea/revocarea acesteia:
❖ nu se mai aplică pedeapsa principală;
❖ nu se mai aplică pedepsele secundare dacă au fost stabilite;
❖ nu există decăderi, interdicţii, incapacităţi, dacă:
# nu s-a săvârşit o infracţiune până la expirarea TS, descoperită în TS {a se vedea ipoteza
revocării AAP);
• nu s-a dispus revocarea AAP;
» nu s-a dispus anularea AAP.
<♦ efectul definitiv este condiţionat şi de plata integrală a obligaţiilor civile, cu excepţia cazurilor
în care nu a existat posibilitatea obiectivă de a se achita acestea;
❖ efectul definitiv este similar reabilitării, în sensul că nu vor exista consecinţe ale comiterii
infracţiunii respective, sub formă de decăderi/interdicţii/incapacităţi (reabilitarea nu va
funcţiona în caz de AAP, căci nu are obiect - nu există consecinţe ale comiterii infracţiunii
care să fie înlăturate prin reabilitare).
4. Revocarea şi anularea amânării aplicării pedepsei*11
4.1. Revocarea
Art. 88. Revocarea am ânării aplicării pedepsei. (V Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana suprave
gheata, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă amânarea şi
dispune aplicarea şi executarea pedepsei.
(2) In cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile
civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, afară de cazul când
persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
(3) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie
depăşita, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui
termen, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării
amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni
(4) Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau revoca amânarea aplicării pedepsei. în
cazul revocării, dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
111 Pentru o privire comparativă asupra instituţiei anulării şi revocării, în cazul renunţării la aplicarea pedepsei, amânării
aplicării pedepsei, suspendării sub supraveghere şi liberării condiţionate, a se consulta tabelele din anexele nr, 12 şî 13.
în cazul RAP nu există revocare, ci doar anulare.
3i0 drept penal. Partea generată
O revocarea APP este de două tipuri:

❖ obligatorie;
❖ facultativă.
O situaţii de revocare obligatorie:
❖ pe parcursul TS persoana supravegheată, cu rea~credînţă, nu respectă măsurile de suprave
ghere;
❖ pe parcursul TS persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu execută obligaţiile impuse;
❖ pe parcursul TS [până cu maximum 3 luni înainte de expirarea termenului - caz în care se
declanşează procedura de revocare, însă infractorul va putea achita obligaţiile până la expi
rarea termenului de supraveghere, caz în care NU se va mai dispune revocarea - art. 88
alin. (2) CP şi art. 49 alin. (5) CP] persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile
civile;
* excepţie: în cazul obligaţiilor civile, persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să
le îndeplinească.
❖ după dispunerea AAP, în TS persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie
sau praeterintenţie, descoperită în TS, pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa
A sau î sau DET (deci, în general, condamnare la pedeapsă) contează ca infracţiunea (nu
neapărat şi identificat infractorul) să fie descoperită în TS, chiar dacă condamnarea are loc
după expirarea TS (poate fi şi o infracţiune progresivă, continuă, continuată sau de obicei);
în doctrină sunt: pu rt ate; di seuţii cu privi reia: ip ote za comiter ii în TS a unei infracţiuni
continue, continuate şi de obicei - NU şi pentru infracţiunea progresivă, unde e clar că se
consideră săvârşită în termen fapta atunci când se comite actul de executare în termen;
pentru infracţiunile celelalte, potrivit art. 154 alin. (2) CP, fapta penală s-ar considera
săvârşită la momentul epuizării, iar dacă acesta ar fi ulterior împlinirii termenului,
NB revocarea nu ar mai putea avea loc (nu s-ar verifica formal condiţia săvârşirii unei noi
infracţiuni în termen); din acest motiv, o parte a doctrinei apreciază ca în acest caz şi altele
similare (când; în beneficiu!: infractorului curg anumite termene cu efect pozitiv pentru
acesta), să sé aprec;iéze: că data: săvârşirii unei asemenea infracţiuni se modifică, fiind luat
în calcul momentul consumării, nu al epuizării.
Revocarea nu poate interveni decât dacă s-a dispus condamnarea pentru noua infracţiune,
NB în sensul în care se aplică pedepse pentru aceasta, : T
❖ urmare: instanţa revocă AAP şi dispune condamnarea şi aplicarea şi executarea pedepsei ->
se aplică regulile de la concursul de infracţiuni (deşi între comiterea primei infracţiuni şi
săvârşirea celei care conduce la revocarea AAP s-a interpus o hotărâre definitivă, aceasta NU
este una de condamnare, ci de AAP, astfel încât sunt întrunite condiţiile concursului de
infracţiuni).
O revocarea facultativă a AAP:

❖ se săvârşeşte din culpă o nouă infracţiune în cursul TS {infracţiunea trebuie să fie şi desco
perită în termen pentru a se putea dispune revocarea AAP) -> instanţa va decide dacă se
impune menţinerea AAP {când se pronunţă, de exemplu, şi pentru noua infracţiune, AAP -
caz în care vor curge în paralel cele două termene), sau nu (dacă pentru noua infracţiune se
dispune, de pildă, condamnarea cu executare, nu se poate menţine AAP în raport de prima
infracţiune, ci se impune revocarea acesteia).
r Dacă instanţa decide menţinerea AAP von curge în paralel două TS; Dacă:pentru b se j
NB dispune executarea pedepsei cu închisoarea, instanţa va revoca AAP. |
ţ+ Re vocarea pentru nerespectarea măsurilor/obiigaţiiiorpresupune/-^ intenţie directă; dacă I

NB nerespectarea -> cufpă/imposibilitate obiectivă m nuse poate dispune revocarea. ;/;;::: j
O nu există revocare dacă:

❖ neexecutarea se datorează imposibilităţii obiective de plată a obligaţiilor civile;
❖ persoana îşi îndeplineşte obligaţiile civile după sesizarea instanţei pentru revocare pe motivul
neachitării integrale a obligaţiilor civile, dar înainte de împlinirea TS.
Trin Decizia nr, 24/2017, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, compl. DCD pen., a stabilit că: „în ;
interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal şi art. 88 alin. (3) <
r din Codul penal, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de supra
NB veghere al amânării aplicării unei pedepsei, atât pronunţarea soluţiei de condamnare pentru ;
noua infracţiune, cât şi revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt obligatorii".
Reguli speciale în cazul abandonului de familie:

* dacă în TS ai AAP pentru abandon de familie este săvârşită o nouă infracţiune de aban
don de familie, nu se va dispune revocarea AAP, atunci când:
r - persoana îşi îndeplineşte obligaţiile în faza urmăririi penale -> cauză de nepedepsire (se
NB dispune clasarea/încetarea procesului penai, aşadar, nu va:fi: întrunită: condiţia de a se
pronunţa o hotărâre de condamnare chiar după expirarea TS);
- dacă persoana îşi îndeplineşte obligaţiile în faza judecăţii m instanţa trebuie să men
ţină AAP iniţială şi, pentru h, să dispună fie AAP, fie condamnarea SEPS.
4.2, Anularea AAP
Art. 89. Anularea am ânării aplicării pedepsei. (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că
persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea,
pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după
I caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
(2) în caz de concurs de infracţiuni, instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute în art. 83. Dacă $e dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la
data rămânerii definitive a hotărârii prin care s~a pronunţat anterior amânarea aplicării pedepsei.
premisă: în TS se descoperă că persoana a săvârşit o infracţiune anterior rămânerii definitive a

hotărârii judecătoreşti de AAP, pentru care s-a aplicat pedeapsa î (dispunerea unei A definitive
NU este suficientă) - indiferent de durată (afortiori, dacă se dispune detenţiunea pe viaţă), chiar
după expirarea TS;
O anularea este obligatorie (nu este lăsată la aprecierea instanţei);
O nu contează forma de vinovăţie, manifestată în comiterea infracţiunii care atrage anularea AAP
(poate fi intenţionată sau praeterintenţionată, dar, în tăcerea legii, şi o infracţiune din culpă va
produce acelaşi efect);
O se urmează, după caz, regulile de la:
❖ concursul de infracţiuni (dacă k nu era definitiv judecată) -> este posibilă dispunerea AAP
pentru pedeapsa rezultantă a concursului format din cele două sau mai multe infracţiuni (kşi
l2), iar TS începe să curgă în această ipoteză de la momentul pronunţării iniţiale a primei hotă
râri de AAP (nu de la data anulării, spre deosebire de anularea RAP), pentru că există TSÎn curs;
❖ recidivă (ii —Tirecidivă, la infracţiunea pentru care s-a dispus iniţial APP=T2recidivă);
❖ pluralitate intermediară de infracţiuni (ii = Ti pluralitate intermediară, tar infracţiunea pentru care s-a
dispUS iniţial AAP = T2pluralitate intermediară de infracţimi)-
O paşi (etape):
❖ se anulează prima hotărâre de AAP (cea iniţială);
❖ se stabileşte o pedeapsă rezultantă Între pedeapsa pentru care s-a dispus iniţial AAP şi
pedeapsa stabilită pentru cealaltă infracţiune;
♦ > dacă sunt întrunite condiţiile obiective şi subiective pentru aceasta, iar instanţa apreciază că
este oportun, va putea dispune o nouă AAP pentru pedeapsa rezultantă/finală de executat a
pluralităţii infracţionale emergente, al cărei TS va fî calculat de la data primei aplicări a AAP.
în cazul minorilor:
« dacă pe durata TS al AAP se:descoperă că majorul mai: săvârşise o infracţiune în minorat,
•pentru care s-a luat, chiar după expirarea TS, o măsură educativă privativă de libertate,
AAP se anulează, aplicându-se art 129 C. pen.;
NB * nu se va dispune anularea dacă măsura educativă aplicată este. neprivativă de libertate,
în acest caz, măsura educativă neprivatîvă de libertate se va executa alături de măsurile de
supraveghere/obligaţiile stabilite de instanţă.
Nu se execută pedepse complementare pe timpul TS al AAP (amânarea aplicării pedepsei

J “* principale se impune a fortiori şi asupra sancţiunilor penale secunda re, însă dacă se:dis-
NB pune revocarea/anularea AAP (fără redispunerea unei noi AAP pentru pedeapsa rezul
tantă, in acest din urmă caz), executarea acestora va urma regimul dreptului comun.
De exemplu,. a persoană a comis două infracţiuni concurente/ dar, fără ca primasâ fie ]
■descoperita, este judecat. definitiv pentru: a douafr pronunţându-seAA P. în cursul:75 ai
acesteia se descoperă prima infracţiune concurentă comisa,:pentru care se aplică pedeapsa
.închisorii, urmând a se anuia AAP.
îii. s u s p e n d a r e a e x t d i i f c i i s i la s U p r â v W h b r e
Ari. 91. Condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere. (1) Instanţa poate dispune suspendarea execută
rii pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în
uri, 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru
înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că
aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este
necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
(2) Când pedeapsa închisorii este însoţită de pedeapsa amenzii aplicate în condiţiile ari. 62, amenda se execută chiar dacă
executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.
(3) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă:
a) pedeapsa aplicată este numai amenda;
b) aplicarea pedepsei a fost iniţial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată;
c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi
tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.
(4) Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum şi a celor ce au determinat suspendarea
executării pedepsei şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va
mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata
termenului de supraveghere.
Noţiune - măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei aplicabilă în

situaţia în care instanţa consideră că, raportat ia circumstanţele faptei penale comi
se şi ale infractorului, după stabilirea unei pedepse u închisoarea (în anumite limite)
şi aplicarea acesteia printr-o hotărâre de condamnare, nu se impune executarea
pedepsei în regim de detenţie (executarea propriu~zisâ a pedepsei), dispunând sus
pendarea executării şi supravegherea comportamentului infractorului pe o anumită
durată (termen de supraveghere).
3 reprezintă o facultate pentru instanţă, iar nu o obligaţie, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege {instanţa trebuie să motiveze opţiunea);
3 se poate aplica doar persoanei fizice majore {minorului neputându-i-se aplica pedepse, nu se
poate nici suspenda executarea !or; persoana juridică nu poate fi sancţionată penal ia nivel prin-
cipşl ttecât cil amenda, aşadar nici acesteia nu i se poate apliCfe Suspendarea sub supraveghere a
executării, care este limitată şi în cazul majorului doar la anumite pedepse cu închisoarea);
O este o formă de individualizare a executării pedepsei stabilită şi aplicată printr~o hotărâre de
condamnare (nu este un tip de soluţie procesual-penală de sine-stătătoare, autonomă, distinctă,
aşa cum sunt RAP şi AAP) instanţa stabileşte şi aplică o pedeapsă, dar suspendă executarea
acesteia pe durata unui TS;
O Criterii în funcţie de care se apreciază oportunitatea luării acestei măsuri:
persoana infractorului (subiectiv);
❖ conduita infractorului anterior săvârşirii infracţiunii (subiectiv, dar apt de percepere într-o
manieră obiectivă);
(subiectiv, dar apt de percepere într-o manieră obiectivă);
❖ posibilităţile infractorului de îndreptare (subiectiv, la aprecierea motivată a instanţei).
Exemplu: „referitor la modalitatea de executare, se apreciază că sunt întrunite cumulativ con
diţiile impuse de acest text legai întrucât inculpatul nu a mai fost condamnat anterior;
neavând antecedente penale, fapta a fost comisă numai datorită faptului că partea vătă
mată l-a urmat pe inculpat; după ce acesta şi~a manifestat expres intenţia de a pune capăt
conflictului declanşat tot de partea vătămată, prin părăsirea locului incidentului parte vătă
mată care a continuat să aibă o atitudine agresiva faţă de inculpat, în prezenţa concubinei
sale, ceea ce a condus ia reţinerea circumstanţei atenuante a provocării în favoarea incul
patului, atitudinea inculpatului ulterior comiterii faptei în sensul că s-a deplasat ia spitalul
unde partea vătămată era internată pentru a se interesa de starea sa, aspecte ce conduc la
concluzia că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi chiar fără
executarea pedepsei, acesta nu va mai comite şi alte fapte penale" (C.A. Constanţa, dec.
nr. 87/P din 13 octombrie 2009, www.portai.just.ro).
O Cazuri speciale:
❖ art. 378 alin. (5) şi art.380 alin. (3) CP la alegere, SEPS sau AAP chiar fără condiţii
îndeplinite - sunt discuţii dacă se compensează orice condiţie sau dacă poate lipsi şi acordul
de prestare a muncii neremunerate - caz în care sunt iarăşi discuţii: unii consideră că se va
dispune în acest caz SEPS fără obligaţia de muncă, alţii că se va dispune AAP, căci la SEPS este
de esenţa instituţiei munca.
O Condiţii:
❖ sine qua non - instanţa apreciază că executarea pedepsei aplicate nu este necesară, dar se
impune supravegherea conduitei infractorului pentru o perioadă determinată;
❖ pedeapsa aplicată, inclusiv pentru un concurs de infracţiuni (pedeapsa rezultantă), să fie î < 3
ani;
❖ nu contează pedeapsa prevăzută de lege, doar cea aplicată (nu se impune condiţie de
gravitate abstractă a infracţiunii comise, ca în căzui RAP şi AAP);
Instituţii de individualizare a pedepsei 3X5
❖ pedeapsa aplicată nu poate fi numai amenda (poate fi prevăzută de lege Î/A, dar instanţa
trebuie să se fi orientat spre pedeapsa î sau pedeapsa îînsoţită de pedeapsa A);
❖ aplicarea pedepsei să nu fi fost iniţial amânată, amânare care a fost ulterior revocată;
❖ infractorul să nu fi suferit anterior o condamnare la pedeapsa î > 1 an (pentru o infracţiune
intenţionată sau praeterîntenţionată), cu excepţia:
• faptelor care nu mai sunt prevăzute de lege (dezincriminare) sau a infracţiunilor care au
fost amnistiate (postcondamnatoriu; în caz de amnistie antecondamnatorie, nu ar mai
exista, ab initio, o condamnare anterioară de care să nu se ţină seama, soluţia instanţei în
cazul respectiv fiind încetarea procesului penal);
• situaţiei în care a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească (acordată efectiv)
sau s-a împlinit termenul de reabilitare;
9 faptei pentru care s-a dispus o soluţie de RAP (pentru că nu este o soluţie de condam
nare);
9 faptei pentru care s-a dispus o soluţie de AAP (nu este o soluţie de condamnare);
• faptei care a fost săvârşită din culpă.
♦ > infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală/judecată;
♦ > infractorul să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevăruiui/identificăril şi tragerii la răspundere
penală a autorului (dacă este vorba despre un participant) ori a participanţiior/copartici-
panţilor (dacă este autor sau participant);
infractorul şi-a dat acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii
-> îndeplinirea acestei condiţii este obligatorie, deoarece instanţa trebuie să impună această
obligaţie ca regulă, există şi excepţii asupra cărora se discută în doctrină (cu excepţia situaţiei
în care raţiuni medicale obiective împiedică pe condamnat să presteze munca în folosul
comunităţii),
Când pedeapsa î este însoţită de pedeapsa A, A se execută chiar dacă executarea pedepsei
închisorii a fost suspendată sub supraveghere, soluţie valabilă şi atunci când A care
însoţeşte închisoarea a fost dispusă în temeiul art. 62 CP, dar şi;atunci:când a fost aplicată
NB în baza altui text legal, de exemplu, art. 39 alin, (1) fit. d) CP :[I.C.CJ., compl. Rit, Decizia
nr. 4/2020, www.scj.ro].
Infracţiunile comise în timpul minorităţii, pentru care s-au aplicat pedepse în baza dispo
r* ziţiilor Codului penal din 1968 nu constituie impedimente pentru dispunerea SEPS [art, 9
NB
alin. (2) din legea nr, 187/2012],
O sunt obligatorii (cumulativ):

❖ prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea;
❖ prezentarea motivelor ce au determinat SEPS;
atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune

dacă:
« va mai comite infracţiuni;
® nu va respecta măsurile de supraveghere;
• nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata TS.
Prin Decizia nr.;Î2/2di9 ţ y , Of. nr. 481 din Î3 iunie 20191 înalta Curte de Casaţie şi
iustiţie; Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit i
că: „indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în eursuI termenului
de încercare, regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza
NB art. 81 din Codul penai din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, printr-o
hotărâre pronunţată după 01 februarie: 2014, se menţine şi după mirarea m V l g U d î K a
Codului penai actual, inclusiv sub aspectul revocării sau anularii acesteia, fiind cel prevăzut
de Codul penal din 1969".
Prin Decizia nr. 4/2020 (M Of. nr. 211 din 16 martie ¿0201 înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, a stabilit că: „în inter
r pretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Codul penal,
NB când pedeapsa amenzii se adaugă pedepsei închisorii, amenda penală se execută, chiar
dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere".
li Termenul de supraveghere
Art, 92. Termenul de supraveghere. (1) Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de
supraveghere pentru condamnat si este cuprinsa între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate.
(2) Termenul âe supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s~a pronunţat suspendarea executării pedepsei
sub supraveghere a rămas definitivă.
(3) Pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile
ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.
O TS nu este fix {ca la AAP), ci variabil între 2 şi 4 ani, > cu pedeapsa aplicată (din TS nu se
deduce durata măsurilor preventive privative de libertate; de principiu, graţierea nu produce
efecte asupra termenului de supraveghere);
O ia TS nu se adaugă pedeapsa aplicată;
O pe durata TS se execută obligatoriu:
❖ măsurile de supraveghere;
❖ obligaţiile stabilite de instanţă;
în cazul SEPS, separat de obligaţia condamnatului de a achita integrai obligaţiile civile, este
obligatorie dispunerea a minimum două obligaţii pe durata TS: prestarea ;unei munci
neremunerate în folosul comunităţii [art. 93 alin. (3) CP] şi minim o obligaţie (ia alegerea
instanţei) ■ diptrecetep^
❖ integral obligaţiile civile, cu până ia punctul în care mai sunt 3 luni înainte de expirarea TS;
❖ pedepsele complementare (pedepsele accesorii nu se execută).
ţri-n becizia nr, l3/20l9 (M. Of. nr. 479 din Î2 iunie; 20i9|; înalta; Curte;-de; Casaţie. şt I
Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor ohestium de drept.în materie a stabilit că: Jn l
cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmată de suspendarea sub supraveghere a ;
r executării pedepsei principale rezultante, termenul; de; supraveîere>:: stabi:Nt .potrivit l
NB dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii i
prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a - executării - pedepsei: principaleM
rezultante'". ]
ţi Măsurile de supraveghere şi obligaţiile111

Art. 93. Masurile de supraveghere fi obligaţiile. (1) Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să
respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) sa primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) sa anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei si orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
(2) Instanţa impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate
c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
(3) Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremuneraiă în folosul comunităţii pe o
perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazid în care, din cauza stării de sănătate,
nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor.
(4) Pentru stabilirea conţinutului obligaţiei prevăzute la alin. (3), instanţa va consulta informaţiile puse la dispoziţie periodic
de către serviciul de probaţiune cu privire la posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probaţiune
şi la nivelul instituţiilor din comunitate.
(5) Condamnatul trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu
3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
O măsurile de supraveghere -> sunt prevăzute cumulativ (toate cinci - în esenţă, aceleaşi ca ia
AAP):
❖ impunerea lor de către instanţă este obligatorie;
❖ respectarea lor de către infractor e obligatorie.
hi Pentru o privire comparativă asupra obligaţiilor impuse de instanţă în termenul de supraveghere în cazul amânării
tabelul din anexa nr. 9.
O obligaţiile nu sunt prevăzute cumulativ:

❖ impunerea celor prevăzute în art 93 alin. (2) CP de către instanţă este obligatorie, instanţa
putând alege dintre acestea una sau mai multe (minimum una, maximum toate patru) cu
excepţia prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii, care se impune în mod
obligatoriu [art. 93 alin. (3) CP], afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate
presta această muncă;
❖ respectarea lor de către infractor e obligatorie.
O măsurile de supraveghere -> conţinut:
❖ să se prezinte la serviciul de probaţiune;
❖ să primească vizitele consilierului de probaţiune;
❖ să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare > 5 zile (spre deosebire de
cazul AAP, aici nu se mai prevede expres faptul că trebuie să fie indicată şî întoarcerea);
❖ să comunice informaţii care să permită controlul mijloacelor de existenţă.
O măsurile de supraveghere:
❖ nu pot fi modificate pe parcursul TS;
❖ nu pot înceta anterior împlinirii TS.
3 obligaţiile conţinut:
❖ să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială;
❖ să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
❖ să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei,
O obligaţie esenţială -> condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe
o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile (durata este superioară celei a obligaţiei corelative din
cazul AAP, care în plus este şi facultativă spre dispunere), în condiţiile stabilite de instanţă, afară
de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă;
O obligaţiile:
❖ pot fi modificate (sporite/dîminuate), pot fi impuse unele noi şi pot înceta anterior ţreceriî
TS, cu excepţia:
• obligaţiilor referitoare la plata integrală a obligaţiilor civile;
• termenului maxim de plată (până cu 3 luni înainte de expirarea TS);
» prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii (ca regulă nu poate fi
modificată, dar executarea ei ia sfârşit la data la care se împlineşte durata pentru care a
fost dispusă, care poate fi anterioară - de regulă este: art. 57 alin. (1) Legea nr. 253/2013
- momentului ajungerii la final a TS.
Art. 94- Supravegherea condamnatului. (1) Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1)
lit c)-e) se comunică serviciului de probaţiune.
(2) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) şi lit. b), alin. (3) şi alin. (5) se face de serviciul
de prohaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. c) şi Ut. d) se face de organele
abilitate, care vor sesiza serviciul de prohaţiune cu privire la orice încălcare a acestora.
(3) Serviciul de prohaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2)
lit. a) şi lit- b), precum şi alin. (3) intram termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
(4) Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de prohaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţa, fie încetarea executării unora dintre
acestea;
h) persoana supravegheata nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile care îi
revin;
c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expi
rarea termenului de supraveghere.
O supravegherea se efectuează fie direct/nemijlocit de către serviciul de prohaţiune, fie de către

alte organe (autorităţi/instituţii abilitate}, sub coordonarea serviciului de probaţiune, astfel,
direct de către serviciul de probaţiune, în cazul:
❖ frecventării unui sau mai multor programe de reintegrare socială;
❖ prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii;
❖ îndeplinirii obligaţiilor civile.
O verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor se face de alte organe abilitate, care vor sesiza
supunerii ia măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală;
❖ interdicţiei de a părăsi teritoriul României fără acordul instanţei [acest acord se poate obţine
de ia instanţa de executare, pentru maximum 30 de zile/an (art. 46 din Legea nr. 253/2013].
pe durata TS, se comunică serviciului de probaţiune:
❖ schimbarea locuinţei şi orice deplasare a infractorului care depăşeşte 5 zile;
❖ schimbarea locului de muncă al infractorului;
♦ > informaţii care să permită controlul mijloacelor de existenţă ale infractorului.
O serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor privind:
♦ > pregătirea şcolară/calificarea profesională/reintegrarea socială şi
*> munca neremunerată în folosul comunităţii.
® într-un termen cât mai scurt de ia data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
5 pe durata TS, serviciul de probaţiune are obligaţia de a sesiza instanţa, dacă:
❖ au intervenit motive care justifică:
9 modificarea obligaţiilor impuse de instanţă 4 nu a măsurilor de supraveghere, pentru că
măsurile de supraveghere sunt fixe şi cumulative, sau
® încetarea executării unora dintre obligaţii.

+> persoana supravegheată:
® nu respectă măsurile de supraveghere sau
® nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.
❖ persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, în termenul
prevăzut de lege (până cu 3 luni înainte de expirarea TS).
Art. 95. M odificarea sau încetarea obligaţiilor. (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive
care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare 3 celor existente, instanţa
dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de îndreptare.
(2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora
nu mai este necesară.
O modificarea sau încetarea priveşte întotdeauna obligaţiile, niciodată măsurile de supraveghere;

O dintre obligaţii, cele civile nu pot fi modificate, iar încetarea lor nu se poate dispune;
O posibilităţile instanţei:
❖ sporirea/diminuarea condiţiilor de executare a celor existente sau
❖ încetarea executării unora dintre obligaţii, când apreciază că menţinerea acestora nu mai
este necesară.
Nu constituie modificare a obligaţiilor încuviinţarea de a părăsi temporar teritoriul ţării.

NB
3. Efecte
Art. 98. Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere. (1) în cazul în care condamnatul nu a săvârşit o
nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării
pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauza de anulare, pedeapsa se consideră executata.
(2) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu produce efecte asupra măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile
prevăzute în hotărârea de condamnare.
O efecte imediate se produc pe durata TS:

❖ NU se execută pedeapsa principală a închisorii dispusă, pedeapsa amenzii (individuală sau
aplicata alături de pedeapsa închisorii), se vor executa pedepsele complementarele stabilite
[interzicerea exercitării unor drepturi = art. 68 alin. (1) lit. b) CP; publicarea hotărârii de
condamnare = art. 70 CP; degradarea militară nu este incidenţă - regimul facultativ vizează
pedepse de minimum 5 ani închisoare, dispuse concret, iar SEPS nu poate viza decât pedepse
de maximum 3 ani închisoare] dacă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării
unor drepturi este dispusă pe durata maximă ~ 5 ani, iar TS al SEPS < 4 ani, această pedeapsă
complementară se va executa şi după expirarea TS (pe o parte din durata termenului de
reabilitare de drept);
<* se execută măsurile de siguranţă/obiigaţiile civile;

♦ > măsurile preventive încetează de drept, chiar dacă hotărârea judecătorească este nedefini
tivă [art. 241 alin. (1) lit. b) CPP];
♦ > dacă intervine revoca rea/a nu larea SEPS, efectele imediate se produc până la rămânerea
definitivă a hotărârii de revoca re/a nu la re.
O efecte definitive -> se produc după expirarea TS (fără revocare/anulare):
♦ > pedeapsa se consideră executată, dacă:
» nu s-a săvârşit o infracţiune până la expirarea TS, descoperită în TS (a se vedea ipotezele
revocării};
* nu $~a dispus revocarea;
« nu s-a dispus anularea.
❖ la expirarea TS începe să curgă termenul de reabilitare (numai de drept, chiar dacă instanţa a
stabilit o pedeapsă cu î > 2 ani, art. 165 CP).
4. Revocarea şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere1*1

4.1. Revocarea
Arh 96. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere . (1) Dacă pe parcursul termenului de suprave
ghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori
stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.
(2) Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile
stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte
că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
(3j Dacă pedeapsa amenzii care a însoţit pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62 nu a fost executată şi a fost înlocuită cu
pedeapsa închisorii potrivit art. 63 alin. (2) sau art. 64 alin. (5) şi alin. (6}, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea
pedepsei, la care se adaugă pedeapsa închisorii care a înlocuit amenda.
(4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împli
nirea termenului si pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen,
instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.
(5) Pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la
recidivă sau la pluralitatea intermediară.
(6) Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau revoca suspendarea executării pedepsei
sub supraveghere. în cazul revocării, dispoziţiile alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
3 Revocarea SEPS este de două tipuri:

* obligatorie;
*> facultativă.
il] Pentru o privire comparativă asupra instituţiei anulării şi revocării, în căzui renunţării ia aplicarea pedepsei, amânării
Micarii pedepsei, suspendării sub supraveghere şi liberării condiţionate, a se consulta tabelele din anexele nr. 12 şi 13,
O revocarea obligatorie:
❖ pe parcursul TS persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de suprave
ghere;
❖ pe parcursul TS persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu execută obligaţiile impuse;
❖ pe parcursul TS (până la punctul în care mai sunt doar 3 luni până la expirarea TS - în acest
caz, se declanşează procedura de revocare, dar condamnatul poate îndeplini această obli
gaţie până la expirarea termenului, caz în care NU se mai dispune revocarea) persoana supra
vegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile;
• excepţie: în cazul obligaţiilor civile, persoana dovedeşte că nu a avut nîcîo posibilitate să
le îndeplinească.
❖ dacă A care a însoţit î nu a fost executată şi a fost înlocuită cu î care se adaugă la pedeapsa î a
cărei executare a fost iniţial suspendată [art. 96 alin. (3) CP];
❖ dacă, după pronunţarea condamnării cu SEPS, persoana supravegheată a săvârşit o nouă
infracţiune, cu intenţie sau praeterîntenţie, descoperită în TS, pentru care s-a pronunţat o
condamnare la pedeapsa î, NU altă soluţie şi NU pedeapsa A -> contează să fie descoperită
(infracţiunea, nu neapărat şi identificat infractorul) în TS, chiar dacă are ioc condamnarea
după expirarea TS (poate fi o infracţiune continuă, continuată, progresivă sau de obicei
consumată în termenul de încercare şi epuizându-se după aceasta);
In doctrină sunt purtate discuţii cu privire Ia ipoteza comiterii în TS a unei infracţiuni

continue, continuate şi de obicei - NU şi pentru infracţiunea progresivă, unde e clar că se
consideră săvârşită în termen fapta atunci când se comite actul de executa re în termen;
pentru infracţiunile celelalte, potrivit art. 154 alin. (2) CP, fapta penală s-ar considera
r* săvârşită la momentul epuizării, iar dacă acesta ar fi ulterior împlinirii termenului, revo
NB carea nu ar mai putea avea loc (nu s-ar verifica formal condiţia săvârşirii unei noi infrac
ţiuni în termen); din acest motiv, o parte a doctrinei apreciază că în acest caz şi altele
similare (când în beneficiul infractorului curg anumite termene cu efect pozitiv pentru
acesta), să se aprecieze că data săvârşirii unei asemenea infracţiuni se modifică, fiind luat
în calcul momentul consumării, nu al epuizării.
urmare: instanţa revocă SEPS şi dispune executarea efectivă a pedepsei:

® în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni, se aplică regulile de la recidiva postcondam-
natorîe sau de la pluralitatea intermediară de infracţiuni (pentru că noua infracţiune este
comisă după o condamnare definitivă la o pedeapsă, înainte ca aceasta să fie considerată
ca executată);
« în situaţia A neexecutate care a însoţit?, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei
î şi dispune executarea acestei pedepse la care se adaugă pedeapsa închisorii care a
înlocuit amenda [se va executa pedeapsa rezultată din cumulul aritmetic a! celor două,
fără a se putea depăşi, desigur, maximul generai al pedepsei închisorii - 30 ani - art 2
alin. (3) CP].
O revocarea facultativă:
infracţiunea nouă se săvârşeşte din culpă în cursul TS -> instanţa va decide dacă se impune
menţinerea SEPS sau dacă aceasta se va revoca; menţinerea SEPS este relativ -“ facultativă,
căci în unele situaţii NU este posibilă menţinerea SEPS, ci trebuie revocată - de pildă, dacă
pentru noua infracţiune se dispune condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate cu exe
cutare (cu executare efectivă), NU este posibilă menţinerea SEPS pentru pedeapsa corespun
zătoare infracţiunii anterioare (infractorul condamnat nu poate fi, în aceiaşi timp, privat legal
de libertate în executarea unei pedepse, cât şi considerat în stare de libertate, într-un TS al
unei SEPS).
trebuie ca executarea pedepsei pentru b să fie, la rândul ei, dispusă printr-o condamnare
cu SEPS.
r Pentru b nu se poate dispune AAP/RAP, pentru că k ~ condamnare la pedeapsa cu;
NB Vor curge în paralel două TS, câte unul pentru fiecare SEPS.
Dac| ipstanţa dispune executarea în detenţie pentru b, trebuie să revpce SEPS.:
J“* Nerespectarea măsurilor de supraveghere/obligaţiilor -> intenţie; dacă nerespectarea ->

NB culpă/imposibilitate obiectivă -> nu se poate pronunţa revocarea.
O nu există revocare dacă:

❖ neexecutarea se datorează imposibilităţii obiective de îndeplinire a măsurilor de suprave
ghere/obligaţiilor (inclusiv celor civile); de exemplu: „fapta condamnatului de a nu se prez
enta la Serviciul de probaţiune la data şi locul stabilit nu poate fi considerată de rea-credinţă
atâta timp cât acesta anunţă pe consilierul serviciului prin acte doveditoare, fără a fi prezent,
că suferă de o boală de care se tratează în afara ţârii. (...) nu a avut o atitudine sfidătoare de
natură să atragă revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei" (C.A. Oradea, dec.
nr. 243/R din 5 martie 2012, www.portal.just.ro).
❖ persoana îşi îndeplineşte obligaţiile civile după sesizarea instanţei pentru revocarea SEPS (pe
motiv că nu a fost integral efectuată stingerea obligaţiilor civile până la atingerea momentului
până la care mai sunt doar 3 luni până la împlinirea termenului), dar înainte de împlinirea TS.
Reguli speciale în cazul abandonului de familie: .-

- dacă în TS a! SEPS pentru abandon de familie este săvârşită o nouă infracţiune de aban
don de familie (cu intenţie), nu se va dispune revocarea SEPS, atunci când:
; ” infractorul con damnat anterior pentru abandon de fam ii ie: cu SEPS îşi îndep Uneşte
F*
obligaţiile în f âza:urm ărîrii p ena!e: cau ză de nep ed eps ire (se pronunţă sol uţi aci asar ii
NB
- nu este îndeplinită condiţia de a se pronunţa o condamnare; pentru: infracţiunea
Ţ comisă în TS, chiar după împlinirea acestuia);
* persoana îşi îndeplineşte obligaţiile în faza judecăţii -> instanţa trebuie: să menţină j
SEPS iniţiala şi pentru b să dispună condamnarea cu SEPS.
bezlegarea unor chestiunii de drept: Prin Decizia nr. ill^ o is , înalta Curte de:: Casaţie şi .
Justiţie a st abilît;că/ ^învaâîicareâidis po ziţ siior a rt.| 5 din Codul penal, conform Deciziei Curţii '
Constituţionale nr. 265/2014, în căzui pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune .
psntru care, potrivit;Codului penal anterior, a: fost apiicatăprintr-o hotărâre definitivă o
pedeapsă cu: suspendarea sub supraveghere- a executării: pedepsei, potrivit art. 861 din
Codul penai anterior, şi o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care fegea
penală mai favorabilă; este: considerată legea nouă, stabilirea şi executarea; pedepsei
rezultante în urma revocării: suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 9$
alin. (4:) şi {5} din Codul penal".
4.2. Anularea
Art. 97. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere
se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus
suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează,
aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
(2) în caz de concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediară, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei
rezultante, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 91. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supra
veghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pro
nunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
O premisă: în TS se descoperă că persoana a săvârşit o altă infracţiune anterior rămânerii definitive

a hotărârii definitive cu SEPS, pentru care $~a aplicat pedeapsa cu î (indiferent de durată), chiar
după expirarea TS;
S anularea este obligatorie;
O nu contează forma de vinovăţie manifestată în comiterea infracţiunii;
O se urmează, după caz, regulile de la:
❖ concursul de infracţiuni (dacă h nu era definitiv judecată la momentul comiterii b);
❖ recidivă (I pentru care s-a dispus eronat SEPS = T 2recidivă);
❖ pluralitate intermediară de infracţiuni (1 pentru care s-a dispus eronat SEPS = I 2 pluralitate
intermediară);
❖ în cazul concursului/piuralităţii intermediare de infracţiuni (nu şi în cazul recidivei), şe poate

dispune SEPS pentru pedeapsa rezultantă (pentru întregul ansamblu faptic format din li şi I2),
dar numai dacă această pedeapsă întruneşte ea însăşi condiţiile de dispunere a SEPS, iar TS
începe pentru aceasta să curgă de la momentul pronunţării iniţiale asupra primei SEPS (nu de
ia data anulării, spre deosebire de anularea RAP), pentru că există deja un TS în curs;
❖ în cazul în care pedeapsa pentru ii este A.
O paşi:
❖ se anulează SEPS;
❖ se stabileşte o pedeapsă rezultantă (pentru că nu e neapărat contopire = cumul juridic, poate
fi şi cumul aritmetic sau absorbţie) pentru care s-a dispus iniţial SEPS şi pedeapsa stabilită
pentru noua infracţiune (după caz, potrivit regulilor specifice sancţionării de la concursul de
infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară de infracţiuni).
În situaţia tn care sunt incidente aţâţ anularea, cât şi revocarea SEPS,jnstanţ3/va pronunţa; I
r doar anularea (cronologic, aceasta are prioritate, iar ulterior anulării 5EPS, nu mai există o \
NB instituţie care să .poată fi revocată)115. ■ i
113A se vedea şi I.C.CJ., compi. RIL, Decizia nr. 42/2008, încă aplicabilă, mutatis mutandis.
:
18 U
A n e x a n r . 11
"RENUNŢARE LA APUCAREA PEDEPSEI ; ĂlMĂNĂREÂ APLICĂRII PEDEPSEI J SUSPENDAREA SUB SUPRAVEGHERE j

(RAP) fAAP) - ■ 1 :; ■■■, ■ ■■■::: ■■■■■ ■ ■ ■■■■■■■■ ■■■■■
» instanţa renunţă la aplicarea ® instanţa amână aplicarea pedepsei « instanţa suspendă sub supraveghere
pedepsei ÎNCHISORII/AMENZII; AMENZII/ÎNCHISORII < 2 ani; executarea pedepsei închisorii < 3 ani;
« numai faţă de PF majoră, nu faţă de ® numai faţă de PF majoră, nu faţă de ® numai faţă de PF majoră, nu faţă de
PF minoră/PJ; PF minoră/PJ; PF minoră/PJ;
* NU este o soluţie de condamnare; • NU este o soluţie de condamnare; « este o soluţie de condamnare;
• instanţa nu stabileşte o pedeapsă, ® instanţa stabileşte pedeapsa, dar nu ® instanţa stabileşte şi aplică pedeapsa,
nici nu aplică o pedeapsă; aplică pedeapsa, ci amână aplicarea dar suspendă executarea pe durata
pe un TS; unui TS;
• pedeapsa prevăzută de lege: ® pedeapsa prevăzută de iege: • pedeapsa prevăzută de lege: oricare;
AMENDĂ/ÎNCHISOARE < 5 ani; AMENDĂ/ÎNCHISOARE < 7 ani STRiCT;
• AMENDA poate fi unică sau alter ® AMENDA poate fi unică sau alter
nativă cu ÎNCHISOAREA < 5 ani; nativă cu ÎNCHISOAREA < 7 ani;
• instanţa nu stabileşte nicio ® pedeapsa stabilită, inclusiv la concurs « pedeapsa stabilită, inclusiv pedeapsa
pedeapsă, ca la AAP/SEPS, dar de infracţiuni = pedeapsa rezultantă: rezultantă în caz de concurs de
infracţiunea trebuie să aibă o AMENDĂ/ÎNCHISOARE < 2 ani; infracţiuni: ÎNCHISOARE < 3 ani;
gravitate redusă (în • pedeapsa stabilită poate fi chiar şi « pedeapsa stabilită NU poate fi numai
abstract/concret); numal/doar AMENDA, spre deosebire AMENDA;
• criterii: deSEPS; • se poate SEPS:
1. natura şi întinderea urmărilor; • se poate AAP: 1. ÎNCHISOARE <3 ani + AMENDĂ
2. mijloacele folosite; 1. ÎNCHISOARE < 2 ani + AMENDĂ se suspendă doar
3. modul şi împrejurările de -> se amână amândouă; ÎNCHISOAREA;
comitere; 2. şî când s-au aplicat pedepse 2. şi când s-au aplicat pedepse
4. motivul şi scopui. complementare sau există complementare sau accesorii
NB! nu contează forma de vinovăţie pedepse accesorii; (executarea accesoriilor se sus
(culpă/intenţie/intenţie depăşită); 3. Rconairs ÎNCHISOARE < 2 ani; pendă, a complementarelor nu);
NB! nu se stabilesc pedepse de nsciun Rconcurs ÎNCHISOARE < 2 ani + 3. RconcursÎNCHISOARE < 3 ani;
fel! AMENDĂ; « NU se poate SEPS:
• NU se poate AAP: 1. numai pentru AMENDĂ, ca
1. numai pentru AMENDA care pedeapsă unică (dar se poate
însoţeşte ÎNCHISOAREA < 2 ani suspenda executarea pedepsei
(pentru că trebuie amânate închisorii dacă s-a dispus
amândouă indiferent de motivul cumulativ pedeapsa cu
dispunerii ior cumulate - art. 62 închisoarea şi amenda);
CP, art. 39 alin. (1) îit. d) CP etc.j. 2. AMENDA aplicată pe lângă
ÎNCHISOARE < 3 ani (indiferent de
motivul dispunerii);
3. PEDEAPSĂ iniţia! amânată, dar
ulterior revocată AAP (pentru că
se execută în detenţie);
* infractorul să nu fi beneficiat în ulti
mii 2 ani de o soluţie de RAP, calcu
laţi de la data comiterii infracţiunii;
• dacă a mai beneficiat de RAP în ulti
mii doi ani, se poate dispune AAP;
ItgNUNŢARE IA APUCAREA PEDEPSEI AMÂ&ftkEA ĂRLICARîî PEDEPSEI SUSPENDAREA St*B SUPRAVEGHERE

(RAP) ■'■':' ■■ ' V:■ ■' (SEPS)
. (în mod logic) nu se poate dispune
RAP dacă în ultimii doi ani a
beneficiat de AAP (pentru că AAP
presupune un TS de 2 ani). în acest
caz se poate dispune:
a) revocarea obligatorie/facultativă
a AAP;
b) menţinerea AAP pentru li şi
dispunerea AAP şi pentru i2 din
culpa (caz de revocare
facultativa nevalorificată);
* dacă s-a dispus AAP în urmă cu mai
mult de 2 ani faţa de momentul
săvârşirii S2, se poate dispune RAP;
• să NU existe condamnare (SEPS • să NU existe condamnare (SEPS ® să NU existe condamnare (SEPS
inclusiv) definitivă anterioară la inclusiv) definitivă anterioară la inclusiv) definitivă anterioară la
AMENDĂ/ÎNCHISOARE; ÎNCHISOARE; ÎNCHISOAREA > 1 an pentru
» nu contează forma de vinovăţie, nici » nu contează forma de vinovăţie şi infracţiune intenţionată sau
pedeapsa prevăzută sau stabilită nici cuantumul ÎNCHISORII pentru praeterintenţionată (să nu existe Ti
pentru eventuala infracţiune comisă infracţiunea anterioară; al recidivei, deci infractorul să nu fie
anterior (ÎNCHISOARE/AMENDĂ); recidivist);
* se poate dispune RAP dacă pentru • se poate dispune AAP dacă pentru k » se poate dispune condamnare cu
li (pentru care se pronunţase o (pentru care se pronunţase o SEPS dacă pentru Si (pentru care se
hotărâre de condamnare) a hotărâre de condamnare) a pronunţase o hotărâre de
intervenit: intervenit: condamnare) a intervenit:
a) dezincriminarea; a) dezincriminarea; a) dezincriminarea;
b) amnistia postcondamnatorie; b) amnistia postcondamnatorie; b) amnistia postcondamnatorie;
c) reabilitarea de drept sau c) reabilitarea de drept sau c) reabilitarea de drept sau
judecătorească/împlinsrea judecătorească /împlinirea judecătorească /împlinirea
termenului de reabilitare; termenului de reabilitare; termenului de reabilitare;
• condamnările la pedepse dispuse d) soluţia de RAP (pentru că nu este d) soluţia de RAP (pentru că nu este
pentru infractori minori pe fostul o soluţie de condamnare); o soluţie de condamnare);
cod penal nu sunt impedimente la e) soluţia de AAP nerevocată (dacă e) soluţia de AAP nerevocată (dacă
RAP; ar fi revocată detenţie); ar fi revocată -> detenţie);
f) condamnarea la pedeapsa f) condamnarea la
AMENZIi; AMENDĂ/ÎNCH1SOARE < 1
® măsura educativă aplicată unui an/ÎNCHISOARE < 1 an + AMENDĂ
infractor minor (chiar dacă ar fi (intenţie/culpă /praeterintenţie);
privativă de libertate) nu este im g) condamnarea pentru o infracţiune
pediment (pentru că legea prevede din culpă (indiferent de durata
ca impediment doar o condamnare pedepsei închisorii definitiv
la pedeapsa ÎNCHISORII}; aplicată);
® condamnările ia pedepse dispuse • măsura educativă aplicată unui
pentru infractori minori pe fostul infractor minor (chiar dacă ar fi
cod penal nu sunt impedimente ia privativă de libertate) nu este impe
AAP; diment (pentru că legea prevede ca
impediment doar o condamnare ¡a
pedeapsa ÎNCHISORII);
ÊN U N ŢARE LA APUCAREA PEDEPSEI A M Â N A REA APU CÂRH PEDEPSEI ; SUSPENDAREA. SUB SUPRAVEGHERE
(R A P ) (A A P ) \ (S E P S )
s nu trebuie acord pentru prestarea • infractorul trebuie să îşi manifeste ® condamnările la pedepse dispuse
unei munci neremunerate în acordul de a presta o muncă neremu pentru infractori minori pe fostul cod
folosul comunităţii; NU se dispune nerată în folosul comunităţii con penal nu sunt impedimente la SEPS;
instituţia, nu există un TS pe diţie obligatorie (chiar dacă instanţa ® infractorul trebuie să îşi manifeste
parcursul căruia să se execute. poate să nu impună această obligaţie acordul de a presta o muncă
spre îndeplinire pe durata TS); neremunerată în folosul comunităţii
« dacă NU există acord, nu se poate condiţie obligatorie;
dispune AAP (ca regulă; există şi ® dacă NU există acord, nu se poate
ipotezele speciale de dispunere a dispune SEPS (ca regulă; există şi
AAP în cazul cărora nu se impune ipotezele speciale de dispunere a
neapărat îndeplinirea condiţiilor SEPS în cazul cărora nu se impune
generale ale instituţiei, fiind neapărat îndeplinirea condiţiilor
discutabilă dacă această cerinţă este generale ale instituţiei, fiind discuta
una care poate absenta sau nu), bilă dacă această cerinţă este una ca
chiar dacă impunerea muncii este re poate absenta sau nu), pentru că
facultativă pentru instanţă; impunerea muncii este obligatorie;
« infractorul să nu se fi sustras de Sa • infractorul să nu se fi sustras de la ® infractorul să nu se fi sustras de la
urmărire penală/judecată, să nu fi urmărire penală/judecată, să nu fi urmărire penală/judecată, să nu fi
încercat zădărnicirea aflării adevăru încercat zădărnicirea aflării adevăru încercat zădărnicirea aflării adevă
lui, identificării şi tragerii la răspun lui, identificării şi tragerii la răs rului, identificării şi tragerii la răs
dere a autorului/participanţilor; pundere a autorului/participanţilor; pundere a autorului/participanţilor;
• în raport de: ® în raport de: ® în raport de:
1. persoană; 1. persoană; 1. persoană;
2. conduita anterioară; 2. conduita anterioară; 2. conduita anterioară;
3. eforturile depuse ulterior; 3. eforturile depuse ulterior; 3. eforturile depuse ulterior;
4. posibilitatea de îndreptare, 4. posibilitatea de îndreptare, 4. posibilitatea de îndreptare,
instanţa apreciază că aplicarea unei instanţa apreciază că aplicarea instanţa apreciază că aplicarea
pedepse este inoportună (de fapt, imediată a unei pedepse (care este pedepsei (printr-o hotărâre de
pedeapsa nici nu este stabilită/ totuşi stabilită) nu este necesară, dar co n d am n are) este su ficien tă şi, chiar
determinată/individualîzată). se impune supravegherea. fără executarea acesteia,
• îndeplinirea condiţiei nu creează ® îndeplinirea condiţiei nu creează un co n d am n atu l nu va m ai com ite alte
un drept, ci numai o vocaţie, drept, ci numai o vocaţie, instanţa in fracţiuni, dar este necesară
instanţa putând dispune putând dispune condamnarea; su p ravegherea.
condamnarea/AAP; e instanţa trebuie să prezinte motivele ® îndeplinirea condiţiei nu creează un
® instanţa va prezenta motivele de care au fundamentat decizia sa; drept, instanţa putând dispune
fapt care au fundamentat decizia sa; condamnarea cu executare;
• în cazul concursului de infracţiuni, ® instanţa trebuie să prezinte motivele
RAP se va dispune numai daca sunt care au fundamentat decizia sa;
îndeplinite condiţiile pentru fiecare
infracţiune şi dispunerii sale prin
raportare la fiecare infracţiune
concurenta analizată în parte (iar
condiţiile de oportunitate trebuie
analizate şi în ansamblu, raportat la
întregul concurs de infracţiuni) ~
NU se poate dispune nici o RAP
parţială - pentru unele infracţiuni
concurente să se dispună RAP,
"RENUNTARf. i a a p u c a r e a p e d e p s e i AMÂNAREA APUCĂRI! PEDEPSEI SUSPENDAREA SUB SUPRAVEGHERE

(R A P ) (A A P j (SEPS'f
pentru alta/altele altă soluţie, pre
cum AAP sau condamnarea ~ pre
cum nici, în opinia majoritară, două
sau mai multe RAP distincte pentru
infracţiuni concurente judecată
deodată.
EXCEPŢIE - art. 20 din Legea EXCEPŢIA de la îndeplinirea acestor EXCEPŢIA de la îndeplinirea acestor
nr, 143/2000 {caz special de RAP) condiţii, care trebuie să existe, o condiţii, care trebuie să existe, o
întâlnim la infracţiunea de abandon de întâlnim la infracţiunea de abandon de
familie şi la împiedicarea accesului la familie şi la împiedicarea accesului la
învăţământ generai obligatoriu; şt în învăţământ general obligatoriu.
art. 20 din Legea nr. 143/2000.
A V ER T IS M EN T U L {NU există 15)
» obligatoriu, prezentându-se
motivele de fapt;
a se execută de îndată, chiar în şedin
ţă, sau prin comunicarea unei copii
de pe hotărârea judecătorească.
TERMENUL DE SUPRAVEGHERE ■ TERMENUL D E SUPRAVEGHERE
TS = FIX 2 ani, indiferent de cuantumul TS = între 2-4 ani, fără a fi mai mic
AMENZ1S/ÎNCHISORII {atât timp cât decât durata pedepsei aplicate.
această pedeapsă întruneşte condiţiile • TS poate fi egai/mai mare decât
pentru dispunerea AAP). pedeapsa aplicată;
• Sa TS stabilit NU SE ADAUGĂ
pedeapsa aplicată.
® pe durata TS, se execută obligatoriu: ® pe durata TS se execută obligatoriu:
1. măsuri de supraveghere; 1. măsuri de supraveghere;
2. obligaţii stabilite (facultativ) 2. obligaţii stabilite
de instanţă {dacă au fost (obligatoriu) de instanţă
dispuse); (altele decât munca neremu
3. INTEGRAL obligaţii civile, nerată, care este condiţie
până la momentul ia care esenţială);
mai sunt 3 luni înainte de 3. INTEGRAL obligaţii civile,
expirarea TS; până la momentul la care
® NU se execută pedepsele mai sunt 3 luni înainte de
complementare pe timpul TS expirarea TS;
(nu sunt nici ele aplicate, nu • SE EXECUTĂ PEDEPSELE
se aplică nicio pedeapsă, nici COMPLEMENTARE.
principală, nici secundară),
dar dacă se dispune revo-
carea/anularea, executarea
va urma regimul dreptului
comun.
i
[RENUNŢARE IA APUCAREA PEDEPSEI AMÂNAREA APUCĂRII PEDEPSEI ; SUSPENDAREA SUB SUPRAVEGHERE

j (RAR) (AÂP) | (SEPS)
p" ” • MĂSURILE PE SUPRAVEGHERE i MĂSURILE DE SUPRAVEGHERE
• aceleaşi pentru: AAP/SEPS/ ® aceleaşi pentru: AAP/SEPS.
i
ÎNCHISOARE.
» OBLIGATORIU toate ceie 5 măsuri: * OBLIGATORIU toate ceie 5 măsuri;
1. să se prezinte ia serviciul de 1. să se prezinte la serviciul de
probaţiune; probaţiune;
2. să primească vizitele consilierului; 2. să primească vizitele consilierului;
3. să anunţe, în prealabil, schim 3. să anunţe, în prealabil, schim
barea locuinţei, orice deplasare barea locuinţei, orice deplasare
mai mare de 5 zile, întoarcerea; mai mare de 5 zile;
4. să comunice schimbarea locului 4. să comunice schimbarea locului
de muncă; de muncă;
5. să comunice informaţii şi 5. să comunice informaţii şi
documente pentru existenţă. documente pentru existenţă.
MĂSURiLE DE SUPRAVEGHERE: MĂSURILE DE SUPRAVEGHERE:
« se comunică serviciului de ® se comunică serviciului de
probaţiune; probaţiune;
® NU pot fi modificate anterior • NU pot fi modificate anterior
executării (pe parcursul executării {pe parcursul
termenului); termenului);
® NU pot înceta anterior expirării ® NU pot înceta anterior expirării
termenului. termenului.
03-.'*7A"i: . = v;:
OBLIGAŢII -> se pot dispune OBLIGAŢII -» OBLIGATORIU cei puţin 0
FACULTATIV una/mai multe obligaţii. obligaţie.
® ca regulă, pot fi modificate/pot • pot fi modificate/pot înceta;
înceta; ® NU potfi modificate/NU pot înceta:
o NU pot fi modificate/NU pot înceta: a) obligaţiile referitoare ia PLATA
a) obligaţiile referitoare la PLATA INTEGRALĂ A OBLIGAŢIILOR CIVILE;
INTEGRALĂ A OBLIGAŢIILOR CIVILE; b) termenul maxim de plată (3 iuni
b) termenul maxim de plată (până cu înainte de expirarea TS).
3 luni înainte de expirarea TS).
: |FEC1Ţ ; p E 0!|t£- ■ U: ţ EŢECtE p H 3|ÂTO.:///-.:::V:VŢ
EFECTELE IMEDIATE-» se produc pe EFECTELE IMEDIATE-» se produc pe
durata TS. durata TS.
® dacă intervine revoca rea/a nu iarea ® dacă intervine revocarea/anularea
AAP, efectele imediate se produc SEPS, efectele imediate se produc
până ia rămânerea definitivă a până ia rămânerea definitivă a
hotărârii de revocare/anulare; hotărârii de revocare/anulare;
■
I
sííéII*
enunţare la aplicarea p e d e p s e i AMÂNAREA APLICÂRii PEDEPSEI SUSPENDAREA SUB SUPRAVEGHERE

(RAP) (AAP) (SEPS)
— EFECTE EFECTE IMEDIATE EFECTE IMEDIAŢE
« NU se stabilesc (implicit nici * pedepsele stabilite (indiferent
nu se aplică) pedepse de tip: principale, secundare) ® pedeapsa principală a
(indiferent de tip: principale, NU se aplică, implicit NU se închisorii stabilită şi aplicată
accesorii) pedepse execută; NU se execută;
accesorii/complementare; ® se execută măsurile de ® de asemenea, nu se execută
* se pot aplica măsuri de siguranţă/obligaţiile civile; pedeapsa accesorie eventual
siguranţă/reparaţii civile; ® măsurile preventive încetează de aplicată; pedeapsa
» serviciul de probaţîune nu este drept, chiar daca hotărârea complementară eventual
implicat (nu există TS); judecătorească = nedefinitivă. stabilită - publicarea hotărârii
# NU există decăderi, interdicţii, de condamnare şi interzicerea
incapacităţi nu poate interveni exercitării unor drepturi se
reabilitarea, pentru că nu ar avea execută.
obiect; ® complementarele stabilite se execută
9 RAP nu reprezintă Ti al recidivei; -> dacă pedeapsa complementară = 5
» RAP nu reprezintă Ti al pluralităţii ani, iar T$ < 4 ani, complementara se
intermediare. va executa şi după expirarea TS;
® se execută măsurile de
siguranţă/obligaţiile civile;
« măsurile preventive încetează de
drept, chiar dacă hotărârea
judecătorească = nedefinitivă.
EFECTE DEFINITIVE
EFECTELE DEFINITIVE -> se produc la EFECTELE DEFINITIVE -» se produc la
momentul de expirarea TS. momentul de expirare a TS.
o nu se mai aplică nicio ® pedeapsa principală cu î şi
pedeapsă (principală sau accesorie se consideră
secundară), implicit nu se executată, dacă:
execută nicio pedeapsă; a) nu s-a săvârşit o infracţiune până la
® nu există decăderi, interdicţii, expirarea TS, descoperită în TS;
incapacităţi, dacă: b) nu s-a dispus revocarea;
a) nu s-a săvârşit o infracţiune până la c) nu s-a dispus anularea.
expirarea TS, descoperită în TS; ® la expirarea TS începe să curgă
b) nu s-a dispus revocarea; termenul de reabilitare de drept
c) nu s-a dispus anularea. (exclusiv), chiar dacă instanţa a
« efectul definitiv este condiţionat de stabilit o pedeapsă cu ÎNCHISOAREA >
plata integrală a obligaţiilor civile; 2 ani.
® efectul definitiv este similar (în sens
generic) reabilitării,
. -t ";
I
IV. LIBERAREA CONDIŢIONATĂ

Noţiune - mijloc de individualizare execuţionala a executării pedepsei constând în

facultatea instanţei de a îl pune în libertate pe cel condamnat înainte de executarea
integrală a pedepsei cu închisoarea sau detenţiunea pe viaţă aplicate, sub condiţie,
acesta fiind considerat în continuare ca fiind în executarea pedepsei până la împli
nirea duratei acesteia (pe durata termenului de liberare condiţionată, persoana care
beneficiază de aceasta instituţie are statutul de condamnat), în unele cazuri fiind
supus unei supravegheri.
p Liberarea condiţionată în cazul pedepsei închisorii

Art 100. Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii. (1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii
■ poatefi dispusa, dacă:
a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel
puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte
că- nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.
(2) în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune Liberarea condiţionată, după executarea
efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata
pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) Ut. b)~d).
(3) în calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi consi
derată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. In acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de
executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin două
treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(4) în calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi con
siderată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. In acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de
executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumă
tate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(5) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiţionate şi atenţionarea condam
natului asupra conduitei sale viitoare si a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta
mâsnnle de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
(6) Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere
pentru condamnat.
Exista"numeroase controverse şi'opinii divergente cu privire'le"natura juridica a liberării
r* condiţionate (indicata, după caz, cs fiind: o instituţie de individualizare judiciară a pedepsei;

NB o instituţie de individualizare judiciara a executării pedepsei; o instituţie de individualizare
execuţională/adniinisfrativă a pedepsei/execu tării pedepsei). Optam a considera ca liberarea
condiţionată es te o instituţie d e Individualizare execuţională a executării ped epsei realizată

d e către instanţă (excuţional-judiciară). Astfel, instituţia nu vizează individualizarea pedep
sei, ci a executării acesteia. Pe de altă parte, spre deosebire de SEPS, LC, deşi este analizată şi
dispusă de către instanţă, nu este în co m petenţa instanţei care judecă fapta ce constituia
Infracţiune şi pe infractor, nu se realizează în cursul procesului penai, ci ulterior, în
faza/etapa de executare; prin urmare, ea nu este o formă propriu-zisă de individualizare
judiciara, ci una de individualizare execuţională (zisă şi administrativă). Totuşi, nu este
efectuată de organe administrative, d tot de instanţă (judecătoria în a cărei circumscripţie se
găseşte unitatea penitenciară în care îşi execută condamnatul pedeapsa privativă de
libertate ia data cererii de liberare condiţionată ~ art. 587 alin. (1) CPP; prin urmare, credem
ca se impune menţiunea de individualizare execuţional-judiciară, sau de individualizare exe-
cuţioriaiă realizată de către instanţă (iar nu de către vreun organ administrativ),
O reprezintă o facultate pentru instanţă (şi o vocaţie pentru infractor), iar nu o obligaţie, chiar dacă
sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege;
O se p o a te a c o rd a d o a r persoanei fizice ( i n d i f e r e n t d e s e x ) m a j o r e ( m i n o r u l u i n e p u t â n d u - i - s e a p lic a
pedepse nu i se poate acorda nici liberarea condiţionată); în cazul persoanelor care au comis
infracţiuni în timpul minorităţii, f ii n d s a n c ţ i o n a t e p e n a l p r in măsuri e d u c a t i v e p r i v a t i v e d e lib e r -,
tate este reglementată o instituţie care asigură o echivalenţă relativă cu liberarea condiţionată,
anume (în anumite condiţii legale): liberarea din centrul educativ/de detenţie (liberarea mino
rului devenit major înainte de executarea integrală a măsurii educative privative de libertate
dispuse);
O condiţii cumulative [cazul generai = regula - art. 100 alin. (1) CP]
❖ condamnatul a executat:
• cel puţin 2/3 din durata pedepsei, în cazul î < 10 ani;
• cel puţin 3/4 din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul î > 10 ani;
® condamnatul se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
A se ve d e a Legea nr, 254/2013, care reglementează.'patru' tipuri; de r e g im :d e executare a

ped epselo r principale privative de libertate (în o rd in ea 'd es cresc ăto are a' gravităţii lorji/de/
maxima siguranţă, închis, semideschis şi deschis;:vconceputei ca .'regimuri.; progresive (său/;
r regresive (se p o ate tre ce dintr-unui în altul în ex ecu ta rea . pedepsei,■.în fu ncţie de o serie.;de;/:
NB aspecte/criterîî, care pot fi în general exprim ate priri/raportace/a buna 'sau/reaua conduită;/
a infractorului pe parcursul executării); Iniţial, regimul de ex ecu ta re e s te indicat în pro
porţie covârşitoare de categoria pedepsei şî durată/acesteia,; putând, varia';apoi în funcţie./
de conduita condamnatului.
• condamnatul a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare;

• excepţie: cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească (imposi
bilitate obiectivă).
❖
instanţa are convingerea {instanţa nu doar „apreciază", ca la RAP/AAP/SEPS) că persoana
condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.
O condiţii cumulative [cazul special = ipoteza de excepţie - art. 100 alin. {2) CP]:
❖ condamnatul a împlinit vârsta de 60 de ani;
❖ condamnatul a executat:
© 1/2 din durata pedepsei, în cazul î < 10 ani;
© cei puţin 2/3 din durata pedepsei, în cazul î > 10 ani;
• condamnatul se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
• condamnatul a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare;
• excepţie: cazul când dovedeşte că nu a avut nîcio posibilitate să le îndeplinească (imposi
bilitate obiectivă).
❖ instanţa are convingerea (instanţa nu doar „apreciază", ca la RAP/AAP/SEPS) că persoana
condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.
în calculul fracţiunilor d e p ed ea p sa prevăzute de lege [art. 100 alin. (3) şi (4) CP] se ţine
seam a de partea din durata ped ep sei ce p o ate fi considerata, potrivit legii, ca executată pe
baza muncii prestate, in condiţiile prevăzute de textul de lege.
Potrivit Legii nr. 254/2013 (art. 96) se reglem en tea ză instituţia părţi: din durata pedepsei
care este considerată ca ex ecu ta tă pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şl
formării profesionale; a ceastă instituţie constă într-o ficţiune juridica, potrivit căreia doar
în vederea atingerii mai rapide, din punct de vedere juridic, a fracţiei minime de pedeapsă,
prevăzută de lege, după a cărei executare se poate solicita şi obţine liberarea condiţionată,
■j. un număr mai mic de zile executate în realitate se consideră a reprezenta/echivaîa cu un
* număr superior de zile executate din pedeapsă atunci când s-a prestat o anumită activitate
NB lucrativă (in condiţiile prevăzute de lege) sau se consideră ca executate un număr fix de ziie
care nu au fo st efectiv ex ecu ta te, dacă au fo st d esfăşurate alte anum ite activităţi (de
exem plu, s-a absolvit un ciclu de studii preuniversitare, au fost elab ora te lucrări ştiinţifice
etc.). Acest caicul, constând într-o ficţiune juridică, nu conduce efectiv la scăd erea duratei
pedepsei pronunţate d e instanţă (de pildă, durata term enului de prescripţie a executării
pedepsei este aceeaşi, durata termenului de reabilitare va fi aceeaşi, t o a t e zilele
neexecutate efectiv din pedeapsă vor trebui ex e cu ta te propriu-zis în caz de anulare sau
revocare a LC), ci doar ia o eventuală atingere mai rapidă a m om entului ta care se adm ite
solicitarea LC şi ia care se p o a te eventual acorda LC.
Fracţii liberare condiţionată

2/3 î < 10 ani
3/4, dar nu mai mult de 20 ani î> 10 ani
Pentru condamnaţii care au împlinit 60 ani/muncă prestată

1/2 (peste 60 ani) sau 2/3 luând în calcul şi munca prestată, dar nu mai puţin de 1/2 î< 1 0an i
executată efectiv (propriu-zis) în caz de muncă prestată
2/3 - dar nu mai mult de 20 ani (peste 60 ani) sau 3/4 luând în calcul şi munca prestată, î > 10 ani
dar nu mai puţin de 2/3 executată efectiv (propriu-zis) în caz de muncă prestată
Pentru condamnaţii care au împlinit 60 ani, dar au şi muncă prestată

1/2 luând în calcul şi durata muncii prestate, dar nu mai puţin de 1/3 executată î < 10 ani
propriu-zis, efectiv
2/3 luând în calcul şi durata muncii prestate, dar nu mai puţin de 1/2 executată î > 10 ani
propriu-zis
'Fracţia';'se raporteâză;ia.;pedeapsa ce se "execută' (poate: in terven r reducerea' rcat

NB ■ urmare; a' gra'ţ ier ii:.p'arţ ia!Ie/înte rvenţi e i■u n e Me g i m ai fa vo rabi Íe }

❖ prezentarea motivelor ce au determinat acordarea LC;
dacă:
• va mai comite infracţiuni;
• nu va respecta măsurile de supraveghere;
• nu va executa obligaţiile (dacă au fost dispuse, facultativ, de către instanţă) ce îi revin pe
durata TS.
O TS = intervalul cuprins între data acordării LC şi data împlinirii duratei pedepsei (variabil, practic
egal cu întreaga durată neexecutată proprîu-zis/efectiv a pedepsei ce se execută - fără luare în
considerare a numărului de zile „câştigate" pentru atingerea mai rapidă a momentului de la care
s-a putut solicita/acorda liberarea condiţionată, ca urmare a muncii prestate sau a altor activităţi
desfăşurate potrivit prevederilor legii).
• pe durata TS vor exista măsuri de supraveghere şi eventual obligaţii, dar numai dacă
restul de pedeapsă neexecutat efectiv ia data LC este de 2 ani sau mai mare, altfel,
singura condiţie a TS rămâne nesăvârşirea unei noi infracţiuni.
Recursuri în interesul legii:
- „pentru a putea beneficia de liberare condiţionată, condamnatul care nu a fo st sau nu
r mai es te folosit ia munca din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze trebuie să execu te
NB efectiv fracţia întreaga prevăzută la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 5 9 l alin. (1) C pen.^'b
(i.C^GJ.,-dec.-nr:2 S/20G9/M, Gf. nr; 29Tdin-4-m3r201Q). ■ ■■■■■■
[Vi Aceste texte reprezentau, lato sensu, echivalentul în fostul Cod penal ai art. 100 din Codul penal actual (mutotis
mutandis).
-- „cererea d e liberare condiţionată va fi exam inată de instanţa, sub aspecte! îndeplinirii

tuturor condiţiilor legale, fa momentul judecării acesteia, şl nu la m om entul introducerii ei”
(I.CC.J, nr. 67/2007,
dec. M. Or. nr. 5 3 7 din 16 iulie 2008).
„fixarea termenului de reînnoire în cazul respingerii cererii sau al propunerii de liberare
condiţionată s e impune în t o a t e cazurile in care soluţia se întem eiază pe neîndeplinirea
cumulativă a condiţiilor cerute d e te x te le art. 59 şi urm. €. pen., inclusiv în situaţia în care
perioada rămasă de ex ecu ta t până la împlinirea fracţiunii legale es te mai mică sau egală cu
uri an. în cazul în care cererea sau prop un erea de liberare condiţionată se respinge pentru
neîndeplinirea condiţiei privitoare la fracţiunea prevăzută de art. 59 şi urm. C. pen., iar
perioada rămasă de executat până ia împlinirea acestei fracţiuni es te mai mare de un an,
instanţa va stabili ca cererea sau propunerea sa fie reînnoită potrivit art. 450 alin. (2)
■ €cproc.-pen,[lj, în-term err de u n-an-de-la data-împiinirii'fracţiunii prevăzu te de art. 59 şi
urm. C. pen." (S.C.CJ,, dec, nr. 7/2006, M. Of. nr. 475 din 1 iunie 2006).
Justiţie a stabilit că, „în aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAl a Consiliului din 27
noiem brie 2.008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în căzui hotărârilor
r judecătoreşti în materie penală şi art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu
*
JU | 3
modificările si com pletările ulterioare, după transferarea persoanei co n d a m n a te de
autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei Vri România, durata
de pedeapsă considerată ca executată de statul de co n d a m n are pe baza muncii prestate şi
■ ;a bu nei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea
judj|iară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România".
Liberarea condiţionată în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă

Art 99. Condiţiile liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă. (1) Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii
pe viaţă poate fi dispusă, dacă;
a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;
b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;
c) cel condamnht a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte
că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanţa arefonvingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate,
(2) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiţionate şi atenţionarea condam
natului asuprakonduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta
măsurile de suwaveghere ori dacă nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
O) De la data liberării condiţionate, condamnatul este supus unui termen de supraveghere de 10 ani.
tx) Aceste texte reprezentau, latosensu, echîvaientuî relativ al art, 587 CPP.
O condiţii cumulative:
❖ condamnatul a executat efectiv minimum 20 de anî de detenţiune;
❖ condamnatul a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;
❖ condamnatul a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare;
• excepţie: cazul când dovedeşte că nu a avut nicîo posibilitate să le îndeplinească.
❖ instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în
şacîetate.
$ pu contează vârsta/sexul persoanei condamnate;
O nu se ţine seama de durata ce poate fi considerată executată pe baza muncii prestate (spre
deosebire de LC din pedeapsa î);
O regimul poate fi oricare: închis/deschis/semideschis (spre deosebire de LC din pedeapsa î);
❖ prezentarea motivelor ce au determinat acordarea LC;
dacă:
® va mai comite infracţiuni;
• nu va respecta măsurile de supraveghere;
• nu va executa obligaţiile ce îî revin pe durata T5.
O TS = 10 ani de ia data acordării LC (termen fix).
3,; Măsurile de supraveghere şi obligaţiile^

Art. 101. Măsurile de supraveghere si obligaţiile. (1) Dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de
2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) sa primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţa.
(2) în cazul prevăzut în alin. (1), instanţa poate impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele
obligaţii:
a) sa urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate
c) să nu părăsească teritoriul României;
d) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive; culturale ori la alte adunări publice, stabilite de
instanţă;
îi] Pentru o privire comparativă asupra obligaţiilor impuse de instanţă în termenul de supraveghere în cazul amânării
tabelul din anexa nr. 9.
,) $ă nu comunice cu victima sau cu membri ele familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii sau cu alte
persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea;
fi sa nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
■ f sa nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
(3) Obligaţiile prevăzute în alin. (2) Ut c)-g) pot fi impuse în măsura în care nu au fost aplicate în conţinutul pedepsei
complementare a interzicerii exercitării unor drepturi.
(4:) Când stabileşte obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. d)~f), instanţa individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii,
ţinând seama de împrejurările cauzei.
(5) Măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute în alin. (2) Ut. a) şi lit. b) se execută din momentul acordării liberării, pe
o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, iar obligaţiile prevăzute în
alin. (2) Ut. c)-g) se execută pe toată durata termenului de supraveghere.*•
O măsurile de supraveghere sunt prevăzute cumulativ (toate cinci) dar numai dacă durata TS
este de 2 ani sau mai mare:
❖ impunerea lor de către instanţă este obligatorie, dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat
la data acordării LC {- durata TS) este > 2 ani;
❖ respectarea lor de către infractor e obligatorie pe o durată de fix 1/3 din durata TS, care nu
poate depăşi totuşi 2 ani,
0 măsurile de supraveghere conţinut:
♦ > să se prezinte la serviciul de probaţiune;
❖ să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
❖ să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare > 5 zile;
❖ să comunice informaţii care să permită controlul mijloacelor de existenţă.
O obligaţiile nu sunt prevăzute cumulativ (şapte la număr, în total):
❖ impunerea lor de către instanţă este facultativă (se pot impune, dar numai atunci când restul
de pedeapsă rămas neexecutat la data acordării LC este > 2 ani) şi supusă anumitor condiţii;
*> respectarea lor de către infractor e obligatorie,
O obligaţiile conţinut:
• se execută din momentul acordării LC, pe o durată (fixă) de 1/3 din TS, < 2 ani, dar fără a
depăşi 2 ani.
❖ să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială;
• se execută din momentul acordării LC, pe o durată de 1/3 din TS, < 2 ani, dar fără a
depăşi 2 ani.
❖ să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei;
• se aplică doar dacă nu a fost aplicată ca pedeapsă complementară a interzicerii exer-
citărîi unor drepturi (implicit - pedeapsă accesorie, titlu cu care se va executa, în acest
caz, şi pe durata TS al LC).
346 Drept penal, Partea generală
❖ să nu se afle în anumite locuri Sau ia anumite manifestări sportive, culturale ori la alte
adunări publice;
© se aplică doar dacă nu a fost aplicată ca pedeapsă complementara a interzicerii exerci
tării unor drepturi (implicit - pedeapsă accesorie, titlu cu care se va executa, în acest caz,
şi pe durata TS ai LC), iar instanţa trebuie să o individualizeze în concret, ţinâncj şearym de
împrejurările cauzei - trebuie să se indice exact în ce anume locuri/categorii de loeyrj şau
la care anume manifestări/tipuri de manifestări (...) se interzice prezenţa/ participară
condamnatului liberat condiţionat.
❖ să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii ia săvârşirea
infracţiunii sau cu alte persoane, ori să nu se apropie de acestea;
• se aplică doar dacă nu a fost aplicată ca pedeapsă complementară a interzicerii exerci
şi pe durata TS al LC), iar instanţa trebuie să să indice exact persoana/persoanele vizate.
❖ să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
• se aplică doar dacă nu a fost aplicată ca pedeapsă complementară a interzicerii exer
citării unor drepturi (implicit - pedeapsă accesorie, titlu cu care se va executa, în acest
caz, şi pe durata TS al LC), iar instanţa trebuie să indice precis tipul/categoria de vehicule
avute în vedere -> se execută pe toată durata TS.
❖ să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
• se aplică doar dacă nu a fost aplicată ca pedeapsă complementară a interzicerii exerci
şi pe durata TS ai LC).
f* Dacă TS;:(™; deratavpedepse'i -de'-executat:^ ca re:'n:u;este'în că; efectivi executată)' < 2: ampnytse;
]\B :;pbt' im p u n e 'obligaţii :(poz'tti-ve/negăti¥e^ în' nicio situaţie.
A rt 102. Supravegherea condamnatului. (1) Pe durata supravegherii, datele prevăzute în art. 101 alin. (1) Ut. c)-e) se
comunică serviciului de probaţiune.
(2) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) Ut. a) şi Ut. b) se face de serviciul de probaţiune.
Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. c)-g) se face de organele abilitate, care vor
sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare a acestora.
(3) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art, 101 alin. (2) lit. d) şi lit. e) poate fi realizată şi prinîr-un sistem
electronic de supraveghere, în condiţiile prevăzute de legea specială.
(4) Pe durata supravegherii, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, daca:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre
acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.
O supravegherea se efectuează de serviciul de probaţiune, în cazul:

♦ > frecventării unui sau mai multor programe de reintegrare s o c i a l ă .

O verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor se face de organele abilitate, care vor sesiza
❖ interdicţiei de a părăsi t e r i t o r i u ! României fără acordul instanţei;
interdicţiei de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la
♦ > interdicţiei de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la
săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, ori de a se apropia de acestea;
❖ interdicţiei de a conduce anumite vehicule stabilite de instanţă;
*> interdicţiei de a deţine, folosi şi purta orice categorie de arme.
O s u p r a v e g h e r e a p o a t e fi r e a l i z a t ă şi p r i n t r - u n sistem electronic de supraveghere, î n c a z u l :
❖ i n t e r d i c ţ i e i d e a s e afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori ia
❖ interdicţiei de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la
săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, ori de a se apropia de acestea.
O pe durata TS, se comunică serviciului de probaţiune:
❖ schimbarea locuinţei şî orice deplasare > 5 zile;
❖ schimbarea locului de muncă;
❖ informaţii care să permită controlul m i j l o a c e l o r de existenţă.
O p e d u r a t a T S , s e r v i c i u l d e p r o b a ţ i u n e a r e obligaţia de a sesiza instanţa, d a c ă :
❖ au i n t e r v e n i t m o t i v e c a r e j u s t i f i c ă :
• modificarea obligaţiilor impuse de instanţă -> nu a măsurilor de supraveghere, pentru că
m ă s u r i l e d e s u p r a v e g h e r e s u n t f i x e şi c u m u l a t i v e (în c o n d i ţ i i l e p r e v ă z u t e d e l e g e ) , s a u
« încetarea executării unora dintre obligaţii.

♦ > persoana supravegheată:
• nu respectă măsurile de supraveghere sau
• nu e x e c u tă , în c o n d iţiile sta b ilite , o b lig a ţiile (c a re a u f o s t a p lic a te fa c u lta tiv d e in s ta n ţă ,
d a c ă a u f o s t a p l i c a t e ) c e îi r e v i n .
Art, 103. M odificarea sau încetarea obligaţiilor. (1) Dacă pe durata supravegherii au intervenit motive care justifică fie
impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune
modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de reintegrare socială.
(2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora
nu mai este necesară.
O modificarea sau încetarea priveşte întotdeauna obligaţiile, niciodată măsurile de supraveghere;

3 p o sib ilită ţile in s t a n ţe i:

❖ s p o r ir e a / d im in u a re a c o n d iţiilo r d e e x e c u ta re a c e lo r e x iste n te sau
❖ încetarea executării unora dintre obligaţii, când apreciază că menţinerea acestora nu mai
este necesară.
4î ¡Efecte
Art. 106. Efectele liberării condiţionate. în cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până
la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de
ai; ¡¡¡are, pedeapsa se consideră executată.
4.1. Efecte imediate

O punerea în libertate a condamnatului;
O debutul executării pedepsei accesorii a interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul
României în cazul în care a fost dispusă alături de pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă
[art. 65 alin. (2) ş i-(4) CP];
O debutul executării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi sub aspectul interzicerii
dr. străinului de a se afla pe teritoriul României [în cazul pedepsei principale a î - a r t . 68 alin. (2)
CP];
O debutul obligaţiei condamnatuiui de a executa/de a se supune măsurilor de supraveghere şi
obligaţiilor dispuse {dacă este cazul).
4.2. Efecte definitive

O pedeapsa se consideră executată integra!, deşi nu a fost efectiv executată decât în parte, dacă:
❖ condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune în TS şi care să fi fost şi descoperită până la
expirarea TS;
❖ nu s-a dispus revocarea LC;
❖ nu s-a descoperit o cauză de anulare.
O efectele definitive ale LC se produc la expirarea TS;
O la expirarea TS începe să curgă termenul de reabilitare şi va începe a se executa pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, cu excepţia lit. c) {interzicerea dreptului
străinului de a se afla pe teritoriul României), care se execută chiar de la data acordării LC.*
* i Tfeet e i e ' L C w se întind şi asupra măsurilor de siguranţă';-:

NB ::vo:o:S:n;.,s.
5, Revocarea şi anularea liberării condiţionate^
5J . Revocarea
Ari. 104, Revocarea liberării condiţionate. (1) Dacă pe durata supravegherii persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu
respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului
de pedeapsă.
(2) Daca după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supra
veghere şi pentru care s-a pronunţai o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa
revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după
caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul liberării condiţionate din executarea pedepsei
detenţiunii pe viaţă.
O revocarea LC este de un singur tip:

❖ doar obligatorie.
O revocarea LC se dispune dacă:
❖ pe parcursul TS persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de suprave
ghere (dacă există - dacă este cazul);
❖ pe parcursul TS persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu execută obligaţiile impuse {dacă
există - dacă este cazul)
❖ după acordarea LC condamnatul a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie, praeterintenţie
sau culpă, descoperită în TS, pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa Î/DET ->
contează să fie descoperită în TS, chiar dacă condamnarea are loc după expirarea TS sau chiar
dacă infracţiunea se epuizează după TS, consumându-se în TS al LC fo opinie, care tinde a
deveni majoritară, deşi se opune generalizării interpretative a prevederilor art. 154 alin. (2)
CP];
❖ în termenul de supraveghere a fost comis un concurs de infracţiuni (indiferent de natura
infracţiunilor concurente sau de forma de vinovăţie cu care au fost comise).
O urmare: instanţa revocă LC şi dispune executarea pedepsei:
❖ în situaţia săvârşirii unei noî infracţiuni, se aplică regulile de la recidivă postcondamnatorie
sau de la pluralitatea intermediară de infracţiuni.
D ezlega rea un or chestiuni d e drept: potrivit Deciziei nr. 7/2018 (M. Of, nr, 548 din 2 iulie
2018), înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, „în interpretarea dispoziţiilor art. S 5 1
r din Legea nr, 254/2013, pentru determ inarea restului de ped ea p să rămas n e e x e c u ta t în
NB ve d e r e a aplicării tratam entului sancţionator de la am. 104 alin. (2) co ro b o r a t cu art. 43
alin. (1) din Codul penal, trebu ie recalculată - începând cu data de 24 iulie 2012 - perioada
ex ecu ta tă efectiv din p ed ea p sa din a cărei ex ecu ta re a fost dispusă ííbera rea condiţionată
lli Pentru o privire comparativă asupra instituţiei anulării şi revocării, în cazul renunţării ia aplicarea pedepsei, amânării
aplicării pedepsei, suspendării sub supraveghere şi liberării condiţionate, a se consulta tabelele din anexele nr. 12 şi 13.
anterior intrării in vigoare a i.egţî nr. 169/2027 prin considerarea ca ex ecu ta te suplimentar
I a zileior calculate ca ex ecu ta te în considerarea condiţiilor de d etenţie necorespunzătoare".
5.2, Anularea
Art. 105, Anularea liberării condiţionate, (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana
condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după
expirarea acestui termen, liberarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni,
recidivă sau pluralitate intermediară.
(I) în cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art, 99 sau art. 100, instanţa
poate acorda liberarea condiţionată. Dacă s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere se calculează de la data acordării
primei liberări.
(3) Când, după anulare, instanţa dispune executarea pedepsei rezultante, partea din durata pedepsei complementare a
interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data anulării liberării se va executa după executarea pedepsei închisorii,
O premisă: în TS se descoperă că persoana a săvârşit o infracţiune anterior acordării LC {rămânerii

definite a hotărârii prin care s-a dispus LC), pentru care s-a aplicaţi, chiar după expirarea TS;
O anularea este obligatorie;
O nu contează forma de vinovăţie manifestată în comiterea noii infracţiuni (diferenţă faţă de
ipoteza revocării AAP şi SEPS, unde, în funcţie de latura subiectivă a noii infracţiuni, revocarea
este fie obligatorie, fie facultativă);
O se urmează, după caz, regulile de !a:
❖ concursul de infracţiuni (h nu era definitiv judecată la data !a data comiterii Í2};
❖ recidivă (1 pentru care s-a acordat LC = T2recidiva);
❖ pluralitate intermediară de infracţiuni {Í pentru care s-a acordat LC - T2pluralitate intermediară);
❖ în căzui concursului de infracţiuni/pluraiîtăţii intermediare de infracţiuni /recidivei, se poate
acorda LC pentru rezultantă (ti şi l2~ vizând ansamblul faptic emergent™ dacă sunt întrunite
condiţiile legii raportat la noua pedeapsă), iar TS începe să curgă de la momentul acordării
primei LC, pentru că există TS în curs;
❖ în cazul în care h = A, nu se va anula LC (se poate dispune o soluţie de AAP).
O paşi:
❖ se anulează LC;
❖ se stabileşte o pedeapsă rezultantă pentru care s-a acordat LC şi pedeapsa stabilită pentru
noua infracţiune (aplicându-se regulile sancţionării de la concurs, recidivă sau pluralitate
intermediară, după caz);
❖ când, după anulare, instanţa dispune executarea pedepsei rezultante, partea din durata pe
depsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată ia data anulării LC
se va executa după executarea pedepsei închisorii.
r :Pr!n:Oecizia/nr;:lG/2020 ■ {w w w .sc j.r o ), înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru

d ezlegarea unor chestiuni de drept î'n m aterie penală a stabilit ca, J n interpretarea şi
aplicarea dispoziţiilor art. 105 afin. (1) din Codul penal, sintagma «dacă pe parcursul
termenului de su p ra veg h ere se. d esco p eră ca persoana co nd am n ată mai săvârşise o
infracţiune până fa acordarea liberării» vizează atât situaţia infracţiunilor săvârşite anterior
liberării condiţionate şi d esco perite după acordarea liberării condiţionate, până la
Împlinirea termenului de supraveghere, cât şi situaţia Infracţiunilor săvârşite anterior
liberării condiţionate şi d esco perite anterior liberării condiţionate'''.
în cazul Infractorilor care au fost minori la data comiterii infracţiunii şl cărora h s-a aplicat
pe fostul CP o ped eapsă:
- dacă pe durata T5 al LC, se d esco p eră că majorul mai săvârşise o infracţiune în minorat,
pentru care s-a luat, chiar după expirarea termenului, o măsură privativă, LC se anulează,
aplitându-se art. 129 C, pen.;
“ nu se va dispune anularea dacă măsura educativă aplicată es te neprivativă de libertate,
în acest caz, măsura educativă neprivativă de libertate se va ex ecu ta alături de masurile de
supraveghere/obligaţiile stabilite de instanţă,
: în; sîtuaţîarirr'.€are;;sunt:inci.de.nte^ atât anularea, cât şi revocarea LC, instanţa va pronunţa.

NB ; doar anularea.(criteriul cron o lo gic--'revo carea r ăm â n e fără obiect).
A n e x a n r . 12
V-.V. REVOCARE
p rap AAP SEPS LIBERARE C O N D IŢ IO N A T Ă
Mu exista REVOCARE O B L IG A T O R IE REVOCARE OBLIGATORIE REVOCARE O B L IG A T O R IE !
revocare, Urmarea -> detenţie. Urmarea -> detenţie. Urmarea -> detenţie.
pentru că nu 1. în TS se săvârşeşte l.în TS se săvârşeşte 1. în TS se săvârşeşte infracţiu-
există TS. infracţiunea cu INTEN- infracţiunea cu INTEN- nea din CULPĂ/INTEN-
ŢIE/PRAETERiNTENŢIE; ŢIE/PRAETERINTENŢIE; ŢIE/PRAETERINTENŢiE;
• infracţiunea este « infracţiunea este ® infracţiunea este
descoperită în TS, chiar descoperită în TS, chiar descoperită în TS, chiar
dacă făptuitorul este dacă făptuitorul este dacă făptuitorul este
descoperit ulterior; descoperit ulterior; descoperit ulterior;
® făptuitorul să fi fost « făptuitorul să fi fost ® făptuitorul să fi fost
condamnat la ÎNCHI- condamnat la ÎNCHISOARE, condamnat la
SOARE/AMENDĂ, chiar chiar după expirarea TS. ÎNCHiSOARE/DET, chiar
după expirarea TS. după expirarea TS.
2. în TS nu sunt respectate cu 2. în TS nu sunt respectate cu 2. în TS nu sunt respectate cu
rea-credinţă MĂSURILE DE rea-credinţă MĂSURILE DE rea-credinţă MĂSURILE DE
SUPRAVEGHERE/OBLIGAŢMLE SUPRAVEGHERE/OBLIGAŢMLE SUPRAVEGHERE/OBLIGAŢMLE
IMPUSE de instanţă. IMPUSE de Instanţă. IMPUSE de instanţă.
3. Până cu 3 luni înainte de 3. Până cu 3 luni înainte de
expirarea TS, nu sunt îndeplinite expirarea TS, nu sunt îndeplinite
INTEGRAL OBLIGAŢIILE CIVILE. INTEGRAL OBLIGAŢIILE CIVILE.
4. AMENDA care a însoţit
ÎNCHISOAREA nu a fost executată
şi a fost înlocuită în TS cu
ÎNCHISOARE.
revocare fa cu lta tiv ă REVOCARE FACULÎATiVĂ .■ REVOCAREFAC ULTAT[VĂ .
1. în TS se săvârşeşte 1. în TS se săvârşeşte Nu există revocare facultativă
INFRACŢIUNEA din CULPĂ; INFRACŢIUNEA din CULPĂ; -> revocarea este în toate
« infracţiunea este « infracţiunea este cazurile obligatorie, indiferent
descoperită în TS, chiar descoperită în TS, chiar dacă de forma de vinovăţie.
dacă făptuitorul este făptuitorul este descoperit
descoperit ulterior; ulterior;
® făptuitorul să fi fost * făptuitorul să fi fost
condamnat îa ÎNCHI- condamnat ia ÎNCHISOARE,
SOARE/AMENDĂ, chiar chiar după expirarea TS.
după expirarea TS.
A n e x a n r . 13
■■■ ĂNl)tM£/ ■. .
.••_ „ .........
■.RÂF---;--.-;'.--.--..'.';.'.-.;- ; v stn.-.- ■■ ■ ; LIBERARE CONDIŢIONATĂ
în termen de 2 ani de la în TS (2 ani) se descoperă că în TS (2-4 ani) se descoperă în TS se descoperă că cel
rămânerea definitivă a persoana a săvârşit o că persoana a săvârşit o condamnat a săvârşit o
hotărârii judecătoreşti de infracţiune anterior infracţiune anterior infracţiune anterior hotă
RAP se descoperă că per rămânerii definitive a rămânerii definitive a rârii judecătoreşti de libe
soana a săvârşit anterior o hotărârii judecătoreşti de hotărârii judecătoreşti de rare condiţionată sau până
infracţiune, pentru care s-a AAP, pentru care s-a aplicat SEPS, pentru care s-a aplicat la rămânerea definitivă a
stabilit o pedeapsă condamnarea ia ÎNCHISOARE, chiar după hotărârii judecătoreşti de
(AMENDĂ/ÎNCHSSOARE), ÎNCHISOARE, chiar după expirarea TS. liberare condiţionată (nu a
chiar după expirarea celor expirarea TS. hotărârii de condamnare),
2 ani. pentru care s-a aplicat
ÎNCHISOARE, chiar după
expirarea TS.
Nu contează forma de Nu contează forma de Nu contează forma de Nu contează forma de
vinovăţie a infracţiunii vinovăţie a infracţiunii vinovăţie a infracţiunii vinovăţie a infracţiunii
anterior comise, care anterior comise, care atrage anterior comise, care atrage anterior comise, care
atrage anularea. anularea. anularea. atrage anuiarea.
Se urmează regulile de la: Se urmează reguliie de la: Se urmează regulile de la: Se urmează regulile de la:
« concursul de infracţiuni ® concursul de infracţiuni • concursul de infracţiuni « concursul de infracţiuni;
(ii nu era definitiv (b nu era definitiv jude (b nu era definitiv jude • recidivă;
judecată); cată); cată); o pluralitate intermediară
a recidivă (ii = Ti recidivă); ® recidivă (b = Ti recidivă); ® recidivă (b = Ti recidivă); de infracţiuni,
• pluralitate intermediară ® pluralitate intermediară • pluralitate intermediară
(li = Ti pluralitate inter de infracţiuni (b = Ti de infracţiuni (b = Ti
mediară). pluralitate intermediară). pluralitate intermediară).
La concurs (nu şi în caz de La concurs (nu şi în caz de La concurs/pluralitate inter Se poate dispune din nou
recidivă/pluralitate recidivă/piuralitate mediară (nu şi în cazul liberarea condiţionată
intermediară) se poate intermediară), se poate AAP recidivei), se poate SEPS pentru rezultantă (b şi b),
pronunţa AAP (nu RAP) pentru rezultantă (li şi l2), pentru rezultantă (b şi b), iar iar TS începe să curgă de ia
pentru rezultantă (li şi b), iar TS începe să curgă de la TS începe să curgă de la data acordării primei
iar TS începe să curgă de la momentul pronunţării momentul pronunţării liberări, pentru că există TS
data rămânerii definitive a iniţiale asupra AAP (nu de la iniţiale asupra SEPS (nu de ia în curs.
hotărârii judecătoreşti prin data anulării, spre deosebire data anulării, spre deosebire
care instanţa se pronunţă de anularea RAP), pentru că de anuiarea RAP), pentru că
asupra pluralităţii de există TS în curs. există TSÎn curs. în cazul în care b =
infracţiuni (de la data în căzui în care b = AMENDĂ, AMENDĂ, se poate
anulării). se poate o soluţie de AAP pronunţa o soluţie de
{discutabil, pentru că există AAP.
deja o condamnare definitivă
-~ prima hotărâre de SEPS
deci s-a depăşit deja momen
tul ia care se putea amâna
aplicarea pedepsei, iar hotă
rârea de condamnare are
autoritate de lucru judecat).
■
1
7.';7! ••; •.v;

~ ' RAP ş ş t ş ş ş ş ş AAp-şv-tş;.-::: ■ a c a - ţ ,-: sEpSLiŞTŞŞv;;--;.:.. V UBRRARE CONDIŢIONATĂ;-/
PAŞI: PAŞI: PAŞI: PAŞI:
1. anulare; 1. anulare; 1. anulare; 1. anulare;
2, stabilirea pedepsei 2. pedepseie se 2. pedepsele se 2. pedepsele se conto-
pentru fiecare infrac- contopesc/cumuiează/ contopesc/cumuiează/ pesc/cumulează/absorb
ţiune, inclusiv pentru absorb potrivit regulilor absorb potrivit regulilor potrivit regulilor de la:
infracţiunea pentru care de la concurs, de la: e concurs;
s-a dispus RAP, pentru ® concurs; * recidivă;
că pedeapsa nu a fost « recidivă; ® pluralitate în-
stabilita la momentul ® pluralitate in termediară.
pronunţării soluţiei; termediară.
3. pedepsele se conto- Se schimbă regulile, pentru
pesc/cumulează/ absorb că SEPS este o soluţie de
potrivit regulilor de la condamnare.
concurs.
ÎN C A Z U L M IN O R IL O R ; . ÎN CAZUL MINORILOR: )m CAZUL MINORILOR:
Dacă pe durata TS al AAP se Dacă pe durata TS al SEPS se Dacă pe durata TS al
descoperă că MAJORUL mai descoperă că MAJORUL mai liberării condiţionate, se
săvârşise o infracţiune ÎN săvârşise o infracţiune ÎN descoperă că MAJORUL
MINORAT, pentru care s-a MINORAT, pentru care s-a mai săvârşise o infracţiune
luat, chiar după expirarea luat, chiar după expirarea ÎN MINORAT, pentru care
termenului, o măsură termenului, o măsură s-a luat, chiar după expira-
educativă PRIVATIVĂ de educativă PRIVATIVĂ de rea termenului, o măsură
libertate, AAP se anulează, libertate, SEPS se anulează, educativă PRIVATIVĂ de
aplicându-se ari. 129 C, pen. aplicându-se art, 129 C. pen. libertate, liberarea con
diţionată se anulează,
aplicându-se art. 129
C. pen.
Nu se va dispune anularea Nu se va dispune anularea Nu se va dispune anularea
dacă măsura educativă dacă măsura educativă dacă măsura educativă
aplicată = NEPRIVATIVĂ de aplicată = NEPRIVATIVĂ de aplicată = NEPRIVATiVĂ de
libertate. în acest caz, libertate. în acest caz, libertate. în acest caz,
măsura educativă măsura educativă măsura educativă
neprlvativă de libertate se neprivativă de libertate se neprivativă de libertate se
va executa alături de va executa alături de va executa alături de
măsurile de măsurile de măsurile de
supraveghere/obligaţiiie supraveghere/obligaţiiie supraveghere/obligaţiiie
stabilite de instanţă. stabilite de instanţă. stabilite de instanţă.
■i
MĂSURILE DE SIGURANŢA
NR. 2 2
Art. 107. Scopul măsurilor de siguranţă. (1) Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi
preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.
(2) Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.
(3) Măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.
^ ‘ Noţiune - sancţiuni de drept penal cu un caracter preponderent preventiv, dispuse

de câtre instanţa, în cursul unui proces penal, pentru a înlătura o stare de pericol
v" ■ ( care a fost manifestată deja/evidenţiatâ prin comiterea unei fapte prevăzute de
legea penală, care nu este justificată) şi pentru a preveni săvârşirea unor noi fapte
prevăzute de legea penală.
O premisă: este necesară luarea unei măsuri de siguranţă, în considerarea existenţei unei stări de
pericol, care decurge din săvârşirea anterioară a unei fapte tipice din punct de vedere penal
(faptă prevăzută de legea penală) care este nejustificată [art. 107 CP], indiferent dacă aceasta
poate sau nu să fie calificată drept infracţiune (sunt sancţiuni de drept penal postdelictuaie - nu
se aplică dacă starea de pericol nu a fost evidenţiată prin comiterea unei fapte incriminate
nejustificate);
O nu este necesar ca fapta pentru săvârşirea căreia se ia măsura de siguranţă să fie infracţiune (cu
excepţia măsurii de siguranţă a confiscării extinse) -> se pot lua măsuri de siguranţă chiar dacă
este incidenţă o cauză de neimputabilitate (sau dacă lipseşte tipicitatea subiectivă - fapta nu este
comisă cu acea formă de vinovăţie anume impusă de lege pentru încadrarea juridică a respectivei
fapte drept infracţiune - existând doar tipicitate obiectivă şi caracter nejustificat);
O este, în schimb, întotdeauna necesar ca fapta să fie tipică (prevăzută de lege) cel puţin sub aspect
obiectiv;
este, în schimb, necesar întotdeauna ca fapta să fie nejustificată (antijuridică)-> dacă îşi găseşte
aplicarea o cauză justificativă nu se pot dispune măsuri de siguranţă (pentru că legea a permis, în
mod excepţional, comiterea acelei fapte în contextul particular, deosebit, în care a fost comisă);
O măsurile de siguranţă se pot lua:
❖ (şi) dacă se aplică o pedeapsă (pentru infractorul persoană fizică majoră sau persoană juri
dică - doar acele măsuri de siguranţă compatibile cu specificul persoanei juridice) prin
hotărâre de condamnare;
❖ (şi) dacă se ia o măsură educativă (în sarcina infractorului persoană fizică minoră) prin hotă
râre de condamnare;
❖
(şi) dacă există o cauză de nepedepsire (desistare, împiedicarea producerii rezultatului sau
împiedicarea săvârşirii infracţiunii (când se pronunţă o soluţie de încetare a procesului penal)
- cu excepţia confiscării extinse;
❖ (si) dacă există o cauză de neimputabilitate (prin hotărâre de achitare);
❖ (şi) dacă se renunţă la aplicarea pedepsei (prin hotărâre de RAP);
❖ (şi) dacă se amână aplicarea pedepsei (prin hotărâre de AAP).
O se pot dispune şi faţă de făptuitorul minor (minorul nerăspunzător penai) care a comis o faptă
prevăzută de legea penală nejustificată (prin hotărâre de achitare - cauza de neimputabilitate a
minorităţii făptuitorului).
A rt 108. Categoriile măsurilor de siguranţă. Măsurile de siguranţă sunt:

a) obligarea la tratament medical;
b) internarea medicala;
c) interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
â) confiscarea specială;
e) confiscarea extinsă.
O sunt măsuri de siguranţă:

❖ care prezintă caracter medical:
© obligarea ta tratament medical imprescriptibilă, facultativă şi revocabilă;
© internarea medicală imprescriptibilă, facultativă şi revocabilă.
❖ restrictive de drepturi interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii
imprescriptibilă, facultativă şi revocabilă;
❖ măsuri de siguranţă care au caracter patrimonial:
• confiscarea specială imprescriptibilă, obligatorie şi irevocabilă;
• confiscarea extinsă -> imprescriptibilă, obligatorie şi irevocabilă.
I. OBLIGAREA LA TRATAMENT MEDICAL '

A rt 109. Obligarea la tratam ent m edical (1) Dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul
cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat să urmeze un tratament
medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
(2) Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul, se poate dispune internarea medicală.
(3) Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, tratamentul se efectuează şi în
timpul executării pedepsei.
^ f” ' Noţiune - măsură de siguranţă prezentând caracter medical, constând în obligarea

/ făptuitorului la urmarea unui tratament medical, dacă din cauza unei boii (inclusiv o
boală provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe) prezintă pericol
pentru societate.
M ăsurile de siguranţă 361
O măsura de siguranţă este facultativă {de regulă);
Prin excep ţie de ia regulă, obligarea la tratam en t medical e s te obligatorie 'in cazul co m ite r ii;
r
NB faptei incriminate constând în contam inare venerică (art, 353 CP).
O sancţiunea de drept penal este neprivativă de libertate;

O este asimilat noţiunii de boală (în ceea ce priveşte dispunerea acestei măsuri de siguranţă):
♦ > consumul cronic de alcool;
❖ consumul cronic de alte substanţe psihoactive (a se vedea art. 241 din Legea nr. 187/2012 şi
Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor
stupefiante şi psihotrope).
O condiţii:
❖ săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (faptă tipică din punct de vedere obiectiv, nu
neapărat infracţiune), nejustificată;
❖ existenţa unui pericol pentru societate identificat în persoana făptuitorului (evidenţiat prin
fapta incriminată comisă), din cauza bolii;
❖ instanţa să aprecieze că prin luarea acestei măsuri de siguranţă, există aptitudinea înlătu-
rării/diminuării periculozităţii făptuitorului şi a prevenirii comiterii de noi fapte prevăzute de
legea penală, pe viitor, ca efect a! remanifestării respectivei stări de pericol.
O dacă obligarea la tratament medicai însoţeşte Î/DET, se va executa şi în timpul deţinerii;
O durata nedeterminată până la dispariţia cauzei pentru care a fost luată, anume:
❖ până ia însănătoşire sau
❖ până ia obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
O dacă făptuitorul nu urmează tratamentul, se poate dispune măsura de siguranţă a internării
medicale -> astfel încetând măsura obligării la tratament medical (practic, măsurile de siguranţă
prezentând caracter medicai sunt concepute în potenţială progresie/regresie una faţă de cealal
tă, putându-se trece din executarea uneia în executarea celeilalte, în anumite condiţii); înlocuirea
obligării la tratament medical cu internarea medicală poate avea ioc şi dacă starea de sănătate a
făptuitorului se înrăutăţeşte şi se impune internarea medicală;
O această măsură de siguranţă se poate dispune de către instanţa penală prin orice tip de hotărâre
prin care se pune capăt procesului penal: achitare, condamnare, încetare a procesului penal, RAP
sau AAP;
O obligarea la tratament medical se poate dispune şi provizoriu, în cursul urmării penale (de către
judecătorul de drepturi şi libertăţi), al camerei preliminare (de către judecătorul de cameră preli
minară) sau al judecăţii (de către instanţa penală) - art. 245, art. 246, art. 572 CPP;
O procedura de punere în executare a acestei măsuri de siguranţă, respectiv de înlocuire cu inter
narea medicală sau de încetare a executării este prevăzută în Codui de procedură penală
(art. 566 ş.u.); a se vedea şi art. 77 din Legea nr. 253/2013 (care dispune şi că toate cheltuielile
362 Drept periai. Partea generală
ocazionate de tratamentul medical impus cu titlu de măsură de siguranţă sunt în sarcina

statului).
fl, INTERNAREA MEDICALĂ

Art. 116. Internarea m edicală. Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanţe psihoactive sau suferă
de o boală infectocontagioasa şi prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării intr-o unitate sanitară de
specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol*•
f"". Noţiune - măsură de siguranţă prezentând caracter medical, constând în internarea

făptuitorului într-o unitate sanitară de specialitate, dacă acesta prezintă pericol
pentru societate (evidenţiat prin fapta prevăzută de legea penala, nejustificată,
comisă) prin aceea că este bolnav psihic; consumator cronic de substanţe psihoactive
sau suferă de o boală infectocontagioasă.
O sancţiunea de drept penal este facultativă;
O reprezintă singura măsură de siguranţă care are caracter privativ de libertate;
O condiţii:
❖
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (faptă tipică din punct de vedere obiectiv, nu
❖ existenţa unui pericol pentru societate identificat în persoana făptuitorului (evidenţiat prin
fapta incriminată comisă), din cauza:
• bolii psihice;
• consumului cronic de substanţe psihoactive [a se vedea art. 241 din Legea nr. 187/2012
şi Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor
stupefiante şi psihotrope];
• unei boli infectocontagioase.
❖ instanţa să aprecieze că, prin luarea acestei măsuri de siguranţă, există aptitudinea înlătu-
legea penală, pe viitor, ca efect al re manifestării respectivei stări de pericol.
O durata nedeterminată durează până ia dispariţia cauzei pentru care a fost luată, anume:
❖ până la însănătoşire sau
❖ până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
O în caz de ameliorare, poate fi înlocuită cu obligarea la tratament medical [art. 571 alin. (2) CPP];
O internarea medicală şi obligarea la tratament medical nu se pot dispune concomitent pentru
acelaşi motiv - ca urmare a comiterii uneia şi aceleiaşi fapte incriminate nejustificate (fiind
reglementate într-un sistem regresiv/progresiv, ia orice moment anume dat fie se execută una
dintre ele, fie cealaltă);
❖ având ambele caracter medical, supunerea la un tratament medical este practic inclusă în
internarea medicală, cu diferenţa că aceasta menţine privat de libertate pe făptuitor, asigu-
rând aplicarea efectivă, corectă şi constantă a tratamentului medical, îa nevoie în mod

compuisiv (forţat), putând asigura şi alte scopuri (derularea de testări, supravegherea con
duitei şî a evoluţiei afecţiunii, derularea de diverse proceduri conexe tratamentului medical
propriu-zis etc.).
O măsura internării nu este condiţionată de aplicarea anterioară a măsurii obiigării Sa tratament
medical, dar se poate aplica dacă aceasta din urmă nu a avut efect sau starea făptuitorului s-a
agravat;
O sustragerea de la executare = infracţiunea de neexecutare a sancţiunii penale [art. 288 alin. (1) CP];
prin care pune capăt procesului penal: achitare, condamnare, încetare a procesului penal, RAP
sau AAP. Internarea medicală se poate dispune şi provizoriu în cursul urmării penale (de către
judecătorul de drepturi şi libertăţi), al camerei preliminare (de către judecătorul de cameră
preliminară) sau al judecăţii (de către instanţa penală) - art. 247, art. 248 şi art. 572 CPP;
O procedura de punere în executare a acestei măsuri de siguranţă, respectiv de înlocuire cu
obligarea la tratament medical sau de încetare a executării este prevăzută în Codul de procedură
penală (art. 569 ş.u.); a se vedea şi art. 77 din Legea nr. 253/2013, care dispune şi că toate
cheltuielile ocazionate de internarea medicală impusă cu titlu de măsură de siguranţă sunt în
sarcina statului),
r internarea medicală măsură d e siguranţă = sancţiune de

confundă cu alte proceduri cu e fe c t similar (privare d e libertate a unor perso a n e suferind
drept penal care NU se
NB
de diverse afecţiuni, care sunt periculoase pentru so cieta te sau chiar pentru ele însele) ■
dispusă cu alt titlu juridic, d e e x e m p lu , in t e r n a r e a n e v o iu n t a r â r e g le m e n t a t a d e a rt . 5 3 - 6 8
d in L e g e a nr., 4 8 7 / 2 0 0 2 a s ă n ă t ă ţ ii m in t a le ş l o protecţiei p e r s o a n e lo r c u t u lb u r ă r i p s ih ic e ,
r e p u b lic a t a .
Potrivit ¡urisprudenţei CEDO:

*o persoană nu poate fi considerata ca fiind un „alienat" şî privată de libertate d ecâ t după ■
r* îndeplinirea a minim trei condiţii: boala mintală trebu ie sâ fi fo st stabilită prin probe, ea
NB trebuie să aibă un caracter sau o am p loare care sa justifice internarea, {ar internarea să nu
se poată prelungi fără justificarea persistenţei bolii;
■ privarea de libertate a unei persoane, considerată 3 fi „alienată", trebu ie să fie dispusă cu
avizul prealabil al unui m edic expert, obţinut fie prinţ r-o consultare prealabilă, fie imediat
după reţinerea persoanei, în cazuri urgente sau când persoana a fo st reţinută, d e o a r e c e
avea un c o m p o rtam en t violent, în toate celelalte cazuri, o consultare prealabilă e s te
indispensabila;
* evaluarea medicală trebu ie să se ba zeze pe starea sănătăţii mintale actuale a persoanei
respective, şi nu doar p e e v e n im e n te trecute. O opinie medicală nu p o a te fi suficientă
pentru a susţine o privare de libertate, dacă de la momentul emiterii opiniei a trecut o
perioada de timp semnificativă;
* faptul că o instituţie specializata în materie constată dispariţia tulburării m entale care a

justificat spitalizarea forţată nu determ ină a u to m at eliberarea imediată şi necondiţionata a
■ pacientului,
HI. INTERZICEREA OCUPĂRII UNEI FUNCŢII SAU A EXERCITĂRII UNEI PROFESII

A r t 111 , In t e r z ic e r e a o c u p ă r ii u n ei f u n c ţ ii s a u a e x e r c it ă r ii u n ei p r o f e s i i. (1) C ând fă p tu ito ru l a săvârşit fa p ta datorită
incapacităţii, nepregătirii sau altor cau ze care îl fa c inapt pen tru ocu parea u nei an u m ite fu n cţii, pen tru exercitarea unei
profesii sau m eserii ori pen tru desfăşu rarea u nei alte activităţi, se p oate lua m ăsu ra interzicerii exercitării dreptului de a
ocupa acea fu n c ţie ori de a exercita acea profesie, m eserie sau activ itate.
(2) M ăsu ra de sigu ran ţă p oate f i revocată la cerere, du pă trecerea unui term en de cel puţin un an, d acă se constată că
tem eiurile care au im pus luarea ei au încetat. O n ou ă cerere nu se p oate fa c e decât du pă trecerea unui term en de cel puţin un
an de la data respin gerii cererii anterioare.
Noţiune - mâsurâ de siguranţă restrictivă de drepturi; aplicată făptuitorului care a

săvârşit fapta prevăzută de legea penală, nejustificată, din cauza inaptitudinii (inca
pacităţii, nepregătirii, nepriceperii etc.) pentru ocuparea unei anumite funcţii/pro-
fesii/meserii/desfâşurarea unei activităţi, constând în interzicerea ocupării/exercitărit
acesteia, deoarece făptuitorul prezintă pericol pentru societate (evidenţiat prin fapta
incriminată comisă).
O sancţiunea de drept penal este facultativă;

O reprezintă o măsură de siguranţă restrictivă de drepturi (singura care dă conţinut acestei cate
gorii de măsuri de siguranţă);
❖ se poate dispune alături de alte măsuri de siguranţă (cumulativ), precum şi (uneori) alături de
pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii exercitării dreptuiui de a ocupa funcţia/
profesia/meseria/activitatea de care s-a folosit infractorul pentru comiterea faptei penale
săvârşite [art, 66 alin. (1) lit. g) CP] - de care trebuie să fie delimitată, cele două necon-
fundându-se, deoarece cele două sancţiuni de drept penal sunt diferite sub aspectul: naturii
juridice; motivului dispunerii; scopului urmărit prin aplicare; duratei de executare; modalităţii
de încetare a executării.
O condiţii:
❖ săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (faptă tipică din punct de vedere obiectiv, nu
❖ fapta să fi fost săvârşită din cauza inaptitudinii (nepregătirii, incapacităţii, neştiinţei, lipsei de
abilităţi, existenţei unor probleme de natură fizică/psîhică ce afectează buna/corespunză-
toarea capacitate a respectivei persoane de a desfăşura funcţia/profesîa/meseria/activitatea
în cauză) pentru ocuparea unei anumite funcţii/profesii/meserii/desfăşurarea unei activităţi;
Spre exemplu, „această măsură nu poate fi luată în situaţia când fapta a fost comisă prin
exercitarea abuziva, voit ilegală a profesiei, iar nu ca urmare a unei incapacităţi, nepregătirii
sau altor asemenea cauze, aşadar, trebuie să se stabilească starea de incapacitate a infrac
torului de a-şi exercita profesia sau meseria, datorită nepriceperii sau neîndemânării, ori
pregătirii profesionale, precum şi unor deficienţe psiho-fizice sau altor cauze ce-l fac necores
punzător pentru exercitarea profesiei sau meseriei" (T.S., dec. nr. 386 din 10 februarie 1986,
în C.D, 1986, p. 245).
•> instanţa să aprecieze că, prin luarea acestei măsurii de siguranţă, există aptitudinea înlătu-
legea penală, pe viitor, ca efect a! remanifestării respectivei stări de pericol.
O durata nedeterminată (există însă un minim: 1 an) -> durează până la dispariţia cauzei pentru
care a fost luată;
❖ poate fi revocată (de către instanţa de executare), la cererea făptuitorului, după trecerea unui
termen de cel puţin 1 an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat;
❖ dacă cererea de revocare a măsurii este respinsă, se poate introduce o cerere nouă după cel
puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.
O sustragerea de la executare = infracţiunea de neexecutare a sancţiunii penale [art. 288 alin. (1) CP].
prin care se pune capăt procesului penal: achitare, condamnare, încetare a procesului penal, HAP
sau AAP. Nu se poate dispune provizoriu, pe parcursul procesului penal;
O procedura de punere în executare a acestei măsuri de siguranţă, respectiv de revocare este
prevăzută în CPP (art. 573,); a se vedea şi art. 78 din Legea nr. 253/2013, care dispune că o copie
de pe dispozitivul hotărârii se va transmite persoanei juridice în cadrul căreia făptuitorul exercită
respectiva funcţie, profesie, meserie sau activitate, precum şi, dacă este cazul, persoanei juridice
care asigură organizarea şi coordonarea exercitării profesiei sau activităţii respective, iar că, în
cazul în care interdicţia vizează o meserie sau altă activitate, comunicarea se face inspectoratului
judeţean de poliţie în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul condamnatul.
Delimitări
M ăsură d e siguranţă j P e d e a p s ă c o m p le m e n t a r ă
- făptuitorul este inapt să exercite funcţia/ pro- - infractorul este nedemn să exercite funcţia/
fesia/meseria/actlvitatea (se dispune pentru mo profesia/meseria/activitatea (se dispune cu titlu
tive de prevenţie specială); represiv/coercitiv);
- necondiţionată de existenţa unei infracţiuni - condiţionată de existenţa unei infracţiuni (în
(doar de comiterea unei fapte prevăzute de legea principiu, intenţionate sau praeterintenţionate);
penală nejustificată); - se poate dispune/se impune (uneori) numai
- se poate dispune chiar dacă există bună-credin- dacă există rea-credinţă în desfăşurarea funcţiei/
ţă în desfăşurarea funcţiei/profesiei/meseriei/ac- profesiei/meseriei/activităţii;
tivităţii; - se dispune pe o durată determinată, de ta 1 la 5
~ se dispune pe o durată nedeterminată, de ani (poate dura uneori mai mult dacă în situaţia
min. 1 an (poate ajunge să fie perpetuă); concretă se dispune şi cu titlu de pedeapsă acce-
- se poate revoca (caz în care încetează exe sorie, caz în care perioada stabilită ca pedeapsă
cutarea; acesta este singurul mod de încetare a complementară va începe a se executa după exe
executării sale). cutarea sau considerarea ca executată a pedep
sei principale şi, implicit, a celei accesorii cu
acelaşi obiect);
- nu se poate revoca (încetează prin e x e c u t a r e
efectivă sau considerare ca executată).
IV. CONFISCAREA SPECIALĂ'1!

A rti 112, C o n fis c a r e a s p e c i a l ă . (1) Sunt su pu se con fiscării speciale:
a) bu n u rile p rod u se prin săvârşirea fa p tei prevăzu te de legea penală;
b) bu n u rile care au fo s t fo lo site, în orice m od, sau destin ate a f i fo lo site la săvârşirea unei fa p te prevăzu te d e legea penală,
dacă su n i ale fă p tu ito ru lu i sau daca, aparţin ân d altei persoane, aceasta a cu n oscu t scopu l fo lo s ir ii lor;
c) bu n u rile fo lo site, im ediat du pă săvârşirea fa p tei, pentru a asigu ra scăparea fă p tu ito ru lu i sau p ăstrarea fo lo su lu i ori a
produ su lu i obţinut, daca sunt ale fă p tu ito ru lu i sau dacă, aparţin ân d altei persoane, aceasta a cu n oscu t scopu l fo lo sirii lor;
d) bu n u rile care au fo s t date pen tru a determ in a săvârşirea u n ei fa p t e prevăzu te de legea p en ală sau pentru a răsplăti pe
făp tu itor;
e) bu n u rile dobân dite prin săvârşirea fa p te i prevăzu te de legea pen ală, dacă nu su n t restitu ite persoan ei vătăm ate şi în-
m ăsura în care nu servesc la despăgu birea acesteia;
f ) bu n u rile a căror deţin ere este in terzisă de legea penală.
(2) In cazul prevăzu t în alin. (1) Ut. b) şi Ut. c), dacă valoarea bu n u rilor su pu se con fiscării este vădit disproporţion ată fa ţă de
n atu ra şi gravitatea fa p tei, se dispune con fiscarea în parte, prin echivalen t bănesc, ţinând seam a d e urm area produ să sau care
s-ar f i pu tu t produ ce şi de con tribu ţia bunului la aceasta , D acă bu n u rile au fo s t produse, m odificate: sau adaptate în scopul
săvârşirii fa p te i p rev ăzu te de legea penală, se d ispu n e confiscarea lor în întregim e.
(3) In cazu rile prevăzu te în alin. (1) Ut. b) şi Ut. c), d acă bu n u rile nu p ot f i confiscate, în tru cât nu aparţin infractorului, iar
persoan a căreia îi aparţin nu a cunoscut scopu l fo lo s ir ii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea
dispoziţiilor alin. (2).
(4) D ispoziţiile alin. (1) Ut. b) nu se aplică în cazul fa p telo r săvârşite prin presă.
(5) D acă bu n u rile su pu se con fiscării potrivit alin. (1) Ut. b)-e) nu se găsesc, în locul lor se con fiscă ban i şi bu n u ri pân ă la
con cu ren ţa v alorii acestora.
(6) Se confiscă , de asem enea, bu n u rile şi ban ii obţin u ţi din exploatarea bu n u rilor su pu se confiscării, precu m şi bunurile
produ se d e acestea, cu excepţia bu n u rilor prevăzu te în alin. (1) Ut. b) şi Ut. c).
Noţiune - măsură de siguranţă prezentând caracter patrimonial (privativâ/restric-

tivă de bunuri), aplicată făptuitorului care a săvârşit o faptă prevăzută de legea
penală, nejustificată, din care decurge prezumţia de periculozitate legata de deţi
nerea unor bunuri anume; sau a unor alte bunuri sau sume de bani legate de bu
nurile iniţial supuse confiscării constând în trecerea forţată în proprietatea statului a
respectivelor bunuri (vizate individual).
111 Pentru o privire comparativă asupra bunurilor supuse confiscării, a se consulta tabelul din anexa nr. 14.
M asurile de siguranţă 367
O măsura de siguranţă este obligatorie (formularea legiuitorului este imperativă: „Sunt supuse
confiscării"};
O reprezintă o sancţiune de drept penal privativă de bunuri (sancţiune de natură patrimonială) ce
nu se confundă cu sancţiunea penală pecuniară - pedeapsa amenzii (nici atunci când se confiscă
sume de bani, NU se confundă acest titlu de ridicare a sumelor respective cu eventuala obligaţie
de achitare a unei amenzi penale);
O măsura se poate dispune alături de alte măsuri de siguranţă ( c u m u l a t i v ) ;
O măsura are caracter personal şi irevocabil (spre deosebire de celelalte măsuri de siguranţă, regle-
mentate/prezentate anterior), fiind şi imprescriptibilă (ia fel ca restul măsurilor de siguranţă);
O condiţii:
❖ săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (nu neapărat infracţiune), nejustificată;
❖ bunurile confiscate să aibă o anumită legătură (din mai multe tipuri de legături specifice,
expres şi limitativ reglementate de lege) cu săvârşirea respectivei fapte incriminate sau
deţinerea lor să fie ilegală şi această deţinere să fi fost evidenţiată de comiterea faptei tipice
respective;
O categorii de bunuri:
❖ bunuri produse prin săvârşirea faptei { d e e x e m p l u , u n î n s c r i s falsificat s a u m o n e d a f a l s i f i
c a ta );
• nu au e x ista t anterior s ă v â r ş i r i i f a p t e i , a u f o s t c r e a t e p r i n a c e a s t a ;
• dacă dobânditorui/subdobânditorul bunului produs prin săvârşirea faptei este de
bună~credinţă, confiscarea poate să nu opereze direct asupra bunului în materialitatea sa
(dacă nu este un bun a cărui deţinere este ilegală - cum este cazul bancnotelor falsifi
cate), d o b â n d i t o r u l r ă m â n â n d î n p o s e s i a a c e s t u i a ; d a c ă d o b â n d i t o r u l b u n u l u i e s t e d e
r e a - c r e d i n ţ ă , c o n f i s c a r e a v a o p e r a d i r e c t / n e m i j l o c i t a s u p r a b u n u lu i în t o a t e c a z u r ile .
❖ bunuri care au fost folosite sau destinate a fi folosite la săvârşirea faptei {d e exemplu, u n
f le x f o lo s it p e n t r u a urmează a f i s u s t r a s e ; o armă, c h i a r d a c ă
d is lo c a b a n c o m a te le c e
deţinerea acesteia este legală în raport de persoana f ă p t u i t o r u l u i - de pildă este vânător sau
a re în a lt m o d le g a i p e r m is d e p o r t -a r m â ); u n a u to tu r is m în t r e b u in ţ a t ta tr a f ic u l d e p e r -
soane/droguri etc.j;
• p o t a p a r ţ in e fă p tu ito r u lu i (a u to r, c o a u t o r , in s tig a to r, c o m p lic e ) ;
• p o t a p a r ţ i n e a lt e i p e r s o a n e , c a r e a c u n o s c u t s c o p u l f o lo s ir ii lo r;
© în a c e a s t ă s it u a ţ ie , f a p t a e s t e s ă v â r ş i t ă cu i n t e n ţ i e / p r a e t e r i n t e n ţ i e ;
© nu se aplica în cazul faptelor săvârşite prin presă;

© este necesar ca bunul să fi fost determinant pentru săvârşirea faptei;
© dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi
gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin e c h i v a l e n t bănesc, ţinând seama
de urmarea produsă sau care s~ar fi putut produce şi de c o n t r i b u ţ i a bunului la aceasta
(d e e x e m p lu , c a z u l a n t e r io r in d ic a t, a l u n u i a u to tu r is m f o lo s it p e n t r u tra fic d e d r o g u r i,
dacă valoarea autoturismului este extrem de mare faţă de valoarea foarte scăzută a
cantităţii mici de droguri traficate -> dacă bunurile au fost produse, modificate sau
adaptate în scopul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor
în întregime; în ipoteza ilustrată anterior, dacă autoturismul a fost special modificat
pentru traficul de droguri, de pildă, au fost adăugate compartimente speciale, ascunse, în
caroserie/ia motor, în care să fie ascunse drogurile, pentru a nu f i descoperite la
controale efectuate la trecerile de frontieră, se va confisca integrai, în natură, efectiv/ne
mijlocit autoturismul, chiar dacă valoarea drogurilor reprezintă numai o minimă fracţie
nesemnificativă din valoarea de piaţă a maşinii);
• dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi
aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca din patrimoniul făptuitorului
echivalentul în bani al acestora;
• dacă bunurile nu se găsesc, în locul lor se confiscă din patrimoniul făptuitorului bani şi
bunuri până la concurenţa valorii acestora.
❖ bunuri folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau
păstrarea folosului ori a produsului obţinut {d e e x e m p lu , u n v e h ic u l f o lo s it p e n t r u a tra n s
bunurile sustrase imediat după comiterea furtului/tâihâriei/delapidârii);

p o r t a
• pot aparţine făptuitorului (autor, coautor, instigator, complice);

• pot aparţine altei persoane, care a cunoscut scopul folosirii ior;
• în această situaţie, fapta este săvârşită cu intenţîe/praeterintenţie;
® este necesar ca bunurile să fi fost efectiv folosite, nu doar destinate folosirii;
• dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi
gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama
de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta ->
dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei prevă
zute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime;
• dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi
aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca, din patrimoniul făptuitorului,
echivalentul în bani al acestora;
• dacă bunurile nu se găsesc, în locul lor se confiscă, din patrimoniul făptuitorului, bani şi
bunurţ până la concurenţa valorii acestora.
❖ bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea faptei sau pentru a răsplăti pe făp
tuitor [d e e x e m p lu , s u m a d e b a n i r e m is ă a u to r u lu i, c e r e p r e z in tă r ă s p la ta p e n t r u s u s tra g e re a
unor opere de artă dintr-o expoziţie sau avansul plătit unui ucigaş profesionist, de către
instigator, pentru a-l determina să comită un asasinat ce a fost săvârşit, consumat sau
tentat);
• este necesar ca bunurile să fi fost efectiv date, nu doar promise;
Măsurile de siguranţă 369
♦> bunuri dobândite prin săvârşirea faptei, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în
măsura în care nu servesc ia despăgubirea acesteia {de exemplu, suma de bani sau bijuteriile
sustrase din locuinţa persoanei vătămate);
❖ bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală {de exemplu, deţinerea de instru
mente în vederea falsificării de valori, arme letale în posesia unor persoane care nu au permis
pentru acestea, droguri);
❖ bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile
produse de acestea {de exemplu, suma de bani obţinută de pe urma închirierii maşinii sus
trase, puii de rasă ai unui animai de companie sustras, puii unor animale de muncâ/tracţiune
furate etc.).
• cu excepţia bunurilor care au fost folosite sau destinate a fi folosite la săvârşirea faptei
sau a bunurilor folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptui
torului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut.
0 durata -> nedeterminată/perpetuă, măsura este irevocabilă;
O sustragerea de la executare NU constituie infracţiunea de neexecutare a sancţiunii penale,
eventual, dacă sunt întrunite condiţiile constitutive necesare, ar putea constitui o altă infracţiu
ne, precum: sustragere de sub sechestru [art. 261 CP, dacă bunurile supuse confiscării au fost
sechestrate în acest scop; nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, de pildă prin împotrivire la
executare, prin opunere de rezistenţă faţă de organul de executare - art. 287 alin. îl) lit. a) CP;
furt etc.];
prin care se pune capăt procesului penal: achitare, condamnare, încetare a procesului penal, RAP
sau AAP, Nu se poate dispune provizoriu, pe parcursul procesului penal;
O procedura de punere în executare a acestei măsuri de siguranţă, respectiv de revocare este
prevăzută în Codul de procedură penală (art. 574); a se vedea şi art. 79 din Legea nr. 253/2013
(care dispune că, dacă bunurile sunt valorificate - o altă opţiunea fiind distrugerea, costurile legate
de aducerea la îndeplinire a acestei măsuri de siguranţă se vor acoperi din preţul obţinut, iar în caz
contrar costurile - inclusiv cele ocazionate de distrugere - vor fi suportate de către stat).
r Se pot confisca inclusiv (chiar şl) bunurile care fac parte din mijloacele de existenţă sau
sunt necesare pentru trebuinţa zilnică sau pentru exercitarea profesiei făptuitorului (dis
NB
poziţia contrară din fostul Cod penai nu a mai fost preluată în legislaţia în vigoare).
r* ;0ezlegareaCunorichestluni'; cSecdreptţpriii: Decizia; nr/ 1 1 / 2 0 1 5 / :(M;;Qf/nrt22ă'dinăl4ăiulîe; î

NB /201S)/înalta; Cdrte.vde;Casaţie''şi Justiţie', decis că,:„în/cazul;- Înfracţiuiiii/de/contrabandă;;
prevăzuta da l e g e a nr. 86/2006 privind Codişi vama! al României, se impune luarea măsurii
de siguranţa a confiscării speciale a bunurilor sau mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul
vamal ai Rom âniei concom itent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând
datoria vamală, numai în ipoteza în care acestea au trecut d e primul birou vamal situat pe
teritoriul vama! comunitar fără să fi fost prezentate în vamă şi transportate spre acest birou
vamal".
Recurs în interesul legii: prin Decizia nr. 10/2019 (M. O l nr. 472 din 1 1 iunie 2019), înalta
Curte de Casaţie şl Justiţie, Completul c o m p e t e n t să ju d ece recursul în interesul legii, a
admis recursul în interesul legii p rom ovat de Colegiul d e co nd u cere al Curţii de Apei
Timişoara şl, m interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 1 2 alin, (1) Ut. f) din
Codul penal, art, 342 alin. (6) din Codul penal şl art. 5 4 9 :i din Codul de procedură penală, a
„în cazul faptei prevăzute de art, 342 alin. (6) din Codul penal, cu privire la care s-a
stabilit:
dispus o soluţie de clasare întem eiată pe dispoziţiile art, 16 alin. (1) lit. b) teza a il-a din
Codul d e procedură penala, arma şi muniţia intră sub incidenţa confiscării speciale, în
tem eiul art, 1 1 2 alin. (1) lit. f} din Codul penal, în procedura reglem en tată de art. S491 din
Codul de:.procedură- penala, în ipoteza în care făptuitorul nu a depus arma şi-muniţia la un
armurier:-autorizat'; în term en de 10 zile de la expirarea perib'adei'-'d'eî'vaiabilitate a
'permisului -de â;rrnă"i/Ţ':ţ
A n exa n r. 14
Bunuri supuse confiscării

Produse prin Fo lo sîte/d estin ate a fi Folosite im ediat Date pentru a D obândite prin D eţinerea lor
săvârşirea faptei folosite Sa săvârşirea după săvârşirea fa p determ ina săvârşirea fa p este in terzisă
prevăzute de faptei (prevăzute de tei (prevăzute de săvârşirea unei tei (prevăzute de legea
legea penală legea penală, legea penală, nejus- fapte p revă de legea penală (iar
{nejustificată). nejustificată}, dacă tificată) pentru a zute de legea penală, d eţin erea a
sunt ale făptui- asigura: penală n ejustificată), fo st
to ru lu i/terţ care a » scăparea fă p tu i {nejustificată} dacă nu sunt evidenţiată
cunoscut scopul to ru lui, /a răsplăti pe restituite prin com iterea
folosirii lor. • păstrarea fol os u- făptuitor. persoanei faptei
iu i/produsuiui vătăm ate şi în p revăzute de
o b ţin ut, m ăsura în care legea penală,
dacă aparţin făp- nu serve sc la n ejustificată).
tu ito ru iu i/terţ care d esp ăgu b irea
a cu n o scu t scopul acesteia.
folo sirii lor.
Fapta prevăzută de Fapta prevăzută de
legea penală, legea penală,
nejustificată, a fost nejustificată, a fost
săvârşită cu inten- săvârşită cu inten-
ţie/praeterintenţie. ţie/praeterintenţie.
Se confiscă: Se confiscă: Se confiscă: Se confiscă:
® bunurîle/banii ® bunuri- • bunuri ® bunuri
obţinuţi din le/banii le/banii le/banii
exploatare; obţinuţi din obţinuţi din obţinuţi din
• bunurile exploatare; exploatare; exploatare;
produse de ® bunurile ® bunurile ® bunurile
acestea. produse de produse de produse de
acestea. acestea. acestea.
Dacă nu se găsesc Dacă NU SE GĂSESC Dacă NU SE GĂSESC Dacă nu se Dacă nu se Dacă nu se gă
în natură se se confiscă bani şi se confiscă bani şi găsesc se găsesc -> se sesc se
confiscă: bunuri până la con bunuri până la dispune confis dispune confis confiscă:
® bunurile/banii curenţa valorii concurenţa valorii carea prin carea prin ® bunurile/ban
obţinuţi din acestora, acestora. echivalent echivalent îi obţinuţi
exploatare; până la concu până la concu din
bunurile produse renţa valorii renţa valorii exploatare;
de acestea. lor. lor. bunurile
produse de
acestea.
Bunuri supuse confiscări»

Daca bunurile nu pot fi Dacă bunurile nu pot fi
confiscate, întrucât nu confiscate, întrucât nu
aparţin făptuitorul aparţin făptuitorului
(infractorului, potrivit (infractorului, potrivit
textului de lege}, iar textului de lege), iar
persoana căreia îi aparţin persoana căreia îî
NU A CUNOSCUT scopul aparţin NU A CUNOSCUT
folosirii lor -> se va scopul folosirii lor se
confisca echivalentul în va confisca echivalentul
bani al acestora; nu se în bani al acestora; nu se
confiscă integrai în confiscă integral în
echivalent dacă e valoare echivalent dacă e
disproporţionată, cu valoare disproporţio
excepţia cazului produ- nată, cu excepţia cazului
cerii/adaptării/modifi- produceriî/adaptă-
carii special în scopul rii/modificării special în
săvârşirii faptei scopul săvârşirii faptei
incriminate nejustificate. incriminate nejustificate.
Dacă valoarea bunurilor Dacă valoarea bunurilor
supuse confiscării este supuse confiscării este
VĂDIT DISPRO VĂDiT DISPROPORŢIO
PORŢIONATĂ faţă de na~ NATĂ faţă de
tura/gravitatea faptei -> natura/gravitatea faptei
se dispune confiscarea în se dispune confis
parte, prin echivalent bă carea în parte, prin echi
nesc (regula). valent bănesc (regula).
Prin excepţie de ia Prin excepţie de la
regulă, dacă bunurile au regulă, dacă bunurile au
fost produse/modifica- fost produse/modifica-
te/adaptate în SCOPUL te/adaptateîn SCOPUL
săvârşirii faptei se dis săvârşirii faptei se
pune confiscarea în dispune confiscarea în
întregime. întregime.
Dacă fapta prevăzută de
legea penaiă,
nejustificată, este să
vârşită prin PRESĂ nu
se dispune confiscarea.
V, CONFISCAREA EXTINSĂ
,4ff, 1121, Confiscarea extinsă. (1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la ari. 112, în cazul în care
persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni, dacăfapta este susceptibilă să îi procure un
folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare:
a) infracţiuni privind traficul de droguri şi de precursori;
b) infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;
c) infracţiuni privind frontiera de stat a României;
d) infracţiunea de spălare a banilor;
e) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea pornografiei;
f infracţiuni din legislaţia privind combaterea terorismului;
g) constituirea unui grup infracţional organizat;
h) infracţiuni contra patrimoniului;
i) nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive;
j) falsificarea de monede, timbre sau de alte valori;
k) divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export,
deturnarea de fonduri, infracţiuni privind regimul importului şi al exportului, precum şi al introducerii şi scoaterii din ţară
de deşeuri şi reziduuri;
l) infracţiuni privind jocurile de noroc;
m) infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale
Uniunii Europene;
n) infracţiuni de evaziunefiscală;
o) infracţiuni privind regimul vamal;
p) infracţiuni de fraudă comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice;
(¡) traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană,
(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, intr-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul
săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de
aceasta în mod licit;
b) instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. (1).
(3) Pentru aplicarea dispoziţiilor alin, (2) se va ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată
ori de un terţ unui membru alfamiliei sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul,
(4) Prin bunuri, conform prezentului articol, se înţelege şi sumele de bani
(5) La stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la
data dobândirii lor şi cheltuielile făcute de persoana condamnată, membrii familiei acesteia.
(6) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.
(7) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, precum şi
bunurile produse de acestea.
(8) Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. (2), care excedează nivelului
veniturilor licite ale persoanei condamnate.
Noţiune - măsura de siguranţă prezentând caracter patrimonial (priva tivă/restric

tivă de bunuri), aplicată infractorului care a săvârşit o anumită infracţiune (faptă
tipică ~ obiectiv şi subiectiv; nejustificată şi imputabilă), constând în trecerea forţată
în proprietatea statului 0 unor anumite categorii d i bunuri, altele decât cele supuse
confiscării speciale, a căror deţinere creează o stare de pericol evidenţiată ca urmare
a comiterii anumitor infracţiuni.
O măsura de siguranţă este obligatorie (formularea legiuitorului este imperativă: „Sunt supuse
confiscării"};
O reprezintă o sancţiune de drept penal privativă de bunuri (sancţiune de natură patrimonială) CE
nu se confundă cu sancţiunea penală pecuniară - pedeapsa amenzii (nici atunci când se confisca
sume de bani, NU se confundă acest titlu de ridicare a sumelor respective cu eventuala obligaţie
de achitare a unei amenzi penale), diferită de confiscarea specială;
O măsura se poate dispune alături de alte măsuri de siguranţă, cumulativ, dar nu şi împreună cu
măsura de siguranţă a confiscării speciale, cu privire la aceleaşi bunuri;
O măsura are caracter personal, deşi bunul este uneori urmărit în materialitatea sa obiectivă -
confiscarea de îa terţi (nu operează solidaritatea sub aspectul laturii civile) şi irevocabil (sancţiu
nea este perpetuă, odată dispusă nu se revocă);
O condiţii;
❖ spre deosebire de toate celelalte măsuri de siguranţă (prin excepţie de la regulă) se impune
să existe o hotărâre definitivă de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni dintre cele
prevăzute la alin, (1);
❖ nu doar a unei fapte prevăzute de legea penală nejustîficată (ca în cazul confiscării speciale şi
a celorlalte măsuri de siguranţă) şl nu a oricărei infracţiuni -> una dintre infracţiunile/
categoriile de infracţiuni strict şi limitativ prevăzute de lege;
❖ trebuie să existe neapărat o soluţie de condamnare pronunţată în cauză (posibil SSS), nu
RAP/AAP;
♦ > nu se poate dispune în caz de achitare/încetare a procesului penal;
❖ pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracţiune este î > 4 ani -> nu contează pe
deapsa aplicată, ci pedeapsa prevăzută de lege, în caz de pedepse abstracte alternative se
verifică îndeplinirea acestei condiţii raportat ia alternativa mai drastică, avându-se
întotdeauna în vedere maximul special al pedepsei prevăzute;
❖ valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi,
dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesi
zare a instanţei, depăşeşte în mod vădit (depăşirea trebuie să fie neapărat evidentă, vădită,
să fie în mod clar perceptibilă de către orice persoană medie) veniturile obţinute de aceasta
în mod licit se va ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana
condamnată ori de un terţ unui membru al familiei (în sensul prevăzut de art. 177 CP) sau
unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul;
❖ instanţa are convingerea ca bunurile respective provin (tot din) din activităţi infracţionale de
natura celor prevăzute la alin. (1),
• dacă instanţa are convingerea că bunurile provin din comiterea altor tipuri de infracţiuni
condiţia nu este îndeplinită; convingerea se formează în baza unui cumul de aspecte
obiective şi subiective, dar apte de percepere în mod obiectiv, însă standardul de probă
este inferior celui al unei dovezi propriu-zise, efective, căci altfel s~ar fi dispus confiscarea
specială; confiscarea extinsă este o măsură de siguranţă subsecventă confiscării speciale
care are prioritate dacă ar fi întrunite condiţiile de dispunere a ambelor - formularea
legiuitorului în sensul caracterului subsidiar este lipsită de echivoc: „sunt supuse
confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate ia art. 112 CP".
O se confiscă şi bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării
extinse, precum şi bunurile produse de acestea;
O dacă bunurile supuse confiscării extinse nu se găsesc, în locui lor se confiscă (în temeiul
confiscării extinse) bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora;
O confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite într-o perioadă de 5 ani dinainte de
emiterea actului de sesizare a instanţei, care depăşeşte nivelul veniturilor licite ale persoanei
condamnate.
Aplicarea confiscării extinse presupun e neîndepJinirea condiţiilor pentru aplicarea c o n t e - u
r
NB
carii speciale, m speţa, n e do ved irea unei legături directe între infracţiune şi bun.
Bunurile supuse confiscării extinse nu vor cuprinde bunurile care au făcut obiectul c o n
fiscării speciale şi nici bunurile restituite părţii civile.
Potrivit jurisprudienţei CEDO; confiscarea locuinţei unui cuplu, în condiţiile în care s-a
probat faptul că stilul lor d e viaţă nu co re sp u n d e veniturilor declarate,, iar sursele de venit
provin din activitatea infracţională a fiului acestora (condam nat pentru trafic d e droguri),
r* nu reprezintă o ingerinţă disproporţionată în dreptul reclamanţilor la respectarea bunurilor
NB lor, ci es te o consecinţă a marjei largi de apreciere de care dispun statele în controlul f o l o
sinţei bunurilor, precum şi a obiectivului de interes genera! urmărit în lupta împotriva
traficului de droguri.
C onstituţionalitate: prin Decizia nr, 1 1 / 2 0 1 5 , Curtea Constituţională a admis excepţia de '

neconstituţionaiitate şl a constatat că dispoziţiile art, 1 1 2 i alin. (2) Ht a; din Codul penai
sunt constituţionale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor
r ! dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr, 63/2012.
Nu Nota autorului; Legea n r . 63 /2 0 1 2 este a c tu l n o rm a tiv ta re a intro du s în leg isla ţia noastră
p en a la (atât cea în vig o are la a cei m o m en t - fo s tu l C o d p e n a l câ t şi cea actu a la ) instituţia;-}
co n fiscă rii e xtin se ; p o trivit principiului leg a lită ţii sa n cţiu n ilo r de d re p t p e n a i (att. 2 CP),
n id o sa n cţiu n e de d re p t p e n a l nu se p o a te a plica retroactiv.
vCondiţii (rcicapftulatl v): ;;i

1. Sâ se comită o infracţiune dintre cele ară tate limitativ de lege,
NB 2. P edeapsa prevăzută = I > 4 ani.
3. Soluţia să fie de co n d a m n are -> Tîn regim de detenţie/55S/A.

4. Infracţiunea sa fie susceptibilă să-l procure subiectului activ din al cărui patrimoniu se va
efectua confiscarea extinsă un folos material (orice avantaj, nu numai sum e d e bani).
5. Valoarea bunurilor d obân dite d e persoana co nd am n ată să d ep ă şea scă în mod vădit
(evident fără dificultate de către orice persoană) veniturile obţinute de acea sta în m od licit,
în perioada prevăzută de lege.
6. instanţa să aibă convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de
natura celor e n u m e r a te [expresîn art. 1 1 2 1 alin. (1) CP].
MINORITATEA INFRACTORULUI Şl
NR. 23 MĂSURILE EDUCATIVE
Sediul general al materiei: art. 113-134 C. pen,
l REGIMUL MINORITĂŢII ÎN DREPTUL PENAL - RĂSPUNDEREA PENALĂ A INFRACTO

RULUI MINOR
Art 113. Limitele răspunderii penale. (1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.
(2) Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă $e dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.
(3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii
O minorul < 14 ani -> nu răspunde penal niciodată {prezumţie absolută de incapacitate penală);
este un minor nerăspunzător penal, indiferent de gravitatea faptei i n c r i m i n a t e eventual comise
(este incidenţă cauza de n e i m p u t a b i l i t a t e a minorităţii făptuitorului - art, 27 CP); acestuia N U i se
pot aplica sancţiuni penale (măsuri educative), ci eventual (dacă se impune) doar măsuri de
siguranţă (dintre sancţiunile de drept penal) şi în privinţa lui se pot dispune măsuri de protecţie
specială prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului:
supravegherea specializată sau plasamentul [art. 84 alin. (1)];
O minorul lipsit de discernământ:
❖ dacă > 14 ani şi < 16 ani -> se va reţine minoritatea făptuitorului (cauză de neimputabilitate -
art. 27 CP) - minorul aflat în acest segment de vârstă beneficiată de o prezumţie relativă de
lipsă a discernământului (de incapacitate penală);
❖ dacă > 16 ani -> se va reţine iresponsabilitatea [cauză de neimputabilitate, art. 28 CP - dacă i
se dovedesc condiţiile de existenţă].
O minorul cu discernământ:
❖ dacă > 14 ani -> fiind sancţionat penal cu măsuri educative; există două subcategorii, în
funcţie de etapele vârstei: 14 - 16 ani - prezumţie relativă de incapacitate penala, care se
poate răsturna prin dovada discernământului (14 ~ 16 = responsabilitatea penala este
excepţia); 16 - 1 8 a n i - prezumţie relativă de responsabilitate penală - regula, care poate fi
răsturnată, ca şi în cazul majorului, prin probarea iresponsabilităţii).
O în cazul infracţiunilor continue/continuate/de obicei nu va fi avută în vedere:
❖ activitatea anterioară vârstei de 14 ani;
❖ activitatea din segmentul de vârstă 14 -16 ani, dacă nu există discernământ (nu se probează
expres existenţa acestuia).
O dacă infracţiunea c o n ţ i n u a / c o n t i n u a t ă / d e o b i c e i s e e p u i z e a z ă d u p ă î m p l i n i r e a v â r s t e i d e 1 8 a n i ,
infracţiunii i se va aplica regimul răspunderii penale (implicit sancţionator) a (al) majorilor (la
individualizarea pedepsei se va putea ţine cont de împrejurarea că o parte a activităţii infrac-
ţionale de durată s-a desfăşurat în calitate de infractor minor) - interpretare a p a ri a prevederilor

art. 154 alin. (2) CP;
O dacă infracţiunea progresivă se epuizează după împlinirea vârstei de 18 ani, infracţiunii i se va
apltea regimul specific incident pentru infractorii minori, dacă infracţiunea se consumă într-un
moment în care minorul răspunde penal [interpretare o p a ri a prevederilor art. 153 alin. ( 3 ) C P ] ;
O singurele sancţiuni penale ce pot fi aplicate infractorilor minorilor sunt măsurile educative, chiar
dacă pe parcursul procesului infractorul (minor ia data săvârşirii infracţiunii) împlineşte 18 ani
[art. 134 alin. (1) CP] dacă fapta a fost săvârşită în perioada minorităţii infractorului nu pot fi
aplicate pedepse principaie/accesorii/compiementare ca şi făptuitorilor/infractoriior majori,
făptuitorilor/infractoriior minori ie pot fi aplicate măsuri de siguranţă (sancţiuni de drept penai ce
nu reprezintă consecinţe ale răspunderii penate, nu sunt sancţiuni penaie), cu excepţia confiscării
extinse, care nu se poate aplica făptuitorului minor, ci doar (eventual) infractorului minor.
Art. 114. Consecinţele răspunderii penale. (1) Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă
în tre 14 şi 18 ani se ia o măsura educativă neprivativă de libertate.
(2) Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) $e poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:
a) dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a
început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat;
b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori deten
ţiunea pe viaţă.
O dacă infractorul minor se afiă ia primul conflict cu legea penală, iar pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracţiunea comisă este A sau A alternativ cu î < 7 ani (condiţia se verifică prin raportare
a maximul special a! pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea în formă consumată -
art. 187 CP) sau numai î < 7 ani, instanţa este obligată să dispună o măsură educativă neprivativă
de libertate (nu poate stabili şi apiica o măsură educativă privativă de libertate);
O dar instanţa poate (facultativ) să dispună o măsură educativă privativă de libertate, dacă:
a) minorul a mai săvârşit o infracţiune pentru care s-a aplicat o măsură educativă executată/în
curs de executare;
❖ pentru li nu contează forma de vinovăţie sau pedeapsa prevăzută de lege ori măsura
educativă efectiv dispusă în concret;
❖ nu se poate aplica o măsură educativă privativă/neprivativă de libertate dacă există cauză
justificativă/de neimputabiiitate pentru a doua faptă incriminată;
❖ pedeapsa prevăzută de lege pentru I2 poate fi A sau A alternativ cu î< 7 ani sau exclusiv!< 7
ani. Dacă pedeapsa prevăzută de lege (în sensul art. 187 CP, cu referire la maximul special)
este î > 7 ani sau A alternativ cu î > 7 ani, este incidenţă fit, b) din aiin. (2) al art. 114 CP (este
posibiiă, facultativ, aplicarea unei măsuri educative privative de libertate, indiferent dacă
infracţiunea comisă este prima săvârşită de către infractorul minor respectiv sau au mai
existat şi altele, pentru care s-a aplicat o măsură educativă executată/în curs de executare;
♦ > nu contează forma de vinovăţie pentru h;
Minoritatea infractorului şi măsurile educative 381
♦ > pentru li, instanţa trebuie să fi dispus prin hotărâre definitivă (de condamnare - nu există
altă opţiune pentru o hotărâre prin care se stabileşte existenţa infracţiunii şi se aplică o
sancţiune penală, fie şi măsură educativă, potrivit art. 396 CPP) o măsură educativă priva-
tivă/neprivativă de libertate are să fi fost executată sau să fie în curs de executare ia
momentul comiterii l2.
b) pedeapsa prevăzută de lege pentru h (în sensul art 187 CP, cu referire la maximul special)
e ste î£ 7 ani (sau amenda alternativ cu î> 7 ani) sau DEJ;
♦ > nu contează forma de vinovăţie;
❖ nu contează dacă anterior minorului i-a mai fost aplicată vreo măsură educativă (ne)privativă
de libertate (dacă a mai comis vreo altă infracţiune sau este infractor minor primar).
O chiar dacă minorui se găseşte într-unu! dintre cele 2 cazuri indicate [art. 114 alin. (2) CP], instanţa
nu este obligată să ia o măsură educativă privativă de libertate, ea poate aprecia asupra oportu-
nităţiî unei asemenea măsuri şi poate dispune tot o măsură educativă neprivativă de libertate [ca
regulă, dispunerea unei măsuri educative privative de libertate este facultativă, nu obligatorie;
pentru excepţii de la această regulă, a se vedea: art. 123 alin. (1) lit. c) CP, art. 123 alin. (2) CP,
art. 124 aiin. (3) şi (7) CP, art. 125 alin. (3) şi (7) CP].
Recurs în interesul legii: prin Decizia nr. 5/2016 (M, Of. nr. 493 din 1 iulie 2016), înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, „în cazul inculpaţilor minori sancţionaţi prin
r aplicarea unor măsuri educative conform noului Cod penai, instanţa de judecată nu poate ■
NB dispune prelevarea probelor biologice pentru obţinerea şî stocarea în Sistemul Naţional de
Date Genetice Judiciare a profilului genetic",
II. MĂSURILE EDUCATIVE

Art. 115. Măsurile educative. (1) Măsurile educative sunt neprivative de libertate sau privative de libertate.
1. Măsurile educative neprivative de libertate sunt:
a) stagiul deformare civică;
b) supravegherea;
c) consemnarea la sfârşit de săptămână;
â) asistarea zilnică.
2. Măsurile educative privative de libertate sunt:
a) internarea într-un centru educativ;
b) internarea într-un centru de detenţie.
(2) Alegerea măsurii educative care urmează să fie luată faţă de minor se face, în condiţiile art. 114, potrivit criteriilor
prevăzute în art. 74.
p ' Noţiune - sancţiuni de drept penal care fac parte din subcategoria sancţiunilor
H -
-C;%V 4 penale (consecinţe ale angajării răspunderii penale pentru infracţiunea săvârşită)
V aplicabile exclusiv infractorilor minori cu un caracter preponderent educativ (şl doar
în subsidiar represiv/coercitiv), menite să asigure educarea şi reeducarea acestora
prin mijloace specifice dreptului penai, în urma săvârşirii unei infracţiuni.
O pentru a putâa fi aplicate, minorul ( r ă s p u n z ă t o r penal) t r e b u i e fî săvârşit o infracţiune (nu

doar o faptă prevăzută de legea penală nejustificată) - ceea ce este suficient pentru dispunerea
unor măsuri de siguranţă asupra unui minor, răspunzător sau nerăspunzător penal (similar
cazului majorului);
O nu atrag interdicţii, decăderi sau incapacităţi (deosebire majoră faţă de pedepse - sancţiunile
penaie aplicabile infractorilor majori drept consecinţe ale angajării răspunderii penale);
O nu au valoarea juridică de antecedente penale;
O pot fi:
❖
neprivative de libertate (regula):
• stagiul de formare civică;
• supravegherea;
• consemnarea la sfârşit de săptămână;
• asistarea zilnică.
❖ privative de libertate (excepţia):
• internarea într-un centru educativ;
• internarea într-un centru de detenţie.
O alegerea măsurii educative se face potrivit criteriilor generale de individualizare [art. 74 CP,
aceleaşi incidente şt în cazul majorilor - aplicabile mutatis mutandis], pe baza unui referat de
evaluare.
A rt 116. Referatul de evaluare111. (1) în vederea efectuării evaluării minorului, potrivit criteriilor prevăzute în art, 74,
instanţa va solicita serviciului de probaţiune întocmirea unui referat care va cuprinde şi propuneri motivate referitoare la
natura şi durata programelor de reintegrare socială pe care minorul ar trebui să le urmeze, precum şi la alte obligaţii ce pot fi
impuse acestuia de către, instanţă.
(2) Referatul de evaluare privind respectarea condiţiilor de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse se
întocmeşte de către serviciul de probaţiune în toate cazurile în care instanţa dispune asupra măsurii educative ori asupra
modificării sau încetării executării obligaţiilor impuse, cu excepţia situaţiei prevăzu te la art. 126, când acesta va fi întocmit
de către centrul educativ ori de detenţie,
O referatul de evaluare se întocmeşte indiferent de vârsta minorului infractor (de categoria de

apartenenţă a acestuia după vârstă);
O referatul de evaluare este întocmit de serviciu! de probaţiune de pe lângă Tribunalul în a cărui
circumscripţie teritorială domiciliază minorul (ia solicitarea instanţei, în cursul procesului penal);
referatul de evaluare poate fi solicitat - facultativ - şi de organele de urmărire penată, în cursul
urmăririi penate a infractorului minor, caz în care, în etapa de judecată, instanţa poate - faculta
tiv - să solicite întocmirea unui nou referat de evaluare, sau poate să judece doar pe baza refe
ratului de evaluare aflat la dosarul cauzei, din faza de urmărire penală; dacă în faza de urmărire
A se vedea, în acest sens, art. 506 CPP, precum şi Legea nr. 252/2013, privind organizarea şi funcţionarea sistemului
de probaţiune.
penală nu s-a întocmit referat de evaluare, instanţa trebuie - obligatoriu - să dispună efectuarea
acestuia în cursul judecăţii (art. 116 CP coroborat cu art. 506 CPP), sau, după caz, de centrul
educativ sau de detenţie, dacă minorului î-a fost deja aplicată o măsură educativă privativă de
libertate (aflată în executare) şi se pune problema executării măsurii educative într-un peniten
ciar, în condiţiiie art. 126 C. pen.
O referatul de evaiuare cuprinde obligatoriu şi propuneri motivate în legătură cu natura şi durata
programelor de reintegrare socială pe care minorul ar trebui să le urmeze, precum şi ta alte
obligaţii ce pot fi impuse acestuia de către instanţă (acestea nu sunt obligatorii pentru instanţă,
având rol consultativ, dar prezenţa lor în referat este obligatorie şi adeseori instanţa achiesează
la propunerile efectuate, dispunând în acest sens prin hotărârea definitivă. în acest referat este
posibil a se face - facultativ - inclusiv propuneri motivate privind măsurile educative care s-ar
impune a fî dispuse în sarcina minorului infractor.
.ii Regimul măsurilor educative neprivative de libertate*11
1.1. Măsurile educative ne privative de libertate
A rt. 117. S ta g iu l d e f o r m a r e c i v ic ă 121. (1) M ăsu ra edu cativă a stagiu lu i d e fo r m a r e civică con stă în obligaţia m in oru lu i de
a participa la un program cu o du rată de cel m ult 4 luni, pentru a~l ajuta să în ţeleagă con secin ţele legale şi sociale la care se
expune în cazul săvârşirii de in fracţiu n i şi pen tru a-l respon sabiliza cu p riv ire la com portam en tu l său viitor.
(2) O rganizarea, asigu rarea participării şi su pravegherea m inorului, p e durata cu rsu lu i de fo r m a r e civică, se fa c sub
coordonarea serviciu lu i de probaţiune, fă r ă a afecta p rog ram u l şcolar sau profesion al al m inorului.
A r t 118. S u p r a v e g h e r e a . M ăsu ra edu cativă a su pravegherii con stă în con trolarea şi îndru m area m in oru lu i în cadru l
program ului său ziln ic, p e o du rată cu prin să între doua şi 6 luni, sub coordon area serviciu lu i de probaţiu n e, pen tru a
asigura participarea la cu rsu ri şcolare sau de fo r m a r e p rofesion ală şi p rev en irea desfăşu rării unor activ ităţi sau intrarea în
legătură cu an u m ite persoan e care ar p u tea afecta p rocesu l de în dreptare a acestuia.
A rt. 119. C o n s e m n a r e a la s f â r ş i t d e s ă p t ă m â n ă . (1) M ăsu ra edu cativă a con sem n ării la sfârşit d e săptăm ân ă con stă în
obligaţia m in oru lu i d e a nu p ărăsi locu in ţa în zilele d e sâm bătă şi dum inică, p e o du rată cu prin să între 4 şi 12 săptăm ân i,
afară de cazul în care, în această perioadă, are obligaţia de a participa la an u m ite program e ori de a desfăşu ra an u m ite
activităţi im puse de instanţă.
(2) Supravegherea se fa c e sub coordon area serviciu lu i de probaţiune.
A r t 120. A s is t a r e a z il n ic ă , (1) M ăsu ra edu cativă a asistării ziln ice con stă în obligaţia m in oru lu i d e a respecta un program
stabilit de serviciu l d e probaţiu n e, care con ţin e oraru l şi con diţiile de desfăşu rare a activităţilor, precu m şi in terdicţiile
im puse m inorului,
(2) M ăsu ra edu cativă a asistării ziln ice se ia p e o d u rată cu prin să în tre 3 şi 6 luni, iar su pravegherea se fa c e sub coordon area
serviciului d e probaţiune.
L e g e a nr. 25312013 - a rt. 63: O r g a n iz a r e a e x e c u tă r ii m ă s u r il o r e d u c a t iv e n e p r iv a t iv e d e lib e r t a t e . (1) M ăsu rile

edu cative n eprivative de libertate se ex ecu tă în com u n itate, p e durata execu tării acestora asigu rân du -se m en ţin erea şi
în tărirea legătu rilor m in oru lu i cu fa m ilia şi com u n itatea, dezvoltarea liberă a person alităţii m inorului, precu m ş i im plicarea
Privitor la măsurile educative neprivative de libertate, a se consulta şi tabeiui din anexa nr. 15.
A se vedea şi art. 66 din Legea nr. 253/2013,
acestuia în program ele deru late, în scopu l fo r m ă rii sale în spirit de respon sabilitate şi respect pentru dreptu rile şi libertăţile
celo rla lţi (2) M in oru lu i aflat în execu tarea u nei m asu ri edu cative n eprivative de libertate i se asigu ră, p otriv it principiului
in teresu lu i su perior al copilului, respectarea dreptu rilor şi libertăţilor fu n d a m en ta le p revăzu te de C on stitu ţie, convenţiile
in tern aţion ale la care R om ân ia este parte şi d e legislaţia specială , în m ăsura în care exercitarea acestora nu este incom patibilă
cu n atu ra şi conţinutul m ăsurii. (3) C onţinutul m odalităţilor con crete de execu tare a m ăsu rilor edu cative neprivative de
libertate se stabileşte ţinând seam a de vârsta, person alitatea , starea d e săn ătate, situ aţia fa m ilia lă şi socială a m in o ru lu i
O măsurile educative neprivative de libertate sunt reglementate expres şi (imitativ de lege, în

ordinea crescătoare a severităţii ior [art. 115 alin. ţl) pct. 1 lit. a)-d) CP, apoi reglementarea le
dezvoltă individual în art. 117-120 CP;
3 potrivit art. 64 din Legea nr. 253/2013, organizarea, supravegherea şi controlul executării măsu
rilor educative neprivative de libertate se desfăşoară sub coordonarea serviciului de probaţiune,
care poate încredinţa supravegherea executării acestora unor instituţii din comunitate {incluse
într-o bază de date constituită la nivel naţional în acest scop);
O durate (limite generale ale măsurilor educative neprivative de libertate - aceste sancţiuni penale
au prevăzute limite generale - precum pedeapsa A sau î - fără a cunoaşte însă şi limite speciale,
spre deosebire de pedeapsa A sau î) şi conţinutul măsurilor educative neprivative de libertate:
❖ stagiul de formare civică -> < 4 luni (legea penală nu indică expres minimul general al acestei
măsuri educative, ceea ce poate genera controverse; dintr-o perspectivă, ar apărea rezo
nabilă considerarea minimului, în mod obiectiv, ca fiind de 1 zi; potrivit art 66 alin. (5) din
Legea nr. 253/2013, se dispune că, în desfăşurarea stagiului de formare civică stabilit de
instanţă, se va avea în vedere un număr lunar de 8 ore de formare civică, de unde reiese că
activitatea se desfăşoară/organizează pe module lunare, aşadar minimul pare a fi de 1 lună
(iar cum aceste module sunt organizate pe durata a 8 ore/iună, reiese că minimul este de 8
ore desfăşurate într-o lună, iar maximul este de 32 ore, desfăşurate pe parcursul a 4 luni);
* conţinut: participarea [în termen de maxim 60 de zile de la pronunţarea şi punerea în
executare a hotărârii definitive a instanţei ~ art. 66 alin. (4) din Legea nr. 253/2013 şi
art. 511 CPP] la un program de formare civică [cursurile de formare civică se elaborează
în baza programei-cadru aprobate prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului
educaţiei naţionale, care se publică în Monitorul Oficial - art. 66 alin. (2) din Legea
nr. 253/2013] pentru a-i ajuta/sprijini pe minorul infractor să înţeleagă consecinţele
legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-i respon
sabiliza cu privire la comportamentul său viitor.
Consilierul de probaţiune sau, după caz, persoana' d esem nată.'ilîn'cadrul instituţiei din ■
com un itate organizează, efe ctu ea z ă dem ersurile n ecesare în;vederea-participării minorului
şi su pravegh ează minorul pe durata stagiului de formare'cîvică;-- art, 66 aJjn;.{3) din Legea
r* nr. 253/2013; Consilierul de probaţiune din cadrul serviciului..; de: probaţiune-.în; a cărui
NB circumscripţie locuieşte minorul decide, pe baza evaluării InîţiaSea .minorului;'instituţia; din
com un itate ;îrr care urmează; să ra ib ă lo c stagîul de formare civică;'Instituţia''din '-comunitate
desem n ată sau serviciul d e probaţiune, după caz, adaptează conţinutul; Desfăşurarea
cursului de fo rm are civică se realizează de către un reprezen tan t ai Instituţiei din c o m u

nitate stabilite concret al stagiului, în funcţie de particularităţile minorului - art. 66
aun, (6)-{8) din Legea nr, 253/2013.
supravegherea 2-6 luni;

• conţinut: controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, pentru a
asigura participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională şi prevenirea desfă
şurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta
procesui de îndreptare a acestuia.
Conform art. 67 din Legea nr. 253/2013, su p ravegh erea şi îndrum area minorului în e x e c u
tarea acestei măsuri ed u cative se realizează (după caz) - şi sub controiui serviciului de
probaţiune - de către: părinţii minorului, adoptatori sau tutore; o p erso ană de în cred ere
(de preferinţă o ruda mal apropiată a minorului, la cererea acesteia), stabilită de către
Instanţă, dacă p erso a neie din prima catego rie nu există sau nu pot asigura su pra veg h erea
în condiţii satisfăcătoare. Supravegherea şi îndrumarea minorului în cadru? programului
său zilnic presupun verificarea modului în care acesta îşi respectă obligaţiile care d ecurg
din statutul sau familial, şcolar sau profesional, Exercitarea supravegherii începe în cel mult
30 de zile de Sa m om en tu l prezentării minorului şi a persoanei d e se m n a te cu su p r a v e g h e
rea în faţa judecătorului d e le ga t cu execu tarea,
consemnarea ia sfârşit de săptămână -> 4-12 săptămâni;

• conţinut: obligaţia de a nu părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şî duminică, potrivit art. 68
din Legea nr. 253/2013, interdicţia impusă minorului de a părăsi locuinţa operează
începând cu ora 0,00 a zilei de sâmbătă şi până ia ora 24,00 a zilei de duminică; obiectivul
dispunerii acestei sancţiuni penale fiind evitarea contactului minorului cu anumite
persoane sau a prezenţei acestuia în anumite locuri care să îl predispună pe minor la
manifestarea unui comportament infracţional [art. 68 alin. (1) din Legea nr. 253/2013];
• excepţie: cazul în care, în această perioadă, are obligaţia de a participa la anumite
programe ori de a desfăşura anumite activităţi impuse de instanţă;
• potrivit art. 68 din Legea nr. 253/2013, această măsura educativă se execută, ca regulă,
pe durata unor sfârşituri de săptămână consecutive, de regulă, sub supravegherea
persoanei majore cu care locuieşte minorul ori a altei persoane majore desemnate de
instanţa de judecată (sub controlul consilierului de probaţiune sau, după caz, al unei
persoane desemnate de acesta din cadrul unei instituţii din comunitate). Minorul sau
persoana care exercită supravegherea acestuia în executarea consemnării la sfârşit de
săptămână au obligaţia de a permite accesul persoanei care exercită controlul îndeplinirii
acestei măsuri educative în locuinţa minorului, pentru efectuarea de vizite programate
sau inopinate, sub sancţiunea aplicării art. 123 CP (pentru minor), respectiv a reţinerii
unei abateri judiciare sancţionată cu amendă judiciară de la 500 ia 5000 lei, aplicabilă de
judecătorul delegat cu executarea, la sesizarea serviciului de probaţiune (sau chiar din
oficiu). Consemnarea ta sfârşit de săptămână se pune în executare în termen de cel mult

15 zile de la momentul prezentării minorului şi a persoanei desemnate cu supravegherea
în faţa judecătorului delegat cu executarea.
❖ asistarea zilnică 3~6 luni.
• conţinut: obligaţia minorului de a respecta un program stabilit de serviciul de
probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor, precum şi
interdicţiile impuse minorului sub supravegherea consilierului de probaţiune sau, după
caz, a persoanei desemnate prin decizia acestuia, din cadrul unei instituţii din comunitate
[art. 69 alin. (1) din Legea nr. 253/2013];
® potrivit art. 69 din Legea nr, 253/2013, programul zilnic şi activităţile sunt stabilite de
comun acord de către consilierul de probaţiune şi părinţi, tutore sau altă persoană în
grija căreia se află minorul, inclusiv în urma consultării acestuia (iar, în caz de dezacord,
programul se stabileşte de către judecătorul delegat cu executarea); acest program
trebuie să ţină cont de nevoile identificate ale minorului, de situaţia sa socială şi, după
caz, profesională şi de obligaţiile şi interdicţiile impuse acestuia pe perioada executării
măsurii, în scopul unei dezvoltări armonioase a personalităţii minorului, prin implicarea
acestuia în activităţi ce presupun relaţionare socială, organizarea modului de petrecere a
timpului liber şi valorificarea aptitudinilor sale. Stabilirea programului zilnic se face în
termen de cel mult 30.de zile de la momentul prezentării minorului în faţa judecătorului
delegat cu executarea, iar asistarea zilnică începe cel mai târziu în 5 zile de la stabilirea
programului (cu excepţia cazului în care măsura asistării zilnice a înlocuit o măsură
educativă privativă de libertate, situaţie în care stabilirea programului zilnic se face în
termen de cel mult 15 zile de la punerea în libertate a minorului).
O perioadele pe durata cărora se stabileşte aplicarea şi executarea măsurilor educative neprivative
de libertate sunt, ca regulă, consecutive;
& măsurile educative neprivative de libertate, ca regulă, nu fac obiectul graţierii, decât dacă se
prevede expres în sens contrar în actul de graţiere colectivă - nu pot exista excepţii în cazul
graţierii individuale - art. 160 aiin. (2) CP coroborat cu art. 9 alin. (2) din Legea nr. 546/2002.
1.2. Obligaţii ce pot fi impuse minorului

A rt. 121. O b lig a ţ ii c e p o t f i im p u s e m in o r u lu i. (1) Pe du rata execu tării m ăsu rilor edu cative n eprivative de libertate,
in stanţa p oate im pu n e m in oru lu i una sau m ai m u lte din tre u rm ătoarele obligaţii:
a) să urm eze un curs de preg ătire şcolară sau fo r m a re profesion ală ;
b) să nu depăşească, fă r ă acordu l serviciu lu i de probaţiu n e, lim ita teritorială stabilită de instanţă;
c) să nu se afle în an u m ite locu ri sau la an u m ite m an ifestări sportive, cultu rale ori la alte adu n ări publice, stabilite de
instanţă;
d) să nu se apropie şi să nu com u n ice cu victim a sau cu m em bri d e fa m ilie ai acesteia, cu participan ţii la săvârşirea infrac
ţiunii ori cu alte persoan e stabilite de instanţa;
e) să se p rezin te la serviciu l d e probaţiu n e la datele fix a te d e acesta;
f ) să se su pu n ă m ăsu rilor de control, tratam ent sau în grijire m edicală .
(2) Când stabileşte obligaţia p revăzu tă în alin. (1) Ut. d), in stanţa individualizează, în concret, con ţin u tu l acestei obligaţii,
ţinând seam a de îm preju rările cauzei.
(3) Supravegherea execu tării obligaţiilor im pu se de in stan ţă se fa c e sub coordon area serviciu lu i de probaţiune.
(4) Pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa,
daca;
a) au intervenit m otive care ju stifică f i e m odificarea obligaţiilor im puse de instanţă, f i e în cetarea execu tării u n ora dintre
acestea ;
b) persoana su pravegheată nu respectă con diţiile d e execu tare a m ăsurii edu cative sau nu execută, în con diţiile stabilite,
obligaţiile ce îi revin.
O una sau mai multe (teoretic: chiar şi toate - aspect ce se discută) dintre obligaţiile prevăzute de
art. 121 C. pen. pot fi impuse minorului (facultativ - aşadar, se pot impune: niciuna/una/mai
multe/după o opinie, chiar toate obligaţiile reglementate), pe durata executării oricărei măsuri
educative neprivative de libertate; obligaţiile dispuse pot însoţi întreaga perioadă a executării,
sau pot înceta pe parcursul acesteia; noi obligaţii pot fi dispuse pe parcurs, iar cele dispuse iniţial
pot fi modificate pe parcurs;
O supravegherea executării obligaţiilor se face sub coordonarea serviciului de probaţiune;
O obligaţii:
❖ urmarea unui curs de pregătire şcolară sau formare profesională ~ executarea acestei obli
gaţii începe de la data aducerii la cunoştinţa minorului a conţinutului concret al obligaţiei,
stabilit de către consilierul de probaţiune [art. 70 alin. (5) iit, b) din Legea nr. 253/2013);
❖ interdicţia de a depăşi, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială stabilită de
instanţă de la executarea acestei obligaţii pot fi acordate permisiuni, în anumite condiţii
reglementate potrivit art. 72 alin. (3) din Legea nr. 253/2013 (pentru motive temeinic jus
tificate, prin decizie a consilierului de probaţiune, ia solicitarea minorului); dacă permisiunea
vizează părăsirea teritoriului ţării, durata permisiunii nu poate depăşi 30 de zile într-un an;
executarea acestei obligaţii începe de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost
stabilite [art. 70 alin. (5) Iit. a) din Legea nr. 253/2013];
❖ interdicţia de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la
alte adunări publice -> de la executarea acestei obligaţii pot fi acordate permisiuni de
maximum 5 zile, în anumite condiţii reglementate potrivit art. 72 alin. (1) şi (2) din Legea
nr. 253/2013 (pentru motive temeinic justificate, prin decizie a consilierului de probaţiune, Sa
solicitarea minorului); executarea acestei obligaţii începe de Sa data rămânerii definitive a
hotărârii prin care au fost stabilite [art. 70 alin. (5) Iit. a) din Legea nr. 253/2013];
❖ interdicţia de a se apropia şi de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia,
cu participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane de la executarea acestei
obligaţii pot fi acordate permisiuni de maximum 5 zile, în anumite condiţii reglementate
potrivit art. 72 alin. (1) şi (2) din Lege nr. 253/2013 (pentru motive temeinic justificate, prin
decizie a consilierului de probaţiune, la solicitarea minorului). Executarea acestei obligaţii
începe de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost stabilite [art. 70 alin. (5)
iit. a) din Legea nr. 253/2013];
❖ prezentarea la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta -> executarea acestei
obligaţii începe de la data aducerii fa cunoştinţa minorului a conţinutului concret al obligaţiei,
stabilit de către consilierul de probaţiune [art. 70 alin. (5) iit. b) din Legea nr. 253/2013];
❖ supunerea unor măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală potrivit art. 70 alin. (4)
Legea nr. 253/2013, costurile controlului, tratamentului sau îngrijirii medicale sunt acoperite
de la bugetul de stat. Executarea acestei obligaţii începe de la data aducerii ta cunoştinţa
minorului a conţinutului concret al obligaţiei, stabilit de către consilierul de probaţiune
[art. 70 alin. (5) Ht b) din Legea nr. 253/2013].
O serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă:
❖ au intervenit motive care justifică modificarea obligaţiilor;
♦ > au intervenit motive care justifică încetarea executării unor/tuturor obligaţiilor;
❖ persoana supravegheată nu respectă condiţiile de executare a măsurii educative sau nu exe
cută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce ÎS revin (caz în care urmează a se aplica, drept
sancţiune, dispoziţiile art. 123 CP),
A r t 122. M o d if ic a r e a s a u în c e t a r e a o b l ig a ţ i il o r . (1) D acă, p e p arcu rsu l supravegherii, au intervenit m otive care justifică
f i e im pu n erea unor n oi obligaţii, fi e sporirea sau dim in u area con diţiilor de execu tare a celor existente, instan ţa dispune
m odificarea obligaţiilor în m od corespu n zător, pentru a asigu ra p ersoan ei su pravegheate şan se m ai m ari d e îndreptare.
(2) Instan ţa dispu n e în cetarea execu tării unora d in tre obligaţiile p e care le-a im pus, când apreciază că m enţinerea acestora
nu m ai este necesară.
O serviciului de probaţiune (prin ofiţerul de probaţiune care constată această necesitate - ca

regulă) are obligaţia de a semnala instanţei dacă, pe parcursul supravegherii, au intervenit
motive ce justifică:
❖ impunerea unor noi obligaţii;
❖ sporirea condiţiilor de executare a obligaţiilor existente;
❖ diminuarea condiţiilor de executare a obligaţiilor existente.
O potrivit art. 73 alin. (2) din Legea nr. 253/2013, sesizarea instanţei (în acest sens) poate fi făcută
şi de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea minorului, părinţiior, tutorelui sau a altei
persoane în grija căreia se află minorul ori a persoanei vătămate, după consultarea referatului de
evaluare întocmit de consilierul de probaţiune (Referatul de evaluare însoţeşte sesizarea făcută
de judecătorul delegat).
O instanţa poate dispune oricare dintre aceste operaţiuni asupra obligaţiilor (impunerea unor noi
obligaţii, sporirea sau diminuarea condiţiilor executării pentru cele dispuse iniţial, modificarea
sau încetarea acestora, când nu mai sunt necesare) pentru a asigura persoanei supravegheate
şanse mai mari de îndreptare.
ArL 123. P r e lu n g ir e a s a u în lo c u ir e a m ă s u r il o r e d u c a t iv e neprivative d e lib e r t a t e . (1) D acă m in oru l n u resp ectă, cu

rea-credinţă, con diţiile de execu tare a m ăsu rii edu cative sau a obligaţiilor im pu se, in stanţa dispune:
a) prelungirea m ăsu rii educative, fă r ă a p u tea depăşi m axim ul prevăzu t d e lege pentru aceasta;
b) înlocuirea m ăsu rii luate cu o altă m ăsu ră edu cativă n eprlvativă de libertate m ai severă;
c) înlocuirea m ăsu rii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazu l în care, iniţial, s-a lu at m ăsu ra ed u ca tiv ă n ep ri-
vativă de libertate cea m ai severă, p e durata sa m axim ă.
(2) în cazu rile prevăzu te în alin. (1) Ut. a) şi lit. b), dacă n ici de această d ată nu su n t respectate con d iţiile d e ex ecu tare a
m ăsurii edu cative sau a obligaţiilor im puse, instan ţa în locu ieşte m ăsu ra edu cativă n eprivativă de lib erta te cu m ă su ra in ter
nării într-un centru educativ.
(3) D acă m inorul aflat în execu tarea unei m ăsuri edu cative n eprivative de libertate săvârşeşte o n ou ă in fracţiu n e sau este
judecat pentru o infracţiu n e con cu ren tă săv ârşită anterior, instan ţa dispune:
a) prelungirea m ăsu rii edu cative lu ate iniţial, fă r ă a pu tea depăşi m axim ul p rev ăzu t de lege pentru aceasta;
b) înlocuirea m ăsu rii luate iniţial cu o alta m ăsu ră edu cativă n eprivativă d e libertate m ai severă;
c) înlocuirea m ăsu rii luate in iţial cu o m ăsu ră ed u cativ ă p riv ativ ă de libertate.
(4) în cazurile prevăzu te în alin. (1) Ut. a) şi lit. b), precu m şi în alin. (3) lit. a) şi lit. b), in stan ţa p o a te im p u n e n oi oblig a ţii
în sarcina m in oru lu i ori sporeşte con diţiile d e execu tare a celor existente.
O premisă (ipoteza 1): minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii

educative neprivative de libertate sau a obligaţiilor impuse pe durata executării acesteia;
O posibilităţile instanţei [competenţa aparţine instanţei care a pronunţat iniţial măsura educativă
neprivativă de libertate ia care a fost condamnat minorul - art. 513 alin. (1) CPP]:
❖ menţinerea măsurii educative neprivative de libertate iniţial dispuse, cel puţin cu prelungirea
obligatorie a duratei de executare a acesteia, fără a putea depăşi maximul (general) prevăzut
de lege pentru aceasta (nu e necesar să se impună maximul, se poate prelungi cu oricât fără
a se depăşi însă acest maxim ~ de exemplu; daca iniţial s-a dispus supravegherea pentru 3
luni, se poate prelungi cu o perioadă de maxim 3 luni, reiese că pentru a se putea urma
această posibilitate; premisa este că nu fusese dispusă iniţia/ respectiva măsură educativă
neprlvativă de libertate pe durata ei maximă) -> dacă nici acum nu respectă -> înlocuirea cu
internarea într-un centru educativ (deci, dacă prelungirea nu dă rezultate, se trece direct la
cea mai uşoară măsură educativă privativă de libertate, iar nu la impunerea unei noi măsuri
educative neprivative de libertate mai severe sau la o eventuală nouă prelungire a aceleiaşi
măsuri educative, şi aceasta indiferent dacă măsura educativă neprivativă de libertate
anterior prelungită este cea mai severă din categoria sa ori una dintre cele mai puţin
drastice);
De exemplu, plecând de la exemplul anterior formulat, dacă se prelungeşte cu o lună durata
supravegherii dispusă iniţial pentru 3 luni, iar minorul continuă să nu respecte cu rea-credinţă
condiţiile ei de executare sau obligaţiile eventual impuse, instanţa va pronunţa internarea în
centrul educativ (în lipsa unor dispoziţii legate exprese în această privinţă, apreciem că
instanţa va efectua o reindividualizare judiciară, pentru a determina în mod cert durata
concretă a internării în centrul de detenţie ce urmează a fi aplicată condamnatului minor).
❖ înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate iniţial dispuse cu o altă măsură

educativă neprivativă de libertate mai severă [nu neapărat în mod automat următoarea în
ordinea severităţii, deşi aceasta tinde a fi regula - art. 74 alin. (3) din Legea nr. 253/2013]
dacă nici acum nu respectă -> înlocuirea cu internarea într-un centru educativ, aşadar dacă
prelungirea nu dă rezultate, se trece direct ia măsura educativă privativă de libertate cea mai
puţin severă, iar nu la impunerea unei alte noi măsuri educative neprivatîve de libertate mai
severe, chiar dacă acest lucru ar fi posibil;
De exemplu, dacă măsura educativă iniţial dispusă a fost stagiul de formare civică, iar apoi
s-a dispus supravegherea, deşi ar mai exista şi alte măsuri educative neprivative de libertate
mai severe, nu se mai pune problema aplicării lor (în lipsa unor dispoziţii legale exprese în
această privinţă, apreciem că instanţa va efectua o reindividualizare judiciară, pentru a
determina în mod cert durata concretă a internării în centrul de detenţie ce urmează a fi
aplicată condamnatului minor).
viPre m îs a 16 g ic ă:'p en tr u ' a' se" p u te ăv recurge: 1ă ■a ce a stă:-: sol u-ţi e; e ste ca; m â s u-ra''■'e d u c at iv ă in iţ ia I
c ista'-foilită să nu fie cea mai sever3:.:did:'categoriă.-eî;;:{ăsistăreă:'zî!:nică)'> c-Voricare dintre celelalte
NB :;3;măsuri educative neprivative d e libertatevrnaFpuţm. s e v e r e ,;-indiferent.-dacă durata iniţială
de dispunere a respectivei sancţiuni penale fu s e s e sau nu cea maximă prevăzută de lege.
❖
înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate iniţial dispuse cu internarea într-un
centru educativ (nu internarea într-un centru de detenţie), în cazul în care, iniţial, s-a luat
măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă (asistarea zilnică), pe durata sa
maximă (6 luni);
• dispoziţia este logică, din moment ce în acest caz nicîuna dintre soluţiile anterior regle
mentate nu şi-ar putea găsi, obiectiv, aplicarea! în lipsa unor dispoziţii legale exprese în
această privinţă, apreciem că instanţa va efectua o reindividualizare judiciară, pentru a
determina în mod cert durata concretă a internării în centrul de detenţie ce urmează a fi
aplicată condamnatului minor.
O premisă (ipoteza 2): minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate
săvârşeşte o nouă infracţiune (= pluralitate sui-generis de infracţiuni) sau este judecat pentru o
infracţiune concurentă săvârşită anterior (concurs de infracţiuni, în care infracţiunile concurente
sunt judecate separat);
O posibilităţile instanţei:
❖ menţinerea măsurii educative neprivative de libertate iniţial dispuse, cel puţin cu prelungirea
obligatorie a duratei de executare a acesteia luate iniţial, fără a putea depăşi maximul
(general) prevăzut de lege pentru aceasta (nu este necesară prelungirea la maximul posibil;
se poate prelungi cu oricât fără a se depăşi însă acest maxim; de exemplu, dacă iniţial s-a
dispus supravegherea pentru 3 luni, se poate prelungi cu o perioadă de maxim 3 luni - reiese
că pentru a se putea urma această posibilitate, premisa este că nu fusese dispusă iniţial
respectiva măsură educativă neprivativă de libertate pe durata ei maximă) -> practic, noua
durată a măsurii educative neprivative de libertate în cauză va reprezenta sancţiunea rezul

tantă corespunzătoare întregului ansamblu faptic săvârşit;
❖ înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate iniţial dispuse cu o altă măsură edu
cativă neprivativă de libertate mai severă (nu neapărat în mod automat următoarea în
ordinea severităţii);
❖ înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate iniţial dispuse cu o măsură educativă
privativă de libertate (centru educativ sau centru de detenţie - după caz, la alegerea
instanţei, în această ipoteză poate fi dispusă fie internarea într-un centru educativ, fie chiar
direct internarea într-un centru de detenţie).
O în toate cazurile în care s-a dispus prelungirea sau înlocuirea măsurii educative neprivative de
libertate iniţia! dispuse, cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate, în temeiul art. 123
CP, instanţa poate impune noi obligaţii în sarcina minorului ori poate spori condiţiile de exe
cutare a celor existente.
Regimul măsurilor educative privative de libertate111

O internarea într-un centru educativ de la 1 la 3 ani, respectiv internarea într-un centru de detenţie
de la (după caz) 2 la 5 ani, sau de la 5 la 15 ani;
O ziua în care încep şi ziua în care încetează intră în durata măsurii educative privative de libertate
dispuse (sistemul de calcul: pe zile pline);
❖ fiind vorba despre durata executării unor sancţiuni penale, modul de calcul este substanţial,
nu procedural - se are în vedere art. 186 CP (luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte
de data la care încep să curgă), trebuind a fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 71 alin. (1) CP
(la care face trimitere art. 1278 CP).
O din durata măsurii se scade şi perioada în care infractorul condamnat se află bolnav în spital,
dacă nu şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării;
O permisiunile de ieşire din unitatea de deţinere (centrul educativ/de detenţie)/învoirile intră în
durata executării;
O măsurile educative privative de libertate pot face obiectul unei graţieri, fie colective (lege de
graţiere), fie individuale (decret prezidenţial de graţiere);
O măsurile preventive privative de libertate se scad şi ele din durata măsurii educative privative de
libertate [art. 127 CP, raportat la art. 72 CP];
O dacă la data pronunţării hotărârii de condamnare infractorul a împlinit 18 ani, instanţa poate
dispune executarea măsurii educative într-un penitenciar, în condiţiile art. 134 alin. (2) C. pen.;
[11 Privitor la măsurile educative privative de libertate, a se consulta şi tabelul din anexa nr. 15. Diferenţe semnificative
între cele două măsuri regăsim inclusiv în ceea ce priveşte regulile de executare efectivă a acestora. Pentru o abordare pe
larg a se vedea T. Manea în A. Cîobanu, E. Lazăr, T. Manea, D. PÂrgaru, Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Comentată şi adnotată,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2017, p. 395 şi urm.
O sustragerea de ia executarea măsurii educative privative de libertate constituie Infracţiunea de

neexecutare a sancţiunilor penale [art. 288 alin. (2) CP];
Din durata internării i'ntr-un centru de d ete n ţie se d ed u ce perioada în care minorul a fost
internat într-un centru educativ [A se v e d e a I.C.C.J., eompf. DCD pen., Decizia nr, 17/2020,
NR w w w .sc j.ro ].
O măsurile educative privative de libertate se pot executa:

înainte de 18 ani;
❖ după 18 ani;
❖ atât înainte, cât şi după 18 ani.
O executarea acestora are loc de regulă în centrul educativ/de detenţie {după caz) - art. 136 din
Legea nr. 254/2013, dar se poate realiza şi în penitenciar, însă numai după împlinirea vârstei de
18 ani [în anumite condiţii legale: art. 126 CP şi art. 134 alin. (2) CP].
O potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 254/2013, referitoare la scopul executării măsurilor educative
privative de libertate, se stabileşte că, prin executarea acestora, se urmăreşte reintegrarea în
societate a persoanelor internate şi responsabilizarea lor, în vederea asumării propriilor acţiuni şi
a prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv că aceste sancţiuni penale sunt puse Jn
executare în condiţii care să nu îngrădească exercitarea dreptului ia viaţă privată mai mult decât
este inerent executării acestora (art. 135);
O de asemenea, se mai statuează că, pe durata executării măsurilor educative (privative de liber
tate), se asigură menţinerea şi dezvoltarea legăturilor persoanei internate cu familia şi comu
nitatea, precum şi implicarea în demersuri recuperative adaptate particularităţilor psihosomatice
şi nevoilor de dezvoltare personală ale acesteia (art. 137), stabilindu-se totodată că persoanele
internate beneficiază de protecţie şi asistenţă în plan educaţional, profesional, psihologic, social,
medical şi fizic, în funcţie de vârstă, sex, personalitate şi în interesul dezvoltării personale,
asigurate de personal specializat (art. 138).
2.1. Măsurile educative privative de libertate

A rt. 124. I n t e r n a r e a în tr-u n cen tru e d u c a t iv . (1.) M ăsu ra edu cativă a internării intr-un centru edu cativ con stă în inter
narea m in oru lu i intr-o in stitu ţie specializată în recu perarea m inorilor, unde va urm a un program de pregătire şcolară şi
fo rm a re p rofesion ală potrivit aptitu din ilor sale, precu m şi program e de rein tegrare socială.
(2) In tern area se dispu n e p e o perioadă cuprinsă în tre unu şi 3 ani.
(3) D acă în perioada in tern ării m inorul săvârşeşte o noua in fracţiu n e sau este ju d ecat pen tru o infracţiu n e concurentă
săvârşită anterior, in stan ţa poate m enţine m ăsura internării într-un centru educativ, prelu n gin d durata acesteia , fă r ă a
depăşi m axim ul p rev ăzu t de lege, sau o poate în locu i cu m ăsura internării în tr-u n centru de detenţie.
(4) In cazu l în care p e durata in tern ării m in oru l a dovedit interes constant pen tru însu şirea cu n oştin ţelor şcolare şi profe
sion ale şi a fă c u t progrese eviden te în vederea reintegrării sociale, după execu tarea a cel puţin ju m ătate din durata internării ,
in stan ţa p oate dispune:
a) înlocuirea in tern ării cu m ăsura edu cativă a asistării ziln ice p e o p erioadă egală cu durata internării n eexecutate, dar nu
m ai m ult de 6 luni, d acă p ersoan a internată nu a îm plinit vârsta de 18 ani;
b) liberarea din centrul edu cativ, dacă p ersoan a in tern ată a îm plin it vârsta de 18 a n i
(5) Odată cu înlocuirea sau liberarea instanţa impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute în
ari. 121 până la împlinirea duratei măsurii internării.
(6) Dacă minorul nu respecta, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligaţiile impuse,
; instanţa revin e asu pra în lo cu im sau liberării şi d ispu n e execu tarea restu lu i răm as neexecutat din du rata m ăsu rii in tern ării
intr-un centru educativ,
(7) în cazid săvârşirii, pân ă la îm plin irea du ratei internării, a u nei n oi infracţiuni de către o p ersoan ă care nu a îm plin it
vârsta de 18 an i şi fa ţ ă de care s-a dispus în locu irea m ăsu rii internării într-un centru edu cativ cu m ăsura asistării zilnice,
instanţa revin e asu pra în locu irii şi dispune:
a) executarea restu lu i răm as din durata m ăsu rii in tern ării iniţiale, cu posibilitatea p relu n girii du ratei acesteia p â n ă la m axi
mul prevăzu t de lege;
b) internarea într-un centru de detenţie.
O premisă (ipoteza 1): minorul a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură edu
cativă (neprivativă sau privativă de libertate) ce a fost deja executată ori a cărei executare a
început. înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat (există practic o pluralitate de
infracţiuni, fie sub forma pluralităţii sui-generis de infracţiuni, fie chiar sub forma concursului de
infracţiuni, în ipoteza în care nu sunt judecate deodată toate infracţiunile concurente comise), iar
instanţa s-a orientat facultativ, ca regulă, către internarea într-un centru educativ;
❖ există şi o subipoteză în care dispunerea unei măsuri educative privative de libertate este
obligatorie, depinzând (uneori) de instanţă doar dacă va dispune internarea în centrul
educativ sau internarea în centrul de detenţie: art. 124 alin. (3) CP - în perioada internării
într-un centru educativ (măsură educativă privativă de libertate dispusă definitiv pentru o
infracţiune) infractorul minor este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior
(caz în care instanţa fie menţine internarea în centrul educativ, prelungind obligatoriu durata
acesteia, dar fără a depăşi maximul prevăzut de lege - dacă nu a fost din start dispusă îa
nivelul acelui maxim sau dispune aplicarea internării în centrul de detenţie).
O premisă (ipoteza 2): minorul a săvârşit doar o singură infracţiune pentru care legea prevede
pedeapsa î > 7 ani sau DET (contează maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea
consumată, chiar dacă pe caz concret fapta este rămasă la stadiul tentativei, fără luarea în
considerare a eventualelor circumstanţe atenuante - art. 187 CP), iar instanţa s-a orientat către
internarea într-un centru educativ (în această situaţie, poate fi vorba şi de judecarea deodată a
minorului pentru un concurs de infracţiuni printre care şi una ce întruneşte aceste condiţii);
săvârşeşte o nouă infracţiune (pluralitate sui-generis de infracţiuni) sau este judecat pentru o
infracţiune concurentă săvârşită anterior (concurs de infracţiuni în care nu toate infracţiunile
concurente comise sunt judecate deodată), iar instanţa s-a orientat către internarea într-un
centru educativ [art. 123 alin. (3) lit. c) CP];
❖ pentru cele trei ipoteze de mai sus, nu contează forma de vinovăţie cu care a fost comisă
noua infracţiune (nici cea anterioară, dacă este o ipoteză de pluralitate infracţională) şi nici
dacă aceasta a rămas în forma de tentativă; a fdst cfeiisumată sau epuizată (dacă este o
infracţiune de dUrată).
O premisă (ipoteza 4): minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a asistării
zilnice, dispusă iniţial pe durată maximă (6 luni), iar instanţa dispune obligatoriu înlocuirea
acesteia cu internarea într-un centru educativ [art 123 alin. (1) lit. c) CP];
O premisă (ipoteza 5): minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a unei măsuri
educative neprivative de libertate, îar, ca urmare a acestei nerespectări -> după prelungirea
respectivei sancţiuni penale sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură educativă neprivativă de
libertate, condamnatul persistă în a nu respecta condiţiile de executare, iar instanţa dispune
obligatoriu înlocuirea acesteia cu internarea într-un centru educativ [art. 123 alin. (2) CP].
O conţinut: internarea într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, unde va urma obli
gatoriu un program de pregătire şcolară şi (cumulativ) formare profesională potrivit aptitudinilor
sale, precum şi programe de reintegrare socială.
O durata -> 1-3 ani (limite generale);
Această măsură educativă nu cu n o a şte limite speciale - similar masurilor educative nepri
vative de libertate. Fiind limite generale, a cestea NU pot fi depăşite (a se vedea şi art. 128
CP), prin excep ţie (criticabilă) de la această regulă, potrivit art, 396 alin. (10) teza finală şi
art. 480 alin, (4) teza finală CPP, atunci când minorul beneficiază de judecata simplificată în
condiţiile recunoaşterii învinuirii, respectiv încheie: un acord de recu n o a ştere a vinovăţiei;
(instituţii cu natură juridică mixtă, penala substanţială şi procesual penală, care, din punct de
NB vedere a! dreptului pena! material, reprezintă cauze speciale de redu cere/atenu are a răs
punderii penale), limitele măsurilor edu cative privative de libertate se reduc (obligatoriu) cm
1/3, aşadar internarea într-un centru educativ se va dispune, în a sem en ea caz, de la 8 luni la
2 ani (în t o a t e celelalte cazuri d e incidenţă a unor'm stituţircfi e atenuare/agra-
vare a răspunderii penale, limitele măsurilor ed u cative NU se modifică - a r t 128 CP.
O Dacă [art. 124 alin. (3) CP]:

*1* în perioada internării în centrul educativ (în timpul internării efective, fără a fi intervenit
înlocuirea cu asistarea zilnică sau liberarea);
❖ minorul săvârşeşte o nouă infracţiune (caz de pluralitate sui-generis) - nu interesează de ce
tip, cu ce formă de vinovăţie, aflată în care stadiu din punct de vedere al formelor infracţiunii
după etapele parcurse pe iter criminis (tentată - relevantă penal, consumată, eventual
epuizată, dacă este infracţiune de durată) sau
❖ este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior (caz de concurs de infracţiuni
judecate separat) - nu contează forma de vinovăţie cu care a fost comisă noua infracţiune,
❖ instanţa trebuie:
® fie să menţină măsura educativă privativă de libertate a internării, prelungind (obliga
toriu) durata acesteia, fără a depăşi maximul prevăzut de lege (3 ani) - ceea ce presu
pune ca durata acestei sancţiuni penale, iniţial dispusă, să nu fi fost cea maximă (într-o
atare ipoteză se poate discuta dacă instanţa mai are la dispoziţie această opţiune: să
menţină internarea în centrul educativ fără a îi prelungi durata, sau dacă nu este cumva
obligată să se replieze exclusiv pe cealaltă soluţie: dispunerea internării în centru! de
detenţie) sau
• fie să dispună înlocuirea acesteia cu cealaltă măsură educativă privativă de libertate (mai
severă - cea mai severă dintre toate măsurile educative): internarea în centrul de
detenţie [A se vedea J.C.C.J., compi. DCD pen., Decizia nr. 17/2020, www.scj.ro].
O Dacă
❖ pe durata internării, infractorul condamnat la măsura internării în centrul educativ, în mod
cumulativ a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a
făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale şi (cumulativ),
❖ minorul a executat cel puţin jumătate din durata internării în centrul educativ,
❖ atunci instanţa poate:
• înlocui măsura educativă a internării în centrul educativ cu măsura educativă (neprivativă
de libertate) a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar
nu mai mult de 6 luni (maximul general al asistării zilnice), dacă infractorul condamnat nu
a împlinit încă 18 ani (este încă minor în cursul executării sancţiunii penale dispuse iniţial)
sau
• dispune (facultativ, motivat) liberarea din centrul educativ (un echivalent relativ al
liberării condiţionate din executarea pedepsei privative de libertate în cazul majorilor),
dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani (execută măsura educativă privativă
de libertate fiind deja major în cursul executării).
» în ambele cazuri, instanţa trebuie (obligatoriu) să dispună executarea uneia sau a mai
multor (teoretic, posibil chiar a tuturor) obligaţii din cele prevăzute de art. 121 CP, pe
întreaga perioadă de până la împlinirea duratei internării în centrul educativ (de pildă,
dacă internarea în centrul educativ a fost dispusă pe durata sa maximă, de 3 ani, iar după
executarea a jumătate - 1 an şi 6 luni - fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 124
alin. (4) lit. a) CP, acestuia î se înlocuieşte internarea în centrul educativ cu asistarea
zilnică pe durata maximă posibilă - 6 luni - totuşi obligaţia/obligaţiile ce i se vor institui
în sarcină vor trebui executate pe întreaga perioadă de 1 an şi 6 luni care a mai rămas
până s-ar fi împlinit durata internării în centrul educativ, iar nu doar pe durata celor 6
iuni de asistare zilnică care a înlocuit internarea [art. 124 alin. (5) CP].
O Dacă, după înlocuire/iiberare
❖ infractorul condamnat nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a asistării zilnice
sau obligaţiile impuse, instanţa:
» revine asupra înlocuiriî/iiberării şi (obligatoriu)
® dispune executarea restului rămas neexecutat din durata internării într-un centru edu
cativ (raportat ia ipoteza unui infractor major, este un caz relativ similar revocării liberării
condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate).
❖ dacă minorul săvârşeşte, după înlocuirea internării într-un centru educativ cu asistarea zilnică
şi mai înainte de a fi împlinit 18 ani, până la împlinirea duratei internării (aşadar, chiar după
executarea asistării zilnice, dar anterior expirăni/împlînîni duratei măsurii educative privative
de libertate iniţial dispuse}, o nouă infracţiune (caz de pluralitate sui-generis de infracţiuni},
instanţa (obligatoriu} revine asupra înlocuirii şi dispune:
• fie executarea restului rămas din durata măsurii educative iniţiale, a internării în centrul
educativ, cu posibilitatea prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege (3
ani) - prelungire facultativă (desigur, posibilă numai dacă sancţiunea penală în cauză nu
fusese deja dispusă pe durata maximă, iniţial} sau
• dispune internarea într-un centru de detenţie.
❖ infractorul condamnat comite o nouă infracţiune după înlocuirea internării în centrul edu
cativ cu asistarea zilnică/după liberarea din internarea în centrul educativ, până la împlinirea
duratei măsurii internării în centrul educativ, dar după ce a împlinit 18 ani (a devenit major}.
A rt. 125. in t e r n a r e a în tr-u n cen tru d e d e t e n ţie . (1) M ăsu ra edu cativă a internării într-un centru d e deten ţie con stă în
internarea m in oru lu i în tr-o institu ţie sp ecializată în recu perarea m in o rilo r cu regim de p ază şi supraveghere, unde va urma
program e inten sive de rein tegrare socială, precu m s i p rog ram e d e pregătire şcolară şi fo r m a re p rofesion ală potrivit aptitu
din ilor sale.
(2) In tern area se dispu n e pe o perioad ă cu prin să în tre 2 şi 5 ani, afară de cazu l în care pedeapsa p revăzu tă de lege pentru
infracţiunea săvârşită este în chisoarea de 20 d e an i sau m ai m are ori d eten ţiu n ea p e viaţă, când internarea se ia p e o perioadă
cu prin să în tre 5 şi 15 ani.
(3) D acă în perioada in tern ării m in oru l săvârşeşte o n ou ă in fracţiu n e sau este ju d ecat pen tru o in fracţiu n e con cu ren tă săvâr
şită anterior, in stanţa prelu n geşte m ăsura internării, fă r ă a depăşi m axim u l p rev ăzu t în alin, (2), determ in at în raport cu
pedeapsa cea m ai grea din tre cele prevăzu te de lege pentru in fracţiu n ile săvârşite. D in durata m ăsu rii edu cative se scade
perioada execu tată p ân ă la data hotărârii.
(4) în cazu l în care p e durata in tern ării m in oru l a dovedit interes con stan t pentru însu şirea cu n oştin ţelor şcolare şi profe
sion ale şi a fă c u t p rog rese eviden te în vederea rein tegrării sociale, du p ă execu tarea a cel puţin ju m ă ta te din durata internării,
instanţa p oate dispune:
a) înlocu irea internării cu m ăsu ra edu cativă a asistării ziln ice p e o p erioadă egală cu durata in ternării n eexecutate, dar nu
m ai m ult d e 6 luni, d acă p ersoan a in tern ată nu a îm plin it vârsta de 18 ani;
b) liberarea din cen tru l d e detenţie, d acă p ersoan a internată a îm plin it vârsta de 18 ani.
(5) O dată cu în locu irea sau liberarea, in stanţa im pu n e respectarea uneia sau m ai m u ltora din tre obligaţiile prevăzu te în
art. 121, pân ă la îm plin irea du ratei m ăsu rii internării.
(6) D acă m inorul nu respectă, cu rea-credinţă, con diţiile de execu tare a m ăsurii asistării ziln ice sau obligaţiile im puse ,
instanţa revin e asu pra în locu irii sau liberării şi dispu n e execu tarea restu lu i răm as n eexecu tat din durata m ăsu rii internării
într-un centru d e detenţie.
(7) In cazul săvârşirii, p ân ă la îm plin irea duratei internării, a unei n oi in fracţiu n i de către o persoan ă care nu a îm plinit
vârsta de 18 an i şi fa ţ ă de care s-a dispu s în locu irea m ăsu rii internării într-un centru d e detenţie cu m ăsura asistării zilnice,
instanţa revin e asu pra în locu irii si dispune:
a) execu tarea restu lu i răm as din durata m ăsu rii in tern ării într-un centru de detenţie;
b) prelu n girea du ratei acestei intern ări în condiţiile prevăzu te în alin, (3).
O premisă (ipoteza 1): minorul a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură edu
cativă (neprivativă sau privativă de libertate) ce a fost deja executată ori a cărei executare a
început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat {există practic o pluralitate de
infracţiuni), iar instanţa s-a orientat [facultativ - ca regulă - art 114 alin. (2) lit. a) CP] către
internarea într-un centru de detenţie;
❖ există şi o subipoteză în care dispunerea unei măsuri educative privative de libertate este
obligatorie, depinzând (uneori) de instanţă doar dacă se va dispune internarea în centrul
educativ sau internarea în centrul de detenţie: art. 124 alin. (3) CP - în perioada internării
într-un centru educativ (măsură educativă privativă de libertate dispusă definitiv pentru o
infracţiune) infractorul minor este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior
(caz în care instanţa fie menţine internarea în centrul educativ, prelungind obligatoriu durata
acesteia, dar fără a depăşi maximul prevăzut de lege - dacă nu a fost din start dispusă la
nivelul acelui maxim sau dispune aplicarea internării în centrul de detenţie);
❖ există şi o altă subipoteză în care este obligatorie direct şi exclusiv dispunerea internării în
centrul de detenţie - art. 125 alin. (3) CP.
O premisă (ipoteza 2): minorul a săvârşit doar o singură infracţiune pentru care legea prevede
pedeapsa î > 7 ani sau DET (contează maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea
consumată, chiar dacă pe caz concret fapta este rămasă la stadiul tentativei, fără luarea în
considerare a eventualelor circumstanţe atenuante - art. 187 CP), iar instanţa s-a orientat către
internarea într-un centru de detenţie (în această situaţie, poate fi vorba şi de judecarea deodată
a minorului pentru un concurs de infracţiuni, printre care şi una care întruneşte aceste condiţii);
săvârşeşte o nouă infracţiune (pluralitate sui-generis de infracţiuni) sau este judecat pentru o
infracţiune concurentă săvârşită anterior (concurs de infracţiuni în care nu toate infracţiunile
concurente comise sunt judecate deodată), iar instanţa s-a orientat către internarea într-un
centru de detenţie educativ [art. 123 alin. (3) lit. c) CP];
❖ pentru ipotezele de mai sus, nu contează forma de vinovăţie cu care a fost comisă noua
infracţiune (nici cea anterioară, dacă este o ipoteză de pluralitate infracţională) şi nici dacă
aceasta a rămas în forma de tentativă, a fost consumată sau epuizată (dacă este o infracţiune
de durată).
O premisă (ipoteza 4): până la împlinirea duratei internării în centrul educativ, minorul faţă de care
s-a dispus înlocuirea acestei măsuri educative cu măsura asistării zilnice săvârşeşte o noua infrac
ţiune (neavând încă împliniţi 18 ani - caz de pluralitate sui-generis de infracţiuni), iar instanţa
revine asupra înlocuirii (obligatoriu) şi dispune (de principiu, facultativ) internarea într-un centru
de detenţie [art. 124 alin. (7) lit. b) CP];
O premisă (ipoteza 5): în perioada internării într-un centru educativ, minorul săvârşeşte o nouă
infracţiune (caz de pluralitate sui-generis de infracţiuni) sau este judecat pentru o infracţiune
concurentă săvârşită anterior (caz de concurs de infracţiuni care nu sunt judecate deodată/îm
preună), iar instanţa înlocuieşte (de principiu - facultativ) măsura internării într-un centru
educativ cu măsura internării într-un centru de detenţie [art. 124 alin. (3) CP).
O premisă (ipoteza 6): în perioada internării în centrul de detenţie, minorul săvârşeşte o nouă
infracţiune (pluralitate sui-generis de infracţiuni) sau este judecat pentru o infracţiune concu
rentă săvârşită anterior (concurs de infracţiuni judecate separat), iar instanţa (obligatorie, dacă
este încă minor) menţine şi prelungeşte (dacă mai are posibilitatea obiectivă de prelungire)
măsura internării într-un centru de detenţie (până la maximul de 5 sau, după caz, 15 ani, indicat
de infracţiunea cea mai gravă dintre cele comise în cadrul respectivei pluralităţi infracţionale) -
art. 125 alin. (3) CP.
O conţinut: internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de
pază şî supraveghere, unde va urma (obligatoriu) programe intensive de reintegrare socială, pre
cum şî (cumulativ) programe de pregătire şcolară şî formare profesională potrivit aptitudinilor sale.
O durata (după caz):
❖ 2-5 ani (dacă pedeapsa prevăzută de lege este A sau î mai mică de 20 de ani - se are în
vedere maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, indiferent
de forma acesteia - în sensul art. 187 CP);
❖ 5-15 ani -> dacă pedeapsa prevăzută e s te î> 20 ani sau DET.
Practic; \îhi acest caz exista două seturi de limite, în funcţie de gravitatea abstractă a infrac-
ţiunîî'; comise:.;(reflectată în specia de pedeapsă;'; şA durata-:-, a c e s t e i a , p r e v ă z u t e standard
raportat ia infractorul tipic - persoana fizică majoră). Se poate discuta, prin urmare, dacă
acestea sunt categorii d e limite g en era le distincte ale aceleiaşi categorii de sancţiuni penale
(un co n ce p t atipic), sau dacă nu cum va această măsură educativă este singura care cunoaşte
atât limite g en era le (extrem ele perioadelor indicate, anum e: 2 ani ~ minim general; 15 ani =
maxim generai), dar şi limite speciale (2-5 ani - minimul special fiind egal cu cel generai, iar
maximul special fiind egal cu minimul special al următoarei categorii; respectiv 5-15 ani -
minimul special fiind egal cu maximul special al categoriei anterioare, iar maximul special
r fiind egal cu maximul general). Fiind limite generale, acestea MU pot fi depăşite (a se vedea şi
art. 128 CP); prin excep ţie (criticabilă) de ia această regulă, potrivit art. 396 alin. (10) teza
NB finală şi art. 480 alin. (4) teza finală CPP, atunci când minorul beneficiază d e judecata
simplificată în condiţiile recunoaşterii învinuirii, respectiv încheie un acord/cie; recunoaştere a
vinovăţiei (instituţii cu natură juridică mixtă, penală substanţială şi procesual penală, care,
din punct de vedere al dreptului penal material, reprezintă ca u ze speciale de reducere/ate-
nuare a răspunderii penale), limitele măsurilor educative privative de libertate se reduc
(obligatoriu) cu 1/3, aşadar internarea într-un centru de detenţie se va dispune, în asemenea
caz, fie de Ia 1 an şî 4 luni ia 3 ani şi 4 luni (ipoteza unor infracţiuni de gravitate scăzută) fie
de Ia 3 ani şi 4 luni la 10 ani în cazul infracţiunilor extrem de grave {în to a te celelalte cazuri
de incidenţă a unor instituţii cu rol de cauze de atenu are/agravare a răspunderii penale,
■ limitele măsurilor educative MU se modifică - art. 128 CP).
Minoritatea infractorului şi masurile educative 399
O Dacă
❖ pe durata internării într-un centru de detenţie, a dovedit interes constant pentru însuşirea
cunoştinţelor şcoiare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării
sociale şi (cumulativ),
❖ minorul a executat cel puţin jumătate din durata internării în centrul de detenţie,
❖ atunci instanţa poate (facultativ, motivat):
• fie să înlocuiască măsura educativă a internării în centrul de detenţie educativ cu măsura
educativă (neprivativă de libertate) a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata
internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni (maximul general al asistării zilnice),
dacă infractorul condamnat nu a împlinit încă 18 ani (este încă minor în cursul executării
sancţiunii penale dispuse iniţial) sau
• să dispună (facultativ, motivat) liberarea din centrul de detenţie {un echivalent relativ al
liberării condiţionate din executarea pedepsei privative de libertate în cazul majorilor),
dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani (execută măsura educativă privativă
de libertate fiind deja major în cursul executării).
in am bele cazuri, instanţa trebu ie (obligatoriu) sa dispună ex ecu tarea uneia sau mai multor'
(teoretic, posibil chiar a tuturor) obligaţii din cele prevăzute de ari, 1 2 1 CP, pe întreaga
perioadă de până la împlinirea duratei internării în centrul de d etenţie (de pilda, daca
internarea în centrul de d ete n ţie a fost dispusă pe durata sa maximă - din prima categorie,
r de 5 ani, iar după ex ecu ta rea a ju m ă ta te - 2 ani şi 6 luni, fiind întrunite condiţiile prevăzu te
NB de art. 12 5 alin. (4) lit, a) CP, acestuia i se înlocuieşte internarea în centrul de d ete n ţie cu
asistarea zilnică p e durata maximă posibilă - 6 luni - obligaţia/obligaţiile
totuşi ce i se vo r
Institui în sarcină vor trebui e x e c u ta te pe întreaga perioadă de 2. ani şi 6 luni care a m a i
rămas până s-ar fi împlinit durata internării în centrul educativ, iar nu doar pe durata celor 6
luni de asistare zilnica care a înlocuit internarea [.art, 12 5 alin. (5) CPj.
O Dacă, după îniocuire/liberare

❖ infractorul condamnat nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a asistării zilnice
sau obligaţiile impuse, instanţa:
• revine (obligatoriu) asupra înlocuirii/liberării şi
« dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru
de detenţie (raportat la ipoteza unui infractor major, este un caz relativ similar revocării
liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate).
❖ dacă minorul săvârşeşte, după înlocuire şi înainte de a fi împlinit 18 ani, până la împlinirea
duratei internării în centrul de detenţie, o nouă infracţiune, instanţa revine (obligatoriu)
asupra înlocuirii şi dispune:
• executarea restului rămas din durata măsurii educative a internării iniţiale în centrul de
detenţie (obligatoriu);
•cu posibilitatea prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege - prelungire
facultativă (dacă, obiectiv, mai există posibilitatea prelungirii - dacă iniţial internarea în
centrul de detenţie nu fusese deja dispusă pe durata maximă corespunzătoare);
• infractorul condamnat comite o nouă infracţiune după înlocuirea internării în centrul de
detenţie cu asistarea zilnică/după liberarea din internarea în centrul de detenţie, până la
împlinirea duratei măsurii internării în centrul educativ, dar DUPĂ ce a împlinit 18 ani (a
devenit major.
O Daca [art, 125 alin, (3) CP]■
❖ în perioada internării în centrul de detenţie (în timpul internării efectivi, fără a fi intervenit
înlocuirea cu asistarea zilnică sau liberarea):
• minorul săvârşeşte o nouă infracţiune (caz de pluralitate sui-generis) ~~ nu interesează de
ce tip, cu ce formă de vinovăţie, sau
® este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior (caz de concurs de
infracţiuni judecate separat), nu interesează de ce tip, cu ce formă de vinovăţie,
❖ instanţa prelungeşte (obligatoriu) măsura internării în centrul de detenţie, fără a depăşi
maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele
prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite (după caz: 5 sau 15 ani; dacă oricare dintre,
infracţiunile comise are prevăzută pedeapsa DET sau î de/mai mare de 20 ani, maximul până
la care se va putea realiza prelungirea va fi de 15 ani; dacă niciuna dintre infracţiunile comise
nu se integrează în această ipoteză, maximul până la care se va putea prelungi internarea va
fi de 5 ani);
Durata prelungirii nu es te obligatorie, până la maximul prevăzut de lege, instanţa poate

r prelungi cu oricât, dar nu mai mult de acel maxim. Desigur, dacă obiectiv, mai are posibi
NB litatea acelei prelungiri, dacă maximul nu a fost deja stabilit iniţial.
*t* din durata măsurii educative a internării în centrul de detenţie, dispuse în fina! se scade
(deduce - obligatoriu) perioada deja executată până Ia data hotărârii definitive finale (de
prelungire) [art. 125 alin. (3) CP].
Exista discuţii în doctrina dacă această dispoziţie se va aplică,: mutatis mutandis, şi în cazul
art. 124 alin. (3) CP, atunci când instanţa m enţine şi prelungeşte, in caz similar, durata
r Internării în centrul educativ. Pentru identitate de raţiune (a pari), apreciem că răspunsul
NB este^poziti.v>-;'-în;duda-faptu'luivcă:-:legîuitorii! nu include o dispoziţie a sem ă n ă to a re celei, fin ale-
din art. 125 alin. (3) CP în art. 124 alin. (3) CP.
Dezlegarea unor chestiuni de drept: prin Decizia nr, 18/2014, înalta Curte de Casalie şi Justi
ţie 3 stabilit că, „în aplicarea legii penale mai favorabile, după jud ecarea definitiva a cauzei,
r potrivit art. 6 dîn Codul penal cu referire la a r t 21 alin. {!}, (2) şi (3) din Legea nr. 187/2012:
NB - p ed eapsa închisorii executabilă sau pedeapsa în cazul pluralităţii de infracţiuni executabilă
aplicata pentru .infracţiunile com ise în timpul, minorităţii (n-n*, Cfjdurpenai pnţenofţ al cărei
M inoritatea infractorului şi m ăsurile educative 401
cuantum e s te până în 15 ani se va înlocui cu măsura educativă a internării intr-un centru de

d etenţie pe o perioadă egală cu durata ped epsei ¡ochişorii;
- p ed eapsa executabilă sau p ed ea p sa în cazul pluralităţii de infracţiuni executabilă aplicată
pentru infracţiunile com ise în timpul minorităţii (a.n., Codul penai anterior) mal m are de 15
ani,. însă care nu d e p ă ş e ş te 20 d e ani, se.va.înlocui cu măsura educativa a internării intr-un
centru de d etenţie pe o perioadă d e 15 ani".
2.2. Schimbarea regimului de executare

Art 126. Schimbarea regimului de executare. Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate
persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenţează negativ sau împiedică
procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate, instanţa poale dispune continuarea executării măsurii
educative într-un penitenciar.
nu se aplică niciodată infractorului condamnat pentru o infracţiune comisă în timpul minorităţii

dacă acesta este încă minor pe durata executării măsurii educative privative de libertate aplicate
(se poate dispune numai atunci când în cursul executării condamnatul a devenit major);
schimbarea regimului este o facultate pentru instanţă, chiar dacă se dovedeşte că acesta are un
comportament prin care influenţează negativ sau împiedică procesui de recuperare şi reintegrare
a celorlalte persoane internate (procedura schimbării regimului de executare nu este obliga
torie}113.
Schimbarea regimului de executare nu echivalează cu transform area măsurii educative într-o
pedeapsă, urmând a se schimba numai locul în care aceasta es te executată, din centrul
r educativ/de detenţie, după caz, în secţie specială a unul penitenciar. Potrivit art. 14 din
Legea nr. 254/2013, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Peniten
NB
ciarelor se stabilesc penitenciarele în care vor funcţiona secţii speciale pentru continuarea
executării măsurii educative privative de libertate.
1/ Dispoziţii comune măsurilor educative

Art. 128. Efectele cauzelor de atenuare f i agravare. în cazul infracţiunilor săvârşite în timpul minorităţii, cauzele de
atenuare şi agravare sunt avute în vedere la alegerea măsurii educative si produc efecte între limitele prevăzute de lege
pentru fiecare măsură educativă.
| Ca regulă, reducere/majorare a limitelor masurilor educative (care sunt, d e prin

nu există
cipiu, limite generale, nu speciale), precum în cazul p ed ep s elo r aplicabile majori lor/per™
J7* coanelor juridice -> instanţa va stabili, în funcţie de cauza de agravare sau atenuare reţinută,
NB către ce măsură educativă se orientează- !n esenţă, se va orienta în principiu:
* fie către o măsură educativa da specie mai uşoara d ecât a ceea pe care ar fi avut-o în
v e d e r e spre dispunere în absenţa acelei cauze de atenuare;
Il] Pentru se m n ificaţia sintagm ei „co m p o rta m e n t care in flu en ţează neg ativ sau îm p ied ică procesui de re c u p e ra re şi
"eîntegrare a c elo rla lte p ersoane In te rn a te ", a se ved ea d isp o ziţiile a rt. 182 alin. (2) d in L e g e a nr, 25 4 /2 0 1 3 .
* fie spre aceeaşi măsură educativa, dar aplicata pe o durata mai redusa faţă de aceea
care ar fi avut-o în v e d ere spre dispunere în ab se n ţa acelei cau ze de atenuare, respectiv;
* fie către o măsură educativă de sp ecie mat severă d ecâ t a c e e a pe care ar fi avut-o în
v e d ere spre dispunere în absenţa acelei cauze de agravare;
■ •- f i e s p r e a cee aşl^măsuta-^ducativăpda r apticată-pe:o- d u rată ■ sporită ■faţă:.de- aceea; p e care-ar:
fi avut-o în v e d ere spre dispunere în absenţa acelei cauze de agravare.
în cazul concursului cauzelor de atenu are şi/sau agravare, instanţa nu va fi ţinută de

dispoziţiile art. 79 CP, apreciind în ansamblu asupra speţei şi decizând şi
o măsură educativă
o durată a acesteia ca echivalent pentru situaţia integrai apreciată. Practic, dispoziţiile
privind efectul atenuant/agravant al cauzelor de atenu are sau agravare a răspunderii penale
(fie acestea stări din cele compatibile cu situaţia minorului infractor, fie circumstanţe) nu se
vor aplica ca atare, ci doar în sensul necesităţii impuse instanţei de a lua în considerare o
atenuare sau agravare în cadrul/limitele masurilor educative, aşa cum sunt acestea
prevăzute de lege, şi cu obligaţia de a ţine cont de aceste aspecte la alegerea măsurii
educative concret aplicate. Prin excepţie de la aceste dispoziţii, limitele măsurilor educative
privative de libertate (nu şi cele ale măsurilor educative neprivative de libertate) se vor
diminua cu 1/3 în m od obligatoriu atunci când infractorul minor va încheia un acord de
recunoaştere a vinovăţiei sau va fi judecat în procedura simplificată atrasă de recunoaşterea
învinuirii [art. 480 alin. (4) şi 396 alin, (10) CPP].
A rt 129. Pluralitatea de infracţiuni. (1} în caz de concurs de infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii se stabileşte şi se
ia o singură măsura educativă pentru toate faptele, în condiţiile art. 114, ţinând seama de criteriile prevăzute în art. 74.
(2) în cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat, pentru infracţiunea
comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativa, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o
pedeapsă, după care:
a) dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, se execută numai pedeapsa;
b) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se
majorează cu o durata egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta
la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat;
c) dacă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită după majorat este detenţiunea pe viaţă, se execută numai această
pedeapsă;
d) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută măsura educativă, a cărei durată se
majorează cu cel mult 6 luni, fără a depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta.
(3) în cazul prevăzut în alin. (2) Ut. b), din durata pedepsei aplicate $e scade ceea ce s-a executat din momentul săvârşirii
infracţiunii comise după majorat până la data judecării.
(4) în cazul săvârşirii după majorat a două sau mai multor infracţiuni concurente se aplică mai întâi regulile referitoare la
concursul de infracţiuni, după care se face aplicarea dispoziţiilor alin. (2).
(5) Pedeapsa stabilită potrivit dispoziţiilor alin. (2) Ut. b) nu poate face obiectul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării
executării sub supraveghere.
M inoritatea infractorului şi m ăsurile educative 403
O forme ale pluralităţii de infracţiuni ce pot exista în cazul infractorilor minori:

❖ concurs de infracţiuni (toate comise în perioada în care infractorul este minor răspunzător
penal sau una/unele comise în această perioadă si alta/aitele comise după atingerea vârstei
majoratului);
❖ pluralitate sui-generis de infracţiuni (ambele infracţiuni comise în perioada în care infractorul
este minor răspunzător penal sau prima = Ti/li comisă în această perioadă şi a doua TVh
comisă după atingerea vârstei majoratului.
O forme ale pluralităţii de infracţiuni ce NU pot exista în cazul infractorilor minori:
❖ recidiva şi pluralitatea intermediară de infracţiuni (în ambele cazuri, Ti constă în pedeapsă
definitivă, sancţiune penală inaplicabilă unei persoane care a comis o infracţiune ca infractor
minor.
O reguli:
❖ în caz de concurs de infracţiuni, toate faptele penale fiind comise în minoritate -> se
stabileşte o singură măsură educativă;
❖ în caz de concurs de infracţiuni, li în minoritate şi I2 după majorat se stabileşte pentru li o
măsură educativă şi pentru \2 o pedeapsă, apoi:
r Dispoziţiile alin. (2}\'aÎ.artŢl29 CP doar tn ipoteza concursului de infracţiuni, d şl

NB în aceea a pluralităţii sui-generis de infracţiuni.
C „prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr, 187/20 12 pentru punerea
Justiţie a stabilit că,
NB m aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la an:. 1.29 alin. ( 2 ) Ut- b) din
Codul penai nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014".
• dacă măsura educativă este neprîvativă de libertate (oricare ar fi aceasta şi dispusă pe

orice perioadă) -> aşadar, în principiu, această pedeapsă nu poate face obiectul
AAP/SSEP;
• măsura educativă este privativă de libertate (oricare din cele două şi indiferent de durata
pe care a fost dispusă), iar pedeapsa este î -> se aplică pedeapsa î, care se majorează cu
o durată de 1/4 din durata măsurii educative/restul rămas neexecutat din aceasta la data
săvârşirii infracţiunii comise după majorat [art. 129 alin. (2) lit. b) CP] -> din durata
pedepsei aplicate se scade ceea ce s-a executat din momentul săvârşirii S2 până la data
judecării; această pedeapsă nu poate face obiectul AAP/SSS;
Constituţionalitate: prin Decizia nr. 601/2018 (M. Gî. nr. 1057 din 13 decembrie 2018),
Curtea Constituţională a admis excepţia de neconsiituţionâlitate a dispoziţiilor art. 129
r alin. (2) lit. b) din Codul penai şi a constatat că sintagma „cel puţin" din cu prins ui acestora
m es te neconstituţlonaiă. Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal-
încalcă principiul egalităţii în drepturi şi libertatea individuală, prevăzute la art.. 16 şi art. 23.
| din Constituţie. în acest $ens> s~a reţinut că textul criticat p revede, în privinţa persoanelor
majore, care au săvârşit o infracţiune ulterior împlinirii vârstei majoratului şi o infracţiune în
timpul minorităţii,, un regim sancţionator al concursului de infracţiuni care p o ate fi mai sever
d ecâ t cei reglem en ta t în privinţa persoanelor m ajore care au săvârşit Infracţiuni după
împlinirea majoratului.
I Dezlegarea unor chestiuni de nr. 2/2016, înalta Curte de Casaţie şj

drept: prin Decizia
Justiţie a stabilit că, „în ipoteza infracţiunilor co ncu ren te săvârşite în timpul minorităţii,
r ju d eca te separat, durata măsurii educative neprivative de libertate, dispusă pentru o

NB infracţiune concurentă şi executată, nu se sc ad e din durata măsurii educative neprivative sau
privative de libertate, dar va fi avută în v e d e r e la a leg erea şi stabilirea sancţiunii conform
f a r t 129 alin, (1) din Codul penai'1'.
® dacă pedeapsa aplicată pentru h este DET pe viaţă se execută numai DET (aceasta
fiind cea mat severă sancţiune penală aplicabilă, reiese că absoarbe orice altă sancţiune
penală) - art. 129 alin. (2) lît. c) CP.;
• dacă măsura educativă este privativă de libertate (oricare din cele două prevăzute de
lege şi indiferent de durata pe care a fost aplicată), iar pedeapsa este A (indiferent de.,
numărul de zîle-amendă şi de cuantumul ei final), se execută măsura educativă, a cărei
durată se majorează (obligatoriu) cu cel mult 6 luni, fără a depăşi însă maximul prevăzut
de lege pentru aceasta (după caz: 3 ani - internarea în centrul educativ, 5 ani -
internarea în centru! de detenţie pentru infracţiuni de gravitate scăzută sau medie, 15
ani - în cazul infracţiunilor foarte grave);
® în cazul săvârşirii după majorat a două sau mai multor infracţiuni concurente (între ele,
precum şi faţă de cea dintâi) se aplică mai întâi regulile referitoare la concursul de
infracţiuni, după care se face aplicarea regulii precedente, între pedeapsa rezultantă a
concursului de infracţiuni comise după majorat şi măsura educativă dispusă.
A rt. 130. D e s c o p e r ir e a u n ei in fr a c ţ iu n i s ă v â r ş i t e în tim p u l m i n o r i t ă ţ i i. D acă p e durata term enului de supraveghere al

am ân ării aplicării pedepsei , al su spen dării sub su praveghere ori al liberării con diţion ate se descoperă că p ersoan a supra
vegheată m ai săvârşise o in fracţiu n e în tim pul m in orităţii pentru care s-a luat, chiar du p ă expirarea acestu i termen, o
m ăsură edu cativă p riv ativ ă de libertate, am ân area , suspendarea sau liberarea se an ulează, aplicân du -se în m od corespunzător
dispoziţiile art. 129 alin. (2)-(4).
O Dacă în TS al AAP/SSS/LC se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune în

timpul minorităţii, pentru care s-a luat (chiar ulterior expirării acestui termen) o măsură
educativă privativă de libertate -> AAP/SSS/LC se anulează, dar nu se aplică regulile obişnuite de
la anularea acestor instituţii, ci acelea cuprinse în art. 129 alin. (2) CP.
r Nu exista ipoteza anulării RAP!

NB
▼ i N u :s e aplică regu-l Ue d e Ia. co-nours/p lural t e t e Inter m edî ară ¿freci diva f
NE I
4 j-î . 131, P r e s c r ip ţ ia r ă s p u n d e r ii p e n a l e a m i n o r i lo r . T erm enele de p rescripţie a răspu n derii penale, prevăzu te în

ari. 154, se reduc la ju m ă ta te pen tru cei care la data săvârşirii infracţiunii erau m in ori şi se întreru p sau se su spen dă în
condiţiile prevăzu te de lege pen tru m ajori.
O durata termenelor regulă particulară -> redusă la jumătate faţă de durata termenelor inci
dente pentru majori [art. 131 CP - excepţie de la art. 154 alin. (1) CP]; infracţiunile imprescrip
tibile îşi menţin statutul şi în cazul infractorilor minori;
O suspendarea şi întreruperea termenelor regula generală ca la majori (art. 155 şi art. 156
CP).
A r t 132. P r e s c r ip ţ ia e x e c u tă r ii m ă s u r il o r e d u c a t iv e . (1) M ăsu rile edu cative neprivative de libertate se prescriu într-un
termen de 2 an i de la data răm ânerii defin itive a hotărârii prin care au fo s t luate.
(2) M ăsu rile edu cative privative de libertate se prescriu într~un term en egal cu durata m ăsu rii edu cative luate, d ar nu m ai
puţin de 2 ani.
(3) T erm enele de prescripţie a execu tării m ăsu rilor edu cative se întreru p şi se su sp en d ă în con diţiile p revăzu te de lege pen tru
majori.
(4) în cazul în locu irii m ăsurilor educative, ex ecu tarea se p rescrie în raport cu m ăsura edu cativă m ai g rea şi cu rg e de la data
răm ânerii d efin itive a hotărârii prin care s-a dispus Înlocuirea.
O termenul de prescripţie curge de la rămânerea definitivă a hotărârii (de condamnare) prin care
s-a luat măsura educativă a cărei prescripţie a executării este verificată;
O durata (se calculează de la momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost aplicate):
❖ 2 ani (fix) pentru măsurile neprivative de libertate, indiferent de felul acestora şi de durata
lor de dispunere;
❖ egală cu durata măsurii privative de libertate, dar > 2 ani (variabil, dar cu limită inferioară).
O suspendarea şi întreruperea termenelor -> regula generală -> ca la majori (art. 163 şi 164 CPP);
O în cazul înlocuirii măsurilor educative, executarea se prescrie în raport cu măsura educativă mai
grea şi curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus înlocuirea.
A rt. 133. E fe c t e le m ă s u r ilo r e d u c a t iv e . M ăsu rile edu cative nu atrag interdicţii, decăderi sau incapacităţi.
A r t 134. M in o r u l d e v e n it m a jo r . (1) D ispoziţiile p rezen tu lu i titlu se aplică şi m ajorilor care, la data săvârşirii infracţiunii,
aveau vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani.
(2) Când, la data pron u n ţării hotărârii prin care s-a luat o m ăsu ră edu cativă privativă de libertate, in fractoru l a îm p lin it
vârsta de 18 ani, instanţa, ţin ân d seam a d e p osibilităţile sale de îndreptare, de vârsta acestuia, precu m şi de celelalte criterii
prevăzute în art. 74, p oate dispu n e execu tarea m ăsurii edu cative într-un penitenciar.
O executarea măsurii educative privative de libertate dispuse, în penitenciar, atunci când infrac
torul - minor la data comiterii faptei penale - era deja major ia pronunţarea hotărârii reprezintă
o facultate pentru instanţă, iar nu o obligaţie;
O privarea de libertate în penitenciar (secţii speciale ale anumitor penitenciare) ~ modalitate

specifică de executare a măsurii educative privative de libertate (indiferent de tipul ei şi de
durata pe care a fost dispusă);
O alineatul al doilea al art. 134 C. pen. nu este incident dacă infractorul nu a împlinit vârsta de
18 ani anterior pronunţării hotărârii.
A n exa n r . 15
7..,.,.7. ■: ■. MĂSURI EDUCATIVE

DURATA
DE LIBERTATE
N E P R IV A T IV E '
Stagiul de form are civică 1 zi-4 luni
Supravegherea 2-6 luni
Consem nul la sfârşit de săptăm ână 4-12 săptăm âni
Asistarea zilnică 3-6 luni
N ER ESRECTA REA CU R E A -C R E D IN Ţ Ă A M Ă S U R II : 0 NOUĂ IN F R A C Ţ IU N E / jN F R A C Ţ IU N E

IMPUSE
E D U C A Ţ I V E / O B L lG A Ţ IE J [ C O N C U R E N T Ă A N T S R iQ Â R Ă
H i) M EN Ţ IN E R E CU PRELUNGIRE (obligatorie - dacă este a} MENŢINERE CU PRELUNGIRE (obligatorie - dacă este
posibilă}, fără depăşirea maximului; posibilă}, fără depăşirea maximului;
b) ÎNLOCUIRE cu o altă măsura educativă neprivativă de b) ÎNLOCUIRE cu o altă măsura educativă neprivativă de
libertate, mai severă, chiar dacă prima măsură nu a fost libertate, mai severă, chiar dacă prima măsură nu a fost luată
iuată pe durata maximă; pe durata maximă;
• măsură mai severă nu înseamnă obligatoriu ® măsură mai severă nu înseamnă obligatoriu măsura
măsura imediat următoare, deşi, de regulă, imediat următoare deşi, de regulă, instanţa trebuie să
instanţa trebuie să aibă în vederea înlocuirea aibă în vederea înlocuirea ţinând cont şi de acest
ţinând cont şl de acest criteriu. criteriu.
c) ÎNLOCUIREA asistării zilnice dispusă din start pe 6 luni c) ÎNLOCUIREA cu o măsură educativă privativă (CENTRU
cu internarea în CENTRU EDUCATIV (reîndivîduaiizare EDUCATIV SAU CENTRU DE DETENŢIE};
pentru determinarea duratei exacte}; ® NU trebuie să fi fost luată iniţial pe durată maximă.
• dacă iniţial nu a fost luată pe 6 luni, nu poate fi ® poate fi dispusă direct, fără a parcurge a} şi b}.
direct înlocuită, ci trebuie mai întâi prelungită
[conform lit, a)].
Pentru a), b) -> dacă există o nouă nerespectare, măsu
ra prelungită/înlocuită se înlocuieşte OBLIGATORIU cu
internarea într-un CENTRU EDUCATIV,
Pentru a), b} -> instanţa poate dispune: Pentru a}, b) instanţa poate dispune:
* impunerea de noî obligaţii * impunerea de noi obligaţii
sau sau
« sporirea obligaţiilor existente. • sporirea obligaţiilor existente.
Atunci când măsura educativă neprivativă de libertate Atunci când măsura educativă neprivativă de libertate este
este înlocuită cu o măsură privativă de libertate, nu se înlocuită cu o măsură educativă privativă, nu se mai impun noi
mas impun noî obligaţii. obligaţii.
M Ă S U R I EDUCATIVE PRIVATIVE DE LIBERTATE . DURATA

internare în CENTRU EDUCATIV 1-3 ani
Internare în CENTRU DE DETENŢIE 2-5 ani -> pedeapsa prevăzută A sau ÎNCHISOARE < 20 ani
5-15 ani -> pedeapsa prevăzută ÎNCHISOARE > 20 ani (maxim
speciaiJ/DETENŢIUNE
CENTRU EDUCATIV CENTRU DE DETENŢIE
• dacă în timpul internării minorul săvârşeşte 0 NOUĂ * dacă în timpul internării minorul săvârşeşte 0 NOUĂ
INFRACŢIUNE sau este judecat pentru 0 INFRACŢIUNE INFRACŢIUNE sau este judecat pentru 0 INFRACŢIUNE
CONCURENŢĂ ANTERIOARĂ, instanţa poate dispune: CONCURENTĂ ANTERIOARĂ, instanţa poate dispune:
pendinte internare în centru educativ şi încă minor: pendinte internare în centru de detenţie si încă minor:
MENŢINEREA măsurii dispuse, prelungind durata OBLIGATORIU MENŢINEREA şi PRELUNGIREA măsurii dispuse,
acesteia, dar fără depăşirea maximului; fără depăşirea maximului.
:-isâliÉÈâ
Minoritatea infractorului şi masurile educative 409
M Ă S U R I E D U C A T IV E P R IV A T IV E D E L IB E R T A T E \ DUH A l A
IN T E R N A R E A ÎN C E N T R U E D U C A T IV INTERNAREA ÎN CENTRU DE DETENŢIE
NB! Dacă măsura a fost luată pe durata maximă {3 ani), NB! Maximul (5 sau 15 ani) se raportează la pedeapsa cea mai
nu există (după o opinie) obligaţia de înlocuire cu grea; din durata măsurii dispuse se scade ceea ce s-a executat
internarea în centrul de detenţie, putându-se dispune până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti.
doar menţinerea internării în centrul educativ {fără
prelungire, care este imposibilă, obiectiv, în această NB! Nu se impun noi obligaţii.
ipoteză).
a) ÎNLOCUIREA cu internarea într-un centru de
detenţie.
NBl în orice situaţie, nu se impun noi obligaţii,
® dacă s-a executat CEL PUŢIN 1/2 din internarea ® daca s-a executat CEL PUŢIN 1/2 din internarea în
în centrul educativ şi dacă pe perioada internării centru! de detenţie şi dacă pe perioada internării a
a dovedit interes constant pentru însuşirea dovedit interes constant pentru însuşirea
cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut
progrese în vederea reintegrării sociale, instanţa progrese în vederea reintegrării sociale, instanţa poate
poate dispune (FACULTATIV): dispune (FACULTATIV):
a) pentru MINOR -> ÎNLOCUIREA cu asistarea a) pentru MINOR ÎNLOCUIREA cu asistarea zilnică
zilnică (măsura educativă neprivativă de (măsura educativă neprivativă de libertate cea mai
iibertate cea mai grea), pe o perioadă egală cu grea), pe o perioadă egală cu internarea
internarea în centru! educativ neexecutată, neexecutată, dar nu mai mult de 6 luni (maximul
dar nu mai mult de 6 luni (maximul asistării asistării zilnice);
zilnice); b) pentru MAJOR LIBERAREA din centrul de
b) pentru MAJOR -> LIBERAREA din centrul detenţie.
educativ. NB! Atât pentru MINOR, cât şi pentru MAJOR
NB! Atât pentru MINOR, cât şi pentru MAJOR OBLIGATORIU se impun una sau mai multe obligaţii, care se
OBLIGATORIU se impun una sau mai multe obligaţii execută pe toată durata rămasă de executat.
(art. 121 CP), care se execută pe toată durata rămasă de
executat.
R E V E N IR E A
• când MINORUL nu execută cu rea-credinţă ASIS » când MINORUL nu execută cu rea-credinţă ASISTAREA
TAREA ZILNICĂ/OBLIGAŢIILE IMPUSE, instanţa: ZILNiCĂ/OBLIGAŢÎILE IMPUSE, instanţa:
a) revine asupra înlocuirii/liberării; a) revine asupra îniocuirii/iiberării;
b) dispune executarea restului rămas b) dispune executarea restului rămas neexecutat, tot în
neexecutat, tot în centru educativ. centru de detenţie.
• dacă MINORUL săvârşeşte 0 NOUĂ • dacă MINORUL săvârşeşte 0 NOUĂ INFRACŢIUNE
INFRACŢIUNE până la împlinirea duratei până la împlinirea duratei internării, instanţa revine
internării, instanţa revine asupra înlocuirii şi asupra înlocuirii şî dispune:
dispune: a) executarea restului rămas neexecutat;
a) executarea restului rămas neexecutat, dar b) prelungirea, fără a depăşi maximul,
care facultativ se poate prelungi, fără a depăşi NB! Maximul (5 sau 15 ani) se determină în funcţie de
miximui prevăzut de lege; pedeapsa cea mai grea prevăzută de lege pentru oricare
b) inf|rnarea într-un centru de detenţie. dintre infracţiunile din structura pluralităţii de infracţiuni.
NB! Dacă MAJORUL săvârşeşte 0 NOUĂ INFRACŢIUNE, nu
NB! Dacă MAJORUL săvârşeşte 0 NOUĂ INFRACŢIUNE, există revenire asupra, ci se aplică regulile de la art. 129.
nu există regent re asupra, ci se aplică regulile de la
art. 129. *
t
I
]
RĂSPUNDEREA PENALA A
NR. 24 PERSOANEI JURIDICE
A ri, 155. C o n d iţ iile r ă s p u n d e r ii p e n a l e a p e r s o a n e i ju r id ic e . (1) P ersoan a ju rid ică , cu excepţia sta lu lu i şi a au torităţilor
publice, răspu n de pen al pentru in fracţiu n ile săvârşite în realizarea obiectu lu i de activitate sau în interesu l o ri în n um ele
persoanei ju rid ice .
(2) Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul
domeniului privat.
(3) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea
aceleiaşi fapte .
O potrivit art. 240 din Legea nr. 187/2012 (legea de punere în aplicare a Codului penal}, prin
sintagma autorităţi publice (aşadar, entităţi care, deşi au personalitate juridică, NU pot răspunde
penal, nu îşi pot angaja răspunderea penală) se înţelege autorităţile prevăzute în mod expres de
lege în Titlul III (Parlamentul, administraţia prezidenţială, Guvernul; organele administraţiei
publice centrale de specialitate, precum: ministerele, armata, Consiliul Suprem de Apărare a
Ţării; organele administraţiei publice locale, precum: consiliile locale, instituţia primarului,
consiliul judeţean, Instituţia prefectului; autoritatea judecătorească ~ instanţele judecătoreşti,
Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii}, precum şi la art. 140 (Curtea de Conturi a
României) şi art. 142 (Curtea Constituţională a României) din Constituţia României, republicată;
O răspunderea penala a PJ poate interveni, în principiu, pentru orice infracţiune:
❖ săvârşită în realizarea obiectului de activitate al PJ;
❖ săvârşită în interesul PJ;
❖ săvârşită în numele PJ.
Sistemul consacrat es te acela a! răspunderii generale, ia*" nu sp ed a le: nu este necesar;:a;;

exista o dispoziţie legală expresa care să indice anu m e ce infracţiuni pot fi com ise şrangaja:/
r răspunderea penală a persoanei juridice, d a ceasta p o a te răspunde penai, d e principiu,

pentru orice infracţiune, raportat, desigur, şi la anum ite form e de p a rticip a re - există,
NB desigur, unele infracţiuni ce nu pot fi obiectiv com ise d e către persoana juridică, în calitate
de autor, dar ar putea fi săvârşite de a cea sta în calitate de instigator sau com plice, de
exem plu, viol, act sexual cu un minor.
răspunderea penală a PJ nu exclude pe aceea a persoanei fizice (PF) care a contribuit la comi
terea infracţiunii respective (iar PF şi PJ NU vor fi considerate coautori al aceleiaşi infracţiuni -
răspunderile lor penale sunt distincte, chiar dacă există elemente de conexiune - regula este că
NU e neapărat necesară angajarea răspunderii penale a persoanei fizice pentru a se putea trage
ia răspundere penală o persoană juridică - sistemul consacrat este al răspunderii directe/ per
sonale a persoanei juridice, iar nu acela al răspunderii indirecte).
răspunderea penală a PJ se poate angaja şi asupra unor PJ succesoare ale Pj care a comis
infracţiunea, în anumite condiţii expres prevăzute de lege - art. 151 CP;
O există unele particularităţi ale răspunderii penale a PJ faţă de răspunderea penală a PF majore, în
raport de unele instituţii generale de drept penal:
❖ recidiva în cazul PJ este absolută, iar nu relativă [art. 146 alin. (1) CP];
❖ atât recidiva postcondamnatorie, cât şi cea postexecutorie se sancţionează prin majorarea cu
1/2 a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege (fracţia se aplică doar numărului de
zile-amendă, pedepsei principale, nu şi altor limite de pedeapsă/nu şi cu privire la suma la
care se poate aprecia o zi-amendă), în caz de recidivă postcondamnatorie apeiându-se
ulterior şi ia cumulul aritmetic;
❖ există termene specifice de prescripţie a executării pedepsei pentru PJ (art. 149 CP), fiind
prescriptibilă şi executarea pedepselor complementare;
♦ > reabilitarea incidenţă în cazul PJ este numai aceea de drept (singura pedeapsă principală fiind
amenda).
■ .■ dezlegareaiiinor/chestriihi:.êydrept:/şrin:;Oecîz.iaynr. lf2 b l6 ;:; înalta Curte; ¿e; Casaţie" ş î '

^ yJustiţÎeVa;stabil ic că/;>,întreprinderea) îndividu ala, ■.fotm ă: de;activitate; economică';.' orga mzată'';
* ..'da; în-treprmzâtdruivvp^ Ordonanţei de urgenţă a '
; Guvernu lui ;nr.; 44/2008,; nuCare'; ca litatea vdeVpersoană juridică; şi,' prin; -urmăre;/-nu poate
:■ :raspun-de ;penai m co ediţiijp- preva zute'de'art; 135 din Codul penal". ;
Pedepsele aplicabile persoanei juridice

A rt 136. Pedepsele aplicabile persoanei juridice. (1) Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi comple
mentare.
(2) Pedeapsa principala, este amenda.
(3) Pedepsele complementare sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la 3 ani;
c} închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
O singura pedeapsă principală incidenţă în cazul PJ este A (care cunoaşte, potrivit art. 137 CP, atât
limite generale, cât şi speciale, ca şi pedeapsa A pentru PF, deşi limitele sunt distincte, mai mari
în cazul PJ);
O nu se pot aplica pedepse accesorii (acestea sunt legate de pedeapsa principală privativă de
libertate, care nu este incidenţă pentru PJ - art. 54 CP, coroborat cu art. 136 CP).
O există pedepse complementare (mai diversificate decât acelea pentru PF, ceea ce compensează
în parte lipsa de varietate la nivelul pedepselor principale), dar acestea sunt diferite de cele
Răspunderea penală a persoanei juridice 413
Incidente pentru PF (inclusiv aceea asemănătoare constând în afişarea sau publicarea hotărârii
de condamnare, care presupune şi aspecte specifice pentru PJ, fiind distinctă de pedeapsa
complementară a publicării hotărârii definitive de condamnare reglementată de art. 70 CP). Este
de observat că unele pedepse complementare sunt, de fapt, mai drastice decât pedeapsa princi
pală: de pildă, dizolvarea persoanei juridice, asimilată unei „pedepse capitale" pentru persoana
juridică, este mai severă decât amenda penală.
Art 137. Stabilirea amenzii pentru persoana juridică. (1) Amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este
condamnată să o plătească statului.
(2) Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între
100 şi 5.000 lei se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 600 de zile.
(3) Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă ţinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul
sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ţinând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop
lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum şi de celelalte obligaţii ale per
soanei juridice.
(4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:
a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa amenzii;
b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa
amenzii;
c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani;
â) 240 şi 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii, de cel mult 20 de ani;
e) 360 şi 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani saudetenţiunea pe viaţă.
(5) Când prin infracţiunea săvârşită persoana juridică a urmărit obţinerea unui folos patrimonial,limitele speciale ale
zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă se pot majora cu o treime, fără a se depăşi maximul general al
amenzii. La stabilirea amenzii se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.
Noţiune - suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească

statului drept consecinţă ~~sancţiune penală pentru infracţiunea săvârşită.
O se foloseşte (ca şi în cazul PF majore) sistemul zilelor-amendă (limitele generale -> 30 şi 600;
minimul general al zilelor-amendă este identic cu acela incident pentru PF, dar maximul general
este superior - cu 50% mai mare decât cel pentru PF), al căror cuantum se stabileşte potrivit
criteriilor generale de individualizare (art. 74 CP), iar valoarea unei zile-amendă, cuprinsă între
100 şi 5.000 lei, se individualizează după un criteriu alternativ, anume în funcţie de:
❖ cifra de afaceri (cazul PJ cu scop lucrativ) sau
❖ activul patrimonial (cazul PJ fără scop lucrativ);
❖ şi celelalte obligaţii ale PJ.
O limite speciale -> variaţiile vizează, ca regulă, doar numărul zilelor amendă, iar nu şi valoarea la
care poate fi apreciată o zi amendă, aîcî rămânând aplicabile doar limitele generale (100-5000 lei)
- există şi unele excepţii, criticabile, expres prevăzute de lege - art. 345 alin. (6) şi art. 356
alin. (3) CP (raportate ia infracţiunea săvârşită - criteriul determinării = gravitatea abstractă a
infracţiunii corriise, reflectată în specia de pedeapsă şi maximul special al pedepsei prevăzute de

lege în dispoziţia sancţionatorie a normei de incriminare în considerarea pedepsei aplicabile
infractorului standard avut în vedere de legiuitor = PF majoră):
❖ 60-180 de zile-amendă legea prevede pentru infracţiunea comisă (în considerarea infrac
torului PF major) doar A {pedeapsă abstractă unică, singulară, neprevăzută alternativ cu
închisoarea); rezultă că, în acest caz, limitele speciale ale amenzii pentru PJ vor fi:
6.000-900.000 iei;
❖ 120 şi 240 de zile-amendă legea prevede pentru infracţiunea comisă {în considerarea
infractorului PF major) î < 5 ani (se are în vedere maximul special al pedepsei prevăzute de
lege, precum şt dispoziţiile art. 187 CP), unică sau alternativ cu A, rezultă ca, în acest caz,
limitele speciale ale amenzii pentru PJ vor fi: 12.000-1.200.000 lei;
❖ 180 şi 300 de zile-amendă -> legea prevede pentru infracţiunea comisă ţîn considerarea
infractorului PF major) î < 10 ani {se are în vedere maximul special al pedepsei prevăzute de
lege, precum şi dispoziţiile art. 187 CP);
❖ 240 şi 420 de zile-amendă legea prevede pentru infracţiunea comisă {în considerarea
infractorului PF major) î < 20 ani (se are în vedere maximul special al pedepsei prevăzute de
lege, precum şi dispoziţiile art. 187 CP);
❖ 360 şi 510 de zile-amendă -> legea prevede pentru infracţiunea comisă {în considerarea
infractorului PF major) î > 20 ani (se are în vedere maximul special al pedepsei prevăzute de
lege, precum şi dispoziţiile art. 187 CP) sau DET (rezultă că, în acest caz, limitele speciale ale
amenzii pentru PJ vor fi: 35.000-2.550.000 lei).
O limitele generale 3,000-3.000.000 leî;
O precum în cazul PF, când prin infracţiune s~a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, limitele
speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu 1/3, dar < cu maximul general al amenzii [limitele
generale NU pot fi depăşite: principiu fundamental - legalitatea sancţiunilor de drept penal -
art. 2 alin. (3) CP] -> în acest caz, la stabilirea amenzii se va ţine seama de valoarea folosului
patrimonial obţinut sau urmărit {este discutabil dacă acest criteriu special de individualizare a
pedepsei amenzii pentru PJ, în ipoteza indicată, este un criteriu care exclude şî se substituie celui
general, sau dacă este doar un criteriu suplimentar, care se adaugă celui generai fără a-i înlătura -
formularea legiuitorului este aptă de interpretări);
O A se achită {ca regulă) în 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare -> dacă PF
nu poate plăti integral/deodată A, poate cere eşalonarea plăţii acesteia, în rate, pe maximum 2
ani.
Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice111

O sunt pedepse complementare aplicabile PJ:
❖ dizolvarea {sancţiune penală secundară absolut determinată şi perpetuă);
î:Ll Pentru o privire de ansamblu asupra instituţiei, a se vedea tabeiu! dîn anexa nr. 16.
♦ > suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile PJ pe o durată de la 3 luni la 3 ani (limite
generale);
❖ închiderea unor puncte de lucru ale PJ pe o durată de la 3 luni la 3 ani (limite generale);
❖ interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la un an la 3 anî
(límite generale);
plasarea sub supraveghere judiciară de la un an la 3 ani (limite generale);
❖ afişarea (de la o lună la 3 luni - limite generale) sau publicarea (minimum una, maximum 10
apariţii în presa scrisă sau audiovizuală - limite generale) hotărârii de condamnare.
O în aplicarea pedepselor complementare:
❖ nu contează cuantumul A aplicate;
❖ nu contează, în principiu, forma de vinovăţie manifestată în săvârşirea infracţiunii comise;
• conform art. 288 alin. (3) CP, reprezintă infracţiune de nerespectare a sancţiunilor penale
neexecutarea de către mandatar/adminîstrator a pedepselor complementare aplicate
unei PJ din cele indicate la art. 141 CP, anume: instituţiilor publice, partidelor politice;
sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţio
nale, constituite potrivit legii.
Art. 138. Aplicarea şi executarea pedepselor complementare în cazul persoanei juridice. (1) Aplicarea uneia sau mai
multor pedepse complementare se dispune atunci când instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, precum
şi de împrejurările cauzei, aceste pedepse sunt necesare.
(2) Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
(3) Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) Ut. b)-f) se pot aplica în mod cumulativ.
(4) Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
O aplicarea pedepselor complementare este, de principiu, facultativă (fără a se putea dispune în

mod de sine-stătător- doar însoţind pedeapsa principală a amenzii);
O aplicarea pedepselor complementare este obligatorie, atunci când legea prevede în mod expres
aplicarea unei pedepse complementare (pentru PJ);
O când legea prevede obligativitatea aplicării pedepselor complementare pentru PF, nu este obliga
torie aplicarea pedepselor complementare pentru PJ, decât dacă legea o cere expres;
O cu excepţia dizolvării, celelalte pedepse complementare se pot cumula;
O data de la care începe executarea pedepselor complementare în cazul PJ este (ca regulă) momen
tul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (asemănare, prin raportare la PF, cu degra
darea militară şi publicarea hotărârii definitive de condamnare, precum şi, cu interzicerea exer
citării unor drepturi în cazul în care pedeapsa principală dispusă este A sau î cu SSEP; deosebire
faţă de situaţia PF când pedeapsa complementară dispusă este interzicerea exercitării unor
drepturi, iar pedeapsa principală dispusă esteî cu executare).
/
A rt 139. D i z o lv a r e a p e r s o a n e i ju r id ic e . (1) Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci când:
a) persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni;
b) obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracţiuni iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infrac
ţiunea. şăvârsiM este închisoarea mai mare de 3 ani.
(2) în caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a uneia dintre pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) Ut. b)~e),
instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.
(3) Abrogat.*•
O cea mai severă pedeapsă complementară (de altfel, cea mai severă sancţiune penală aplicabilă
PJ) - este absolut determinată şi perpetuă (irevocabilă);
O se aplică dacă:
❖ PJ a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni;
• săvârşirea infracţiunii este motivul real al înflinţării/existenţei PJ;
• PJ poate desfăşura şi activităţi legale alături de cele ilegale, însă acestea din urmă trebuie
să reprezinte un obiect esenţial ai existenţei acesteia;
® forma de vinovăţie este intenţia/intenţia depăşită, niciodată culpa;
• nu contează gravitatea infracţiunii.
❖ obiectul de activitate al PJ a fost deturnat în scopul comiterii de infracţiuni, iar pedeapsa
prevăzută de lege este î > 3 ani (indiferent dacă este prevăzută alternativ cu A sau ca
pedeapsă unică; contează durata maximul special al pedepsei abstracte, în sensul art, 187
CP) -> presupune un scop iniţial licit;
• nu este necesar ca toată activitatea să fie ilicită;
® trebuie săvârşită cel puţin o infracţiune. Dacă pedeapsa prevăzută este î < 3 ani, în acest
caz, nu se poate dispune dizolvarea;
• dacă PJ a fost condamnată definitiv la A şi s-a aplicat şi dizolvarea, aceasta se execută
după confiscare/despăgubiri.
❖ PJ nu a executat, cu rea-credinţă, una din celelalte pedepse complementare (cu excepţia
afişării/difuzării hotărârii de condamnare).
® dacă neexecutarea nu îi este imputabilă PJ, nu se poate dispune dizolvarea.
❖ potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 253/2013, „La data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare ia pedeapsa complementară a dizolvării, persoana juridică întră în lichidare.
Lichidarea persoanei juridice trebuie finalizată în cei mult 2 ani de la data dizolvării. în acest
scop, judecătorul delegat cu executarea desemnează un lichidator din rândul practicienilor în
insolvenţă, în vederea îndeplinirii procedurii de lichidare";
❖ această pedeapsă complementară NU se poate aplica (dintre PJ care răspund penal): Insti
tuţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, organizaţiilor religioase sau
aparţinând minorităţilor naţionale constituite legal, PJ cu activitate în domeniul presei.
Art 140. Suspendarea activităţii persoanei juridice. (1) Pedeapsa complementară a suspendării activităţii persoanei
juridice constă în interzicerea desfăşurării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice în realizarea căreia a
fost săvârşită infracţiunea.
(2) în caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit.fi, instanţa dispune
suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei comple
mentare, dar nu mai mult âe 3 luni.
(3) D acă pân ă la îm plinirea term enului p rev ăzu t în alin. (2) pedeapsa com plem en tară nu a fo s t p u să în execu tare, instan ţa
dispune dizolvarea persoan ei ju ridice.
O presupune interzicerea desfăşurării întregii activităţii sau a uneia dintre activităţile PJ în realiza
rea căreia a fost săvârşită infracţiunea {cu excepţia cazului în care este vorba despre instituţiile
publice, partidele politice, sindicatele, patronatele, organizaţiilor religioase sau aparţinând mino
rităţilor naţionale constituite legal, PJ cu activitate în domeniul prese);
O se aplică şi dacă:
❖ PJ nu a executat, cu rea-credinţă, pedeapsa afişării/publicării hotărârii de condamnare ->
suspendarea se impune pe o durată de maximum 3 luni, până la executarea obligaţiei -> dacă
în 3 luni nu se execută -> dizolvarea (obligatoriu).
Art 141. Neap licarea dizolvării sau suspendării activităţii persoanei juridice. (1) Pedepsele complementare prevă
zute în art. 136 alin. (3 ) lit. a) şi Ut. b) nu pot fi aplicate instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi
organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii.
(2) Dispoziţiile alin. (1} se aplică şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.
S dizolvarea şi suspendarea activităţii nu se aplică:

*1* instituţiilor publice -> chiar dacă pot fi amendate, nu se aplică pedepse complementare;
❖ partidelor politice;
❖ sindicatelor;
❖ patronatelor;
organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii;
*1* PJ care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.
Art 142. Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice. (1) Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte
de lucru ale persoanei juridice constă în închiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru aparţinând persoanei
juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfăşurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.
3 presupune închiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru ale PJ cu scop lucrativ
(această sancţiune penală NU se poate dispune cu privire la o persoană juridică care nu are scop
lucrativ), în care s-a desfăşurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea;
3 sunt vizate numai punctele de lucru în care s-a desfăşurat activitatea infracţională;
® se pot închide:
singurul punct de lucru;
❖ mai muite puncte de lucru;

❖ toate punctele de lucru.
O în absenţa unei dispoziţii legale exprese în sens contrar, reiese că PJ poate deschide un a!t punct
de lucru;
O se pot cumula închiderea parţială a unui/unor puncte de lucru şi suspendarea parţială a activităţii
PJ;
O nu se pot cumula închiderea totaiă a punctuîui/punctelor de lucru ale PJ şi suspendarea totală a
activităţii PJ;
O nu se aplică PJ care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.
Ari. 143. interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice. Pedeapsa complementară a interzicerii de a
participa la procedurile de achiziţii publice constă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru
atribuirea contractelor de achiziţii publice, prevăzute de lege.
O se poate dispune numai pentru viitor;

O se referă şi la participarea directă, şi ia cea indirectă;
O nu afectează contractele în derulare, dar nu pot fi încheiate acte adiţionale la acestea [art. 38
alin. (2) din Legea nr. 253/2013];
O se aplică PJ cu/fără scop lucrativ.
Art. 144. Plasarea sub supraveghere judiciară. (1) Pedeapsa complementară a plasării sub supraveghere judiciară presu
pune desfăşurarea sub supravegherea unui mandatar judiciar a activităţii care a ocazionat comiterea infracţiunii, pe o
perioadă de la un an la 3 ani.
(2) Mandatarul judiciar are obligaţia de a sesiza instanţa atunci când constată ca persoana juridică nu a luat măsurile
necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infracţiuni. în cazul în care instanţa constată că sesizarea este întemeiată,
dispune înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa prevăzută la art. 140.
(3) Plasarea sub supraveghere judiciară nu se aplică în cazul persoanelor juridice menţionate în art. 141.
O presupune desfăşurarea sub supravegherea unui mandatar judiciar a activităţii care a ocazionat
comiterea infracţiunii -> scopu! este luarea măsurilor necesare prevenirii comiterii de noi infrac
ţiuni;
O durata -> 1-3 ani;
O dacă mandatarul judiciar constată că PJ nu a luat măsurile necesare sesizează instanţa
instanţa, dacă sesizarea e întemeiată, dispune suspendarea activităţii PJ;
O nu se aplică:
❖ instituţiilor publice;
❖ partidelor politice;
❖ sindicatelor;
❖ patronatelor;
❖ organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii;
Răspunderea penală a persoanei jurid ice 419
❖ PJ care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.

O nu poate ft dispusă cumulativ cu dizolvarea şi nici cu suspendarea (deşi, aparent, legea o permite,
logica interzice cumularea acesteia şi cu suspendarea completă a activităţii PJ).
Ari. 145. Afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare. (1) Afişarea hotărârii definitive de condamnare sau publi
carea acesteia se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate.
(2) Prin afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare nit poatefi dezvăluită identitatea altor persoane.
(3) Afişarea hotărârii de condamnare se realizează în extras, informa şi locul stabilite de instanţă, pentru o perioadă cuprinsă
între o luna şi 3 luni.
(4) Publicarea hotărârii de condamnare se face în extras şi informa stabilită de instanţa, prin intermediul presei scrise sau
audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuală, desemnate de instanţă.
(5) Dacă publicarea se face prin presa scrisă sau audiovizuală, instanţa stabileşte numărul apariţiilor, care nu poate fi mai
mare de 10, iar în cazul publicării prin alte mijloace audiovizuale durata acesteia nu poate depăşi 3 luni.
O nu contează gravitatea/forma de vinovăţie manifestată prin comiterea infracţiunii;

O se poate dispune:
❖ afişarea sau publicarea.
O publicarea se face prin intermediul:
❖ presei scrise sau audiovizuale;
❖ alte mijloace de comunicare audiovizuală (de exemplu, prin afişare pe o .pagină de internet).
O durata -> 1-3 luni (afişarea); 1 - maxim 10 apariţii (publicarea prin presa scrisă sau audiovizuală);
O publicarea se realizează în extras -> prin afişare şi publicare nu se poate dezvălui identitatea altor
persoane;
O mijloacele şi numărul apariţiilor în caz de publicare (< 10) sunt determinate de instanţă;
O se realizează pe cheltuiala PJ.
1
A n e x a n r . 16
PEDEPSE COMPLEMENTARE APLICABILE PERSOANEI JURIDICE

ÎNCHIDEREA
SUSPENDARE INTERZICERE PLASARE AFfŞARE/
UNOR
DIZOLVARE TOTALĂ/PARŢIALA ACHIZIŢII JUDICIARĂ PUBLICARE
PUNCTEOELUCRU
3 IUNI-3 ANI 1 AN-3 ANI 1 AN-3 ANI 1 LUNĂ-O i i i Ni
3 LUNI-3 ANI
& constituire în ® suspendare * unul/mai s CU/FÂRÂSCOP ® dacă sesizarea » presă
scopul săvârşirii totală/parţială a multe/toate LUCRATIV mandatarului scrisă/audio-
de infracţiuni; activităţii în puncteie PJ CU judiciar este vizual
o obiect detur- realizarea căreia SCOP LUCRATIV, întemeiată, maximum 10
nat, dacă pe- s-a săvârşit în care s-a instanţa apariţii;
deapsa prevă- infracţiunea; desfăşurat înlocuieşte • alte mijloace
zută ÎNCHI- ® suspendare activitatea în plasarea cu maximum
SOARE > 3 ani pentru realizarea căreia suspendarea. 3 luni,
{egalitatea este maximum a fost săvârşită
exclusă; este 3 luni în caz de infracţiunea.
vizat maximul neexecutare cu
special în sen- rea-credinţă a
sul art 187 CP); afişării/publicării
® neexecutarea (dacă în acest
cu rea-credinţă termen nu se
a celorlalte pe- execută
depse compie- afişarea/pu-
mentare blicarea ->
{oricare, mai dizolvare).
puţin afişarea
sau publicarea
hotărârii de
condamnare).
NEAPUCARE NEAPUCARE NEAPUCARE NEAPUCARE NEAPUCARE NEAPUCARE
® ÎNSTITUŢi 1 • INSTITUŢII - - ® INSTITUŢII -
PUBUCE, PUBLICE, PUBUCE,

® PARTIDE • PARTIDE • PARTIDE
POLITiCE, POLITICE, POLITICE,
* SINDICATE/ • SINDICATE/ • SINDICATE/
PATRONATE, PATRONATE, PATRONATE,
• ORGANIZAŢII • ORGANIZAŢII • ORGANIZAŢII
religioase şi mi- religioase şi religioase şi mi-
norităţi naţio- minorităţi naţio- norităţi naţio-
nale constituite nale constituite nale constituite
potrivit legii. potrivit legii. potrivit legii.
PRESĂ
PRESĂ PRESĂ - PRESĂ -

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ
NR. 25 RĂSPUNDEREA PENALĂ___________________
Sediul materiei: art 152-159 C peri.; ari 67-70 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi orga
nizarea profesiei de mediator (referitor ia medierea în latura penală a unor cauze/privind anumite
infracţiuni).
r~ : Noţiune - împrejurări ulterioare săvârşirii infracţiunii ce au un efect extinctiv asupra
W ' l
ce/e/ de-a doua instituţii fundamentale de drept penal - răspunderea penală - fără a
vv afecta instituţia fundamentală de bază a infracţiuniideterminând ca efect imposi
bilitatea tragerii ia răspundere penală a infractorului (implicit, produc un efect
indirect şi asupra instituţiei sancţiunilor penale - pedepsele/mâsurile educative - care
nu mai pot fi stabilite şi aplicate; permiţându-se doar; în condiţiile legii, luarea unor
măsuri de siguranţă ~ dintre sancţiunile de drept penai - cu excepţia confiscării
extinse).
Ik ljsfisT
Art. 152. Efectele amnistiei. (1) Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită. Dacă intervine după
condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării. Amenda încasată
anterior amnistiei nu se restituie.
(2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.
Noţiune ~~ cauză de înlăturare a răspunderii penale constând într-un act de clemenţa

al Parlamentului care, prin lege organică [art. 73 alin. (3) iit. i) teza I Constituţie],
înlătură răspunderea penală pentru anumite infracţiuni, comise anterior intrării sale
în vigoare.
O n u este o c a u z ă c a r e î n l ă t u r ă c a r a c t e r u l p e n a l a l faptei, c i d o a r r ă s p u n d e r e a penală { i m p l i c i t ,
înlătură posibilitatea de aplicare şi executare a pedepsei ~ amnistia antecondamnatorie - sau

înlătură în subsidiar executarea pedepsei şi consecinţele condamnării - amnistia postexecutorie);
O nu e c h iv a le a z ă cu u n a c t d e d e z in c r im in a r e (fa p ta c o m is ă c o n t in u ă să r e p r e z in t e in f r a c ţ iu n e , iar
s ă v â r ş i r e a ei, p e v iit o r, v a d e t e r m i n a a n g a j a r e a r ă s p u n d e r i i p e n a l e a s u b i e c t u l u i a c t iv ) ;
O are caracter r e t r o a c t iv , în sensul că se ap lică în p riv in ţa in fra cţiu n ilo r p revăzute în actu l de
la d a t a i n t r ă r i i î n v i g o a r e a l e g i i d e a m n i s t i e s a u p â n ă la d a t a p r e v ă z u t ă
c le m e n ţă să v â rşite p ân ă
în această lege (dar nu are caracter retroactiv în sensul că ar produce o restitutio in integrum -
sancţiunile penale deja executate la data intervenţiei amnistiei p o s t c o n d a m n a t o r i i nu se restituie
şi nu dau dreptul la despăgubiri);
♦ > infracţiunea săvârşită în ziua intrării ÎH Vigoare a actului de a m r t i s t i e nu beneficiază de efectul

de înlăturare a răspunderii penale produs de această cauză (dacă nu st dispune expres în
sens contrar}, precum nici infracţiunile săvârşite ulterior;
❖ infracţiunea continuă/continuată/de obicei trebuie să se epuizeze anterior intrării în vigoare
a legii de amnistie, altfel efectul de înlăturare a răspunderii penale nu va fi incident pentru
nîcio parte din activitatea infracţională comisă [data săvârşirii acestor infracţiuni este
apreciată a fi, în raport şi de incidenţa actelor de demenţă, momentul epuizării, iar nu data
consumării - interpretare a pari a dispoziţiilor art. 154 alin. (2) CP];
❖ infracţiunea progresivă trebuie comisă (consumată) anterior acestei date (de intrare în
vigoare a legii de amnistie/datei indicate eventual în cuprinsul actului de clemenţă) pentru a
se beneficia de înlăturarea răspunderii penale, chiar dacă epuizarea (prin producerea rezul
tatului final mai grav, amplificat, care conduce la reîncadrarea juridică a faptei penale comise
are loc ulterior momentului respectiv.
O în cazul concursului de infracţiuni, incidenţa legii de amnistie se va aprecia în funcţie de fiecare
infracţiune comisă în parte, iar nu prin raportare ia pedeapsa rezultantă (sau !a ansamblul faptic
săvârşit). Dacă doar o infracţiune este amnistiată, se va stabili şi, după caz, aplica/executa
pedeapsa pentru infracţiunea neamnistîată/infracţiunile neamnîstiate (practic, deşi infracţiunea
amnistiată este concurentă cu cealaltă infracţiune/celelalte infracţiuni, nu mai poate fi avuta în
vedere la aplicarea regimului sancţionator al concursului de infracţiuni; dacă rămâne o singură
infracţiune neamnistîată, dispoziţiile privind concursul de infracţiuni NU se vor mai putea aplica);
O ca regulă, este o instituţie care are caracter real (in rem), profitând tuturor participanţilor (amnistie
necondiţionată), dar poate avea şi caracter personal (in personam), dacă legiuitorul condiţionează
aplicarea/incidenţa sa de îndeplinirea anumitor cerinţe de ordin individual/subiectiv/personal
(amnistie condiţionată); de pildă, dacă prin actul de amnistie se dispune expres excluderea de la
beneficiul clemenţei a infractorilor recidivist!', iar dintre participanţii la comiterea unei infracţiuni
care s-ar încadra în dispoziţiile legii de amnistie, unul este recidivist, iar ceilalţi sunt infractori
primari, vor beneficia de prevederile amnistiei numai infractorii/participanţii nerecidivişti;
O este o cauză generală de înlăturare a răspunderii penale cu vocaţie teoretică de aplicare în cazul
oricărei infracţiuni.
Clasificare
Amnistie antecondamnatorie - intervine înainte de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti defi-
(proprie) nitive;
Amnistie postcondam n atorie - intervine după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive;
(improprie)
Amnistie generală - se aplică oricărei infracţiuni/tuturor infracţiunilor comise într-o
anumită perioadă de timp;
Amnistie specială - se aplică doar anumitor infracţiuni;
Cauzele care înlătură răspunderea penală 425
~Amnistie necondiţionatăv(purăvj - legea nu instituie nicio condiţie pentru incidenţa sa;

şi simola)
Amnistie condiţionată - trebuie îndeplinite anumite condiţii (dacă sunt subiective/per-
sonale/individuale), efectul, ca regulă, in rem al amnistiei devine un
efect in personam.
O amnistia antecondamnatorie (proprie) atrage pronunţarea unei soluţii de clasare ori a unei
hotărâri de încetare a procesului penal (NU se mai poate pronunţa o hotărâre de condamnare,
nici de RAP/AAP), dar suspectul/inculpatul poate solicita continuarea procesului penal (art. 18
CPP), pentru a obţine o soluţie mai favorabilă (achitarea) - în cazul în care, ulterior continuării
procesului penal, nu se constată intervenţia unei ipoteze care ar atrage achitarea, beneficiul
înlăturării răspunderii penale prin actul de clemenţă NU se pierde, pronunţându-se încetarea
procesului pena! în acest moment [art. 396 alin. (8) CPPj. Nu afectează dispunerea şi executarea
măsurilor de siguranţă, cu excepţia confiscării extinse;
O amnistie postcondamnatorie (improprie) dacă hotărârea a fost de RAP/AAP încetează orice
consecinţă ce decurge din constatarea caracterului infracţional al faptei comise {de exemplu,
încetează executarea măsurilor de supraveghere/obligaţiilor eventual impuse pe durata
termenului de supraveghere ai AAP); dacă hotărârea a fost de condamnare, încetează executarea
pedepselor (în cazul condamnării cu SSEP încetează executarea măsurilor de supraveghere/obli
gaţiilor impuse pe durata TS), precum şi celelalte consecinţe ale condamnării (rămâne o cauză de
înlăturare a răspunderii penale, dar produce implicit/subsecvent şi efectul unei cauze de
înlăturare a executării sancţiunii penale); nu afectează executarea măsurilor de siguranţă;
O efectele amnistiei antecondamnatorii:
❖ înlătură răspunderea penală;
❖ dacă acţiunea penală nu a fost demarată, atunci aceasta nu mai poate fi pusă în mişcare sau
❖ dacă a fost deja pusă în mişcare, nu se mai poate exercita în continuare (procesul penal
trebuie să ia sfârşit fără a se mai finaliza conform procedurii obişnuite) - soluţia va fi de
clasare în faza de urmărire penală, respectiv de încetare a procesului penal în faza de
judecată.
❖ deşi amnistia produce efecte obligatorii (nu se poate refuza beneficul ei de către organele
judiciare), suspectul/inculpatul poate cere continuarea procesului;
• art. 18 CPP - de regulă, solicitarea are în vedere dorinţa de a se obţine o soluţie mai
avantajoasă - achitarea, contestându-se faptul că s-ar fi comis o faptă care să reprezinte
infracţiune; aparent, acest drept/această posibilitate pare să conducă la concluzia că
suspectul/incuipatul poate refuza amnistia, dar, în realitate, această afirmaţie nu este
integral adevărată - refuzul se consolidează numai dacă, în urma judecăţii desfăşurate în
continuare, se apreciază că, într~adevăr, nu s-a comis o infracţiune şi se impune
achitarea; în caz contrar, suspectul/inculpatul nu pierde beneficiul clemenţei, astfel încât
se va pronunţa încetarea procesului penal, iar nu condamnarea sau RAP/AAP (de fapt, nu
poate refuza beneficiul clemenţei decât atunci când se constată că aceasta nu are
obiect).
*> produce efecte şi în cazul în care suspectui/incuipatul este minor răspunzător penal care a
comis o infracţiune {are o aplicare potenţială atât cu privire ia infracţiuni comise de către
infractori majori, cât şi minori, precum şi persoane juridice);
❖ nu înlătură şi răspunderea civilă -> nu are niciun efect asupra drepturilor persoanelor vătă
mate.
O efectele amnistiei postcondamnatorii:
❖ înlătură răspunderea penală amnistia, indiferent de forma de manifestare, este şî rămâne
în primul rând o cauză care înlătură răspunderea penală declanşată de comiterea unei
infracţiuni, indiferent dacă aceasta nu a fost încă formal angajată în sarcina infractorului - caz
în care nici nu va mai fi oficial atrasă asupra acestuia - sau a fost deja angajată în sarcina
acestuia, fiind înlăturată nu ab initio, ci pe parcursul producerii efectelor pe care le implică;
❖ înlătură implicit/subsecvent ţîn subsidiar) şi executarea sancţiunilor penale aplicate infrac
torului - NU este o cauză propriu-zisă de înlăturare a executării pedepsei, acesta fiind doar
un efect secundar al consecinţei sale principale: înlăturarea răspunderii penale, daca aceasta
se produce ulterior momentului la care s-a stabilit şi apiicat o pedeapsă:
® dacă nu a fost pusă în executare, nici nu va mai începe executarea sa;
® dacă a fost deja pusă în executare, executarea va înceta (anterior datei ia care ar fi
încetat în mod normal, prin executare efectivă sau considerare ca executată prin alte
modalităţi alternative);
• nu se execută nici pedepsele complementare, cu excepţia degradării miiitare {excepţia
este doar aparentă, pentru că degradarea militară este o sancţiune penaiă cu executare
imediată - ia data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare - şi perpetuă {dacă ea
a fost executată anterior intervenţiei amnistiei postcondamnatorii, nu mai poate înceta
executarea ei, pentru că executarea a avut deja toc).
❖ amenda penală încasată anterior incidenţei amnistiei postcondamnatorii nu se restituie {nu
produce efecte retroactive, căci la momentul la care au fost executate unele sancţiuni
penale, drept consecinţe ale comiterii infracţiunii respective, exista temei legal deplin pentru
aceasta - sub acest aspect se poate marca o asemănare cu ipoteza intervenţiei dezincrimi-
nării după executarea totală sau parţială a unei sancţiuni penaie pentru o faptă anterior
incriminată); nu vor fi apte de obţinere nici despăgubiri materiaie/morale pentru executarea
integrală sau parţială a unei pedepse privative de libertate anterior intervenţiei amnistiei;
♦ > înlătură executarea măsurilor educative (indiferent de tipul lor, fie acestea neprivative sau
privative de libertate);
❖ pedeapsa î > 1 an amnistiată (postcondamnatoriu) pentru o infracţiune intenţionată sau
praeterintenţionată nu constituie Ti al recidivei;
❖ condamnarea nu este impediment pentru RAP/AAP/SSS;
❖ înlătură, de principiu, posibilitatea revocării graţierii condiţionate (depinde de prevederile

speciale exprese cuprinse în actul de graţiere condiţionată);
❖ înlătură posibilitatea revocării liberării condiţionate;
❖ nu are nici un efect asupra măsurilor de siguranţă;
❖ înlătură interdicţiile, decăderile, incapacităţlle care decurg din hotărârea anterioară de con
damnare;
❖ se poate solicita ulterior constatarea intervenţiei reabilitării de drept/judecătorească /acor
darea reabilitării judecătoreşti, efectele amnistiei fiind (teoretic) mai restrânse decât cele ale
reabilitării.
;l§imESCRIPŢIA RĂSPUNDERII PENALE

Art. 153. Prescripţia răspunderii penale. (1) Prescripţia înlătură răspunderea penală.
(2) Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul:
a) infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care au fost comise;
b) infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei.
(3) Prescripţia nu înlătură răspunderea penală nici în cazul infracţiunilor prevăzute la alin. (2) Ut. b) pentru care nu s-a
împlinit termenul de prescripţie, generală sau specială, la data intrării în vigoare a acestei dispoziţii.
Noţiune - cauză de înlăturare a răspunderii penale constând în stingerea dreptului

(şi a obligaţiei statuluij statului de a trage la răspundere penală pe infractor (şi câşti
garea de către infractor a dreptului de a nu mai fi tras la răspundere penală/de a nu
mai fi supus răspunderii penale pentru infracţiunea comisă}, ca urmare a neexer-
citârii sale (angajării definitive a răspunderii penale a infractorului) în termenul
prevăzut de lege (face parte dintre instituţiile juridice care conferă efecte în drept
trecerii timpului).
O are caracter real (efectele se produc in rem, răsfrângându~se asupra participanţilor);

O operează din oficiu, iar nu din momentul constatării;
O majoritatea infracţiunilor sunt prescriptibile sub aspectul răspunderii penale (prescriptibilitatea
este regula) - constituie o cauză generală de înlăturare a răspunderii penale aptă să intervină în
cazul majorităţii infracţiunilor;
O De lege lata, sunt infracţiuni imprescriptibile (prin excepţie de la regulă);
❖ faptele penale constând infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război (art. 438-445
CP);
❖ infracţiunile de omor (art. 188 CP) şi omor calificat (art. 189 CP), dacă la data intrării în
■.ş
vigoare a Codului penal nu se împlinise încă termenii! de prescripţie a răspunderii penale
pentru acestea (aceste infracţiuni au fost iniţial prescriptibile, până ia intrarea în vigoare a
Legii nr. 27/2012, care a dispus transformarea lor în infracţiuni imprescriptibile, atât prin
raportare la fostul Cod penal - pe atunci încă în vigoare - cât şi prin raportare la Codul penal
actual);
❖ infracţiunile intenţionate urmate de moartea victimei (sintagmă prin care legiuitorul se
referă, de fapt, la infracţiunile praeterintenţionate cu rezultat letal), dacă la data intrării în
vigoare a Codului pena! nu se împlinise termenul de prescripţie a răspunderii penale;
Opinia majoritară este că sunt, implicit, cu atât mal mult f a f o r t io r i) infracţiuni imprescrip
r tibile infracţiunile (complexe) care absorb în conţinutul lor constitutiv infracţiuni impres
NB criptibile, în măsura a c e s te i absorbţii ide pildă: ultrajul letal - prin o m o r sau vătămări
cau zato are de m oarte - art. 257 afin. (1) CP],
O imprescriptibilitatea vizează orice formă a infracţiunii (tentată/consumată), indiferent dacă a fost

comisă în minorat sau majorat;
O sunt infracţiuni prescriptibile cele contra vieţii: uciderea ia cererea victimei, uciderea din culpă,
Uciderea nou-născutuiui de către mama aflată în stare de tulburare, imediat după naştere etc.
D ezlegarea u nor chestiuni d e drept: prin Decizia nr. 21/2014, înalta Curte de Casaţie şi
(Justiţie a stabilit ca: „dispoziţiile art. 5 alin, (1) din Codul periat trebuie-interpretate, inclusiv
vîriţmateria prescripţiei răspunderii penale, în sensul că legea/penală; m a rfa vo rab ilă " este -
('a-plî cafel \ă ;io ca zul :î n fracţi unilorsâvarş ite;;a nfe r io r :d ate f de 1 f e b ru a r îe . 2014 oare) nu a u ■f ost;\
încă ju d e c a te definitiv, în conform itate cu Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale".
A rt 154. Termenele de prescripţie a răspunderii penale. (T) Termenele de prescripţie a răspunderii penale suni:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de
20 de ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20
de ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;
e) 3 ani, când. legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.
(2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. în cazul infracţiunilor continue
termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei
acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act,
(3) în cazul infracţiunilor progresive, termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârşirii
acţiunii sau inacţiunii şi se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs.
(4) în cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, a celor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile,
precum şi a infracţiunii de pornografie infantilă, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la
data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe
să curgă de la data decesului.
O Termene: ■
❖ 15 ani legea prevede pedeapsa DET sau î > 20 ani {se referă la maximul special ai pedepsei
î, în sensul art. 187 CP) - ca să nu fie repetată la fiecare punct în parte, se poate indica şi
generic, după enumerarea tuturor: „valorile indicate vizează maximul special al pedepsei î, în
sensul art. 187 CP);
❖ 10 ani legea prevede pedeapsa î > 10 ani, < 20 ani;
❖ 8 ani legea prevede pedeapsa î > 5 ani, < 10 ani;
❖ 5 ani legea prevede pedeapsa î > 1 an, < 5 ani;
❖ 3 ani legea prevede pedeapsa î < 1 an sau A.
O pentru PJ, termenele sunt aceleaşi;
O încep să curgă (ca regulă) de la data săvârşirii nemijlocite infracţiunii -> de către autor, fără să
conteze data efectuării acteior de instigare/complicitate;
O în cazul infracţiunilor:
❖ continue, termenul curge de la data încetării acţiunii/inacţiunii (momentul epuizării; data
când intervine forţa contrară care va pune capăt elementului material prelungit);
❖ continuate, termenul curge de Sa data săvârşirii ultimei acţiuni/inacţiuni (momentul epuizării;
data când intervine forţa contrară care va pune capăt elementului material prelungit);
❖ de obicei, termenul curge de la data săvârşirii ultimului act;
❖ progresive, termenul curge de la data săvârşirii acţiunii/inacţiunii şi se calculează în raport cu
pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs;
*> contra libertăţii şi integrităţii sexuale, a celor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnera
bile, precum şi a infracţiunii de pornografie infantilă, săvârşite faţă de un minor (victima
trebuie să fie un minor, indiferent de vârsta exactă avută la momentul respectiv), termenul
curge de la data la care acesta a devenit major (deşi formal termenul de prescripţie nu se
majorează, în realitate va dura mai mult timp până se va prescrie răspunderea penală a
infractorului). Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea vârstei majoratului, termenul de
prescripţie începe să curgă de la data decesului;
❖ în cazul concursului real de infracţiuni, termenul curge separat pentru fiecare infracţiune în
parte (trebuie ca h să fie săvârşită în termenul de prescripţie ai li);
❖ în cazul concursului ideal de infracţiuni, termenul curge de la data săvârşirii acţiunii/
inacţiunii.
O termenele se raportează la maximul special al pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile
în formă consumată, chiar dacă fapta săvârşită a rămas la stadiul de tentativă (art. 187 CP);
3 dacă legea prevede pedepse alternative, raportarea se face la pedeapsa cea mai grea;
O termenele se reduc la jumătate pentru cei care, la data săvârşirii infracţiunii, erau minori;
O sunt termene substanţiale de drept penal se împlinesc cu o zi înainte de ziua corespunzătoare
zilei de la care au început să fie socotite (art. 186 CP);
430 Drept penai. Partea generaiă
O Efecte:
❖ nu se mai pot aplica pedepse sau iua măsuri educative (sancţiuni penale);
❖ deşi efectele sunt obligatorii, organele judiciare, care nu pot refuza să constate intervenţia
prescripţiei, suspectui/inculpatul poate cere continuarea procesului penai (art. 186 CP), în
speranţa obţinerii unei achitări; dacă în final nu se constată intervenţia unei cauze care să
excludă infracţiunea, se va acorda beneficiul prescripţiei (pronunţându-se încetarea proce
sului penal);
❖ produce efecte in rem, profitând tuturor participanţilor.
O nu produce efecte asupra:
❖ măsurilor de siguranţă, cu excepţia confiscării extinse, în cazul acesteia fiind necesară o hotă
râre judecătorească de condamnare (or în caz de reţinere a prescripţiei răspunderii penale);
❖ drepturilor persoanei vătămate;
❖ acţiunii civile din cadrul procesului penal.
Recurs în interesul legii: prin Decizia nr. 5/2019 (M, O i nr. 334 din 2 mas 2019), înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul c o m p e t e n t să ju d ece recursul în interesul legii, a
admis recursul în interesul legii form ulat de procurorul generai al Parchetului de pe lângă
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în interpretarea şi aplicarea art. .174, cu referire (a
v* art. 15 4 alin, (2) teza I din Codul penai, a stabilit:
NB „Prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de ia care începe să curgă term enul de
prescripţie a răspunderii penaSe în cazul infracţiunilor simple, a căror latură obiectivă
implică producerea unei pagube o h realizarea unul folos necuvenit pe o perioadă de timp,
se în ţeleg e m om entul apariţiei primei p agu be ori al obţinerii primului fo los necuvenit".
A rt. 155. în t r e r u p e r e a c u rs u lu i p r e s c r ip ţ ie i r ă s p u n d e r ii p e n a le . (1) C ursul term enului p rescripţiei răspunderii penate se

în treru pe prin în deplin irea oricăru i act de procedu ră în cauză.
(2) D u pă fiec a r e în treru pere în cepe să cu rgă un nou term en de p rescripţie.
(3) în treru perea cu rsu lu i p rescripţiei produ ce efecte fa ţ ă de toţi participan ţii la infracţiune, chiar d acă actu l de întrerupere
priveşte n u m ai p e unii din tre ei.
(4) T erm enele p rev ăzu te la art. 154, d acă au fo s t depăşite cu în că o dată , v or f i socotite în deplin ite oricâte întreruperi ar
interveni.
(5) A dm iterea în prin cipiu a cererii de redeschidere a procesu lu i p en al fa c e să cu rgă un nou term en de prescripţie a
răspu n derii penale.
O este legală şi obligatorie;

O produce efecte in rem (afectează curgerea termenului de prescripţie ordinară în cazul autorului şi
al tuturor participanţilor, chiar dacă evenimentul s-a produs doar în raport de unul dintre
aceştia);
O potrivit viziunii iniţiale a legiuitorului, nu se refereau doar la actele de procedură ce trebuie
comunicate suspectului/inculpatului (condiţie impusă de fostul Cod penal), ci la orice act de
procedură valabil îndeplinit;
Constituţionalitate: prin Decizia nr. 297/2018 (¡VI Of. nr. S 18 din 25 iunie 2018), Curtea
Constituţională a admis excepţia d e neconstituţionaiitate şi a co nstatat că soluţia legis
lativă care p re v e d e întreru perea cursului termenului prescripţiei răspunderii pen ale prin
îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauza'", din cuprinsul dispoziţiilor a r t 1 5 5 alin. (1)
din Codul p e n a l e s te neconstituţionaia, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 15 5 alin. (1) din
Codul penai încalcă prevederile art. 21 alin. (3} din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fu n d a m en ta le referitoare ia dreptul ia
un proces echitabil. Curtea 3 arătat, de principiu, că întreruperea cursului term enului de
prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi e fe ctele , într-o manieră
com pletă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încuncştinţare a perso anei în
cauză cu privire la debutul unui nou ter m en de prescripţie. în acest sens, Curtea a reţinut
că se im pune a fi garantat caracterul previzibil al a fectelor dispoziţiilor art. 15 5 alin, (1) din
Codul penal asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de iegea penală, inclusiv
prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cu n o a şte aspectul intervenim întreruperi! cursului
prescripţiei răspunderii penale şl ai începerii cursului unui nou term en de prescripţie.
Totodată, a arătat că a a ccep ta soluţia contrara înseam nă a crea, cu ocazia efectuării unor
acte procedurale care nu sunt co m un icate suspectului sau inculpatului şl care au ca efe ct
întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, pentru persoana în cauza o stare de
incertitudine perpetuă, data de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de
timp în care p o ate fi trasă la răspundere penală pentru fa p tele com ise, incertitudine ce
poate dura până ia împlinirea term enului prescripţiei speciale, prevăzut la art. 1 5 5 alin. (4)
din Codul pena!.
Nota autorului: raportat ia această Decizie-a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 297/2018 ) şi
la lipsa de reacţie utilă a legiuitorului infracons titu ţionai, care nu a pus de acord textul legai
cu Decizia Curţii în termen de 45 de zile de la data publicării acesteia in Monitorul Oficial,
exista în momentul de faţă o puternica şi vie controversa în teoria şi practica penala,
referitor la împrejurarea existenţei sau inexistenţei, la momentul actual, a unor cauze
active de întrerupere a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, cu excepţia
celei indicate de alin. (5) al art. 15S CP. G primă opinie, accentuând regula potrivit căreia
arin deciziile pronunţate, Curtea Constituţională nu devine legiuitor pozitiv, invocând şi
faptul că Decizia nr. 297/2018 este, formal, una de admitere simplă o excepţiei de neconsti-
tuţionalitate (iar nu una care sâ conţină p clauza de interpretare obligatorie), afirma ca, io
acest moment, pana la intervenţia expresa a legiuitorului, instituţia întreruperii prescripţiei
răspunderii penale este lipsita de obiect, de confinat ~ practic, câ nu există ipoteze active
de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale. Cealaltă opinie argumentează, din raţiuni
de echitate şi imperativ de salvgardare a interesului public {superior), în sensul câ aceasta
decizie a Curţii Constituţionale trebuie receptată/astm iia tâ ca fiind una/uneia interpreta
tivă(e), astfel încât sâ se aprecieze câ sunt menţinute activ, drept cauze de întrerupere a
răspunderii penale, toate acele acte de procedură care, în desfăşurarea procesului penal,
| trebuiesa fie comunicate suspectulvi/iriculpatuluî, potrivit prevederilor exprese ole legii

\ procesuai-penaie, pierzând acest statut numai acele acte de procedura care, conform
normelor procesual penale , nu trebuie a fi neapărat comunicate suspectului/inculpatuiui
{idee care se desprinde cu suficientă claritate din considerentele deciziei Curţii Constituţio
nale şi din trimitereaf referirea pe care o fa c e instanţa de contencios constituţional ia
dispoziţiile corespondente din fostul Cod de procedura penală),
O actele de întrerupere {de exemplu, efectuarea unei percheziţii; dispunerea unei măsuri preventive
etc.) atrag neSuarea în calcul a Intervalului de timp scurs de la data săvârşirii infracţiunii şî până la
data îndeplinirii actului care face să curgă un nou termen de prescripţie, practic, are îoc o
resetare a termenului de prescripţie (tot ce s-a scurs din acesta este pierdut şi termenul începe să
curgă din nou, integral, de la capăt, de la momentul dispariţiei cauzei de întrerupere;
O poate avea Ioc întreruperea de mai multe ori (nelimitat/succesiv); o asemenea ipoteză ar
conduce, practic, la o imprescriptibilitate defactoîn cazul unor infracţiuni prescriptibile de jureşi
ar putea fi valorificată în mod tendenţios/arbitrar, motiv pentru care legiuitorul a conceput (în
preîntâmpinarea unei succesiuni nesfârşite de întreruperi) instituţia prescripţiei speciale, cu titlu
de excepţie de ia întreruperea cursului termenului prescripţiei ordinare (obişnuite); denumirea
de prescripţie specială este utilizată expres de către legiuitor în art. 153 alin. (3) CP;
O prescripţie specială [denumirea exista în fostul CP, a fost păstrată în doctrină şi este menţionată
în art. 153 alin. (3) CP]: termenele depăşite cu încă o dată vor fi socotite îndeplinite oricâte
întreruperi ar interveni [practic, de la momentul la care începe să curgă prescripţia răspunderii
penale, încep să fie calculate în paralel două termene: unul ordinar/obişnuit (determinat conform
art. 154 alin. (1) CP şi cu durata acolo prevăzută) şi altul de prescripţie specială, constând în
dublul celuilalt].
Spre exemplu, dacă infracţiunea s~a săvârşit ia data de 15 ianuarie 2008, iar prescripţia răs
punderii penale este de 5 ani, prescripţia specială se împlineşte la data de 14 ianuarie 2018 (după
10 ani), chiar dacă ultimul act de întrerupere a avut loc ia data de 10 ianuarie 2018.
A r t 156. S u s p e n d a r e a c u rs u lu i p r e s c r i p ţ ie i r ă s p u n d e r ii p e n a l e . (1) C ursul term en u lu i p rescripţiei răspu n derii penale

este su spen dat p e tim pul cât o dispoziţie legală sau o îm preju rare de n eprevăzu t ori d e neîn lătu rat îm piedică punerea în
m işcare a acţiu n ii pen ale sau con tin u area procesu lu i penal.
(2) P rescripţia îşi reia cursul din ziu a în care a în cetat cauza de suspendare.
O produce efecte in personam;

O punerea în mişcare a acţiunii penale/continuarea procesului penal sunt împiedicate de:
❖ fie o dispoziţie legală {de exemplu, suspendarea acţiunii penale - art. 312 CPP - existenţa
unei boli grave a suspectului/inculpatuiui sau demararea procedurii de mediere în latura
penală a cauzelor în raport de care medierea este admisă drept cauză de înlăturare a răspun
derii penale; suspendarea judecăţii - art. 367 CPP; termenul în care se poate emite o auto-
rizare/autorizaţie care condiţionează aplicarea legii penale române în cazul unor principii de
aplicare a acesteia în spaţiu - art 9, art. 10 CP etc.);
❖fie o împrejurare de neprevăzut/de neînlăturat (caz fortuit, forţă majoră - calamităţi naturale
care împiedică organele judiciare să îşi desfăşoare activitatea în condiţii normale, cu res
pectarea termenelor obişnuite - cutremur, inundaţie; alte situaţii de fapt cu efect ase
mănător - atentat, manifestări civile violente, pericol pandemic etc.).
O intervalul de timpul în care cursul prescripţiei este suspendat nu va fi iuat în considerare ia
calcularea termenului de prescripţie (termenul „îngheaţă" în forma în care se găseşte şi apoi se
reia).
IU. LIPSA PLÂNGERII PREALABILE

A rt. 157. L ip s a p lâ n g e r ii p r e a la b i le . (1) în cazu l in fracţiu n ilor pen tru care pu n erea în m işcare a acţiu n ii p en ale este
condiţionată de in troducerea u nei plân geri prealabile de către p ersoan a v ă tă m a tă lip s a acestei p lân g eri în lătu ră răspu n derea
penală.
(2) Fapta care a adus o v ătăm are m ai m u ltor persoan e atrage răspu n derea p en ală, chiar dacă p lân gerea p realab ilă s-a făcu t
num ai de către tina din tre d e.
(3) Fapta atrage răspunderea p en ală a tu tu ror p ersoan elor fiz ic e sau ju rid ice care au participat la săvârşirea acesteia, ch iar
dacă plângerea prealabilă $~a fă c u t num ai cu p riv ire la una din tre acestea.
(4) în cazul în care cel vătăm at este o p ersoan ă lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitatea de exerciţiu restrân să sau o
persoană ju rid ică ce este reprezen tată de fă p tu ito r, acţiu n ea p en ală se poate p u n e în m işcare şi din oficiu.
(5) Dacă persoan a vătăm ată a decedat sau în cazu l p ersoan ei ju rid ice aceasta a fo s t lichidată, în ain te de expirarea term en u lu i
prevăzut de lege p en tru in troducerea plân gerii, acţiu n ea p en ală p oate f i pu sa în m işcare din oficiu.
Noţiune - cauză care înlătură răspunderea penală; constând în ne utiliza rea de către
persoana vătămată a dreptului de a introduce valid o astfel de plângere prealabilă,
în termenul legal, în legătură cu o infracţiune în cazul căreia legea prevede expres
necesitatea formulării unei asemenea manifestări de voinţă a persoanei vătămate în
vederea tragerii la răspundere penală a infractorului (infracţiuni în cazul cărora
plângerea prealabilă, prin excepţie de la principiul oficialităţii, este necesară pentru
punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale).
O poate privi atât o infracţiune comisă de către o PF, cât şî de către o PJ;
O trebuie să condiţioneze, potrivit unei dispoziţii exprese a legii, punerea în mişcare a acţiunii
penale sau exercitarea acesteia cu privire la fapta penală în cauză [de exemplu, ameninţarea -
art. 206 alin. (2) CP; lovire sau alte violenţe - art. 192 alin. (3) CP; vioi în formele de bază ~
art. 218 alin. (5) CP];
^ se introduce personal, cu excepţia persoanelor incapabile/minorilor fără capacitate de exer
ciţiu, care o vor introduce prin reprezentantul legai; în cazul minorilor care au capacitate de
exerciţiu restrânsă, plângerea prealabilă se introduce personal, dar cu încuviinţarea persoa
nelor prevăzute de lege.
prin excepţie, se poate introduce de mandatarul cu procură specială sau de avocatul special
împuternicit în acest sens;
❖
NU se confundă cu plângerea (plângerea penală simplă) - art. 295 CPP - care constituie doar
un mijloc/un instrument de sesizare a organelor judiciare, alternativ altor modalităţi de
sesizare validă a acestora (precum denunţul sau sesizarea din oficiu); plângerea prealabilă
este o modalitate exclusivă de sesizare a organelor penale în cazul anumitor infracţiuni,
anume al acelora în legătură cu care legea dispune în mod expres necesitatea formulării unei
plângeri prealabile pentru punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale ~ art 298 CPP;
în cazul acestor infracţiuni, lipsa plângerii prealabile nu poate fi compensată (ca regulă) prin
recurgere la o altă modalitate de sesizare a organelor judiciare cu privire la infracţiunea
comisă, căci în cazul acestor fapte penale nu funcţionează regula preefâiual penală a oficiali
tăţii, ci principiul disponibilităţii (excepţie în materie penală);
❖ lipsa plângerii prealabile reprezintă o cauză generală de înlăturare a răspunderii penale (cu
efect legat nu de totalitatea infracţiunilor, ci doar de totalitatea infracţiunilor în cazul cărora
legea solicita expres plângerea prealabilă pentru punerea în mişcare/exercîtarea acţiunii
penale);
❖ aşadar, pentru tragerea la răspundere penală a infractorului - cu efecte in rem:
• dacă există mai mulţi participanţi la respectiva infracţiune, efectele formulării sau lipsei
formulării plângerii prealabile se vor repercuta asupra tuturor;
• totodată, dacă există mai multe persoane vătămate prin una şi aceeaşi infracţiune,
evenimentul introducerii unei plângeri prealabile de către una dintre ele va profita
tuturor, iar lipsa introducerii unei plângeri prea ia bile de către oricare dintre acestea, în
termenul legal, va avea efecte asupra tuturor - prin urmare, în această materie se dis
cută despre existenţa unei indivizibilităţi/solidarităţi, după caz, atât pasive, cât şi active;
❖ este de reţinut că, în timp ce, în raport de infracţiune, calificarea subiecţilor în activ, respectiv
pasiv, vizează poziţia acestora în dinamica activităţii infracţionale (infractorul este subiect
activ al infracţiunii pentru ca acesta o comite, o săvârşeşte, iar victima este subiect pasiv al
infracţiunii pentru că asupra acesteia se comite, se săvârşeşte infracţiunea), în cadrul de
referinţă al plângerii prealabile/lipsei plângerii prealabile, fiind vorba despre raportul de
conflict, de tragere la răspundere penală a infractorului, poziţia şi calitatea subiecţilor se
schimbă, practic inversându-se; infractorul devine subiect pasiv al raportului de tragere la
răspundere penală (căci asupra lui se exercită acţiunea penală), iar persoana vătămată
devine subiect activ al dreptului de a formuia/introduce plângere prealabilă, în cazul
infracţiunilor pentru care legea o solicită, pentru că de manifestarea de voinţă a acestei
persoane condiţionează statul angajarea răspunderii penale a infractorului.
O indivizibilitate activă [art. 157 alin. (2) CP] fapta cu o pluralitate de subiecţi pasivi (pluralitate
de persoane vătămate) atrage răspunderea penală a infractorulut/infractorilor, chiar dacă plân
gerea prealabilă a fost introdusă de un singur subiect pasiv (de o singură persoană vătămată);
❖ practic, actul unei persoane vătămate din mai multe persoane vătămate prin aceeaşi infrac
ţiune de a introduce o plângere prealabilă profită şi celorlalte persoane vătămate, care nu au
introdus direct, la rândul lor, plângere prealabilă [de exemplu, dacă există mai mulţi
coproprietari ai unui bun distrus în condiţiile art 253 alin. (1) sau (2) CP, introducerea unei
plângeri prealabile de către unul dintre aceştia, împotriva infractorului, va profita tuturor
celorlalţi coproprietari ai aceluiaşi bun, infractorul urmând a fi tras la răspundere penală
pentru întreaga infracţiune comisă şi în raport de toate persoanele vătămate prin aceasta].
O indivizibilitate pasivă [art. 157 alin. (3) CPj-> fapta cu o pluralitate de subiecţi activi (mai mulţi
infractori} atrage răspunderea penală a tuturor participanţilor acestora (autor/coautori şi
participanţi), chiar dacă plângerea prealabilă a fost introdusă numai cu privire la unul dintre
aceştia;
❖ practic, actul unei persoane vătămate de a introduce o plângere prealabilă împotriva unul
subiect activ al infracţiunii, din mai mulţi subiecţi activi ai acesteia, produce efecte şi asupra
celorlalţi infractori, care nu au fost direct/nominal vizaţi prin plângerea prealabilă introdusă
(de exemplu, dacă există mat mulţi infractori care au participat la o lovire: doi coautori, care
au împins victima de la unul îa altul, în mod agresiv, cauzându-i acesteia suferinţe fizice, un
instigator care a determinat pe cei doi să acţioneze astfel şi un complice care a stat de pază
pentru a preveni intervenţia unui terţ în apărarea victimei, formularea unei plângeri
prealabile pentru infracţiunea de lovire, de către victimă, raportat la oricare dintre partici
panţi, unul dintre coautori, instigator sau complice, va conduce automat la posibilitatea de
tragere ia răspundere penală a tuturor participanţilor, efectul introducerii plângerii prealabile
asupra unuia dintre ei extinzându-se şi asupra celorlalţi. în mod corespunzător, solidaritatea
activă şi pasivă, în caz de lipsă a plângerii prealabile, implică o absenţă de formulare, în
termenul legai, a unei plângeri prealabile (în raport de o infracţiune ia care se impunea
formularea acesteia pentru tragerea la răspundere penală a infractorilor) din partea oricărei
victime, cu privire la oricare dintre infractori (nimeni nu a introdus o plângere prealabilă
împotriva nimănui).
O în toate cazurile, dacă persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu
capacitatea de exerciţiu restrânsă sau o persoană juridică ce este reprezentată de făptuitor, prin
excepţie de la regulă (disponibilitatea), acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu (caz
în care, revenindu-se la oficialitate, nu mai contează termenul prevăzut de lege pentru introdu
cerea plângerii prealabile);
O dacă persoana vătămată decedează/este lichidată (în orice formă - în cazul PJ) după expirarea
termenului de introducere a plângerii prealabile şi nu s-a aflat în imposibilitate de a o formula pe
aceasta în termen, acţiunea penală nu va putea fi pusă în mişcare din oficiu;
3 însă, dacă persoana vătămată decedează/este lichidată (PJ) în termenul de introducere a plân
gerii prealabile, iar infracţiunea comisă asupra acesteia este una care impune formularea unei
plângeri prealabile pentru tragerea la răspundere penală a infractorului, acţiunea penală se va
putea (facultativ) pune în mişcare din oficiu;
3 dacă PJ nu este participant la infracţiunea comisă de PF, cl îşi angajează răspunderea penală
proprie, în calitate de autor, paralei cu angajarea răspunderii penale a PF, plângerea prealabilă
trebuie formulată în mod explicit şi împotriva Pi, pentru că PJ are o răspundere penală directă,
distinctă (proprie) pentru fapta proprie, nefiind în acest caz vorba despre o participaţie penală;
O termenul de formuiare/introducere a plângerii prealabile este de:
❖ 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei;
❖ 3 luni din ziua în care reprezentantul legal a aflat despre săvârşirea faptei, dacă persoanş
vătămată este minor/incapabil;
♦ > 3 luni de la data numirii unui nou reprezentant, când făptuitorul este reprezentantul legai al
minorului.
O plângerea prealabilă greşit introdusă, însă în termen, se consideră valabilă şi se redirecţionează
către organul competent;
O se va constata lipsa plângerii prealabile atunci când aceasta:
❖ nu este formulată deloc în termenul legai;
❖ este introdusă în termenul legal, dar de o persoană fără calitate;
❖ nu respectă condiţiile prevăzute de lege (de fond/formă).
O efecte:
❖ dacă lipsa plângerii prealabile se constată în timpul urmăririi penale -> clasarea;
❖ dacă lipsa plângerii prealabile se constată în timpul judecăţii încetarea procesului penal.'
ETO G EREA PLÂNGERII PREALABILE

A rt. 158. R e t r a g e r e a p lâ n g e r ii p r e a la b i le . (1) R etragerea plân gerii prealabile poate in terven i p â n ă la pron u n ţarea unei
hotărâri definitive, în cazu l in fracţiu n ilor pentru care pun erea în m işcare a acţiu n ii p en ale este con diţion ată de introducerea
unei plân geri p realab ile ,
(2) R etragerea p lân g erii p realabile în lătu ră răspunderea p en ală a persoan ei cu privire la care p lân gerea a fo s t retrasă.
(3) Pentru p ersoan ele lipsite de capacitate de exerciţiu , retragerea plân gerii prealabile se fa c e num ai d e reprezen tan ţii lor
legali. In cazul persoan elor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, retragerea se fa c e cu în cu viin ţarea p ersoan elor p revăzu te de
lege.
(4) în cazu l in fracţiu n ilor pen tru care pu n erea în m işcare a acţiu n ii p en ale este con diţion ată de in trodu cerea u nei plângeri
prealabile, dar acţiu n ea p en ală a fo s t pu sa în m işcare din oficiu în con diţiile legii, retragerea plân gerii prod u ce efecte numai
d acă este în su şită d e procuror.
Noţiune - cauză care înlătură răspunderea penală, constând în retragerea de către

persoana vătămată a plângerii prealabile valid introduse, până la pronunţarea unei
hotărâri definitive cu privire Ia o infracţiune în privinţa căreia funcţionează (prin
excepţie de la regula oficialităţii} principiul disponibilităţii în materie penală.
O poate proveni atât de la o persoană vătămată PF sau PJ şi poate viza atât un infractor PF, cât şi o
PJ;
O introducerea plângerii prealabile trebuie să condiţioneze punerea în mişcare şi exercitarea
acţiunii penale cu privire la infracţiunea în cauză în aceste condiţii, dacă acţiunea penală a fost
pusă în mişcare din oficiu [pe caz concret, prin excepţie de la regulă - de pildă, prin aplicarea
dispoziţiilor art. 157 alin. (4) CP], retragerea plângerii prealabile produce efecte numai dacă este
însuşită de procuror;
O se introduce personal de persoanele care au deplină capacitate de exerciţiu; prin excepţie, se
poate introduce de mandatarul cu procură specială sau de avocatul special împuternicit în acest
sens;
O persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau incapabile vor retrage plângerea prealabilă prin
reprezentantul legal;
O persoanele care au capacitate de exerciţiu restrânsă vor putea retrage plângerea prealabilă doar
cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege;
O retragerea plângerii prealabile trebuie să fie totală şi irevocabilă - să privească întreaga infrac
ţiune comisă, fără a se mai putea reveni asupra acesteia - dacă plângerea prealabilă a fost
retrasă, nu mai poate fi reintrodusă valid în raport de aceeaşi persoană şi aceeaşi infracţiune;
Există controversă în doctrină cu privire ia semnificaţia noţiunii (doctrinare) de caracter

total al retragerii plângerii prealabile, unii autori (o minoritate ia m om entul actual) a p r e
ciind că ar fi vorba despre o extin dere a efectului extinctiv de răspundere şi asupra lăturii
civile a cauzei; NU susţinem o a se m e n e a interpretare, din cel puţin două motive;
1) legea penală indică expres efectul de înlăturare a răspunderii civile, prin efectul Inter
r venţiei unei ca u ze de înlăturare a răspunderii penale, doar încazul împăcării, nu şi al retra- -
NB gerii plângerii prealabile - per a contraria , retragerea plângerii prealabile nu înlătură şl
răspunderea civila (dacă legiuitorul d orea sa se producă a c e s t efect şi prin retragerea
plângerii prealabile, ar fi prevăzut-o expres, precum în cazul împăcării);
2) noţiunea de caracter total al retragerii plângerii prealabile es te un co n ce p t te ore-
tic/doctrinar, nu es te expres prevăzut de lege, or, doctrina nu creează drept/nu este izvor ■
forma! de drept,
O retragerea plângerii prealabile trebuie să intervină până la rămânerea definitivă a hotărârii;

O produce efecte in personam (spre deosebire de introducerea plângerii prealabile şi de lipsa
plângerii prealabile, care produc efecte in rem, retragerea plângerii prealabile nu se răsfrânge
asupra altor participanţi în afara celui/celor pentru care a operat expres, individual;
O efecte:
*t* înlătură răspunderea penală doar a persoanei cu privire la care plângerea prealabilă a fost
retrasă;
❖ are efecte irevocabile - nu se mai poate introduce o nouă plângere prealabilă cu privire la
aceeaşi faptă penală;
❖ în cazul pluralităţii de subiecţi pasivi ai infracţiunii, menţinerea plângerii prealabile de către o
singură persoană vătămată este suficientă pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi
tragerea la răspundere penală a infractorului;
❖ în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu (ca excepţie de la regula
potrivit căreia trebuia să fie pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate),
retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de procuror;
Recurs în Interesul legii: prin Decizia nr. 1 1 / 2 0 1 9 (w w w .sc j.r o ), înalta Curte d e Casaţie şi
Justiţie, Completul co m p e te n t să ju d e c e recursul în interesul legii, a admis recursul în
interesul legii declarat de procurorul genera! ai Parchetului de pe lângă înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie şi, in interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor a r t 193 raportat la
r a r t 199 alin. (1) din Codul penal, a stabilit că, „Pentru infracţiunea de lovire sau alte
NB violenţe săvârşită asupra unu! m em bru de familie prevăzută de art. 193 raportat la art. 199
alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusa în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătăm ate, încetarea procesului penal p o ate fi dispusă numai ca
efe ct ai retragerii plângerii prealabile, şi nu ca efect al împăcării".
❖ nu produce efecte asupra măsurilor de siguranţă, cu excepţia confiscării extinse (acestea se

vor putea dispune, cu excepţia indicată, şi prin hotărârea de încetare a procesului penal care
se va pronunţa ca efect al retragerii plângerii prealabile); soluţia procesuală în faza de
urmărire penală va fi clasarea.
r* Dacă hotărârea ju d ecă to rea sc ă e s te desfiinţată ca urmare a exercitării unei căi extraor-
NB dinare de atac, e s te posibilă retragerea plângerii prealabile.
V. ÎMPĂCAREA^
Art. 159. îm păcarea. (1) împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu,
dacă- legea o prevede în mod. expres.
(2) împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.
(3) împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de
sesizare a instanţei.
(4) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali, iar persoanele cu
capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.
(5) în cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul sau legal sau convenţional ori de către persoana
desemnată în locul acestuia. împăcarea intervenită între persoana juridică ce a săvârşit infracţiunea şi persoana vătămată nu
produce efecte faţă de persoanele fizice care au participat la comiterea aceleiaşi fapte.
(6) în cazul în care infracţiunea este săvârşită de reprezentantul persoanei juridice vătămate, dispoziţiile art. 158 alin. (4) se
aplică în mod corespunzător.
ţş, jp Noţiune - cauză care înlătură răspunderea penală în cazul anumitor infracţiuni
\ ^ (pentru care legea prevede expres posibilitatea împăcării, dacă acţiunea penală a
' fost pusă în mişcare din oftciuf constând în operaţiunea realizată între infractor şi
persoana vătămată, care înlătură răspunderea penală şi stinge şi acţiunea civilă prin
soluţionarea situaţiei confiictuale create prin săvârşirea infracţiunii.
Cauzele care înlătură răspunderea penala 439
O priveşte atât PF, cât şi PJ;

O produce efecte in personam, doar între cei care s-au împăcat;
Constituţionalitate: prin Decizia nr. 5G8/2014, Curtea Constituţionala adm ite excepţia de
neconstituţionaSitate a dispoziţiilor art, 159 alin, (3) şl constata că acestea sunt constituţio
nale în măsura în care se aplică tutu ror inculpaţilos trimişi în jud ecată înaintea datei intrării
în vigoare a legii nr, 286/2003 privind Codul penai şi pentru care la acea data momentul
r
citirii actului de sesizare fu s ese depăşit.
NB
Nota autorului; Decizia ar.. 27/2GG8 a în aiţei Curţi de Casaţie şi justiţie pronunţată în recurs
în interesul legii este valabila mu ta tis mutandis, chiar daca vize aza dispoziţii din fo stu l Cod
penai, rsaeexoe!
O poate interveni doar dacă legea o prevede expres, în căzui în care punerea în mişcare a acţiunii
penaie s-a făcut din oficiu [de exemplu, în cazul furtului - art. 231 alin. (2) raportat la art. 228
CPj;
O împăcarea nu este incidenţă când acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate (pentru că, în acea ipoteză, acţiunea penală nu se pune în mişcare, ca regulă,
din oficiu; oricum, în acea situaţie, de principiu, legea nu prevede alternativ posibilitatea împă
cării; ca excepţie, dacă legea prevede, în cazul infracţiunilor care se urmăresc ia plângere
prealabilă, că procurorul poate exercita acţiunea penală dîn oficiu şi, în concret, procurorul a
acţionat în acest sens, împăcarea este posibilă dacă legea o prevede expres [în actuala legislaţie
penală, situaţiile în care o normă penală prevede atât obligativitatea formulării unei plângeri
prealabile pentru punerea în mişcare a acţiunii penaie/exercitarea acesteia, cât şi posibilitatea
împăcării, sunt excepţionale - eie reprezentau cazuri des întâlnite în Codul penal anterior);
O se realizează personal de către persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu;
O persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau incapabile, se vor împăca prin reprezentantul
legal;
O persoanele care au capacitate de exerciţiu restrânsă se vor împăca doar cu încuviinţarea per
soanelor prevăzute de lege;
O pj se va împăca prin reprezentantul său Sega! sau convenţional ori prin persoana desemnată în
locul acestuia;
3 dacă infracţiunea este săvârşită de reprezentantul PJ vătămate, împăcarea trebuie însuşită de
către procuror;
O împăcarea PJ ce a săvârşit infracţiunea cu persoana vătămată nu produce efecte faţă de PF care
au participat la comiterea aceleiaşi fapte/trebuîe să aibă ioc, eventual, împăcări distincte, nomi
nale, altfel, persoana - subiect activ al infracţiunii în raport de care nu a operat expres împăcarea
va răspunde penal pentru fapta penală comisă;
O trebuie să fie totală - să privească atât latura penală, cât şi pe cea civilă a cauzei - şi necon
diţionată;
O trebuie să aibă loc până la citirea actului de sesizare a instanţei (de regulă, citirea rechizitoriului
are loc ia primul termen de judecată în primă Instanţă);
O efecte:
❖ înlătură răspunderea penală;
❖ stinge acţiunea civilă.
Retragerea plângerii prealabile împăcarea

■ până la rămânerea definitivă a hotărârii a până ia citirea actului de sesizare
judecătoreşti
■ oral/scris • oral/scris
a explicită (personal/mandatar) 69explicită şi personală
a necondiţionată * necondiţionată
* totală (în sensul de: să privească întreaga * definitivă (irevocabilă - nu se poate reveni asupra
infracţiune) şi irevocabilă (nu se poate ei cu efectul de a se reangaja răspunderea penală a
reintroduce plângerea prealabilă) infractorului)
Htotală (cu privire la latura penală şi civilă)
Infracţiuni ;■ Infracţiuni-.-
13lovire sau alte violenţe ■ lovire sau alte violenţe (subiect pasiv = membru
mvătămare corporală din culpă de familie)
18ameninţare m vătămare corporală din culpă (subiect pasiv =
■ viol, în formă tip/asimilată formei tip membru de familie)
violarea de domîciliu/sediulul profesional ■ furt (simplu)
a abuz de încredere ■ furt calificat, mai puţin în formele de la alin. (2)
a gestiune frauduloasă iit. a) şi alin. (3)
a distrugere, în formă tîp/agravată furt în scop de folosinţă
■ tulburare de posesie a însuşirea bunului găsit
18abandon de familie ■ înşelăciune
s nerespectarea măsurilor privind
încredinţarea minorului
■ furt între anumite persoane [art. 231 alin, (1)
CP]
' Dezlegarea ynorchestîunicle cire pi în materie periată: prin Decizia nr. 9 f i o i s > ln a j t a ;'Gurte
de Casaţie şi Justiţie a stabilit că: „1. în aplicarea dispaziţhfcrarfe.67:'dîn: Legeă-:nr7192/2GQ6
privind m edierea şi organizarea profesiei de mediator, încheierea unui aCord: de: mediere
constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea peria fă;;' distinctă: decîm păta re;
2. încheierea unui acord de m ediere în condiţiile Legii nr. 192/2006 privi nd m ed ie rea şî
organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cu rsul/procesulunpenat până la
:ră;tn apere a -deţin îtîvă a hotărârii penale".
Constituţionalitate: prin Decizia nr, 532/2016, Curtea Constituţionala a stabilii ca: „dispozi
ţiile art. 67 din Legea n r 192/2006 privind m edierea şi organizarea profesiei de mediator,
in interpretarea data prin Decizia nr. 9 din 1 7 aprilie 2015 a înaltei Curţi d e Casaţie şi
justiţie - Completul pentru d ezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt
constituţionale în măsura în care încheierea unui acord de m ediere cu privire la infrac
ţiunile pentru care poate interveni îm păcarea produce e fe c te numai dacă are loc până ia
citirea actului de sesizare a Instanţei".
F IŞ A
ÎNLĂTURĂ S
C A U Z E L E C A R E A U M O D I F I C A
'iiîll EXECUTAREA PEDEPSEI
A rt. 160. E fe c t e le g r a ţ ie r ii1:il (1) Graţierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei ori comutarea
acesteia în alta mai uşoară.
(2) G raţierea nu are efecte asu pra pedepselor com plem en tare şi m ăsu rilor edu cative neprivative de libertate, în afară de cazul
când se dispu n e altfel prin actu l de g raţiere.
(3) Graţierea nu are efect asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.
(4) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor a căror executare este suspendată sub supraveghere, în afară de cazul în care se
dispune altfel prin actul de graţiere.
^ f J;: Noţiune - cauză de înlăturare a executării pedepsei, în tot sau în parte; sau de c o m u -
tare a acesteia în alta mai uşoară (cauză de înlăturare sau modificare a pedepsei
v" concret determinate), prin act (decret) al preşedintelui României (graţierea indi
viduală) sau al Parlamentului României (lege organica ™ graţierea colectivă).
O modalităţi:
❖ înlăturarea executării pedepsei, integrat (= remitere de pedeapsă) sau parţial (= reducere de
pedeapsă) vizează pedepse aflate în curs de executare, excluzând AAP/măsurile educative
neprivative de iibertate/prestarea muncii neremunerate în folosul societăţii;
❖ transformarea pedepsei într-una mai uşoara ca specie {de exemplu, transformarea deten
ţiunii pe viaţă în închisoare pe un anumit număr de ani - comutarea - a NU se confunda cu
instituţia computării de pedeapsă = deducerea din pedeapsă a unei părţi, de pildă, a duratei
măsurilor preventive privative de libertate - art. 72 CP).
O de regulă, produce efecte in personam (poate produce efecte şi in rem, de exemplu, pentru
anumite condamnări determinate prin cuantumul pedepselor abstracte prevăzute pentru
infracţiunile comise sau prin determinarea generică a infracţiunilor vizate de actul de clemenţă).
O Graţierea individuală
❖ se acordă de către preşedintele României prin decret;
❖ poate fi numai p o s t c o n d a m n a t o r i e [art. 3 alin. (1) din Legea nr. 546/2002] şi numai necon
diţionată [art. 17 din Legea nr. 546/2002];
❖ în cazul concursului de infracţiuni, vizează exclusiv numai pedeapsa rezultantă, iar nu şi
fiecare dintre pedepsele individual stabilite pentru infracţiunile concurente [interpretare per
a contrario a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 546/2002; a se vedea şi I.C.C.J., compl. RIL, Decizia
nr. X/2005, apreciată încă valabilă, mutatis mutandis];
111 A se vedea şi art. 73 alin, (3) lit. h) şi art. 94 lit, d) din Constituţie, precum şi Legea nr. 546/2002.
Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei 443
❖ în cazul infractorilor persoane fizice, vizează numai pedepse privative de libertate sau măsuri
educative privative de libertate [art. 9 alin. (2) din Legea nr. 546/2002]:
❖ poate viza şi pedeapsa amenzii, precum şi pedepsele complementare, dar numai în raport de
infractorul - persoană juridică [art. 9 alin. (4) din Legea nr. 546/2002].
Nu priveşteîÎnU:potîigraţîate'îndividua]|'.--".ait: 9 alin. {3} din Legea nr. 546 /20Q2;

* ped ep se deja ex ecu ta te;
* ped ep se a căror ex ecu ta re nu a începu t din cauza sustragerii condamnatului" denia ■
■ .executare (din m otive i m p u t a b i l e 'a c e s t u i a s u s t r a g e r e intenţionata de fa executare);
* ped epselo r concret stabilite'-pentru. care s-a dispus.'SSS/AAP:
.*. amenda r ; âţîîcaţadP vhAi
p e d ep sele complementare/accesorii aplicate PF;
măsurile edu cative neprivative de libertate;
59■ m r-p rod u ce e fe c te asupra laturii civile/măsuritor administrative pronunţate [art. 9
alin. (4) din Legea nr. 546/2003], precum nici asupra măsurilor de siguranţă şi drepturilor
■ persoanei vă tă m a te [art. 160 alin. (3) CPj. .■ ■ v-- j
Graţierea colectivă
❖ se acordă unui număr nedeterminat de persoane, de către Parlament (prin lege organică),
având întotdeauna caracter retroactiv (în sensul că se aplică faţă de infracţiuni săvârşite
anterior apariţiei actului de demenţă; nu are caracter retroactiv în sensul că ar conduce la
restituirea sumelor de bani încasate deja cu titlu de amendă penală - dacă ar privi această
pedeapsă - sau în sensui că ar putea da naştere ia despăgubiri pentru părţile de pedeapsă
privativă de libertate deja executate, legal, ia momentul incidenţei clemenţei);
❖ vizează, ca regulă, pedepse privative de libertate sau măsuri educative privative de libertate
[dar, dacă prin actul de graţiere se dispune în mod expres, pot fi vizate şi sancţiuni penale
neprivative de libertate - specialia generalibus derogant ~ art. 160 alin. (2) teza finală şi
alin. (4) teza finală CP].
Graţierea pură şi simplă (necondiţionată)
❖ graţierea individuală este mereu pură şi simplă;
❖ graţierea colectivă poate fi pură şi simplă/condiţionată.
Graţierea condiţionată
❖ trebuie îndeplinite anumite condiţii pentru acordarea graţierii, respectiv se poate institui un
termen de încercare pe parcursul căruia condamnatul să trebuiască să se supună unor măsuri
de supraveghere/obligaţii, condiţionându-se de respectarea acestora consolidarea beneficiu
lui clemenţei sub forma graţierii (adeseori, în caz de graţiere condiţionată, termenul de su
praveghere este stabilit de legiuitor la 3 ani, iar măsurile de supraveghere/obligaţii care pot fi
impuse sunt stabilite de legiuitor, existând o mare aptitudine de a fi similare celor instituite şi
pe durata altor termene care curg în beneficiului infractorilor, precum TS de la AAP/SEPS/LC).
O Graţierea totală
❖ priveşte pedeapsa principală în integritatea sa (remitere de pedeapsă);
♦ > înlocuirea unei pedepse de o specie mai gravă cu altă pedeapsă de natură mai uşoară (comu
tare de pedeapsă).
O Graţierea parţială
❖ priveşte o parte determinată din pedeapsă (reducere de pedeapsă);
înlocuirea unei pedepse de o specie mai gravă cu altă pedeapsă de natură mai uşoară
(comutare de pedeapsă).
O Graţierea postcondamnatorie
❖ vizează sancţiuni penale deja stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă;
❖ produce efecte ope legis nu trebuie constatata de către organul judiciar.
O Graţierea antecondamnatorie
❖ vizează cauze nedefinitiv judecate, în care nu au fost încă stabîlite/aplicate definitiv sancţiuni
penale (poate fi doar cea colectivă, legea de graţiere intrând în vigoare la un moment în care,
invariabil, unele cauze în care este incidenţă sunt finalizate - faţă de acestea se manifestă ca
o graţiere postcondamnatorie - iar altele sunt încă pendinte/pe rolul organelor judiciare -
faţă de acestea se manifestă ca o graţiere antecondamnatorie, ale cărei efecte se vor pro
duce la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare).
O Efectele graţierii
♦ > După caz, înlătură în totalitate/parte executarea pedepsei /măsurii educative sau comută
sancţiunea penală iniţial aplicată într-una mai uşoară;
❖ nu produce efecte asupra {= limitele efectelor graţierii):
• pedepsei (implicit, nici asupra măsurii educative) executate integral (implicit, nici asupra
măsurii educative);
• pedepsei pentru care a intervenit prescripţia executării pedepsei;
• pedepsei pentru care s-a dispus AAP/SEPS - pot exista excepţii în cazul graţierii colective;
• pedepsei amenzii, în cazul PF (dacă ne raportăm doar ia graţierea individuală);
• ca regulă, măsurilor educative neprivative de libertate şi pedepselor complementare (dar
pot exista excepţii, dacă ne raportăm la graţierea colectivă);
• măsurilor de siguranţă, drepturilor persoanei vătămate, măsurilor administrative dispuse
faţă de infractor.
❖ nu are ca efect reabilitarea de drept (abia după considerarea ca executată a pedepsei - de
pildă, prin efectul unei graţieri totale sau parţiale a restului de pedeapsă ce mai era de
executat - va începe să curgă termenul de reabilitare);
*> dacă pedeapsa concretă cu î > 1 an este graţiată, va constitui Ti pentru recidiva postexe-
cutorie;
❖ termenul de reabilitare începe să curgă din momentul graţierii totale/restului de pedeapsă

(dacă, astfel, pedeapsa este considerată ca executată, sau de la data rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare în caz de graţiere totală antecondamnatorie, sau de Sa data fina
lizării executării restului de pedeapsă negraţiat, în cazul unei graţieri parţiale intervenită la un
moment în care chiar după aplicarea sa, condamnatului îi mai rămâne efectiv un rest de
executat în viitor);
❖ graţierea totală necondiţionată face ca pedeapsa aplicată să fie considerată ca (fiind)
executată:
• la data aplicării actului de graţiere (graţiere postcondamnatorie);
• la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti (graţiere antecondamnatorie).
❖ graţierea parţială necondiţionată poate atrage:
• înlăturarea executării pedepsei (dacă restul de executat < fracţia graţiată);
• înlăturarea doar a unei părţi din pedeapsă (dacă restul de executat > fracţia graţiată).
❖ la graţierea totală/restului de pedeapsă, pedeapsa accesorie aferentă părţii din pedeapsa
principală graţiată nu se mai execută. Dar se execută pedepsele complementare, dacă prin
actul de graţiere nu se dispune altfel;
• dacă există mai multe acte de graţiere se pot aplica succesiv (inclusiv prin reduceri
succesive, în caz de graţieri parţiale multiple), dacă nu se dispune altfel prin actele de
graţiere.
❖ ca regulă, graţierea nu are efect asupra pedepselor complementare se execută (pot
exista/există excepţii - în cazul graţierii colective, se poate dispune în sens contrar; în cazul
graţierii individuale, se pot graţia ca regulă pedepse complementare pentru persoana
juridică);
❖ ca regulă, graţierea nu are efect asupra măsurilor educative neprivative de libertate se
execută (regula este pasibilă de excepţii în caz de graţiere colectivă - nu şi de graţiere
individuală);
❖ nu are efect asupra măsurilor de siguranţă -> se execută (regulă lipsită de excepţii);
❖ nu are efect asupra drepturilor persoanei vătămate -> nu se înlătură răspunderea civilă.
JkWesOT pepepsfevţo:;-^
Prescripţia înlătură executarea pedepsei principale.
A ri. 161. P r e s c r ip ţ ia e x e c u tă r ii p e d e p s e i. (1)
(2) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale în cazul:
a) infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care au fost comise;
b) infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei
(3) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale nici în cazul infracţiunilor prevăzute la alin. (2) Ut. b) pentru
care, la data intrării în vigoare a acestei dispoziţii, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a executării.
Noţiune - cauză de înlăturare a executării sancţiunii penale, constând în înlăturarea

dreptului statului de a mai pune în executare/a mai insista în continuarea executării
unei hotărâri definitive de condamnare, din cauza trecerii unui interval de timp
prevăzut de lege, după momentul pronunţării hotărârii definitive sau momentul
debutului sustragerii de la executare, perioadă în care infractorul nu a fost efectiv
supus executării sancţiunii penale respective, nefiind considerat nici în cursul vreunui
termen de supraveghere a unei instituţii de individualizare, nici al vreunei amâ-
nâri/întreruperi a executării pedepsei sau al altor Ipoteze similare, în cazul cărora,
din motive legale, executarea nu a debutat/s-a întrerupt (suspendat),
O condamnarea constituie antecedent penal poate fi primul termen al recidivei postexecutorii

(dacă sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta);
O instituţia are caracter personal efectele se produc in personam, spre deosebire de cele in rem
ale prescripţiei răspunderii penale;
O majoritatea sancţiunilor penale, aplicate pentru majoritatea infracţiunilor, sunt prescriptibile
(prescriptibilitatea este regula) - constituie o cauză generală de înlăturare a executării sancţiunii
penale aptă să intervină în cazul majorităţii sancţiunilor penale, dispuse ca efect al comiterii celor
mai multe dintre faptele incriminate în prezent;
O „pedeapsa ce se execută” vizează [art. 162 alin. (7) CP]:
❖ pedeapsa stabilită pentru infracţiune, dacă este cazul, aşa cum a fost eventual influenţată (de
exemplu, redusă, comutată) ca efect al unor cauze de modificare intervenite anterior [de
exemplu, o graţiere parţială, o comutare de pedeapsă);
❖ pedeapsa rezultantă în cazul concursului de infracţiuni/recidivei/pluralităţii intermediare de
infracţiuni.
O de lege lata, sunt imprescriptibile (prin excepţie de la regulă) sancţiunile penale aplicate pentru:
infracţiunile de genocid, contra umanităţii şi de război indiferent de data săvârşirii;
*î* infracţiunile de omor/omor calificat dacă la data intrării în vigoare a noului Cod penal nu
se împlinise termenul de prescripţie a executări pedepsei;
❖ infracţiunile intenţionate urmate de moartea victimei -> dacă la data intrării în vigoare a
noului Cod penal nu se împlinise termenul de prescripţie a executări pedepsei;
O imprescriptibilitatea sancţiunii penale pentru anumite pedepse, corespunzătoare anumitor
infracţiuni, vizează orice sancţiune penală principală aplicată pentru respectivele infracţiuni, indi
ferent de forma faptei penale (tentată/consumată), indiferent dacă a fost comisă de un infractor
major sau de unul minor/o persoană juridică);
O efecte:
❖ înlătură executarea pedepsei principale şi, odată cu aceasta, a pedepsei accesorii (în cazul în
care aceasta există);
❖ are efect asupra pedepselor complementare aplicate PJ;
O limitele efectelor prescripţiei executării pedepsei:

❖ nu are efect asupra pedepselor complementare aplicate PF majore (dacă este cazul - dacă au
fost dispuse} după expirarea termenului de prescripţie a executării pedepsei se execută
pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi;
❖ nu are efect asupra măsurilor de siguranţă.
Termenele de prescripţie a executării pedepsei pentru per

A rt. 162. T e rm en ele d e p r e s c r i p ţ ie a e x e c u tă r ii p e d e p s e i . (1)
soana fizică sunt:
a) 20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe viaţă sau închisoareamai mare d e 15 ani;
b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;
c) 3 a n i în cazul când pedeapsa este am enda.
(2) Termenele prevăzute în alin. (1) se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.
(3) în cazul revocării sau anulării amânării aplicării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere ori liberării
condiţionate, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare sau anulare a rămas definitivă.
(4) în cazul revocării liberării condiţionate, în condiţiile art. 104 alin. (1), termenul de prescripţie începe să curgă de la data
când hotărârea de revocare a rămas definitivă şi se calculează în raport cu restul de pedeapsă neexecutat.
(5) în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, termenul de prescripţie curge de la data când hotărârea de
înlocuire a rămas definitivă şi se calculează în raport cu durata pedepsei închisorii.
(6) Pedepsele complementare aplicate persoanei fizice şi măsurile de siguranţă nu se prescriu.
(7) Prin p e d e a p s a ce s e e x e c u tă se înţelege pedeapsa stabilită de instanţă, ţinându-se cont de cauzele ulterioare de modi
ficare a acesteia.
A rt. 149. P r e s c r ip ţ ia e x e c u tă r ii p e d e p s e i. (1) Termenul de prescripţie a executării pedepsei amenzii aplicate persoanei
juridice este de 5 ani.
(2) Executarea pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice se prescrie într-un termen de 3 ani, care curge de la
data la care pedeapsa amenzii a fost executată sau considerată ca executată.
(3) Dispoziţiile art. 161, art. 162 alin. (2), art. 163 şi art. 164 se aplică în mod corespunzător.
Măsurile educative neprivative de libertate se prescriu într-un

A r t 132. P r e s c r ip ţ ia e x e c u tă r ii m ă s u r il o r e d u c a t iv e . (1)
termen de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate.
(2) Măsurile educative privative de libertate se prescriu într-un termen egal cu durata măsurii educative luate, dar nu mai
puţin de 2 ani.
(3) Termenele de prescripţie a executării măsurilor educative se întrerup şi se suspendă în condiţiile prevăzute de lege pentru
majori.
(4) în cazul înlocuirii măsurilor educative, executarea se prescrie în raport cu măsura educativă mai grea şi curge de la data
rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus înlocuirea.
O termene pentru PF (infractor major):

❖ 20 ani pedeapsa care urmează a se executa este DET sau î > 15 ani;
❖ 5 anî + durata pedepsei, < 15 ani -> celelalte pedepse cu T;
❖ 3 ani pedeapsa care urmează a se executa este A.
O termene pentru PF (infractor mîndfjf

❖ măsurile educative neprivative dă libertate se prescriu într-un termen de 2 ani de la data
rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate;
❖ măsurile educative privative de libertate se prescriu într-un termen egal cu durata măsurii
educative luate, dar nu mai puţin de 2 ani.
O termene pentru P J:
❖
5 ani -> pedeapsa amenzii;
❖
3 ani pedepsele complementare,
O regula: se socotesc de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare;
O excepţii:
❖ în cazul revocării/anulării AAP/SSS/LC, încep să curgă de la data când hotărârea de revocare
sau anulare a rămas definitivă;
❖ în cazul revocării LC pentru nerespectarea măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impu
se, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas
definitivă şi se calculează în raport cu restul de pedeapsă neexecutat;
❖ în cazul revocării LC pentru săvârşirea unei infracţiuni, termenul de prescripţie începe să
curgă tot de ia data revocării definitive, dar se calculează în raport cu rezultanta;
❖ în cazul înlocuirii pedepsei A cu pedeapsa î, termenul de prescripţie curge de la data când
hotărârea de înlocuire a rămas definitivă şi se calculează în raport cu durata pedepsei!;
❖ în cazul graţierii parţiale, termenul de prescripţie va curge în raport cu perioada din pedeapsă
rămasă neexecutată;
❖ potrivit art. 132 alin. (4) CP, în cazul înlocuirii măsurilor educative, executarea se prescrie în
raport cu măsura educativă mai grea şi curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin
care s-a dispus înlocuirea.
Cursul termenului de prescripţie a executării
A rt. 163. în t r e r u p e r e a c u rs u lu i p r e s c r i p ţ ie i e x e c u tă r ii p e d e p s e i. (1)
pedepsei se întrerupe prin începerea executării pedepsei. Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face
să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii.
(2) Cursul termenului de prescripţie a executării se întrerupe şi prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni.
(3) Cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei amenzii se întrerupe şi prin Înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii
cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
O este legală şi obligatorie;

O produce efecte în personam, spre deosebire de întreruperea cursului termenului prescripţiei
răspunderii penale.
Cauze de întrerupere:
O începerea executării pedepsei -> debutul privării de Libertate efectivă în căzui PF şi plata A/unei
părţi a A şi la PF majoră şi la PJ, respectiv momentul începerii efective a executării măsurii
educative la PF infractor minor (indiferent dacă mai e sau nu minor la data executării);
Cauzele care înlătură sau modifica executarea pedepsei 449
O sustragerea de la executare după începerea executării sancţiunii penale începe să curgă un

nou termen de prescripţie, de la data sustragerii;
O săvârşirea din nou (nu trebuie neapărat să se pronunţe şi condamnarea pentru a se produce
întreruperea) a unei infracţiuni (nu contează data descoperirii/forma de vinovăţie);
O înlocuirea obligaţiei de plată a A cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comu
nităţii;
O reţinerea unei cauze de întrerupere atrage neiuarea în caicul a intervalului de timp scurs anterior
până la data realizării întreruperii;
O poate avea loc întreruperea de mai multe ori (nelimitat-„în cascadă") - în această materie, însă,
legiuitorul nu a mai prevăzut o prescripţie specială, precum în cazul prescripţiei răspunderii
penale;
O după fiecare întrerupere începe să curgă (integral - de la capăt) un nou termen de prescripţie
(acelaşi, dar reluat).
r* Spre d eosebire d e prescripţia răspunderii penale, tn cazul prescripţiei executării pedepsei,

NB nu există prescripţie specială
Art 164. Suspendarea cursului prescripţiei executării pedepsei . (1) Cursul termenului prescripţiei executării pedepsei
este suspendat în cazurile şi condiţiile prevăzute în Codul de procedură penala.
(2) Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
O produce efecte in personam;

O intervalul de timpul în care cursul prescripţiei este suspendat nu va fi luat în considerare la
calcularea termenului de prescripţie;
❖ spre deosebire de întrerupere, după dispariţia cauzei de suspendare, termenul se reia din
punctul în care a rămas la momentul suspendării, fără a se fi pierdut toată perioadă scursă
anterior apariţiei cauzei de suspendare.
O cursul prescripţiei este suspendat, de exemplu111:
❖ în cazurile de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei î sau DEJ;
❖ în cazul exercitării căilor extraordinare de atac, dacă instanţa dispune suspendarea executării
pedepsei.
Exemple: situaţii de suspendare - facultativă: art. 430, art. 441 alin. (1), art. 460 alin. (1),
art. 469 alin. (2) CPP - căi extraordinare de atac;- obligatorie (implicit) art. 589, art. 592 CPP
(amânare/întrerupere executării pedepsei),
111 A se vedea şi i.C.CJ., compi. RIL, Decizia nr. 2/2012, M. Of. rtr. 281 din 27 aprilie 2012.
FIŞA
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ
NR. 27 CONSECINŢELE C O N D A M N Ă R I I
Sediul materiei: a r t . 1 6 5 -1 7 1 C. p e n .
Noţiune - cauze care înlătură pentru viitor, de principiu, interdicţiile, inca parităţile şi
decăderile ce decurg din hotărârea de condamnare.
Nu intervine daca s-au pronunţat soluţii de RAP/AAP care nu au fost: anulate;.-respectiv AA’P '
I revocată, căci nu ar avea obiect [art, 82 alin. (1} şi art. 90 alin, (1) CPU; nu. operează..-pentru
NB infractorii minori, căci aceştia sunt condamnaţi la măsuri educative, care nu generează
¡nterdicţli/decăderl/incapacităţi {nu are obiect în cazul acestora}-" art. 133 CP.
O reabilitarea:
❖ poate fi de drept sau judecătorească;
❖ produce efecte in personam şi numai pentru viitor;
❖ operează cu privire la toate condamnările suferite de o persoană (reabilitarea este indivizi
bilă, aşadar, nu se reabilitează infracţiunea/fîecare infracţiune comisă, ci persoana, pentru
întregul trecut infracţional).
O termenele de reabilitare sunt termene substanţiale de drept penal {calculul se efectuează potrivit
art. 186 CP).
'|-;;«iEĂBIWTAR:E A DeDKEPTu. o
Art. 165. R eabilitarea de drept. Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii la pedeapsa
închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în
decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune.
. j C Noţiune - formă de reabilitare care intervine de drept {automat, ope legis, fără a fi
ţ C p ,f necesară pronunţarea/consta tarea sa), în cazul îndeplin irii anumitor condi ţii, pentru
vC - " condamnări de o gravitate redusă.
O pentru PF, intervine în cazul condamnării:

❖ la pedeapsa A;
♦ > la pedeapsa î < 2 ani {dispusă cu executare efectivă);
❖ la pedeapsa î a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere (indiferent de pedeapsa î
stabilită în concret) (poate fi î de maximum 3 ani, inclusîv);
❖ inclusiv printr-o hotărâre pronunţată de o instanţă străină, recunoscută în România.
Cauzele care înlătură consecinţele condamnării 451
O condiţie:
❖ în decurs de 3 ani de la data executării/considerării ca executată a pedepsei principale, con-
damnatul nu a săvârşit o altă infracţiune pentru neîntrunirea acestei condiţii nu este
neapărat necesară pronunţarea unei condamnări definitive, ceea ce contează este săvârşirea
unei noi infracţiuni în termen;
Există unele discuţii în cazul consumării în termenul de reabilitare, dar epuizării după. j
împlinirea acestuia, a unei infracţiuni continue, continuate sau de obicei; deşi, d e regulă,
a ceste fapte penale se so co tesc săvârşite ia data consumării, m enţinerea acestei safuţiMriri
r ipoteza dată ar cond u ce la reabilitarea de drept a fostului co n d a m n ai, deşi a d e b u ta t o
NB nouă activitate infracţională în cursul term enului d e reabilitare, ceea ce ar fi Ilogic; o parte
a doctrinei apreciază câ, în acest caz, data săvârşirii acestor categorii de infracţiuni trebuie
apreciată a fi, prin d ero g are de <a regulă, m om en tul consumării, iar nu acela a! epuizării.
O termenul de reabilitare de drept - termen fix, de 3 ani (indiferent de specia pedepsei principale
executate/considerate ca executate sau de durata acesteia ori de numărul consecutiv de
pedepse executate/considerate ca executate de fostul condamnat, atât timp cât aceasta/fiecare
dintre acestea întrunesc condiţiile reabilitării de drept);
O în cazul dispunerii SSS, termenul de reabilitare curge de la data împlinirii TS, fără a fi intervenit
anularea/revocarea (acela este momentul la care se apreciază pedeapsa principală ca fiind
executată);
O dacă s-a dispus RAP (nu există interdicţie, incapacitate, decădere), nu operează reabilitarea de
drept (deşi efectele sunt similare), pentru că nu putem vorbi de o hotărâre de condamnare la o
pedeapsă;
O dacă s-a dispus AAP şi nu s-a dispus revocarea/anularea, nu operează reabilitarea de drept,
pentru că nu putem vorbi de o hotărâre de condamnare la o pedeapsă;
O în cazul unor condamnări succesive, este necesar ca pentru toate infracţiunile/pedepsele exe
cutate (sau considerate ca executate) să fie incidenţă reabilitarea de drept şi ca nicio infracţiune
să nu fi fost săvârşită în cadrul termenului de reabilitare de drept pentru condamnarea ante
rioară. în caz de condamnări succesive, termenul de reabilitare a fostului condamnat care nu a
fost anterior reabilitat pentru infracţiunile precedente va începe/reîncepe să curgă de la mo
mentul executării/considerării ca executată a ultimei pedepse principale;
Cu privire Sa acest aspect existâ/pot exista discuţii; intr-o opinie, dacă în term enul unei
reabilitări de drept se co m ite o nouă infracţiune = term enul se întrerupe, apoi, pentru
infracţiunea astfel comisă se aplică tot o pedeapsă care atrage incidenţa unei reabilitări de
v* drept, d e la data executării/considerării ca ex ecu ta tă a acesteia din urmă, în ce p e să curgă
NB un nou termen de reabilitare de drept; într-o altă opinie se invocă n ecesita tea respectării
condiţiilor reabilitării de drept pe durata cum ulată a tuturor momentelor în care a curs
acest termen, prin urmare, în ipoteza anterioară, se propune ca reabilitarea care va fi
potenţial incidenţa după execu tarea/consid erarea ca execu ta tă a ultimei p e d e p s e sa fie
una jud ecă torea scă, chiar daca flecare dintre p e d e p s e le anterior executate,;'înăpartepartio
gen era t incidenţa unei reabilitări de drept.
O dacă pentru unele condamnări este incidenţă reabilitarea de drept iar pentru altele reabilitarea
judecătorească, va putea opera numai reabilitarea judecătorească (termenul va curge de la data
executării/considerării ca executată a ultimei pedepse, chiar dacă privită individual, aceasta ar fi
atras o reabilitare de drept).
O pentru PJ, intervine numai reabilitarea de drept:
❖ în termen de 3 ani dacă
❖ de la data la care pedeapsa amenzii şi pedeapsa complementară (diferenţă faţă de situaţia
PF) au fost executate sau considerate ca executate
❖ PJ în cauză nu a comis o nouă infracţiune.
H, REftblufARE A JUDECĂTOREASCĂ
A rt. 166. R e a b i l i t a r e a j u d e c ă t o r e a s c ă . (1) C on dam n atu l p oate f i reabilitat, la cerere, de instanţă, d u p ă Îm plinirea urm ă
toarelor term ene:
a) 4 ani, în cazu l con dam n ării la pedeapsa închisorii m ai m are de 2 ani, dar care nu d epăşeşte 5 ani;
b) 5 ani, în cazul con dam n ării la p edeapsa în chisorii m ai m are de 5 ani, d ar care nu depăşeşte 10 ani; '
c) 7 ani, în cazul con dam n ării la pedeapsa în chisorii m ai m are de 10 an i sau în cazul pedepsei deten ţiu n ii p e viaţă, com utată
sau în locu ită cu pedeapsa în chisorii;
d) 10 ani, în cazul con dam n ării la pedeapsa d eten ţiu n ii p e viaţă, con siderată ex ecu tată ca urm are a graţierii, a îm plinirii
term enului de p rescripţie a execu tării pedepsei sau a liberării condiţionate.
(2) C ondam n atu l decedat pân ă la îm plin irea term enului d e reabilitare poate f i reabilitat dacă instanţa, evalu ân d com portarea
con dam n atu lu i p â n ă la deces, apreciază că m erită acest beneficiu,
Noţiune - formă de reabilitare care se acordă de către Instanţă, la cererea con

damnatului, în cazul îndeplinirii anumitor condiţii şi după împlinirea anumitor
termene.
O termene:
❖ 4 ani în cazul condamnării la pedeapsa î > 2 ani (cu executare efectivă) şi < 5 ani;
■ 1; -Gacăt p e d e a p sa -e ste de pânăda 'B ani inclusivpdar cu SSEf, funcţîoi'iează'reaibiiităreaide'-'

drept,
2. Sunt vizate p e d ep sele co ncrete aplicate - individualizate de instanţă; sunt avute în
v e d ere p e d ep sele pronunţate prin hotărârea definitivă de condam nare, iar nu perioadele
* efectiv executate/considerate ca ex ecu ta te sau p e d ep sele m odificate prin graţiere (de
NH
exem plu: dacă o persoană a fo st cond am n ată ia 3 ani închisoare, dar i s-a d edu s 1 an şi 6
luni, perioadă de arest preventiv, execu tând apoi restul de 1 an şi 6 luni, reabilitarea
incidenţă va fi cea jud ecă torea scă, raportat ia p ed eapsa pronunţată - 3 ani, iar nu a ceea de
drept, raportat ia restul pe care ha m ai avut de ex ecu ta t condam natul după corn pută rea
măsurii präventive privative de libertate; în căzui unei p e d e p s e similare, pentru care

condamnatul a beneficiat de o graţiere parţială cu 50%, de a se m e n e a , reabilitarea va fi
jud ecă torea sca, raportat la p ed ea p sa stabilită de 3 ani, iar nu cea de drept, raportat doar Iad
partea negraţiată din a ceasta - 1 an si 6 luni),
❖5 ani -> în cazul condamnării ia pedeapsa î > 5 ani şi < 10 ani;

❖7 ani în cazul condamnării la pedeapsa:
• î > 10 ani;
• DET, comutată sau înlocuită cu pedeapsa L
❖ 10 ani în cazul condamnării la pedeapsa DET, considerată executată ca urmare:
• a graţierii;
• a împlinirii termenuiui de prescripţie a executării pedepsei;
• a LC {a împlinirii termenului de supraveghere de 10 ani existent în caz de LC din această
pedeapsă, fără anularea sau revocarea LC).
O tipuri/forme de reabilitare judecătorească:
❖ reabilitarea unei persoane în viaţă (regula);
❖ reabilitarea unei persoane decedate (situaţie de excepţie).
O titulari ai dreptului de a solicita/cere reabilitarea judecătorească:
❖ fostul condamnat (exclusiv acesta, dacă este încă în viaţă), personal sau prin mandat special;
❖ soţul sau rudele apropiate ale fostului condamnat decedat (care pot şi continua procedura de
reabilitare pornită de fostul condamnat anterior decesului) [art. 530 alin. (1) CPP].
A r t 167, C a lc u lu l te rm e n u lu i d e r e a b il it a r e , (1) T erm enele p rev ăzu te în art. 165 şi a r t 166 se socotesc de la data cân d a
luat sfârşit execu tarea pedepsei prin cipale sau de la data când aceasta s-a prescris.
(2) Pentru cei con dam n aţi la pedeapsa am en zii, term enul cu rge din m om en tu l în care am en da a fo s t achitată in tegral sau
executarea ei s-a stins în orice alt mod.
(3) în caz de graţiere totală sau de g raţiere a restu lu i de pedeapsă, term enul cu rge de la data actu lu i d e graţiere, dacă la acea
dată hotărârea d e con dam n are era defin itivă, sau de la data răm ân erii defin itive a hotărârii de con dam nare, dacă actu l de
graţiere se referă la infracţiu n i în curs de ju decată.
(4) în caz de su spen dare sub su praveghere a ex ecu tării pedepsei, term enul cu rg e d e la data îm plin irii term en u iu i de su p rav e
ghere.
(5) în cazu l con dam n ărilor succesive, term enul de reabilitare se calcu lează în raport cu pedeapsa cea m ai g rea şi curge de la
data execu tării u ltim ei pedepse.
O atât în cazul reabilitării de drept, cât şi în cazul reabilitării judecătoreşti, termenul curge de la:
❖ data punerii efective în libertate (pentru î executată integrai în detenţie);
❖ data actului de graţiere postcondamnatorie, pentru graţiere totală/a restului de pedeapsă
dacă există graţiere parţială, astfel încât după aplicarea dispoziţiei de graţiere, rămâne de
executat o parte din pedeapsă, termenul de reabilitare curge de la data executării înte-
graie/considerării ca executate a pedepsei (restului de pedeapsă);
❖
data r a m ă r t e H i definitive a hotărârii de d d r t d a m n a r e , în căzui g r a ţ i e r i i a n t e c o n d a m n a t o r i i ,
dacă nu mai rămâne nimic de executat ţfie graţiere totala, fie graţiere parţială, dacă aceasta,
cumulată cu operaţiunea de deducere din restul rămas de executat a pedepsei nigraţlate, a
eventualelor măsuri preventive privative de libertate, conduce la lipsa vreunul rf§t de
pedeapsă rămas de executat de către condamnat);
❖ data împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei;
❖ data împlinirii TS al SSS poate interveni numai reabilitarea de drept {dacă nu avut ioc
anularea/revocarea SSEP);
❖ data împlinirii TS al LC {dacă nu a avut loc anularea/revocarea LC), iar nu data rămânerii
definitive a hotărârii prin care s-a dispus LC;
❖ data la care A a fost executată integral orî executarea s-a stins în orice alt mod -> poate
interveni numai reabilitarea de drept,
O pe durata termenului de reabilitare nu se execută pedepsele accesorii, pedeapsa principală fiind
executată sau considerată ca executată (aşadar, şi eventuala pedeapsă accesorie, dacă a existat,
a fost executată sau considerată ca executată), dar se execută pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării unor drepturi (aceasta poate fi dispusă alături de pedeapsa principală cu A
sauî);
; înV:acest din urmă caz, daca î a fost dispusa cu executare',-■pedeapsamompiementarăţă;

j/inte facerii exercitării unor drepturi se execută după ■ ■ executarea'sau/cohsiderareafca;
executată a pedepsei principale - art. 68 alin, (1) Ht. c) CP, aşadar, debutează executarea sa
r odată cu momentul de Sa care va începe sa curgă termen uf. dereabsîitarec’dacă se
NB împlineşte termenul de re abi istare, şi toate cond Îţi île pentru a opera aceasta, iar durata
■ ■ .■ pedepsei;, complementare în . discuţie, este..superioară-, ■ duratei itermenulutfde;; reabilitare/
/aiti-nci;:ca\''-efectraI-Umnclenţei reabilitării, va înceta;silexecutareai,pedepsei, complementare: a:
interzîcerif exercîfăfjiiuporidrepturrfpentru PF; m:âjQrăJ>înainte'de;ajungerea:sa;1a:termeni
O pe durata termenului se execută măsurile de siguranţă.
Term enul de reabilitare ju d ecă torea scă se s o c o t e ş t e întră p o rt d e p ed eapsa cea mai greaxe.o
intră în co m p o n en ţa ped epsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic
(I.CCT, Completul FUL, dec, nr, 3/2009, M. Of, nr, 3S3 din 10 iunie 2009).
r Prin urmare, term enul de reabilitare în caz de sancţiune rezultantă a unei pluralităţi de
NB infracţiuni nu se calculează raportat la p ed ea psa principală rezultantă, ci e s te indicat de
p ed ea psa individual stabilită cea mai grea/severă dintre cele dispuse pentru fiecare dintre
infracţiunile comise, în parte (astfel, dacă există un spor în co m p o n en ţa pedepsei
rezultante, acesta nu va influenta durata term enului de reabilitare sau tipul acesteia^ ■
A rt. 168. C o n d iţ iile r e a b i l i t ă r i i j u d e c ă t o r e ş t i . C ererea de reabilitare ju decătoreasca se adm ite dacă cel con dam n at întru
neşte u rm ătoarele condiţii:
a) nu a săvârşit o a ltă in fracţiu n e în intervalu l d e timp prevăzu t în art. 166;
b) a achitat integral cheltu ielile de ju d eca tă şi şi-a în deplin it obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de con dam n are, afară de
cazid când acesta dovedeşte că nu a avu t p osibilitatea să le în deplin ească sau când partea civilă a ren u n ţat la d esp ă g u b iri
O admiterea este obligatorie pentru instanţă, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege
(opinie majoritară, în pofida dificultăţilor atrase de formularea neunitară a legii - art. 166 CP ~
formulare de tip facultativ, art. 168 CP = formulare imperativă);
Condiţii pentru reabilitarea judecătorească:
O s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească;
O condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune în termenul de reabilitare judecătorească;
❖ pentru a nu se considera îndeplinită această condiţie, trebuie ca, eventual, fapta comisă în
termen să fie infracţiune (din punct de vedere penat, atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv
tipică, antîjuridică, imputabilă subiectului său activ);
❖ nu contează natura, gravitatea, forma de vinovăţie a infracţiunii comise sau modalitatea de
individualizare a răspunderii penale pentru aceasta;
❖ există infracţiune şi când este incidenţă o cauză care înlătură răspunderea penală (împă
carea, retragerea plângerii prealabile în cazul infracţiunilor pentru care sunt reglementate şi
admise aceste instituţii), pentru că fapta rămâne infracţiune, iar legiuitorul nu cere ca pentru
infracţiunea nouă să existe neapărat o soluţie de condamnare („unde legea nu distinge, nu
trebuie să o facă nici interpretul").
O au fost achitate integral:
❖ cheltuielile de judecată;
❖ obligaţiile civile; în caz de obligaţie solidară, instanţa căreia i se solicită pronunţarea
reabilitării va fixa suma ce trebuie achitată individual de către fostul condamnat sau urmaşii
acestuia [art. 534 alin. (3) CPP];
• excepţii:
-
condamnatul nu a avut posibilitatea să le îndeplinească (de pildă, se poate discuta
dacă intră în sfera obligaţiilor civile şi cete morale, care uneori nu sunt „achitate", ci
aduse ia îndeplinire în cine ştie ce modalităţi specifice impuse de instanţă sau
disponibile prin natura lucrurilor!);
- partea civilă a renunţat explicit şi voluntar la despăgubiri.
O instanţa poate acorda (facultativ) un termen de maximum 6 luni (nu e fix, e variabil, dar nu poate
depăşi 6 Suni) pentru plata totală/parţială a obligaţiilor civile (art. 534 CPP).
O în cazul reabilitării judecătoreşti a persoanei decedate, nu se aplică regulile obişnuite ale
reabilitării judecătoreşti, ci, potrivit art. 166 alin. (2) CP, instanţa se va pronunţa chiar dacă
termenul de reabilitare nu s-a împlinit (dacă decesul fostului condamnat a intervenit anterior
datei de împlinire a acestui termen), prin evaluarea (generică) a conduitei manifestate de acesta
până la deces, dacă va aprecia că fostul condamnat decedat merită beneficiul reabilitării în
lumina acestei conduite.
456 Drept penal, Partea generala
1. în opinie majoritară, îndeplinirea condiţiilor dă dreptul ia reabilitare instanţa nu poate'

aprecia că a ceasta nu es te oportună, ca în cazul liberării condiţionate sau al reabilitării;
decedatului instanţa este obligată să co n sta te că a intervenit reabilitarea.
2. Orice persoană condam nată are, ca regulă, dreptul d e a fi reabilitată (cu excepţia celor
care au fo st traşi ia răspundere penală ca infractori minori, pentru că în cazul lor reabi
litarea nu are obiect); prin excepţie, infractorul co n d a m n a t căruia pedeapsa i se consideră;
NB
ca execu tată prin efectul prescripţiei executării pedepsei, daca s-a sustras de la executare!
{termenul d e prescripţie a executării s-a împlinit din m otive ce îi pot fi Imputate) are
interdicţie de form ulare a cererii de reabilitare ju d ecă to rea sc ă (tozyşi, dacă pedeapsa
prescrisă este una care ar atrage incidenţa reabilitării de drept, atunci nu există interdicţie
de reabilitare) [ a r t 532 alin. (3) CPPj.
Art. 169. Efectele reabilitării de drept sau judecătoreşti. (1) Reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile,
precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare.
(2) Reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia din care condamnatul a fost scos în urma condamnării
ori de redare a gradului militar pierdut.
(3) Reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă.
O ca regulă, încetează pentru viitor consecinţele juridice penale (sau decurgând din cele penale) ale
unei condamnări {interdicţii/incapacităţi/decăderi);
O nu se va reţine recidiva în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni (acest efect este determinat şi de
simpla împlinire a termenului de reabilitare, chiar dacă aceasta nu a operat efectiv (art. 41 CP);
practic, în această formă, legiuitorul a consacrat recidiva temporară, iar nu pe aceea perpetuă;
O reabilitarea NU reprezintă o instituţie care să genereze o restitutio in integram, o repunere
completă, deplină şi retroactivă a fostului condamnat în situaţia juridică şi socială (profesională
etc.) anterioară comiterii infracţiunii şi angajării răspunderii sale penale;
O limitele efectelor reabilitării:
❖ reintegrare în funcţia din care condamnatul a fost scos în urma condamnării;
❖ redare a gradului militar pierdut.
O nu produce efecte asupra măsurilor de siguranţă.
Art. 170, Reînnoirea cererii de reabilitare judecătorească. (1) în caz de respingere a cererii de reabilitare, nu $e p o a te
introduce o nouă cerere decât după un termen de un an, care se socoteşte de la data respingerii cererii prin hotărâre
definitivă,
(2) Condiţiile prevăzute în art. 168 trebuie sa fie îndeplinite şi pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere.
(3) Cererea respinsă ca urmare a neîndepîinirii unor condiţii de formă poate fi reînnoită potrivit Codului de procedură
penală.
Cauzele care înlătura consecinţele condamnării 457
O priveşte doar reabilitarea judecătorească, cea de drept neimpiicând o cerere {aceasta poate fi
constatată, fără ca efectele sale să fie condiţionate de această constatare;
O se impune trecerea unui an de ia o eventuală respingere anterioară pe motive de fond
{netemeinicie) [există şi motive de formă de respingere a cererii de reabilitare (art. 530 şi art. 532
CPP)] până la formularea unei noi cereri de reînnoire; condiţiile reabilitării trebuie să fie întrunite
atât în perioada termenului scurs anterior cererii de reabilitare iniţial respinse, cât şi pe durata
termenului de minimum 1 an care trebuie să treacă până la formuiarea unei eventuale noi cereri
de reabilitare;
O prin excepţie de la obligativitatea trecerii unui termen de minim 1 an până la formularea unei noi
cereri de reabilitare după respingerea celei anterioare, dacă motivui acelei respingeri iniţiale a
fost neîntrunirea condiţiei trecerii termenului minim de reabilitare, cererea poate fi reintrodusă
oricând imediat ce termenul în cauză este depăşit; în cazul respingerii cererii de reabilitare iniţial
formulate pe motive de formă, cererea poate fi reintrodusă oricând, fără a se impune
respectarea vreunui nou termen [art. 532 alin. (2) CPP].
Art 171. Anularea reabilităm . Reabilitarea judecătorească va fi anulată când, după acordarea ei, s-a descoperit că cel
reabilitat mai săvârşise o infracţiune care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus la respingerea cererii de reabilitare.
O se aplică exclusiv reabilitării judecătoreşti (aşadar, vizează numai unele ipoteze de reabilitare a
PF, niciodată a PJ);
O anularea are ioc dacă se descoperă că cel reabilitat mai săvârşise o infracţiune care, dacă ar fi fost
cunoscută, ar fi condus la respingerea cererii de reabilitare;
O se dispune de instanţa care are competenta să soluţioneze cererea de reabilitare judecăto-
rească/care a acordat reabilitarea judecătorească (art. 529 CPP), fie din oficiu, fie la cererea
procurorului (art. 526 CPP);
O nu există revocarea reabilitării (după reabilitare, nu există un termen de supraveghere în cadrul
căruia o conduită neconformă a reabilitatului să poată conduce la revocare}.
FIŞA
Î n ţelesu l u n o r ter m en i s a u
NR. 28 EXPRESII ÎN LEGEA PENALĂ

A rt 172. D ispoziţii generale. Ori de câte ori legea penală foloseşte un term.en sau o expresie dintre cele arătate in prezentul
titlu, înţelesul acesteia este cel prevăzut în articolele următoare, afară de cazul când legea penală dispune altfel.
O potrivit Legii nr. 286/2009 privind Codul Penai (art. 236 din Legea nr. 187/2012), dispoziţiile
generale ale acestuia (inclusiv normele inserate în titlul final al Părţii generale) îşi produc efecte şi
asupra dispoziţiilor penale cuprinse în legi speciale, sub rezerva derogărîior exprese;
O în temeiul autonomiei conceptuale a dreptului penal (formă de manifestare a caracterului
autonom al acestei ramuri de drept), unele cuvinte/expresii/noţiuni/sintagme ori unii termeni
poartă o semnificaţie/sferă de cuprindere ori au un sens aparte în materia juridico-penală, faţă
de noţiunile similare întrebuinţate în alte ramuri de drept (chiar dacă termenii ar fi originari
domeniului extra-penal) - de exemplu, „membru de familie'' în sferă penală (art. 177 CP) nu
implică neapărat aceeaşi sferă de persoane ca în domenii extrapenale (art. 5 din Legea
nr. 217/2013 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice indică şi fostul soţ ca fiind
avut în vedere de semnificaţia extrapenală a termenului); „funcţionar public" (art. 175 CP) este o
noţiune independentă de sfera persoanelor care exercită o funcţie publică potrivit legislaţiei
specifice dreptului administrativ etc. Ca regulă generată, atunci când un termen sau o noţiune
este întrebuinţată fără a i se conferi expres (sau implicit, din contextul reglementării) o semni
ficaţie aparte în materie penală, de principiu, aceasta trebuie interpretată în sensul pe care îl are
în vorbirea curentă/obişnuită sau în care este definit expres în ramura de drept originară pentru
sintagma/noţiunea respectivă.
A rt 173. Legea penală. Prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe
de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege.
O înţelesul noţiunii de „lege penală", ce fixează sfera izvoarelor formale (normative) depîine/pro-
priu-zise ale dreptului penai, a fost pus în acord cu reglementările constituţionale în vigoare:
❖ include legea organică [art. 73 aiin. (3) lît. h) şi i) Constituţie] şi ordonanţa de urgenţă a
Guvernului [art. 115 alin. (5) Constituţie], precum şi
❖ actele adoptate anterior actualei Constituţii, dacă mai sunt încă în vigoare şi cuprind dispo
ziţii de drept penai ce nu au fost abrogate - expres sau implicit, prin incompatibilitate cu
normativul actual (legi, decrete ale fostului Consiliu de Stat, Decrete-iegi etc.).
A rt 174. Săvârşirea unei infracţiuni. Prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege
săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi parti
ciparea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.
înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală 459
Art 175. Funcţionar public. (1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau
temporar; cu sau fără o remuneraţie:
a) exercită atribuţii şi responsabilităţi stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, exe
cutive sau judecătoreşti;
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei
persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes
public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii aces tora cu privire
la Îndeplinirea respectivului serviciu public.
O executorul judecătoresc are calitatea de funcţionar public în înţelesul legii penale, putând fi astfel
subiect activ ai infracţiunii de neglijenţă în serviciu (art. 298 C. pen.};
O expertul din cadrul unui birou local de expertize tehnice, desemnat să efectueze expertize în
cauze juridice şi retribuit sub forma onorariului prin biroul de expertize are calitatea de funcţio
nar, putând fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită;
O lichidatorul judiciar ai unei societăţii comerciale, numit prin hotărâre judecătorească, are calita
tea de funcţionar şi poate fi subiect activ ai infracţiunii de luare de mită.
I Dezlegarea unor chestiuni d e drept;

prin Decizia nr. 20/2014, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „expertul tehnic
| judiciar es te funcţionar public în conform itate cu dispoziţiile art. 1 7 5 alin. (2) teza întâi din
Codul penal".
- prin Decizia nr. 25/2014, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că: „m edicul angajat
cu contract d e muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public d e să n ăta te are
calitatea d e funcţionar public în accepţiu nea dispoziţiilor art. 1 7 5 alin. ii) iit. b) teza a iha
din Codul penal".
- prin Decizia nr, 19/2015, înalta Curte de Casaţie şl Justiţie 3 stabilit ca: „medicului angajat
cu contract de munca într-o unitate spitalicească dm sistemul public de săn ătate, care are
r i calitatea de funcţionar pubiic, m accepţiu nea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) iit, b) te za a H-a
|\3 din Codul penal, de a primi plăţi suplim entare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 .
alin, (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 45/2003, ou constituie o exercitare a unui
drept recunoscut de lege având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) te za I din
Codul penai".
- prin Decizia nr. 8/2017, înalta Curte de Casaţie şi justiţie a stabilit că: „profesorul din ■
învăţământul preuniversitar de stat are calitatea de funcţionar public în a ccepţiu n ea
dispoziţiilor art, 1 7 5 alin. (1) fit. b jteza a :i-a din Codul p e n a l i
- prin Decizia nr. 18/2017, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit câ: „în sensul legii
penale, funcţionarul bancar, angajat ai unei societăţi bancare cu capital integral privat,
autorizată şi abată sub su pra veg h erea Bănci» Naţionale a României, es te fun cţionar pubiic,
în a ccepţiunea dispoziţiilor art. 1 7 5 alin, (2) din Codul penal"
- prin Decizia nr. 13/2020, înalta Curte de Casaţie şi justiţie a stabilit că: „întreprinzătorul
titular al unei întreprinderi individuale nu are, în sensul dispoziţiilor 308 alin. (1) din Codul
pena/ calitate a de persoană care exercită perm an en t ori tem porar, cu sau fără o
rem uneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la
art, 1 7 5 alin, (2) din Codul penal, în raporturile cu întreprinderea individuală. în cazul în
care întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale exercită un serviciu de interes
public care e s te supus controlului ori supravegherii autorităţilor publice cu privire la
îndeplinirea respectivului serviciu public, acesta are calitatea d e funcţionar public în
a ccepţiunea dispoziţiilor art. 1 7 5 alin. (2) dsn Codul penal".
Art. 176. Public. Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane
juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.
O textul face referire expresă la trei tipuri de entităţi:

*> autorităţile publice113;
❖ instituţiile publice;
❖ alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică;
❖ nu intră în această categorie societăţile comerciale, acestea fiind persoane juridice de drept
privat [de exemplu: falsificarea de borderouri de achiziţie şi de facturi fiscale, de către admi
nistratorul unei societăţi comerciale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii defais
în înscrisuri sub semnătură privată, iar nu ale infracţiunilor de fals material în înscrisuri
oficiale şi uz defais);
• în această categorie s-ar putea integra persoane juridice de drept privat, în măsura în
care în sarcina acestora s-ar conferi, în concret, administrarea sau exploatarea unor
bunuri aparţinând proprietăţii publice.
Art. 177. Membru de fam ilie. (1) Prin membru de fam ilie se înţelege:
a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel
de rude;
b) soţul;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc.
(2) Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) Ut a), se aplică, în caz de
adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti.
O noţiunea de „membru de familie" absoarbe integral în conţinutul său:

❖ noţiunea de rude apropiate121, aşa cum era aceasta definită în CP anterior;
MA se vedea şi art. 240 Legea nr. 187/2012: „în aplicarea dispoziţiilor art. 135 din Codul penai, prin autorităţi publice se
înţelege autorităţile prevăzute în mod expres în titlul III, precum şi la art. 140 şi 142 din Constituţia României, republicată".
!2] Art. 530 CPP se referă încă la „rude apropiate" în materia titularilor cererii de reabilitare judecătorească.
• în cazul ascendenţilor şi descendenţilor, fraţilor şi surorilor, copiilor acestora, precum şi

persoanelor devenite prin adopţie rude, legiuitorul a renunţat la condiţia verificării
caracterului efectiv a! comuniunii de trai.
în doctrină au fost purtate discuţii cu privire la sfera de cuprinderea, sintagmei; opinia

majoritară, extensivă, consideră că sunt in d u se rudele colaterale până ia gradul al IV-iea
inclusiv (verii primari), iar opinia minoritara, restrictivă, es te în sensul că sunt incluse doar
NB rudelecolaterale pana ia gradul al HMea inclusiv (nepoţii de frafe/sorii faţă de unchi/mătuşi,

cu excluderea verilor primari}; în privinţa gradului de rudenie pe linie'directă (ascendenţi şi
descendenţi) nu exista limitare legală de grad, doar limitări naturale.
❖ şi persoane care au stabilit legături asemănătoare acelora dintre soţi (concubinii) sau dintre
părinţi şi copii, sub condiţia convieţuirii constante, stabile a traiului în comun.
Art. 178. Informaţii secrete de stat şi înscrisuri oficiale. (1) Inform aţii secrete de stat sunt informaţiile clasificate
astfel, potrivit legii.
(2) înscris oficial este orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ori de la
persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) sau care aparţine unor asemenea persoane.
O constituie „informaţii secrete de stat", în sensul legii penale, numai informaţiile clasificate ca
„secret de stat", în conformitate cu Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.
Ari. 179. Arme. (1) Arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispoziţii legale.
(2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac.
O potrivit alin. (1), armele sunt instrumente, dispozitive sau piese declarate astfel, prin dispoziţii
legale, respectiv prin Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor;
O potrivit alin. (2), celelalte instrumente, lucruri, obiecte care sunt asimilate armelor trebuie să
îndeplinească cumulativ două condiţii:
❖ să fie de natură a putea fi folosite ca arme (să prezinte aptitudine de întrebuinţare cu acest
rot/ofensivă);
*> să fi fost efectiv întrebuinţate, pe caz concret, pentru atac (ofensiv, nu şi defensiv!}.
Art. 180. Instrument de plată electronică. Prin instrument de plată electronică se înţelege un instrument care permite
titularului să efectueze retrageri de numerar, încărcarea şi descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum şi
transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de către instituţii financiare.
3 acest text normativ preia şi ia nivelul domeniului penal semnificaţia expresiei de „instrument de
plată electronică", utilizată de legislaţia de specialitate în domeniu.
Art 181. Sistem informatic şi date informatice. (1) Prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de
dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a
datelor, cu ajutorul unui program informatic.
(2) Prin date inform atice se înţelege orice reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte intr-o formă care poate fi
prelucrată printr-un sistem informatic.
O acest text normativ preia dispoziţii legaie inserate anterior în cuprinsul unei legi special® (Legea
nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei),
Art. 182, Exploatarea unei persoane. Prin exploatarea unei persoane se înţelege:
a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat;
b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;
c) obligarea la practicarea prostituţiei la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice
sau la alte forme de exploatare sexuală;
d) obligarea la practicarea cerşetoriei;
e) prelevarea, de organe, ţesuturi sau celule de origine umana, în mod ilegal
A rt 183. Consecinţe deosebit de grave. Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de
2.000.000 lei.
:-IRe'curs; în inf eresul iegie prin 'Decizia; nr; 14/1006/ înalta'-Curte ele;Casaţie şi îustîţîe a stabiLt
r că/.ţ/în/căzuî/i-nfracţiunii continuate/:caracterui::d e c o n s e c in ţ e - 'd e o s e b it d e :gravel s e d e t e r -

■ ■ rnînă:;prin;'totalîzafea p agu belo r/m 'atenăÎelcău zăfeîtu tu ror/perso ăn eiG r:fizice'saeprid ice,
NB ■ 'prin t o a t e acţiunile sau inacţiunile ce realizează elementul materia! a! laturii obiective a
■ Infracţiunii",
D e zlega rea unor chestiuni d e drept: potrivit Deciziei nr. 12/2015, In ai ta/Curte de Casaţ Ie ş 1
Justiţie a stabilit că, „în interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. { l i din Codul-penal/jn/cazu
ped ep selo r definitive pentru infracţiuni care au produs consecinţe d eosebit de grave
r .potrivit Codului penai anterior, d eterm inarea maximului sp ecîaîprevazut.d pfegeam G uă/se'
NB 'realizează, chiar dacă valoarea prejudiciului e s te inferioară ;pragului: valoric' prevăzut/de.
art. 183 din Codul penal, prin raportare la varianta agravată a Infracţiunilor (imitativ
e n u m e r a te în art. 309 din Codul penal".
Art. 184. Faptă săvârşită în public. Fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisa:
a) Intr-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio
persoană;
b) în orice alt loc accesibil publicului, daca sunt de faţă două sau mai multe persoane;
c) într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de
două sau mai multe persoane;
d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de
familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante.
O de exemplu: strada dintr-o localitate, fiind în permanenţă accesibilă publicului, este ioc public
(asemănător şi parcul); o instituţie publică (primărie, şcoală, sediu al unei instanţe, muzeu etc.)
nu reprezintă loc public decât dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane, căci nu este un ioc
care, prin natura sau destinaţia sa, este întotdeauna accesibil publicului.
Ca regulă, parcul fără regim de vizitare oficial şi ore în care este închis (de exem plu, parcul
unui castel care reprezintă obiectiv turistic asociat unui muzeu, dar e s te formai închis în
afara orelor de vizitare ale muzeului) sau un cimitir cu program de acces nu vor reprezen ta
loc public d ecât în măsura în care sunt preze n te doua sau mal multe persoane (cazurile
particulare trebuie nu anţate şi analizate individual, In concret).
A rt 185 Timp de război. Prin timp de război se înţelege durata stării de mobilizare a forţelor armate sau durata stării de
război
O noţiunea de „timp de război" este utilizată în cuprinsul unor norme de incriminare:

❖ fie ca element constitutiv al conţinutului tip al infracţiunii;
❖ fie ca element circumstanţial agravant.
A rt 186 Calculul timpului. (1) La calcularea timpului ziua se socoteşte de 24 de ore, săptămâna de 7 zile, iar anul de 1.2
luni. Luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă.
(2) Daca limita de pedeapsă este exprimată într-un termen pe luni care nu este divizibil cu fracţia de majorare sau reducere ce
ar urma să se aplice, fracţia se va aplica asupra termenului transformat în zile, după care durata obţinută se transformă în
luni. în acest caz, luna se socoteşte de 30 de zile şi se iau în calcul doar zilele întregi rezultate din aplicarea fracţiei.
(3) în cazul limitelor de pedeapsă exprimate în ani se aplica în mod corespunzător dispoziţiile alin, (2), transformarea
făcându-se între ani şi luni,
O ia calcularea timpului în materie de drept penal substanţial (material), ziua se socoteşte de 24 de

ore (şi se apreciază începută/finalizată la ora 00:00 - miezul nopţii între o dată calendaristică şi o
altă dată calendaristică) şi săptămâna de 7 zile, iar anul de 12 luni;
Flecare domeniu normativ poate avea propriile reguli m m aterie de calculare a timpu.iijî!..;
Există 3 sisteme majore d e calcul a timpului; sistemul „pa zile pline" se ia în calcul atât j
prima, cât şi ultima zi a unui term en ; sistemul „p e zile hbere" = nu se ia în caicul nici prima,
nici ultima zi a unus term en ; sistemul „mixt" ■- se ia în calcul doar prima sau ultima zbasuoui.:;
term en , nu şi cealaltă extrem ă, în funcţie de sistemul ado ptat în diverse situaţii de
legiuitor, unul şi acelaşi te r m e n (de pildă, de 7 zile, p o ate fi mai scurt sau mal îndelungat,
după caz; astfel, p o ate a vea 7 zile în sistemul pe zile pline, 3 în sistemul pe zile libere şi 8 în
NB sistemul mixt). în unele cazuri, atunci când ultima zi 3 unul term en es te situata în cursul
unei zile libere (sfârşit de săptăm ână sau zi liberă pnn lege), e s te posibil a se aplica regula
potrivit căreia term enul respectiv se prelungeşte până la sfârşitul primei zile lucrătoare
consecutive. Adeseori, în acest dom eniu, există nu m eroa se ficţiuni juridice; specificul
sistemului d e calcul ai timpului In m aterie penala e s te acela ca, de principiu, asemenea
ficţiuni juridice sunt eliminate. Este d e o b serv at ca dispoziţia din art. 186 CP nu s e referă b
„caicului term en elor", d , în generai, la orice asp ect care tine de „calculul
indiferent d&că este vorba despre un term en sau despre alia instituţie care ţine de
trecerea unei perioade de timp. Sub acest a s p e c t es te de o b serv at că, prin aplicarea
acestor dispoziţii, ar reieşi că data la care se so co te şte că o persoană devine majoră este
devansată faţă de accepţia com ună (şi, posibil, faţă de sistemul de calcul din alte ramuri de
drept), în sensul că, de pildă, o persoană născută in data de 14 februarie 2000 ar urma 4
fie apreciata d rep t majoră încă din data de 13 februarie 2018, la miezul nopţii între 12 şi 13
februarie 2018! Reguli (-particulare) de calculare a unor a sp ec te care ţin de trecerea
timpului se pot regăsi şi în alte dispoziţii ale Codului penal, precum art. 7 1 privind durata
executării pedepselor.
O luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au

început să curgă;
O prin alin. (2) şi (3) se stabilesc reguli privind calcului timpului, în unele cazuri în care sunt inci
dente prevederile ce reglementează majorarea sau reducerea pedepselor cu o anumită
fracţie/un anumit procent.
A rt 187 Pedeapsă prevăzută de lege. Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege
care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a,■ ■■-
pedepsei.
O expresia „pedeapsă prevăzută de lege" este folosită atât în Partea generală a Codului penai, cât şi
în Partea specială a acestuia;
O pedeapsa prevăzută de lege are ca limite, minimul şi maximul special indicat de legiuitor în
norma de incriminare;
O spre exemplu, conform art. 41 CP, pentru existenţa stării de recidivă se impune a se comite, în
anumite condiţii, o nouă infracţiune pentru care legea să prevadă o pedeapsă abstractă cu
închisoarea de 1 an sau mai mare (ori detenţiunea pe viaţă). în acest caz, verificarea îndeplinirii
acestei condiţii de existenţă a recidivei se va face, potrivit art. 187 CP, în raport de maximul
special al pedepsei prevăzute de lege pentru acea infracţiune, în forma tip, chiar dacă pe caz
concret fapta a rămas la stadiul de tentativă, ori au fost reţinute circumstanţe atenuante (nu se
va avea în vedere maximul special redus cu 1/2 sau, după caz, cu 1/3);
O se poate discuta dacă uneori nu sunt/trebuie admise excepţii. în acest context, se pot indica (şi)
aici următoarele decizii obligatorii pronunţate de I.C.C.J., Completul DCD, astfel: dec. nr. 6/2014
(legat de art. 6 CP, tentativă şi, implicit, art. 187 CP), dec. nr. 7/2014 (legat de art, 6 CP, infrac
ţiunea continuată şi sporul ei posibil, implicit de art. 187 Cp), dec. nr. 8/2014 (legat de art. 6 CP,
efectul circumstanţelor atenuante/agravante şi, implicit, art. 187 CP), dec. nr, 14/2014 (legat de
art. 6 CP, o cauză specială de reducere a pedepsei de pe fostul CPP, similară ca efect acordului de
recunoaştere a vinovăţiei/judecăţii simplificate în cazul recunoaşterii învinuirii din actualul CPP şi,
implicit, art. 187 CP), dec. nr. 15/2014 (legat de art. 6 CP, recidiva postexecutorie şi, implicit, de
art. 187 CP).
DREPT PENAL
PARTEA SPECIALĂ
iiŞA;
m. i OMORUL
A rt 188. Omorul. (V Uciderea unei persoane se pedepseşte cu Închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Noţiune - suprimarea vieţii unei persoane, săvârşită cu intenţie.
I. STRUCTURA INFRACŢIUNI! |
li Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă;
O obiectul material: corpul oricărei persoane în viaţă.
i j Subiectul
O subiectul activ: poate fi orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală;
❖ partîcipaţia penală este posibilă sub toate formele;
❖ încercarea de a determina (instigare negativă) o persoană, prin constrângere/corupere, să
comită o infracţiune de omor constituie infracţiunea de încercare de a determina săvârşirea
unei infracţiuni (art, 370 C. pen.); dacă infracţiunea s-a şi săvârşit, persoana care a exercitat
actele de determinare este instigator la Infracţiunea de omor.
O subiectul pasiv: poate fi orice persoană fizică în viaţă; persoana juridică nu poate avea calitatea
de subiect pasiv.
❖ subiectul pasiv trebuie să fie diferit de subiectul activ, pentru că sinuciderea nu este incri
minată;
❖ consimţământul victimei la săvârşirea omorului nu constituie cauză justificativă;
❖ dacă subiectul pasiv este:
• membru de familie violenţă în familie (art. 199 C. pen.);
• judecător/procuror/avocat sau membru de familie al acestora, iar infracţiunea se săvâr-
şeşte în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu -> ultraj judiciar
(art. 279 C. pen.);
468 Drept penal. Partea specială
© funcţionar public/membru de familie al acestuia, tar infracţiunea se săvârşeşte în timpul

sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu -> ultraj (art. 257 C. pen.),
❖ pluralitatea de subiecţi pasivi atrage reţinerea infracţiunii de omor calificat (unitate legală},
l i Latura obiectivă
O elementul materia) al infracţiunii de omor poate consta într-o:
❖ acţiune (ne)vlolentă;
❖ inacţiune ilicită (trebuie să existe o obligaţie legală sau convenţională de a acţiona).
• aceste acte care sunt apte a provoca moartea unei persoane pot fi sub forma unor
acţiuni fizico-mecanice (de exemplu, lovire, împuşcare, tăiere etc.), acţiuni chimice (de
exemplu, otrăvire), acţiuni psihice (şocuri psihice) etcJ1];
O urmarea imediată: moartea victimei, survenită imediat sau la un anumit interval de timp
infracţiunea de omor este o infracţiune de rezultat;
O legătura de cauzalitate: trebuie ca (in)acţiunea să reprezinte cauza morţii.
| i Latura subiectivă
O intenţie directă sau indirectă;
O nu interesează mobilul sau scopul pentru existenţa infracţiunii, dar acestea vor fi avute în vedere
la individualizarea pedepsei;
O trebuie să existe intenţia de a ucide, nu intenţia generală de a vătăma;
O intenţia de a ucide se poate deduce din împrejurări de fapt ca: zona vizată de autor; folosirea
unui instrument apt să producă decesul; numărul şi intensitatea loviturilor etc.
Se retine'tentativă'- ia. o:mor/dacă există:intenţia'de', a'u cide. Altfel, fapta va constitui infrac-
r ţiunea dejlovi-re sati alte,violenţe ori va tăm a re co rp o ra lă :;:

Dacă -'victima'-a ;decedat,; între-om or şi loviri sau vătăm ări cau zato are de moarte se distinge :
NB 'după:;;zabă-;ijndeVaij;f6stŞ loviturile, aptitudinea obiectului d e 3 produce moartea,
numărul şl.-infehsitateadGvitu-r:i;ior;'vârsta';şfstarea'-de să n ăta ie A /ţv v . v
v* în ca i: d e [error in personam sau d e aberra ti o[ ictus ■ nuise va- reţin e 'eroare a 'd re p î :'cau za- -de; ;
NB neimputabilvtate, ci se va oîţine Infracţiunea de omor.
lAFORtViElE INFRACŢIUNII
O actele preparatorii, deşi posibile, nu sunt incriminate;
O tentativa idonee perfectă şi tentativa idonee imperfectă sunt posibile şi se pedepsesc;
(4 O.A. S to ic a , Drept penal. Partea sp ecia l E.D.P., Bucureşti, 1976, p, 66,

Omorul 469
O tentativa nu se va pedepsi în caz de desistare sau împiedicare a producerii rezultatului;

O infracţiunea se consumă în momentul decesului victimei.
ML PEDEAPSA
O infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de ia 10 la 20 de ani, la care se adaugă în mod obli
gatoriu Interzicerea exercitării unor drepturi prevăzute în art. 66 C. pen.
!V. ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE

O acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
FIŞA
NR. 2 OMORUL CALIFICAI
A rt 189. Omorul calificat. (1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Noţiune
O omorul săvârşit în vreuna dintre circumstanţele determinate în art. 189 alin. (î)
lit. a)-h) C. pen. (elemente circumstanţiale agravante);
O omorul calificat constituie o varianta agravată a omorului simplu.
Ţ* Oaca--există^pluralitate-,-de;'.elementevcircumstanţiale; se' va;reţine: o. s-ingura infracţiune de

j\B : o m o r ca lificat urmând a se Indica to a te literele incidente.
lţS T R lîC fU m i| fR â q 1 :UMll
If Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă;
O obiectul material: corpul persoanei în viaţă.
i f Subiectul
de subiect pasiv.
Omorul calificat 471
|J Latura obiectivă
O elementul material al laturii obiective constă în uciderea unei persoane aflate în viaţă, prinţr-o
acţiune sau printr-o inacţiune, într-una din următoarele împrejurări:
❖ cu premeditare, caz în care făptuitorul trebuie să realizeze acte preparatorii materiale/morale
în intervalul de timp dintre luarea rezoluţiei infracţionale şi desfăşurarea activităţii infrac
ţionale; premeditarea se poate reţine şi în caz de error in personam/aberratio ictus; preme
ditarea este compatibilă cu starea de provocare şi reprezintă o circumstanţă personală;
De exemplu, practica judiciara şi literatura de specialitate au apreciat în unanimitate că
pentru a reţine această agravantă este necesar să se constate că cel în cauză a luat
hotărârea săvârşirii infracţiunii de omor cu mult timp înainte pentru a avea posibilitatea să
reflecteze asupra împrejurărilor, locului şi momentului, iar în acest timp să fi întreprins acţiuni
specifice de pregătire în acest scop cum ar fi: pândirea victimei, procurarea de mijloace sau
strângerea de informaţii (C.A. Ploieşti, dec. nr. 31 din 4 martie 2009, idrept.ro};
❖ din interes material, ceea ce presupune săvârşirea omorului în scopul obţinerii de către
făptuitor, ulterior (esenţial) săvârşirii faptei, în mod direct şi pe cale aparent legală, a unei sume
de bani sau a altui folos de natură patrimonială; nu se va reţine infracţiunea de omor calificat
săvârşit în această împrejurare dacă se urmăreşte un alt scop, chiar dacă ulterior făptuitorul are
un folos ca urmare a decesuiut victimei; dacă folosul material se obţine în aceeaşi împrejurare
cu săvârşirea omorului în vederea însuşirii unor bunuri, se reţine omorul în forma agravată
prevăzută la lit. d) în concurs cu tâlhăria variantele agravate de la lit b) şi d) sunt incom
patibile; nu contează dacă folosul material este efectiv obţinut; se poate reţine premeditarea şi
în cazul acestei agravante; interesul material poate fi reţinut şi în cazul error in perso
nam/aberratio ictus; este o circumstanţă personală care poate deveni reală;
❖ pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau
de ia executarea unei pedepse, situaţie în care este suficient ca scopul să fie urmărit, fără
să intereseze dacă acesta este realizat efectiv; în cazul sustragerii de ia executarea unei
pedepse, trebuie $ă nu fi intervenit o cauză care înlătură executarea pedepsei ori conse
cinţele condamnării; este o circumstanţă personală, dar poate deveni una reaiă;
❖ pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea unei alte infracţiuni; în cazul înlesnirii, omorul repre
zintă infracţiunea mijloc; este necesar să existe o hotărâre de a săvârşi o altă infracţiune (infrac
ţiunea scop) luată de făptuitor sau de terţ, fără participarea făptuitorului; nu contează dacă in
fracţiunea scop a fost efectiv săvârşită, putând rămâne şi în faza actelor pregătitoare/ten-
tativei; dacă infracţiunea scop a fost săvârşită, va fi reţinută în concurs reai cu omorul calificat;
în cazul ascunderii săvârşirii unei alte infracţiuni, trebuie ascunsă o infracţiune (nu o contra
venţie) deja comisă, indiferent de forma participaţiei; în această situaţie va exista concurs real
între omor calificat şi infracţiunea comisă anterior; înlesnirea sau ascunderea săvârşirii unei alte
infracţiuni reprezintă o circumstanţă personală, dar poate deveni o circumstanţă reală;
❖ de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă Ia
infracţiunea de omor; în această situaţie făptuitorul trebuie să fi săvârşit anterior o infracţiune
de omor/omor calificat sau de ultraj/uitraj Judiciar, în forma care absoarbe omorul, indiferent
de forma participaţiei; nu se reţine acest element circumstanţial agravant pentru uciderea ori
vătămarea nou-născutului săvârşită de mamă, uciderea din culpă, uciderea la cererea victimei
ori pentru moartea praeterîntenţionată a victimei ca urmare a unei alte infracţiuni; spre
deosebire de cazul omorului asupra a două sau mai multor persoane, faptele sunt săvârşite în
împrejurări diferite; dacă, cu aceeaşi ocazie, după o încercare nereuşită de a ucide o persoană,
făptuitorul repetă lovitura şi ucide, tentativa se absoarbe în omorul consumat; trebuie ca
pentru prima infracţiune de omor să nu existe cauză justificativă/de neîmputabilitate sau să nu
se fi dispus reabiîitarea judecătorească; dacă pentru prima infracţiune de omor există o hotă
râre judecătorească definitivă, a doua infracţiune de omor va fi săvârşită în stare de recidivă
postcondamnatorie/postexecutorie (dacă nu s-a împlinit termenul de reabilitare); dacă pentru
infracţiunea de omor anterioară nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă,
aceasta va fi reţinută în concurs cu omorul calificat; reprezintă o circumstanţă personală, dar
poate deveni reală cu privire la participanţii care au mai săvârşit anterior o infracţiune de omor
în formă tentată/consumată;
❖ asupra a două sau mai multor persoane; trebuie ca acţiunea să fie îndreptată împotriva a
două sau mai multor persoane şi să aibă ca rezultat decesul a cel puţin 2 persoane, în aceeaşi
împrejurare şi cu aceeaşi ocazie, indiferent dacă se realizează printr-o unică {in)acţiune sau
prin (in)acţiuni distincte; unitatea legală este dată de unitatea de împrejurare; dacă nicio
victimă nu decedează, se va reţine tentativa ia omor calificat; dacă moare doar o victimă, se
va reţine o singură infracţiune de omor consumat simplu sau calificat, dar nu în forma
agravată de la lit f), în concurs cu tentativa la omor simpiu/calificat, cu excepţia lit. fp ; dacă
mor două victime din trei sau mai multe vizate, se va reţine o singură infracţiune de omor
calificat în forma agravată de la lit. f), în care sunt absorbite şi celelalte tentative; reprezintă o
circumstanţă reală;
❖ asupra unei femei gravide; dacă infractorul nu cunoaşte starea de graviditate, nu există
omor în forma calificată prevăzută de lit. g), dar se va reţine această agravantă dacă făptui
torul trebuia şi putea să o cunoască; în caz de error in personam/aberratio ictus nu se reţine
agravanta; nu se va reţine această agravantă nici dacă făptuitorul credea, în mod neînte
meiat, că victima era însărcinată; reprezintă o circumstanţă reală;
❖ prin cruzimi, adică prin provocarea de suferinţe fizice sau psihice prelungite în timp; acteie de
cruzime trebuie să existe înainte de deces sau înainte de cunoaşterea decesului; nu se va reţine
circumstanţa agravantă generală de la art. 77 lit. b) teza ! C. pen., dar se poate reţine art. 77
lit. b} teza a li-a C. pen. (supunerea victimei la tratamente degradante) în cazul săvârşirii unui
omor atât prin cruzimi, cât şi prin supunerea victimei la tratamente degradante; reprezintă o
circumstanţă reală.
'ilJ A se vedea, în acest sens, T. M anea , R. P opa , Aplicabilitatea deciziilor pronunţate de instanţa suprema în recurs i.n
interesul legii în materia infracţiunilor contra persoanei, în contextul normelor noului Cod penal, în Revista română de
Jurisprudenţă nr. 4/2013, p. 149.
Omorui calificat 473
C ircu m sta rtţeîe'p erso n a ie de fa lit. aj-dj 'pot deveni reale în măsura în care ceilalţi p a rti
r cipanţi la săvârşirea infracţiunii le-au cunoscut şi au acţionat in acelaşi sc op cu a u t o r u l

Circu m stan ţele reale d e la fit, fj-h) se răsfrâng asupra celorlalţi participanţi dacă aceştia
NB
le-au cu n o s cu t/ p revă zu t
O urmarea imediată: moartea victimei, survenită imediat sau la un anumit interval de timp;
O legătura de cauzalitate: trebuie ca (in)acţiunea să reprezinte cauza morţii.
|| Latura subiectivă
O intenţie directă sau indirectă.
li. FORMELE INFRACŢIUNII

O actele preparatorii, deşi posibile, nu sunt incriminate;
O tentativa idonee perfectă şi tentativa idonee imperfectă sunt posibile şi se pedepsesc;
O tentativa nu se va pedepsi în caz de desistare sau împiedicare a producerii rezultatului;
O infracţiunea se consumă în momentul decesului victimei.
III.
O infracţiunea se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de ia 15 ia 25 de ani şi inter
zicerea exercitării unor drepturi prevăzute la art, 66 C. pen.
IV, ANGAJAREA RĂSPUNDERII P E a L eî .': lîvîîîî;Ţî;îvdlîc

Dezlegarea unor chestiuni de drept; prin Decizia nr. 17 / 2 0 18 {fVC Of, nr. 1000 din 27 noiem
brie 2018), înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru d ezlegarea unor chestiuni
de drept în materie penală, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apei Alba lulia, Secţia
penală, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de
principiu a chestiunii de drept: „Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 189 alin. (1) l it e) din
Codul penal prin raportare ia dispoziţiile art. 16 9 din Codul penal, intervenirea reabilitării
sau împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana unui inculpat, condamnat
r ; anterior definitiv pentru o infracţiune de o m o r sau tentativă la infracţiunea de omor, împie-
NB dică reţinerea agravantei prevăzute de art. 189 alin, (1) (it. e) din Codul penal, în cazul comi
terii unei noi infracţiuni d e o m o r sau te n ta tiv e la infracţiunea d e omor", şi a stabilit;
J n interpretarea art, 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi a art, 169 alin, (1) din Codul
penal, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni d e o m o r sau ten ta tiv e fa infracţiunea de o m o r,
reabilitarea ori împlinirea termenului de reabilitare cu privire ia persoana condamnată
definitiv care a com is anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de o m o r
nu împiedică reţinerea elementului circumstanţial agravant prevăzut în art. 18S alin. (1)
Ut. e) din Codul penal".
UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI
NR. 3
A rt. 190. U c id e r e a la c e r e r e a v ic tim e i. U ciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, con ştien tă şi repetată a victim ei
care suferea de o boală in cu rabilă sau de o in firm itate g ra v ă atestată m edical, cau zatoare d e su ferin ţe perm an en te şi greu de
suportat, se pedepseşte cu în chisoarea de la unu la 5 a n i
Noţiune ~ uciderea săvârşită la cererea explicită (neechivocâ), serioasă (nu în glumă),

I
conştientă (făcută de o persoană aflată în deplinătatea facultăţilor mintale), repetata
(cel puţin de două ori) a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate
gravă atestata medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat.
I. STRUCTURA INFRACŢIUNII
li Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la viaţa persoanei şi la dreptul la viaţă;
2i Subiectul
O subiectul activ: orice persoană {fizică sau juridică) cu capacitate penală;
❖ partîcipaţia este posibilă sub toate formele.
O subiectul pasiv: orice persoană fizică în viaţă, responsabilă, care suferă de o boală incurabiiă/in-
firmitate gravă atestată medical, în mod obligatoriu cauzatoare de suferinţe fizice/psihice perma
nente şi greu de suportat;
8oa!a incurabila presupune un caracter incurabil, care p o ate fi dovedit prin orice mijloc:-;
t ştiinţific de probă; infirmitatea gravă atestată medical trebuie sa fie atestată medical înain-
* te de com iterea faoteî, nu ulterior, iar făptuitorul trebuie să cunoască atestarea; trebuie în-
NE
■ depiinita încă o condiţie: boala sau infirmitatea sa p rovoace suferinţe fizice/psihice perma-g
nente şi greu de suportat, neexistând nicio şansă d e ameliorare,
❖ nu contează dacă victima este sau nu membru de familie (neputându-se reţine art. 199 C. pen.),
nici dacă era capabilă sau nu să-şi suprime singură viaţa.
3v Latura obiectivă
O elementul material: poate consta într-o acţiune vioientă/neviolentă sau într-o inacţiune ilicită,
atunci când există obligaţia legală sau convenţională de a acţiona, în scopul uciderii unei persoane,
ia cererea acesteia;
Uciderea la cererea victimei 475
O urmarea imediată: moartea victimei;

O legătura de cauzalitate: trebuie să fie dovedită.
Eutanasia activă/pasivă nu se confundă cu sinuciderea asistată medical, ce presu pu n e
r ajutorul dat de către un m edic unui bolnav ce încearcă să se sinucidă, cíen n d u -l sau
NB indicându-i mijloace letale -> în acest caz ne aflam in prezenţa infracţiunii de d eterm inare
sau înlesnire a sinuciderii (art, 1 9 1 C, pen,).
4/ Latura subiectivă
O numai intenţie directă.
II. FORMELE INFRACŢIUNII

O actele preparatorii şi tentativa sunt posibile, dar neincriminate;
O infracţiunea se consumă în momentul morţii victimei.
Illi. o;|-:V:/:V(: 'îvÎviHf

O infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani,
IV. ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE

Consimţământul nu este cauza justificativă (consimţământul victimei schim bă doar înca-
NB drarea juridică).
■::Mu./sim te nri.în ■;Ipre z.e nţa liniracţi ură l. de; .ud d ere./} a c e re rea l victim eî, ciîa/i ni ra cţ I unii ;de./om o r ;
/dacă ; d/bdvm/i/Vovc ^;vc ■:\nov;;//e/ţ/p Cîo/ov I;'
* nu există cererea victimei;
ţ*
* există cererea victimei, dar nu a fo st adresata făptuitorului, care ucide victima din alte.
NB mo n side ren tep/bb/îb/c;
■ există cererea victimei, dar nu are caracter repetat;
s există cererea victimei, dar victima nu era lucidă când a formulat cererea.
Uciderea la cererea victimei es te o form a aten u an tă a omorului; în cazul în care victima nu

f* m oare, făptuitorul nu va răspunde penai d e o a r e c e intervine cauza justificativă prevăzu tă
NB de art. 22 C. pen. Totuşi, intr-o ipoteza de acest fel, tre b u ie sa se verifice în ce m ăsură victi
ma a r i i putut să dispună legal de valoare socială protejată.
NR.4 DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII
A rt. 191. D e te r m in a r e a s a u în le s n ir e a s in u c id e r ii. (1) Fapta de a determ in a sau în lesn i sinuciderea u nei persoan e, clacă
sin u ciderea a avu t loc, se pedepseşte cu în chisoarea de la 3 la 7 a n i
(2) C ând fa p ta p rev ăzu tă în alin. (1) s-a săvârşit fa ţ ă de un m in or cu vârsta cu prin să între 13 şi 18 an i sau fa ţ ă de o persoană
cu d iscern ăm ân t dim in u at, pedeapsa este în chisoarea de la 5 la 10 ani.
(3) D eterm in area sau în lesn irea sin u ciderii, săvârşită fa ţ ă de un m in or care nu a îm plin it vârsta de 13 ani sau fa ţ ă de o
p ersoan ă care nu a pu tu t să-şi dea seam a de consecin ţele acţiu n ilor sau in acţiu n ilor sale ori nu pu tea să le controleze, daca
sin u ciderea a avu t loc, se p edepseşte cu în chisoarea d e la 10 la 20 d e an i şi in terzicerea exercitării unor drepturi.
(4) D aca actele d e determ in are sau înlesnire p rev ăzu te în alin. (l}-(3 ) au fo s t u rm ate de o încercare de sinucidere, lim itele
speciale ale p edepsei se redu c la ju m ătate.
Noţiune
A. Varianta tip:
O fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinu
ciderea a avut loc.
B. Variante agravate:
O fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane s-a săvârşit
faţă de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţa de o persoană cu
discernământ diminuat, dacă sinuciderea a avut loc;
O fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane s-a săvârşit
faţă de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani ori faţă de o persoană care
nu a putut să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori
nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc.
C. Varianta atenuată:
O actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (l)-(3) ale art. 191 C. pen.
au fost urmate de o încercare de sinucidere.
L STRUCTURA INFRACŢIUNII
Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: v i a ţ a p e r s o a n e i şi r e l a ţ i i l e s o c i a l e p r i v i t o a r e la d r e p t u l la v i a ţ ă ;
O obiectul material: n u e x i s t ă .
Determinarea sau înlesnirea sinuciderii 477
1.2. Subiectul
O subiectul activ: orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală;
❖ participaţia este posibilă în toate formele.
O subiectul pasiv: orice persoană fizică, majoră, cu discernământ;
❖ persoana care se sinucide sau care încearcă să se sinucidă nu comite această infracţiune.
1.3. Latura obiectiva

O elementul material constă numai într-o acţiune (nu şi inacţiune) prin care se realizează:
❖ determinarea sinuciderii -> convingerea unei persoane să se sinucidă; hotărârea de a se
sinucide este luată de victimă ca urmare a acţiunii de determinare a sinuciderii;
❖ înlesnirea sinuciderii ajutorul acordat de către făptuitor victimei pentru ca aceasta să
pună în aplicare hotărârea de a se sinucide;
❖ dacă se realizează atât acte de determinare, cât şi de înlesnire a sinuciderii -> o singură infrac
ţiune.
'Atât în cazul determinării, cât şi în cel al înlesnirii, suprimarea trebuie realizată numai de
sinucigaş; dacă există participare nemijlocită la suprimarea vieţii victimei, atunci putem
r vorbi despre omor simplu/calificat; determinarea nu trebuie realizata prin acte de constrân
NB gere, altfel suntem în prezenţa infracţiunii de omor, pentru că victima nu a avut libertatea
de a decide,
O urmarea imediată: sinuciderea victimei;
O legătura de cauzalitate: trebuie să existe şi să fie dovedită.
1.4. Latura subiectiva

O nu interesează mobilul sau scopul săvârşirii faptei.
'Daca'sinuciderea'se' produce ca urmare a unei lipsiri de libertate sau a unul viol, se reţine
concursul între aceste infracţiuni şi infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii
*. numai dacă făptuitorul acţionează cu intenţie directă sau indirectă atât în scopul lipsirii de
*
IU D
libertate si ai vioiului, cât si în cel ai determinării sau înlesniţi? sinuciderii; dacă lipsirea de
libertate sau vioiul a avut ca urmare praetenntenţionată sinuciderea, se va reţine numai
lipsirea de libertate sau vioiul (în forme tlp/agravate), deoarece determinarea sau înlesnirea
sinuciderii se comite numai'cu intenţie.
|J Variante agravate
O fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane s-a săvârşit faţă de un minor cu
vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat, dacă sinu
ciderea a avut loc;
478 Drept penai. Partea specială
P fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane s-a săvârşit faţă de un minor
care nu a împlinit vârsta de 13 ani ori faţă de o persoană care nu a putut să-şi dea seama de con
secinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc;
O subiectul pasiv este circumstanţiat -> minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau persoană cu
discernământ diminuat (prima variantă agravată), respectiv minor care nu a împlinit vârsta de
13 ani sau persoană lipsită de discernământ {a doua variantă agravantă);
O vârsta ori starea victimei trebuie cunoscute de către făptuitor; în caz de eroare (necunoaştere) se
va reţine numai varianta tip.
ţ\ Varianta atenuată
O actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (l)-(3) ale art. 191 C. pen. au fost urmate
de o încercare de sinucidere.
♦ > se va reţine varianta atenuată a infracţiunii în forma sa tipică, precum şi în forma agravată
dacă urmarea imediată a determinării sau înlesnirii sinuciderii a fost doar încercarea ne
reuşită a victimei de a se sinucide.
Daca, după determinarea sinuciderii şi efectuarea de către sinucigaş.a.unor.acte prin care
urmăreşte să-şi suprime viaţa, făptuitorul intervine şi-l salveazărpe sinucigaş, nu se reţine
tentativa la infracţiunea de determinarea sau înlesnirea sinuciderii, nici cauza de nepe-
depsire a tentativei constând în împiedicarea producerii rezultate iui, căci jnfracţiu nea.'.; s'-ari
consumat deja în momentui încercării.de sinucidere.

O actele preparatorii sunt posibile, dar nu sunt incriminate;
O tentativa este posibilă, dar neincriminată;
O consumarea infracţiunii are loc în momentul sinuciderii sau al încercării de sinucidere, în varianta
sa atenuată,
O varianta tip a infracţiunii se pedepseşte cu închisoarea de (a 3 la 7 ani;

O în cazul primei variante agravate pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani;
O cea de-a doua variantă agravată se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi;
O în ipoteza variantei atenuate, limitele speciale (nu şi limitele pentru care poate fi aplicată pe
deapsa complementară) ale pedepsei se reduc la jumătate.

UCIDEREA DIN CULPA
» îs
Sediul materiei: art. 192 C pen.
A.rt, 192. Uciderea din culpa. (1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei
profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea
dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile prixnnd concursul de
infracţiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în
alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.
Noţiune
A. Varianta tip:
O suprimarea vieţii unei persoane; săvârşită din culpă; prin acţiuni sau inacţiuni
ale făptuitorului.
O uciderea din culpă săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a
măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru
efectuarea unei anumite activităţi;
O uciderea din culpă a două sau mai multor persoane.
J* STRUCTURA INFRACŢIUNII :
1: Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: viaţa persoanei şi relaţiile sociale privitoare la dreptul la viaţă;
O obiectul material: corpul persoanei aflate în viaţă.
1. 2 . Subiectul
❖ este posibilă participaţia proprie sub forma coautoratului în cazul reţinerii culpei comune a
mai multor persoane la săvârşirea faptei tipice;
❖ este posibilă participaţia improprie: persoanele care au determinat, înlesnit sau ajutat cu
intenţie la săvârşirea uciderii din culpă vor fi sancţionate pentru instigare, respectiv pentru
complicitate la infracţiunea de omor.
O subiectul pasiv: orice persoană fizică în viaţă; persoana juridică nu poate fi subiect pasiv.
❖ pluralitatea de subiecţi pasivi nu determină reţinerea unui concurs de infracţiuni, ci a varian
tei agravate a uciderii din culpă, prevăzută ia art. 192 alin. (3) C, pen, {unitate legală}.

O elementul material: constă într-o acţiune sau inacţiune de suprimare a vieţii unei persoane;
O urm area im ediată: moartea victimei;
1.4. Latura subiectivă

O culpă simplă sau cu prevedere.
r ■ .'Fapta nu.-este'.tipică'-dacă.există oufpalexciusivă'a■ persoaneî.vătămate;.fapta-însă:este.tîpîcă';;i

IV B . dăcă'exi stă; -cufpa concurentă a persoanei vătămate.
Variante agravate
O uciderea din culpă săvârşită ca urm are a nerespectărîi dispoziţiilor legale sau a m ăsurilor de
prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau m eserii ori pentru efectuarea unei anum ite acti
vităţi [art. 192 alin. (2) C. pen.];
♦ > este necesar ca prin acte normative să fie stabilite reguli privind exercitarea profesiei, mese
riei sau efectuarea activităţii;
❖ nu contează dacă subiectul activ este calificat sau nu pentru exercitarea profesiei, meseriei
sau activităţii;
♦î* fapta trebuie să fie săvârşită în timpul exercitării profesiei, meseriei sau a activităţii, cu neres-
pectarea regulilor;
❖ fapta să fie urmarea nerespectării dispoziţiilor legale;
❖ când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o
infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Spre exemplu, dacă şoferul unui autovehicul nu deţine permis de conducere şi ucide un pieton,
se va reţine concursul între infracţiunile prevăzute de art 335 alin. (1) şi art 192 alin. (2) C pen.
O uciderea din culpă a două sau mai m ultor persoane [art. 192 alin. (3) C. pen.].
❖ pluralitatea subiecţilor pasivi nu determină o pluralitate de infracţiuni, ci reţinerea variantei
agravate la infracţiunea de ucidere din culpă;
❖ poate privi atât infracţiunea tip, cât şi prima variantă agravată.

O actele preparatorii nu sunt posibile;
O tentativa nu este posibilă;
Uciderea din culpă 481
O singura formă a infracţiunii de ucidere din culpă este cea consumată; momentul consumării
infracţiunii este cel al morţii victimei;
O nu poate îmbrăca formă continuă sau continuată;
O poate constitui o infracţiune progresivă.
De exemplu, un prim rezultat constă în săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar
rezultatul mai grav constă în decesul survenit la un anumit interval de timp, urmare a vătămării
corporale (este o infracţiune progresivă, fără a fi praeterintenţionatâ).
iiliireDefcpsA;;::;;;;;-
O forma tip a infracţiunii se pedepseşte cu închisoarea de la unu ia 5 ani;

O prima variantă agravată se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani;
O varianta agravată determinată de pluralitatea subiecţilor pasivi presupune că limitele speciale ale
pedepsei prevăzute în alin. (1) şi (2) pentru forma tipică şi pentru prima formă agravată se
majorează cu jumătate.

FIŞA
L O V I R E A S A U A L T E V I O L E N Ţ E
MR. 6
A rt. 193. L o v ir e a s a u a l t e v io le n ţe . (1) L ovirea sau orice acte d e violen ţă cau zatoare de suferin ţe fiz ic e se pedepsesc cu
închisoare de la 3 lu n i la 2 an i sau cu am endă.
(2) Fapta prin care se p ro d u c leziu n i traum atice sau este afectată săn ătatea u nei p ersoan e , a cărei g ravitate este evalu ată prin
zile de în grijiri m edicale de cel m u lt 90 de zile, $e pedepseşte cu în chisoare d e la 6 luni la 5 a n i sau cu am endă.
(3) A cţiu n ea p en ală se p u n e în m işcare la p lân gerea prealabilă a persoan ei vătăm ate.
Noţiune
A . Varianta tip:
O lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice.
B. Varianta agravată:
O lovirile sau violenţele prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată
sănătatea unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri
medicale de cei mult 90 de zile.
J:i Varianta tip
2.1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la integritatea fizică sau sănătatea persoanei;
O obiectul m aterial: corpul persoanei în viaţă.
1,2. Subiectul
❖ pot fi subiecţi activi părinţii care exercită violenţe asupra copiilor, putându-se reţine con
cursul cu rele tratamente aplicate minorului (art. 197 C, pen„);
❖ dacă subiectul activ are calitatea de funcţionar public, putem avea altă încadrare juridică a
faptei [de exemplu, purtare abuzivă (art. 296 C. pen.)j;
❖ participaţia penală este posibilă în toate formele (coautorat, instigare, complicitate).
O subiectul pasiv: persoana fizică în viaţă;
❖ dacă faptele sunt săvârşite asupra unei persoane decedate putem vorbi despre infracţiunea
de profanare de cadavre sau morminte (art. 383 C. pen.);
❖ consimţământul subiectului pasiv constituie cauză justificativă, pentru că infracţiunea de
loviri sau alte violenţe nu este o infracţiune contra vieţii;
Lovirea sau alte violenţe 483
❖ dacă subiectul pasiv este membru de familie, suntem în prezenţa unei alte infracţiuni, anume
violenţa în familie [art. 199 alin. (1) C. pen.];
❖ dacă subiectul pasiv are calitatea de judecător, procuror sau rudă a acestora, iar fapta este
comisă în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale magistratului, în scop de intimi
dare, se va reţine altă infracţiune, aceea de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.); aceeaşi soluţie se
aplică şi pentru avocat, dacă acesta este subiect pasiv al infracţiunii;
❖ dacă subiectul pasiv este un funcţionar public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, sau o
rudă a acestuia, iar fapta este săvârşită în legătură cu atribuţiile de serviciu, în scop de intimi
dare sau de răzbunare, suntem în prezenţa unei alte infracţiuni, aceea de ultraj (art. 257
C. pen.);
❖ pluralitatea de subiecţi pasivi determină reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni;
❖ în caz de aberratio ictus sau error in personam, eroarea nu înlătură caracterul penal ai faptei,
aceasta fiind în continuare infracţiune.

O elem entul m aterial: constă în lovirea sau exercitarea oricăror altor violenţe fizice sau psihice
cauzatoare de suferinţe fizice;
❖ se poate realiza fie prîntr-o acţiune directă ori indirectă, fie printr-o inacţiune;
❖ nu este obligatoriu să existe contact fizic {spre exemplu, poate consta într-o sperietură, pulve
rizarea unui spray lacrimogen etc.).
O urm area im ediată: constă numai în suferinţele fizice cauzate prin loviri sau alte violenţe, nu şi în
suferinţe psihice; fapta nu este tipică dacă urmarea imediată presupune numai suferinţa psihică a
victimei; pentru a nu fi în prezenţa variantei agravate a infracţiunii, este necesar ca urmarea
imediată să nu se concretizeze în zile de îngrijiri medicale;
O legătura de cauzalitate:
❖ în cazul lovirii, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, suferinţa fizică fiind
prezumată;
❖ în cazul altor violenţe, legătura de cauzalitate trebuie dovedită.
Spre exemplu, dacă victima este constrânsă de autor să înghită anumite substanţe care
provoacă crampe musculare acute, trebuie dovedită legătura de cauzalitate dintre violenţe
(crampele musculare) şi înghiţirea substanţelor.

3 intenţie directă sau indirectă;
O nu contează scopul sau mobilul săvârşirii infracţiunii.
2:J Varianta agravată

O lovirile sau violenţele prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei
persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri m edicale de eei m ult 90 de zile
[art. 193 alin. (2) C. pen.].
❖ se caracterizează prin aceea că urmarea imediată presupune că suferinţele fizice se concreti
zează în zile de îngrijiri medicale, care nu trebuie să depăşească 90 de zile; dacă suferinţele
fizice nu necesită nicio zi de îngrijiri medicale, suntem în prezenţa formei tip a infracţiunii;
dacă sunt necesare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale se reţine infracţiunea de vătă
mare corporală;
❖ numărul de zile de îngrijiri medicale nu se identifică cu numărul de zile de spitalizare şi nici cu
numărul de zile de concediu medical;
❖ sub aspectul laturii subiective, varianta agravată presupune săvârşirea faptei cu intenţie directă
sau indirectă ori cu praeterintenţie (numărul zilelor de îngrijiri medicale sporeşte odată cu
trecerea timpului).
ii. FORMELE INFRACŢIUNII

O tentativa este posibilă, dar nu este incriminată;
O fapta se consumă în momentul exercitării lovirilor sau violenţelor cauzatoare de suferinţe fizice
sau în momentul producerii vătămărilor care necesită 90 de zile de îngrijiri medicale, în cazul
variantei agravate;
O poate avea formă continuată, caz în care se epuizează după ultimul act de violenţă efectuat;
O dacă au fost aplicate mai multe loviri în aceeaşi împrejurare, se reţine o infracţiune unică.
■infrăcţiunea;de;lbviri;sau ake;vîoynţeveste;af)sofb:it3 în mod riaturâHri:ihÎrâc$iin^
■ 'mare' corporală si în cea de omor, dar nu mereu, a numaf'dacl'acestea'au;fostcomise prinb
r bovin sau prin alte violenţe; de asemenea, este absorbită'de'tâlbărie)'iiitrăjûltrâjŢdclicîăr;M
NB Ilovirea sau alte violenţe absoarbe infracţiunea de ameninţare-:numai- dacă;rimedîatdupăd
¡¡ameninţare, are loc lovirea; în caz contrar, se reţine corKUfsujjntrej'nfracţi-umjedeamenimri
ţâre şi lovire sau alte violenţe.
III. PEDEAPSÂîKî'mmoîoţ'Moovmv iîv- i î î :;'m

O forma tipică a infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă;
O varianta agravată se pedepseşte cu închisoare de ta 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

O acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, deci numai
retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală.
Lovirea sau alte violenţe 485
Dacă subiectul pasiv e s te m em bru d e familie, acţiunea penală p o ate fi pusă în mişcare şi din
oficiu -> numai îm păcarea poate înlătura răspunderea penală; dacă subiectul pasiv e s te o
persoana lipsita de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, care nu
e s te m em bru d e familie, acţiunea penala p o ate fi pusă în mişcare şi din oficiu, însă împă
carea nu este--posibilă,.pentru--ca-împăcarea este prevăzută d e lege numai pentru membrii
:de familie.
Recurs în interesul legii: prin Decizia nr. 1 1 / 2 0 1 9 (uvww.scj.ro), înalta Curte d e Casaţie şî
Justiţie, Completul c o m p e te n t să ju d e c e recursul în interesul legii, a admis recursul în in te
resul legii declarat de procurorul generai al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie şl, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor a r t 193 raportat la a r t 199
alin. (1) din Codul penal, a stabilit că, „Pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvâr
şită asupra unui m em bru d e familie prevăzută de art. 193 raportat fa art. 13 9 alin, (1) din
Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare ia plângerea prealabilă a
persoanei vătăm ate, încetarea procesului penal p o ate fi dispusa numai ca e fe c t a! retragerii
plângerii prealabile, şi nu ca e fe c t al împăcării".
NR. 7 VĂÎĂMAREA CORPORALĂ
A r t 194. V ă t ă m a r e a c o r p o r a lă . (1) Fapta prevăzu tă în art. 193, care a cauzat vreuna dintre u rm ătoarele co n secin ţa
a) o infirm itate;
b) leziu n i trau m atice sau afectarea săn ătăţii unei persoan e, care au n ecesitat, pen tru vindecare, m ai m u lt de 90 de z ih de
în grijiri m edicale;
c) un preju diciu estetic g rav ş i perm an en t;
d) avortul;
e) pu n erea în prim ejdie a vieţii persoanei,
se p edepseşte cu în chisoarea de la 2 la 7 a n i
(2) C ând fa p ta a fo s t săvârşită în scopul produ cerii uneia din tre consecin ţele p rev ăzu te în alin. (1) lit. a), lit. b) şi Ut. c),
pedeapsa este închisoarea d e la 3 la 10 a n i
(3) T entativa la in fracţiu n ea p revăzu tă în alin. (2) se pedepseşte.
Noţiune
A. Varianta tip:
O lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite prin acţiuni sau inacţiuni care au pro
vocat victimei vreuna dintre consecinţele prevăzute la art. 194 alin. (1) lit a)-e)
C. pen.
O fapta a fost săvârşită în scopul de a produce o infirmitate, leziuni traumatice
sau afectarea sănătăţii unei persoane; care au necesitat, pentru vindecare; mai
mult de 90 de zile de îngrijiri medicale sau un prejudiciu estetic grav şi perma
nent.
i. STRUCTURA INFRACŢIUNII
fc: Varianta tip

1.1. Obiectul
1.2. Subiectul
❖ participaţia penală este posibilă în toate formele.
Vătămarea corporală 487
❖ dacă subiectul pasiv este membru de familie suntem în prezenţa infracţiunii de violenţă în
familie [art. 199 alin. (1) C. pen.];
❖ dacă subiectul pasiv este un judecător, procuror sau o rudă a acestora, iar fapta este comisă
în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale magistratului, în scop de intimidare, se
va reţine infracţiunea de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.); aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul în
care subiectul pasiv are calitatea de avocat;
❖ dacă subiectul pasiv este un funcţionar public sau o rudă a acestuia, iar fapta este comisă în
legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, în scop de intimidare sau de răzbunare, se va
reţine infracţiunea de ultraj (art. 257 C. pen.}.
1.3. Latura obiectivă

O elementul material: constă într-o acţiune directă sau indirectă ori într-o inacţiune prin care se
produce o vătămare integrităţii fizice ori sănătăţii unei persoane;
O urmarea Imediată: consecinţele acţiunii sau inacţiunii pot fi:
o infirmitate handicap fizic (pierderea unui simţ, organ) sau psihic [epilepsie, de exemplu),
care poate să apară imediat sau după un anumit timp;
❖ leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care necesită, pentru vindecare,
mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
Spre exemplu, se reţine vătămarea corporală şi dacă durata îngrijirilor s-a prelungit peste 90
zile din cauza aplicării cu întârziere a tratamentului, subiectul pasiv fiind de bunâ-credinţâ;
lovirea, cu consecinţa îngrijirilor mai mult de 90 zile, constituie vătămare corporală, chiar
dacă leziunea s-a produs în locul în care subiectul pasiv mai suferise o fractură, în lipsa căreia
durata de vindecare ar fi fost mai mică de 90 zile;
❖ un prejudiciu estetic grav şî permanent -> cerinţa esenţială este ca prejudiciul estetic să fie
grav şi permanent;
❖ avortul întreruperea cursului normal al sarcinii şi expulzarea produsului de concepţie;
făptuitorul trebuie să fi ştiut sau să fi prevăzut că victima era însărcinată; nu există concurs
ideal între vătămarea corporală având ca urmare avortul şi întreruperea cursului sarcinii
având ca urmare vătămarea corporală;
❖ punerea în primejdie a vieţii persoanei -> întrucât făptuitorul urmăreşte vătămarea integri
tăţii corporale a victimei, punerea în primejdie a vieţii acesteia se realizează din culpă; dacă
leziunile se agravează şi subiectul pasiv decedează, se va reţine infracţiunea de loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte.

O intenţie indirectă sau praeterintenţie;
O nu interesează mobilul sau scopul săvârşirii faptei.
Dacă există scopu! (intenţie directă) punerii în primejdie a vieţii, se va reţine tentativa la
r infracţiunea de omor/omor ca lificat săvârşită cu intenţie indirectă, iar nu vătăm a re a corpo
NB rală; dacă există scopul (intenţie directă) producerii avortul ui, se va reţine concursul între
infracţiunea de vătăm are corporală în forma tip şi cea de întrerupere a cursului sarcinii.
ţ\ Varianta agravată
O fapta a fost săvârşită în scopul de a produce o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea
sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri
medicale sau un prejudiciu estetic grav şi permanent [art. 194 alin. (2) C. pen.].
❖ varianta agravată se caracterizează prin scopul urmărit de făptuitor: sub aspectul laturii
subiective, aceasta poate fi săvârşită numai cu intenţie directă.
\l FORMELE
O actele preparatorii sunt posibile, dar neîncriminate;
O tentativa este posibilă, dar neincriminată ia infracţiunea tip, săvârşită cu intenţie indirectă;
O tentativa nu este posibilă atunci când infracţiunea este săvârşită cu praeterintenţie;
O tentativa este posibilă şi incriminată atunci când fapta este săvârşită cu intenţie directă, adică în
cazul variantei agravate;
O infracţiunea se consumă în momentul producerii uneia dintre consecinţele acţiunii sau inacţiunii,
ce reprezintă urmarea periculoasă;
O vătămarea corporală poate avea formă continuată, momentul epuizării fiind acela ai exercitării
ultimelor acte de violenţă;
O poate fi infracţiune progresivă, când urmările se agravează în timp;
O dacă făptuitorul aplică mai multe lovituri în aceeaşi împrejurare, se reţine o infracţiune unică;
O vătămarea corporală este absorbită de infracţiunile de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,
tâlhărie în varianta agravată, ultraj şi ultraj judiciar.
r* Fapta va fi reţinuta ca infracţiune şfîri''caz de e m

m rea nu înlătură caracterul penai al faptei.
lívP E M ÍP S A :'
O vătămarea corporală în forma sa tip se pedepseşte cu închisoarea de ia 2 la 7 ani;
O pentru varianta agravată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani;
O tentativa la infracţiunea în formă agravată se pedepseşte.

O acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu; nu este posibilă împăcarea, pentru că nu este
văzută de lege.
LOVIRILE SAU VĂTĂMĂRILE
NR. 8 CAUZATOARE DE MOARTE
A r t 195 . L o v ir il e s a u v ă t ă m ă r i le c a u z a t o a r e d e m o a r t e . D acă vreuna dintre fa p te le prevăzu te în art. 193 şi art. 194 a

avut ca urm are m oartea victim ei, pedeapsa este în chisoarea de la 6 la 12 ani.
j; Noţiune - faptele ce constituie infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi vătămare

corporală, ce au avut ca urmare praeterintenţionatâ moartea victimei.
I STRUCTURA INFRACŢIUNII
lj Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la viaţa, integritatea fizică sau sănătatea per
soanei;
O obiectul material: corpul persoanei în viaţă,
îi Subiectul
❖ participaţia penală este posibilă în toate formele; se va reţine coautoratu! atunci când acţiu
nile violente ale făptuitorilor privite indivizibil au condus la moartea praeterintenţionatâ a
victimei.
❖ dacă subiectul pasiv este membru de familie se va reţine infracţiunea de violenţă în familie
[art. 199 alin. (1) C. pen.j;
❖ daca subiectul pasiv este un judecător, procuror sau o rudă a acestora, iar fapta este comisă
în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale magistratului, în scop de intimidare, se
va reţine infracţiunea de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.}; aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul în
care subiectul pasiv are calitatea de avocat;
❖ dacă subiectul pasiv este un funcţionar public sau o rudă a acestuia, iar fapta este comisă în
legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, în scop de intimidare sau de răzbunare, se va
reţine infracţiunea de ultraj (art. 257 C. pen,).
3i Latura obiectivă
O elementul material: constă în lovirea sau vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unei
persoane; se poate realiza fie printr-o acţiune (directă sau indirectă), fie printr-o inacţiune;
O urmarea imediată: moartea victimei, survenită imediat sau ulterior;

Latura subiectivă
O praeterintenţia.
❖ activitatea vătămătoare se realizează cu intenţie directă sau indirectă, iar rezultatul mai grav
se produce din culpă.
Dacă nu se p o ate reţine culpa făptuitorului faţă de rezultatul mai grav, în sensul că acesta :
* nu putea şi nici nu trebuia să prevadă rezultatul mai grav, atunci se va reţine infracţiunea de
lovire sau alte violenţe ori cea de vătăm are corporală,
O actele preparatorii sunt posibile, dar neincrimînate;

O consumarea infracţiunii are loc în momentul morţii victimei.
O infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 6 la 12 ani.
IV. ANGAJAREA RĂSPUNDERI! PENALE

FIŞA
NR.9 VATAMAREA CORPORALA DIN CULPA
A r t 196. V ă t ă m a r e a c o r p o r a lă din c a l p ă . (I ) F ap ta prevăzu tă în art. 193 alin. (2) săvârşită din cu lpă de către o persoan ă
aflata sub influenţa bău tu rilor alcoolice ori a unei su bstan ţe psihoactive sau în desfăşu rarea unei activităţi ce con stitu ie prin
ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu în ch isoare de la 3 luni la un an sau cu am enda.
(2) Fapta p revăzu tă în art. 194 alin. (1) săv ârşită din cu lpă se pedepseşte cu în chisoare de la 6 luni la 2 an i sau cu am endă.
(3) C ând fa p ta p rev ăzu tă în alin. (2) a fo s t săvârşită ca urm are a n erespectării dispoziţiilor legale sau a m ăsu rilor de
prevedere pen tru exerciţiu l u nei profesii sau m eserii o ri pentru efectu area unei an u m ite activităţi, pedeapsa este în chisoarea
de la 6 lu n i la 3 a n i sau am enda.
(4) D acă u rm ările prevăzu te în alin. (l)-(3 ) s-au p rodu s fa ţa d e d o u ă sau m ai m u lte p ersoan e, lim itele speciale a le p ed ep sei se
m ajorează cu o treim e.
(5) D aca n erespectarea dispoziţiilor leg ale ori a m ăsu rilor de p rev ed ere sau desfăşu rarea activităţii care a condus la com iterea
fap telor prevăzu te în alin. (1) ş i alin. (3) constitu ie prin ea în săşi o in fracţiu n e se aplică regu lile privin d con cu rsu l de
infracţiuni.
(6) A cţiunea p en ală se p u n e în m işcare ia p lân gerea prealabilă a p ersoan ei vătăm ate.
Noţiune
A. Variantele tip:
O fapta de loviri sau alte violenţe prin care se produc leziuni traumatice sau este
afectata sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaiuată prin zile de
îngrijiri medicale de cei mult 90 de zile, săvârşită din culpă de către o persoană
aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau
aflată în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune;
O fapta prin care s-a pricinuit o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea sănă
tăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de
îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul sau punerea în
primejdie a vieţii persoanei, săvârşită din culpă.
B. Variantele agravate:
O vătămarea corporală din culpă prin care s-a pricinuit o infirmitate, leziuni trau
matice sau afectarea sănătăţii unei persoane care au necesitat pentru vindecare
mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav şi perma
nent, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei a fost săvârşită ca urma
re a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerci
ţiul unei profesii sau meserii, sau pentru desfăşurarea unei activităţi;
O vătămarea corporală din culpă, săvârşită fie în condiţiile vreuneia dintre varian
tele tip, fie în condiţiile variantei agravate, a fost comisă faţă de două sau mai
multe victime.
t STRUCTURA INFRACŢIUNI!
Iii Variantele tip
1.1. Obiectul
1.2. Subiectul
O subiectul activ:
❖ la prima formă tip a infracţiunii, subiectul activ trebuie să fie o persoană fizică aflată sub
influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, sau care desfăşoară o activitate
care constituie o infracţiune; aceste cerinţe nu sunt aplicabile complicelui sau instigatorului;
❖ la cea de-a doua formă tip, subiectul activ este neclrcumstanţiat: poate fi orice persoană
(fizică sau juridică) cu capacitate penală;
❖ participaţia proprie este posibilă sub forma coautoratului, atunci când se reţine culpa comu
nă a făptuitorilor; în căzui primei forme tip a infracţiunii este necesar ca toţi coautorii să fie
sub influenţa băuturilor alcooiice/substanţelor psihoactive sau să exercite activitatea care
constituie prin ea însăşi infracţiune;
❖ participaţia improprie este posibilă: complicele şi instigatorul răspund pentru complicitate,
respectiv pentru instigare la infracţiunea de lovire sau alte violenţe sau ia cea de vătămare
corporală.
O subiectul pasiv: persoana fizică în viaţă.
❖ pluralitatea de subiecţi pasivi determină reţinerea variantei agravate a acestei infracţiuni,
prevăzută la aiin. (4) ai art. 196 C. pen.

O elementul material poate consta în:
❖ lovire sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice asupra corpului unei persoane,
dacă fapta este săvârşită de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor aicooiice sau a
substanţelor psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi o
infracţiune; nu se cere în mod obligatoriu ca făptuitorul să se afle în stare de ebrietate, cî
doar sub influenţa băuturilor aicooiice;
❖ lovire sau orice acte de violenţă prin care s-a pricinuit o infirmitate, leziuni traumatice sau
afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile
de îngrijiri medicaie, un prejudiciu estetic grav şî permanent, avortul sau punerea în primejdie a
vieţii persoanei; fapta este tipică chiar dacă făptuitorul nu se află sub influenţa alcoolului sau
nu desfăşoară o activitate ilicită, cu condiţia ca numărul de zile de îngrijiri medicale să depă
Vătăm area corporală din culpă 493
şească 90 zile sau să se producă vreo consecinţă dintre cele menţionate de art. 194 alin. (1)
lit. a), c), d), e) (indiferent de numărul de îngrijiri medicale);
❖ o acţiune (directă sau indirectă} sau o inacţiune.
O urmarea imediată:
❖ în cazul primei variante tip, urmarea imediată constă în producerea unei vătămări a inte
grităţii corporale sau a sănătăţii pentru a cărei vindecare au fost necesare îngrijiri medicale
între una şi 90 de zile;
❖ în cazul celei de-a doua variante tip, urmarea imediată constă în producerea unei vătămări a
integrităţii corporale sau a sănătăţii pentru a cărei vindecare au fost necesare îngrijiri medi
cale mai mult de 90 de zile sau care a produs una dintre următoarele consecinţe: o infirmi
tate, un prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul, punerea în primejdie a vieţii persoanei.

O culpa cu sau fără prevedere.
■ Dezlegarea unor:chestiuni, ae drept penal: prin Decizia nr. 4/2015, Înalta Curte de Casaţie ş;
Justiţie a stabilit că, „infracţiunea de vă tăm a re corporală din culpa prevăzută d e art. 134
r I alin. (2) teza I [fapta a avut vreuna din urmările prevăzute d e art. 132 alin. (1) şi (4) din .
NB Codui penal din 1963], în ipoteza în care fapta a produs o vătăm are ce a necesitat între 1 1 şi
90 de zile îngrijiri medicale şi nu îndeplineşte una dintre condiţiile impuse de alin. (1) al
art, 196 din Codul penal e s te dezincriminată începând cu data de 1 februarie 2014".
Variantele agravate
O vătămarea corporală din culpă prin care s-a pricinuit o infirmitate, leziuni traumatice sau afec
tarea sănătăţii unei persoane care au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de
îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul ori punerea în primejdie a vieţii
persoanei a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de preve
dere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru desfăşurarea unei activităţi [art. 196
alin. (3) C. pen.j;
♦î* această variantă agravată se caracterizează prin aceea că vătămarea corporală din culpă este
urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a regulilor stipulate pentru exercitarea unei
profesii, meserii sau activităţi.
O vătămarea corporală din culpă, săvârşită fie în condiţiile vreuneia dintre variantele tip, fie în
condiţiile variantei agravate, a fost comisă faţă de două sau mai multe victime [art. 196 alin. (4)
C pen.j.
❖ pluralitatea de subiecţi pasivi nu determină existenţa unui concurs de infracţiuni, ci reţinerea
variantei agravate a unei singure infracţiuni de vătămare corporală din culpă.
494 Drept pena!. Partea specială

O infracţiunea se consumă în momentul producerii vătămării corporale.
III. PEDEAPSA
O prima fermă tip a infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă;
O cea de~a doua formă tip se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau eu amenda;
O pentru prima variantă agravată, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni ia 3 ani sau amenda;
O în cazul celei de-a doua variante agravate, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o
treime.

O acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, atât pentru
formele tip, cât şi pentru cele agravate;
O răspunderea penala pentru vătămare corporală din culpă poate fi înlăturată ca efect al retragerii
plângerii prealabile de către persoana vătămată;
O dacă subiectul pasiv este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exer
ciţiu restrânsă, fără a avea calitatea de membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în
mişcare şi din oficiu, dar, în acest caz, nu există posibilitatea împăcării.
RELELE TRATAMENTE APUCATE MINORULUI
NR. 10
A rt. 197. R e le le tr a t a m e n t e a p l i c a t e m in o r u lu i. P u n erea în prim ejdie gravă, prin m ăsu ri sau tratam en te d e orice fe l, a
dezvoltării fiz ice, in telectu ale sau m orale a m inorului, de către părin ţi sau de orice p ersoan ă în g rija căreia se află m inorul, se
pedepseşte cu în chisoarea de la 3 la 7 an i şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Noţiune - punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fei, a
dezvoltării fizice, intelectuale, morale a minoruluide către părinţi sau de către orice
persoană în grija căreia se afla minorul.
ÎL S T R y c W fA
î i Obiectul
O obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare la integritatea fizică sau sănătatea minorului;
O obiectul juridic secundar: relaţiile sociale privitoare ia creşterea şi educarea minorului, relaţiile
de familie, convieţuirea socială;
O obiectul material: corpul minorului.
2 i Subiectul
O subiectul activ: părintele minorului (indiferent de forma filiaţiei) sau persoana în grija căreia se
află minorul (tutore, curator, rudă, bonă ori terţ căruia i-a fost încredinţat spre a avea grijă de ei);
❖ infracţiunea poate fi săvârşită în oricare dintre formele de participaţie; coautori pot fi doar
persoanele care au calitatea specială prevăzută de lege, iar instigator sau complici pot fi orice
persoane.
O subiectul pasiv: minorul a cărui dezvoltare fizică, intelectuală sau morală este pusă în primejdie
gravă; nu poate avea calitatea de subiect pasiv al acestei infracţiuni minorul care a împlinit vârsta
de 16 ani şi a dobândit capacitate deplină de exerciţiu fie ca efect al căsătoriei, fie în condiţiile
art. 40 C. civ.
3; Latura obiectivă
O elementul material: punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a
minorului prin măsuri sau tratamente de orice fei; poate consta atât într-o acţiune (de exemplu,
violenţă), cât şi într-o inacţiune (de exemplu, neasigurarea hranei);
O urmarea imediată: starea de pericol pentru dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a mino
rului; este o infracţiune de pericol;
496 Drept penai. Partea speciala
r Da că fapta a avut ca urmarea vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, se vor aplica ;
NB regulile referitoare !a concursul d e infracţiuni.
f i Latura subiectivă
O intenţia directă sau indirectă;
O nu prezintă importanţă mobilul sau scopul săvârşirii faptei pentru existenţa infracţiunii, acestea
putând fi avute în vedere la individualizarea pedepsei.
II, FORMELE INFRACŢIUNII

O actele preparatorii sunt posibile, dar nu sunt încriminate;
O infracţiunea se consumă în momentui realizării faptei tipice şi producerii stării de pericol;
O poate fi săvârşită în formă continuă sau în formă continuată (caz în care se epuizează la data
săvârşirii ultimului act de executare).
IIL PEDEAPSA
O infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de Ia 3 ia 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
IV, ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE

O acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită din oficiu.
f lŞ g lg g g
NR. 11 ÎNCĂIERAREA
A rt. 198. în c ă ie r a r e a . (1) P articiparea la o în căierare între m ai m u lte p ersoan e se p edepseşte cu în chisoare d e la 3 lu n i la un
an sau cu am endă.
(2) D acă în cu rsu l în căierării s-a cau zat o v ătăm are corporală u neia sau m ai m u ltor persoan e şi nu se cu n oaşte care din tre
participan ţi a produ s urm ările, se aplică tuturor pedeapsa în chisorii de la unu la 5 ani, cu excepţia victim ei, care răspu n de
potrivit alin. (1).
(3) C ând prin fa p ta săvârşită în con diţiile alin. (2) s-a cau zat m oartea u nei persoan e , pedeapsa este în ch isoarea d e la 6 la 12
ani, iar daca s~a cau zat m oartea a doua sau m ai m u ltor persoan e, lim itele speciale ale p edepsei se m ajorează cu o treim e.
(4) N u se p edepseşte cel care a fo s t p rin s în în căierare îm potriva voin ţei sale sau care a în cercat să-i despartă p e alţii.
Noţiune
A. Varianta tip:
O participarea la o încăierare între mai multe persoane.
O încăierarea în cursul căreia s-a produs vătămarea corporală a uneia sau a mai
multor persoane, fără a se cunoaşte care dintre participanţi a produs urmările;
O încăierarea în cursul căreia s-a produs moartea uneia sau a mai multor persoa
ne; fără a se cunoaşte făptuitorul.
jg Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul Juridic principal: relaţiile sociale privitoare Ea viaţa, integritatea fizică sau sănătatea per
soanei;
O obiectul juridic secundar: relaţiile sociale privitoare ia convieţuirea socială;
O obiectul material: corpurile persoanelor implicate în încăierare.
1.2. Subiectul
O subiectul activ: constă într-o pluralitate de făptuitori (pluralitate naturală), autori ai infracţiunii;
autorii trebuie împărţiţi în două tabere, cu cel puţin 2 persoane în fiecare tabără; nu există încăie
rare dacă într-o tabără se află un singur rival; nu este necesară participarea pe toată durata
încăierării;
❖ nu este subiect activ nemijlocit al încăierării participantul care a fost identificat că a cauzat
vătămarea corporală sau moartea altui participant ori terţ -> cel Identificat va răspunde
numai pentru vătămare corporală, lovituri cauzatoare de moarte sau omor, nu şi pentru
încăierare;
❖ participaţia penală poate îmbrăca numai forma instigării sau a complicităţii (pluralitate
ocazională), nefîind posibil coautoratui.
O subiectul pasiv: victima/victimele actelor de violenţă.
13. Latura obiectivă

O elementul material: participarea efectivă ab initio sau pe parcurs ia e încăierare între mai multe
persoane grupate în două tabere;
O urmarea imediată: în cazul variantei tip, atingerea integrităţii corporale sau a sănătăţii partici
panţilor ia încăierare şi crearea unei stări de pericol pentru convieţuirea socială;
O legătura de cauzalitate: trebuie dovedită în cazul în care urmarea imediată constă în atingerea
adusă vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii participanţilor la încăierare; legătura de cauzali
tate între elementul material şi urmarea imediată constând într~o stare de pericol pentru con
vieţuirea socială se prezumă.

O încăierarea în cursul căreia s-a produs vătămarea corporală a uneia sau a mai multor persoane,
fără a se cunoaşte care dintre participanţi a produs urmările [art. 198 alin. (2) C. pen.];
❖ trebuie ca făptuitorul, care a provocat vătămarea corporală a altui participant sau a unui terţ,
sa nu fie identificat;
❖ toţi participanţii vor răspunde conform variantei agravate, cu excepţia participantului a cărui
integritate corporală sau sănătate a fost vătămată, care va răspunde în condiţiile variantei
tip;
❖ dacă urmarea imediată constă în suferinţa fizică a victimei produsă prin loviri şi alte violenţe
exercitate asupra acesteia, atunci se va reţine varianta tip a infracţiunii, iar nu varianta
agravată;
❖ sub aspectul laturii subiective, fapta se săvârşeşte cu intenţie sau praeterintenţie.
O încăierarea în cursul căreia s-a produs moartea uneia sau a mai multor persoane, fără a se
cunoaşte făptuitorul [art. 198 alin. (3) C. pen.];
❖ trebuie ca făptuitorul, care a provocat moartea unui participant sau a unui terţ, să nu fie
identificat ca autor al omorului;
❖ toţi participanţii vor răspunde în condiţiile acestei variante agravate;
❖ dacă se cunoaşte participantul care a provocat moartea uneia/mai multor persoane, acesta
va răspunde numai pentru lovituri cauzatoare de moarte sau pentru omor sîmplu/caiificat,
iar în sarcina celorlalţi participanţi se va reţine încăierarea în formă tip;
❖ sub aspectul laturii subiective, fapta se săvârşeşte cu intenţie sau praeterintenţie.
încăierarea 499
II.FORIWELE INFRACŢIUNI!
O actele pregătitoare sunt posibile, dar neincriminate;
O fapta se consumă în momentul în care grupările se angajează în conflict;
O poate avea formă continuată, caz în care se epuizează în momentul săvârşirii ultimei încăierări.
i i , re b E A P SA
O infracţiunea în formă tip se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă;

O în cazul primei variante agravate se aplică tuturor participanţilor pedeapsa închisorii de ta unu la
5 ani, cu excepţia victimei, care răspunde în condiţiile formei tip a infracţiunii;
O în cazul celei de-a doua variante agravate, dacă prin comiterea faptei s-a cauzat moartea unei
persoane, pedeapsa este închisoarea de la 6 ta 12 ani, iar dacă s-a cauzat moartea a două sau mai
multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime;
O cauză specială de nepedepsire: legiuitorul a consacrat o cauză specială de nepedepsire a subiec
tului activ în situaţiile în care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale sau a încercat să-i
despartă pe alţii; nepedepsirea vizează numai aceste două cazuri, ea neaplicându-se dacă subiec
tul activ se angrenează în dinamica încăierării.
Dacă o persoană încearcă să respingă atacul sau încearcă să ap ere pe altul, fiind astfeî
r*
angrenat în încăierare se va reţine legitima apărare drept cauză justificativă, iar nu cauză
NB de nepedepsire.
IV. ANGAJAREA RĂSPUNDERII FEN AiE:.jc ; cşu 'ţ-.t-;

FIŞA
m. i i VÎOLENŢAÎN FAMILIE
sediul materiei: art. 199 C. pen.
r A r t 199. V io le n t a în f a m i l i e . (1) D acă fa p te le prevăzu te în art. 188, art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite asupra unui
m em bru de fa m ilie, m axim u l special al pedepsei p revăzu te de lege se m ajorează cu o p ătrim e.
(2) în cazu l in fracţiu n ilor p revăzu te în art, 193 şi art. 196 săvârşite asu pra unui m em bru de fa m ilie, acţiu n ea p en ală poate f i
p u să în m işcare şi din oficiu, îm p ăcarea în lătu ră răspu n derea penală.
Noţiune - faptele de omor (art. 188 C. pen,), omor calificat (art. 189 C. pen.}, lovire
sau alte violenţe (art. 193 C. pen.), vătămare corporală (art. 194 C. pen,), loviri sau j
vătămări cauzatoare de moarte (art 195 C. pen.) săvârşite împotriva unui membru j
de familie. j
Noul Cod penai nu mal p reve d e dre0t;eirclimstaWţa;agr3vantă com iterea infracţiunii prim; I
a cte de violenţă împotriva membrildrrdeifâmiHetifegietrientând o infracţiune distinctă (vio-d i
r* lenta în familie - infracţiune comp1exa)ica're;a;bsoarlîe; infracţiunile de omor, o m o r calificatei. j
NB dovlre sau site violenţe, vă tăm a re corporală, loviri'/sad vătăm ări cau zato are de moarfe/$ă~/ |
vârşite împotriva unui m em bru de familie,
i
L STRUCTURA INFRACŢIUNI! |
|;j Obiectul j
]
O obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare la dreptul la viaţă, integritatea fizică sau
sănătatea membrului de familie;
O obiectul juridic secundar: relaţiile sociale privind buna convieţuire în cadrui familiei;
O obiectul material: corpul persoanei vătămate care are calitatea de membru de familie.
2,; Subiectul
O subiectul activ nemijlocit: o persoană care are calitatea de membru de familie - subiect activ
circumstanţiat;
♦ > participaţia penală este posibilă în toate formele;
❖ calitatea de membru de familie nu se răsfrânge niciodată asupra celorlalţi participanţi;
❖ dacă există doi coautori, dintre care unui este membru de familie, iar celălalt nu este membru
de familie -> în cazul primului se vor aplica dispoziţiile art. 199 C pen. {se va reţine infracţiunea
absorbantă), iar în cazul celui de-at doilea se va reţine infracţiunea absorbită;
❖ în cazul participaţiei eterogene, când doar autorul are calitatea de membru de familie, nu şi
complicele sau instigatorul -> se va reţine infracţiunea de violenţă în familie (absorbantă)
Violenţa în familie 501
doar în sarcina autorului, complicele sau instigatorul răspunzând numai pentru complicitate
sau instigare ia una dintre infracţiunile absorbite; dacă autorul nu are calitatea cerută de
lege, dar complicele sau instigatorul are calitatea de membru de familie, primul va răspunde
pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile absorbite, în vreme ce complicele sau instigatorul
va răspunde pentru complicitate sau instigare ia infracţiunea de violenţă în familie.
O subiectul pasiv: o persoană care este membru de familie;
❖ trebuie ca făptuitorul să cunoască calitatea de membru de familie a victimei; dacă nu o
cunoaşte, se va reţine în sarcina acestuia infracţiunea absorbită;
❖ când victima este soţul făptuitorului, pentru a se reţine infracţiunea de violenţă în familie
trebuie ca acea căsătorie să fie valabil încheiată şi în fiinţă, în caz contrar, se va reţine infrac
ţiunea absorbită;
❖ pluralitatea de subiecţi pasivi determină reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni.
P o t r i v i t art. 177 C. pen., p r i n m e m b r u d e f a m ili e s e î n ţ e l e g e :
a ) a s c e n d e n ţ i i şi d e s c e n d e n ţ i i , fr a ţii şl s u r o r i l e , c o p iii a c e s t o r a , p r e c u m şi p e r s o a n e l e d e v e
n ite p r in a d o p ţ i e , p o tr iv it legii, a stfe l d e r u d e ; j
v* b) s o ţ u l ( i n d i f e r e n t d a c ă s o ţ i i c o n v i e ţ u i e s c s a u n u ) ;
NB c) p e r s o a n e l e c a r e a u s ta b ilit rela ţii a s e m ă n ă t o a r e a c e l o r a d i n t r e s o ţi s a u d i n t r e p ă r in ţi şi ;
copii, în ca zu l în c a r e c o n v ie ţu ie s c ;
d ) p e r s o a n a a d o p t a t ă o d d e s c e n d e n ţ i i a c e s t e ia în r a p o r t c u r u d e l e fireşti.
r | N o u l C o d p e n a l r e n u n ţ a la n o ţ i u n e a d e r u d e a p r o p i a t e , p r e c u m şl ia c e r in ţ a c a a c e s t e a s ă ;
N B l o c u i a s c ă şl s ă g o s p o d ă r e a s c a î m p r e u n ă c u f ă p t u i t o r u l ,
f i Latura obiectiva
O elementul material: este similar celui de la infracţiunile absorbite: omor, omor calificat, lovire
sau alte violenţe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;
O urmarea imediată: similară celei de la infracţiunile de omor, omor calificat, lovire sau alte vio
lenţe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;
O legătura de cauzalitate: similară celei de la infracţiunile de omor, omor calificat, lovire sau alte
violenţe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
latura subiectivă
O similară celei de la infracţiunile absorbite.
il, tORIVIELE INFRkCTIUNliuşvcpă:,;;:;:.:,;.-,;

O identice cu cele de la infracţiunile absorbite.
O dacă infracţiuniie de omor, omor calificat, lovire sau alte violenţe, vătămare corporală, loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special
(nu limitele speciale) al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

O în cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută în art. 193, şi a celei de vătămare cor
porală din culpă, prevăzută în art. 196 C. pen., săvârşită asupra unui membru de familie, acţiunea
penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu;
O împăcarea înlătură răspunderea penală.
Se va reţine infracţiunea de violenţă în familie, iar nu uciderea ori vătămarea nou-nas- :
r cotului săvârşită de către m amă, dacă nu există o tulburare psihică a mam ei în momentul
NB uciderii sau a! vătămării sănătăţi! sau integrităţii fizice a nou-născutultif.'--■■■■■■
în caz d e error in per son am sau aberratio ictus ce a avut ca urm are m oartea sau vătăm area
corporală a unui m em bru de familie nevizat iniţial, nu se va reţine infracţiunea absorbantă
(violenţa în familie), ci infracţiunea absorbită (omorul, omorul calificat, lovirea sau alte vio
r error in per
lenţe, vă tăm a re a corporală, loviri sau vătămări ca u za to a re de moarte); dacă
NB sana rn sau aberratio ictus a avut ca urmare m oartea sau vătăm a re a corporală a unui
non-membru de familie, deşi iniţial a fost vizat un membru de familie, nu suntem în pre
zenţa infracţiunii absorbante, ci a infracţiunii absorbite.
UCIDEREA ORI VATAMAREA NOU-NASCUTULUI
NR. 13 SĂVÂRŞITĂ DE CĂTRE MAMĂ
I
A r t 200. U c id e r e a o r i v ă t ă m a r e a n o u -n a s c u tu lu i s ă v â r ş i t ă d e c ă tr e m a m ă . (1) U ciderea copilu lu i n ou -n ăscu t im ediat
după naştere, dar nu m ai târziu de 24 d e ore, săvârşită de către m am a aflata în stare d e tulbu rare p sih ică se ped ep seşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) D acă fa p tele prevăzu te în art, 193-195 su n t săvârşite asu pra copilului n ou -n ascu t im ediat du pă naştere, dar nu m ai
| târziu de 24 de ore , d e către m am a a flată în stare d e tulbu rare psihică, lim itele speciale ale p ed ep sei sunt d e o lu n ă şl,
j respectiv, 3 ani.
................................ ......................... ......... ..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................■
■■
---- -----
^ P :.... Noţiune
uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de
ore, săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică;
lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauza
toare de moarte săvârşite asupra copilului nou-născut imediat după naştere,
dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare
psihică.
f e S ih U c iţ ) ^
ţi Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare Ea viaţa copilului nou-născut, integritatea fizică
sau sănătatea acestuia;
O obiectul material: corpul copilului nou-născut.
2^ Subiectul
O subiectul activ nemijlocit unic: mama naturală sau purtătoare, aflată într~o stare de tulburare
psihică; autorul este exclusiv şi calificat;
♦ > nu este posibil coautoratul;
*> complicele sau instigatorul răspunde pentru instigare sau complicitate la omor, lovire sau
alte violenţe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte; dacă aceştia au
calitatea de membru de familie în raport cu nou-născutul, nu neapărat cu mama acestuia, ei
vor răspunde pentru infracţiunea de violenţă în familie.
O subiectul pasiv: nou-născutul, imediat după tăierea cordonului ombilical sau în primele 24 h
după naştere;
♦ > este necesar ca nou-născutul să fie în viaţă, dar nu în mod obligatoriu viabil;
❖ pluralitatea de nou-născuţi (sarcină multiplă) determină reţinerea unei pluralităţi de infrac

ţiuni aflate în concurs.
r | Starea de tulburare nu trebuie să fie pricinuită în mod obligatoriu de naştere, putând fi
NB incidente şi alte stări asociate naşterii.
Latura obiectivă
O elementul material: în cazul primei forme tip a infracţiunii (pruncucidere), elementul material
constă în acţiunea sau inacţiunea prin care se suprimă viaţa nou-născutuiui; în cazul celei de-a
doua forme tip a infracţiunii, elementul material este similar celui de la infracţiunile de lovire sau
alte violenţe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;
❖ cerinţa esenţială este ca fapta să fie săvârşită imediat după naştere sau în primele 24 h,
indiferent de data la care a avut loc decesul;
♦ > dacă fapta a fost săvârşită în timpul naşterii, mama va răspunde pentru comiterea infracţiunii
de vătămare a fătului (art. 202 C. pen.); dacă au trecut mai mult de 24 h de la naştere -> se
va reţine în sarcina mamei săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie (art. 199 C. pen.};
❖ este necesară expertiza medico-iegală psihiatrică, indiferent de modalitatea de comitere a
infracţiunii.
O urmarea imediată: moartea nou-născutuiui; dacă nou-născutui nu decedează, se va reţine cea
de-a doua formă tip a infracţiunii;
O legătura de cauzalitate: trebuie să existe.
4. Latura subiectivă
O intenţie directă sau indirectă în cazul primei modalităţi de săvârşire a infracţiunii; în cazul celei
de-a doua forme tip, fapta poate fi săvârşită cu intenţie directă sau indirectă ori praeterintenţîe
(loviri sau vătămări cauzatoare de moarte);
O intenţia (directă/indirectă) trebuie să fie spontană, dublată de tulburarea psihică pricinuită de
naştere sau de alte cauze;
O tulburarea nu trebuie să abolească discernământul, altfel se va reţine iresponsabilitatea, drept
cauză de neimputabilitate;
O dacă fapta este comisă din culpă -> se va reţine fie infracţiunea de ucidere din culpă (în cazul
primei variante tip), fie aceea de vătămare corporală din culpă (în cazul celei de-a doua variante
tip), instanţa putând constata incidenţa circumstanţei atenuante judiciare de la art. 75 alin. (2)
lit. b) C. pen,
îl f o r m e l e in f r a c ţ iu n ii
O actele preparatorii şi tentativa sunt posibile, dar neîncriminate;

O fapta se consumă în momentul morţii sau a! vătămării corporale a nou-născutuiui.
Uciderea ori vătămarea nou-nascutuiui săvârşită de către mamă 505
O prima variantă tip se pedepseşte cu închisoarea de la unu ia 5 ani;

O în cazul celei de-a doua variante tip, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună şi, respectiv,
3 ani.
iiy, k m ajâb !e â iRSspyiU ekit pm A fev-ţ

NR. 14 LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL
A rt 205. Lipsirea de libertate în m od ilegal. (1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închi
soarea de la unu la 7 ani.
(2) Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.
(3) Dacă fapta este săvârşită;
a) de către o persoană înarmată;
b) asupra unui minor;
c) punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei,
pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani.
(4) Dacă fapta a avui ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (l)-(3) se pedepseşte.
Noţiune
A. Varianta tip:
O lipsirea sau restricţionarea, în mod ilegal\ a libertăţii unei persoane.
B. Varianta asimilată:
O răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a~şi exprima voinţa ori de a
se apăra.
C Variante agravate:
O fapta este săvârşită de către o persoană înarmată, asupra unui minor sau
punând în primejdie sănătatea sau viaţa victimei;
O fapta a avut ca urmare moartea victimei.
Noul Cod penal nu a menţinut variantele agravate; prevăzutei de, v e ch ju îC o ^ p erial, constând;':
în săvârşirea faptei prin simulare de calităţi oiktaîeiţva-riantă .tip-m lipsa'reţinerii vreunei' drC
cumstanţe agravante), prin răpire (variantă asimilată dacă victima/se■ află:în:imposibilitatea;;
de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra), de către două sau mai multe persoane împreună
(forma tip), daca în schimbul eliberării s e solicită'un folos s a d avantaj (con curs'de infracţiuni;
între lipsirea de libertate în mod ilegal şi şantaj), urmată d e supunerea persoanei vă tăm ate
r : unor suferinţe (concurs de infracţiuni între lipsirea de libertate în m od ilegal şi lovirea sau
(VB alte violenţe/vâtămare corporală), în scopul de a obliga victima la practicarea prostituţiei
(infracţiunea d e trafic de persoane/trafic de minori), urmata d e solicitarea ca, în schimbul ■
eliberării persoanei, sfatul, o persoană juridica, o organizaţie intemaţionalăvintef guvernări
mentală sau un grup de persoane să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act
(act d e terorism naţional sau internaţional), de către o persoană care fa ce parte dintr-un
grup organizat (concurs de infracţiuni între lipsirea de libertate în m od ilegal şi constituirea
unui grup infracţional organizat).
Lipsirea de libertate în mod ilegal 507
l STRUCTURA INFRACŢIUNII
X, Varianta tip
X X Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare ia protejarea libertăţii fizice a persoanei;
O obiectul material: în principiu, nu are, cu excepţia variantelor agravate ia care obiectul materia!
constă în corpul victimei.
X.2. Subiectul
❖ participaţia penală este posibilă în toate formele;
❖ coautoratui şi complicitatea concomitentă determină reţinerea şi a circumstanţei agravante
prevăzute la art. 77 lit. a) C. pen. (trei sau mai multe persoane împreună) şi/sau a circumstan
ţei agravante prevăzute la art. 77 lit. d) C. pen. (infractor major împreună cu un minor), dacă
sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
O subiectul pasiv: persoana fizică în viaţă.

O elementul material: constă în lipsirea de libertate a unei persoane; lipsirea de libertate poate fi
totală sau parţială; este asimilată lipsirii de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibi
litatea de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra (spre exemplu, luarea unui nou-născut din mater
nitate);
❖ se poate realiza atât printr-o acţiune, cât şi printr-o inacţiune;
❖ cerinţa esenţială constă în aceea ca lipsirea de libertate să fie ilegală; în cazul reţinerii sau
arestării preventive/la domiciliu a unei persoane, ştiind că aceasta este nevinovată -> se va
reţine infracţiunea de represiune nedreaptă [art. 283 alin. (2) C pen,].
O urmarea imediată: lipsirea de libertate, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp;

O ia variantele agravate care au avut drept urmare punerea în pericol a sănătăţii sau vieţii persoa
nei ori moartea victimei, latura subiectivă constă în praeterintenţie;
O nu contează mobilul sau scopul săvârşirii infracţiunii.
ţ i Variante agravate
O fapta este săvârşită de către o persoană înarmată, asupra unui minor sau punând în primejdia
sănătatea sau viaţa victimei [art. 205 alin. (3) C. pen.j;
❖ în prima situaţie, făptuitorul trebuie să aibă asupra iui o armă propriu-zisă vizibilă sau să folo
sească pentru lipsirea de iibertate a victimei o armă asimilată [art. 179 afin. (1) şi (2) C. p e n . ] ;
❖ în cea de~a doua situaţie, subiectul pasiv trebuie să fie minor la momentul începerii lipsirii de
libertate, iar făptuitorul să cunoască starea de minoritate;
❖ în cea de-a treia situaţie, urmarea praeterintenţionată constă în punerea în pericol a sănătăţii
sau a vieţii victimei; dacă sănătatea sau integritatea corporală a victimei a fost afectată se
va reţine concurs cu lovirea sau alte violenţe ori cu vătămarea corporală.
O fapta a avut ca urmare moartea victimei [art. 205 alin. (4) C. pen,];
❖ lipsirea ilegală de libertate a avut ca urmare praeterintenţionată decesul victimei;
❖ dacă moartea se produce cu intenţie directă sau indirectă -> se va reţine infracţiunea de
lipsire de libertate în mod ilegal în concurs cu omorul sau omorul calificat;
❖ dacă fapta a avut ca urmare praeterintenţionată sinuciderea victimei -> se va reţine numai
infracţiunea de lipsire de libertate în variantă tip sau agravată, deoarece sinuciderea nu mai
este prevăzută ca urmare praeterintenţionată a lipsirii de libertate în mod ilegal, iar infrac
ţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii se săvârşeşte numai cu intenţie; concursul
între infracţiunile de lipsire de iibertate în mod ilegal şi determinarea sau înlesnirea sinu
ciderii se poate reţine numai dacă există intenţie directă sau indirectă pentru săvârşirea
ambelor infracţiuni;
❖ obiectul material în cazul variantelor agravate constă în corpul victimei.

O actele pregătitoare sunt posibile, dar nu sunt incriminate;
O tentativa este posibilă şi incriminată, exceptând varianta agravată care a avut ca urmare praeter
intenţionată moartea victimei, ia care tentativa este imposibilă;
O fapta se consumă în momentul lipsirii efective de iibertate a victimei;
O lipsirea de libertate în mod ilegal este o infracţiune continuă care se epuizează în momentul când
ia sfârşit privarea ilicită de libertate;
O poate fi săvârşită în formă continuată, caz în care se epuizează în momentul efectuării ultimului
act de executare.
Infracţiunea d e lipsire de iibertate în mod ilegal este absorbita în conţinutul constitutiv al
. infracţiunii de vioi comis prin constrângere, pe durata violului; dacă lipsirea de libertate
*
FUD I
durează mai muit d ecâ t actul sexual, atunci cele două infracţiuni se vor afla în concurs real:
de a se m e n e a , p o ate fi reţinută în concurs cu tentativa ia viol (infracţiunea de lipsire de
libertate în mod ilegal redevine autonom ă), dacă există lipsire de libertate în scopul corni-
Lipsirea de libertate în mod ilegal 509
terii violului, sar actul sexual nu se consumă; dacă v-olu-î nu es te comis prin constrângere, d
profitând de imposibilitatea victimei de a-si exprima consimţământul, atunci nu exista
absorbţie sau concurs de infracţiuni.
Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal p o ate fi absorbită în conţinutul constitutiv

al infracţiunii de tâlhărie, dacă prin lipsirea de libertate se urmateşte păstrarea bunului sau
r asigurarea scăpării; poate fi absorbita In conţinutul constitutiv ai infracţiunii de tâlhărie

com ise prin pu nerea victimei în neputinţă de a se apăra, strict pe durata comiteri! tâlhăriei;
NB
se va reţine în concurs cu infracţiunea de tâlhărie, dr^că lipsirea de libertate continuă şi
după consu m area tâlhăriei.
f Infracţiunea d e lipsire de libertate în mod ilegal poate fi absorbită în o m o r simpiu/calificat, ;

* dacă lipsirea de libertate se realizează în scopul aplicării loviturilor: se va retine în concurs
NB " '
cu omorul dacă are o durată mai rnare d ecâ t actele de execu tare aîe acestuia.
III. PEOEAPŞA..v: j
O lipsirea de libertate în variantele tip şi asimilată se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani;
O pentru varianta agravată constând în săvârşirea faptei de către o persoană înarmată, asupra unui
minor sau punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei pedeapsa este închisoarea cuprinsă
între 3 şi 10 ani;
O pentru varianta agravată la care fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închi
soarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
IV, AMGÂJAREA 'RÂSPUNDEfclI P E N A L E ibmr'c vo.hvfh:

FISA-
NR. 15 AMENINŢAREA
Sediul materiei: ort 206 C pen.
Art. 206. Ameninţarea. (1) Fapta de a ameninţa o persoana cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare
îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de
la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea
care a foriîttlt obiectul ameninţării.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
Noţiune - acţiunea de intimidare a unei persoane, în mod direct sau indirect; explicit
sau implicit prin ameninţarea cu săvârşirea unei infracţiuni sau fapte păgubitoare
determinate sau determinabile, îndreptată împotriva sa ori a altei persoane; care
este de natură să îi producă o stare de temere.
1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la libertatea psihică a persoanei;
O obiectul material: nu are.
i i Subiectul
❖ participaţia penală este posibilă sub toate formele;
❖ coautoratul nu este însă posibil atunci când fapta este săvârşită prin viu grai.
Şi Latura obiectivă
O elementul material: constă în acţiunea de intimidare a unei persoane prin ameninţarea realizată
prin orice mijloace {viu grai; scrisori, telefon, sms) cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte
(acţiune sau inacţiune) care-i poate cauza un prejudiciu material (nu moral) determinat sau
determinabil, împotriva sa, a soţului, a unei rude apropiate ori a altei persoane;
❖ nu contează dacă acţiunea a fost determinată de un interes legitim;
❖ acţiunea trebuie să fie susceptibilă să producă o stare de temere (nu este necesar ca starea
să se producă efectiv);
răul cu care se ameninţă trebuie să fie injust şi iminent sau să se producă în viitorul apropiat.
Ameninţarea 511
O urmarea imediată: constă în starea de pericoi pentru libertatea psihică a persoanei ameninţate;
O legătura de cauzalitate: trebuie să existe între ameninţare şi starea de pericol produsă.
4:j Latura subiectivă

O nu contează mobilul sau scopul pentru existenţa infracţiunii; ele vor fi avute în vedere la indivi
dualizarea pedepsei de către instanţă.
ijţiFbRMELE
O actele pregătitoare sunt posibile, dar neincriminate, cu excepţia situaţiei în care fapta este comi
să prin viu grai, când nu sunt posibile;
O tentativa este posibilă, dar nu este incriminată, cu excepţia infracţiunii de ameninţare comise
prin viu grai la care tentativa este imposibilă, infracţiunea fiind instantanee;
O fapta se consumă în momentul în care persoana ameninţată ia cunoştinţă despre ameninţarea
care este de natură să îi producă o stare de temere;
O poate avea forma continuată, caz în care se epuizează după efectuarea ultimului act de execu
tare.
O infracţiunea de ameninţare se pedepseşte cu închisoare sau amendă, fără ca pedeapsa aplicată

să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ame
ninţării.

O acţiunea penală se pune în mişcare ia plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
O răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile, nu şt prin împăcare.
S e va reţine c o n cu rsu l între i n f r a c ţ i u n e a d e a m e n i n ţ a r e ş i i n f r a c ţ i u n e a za c a r e s e a m e n i n ţ ă ; ' '
r d acă aceasta din u r m ă e s te s ă v â r ş i t ă u l t e r i o r , d u p ă t r e c e r e a u n e i p e r i o a d e d e timp; a m e
NB n inţarea este absorbită d e In fra cţiu n e a cu c a r e s e a m e n in ţă d a c a , în a c e e a ş i îm p re ju ra re p .
e ste săvârşită şi i n f r a c ţ i u n e a cu care se am en in ţă,
A m e n i n ţ a r e a e s t s a b s o r b ită în c o n ţin u tu l c o n s titu tiv al m a l m u lt o r in fra cţiu n i c o m p le x e :;:

r ş a n t a j ; v i o l ; t â l h ă r i e ; u l t r a j j u d i c i a r ; c e r c e t a r e abuzivă; f o r m a agravată a infracţiuntisden
NB
pu rtare abuzivă.
WMMM ŞANTAJUL
Sediul materiei: ari 207 C. pen.
A r t 207. Ş a n t a j u l (1) C on strân gerea unei persoan e să dea, să fa c ă , să nu fa c ă sau să su fere ceva, în scopu l â e a dobândi în
m od injust un fo lo s n epatrim on ial, pentru sine ori pen tru altul, se p edepseşte cu în chisoarea â e la unu la 5 ani,
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se san cţion ează am en in ţarea cu darea în vileag a u nei fa p t e reale sau im aginare, com prom iţătoare
pentru p ersoan a am en in ţată ori p en tru un m em bru d e fa m ilie al acesteia, în scopu l prevăzu t în alin. (1).
(3) D aca fa p tele p rev ăzu te în alin. (1) şi alin. (2) au fo s t com ise în scopul de a dobân di în m od injust un fo lo s patrim onial,
pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este în chisoarea de la 2 la 7 ani.
Noţiune
A. Varianta tip:
O constrângerea unei persocfne să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în
scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial pentru sine ori pentru
altul.
B. Varianta asimilata:
O ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare; compromiţă
toare pentru persoana ameninţată sau pentru un membru de familie al acesteia,
în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial pentru sine ori
pentru altul.
C Varianta agravata:
O fapta în formă tip sau asimilată a fost săvârşită în scopul de a dobândi în mod
injust un folos patrimonial pentru sine ori pentru altui.
I, STRUCTURA INFRACŢIUNII
i i Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare la libertatea psihică a persoanei;
O obiectul juridic secundar: relaţiile sociale privitoare la integritatea fizică sau sănătatea persoanei,
ia patrimoniul, la onoarea şi demnitatea acesteia;
O obiectul material: nu are, în principiu; prin excepţie, obiectul material poate fi reprezentat de
corpul persoanei;
❖ la varianta agravată folosul patrimonial nu constituie obiectul material, ci consecinţa infrac
ţiunii.
Şantaju! 513
1.2. Subiectul
❖ partîcipaţia penală este posibilă în toate formele; coautoratul nu este posibil dacă fapta a
fost comisă prin ameninţare prin viu grai.
D a c ă p e r s o a n a v ă t ă m a t a e s te c o n s t r â n s ă să c o m it ă o in fr a c ţiu n e ( c o n s t r â n g e r e m orală);':!
r f ă p t u i t o r u l n u v a r ă s p u n d e p e n t r u ş a n t a j, ci p e n t r u in s t ig a r e ia a c e a I n f r a c ţ iu n e (în p a r ti-
NB d p a ţ i e I m p r o p r ie , d a c a a u t o r u l b e n e f ic ia z ă d e o c a u z ă d e n e i m p u tăblii ra te).
O subiectul pasiv: persoana fizică în viaţă; nu poate fi subiect pasiv o persoană juridică.

O elementul material: constrângerea unei persoane prin orice mijloace (violenţă, ameninţare etc.)
să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva;
❖ dacă şantajul se comite prin violenţă sau prin ameninţare, atunci acesta va absorbi forma tip
a infracţiunii de lovire sau alte violenţe [art. 193 alin. (1) C. pen.] sau infracţiunea de amenin
ţare (art. 206 C. pen.); va fi însă reţinut în concurs cu infracţiunea de lovire sau alte violenţe
în varianta agravată [art. 193 alin, (2) C. pen.] sau cu vătămarea corporală (art, 194 C. pen.)
dacă sunt necesare zile de îngrijiri medicale pentru vindecare sau dacă'violenţele au cauzat
vreuna dintre consecinţele prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen,;
❖ este suficient ca actele de constrângere să creeze o stare de temere persoanei vătămate,
nefiind necesar ca aceasta să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva.
D a c a prin a m e n in ţa r e s a u v io le n ţă se solicită în tre ţin e rea u n u i a ct sex u a l d acă actul ;
r s e x u a l a r e l o c î n a c e e a ş i împrejurare ■-> s e v a r e ţ i n e n u m a i i n f r a c ţ i u n e a d o v i o l ;
D a c ă so licita re a v iz e a z ă în tr e ţin e r e a a ctu lu i s e x u a l în viitor se va reţin e n u m a i întrec- j
NB
ţiu n ea d e şantaj,
O urmarea imediată: starea de pericol pentru libertatea psihică a victimei -> încălcarea libertăţii
psihice generează o temere cu privire la existenţa unui pericol viitor, iar nu actual;
❖ infracţiunea de şantaj este o infracţiune de pericol.
O legătura de cauzalitate: trebuie să existe între constrângere şi starea de pericol.

O intenţia directă calificată prin scop: obţinerea pentru sine sau pentru altul, în mod injust, a unui
folos nepatrimonial;
O prezintă importanţă scopul, însă nu contează mobilul folosit pentru realizarea acestuia.
■ S e . v a r e ţ i n e c o n c u r s u l î n t r e i n f r a c ţ i u n i l e d e ş a n t a j şi l i p s i r e d e l i b e r t a t e î n m o d i l e g a l d a c ă : se;,
r s o lic ită ;'p e n tr u : e lib e r a r e a p e r s o a n e î p r iv a t e d e lib e r ta te în m o d ă ld t, u n fo lo s p a tr im o n ia l;:
NB sau nepatrimonial.
2j Varianta asimilată
O ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru per
soana ameninţată sau pentru un membru de familie ai acesteia, în scopul de a dobândi în mod
injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altui [art. 207 alin. (2) C. pen.],
❖ în cazul acestei forme asimilate sunt afectate nu doar relaţiile sociale privitoare li libertatea
psihică a victimei, ci şi cele privitoare la onoarea sau demnitatea persoanei;
❖ ia varianta asimilată, elementul material al laturii obiective se realizează prin ameninţarea cu
„darea în vileag" a unor fapte compromiţătoare nu doar pentru persoana ameninţată, ci şi
pentru un membru al familiei acesteia, în sensul stabilit de art. 177 C. pen.;
❖ sub aspectul laturii subiective, fapta este săvârşită cu intenţie directă calificată prin scop:
obţinerea pentru sine sau pentru altui, în mod injust, a unui folos nepatrimonial;
❖ infracţiunea de şantaj o absoarbe pe cea de ameninţare.
fi Varianta agravată
O fapta în formă tip sau asimilată a fost săvârşită în scopul de a dobândi în mod injust un folos
patrimonial, pentru sine ori pentru altul [art. 207 alin. (3) C. pen.];
❖ în cazul variantei agravate, folosul patrimonial obţinut nu reprezintă obiectul material ăi
infracţiunii, ci consecinţa acesteia şi prejudiciul cauzat persoanei vătămate;
❖ sub aspectul laturii subiective, fapta tipică sau asimilată este săvârşită cu intenţie directă cali
ficată prin scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, un folos patrimonial, indiferent
dacă folosul patrimonial este just sau injust.
Dacă persoana vătămată cedează constrângerii, trebuie să existe un interval de timp între
exercitarea constrângerii ş t activitatea victimei de a da, a face, a nu face sau a suferi ceva;
r spre deosebire de tâlhărie (art, 233 C. pen.), în cazul variantei a g r a v a t e a şantajului, ia care
NB | se urmăreşte obţinerea unui folos patrimonial, pericolul este viitor, fiind necesar să treacă
;un interval de timp între c o n s t r â n g e r e şi obţinerea f o l o s u l u i patrimonial; în cazul tâlhăriei,
■ e x e r c i t a r e a v i o l e n ţ e i s a u a m e n i n ţ ă r i i este simultană c u l u a r e a b u n u l u i , d e r e g u l ă .

O actele de pregătire şi tentativa sunt posibile, dar neincriminate;
O fapta se consumă atunci când se produce starea de pericol pentru libertatea psihică a victimei;
O infracţiunea poate îmbrăca forma continuată, situaţie în care se epuizează după ultimul act de
executare.
Şantajul 515
fit PEDEAPSA
O Infracţiunea de şantaj în formă tip şi asimilată se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani;
O daca varianta tip şi cea asimilată a infracţiunii de şantaj au fost comise în scopul de a dobândi în
mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la
7 ani.

NR. 17 HĂRŢUIREA
A ri. 208. H ă r ţu ir e a , (1) F apta celui care, în m o d r e p e t a t ; urm ăreşte, fă r ă drept sau fă r ă un interes legitim , o persoan ă ori îi
su praveghează locuinţa, locu l de m u n că sau alte locu ri frecv en ta te de către aceasta, cau zân du -i astfel o stare de temere, se
pedepseşte cu în chisoare d e la 3 ia 6 lu n i sau cu am endă.
(2) E fectu area d e a p elu ri telefon ice sau com u n icări prin m ijloace d e tran sm itere la distanţa, care, p rin fr e c v e n ţ ă sau
c o n ţin u t, îi cau zează o tem ere unei persoane, se pedepseşte cu în chisoare d e la o lu n ă la 3 lu n i sau cu am endă, dacă fap ta nu
constitu ie o in fracţiu n e m ai gravă.
(3) A cţiu n ea pen ală se p u n e în m işcare la plân gerea prealabilă a persoan ei vătăm ate,
Noţiune
O fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legi
tim,, o persoana ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri
frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere;
O efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere fă
distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane.
irsfku C TU R A INFRACŢIUNII
P Obiectul
O obiectul juridic special: libertatea psihică a persoanei fizice;
2\ Subiectul
❖ participada penală este posibilă sub toate formele.
de subiect pasiv.
f,; Latura obiectivă

î n c a d r u ! art. 2 0 8 C p e n . s u n t î n c o r p o r a t e d o u ă i n f r a c ţ i u n i d i s t i n c t e , f i i n d o i n f r a c ţ i u n e c u
N B conţin uturi alternative.
3.1. Art. 208 alin. (1) C. pen.

O elementul material
❖ textui de incriminare impune condiţia repetabilităţii, astfel că infracţiunea este una de obicei;
Hărţuirea 517
a. urmărirea unei persoane, în mod repetat, fără drept sau fără un interes legitim;
♦ > este posibilă doar printr-o acţiune;
b. supravegherea, în mod repetat, fără drept sau fără un interes legitim, a locuinţei, a locului
de muncă sau a altor locuri frecventate de către o persoană (presupune o activitate
statică);
❖ este posibilă doar printr-o acţiune.
O urmarea imediată: starea de pericol pentru libertatea psihică a victimei;
❖ infracţiunea de hărţuire este o infracţiune de pericol concret.
O legătura de cauzalitate: trebuie să fie dovedită existenţa unei legături de cauzalitate între actele
de hărţuire săvârşite şi starea de pericol creată.
Realizarea ambelor forme alternative ale elementului material, prevăzut de. art, 208 alin. (1)
r C, pen., nu va conduce la reţinerea unui concurs de infracţiuni ori a unei infracţiuni conţi;-,
NB nuate, ci se va reţine o infracţiune unică simpla.
3.2. A rt 208 alin. (2) C. pen.

O elementul material: efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere
ia distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane;
❖ este posibilă doar printr-o acţiune.
Aceasta formă a infracţiunii are un caracter subsidiar, putând fi reţinută numai dacă fapta
r nu constituie o Infracţiune'-mai'gravă.'.(spre exemplu, infracţiunea de ameninţare sau de
NB şantaj).
O art, 208 alin. (1) C. pen, - fapta poate fi comisă cu intenţie directă sau indirectă;
O art. 208 alin. (2) C. pen. - fapta poate fi comisă cu intenţie directă sau indirectă.

O în cazul ambelor forme de comitere, actele pregătitoare sunt posibile, dar nu au relevanţă pe
nală;
3 tentativa nu este posibiiă, fiind o infracţiune de obicei;
3 infracţiunea se consumă în momentul realizării unui număr suficient de acte din care rezultă
obişnuinţa (fără ca legiuitorul să indice un număr minim de acte) şi se epuizează odată cu termi
narea întregii activităţi infracţionale.
2 art. 208 alin. (1) C. pen. - infracţiunea de hărţuire prevăzută la acest alineat se pedepseşte cu
închisoare de Sa 3 la 6 luni sau cu amendă;
O art. 208 alin. (2) C. pers. - pedeapsa prevăzută pentru această formă a infracţiunii este cea cu
închisoare de la 3 ia 6 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

O în căzui ambelor forme de comitere, fapta se urmăreşte la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate, iar termenul de formulare al plângerii curge de la data consumării infracţiunii, şi nu de
la momentul epuizării acesteia;
O retragerea plângerii înlătură răspunderea penală;
O împăcarea nu este posibilă.
VIOLUL
NR. l i
Sediu! materiei: art. 218 C. pen.
A rt 218. V io lu l. (1) R aportul sexu al, actu l sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin con strângere, pu n ere în im posi
bilitate de a se apăra ori de a-şi exprim a voinţa sau p rofitân d de această stare, se pedepseşte cu în chisoarea de la 3 la 10 ani şl
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi p ed eap să se san cţion ează orice alte acte de pen etrare vagin ală sau an ală com ise în con diţiile alin. (1).
(3) P edeapsa este în chisoarea de la 5 la 12 an i şi interzicerea exercitării unor dreptu ri atu n ci când:
a) victim a se află în în grijirea, ocrotirea, educarea, p aza sau tratam entul făp tu itoru lu i;
b) victim a este ru dă în linie directă, fr a te sau soră;
c) victim a este un m inor;
d) fa p ta a fo s t com isă în scopu l produ cerii de m ateriale porn ografice;
e) fa p ta a avu t ca u rm are vătăm area corporală;
f ) fa p ta a fo s t săvârşită de doua sau mai m u lte persoan e îm preună.
(4) D acă fa p ta a avu t ca urm are m oartea victim ei, p ed eap sa este în chisoarea de la 7 la 18 a n i şi interzicerea exercitării unor
dreptu ri
(5) A cţiu n ea pen ală pen tru fa p ta p revăzu tă în alin. (1) şi alin. (2) se pu n e în m işcare la plân gerea prealabilă a p ersoan ei
vătăm ate.
(6) T entativa la infracţiu n ile prevăzu te în alin. (l)-(3 ) se pedepseşte.
Noţiune
A. Varianta tip:
O raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană de sex diferit sau de
aceiaşi sex, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra
ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare.
O orice alte acte de penetrare vaginală sau anală cu o persoană de sex diferit sau
de aceiaşi sex, săvârşite prin constrângere, punere în imposibilitate de a se
apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare.
C. Variante agravate:
O fapta s-a săvârşit asupra unei persoane care se află în îngrijirea, ocrotirea, edu
carea, paza sau tratamentul făptuitorului;
O fapta a fost comisă asupra unei persoane care este rudă în linie directă, frate
sau soră;
O fapta a fost săvârşită asupra unei persoane minore;
O fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
O fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
O fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
1. STRUCTURA INFRACŢIUNI!
In varianta tip
1 . 1 . O b ie c tu l
O obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare ia libertatea sexuală a persoanei;

O obiectul juridic secundar: relaţiile sociale privitoare la viaţa, sănătatea, integritatea fizică sau psi
hică a persoanei;
O obiectul materiali: corpul persoanei în viaţă.
1.2. S u b ie c tu l
O subiectul activ: numai persoana fizică cu capacitate penală poate fi subiect activ nemijlocit (autor);
persoana juridică poate fi complîce/instigator;
❖ participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii anterioare ia varianta
tip şi la cea asimilată;
❖ săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună reprezintă o variantă agravată a
infracţiunii -> la variantele agravate, participaţia penală este posibilă în toate formele, inclu
siv coautorat şi complicitate concomitentă^11.
O subiectul pasiv: persoana fizică în viaţă, indiferent de sex;
■ JT^ Daca o persoană întreţine cu bună ştiinţă acte sexuale cu o persoană decedată suntem în
NB . prezehţainf facţiuni i de profana re "de'cadavre' sa ii momi irite (art 383 C. pen.).
r cMuvexi sta;:co hcursă de alun tree sexual cu un minor dacă subiectul

NB pasiv este unic!
1 .3 . L atura o b ie c tiv a
O elementul material: întreţinerea unui raport sexual, act sexual oral sau anal ori efectuarea orică
ror alte acte de penetrare vaginală sau anală cu o persoană de aceiaşi sex sau de sex diferit, prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a~şi exprima voinţa sau profitând de
această stare;
❖ poate consta doarîntr-o acţiune (infracţiune comisivă);
❖ la varianta asimilată, elementul material poate consta în introducere de obiecte sau degete,
obligarea victimei de a întreţine un act sexual cu un animal etc.; nu contează dacă actele de
[i] A se vedea, în acest sens, şi T. Manea, Infracţiunea de vio! intr-o noua formulare, în Revista de drept penai nr. 2/2012,
p. 78.
Violul 521
penetrare vaginală sau anală au fost comise de făptuitor, de făptuitor prin intermediul unui
animal sau de victimă obligată de făptuitor;
* cerinţa esenţială constă în aceea că fapta trebuie să fie comisă fără consimţământul victimei,
prin constrângere fizică sau psihică, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi expri
ma voinţa ori profitând de această stare; constrângerea trebuie să conducă la înlăturarea sau
diminuarea opoziţiei victimei, nefiind însă necesar ca ea să fie şi irezistibilă; pentru reţinerea
infracţiunii de viol, nu este necesar să existe întotdeauna dovada unei rezistenţe fizice a
victimei în faţa actelor de constrângere anterioare sau concomitente săvârşirii infracţiunii;
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa poate fi preexistentă (profi
tând) sau urmare a acţiunii făptuitorului ori a altui participant (punere în imposibilitate de a
se apăra sau de a-şi exprima voinţa).
Variantele tip şi asimilată, comise prin constrângere, absorb infracţiunile de ameninţare, '
lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate m mod ilegal pe durata necesară săvârşirii
f infracţiunii de viol, fiind reţinute însă în concurs cu aceasta din urmă daca privarea de liber
NB tate precedă sau depăşeşte ca durată vioiul; de asemenea, dacă violul este săvârşit prin
profilare de starea victimei aflate în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa,
acesta nu absoarbe lipsirea de libertate.
O urmarea imediată: încălcarea libertăţii victimei;
O legătura de cauzalitate: în principiu, rezultă din materialitatea faptei {ex re);
* la variantele agravate care produc urmări praeterintenţionate trebuie dovedită.

O intenţie directă;
O pentru variantele tip şî asimilată nu interesează mobilul sau scopul săvârşirii faptei;
O săvârşirea faptei în scopul producerii de materiale pornografice determină reţinerea variantei
agravate a infracţiunii de vio!, prevăzută la art. 218 alin. (3) lit. d) C. pen.
2. Variante agravate
3 fapta s-a săvârşit asupra unei persoane care se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau
tratamentul făptuitorului [art. 218 alin. (3) lit. a) C. pen.];
* vizează atât forma tip, cât şi pe cea asimilată.
3 fapta a fost comisă asupra unei persoane care este rudă în linie directă, frate sau soră [art. 218
alin. (3) lit b) C. pen.];
* subiecţii pasivi trebuie să fie rude în linie directă, frate sau soră;
* infracţiunea de viol în variantă agravată absoarbe incestul;
*♦* violul comis între soţi ori între veri primari îmbracă forma tip sau asimilată, dacă nu există
altă circumstanţă agravantă.
O fapta a fost săvârşită asupra unei persoane minore [art. 218 alin. (3) iit. c) C. pen.];
❖ vârsta subiectului pasiv trebuie să fie mai mică de 18 ani (circumstanţă reală), iar făptuitorul
trebuie să cunoască sau să prevadă această împrejurare la momentul săvârşirii infracţiunii;
❖ necunoaşterea vârstei victimei înlătură circumstanţa agravantă (eroarea asupra unei împre
jurări de care depinde caracterul agravat al faptei);
❖ circumstanţele agravante de la iit. b) şi c) pot fi reţinute împreună;
❖ se va reţine vioiul în formă agravată dacă subiectul pasiv are o vârstă fragedă, chiar dacă nu
s-a folosit violenţa împotriva iui.
Spre exemplu, dacă victima are 8 ani, nu se poate considera că aceasta şi-a exprimat un con
simţământ valabil ia întreţinerea de acte sexuale.
O fapta a fost comisă în scopui producerii de materiale pornografice [art. 218 alin. (3) Iit, d)
C pen.J;
♦ > scopul săvârşirii infracţiunii constă în producerea de materiale pornografice;
❖ nu este necesar ca scopui să fi fost atins.
O fapta a avut ca urmare vătămarea corporală [art. 218 alin. (3) Iit. e) C. pen.];
❖ agravanta constă în urmarea imediată praeterintenţionată a faptei: o infirmitate, leziuni
traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane care au necesitat pentru vindecare mai
mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic permanent şi grav, avortul,
punerea în primejdie a vieţii persoanei;
❖ sub aspectul laturii subiective, fapta este comisă cu praeterintenţie;
❖ dacă există intenţia făptuitorului de a provoca o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea
sănătăţii unei persoane care necesită, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri
medicale sau un prejudiciu estetic grav şi permanent, se va reţine concursul între infrac
ţiunea de viol [în formă tip, asimilată sau altă variantă agravată decât cea de la Iit. e ) j şi cea
de vătămare corporală.
O fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună [art. 218 alin. (3) Iit. f) C. pen.];
❖ făptuitorii trebuie să fie coautori, autori succesivi sau complici concomitenţi;
❖ pentru reţinerea acestei variante agravate nu este necesar ca toţi participanţii să fi întreţinut
un raport sexual, un act sexual oral sau anal ori alte acte de penetrare vaginală sau anală cu
victima vioiului;
❖ nu e x is t ă c o a u t o r a t în u r m ă t o a r e l e sit u a ţii: d a c ă u n u l d in t r e f ă p t u it o r i i m o b iliz e a z ă v ic tim a ,
iar celălalt o violează (primul va avea calitatea de complice la infracţiunea de viol în forma
agravată, iar cel de-al doilea de autor); dacă ambii făptuitori violează victima, îmobillzând-o
pe rând, fiecare va avea calitatea de autor al violului în formă agravată; dacă făptuitorii
violează succesiv victima, ambii vor avea calitatea de autori ai violului în formă agravată, iar
nu pe cea de coautori;
❖ nu se va reţine circumstanţa agravantă legală prevăzută de art. 77 Iit. a) C. pen. privind săvâr
şirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, dar se poate reţine circumstanţa
Violul 523
agravantă legală prevăzută de art. 77 lit. d) C. pen., în cazul în care fapta este săvârşită de un
major împreună cu un minor;
❖ pluralitatea de subiecţi activi constituie o circumstanţă reală.
O fapta a avut ca urmare moartea victimei [art. 218 alin. (4) C. pen.],
❖ violul a avut ca urmare praeterîntenţionată moartea victimei; Satura subiectivă a infracţiunii
de viol în variantă agravată constă în praeterintenţie;
❖ dacă decesul victimei survine ca urmare a exercitării cu intenţie (directă sau indirectă) a acti
vităţilor violente asupra victimei, vioiul [dar nu în varianta agravată prevăzută de art. 218
alin. (4) C. pen.] poate fi reţinut în concurs cu omorul calificat;
❖ dacă se produce praeterintenţionat sinuciderea victimei violului -> se va reţine numai infrac
ţiunea de viol (în formă tip, asimilată sau agravată);
❖ dacă făptuitorul a acţionat cu intenţie atât în scopul violării victimei, cât şi în cel al determi
nării sinuciderii acesteia -> se va reţine concursul între infracţiunea de viol şi cea de deter
minare sau înlesnire a sinuciderii.
II. FORMELE INFRACŢIUNI!

O tentativa este posibilă numai în forma imperfectă şi este incriminată; nu este posibilă tentativa
perfectă;
O fapta se consumă în momentul întreţinerii raportului sexual, actului sexual oral sau anal ori
actelor de penetrare vaginală sau anală;
O fapta poate fi comisă în formă continuată, când se epuizează după ultimul act de executare;
O are caracter progresiv atunci când urmările se amplifică în timp după momentul săvârşirii faptei;
O este posibilă desistarea drept cauză de nepedepsire, nu şi împiedicarea producerii rezultatului.
r* Dacă vioiul nu se consumă,, poate exista concurs între tentativă de viol şi infracţiunea de
NB lipsire de libertate în mod ilegal.
PEDEAPSA |
O violul în formă tip şi asimilată se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea
O dacă fapta s-a săvârşit asupra unei persoane care se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza
sau tratamentul făptuitorului, asupra unei persoane care este rudă în linie directă, frate sau soră,
asupra unei persoane minore, în scopul producerii de materiale pornografice, a avut ca urmare
vătămarea corporală sau a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa
este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi;
O dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi inter
zicerea exercitării unor drepturi.
în căzui în care tentativa de viol a fost urmata de moartea victimei, se va aplica pedeapsa :
NB [ pentru infracţiunea consumata..
ÎV. ANGAJAREA RĂSPUNDERII POTAIE

O acţiunea penală pentru violul în formă tip şi asimilată se pune în mişcare la plângerea prealabili a
persoanei vătămate; dacă persoana vătămată decedează înainte de expirarea termenului pre
văzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile -> acţiunea penală poate fi pusă în mişcare
din oficiu;
O răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile, nu şi prin împăcare.
AGRESIUNEA SEXUALA
NR. 19
Art. 219. Agresiunea sexuala . (1) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art 218, cu o persoană, săvârşit
prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima este un minor;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
fi fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa es te închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(4) Daca actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârşirea actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1)
şi alin. (2), fapta constituie viol
(5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
Noţiune
A. Varianta tip:
O actul de natură sexuală; altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal,
cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare.
O fapta s~a săvârşit asupra unei persoane care se afiă în îngrijirea, ocrotirea, edu
sau soră;
O fapta a fost săvârşită asupra unei persoane minore;
O fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
O fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare la libertatea sexuală a persoanei;
O obiectul juridic secundar: relaţiile sociale privitoare la viaţa, sănătatea, integritatea fizică sau
psihică a persoanei;
1.2. Subiectul
O subiectul activ: numai persoana fizică cu capacitate penală poate fi subiect activ nemijlocit
(autor); persoana juridică poate fi compiice/instigator;
❖ participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii anterioare la varianta
tip;
❖ săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună reprezintă o variantă agravată a
infracţiunii la variantele agravate, participaţia penală este posibilă în toate formele, inclu
siv coautorat şi complicitate concomitentă.
O subiectul pasiv: persoana fizică în viaţă, indiferent de sex;

O elementul material: întreţinerea unui act de natură sexuală, altul decât raportul sexual, actul
sexual oral sau anal ori alte acte de penetrare vaginală sau anală cu o persoană de acelaşi sex sau
de sex diferit, prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa
sau profitând de această stare;*
* la-n-ü;presüp'unipénétráré'-cü-caracter¿exúai;-
NB
❖ poate consta doar într-o acţiune (infracţiune comisivă);
❖ cerinţa esenţială constă în aceea că fapta trebuie să fie comisă fără consimţământul victimei,
prin constrângere fizică sau psihică, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi expri
ma voinţa ori profitând de această stare; imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa poate fi preexistentă (profitând) sau urmare a acţiunii făptuitorului ori a altui
participant (punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa).
■. Varianta tip. comisă prin constrângere, a bso a rbe infracţiunile de am eninţare; lo v ir e său aiteri
r violenţe şi lipsire de libertate în m od ilegal pe durata necesară săvârşirii-;■ infracţiunii de
N3 agresiune sexuală. Agresiunea sexuală va fi reţinută însă în concurs cu lipsirea de libertate
.dacă .privarea d e libertate precedă-sau. de păşeşte ca durată agresiunea sexuală.
Agresiunea sexuală 527
O urmarea imediată: încălcarea l i b e r t ă ţ i i sexuale a v i c t i m e i ;

O legătura de cauzalitate: î n p r i n c i p i u , r e z u l t ă d i n m a t e r i a l i t a t e a fap tei (ex re );
❖ trebuie dovedită ia variantele agravate care produc urmări praeterintenţionate.

O numai intenţie directă;
O pentru variantele tip şi asimilată nu interesează mobilul sau scopul săvârşirii faptei;
O săvârşirea faptei în scopul producerii de materiale pornografice determină reţinerea variantei
agravate a infracţiunii de agresiune sexuală, prevăzută la art. 219 alin. (2) lit. d) C. pen.
i i Variante agravate
O fapta s-a săvârşit asupra unei persoane care se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau
tratamentul făptuitorului [art. 219 alin. (2) lit. a) C. pen.j;
❖ nu este necesar ca autorul să aibă o calitate specială, ci să desfăşoare în concret o activitate
dintre cele menţionate.
O fapta a fost comisă asupra unei persoane care este rudă în linie directă, frate sau soră [art. 219
alin. (2) lit. b) C. pen.];
❖ subiecţii pasivi trebuie să fie rude în linie directă, frate sau soră;
❖ a c e a s t ă r e l a ţ i e d i n t r e f ă p t u i t o r şi v i c t i m ă r e p r e z i n t ă o c i r c u m s t a n ţ ă personală d e in d iv id u a
lizare.
O fapta a fost săvârşită asupra unei persoane minore [art. 219 alin. (2) lit. c) C. pen.];
♦ > vârsta subiectului pasiv trebuie să fie mai mică de 18 ani {circumstanţă reală), iar făptuitorul
t r e b u i e s ă c u n o a s c ă sau s ă p r e v a d ă a c e a s t ă î m p r e j u r a r e la m o m e n t u l s ă v â r ş i r i i i n f r a c ţ i u n i i ;
❖ n e c u n o a ş t e r e a v â rste i v ictim e i în lă tu ră c ir c u m s t a n ţa a g ra v a n tă (e ro a re a a s u p ra u n e i îm p r e
de care depinde caracterul agravat al faptei);

ju ră ri
❖ circumstanţele agravante de la lit. b) şi c) pot fi reţinute împreună.

O fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice [art. 219 alin. (2) lit. d)
C pen.];
❖ s c o p u l s ă v â rşirii in fra c ţiu n ii c o n s t ă în p r o d u c e r e a d e m a t e r ia le p o r n o g r a f ic e ;
❖ n u e s t e n e c e s a r c a s c o p u l s ă fi f o s t a t i n s .
O fapta a avut ca urmare vătămarea corporală [art. 219 alin. (2) lit. e) C. pen.];
❖ ag ravan ta constă în u rm area im e d ia tă p ra e te rin te n ţio n a tă a fa p te i: o in firm ita te , le z iu n i
traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane care au necesitat pentru vindecare mai
mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic p e r m a n e n t şi grav, avortul,
punerea în primejdie a vieţii persoanei;
❖ sub aspectul laturii subiective, fapta este comisă cu p r a e t e r i n t e n ţ i e ;
❖ d a c ă e x istă in t e n ţ ia f ă p t u it o r u lu i d e a p r o v o c a o in f ir m it a t e , le z iu n i t r a u m a t i c e s a u a f e c t a r e a
s ă n ă tă ţii u n ei p e rs o a n e c a re n e c e s ită , p e n tru v in d e c a r e , mai m u lt d e 9 0 de z ile d e în g rijiri

medicale sau un prejudiciu estetic grav şi permanent, se va reţine concursul între infrac
ţiunea de agresiune sexuală [în formă tip sau altă variantă agravată decât cea de la lit, e)] şi
cea de vătămare corporală.
O fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună [art. 219 alin. (2) lit. f) C. pen.];
♦ > făptuitorii trebuie să fie coautori, autori succesivi sau complici concomitenţi;
❖ nu se va reţine circumstanţa agravantă legală prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen. privind săvâr
şirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, dar se poate reţine circumstanţa
agravantă legală prevăzută de art, 77 lit. d) C. pen., în cazul în care fapta este săvârşită de un
major împreună cu un minor;
♦ > pluralitatea de subiecţi activi constituie o circumstanţă reală.
O fapta a avut ca urmare moartea victimei [art. 219 alin. (3) C. pen.];
❖ agresiunea sexuală a avut ca urmare praeterintenţionată moartea victimei; latura subiectivă
a infracţiunii de agresiune sexuală în variantă agravată constă în praeterintenţie;
❖ dacă, pentru ascunderea infracţiunii de agresiune sexuală, făptuitorul ucide victima, se va
reţine concurs între agresiunea sexuală (forma tip sau altă variantă agravată) şi omorul calificat;
❖ dacă se produce praeterintenţionat sinuciderea victimei agresiunii sexuale -> se va reţine
numai infracţiunea de agresiune sexuală (în formă tip sau agravată);
❖ dacă făptuitorul a acţionat cu intenţie atât în scopul agresiunii sexuale a victimei, cât şi în cel
ai determinării sinuciderii acesteia -> se va reţine concursul între infracţiunea de agresiune
sexuală şi cea de determinare sau înlesnire a sinuciderii.

O tentativa este posibilă numai în forma imperfectă şi este incriminată; nu este posibilă tentativa
perfectă;
O fapta se consumă în momentul întreţinerii actelor de natură sexuală prin constrângere, punere în
imposibilitatea de a se apăra sau de a~şî exprima voinţa ori profitând de această stare;
O fapta poate fi comisă în formă continuată, când se epuizează după ultimul act de executare;
O are caracter progresiv atunci când urmările se amplifică în timp după momentul săvârşirii faptei.
I îj^ edIa- âpsâ;^

O agresiunea sexuală în formă tip se pedepseşte cu închisoarea de la 2 îa 7 ani şi interzicerea
O dacă fapta s-a săvârşit asupra unei persoane care se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza
sau tratamentul făptuitorului, asupra unei persoane care este rudă în linie directă, frate sau soră,
asupra unei persoane minore, în scopul producerii de materiale pornografice, a avut ca urmare
vătămarea corporală sau a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa
este închisoarea de la 3 ia 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi;
Agresiunea sexuală 529
O dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi

O acţiunea penală pentru forma de bază se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate; dacă persoana vătămată decedează înainte de expirarea termenului prevăzut de lege
pentru introducerea plângerii prealabile -> acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu;
O răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile, nu şi prin împăcare.
NR. 20 ACTUL SEXUAL CU UN MINOR
Sediul materiei: art. 220 C, pen.
Art. 220. Actul sexual cu un minor. (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare
vagimlă sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, se pedepseşte cu închisoarea
de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi
(3) Fapta prevăzută în alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 15 şi 18 ani, se pedepseşte cu închisoarea de
la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă:
a) minorul este membru de familie al majorului;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recu
noscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia deosebit de vulnerabilă a acestuia, ca urmare a unui
handicap psihic sau fizic ori ca urmare a unei situaţii de dependenţă;
c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
â) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(4) Fapta prevăzută în alin. (1) şi (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci •
când:
a) minorul este membru de familie;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat depoziţia sa recu
noscută de încredere sau de autoritate asupra minorului;
c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
d) a fost comisă în scopid producerii de materiale pornografice.
(5) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani.
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (î)-(4) se pedepseşte.
Noţiune
A. Varianta tip:
O raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetra
re vaginaiă sau anală comise cu un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 15 ani.
O fapta este săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani;
O fapta este săvârşită de un major cu un minor cu vârsta între 15 şi 18 ani, când
minorul este membru de familie al majorului; când se află în îngrijirea, ocro
tirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de
poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de
situaţia deosebit de vulnerabilă a acestuia, ca urmare a unui handicap psihic
sau fizic ori ca urmare a unei situaţii de dependenţă; când fapta a pus în pericol
viaţa minorului sau când a fost comisă în scopui producerii de materiale porno
grafice;
Actul sexual cu un minor 531
O fapta este comisă asupra unui minor care este membru de familie sau care se
afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau
acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra
minorului;
O fapta comisă a pus în pericol viaţa minorului;
O fapta este comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
ii;.SŢRtlCTURA INFRACŢIUNII
|i Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare ia libertatea sexuală a minorului;
O obiectul material: corpul minorului.
1.2. Subiectul
O subiectul activ: orice persoană cu capacitate penală, indiferent de vârstă (minor sau major);
subiectul activ nu este circumstanţial în căzut variantei tip; persoana juridică nu poate fi subiect
activ nemijlocit;
❖ particîpaţia penală este posibilă în toate formele.
O subiectul pasiv: în principiu, orice minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 15 ani, în cazul formei
tipice;
r In to a te situaţiile e s te necesar consim ţăm ântul valabil exprimat ai minorului ia întreţinerea ;

NB actului sexual, altfel -) suntem în prezenţa infracţiunii d e viol.

O elementul material: întreţinerea unui raport sexual, act sexual oral sau anal, precum şi orice aite
acte de penetrare vaginală sau anală cu un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 15 ani, de sex
diferit sau de acelaşi sex; întrucât actui sexual cu un minor este o infracţiune comisivă, elementul
material nu poate consta decât într-o acţiune;
❖ presupune un act sexual liber consimţit de ambele persoane;
❖ nu contează dacă actul sexual a fost sau nu determinat de oferirea de bani sau alte foloase şi
nici dacă minorul practică sau nu prostituţia;
❖ infracţiunea de act sexual cu un minor poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de
corupere sexuală.
O urmarea imediată: starea de pericol pentru libertatea sexuală a minorului;
O legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei (ex re).
^4. Latura subiectivă

O este necesar ca subiectul activ să cunoască vârsta victimei, întrucât eroarea asupra vârstei mino
rului înlătură caracterul penal al faptei (eroarea asupra vârstei = cauză de neimputabiiitate);
O nu contează mobilul sau scopul comiterii infracţiunii, cu excepţia scopului producerii materialelor
pornografice, când se va reţine varianta agravată prevăzută în art. 220 alin. (4) iit. d) C. pen.
2J Variante agravate
O fapta este săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani [art. 220 alin. (2) C. pen.];
❖subiectul pasiv este un minor cu vârsta mai mică de 13 ani;
❖este necesar ca subiectui activ să cunoască vârsta minorului pentru a se putea reţine această
variantă agravată; eroarea asupra vârstei poate înlătura agravanta;
❖ şi în privinţa acestei variante agravate, ca şi în cazul variantei tip a infracţiunii, legiuitorul a
stabilit o cauză specială de nepedepsire: dacă diferenţa de vârstă dintre făptuitor şi victimă
este de cel mult 3 anî.
O fapta este săvârşită de un major cu un minor cu vârsta între 15 şi 18 ani, când minorul este
membru de familie al majorului; când se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra
minorului ori de situaţia deosebit de vulnerabilă a acestuia, ca urmare a unui handicap psihic sau
fizic ori ca urmare a unei situaţii de dependenţă; când fapta a pus în pericol viaţa minorului sau
când a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice [art. 220 alin. (3) C. pen.];
*X* subiectui activ în cazul acestei variante agravate este circumstanţiat -> nu poate fi decât o
persoană majoră (indiferent de sex), care are autoritate sau influenţă asupra minorului;
❖ subiectul pasiv este un minor cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani;
❖ nu prezintă importanţă diferenţa de vârstă dintre victimă şi făptuitor, întrucât cauza de nepe
depsire nu operează în cazul acestei variante agravate,
O fapta este comisă asupra unui minor care este membru de familie sau care se află în îngrijirea,
ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recu
noscută de încredere sau de autoritate asupra minorului [art. 220 alin. (4) iit. a)-b) C. pen.];
❖ această variantă agravată are autor calificat: membru de familie; persoana în a cărei îngrijire
se află minorul, indiferent de forma în care este angajat; părinţii (naturali sau adoptivi), tuto
rele, curatorul, profesorii, cei care asigură paza minorilor privaţi de libertate, medici, asistenţi
medicali, terapeuţi etc.;
❖ dacă fapta este săvârşită în coautorat, pentru reţinerea acestei variante agravate, este nece
sar ca toţi coautorii să aibă calitatea cerută de lege.
O fapta comisă a pus în pericol viaţa minorului [art. 220 alin. (4) lit. c) C. pen.];
O fapta este comisă în scopul producerii de materiale pornografice [art. 220 alin. (4) iit. d) C. pen.];
❖ scopul comiterii infracţiunii este cel care caracterizează această variantă agravată;
Actul sexual cu un minor 533
❖ nu este necesar ca scopul să fie atins, adică materialele pornografice să fie produse.
|L FORMELE INFRACŢIUNII

O tentativa pentru varianta tip şi pentru variantele agravate se pedepseşte;
O fapta se consumă odată cu întreţinerea raportului sexual, actului sexual ori a oricăror acte de
penetrare vaginală sau anală;
O fapta poate îmbrăca formă continuată, caz în care se epuizează după ultimul act de executare.
r Dacă în urma actului sexual se produce praeterintenţionat vătăm area corporala sau moar-
* | te a minorului, se va retine concursul între Infracţiunea de act sexual cu un minor si lovirea
ÎVFR '
1 sau alte violenţe, vata mare a corporala, loviri sau vătăm ări cau zato are de moarte.
IH lRED EA PSÂ
O varianta tip a infracţiunii se pedepseşte cu închisoarea de ia unu la 5 ani;

O fapta săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani se pedepseşte cu închi
soarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi;
O fapta comisă de un major cu un minor cu vârsta între 15 şi 18 ani, când minorul este membru de
familie al majorului; când se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuito
rului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra mino
rului ori de situaţia deosebit de vulnerabilă a acestuia, ca urmare a unui handicap psihic sau fizic
ori ca urmare a unei situaţii de dependenţă; când fapta a pus în pericol viaţa minorului sau când a
fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2
la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi;
O variantele agravate comise asupra unui minor care este membru de familie; asupra unui minor
aflat în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau când făptuitorul a
abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului; dacă a pus în
pericol viaţa minorului sau în scopul producerii de materiale pornografice se sancţionează cu
închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi;
O legiuitorul a reglementat o cauză specială de nepedepsire în art. 220 alin. (5) C. pen., pentru
varianta tip şi pentru varianta agravată când fapta a fost comisă asupra unui minor care nu a
împlinit vârsta de 13 ani; potrivit acestui text de lege, raportul sexual, actul sexual oral sau anal,
precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta cuprinsă
între 13 şi 15 ani şi cele exercitate asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani nu se
sancţionează dacă diferenţa de vârstă dintre făptuitor şi victimă nu depăşeşte 3 ani,
3 acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită din oficiu în toate cazurile, pentru că subiectul
pasiv este minor în toate variantele infracţiunii.
.PIŞft:
NR. 21 CORUPEREA SEXUALA A MINORILOR
Art. 221. Coruperea sexuală a minorilor. (1) Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut În art. 220,
împotriva unul minor care nu a împlinit vârsta ăe 13 ani, precum şi determinarea minorului sa suporte ori să efectueze un
astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când:
a) minorul este rudă în linie directă, frate sau sora;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
c) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
d) fapta a pus în pericol viaţa minorului
(3) Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani se
pedepseşte cu închisoare de la 6 lunida 2 ani sau cu amendă.
(4) Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la comiterea unor acte cu
caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum şi
punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă.
(5) Faptele prevăzute în alin. (1) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şl (2) se pedepseşte.
Noţiune
A. Varianta tip:
O comiterea unui act de natură sexuală; altul decât raportul sexual, actul sexual
oral sau anal, ori actul de penetrare, împotriva unui minor care nu a împlinit
vârsta de 13 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să efectueze
un astfel de act.
sau soră;
O fapta s-a săvârşit asupra unei persoane care se află în îngrijirea, ocrotirea, edu
O fapta a pus în pericol viaţa minorului.
O comiterea unui act sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui
minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani;
O determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13
ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori fa spectacole
sau reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum
şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic.
Coruperea sexuală a minorilor 535
i i Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic: relaţiile sociale privitoare ia libertatea sexuală a minorului;
1.2. Subiectul
O subiectul activ: numai persoana fizică cu capacitate penală poate fi subiect activ nemijlocit (autor);
persoana juridică poate fi compîîce/instigator;
❖ participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii anterioare la varianta
tip.
O subiectul pasiv: minorul, indiferent de sex;

O elementul material:
a. comiterea unui act de natură sexuală, altui decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal, ori
actul de penetrare, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum şi deter
minarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act;
❖ poate consta doar într-o acţiune (infracţiune comisivă);
❖ actele de natură sexuală sunt liber consimţite de victimă.
b. determinarea minorului care nu a împlinit vârsta de 13 ani să suporte ori să efectueze un act
de natură sexuală;
❖ poate consta doar într-o acţiune (infracţiune comisivă); presupune o acţiune infracţională;
pasivitatea făptuitorului nu intră în sfera actelor de determinare.
O urmarea imediată: starea de pericol pentru relaţiile sociale privitoare ia libertatea sexuală a
minorului;
3 legătura de cauzalitate: în principiu, rezultă din materialitatea faptei (ex re).

3 intenţie directă sau indirectă;
^ în cazul variantei tip nu interesează mobilul sau scopul săvârşirii faptei;
3 săvârşirea faptei în scopui producerii de materiale pornografice determină reţinerea variantei
agravate a infracţiunii.
ti Variante agravate
fapta a fost comisă asupra unui minor care este rudă în linie directă, frate sau soră [a ri 221
alin. (2) Ut. a) C pen.];
❖ subiecţii - trebuie să fie rude în iinie directă, frate sau soră.
O fapta s-a săvârşit asupra unui minor care se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau
tratamentul făptuitorului ţart. 221 alin. (2) Ist. b) C. pen.];
❖ nu este necesar ca autorul să aibă o calitate specială, ci să desfăşoare în concret o activitate
dintre cele menţionate.
O fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice [art. 221 alin. (2) lit. c)
C pen.];
❖ scopul săvârşirii infracţiunii constă în producerea de materiaie pornografice;
❖ pentru reţinerea agravantei, nu este necesar ca scopul să fi fost atins.
O fapta a pus în pericol viaţa minorului [art. 221 alin. (2) lit. d) C. pen.];
punerea în pericol a vieţii minorului se produce din cuipă.
|j Variante atenuate
O comiterea unui act sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a
împlinit vârsta de 13 ani [art. 221 alin. (3) C. pen.];
❖ fapta nu este tipică dacă este comisă ele o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
O determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la
comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora
se comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu
caracter pornografic [art. 221 alin. (4) C. pen.];
❖ fapta nu este tipică dacă este comisă de o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
11. FORMELE INFRACŢIUNII

O actele premergătoare sunt posibile, dar sunt, în principiu, neincriminate; prin excepţie, actele
premergătoare pot realiza conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 222 C. pen., privind racolarea
minorilor în scopuri sexuale, fiind o incriminare autonomă a acestora;
O tentativa imperfectă este posibilă şi incriminată, în cazul variantei tip şi a celor agravate;
O desistarea reprezintă o cauză de nepedepsire, nu însă şi împiedicarea producerii rezultatului;
O infracţiunea se consumă în momentul realizării activităţilor care constituie elementul material al
infracţiunii;
O este posibilă forma continuată, infracţiunea epuizându-se în momentul efectuării ultimului act de
executare.
Coruperea sexuală a minorilor 537
Iii. PEDEAPSA
O varianta t ip - fapta de pedepseşte cu închisoarea de ia 1 la 5 ani;
O varianta agravată - pedeapsa prevăzută de textul de încriminare este de la 2 la 7 ani;
O varianta atenuată ~ fapta se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
iv. A n g a j a r e a fţ^puNDERii pen a le

O acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu;
O cauza de nepedepsire: faptele prevăzute în alin. (1) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă
nu depăşeşte 3 ani; operează numai în cazul variantei tip.
m m gM m m
HĂRŢUIREA SEXUALĂ
NR. 22
S e d iu l m a te r ie i: art 223 C. pen.
Art, 223. Hărţuirea sexuală . (1) Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă
sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă întro situaţie umilitoare, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Noţiune - pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei

reiaţii de muncă sau al unei relaţii similare; dacă, prin aceasta; victima a fost intimi
dată sau pusă într-o situaţie umilitoare.
:Iv;SpUCTURA INFRACŢIUNII
ţj Obiectul
O obiectul juridic: relaţiile sociale referitoare la libertatea sexuală a unei persoane, precum şi cele
referitoare la demnitatea persoanei;
p Subiectul
O subiectul activ: orice persoană cu capacitate penală, indiferent de sex, care se află în relaţii de
muncă sau asemănătoare cu victima;
❖ subiectul activ este calificat.
O subiectul pasiv: orice persoană care se află în cadrul unei relaţii de muncă sau asemănătoare cu
autorul;
❖ subiectul pasiv este calificat;
•> pluralitatea de subiecţi pasivi atrage reţinerea unui concurs de infracţiuni.
3fi Latura obiectivă

O elementul material: pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei
relaţii de muncă sau al unei relaţii similare;
❖ se poate comite doar printr-o acţiune;
❖ infracţiunea de hărţuire sexuală este o infracţiune de obicei, astfel că e necesar ca pretin
derea să aibă un caracter repetat.
Hărţuirea sexuală 539
O urmarea imediată: starea de pericol pentru libertatea sexuală a persoanei vătămate, intimidată
sau pusă într-o situaţie umilitoare în urma hărţuirii;
l i Latura subiectivă
O infracţiunea se poate comite cu intenţie directă sau indirectă (eventuală);
O nu contează mobilul sau scopul comiterii infracţiunii.
ifciotefvfteiw
O infracţiunea se consumă în momentul săvârşirii unui număr repetat de acte de hărţuire care au
produs intimidarea victimei sau punerea acesteia într-o situaţie umilitoare;
O infracţiunea se epuizează cu ultimul act de hărţuire.
:ifc;reD£|psivfîf
O fapta este sancţionată cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

O acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
O retragerea plângerii înlătură răspunderea penală.
jilŞW f
V I O L A R E A DE D O M I C I L I U
NR. 23
S e d iu l m a te r ie i: art. 224 C. peri.
Art. 224. Violarea de domiciliu. (1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc
împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a k părăsi la cererea acesteia se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) în cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase,
pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
N o ţiu n e
A . V a ria n ta tip:
O pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau
ioc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care ie folo
seşte;
O refuzul de a ie părăsi ia cererea acesteia.
B. V a ria n te a g r a v a te :
O fapta este săvârşită de o persoană înarmată;
O fapta este săvârşită în timpul nopţii;
O fapta este săvârşită prin folosire de calităţi mincinoase.
f, STRUCTURA INFRACŢIUNII
JJ Varianta tip
1 .1 . O b ie c tu l
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la apărarea inviolabilităţii domiciliului şi a vieţii
private a persoanei fizice;
„Domiciliur,. m sensul a c t 224 C peru, reprezintă locuinţa; încăperea, d epen dinţa sau locul
împrejmuit ţinând de a ce s te a în care locuieşte şi îşj desfăşoară-viaţa privată p e rsoana vătă
mat ă.
r Nu constituie domiciliu celula ori sediul profesional, chiar dacă,; din punct de v e d e r e proce
NB dural, există posibilitatea efectuării unei percheziţii domicîHare'într-o celulă drn -penitenciar
sau la sediul profesional; de., asem en ea,, domiciliul nu e s t e focul.' îm prejm u it' ca re. .permite
accesul într-un magazin.

Violarea de domiciliu 541
1 .2 . S u b ie c tu l
O subiectul activ: poate fi orice persoană {fizică sau juridică) cu capacitate penală;
❖ poate fî chiar proprietarul imobilului: există violare de domiciliu când proprietarul pătrunde
în locuinţa chiriaşului, fără voia acestuia, înainte ca hotărârea de evacuare să fie pusă în
executare;
❖ există violare de domiciliu şi atunci când tutorele pătrunde fără drept în locuinţa minorului;
❖ participaţia penală este posibilă în orice formă (coautorat, instigare, complicitate); în cazul
coautoratului/complicităţii concomitente se poate reţine circumstanţa agravantă legală pre
văzută de art. 77 lit. a) C. pen.
O subiectul pasiv: poate fi orice persoană fizică în folosinţa căreia se află locuinţa, încăperea,
dependinţa sau locul împrejmuit ţinând de acestea;
Nu contează daca folosinţa (reţinerea) imobilului se face sau nu în baza unul titlu; prin
r „folosinţa" se tinde la ocroti'rea unei situaţii de fapt, iar nu a unei situaţii de drept; exista
NB violare de domiciliu şi atunci când locuinţa nu este efectiv ocupata,
❖ nu poate fi o persoană juridică;

❖ pluralitatea de subiecţi pasivi determină reţinerea tot atâtor infracţiuni câţi subiecţi pasivi
există, aflate în concurs.
1 .3 . L atura o b ie c tiv ă
O elementul material constă în:

❖ pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit
ţinând de acestea; cerinţa esenţială a elementului material constă în faptul că pătrunderea s-a
realizat fără drept, fără consimţământul persoanei care foloseşte imobilul; lipsa consimţămân
tului se prezumă până la proba contrară;
❖ refuzul de părăsire a unei locuinţe, încăperi, dependinţe sau a unui ioc împrejmuit ţinând de
acestea, la cererea persoanei care le foloseşte; refuzul de părăsire trebuie să fie fără drept,
explicit şi precedat de o cerere expresă în sensul părăsirii {eroarea de fapt profită făptuitorului);
cererea de părăsire poate fi făcută nu doar de către proprietar, ci şi de către persoana care
foloseşte locuinţa, de membrii familiei sau de o persoană care locuieşte împreună cu aceasta
sau o reprezintă;
♦ > cerinţa esenţială ca pătrunderea sau refuzul de a părăsi o locuinţă, încăpere, dependinţă sau
loc împrejmuit ţinând de acestea să se realizeze „fără drept" este îndeplinită şi atunci când
dreptul {de a locui) este exercitat în mod abuziv;
❖ există infracţiunea de violare de domiciliu chiar dacă pătrunderea a fost licită, dar făptuitorul a
continuat să rămână acolo, refuzând fără drept părăsirea.
r Fapta nu e s te tipica dacă acţiunea făptuitorului se fu n d a m en tea ză pe o baza legală, nefiind

NB întrunite elem entele, constitutive ale acestei infracţiuni; de a sem en ea , fapta nu este; ti pică;
j dacă imobilul e s te locuit de mai multe persoane şi există;cb-hsirhţământul uneia dintre aces-
J""* Dacă ce realizează dementul material ai laturii obiective în a m b ele modalităţi, se va retine
IVB 0 singură infracţiune, nu un concurs de infracţiuni ori o infracţiune continuată.
O urmarea imediată: crearea unei stări de pericol ca efect al încălcării inviolabilităţii domiciliului;
violarea de domiciliu este o infracţiune de pericol abstract;
O legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesară dovedirea acesteia.
1 .4 . L atura s u b ie c tiv a

O nu prezintă importanţă mobilul sau scopul activităţii infracţionale.
2i Variante agravate
O fapta este săvârşită de o persoană înarmată [art. 224 alin. (2) C. pen.];
❖
făptuitorul trebuie să aibă asupra sa o armă propriu-zisă vizibilă sau să comită fapta utilizând
o armă asimilată, în sensul definit de art. 179 alin. (1) şi (2) C. pen.
O fapta este săvârşită în timpul nopţii [art. 224 alin. (2) C. pen.];
❖ nu contează dacă făptuitorul profită sau nu de făptui că este noapte.
O fapta este săvârşită prin folosire de calităţi mincinoase [art. 224 alin. (2) C. pen.];
❖ nu prezintă importanţă dacă este sau nu o calitate oficială cea de care se foloseşte făptui
torul pentru comiterea infracţiunii; este însă necesar ca această calitate mincinoasă să fie
aptă să permită intrarea făptuitorului în domiciliul victimei sau să justifice refuzul părăsirii
acestuia;
❖ se poate reţine concursul cu infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiate (art. 258 C pen.) în
cazul în care făptuitorul invocă o calitate oficială.

O actele pregătitoare sunt posibile dacă infracţiunea este săvârşită în modalitatea pătrunderii fără
drept, însă nu sunt incriminate;
O tentativa este posibilă în cazul pătrunderii fără drept, însă nu este incriminată; în cazul în care
elementul material ai laturii obiective constă în refuzul fără drept de a părăsi domiciliul victimei
la cererea acesteia, tentativa nu este posibilă (omisivă proprie);
O infracţiunea de violare de domiciliu se consumă în momentul realizării elementului material ai
laturii obiective, respectiv momentul pătrunderii fără drept şi fără consimţământul victimei în
domiciliul acesteia sau acela ai refuzului de a părăsi domiciliul, ia cererea acesteia;
O are formă continuă, epuizându-se la momentul încetării activităţii infracţionale;
Violarea de domiciliu 543
O poate avea formă continuată, caz în care se epuizează la îndeplinirea ultimului act de executare.
r Infracţiunea de violele de domiciliu este absorbită de furtul calificat comis prin violarea de
domiciliu fart 223 alin. (2) lit. b) C. pen,]; de asemenea, este absorbită de varianta calificată '
NB a Infracţiunii de tâlhărie comisă prin violarea de domiciliu Jart, 234 alin, (1) iit. f) C. pen.].
r Poate fi reţinut concursul ideal Între violarea de domiciliu şi nerespectarea hotărârilor jude-
NB
O fapta tip se pedepseşte cu închisoare de ia 3 luni la 2 ani sau cu amendă;

O în cazul variantelor agravate, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
ţ|;M «GiyiREA RĂSPUNBeMh PENALE

O acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate atât în cazul
formei tip, cât şi în cazul variantelor agravate.
Trebuie distins între infracţiunea de violare de domiciliu, care presupune p ă t r u n d e r e a fără
r drept şl Infracţiunea de tulburare de posesie, care presupune ocuparea fără drept a unui
NB Imobil.
FIŞA
NR. 24 VIOLAREA SEDIULUI PROFESIONAL
Art. 225. Violarea sediului profesional (1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană
juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite se
(2) în cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase,
pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
Noţiune
A. Varianta tip:
O pătrunderea fără drept; în orice mod, în oricare dintre sediile unde o per
soană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională;
O refuzul dea le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite.
O fapta este săvârşită de o persoană înarmată;
O fapta este săvârşită în timpul nopţii;
O fapta este săvârşită prin folosire de calităţi mincinoase.
Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la protecţia inviolabilităţii sediului profesional;
1.2. Subiectul
❖ subiectul activ ai infracţiunii de violare a sediului profesional poate fi chiar proprietarul imo
bilului;
❖ participaţia penală este posibilă în orice formă (coautorat, instigare, complicitate); în cazul
coautoratului/complîcităţii concomitente se poate reţine circumstanţa agravantă iegaiă pre
văzută de art. 77 lit. a) C. pen.
O subiectul pasiv principal: statul;
O subiectul pasiv secundar: poate fi orice persoană fizică (avocat, practician în insoivenţă, con
sultant etc.) sau juridică (o societate, un sindicat, o asociaţie sau o fundaţie) care are în folosinţă
Violarea sediului profesional 545
un anumit spaţiu cu titlu de sediu profesional şi care are dreptul de a permite sau de a refuza
intrarea sau rămânerea în acest spaţiu;
❖ pluralitatea de subiecţi pasivi determina reţinerea tot atâtor infracţiuni câţi subiecţi pasivi
sunt, aflate în concurs.
r Nu prezintă importanţa daca sediul este principal, sucursală, agenţie, punct de lucru; de
NB asemenea, nu contează dacă sediul este deţinut în baza unui titlu legai sau nu.

O elementul material constă în:
❖ pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană fizică sau juri
dică îşi desfăşoară activitatea profesională; cerinţa esenţială a elementului material constă în
faptul că pătrunderea s-a realizat fârâ drept, fără consimţământul persoanei care foloseşte
sediul profesional; lipsa consimţământului se prezumă până la proba contrară;
❖ refuzul de părăsire presupune ca făptuitorul să se fi aflat în sediul profesional ai victimei şi,
indiferent din ce motiv, să refuze să-l părăsească; refuzul de părăsire trebuie să fie fără drept,
explicit şi precedat de o cerere expresă în sensul părăsirii (eroarea de fapt profită făptui
torului); cererea de părăsire poate fi făcută nu doar de către titularul sediului profesional, ci
şi de către persoana care foloseşte sediul profesional sau care reprezintă persoana fizică sau
juridică titulară a sediului profesional;
♦ > cerinţa esenţială ca pătrunderea sau refuzul de a părăsi sediul profesional al persoanei vătăma
te să se realizeze „fără drept" este îndeplinită şi atunci când dreptul (de a locui) este exercitat
abuziv.
Fapta nu este tipica dacă acţiunea făptuitorului se fundamentează pe c bază legală, neţiind
întrunite elementele constitutive ale acestei infracţsun-i.:'-de-asemenea;-fa-pta-nu:este tipică
r daca există consimţământul a cel puţin o persoană ca?e foloseşte sediul, în ipoteza in care
NB acesta este folosit de mai multe persoane. Fapta nu este tipică nid În situaţia în care se
pătrunde numai pe un teren sau ait ioc împrejmuit ţinând de sediu ¡ s p r e e x e m p lu , c u r t e a ;
s e d iu lu i ) .
r Daca se realizează elementul material al fatum obiecnve în ambele modalităţi, se va/reţineî;

NB o singură infracţiune, nu un concurs de infracţiuni ori o Infracţiune continuata.
3 urmarea imediată: crearea unei stări de pericol ca efect al încălcării inviolabilităţii sediului profe
sional; violarea sediului profesional este o infracţiune de pericol abstract;
O legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesară dovedirea acesteia.
1.4. L atura s u b ie c tiv ă
O intenţie directă sau Indirectă;

O nu prezintă importanţă mobiîui sau scopul activităţii infracţionale.
2,: Variante agravate

O fapta este săvârşită de o persoană înarm ată [art. 225 alin. (2) C. pen.];
❖ făptuitorul trebuie să aibă asupra sa, în momentul săvârşirii faptei, o armă propriu-zisă vizi
bilă sau să comită fapta utilizând o armă asimilată, în sensul stabilit de art. 179 alin. (1) şi (2)
C. pen.
O fapta este săvârşită în tim pul nopţii [art. 225 alin. (2) C. pen.];
❖ nu contează dacă făptuitorul profită sau nu de faptul că este noapte.
O fapta este săvârşită prin folosire de caiităţi m incinoase [art. 225 alin. (2) C. pen.];
❖ nu prezintă importanţă dacă este sau nu o calitate oficială cea de care se foloseşte făptui
torul pentru comiterea infracţiunii; este însă necesar ca această calitate mincinoasă să fie
aptă să permită intrarea făptuitorului în sediul profesional a! victimei sau să justifice refuzui
părăsirii acestuia;
❖ se poate reţine concursul cu infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale (art. 258 C. pen.) în
cazul în care făptuitorul invocă o calitate oficială.
O actele pregătitoare sunt posibile dacă infracţiunea este săvârşită în modalitatea pătrunderii fără
drept, însă nu sunt incriminate;
O tentativa este posibilă în cazul pătrunderii fără drept, însă nu este incriminată; în cazul în care
elementul material al laturii obiective constă în refuzul fără drept de a părăsi sediul profesional ai
victimei la Cererea acesteia, tentativa nu este posibilă (omisivă proprie);
O infracţiunea de violare a sediului profesional se consumă în momentul realizării elementului
material al laturii obiective, respectiv momentul pătrunderii fără drept şi fără consimţământul
victimei în sediul său profesional sau acela al refuzului de a-1 părăsi, la cererea acesteia;
O are formă continuă, epuizându-se la momentul încetării activităţii infracţionale;
O poate avea formă continuată, caz în care se epuizează la îndeplinirea ultimului act de executare,
Infracţiunea de violare a sediului profesional es te absorbită de furtul calificat.comis prin
r violarea sediului profesional [art, 229 alin, (2) iit b) C, pen.]; de a sem en ea , este absorbită
NB de varianta calificată a infracţiunii de tâlhărie comisă prin violarea sediului profesional
[art. 234 alin. (1) iît. fj C. pen.].
Violarea sediului profesional 547
IPPEpfÂPŞl
O fapta tip se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă;
O în cazul variantelor agravate, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(V. ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE

O acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate atât în cazul
formei tip, cât şi în cazul variantelor agravate.
H Ş f
f if f iZ S FURTUL
S e d iu l m a te r ie i: a rt. 2 2 8 C . p e ri.
Art. 228. Flirtul. (1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l
însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului dar în momentul săvârşirii acel bun
m găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.
(3) Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice altfel de energie care are valoare economică.
Noţiune - luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţămân
tul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept.
1; Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare ia protecţia proprietăţii, a posesiei sau a deten
ţiei;
O obiectul material: un bun mobil prin natură sau prin anticipaţie, corporal, animat sau neanimat,
fungibil sau nefungibii; sunt asimilate bunurilor mobile şi înscrisurile, energia electrică şi orice alt
fe! de energie care are valoare economică;
❖ poate forma obiect ai furtului un bun imobil prin destinaţie;
❖ nu poate forma obiect al furtului un bun abandonat;
❖ este necesar ca bunui să se afle în proprietatea ori în posesia sau detenţia legitimă a unei
persoane, deoarece alin. (2) al art. 228 C. pen. stabileşte că fapta constituie furt şi în situaţia
în care bunul aparţine total sau parţial făptuitorului, dar, în momentul săvârşirii faptei, se
găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane; cu toate acestea, poate constitui
obiect material şi un bun aflat în posesia ori detenţia nelegitimă a altuia, dacă este sustras de
o altă persoană decât proprietarul, detentorui sau posesorul său legitim;
❖ simpiui contact material cu un bun mobil nu transmite posesia sau detenţia bunului, astfel că
însuşirea acestuia va constitui furt;
❖ poate fi obiect material al infracţiunii de furt şi un bun mobil a cărui deţinere este interzisă
de lege;
❖ nu contează valoarea bunului sustras, dar acesta trebuie să aibă o minimă valoare econo
mică;
❖ în principiu, corpul uman sau părţi din acesta nu pot constitui obiect al furtului; cu toate
acestea, ţesuturile, celulele sau organele prelevate de ia o persoană în scopul efectuării unui
transplant pot forma obiectul infracţiunii de furt;
Furtul 549
❖ dacă făptuitorul sustrage un cadavru sau cenuşa rezultată din incinerarea unui cadavru -> se
va reţine infracţiunea de profanare de cadavre sau morminte.
w Luarea din drum a unul animal dom estic nu reprezintă infracţiunea de însuşire a bunului
* găsit/ ci a c e e a de furt/ d e o a r e c e bunul nu a fo st pierdut de către proprietarul său, deci nu a
f® ieşit din posesia acestuia. ' '
r Fapta unei persoane de a cere telefonul sâ d ea un „ b e e p ", după cate dispare cu ieie.fonuf
constituie furt/ nu înşelăciune/ pentru că bunul a fo st remis ocazionai/ fără nici un titlu,
NB simplul contact materia! neconferind posesia ori detenţia acestuia.
îl Subiectul
❖ în căzui furtului care se pedepseşte la piângere prealabilă/ este necesar ca subiectul activ să
aibă o anumită calitate în raport cu subiectul pasiv (de exemplu, minor care săvârşeşte fapta
împotriva tutorelui, membru de familie);
❖ proprietarul poate avea calitatea de subiect activ, dacă sustrage bunul de ia posesorul sau
detentorui legitim al acestuia; dacă-l sustrage de îa cel care-i furase anterior bunu! sau de ia
un posesor ori detentor nelegitim al acestuia, fapta nu este tipică;
O subiectul pasiv: orice persoană (fizică sau juridică) din a cărei proprietate, posesie sau detenţie
este sustras bunul;
❖ hoţul care a sustras bunul de la proprietar, posesor sau detentor legitim al acestuia poate fi
subiect pasiv al infracţiunii de furt dacă bunui este sustras din nou, de către un alt hoţ;
❖ pluralitatea de subiecţi pasivi/unitatea de subiect pasiv determină reţinerea formei conti
nuate, dacă furturile au fost săvârşite, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ia diferite
intervale de timp, iar dacă sustragerea bunurilor are loc în aceeaşi împrejurare, de ia un
singur posesor şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, se va reţine o singură infracţiune de
furt (unitate naturală de infracţiune); eroarea asupra faptului că bunurile sustrase aparţin
mai multor persoane determină reţinerea unei singure infracţiuni de furt, ca şi deţinerea
bunurilor în coproprietate de mai multe persoane.
j Sustragerea din aglom eraţie a portofelului victimei şi transm iterea acestuia, de îndată,
j către cel de-aî doilea făptuitor, pentru a-şi asigura însuşirea portofelul ui fără a fi descoperit,
constituie coautorat, nu com plicitate la infracţiunea de furt; fapta celui care determ ină pe
|"* altul să săvârşească o faptă penală şî cum pără de la au to r bunul provenit din a cea stă infrac-
NB ţîune, determină reţinerea numai a instigării ia infracţiunea de furt, nu şi concursul cu
infracţiunea de tăinuire; dacă există un prim act de tăinuire, urmat de o altă acţiune a
aceluiaşi tăinuitor, care promite că va asigura valorificarea Ir continuare a altor bunuri
sustrase se va reţine com plicitatea ia Infracţiunea de furt în formă simplă sau continuată
550 Drept penah Partea specială
în concurs real cu infracţiunea d e tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a

bunurilor nu a fost îndeplinită.
Şş Latura obiectivă
O elementul material: constă în luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia fără consim
ţământul acestuia; se poate realiza printr-o acţiune sau printr-o inacţiune;
❖ presupune deposedarea unei persoane (fizice sau juridice}, fără consimţământul acesteia, de
un bun mobil şi împosedarea pe nedrept a infractorului, prin luarea în stăpânire a bunului
(prin acţiune sau inacţiune), dar nu în mod violent; pentru ca fapta să fie tipică, nu trebuie să
existe consimţământul anterior sau concomitent al proprietarului, posesorului sau deten-
torului acelui bun.
în timp ce infracţiunea d e furt reprezintă o sustragere în scopul însuşirii pe nedrept a unui
bun care se află în posesia sau detenţia altuia, abuzul de încredere reprezintă însuşirea bunu-
| “* iui pe care persoana vătăm ată i l-a încredinţat voluntar făptuitorului; furtul presupune o
NB deposed are şi o îm posedare pe nedrept, fără consimţământul proprietarului, posesorului sau
detectorului unui bun, în vrem e ce înşelăciunea presupune transmiterea bunului către infrac
tor, în urma m anoperelor doîosive desfăşurate de acesta.
■ Fapta ' paznicului de' a' participa'- la sustragerea-' unor bunuri; aflate; în paza: sa,:în: urma-acceptării
r* promisiunii că va primi o parte din banii ce se vor realiza în urma valorificării bunurilor sustra
NB se, constituie infracţiunea d e furt, nu cea de luare de mită, pentru că banii au fost promişi
pentru fapta d e furt, nu pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
■ .înstrăinarea unui bun încredinţat în procesul muncii constituie'infracţiunea de furt, nu cea de

Ţ*
abuz de încredere, deoarece bunul nu este deţinut cu niciun titlu, patronul păstrând, din
NB punct de vedere juridic, posesia şl detenţia acestuia.
O urmarea imediată: constă într-o deposedare (a proprietarului, posesorului, detentoruiui) şi o

împosedare (a făptuitorului}, producându-se astfel un prejudiciu;
❖ restituirea bunului după consumarea infracţiunii nu înlătură caracterul pena! al faptei şî nici
răspunderea penală;
❖ urmarea imediată se produce chiar dacă bunul nu a fost scos din locul unde se află, ulterior
bunul este abandonat sau hoţul este deposedat de un alt hoţ.
O legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei şi nu este necesar să fie dovedită.
* înţelegerea dintre două persoane de a sustrage un bun aflat asupra uneia dintre ele, dar
aparţinând altei persoane, prin simularea unei agresiuni şi luarea bunului constituie infrac
ţiunea de furt, nu cea de tâlhărie, agresiunea nefîind reală;
* lovirea unei persoane în scopul de a o jefui, negasirea bunurilor şi fuga victimei pentru a se
salva, urmată de îndată de sustragerea unor bunuri din autoturismul victimei, aflat în
Furtul 551
apropiere, constituie Infracţiunea de tâlhărie, nu tentativa la tâlhărie în concurs cu Infrac

ţiunea de furt, d eoa rece infracţiunea este unica în raport de persoană, timp, loc, scoo;
• d epo sed area victimei de căciulă prin smulgere, rară acţiuni agresive de natura său înfrângă
opunerea, constituie infracţiunea de furt, iar nu cea de tâlhărie, pentru că nu s-au între
buinţat violenţe;
* daca hunul sustras este distrus de către hoţ, nu se va reţine şi infracţiunea de distrugere.
Latura subiectivă
O scopul constă în însuşirea bunului mobil luat fără drept;
O nu prezintă importanţă mobilul cu care a fost comisă fapta.
însuşirea'pe nedrept există şi atunci când b u n u l'e sfe reţinut'; ^
r termina, în afara cadrului legai, îndeplinirea pretenţiilor derivând dintr-ur iitigiu patri
NB monial.
H. FORMELE INFRACŢIUNII
O actele preparatorii sunt posibile, dar neincriminate;
O tentativa perfectă nu este posibilă;
O tentativa imperfectă este posibilă şi este incriminată;
O este posibilă desistarea drept cauză de nepedepsire, nu însă şi împiedicarea producerii rezulta
tului;
O consumarea faptei are loc odată cu deposedarea posesorului şi cu împosedarea făptuitorului, în
conformitate cu teoria apropriaţiunii;
O poate fi săvârşită în formă continuată, când se epuizează după ultimul act de executare;
O poate îmbrăca formă continuă, situaţie în care se epuizează odată cu încetarea sustragerii (de
exemplu, furtul de energie electrică}.
Fapta se consum a prin simpla schim bare a situa clei de fapt a bunului, adíes orín a scu n derea
r I bunului în alt loc -> infracţiunea se consum a prin mişcarea (ridicarea) bunului din locul
NB u nde era pus; es te furt consumat, nu tentativă, situaţia în care inculpatul a fost surprins la
j locul faptei după ce a luat o parte din bunuri şi le-a pus în recipiente aduse de el.
HI. PEDEAPSA
3 infracţiunea de furt se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă;
O dacă fapta a produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale se majorează cu jumătate.
IV* ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE

Dacă făptuitorul loveşte victima, ca urmare a unor neînţelegeri anterioare, după care îşi"
J"* însuşeşte un obiect căzut pe jos în cursul agresiunii -> se va reţine infracţiunea de vătăm are
NB corporală în concurs cu .infracţiunea de furt, nu tâlhărie, pentru că violenţa, nu s-a exercitat,
fn şco puf 3u str age rii, c i dî n aIte motive î .
F IŞ A
FURTUL CALIFICAT
NR. 26
S e d iu l m a te r ie i: art. 229 C. pen.
Art. 229. Furtul calificat (1) Furtul săvârşit în următoarele împrejurări:

a) într-un mijloc de transport în comun;
b) în timpul nopţii;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drep t a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase;
e) prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere,
se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacăfurtul afost săvârşit în următoarele împrejurări:
a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
c) de o persoană având asupra sa o armă,
■ pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani,
(3) Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
a) ţiţeif gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite,
cisterne ori vagoane-ds ternă;
b) componente ale sistemelor de irigaţii;
c) componente ale reţelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene
ori în caz de dezastru;
f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi compo
nente ale mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii,
se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
N o ţiu n e
O furtul simplu săvârşit într-una dintre următoarele împrejurări agravante:
O într-un mijloc de transport în comun;
O în timpul nopţii;
O de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
O prin efracţie, escaladare, folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei
chei mincinoase;
O prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere;
O asupra unui bun care face parte din patrimoniu! cultural;
O prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
O de o persoana având asupra sa o arma;

O furtul simplu având ca obiect un bun care face parte din patrimoniul cultural
sau bunurile prevăzute ia art 229 alin. (3) C. pen.
fc Obiectul
O obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare la protecţia proprietăţii, a posesiei sau a
detenţiei;
O obiectul material: un bun mobil prin natură sau prin anticipaţie, corporal, animat sau neanimat,
fungibi! sau nefungibil, care are o minimă valoare economică; sunt asimilate bunurilor mobile şi
înscrisurile, energia electrică şi orice alt fel de energie care are vaioare economică;
❖ poate forma obiect ai furtului un bun imobil prin destinaţie;
❖ poate fi obiect material al infracţiunii de furt şi un bun mobil a cărui deţinere este interzisă
de lege;
❖ în principiu, corpul uman sau părţi din acesta nu pot constitui obiect al furtului; cu toate
acestea, ţesuturile, celulele sau organele prelevate de la o persoană în scopul efectuării unui
transplant pot forma obiectul infracţiunii de furt;
❖ în situaţia prevăzută de art. 229 alin. (2) lit. a) C. pen., elementul circumstanţial agravant îl
constituie obiectul materia! al infracţiunii de furt, anume un bun mobil care face parte din
patrimoniul cultural;
❖ circumstanţa agravantă prevăzută în alin. (3) al art. 229 C. pen. vizează obiectul material al
infracţiunii de furt calificat, care trebuie să constea în bunurile stipulate de textul de lege.
2J Subiectul
❖ proprietarul poate avea calitatea de subiect activ;
este sustras bunul;
❖ pluralitatea de subiecţi pasivi determină reţinerea unui concurs de infracţiuni, dacă furturile
au fost săvârşite, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ia diferite intervale de timp, de la
subiecţi pasivi diferiţi {concurs real omogen).
Furtul calificat 555
3»! Latura obiectivă

O elementul material: constă în luarea pe nedrept a unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia
fără consimţământul acestuia, comisă în una dintre următoarele împrejurări agravante:
a) într-un mijloc de transport în comun (vehicul care este destinat deplasării mai multor per
soane împreună) -> metrou, autobuz, troleibuz, maxi-taxi, tramvai, tren, avion, în timpul
folosirii mijlocului de transport, nu atunci când acesta se află în depou sau garaj; taxi-ui nu
constituie mijloc de transport în comun; este o circumstanţă reală care se răsfrânge asupra
tuturor participanţilor care au cunoscut-o sau au prevăzut-o;
b) în timpul nopţii -> furtul trebuie comis după ce întunericul a luat locul luminii, indiferent dacă
făptuitorul a profitat sau nu de noapte; amurgul nu face parte din noapte, dar zorile da; nu se
reţine această circumstanţă agravantă dacă furtul este săvârşit ziua, într-un tren care trece
prin tunel; de asemenea, nu se reţine nici în cazul eclipsei de soare; este o circumstanţă reală
care se răsfrânge asupra tuturor participanţilor în măsura în care au cunoscut-o sau au
prevăzut-o;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită şi aceasta este o circumstanţă reală;
d) prin efracţie, escaladare, folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase
efracţia presupune forţarea, degradarea, distrugerea unui dispozitiv de închidere; săvâr
şirea furtului prin efracţie absoarbe infracţiunea de distrugere; escaladarea reprezintă depă
şirea unui obstacol şi se reţine drept circumstanţă agravantă numai dacă a fost folosită în
vederea pătrunderii, nu şi pentru părăsire; nu se reţine această agravantă dacă depăşirea
obstacolului era firească; cheia mincinoasă este o cheie multiplicată neautorizat sau orice
dispozitiv apt să „deschidă" fără să distrugă; folosirea frauduloasă a unei cheî adevărate
înseamnă folosirea acesteia fără drept; este o circumstanţă reală;
e) prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere este o cir
cumstanţă reală care nu se reţine dacă s-a profitat de faptul că victima nu a activat sistemul.
Recurs în interesul legii: Prin Decizia nr. 6/2020 (wsvvy.scj.ro], înalta Curte d e Casaţie şi :
Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul iegh, adm ite recursul în d o te-/
resui legii form ulat de Colegiul de co n d u cere al Curţii de Apel Bucureşti şi de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte d e Casaţie şl Justiţie şi stabileşte că: „Fapta
m de furt săvârşită prin scoa tere a/ru p ere a sistemului de siguranţa plasat pe bun întruneşte
e le m e n te le de tlpid tate ale Infracţiunii prevăzu te de a r c 228 alm. (1) raportat art. 229
alin. (1) iit. ej din Codul penai".
3 alineatul (2) al art. 229 C. pen. prevede următoarele circumstanţe agravante pentru săvârşirea
furtului:
a) asupra unui bun care face parte din patrimoniu! cultural obiectul material al infracţiunii
este un bun mobil care face parte din patrimoniu! cultural; este o circumstanţă reală care se
răsfrânge asupra tuturor participanţilor care au cunoscut-o sau au prevăzut-o;
556 Drept penal Partea specială
b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional furtul calificat absoarbe infracţiunea de
violare de domiciliu, precum şi pe cea de violarea sediului profesional; dacă furtul se comite
atât prin efracţie sau escaladare, cât şi prin violare de domiciliu sau de sediu profesional -> $©
reţin ambele elemente circumstanţiale agravante; este o circumstanţă reală care se răsfrânge
asupra tuturor participanţilor care au cunoscut-o sau au prevăzut-o;
c} de o persoană având asupra sa o armă -> arma trebuie să fie numai proprîu-zisă, nu vizibilă
sau folosită; dacă arma este propriu-zisă şi vizibilă sau asimilată (care este mereu folosită) ->
se va reţine infracţiunea de tâlhărie.
O alineatul (3) ai art. 229 C pen. stabileşte că elementul materia! constă în luarea pe nedrept, din
posesia sau detenţia altei persoane (fizice sau juridice), fără consimţământul acesteia, a unuia
dintre următoarele bunuri:
a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze
naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cîsternă ~> este o circumstanţă reală
care se răsfrânge asupra tuturor participanţilor care au cunoscut-o sau au prevăzut-o;
b) componente ale sistemelor de irigaţii este o circumstanţă reală care se răsfrânge asupra
c) componente ale reţelelor electrice -> este o circumstanţă reală care se răsfrânge asupra,
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte
situaţii de urgenţă publică este o circumstanţă reală care se răsfrânge asupra tuturor parti
cipanţilor care au cunoscut-o sau au prevăzut-o;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale
ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru -> este o circumstanţă reală care se
răsfrânge asupra tuturor participanţilor care au cunoscut-o sau au prevăzut-o;
f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale
acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente este o circumstanţă
reală care se răsfrânge asupra tuturor participanţilor care au cunoscut-o sau au prevăzut-o;
g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe
drumurile publice -> este o circumstanţă reală care se răsfrânge asupra tuturor participan
ţilor care au cunoscut-o sau au prevăzut-o;
h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi compo
nente de comunicaţii este o circumstanţă reală care se răsfrânge asupra tuturor parti
cipanţilor care au cunoscut-o sau au prevăzut-o.
O urmarea imediată: constă într-o deposedare (a proprietarului, posesorului, detentorului) şi o
împosedare (a făptuitorului), producându-se astfel un prejudiciu;
O legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.
Furtul calificat 557
4, Latura subiectivă
0 Intenţie directă sau indirectă;
O scopul constă în însuşirea bunului mobil luat fără drept;
O nu prezintă importanţă mobilul cu care a fost comisă fapta.

O este posibilă desistarea drept cauză de nepedepstre, nu însă şi împiedicarea producerii rezul
tatului;
O consumarea faptei are loc odată cu împosedarea făptuitorului;
O poate îmbrăca forma continuă în varianta prevăzută de art. 229 alin. (3) lit. a) C. pen., situaţie în
care se epuizează odată cu încetarea sustragerii.
3 furtul săvârşit într-un mijloc de transport în comun; în timpul nopţii; de o persoană mascată,
deghizată sau travestită; prin efracţie, escaladare, folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a
unei chei mincinoase; prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani;
O furtul săvârşit asupra unui bun care face parte din patrimoniu! cultural; prin violare de domiciliu
sau sediu profesional; de o persoană având asupra sa o armă se pedepseşte cu închisoarea de la
2 la 7 ani;
3 furtul având ca obiect bunurile prevăzute de art. 229 alin. (3) C p en .se pedepseşte cu închi
soarea de ia 3 la 10 ani;
3 dacă fapta a produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale se majorează cu jumătate.
O acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită din oficiu;

3 în cazul variantelor agravate prevăzute de art. 229 alin. (1) şi {2) lit. b) şi c), împăcarea înlătură
răspunderea penală.
FIŞA
NR. 27 FURTUL IN SCOP DE FOLOSINŢA
Art. 230. Furtul în scop de folosinţă. (1) Furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a~l folosi pe nedrept, $e
sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 228 sau art. 229, după caz, ale cărei limite speciale se reduc cu o treime.
(2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează folosirea fără drept a unui terminal de comunicaţii al altuia sau
folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fără drept la o reţea, daca s-a produs o pagubă.
Noţiune
A . V a ria n ta tip:
O furtul simplu sau calificat care are ca obiect un vehiculsăvârşit în scopul de a~l
folosi pe nedrept.
B. V a ria n te a s im ila te :
O folosirea fără drept a unui terminal de comunicaţii al altuia;
O folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fără drept la o reţea.
c* furtul' d e 'folosinţă a fo st r e g le m e n ta t de legiuitor ca' variantă- atenuată' a furtului'simplu sauv

NB a celui calificat.
L STRUCTURA INFRACŢIUNI!
^ V a ria n ta tip
î . î . O b ie c tu l
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la apărarea dreptului de proprietate, a posesiei
sau a detenţiei;
O obiectul material: vehiculele;
❖ vehiculele (nu doar autovehiculele) pot fi obiect material atât ai furtului (sustragere), cât şi al
furtului de folosinţă.
r Daca după folosirea vehiculului, făptuitorul sustrage şi anum ite bunuri din vehicul -> se va
NB .vreţine concursul real.între infracţiunile de furt şl f u r t d e ■folosfnţă.v
1 .2 . S u b ie c tu l
O subiectul activ: orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală; chiar proprietarul bunu
lui poate avea calitatea de subiect activ ai infracţiunii de furt de folosinţă;
Furtuf în scop de folosinţă 559
❖dacă două persoane sustrag un autoturism în scopul de a-l folosi pe nedrept nu se va reţine
coautoratul, ci autoratul pentru cel care conduce, respectiv complicitatea materială sau
morală concomitentă pentru pasager.
este sustras vehiculul în scopul folosirii pe nedrept.
1 .3 . L atura o b ie c tiv a
O elementul material: luarea pe nedrept a unui vehicul (autovehicul, căruţă, bicicletă) din posesia
sau detenţia unei persoane (fizice sau juridice), fără consimţământul acesteia, în scopul folosirii
temporare;
❖ pentru reţinerea infracţiunii, este necesar să nu existe consimţământul anterior sau conco
mitent al proprietarului, posesorului sau detentoruluiîn sensul luării vehiculului.
1 .4 . L atura s u b ie c tiv ă
O scopul constă în folosirea pe nedrept a vehiculului sustras/terminalului de comunicaţii.
Variante asimilate
O folosirea fără drept a unui termina! de comunicaţii al altuia [art. 230 alin. (2) C. pen.];
❖ obiectul material al acestei variante asimilate constă într-un terminal de comunicaţii (telefon,
tabletă, fax etc.);
❖ făptuitorul trebuie să cunoască faptul că terminalul de comunicaţii aparţine altcuiva şi că nu
are dreptul de a-l folosi;
❖ subiectul pasiv ai acestei variante asimilate este beneficiarul (persoană fizică sau juridică)
serviciului folosit cu ajutorul terminalului de comunicaţii;
❖ urmarea imediată constă într-o pagubă produsă subiectului pasiv.
O folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fără drept la o reţea [art. 230 alin. (2) C. pen.];
❖ făptuitorul trebuie să deţină un terminai de comunicaţii şi să se racordeze fără drept la o
reţea de comunicaţii aparţinând unui terţ;
❖ urmarea imediată constă într-o pagubă produsă subiectului pasiv;
❖ sub aspectul laturii subiective, în ambele variante asimilate, fapta este săvârşită cu intenţie
directă.
fl FORMELE INFRACŢIUNII
$ actele preparatorii sunt posibile, dar neincriminate;
O este posibilă desistarea drept cauză de nepedepsire, nu şi împiedicarea producerii rezultatului;
O consumarea faptei are loc în momentul activităţii infracţionale;
p poate îmbrăca formă continuă, situaţie în care se epuizează odată cu încetirta activităţii infrac
ţionale.
O furtul în scop de folosinţă, ca variantă atenuată a furtului simplu sau calificat, se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută în art. 228 sau art. 229 C. pen., după caz, pentru furtul simplu, respectiv
furtul calificat, ale cărei limite speciale se reduc cu o treime.
IV ANGAJAREA ¡RĂSPUNDERII PENALE

O acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar împăcarea înlătură răspunderea penală.
FIŞA
NR. 28 PLÂNGEREA PREALABILĂ SI

ff ÎMPĂCAREA
A rt 231. Plângerea prealabilă şi împăcarea. (I) Faptele prevăzute în prezentul capitol, săvârşite între membrii de
familie, de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzdidt
de aceasta, $e pedepsesc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(2) în cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) Ut. b) şi c) şi art. 230, împăcarea înlătură răspunderea
penală.
- atât în cazul furtului simplu, cât şi în cazul furtului calificat, incluzând

N o ţiu n e
furtul în scop de folosinţă, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare sau exercitată
numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dacă faptele au fost săvârşite
între membrii de familie, de către un minor în paguba tutorelui sau de către cel care
locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de acesta.
ii Obiectul
O obiectul juridic specia): relaţiile sociale privitoare la protecţia proprietăţii, a posesiei sau a
detenţiei;
O obiectul material: similar celor de la infracţiunile de furt şi furt calificat, inclusiv celor de la furtul
în scop de folosinţă.
11 Subiectul
O subiectul activ: este un membru de famiiie al persoanei vătămate -> se are în vedere sensul
stabilit de art. 177 C. pen.; potrivit acestui text de lege, sunt membri de familie ascendenţii şi
descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potri
vit legii, astfel de rude, soţul, persoanele care au stabilit reiaţii asemănătoare acelora dintre soţi
sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc, şi persoanele adoptate ori descendenţii
acestora în raport cu rudele fireşti;
❖ soţul victimei poate sustrage şi bunurile comune, nu numai bunurile proprii ale acesteia,
precum şi bunurile proprietate comună pe cote-părţi aflate în posesia sau detenţia victimei;
❖ dacă subiectul activ al infracţiunii este un afin acţiunea penală se pune în mişcare din
oficiu;
❖ calitatea de membru de familie este o circumstanţă personală şi niciodată nu se răsfrânge
asupra celorlalţi participanţi -> dacă numai una dintre persoanele vătămate este membru de
famiiie cu subiectul activ, acţiunea penală va fi pusă în mişcare din oficiu cu privire la celelalte
persoane vătămate;
❖ minorul care sustrage de la tutore -> în situaţia inversă, în care tutorele sustrage bunurile
minorului, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu; nu este necesar tutorele si
minorul să locuiască împreună; se va reţine un concurs de infracţiuni dacă au fost numiţi mai
mulţi tutori, iar minorul fură bunuri de la fiecare dintre aceştia;
❖ persoana găzduită care sustrage bunurile gazdei în situaţia inversă, acţiunea penală se
pune în mişcare din oficiu; între cel găzduit şî gazda sa nu trebuie să existe contract de
prestări servicii hoteliere în caz contrar, acţiunea se va pune în mişcare din oficiu; găz
duirea nu trebuie să aibă caracter de stabilitate;
♦ > cei care locuieşte, indiferent de natura titlului, împreună cu persoana vătămată, o anumită
perioadă de timp din care rezultă caracterul de stabilitate.
I 'Dacă furtul este săvârşit de două sau mai multe persoane, acţiunea penala se va pune în:
1:mişca re !a plângerea prealabilă a persoanei vă tă m a te numai pentru subiecţii activi calificaţi/
NB ]■' iar pentru ceilalţi subiecţi activi acţiunea penală se va pune în mişcare din oficiu.
O subiectul pasiv: orice persoană fizică din a cărei proprietate, posesie sau detenţie este sustras
bunul.
3J Latura subiectivă
O elementul material: constă în luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia fără consim
ţământul acestuia; se poate realiza prîntr-o acţiune sau printr-o inacţiune;
l i latura subiectivă:
O similară celor de la infracţiunile de furt, furt calificat, inclusiv furt în scop de folosinţă.

O actele preparatorii sunt posibile, dar neincrlminate;
O tentativa imperfectă este posibilă şi este sancţionată conform art. 232 C. pen.;
O este posibilă desistarea drept cauză de nepedepsire, nu însă şi împiedicarea producerii rezulta
tutui;
O consumarea faptei are loc în momentul însuşirii sau folosirii bunului sustras;
O poate îmbrăca formă continuă, situaţie în care se epuizează odată cu încetarea sustragerii.
Plângerea prealabilă şt împăcarea 563
III. PEDEAPSA
5 specifică infracţiunilor de furt şi furt calificat, incluzând furtul în scop de folosinţă.
IV. ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE.'

O acţiunea penală pentru faptele prevăzute la art. 231 alin. (1) C. pen. se pune în mişcare numai la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
O numai retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală;
O nu este posibilă împăcarea drept cauză care înlătură răspunderea penală pentru fapta participan
ţilor faţă de care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, cu excepţia faptelor prevăzute la
alin. (2) al art. 231 C. pen.;
O împăcarea înlătură răspunderea penală în cazul furtului, furtului calificat săvârşit în condiţiile
art. 229 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen,, inclusiv în cazul furtului săvârşit în scop de folosinţă.
FIŞA
NR. 29 .
TÂLHĂRIA
Art. 233. Tâlhăria. Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de
inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea
bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se pedepsesc cu
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Noţiune ~ infracţiune complexă constând în furtul (simplu sau calificat, inclusiv furtul
în scop de folosinţă) săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin
punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi
furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat
sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul sa-şi asigure
scăparea.
;li:St.RUCTURA INFRACŢIUNII'
1"; Obiectul
O obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare la apărarea dreptului de proprietate, a pose
siei sau a detenţiei;
O obiectul juridic secundar: relaţiile sociale privitoare la protecţia libertăţii psihice a persoanei sau
cele privitoare la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea persoanei;
O obiectul material principal: similar celui de la infracţiunea de furt un bun mobil prin natură
sau prin anticipaţie, corporal, animat sau neanîmat, fungibil sau nefungibil, care are o minimă
valoare economică; înscrisurile, energia electrică şi orice alt fel de energie care are valoare eco
nomică; un bun imobil prin destinaţie; ţesuturile, celulele, organele prelevate în scopul trans
plantării;
O obiectul material secundar: poate fi corpul persoanei în ipoteza în care furtul se realizează prin
violenţe ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă ori neputinţă de a se apăra.
ZJ Subiectul
O subiectul activ: orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală, inclusiv proprietarul
bunului;
♦ > participaţia penală este posibilă în toate formele.
O subiectul pasiv: orice persoană (fizică sau juridică);
❖ dacă violenţele sunt exercitate faţă de o pluralitate de persoane, dar se comite o singură
faptă tipică de furt se va reţine o singură infracţiune de tâlhărie;
Tâlhăria 565
❖ dacă violenţele sau ameninţările sunt exercitate faţă de o pluralitate de persoane, săvârşin-
du-se mai multe fapte tipice de furt se vor reţine tot atâtea infracţiuni de tâlhărie câte
persoane vătămate prin acte de violenţă sau ameninţare există (câte furturi, atâtea tâlhării);
❖ dacă bunurile sunt sustrase de la o persoană, iar ameninţările sau actele de violenţă sunt
exercitate faţă de o altă persoană se va reţine o singură infracţiune cu doi subiecţi pasivi.
Dacă' subiectul 'p a s iv 'e s t e un funcţionar public ~> se va reţine infracţiunea de tâlhărie în
r concurs cu infracţiunea de ultraj (funcţionar aflat In exerciţiul funcţiei o h sa aibă legătură cu
NB funcţia).
i i Latura obiectivă
O elementul material este format din două activităţi infracţionale:
❖ furtul simplu sau calificat [exceptându-l pe cel prevăzut de art. 229 alin. (3) C. pen.] -> luarea
în stăpânire pe nedrept a unui bun mobil din posesia sau detenţia persoanei vătămate, fără
consimţământul acesteia, prin sustragerea lui, prin remitere sau prin însuşire, atunci când
bunul a fost predat făptuitorului sau abandonat ca urmare a violenţelor exercitate ori când
victima a pierdut contactul material cu bunul în urma violenţelor exercitate asupra sa;
❖ constrângerea prin violenţă sau ameninţare, lipsire de libertate în mod ilegal, punerea victi
mei în stare de inconştienţă ori neputinţă de a se apăra pentru a săvârşi furtul, pentru a
păstra bunul sau pentru a-şi asigura scăparea actele de violenţă fizică sau psihică trebuie
să fie efective şi îndreptate împotriva unei persoane (victima sau altă persoană) ori împotriva
unor bunuri; actele de violenţă sau de ameninţare pot fi anterioare, concomitente sau ulte
rioare furtului, pentru păstrarea bunului, asigurarea scăpării, ştergerea urmelor; punerea
victimei în stare de inconştienţă presupune că victima pierde temporar reprezentarea reali
tăţii; punerea victimei în neputinţa de a se apăra presupune faptul că victima nu-şi poate
folosi posibilitatea de apărare.
❖ principală constă într-o deposedare (a proprietarului, posesorului, detentorului) şi o împo-
sedare (a făptuitorului), producându-se astfel un prejudiciu;
❖ adiacentă constă într-o stare de pericol (ameninţare) pentru libertatea psihică a victimei sau
în vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori a vieţii persoanei;
❖ pentru ca infracţiunea complexă de tâlhărie să se consume, trebuie ca principala sa com
ponentă (furtul) să se consume.
3 legătura de cauzalitate; rezultă din materialitatea faptei; trebuie să se dovedească că actele de
violenţă fizică/morală au fost exercitate în scopul sustragerii/păstrării bunului.
4J Latura subiectivă
O intenţie directă, calificată prin scop;
O trebuie să existe atât scopui însuşirii bunului sustras, cât şi exercitarea de violenţe sau ameninţări
în scopul luării sau al păstrării bunului, al asigurării scăpării ori al înlăturării urmelor infracţiunii.
II FORMELE INFRACŢIUNII
O actele de pregătire sunt posibile, dar nu sunt incriminate;
O tentativa întreruptă este posibilă şi incriminată;
O consumarea faptei are toc în momentul sustragerii bunului;
O poate fi săvârşită în formă continuată, când se epuizează după ultimul act de executare.
;«Ţ p£Deâpsav::^
O tâlhăria se pedepseşte cu închisoarea de ia 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi;
infracţiunea de tâlhărie în forma de bază a bso a rbe infracţiunea de ÎGvire sau'aite'vîGienţeri-.: :-
Tâlhăria p o ate absorbi infracţiunea de lipsire de libertate în mod Hegal.
r* Spre exemplu, daca singurul scop ai lipsirii de libertate în mod ilegal este. deposedarea,
NB TŢ.V se va reţine dodrdnfracţiunedde tâihârierr
Tâlhăria''poate; intra-' în 'concurs; cti Infracţiunea de lipsire1de-libert a te, -da că' victima rămâne
lipsită de libertate şi după săvârşirea tâlhăriei.
O dacă fapta a produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale se majorează cu jumătate
(art. 233 raportat la art. 2561 C. pen.).

F|ŞÂ;
TÂLHĂRIA CALIFICATĂ
NR. 30
Aft. 234. Tâlhăria calificată. (I) Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:

a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante;
b) prin simularea de calităţi oficiale;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
â) în timpul nopţii;
e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional,
se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tâlhăria săvârşită în condiţiile art 229 alin. (3) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală.
N o ţiu n e
O tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări agravante:
O prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante;
O prin simularea de calităţi oficiale;
O de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
O în timpul nopţii;
O într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
O prin violare de domiciliu sau sediu profesional.
O tâlhăria care are ca obiect material bunurile prevăzute de art. 229 alin. (3)
C pen. ca obiect materia! al infracţiunii de furt calificat;
O tâlhăria care are ca urmare praeterintenţionată vătămarea corporală a
victimei.
StîlUCilJRA w A a CJ|Ij W|;;Vv:;.V

li Obiectul
O obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare la apărarea dreptului de proprietate, a pose
cele privitoare la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea persoanei;
O obiectul material principal: identic cu cei de la infracţiunea de furt -> un bun mobil prin natură
sau prin anticipaţie, corporal, animat sau neanimat, fungibil sau nefungibil, care are o minimă
valoare economică; înscrisurile, energia electrică şi orice alt fel de energie care are valoare eco
nomică; un bun imobil prin destinaţie; ţesuturile, celulele, organele prelevate în scopul trans
plantării;
❖ în cazul variantei agravate reglementate de alin. (2) a! art. 234 C. pen., obiectul materia! prin
cipal constă în bunurile prevăzute la art. 229 alin. (3) C. pen. ca obiect material a! infracţiunii
de furt calificat.
O obiectul material secundar: corpul victimei.
ÎJ Subiectul
O subiectul pasiv: orice persoană (fizică sau juridică);
❖ pluralitatea de subiecţi pasivi determină reţinerea unui concurs de infracţiuni.
$«; Latura obiectivă

O elementul material este format din două activităţi infracţionale: furtul (simplu sau calificat) şi
constrângerea prin violenţă sau ameninţare, lipsire de libertate în mod ilegal, punerea victimei în
stare de inconştienţă ori neputinţă de a se apăra pentru a săvârşi furtul, pentru a păstra bunul,
sau pentru a-şi asigura scăparea, desfăşurate în următoarele împrejurări agravante:
❖ prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante -> este necesar,
pentru reţinerea infracţiunii de tâlhărie calificată, ca arma (propriu-zisă ori asimilată) sau
substanţele explozive, narcotice sau paralizante să fie folosite efectiv; în caz contrar se poate
reţine infracţiunea de tâlhărie simplă; este o circumstanţă reală care se răsfrânge asupra
tuturor participanţilorîn măsura în care au cunoscut-o sau au prevăzut-o;
❖ prin simularea de calităţi oficiale -> şi aceasta este o circumstanţă reală care se răsfrânge
asupra tuturor participanţilorîn măsura în care au cunoscut-o sau au prevăzut-o; dobândirea
ulterioară de către făptuitor a calităţii oficiale simulate nu înlătură circumstanţa agravantă;
este necesar ca acea calitate oficială simulată să permită dispunerea sau luarea de măsuri
privative sau restrictive de proprietate;
❖ de o persoană mascată, deghizată sau travestită este o circumstanţă reală, care se răsfrân
ge asupra tuturor participanţilor în măsura în care au cunoscut-o sau au prevăzut-o;
❖ în timpul nopţii este o circumstanţă reală, care se răsfrânge asupra tuturor participanţilor
, în măsura în care au cunoscut-o sau au prevăzut-o; nu contează dacă se profită sau nu de
noapte pentru săvârşirea infracţiunii;
❖ într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport nu este necesar să fie
vorba despre un mijloc de transport în comun, putând fi şi un taxi; în cazul în care tâlhăria
este comisă asupra unui mijloc de transport, scopul urmărit de făptuitor este acela de a sus
trage bunurile transportate;
Tâlhăria calificată 569
❖ prin violare de domiciliu sau sediu profesional -> în această situaţie, tâlhăria calificată absoarbe
infracţiunea de violare de domiciliu sau pe cea de violare a sediului profesional.
O dubla activitate infracţională (furtul simplu sau calificat şi constrângerea prin violenţă sau ame
ninţare, lipsire de libertate în mod ilegal, punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă
de a se apăra), care constituie elementul material ai infracţiunii de tâlhărie simplă, are ca obiect
material bunurile prevăzute de art. 229 alin. (3) C. pen. ca obiect al furtului calificat [art. 234
alin. (2) C. pen.];
O dubla activitate infracţională are ca urmare praeterintenţionată vătămarea corporală a victimei
[art. 234 alin. (3) C. pen,] -> tâlhăria a produs praeterintenţionat una dintre consecinţele prevă
zute de art. 194 alin. (1) C. pen.; această formă a tâlhăriei calificate absoarbe vătămarea corpo
rală.
D a că făptuitorul a cţio n e a ză cu intenţia d e a p r o v o c a u rm ărfie p r e v ă z u te d e lege p e n tru vata- .
■ m a r e a c o r p o r a l a -> s e v a r e ţ i n e c o n c u r s u l î n t r e i n f r a c ţ i u n i l e d e t â l h ă r i e în f o r m ă d e ba2 ă
r ( d a c a n u s e r e ţ i n e a lta c i r c u m s t a n ţ ă a g r a v a n t ă ) si v ă t ă m a r e c o r p o r a l ă în v a r i a n t a agr avată
NB p r e v ă z u t ă d e a l i n , (2) a i a r t . 1 9 4 C p e n , , i a c a r e e l e m e n t u i circumstanţial a g r a v ant este
SCOpul.
❖ principală constă într-o deposedare (a proprietarului, posesorului, detentorului) şi o împose-
dare {a făptuitorului), producându-se astfel un prejudiciu;
❖ adiacentă constă într-o stare de pericol (ameninţare) pentru libertatea psihică a victimei sau
în vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori a vieţii persoanei.
O legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei în privinţa acţiunii principale; este
necesar să se dovedească legătura de cauzalitate între acţiunea principală şi cea adiacentă.
latura subiectivă
O intenţie directă; în cazul variantei agravate prevăzute de alin. (3) al art. 234 C. pen., fapta este
săvârşită cu intenţie directă, iar urmarea mai gravă se produce din culpă latura subiectivă
constă în praeterintenţîe;
O trebuie să existe atât scopul însuşirii bunului sustras, cât şi exercitarea de violenţe sau ameninţări
în scopul luării sau al păstrării bunului, al asigurării scăpării ori al înlăturării urmelor infracţiunii.
II. FORMELE IN F R Â C jil$ lb V ;;m v V V :':';' V V - ' :':;'''VVV^

O tentativa întreruptă este posibilă şi incriminată, cu excepţia variantei agravate prevăzute de
alin. (3) al art. 234 C. pen., când fapta este comisă cu praeterintenţîe;
3 consumarea faptei are loc odată cu sustragerea bunului, când se produce urmarea imediată;
3 poate fi săvârşită în formă continuată, când se epuizează odată cu ultimul act de executare;
570 Drept penal, Partea speciala
O tâlhăria calificată poate avea forma infracţiunii progresive, când se epuizează în momentul pro
ducerii rezultatului mai grav.
r D a c ă a r e l o c o t e n t a t i v ă i a i n f r a c ţ i u n e a d e t â l h ă r i e c a l i f i c a t ă , u r m a t ă :d e v ă t ă m a r e a c o r p o
r a l ă a v i c t i m e i p r o d u s ă c u praeterintenţie, s e v a a p l i c a p e d e a p s a p e n t r u i n f r a c ţ i u n e a con
NB sumată.
O tâlhăria săvârşită în circumstanţele agravante prevăzute de art 234 alin. ţl) C. pen. se pedep
seşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi;
O tâlhăria având ca obiect material bunurile prevăzute de art. 229 aiin. (3} C. pen. se pedepseşte cu
închisoare de la 5 ia 12 ani şi interzicerea unor drepturi;
O de asemenea, tâlhăria care produce drept urmare praeterintenţionată vătămarea corporală a
victimei se pedepseşte cu închisoare de la 5 ia 12 ani şi interzicerea unor drepturi;
f * D e t e r m i n a r e a u n e i p e r s o a n e s ă d e p o s e d e z e o a l t a , înmânându-i o a r m a î n a c e s t s c o p ,
N B c o n s t i t u i e i n s t i g a r e îa t â l h ă r i e c a l if ic a t ă , ia r n u i n s t i g a r e ia i n f r a c ţ i u n e a d e f u r t.
IV, A N G AJAREA RĂSPUNDERII PENALE

O acţiunea penaiă se pune în mişcare şi se exercită din oficiu.
FIŞA
TALHARIA URMATA DE MOARTEA VICTIME!
NR. 31
A rt 236. Tâlhăria sau pirateria urinată de m oartea victimei. Dacă faptele prevăzute în art. 233-235 au avut ca urmare
moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Noţiune - tâlhăria simplă sau calificată care a produs ca urmare praeterintenţionatâ

moartea victimei.
r i t o e s t e : o'.form ă; d e tâ S h a r ie catîiîcatâ>. t i o în fr a c ţiu n e ; d istin ctă;:

NB
Ţi Obiectul
O obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare Ea apărarea dreptului de proprietate, a pose
cele privitoare la viaţa persoanei;
O obiectul material principal: similar celui de la infracţiunea de furt;
3 obiectul material secundar: corpul victimei.
Ţ Subiectul
3 subiectul activ: orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală;
❖ participatia penală este posibilă în toate formele.
M
3 subiectul pasiv: persoana fizică în viaţă.
Latura obiectivă J
3 elementul material este format din două activităţi infracţionale: furtul (simplu sau calificat) şi
constrângerea prin violenţă sau ameninţare, lipsire de libertate în mod ilegal, punerea victimei în
stare de inconştienţă ori neputinţă de a se apăra pentru a săvârşi furtul, pentru a păstra bunul
sau pentru a-şi asigura scăparea;
3 urmarea imediată: moartea victimei;
3 legătura de cauzalitate: trebuie dovedită legătura de cauzalitate între actele de violenţă şi moar
tea victimei.
¿i Latura subiectivă:
O fapta este săvârşită cu intenţie directă, iar urmarea mai gravă se produce din culpă latura
subiectivă constă în praeterintenţie,
ÎL FORMELE INFRACŢIUNI!. . • •

O dacă tâlhăria îmbracă forma infracţiunii progresive, fapta se va epuiza în momentul producerii
urmării mai grave: decesul victimei.
Dacă are loc o tentativa la infracţiunea de tâlhărie în formă tip sau calificată,;'urmatăvâfe:;;
r moartea praeterintenţionată a victimec se-va aplica pedeapsa pentru înfracţiunea cohsu-â|
NB :ma-tăi : : ::vviD;DD/D.; /V::VdŢs;
I I ® £ D .e A P 5 lo i:;o c v ^
O pentru tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la
18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
;-Da'că-:infraciiubesr'de'.tâifianea;avut;ca':urmare: moartea;victimei';-'făptuitorul: acţionând cu -
.. inte-nţ ia de; a-f s-Uprim a; vi aţa', acest ei ai ~~>ise; va.reţ înei co ncu-rsu I între; ir>fracţîuniî e;deitâ Ihărie
ifîniformă:'tipsău: calificatăf:şl 'omoru-f cailficatiprevăzut':d e:a'-rt.: 1'89:' alin;-i(l|i-lit:;-id); C;-:;pen. ->
JT* icu;.scop;ul de a înlesni sau de a ascunde săvârşirea alte îmiracţiu npd ac ă; urmare a -praete rin- :
NB itenţionata constă în sinuciderea victimei se va reţine:doar-înfracţiu nea Ide tâlhărie în
/■ formă:tip sau calificată; poate fi reţinut şi concursul ¡ntre'/infracţiuneaideitâlhârie şi cea de |
:'determinare sau înlesnire a sinuciderii, dar numai dacă i făptuitorul acţionează cu intenţie I
' atât pentru' săvârşirea tâlhăriei, cât şi pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii.
IV. ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE j

O acţiunea penaiă se pune în mişcare şi se exercită din oficiu.
FIŞA
NR. 32 ABUZUL DE ÎNCREDERE
Art. 238. Abuzul de încredere. (1) însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel
căruia i-afost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Acţiunea penala se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Noţiune - fapta persoanei care, deţinând în baza unui titlu şi cu un anumit scop, un
bun mobil al altuia, şi-l însuşeşte, dispune de ei sau îi foloseşte pe nedrept ori refuza
sâ-l restituie.
I STRUCTURA INFRACŢIUNII |
Xr Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la protecţia patrimoniului, a posesiei ori a
detenţiei, care implică încrederea în cadrul raporturilor juridice;
O obiectul material: un bun mobil (prin natură sau prin anticipaţie) corporal, animat sau neanimat,
care are o minimă valoare economică; sunt asimilate bunurilor mobile şi înscrisurile, energia
electrică şi orice alt fel de energie care are valoare economică;
❖ bunul poate fi neconsumptibil sau consumptibil, în acest din urmă caz fiind necesar ca deţi
nătorul să nu aibă dreptul să dispună de bun; bunurile fungibile sau consumptibile asupra
cărora deţinătorul are drept de dispoziţie nu pot forma obiect ai infracţiunii; de asemenea,
nu pot constitui obiect al infracţiunii bunurile abandonate sau cele care nu aparţin nimănui;
*t* ţesuturile, celulele sau organele prelevate de la o persoană în scopul efectuării unui trans
plant pot forma obiectul infracţiunii de abuz de încredere;
❖ cerinţa esenţială pentru obiectul material al infracţiunii de abuz de încredere o reprezintă
faptul că este necesar ca acesta să fie deţinut cu orice titlu ceea ce presupune existenţa
unui raport juridic netranslativ de proprietate, prin care se transmite doar detenţia bunului,
existând obligaţia restituirii acestuia; detenţia bunului trebuie să fi fost încredinţată cu un
anumit scop.
f"*' I Refuzul d e a r e s t i t u i î a s c a d e n ţ ă o s u m ă d e b a n : a t r a g e n u m a i r ă s p u n d e r e a civ ilă , n u şi p e
NB cea p en ală, R econ stitu in d in fracţiun ea d e a b u z d e în credere.
¿J Subiectul
O subiectul activ: orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală, care are calitatea de
detentor precar ai bunului mobil al altuia, cu orice titlu şi cu un anumit scop;
❖ proprietarul bunului nu poate fi subiect activ nemijlocit; în schimb, comodatarul poate avea
calitatea de subiect activ nemijlocit;
❖ persoana căreia i $~a transmis bunul în baza unui împrumut de consumaţie nu poate fi
subiect activ;
<î* partîcipaţia penală este posibilă în toate formele;
O subiectul pasiv: orice persoană (fizică sau juridică) de ia care autorul a primit bunul mobil în
detenţie, cu orice titlu şi cu un anumit scop.
3'J Latura obiectivă

O elementul material: constă în una dintre următoarele acţiuni sau inacţiuni:
*> însuşirea pe nedrept -> detentorul precar se comportă ca un adevărat proprietar al bunului;
deposedarea se realizează cu acordul proprietarului, iar împosedarea este realizată ulterior
în mod abuziv; dacă bunul se află în stăpânirea de fapt a unei persoane, chiar dacă nu are
momentan un contact material cu bunul, iar făptuitorul şi-l însuşeşte, acesta va săvârşi
infracţiunea de furt;
❖ dispunerea pe n e d re p t încheierea de acte juridice de dispoziţie fără drept (vânzarea) sau
efectuarea de acte de dispoziţie materială (distrugere); simpla folosire fără drept a bunului
nu echivalează cu efectuarea unui act de dispoziţie pe nedrept;
❖ folosirea pe nedrept -> bunul este folosit de către detentor, deşi acesta nu are un drept de
folosinţă, sau este folosit de către detentor în alt scop decât acela pentru care ¡-a fost încre
dinţat;
❖ refuz abuziv de restituire -> cererea de restituire trebuie să fie fermă, expresă; restituirea
parţială echivalează cu nerestituîrea; nerestituirea unui bun predat ca urmare a inducerii în
eroare reprezintă infracţiunea de înşelăciune, nu cea de abuz de încredere, pentru că
abuzul de încredere presupune că încrederea a fost acordată licit.
Iri - e a z u R m ^ a i l a t u r i i o b i e c t i v e î m b r a c ă f o r m a ' r e f u z u l u i d e ;' r e s t i t u i r e , J
r ” ; n ' u ' s e v p o a t ' e : ' r e ţ m e r i :R f r a c ţ i u n e ă : d e a b u z d e î n c r e d e r e s ă v â r ş i t ă î n a c e a s t ă ' m o d a l í t a t e d a c ă
NB
' f a p t u k b ;r u i i n v b c ă u n : d r e p t 'dé"fete nţie ca motiv ai refuzului de restitui r e a ;feti n u l u î.
D a c ă e le m e n tu l m ate ria l se s ă v â r şe ş te în m a i m u lte m o d alită ţi ss va reţine o singură

r* i n f r a c ţ i u n e d e a b u z d e î n c r e d e r e , c a r e s e c o n s u m ă l a m o m e n t u l p r i m e i a c t i v i t ă ţ i infracţio-
NB
Abuzui de încredere 575
O urmarea imediată: împosedarea făptuitorului şi producerea unui prejudiciu în patrimoniul pro

prietarului (valoarea bunului, lipsa folosinţei acestuia etc.);
O iegătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.
4i Latura subiectivă
O nu prezintă importanţă scopul sau mobilul cu care a fost comisă fapta.
ii, FORIVIEIE INFRACŢIUNII

O actele preparatorii şi tentativa sunt posibile, dar nu sunt incriminate;
O tentativa nu este posibilă în cazul săvârşirii faptei prin refuzul abuziv de restituire (omisivă proprie);
3 infracţiunea de abuz de încredere se consumă în momentul însuşirii pe nedrept a bunului, al
dispunerii pe nedrept de bun, ai folosirii lucrului pe nedrept sau al refuzului abuziv de restituire
(infracţiune instantanee);
O infracţiunea poate fi săvârşită în formă continuată, cu excepţia cazului în care elementul material
îmbracă forma refuzului nejustificat de restituire.
r P e n tr u c o n s u m a r e a in fracţiu n ii d e a b u z d e în c r e d e r e , în m o d a (state a re fu zu lu i d e restitu ire,

NB n u s e c e r e ca re stitu ire a b u n u lu i să fie so licitată n u m a i d e a c e la c a r e a în c r e d in ţa t b u n u l.
bEDEhPSX
O abuzui de încredere se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

O retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală;
O termenul de formulare a plângerii prealabile curge de la primul refuz, în cazul în care elementul
material se realizează în modalitatea refuzului nejustificat de restituire.
NR. 33 GESTIUNEA FRAUDULOASA
A ft 242, Gestiunea frau du loasă. (1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării
bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită de administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului sau de un
reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite în scopul de a dobândi im folos patrimonial se pedepsesc cu închisoarea
de la 2 la 7 ani.
Noţiune
A. Varianta tip:
O pricinuirea de pagube unei persoane cu ocazia administrării sau conservării
bunurilor acesteia, de către persoana (fizică sau juridică) care are ori trebuie să
aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri.
O fapta este săvârşită de administratorul judiciar, de lichidatorul averii debito
rului sau de un reprezentant ori prepus ai acestora;
O fapta este săvârşită în forma tip sau în prima variantă agravată în scopul obţi
nerii unui folos patrimonial.
1. STRUCTURA INFRACŢIUNII
1; Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare ia protecţia patrimoniului, a posesiei sau a
detenţiei;
O obiectul material: ca regulă, constă într-o universalitate de bunuri mobile/imobiie, consumpti-
bile/neconsumptibile, aparţinând altei persoane; în mod excepţional, poate fi reprezentat de un
singur bun.
1.2. Subiectul
O subiectul activ: orice persoană (fizică sau juridică) cu atribuţii de administrare sau de conservare
a unei universalităţi de bunuri aparţinând altuia, care nu are calitatea de funcţionar;
nu poate fi subiect activ nemijlocit proprietarul bunului sau ai universalităţii de bunuri;
Gestiunea frauduloasă 577
❖ nu poate fi subiect activ al gestiunii frauduloase administratorul unei asociaţii de locatari

(pentru că administratorul este funcţionar);
❖ coautoratul este posibil numai dacă toţi coautorii au calitatea cerută de lege;
❖ instigarea şi complicitatea nu sunt condiţionate de calitatea cerută de lege.
O subiectul pasiv; orice persoană (fizică sau juridică) a cărei universalitate de bunuri sau al cărei
bun este administrat sau conservat de făptuitor.

O elementul material: constă într-o acţiune sau o inacţiune a persoanei (fizice sau juridice) cu atri
buţii de administrare sau de conservare a unei universalităţi sau a unui bun, prin care se produce
un prejudiciu persoanei vătămate; administrarea sau conservarea universalităţii sau a bunului
trebuie să fie frauduloasă;
O urmarea imediată: producerea unui prejudiciu;

O nu prezintă importanţă scopul sau mobilul cu care a fost comisă fapta.
O fapta este săvârşită de administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului sau de un
reprezentant ori prepus al acestora [art. 242 alin. (2) C pen.];
❖ subiectul activ nemijlocit este calificat, acesta trebuind să aibă calitatea de: administrator
judiciar, lichidator a! averii debitorului sau reprezentant ori prepus ai acestora;
♦ > subiectul pasiv este, de asemenea, calificat: debitorul aflat în insoîvenţă.
O fapta este săvârşită în forma tip sau în prima variantă agravată în scopul obţinerii unui folos
patrimonial [art. 242 alin. (3) C. pen.].
❖ elementul circumstanţial agravant (scopul) vizează atât forma tip, cât şi prima variantă
agravată;
obţinerea unui folos patrimonial;
❖ această variantă agravată are caracter subsidiar -> se reţine numai dacă fapta nu constituie o
infracţiune mas gravă,
IL J^RMEtE IWfWvCTIiŞWl ; ■
;^;■ :
O infracţiunea se consumă în momentul producerii prejudiciului;
O infracţiunea poettfe fi săvârşită în formi continuată, situaţie In care se epuizează la data efectuării
ultimului act de ekectitare,
O gestiunea frauduloasă comisă în formă tip se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă;
O când fapta este săvârşită de administratorul judiciar sau lichidatorul averii debitorului, de un
reprezentant sau prepus ai acestora pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani;
O fapta săvârşită în scopul de a dobândi un folos patrimonial se pedepseşte cu închisoarea de la 2
la 7 ani;
IV. A N G A J A R E A R Ă S P U N D E R I ! P E N A L E
O acţiunea penaiă se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, atât pentru
varianta tip, cât şi pentru cele două variante agravate;
O retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală,
; î n ; t i m : p : c e ţ g e s t i u n e a ţ l r a u d o f o a s ă . ; p r e s u p u n e existenţaivîn:sârcină.:subiectului a c t i v a înda-
■ ■ tonnl/cfe a d m i n î s t r a r e - s a P - d e g e s t i o n a r e a u n e i u n iy e r s a l it ă ţ î d e b u n u r î c e a p a r ţ i n e a ltu ia , în
: că zu t:in fra cţiu n ii.-:d e-.'a 'b u z.-,'d e;în cred ere fă p tu I to r u l: d e ţ in e , în b a z a : u n u i-titlu , u n u l s a u m a i
ă m u fte b u n u ri in d ivid u al d e te r m in a te , a v â n d o b lîg a ţia td e ia d e cp ă stra jşr'd e 'ia :le restitui celui
r r d e î a ca re le-a prim it; e le m e n tu l m a te ria l al latu rii;subiective;.în;cazul gestiu n ii fra u d u lo a se,
N B 'c o n s tă în o r ic e a c ţ iu n e s a u in a c ţ iu n e d e n a t u r ă să p r o d u c ă o :p a g u b ă ;:v ic tim e i, a c e s t e a fiin d
;s ă v â r ş i t e 'c u d e p ă ş i r e a a tr ib u ţiilo r o ri c o n t r a r a c e s t o r a ; la i n f r a c ţ i u n e a d e ; a b u z d e î n c r e d e r e ,
le g iu ito r u l a p r e v ă z u t e x p r e s şi lim ita tiv a c ţ iu n ile şi in a c ţ iu n ile c a r e c o n s t i t u i e e l e m e n t u l
■m aterial: în suşirea, d isp u n e r e a ori folosirea p e n e d r e p t a b u n u lu i m o b il'sau ' refu zu l n ejus-
tificat d e restitu ire celu i c a r e i b a în c r e d in ţa t c u u n a n u m i t s c o p .
F,ŞA ÎNSUŞIREA BUNULUI GĂSIT SAU AJUNS
NR. 34 DIN EROARE LA FĂPTUITOR_______________
A rt 243, însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor. (1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun
găsit autorităţilor sau celui care Fa pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună
la 3 luni sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în
mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul
nu îi aparţine.
(3) împăcarea înlătura răspunderea penală.
Noţiune
A. Varianta tip:
O fapta de a nu preda, în termen de 10 zile; un bun găsit autorităţilor sau celui
care l-a pierdut sau de a dispune de acei bun ca de al sau, înainte de expirarea
termenului legal de predare.
O însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau
în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10
zile din momentul în care a cunoscut că bunui nu îi aparţine.
ţ i O b ie ctu l
O obiectul juridic special: re la ţiile s o c ia le p riv ito a re ia p r o t e c ţ i a p a trim o n iu lu i, a p o se sie i s a u a
d e te n ţie i;
O obiectul material:
❖ la v a r i a n t a t i p c o n s t ă î n b u n u l m o b i i g ă s i t b u n u l ie ş it i n v o l u n t a r d in p o s e s i a s a u d e t e n ţ i a
u n e i p e r s o a n e , c a r e e s t e g ă s i t u l t e r i o r d e o a l t ă p e r s o a n ă , î n t r - u n Soc u n d e , î n m o d o b i ş n u i t ,
b u n u r ile n u s u n t lă s a t e n e s u p r a v e g h e a t e ; t r e b u ie ca g ă s ito ru l s ă nu-i c u n o a s c ă p e p r o p r ie t a r ,
d e t e n t o r s a u p o s e s o r ; n u e s t e o b l i g a t o r i u c a p o s e s o r u l s a u d e t e n t o r u l s ă - ş i fi d a t s e a m a c ă a
p ie r d u t b u n u l; n u e s t e un b u n g ă s it b u n u l a b a n d o n a t s a u b u n u l lă s a t t e m p o r a r f ă r ă s u p r a v e
g h e r e , b u n u l u it a t în p r e z e n ţ a f ă p t u it o r u lu i c a r e a o b s e r v a t a c e s t lu c ru , b u n u l u it a t în t r - u n lo c
u n d e d e t e n t o r u l ş t i e c ă l-a l ă s a t şi u n d e s e p o a t e î n t o a r c e o r i c â n d s ă - l r e c u p e r e z e , î n u l t i m e l e
d o u ă ca zu ri fa p ta c o n stitu in d in fra c ţiu n e a d e fu rt;
❖ ia v a r i a n t a a s i m i l a t ă , o b i e c t u l m a t e r i a l e s t e f i e b u n u l i n t r a t d i n e r o a r e î n p o s e s i a f ă p t u i t o
r u l u i , a c e s t a c r e z â n d c ă b u n u l îi a p a r ţ i n e ( e r o a r e a n u t r e b u i e s ă fie p r o v o c a t ă d e p r im it o r ,
a lt fe l s e v a r e ţ i n e i n f r a c ţ i u n e a d e î n ş e l ă c i u n e ) , fie b u n u l i n t r a t în m o d f o r t u i t în p o s e s i a f ă p
tu ito ru lu i.
Î'J Subiectul
O subiectul activ: o r ic e p e r s o a n ă (fizică s a u ju r id ic ă ) cu c a p a c i t a t e p e n a lă ;
❖ p a r t ic ip a ţ ia p e n a lă e s t e p o s ib ilă în t o a t e f o r m e le .
O s u b ie c tu l p a s iv : o ric e p ersoană (fiz ic ă s a u j u r i d i c ă ) ai c ă r e i b u n a fo st p ie rd u t sau a a j u n s d in
e r o a r e s a u d i n î n t â m p l a r e la u n t e r ţ .
D a că h o ţu l sa u tâlh arul V b a n d b h e a z ă ' ■ b u n u l'su strâs^ u rm ărilfîih dţd e poiiţlergâsltoru î Su n u -pj

r lu i v a s ă v â r ş i i n f r a c ţ i u n e a d e î n s u ş i r e a b u n u l u i ; g ă s i t , s u b i e c t u l p a s i v f i i n d v i c t i m a f u r t u l
m tâlh ăriei,
3J Latura o b ie ctiv ă
O elementul material c o n s t ă în :
❖ n e p r e d a r e a b u n u l u i g ă s i t î n t e r m e n d e 1 0 z i l e d e la d a t a g ă s i r i i c ă t r e a u t o r i t ă ţ i s a u c e l u i c a r e
l-a p i e r d u t -> t e r m e n u l d e 1 0 z i l e e s t e un te r m e n d e d re p t s u b s ta n ţ ia l, c a r e s e c a lc u le a z ă
c o n f o r m a r t . 1 8 6 a l i n , ( 1 ) C . p e n . , i a r d a c ă s e î m p l i n e ş t e î n t r - o zi n e l u c r ă t o a r e , s e p r o r o g ă ;
❖ d i s p u n e r e a d e b u n u l g ă s i t î n t e r m e n d e 1 0 z i l e d e la d a t a g ă s i r i i -> p r e s u p u n e î n d e p l i n i r e a d e
a c t e d e d i s p o z i ţ i e j u r i d i c ă s a u m a t e r i a l ă c u p r i v i r e la b u n ; d u p ă e x p i r a r e a c e l o r 1 0 z i l e , b u n u l
v a fi c o n s i d e r a t î n s u ş i t , r e ţ i n â n d u - s e n u m a i n e p r e d a r e a a c e s t u i a , n u ş i d i s p u n e r e a d e b u n ;
❖ î n s u ş i r e a p e n e d r e p t a b u n u l u i a j u n s în p o s e s i a f ă p t u i t o r u l u i d in e r o a r e s a u î n m o d f o r t u i t în
term en d e 1 0 zile d in m o m e n t u l la c a r e f ă p t u i t o r u l a c u n o s c u t c ă b u n u l n u îi a p a r ţ i n e
e r o a r e a c o n s t i t u i e c a u z ă d e n e i m p u t a b i l i t a t e d a c ă f ă p t u i t o r u l r ă m â n e î n e r o a r e c u p r i v i r e la
a p a r t e n e n ţa b u n u lu i;
❖ n e p r e d a r e a b u n u lu i a j u n s d in e r o a r e s a u în m o d f o r t u it în p o s e s ia f ă p t u it o r u lu i în t e r m e n d e
1 0 z i l e d i n m o m e n t u l î n c a r e n u m a i e x i s t ă e r o a r e c u p r i v i r e ia a p a r t e n e n ţ a b u n u l u i -> e r o a
rea c o n s titu ie cauză de n e im p u ta b ilita te dacă fă p tu ito ru l răm âne în ero are cu p riv ire la
a p a r t e n e n ţa b u n u lu i.
In ;ca zu l infracţiunii d e a b u z d e în cre d e re , e le m e n tu l m a W ia i : c o n s tă în în su şirea,;folosirea;

■ ' s a u r d i s p u n e r e a d e b u n u l î n c r e d i n ţ a t f ă p t u i t o r u l u i c u o n c e f t i t l U ; ş i c u u n :- a n u m i t s c o p ; ; s a u î n
r r e f u z u l d e r e s t it u ir e a a c e s t u i a ; la î n s u ş i r e a b u n u l u i g ă s î t s a u ; ' a j u n ş ţ d i n e r o a r e d a ; f ă p t u i t o r ,
e l e m e n t u l m a t e r ia l c o n s t ă în în s u ş ir e a b u n u lu i g ă s it s a u a ju n s d in e r o a r e s a u fo r tu it în
NB
p o s e s i a f ă p t u i t o r u l u i , d i s p u n e r e a d e a c e s t a c a şi c u m a r fi a ! s ă u s a u n e p r e d a r e a , î n t e r
m e n u l s t a b i l i t d e l e g e , a u t o r i t ă ţ i l o r s a u c e l u i c a r e i-a p i e r d u t V;-;
O u rm a re a im e d ia tă : p ro d u ce re a unei p ag u be;
O l e g ă t u r a d e c a u z a l i t a t e : r e z u l t ă d in m a t e r ia li t a t e a f a p t e i;
❖ nu p r e z in tă im p o r t a n ţ ă s c o p u l s a u m o b ilu l cu c a r e a fo s t c o m is ă fa p ta .
însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor 581
4i Latura subiectivă
Hi FORMELE INFRACŢIUNII
O actele de pregătire sunt posibile la modalităţile comisive ale infracţiunii, dar nu sunt incriminate;
O tentativa este posibilă la modalităţile comisive ale infracţiunii, dar neincriminată; tentativa nu
este posibilă la modalitatea omisivă a infracţiunii;
O fapta se consumă la expirarea termenului de 10 zile, când constă în nepredarea bunului găsit, sau
la momentul dispunerii de bun ori al însuşirii bunului ajuns din eroare sau fortuit în posesia
făptuitorului.
O însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor se pedepseşte cu închisoare de la o lună
ia 3 luni sau cu amendă.

O împăcarea înlătură răspunderea penală, pentru că acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
f a p t a u n u i ş o f e r d e taxi d e a-şi în su ş i u n o b i e c t u ita t d e u n c ă lă t o r In m a ş i n ă -e d e t e r m i n ă
r r e ţ i n e r e a i n f r a c ţ i u n i i d e f u r t , n u a c e l e i s e î n s u ş i r e a b u n u l u i g ă s i t s a u a j u n s d i n eroare ia
NB
FIŞA
ÎNŞELĂCIUNEA
NR. 35
Sediul materiei: a r t . 2 4 4 C . p e n .
Ari- 244.. înşelăciunea. (1) Inducerea în eroare a unei -persoane prin prezentarea ca adevărata, a unei fapte mincinoase sau ca
mincinoasa a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a
pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind
concursul de infracţiuni.
(3) împăcarea înlătură răspunderea penală.
Noţiune
A. Varianta tip:
O in d u c e r e a în e r o a r e a u n e i p e r s o a n e p r in p r e z e n t a r e a c a a d e v ă r a tă a u n e i f a p t e
m in c in o a s e s a u c a m in c in o a s ă a u n e i f a p t e a d e v ă r a te , în s c o p u i d e a o b ţin e
p e n t r u s in e s a u p e n t r u a ltu i u n f o lo s p a t r im o n ia l in ju s t, d a c ă s -a p r ic in u it a s tfe l,
o p a g u b ă m a t e r ia lă .
O f a p t a e s te s ă v â rş ită p r in f o lo s ir e a d e n u m e s a u d e c a lită ţi m in c in o a s e o r i d e
a lte m ijlo a c e f r a u d u lo a s e .
fj Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la protecţia patrimoniului;
O obiectul material: bunurile mobile corporale cu valoare economică, înscrisurile cu valoare patri
monială, precum şi bunurile imobile.
1.2. Subiectul
O subiectul pasiv: orice persoană (fizică sau juridică) prejudiciată;
❖ dacă nu există identitate între persoana prejudiciată şi cea indusă în eroare, atunci persoana
indusă în eroare are calitatea de subiect pasiv secundar. S p r e e x e m p l u , c a s i e r a u n u i m a g a z i n
p o a te f i in d u s ă în e r o a r e c u p r iv ir e ia p r e ţu i p r o d u s u lu i p e c a re îl s c a n e a z ă . P r e ju d ic iu l e s te
s u f e r it d e p e r s o a n a ju r id ic ă (m a g a z in u l).
înşelăciunea 583

O elementul material: constă In inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată
a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate; se poate realiza atât printr-o
acţiune, cât şi printr-o inacţiune (omisiune);
❖ poate fi comisă cu prilejul încheierii sau executării unui contract, nefiind necesar ca induce
rea în eroare să fi fost determinantă pentru încheierea sau executarea acestuia; realitatea
falsă trebuie să vizeze împrejurările ce puteau fi verificate la momentul încheierii sau exe
cutării contractului.
Nerestituirea u n u i b u n p r e d a t c a u r m a r e a i n d u c e r i i î n e r o a r e c o n s t i t u i e i n f r a c ţ i u n e a d e î n ş e
lă c iu n e , n u c e a d e a b u z d e în c r e d e r e , c e n t r u c ă la a b u z u l d e î n c r e d ere p re d are a b unu lui pre-
r ! s u p u n e î n c r e d e r e a a c o r d a t ă licit, n u o b ţ i n u t ă î n m o d f r a u d u l o s ; s p r e d e o s e b i r e d e infrac-
NB ţ i u n e a d e f u r t , u n d e i n f r a c t o r u l s u s t r a g e un b u n d i n p o s e s i a s a u d e te n ţia altuia, fă ră c o n s u n -
ţământui a c e s t u i a , p e n t r u a ş M î n s u ş i p e n e d r e p t , l a i n f r a c ţ i u n e a d e înşelăciune, p e rso a n a
v ă t ă m a t ă t r a n s m it e b u n u l in u r m a m a n o p e r e l o r d o io s îv e e f e c t u a t e d o că tre infractor,
O urmarea imediată: producerea unui prejudiciu material;

O legătura de cauzalitate: trebuie dovedită legătura de cauzalitate între activitatea de inducere în
eroare a unei persoane şi producerea unei pagube materiale.
t F a p t ă ' d e a p r e t i n d e şl " p n m î b a n i , i n d u c â n d în e r o a r e p e r s o a n a v ă t ă m a t a c u p r iv ir e ia î m p r e -
* j u r a r e a c a a c t u l p e n t r u a c ă r u i neîndeplinire f ă p t u i t o r u l a primit b a n i i p r i v e ş t e î n d a t o r i r i l e
d e s e r v i c i u c o n s t i t u i e i n f r a c ţ i u n e a d e î n ş e l ă c i u n e , nu c e a d e l u a r e d e mită.

O intenţie directă calificată prin scop -> obţinerea unui folos patrimonial injust, pentru sine sau
pentru altui;
O nu interesează mobilul cu care a fost comisă fapta.
r* Simpla a f i r m a r e a u n u i neadevăr s a u ' p u b l i c i t a t e a ' m i n c i n o a s a ; ' n u : ''constitúíé;îhfra cţiiâne a'-.'de.

NB
H Varianta agravată
O fapta este săvârşită prin folosirea de nume sau de calităţi mincinoase ori de alte mijloace frâu-
duioase [art. 244 alin, (2) C. pen.].
♦ > dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind con
cursul de infracţiuni -> infracţiunea de înşelăciune va fi reţinută în concurs cu infracţiunea de
uzurpare de caiităţî oficiale, cu cea de fals în declaraţii, cu uzul de fals etc.
în tr u c â t traficu l d e in flu e n ţă e x istă a tu n c i c â n d fă p tu ito r u l a r e în m o d real in flu e n ţa ori lasă

s ă s e c r e a d ă c ă a r e in flu e n ţ ă , d e ş i a c e a s t a n u e x is tă , f a p t a d e a p r e t i n d e şi a p r im i o s u m ă
d e b a n i , s ă v â r ş i t ă d e o p e r s o a n ă c a r e l a s ă s ă s e c r e a d ă c ă a r e i n f l u e n ţ ă a s u p r a u n u l func-
|“* ţlonar, c h i a r d a c ă n u a r e co n stitu ie in fracţiu n ea d e trafic d e in flu en ţă, n u c e a d e în şelă-
JVB ciune; p r e v a l a r e a d e o i n f l u e n ţ ă i n e x i s t e n t ă , d e ş i e s t e o f a l s ă p r e z e n t a r e a r e a l i t ă ţ i i , a c ţ i u
n e a c a r e r e a l i z e a z ă elementul m a t e r i a l a l i n f r a c ţ i u n i i d e î n ş e l ă c i u n e , p r i n v o i n ţ a l e g i u i t o
rului, r e p r e z in tă in fr a c ţiu n e a d e tra fic d e in flu e n ta ; s p r e d e o s e b i r e d e în ş e lă c iu n e , tra ficu l '
d e in flu en ţa s e reţin e ch iar d a c ă n u exista nicio p a g u b ă m ate ria la .
li. F O R M E L E I N F R A C Ţ I U N I I
O actele de pregătire sunt posibile, dar neincriminate; actele preparatorii efectuate de un terţ, de
care se foloseşte autorul, constituie acte de complicitate;
O tentativa este posibilă şi Incriminată;
O fapta se consumă în momentul producerii prejudiciului;
O fapta poate fi săvârşită în formă continuată, când se epuizează odată cu efectuarea ultimului act
de executare.
O fapta tipică se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani;

O varianta agravată se pedepseşte cu închisoarea de ia unu la 5 ani;
IV. A N G A J A R E A R Ă S P U N D E R I I P E N A L E

FIŞA
NR. 36 DISTRUGEREA
Art. 253. Distrugerea. (V Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia
ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se
pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot sau în parte altei persoane şi serveşte la dovedirea
unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
cu amendă.
(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) priveşte bunuri care fac parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este închisoarea de la
un u la 5 ani.
(4) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin
orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la
2 la 7 ani.
(5) Dispoziţiile prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se aplică chiar dacă bunul aparţine făptuitorului.
(6) Pentru faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate,
(7) Tentativa faptelor prevăzute în alin. (3) şi alin. {4} se pedepseşte.
Noţiune
A. Varianta tip:
O distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun
aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare
a unui astfel de bun, sau înlăturarea măsurilor luate.
O distrugerea unui înscris sub semnătură privată aparţinând total sau parţial
altei persoane, care serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială,
dacă prin aceasta s-a produs o pagubă;
O distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, împiedi
carea luării măsurilor de conservare ori de salvare sau înlăturarea măsurilor
luate cu privire la bunuri care fac parte din patrimoniul cultural;
O distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun,
săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc, dacă este
de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.
I. S T R U C T U R A I N F R A C Ţ I U N I I
l i Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul material: orice bun mobil corporal, animat sau neanimat, care are o minimă valoare
economică, precum şi orice bun imobil; nu poate constitui obiecţu! material al infracţiunii de
distrugere bunul abandonat sau cel care nu aparţine nimănui, bunul aflat în stare extrem de
avansată de degradare sau bunul lipsit de semnificaţie ori utilitate;
♦♦♦ condiţia esenţială pentru varianta tip este ca bunul să aparţină unei alte persoane {fizice sau
juridice) decât făptuitorul,
1.2. Subiectul
O subiectul activ: orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală; proprietarul bunului nu
poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de distrugere în variantă tip;
O subiectul pasiv: orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală.

❖ distrugerea -> presupune încetarea existenţei fizice a bunului;
❖ degradarea -> presupune deteriorarea sau stricarea bunului, fără a fi afectată totai inte
gritatea materială a acestuia;
❖ aducerea în stare de neîntrebuinţare presupune imposibilitatea folosirii bunuiui conform
destinaţiei sale, temporar sau permanent, chiar fără să fi fost distrus ori degradat;
❖ împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui bun deşi nu presupune
distrugerea sau degradarea bunului, împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de
salvare creează o stare de pericol pentru bunul respectiv;
❖ înlăturarea măsurilor luate în scopul conservării sau salvării unui bun -> presupune punerea
în pericol a bunuiui.
r D a c ă e l e m e n t u l m a t e r i a l ai laturii o b i e c t i v e s e r e a l i z e a z ă c o n c o m i t e n t î r D m a î ' m u l t e i m o d a - :
NB iltă ţi a l t e r n a t i v e ~ > s e v a r e ţ i n e o s i n g u r ă I n f r a c ţ i u n e d e d i s t r u g e .rec,:-
Distrugerea 587
D a c ă i n t r a ciiu n e a d e d i s t r u g e r e c o n s t ă i n d i s t r u g e r e a o r i d e g r a d a r e a u n u i b u n , a c e a s t a ¡ p o a t e d
r fi a b s o r b i t ă d e i n f r a c ţ i u n e a d e f u r t c a l i f i c a t s ă v â r ş i t p r i n e f r a c ţ i e s a u d e i n f r a c ţ i u n e a d e t â l
NB hărie, O e a s e m e n e a , d istru g e re a e ste a b so rb ită d e in fracţiu n ea d e violare a secretu lu i c o r e s
pondenţei,
O urmarea imediată: coincide cu una dintre cele cinci modalităţi de realizare a elementului
material, respectiv distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun
ori crearea unei stări de pericol prin împiedicarea luării măsurilor de conservare sau salvare a
unui bun sau prin înlăturarea unor astfel de măsuri;

2} Variante agravate
O distrugerea unui înscris sub semnătură privată aparţinând total sau parţial altei persoane, care
serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o pagubă
[art. 253 alin. (2) C. pen.];
❖ obiectul material al acestei variante agravate constă într-un înscris sub semnătură privată cu
valoare economică, servind la dovedirea unui drept de natură patrimonială;
❖ subiectul activ nu poate fi titularul înscrisului sub semnătură privată;
❖ elementul material al laturii obiective poate consta doarîn acţiunea de distrugere;
❖ este necesar ca urmarea imediată să constea în producerea unei pagube.
D a c ă d is tr u g e r e a v iz e a z ă u n în scris oficial, n u s e v a re fin e s ă v â r ş ir e a in fracţiu n ii în a c e a s t ă

NB v a r i a n t ă a g r a v a t a , d a t f i i n d faptul c ă s e p o a t e o b ţ i n e o c o p i e a î n s c r i s u l u i .
distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, împiedicarea luării măsurilor

de conservare ori de salvare sau înlăturarea măsurilor luate cu privire ia bunuri care fac parte
din patrimoniul cultural [art. 253 alin. (3) C. pen.];
❖ obiectul material al acestei variante agravate constă într-un bun care face parte din patri
moniul cultural;
❖ în cazul acestei variante agravate, subiectul activ poate fi şi proprietarul bunului;
❖ elementul material al laturii obiective se poate realiza în oricare dintre modalităţile prevă
zute de lege pentru varianta tip.
O distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin
incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc, dacă este de natură să pună în pericol
alte persoane sau bunuri [art. 253 alin. (4) C. pen.].
❖ subiectul activ al acestei variante agravate poate fi şi proprietarul bunului;
❖ elementul material poate consta doar în distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de
neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie sau alte astfel de
❖ urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru alte persoane sau bunuri; nu
este necesar ca starea de pericol să se fi produs efectiv, însă fapta trebuie să fie de natură să
pună în pericol alte persoane sau bunuri; dacă fapta a fost săvârşită prin incendiere, explozie
sau alte asemenea mijloace, dar nu rezultă că era de natură să pună în pericol alte persoane
sau bunuri, se va reţine varianta tip a infracţiunii de distrugere.
D a c ă , d u p ă c o m ite r e a in fracţiun ii d e f u r t , hoţul d i s t r u g e bu n u l s u s t r a s , s e va r e ţ i n e n u m a i
r In fra cţiu n e a d e furt, d e o a r e c e h o ţu l se c o m p o r tă faţă d e bu n ca u n proprietar; se va reţine
NB însă co n cu rsu l în tre in fracţiun ile d e f u r t şi d i s t r u g e r e d ac ă d is tr u g e r e a s e s ă v â r ş e ş te în
v a r ia n t e le a g r a v a t e p r e v ă z u t e la afin. { 3 } ş i ( 4 ) a l e art. 2 5 3 C. pen.

O actele de pregătire sunt posibile, dar neincriminate;
O tentativa este posibilă, dar nu este incriminată ia varianta tip şi ia prima variantă agravată;
O tentativa este incriminată numai ia variantele agravate prevăzute la alin. (3) şi (4) afe art. 253
C. pen., când acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu;
O fapta se consumă în momentul desfăşurării activităţii infracţionale, realizării oricăruia dintre
elementele materiale;
O fapta poate îmbrăca forma continuată, caz în care se epuizează odată cu efectuarea ultimului act
de executare.
O varianta tip a infracţiunii de distrugere se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu

amendă;
O prima variantă agravată se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni ia 3 ani sau cu amendă;
O pentru cea de~a doua variantă agravată pedeapsa este închisoarea de la unu ia 5 ani;
O cea de-a treia variantă agravată se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

O pentru varianta tip a infracţiunii de distrugere şi pentru prima variantă agravată acţiunea penală
se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
O în cazul variantei tip şi în cel aî primei variante agravate, retragerea plângerii prealabile înlătură
răspunderea penală.
ŢfŞA
DISTRUGEREA CALIFICATĂ
NR. 37
Art. 254. Distrugerea calificată. (1) Dacă faptele prevăzute în art. 253 au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este
închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau com
ponente ale acestora şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane.
Noţiune - distrugerea care a avut ca urmare un dezastru.
iSTRU CTU RA INFRACŢIUNII
Obiectul
O obiectul Juridic special: relaţiile sociale privitoare la protecţia patrimoniului împotriva distrugerii
sau a degradării;
O obiectul material: bunuri imobile ori lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora.
21 Subiectul
O subiectul activ: orice persoană {fizică sau juridică) cu capacitate penală; proprietarul bunului
poate avea calitatea de subiect activ nemijlocit;
O subiectul pasiv: orice persoană (fizică sau juridică).
Şi Latura obiectivă
O elementul material: este reprezentat de distrugerea sau deteriorarea bunului;
O urmarea imediată: dezastrul produs constând în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile
ori a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora şi care a avut ca urmare
moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane;
r |D i s t r u g e r e a s a u d e g r a d a r e a unor m i j l o a c e d e transport ' i n c o m u n , d e m ă r f u r i s a u p e r s o a n e :

NJ 3 v a c o n s t i t u i infracţiunea d e d i s t r u g e r e , i a r n u c e a de distrugeie c a l i f i c a t ă , :

590 drept penal. Partea speciala
4 Latura subiectivă
O praeterintenţie;
O nu interesează scopul comiterii faptei ori mobilul cu care a fost săvârşită.
D a c ă făptuitorul a c ţ i o n e a z ă c u i n t e n ţ i e ' ( d i r e c t ă s a u i n d i r e c t ă ) î n c e e a c e p r i v e ş t e ă e z a f e â ă
r
vieţii/integritâţii c o r p o r a l e ■■■■> s e v a r e ţ i n e c o n c u r s u l î n t r e i n f r a c ţ i u n e a d e d i s t r u g e r e ş i c e a
NB d e o m o r calificat ori d e v ă tă m a r e co rp o ra la,

O tentativa este posibilă şi incriminată (faptele de distrugere pot rămâne în fază tentată, însă rezul
tatul mai grav din culpă se produce);
O fapta se consumă în momentul producerii dezastrului.
■ D a c a - a r e l o c o t e n t a t i v ă l a i n f r a c ţ i u n e a d e d istru g e r e , u r m a t ă ; d e ; m d a r t e a s ă u î d e i v ă t ă m ă
r
c o r p o r a l ă a d o u a s s u m a i m u l t e p e r s o a n e , p e d e a p s ă :' e s f e î ' c e a D p r € v a z i i t ă : ' d d : l e g e V i p e ' n t r u ; : ;
NB infracţiunea co n su m a tă .
iîlăt%«PSA:vlŞ-/;';c
O pentru infracţiunea de distrugere calificată, pedeapsa este închisoarea de la 7 ia 15 ani şi inter

zicerea exercitării unor drepturi.
¡V. ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE

O acţiunea penală se pune în mişcare şî se exercită din oficiu.
NR. 38 DISTRUGEREA DIN CULPA
A rt 255. Distrugerea din culpă. (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpa, a unui
bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt
asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la
un an sau cu amendă.
(2) Dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
_ ¡TT"- Noţiune
jf t I-/ ^ A Varianta tip:
\ ^ d istru gerea , d eg ra d a re a o ri a du cerea în stare de n eîn treb u in ţa re , din culpă, a
V u n u i bun, ch ia r d acă acesta a p a rţin e făptu itorulu i\ în ca zu l în care fa p ta este
să vâ rşită p rin incen diere, exp lo zie sa u p rin orice a lt a sem en ea m ijlo c şi d a că
este de n atu ră să p u n ă în p e rico l alte p erso a n e sa u bunuri.
B. Varianta agravata:
O fa p ta a a vu t ca u rm a re un dezastru.
lf;sTRÜcwRl;á#RAC|lM^^
l i Varianta tip
î . l . O b ie c tu l

O obiectul material: orice bun mobil corporal, animat sau neanimat, care are o minimă valoare
economică, precum şi orice bun imobil.
1.2. Subiectul
O subiectul activ: orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală, inclusiv proprietarul
bunului;
❖ coautoratul este posibil atunci când există culpă comună;
❖ este posibilă participaba improprie; complicele şi instigatorul, care au acţionat cu intenţie,
vor fi sancţionaţi pentru complicitate şi instigare la săvârşirea infracţiunii de distrugere, în
timp ce autorul va fi sancţionat pentru infracţiunea de distrugere din culpă.
O subiectul pasiv: orice persdană (fizică sau juridică),
3.3. Latura o b ie c tiv ă

❖ distrugerea presupune încetarea existenţei fizice a bunului;
❖ degradarea presupune deteriorarea bunului;
❖ aducerea în stare de neîntrebuinţare -> presupune imposibilitatea folosirii bunului conform
destinaţiei sale, chiar fără să fi fost distrus ori degradat;
❖ este necesar ca elementul material să se realizeze prin incendiere, explozie sau alte astfel de
mijloace.
O urmarea imediată: constă în crearea unei stări de pericol pentru alte persoane sau bunuri; nu
este necesar ca starea de pericol să se fi produs efectiv, ci fapta trebuie să fie de natură să pună
în pericol alte persoane sau bunuri;
❖ dacă pericolul s-a produs efectiv, distrugerea din culpă intră în concurs cu vătămarea corpo
rală gravă din culpă, ucidere din culpă etc.

O culpa cu sau fără prevedere.
2J Varianta agravată
O fapta a avut ca urmare un dezastru [art. 255 alin. (2) C. pen.];
❖ urmarea imediată în cazul variantei agravate constă în producerea unui dezastru.
IL FORMELE INFRACŢIUNII
O fapta se consumă în momentul creării stării de pericol ca urmare a realizării elementului material.
III. PEDEAPSA
O infracţiunea de distrugere din culpă în variantă tip se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un
an sau cu amendă;
O varianta agravată a infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.
W /'M GAjfcRaRlsPU^bER)ÎPENAL£
TULBURAREA DE POSESIE
NR. 39
Sediul materiei: art. 25 6 C. pen.
Art. 256. Tulburarea de posesie. (1) Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare ori prin
desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5
ani sau cu amendă.
Noţiune - o cu p a rea , în în tre g im e sa u în parte, fâ râ d rept , prin vio len ţă sa u a m e n in

ţare o ri p rin d e sfiin ţa rea sa u stră m u ta re a se m n e lo r de h ota r , a u n u i im o b il a fla t în
p ose sia altuia.
ii Obiectul
O obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare la protecţia patrimoniului şi a posesiei de fapt
a bunurilor imobile;
O obiectul juridic secundar: relaţiile sociale privitoare la libertatea psihică a persoanei, integritatea
corporală sau sănătatea acesteia;
O obiectul material principal: un bun imobil sau o parte a acestuia, care se află în posesia sau
detenţia altei persoane;
O obiectul material secundar: corpul persoanei.
r Nu c o n s t i t u i e o b i e c t materia! a l i n f r a c ţ i u n i i d e t u l b u r a r e d e o o s e s i e s e m n e l e d e h o t a r d e ş i i - -
M B în ţate sau s tră m u ta te d e făptuitor.
2J Subiectul
O subiectul activ: orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală; proprietarul poate fi
subiect activ nemijlocit dacă bunul se află în posesia legitimă a altei persoane, însă, dacă posesia
exercitată de terţ este abuzivă, fapta săvârşită de către proprietar nu este tipică;
O subiectul pasiv; orice persoană (fizică sau juridică) care are calitatea de proprietar sau de posesor
legitim.
3i Latura obiectivă
O elementul material: constă în ocuparea efectivă, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia,
fără consimţământul posesorului sau fără o aprobare prealabilă primită în condiţiile legii;
❖ ocuparea presupune o activitate de durată, nu o simplă pătrundere ca ia infracţiunea de

violare de domiciliu;
❖ cerinţa esenţială constă în faptul că ocuparea trebuie să fie făcută fără drept, adică în
absenţa vreunui titlu ori prin mijloace nelegale; dacă ocuparea s-a realizat în baza unui titlu,
care ulterior este anulat, fapta nu este tipică; de asemenea, fapta nu este tipică dacă situaţia
juridică a imobilului este incertă;
❖ elementul material trebuie să se realizeze prin violenţă, ameninţare ori prin desfiinţarea sau
strămutarea semnelor de hotar.
In fr a cţiu n e a d e tu lb u r a r e d e p o s e s ie a b s o a r b e lo v ire a s a u a lte v io le n ţe în fo r m a 'fip î[ă r tb i9 3 ;î
a l i n . ( 1 } C . p e n . j , a t u n c i c â n d o c u p a r e a s e r e a l i z e a z ă p r i n v i o l e n ţ ă , d a r i n t r ă î n concurs;cuI
i n f r a c ţ i u n e a d e l o v i r e s a u alte v i o l e n ţ e î n v a r i a n t a a g r a v a t ă [ a r t 1 9 3 a l i n . (2) C p e n . ' j ; d e
r a s e m e n e a , a b s o a r b e i n f r a c ţ i u n e a d e a m e n i n ţ a r e ( a r t . 2 0 6 C pen.) a t u n c i c â n d e l e m e n t u l
NB m a te ria l se re a lize a ză prin a m e n in ţa r e ; tu lb u ra r e a d e p o s e s ie a b s o a r b e in fra cţiu n e a d e
d i s t r u g e r e î n f o r m ă t i p [ a r t. 2 5 3 a l i n . ( 1 ) C . p e n . ] , î n s ă p o a t e fi r e ţ i n u t ă î n c o n c u r s c u v a r i a n
t e l e a g r a v a t e a l e a c e l e i a ş i i n fr a c ţ i u n i ; i n f r a c ţ i u n e a d e t u l b u r a r e d e p o s e s i e p o a t e fi r e ţ i n u t ă
în c o n c u r s cu in fr a c ţiu n e a d e v ă t ă m a r e c o r p o r a lă s a u cu c e a d e şa n ta j.
O urmarea imediată: trecerea fără drept a imobilului sau a unei părţi a acestuia în stăpânirea de
fapt a subiectului activ;
4'J latura subiectivă

O nu interesează mobilul sau scopul comiterii faptei.
II FORMELE INFRACŢIUNII
O fapta se consumă în momentul ocupării efective a imobilului sau a unei părţi a acestuia, iar nu în
momentul pătrunderii în imobil;
O fapta se epuizează atunci când încetează ocuparea fără drept sau la condamnarea definitivă a
infractorului pentru tulburare de posesie, fiind o infracţiune continuă.
. | D a c ă a c tiv ita te a fă p tu ito r u lu i e s t e în tre r u p tă , r ă m â n â n d în fa z a te n ta tiv e i, a c e s ta p o a te
* r ă s p u n d e p e n tr u in fra cţiu n e a d e lovire s a u alte v io le n ţe , p e n tr u c e a d e a m e n in ţa r e sau
MR !
| pen tru infracţiunea d e distrugere.
Tulburarea de posesie 595
111, PEDEAPSA
O tulburarea de posesie se pedepseşte cu închisoare de la unu ia 5 ani sau cu amendă.
■|y. ANGAÎAftEARfcpUÔ tkll PENALE

O retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală.
FIŞA
NR. 40: ULTRAJUL
Sediul materiei: art. 2 5 7 C. pen.
A rt 257. U ltrajul (1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa. .lovirea sau alte violentgr
vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care
îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu
exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se
majorează cu o treime.
(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de
stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu,
se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al funcţio
narului public.
(4) Faptele prevăzute în alin. (l)-(3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat. în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau
în legătura cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzuta de lege pentru acea infracţiune, ale cărei
limite se majorează cu jumătate.
Noţiune
A. Varianta tip:
O a m e n in ţa re a să vâ rşită n em ijlo cit sa u p rin m ijloa ce de co m u n ica re directă, lovi
rea sa u alte violenţe, vătă m a rea corporală, lovirile sa u vă tă m ă rile cauzatoare
de m o a rte o ri o m o ru l să vâ rşite îm p otriva u n u i fu n c ţio n a r p u b lic care înd epli
n eşte o fu n c ţie ce im p lică e xerciţiu l a u to rită ţii de stat, a fla t în exercita rea atri
b u ţiilo r de se rviciu sa u în leg ă tu ră cu exercita rea a cesto r atribuţii.
B. Variante asimilate:
O să vâ rşire a u n e i in fra cţiu n i îm p otriva unui fu n c ţio n a r p u b lic care înd eplineşte o
fu n c ţie ce im p lică e xe rciţiu l a u to rită ţii de sta t o ri a sup ra b u n u rilo r acestuia, în
sco p de in tim id a re sa u de ră zb un a re, în leg ă tu ră cu exercita rea a trib u ţiilo r de
se rviciu ;
3 să vâ rşire a u nei in fra cţiu n i îm p otriva u n u i m em b ru de fa m ilie a l fu n cţio n a ru lu i
p u b lic ca re înd e p lin e şte o fu n c ţie ce im p lică e xerciţiu l a u to rită ţii de sta t o ri asu
p ra b u n u rilo r acestuia, în scop de intim id a re sau de răzbunare, în leg ă tu ră cu
exercita rea a trib u ţiilo r de serviciu.
C. Varianta agravată:
3 fa p ta în fo rm a tip sa u în varia n tele a sim ilate este să vâ rşită îm p otriva unui poli
ţist sa u ja n d a rm , a fla t în exercita rea a trib u ţiilo r de se rviciu sa u în leg ă tu ră cu
e xe rcita re a a ce sto r atribuţii.
Ultrajul 597
i j Varianta tip
2.2. O b ie c tu l
O obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare la respectul datorat autorităţilor publice şi
funcţionarilor care îndeplinesc o activitate în cadru! acestora;
O obiectul juridic secundar: relaţiile sociale privitoare la viaţa, libertatea psihică, integritatea cor
porală sau sănătatea funcţionarului public;
O obiectul material: corpul persoanei, exceptând situaţia în care ultrajul se comite prin amenin
ţare.
1.2. Subiectul
❖ participada penală este posibilă în toate formele.
O subiectul pasiv principal: instituţia sau unitatea care realizează autoritatea de stat;
O subiectul pasiv secundar: funcţionarul public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat;
❖ pluralitatea de subiecţi pasivi secundari determină reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni.
Dezlegarea unor chestiuni de drept penal: Prin Decizia nr. 19/207.0 (www.scj.ro), înalta
C u r t e d e C a s a ţ i e şi J u stiţie , C o m p l e t u l p e n t r u d e z l e g a r e a u n o r c h e s t i u n i d e d r e p t în m a t e r i e
r penală, a admis s e s i z a r e a formulată de C u r t e a de A p e l Oradea, ş i a stabilit că, în interpre
NB tarea d i s p o z i ţ i i l o r a r t 2 5 7 a l i n . (4) d i n C o d u l p e n a l , n o ţ i u n e a d e „ p o l i ţ i s t " a r e î n v e d e r e ş i ;
p e r s o a n a c a r e e x e r c ită fu n c ţia d e poliţist loca l în t e m e iu l Legii poliţiei lo ca le nr, 1 5 5 / 2 0 1 0 ,

❖ ameninţarea unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii
de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (chiar pentru fapte care exced atribuţiilor
de serviciu) sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii -> absoarbe infracţiunea de ame
ninţare; este necesar ca victima să se afle în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi să nu-şi exer
cite funcţia în mod abuziv; fapta poate fi comisă şi după orele de program, dar în legătură cu
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu; se poate reţine concursul ideal între infracţiunea de
ultraj şi cea de purtare abuzivă (spre exemplu, în situaţia în care un poliţist aflat în exerciţiul
atribuţiilor loveşte un alt poliţist, în legătură cu efectuarea unui act ce intră în atribuţiile
sale);
❖ lovirea sau orice acte de violenţă săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte
o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu
(chiar pentru fapte care exced atribuţiilor de serviciu) sau în legătură cu exercitarea acestor
atribuţii -~> absoarbe infracţiunea de lovire sau alte violenţe; de asemenea, este necesar ca
victima să se afle în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi să nu-şi exercite funcţia în mod abuziv;
fapta poate fi comisă şi după orele de program, dar în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor
de serviciu;
❖ vătămarea corporală a unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (chiar pentru fapte care exced
atribuţiilor de serviciu) sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii -> absoarbe infrac
ţiunea de vătămare corporală;
❖ lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte săvârşite împotriva unui funcţionar public care
îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor
de serviciu (chiar pentru fapte care exced atribuţiilor de serviciu) sau în legătura cu exerci
tarea acestor atribuţii absoarbe infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;
❖ omorul (simplu sau calificat) săvârşit împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu
(chiar pentru fapte care exced atribuţiilor de serviciu) sau în legătură cu exercitarea acestor
atribuţii absoarbe infracţiunea de omor (rămasă în stadiul de tentativă sau consumată); şi
în acest caz este necesar ca victima să se afle în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi să nu-şi
exercite funcţia în mod abuziv; fapta poate fi comisă şi după orele de program, dar în
legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu; ultrajul săvârşit în această modalitate poate
fi reţinut în concurs ideal cu infracţiunea de purtare abuzivă.
O urmarea imediată: constă într-o stare de pericol;

O intenţie (directă sau indirectă) sau praeterintenţie;
O nu interesează mobilul sau scopul comiterii faptei;
❖ în varianta asimilată prevăzută la alin. (2) se menţionează că scopul comiterii faptei este
acela de intimidare sau răzbunare.
li Variante asimilate
O săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de
răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu [art. 257 alin. (2) C. pen.];
❖ în cazul acestei variante asimilate, obiectul material este reprezentat nu numai de corpul
persoanei care are calitatea de funcţionar public, ci şi de bunurile sale;
❖ elementul material constă în săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care
îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în
Ultrajul 599
scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu -> nu

prezintă importanţă natura infracţiunii, exceptându-le pe cele de la forma tip;
scopul urmărit este acela de intimidare sau de răzbunare.
O săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui membru de familie al funcţionarului public care
îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în
scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu [art. 257
alin. (3) C. pen.];
❖ obiectul material al acestei variante asimilate este reprezentat nu numai de corpul unui
membru de familie al funcţionarului public, ci şi de bunurile acestuia;
❖ subiectul pasiv este calificat, el trebuie să fie un membru al familiei funcţionarului public;
❖ elementul material constă în săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui membru de familie al
funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori
asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea
atribuţiilor de serviciu *■> nu prezintă importanţă natura infracţiunii, exceptându-le pe cele de
la forma tip;
scopul urmărit este acela de intimidare sau de răzbunare.
Ş i Varianta agravată
O fapta în forma tip sau în variantele asimilate este săvârşită împotriva unui poiiţist sau jandarm,
aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii
[art. 257 alin. (4) C. pen.];
♦ > subiectul pasiv, în cazul variantei agravate, îl reprezintă un poliţist sau un jandarm, aflat în
exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii.
F a p ta in cu lp atu lu i d e a su stra g e b u n u ri, u r m a tă d e fo lo sirea u n u i s p r a y p a ra liza n t îm potriva;-
u n u i p o iiţist a fla t în e x e r c iţiu l fu n c ţiu n ii p e n t r u a-şi a s ig u r a s c ă p a r e a d e te r m in ă reţinerea;
m c o n c u r s u l u i d i n t r e i n f r a c ţ i u n i l e d e t â l h ă r i e şl u l t r a j î n f o r m a a g r a v a t !
. 11 FORMELE INFRACŢIUNII
O tentativa urmează cursul infracţiunii absorbite: dacă este posibilă şi incriminată ia infracţiunile
;i absorbite, atunci este posibilă şi incriminată şi la ultraj;
! 3 fapta se consumă odată cu săvârşirea faptei tipice;
jf ^ poate îmbrăca forma unei infracţiuni continuate, caz în care se epuizează odată cu efectuarea
| ultimului act de executare.
Hi. PEDEAPSA
O fapta în forma tip şi în variantele asimilate se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea absorbită, aie cărei limite speciale se majorează cu o treime;
O varianta agravată a infracţiunii de ultraj se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
acea infracţiune, aie cărei limite se majorează cu jumătate.

acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită din oficiu.
FIŞA
UZURPAREA DE CALITAT1 OFICIALE
NR. 41:
Art. 258. Uzurparea de calităţi oficiale. (1) Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implica exerciţiul autorităţii de
stat, însoţita sau urmata de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta funcţionarului public care continuă să exercite o funcţie ce implică exerciţiul
'.utorităţU de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii
Î3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sau alin, (2) au fost săvârşite de o persoană care poartă, fără drept, uniforme sau semne
distinctive ale unei autorităţi publice, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Noţiune
A. Varianta tip:
O folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de
stat, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate.
O fapta funcţionarului public de a continua să exercite o funcţie ce implică exer
ciţiul autorităţii de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii.
O fapta în forma tip sau asimilată este săvârşită de o persoană care poartă, fără
drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi publice.
I. STRUCTURA INFRACŢIUNI!
l i Varianta tip
l . î . Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare ia respectul datorat autorităţilor statului;
O obiectul material: nu are la forma tip şi la cea asimilată;
O la varianta agravată, obiectul material este reprezentat de uniformele sau semnele distinctive ale
unei autorităţi publice.
1.2. Subiectul
O subiectul activ: orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală, chiar şi o persoană care
are calitate oficială, dar îşi atribuie o altă calitate;
O subiectul pasiv: instituţia sau unitatea care realizează autoritatea de stat.
1 3 , Latura o b ie c tiv ă
O elementul material: folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii
de stat, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate -> presupune atri
buirea sau asumarea unei calităţi oficiale, care trebuie să implice exerciţiul autorităţii ds stat;
❖ fapta nu este tipică în cazul atribuirii calităţii de detectiv particular {nu este calitate oficiali);
❖ actul trebuie îndeplinit în aceeaşi împrejurare sau ulterior folosirii calităţii oficiale şi nu
trebuie să îndeplinească toate condiţiile cerute de lege pentru încheierea sa în mod valabil;
♦ > dacă făptuitorul îşi atribuie o calitate oficială, dar nu efectuează acte în această calitate
suntem în prezenţa tentativei neincriminate la această infracţiune;
❖ dacă există atribuire de calitate oficială, dar actul efectuat nu intră în sfera atribuţiilor pe care
calitatea le presupune, fapta nu este tipică.
bacă.; -(¿ri •fe neţi onar p u b l i c , comporta ndu-se î n m o d : a b u z i v , ţ î ş î ; d e p ă ş e ş t e > ; s l e r a o : c d m ' p e " ;
r* t e n ţ e io r cit o c a z ia e fe c tu ă rii u n u i a c t ~> n u s e v a r e ţin e in fra cţiu n e a ; d e \ u z u r p a r e d e calităţi
NB 'oficiale, d c e a d e a b u z în serv iciu .
O urmarea imediată: vătămarea autorităţii de stat;


i i Varianta asimilată
O fapta funcţionarului public de a continua să exercite o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii
de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii [art. 258 alin. (2) C. pen.];
❖ în cazul variantei asimilate, subiectul activ este calificat: acesta trebuie să fi avut calitatea de
funcţionar public, dar să o fi pierdut în mod Sega! temporar sau definitiv;
❖ elementul material al acestei variante constă în continuarea îndeplinirii unei funcţii ce impli
că exerciţiul autorităţii de stat de către un funcţionar public care a pierdut acest drept în mod
legal.
O fapta în forma tip sau asimilată este săvârşită de o persoană care poartă, fără drept, uniforme
sau semne distinctive ale unei autorităţi publice [art. 258 alin. (3) C. pen.];
❖ în cazul variantei agravate, obiectul material există şi constă în uniforme sau semne dis
tinctive ale unei autorităţi publice;
❖ vizează atât fapta în variantă tip, cât şi fapta asimilată.
Uzurparea de calităţi oficiale 603
Deghizarea inculpatului în poliţist, iu mată de i'ndepi'iţwea unui act în acea stă caiîtaţe'rij
r îm prejurare în care a sustras prin vÎGÎenţă bunuri de la persoana vă tăm a tă --> constituie
NB concurs între infracţiunile de tâlhărie şi uzurpare de calităţi oficiale,
i l FORMELE INFRACŢIUNII
O actele de pregătire sunt posibile, dar neîncriminate;
O fapta se consumă în momentul efectuării actului;
O fapta poate fi săvârşită în formă continuată, epuizându-se la data efectuării ultimului act de exe
cutare.
Infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale po ate fi reţinută în concum cu infracţiunile d e :

NB înşelăciune (calitate mincinoasă), tâlhărie (calitate ofscJaiăl.furL- :..
III. PGDEÂPSArilri®
O fapta în variantă tip sau asimilată se pedepseşte cu închisoare de ta 6 luni la 3 ani sau cu amendă;
O pentru varianta agravată pedeapsa este închisoarea de ia unu la 5 ani.
m Iw ÎG M feÂ R fep O Ş b B îtl PENALE

mm
«DENUNŢAREA
A rt 266. Nedenunţarea. (1) Fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală
contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
(3) Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea
faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în mişcare a acţiunii
penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.
Noţiune - fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute
de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu
înştiinţează de îndată autorităţile.
|j Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiiie sociale privitoare Ia înfăptuirea actului de justiţie;
O obiectul material: nu are obiect material.
i'J Subiectul
❖ nu pot avea calitatea de autor, întrucât nu au obligaţia de a se autodenunţa, participanţii la
infracţiune, tăinuitoru! şi favorizatorul;
❖ participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii morale;
❖ coautoratul nu este posibil.
O subiectul pasiv: statul.
3J Latura obiectivă
O elementul material: omisiunea încunoştinţării de îndată a organelor de urmărire penală cu
privire la săvârşirea de către un terţ a unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care
a avut ca urmare moartea unei persoane, de care făptuitorul are cunoştinţă;
❖ noul Cod penal stabileşte obligaţia denunţării tuturor faptelor prevăzute de legea penala
(indiferent dacă sunt justificate sau nejustificate, imputabile sau neîmputabiie) contra vieţii
(atât a celor săvârşite cu intenţie, cât şi a celor comise din culpă) sau care au avut ca urmare
praeterintenţionată moartea victimei;
Nedenunţarea 605
❖ denunţul poate fi făcut in personam sau in rem;

❖ dacă făptuitorul, pe lângă nedenunţare, realizează şi acte de favorizare a făptuitorului sau de
tăinuire a bunurilor provenite din infracţiune, se va reţine numai infracţiunea de favorizare a
făptuitorului sau cea de tăinuire;
❖ dacă nedenunţarea priveşte mai multe fapte penale săvârşite în aceeaşi împrejurare -> se va
reţine o singură infracţiune de nedenunţare; dacă vizează mai multe fapte prevăzute de legea
penală săvârşite în împrejurări diferite se va reţine o pluralitate de infracţiuni de nedenun
ţare.
O urmarea imediată: starea de pericol pentru realizarea actului de justiţie;
4, Latura subiectivă

O actele de pregătire sunt imposibile;
O tentativa este imposibilă (omisivă proprie);
O fapta se consumă în momentul în care făptuitorul are cunoştinţă de săvârşirea faptelor prevăzute
de legea penală contra vieţii sau care au avut ca urmare moartea unei persoane şi nu le denunţă
de îndată autorităţilor.
O infracţiunea de nedenunţare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 anî sau cu amendă;

O cauze speciale de nepedepslre: nedenunţarea comisă de un membru de familie şi situaţia în care
persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane pentru
săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau care,
chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a auto
rului sau a participanţilor.
IV. ANGAJARe I i fÎiSJPUliDERÎi PERAtEy.\ Y:: : ;': : j

3 acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
m . 43. OMISIUNEA SESIZĂRII
A r t 267. O m is iu n e a s e s iz ă r ii. (1) F u n cţion aru l pu blic care, lu ân d cu n oştin ţă de săvârşirea u nei fa p te prevăzu te de legea
p en ală în legătu ră cu serviciu l în cadru l căru ia îşi în deplin eşte sarcinile, om ite sesizarea de în d ată a organ elor de urm ărire
p en ală se pedepseşte cu în chisoare de la 3 luni la 3 an i sau cu am endă.
(2) C ând fa p ta este săvârşită din cu lpă , p ed eap sa este în chisoarea de la 3 luni la un an sau am enda.
Noţiune
A. Varianta tip:
O fapta funcţionarului public care; luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte pre
văzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte
sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală.
B. Varianta atenuată:
O fapta este săvârşită din culpă.
l i Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare Sa înfăptuirea actului de justiţie;
1.2. Subiectul
O subiectul activ: autorul calificat unic este funcţionarul public; nu este subiect activ nemijlocit
funcţionarul public care are calitatea de autor, complice, instigator, tăinuitor sau favorizator la
fapta prevăzută de legea penală cu privire la care nu a sesizat organele de urmărire penală;
❖ participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii;
❖ coautoratul nu este posibil.

O elementul material: omisiunea sesizării de îndată a organelor de urmărire penală de către
funcţionarul public care a luat cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în
iegătură cu serviciul în timpul exercitării funcţiei sale;
❖ omisiunea sesizării vizează fapte de: luare sau dare de mită, trafic de influenţă, furt în dauna
regiei autonome etc.;
Omisiunea sesizării 607
❖ sesizarea organelor de urmărire penală poate fi in personam sau in rem;

❖ dacă făptuitorul, pe lângă omisiunea sesizării, realizează şi acte de favorizare a făptuitorului
sau de tăinuire a bunurilor provenite din infracţiune, se va reţine numai infracţiunea de favo
rizare a făptuitorului sau cea de tăinuire;
❖ dacă omisiunea sesizării priveşte mai multe fapte prevăzute de legea penală săvârşite în
aceeaşi împrejurare se va reţine o singură infracţiune de omisiune a sesizării; dacă vizează
mai multe fapte prevăzute de legea penală săvârşite în împrejurări diferite se va reţine o
pluralitate de infracţiuni de omisiune a sesizării.
Dacă fapta prevăzută de legea penala de care 3 luat cunoştinţă făptuitorul nu este in legă
r* tura cu serviciul, fapta nu constituie omisiunea sesizării, însă poate fi angajată raspundereav
NB penală pentru infracţiunea de nedenunţare.
O urmarea imediată: starea de pericol pentru realizarea actului de justiţie;

O dacă fapta este săvârşită din culpă, se va reţine varianta atenuată a infracţiunii,
ţ\ Varianta atenuată
O fapta este săvârşită din culpă [art. 267 alin. (2) C. pen.];
❖ sub aspectul laturii subiective, varianta atenuată presupune că fapta tîp este săvârşită din
culpă.
^ ^ R iy iE L E
O actele de pregătire şi tentativa sunt imposibile (omisivă proprie/culpă);

O fapta se consumă în momentul în care făptuitorul, care are cunoştinţă de săvârşirea unei infrac
ţiuni în legătură cu serviciul, nu sesizează organele de urmărire penală de îndată.
O forma tip a infracţiunii de omisiune a sesizării se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau
cu amendă;
O pentru varianta atenuată pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda;
O spre deosebire de infracţiunea de nedenunţare, nu există cauze speciale de nepedepsire.

3 acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
FIŞA INDUCEREA IN EROARE A
NR. 44 ORGANELOR JUDICIARE
A rt. 268. In d u c e r e a în e r o a r e a o r g a n e lo r ju d i c ia r e . (1) Sesizarea pen ală, fă c u tă prin den u n ţ sau plângere, cu privire la
existenţa u nei fa p te p rev ăzu te de legea pen ală ori în legătură cu săvârşirea u nei asem enea fa p te de către o an u m ită persoană,
cu noscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu în chisoare d e la 6 luni la 3 an i sau cu am endă.
(2) P rodu cerea sau ticlu irea de probe n ereale, în scopu l de a dovedi existen ţa u nei fa p t e prevăzu te de legea pen ală ori săv âr
şirea acesteia de către o an u m ită persoană, se p edepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) N u se pedepseşte p ersoan a care a săvârşit in du cerea în eroare a organ elor ju diciare, dacă declară, înainte de reţinerea,
arestarea sau de pu n erea în m işcare a acţiu n ii pen ale îm potriva celui fa ţ ă de care s-a fă c u t den u n ţul sau plân gerea ori s-au
produ s probele, că denunţul, plân gerea sau probele su n t nereale.
Noţiune
A. Varianta tip:
O sesizarea penala, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire ia existenţa unei
fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea
fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală,
O producerea sau ticluirea de probe nerea ie, în scopul de a dovedi existenţa unei
fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită per
soană.
f»;ST f# CTlJHA j N f RACŢ! U M11:
1; Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei;
O obiectul material: nu are; probele produse sau ticluite nu reprezintă obiectul material, ci modali
tatea de săvârşire a infracţiunii.
1.2. Subiectul
O subiectul pasiv secundar: persoana (fizică sau juridică) acuzată pe nedrept de săvârşirea unei
infracţiuni.
❖ piuraiitatea de subiecţi pasivi secundari determină reţinerea concursului de infracţiuni.
inducerea în eroare a organelor judiciare 609

O elementul material: sesizarea organelor judiciare prin plângere sau denunţ cu privire la existenţa
unei fapte prevăzute de iegea penală sau în legătură cu săvârşirea unei astfel de fapte de către o
anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală;
❖ sesizarea trebuie să fie mincinoasă;
❖ nu este necesar să fie arătat şi făptuitorul (plângerea sau denunţul pot fi făcute in rem); dacă
este identificat şi făptuitorul, se reţin ambele elemente materiale alternative ale infracţiunii;
❖ în cazul în care elementul material al infracţiunii constă în sesizarea organelor judiciare în
legătură cu săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o anumită persoană,
învinuirea trebuie să fie mincinoasă; de asemenea, învinuirea trebuie să fie in personam;
dacă sunt învinuite mai multe persoane -> se va reţine concursul de infracţiuni;
❖ denunţul poate fi şi anonim dacă ulterior este identificată persoana care a făcut denunţul;
❖ dacă sunt realizate concomitent, în baza aceleiaşi rezoluţii, ambele modalităţi alternative ale
elementului material cu privire la aceeaşi învinuire se va reţine o singură infracţiune de
inducere în eroare a organelor judiciare (unitate naturală), iar nu un concurs de infracţiuni.
O urmarea imediată: starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie (infracţiune de pericol
abstract);

O făptuitorul este de rea-credinţă întrucât cunoaşte că învinuirea este nereală.
ii Varianta asimilată
O producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute
de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană [art. 268 alin. (2) C. pen.];
❖ elementul material constă în producerea (prezentarea) de probe nereaie sau în ticluirea
(construirea) de astfel de probe;
scopul este acela de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea
acesteia de către o anumită persoană;
❖ dacă producerea sau ticluirea de probe nereale constituie ele însele infracţiuni (falsificări) ->
se va reţine concursul cu infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.
Dacă producerea sau ticluirea de probe nereaie este nea!erată de către un organ .dev cerţi
î* cetare penală, un procuror sau un judecător -r se va reţine forma asimilată a InfracţiuniI
NB de cercetare abuzivă (art. 280 C, pen.), crmcctci
O actele de pregătire şi tentativa sunt posibile, dar neîncriminate;

O fapta se consumă în momentul depunerii plângerii sau a denunţului la organul judiciar ori, în
cazul variantei asimilate, în momentul folosirii probelor nereale produse sau ticluite în faţa orga
nelor judiciare;
O poate avea formă continuată, caz în care se epuizează după efectuarea ultimului act de exe
cutare.
O varianta tip a infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă;

O varianta asimilată a infracţiunii se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani;
O cauze speciale de nepedepsire: situaţia persoanei care a săvârşit inducerea în eroare a organelor
judiciare, dacă declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii
penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că
denunţul, plângerea sau probele sunt nereale;
O legea nu prevede, în cazul acestei infracţiuni, nicio cauză specială de nepedepsire pentru membrii
de familie.
r Infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare absoarbe infracţiunea deifalseni

declaraţii (art. 326 C. pen.).
NB
FIŞA
FAVORIZAREA FĂPTUITORULUI
NR. 45
Sediul materiei: art. 269 C, pen.
Art. 269. Favorizarea făptuitorului. (1) Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicăm sau îngreunăm cercetărilor
într-o cauză penala, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau masuri privative de libertate se pedepseşte cu
închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
.(2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută d.e lege pentru fapta săvârşită de autor.
(3) Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
Noţiune - ajutorul material sau moral, direct sau indirect, dat unui făptuitor, fără o
înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală,
cu scopul împiedicării sau în greu nării cercetărilor într-o cauza penală, tragerii ia
răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.
1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei;
2. Subiectul
*> persoana vătămată poate fi subiect activ (chiar autor), dacă acţiunea penală pentru fapta
comisă de autor se pune în mişcare din oficiu;
❖ avocatul făptuitorului poate fi subiect activ nemijlocit;
❖ participanţii la infracţiunea principală nu pot fî subiecţi activi ai infracţiunii de favorizare;
*> participaţia penala este posibilă în toate formele.
r Infracţiunea de favorizare a făptuitorului are caracter subsidiar -> nu se va reţine favor i-

NE zarea dacă se reţine infracţiunea de mărturie mincinoasă ori înlesnirea evadării,
3. latura obiectivă
3 elementul material: ajutorul materia! sau moral, direct sau indirect, dat unui făptuitor în scopul
împiedicării sau îngreunăriî cercetărilor într-o cauză penala, tragerii ia răspundere penală, execu
tării unei pedepse sau măsuri privative de libertate;
❖ nu prezintă importanţă dacă făptuitorul favorizat a săvârşit a faptă prevăzută de iegea penală
în foritiă consumată sau tentată şi nici dacă a avut calitatea de âutdr, Complice sau instigator
la comiterea acesteia;
❖ ajutorul acordat poate consta într-o acţiune sau o inacţiune şi poate interveni pe parcursul
verificărilor prealabile, în cursul urmăririi penale, indiferent dacă făptuitorul favorizat avea
sau nu calitatea de suspect sau pe cea de inculpat, în cursul procedurii de cameră preliminară
şi al judecăţii, precum şi după rămânerea definitivă a hotărârii;
❖ înţelegerea de a-1 ajuta pe făptuitor trebuie să intervină după comiterea faptei.
Fapta unui martor de a da declaraţii necorespunzătoare in faţa organului judiciar, pentru a
zadarnici tragerea ia răspunderea penala a făptuitorului, constituie numai infracţiunea de
r mărturie mincinoasă, nu concurs ideal între această infracţiune şi cea de favorizare; fapta
NB unui participant în cadrul procesului penal (altui decât martorul, expertul, interpretul) de a
da declaraţii necorespunzătoare pentru a zădărnici tragerea la răspunderea penala a făp
tuitorului constituie infracţiunea de favorizare, nu cea de fals în declaraţii.
O urmarea imediată: starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie;
4v Latura subiectivă
IL FORMELE INFRACŢIUNII
O fapta se consumă în momentul în care se acordă ajutor făptuitorului, chiar dacă nu $~a produs o
îngreunare sau o împiedicare a cercetărilor efectuate într-o cauză penală, a tragerii la răspundere
penală sau a executării unei pedepse ori măsuri privative de libertate;
O poate avea formă continuată, caz în care se epuizează odată cu efectuarea ultimului act de exe
cutare.
fiitfeBfeAPSAo
O favorizarea făptuitorului se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă;

O pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru
fapta săvârşită de autor, iar nu faţă de cea aplicată efectiv;
O cauze speciale de nepedepsire: favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
Favorizarea făptuitorului 613
!V. ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE

D a că 'fap ta prevăzută de legea penală e s te săvârşită de mai multe persoane, cauza;-'ele
r
nepedepsire se va reţine numai dacă favorizatorul are calitatea de m em bru de familie faţa
NB de toţi cei pe care l-a favorizat.
NR. 46 TĂINUIREA
Art. 270. Tăinuirea. (1) Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care
fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală,
chiar fără a cunoaşte natura acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor.
(3) Tăinuirea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
Noţiune - primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun,

de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că
acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a
cunoaşte natura acesteia.
t STRUCTURA INFRACŢIUNII
|s|Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei şi cele privind protecţia
patrimoniului;
O obiectul material: bunul sau bunuriie provenite din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penaiă;
❖ nu toate bunurile tăinuite provin din fapte contra patrimoniului;
❖ aceiaşi bun poate fi succesiv obiectul material al mai multor infracţiuni de tăinuire comise de
făptuitori diferiţi.
î l Subiectul
❖ proprietarui bunului poate fi subiect activ nemijlocit atunci când tăinuieşte bunurile prove
nite din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penaiă, comisă împotriva posesorului sau a
detentorului legitim;
❖ participaţia penală este posibilă în toate formele;
♦ > tăinuitorui nu poate fi participant la săvârşirea faptei prevăzute de legea penala din care
provine bunui şi nici nu trebuie să aibă o înţelegere anterioară sau concomitentă săvârşirii
faptei cu participanţii la comiterea acesteia.
O subiectul pasiv principal: statui;
O subiectul pasiv secundar: persoana {fizică sau juridică) faţă de care s-a comis fapta prevăzută de
legea penaiă.
Tăinuirea 615
f î Latura obiectivă
❖ primirea unui bun provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală -> tăinuitorul
este detentor precar;
❖ dobândirea unui bun rezultat din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală tăinui
torul dobândeşte bunul în proprietate;
❖ transformarea unui bun provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală
tăinuitorul modifică bunul pentru a îngreuna recunoaşterea acestuia;
❖ înlesnirea valorificării unui bun rezultat din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală
tăinuitorul îndeplineşte acte pentru facilitarea înstrăinării bunului.
r
NB
Dacă elem entul material este realizat în mai multe variante alternative ■■■■> se va reţine o
singură infracţiune de tăinuire.
O urmarea imediată: starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei;

t ii Latura subiectivă
O nu prezintă importanţă scopul sau mobilul cu care a fost comisă fapta;
O este necesar ca tăinuitorul să fi cunoscut că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de
legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia.
ti, FORMELE / ■ î mţ v V ţ v i ţ î ' i v O/ - : - -

O fapta se consumă în momentul primirii, dobândirii, transformării sau înlesnirii valorificării unui
bun provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
O nu este o infracţiune continuă;
cutare.
r infracţiunea de tăinuire Include şi ajutorul d at făptuitorului pentru a-i asigura folosul sau
NB produsul faptei.
O infracţiunea de tăinuire se pedepseşte cu închisoare de la unu îa 5 ani sau cu amendă;

O pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru
fapta săvârşită de autor (nu prezintă relevanţă pedeapsa efectiv aplicată autorului prin
cipale);
O cauza specială de nepedepsire: tăinuirea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.

Dacă îa primirea bunului provenit dintr-o faptă prevăzută de legea penală, acesta este :
r distrus -■ > se va reţine infracţiunea de tăinuire, chiar dacă primirea nu a fo st realizată în
NB scopul dobândirii unui folos.
r :Se va 'feţî'ne- infracţiurTeaide. tăînuîre 'chiar 'dacă'pentru. fapta; :d în care. provine bunul, tăinuit:-:
NB există un im pedim ent la punerea în mişcare a acţiuni] penale.

FIŞA
NR. 47 OBSTRUCTIONAREA
8 JUSTIŢIEI
8
Art. 271. Obstrucţionarea justiţiei. (1) Persoana care, fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale:
a) Împiedică, fără drept, organul de urmărire sau instanţa să efectueze, în condiţiile legii, un act procedural;
b) refuză să pună la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele,
informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea solu
ţionării unei cauze,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul persoanei urmărite sau judecate pentru infracţiunea care formează obiectul
procesului penal.
Noţiune
Varianta 1:
O fapta unei persoane de a împiedica, fără drept; organul de urmărire sau instan
ţa sâ efectueze; în condiţiile legii, un act procedural.
Varianta 2:
O refuzul unei persoane de a pune ia dispoziţia organului de urmărire penală,
instanţei sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscri
surile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile
legii, în vederea soluţionării unei cauze.
|UObiectul
O obiectul juridic: relaţiile sociale referitoare ia înfăptuirea justiţiei;
O obiectul material: în ceea ce priveşte prima modalitate de comitere, nu există obiect material; în
cazul celei de-a doua modalităţi de comitere, înscrisurile sau bunurile solicitate şi deţinute de
făptuitor.
2 \ Subiectul
O subiectul activ: orice persoană fizică sau juridică cu capacitate penală;

❖ persoana urmărită sau judecată pentru infracţiunea care formează obiectul procesului penal
nu poate fi subiect activ.
O subiectul pasiv secundar: persoana (fizică sau juridică) ale cărei interese au fost vătămate prin
săvârşirea infracţiunii.
f i Latura obiectivă
a. împiedicarea, fără drept, a organului de urmărire sau a instanţei să efectueze, în condiţiile
legii, un act procedural:
❖ împiedicarea se poate realiza numai în cadru! unei proceduri judiciare în desfăşurare;
❖ organul judiciar împiedicat să efectueze actul procedural trebuie să fie organul de urmă
rire penală sau instanţa de judecată (nu judecătorul de drepturi şi libertăţi sau
judecătorul de cameră preliminară);
❖ este necesar să existe o avertizare prealabilă, orală sau scrisă, iar împiedicarea actului
procedural să fie realizată fără drept,
b. refuzul de a pune ia dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau judecătorului
sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au
fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze:
❖ cât timp refuzul este neechivoc, nu are importanţă dacă este explicit sau implicit.
„Spre deosebire de infracţiunea prevăzută în vechile dispoziţii ale art. 147 din Legea
nr. 85/2006, infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei prevăzută în art. 271 alin, (1) îit, b)
C::pen., săvârşită în procedura insolvenţei, presupune refuzul: persoanei de a pune la dîs-
; poziţia judecătorului-sindic datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au
fost solicitate în mod explicit de către judecătorul-sindic, iar nu şi refuzul persoanei de a
pune la dispoziţia administratorului judiciar ori a lichidatorului datele, informaţiile, înscri
surile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit de către administra
r torul judiciar sau lichidator. Prin urmare, în căzui în care fapta prevăzută în vechile dis
NB poziţii ale art. 147 din Legea nr. 85/2006 constă în refuzul persoanei de a pune la dispoziţia
: administratorului judiciar ori a lichidatorului datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile
deţlnuteyâre,-;i-aufost;.solicitate în mod explicit de că tre administratorul judiciar sau
lichidator, sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, în temeiul
■ carora prevederile art, 4 C. pen, privind fegea penala d e dezmcriminare-'-su-nţaplicabile şi în
' situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul/legisţvechî^nu:;mar;constituie
: infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor-'■ constitutive, aleCmfratţiumC
' (înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s. pen., dec. nr. 11 6 0 din 1 aprilie 2014, yVww.scj.re}.,

j Latura subiectivă
O nu prezintă importanţă mobilu! sau scopul activităţii infracţionale.
G bstrucţionarea justiţiei 619
I I FORMELE INFRACŢIUNII
O actele premergătoare sunt posibile însă nu sunt incriminate;
O tentativa este posibilă doar în varianta împiedicării efectuării actului procedural, dar nu este
incriminată; nu este posibilă tentativa în varianta refuzului de a pune la dispoziţia organului de
urmărire penală, instanţei sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscri
surile sau bunurile deţinute;
O infracţiunea se consumă în momentul săvârşirii faptei tipice, respectiv în momentul împiedicării
efectuării actului procedural sau în momentul refuzului de a pune la dispoziţia organului de
urmărire penală, instanţei sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscri
surile sau bunurile deţinute;
O infracţiunea nu are caracter continuu, dar poate avea formă continuată în cazul împiedicării
efectuării actului procedural, epuizându-se la data efectuării ultimului act de executare.
îli,:PEDEAPSA
O închisoarea de ia 3 luni ia 1 an sau amenda.
Iw â I g I wAREA RĂSPUNDERII PENALE

O acţiunea penată se pune în mişcare din oficiu;
O nu este posibilă împăcarea.
flŞft
INFLUENŢAREA DECLARAŢIILOR
■ Sfătui materiei: art. 272 C, pen.
A rt 272. Influenţarea declaraţiilor. (1) încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea
acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui
membru de familie al acesteia, sa nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, sg
dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se
aplică regulile privind concursul de infracţiuni
(2) Nu constituie infracţiune înţelegerea patrimonială dintre infractor şi persoana vătămată, intervenită în cazul infrac
ţiunilor pentru care acţiunea penată se pune în mişcare la plângere prealabilă sau pentru care intervine împăcarea.
Noţiune - încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de

calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit
intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie ai acesteia, să nu
sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, sd îşi retragă declaraţiile,
să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într~o cauză penală, civilă sau
în orice altă procedură judiciară.
I, STRUCTURA INFRACŢIUNII
i\ Obiectul
O obiectul juridic: relaţiile sociale referitoare ia înfăptuirea justiţiei;
2i Subiectul
❖ partîcipaţîa penală este posibilă în orice formă (coautorat, instigare, complicitate).
O subiectul pasiv secundar: persoana determinată sau asupra căreia s-a încercat determinarea să
nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea
declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă proce
dură judiciară;
O nu contează dacă subiectul pasiv secundar are sau nu vreo calitate.
Influenţarea declaraţiilor 621
î i latura obiectivă
•ii •.
a. încercarea de a determina o persoană
❖ este necesar ca încercarea de determinare să se realizeze prin constrângere (agresiuni
fizice sau ameninţare), corupere (oferirea de bani sau foloase) sau altă faptă cu efect
vădit intimidant (de exemplu, violarea de domiciliu);
❖ încercarea de determinare este asimilată faptului consumat;
❖ în lipsa constrângerii, coruperii sau săvârşirii faptei cu efect intimidant, fapta nu este
tipică.
b. determinarea unei persoane
❖ este necesar ca determinarea să se realizeze prin constrângere (agresiuni fizice sau ame
ninţare), corupere (oferirea de bani sau foloase) sau altă faptă cu efect vădit intimidant
(de exemplu violarea de domiciliu);
*> în cazul acestei infracţiuni, determinarea este acţiunea specifică autorului;
❖ în lipsa constrângerii, coruperii sau săvârşirii faptei cu efect intimidant, fapta nu este tipi
că, dar poate realiza conţinutul instigării ia mărturie mincinoasă.
stăpânirea căreia
^„Constrângerea tr e b u ie să fie -de natură a prilejui o stare de te m ere , sub
libertatea psihică a persoanei supuse acţiunii de constrângere es te siluită (...) martora nu
a perceput pretinsa atitudine a petentei ca o ameninţare, d doar ca pe un fapt care i-a
creat o stare de presiune şi stres, firească de aitfel, în contextul specific ai cauzei în care ;
era implicat soţul ei (,„) în practica judiciară (Trib. Suprem, s, pen., dec. nr. 3 45/1972), s-a •
r stabilit că încercarea d e a determina o persoană prin constrângere ob co ru pere să d ea
NB declaraţii mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinara sau or-lce altă cauză in care se
ascultă m arto ri constituie infracţiunea prevăzuta de art. 2 6 1 alin. (1) C. pen. 13 6 9 :
■ fart-;272 C pen.) numai dacă s-au întrebuinţat mijloace de constrângere, în caz 'contrar;5\
faptei lipsindu-l unul din e le m e n te le constitutive ale infracţiunii"' (CA. Oradeam chOjudd\
de cameră preliminară din 25 aprilie 2015}-

li Laiura subiectivă
O nu prezintă importanţă mobilul sau scopul activităţii infracţionale.
ft FORMELE INFRACŢIUNII
O actele pregătitoare sunt asimilate faptului consumat (încercarea de determinare);
O tentativa nu este posibilă, consumarea fiind instantanee în căzu! încercării de determinare;
O în principiu, poate avea formă continuată;
O în cazul în care actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică
regulile privind concursul de infracţiuni;
O se poate reţine concursul cu art. 193 C. pen., art. 194 C. pen., art. 290 C. pen. etc.
O fapta se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

O împăcarea nu este posibilă;
O potrivit art. 272 alin. (2) C. pen., „nu constituie infracţiune înţelegerea patrimonială dintre infrac
tor şi persoana vătămată, intervenită în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune
în mişcare la plângere prealabilă sau pentru care intervine împăcarea".
Fapta nu e s te tipică în cazul înţelegerii patrimoniale intervenite între infractor şLpersoanap

r vătăm ata, dar numai dacă în ţeleg erea se referă la o faptă urmărită ia plângerea prealabilă
NB sau, deşi urmărită din oficiu, e s te posibilă îm păcarea,
FIŞA
NR. 49 MĂRTURIA MINCINOASA
A.rt 273. Mărturia mincinoasă. (1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice alta procedură în care se
ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire
la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Mărturia mincinoasă săvârşită:
a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor;
b) de un investigator sub acoperire;
c) de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret;
d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţa ori închisoarea de 10 ani sau mai mare
se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reţinere, arestare sau de punerea în
mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a şefi dat o alta soluţie, ca urmare a
mărturiei mincinoase.
Noţiune
A. Varianta tip:
O fapta martorului care; într-o cauză penală; civilă sau în orice altă procedură în
care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în
legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat.
O fapta este săvârşită de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul
de protecţie a martorilor;
O fapta este săvârşită de un investigator sub acoperire;
O fapta este săvârşită de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori
de un interpret;
O fapta este săvârşită în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa
detenţiunii pe viaţă ori închisoarea de 10 ani sau mai mare.
4«! Varianta tip
1.1. Obiectul
3 obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei;
3 obiectul material: nu are;
❖ depoziţiile de martor, precum şi rapoartele de expertiză nu constituie obiectul material a!
infracţiunii de mărturie mincinoasă, ci mijloace de săvârşire a infracţiunii.
1.2. Subiectul
O subiectul activ: martorul dintr-o cauză civilă, disciplinară, penală etc,;
❖ ia variantele agravate, subiectul activ este: martorul cu identitate protejată, investigatorul
sub acoperire, expertul, interpretul;
❖ nu sunt subiecţi activi persoanele care au dreptul de a refuza să dea declaraţii de martor
(ascendenţi, descendenţi, fraţi, surori ale suspectului sau inculpatului), soţul sau fostul soţ ai
suspectului sau inculpatului, persoana obligată să păstreze secretul profesional;
❖ nu pot fi subiecţi activi nemijlociţi partea civilă şi partea responsabilă civilmente; poate fi
autor persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă;
❖ minorul cu vârsta de peste 14 ani poate avea calitatea de autor al acestei infracţiuni;
❖ participaba penală este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii;
❖ întrucât este o infracţiune cu autor exclusiv, nu este posibil coautoratul;
❖ persoana juridică nu poate fi autor, dar poate fi complice sau instigator.
O subiectul pasiv secundar: persoana privată de libertate sau condamnată în temeiul mărturiei
mincinoase.
1. Prin Decizia nr, 10/2019 (M. Of. nr. 4 16 din 28 mai 2019), înalta Curte de Casaţie şî
Justiţie, Completul pentru d ezlegarea unor chestiuni de drept in m aterie penală, a admis
sesizarea form ulată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a li-a penală, şi a stabilit că, „Parti
cipantul la co m iterea unei infracţiuni care a fo st jud ecat separat de ceilalţi participanţi şi
r audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu poate avea; calitate a de subiect activ al
NB infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută d e art. 273 d m C od u h pena!'

'2, Prin Decizia nr. 1/2020 (www.scj.ro), înalta Curte de Ca saţie; şi'J ustiţie, Completul 'pentru-;
dezlegarea unor chestiuni de drept în m aterie penală, a admis/sesszareaiform-uJată-.'de'
Curtea de Apel Bacău, şî a stabilit că, „Martorul d enu nţăto r ca re'ben eficia ză d e ; cauză;'de;
nepedepsire prevăzută de art. 290 alin. (3) din Codul penal poate fi subiect activ al -infrac-;
ţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută d e art, 273 alin. (1) din Codul penal".

O elementul material: constă în acţiunea subiectului activ nemijlocit de a face afirmaţii mincinoase
sau omisiunea de a spune tot ceea ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu
privire la care este întrebat în calitate de martor într-o cauză civilă, penală, disciplinară, contra
venţională etc.;
❖ este necesar ca afirmaţiile mincinoase sau omisiunea martorului de a spune tot ce ştie să se
refere la fapte sau împrejurări esenţiale pentru soluţionarea speţei.
Z> urmarea imediată: starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei;
M ărturia m incinoasă 625
t.4. Latura subiectivă

O nu contează mobilul sau scopul comiterii faptei.
Recurs în interesul legii; prin Decizia nr. 1/2013 (M. Of., nr, 187 din 8 martie 2019), înalta
Curte d e Casaţie şl Justiţie, Completul c o m p e te n t sâ judece recursul în Interesul legii, a
^r admis recursul în interesul legii declarat de procurorul generai ai Parchetului de pe lângă
* înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit ca, „Fapta unei persoane audiate ca m artor de
a face afirmaţii m incinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătura cu faptele sau împreju
rările esenţiale cu privire ia care a fo st întrebată întrun eşte numai e lem en tele de tipicitste
■ a:!e infracţiunii d e mărturie mincinoasă,-prevăzută -dea-rt-273 alm.-ţl) din Codul penal".
O fapta este săvârşită de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a
martorilor [art. 273 alin. (2) iit. a) C. pen.];
subiectul activ este un martor cu identitatea protejată sau aflat în Programul de protecţie a
martorilor.
O fapta este săvârşită de un investigator sub acoperire [art. 273 alin. (2) lit. b) C. pen.];
❖ subiectul activ este un investigator sub acoperire.
O fapta este săvârşită de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret
[art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen.];
*> subiectul activ este un expert sau un interpret;
♦♦♦ în cazul acestei variante agravate, elementul material constă în declaraţiile mincinoase sau
omisiunea de a spune tot ce ştie în legătură cu fapte sau împrejurări esenţiale cauzei ce
rezultă din raportul de expertiză, respectiv în interpretarea mincinoasă ori omisiunea de a
interpreta sau de a traduce declaraţiile persoanei pentru ascultarea căreia sunt necesare
serviciile interpretului.
O fapta este săvârşită în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe
viaţă ort închisoarea de 10 ani sau mai mare [art. 273 alin. (2) iit. d) C. pen.].
II. FORMELE INFRACŢIUNII j

O actele de pregătire sau tentativa sunt posibile, dar neincriminate;
O fapta se consumă în momentul în care făptuitorul face afirmaţii mincinoase ori omite să spună
tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat;
O în cazul variantei agravate, când fapta este comisă de un expert sau un interpret, fapta se consu
mă în momentul depunerii raportului de expertiză ori traducerii efectuate în scris de către inter
pret la organul în faţa căruia se află cauza;
5) poate avea formă continuata, caz în care se epuizează odată cu efectuarea uitimuiui act de exe
cutare.
O varianta tip a infracţiunii de mărturie mincinoasă se pedepseşte cu închisoare de ia 6 luni ia 3 ani

sau cu amendă;
O varianta agravată se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani;
O cauza specială de nepedepsire: în cauzele penale, autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărtu
ria înainte de reţinere, arestare sau punerea în mişcare a acţiunii penale, iar în alte cauze, înainte
de a se fi pronunţat o hotărâre în primă instanţă sau de a se fi dat o altă soluţie în speţă, ca urmare
a mărturiei mincinoase; cauza de nepedepsire are caracter personal, astfel încât complicele şi insti
gatorul vor răspunde pentru complicitate, respectiv instigare la infracţiunea de mărturie min
cinoasă.
Pentru a fi incidenţă cauza d e nepedepsire, retragerea mărturiei mincinoase trebuie făcută
r chiar în speţa în care a fo st dată, nu în cauza în care se efe ctu ea z ă urmărirea penala sau se
NB judecă infracţiunea de mărturie mincinoasă.
t.V. ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE

ULTRAJUL JUDICIAR
NR. 50
Ari. 279, Ultrajul judiciar. (1) Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cau-
zetoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.
(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare
mi de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.
;'3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al jude
cătorului sau al procurorului.
(4) Dispoziţiile alin. (l}-(3) se aplică în mod corespunzător şi faptelor comise împotriva unui avocat în legătură cu exerci
tarea profesiei.
Noţiune
A. Varianta tip:
O ameninţarea; lovirea sau alte violenţe; vătămarea corporală, lovirile sau vătă
mările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător
sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv împotriva
unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei.
B. Variante asimilate:
O săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva
bunurilor acestuia; în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exer
citarea atribuţiilor de serviciu, respectiv împotriva unui avocat, în aceiaşi scop,
în legătură cu exercitarea profesiei;
O săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui membru de familie al judecătorului
procurorului sau avocatului ori împotriva bunurilor acestuia; în scop de intimi
dare sau de răzbunare; în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu de către
judecător sau procuror, respectiv în legătură cu exercitarea profesiei de către
avocat
I. STRUCTURA INFRÂCTIUN ŞVv^
1« Varianta tip
T I. Obiectul
P obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare ia înfăptuirea justiţiei;
O obiectul juridic secundar: relaţiile sociale privitoare ia viaţa, libertatea psihică, integritatea cor
porală sau sănătatea judecătorului, procurorului sau avocatului;
O obiectul material: corpul persoanei, exceptând situaţia în care ultrajul judiciar se comite prin
ameninţare.
1.2. Subiectul
O subiectul pasiv secundar: judecătorul, procurorul sau avocatul;
❖ pluralitatea de subiecţi pasivi secundari determină reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni
aflate în concurs.

O elementul material poate consta în una sau mai multe dintre următoarele modalităţi alternative:
❖ ameninţarea unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (chiar
pentru fapte care exced atribuţiilor de serviciu) sau a unui avocat în legătură cu exercitarea
profesiei absoarbe infracţiunea de ameninţare; este necesar ca victima să se afle în exerci
ţiul atribuţiilor de serviciu, respectiv în exercitarea profesiei de avocat şî să nu-şi exercite
funcţia, respectiv profesia în mod abuziv; spre deosebire de infracţiunea de ultraj, la ultrajul
judiciar nu este obligatoriu ca ameninţarea să se realizeze nemijlocit sau prin mijloace de
comunicare directă, aceasta putând fi săvârşită prin orice alte mijloace;
❖ lovirea sau orice acte de violenţă săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în
exercitarea atribuţiilor de serviciu (chiar pentru fapte care exced atribuţiilor de serviciu) sau a
unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei -> absoarbe infracţiunea de lovire sau alte
violenţe; de asemenea, este necesar ca victima să se afle în exerciţiu! atribuţiilor de serviciu
şi să nu-şi exercite funcţia în mod abuziv; dacă fapta este comisă în legătura cu exercitarea
atribuţiilor de serviciu ale magistratului sau în legătură cu exercitarea profesiei de avocat,
atunci se va reţine prima variantă asimilată a infracţiunii;
❖ vătămarea corporală a unul judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu
(chiar pentru fapte care exced atribuţiilor de serviciu) sau a unui avocat în legătură cu exerci
tarea profesiei -> absoarbe infracţiunea de vătămare corporală;
♦î* lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte săvârşite împotriva unui judecător sau procuror
aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (chiar pentru fapte care exced atribuţiilor de ser
viciu) sau a unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei -> absoarbe infracţiunea de loviri
sau vătămări cauzatoare de moarte;
❖ omorul săvârşit asupra unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu
(chiar pentru fapte care exced atribuţiilor de serviciu) sau a unui avocat în legătură cu exer
citarea profesiei -> absoarbe infracţiunea de omor sau pe cea de omor calificat (rămasă în
Ultrajul judiciar 629
stadiul de tentativă sau consumată); şi în acest caz este necesar ca victima să se afle în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi să nu-şi exercite funcţia în mod abuziv,
I A . Latura subiectivă
O intenţie {directă sau indirectă) şi praeterintenţie;
O nu contează mobilul sau scopul comiterii faptei.
2J Variante asimilate
O săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor aces
tuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu,
respectiv împotriva unui avocat, în acelaşi scop, în legătură cu exercitarea profesiei [art. 279
alin. (2) C, pen.j;
❖ în cazul acestei variante asimilate, nu contează natura infracţiunii comise, fiind exceptate
cele prevăzute la infracţiunea tip;
❖ obiectul material al acestei variante asimilate îl constituie nu doar corpul persoanei, ci şi
bunuriie acesteia;
❖ sub aspectul laturii subiective, fapta este săvârşită cu intenţie directă calificată prin scop,
scopul fiind de intimidare sau de răzbunare;
❖ este necesar ca infracţiunea împotriva unui judecător, procuror sau avocat ori împotriva
bunurilor acestuia să fie săvârşită în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale
magistraţilor sau în legătură cu exercitarea profesiei de avocat.
O săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui membru de familie al judecătorului, procurorului sau
avocatului ori împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură
cu exercitarea atribuţiilor de serviciu de către judecător sau procuror, respectiv în legătură cu
exercitarea profesiei de către avocat [art. 279 alin. (3) C. pen.j;
❖ nici în acest caz nu prezintă importanţă natura infracţiunii comise;
❖ obiectul material îl constituie nu doar corpul persoanei, ci şi bunurile acesteia;
❖ subiectul pasiv secundar este un membru de familie al judecătorului, procurorului sau avoca
tului;
❖ sub aspectul laturii subiective, fapta este săvârşită cu intenţie directă calificată prin scop,
scopul fiind de Intimidare sau de răzbunare;
❖ spre deosebire de varianta tip, când fapta este comisă împotriva unui judecător sau procuror
aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la varianta asimilată, infracţiunea este comisă
împotriva unui membru de familie al unui judecător sau procuror în legătură cu exercitarea
atribuţiilor de serviciu ale magistraţilor.

O tentativa urmează cursul infracţiunilor absorbite;
O fapta se consumă în momentul săvârşirii faptei tipice;
cutare.
III. PEDEAPSA
O varianta tip se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune pe care o
absoarbe, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate;
O prima variantă asimilată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea
absorbită, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate;
O cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi cea de-a doua variantă asimilată.

FIŞA
ABUZIVA
NR.S1 C E R C E T A R E A
Art. 280. Cercetarea abuzivă. (1) întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane urmărite
sau judecate intr-o cauză penala, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru a o determina
$ă dea ori să nu dea declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă, declaraţiile, se pedepseşte cu închisoarea de la 2
la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare
penală, un procuror sau un judecător.
Noţiune
A. Varianta tip:
O întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane
urmărite sau judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare
penală, un procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu
dea declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile,
O producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cer
cetare penală, un procuror sau un judecător.
^Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei;
O obiectul juridic secundar: relaţiile sociale privitoare ia libertatea psihică, integritatea corporală
sau sănătatea persoanei;
O obiectul material: corpul persoanei, exceptând situaţia în care cercetarea abuzivă se comite prin
promisiuni sau ameninţări;
❖ varianta asimilată nu are obiect material.
1.2. Subiectul
O subiectul activ: organul de cercetare penală, procurorul sau judecătorul;
❖ coautoratul este posibil dacă toţi participanţii au calitatea cerută de lege;
❖ complicitatea şi instigarea nu sunt condiţionate de existenţa vreunei calităţi a participanţilor;
*î* persoana juridică nu poate avea calitatea de subiect activ nemijlocit (autor).
632 Drept penai. Partea speciaiă

O subiectul pasiv secundar: suspectul sau inculpatul.
.Oacă/laptele/sunt săvârşite faţă de un; m artor,furi-expert saurun/interpret:“^'-'se; vaşreţine/Ş
r* i'infrâcţiunea/'de abuz în serviciu (art. 297;'G;/pen^ în concurs cu. infracţiun ea de influenţarea..;
NB ;dec^âraţiilor ;(art. 272 C, pen.), /■ ///;'/;

O slementul material: întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau vipjgnţ® împotriva unui sus
pect sau a unui inculpat, pentru a-l determina să dea ori să nu dea declaraţii, să dea declaraţii
mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile;
❖ scopul de a-l determina pe suspect sau pe inculpat să dea ori să nu dea declaraţii, să dea
declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile este o cerinţă esenţială pentru tipicitatea
faptei, fiind însă suficient ca scopul să fie urmărit, nu şi atins.
r ' Oaca/ fa ptă- iiu ;e s t e . corn îsa- pil n:-prom isîuni 'cie obţi nere' a u n o r f o lb a s e ■p atrl m o nia Ie s a u;'ne- ;:
NB ;patrim oniale,;am en in ţă ri:sau/vÎGienţe;^ / s e v a ;r e ţ i n e :m fracţiunea de' abuz în serviciu i i i ; ; . /

InfrătţfeneaVexercetâreVafeuiivăVâfedarbeidvireă;'sau alte violenţe, precum 1şi' amenin-
r t ţăreaş dar poate/ii!:absorbită de lnfracţiu!nea: de/torforă; cercetatea'abuzivâ întră în concurs.
NB /cu; infracţiunea de vătămare corporală, cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, cu
omorul sau supunerea la rele tratamente.

O nu prezintă interes mobilul cu care s-a comis fapta, dar scopul săvârşirii acesteia este important,
2J Varianta asimilată
O producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare penală,
un procuror sau un judecător [art. 280 alin. (2) C. pen.j;
❖ în cazul acestei variante asimilate, elementul material constă în producerea (prezentarea),
falsificarea ori ticluirea (construirea) unor probe nereale (mincinoase) de către un organ de
cercetare penală, un procuror sau un judecător;
❖ prezentarea unor probe mincinoase de către organele judiciare, construirea de probe nerea
le sau falsificarea (fals materia] sau intelectual) probelor servesc la dovedirea existenţei
faptei prevăzute de legea penală şi la acuzarea suspectului sau a inculpatului;
Cercetarea abuzivă 633
❖ dacă probele produse, ticluite sau falsificate sunt folosite pentru favorizarea suspectului sau
a inculpatului, cercetarea abuzivă va fi reţinută în concurs cu infracţiunea de favorizare a
făptuitorului.
C e r c e t a r e a a b u z i v ă e s t e o f o r m a s p e c i a l ă a a b u z u l u i î n s e r v i c i u ■ -> o r ! d e c a t e o r i n u s u n t
* în d e p lin ite co n d iţiile in fracţiu n ii d e c e r c e ta r e a b u z iv a ™> s e v a re ţin e in fr a c ţiu n e a d e a b u z în
îSB ■■■■-■. ■
serviciu.
1!. FORMELE INFRACŢIUNII

O fapta se consumă în momentul realizării faptei tipice;
O poate fi săvârşită în formă continuată, caz în care se epuizează odată cu efectuarea ultimului act
de executare.
O infracţiunea de cercetare abuzivă se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea

exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

ÎIÇ ftlIlîr K v S f
SUPUNEREA LA RELE TRATAMENTE
NR. 52
Ari. 281. Supunerea la rele tratamente. (1) Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau
educative în alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică,
(2) Supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate în stare ds reţinere, deţinere ori în executarea
unei măsuri de siguranţă sau educative, privative de libertate, se pedepseşte cu închisoarea de la unu ¡a 5 ani şi interzicerea
exercitării dreptului âe a ocupa o funcţie publică.
Noţiune
A. Varianta tip:
O supunerea unei persoane ia executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau
educative în alt mod decât cei prevăzut de dispoziţiile legale.
O supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate în
stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau edu
cative, privative de libertate.
fii Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei, precum şi cele referi
toare la respectarea demnităţii umane;
O obiectul material: corpul persoanei supuse ia rele tratamente.
1.2. Subiectul
O subiectul activ: angajatul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, poliţistul, alt angajat care îşi
desfăşoară activitatea în unităţiie în care se execută pedeapsa, măsura educativă sau măsura de
siguranţă;
❖ coautoratul este posibil numai dacă toţi subiecţii activi nemijlociţi au calitatea cerută de lege;
❖ instigarea şi compiicitatea nu sunt condiţionate de vreo calitate a participanţiior;
♦ > persoana juridică nu poate avea calitatea de subiect activ nemijlocit (autor).
Supunerea ia rele tratamente 635
O subiectul pasiv secundar: persoana reţinută, deţinută (fie că se află în arest preventiv, fie în
executarea unei pedepse privative de libertate) sau aflată în executarea unei măsuri de siguranţă
ori educative privative de libertate;
♦ > pluralitatea de subiecţi pasivi secundari determină reţinerea unui concurs de infracţiuni.

O elementul material: supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă
sau educative în alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale;
❖ subiectul pasiv trebuie să fie privat în mod legal de libertate, nu liber; situaţia premisă constă
într-o măsură privativă de libertate deja dispusă;
❖ dacă măsura privativă de libertate nu a fost dispusă în mod legai -> nu se va reţine infrac
ţiunea de supunere la rele tratamente, cî Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ¡legai
(art. 205 C. pen.) sau cea de represiune nedreaptă (art. 283 C. pen.), în cazul în care judecă
torul sau procurorut ştia că persoana este nevinovată;
❖ dacă relele tratamente sunt comise cu ocazia punerii în executare a unui mandat de arestare
preventivă sau de executare a pedepsei -> nu se va reţine infracţiunea de supunere la rele
tratamente, ci infracţiunea de purtare abuzivă (art. 296 C. pen.).
O urmarea imediată: starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei (infracţiune de pericol abstract);

O dacă fapta este săvârşită din culpă se va reţine infracţiunea de neglijenţă în serviciu (art. 298
C. pen,).
Varianta agravată
O supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate în stare de reţinere,
deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative privative de libertate
[art. 281 alin. (2) C. pen.];
❖ subiectul activ nemijlocit în cazul variantei agravate este angajatul care asigură paza persoa
nei reţinute, deţinute sau aflate în executarea unei măsuri de siguranţă ori educative pri
vative de libertate;
❖ elementul material poate consta atât într-o acţiune, cât şi într-o inacţiune;
❖ supunerea la tratamente degradante ori inumane absoarbe infracţiunea de lovire sau alte
violenţe;
❖ nu trebuie să îmbrace forma torturii, altfel -> se va reţine numai infracţiunea de tortură, care
absoarbe supunerea la rele tratamente în variantă agravată;
❖ nu constituie rele tratamente restricţiile inerente măsurilor privative de libertate.
Reiele tra tam en te trebuie să fie aplicate prin a cte repetate; dacă există un singur act prin
F" care o persoană privată de libertate a fost supusă Sa reie tra ta m e n te ~> se va reţine infrac
m ţiunea de abuz în serviciu (art. 237 C pen.) ori cea de purtare abuzivă (art 296 C peru).
Daca relele tratamente sunt comise cu ocazia punerii.îm executare:'ar :uhuiVmahdai de

r arestare preventivă sau de executare a pedepsei se va reţine infracţiunea;'de-.purtare
NB abuzivă.
tiÿ Ésiiî"
Z> actele de pregătire şi tentativa sunt posibile, dar neincriminate;
O fapta se consumă în momentul supunerii fa reSe tratamente cu caracter continuu sau repetat;
de executare.
r jn fi3 cţiu n ea ;d e ;su ^

vă tăm a re 'corporala şi Jovîrî :şc vătămări- cau zato are d e m oarte.
în concurs cu infracţiunile de
NB
III. PEDEAPSA
O varianta tip a infracţiunii se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exer

citării dreptului de a ocupa o funcţie publică;
O varianta agravată se pedepseşte cu închisoarea de la unu ia 5 ani şi interzicerea exercitării drep
tului de a ocupa o funcţie publică.

FIŞA
T O R T U R A
NR. 53
Art. 282. Tortura . (1) Fapta funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat sau a
altei persoane care acţionează la instigarea sau cu consimţământul expres ori tacit al acestuia de a provoca unei persoane
puternice suferinţe fizice ori psihice:
a) în scopul obţinerii de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau declaraţii;
b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană Fa comis ori este bănuită că Fa comis;
c) în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane;
d) pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare,
se pedepseşte cu închisoarea de la 2 ia 7 ani si interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a avut ca urmare o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi
(3) Tortura ce a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoarea de ia 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
(4) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte.
(5) Nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie ca este vorba de stare de război sau de ameninţări cu războud, de
instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi invocata pentru a justifica tortura. De asemenea,
nu poate fi invocat ordinul superiorului ori al unei autorităţi publice.
(6) Nu constituie tortură durerea sau suferinţele ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale şi care sunt inerente acestor
sancţiuni sau sunt ocazionate de de.
Noţiune
A. Varianta tip:
O fapta funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implica exerciţiul
autorităţii de stat sau a altei persoane care acţionează la instigarea sau cu con
simţământul expres ori tacit al acestuia de a provoca unei persoane puternice
suferinţe fizice ori psihice;
a} în scopul obţinerii de ia aceasta persoană sau de ia o terţă persoană infor
maţii sau declaraţii;
b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană Fa
comis ori este bănuită că Fa comis;
c) în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida
sau a face presiuni asupra unei terţe persoane;
d) pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare.
B, Variante agravate:
O fapta a avut ca urmare o vătămare corporală;
I. STRUCTURA ÎNFftACpUNII
Ij Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei;
O obiectul juridic secundar: relaţiile sociale referitoare la respectarea demnităţii umane, integri
tatea corporală, sănătatea şi libertatea persoanei;
O obiectul material principal: nu are;
O obiectul material secundar: corpul persoanei supuse la tortură.
1.2. Subiectul
O subiectul activ nemijlocit: funcţionarul public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat; orice persoană fizică, dar numai dacă acţionează la instigarea sau cu consimţă
mântul expres sau tacit ai funcţionarului public; persoana juridică nu poate avea calitatea de
subiect activ nemijlocit (autor);
❖ coautoratul este posibil doar dacă toţi participanţii au calitatea cerută de lege;
❖ instigarea şi complicitatea sunt posibile, fără a fi condiţionate de vreo calitate a participan
ţilor; în cazul în care autorul faptei este o persoană fizică necircumstanţiată, este necesar ca
instigatorul sau complicele să aibă calitatea de funcţionar public care îndeplineşte o funcţie
ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
O subiectul pasiv secundar: persoana supusă torturii;
O pluralitatea de subiecţi pasivi secundari determină reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni aflate
în concurs.

O elementul material: fapta de a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice:
❖ în scopul obţinerii de la această persoană sau de ia o terţă persoană informaţii sau declaraţii;
❖ în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este
bănuită că i-a comis;
❖ în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni
asupra unei terţe persoane;
❖ pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare;
❖ nu contează dacă scopul urmărit este şi atins.
O urmarea imediată principală: starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie;
O urmarea imediată secundară: suferinţele fizice sau psihice produse persoanei torturate;
Tortura 639
IA . Latura subiectivă
O intenţie directă, calificată prin scop - pentru alin. (1);
O intenţie depăşită - pentru alin. (2) - dacă fapta prevăzută în alin. ţl) a avut ca urmare o vătămare
corporală;
O intenţie depăşită - pentru alin. (3) - dacă fapta prevăzută în alin. (1) a avut ca urmare moartea
victimei.
2«; Variante agravate

O fapta a avut ca urmare o vătămare corporală [art. 282 alin. (2) C. pen.];
❖ urmarea imediată a acestei variante agravate constă în producerea unei vătămări corporale;
sub aspectul laturii subiective, fapta este săvârşită cu praeterintenţie;
❖ această variantă agravată absoarbe infracţiunea de vătămare corporală.
O fapta a avut ca urmare moartea victimei [art. 282 alin. (3) C. pen.];
❖ tortura are ca urmare praeterintenţionată moartea victimei;
*> această variantă agravată absoarbe infracţiunea de lovire sau alte violenţe.
ÎL FORMELE INFRACŢIUNII I
O tentativa este posibilă şi incriminată doar în cazul formei tip a infracţiunii;
de executare.
O varianta tip a infracţiunii de tortură se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea

O dacă fapta a avut ca urmare o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi;
O tortura ce a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi
Klicio îm prejurare excepţională, oricare ar fî'ea, fie că' e s te vorba despre stare de'război s a u ' :
ţ. despre ameninţări cu războiul, d espre instabilitate poHdcă internă sau despre orice alta
* stare de excepţie, nu constituie cauza justificativă pentru tortură; de a se m e n e a , no p o ate fi
invocat ordinul superiorului ori a! unei autorităţi publice drept cauză justificativă pentru
această infracţiune.
iy , a n g M ă r e a r ă s p u n d e r ii p e n a l e

FIŞA
REPRESIUNEA NEDREAPTĂ
NR. 54
A rt 283. Represiunea nedreaptă. (1) Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a lua o măsură preventivă neprivativă
de libertate ori de a trimite în judecată o persoană, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani
şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Reţinerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la
10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
ţ— Noţiune
t/ ■ _ A. Varianta tip:
V '5 % ^ '"''^ ^ fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a lua o măsură preventivă
neprivativâ de libertate ori de a trimite în judecată o persoană, ştiind că este
nevinovată.
O reţinerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, ştiind că este nevi
novată.
p Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare ia înfăptuirea justiţiei;
O obiectul juridic secundar: reiaţiiie sociale privitoare la libertatea persoanei;
O obiectul material principal: nu are;
O obiectul material secundar: libertatea fizică şi psihică a persoanei.
1.2. Subiectul
O subiectul activ: autorul poate fi numai un judecător sau un procuror;
❖ coautoratul este posibil numai dacă toţi participanţii au calitatea cerută de lege (complet
colegial);
❖ instigarea şi complicitatea sunt posibile necondiţionat de vreo calitate a participanţilor;
❖ persoana juridică nu poate avea calitatea de subiect activ nemijlocit (autor).
O subiectul pasiv secundar: persoana supusă represiunii nedrepte.
Represiunea nedreaptă 641

❖ punerea în mişcare a acţiunii penate faţă de o persoană nevinovată;
❖ luarea/menţinerea/prelungsrea unei măsuri preventive neprîvative de libertate - controlul
judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune - care vizează o persoană nevinovată;
❖ trimiterea în judecată a unei persoane nevinovate.
Prin persoană nevinovată se în ţeleg e persoana cu privire la care, din probele administrate;:!
r rezultă că exista unul dintre cazurile care împiedica punerea în mişcare şi exercitarea
NB acţiunii penale, prevăzu te la art. 16 alin. (1) Ht. a), b), c) şi d) C proc.. pen.
O urmarea imediată: stare de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie;


O intenţie directă.
ii Varianta agravată
O reţinerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, ştiind că este nevinovată [art. 283
alin. (2) C. pen.];
❖ subiectul activ nemijlocit, în cazul variantei agravate, poate fi nu numai procurorul sau jude
cătorul, ci şi organul de cercetare penală, care dispune măsura reţinerii suspectului sau a in
culpatului;
❖ elementul material constă în reţinerea, luarea/prelungirea/menţinerea măsurii arestării pre
ventive sau a arestului la domiciliu, ori condamnarea unei persoane la o pedeapsă cu exe
cutare în regim de detenţie sau cu suspendarea sub supraveghere a executării, ştiind că este
nevinovată;
❖ în cazul în care se dispune renunţarea ia aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei,
nu se va reţine infracţiunea de represiune nedreaptă în variantă agravată întrucât acestea nu
presupun soluţii de condamnare.
O acteie de pregătire şi tentativa sunt posibiie, dar neincriminate;

O poate fi săvârşită în formă continuată, caz în care se epuizează după efectuarea ultimului act de
executare.
O forma tip a infracţiunii se pedepseşte cu închisoarea de ja 3 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării

dreptului de a ocupa o funcţie publică;
O infracţiunea de represiune nedreaptă în variantă agravată se pedepseşte cu închisoarea de la 3 ia
10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

FIŞA
NR. 55 A S I S T E N Ţ A Ş! R E P R E Z E N T A R E A N E L O I A L A
Sediul materiei: art. 284 C pen.
A rt 284. Asistenta şi reprezentarea n eloială, (1) Fapta avocatului sau a reprezentantului unei persoane care, în înţele
gere frauduloasă cu o persoană cu interese contrare în aceeaşi cauza, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale, vatămă
interesele clientului sau ale persoanei reprezentate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează înţelegerea frauduloasa dintre a.vocat sau reprezentantul unei persoane şi un terţ
interesat de soluţia ce se va pronunţa în cauză, în scopid vătămării intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate.
Noţiune
A. Varianta tip:
O fapta avocatului sau a reprezentantului unei persoane care, în înţelegere frau
duloasa cu o persoană cu interese contrare în aceeaşi cauză, în cadrul unei pro
ceduri judiciare sau notariale, vatămă interesele clientului sau ale persoanei
reprezentate.
O înţelegerea frauduloasă dintre avocat sau reprezentantul unei persoane şi un
terţ interesat de soluţia ce se va pronunţa în cauză, în scopul vătămării intere
selor clientului sau ale persoanei reprezentate.
l i Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei;
1.2. Subiectul
O subiectul activ: este calificat prin calitatea de avocat, reprezentant (legal sau convenţional) al
unei părţi implicate într-o procedură judiciară sau notarială, precum şi de consilier juridic;
O subiect pasiv secundar: clientul sau persoana (fizică sau juridică) reprezentată.

O elementul material: constă în acţiunea sau inacţiunea prin care avocatul sau reprezentantul (lega!
sau convenţional) al unei persoane implicate într-o procedură judiciară sau notarială vatămă intere
sele clientului sau ale persoanei reprezentate, c i urmare a unei înţelegeri frauduloase cu o per
soană cu interese contrare în aceeaşi cauză;
❖ este necesar ca interesele clientului sau aie persoanei reprezentate să fie efectiv vătămate;
❖ dacă persoana cu care se realizează înţelegerea frauduloasă este un terţ faţă de proces, se va
reţine varianta asimilată a infracţiunii.
O urmarea imediată: starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, pe de o parte, şi vătămarea inte
reselor clientului sau ale persoanei reprezentate, pe de cealaltă parte;
1,4. Latura subiectiva

2 Varianta asimilată
O înţelegerea frauduloasă dintre avocat sau reprezentantul unei persoane şi un terţ interesat de
soluţia ce se va pronunţa în cauză, în scopul vătămării intereselor clientului sau ale persoanei
reprezentate [art. 284 alin. (2) C. pen.];
❖ elementul material a! acestei variante constă în înţelegerea frauduloasă dintre avocatul sau
reprezentantul unei părţi litigante şi un terţ interesat de soluţia ce se va pronunţa în cauză, în
scopul vătămării intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate;
❖ urmarea imediată constă în starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, precum şi pentru
drepturile şi interesele persoanei reprezentate;
❖ nu este necesar ca drepturile şi interesele persoanei reprezentate să fie efectiv lezate;
❖ sub aspectul laturii subiective, fapta în variantă asimilată este săvârşită numai cu intenţie
directă calificată prin scopul vătămării intereselor persoanei reprezentate;
❖ în această formă, fapta se consumă în momentul realizării înţelegerii frauduloase.
11. FORMELE INFRACŢIUNII

O fapta se consumă în momentul realizării elementului material.
III. PEDEAPSA
O asistenţa şi reprezentarea neloială se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni !a un an sau cu
amendă,

O acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
FIŞA
NR. 56 EVADAREA
Ari. 285. Evadarea. (1) Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la
3 ani,
(2) Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi
(3) Se consideră evadare:
a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare
de libertate;
b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deţinere.
(4) Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsă la data evadării.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
Noţiune
A. Varianta tip:
O fapta persoanei aflate în stare legală de reţinere/ arest preventiv sau deţinere în
scopul executării unei pedepse privative de libertate de a părăsi locul unde este
privată de libertate sau de a se sustrage de sub paza sau supravegherea la care
este supusă.
O fapta este săvârşită prin folosirea de violenţe sau de arme.
t STRUCTURA INFRACŢIUNII
1\ Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul Juridic special: relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei;
O obiectul material: nu există la forma tip;
O obiectul material secundar: atunci când se folosesc violenţe în vederea evadării, corpul per
soanei împotriva căreia se îndreaptă violenţele.
1.2. Subiectul
O subiectul activ nemijlocit: suspectul sau inculpatul reţinut sau arestat preventiv, ori condamnatul
aflat în executarea pedepsei închisoriî/detenţîunii pe viaţă;
*> nu sunt subiecţi activi nemijlociţi (autori): făptuitorul privat de libertate ca urmare a prinderii
după săvârşirea unei infracţiuni flagrante; persoana internată medical; persoana adusă prin
646 Drept penal Partea specială
constrângere în baza unui mandat de aducere; peHodna condusă administrativ la sediul poli
ţiei; persoana privată de libertate după încetarea de drept a măsurii reţinerii/arestării pre
ventive; Inculpatul arestat ia domiciliu; minorul supus măsurii educative a internării într-un
centru educativ sau de detenţie; persoana aflata după executarea/considerarea ca executată
a pedepsei;
❖ coautoratul nu este posibil;
❖ instigarea este posibilă;
❖ complicitatea morală este posibilă (numai sub forma suportului moral);
❖ complicitatea materială ia evadare constituie o infracţiune distinctă, anume aceea de înles
nirea evadării.

O elementul material: evadarea suspectului, inculpatului sau a condamnatului din starea Segaiă de
privare de libertate;
❖ neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioa
dei în care s-a aflat legal în stare de libertate este considerată evadare;
❖ părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exte
riorul locului de deţinere este asimilată evadării.
O urmarea imediată: starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie;

§■; Varianta agravată

O fapta este săvârşită prin folosirea de violenţe sau de arme [art. 285 alin. (2) C. pen.];
❖ obiectul juridic al infracţiunii de evadare în varianta agravată constă nu numai în relaţiile
privitoare la înfăptuirea actului de justiţie (principal), ci şi în relaţiile sociale privind protecţia
sănătăţii şi a integrităţii corporale a persoanei (secundar);
❖ în mod excepţional, la varianta agravată, infracţiunea de evadare are obiect material: corpul
persoanei asupra căreia se exercită violenţele;
❖ în cazul variantei agravate există şi un subiect pasiv secundar: persoana a cărei sănătate sau
integritate corporală a fost vătămată de cel care evadează;
❖ absoarbe infracţiunea de lovire sau alte violenţe;
❖ poate fi reţinută în concurs cu infracţiunile de vătămare corporală şi loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte;
Evadarea 647
❖ infracţiunea de evadare în varianta agravată poate fi comisă atât prin utilizarea de arme
propriu-zise, cât şi prin folosirea de arme asimilate.

O actele de pregătire sunt posibile, dar neincriminate; eie pot constitui acte de complicitate ante
rioară, după începerea executării activităţii infracţionale;
O tentativa este posibilă şi incriminată;
O fapta se consumă odată cu ieşirea din starea legală de privare de libertate;
O infracţiunea de evadare nu poate fi comisă în formă continuată.
O infracţiunea de evadare în formă tip se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni ia 3 ani;

O pentru varianta agravată, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
Evadarea din starea d e reţinere sau arest preventiv -> determ ina aplicarea regulilorâcoorîj
cursului de infracţiuni între Infracţiunea de ev a d a re şi cea pentru care persoana respectivă
I"**
fu s ese privată d e Mbertato; e v ad a rea din ex ecu tarea pedepsei închisorii -■ -> determ ină apli
NB carea regulilor recidivei po steo nd am n ato ni sau cele ale pluralităţii interm ediare d e infrac
ţiuni.
W* ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE

FiŞA
Î N L E S N I R E A E V A D Ă R I I
NR. 57
Sediul materiei: art, 286 C. pen.
A rt. 2 8 6 . în l e s n i r e a e v a d ă r i i . (1) înlesnirea prin orice mijloace a evadării se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani,
(2) înlesnirea evadării:
a) săvârşită prin folosire de violenţe, arme, substanţe narcotice sau paralizante;
b) a două sau mai multor persoane în aceeaşi împrejurare;
c) unei persoane reţinute sau arestate pentru o infracţiune sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viată ori cu
pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori condamnate la o astfel de pedeapsă
se sancţionează cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2} sunt săvârşite de o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel reţinut
sau deţinut, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(4) înlesnirea evadării, săvârşită din culpă, de către o persoană care avea îndatorirea de ari păzi pe cel care a evadat, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani,
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)~(3) se pedepseşte.
Noţiune
A. Varianta tip:
O înlesnirea prin orice mijloace a evadării unei persoane din starea legală de reţi
nere sau deţinere.
O înlesnirea evadării săvârşită prin folosire de violenţe, arme, substanţe narcotice
sau paralizante;
O înlesnirea evadării a două sau mai multor persoane în aceeaşi împrejurare;
O înlesnirea evadării unei persoane reţinute sau arestate pentru o infracţiune
sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori cu pedeapsa închisorii
de 10 ani sau mai mare ori condamnate la o astfel de pedeapsă;
O înlesnirea evadării săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a-i păzi pe
cei reţinut sau deţinut.
O înlesnirea evadării săvârşită din culpă de cel care avea îndatorirea de a-l păzi
pe evadat
r* infracţiunea de înlesnire a evadării constituie o incriminare' autonom ă; a'complicltăţiida

NB ■ evadare',.
înlesnirea evadării 649
î. STRUCTURA INFRACŢIUNII
l'J Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei;
O obiectul material: nu există la varianta tip;
O obiectul material secundar: corpul persoanei, dacă înlesnirea se comite prin folosirea unor
violenţe, arme, substanţe narcotice sau paralizante producându-se în acest mod o vătămare
fizică unei persoane.
1.2. Subiectul
O subiectul activ nemijlocit: orice persoană cu capacitate penală, exceptându-l pe cel care eva
dează;

O elementul material: ajutorul material sau moral dat suspectului, inculpatului sau condamnatului
pentru a evada din starea de privare legală de libertate;
❖ actele de ajutorare {acţiuni sau inacţiuni) trebuie să fie anterioare sau concomitente evadării;
trebuie să fie, de asemenea, efective şi utile;
❖ dacă actele de ajutorare sunt ulterioare evadării -> se va reţine numai infracţiunea de favori
zare a făptuitorului;
❖ dacă actele de ajutorare sunt atât anterioare, cât şi ulterioare evadării, se va reţine concursul
între infracţiunile de înlesnirea evadării şi favorizarea făptuitorului;
❖ fapta nu este tipică dacă se înlesneşte evadarea din starea de privare nelegală de libertate.
Dacă o persoana înlesneşte evad a rea unei alte o erso an e, apoi e v ad ea ză si ea -> se va reti-
r ne infracţiunea de înlesnire a evadării In concurs cu infracţiunea d e evadare; dacă o per- '
NB soană o determ ină pe alta să ev ad eze, apoi o ajută sa e v a d e z e se va reţine instigarea la
ev ad a re În concurs cu infracţiunea de înlesnire a « /¿dării.
IA . Latura subiectivă
3 intenţie directă sau indirectă.
ij Variante agravate
O înlesnirea evadării săvârşită prin folosire de violenţe, arme, substanţe narcotice sau paralizante
[art. 286 alin. (2) lit. a) C. pen.];
❖ obiectul juridic secundar ai acestei variante agravate îi constituie relaţiile sociale privitoare ia
protecţia integrităţii fizice sau sănătăţii persoanei;
❖ această variantă agravată are şi obiect materia!, care este reprezentat de corpui persoane!
împotriva căreia sunt folosite mijloacele violente sau de bunul asupra căruia se exercită vio
lenţele; armele, substanţele narcotice sau paralizante nu constituie obiectul material al
infracţiunii, ci modalităţi de săvârşire a acesteia;
❖ subiectul pasiv secundar este persoana vătămată prin acte de violenţă;
❖ absoarbe infracţiunea de lovire sau alte violenţe.
O înlesnirea evadării a două sau mai multor persoane în aceeaşi împrejurare [art. 286 alin. (2)
lit. b) C. pen.];
❖ această variantă agravată se referă la înlesnirea evadării a două sau mai multor persoane, nu
de către două sau mai multe persoane;
♦ > înlesnirea evadării a două sau mai multor persoane în aceeaşi împrejurare -> determină reţi
nerea unei singure infracţiuni agravate; dacă înlesnirea evadării a două sau mai multor per
soane are ioc în împrejurări diferite se va reţine concursul de infracţiuni;
❖ nu este esenţial ca toate persoanele ajutate să fi reuşit să evadeze.
O înlesnirea evadării unei persoane reţinute sau arestate pentru o infracţiune sancţionată de lege
cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori con
damnate la o astfel de pedeapsă [art. 286 alin. (2) lit. c) C. pen.];
O înlesnirea evadării săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel reţinut sau
deţinut [art. 286 alin. (3) C. pen.];
❖ reprezintă o variantă agravată atât a formei tip, cât şi a celorlalte variante agravate;
❖ subiectul activ nemijlocit al acestei variante agravate este persoana care avea îndatorirea de
a-l păzi pe cel reţinut sau deţinut.
3J Varianta atenuată
O înlesnirea evadării săvârşită din culpă de cel care avea îndatorirea de a-l păzi pe evadat
[art. 286 alin. (4) C. pen.];
❖ subiectul activ nemijlocit este calificat: fapta trebuie să fie săvârşită de cel care avea înda
torirea de a-l păzi pe evadat;
❖ această variantă atenuată a infracţiunii presupune, sub aspectul laturii subiective, săvârşirea
faptei din culpă {uşurinţă sau neglijenţă).
înlesnirea evadării 651
ÎL; FOITELE 3fft;FRAC^lA H ^
O actele preparatorii sunt posibile, dar neincriminate (cu excepţia variantei atenuate, când acteie
preparatorii sunt imposibile); pot reprezenta acte de complicitate anterioară;
O tentativa ia varianta tip şi la variantele agravate este posibilă şi incriminată;
O tentativa este imposibilă pentru varianta atenuată;
O fapta se consumă în momentul în care, ca urmare a înlesnirii evadării, făptuitorul iese din starea
legală de privare de libertate, evadând, sau săvârşeşte o tentativă de evadare;
O nu este o infracţiune continuă şi poate fi săvârşită în formă continuată.
O forma tip a infracţiunii de înlesnire a evadării se pedepseşte cu închisoarea de ia unu la 5 ani;

O înlesnirea evadării săvârşită prin folosire de violenţe, arme, substanţe narcotice sau paralizante;
înlesnirea evadării a două sau mai multor persoane în aceeaşi împrejurare; înlesnirea evadării
unei persoane reţinute sau arestate pentru o infracţiune sancţionată de lege cu pedeapsa deten
ţiunii pe viaţă ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori condamnate ia o astfel de
pedeapsă se sancţionează cu închisoarea de la 2 ta 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi;
O în cazul înlesnirii evadării săvârşite de o persoană care avea îndatorirea de a-i păzi pe cel reţinut
sau deţinut, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime;
O varianta atenuată a infracţiunii se pedepseşte cu închisoarea de ia 3 luni la 2 ani.

fMŞA
NERESPECTAREA HOTĂRÂRILOR
NR. 58 JUDECĂTOREŞTI
fi
Sediul materiei: art. 287 C. peri.
Art. 2 87. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. (1) Nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti săvârşită prin:
a) împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistenţăfaţă de organul de executare;
b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătoreasca, prin care este obligai $ă îndeplinească un
anumit act;
c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele care au această obligaţie
conform legii;
d) neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat;
e) neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate
angajatorului de către partea interesată;
f) nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind stabilirea, plata, actualizarea şi recalcularea pensiilor;
g) împiedicarea unei persoane de afolosi, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti, de către cel
căruia îi este opozabilă hotărârea,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) în cazul faptelor prevăzute în Ut. d)-g), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
j; Noţiune - nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, săvârşită într-unui din modurile

prevăzute de art 287alin. (1) lit a)-g) C. pen.
3J Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea actului de justiţie prin asigurarea
respectării hotărârilor judecătoreşti;
O obiectul material: nu are obiect material; în mod excepţional, dacă fapta se realizează prin vio
lenţe, obiectul material îl constituie corpul persoanei sau bunul asupra căruia sunt exercitate
violenţele.
|j Subiectul
O subiectul activ: dacă fapta se realizează în modalitatea prevăzută de art. 287 alin. (1) lit. a)
C. pen., subiectul activ poate fi orice persoană cu capacitate penală; în modalitatea prevăzută la
lit. b) a aceluiaşi articol, subiectul activ este calificat, acesta neputând fi decât organul de exe
cutare; art. 287 alin. (1) lit. c) C. pen. prevede drept subiecţi activi persoanele care au obligaţia de
a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti (lucrătorii de
poliţie, cei din jandarmerie, alţi agenţi ai forţei publice); subiectul activ la care se referă lit. d) şi e)
a art. 287 alin. ţl) C, pen. are calitatea de angajator; dacă fapta se realizează în modalitatea pre
Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti 653
văzută de art. 287 alin. (1) lit. f) C. pen., subiectul activ este angajatul casei publice de pensii sau
administratorul fondului privat de pensii, iar în modalitatea prevăzută de art. 287 alin. (1) lit. g)
C. pen., subiectul activ este persoana căreia îi este opozabilă hotărârea judecătorească în baza
căreia o altă persoană deţine şt foloseşte un imobil;
O subiectul pasiv: persoana al cărei drept se valorifică prin executarea hotărârii judecătoreşti şi
persoana faţă de care se opune rezistenţă.
O elementul material: constă în nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti şi se realizează în urmă
toarele modalităţi alternative:
❖ împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de executare -> presu
pune împotrivirea la punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti executorii, nu a altui
titlu executoriu, care are loc anterior sau în cursul executării silite, prin opunerea de rezis
tenţă faţă de organul de executare ce acţionează în limite legale;
❖ refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care
este obligat să îndeplinească un anumit act refuzul de a pune în aplicare hotărârea jude
cătorească trebuie să fie precedat de o cerere expresă, fermă de executare, care să emane
de la o autoritate sau de la persoana competentă; refuzul poate consta în acte comisive sau
omisive, poate fi expres sau implicit;
❖ refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoa
nele care au această obligaţie conform legii legiuitorul a folosit termenul de „hotărâre", şi
nu pe acela de „hotărâre judecătorească", ceea ce înseamnă că poate fi vorba şi de hotărâri
emise de alte autorităţi decât instanţele judecătoreşti; fapta se referă nu numai la executorii
judecătoreşti, ci la orice organ de executare (spre exemplu, organele de executare fiscală);
❖ neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui sala
riat -> situaţia premisă în cazul acestei modalităţi presupune existenţa unei hotărâri judecă
toreşti prin care, în sarcina angajatorului, subiect activ al infracţiunii, să fi fost impusă obli
gaţia de a reintegra în muncă un salariat;
❖ neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data
cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată este necesar ca
salariatul să fi adresat angajatorului o cerere de executare, infracţiunea urmând a se consu
ma ia împlinirea termenului legal de 15 zile, calculat de la momentul depunerii şi înregistrării
cererii;
nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind stabilirea, plata, actualizarea şi recalcularea
pensiilor -> situaţia premisă în acest caz este reprezentată de existenţa unei hotărâri jude
cătoreşti al cărei obiect constă în stabilirea, plata, actualizarea sau recalcularea pensiilor; în
lipsa unei precizări a legii, infracţiunea poate fi reţinută indiferent dacă este vorba de pensii
din sistemul public ori din sistemul privat; este incriminată nu numai neexecutarea, dar şi
orice formă de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie,

inclusiv prin emiterea unor acte administrative contrare sau neconforme cu hotărârea jude
cătorească pronunţată de către instanţă;
❖ împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza unei
hotărâri judecătoreşti, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea -> hotărârea judecăto
rească este opozabilă oricărei terţe persoane, atât timp cât aceasta nu face, în condiţiile legii,
dovada contrară; prin urmare, poate fi subiect activ al infracţiunii de nerespectare a hotărâ
rilor judecătoreşti, prevăzută în art. 287 alin. (1) fit. g) C. pen., partea, succesorul părţii, pre
cum şi orice terţ care nu face dovada, în condiţiile legii, că hotărârea judecătorească nu îi
este opozabilă.
Dacă împotrivirea la ex ecu ta re are loc prin am eninţare, lovire sau alte violente, vătăm are
r j corporală, loviri sau vătămări ca u za to a re de m oarte sau omor, com ise împotriva organului
]\g de ex ecu ta re, atunci infracţiunea d e ne resp ecta re a hotărârilor judecătoreşti va fi reţinuta
în concurs cu cea de ultraj (art. 257 C. pen,}.
în cazul în care neexecuta rea priveşte o hotărâre':} ju d ecă torea scă prin care s-a sta&Hit.'a;
pensie d e întreţinere ~> se va reţine infracţiunea de abandon de familie prevăzuta de
art. 378 alin. (1) lit. c) C. penv-pdaca-neexecutarea vizează o hotărâre judecătoreasca^prin-: I
r care.făptuitorul es te obligat, în temeiul art. 1390 C. civ., la ex ecu ta rea unor prestaţiîăpe rib- 1
N B :.dice; în. favoa rea .'.pers o an ei o r îndreptăţite.. Ia:;întreţinere; din -partea, victim ei care.: a; d e c e d a t ;
în urma săvârşirii unei infracţiuni, fapta poate întruni e le m e n te le constitutive ale infrac-}
ţiunii de abandon d e familie prevăzute de art. 378 alin. (2) C. pen.
4,; Latura subiectivă

II. FGRIVIELE INFRACŢIUNII

O tentativa este posibilă, dar neincriminată;
O fapta se consumă în momentul realizării elementului material;
O poate îmbrăca forma continuă, caz în care se epuizează în momentul încetării activităţii infracţio
nale;
O poate avea formă continuată, epuizându-se în momentul efectuării ultimului act de executare.
Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti 655
Hi, PEDEAPSA
O infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 2 ani sau cu amendă.

O conform art. 287 alin. (2) C. pen., în cazul faptelor prevăzute în alin. (1) lit. d)-g), acţiunea penală
se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar în cazul faptelor prevăzute în
alin. ţl) lit. a}-c), din oficiu.
FIŞA
NR. 59 L U A R E A DE M I T Ă
Art. 289. Luarea de mită. (1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori
primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea,
neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sari în legătură cu
îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării
dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
(2) Fapta prevăzută în alin. {1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune
numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau
în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confis
carea prin echivalent.
Noţiune
A. Varianta tip:
O fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul,
pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promi
siunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgen
tarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu
sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
O săvârşirea faptei de către persoana care exercită, permanent sau temporar, cu
sau fără remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane
fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei per
soane juridice (art. 308 C. pen. raportat ia art 289 C. pen.).
I» Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu;
O obiectul material: nu există, în principiu;
❖ banii, bunurile sau alte valori necuvenite primite reprezintă bunuri obţinute prin comiterea
infracţiunii care sunt supuse confiscării, nu obiectul material al infracţiunii.
Luarea de mită 657
1.2. Subiectul
O subiectul activ nemijlocit este calificat şi poate fi:
❖ funcţionarul public, astfel cum este definit de art. 175 alin. (1) C. pen,;
❖ persoana asimilată funcţionarului public (medic, farmacist, notar, executor), în sensul stabilit
de art. 175 alin. (2) C. pen., însă, în acest caz, doar dacă fapta este comisă în legătură cu neîn-
deplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură
cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri;
❖ persoanele care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunţe o hotărâre cu
privire la un litigiu ce le este dat spre soluţionare de către părţile la acest acord, indiferent
dacă procedura arbitraîă se desfăşoară în baza legii române sau în baza altei legi (art. 293
C. pen.);
❖ autorul poate fi atât o persoană fizică, cât şi o persoană juridică;
❖ participaţia penală este posibilă în toate formele: coautoratul este posibil dacă toţi parti
cipanţii au calitatea cerută de lege; complicitatea şi instigarea sunt posibile indiferent dacă
participanţii au sau nu o anumită calitate; persoana care dă mită nu este complice sau insti
gator la infracţiunea de luare de mită, ci autor al infracţiunii de dare de mită; autorul infrac
ţiunii de luare de mită nu poate fi complice sau instigator la infracţiunea de dare de mită.
La data la care funcţionarul pretinde/primeşte/acceptă promisiuni de bani sau fo lo a se ne
cuvenite, acesta trebuie sa aibă co m p e te n ţa de a îndepiini/nu îndeplini/mtârzîa/acceiera
efe ctu a rea actului; fapta de a pretinde bani pentru îndeplinirea unul act, inducând în
eroa re persoana, spunându-i că are c o m p eten ţă sâ îndeplinească actul, deşi nu are, consti
r tuie infracţiunea de înşelăciune; pretinderea unor fo loase anterior îndeplinirii actului şi
NB primirea ulterioara a acestora constituie infracţiunea de luare de mita; condiţia prevăzută
de îege ca fapta funcţionarului să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la
îndatoririle sale este realizată şi în situaţia în care îndeplinirea actului ca d e în atribuţiile
altui funcţionar, dar făptuitorul, prin m odul în care îşi realizează propriile sarcini, po ate
| influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul co m p eten t.
Dezlegarea unor chestiu ni de drept: potrivit Deciziei nr. 20/2014 (M. O i nr. 766 din 22
r o ctom brie 2014), înalta Curte de Casaţie şl Justiţie, a stabilit ca expertul teh nic judiciar
poate fi autor a! infracţiunii de luare de mită; medicul care primeşte bani pentru a acorda o
NB îngrijire deosebită copiilor născuţi prem atur este subiect activ nemijlocit a\ infracţiunii de
luare de mită.
3 subiectul pasiv: autoritatea publică, instituţia publică, persoana juridică de interes public, per
soana juridică privată.
Nu are caHtatea d s 'autor al infracţiunii d e luare de mită ele strici a ou! care nu-şi îndeplî-u
r ” neşte obligaţia generală de a asigura paza împotriva sustragerilor de ia locui de muncă;:/.;
NB obligaţie prevăzuta în contractul de muncă,

§ elementul material poate consta în:
❖ pretinderea de bani sau alte foloase necuvenite -> presupune solicitarea, în mod direct sau
indirect, pentru sine sau pentru altul, de bani sau alte foloase necuvenite; nu este necesar ca
solicitarea să fie satisfăcută;
❖ primirea de bani sau alte foloase necuvenite -> presupune remiterea de bani sau alte foloase
necuvenite de către mituitor, din proprie iniţiativă; dacă, anterior primirii, făptuitorul accep
tase promisiunea de primire, fapta se consumă în momentul acceptării;
❖ acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite -> presupune existenţa unui
acord expres sau tacit, dar neîndoielnic, cu privire la oferta de mită;
❖ fapta trebuie să aibă ca obiect bani sau foioase patrimoniale ori nepatrimoniale care nu sunt
cuvenite în mod legal făptuitorului;
❖ pretinderea/primirea/acceptarea trebuie să fie comise în legătură cu îndeplînirea/neînde-
plinirea/urgentarea/întârzierea efectuării actului ce intră în îndatoririle de serviciu sau în
legătură cu îndeplinirea unui act contrar; pretlnderea/primirea/acceptarea pot fi săvârşite
înainte/concomitent/ulterior îndeplinirii/neîndeplinirîi/accelerării actului respectiv; există
infracţiunea de luare de mită şi atunci când fapta este săvârşită ulterior, indiferent dacă înţe
legerea referitoare la primire a avut loc înainte/concomitent/după îndeplinirea actului;
❖ conform alin. {2) al art. 289 C. pen,, fapta este tipică numai în caz de neîndepiinîre sau întâr
ziere a îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale sau în cazul efectuării unui act contrar
acestor îndatoriri;
❖ actul licit sau ilicit trebuie să intre în cadrul atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului; neîn-
deplinirea acestei condiţii poate duce la reţinerea infracţiunii de înşelăciune.
Dacă mita ajunge ia autorul infracţiunii de luare de mita printr-un Intermediar, acesta din
urmă va fi com plice la infracţiunea de dare de mită, daca scopul său a fo st acela de a-i
r * ajuta pe mituitor, sau com plice la infracţiunea de luare de mită, dacă scopul său a fost de ;
NB a-l ajuta pe cel mituit; intermediarul p o ate fi şi instigatbr:jă:dnfracţiu:n ea de dâreîdevniită-;
(absoarbe complicitatea) sau la infracţiunea d e luare de mită (absoarbe complicitatea}.
O urmarea imediată: stare de pericol pentru buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu;

r Aprobarea d e către funcţionar a unei cereri, dar refuzul de a o comunica petiţionarului j

NB înainte d e a~î da o sumă de bani constituie infracţiunea de luare de mită. :
Luarea de mită 659

O intenţie directă şi indirectă.
3e va reţine infracţiunea de luare d e mită şi atunci când autorul acceptă promisiuni d e fe ă n H
r ori foioase necuven lte sau pretinde bani după 'îndeplinirea unui act licit ce întră înîndatb™: î
NB ririîe sale de serviciu, d e o a r e c e fapta se co m ite „în legătură", nu „în scopul" îndepHmîfibj
îndatoririlor de serviciu.
2i Varianta atenuată
O săvârşirea faptei de către persoana care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remu
neraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la
art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei persoane Juridice (art. 308 C. pen. raportat la
art. 289 C. pen.);
❖ subiectul activ, în cazul variantei atenuate, este persoana care exercită, permanent sau
temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane
fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. {2} C. pen. ori în cadrul oricărei persoane juridice.

O acteie pregătitoare şi tentativa sunt imposibile, infracţiunea fiind de executare promptă; acteie
pregătitoare sunt incriminate ca acte de executare de sine stătătoare;
O fapta se consumă în momentul pretinderii/primirii/acceptării promisiunii de bani sau alte foloase;
O dacă sunt realizate mai multe variante alternative ale elementului material -> se va reţine o sin
gură infracţiune de luare de mită, nu un concurs de infracţiuni şi nici forma continuată a acestei
infracţiuni; în această situaţie, fapta se consumă în momentul realizării primei activităţi infrac
ţionale;
O poate avea formă continuată.
Dacă actul pentru săvârşirea căruia autorul es te mituit presupune săvârşirea''unei■ îri^ăcri-j
ţiuni {falsuri), va exista concurs între cefe doua infracţiuni; dacă-făptuitorul pretinde;sfipri-ri
r* m eşte su m e de bani d e la mai multe perso ane, fără a exista o legătura între acestea,
NB pentru realizarea aceluiaşi act, se va reţine concursul d e infracţiune nu forma eontinu atălao
infracţiunii de luare de mită,
Infracţiunea de luare de mită presupune primirea de bani sau alte foloasepînilegătură-bou;-1

îndeplinirea/neîndepllrurea/urgentarea/întârzlerea efectuării unui act-:ceşmtrăîmîindâtGri”:; i
r rile de serviciu ale celui mituit sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar a cest or. în da™o
NB
toriri, în v rem e ce, ia infracţiunea de şantaj, primirea folosului injust-arorildp"iprin/simpiap
constrângere, fără legătură cu îndatoririle de serviciu.
O forma tip a infracţiunii de luare de mită se pedepseşte cu închisoare de la 3 ia 10 ani şi inter-

zicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea
în executarea căreia a săvârşit fapta;
$ în cazul variantei atenuate limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Banii şi bunurile primite (remise efectiv) se confiscă, iar dacă nu se găsesc, se confiscă prin
echivalent; se poate dispune confiscarea de la oricine, nu numai de la condam nat (confiscare
r extinsă); în cazul participaţiei penale, se confiscă prim echivalentvaioarea bunurilor d e c a r e a j

NB profitat efectiv fiecare participant ia săvârşirea infracţiunii; nu sunt supuse confiscării bunu
rile pretinse sau cele care au făcut obiectul unei promisiuni acceptate, dacă nu au fostremiseri
efectiv,
Nu se va dispune confiscarea dacă; mituitorul a fo st constrâns (cauză de neimputabilitatd);c

r mituitorul beneficiază de cauza de neped epsîre specială prevăzută de art. 290 aimVt(3);ri
NB C. pen. (denunţare);, dacă bunurile au fost date după efe ctu a rea denunţului sau dăcăVau .i
fost puse la dispoziţia mituitoruiui de o rganele de urmărire penală.
« ŞA
»160 DAREA DE MITA
A rt 290. Darea de mită. (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost cons trâns prin orice mijloace de către
cel care a luat mita.
(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la
aceasta.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în
alin. (2) sau date după denunţul prevăzut în alin. (3).
| (5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune
| confiscarea prin echivalent. _____________________________
Noţiune
A, Varianta tip:
O promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în mod direct sau in
direct, unui funcţionar public în lega tură cu îndeplinirea, neîndepiinirea, urgen
tarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu
sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
B. Varianta atenuata:
sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane
fizice dintre cele prevăzute ta art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei per
soane juridice (art. 308 C. pen. raportat ia art. 290 C. pen.}.
Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul material: nu are, în principiu.
1.2. Subiectul
O subiectul activ: orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală; chiar şi un funcţionar
public poate fi subiect activ;
autorul infracţiunii de dare de mită nu poate fi complice sau instigator la infracţiunea de
luare de mită;
❖
dacă promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foioase necuvenite se realizează prin
intermediar, se va reţine infracţiunea de dare de mită în sarcina celui care a comis fapta prin
intermediar, acesta din urmă având calitatea de complice sau intermediar la săvârşirea
infracţiunii, în funcţie de natura actelor efectuate;
O subiectul pasiv: autoritatea publică, instituţia publică, persoana juridică de interes public, per
soana juridică privată în cadrul căreia persoana mituită îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu.

❖ promisiunea de bani sau alte foioase necuvenite -> se poate realiza verbal sau în scris,
explicit sau implicit, fiind necesar ca bunurile promise să nu fie prezentate celui mituit; nu
prezintă importanţă dacă promisiunea a fost acceptată sau nu; bunurile promise pot fi date şi
după îndeplinirea ori neîndeplinirea actului, fapta consumându-se ia momentul promisiunii;
❖ oferirea de bani sau alte foloase necuvenite -> presupune faptul că bunurile trebuie să fie
înfăţişate celui mituit; nu contează dacă oferta este acceptată sau nu;
❖ darea de bani sau alte foloase necuvenite -> presupune remiterea efectivă a bunurilor;
❖ fapta trebuie să aibă ca obiect bani sau foloase patrimoniale ori nepatrimoniale care nu sunt
cuvenite în mod legal funcţionarului public mituit;
❖ promisiunea/oferirea/darea de bani ori alte foloase trebuie să fie comise în legătură cu înde-
plinirea/neîndepiinirea/urgentarea/întârzierea efectuării unui act ce intră în îndatoririle de
serviciu ale funcţionarului public respectiv sau în iegătură cu îndeplinirea unui act contrar
îndatoririlor sale de serviciu; promisiunea/oferirea/darea de bani ori alte foioase pot avea loc
înainte/concomitent/ulterior îndepEinirii/neîndepiinÎrii/accelerării actului respectiv;
❖ toate modalităţile elementului materia! pot fi realizate direct/indirect.
O urmarea imediată: starea de pericol pentru buna desfăşurare a raporturilor de serviciu;

O intenţie directă şi indirectă;
O cauza specială de neimputabilitate: fapta nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost
constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita spre deosebire de cauzele generale
de neimputabilitate, această cauză specială de neimputabilitate se poate realiza prin orice mij
loace, nu numai prin ameninţarea cu un pericol grav, iar constrângerea nu trebuie neapărat să fie
irezistibilă.
Darea de mita 663
In varianta atenuată
O săvârşirea faptei de către persoana care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o re
muneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute
ia art. 175 alin. (2) C. peru ori în cadrul oricărei persoane juridice (ari. 308 C. peru raportat ia
art. 290 C. pen.);
♦ > subiectul activ, în cazul variantei atenuate, este persoana care exercită, permanent sau tem
porar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciui unei persoane
fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei persoane juridice.
11^
O actele pregătitoare sunt posibile, dar neîncriminate;

O fapta se consumă în momentul promiteriî, oferirii sau dării banilor sau a altor foioase necuvenite;
O poate fi săvârşită în formă continuată, epuizându-se odată cu efectuarea ultimului acte de exe
cutare.
O fapta în formă tip se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani;

O pentru varianta atenuată, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime;
O cauza specială de nepedepsire: mituitorui nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca
organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire ia aceasta.

O acţiunea penată se pune în mişcare din oficiu.
Banii şi bunurlie d ate (remise efectiv) sau oferite (chiar n e accep tate) se confiscă, iar dacă
nu se găsesc, se confiscă prin echivalent; nu sunt supuse confiscării bunurile promise; nu se
va dispune confiscarea bunurilor d ate în cazul în care mituitorui a fost constrâns (cauză de
neimputabiiitate); dacă mituitorui beneficiază de cauza de nepedepsire specială prevăzută
d e art, 290 alin. B ) C. pen. (denunţare), banii sau fo ioa se le necuvenite d ate după d e n u n
r ţare şi mai înainte ca organul d e urmărire penală să fi se
fost sesizat, nu se confiscă, ci
NB
restituie mituitorului; dacă însă bunurile au fost d a te înainte de efectuarea denunţului,
chiar daca mituitorui beneficiază de cauza specială d e nepedepsire, bunurile vor ipcorifism
cate; dacă sum ele de bani au fost puse ia dispoziţia mituitorului de o rganele de urmărire:j
penala pentru realizarea flagrantului ia infracţiunea de luare de mită, a ce s te a nu se
restituie. ■
FIŞA
TRAFICUL DE INFLUENTA
NR. 61
Art. 291. Traficul de influenţă. {1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, MfCGi Bau
indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă
asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta sa îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze
ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor
îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani,
(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune con
fiscarea prin echivalent,
Noţiune
A. Varianta tip:
O pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct
sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care
are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pu
blic şi care promite că îi va determina pe acesta sa îndeplinească, să nu înde
plinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndato
ririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
O săvârşirea faptei de către persoanele care exercită, permanent sau temporar,
cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei per
soane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul orică
rei persoane juridice (art 308 C. pen. raportat la art 291 C. pen.).
L STRUCTURA INFRACŢIUNII'
ţ\ Varianta tip
1.1, Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare ia buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu;
1.2, Subiectul
O subiectul activ: orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penaiă, inclusiv un funcţionar
public; dacă traficantul de influenţă este un funcţionar public, care are competenţă în legătură cu
actul pentru a cărui îndeplinire/neîndeplinire/urgentare/întârziere a efectuării se realizează trafi
cul de influenţă -> se va reţine concursul între infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă;
Traficul de influenţă 665
participaţia penală este posibilă în toate formele: coautoratul este posibil numai dacă toţi
participanţii au influenţă ori iasă să se creadă că au influenţă asupra unui funcţionar public;
complicitatea şi instigarea nu sunt condiţionate de existenţa calităţii cerute de lege pentru
subiectul activ nemijlocit (autor); activitatea complicelui sau a instigatorului poate consta
uneori în cumpărarea de influenţă, aceştia devenind subiecţi activi nemijlociţi ai Infracţiunii
de cumpărare de influenţă (art. 292 C. pen.).
Dacă autorul infracţiunii de trafic de influenţa, după ce pretinde un anumit folos pentru a
r* determ ina un funcţionar public să îndeplinească un act, a şi primit folosul respectiv pnn
NB intermediul altei p erso ane -■ > a ceasta din urmă va fi trasa ia răspundere penală în calitate
de com plice la infracţiunea de trafic de influenţă-

O subiectul pasiv secundar: funcţionarul public pe lângă care se pretinde existenţa influenţei.
r Dacă un .poliţist pretinde că are influenţă pe lângă procuror -> se va reţine în sarcina
NB acestuia concursul între infracţiunea de luare de mită si cea d e trafic de Influentă.

O elementul materia! poate consta în:
❖ pretlnderea de bani sau alte foloase necuvenite -> presupune solicitarea, în mod direct sau
indirect, pentru sine sau pentru altul, de bani sau alte foloase necuvenite; nu este necesar ca
solicitarea să fie satisfăcută;
❖ primirea de bani sau alte foloase necuvenite presupune remiterea de bani sau alte foloase
necuvenite de către cumpărătorul de influenţă, din proprie iniţiativă; dacă, anterior primirii,
făptuitorul acceptase promisiunea de primire, fapta se consumă în momentul acceptării;
❖ acceptarea promisiunii de bani sau alte foioase necuvenite presupune existenţa unui acord
expres sau tacit, dar neîndoielnic, al făptuitorului de acceptare a ofertei; nu interesează dacă
bunurile sunt remise efectiv, după acceptarea promisiunii;
❖ este necesar ca făptuitorul să aibă o influenţă reală ori să lase să se creadă că are influenţă
asupra funcţionarului public; influenţa trebuie să fie motivul determinant al acţiunii cumpă
rătorului de influenţă;
❖ făptuitorul trebuie să promită că-l va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu
îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie efectuarea unui act care intră în atribuţiile sale de
serviciu, chiar dacă această promisiune nu este îndeplinită ulterior sau actul nu este efectuat;
❖ actul pentru care se trafichează influenţa poate fi legal sau ilegal;
❖ funcţionarul nu trebuie să fie explicit nominalizat, dar este necesar să se facă referire la insti
tuţia sau la autoritatea unde acesta îşi desfăşoară activitatea;
❖ fapta trebuie să fie săvârşită înainte sau concomitent cu îndeplinirea/neîndeplinirea/urgen-
tarea/întârzierea efectuării actului pentru care se trafichează influenţa ori înainte sau conco-
mitent cu îndeplinirea actului contrar; dacă are loc după acest moment se va reţine infrac
ţiunea de înşelăciune.
Daca se pretinde existenţa unei influenţe pe lângă un funcţionar public n e com p eten t,
r adică un fu ncţionar public din ale cărui atribuţii de serviciu nu face parte şi îndeplinirea
NB actului pentru care se traficheaza influenţa -7» se va reţine infracţiunea de înşelăciune.
Prevalarea de o influenţă inexistentă, deşi constituie c prezentare ca adevărată a unei

r | fa p te mincinoase, acţiune ce realizează elem entul material al infracţiunii de înşelăciune,
NB constituie infracţiunea de trafic de influenţă, dacă sunt îndeplinire şi c e le la lt e condiţii; spre
d eosebire de infracţiunea de înşelăciune, la traficul de influenţă, paguba poate lipsi.
Daca traficantul de Influenţă oferă bani sau alte fo loase necuvenite funcţionarului public
r pentru îndeplinirea/neîndeplinirea/urgentareaAntârzierea efectuării actului care îritraşîrrd
NB atribuţiile d e serviciu ale acestuia -> se va reţine concursul între infracţiunile de dare de
mita şi trafic de influenţă.


9 intenţie directă caiificată prin scopui de a determina funcţionarul public să îndeplinească, să nu
îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în sfera competenţei sale
profesionale, potrivit atribuţiilor de serviciu.
2; Varianta atenuată
O săvârşirea faptei în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără
o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciu! unei persoane fizice dintre cele prevă
zute ia art. 175 alin. {2} C. pen. ori în cadrul oricărei persoane juridice (art. 308 C. pen. raportat
la art. 291 C. pen.).
¡1 FORMELE INFRACŢIUNII

O fapta se consumă în momentul pretinderii/primirii/acceptărîi promisiunii de bani sau alte foloase;
O poate fi săvârşită în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de executare.
Purtarea unor discuţii rep e ta te cu mai multe persoane'/aflate:împreună, urmate/despre;/;

r mlrea unor foloase de la a ce s te a în aceiaşi ti mp/şidocf'nu' atribuie faptei formă continuată,//
NB ci constituie o unitate naturală; această unitate-' nur e s t e 1i n c o m p a t p p cu existenţa-unei:/
Traficul de infiuenţă 667
pluraHtaţl de a cte m ateriale, cu condiţia ca a cestea să alcătuiască o singură acţiune e x e

cutată în ve d e r e a aceluiaşi rezultat
Daca, după ce infracţiunea de trafic de influenţă s-a co nsu m at prin primirea unor foioase
necu ven ite pentru intervenţia promisa, inculpatul, care si-a îndeplinit promisiunea, solicită
r 1 şl primeşte, de mai multe ori, de la cum părătorul de influentă, diferite su m e de bani,, există
NB o singură infracţiune de trafic de Influenţa, dar nu în formă continuata, pentru că a ceste
primiri, su b secv en te consumării, nu reprezintă, fiecare în parte, conţinutul traficului, a a!
unei unităţi naturale,
ffeîpÎF-EOEfcpsk'tg
O forma tip a infracţiunii de trafic de influenţă se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani;

O pentru varianta atenuată, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
Banii şi bunurile primite (remise efectiv) se confiscă, Pir dacă nu se găsesc, se confiscă prin
echivalent; nu sunt supuse confiscării bunurile pretinse sau cele care au făcut obiectul unei
promisiuni a cceptate, dacă nu au fost remise efectiv; nu se va dispune confiscarea daca
r bunuri e au fo st d ate după efe ctu a rea denunţului, a ces te bunuri fiind restituite cumpără-
NB torului de influenţă care denunţă fapta sa o rganelor de urmărire penală înainte ca a cestea
sa fi fo st sesizate; dacă 'bunurile au fost d ate înainte d e denunţ, ele vor fi confiscate, deşi
cum părătorul nu va fi pedepsit; nu vor fi supuse confiscării, nici. su m ele-d e bani. puse io
dispoziţie de organele de urmărire penală în scopul realizării flagrantului.
FIŞA
NR. 62 CUMPĂRAREA DE INFLUENTA
gş&iul materiei: art 292 C. pen.
Art. 292. Cumpărarea de influenţă. (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru
altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă sa se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public,
pentru ari determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act et>
intră în îndatoririle sale de serviciu sau sa îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2
la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi
(2) Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penala să fi fost sesizat cu privire la
aceasta.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după denunţul prevăzut în
alin. (2).
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune
confiscarea prin echivalent
Noţiune
A. Varianta tip:
O promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru
altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă sâ se creadă
că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru ari determina pe acesta
sâ îndeplinească, sâ nu îndeplinească, sâ urgenteze ori sâ întârzie îndeplinirea
unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act
contrar acestor îndatoriri.
O săvârşirea faptei în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau tem
porar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei
persoane fizice dintre cele prevăzute la art 175 alin. (2) C pen. ori în cadrul
oricărei persoane juridice (art 308 C. pen. raportat la art. 292 C. pen.).
ţ i Varianta tip
1.1. Obiectul
Cumpărarea de influenţă 669
1.2. Subiectul
O subiectul activ; orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală, inclusiv un funcţionar
public;
❖ autorul infracţiunii de cumpărare de influenţă nu poate fi complice sau instigator la infrac
ţiunea de trafic de influenţă;
❖ participaţia penală este posibilă în toate formele; dacă elementul material este realizat prin
intermediul unui terţ, se va reţine infracţiunea de cumpărare de influenţă în sarcina celui
care a comis fapta prin intermediul terţului, iar terţul va răspunde în calitate de complice sau
instigator, în funcţie de natura actelor realizate.
O subiectul pasiv principal: statui; entitatea pentru care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul
public (privat);
O subiectul pasiv secundar: funcţionarul public cu privire ia care se pretinde existenţa influenţei.

O elementul materia! poate consta în:
❖ promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite se poate realiza verbal sau în scris, expli
cit sau implicit, fiind necesar ca bunurile promise să nu fie prezentate; nu prezintă impor
tanţă dacă promisiunea a fost acceptată sau nu; bunurile promise pot fi date şi după efec
tuarea traficului, fapta consumându-se la momentul promiterîi;
❖ oferirea de bani sau alte foloase necuvenite -> presupune faptul că bunurile trebuie să fie
înfăţişate celui mituit; nu contează dacă oferta este acceptată sau nu;
❖ darea de bani sau alte foioase necuvenite presupune remiterea efectivă a bunurilor;
❖ promisiunea/oferirea/darea trebuie să aibă ca obiect bani sau foioase patrimoniale ori nepa
trimoniale care nu sunt cuvenite în mod legal persoanei care are influenţă sau iasă să se
creadă că are influenţă asupra funcţionarului public;
❖ promisiunea/oferirea/darea de bani ori alte foloase trebuie să fie realizate pentru ca trafi
cantul de influenţă să promită că-l va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să
nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie efectuarea actului ce intră în atribuţiile sale de
serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor atribuţii, chiar dacă această promisiune
nu este îndeplinită ulterior sau actul nu este efectuat;
❖ promisiunea/oferirea/darea de bani ori alte foloase trebuie să aibă loc anterior sau conco
mitent îndeplinirii/neîndeplinirii/accelerării/întârzierii actului respectiv;
♦♦♦ funcţionarul nu trebuie să fie explicit nominalizat, dar este necesar să se facă referire la insti
tuţia sau la autoritatea unde acesta îşi desfăşoară activitatea;
❖ toate modalităţile elementului material pot fi realizate prin intermediul unui terţ, care va fi
complice sau instigator la săvârşirea infracţiunii.
Dacă traficantul de influenţă pretinde că are influenţă pe lângă un funcţionar public n e
r co m petent; adică un funcţionar public în ale cărui atribuţii d e serviciu nu întră îndeplinirea
NB actului solicitat se va reţine săvârşirea infracţiunii de înşelăciune; neputându-se;reţineţ;

cum părarea de 'influenţă; „cum părătorul" fiind subiectul pasiv annfracţîunÎţdelnşeiaciyneV d

I . 4. Latura subiectiva
O intenţie directă calificată prin scopul de a determina funcţionarul public să îndeplinească; să nu
îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile sale de
serviciu.
Zi Varianta atenuată
O săvârşirea faptei în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără
o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele pre
văzute la art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei persoane juridice (art. 308 C. pen.
raportat la art. 292 C. pen.).

O fapta se consumă în momentul promiterii/oferirii/dării banilor sau a altor foioase;
O poate fi săvârşită în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului acte de executare.
O forma tip a infracţiunii de trafic de influenţă se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi

interzicerea exercitării unor drepturi;
O cauza specială de nepedepsire: făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta de cumpărare
de influenţă mai înainte ca organul de urmărire penaiă să fi fost sesizat cu privire la aceasta.

ţBamiŢşiîbunufte.\date (remise efectiv) sau ofecifeţ(chiarţneacceptate):sem onfiscă7:jar'dacă.;
r ■ nyfse'găsesc;-se confiscă prin echivalent; nu su n t supuse confiscării bunurile p rom ise şd acă ;
NB ' f ăptu itdr.u i■ ;b en e f ic ia z a de cauza de n e p e d epsî re;'s p e cî a Iă ţp re vă i u t a ;'d e :' a r t 2 9 %' a !ip ;:(2) ;
C. peru (denunţare}, banii sau foloasele necuven ite date după d enu nţare şi mai înainte ca
organul de urmărire penală sa ti fost sesizat, nu se confiscă, ci se restituie cumpărătorului
de influenţă; daca insa bunurile au fost d ate înainte de efe ctu a rea denunţului, chiar dacă
cumpărătorul d e influenţă beneficiază de cauza specială de nepedepsire, bunurile, vor fi
confiscate.
A n e x a n r . 17
INFRACŢIUNI DE CORUPŢIE
LUARE DE MITĂ DARE DE MITĂ ; V: TRAFIC DE INFLUENŢĂ.
CUMPĂRARE DE
INFLUENŢĂ
Element material Element materia) Elem ent m aterial Elem ent m aterial
Pretindem Promisiune Pretindere Promisiune
Primire Oferire Primire Oferire
Acceptare Dare Acceptare Dare
Confiscare Confiscare Confiscare Confiscare
Primite (pot fi restituite- Oferite Primite (pot fi restituite - Oferite
denunţ) Date denunţ) Date
NU confiscare NU confiscare NU confiscare NU confiscare
Pretindere Promisiune Pretindere Promisiune
Acceptare Promisiune Constrângere Acceptare Promisiune Nu există Constrângere
Dare după denunţ Dare după denunţ
Momente Momente Momente M om ente
Anterior Anterior Anterior Anterior
Concomitent Concomitent Concomitent Concomitent
Ulterior Ulterior Mdacă e ulterior
înşelăciune
Cauză de neimputabiiitate
l
constrângere -
Cauza de nepedepsire Cauză de nepedepsire

Vinovăţie Vinovăţie Vinovăţie V in o văţie
Intenţie Intenţie Intenţie Intenţie
directă/indirectă directă/indirectă directă directă
Banîî sau foioasele necuvenite sunt pentru sine sau pentru altui
«
i
r¡
FIŞA
NR. 63 DELAPIDAREA
A rt 295. D elapidarea , (1) însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul,
de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi Inter
zicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Noţiune
A. Varianta tip:
O însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său
ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care ie gestionează sau le
administrează.
fizice dintre cele prevăzute la art 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei
persoane juridice (art. 308 C. pen. raportat la art. 295 C. pen.}.
O fapta a produs consecinţe deosebit de grave (art. 309 C. pen. raportat la art. 295
C. pen.}.
§J Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare ia buna desfăşurare a raporturilor de serviciu;
O obiectul juridic secundar: relaţiile sociale privitoare ia protecţia patrimoniului;
O obiectul material: bani, valori, alte bunuri mobile pe care făptuitorul le gestionează sau ie admi
nistrează, chiar dacă nu au fost înregistrate efectiv în contabilitate; bani, valori, alte bunuri care,
deşi nu fac parte din patrimoniul persoanei vătămate, sunt în concret gestionate sau adminis
trate de către făptuitor.
❖ dacă bunui sustras nu face parte din bunurile gestionate sau administrate de către făptuitor,
se va reţine săvârşirea infracţiunii de furt.
676 Drept penai. Partea speciaiă
IX Subiectul
£> subiectul activ nemijlocit: funcţionarul public care gestionează sau administrează bani, valori sau
alte bunuri mobile aparţinând unei persoane juridice; poate fi autor şi un gestionar de fapt, adică
funcţionarul public care îndeplineşte în fapt atribuţiile principale ale unui gestionar de drept;
❖ proprietarul bunului sustras poate fi autor al infracţiunii de delapidare dacă este atât funcţionar
public, cât şi gestionar sau administrator al bunului; de asemenea, pot avea calitatea de autor
al acestei infracţiuni poştaşul, inspectorul de taxe şi impozite şi administratorul asociaţiei de
proprietari;
❖ participaţia penală este posibilă în toate formele: în cazul coautoratului, toţi participanţii trebuie
să aibă calitatea cerută de lege, altfel se va reţine complicitatea concomitentă la delapidare.
. însuşirea:-deţcătr e:. cel 'angajat; prin: contractîdei prestări; d e servicii;a,banilor primiţi de la
r* angajatonpentruţachiziţionarearunor mărfuri constituie infracţiunea d e abuz de încredere,
NB iar nu cea de delapidare, făptuitorul nefiind funcţionar.
O subiectul pasiv: poate fi numai o persoană juridică (de drept public sau privat) în cazul formei tip.

O elementul material: constă în sustragerea baniior/valorilor/altor bunuri mobile, urmată de urmă
toarele acţiuni:
❖ însuşirea banilor/vaiorilor/altor bunuri mobile -> presupune scoaterea definitivă a lor din
patrimoniul persoanei juridice şi împosedarea făptuitorului;
❖ folosirea banilor/vaiorilor/altor bunuri mobile -> presupune scoaterea temporară a bunurilor
din patrimoniul persoanei juridice, urmată de întrebuinţarea de către făptuitor sau de către
un terţ;
❖ traficarea banilor/vaiorilor/altor bunuri mobile -> presupune scoaterea temporară a bunu
rilor din patrimoniul persoanei juridice, urmată de încredinţarea acestora, spre folosinţă,
unui terţ, în scopul obţinerii unui profit.
O urmarea imediată: scoaterea temporară sau definitivă a bunului din patrimoniul persoanei juri
dice şi, eventual, producerea unei pagube;
O legătura de cauzalitate: în principiu, rezultă din materialitatea faptei.

2; Varianta atenuată
Delapidarea 677
art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei persoane Juridice (art. SOS C. pen. raportat la
art. 295 C. pen.);
❖ subiectul activ, în cazul variantei atenuate, este persoana (fizică sau Juridică) care exercită,
permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul
unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei
persoane juridice;
❖ subiectul pasiv al variantei atenuate poate fi nu numai orice persoană juridică, ci şi o per
soană fizică dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. (persoana care exercită un ser
viciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă
controlului ort supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public).
Dezlegarea u n o r chestiuni de d rep t; potrivit Deciziei nr. 1/2015, înaita Curte de Casaţie şi
Justiţie a stabilit că, „dispoziţiile art. 308 din Codul penai reprezintă o varianta atenu ată a
r infracţiunii de delapidare prevăzute de art. 295 din Codul penal. La calcularea termenului
NB de prescripţie a răspunderii penale se ţine seama de p ed ea p sa prevăzută de art. 295 din
Codul penal raportat la art, 308 afin, (2) din Codul pena!",
O fapta a produs consecinţe deosebit de grave (art. 309 C. pen. raportat ia art. 295 C. pen.);
❖ vizează atât forma tip a infracţiunii, cât şi forma atenuată;
❖ urmarea imediată a faptei constă în producerea unor consecinţe deosebit de grave;
❖ sub aspectul laturii subiective, fapta poate fi săvârşită cu praeterlntenţie.

O tentativa este posibilă şi este incriminată, exceptând varianta agravată când fapta este săvârşită
cu praeterintenţie;
O fapta se consumă atunci când bunul iese temporar sau definitiv din patrimoniul persoanei păgubite;
O fapta poate fi săvârşită în formă continuată.
O fapta în formă tip se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului

de a ocupa o funcţie publică;
O în cazul variantei agravate, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
PENALE
Pu r t a r e a a b u z iv Â
H i
A rt 296. Purtarea abuzivă. (1) întrebuinţarea de expresii jignitoare faţa de o persoană de către cel aflat în exercitarea atri
buţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
Noţiune
A. Varianta tip:
O întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în
exercitarea atribuţiilor de serviciu.
O fapta este săvârşită prin ameninţare ori lovire sau alte violenţe faţă de o per
soană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
fi Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic principal: relaţiile sociale privitoare ia buna desfăşurare a raporturilor de serviciu;
O obiectul juridic secundar: relaţiile sociale privitoare la onoarea, viaţa, integritatea corporală ori
sănătatea persoanei;
O obiectul material: în principiu, nu are; ia varianta agravată obiectul material este corpul per
soanei.
1.2. Subiectul
O subiectul activ nemijlocit: orice persoană fizică aflată în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, inclusiv
funcţionarul public sau persoanele asimilate funcţionarului public; autorul îşi poate desfăşura
activitatea de serviciu la orice persoană juridică de drept public sau privat;
❖ nu poate avea calitatea de autor o persoană juridică, dar poate avea calitatea de complice
sau instigator la infracţiunea de purtare abuzivă;
❖ participaţia penală este posibilă în toate formele: la varianta tip, coautoratul este imposibil,
însă la varianta agravată acesta este posibil dacă toţi participanţii au calitatea cerută de lege;
complicitatea şi instigarea nu sunt condiţionate de existenţa calităţii cerute de lege;
Purtarea abuziva 679
❖
pierderea calităţii speciale a subiectului activ nemijlocit după comiterea faptei nu prezintă
importanţă pentru existenţa infracţiunii.
O subiectul pasiv general: statui; instituţia, unitatea sau persoana fizică al cărei angajat este
făptuitorul;
O subiectul pasiv secundar: orice persoană fizică.

O elementul material: constă în întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană;
O urmarea imediată: constă într-o stare de pericol pentru buna desfăşurare a raporturilor de servi
ciu, dar şi pentru onoarea persoanei faţă de care sunt întrebuinţate expresiile jignitoare;
O legătura de cauzalitate: în principiu, rezultă ex re, dar dacă a fost afectată integritatea corporală
sau sănătatea persoanei, aceasta trebuie dovedită.

Ii Varianta a g ra v a tă
O fapta este săvârşită prin ameninţare ori lovire sau alte violenţe faţă de o persoană de către cel
aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu [art. 296 alin. (2) C. pen.];
❖ varianta agravată a infracţiunii are obiect material -> corpul persoanei;
❖ elementul material al variantei agravate se realizează prin ameninţare ori prin lovire sau alte
violenţe, exercitate împotriva unei persoane;
❖ varianta agravată a infracţiunii de purtare abuzivă absoarbe infracţiunea de ameninţare, pre
cum şi pe cea de lovire sau alte violenţe; dacă făptuitorul nu se află în exercitarea atribuţiilor
de serviciu -> se va reţine doar infracţiunea de ameninţare, respectiv cea de lovire sau alte
violenţe, iar nu purtarea abuzivă.
Săvârşirea unor acte de violenţă 'împotriva unei perso a n e de către şeful postului de'poliţie,;j
f+ pentru motivul că nu s-a prezentat ia chem ările anterioare spre a fi ce r c e ta t într-o cauză
m aflată ?n urmărire penală constituie infracţiunea de purtare abuzivă, chiar d a c â î e s fe ' i
săvârşită într-o zi nelucrătoare.
r Daca, imediat după folosirea exorosiHor jignitOcue sau a ameninţării, făptuitorul exercită
NB se te de violenţă -7 se va reţine numai varianta agravata a Infracţiunii d e purtare abuzivă.
:Dacă â cte \e 'd e :vi ol enţâ s u n t ex e rcit a te a s u p r a u n e I p e r s o a n e 3fl a te în cu rs de' cerc eta re, c u ‘
r* ■ scopul arătat ia mfr acţiune a.de' cerceta re abuziva se va reţine numai Infracţiunea de c e r
NB ceta re abuziva, care a bso a rbe purtarea abuziva.
H. FORMELE INFRACŢIUNII |
O tentativa este imposibilă la varianta tip;
O tentativa este posibilă, dar neincriminată la varianta agravată;
O fapta se consumă în momentul realizării elementului material;
O poate fi săvârşită în formă continuată.
■ infracţiunea de purtare abuzivă poate fi reţinută în concurs ideal cu cea de ultraj; de ase-
f*L ■ m en'eaţ'pprtarea abuziva intra în concurs cu infracţiunile d e vă tăm a re corporală, loviri sau
: vatama-rrcauzatoare de m oarte, omor.
IM. PEDEAPSA
O forma tip a infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă;

O varianta agravată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale
cărei limite speciale se majorează cu o treime.
IV* ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE

FIŞA
ABUZUL IN SERVICIU
NR. 65
Art. 297. Abuzul în serviciu. (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un
act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime
ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării
dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte
exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică neconta-
gioasă sau infecţie HIVISIDA.
Noţiune
# i ;;' A. Varianta tip:
O fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu înde
plineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o
paguba ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane
fizice sau aie unei persoane juridice.
O fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu; îngrădeşte
exercitarea unui drept a! unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de
inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă; religie, sex,
orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasâ sau infecţie HIV/SIDA.
O săvârşirea faptei de către persoana care exercita, permanent sau temporar, cu
fizice dintre cele prevăzute ia art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei per
soane juridice (art, 308 C. pen. raportat la art 297 C, pen.).
D. Varianta agravată:
O fapta a produs consecinţe deosebit de grave (art 309 C. pen. raportat ia art 297
C. pen,).
infracţiunea de abuz în serviciu are caracter subsidiar -> nu se va reţine dacă sunt îndepli
nite ccndi ţiiie prevăzute de lege pentru infracţiunile de delapidare, cercetare abuzivă,
represiune nedreaptă ori înlesnirea evadării,
1, STRUCTURA INFRACŢIUNII
ÏÎ Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la buna desfăşurare a raporturilor de serviciu;
O obiectul material: în principiu, nu are.
1.2. Subiectul
O subiectul activ: poate fi doar un funcţionar public, în sensul stabilit de art. 175 alin. ţl) C. pen., sau
o persoană asimilată funcţionarului public, astfel cum este definită de art. 175 alin. (2) C. pen.
❖ nu poate avea calitatea de autor o persoană juridică, dar poate avea calitatea de complice
sau instigator la infracţiunea de abuz în serviciu;
❖ participada penală este posibilă în toate formele: coautoratul este posibil dacă toţi partici
panţii au calitatea cerută de lege; complicitatea şi instigarea nu sunt condiţionate de existen
ţa calităţii cerute de lege;
❖ pierderea calităţii speciale a subiectului activ nemijlocit după comiterea faptei nu prezintă
importanţă pentru existenţa infracţiunii.
O subiectul pasiv secundar: orice persoană fizică sau juridică ce a suferit o pagubă sau o vătămare
a drepturilor sau a intereselor sale legitime prin abuzul în serviciu.

O elementul materia) poate consta în:
❖ neîndeplinirea de către funcţionarul public a unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu
se realizează prîntr-o inacţiune;
❖ îndeplinirea defectuoasă a unui act care intră în atribuţiile sale de serviciu de către un func
ţionar public presupune o acţiune.
Constituţionalitate: prin Decizia nr. 405/2016, Curtea Constituţionala'a'admis/excepţiai de:.;
' neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile! art; 246:din.' Codul penal di-rr 1969'-şi" alé;
r* art, 297 aíín, (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma1Mîn- ;
NB
depiineşte în mod defectuos" din cuprinsul: acestora; se înţelege ^îndeplineşte prin.încălca-ţ
rea legii".
Abuzul în serviciu 683
O urmarea imediată: producerea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau a intereselor
legitime aie unei persoane; dacă se produc ambele urmări se va reţine o singură infracţiune de
abuz în serviciu;
O mobilul şi scopul: pentru varianta prevăzută ia alin, (2) trebuie ca activitatea infracţională să fie
determinată de existenţa unui mobil.

O intenţie directă sau indirectă la varianta tip.
2J- Varianta asimilată

O fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui
drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere,
vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/S1DA [art. 297 aiin. (2) C. pen.];
❖ în cazul variantei asimilate, elementul material al laturii obiective constă fie în îngrădirea
exercitării unui drept al unei persoane de către un funcţionar public aflat în exercitarea atri
buţiilor de serviciu, fie în crearea pentru acea persoană a unei situaţii de inferioritate pe mo
tive discriminatorii; elementul material se poate realiza atât printr-o acţiune, cât şi printr-o
inacţiune;
❖ urmarea imediată constă în producerea unei vătămări morale sau materiale persoanei căreia
i s-a îngrădit exercitarea unui drept sau i s~a creat o situaţie de inferioritate pe motive discri
minatorii, care nu trebuie dovedită întrucât rezultă exre;
❖ sub aspectul laturii subiective, fapta asimilată este săvârşită doar cu intenţie directă, cerinţă
a legii impusă de mobilul cu care acţionează făptuitorul,
|i Varianta atenuată
art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei persoane juridice (art. 308 C. pen. raportat ia
art. 297 C. pen.);
❖ subiectul activ, în cazul variantei atenuate, este persoana (fizică sau juridică) care exercită,
unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei
persoane juridice.
O fapta a produs consecinţe deosebit de grave (art. 309 C. pen. raportat ia art. 297 C. pen.);
❖ vizează atât forma tip a infracţiunii, cât şi forma asimilată şi pe cea atenuată;
❖ urmarea imediată a faptei constă în producerea unor consecinţe deosebit de grave;
❖ sub aspectul laturii subiective, fapta poate fi săvârşită cu praeterintenţie.
li* ţORM-ELE INFRACŢIUNII

O actele de pregătire sunt posibile şi neincriminate în cazul abuzului în serviciu comisiv, dar sunt
imposibile în cazul celui omisiv;
£UC
O tentativa este posibilă, dar neincriminată în cazul abuzului în serviciu comisiv, dar este imposibil
în cazul celui omisîv;
O fapta se consumă odată cu realizarea acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material;
O fapta poate fi săvârşită în formă continuată.
itroe^ps
O fapta în forma tip şi în cea asimilată se pedepseşte cu închisoarea de la 2 ia 7 ani şi interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică;

FIŞA
NR. 66 NEGLIJENŢA ÎN SERVICIU
Art. 298. Neglijenţa în serviciu. încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin
neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, daca prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drep
turilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 3 ani sau cu amendă.
Noţiune
A. Varianta tip:
O încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu,
prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin
aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legi
time ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei per
soane juridice (art 308 C. pen. raportat la art. 298 C. pen.}.
O fapta a produs consecinţe deosebit de grave (art 309 C. pen. raportat ia art, 298
C pen.}.
t STRUCTURA INFRACŢIUNI!
fi Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la buna desfăşurare a raporturilor de serviciu;
O obiectul material: în principiu, nu are.
1.2. Subiectul
O subiectul activ: în cazul formei tip, poate fi doar un funcţionar public, în sensul stabilit de art. 175
alin. (1) C. pen., sau o persoană asimilată funcţionarului public, astfel cum este definită de
art. 175 alin. {2} C. pen.
❖ pierderea calităţii speciale a subiectului activ nemijlocit după comiterea faptei nu prezintă
importanţă pentru existenţa infracţiunii;
❖
participaţia penală proprie nu este posibilă; este însă posibilă participaţia penală improprie:
autorul va răspunde pentru neglijenţă în serviciu, iar complicele sau instigatorul va răspunde
pentru infracţiuni de serviciu săvârşite cu intenţie.
O subiectul pasiv secundar: orice persoană fizică sau juridică ce a suferit o pagubă sau o vătămare
a drepturilor sau a intereselor sale legitime prin neglijenţa în serviciu.

O elementul material: constă în încălcarea, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de ser
viciu şi se poate realiza fie printr-o inacţiune (neîndeplinire), fie printr-o acţiune {îndeplinire de
fectuoasă a îndatoririi de serviciu);
O urmarea imediată: producerea unei pagube orî a unei vătămări a drepturilor sau a intereselor
legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice;
Constituţionalitate: prin Decizia nr. 518/2017^ Curie a:. Constituţionala aedmis;excepţîa;'ile:i
neconstituţîonaHtate şi a constatat câ dispoziţCle art. 249 aiin.j( 1); din Code!.peoadin;1369;
v* şi aie art. 298 din Codul penai sunt constituţionalejni/masuca.în-.care'.prin'sîntagma-ş^ndeC-;
NB plinirea ei defectuoasă" din cuprinsul acestora seşinţelege-,,mdepiinireavprim:m€ălcarea;|
legii".

O culpă cu sau fără prevedere.
2, Varianta atenuată
art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadru! oricărei persoane juridice {art. 308 C. pen. raportat la
art. 298 C. pen.);
❖ subiectul activ, în cazul variantei atenuate, este persoana {fizică sau juridică) care exercită,
unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei per
soane juridice.
O fapta a produs consecinţe deosebit de grave {art. 309 C. pen. raportat la art. 298 C. pen.);
❖ vizează atât forma tip a infracţiunii, cât şi pe cea atenuată;
❖ urmarea imediată a faptei constă în producerea unor consecinţe deosebit de grave.
Neglijenţa în serviciu 687
&ţ:QRMELE INFRACŢIUNI!
3 actele de pregătire sunt imposibile;
O tentativa este imposibilă;
O fapta se consumă în momentul vătămării intereselor legitime ale unei persoane prin îndeplinirea
defectuoasă a unui act sau prin neîndeplinirea lui;
O nu poate avea formă continuată.
O varianta tip a infracţiunii de neglijenţă în serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani

sau cu amendă;
ÎV. ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE

FIŞA
FALSUL MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE
NR. 67
Sediul materiei: art 320 C. peri.
A rt 320. Falsul m aterial în înscrisuri oficiale. (1) Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a
subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natura, să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6
luni la 3 ani.
(2) Falsul prevăzut în alin. (1), săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţnlgr âe serviciu, se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani şl interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, lichelele sau orice alte imprimate producătoare de consecinţe juridice.
Noţiune
A. Varianta tip:
Ş O falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau
prin alterarea lui în orice mod, de natura sâ producă consecinţe juridice.
O fapta este săvârşită de un funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de ser
viciu.
I. STRUCTURA INFRACŢIUNII |
1J Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: r e l a ţ i i l e s o c i a l e p r i v i t o a r e ia î n c r e d e r e a d e c a r e s e bucură înscrisurile
oficiale;
O obiectul material: înscrisul o f i c i a l p r e e x i s t e n t a l t e r ă r i i , a t u n c i c â n d f a i s u l s e realizează în a c e s t
mod;
❖ dacă falsul se realizează prin contrafacere, înscrisul falsificat va fi produsul infracţiunii, nu
obiectul material.
lnscrisd;:eê;:GÎicîal;atuflci;îcândemană de ia autorităţi,;'.instituţii'ipubHce/alteîpersoane:-;
juridice care administrează sau exploatează bunuriiev.prGprietate'.publicay precum'şi atunci';:
când emana de fa persoana care exercita un serviciu 'd e interes-public/'pentru care ă fo stă
l “* învestită de autorităţi sau care este supusă controlului ori'supravegherii acestora-orî atunci/
când aparţine (înregistrat/depus) unor asemenea persoane (diplome de studii/acte'de sta-'/
re civilă, hotărâri judecătoreşti); înscrisul oficia! inel ude şi copia legalizată, care are aceeaşi ;
' va loarei că 'orígina;(dl;tsünt âsrmdate înscrisurilor oficiaie; b'iîeteîe/ fích etele sa u 'o rice alte.;
' imprim a juridice. /,'.;'.:'i
Falsul material în înscrisuri oficiale 689
înscrisul trebuie să albă form ă materială (ţipăm pe hârtie) şi să resp e cte condiţiile „ad văii-
ditatem" prevăzute de lege, să aibă valoare probatorie şi să fie apt să nască/modifice/stiniej
r* gâ un raport juridic; este necesar ca înscrisul să nu fie lovit de o cauză de nulitate absolută
NB
evidentă; daca înscrisul e s te lovit de nulitate relativa, co ntrafacerea sau alterated:lupva;1
constitui infracţiune,
1.2, Subiectul
O subiectul activ; orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală; dacă înscrisul oficia! este
falsificat prin alterare sau contrafacere de către un funcţionar public, atunci se va reţine varianta
agravată a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale;
O subiectul pasiv: unitatea emitentă sau cea căreia îi aparţine înscrisul oficial.
1 3 . Latura obiectiva
O elementul materia!: -> se acţionează asupra formei materiale a înscrisului oficial {instrumentam
probationis) prin:
❖ contrafacere -> presupune reproducerea, imitarea obiectului falsificat; poate privi scrierea
sau subscrierea înscrisului;
❖ alterare presupune efectuarea unor adăugiri, ştersături, modificări;
❖ cerinţa esenţială -> actu! falsificat prin contrafacere sau alterare trebuie să fie apt să producă
consecinţe juridice.
Nu es te necesara folosirea e f e ct iv a a înscrisului o f ici a! fa isîfi c atţ ţd a r d acaşa cest a';.'este;-: .ş1;;
r* folosit se va reţine concursul între infracţiunea de fa-ls. materiei mudscrisUîiîoficîaleeiîcea;;
NB de uz d e fals.
Dacă falsificarea înscrisului oficia! se realizează atât prin contrafacere, cât şi prin alterarea;;:
r înscrisului oficial -> se va reţine o infracţiune unică d e fals material în înscrisuri oficiale, nu
NB un concurs de infracţiuni.
r Dacă cel care a falsificat înscrisul oficial îi şl fo lo s e şte ™> se va reţine concursul real între
NB Infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi uzul d e fals.
O urmarea imediată: starea de pericol pentru relaţiile sociale privitoare la încrederea de care se
bucură înscrisurile oficiale; nu este însă necesar ca înscrisul falsificat să fi produs efectiv con
secinţe juridice;
O legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei, ex re.
1,4. Latura subiectiva

3 nu prezintă importanţă mobilul ori scopul comiterii faptei.
Varianta agravată
O fapta este săvârşită de un funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu [art. 320
alin. (2) C. pen.];
❖ în cazul variantei agravate, subiectul activ este calificat, acesta având calitatea de funcţionar
public;
❖ funcţionarul public trebuie să se afle în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, indiferent dacă sar
cina de serviciu făcea parte din atribuţiile funcţiei făptuitorului sau dacă acestea i-au fost
încredinţate prin dispoziţia conducerii;
❖ la varianta agravată, coautoratul este posibil doar dacă toţi participanţii au calitatea cerută
de lege;
❖ se va reţine complicitatea sau instigarea la forma agravată a infracţiunii dacă participantul a
cunoscut sau a prevăzut calitatea autorului faptei.
teORtvteie INFRACŢIUNII
O tentativa este incriminată;
O dacă din falsificare rezultă un fals grosolan, care nu are aptitudinea de a produce efecte juridice,
se reţine tentativa ia infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale, iar nu infracţiunea consumată;
O consumarea are loc atunci când $-a realizat fapta tipică, chiar dacă înscrisul nu a fost folosit;
O poate avea formă continuată, caz în care se epuizează după efectuarea ultimului act de executare.
O fapta în forma tip se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani;

O varianta agravată se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
M îÂNGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE

FIŞA
NR. 68 FALSUL INTELECTUAL
Art. 321. Falsul intelectual. (1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar
public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori
prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele dale sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Noţiune - falsificarea unui înscris oficial cu prilejui întocmirii acestuia, de către un

funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte
sau împrejurări necorespunzâtoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a
insera unele date sau împrejurări.
I. STRUCTURA INFRACŢIUNII j
§J Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare ia încrederea de care se bucură înscrisurile
oficiale;
O obiectul material: înscrisul oficial falsificat emis de organul competent cu respectarea condiţiilor
„ad vaiiditatem”.
¿i; Subiectul
O subiectul activ nemijlocit: funcţionarul public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu [art. 175
alin. (1) şi (2) C. pen.];
❖ participaţia penală este posibilă în toate formele: coautoratul este posibil doar dacă toţi par
ticipanţii au calitatea de funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu; compli
citatea şi instigarea nu sunt condiţionate de existenţa acestei calităţi.
Actul de vânzare-curnpărare întocmit şi autentificat d e notarul public es te un 'înscris oficialei
iar notarul are calitatea de funcţionar public; autentificarea unui act de vân zare-cu m părare •
NB în care sem naturile nu aparţin vânzătorilor constituie Infracţiunea de fals in te le c tu a l
O subiectul pasiv: autoritatea publică, instituţia, altă persoană juridică publică ce a emis înscrisul
oficiat sau căreia îi aparţine înscrisul oficial.
Fapta inculpat ului de a determ ina, cu intenţie, pe o salariata, subalterna lui, cărei nuci
r cu n o a şte realitatea, de a atesta, într-o chitanţă fiscală, d ate necorespunzătoare a deverului,d
NB cu scopul de a fi plătite tax e vamale mai reduse -> constituie Infracţiunea de fals Intelec
tual, în condiţiile partidpaţiel improprii.
|j Latura obiectivă
O elementul material: falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, fie prin atesta
rea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului (comisiune), fie prin omisiunea cu
ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări;
❖ se acţionează asupra conţinutului înscrisului oficial {negotium};
❖ se va reţine o singură infracţiune de fals intelectual, chiar dacă atestarea mincinoasă priveşte
una sau mai multe fapte ori împrejurări sau omisiunea vizează una sau mai multe date sau
împrejurări;
♦ > cerinţa esenţială falsul trebuie realizat cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu ale făp
tuitorului şi trebuie să fie apt să producă consecinţe juridice; dacă falsul este realizat după
întocmirea înscrisului ori în afara exercitării atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului -> se va
reţine săvârşirea infracţiunii de fals materia! în înscrisuri oficiale, nu cea de fals intelectual.
;:;Dacă-se.falsifică un înscrisisuiă'serrmăturaip-e^ 'ates'-ri
l “* -'tarea unor d a te sau împrejurări nead evărate, iar apoi înscrisu l'este''depu s la o unitate
NB /-dintre cele p revăzu te de art, 1 7 6 C. pen, -> s e va reţine Infracţiunea'de fals în înscrisuri sub
■ 'semnătura privată-.
O urmarea imediată: starea de pericol pentru relaţiile sociale privitoare ia încrederea de care se
bucură înscrisurile oficiale;
❖ nu este necesar ca înscrisul falsificat să fi produs consecinţe juridice, ci doar să fie apt să le
producă.
Dacă funcţionarul public atestă neadevăruri cii'ocazia întocmirii înscrisului si u iten o rd on tra -ţ
J-*
face semnătura persoanei-care avea com pete nţa să "semneze act uf se va reţine'--concurs u f ;
NB real între infracţiunile de fals intelectual şl fals material în înscrisuri oficiale,
Daca fapta este săvârşită din culpă (nefiind prevăzutăide.-legea penală tri această;terrriaŢ se ;
r va reţine, în sarcina complicelui sau a instigatorului, partîcipaţia improprie la infracţiunea
NB de fals intelectual, iar autorul nu va răspunde penal (autorul acţionează fără vinovăţie).

O tentativa este incriminată;
O consumarea are loc atunci când s-a realizat fapta tipică, chiar dacă înscrisul nu a fost folosit;
O poate avea formă continuată, caz în care se epuizează după efectuarea ultimului act de executare.
Falsul Intelectual 693
r rinfracţitiriea-de.'fals intelectual;poate intra în concurs cu uzul de fals; reţinându-se falsul

NB intelectual, nu se va mai reţine infracţiunea de abuz în serviciu.
llIşrtb-EfcpSA
O infracţiunea de fals intelectual se pedepseşte cu închisoarea de la unu ia 5 ani.
iv, a n g a ! AtifeA r R s û I i d er ’îI .PfeiikiE

FALSUL IN ÎNSCRISURI SUB
NR. 69 SEMNĂTURĂ PRIVATĂ
A rt 322. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată. (1) Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul
dintre modurile prevăzute. în art, 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei
persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu ţnclfigmre de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
Noţiune - falsificarea unui înscris sub semnătura privată prin contrafacerea scrierii
ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice modor i prin atestarea la momentul
întocmirii lui a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau prin
omisiunea cu ştiinţă de a insera uneie date sau împrejurări, dacă făptuitorul folo
seşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea
producerii unei consecinţe juridice.
Ii; 5 f RlJ CTORA IN p a C Ţ IIlN 11
1; Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la încrederea publică de care se bucură înscri
surile sub semnătură privată;
O obiectul material: înscrisul sub semnătură privată preexistent alterării, precum şl înscrisul falsifi
cat prin atestarea la momentul întocmirii a unor fapte sau împrejurări neadevărate ori prin
omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări;
❖ dacă falsul se realizează prin contrafacere, înscrisul falsificat va fi produsul infracţiunii, nu
obiectul material.
înscrisul sub semnătura privată este acel înscris care emană''de ;Îa persoana tizîeăîsauiper-;:
sos na juridică de drept public sau privat, ori care apa rţIne acestor.'persoa ne/este; sem nat şi; I
apt să producă consecinţe juridice între particulari, altul decât cei prevăzut;laţ art;; 178;;
alin. (2) C. pen,; înscrisul trebuie să aibă formă materială; dacă înscrisul sub.semnătură
NB privată este autentificat, acesta devine oficial; înscrisurilevemîse. de.o unitate bancară: sunt2
înscrisuri sub semnătura privată; de asemenea, ordinubde.:pIată:e.ste'un .înscris su ise m -;
natură privată.
Falsuî în înscrisuri sub semnătură privată 695
2i Subiectul
O subiectul pasiv: orice persoană (fizică sau juridică) faţă de care se foloseşte înscrisul sub sem
nătură privată falsificat.
|j Latura obiectivă
O elementul material: constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea
scrierii sau a subscrierii ori prin alterare, sau prin atestarea la momentul întocmirii sale a unor
fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea de a insera unele date
sau împrejurări, urmată de folosirea înscrisului respectiv sau încredinţarea lui spre folosire;
❖ este esenţială folosirea înscrisului falsificat de către făptuitor sau încredinţarea acestuia unei
alte persoane pentru a~l folosi, în vederea producerii de consecinţe juridice; nu este necesar
ca aceste consecinţe juridice să se producă efectiv, ci înscrisul falsificat trebuie să fie apt să le
producă;
❖ folosirea înscrisului falsificat de către făptuitor nu constituie şi infracţiunea de uz de fals;
❖ simpla deţinere a unui înscris sub semnătură privată falsificat nu reprezintă infracţiune.
Recurs în interesul legii: prin Decizia nr. 21/2017, înaita Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit
ca „fapta de evidenţiere în acte ie contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor
I “4 care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prin folosirea
NB de facturi şi chitanţe falsificate, în scopul sustragerii de ia îndeplinire obligaţiilor fiscale,
constituie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) !!t. c) din Legea
nr. 241/2015 pentru prevenirea şi c o m b a te r e a evaziunii fiscale".
Simpla falsificare a unul înscris sub sem n ătu ra privata şl d eţin erea acestuia fără să fie
r urm ate de folosire sau de încredinţare spre fo!osire unei alte perso a n e nu constituie t e n
NB tativă ia infracţiunea de fals în înscrisuri sub sem n ătură privată.
O urmarea imediată: starea de pericol pentru relaţiile sociale privitoare la încrederea publică de
care se bucură înscrisurile sub semnătură privată;
f î Latura subiectivă
O intenţie directă şi indirectă;
O nu prezintă importanţă dacă făptuitorul a urmărit sau nu producerea unui prejudiciu ori dacă în
urma falsificării înscrisului s-a produs vreo pagubă.
J“ 4 Pe-rşoanas care î se m neazăî y tv Inse ri s s u b se m natură privată în n u m ele altei persoane,

NB :a c e a sta dîn yraia.'flind de' acord să se se m n e ze în îocuI e i. n u ca n stitu io \nfracţIune,

O tentativa este posibilă şi incriminată;
O consumarea are loc atunci când s-a realizat fapta tipică;
O poate avea formă continuată, caz în care se epuizează după efectuarea ultimului act de exe^
cutare.
.-.Pentru a fîfeţiriută;şi:':pedeps!tă tentativa la infracţiunea :de fals în înscrisuri sub se m n a lu ră .:
ţ*
■ .'.■ privatătre b u ie să.i.'fdst începută şî acţiunea su bsecventă de folosire sau de încredinţare :
NB ; -u n e ta lte p e r so a n e Jn-vederea folosirii înscrisului falsificat.
III. PEDEAPSA
O infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se pedepseşte cu închisoare de ia 6 luni la
3 ani sau cu amendă.

Fapta d e'a întocmi file CEC, s e m n a t e 's u b ;o :identitate falsă, şi de a ie folosi pe ntţu indica rea ;
m unor mărfuri -> determ ină reţinerea infracţiuhiî';'de:'fais în înscrisuri sub semnăturăip'rivată.. ;
Dezlegarea unor chestiuni de drept: Prin Decizia nr. 3/2020 (M. Of. nr. 13 S din 21 februarie
2020), înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de :
drept în materie penală, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel iaşi, şi a stabilit că ;
„Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de înscrisuri sub semnătură privată falsificate,
care a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau
r din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, săvârşită de către aceeaşi persoana-,
NB care, în calitate de autor sau participant secundar, a contribuit la comiterea falsului, reali- j
zeaza conţinutul infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de docum ente ori
d ed a raţii false, inexacte sau incomplete, prevăzută de a r t 18 1 alin. (1) din Legea nr, 78/2000 ;
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptefor de corupţie, şi fals în înscrisuri sub :
semnătură privată, prevăzuta de art. 322 alin, ţ l) din Codul penal, în concurs real".
NR. 70 UZUL DE FALS
S e d iu l m a te r ie i: art. 32 3 C pen.
..... . .. " ........ ........
A rt 323. Uzul de fa ls. Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii
unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 tuni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, şi cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privata.
N o ţiu n e - fo lo sire a u n u i în scris o ficia l o ri su b sem n ă tu ră p riva tă , cu n o scâ n d că este

fa ls, în vederea p ro d u ce rii u nei co n secin ţe ju rid ice .
ii Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la încrederea de care se bucură înscrisurile
oficiale sau cele sub semnătură privată;
O obiectul material: înscrisul oficial sau cel sub semnătură privată fals.
i i Subiectul
❖ în cazul înscrisului sub semnătură privată falsificat, infracţiunea de uz de fals poate fi săvâr
şită numai de către o altă persoană decât participanţii la falsificarea înscrisului;
❖ persoana care falsifică un înscris oficial şi apoi îl foloseşte în vederea producerii de consecinţe
juridice săvârşeşte un concurs real între infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale/fals
intelectual şi cea de uz de fals;
♦ > participaţia penală este posibilă în toate formele.
O subiectul pasiv: orice persoană (fizică sau juridică) vătămată material sau moral prin folosirea
înscrisului falsificat; statul.
|i Latura obiectivă
O elementul material: folosirea efectivă (prezentare, invocare, depunere) a înscrisului oficial sau
sub semnătură privată falsificat, în scopul producerii unei consecinţe juridice;
❖ trebuie ca făptuitorul să cunoască faptul că înscrisul este fals şi să urmărească producerea
unei consecinţe juridice;
❖ înscrisul falsificat trebuie să fe apt să producă consecinţe juridice.
- J Dacă o persoană săvârşeşte infracţiunea de fals în declaraţii şi apoi fo lo seşte înscrisul care
* ! cuprinde declaraţia falsă -> se va retine numai infracţiunea d e fals în declaraţii; infrac-
M |2
' ţiu nea de fals 'in declaraţii săvârşită prin prezentarea unui înscris fals a bso a rbe uzul d e fals.
O urmarea imediată; starea de pericol pentru relaţiile sociale privitoare Sa încrederea de care se
bucură înscrisurile oficiale sau cele sub semnătură privată;
O legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei, ex re.
4; Latura subiectivă
11, FORMELE INFRACŢIUNII

O consumarea are loc în momentul realizării faptei tipice şi nu interesează dacă s-a produs efectiv
consecinţa juridică;
O poate fi săvârşită în formă continuată, caz în care se epuizează după îndeplinirea ultimului act de
executare.
O infracţiunea de uz de fals se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni ia 3 ani sau cu amendă, când

este vorba despre un înscris oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când
înscrisul este sub semnătură privată.

FIŞA
NR. 71 FALSUL I n d e c l a r a ţffii
S e d iu l m a te r ie i: a r t 32 6 C. pen.
Art. 326. Falsul în declaraţii, Declararea necorespunzătoare a adevărului făcută unei persoane dintre cele prevăzute în
art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine
sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori Împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se
N o ţiu n e ~ fa p ta u n e i p e rso a n e de a fa c e o d ecla ra ţie n eco re sp u n ză to a re a d e vă ru lu i

în fa ţa u n u i fu n c ţio n a r p u b lic sa u a u n ei u n ită ţi în care a cesta îşi d esfă şo a ră a ctivita
tea, în ved erea p ro d u c e rii u n e i co n secin ţe ju rid ic e p en tru sin e sa u p en tru a ltu i dacă,
p o trivit le g ii ori îm p reju ră rilo r, d ecla ra ţia fă c u tă se rveşte ia p ro d u cerea a cele i co n se
cinţe.
fi Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare ia încrederea publică în declaraţiile date în faţa
unui funcţionar public sau a unei unităţi unde acesta îşi desfăşoară activitatea;
O obiectul material: înscrisul în care este consemnată declaraţia falsă;
❖ nu este obiect materia! al infracţiunii înscrisul care a fost obţinut în urma declaraţiei false.
Dacă o persoana, după ce să v ârşeşte falsul în declaraţie fo loseşte înscrisul în care a fost
r co n sem n a tă declaraţia falsa -? se va reţine numai infracţiunea de fals în declaraţii, nu şi
NB cea de uz de fals; falsul în declaraţii săvârşit prin prezentarea unui înscris fals absoarbe uzu-
de fals, -j
¿i Subiectul
❖ nu este posibil coautoratul;
❖ participaţia penală este posibilă sub forma complicităţii şi a instigării.
Dacă funcţionarul public în faţa căruia se fa c e declaraţia nu cu no aşte caracterul fals af
acesteia nu există pa rticipa re fa bsWârşirea Infracţiunii de fals în declaraţii; daca acesta
c
NB
cu n o a şte caracterul fals ai declaraţiei făcu te se va reţine complicitatea ia
fals în d e d a raţii; dacă afla ulterior despre caracterul fa îs ai declaraţiei şi nu sesizează
infracţiunea de
o rganele d e urmărire penala s e v a reţine în sarcina sa săvârşirea Infracţiunii de omisiune

a sesizării (art. 267 C. pen.j.
O subiectul pasiv: orice persoană (fizică sau juridică) vătămată prin declaraţia falsă.
fi Latura obiectivă
O e le m e n t u l m a t e r ia ls d e c la r a r e a o r a lă sau s c r is ă n e c o re sp u n z ă to a re a d e v ă r u lu i, f ă c u t ă în fa ţa
u n u i f u n c ţ io n a r p u b lic s a u a u n e i u n it ă ţi în c a r e a c e s t a îş i d e s f ă ş o a r ă a c t iv it a t e a ;
❖ t r e b u ie c a d e c la r a ţ ia s ă f ie f ă c u t ă în v e d e r e a p r o d u c e r ii d e c o n s e c in ţ e ju r id ic e , d a r n u e s t e
n e c e s a r c a a c e s t e a să s e p r o d u c ă e f e c t iv ;
❖ d e c la r a ţ ia f a ls ă t r e b u ie s ă f ie a p t ă s ă p r o d u c ă c o n s e c in ţ e ju r id ic e p e n t r u f ă p t u it o r s a u p e n t ru
a l t u i a t u n c i c â n d , p o t r i v i t le g ii s a u î m p r e j u r ă r i l o r , a c e a s t a s e r v e ş t e la p r o d u c e r e a a c e l o r c o n
s e c in ţ e .
O u r m a r e a i m e d i a t ă : s t a r e a d e p e r ic o l p e n t r u r e l a ţ i i le s o c i a l e p r iv i t o a r e la î n c r e d e r e a p u b l i c ă î n d e c l a
r a ţ iile d a t e î n f a ţ a u n u i f u n c ţ i o n a r p u b lic s a u a u n e i u n it ă ţ i u n d e a c e s t a îş i d e s f ă ş o a r ă a c t i v i t a t e a ;
O l e g ă t u r a d e c a u z a l i t a t e : r e z u l t ă d in m a t e r i a l i t a t e a f a p t e i .
Declaraţia părţii c iv ile din tr~un praces penakprin/c a reaceasta;-'îndică un-ip r e ju d îc lU îm a i: j

mare d ecâ t cel suferit în realitate nu constituie'înfracţîu:ne3':' d e ,fa lsîn ;decja.raţii;;de'aserne-;
NB nea, declaraţiile false ale suspectului sau ale in c u lp a t u lu i nu constituie fals în declaraţii.
m Latura subiectivă
O in t e n ţ ie d ir e c t ă şi in d ir e c t ă .
ÎL FORMELE INFRACŢIUNII
O a c t e le d e p r e g ă t ir e s u n t p o s ib ile , d a r n e in c r im in a t e ;
O t e n t a t iv a e s t e p o s ib ilă , d a r n u e s t e in c r im in a t ă ;
O c o n s u m a r e a a r e lo c în m o m e n t u l r e a liz ă r ii f a p t e i t ip ic e ;
O p o a t e fi s ă v â r ş i t ă î n f o r m ă c o n t i n u a t ă , c a z î n c a r e s e e p u i z e a z ă d u p ă î n d e p l i n i r e a u l t i m u l u i a c t d e
e x e cu ta re .
i n f r a c ţ i u n e a d e f a ls în d e c la r a ţ ii e s t e a b s o r b îtă - 'ile u h J u c e r - e a '- în îe f G a f e a 'b r g a n e io r j u d i c i a r e 1

r ■ (art 268 C. pen.), favorizarea făptuitoruiuiţart, 269:C: p e n . f şl ■a:ite infracţiuni contra î n f ă p - ; ;
NB ţuirji justiţiei/josa s e r e ţ in e în p m m r s f p .tpfrac|i:unea:de bigatrsj.e |a;rt 376 C. j
l||7pE|0EApşR^
O f a l s u l î n d e c l a r a ţ i i s e p e d e p s e ş t e c u î n c h i s o a r e d e ia 3 lu n i Sa 2 a n i s a u c u a m e n d ă .

O a c ţ i u n e a p e n a l ă s e p u n e î n m i ş c a r e d in o f i c i u .
'..în c a z u l d e c l a r ă r i i f a l s e a i d e n t i t ă ţ i i -> s e v a r e ţ i n e n u m a n n î r a c ţ i u - n e a ' d e f a l s p r i v i n d : id e h t i- / ;|
J “* t a t e a , -nu c o n c u r s u l c u i n f r a c ţ i u n e a d e f a î s î n d e c l a r a ţ i i ; d a r d a c ă / ip e d â n g â ;' d e c la r a ţ ia - , f a l s ă ; ;
]V B p r iv i n d i d e n t i t a t e a , f ă p t u i t o r u l m a i f a c e , c u a c e e a ş i o c a z ie ';;ş i' a l t e ' . d e c l a r a ţ i i ! f a f s e t - ^ i ' s e : va'p
■ reţjpe poncurs.ujîpfrefpjf'acţipnHedefa.ls:privipd jdepţjţaţea şî f a l s M

FIŞA
NR. 72 FALSUL PRIVIND IDENTITATEA
A rt 327, Falsul privind identitatea. (1) Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei
persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară
activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui
astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe
juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Când prezentarea s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la
5 ani.
(3) încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile spre a fi folosit fură drept se
Noţiune
A. Varianta tip:
O prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei
persoane, făcută unui funcţionar public sau transmisă unei unităţi în care aces
ta îşi desfăşoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte fa
identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act
falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vede
rea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul.
O fapta a fost săvârşită prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane.
O încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea
stării civile spre a fi folosit fără drept.
l i Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: r e l a ţ i i l e s o c i a l e r e f e r i t o a r e la î n c r e d e r e a p u b l i c ă în c o n s t a t ă r i l e o r g a n e l o r
c o m p e t e n t e c u p r i v i r e la i d e n t i t a t e a u n e i p e r s o a n e ;
O obiectul material: î n p r in c ip iu , n u a r e ;
♦> î n m o d e x c e p ţ i o n a l , d a c ă f a l s u l p r iv in d i d e n t i t a t e a s e r e a l i z e a z ă p r in p r e z e n t a r e a u n u i î n s c r i s
f a l s o r i p r in î n c r e d i n ţ a r e a u n u i î n s c r i s p e n t r u a fi f o l o s i t , o b i e c t u l m a t e r i a l îl c o n s t i t u i e î n s c r i s u l .
702 Drept penal, Partea specială
1.2. Subiectul
O subiectul activ nemijlocit: numai persoana fizică ce are capacitate penală;
❖ coautoratul este imposibil, în principiu (dacă infracţiunea se săvârşeşte prin atribuire de iden
titate falsă unei persoane prezente în aceeaşi împrejurare, care-şi însuşeşte identitatea falsă
se va reţine coautoratul);
♦ > instigarea şi complicitatea sunt posibile;
❖ dacă persoana căreia i s-a atribuit calitatea falsă nu este prezentă, dar a fost de acord să fie
prezentată sub o identitate falsă -> se va reţine complicitatea;
❖ dacă infracţiunea este săvârşită prin încredinţarea unui înscris pentru a fi folosit pe nedrept,
iar cel care l-a primit ÎS foloseşte, atrlbuindu-şi o identitate falsă, cel care încredinţează înscri
sul este autor al variantei atenuate, iar cei care-l foloseşte este autor al formei de bază.
O subiectul pasiv: unitatea în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public.

❖ prezentarea (orală sau folosind un înscris) sub o identitate falsă (fictivă, nu reală) făcută unui
funcţionar public sau transmisă unei unităţi în care acesta îşi desfăşoară activitatea prin folo
sirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile
sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar
public, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul -> dacă
făptuitorul nu foloseşte fraudulos un act -> fapta nu este tipică; identitatea sub care se
prezintă făptuitorul trebuie să fie fictivă, întrucât, dacă este folosită identitatea reală a altei
persoane, se va reţine varianta agravată;
❖ atribuirea unei identităţi false altei persoane, făcută unui funcţionar public sau transmisă
unei unităţi în care acesta îşi desfăşoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce
serveşte ia identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsifi
cat, pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei
consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul;
❖ uzul de fals este absorbit în toate cazurile de infracţiunea de fals privind identitatea;
O urmarea imediată: starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în
constatările organelor competente cu privire la identitatea unei persoane;

Falsul privind identitatea 703
l i Varianta agravată
O fapta a fost săvârşită prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane [art. 327 alin, (2) C. pen,];
❖ trebuie să fie îndeplinită cerinţa esenţială: scopul, şi anume fapta să fie săvârşită în vederea
producerii de consecinţe juridice.
■ .Dezlegarea unor chestiuni d e drept: prin Decizia nr, 20/2015, înalta Curte de Casaţie şi
. Justiţie a stabilit că „în interpretarea art. 327 alin. (2) din Codul penai, stabileşte că cerinţa
r esenţială a elem entului material al infracţiunii de fals privind identitatea reglem en tată în
NB varianta-tip, vizând folosirea frauduloasă a unul act ce serveşte ta identificare, legitimare
fo n la dovedirea stării civile sau a unui astfei de act falsificat, e s te obligatorie şi în ipoteza în
care acţiunea de p rezentare s-a fă cut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane".
Şi Varianta atenuată
O încredinţarea unui act ce s e r v e ş t e la identificare, legitimare ori ia dovedirea stării civile spre a fi
folosit fără drept [art. 327 alin. (3) C. pen.].
i,-FORMELE IMFRACŢIUNI!
O actele d e p r e g ă t i r e s u n t p o s i b i l e , d a r n e i n c r i m i n a t e ;
O c o n s u m a r e a a r e lo c în m o m e n t u l r e a liz ă r ii f a p t e i t ip ic e ;
executare.
.fit
O f o r m a t i p a i n f r a c ţ i u n i i d e f a ls p r iv i n d i d e n t i t a t e a s e p e d e p s e ş t e c u î n c h i s o a r e a d e la 6 lu n i la 3 a n i ;
O pentru varianta agravată pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani;

O varianta atenuată se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
it ; ANGAJAfftA WSPUNDfeRÎ! PENALE

O a c ţ i u n e a p e n a l ă s e p u n e î n m i ş c a r e d in o f i c i u .
şFa'.ptaîdjeîa^ public ca f a r d o altă persoana - proprietar abtere- J

murii of-icu^ moştenitor constituie infracţiunea de fals privmdM
r” j denţit ate a,:/d e ;a; deci ara.' ine co re sp u nză ţ or c ă e ste s in g u ru ; m o ş re ni to r -> c o n stitu ie i n f ra c- -■i:
NB '_=ţiu.niea b-ciei.fals;în i 'deci a raţii şi;', d e a-l determ ina pe notorie puolic sâ în to cm ească unii a c t ;
; nota rj a l ->■ cp n stituî e p a rt id p a ţi e im p ro p rie Ia in f r a c ţ iu n e a d e f a îs In i e Ia ct u a î.
Falsul privind identitatea 705
A N E X A N R . 18
infracţiune Tentat?va Intenţie.'-. ;i --ţ-Coautorat'-

Fais material în înscrisuri posibilă directa posibil
oficiale incriminată indirectă
Fais intelectuai posibilă directă posibil
incriminată indirectă
Fals în înscrisuri sub posibilă directă posibil
semnătură privată încriminată indirectă
Uz de fals posibilă directă posibîi
neincriminată
Fals în declaraţii posibiiă directă imposibil
neincriminată indirectă
Fals privind identitatea posibilă directă imposibil, în principiu
neincriminată
FIŞA
T U L B U R A R E A ORDINII Ş l LINIŞTII PUBLICE
S e d iu l m a te r ie i: a r t 371 C. pen.
Art. 371, Tulburarea ordinii fi liniştii publice. Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor
sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se
% F* N o ţiu n e - f a p t a p e rso a n e i care , în p u b lic , prin vio len ţe co m ise îm p otriva p e rso a n e lo r
sa u b u n u rilo r o ri p rin a m e n in ţă ri sa u a tin g e ri g ra ve a d u se d em n ită ţii p e rso a n e lo r ,
F ’^ tulbură o rd in ea ş i lin iştea pub lică .
L STRUCTURA IIMFRACŢIUNII
i i Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la convieţuirea socială;
O obiectul material: nu are, în principiu;
♦ > în mod excepţional, obiectul material constă în bunurile sau persoanele asupra cărora au fost
exercitate violenţe,
2 \ Subiectul
O subiectul pasiv secundar: persoanele vătămate.
3; ¡Latura obiectivă
O elementul material: constă în săvârşirea de acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor,
de acte de ameninţare sau de acte prin care se aduc atingeri grave demnităţii persoanelor;
❖ cerinţa esenţială este ca fapta să fie comisă în public, în sensul art. 184 C. pen,, şi să tulbure
ordinea şi liniştea publică.
O urmarea imediată: tulburarea ordinii şi liniştii publice;
708 Drept penal, Partea specială
Dezlegarea unor chestiuni d e drept: prin Decizia nr. 9/2016, înalta Curte de Casaţiei; şŢ;
justiţie a stabilit astfel, „ l.în aplicarea dispoziţiilor art. 3 7 1 din Codul penal, pentru existenţa
infracţiunii, violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii nu tre b u ie / ă ă ş fe i
comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violenţele, ameninţările ori i
r atingerile grave aduse demnităţii, care tulbura ordinea şi liniştea publică, să fie săvârşite; în \
NB pubiic, împotriva unei persoane,
2. în ipoteza in care violenţele, ameninţările sau atingeri ie grave aduse demnităţii persoanei,- ;
care tulbură ordinea şi liniştea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure p e r - .:
soane, nu operează dezînalrnînarea, nefiind incidente dispoziţiile art., 4-din Codul p en şfC p ţ-ţ: i
4'J Latura subiectivă

!L FORMELE INFRACŢIUNII
O fapta se consumă în momentul tulburării ordinii şi liniştii publice;
executare.
III. PEDEAPSA
O tulburarea ordinii şi liniştii publice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă.
iV;::A^GWAREA RĂSPUNDERII PENALE

r* ■P oate f f ;reţîn ut â: în";-co n c u rs c u :■1nira cţi uni 1e :contra:' p at ri monl ulu i,:con t'ra in t e grîtăţii fizice i
¡VB 'sau psihice etc.
FIŞA
N i l 74 ULTRAJUL CONTRA BUNELOR MORAVURI
Sediul materiei: art. 37 5 C. pen.
Art. 375. Ultrajul contra bunelor moravuri. Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce
prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte
sexuale explicite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
N o ţiu n e ~ fa p ta p e rso a n e i care, în pub lic, exp u n e sa u d istribu ie fă r ă d re p t im a g in i ce

p re zin tă e xp licit o a ctivita te sexu ală , alta d ecâ t cea la ca re se referă a r t 3 7 4 C. pen.,
o ri să vâ rşe şte acte de exh ib iţio n ism sa u alte a cte se xu a le explicite.
I. STRUCTURA INFRACŢIUNI!
TJ Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la convieţuirea socială;
O obiectul material: suportul pe care sunt stocate sau fixate imaginile ce prezintă explicit o activi
tate sexuală.
Zi Subiectul
*> participaţia penaiă este posibilă în toate formele.
O subiectul pasiv secundar: persoanele ultragiate.
S\ Latura obiectivă
O elementul material: constă în expunerea sau distribuirea unor imagini ce prezintă explicit o acti
vitate sexuală (raport sexual, acte sexuale oraie sau anale etc.) ori în săvârşirea de acte de exhibi
ţionism (expunerea organelor sexuale în public, masturbarea în public) sau alte acte sexuale
explicite;
❖ fapta trebuie să fie săvârşită în public, în sensul art. 184 C, pen., şi fără drept;
❖ imaginile distribuite fără drept nu trebuie să reprezinte materiale pornografice cu minori
(pornografie infantilă).
O urmarea imediată: starea de pericol pentru bunele moravuri;
Nu se prevede condiţia ca fapta să aducă atingere bunelor moravuri, prezumându-se absolut

f* că actele de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite aduc întotdeauna atingere m ora
NB lităţi! publice; de a ceea ultrajul es te prezumat ex re, \
|j Latura subiectivă

O actele de pregătire sunt posibile, dar nelncriminate;
O consumarea are loc în momentul realizării faptei tipice;
executare.
iii . v - - ■;
O ultrajul contra bunelor moravuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

FIŞA
NR. 75 INCESTUL
Art. 377. Incestul. Raportul sexual consimţit săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi surori, se pedepseşte cu
închisoarea de la un an la 5 ani
¡/ N o ţiu n e - ra p o rtu l se xu a l consim ţit, să vâ rşit în tre rude în linie d irectă sa u între fr a ţ i
V 5/ surori.
ii Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la normalitatea şi moralitatea vieţii sociale;
2i Subiectul
O subiectul activ: rude în linie directă (ascendenţi sau descendenţi), fraţi şi surori (consangvini sau
uterini) cu capacitate penală; un minor poate avea calitatea de subiect activ nemijlocit al infracţiunii;
❖ autorii trebuie să fie de sex diferit, legea neincriminând actele homosexuale (orale sau anale);
❖ participaţia penală este posibilă sub forma complicităţii şi a instigării, nu şi a coautoratului
(infracţiune bilaterală).
Raportul sexual cu o persoană de sex diferit oare es te rudă în linie directă, frate sau seră;"«!'
făptuitorul, prin constrângere sau profit arid de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau
|7* ■ de 3-şî exprima voinţa -> constituie infracţiunea de vio! ¿n variantă agravată, care absoarbe
]\B ;incestul; dacă ruda în linie directa, fratele sau sora are vârsta mai mică de ÎS ani se va
reţine varianta agravată a infracţiuni: de act sexual cu un minor, care, de a sem en ea ,
a bso a rbe incestul.
O subiectul pasiv general: statul;

O subiectul pasiv special: nu are.
3j Latura obiectivă
O elementul material: întreţinerea unui raport sexual consimţit între persoane de sex diferit, care
au calitatea de rude în linie directă ori fraţi şi surori;
O urmarea imediată: starea de pericol pentru relaţiile sociale privitoare la normalitatea şi morali
tatea vieţii sexuale;
4«! Latura subiectivă

jf ,;^ ■ ■I
O tentativa imperfectă este posibilă, dar neincrimînată;
O este posibilă desistarea drept cauză de nepedepsire, nu şi împiedicarea producerii rezultatului;
O fapta se consumă în momentul întreţinerii raportului sexual consimţit între rudele în linie directă
ori între fraţi şi surori;
O poate fi săvârşită în formă continuată, caz în care se epuizează după îndepiinirea ultimului act de
executare.
O incestul se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani.

FIŞA
Silfii ABANDONUL DE FAMILIE
Art. 378. Abandonul de fam ilie. (1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel
îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnai a prestaţiilor periodice stabilite
prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei infracţiunii.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabila a persoanei vătămate.
(4) Fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile.
(5) Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune,
după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.
Noţiune
A. Varianta tip:
O să vârşirea de către perso a na care are obligaţia legală de întreţinere, fa ţă de cei
îndreptăţit ia întreţinere, a uneia dintre urm ă to a rele fa p te : a) părăsirea; a lu n ga
rea sa u lăsarea fă ră ajutor; expunându~l la su ferinţe fizic e sa u m orale; b) n eînde-
plinirea; cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere p revă zu te de lege; c) neplata;
cu rea-credinţă, tim p de 3 luni, a p e n sie i de în treţin ere sta b ilite p e ca le ju d e c ă
torească.
O n eexecu tarea , cu rea-credinţă, de către ce i condam nat, a p re sta ţiilo r p e rio d ice
sta b ilite p rin h o tă râ re ju d e că to rea scă , în fa v o a re a p e rso a n e lo r în d re p tă ţite la
între ţin ere din p a rte a victim ei infra cţiu n ii.
jU Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare ia raporturile ce presupun obligaţia de între
ţinere între membrii familiei;
1.2. Subiectul
O subiectul activ nemijlocit: orice persoană cu capacitate penală care are obligaţii legale de între
ţinere;
❖ Sa forma asimilată, autorul este persoana cu capacitate penală obligată prin hotărâre judecă
torească ia prestaţii periodice în favoarea p erso an e lo r îndreptăţite la întreţinere din partea
victimei infracţiunii;
❖ participaţia penală este posibilă în toate formele; coautoratul este posibil dacă toţi subiecţii
activi sunt debitori solidari ai obligaţiei de întreţinere, iar fapta nu îmbracă forma infracţiunii
omisive proprii.
O subiectul pasiv: persoana fizică, creditor al obligaţiei de întreţinere.
i Recurs în interesul legii: prin Decizia nr. 4/2017, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit
■ :că „infracţiunea de a band on de familie săvârşită prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei
r*
NB ■ luni, a pensiei de întreţinere, instituita printr-o singură hotărâre ju d ecă torea scă în favoarea
| mal multor persoane, constituie o infracţiune unică continuă".
1.3. Latura o b ie c tiv ă

❖ părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor a persoanei faţă de care există obligaţia legală de
întreţinere, având ca efect expunerea acesteia la suferinţe fizice sau morale -> nu este nece
sar ca suferinţele să se fî produs efectiv;
❖ neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege obligaţia de
întreţinere trebuie să fie prevăzută de lege, nefiind necesar să fie stabilită doar prin hotărâre
judecătorească; îndeplinirea parţială a obligaţiei semnifică neîndeplinirea ei, neîndeplinire
care trebuie să aibă caracter de continuitate;
❖ nepiata, cu rea-credinţă, timp de 3 iuni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecăto
rească în acest caz, este vorba despre pensia de întreţinere în sensul Codului civil, stabilită
pe cale judecătorească, nu despre o obligaţie de piaţă periodică stabilită cu titlu de daune
materiale sau morafe; nu contează dacă s-a pus sau nu în executare silită hotărârea judecăto
rească; neplata parţială determină reţinerea tipicităţii faptei; termenul de 3 luni curge de ia
data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul efectuării de plăţi, de
la data la care s-a efectuat ultima plată a pensiei de întreţinere; nu este necesar ca cele 3 luni
să fie consecutive; dacă debitorul are obligaţia de a plăti pensia de întreţinere către mai
multe persoane -> se vă reţine o infracţiune unică continuă.
Abandonul de familie 715
Recurs în interesul legii; prin Decizia nr, 4/2017 (M. Gf. nr. 360 din 16 martie 2017), înaita
Curte d e Casaţie şi justiţie, Completul co m p eten t să jud ece recursul in interesul legii, a admis
recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că „Infracţiunea de abandon de familie săvârşită: prinţi
NB neplata, cu rea-credinţa, timp de trei iuni, a pensiei de întreţinere, instituită printr-o singura '
hotărâre judecătoreasca în favoarea rnaî multor persoane, constituie o infracţiune unică .
continuă''. GÎCoC/:
: Dezlegarea'uoo'rţcliestsyrii Jeţdrept: prin Decizia nr„ 2/2020 (M. Gi, nr. 135 din 2.0 februarie
2020), înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept în materie penală, a admis sesizarea formulată de Curtea de apel Constanţa şi a stabilit
că „în cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzute în art. 378 alin- (1) fit. c) din Codul
penal, termenul de introducere a plângerii prealabile prevăzut în conţinutul art. 296 alin. (1)
şi (2) din Codul de procedură penală ~ de 3 luni din ziua în care persoana vătăm ată sau
reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei - curge de ia data ia care persoana
r vătăm ată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârşirea faptei,
NB Termenul de 3 luni prevăzut în conţinutul art. 296 alin. {1} şi (2) din Codul de procedura
penală poate sa curgă din trei m om en te diferite, după cum urmează: a) din momentul
consumării infracţiunii, dacă acest m om ent este identic cu cel al cunoaşterii faptei; b) din
m om entul cunoaşterii săvârşirii faptei, care se p o ate situa între mom entul consumării faptei
până la momentul epuizării şi c) din m om entul epuizării infracţiunii sau ulterior acestuia,
odată cu cunoaşterea săvârşirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de
prescripţie a răspunderii penale".
O urmarea imediată: starea de pericol pentru relaţiile sociale privitoare la raporturile ce presupun
obligaţia de întreţinere între membrii familiei;

2J Varianta asimilată
O neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnat, a prestaţiilor periodice stabilite prin
hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei
infracţiunii [art. 378 aţin. (2) C. pen.];
❖ premisa acestei situaţii constă în săvârşirea unei infracţiuni în urma căreia victima a decedat,
iar instanţa judecătorească a pronunţat o hotărâre prin care i~a obligat pe făptuitor la exe
cutarea unor prestaţii periodice în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea
victimei infracţiunii;
❖ subiectul activ al acestei variante asirtlllate este persoana Golidâmnată pentru săvârşirea unei
infracţiuni a cărei victimă a decedat persoană faţă de care instanţa a dispus obligarea la
efectuarea unor prestaţii periodice; nu va fi reţinută săvârşirea infracţiunii de abandon de
familie în variantă asimilată în caz de clasare, achitare ori renunţare la aplicarea pedepsei;
❖ elementul materia! ai variantei asimilate constă în neexecutarea, cu rea-credinţă, de către ce!
condamnat a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească; se va reţine săvâr
şirea infracţiunii de abandon de familie în variantă asimilată şi în cazul neexecutărtî unei
singure prestaţii periodice.
II. FORMELE INFRACŢIUNII j
O actele de pregătire şi tentativa sunt posibile, dar neincriminate la faptele comisive;

O fapta se consumă în momentul părăsirii, alungării, lăsării fără ajutor; odată cu prima omisiune
referitoare la îndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, epuizându-se fie prin îndeplinirea obligaţiei,
fie prin condamnarea definitivă; la expirarea celor trei luni de neplată, epuizându-se ia momentul
reluării plăţii sau al condamnării definitive.
III. PEDEAPSA {
O abandonul de familie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă;

O cauza specială de nepedepsire: fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi
penale, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile procurorul va dispune clasarea.

O acţiunea penală se puneîn mişcare Sa plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
O răspunderea penală poate fi înlăturată numai prin retragerea plângerii prealabile, nu şi prin
împăcarea părţilor;
O dacă subiectul pasiv este un minor al cărui reprezentant legal este făptuitorul, acţiunea penală
poate fi pusă în mişcare şi din oficiu.
; Dacă ::persoană::vată m ată nu îşi retrage plâ ngerea; -prea iăbi1ă>;:iaf:;incu:!;palui: îşi îndeplineşte';
■ iga ţîfî eî' pâ« ăt fîs 7ră m â n e re a definitivă a-;hdtăr 3riii:de:cbndamhare,:unstanţă;:va;idispune;i
: amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub: supraveghere/-.chiar.:
dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de iege pentru aceasta; daca inculpatul nu îşi i
r îndeplineşte obligaţia de întreţinere în cursul judecaţii, trebuie îndeplinite toate; condiţiile ;
NB prevăzute de lege pentru amânarea aplicării pedepsei, respectiv pentru suspendarea exe- |
cutări! pedepsei sub supraveghere pentru ca instanţa sa poată dispune o astfel de -măsură; I
îdacă inculpatul săvârşeşte în termenul de supraveghere a! abandonului.-de'familie"o; nouă ;
; infracţiune, indiferent de natura acesteia, instanţa poate revoca suspendarea;' executării I
ped epsei sub supraveghere,tcoinform a r t ; 96' C :pen'.h;; ;;. j
l i i S I l l l NERESPECTAREA MĂSURILOR P R IV IN D
NR. 77 ÎNCREDINŢAREA MINORULUI 9
Sediul materiei: art. 37 9 C. peri.
Art. 379. Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului. (1) Reţinerea de către un părinte a copilului său
minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-afost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte
cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească spre
creştere şi educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile
stabilite de părţi sau de către organul competent.
Noţiune
A. Varianta tip:
O reţin e rea de că tre un p ă rin te a co p ilu lu i să u m in or ; fă ră co n sim ţă m â n tu l ce lu i
la lt p ă rin te sa u a l p e rso a n e i că reia i-a fo s t în cre d in ţa t m in o ru l p o triv it legii.
O fa p ta p e rso a n e i căreia i s-a în cre d in ţa t m in o ru l p rin h o tă râ re ju d e c ă to re a sc ă
sp re creştere ş i edu ca re de a îm p ied ica , în m o d rep eta t, p e o rica re d in tre p ă
rinţi să aibă le g ă tu ri p erso n a le cu m inorul, în co n d iţiile sta b ilite de p ă rţi sau de
că tre o rg a n u l com petent.
|i Varianta tip
1.1. Obiectul
O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la creşterea şi educarea copiilor;
1.2. Subiectul
O subiectul activ: părintele copilului minor sau persoana căreia i s-a încredinţat minorul prin hotă
râre judecătorească spre creştere şi educare;
❖ participaţia penală este posibilă în toate formele: coautoratul este posibil doar dacă toţi
participanţii au calitatea cerută de lege; complicitatea şi instigarea nu sunt condiţionate de
existenţa calităţii cerute de lege,
O subiectul pasiv: minorul şi părintele împiedicat să-şi exercite drepturile şi să-şi îndeplinească obli
gaţiile părinteşti.

O elementul material: reţinerea copilului minor de către părintele care îi avea în grijă după expira
rea duratei de timp stabilite prin hotărâre judecătorească;
v* Dacă:fapta se comite prin răpire -9* se va reţine concursul între.'-mfracţîttneavde nerespe'c-,;
Nb :tarea'măsurilor privind încredinţarea minorului şi cea de lipsire'de flbertate.în mod ilegal:;:-;
O urmarea Imediată: starea de pericol pentru creşterea şi educarea minorului;


O intenţie directă sau indirectă,
2; Varianta asimilată
O fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi edu
care de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinţi să albă legături personale cu mino
rul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent [art. 379 alin. (2) C. pen.];
❖ subiectul activ nemijlocit este, în cazul variantei asimilate, persoana căreia i s-a încredinţat
minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare;
❖ elementul material al variantei asimilate constă în împiedicarea, în mod repetat, a oricăruia
dintre părinţi, de a avea legături personale cu minorul, caracterul repetat neînsemnând
neapărat succesiv.
it FORMELE INFRACŢIUNII
O acteie de pregătire şi tentativa sunt posibile, dar neincrîminate;
O în forma tip, infracţiunea se consumă în momentul realizării faptei tipice;
O în forma de bază, nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului este o infracţiune con
tinuă care se epuizează în momentul încetării reţinerii copilului minor;
O în varianta asimilată, pentru consumarea infracţiunii este necesar ca actele de împiedicare să
aibă caracter repetat; fapta se epuizează la data încetării activităţii infracţionale.
O nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului se pedepseşte cu închisoare de la o lună

la 3 luni sau cu amendă.
IV". ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE

O răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate.
i
BIBLIOGRAFIE
avută în vedere ia elaborarea prezentei lucrări
1. Lavinia Valeria Lefterache, Drept penai. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2016;
2. Voicu Puşcaşu, Noul Cod penal adnotat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014;
3. G eorge A n to nia , Tudorei Tooder (c o o rd o n a to rii Bogdan N icolae Buiai, Costicâ Bulai, Constantin
Duvac, loan Griga , Ion Ifrim , G heorghe ivan, Constantin M itrache, ioan M olnar, li ie Pasca;
Viorel Pasca, O vidiu Predescu , Expiicaţiiie noului Cod penai. Voi. I (Articolele 1-52), Ed, Univer
sul Juridic, Bucureşti, 2015;
4. G eorge A ntoniu, Tudorei Toader (c o o rd o n a to rii Tud or A vrig ean u , A lexan d ru Barai, Versavia
Brutaru , Bogdan-N icoiae Buiai, Costicâ Buiai, Ştefan Daneş, Constantin Duvac, M io ara -K etty
Guiu, Ion Ifrim, Constantin M itrache, Cristian M itrache, loan M olnar, ion Ristea, Constantin
Sim a, Vasile Teodorescu, Ioana Vasiu, A d in a V lâşceanu , Explicaţiile noului Cod penal. Voi, li
(Articolele 53-187), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015;
5. G eorge A n to niu (coordonator), Constantin Duvac, D aniela Iu liana La m aşa nu, II ie Pasca,
Constantin Sim a, Tudorei Toader, Ioana Vasiu , Explicaţii preliminare ale noului Cod penal,
Voî. III (Articolele 188-256), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013;
6. G eorge A ntoniu, Costicâ Buiai, Dicţionar de drept penal şi procedură penală, Ed. Hamangiu,
Bujureşti, 2011;
7. M a tei Basarab, Viorel Paşca (coordonatori), G heorghiţă M ateuţ, Constantin Butiuc, Codul penal
comentat. Voi. I. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007;
8. M atei Basarab, Viorel Paşca (coordonatori), G heorghiţâ M ateuţ, Tiberiu M edeanu, Constantin
Butiuc, M ircea Bâdilâ, Radu Bodea, Petre Dungan, Valentin M irişan, Ram iro M ancaş, Cristian
M iheş, Codul penal comentat. Voi. li. Partea specială, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008;
9. Co rn el iu Bîrsan ,
Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, ed. a 2-a,
Ed. AII Beck, Bucureşti, 2010;
10. Sergiu Bogdan, D oris Şerban, G eorge Zlati ,
Noul Cod penal. Partea specială. Analize, explicaţii,
comentarii. Perspectiva clujeană, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
11. Drept penal. Partea generală (conform noului Cod penal), ed. a 2-a,
A lexa n d ru Boroi,
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014;
12. A le x a n d ru B o roi ,
Drept penal, Partea specială (conform noului Cod penal), ed. a 2-a,
Ed.iC.H. Beck, Bucureşti, 2014;
13. A lexan d ru Boroi, ion Rusu, A ngelica Chirilâ, G ina Livioara Goga, A lina D um itrache, M ino do ra -
lo a ijg Bâlan-Rusu,Practică judiciară în materie penală. Drept penal. Partea specială, Ed. Uni
versul Juridic, Bucureşti, 2014;
720 Bibliografie
14. Costică Bulai, B ogdan N. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2007;
15. Radu Chiriţâ , Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentarii şi explicaţii, ed. a 2-a,
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
16. Troian D im a, Drept pena!. Partea generală, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014;
17. Vasile Dobrinoiu, Noret Neagu, Drept penal. Partea specială (conform noului Cod penal),
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
18. Vasile D obrinoiu, llie Pa seu, Mihai A d ria n Hoţea, loan Chiş, M i re ia Gorunescu, Costicâ Păun,
M axim D obrinoiu , N o re l Neagu, M ircea Constantin Sin eseu, Noul Cod penal comentat. Partea
specială, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
19. Vintilă D ongoroz, Drept penal. Partea generală, Bucureşti, 1939;
20. Vintilă D ongoroz , Sieg frie d Kahane, Ion Oancea, lo sif Fodor ; Nicoleta lliescu, Constantin Bulai,
Rodica Stânoiu, V ictor Roşea , Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea specială,
voi. III, Ed. Academiei, Bucureşti, 1971;
21. Petre Dungan, Tiberiu M edeanu, Vioret Paşca, Drept penal. Partea specială, voi. I şi II,
22. A d ria n M ihai Hoţea, R adu Slăvoiu, Noul Cod penal şi Codul penal anterior. Adnotări, situaţii
tranzitorii, noutăţi, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
23. O ctavian Loghin, Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, Casa de Editură şi presă
„Şansa" SRL, Bucureşti, 1998;
24. Drept penal român. Partea generală, conform noului
Constantin M itra eh e, Cristian M itrache,
Cod penal, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
25. Vasile P a p a d o p o lM ih a i P o po vici ,
Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală
pe anii 1969-1975, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977;
26. Vasile Papadopol, M ih a i Popovici , Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală
pe anii 1976-1980, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981;
27. Vasile Papadopol, Ştefa n D aneş, Repertoriu de practică judiciară în materie penală pe anii
1981-1985, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988;
28. Vasile Papadopol, D oru Pavel, Formele unităţii infracţionale în dreptul penal român, Casa de
Editură şi Presă „Şansa", Bucureşti, 1992;
29. llie Pascu, Petre B u n eci ,
Noul Cod penal. Partea generală şi Codui penal. Partea generală în
vigoare. Prezentare comparativă, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011;
30. llie Pascu, Vasile D obrinoiu, Traian Dim a, M ihai A d ria n Hoţea, Costică Păun, loan Chiş, M irela
G orunescu, M axim D obrinoiu, Nou! Cod penal comentat. Partea generală, ed. a 2-a,
Bibliografie 721
31. Voicu Puşcaşu, Nou! Cod penal comentat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014;
32. Constantin Sim a , Drept penal. Partea generală, voi. 1şi II, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015;
33. Florin Strete an u , Concursul de infracţiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999;
34. Florin Strete an u , D aniel Niţu, Drept penal. Partea generală, voi. 1, Ed. Universul juridic,
Bucureşti, 2014;
35. G rigore Gr. Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2013;
36. Tudorel Toader , Drept penal român. Partea specială, ed, a 7-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012;
37. Tudorel Toa der (ed.)f Noul Cod penal. Noul Cod de procedură penală - legile de punere în
aplicare, corelaţii cu vechile reglementări, legislaţie conexă, hotărâri C.E.D.O., Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2016;
38. Tudorel Toader, M aria -lo a na M ichinici, An da Crişu-Ciocântâ, M ih a i Dunea, R uxandra Râduca-
nu, Sebastian R âduleţu , Noul Cod penal. Comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014;
39. M ihail Udroiu ; Drept penal. Partea generală, ed. a 4-a, Ed. C.H. Seck, Bucureşti, 2017;
40. M ihail Udroiu, Drept penal. Partea specială, ed. a 4-a, Ed, C.H. Beck, Bucureşti, 2017;
41. M aria Zolyneak, Drept penal. Partea generală, voi. II, Ed. Fundaţiei „Chemarea", laşi, 1992.
Fişe de procedură penală
Carmen-Silvia Parasch iv
E d iţia a 5 -a , re v iz u ită ş i a d ă u g ită
ISBN 978-606-27-1578-6
140 lei, 792 de pagini
F işe le de p ro c e d u ră p e n a lă p e n tru a d m ite re a în m a g istra tu ră ş i a v o ca tu ră prezintă

complexitatea procedurii penale într-o manieră clară şi sistematizată, în aşa fel încât să
contribuie la facilitarea înţelegerii materiei, atât de necesară candidaţilor la concursurile
şi examenele de admitere în profesie.
Alături de cele 55 de fişe tematice ale ediţiei precedente, care, pentru înţelegerea şi
asimilarea corectă a întregii materii de examen, au fost însoţite de 37 de anexe ce redau
sub formă de scheme instituţiile prezentate şi 97 de întrebări recapitulative.
Prezenta ediţie a fişeior este îmbogăţită prin:
• actualizarea informaţiei deja existente în conformitate cu eventuale modificări
legislative şi adăugarea jurisprudenţei obligatorii acolo unde este cazul;
• raportat la modificarea Tematicii la Concursul de admitere la INM/Magistratură,
au fost adăugate în carte:
- aspecte noi privind audierea persoanelor
- identificarea persoanelor şi a obiectelor
~ metode speciale de supraveghere şi cercetare
- conservarea datelor informatice
- fotografierea şi luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane
- mijloacele materiale de probă
- înscrisurile
• au fost adăugate exemple, chiar preluate sau inspirate din practică, întrebări
recapitulative şi 10 speţe, pentru a ajuta la înţelegerea şi fixarea materiei, aspect
deosebit de important pentru candidaţii la concursurile şi examenele de primire
într-o profesie juridică.
GABRIEL BOROi, CARIA ALEXANDRA
ANGHELESCU, IOANA NICOLAE CD
ţN
ţ—t
jD
Fişe de drept civil $ £ . _ _ tfB o

in
iN
cp
1 : PARTEA GENERALĂ. PERSOANELE. FAMILIA. DREPTURILE
REALE PRINCIPALE în
tf
2- OBLIGAŢIILE, CONTRACTELE. MOŞTENIREA
,
3o
Uj>
E d iţia a 5 -a , r e v iz u ită ş i a d ă u g ită ob
CQ
Fişele de drept civil sunt destinate mai aies candidaţilor ce se pregătesc pentru aceste
concursuri, fiind alcătuite astfel încât să acopere în prim ul rând acele materii şi instituţii ale
dreptului civi! care fac parte din tematica concursurilor juridice naţionale.
în ai doilea rând, această carte este adresată studenţilor care se pregătesc pentru
examenele de an sau pentru examenul de licenţă, având avantajul de a prezenta materia
în mod concis şi accesibil, axat pe înţelegerea şi asimilarea noţiunilor de bază ale dreptului
civil, deci, fără teoriile şi dezbaterile doctrinare, de multe ori inevitabile în cursurile sau
tratatele publicate după intrarea în vigoare a noului Cod civil.
Pe parcursul elaborării lucrării, s-a dovedit că unele dintre instituţiile dreptului civil
sunt prea ample ca să poată fi tratate schematizat, aşa cum presupune conceptul fişelor.
De aceea, şi prezentarea lor s-a făcut de o manieră mai apropiată sintezelor şi notelor de
curs. Cu toate acestea, am preferat să păstrăm titulatura de „fişe", pentru a delimita această
carte de cursurile universitare clasice, dar şi pentru a ne încadra în concepţia de ansamblu
a editurii, care dezvoltă o întreagă serie de fişe pentru concursurile şi examenele juridice.
Despre ediţia a 5-a
• 39 de fişe din toate materiile dreptului civil.
• O ediţie revizuită, cu ample adăugiri, în special în materia persoanelor, a drepturilor
reale, a obligaţiilor, precum şi a moştenirii.
• Anumite fişe au fost restructurate sau completate cu instituţii noi şi au fost adăugate
4 fişe noi.
® Cu titlu de noutate, sunt analizate mijloacele de drept civil privind ocrotirea persoanei
fizice, înscrierile în cartea funciară, ipoteca mobiliară şi imobiliară, aspecte generale
privind instituţia moştenirii, testamentul, legatul, dezmoştenirea şi execuţiunea
testamentară.
• Completează informaţia din ediţiile anterioare, cu numeroase precizări, corelări cu
alte instituţii, precum şi tabele comparative, care facilitează înţelegerea diferenţelor
şi asemănărilor dintre instituţii similare.
• Include multe exemple practice şi speţe din practica judiciară, pentru înlesnirea
procesului de învăţare/reţinere şi înţelegere, pentru antrenarea şi dezvoltarea
procesului de aplicare a informaţiilor în contextul testelor tip grile şi mini-speţe.
Dat fiind numărul mare de pagini care s-au adăugat faţă de ediţia anterioară (peste 200),
pentru a evita riscul deprinderii filelor, ediţia a 5-a a Fişelor este tipărită în două volume,
structurate astfel: 1. Partea generală. Persoanele. Fam ilia , D repturile reale prin cipa le;
2. Obligaţiile. Contractele. M oştenirea.
Culegere de teste-grilă
p e n t ru a d m ite r e a în m a g is tra tu ră şi a v o c a tu ră
cu explicaţii ale v a ria n te lo r de răspuns
Drept civil. Drept procesual civil. Drept penal. Drept procesual penal
® Adm itere INM ® Adm itere în m agistratură * Prim ire în profesie ~ avocat stagiar
® Prim ire în profesie - a v o c a t definitiv
loan-Paul Chiş, Mădălina Dinu, Cristinel Ghigheci,

Teona Elena R â d u i eseu, Tudor-Vlad Rădulescu, Victor Văduva
ISBN 978-606-27-1589-2
170 de lei, 872 de pagini
Pentru cei care vor să se pregătească pentru orice examen de tîp test-grilă, Editura Hamangiu
publică, într-o singură Culegere de teste-grilă, toate întrebările, însoţite de explicaţii ale tuturor
variantelor de răspuns, date la concursurile de admitere INM şi magistratură şi examenele de
primire în profesia de avocat stagiar şi definitiv, după intrarea în vigoare a noilor coduri, adică
din anul 2012 şi până în prezent
Culegerea de teste-grilă cuprinde peste 2000 de teste-grilă, structurate pe cele patru discipline
de concurs, iar, pentru facilitarea autoevaluării obiective asupra cunoştinţelor dobândite,
grilele date la concursurile şi examenele de admitere în profesiile juridice au fost separate de
răspunsurile şi explicaţiile autorilor.
Astfel, fiecare disciplină cuprinde o primă parte doar cu teste le-grilă, grupate pe instituţii,
urmând ca în partea a doua candidatul să găsească răspunsul corect şi explicaţiile autorilor.
Toate variantele de răspuns sunt explicate şi comentate cuprinzător, autorii indicând concret
răspunsurile corecte sau greşite: ® prin raportare la legislaţie şi în conformitate cu deciziile
C.C.R., deciziile în recursuri în interesul legii şî privind dezlegarea unor probleme de drept ale
I.C.CJ.; • frecvente trimiteri !a opiniile din doctrină, facilitând modul în care un asemenea
subiect trebuie gândit şi rezolvat; * motivările comisiilor de soluţionare a contestaţiilor ia
barem, acolo unde a fost cazul; « actualizările răspunsurilor, în mod corespunzător, în cazul în
care varianta de răspuns din barem nu mai este de actualitate din cauza schimbărilor legislative.
Scopul acestei culegeri este de a oferi candidatului o imagine de ansamblu a problemelor de
drept ce au constituitîntrebări de concurs/examen în ultimii ani şi totodată de a simula în mod
real condiţiile de examen, acesta primind o evaluare dară şi corectă a cunoştinţelor acumulate.
GABRIEL BORO!» MIRELA STANCU
Drept procesual civil

ediţia a 5-a, revizuită şi adăugită
ISBN 978-606-27-1428-4
1504 pagini, 350 de iei
februarie 2020
La un an după publicarea Fişelor de procedură civilă - care reprezintă, în fapt,

un curs universitar destinat studenţilor şi absolvenţilor care se pregătesc
pentru examenele şi concursurile de accedere în profesiile juridice- profesorii
Gabriel Boroi şi Mirela Stancu revin cu o nouă ediţie a bine cunoscutului
tratat de Drept procesual civil, actualizată, dezvoltată şi direcţională mai
ales către zona de interes a practicienilor dreptului.
Pentru ediţia a 5-a a acestei lucrări, autorii au analizat, în primul rând,
modificările aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018,
inclusiv impactul lor asupra unor texte de lege nemodificate sau asupra
unor opinii anterioare, prin raportare şi la doctrina recent publicată cu
privire la aceste modificări.
De asemenea, au fost adăugate soluţii de actualitate din practica instanţelor
judecătoreşti, precum şi interpretări, exemple şi idei noi, generate de
dezbaterile din practică, dezvoltând sau revîzuind, în lumina modificărilor
legislative şi a interpretărilor instanţei supreme, anumite soluţii faţă de
ediţiile precedente; totodată, anumite părţi ale cărţii au fost restructurate
şi chiar rescrise, pentru o consultare mai rapidă şi mai facilă a informaţiei.
Legile de executare - cu legea de pun ere în aplicare , reglem entarea anterioară , d ecizii
ale Curţii Constituţionale, recursuri în interesul legii, hotărâri prealabile, legislaţie conexă,
index alfabetic
e d iţie a c tu a liza tă 10 m a i 2 0 2 0 - s p i r a l a t
ISBN 978-606-27-1517-5
55 de lei, 656 de pagini
Cartea reuneşte textele celor două coduri penale în vigoare şi, pe lângă acestea, include
şi cele două legi de executare a pedepselor, a măsurilor privative şi neprivative de
libertate - Legile nr. 253 şi nr. 254 din 2013, actualizate Ia data de 10 mai 2020, fiind
incluse modificările aduse Codului penal prin O.U.G. nr. 28/2020în materia combaterii
bolilor infectocontagioase.
Ca toate lucrările din seria de legislaţie a Editurii Hamangiu, şi cea de faţă cuprinde,
pe iângă textele consolidate ale codurilor (redate întocmai după Monitorul Oficial),
dispoziţiile interpretative şi de aplicare, precum şi prevederile referitoare la situaţiile
tranzitorii din legile de punere în aplicare, toate acestea reproduse sub fiecare articol
din cod. Acolo unde este cazul, la finalul articolelor veţi regăsi indicate, cu caractere
Italice, şi dispoziţiile corespondente din reglementările anterioare, dar şi numeroase
note de trimitere către legislaţia conexă.
De asemenea, sunt redate în extras deciziile Curţii Constituţionale prin care s-a constatat
neconstituţionalitatea unor articole din coduri sau din legile speciale, precum şi deciziile
de admitere a recursurilor în interesul legii (RIL) şi hotărârile prealabile (HP) pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală pronunţate de înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie în exercitarea atribuţiilor exclusive care îi revin privind asigurarea
unei practici judiciare unitare.
Atât Codul penal, cât şi Codul de procedură penată sunt însoţite de o tablă de materii
şi un index alfabetic detaliat, care nu fac parte din textele oficiale, ci au fost întocmite
de redacţia Editurii Hamangiu, pentru a facilita orientarea şi identificarea mai rapidă
a instituţiilor/cuvinteior-cheie căutate.
Această ediţie este tipărită în format A5 (145x205 mm) şi pe hârtie ofset şi este legată
cu spiră.
Legislaţia profesiei de avocat
ediţie îngrijită si adnotată de Mâdălina Dinu
actualizată 1 iulie 2020 - spiralat
-
L e g isla ţia
p ro fe sie i
de a v o ca t
tiliţlf ţi sdnotetÎL-*
ISBN 978-606-27-1612-7
45 de iei, 512 pagini
este o culegere de acte normative care se adresează în

Legisla ţia p ro fe sie i de a vo ca t
primul rând acelora care doresc să acceadă la profesia de avocat. In acest scop, în fiecare
an pregătim o nouă ediţie prin care oferim candidaţilor actele de bază necesare pentru
pregătirea în vederea susţinerii examenelor, actualizate !a data stabilită în hotărârea de
organizare a acestora. Aşadar, cartea îşi are justificarea în dorinţa noastră de a fi şi pe
această caie aproape de citstorul-candidat, care, în astfel de momente, are nevoie mai
mult ca oricând de repere şi de stabilitate. Cum în domeniul nostru legea creează limitele
oricărei examinări sau, mai curând, legea este chiar limita examinării, suntem convinşi că
o limită exactă şi Sa zi poate fi o sursă justificată de confort şi de încredere şi, totodată,
temelia pe care se aşază întregul eşafodaj al cunoştinţelor acumulate.
Volumul poate fi însă de folos şi pentru cei care doresc să dobândească statutul de avocat
definitiv, dar şi avocaţilor definitivi, fiind incluse şi alte acte de interes, precum cele privind
emiterea, administrarea şi utilizarea cârdului de identitate CCBE pentru legitimare de către
avocaţii definitivi din România, sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale
avocaţilor sau onorariile cuvenite pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în
materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor
de asistenţă judiciară şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru
asigurarea serviciilor de asistenţă judiciară privind accesul internaţional la justiţie în materie
civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Ca elemente de noutate, această ediţie cuprinde completarea adusă Legii nr. 51/1995
pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat prin Legea nr. 100/2020, Decizia
Comisiei permanente a U.N.B.R. nr. 135/2020 privind organizarea examenului de primire
în profesie - sesiunea septembrie 2020, Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 57/2020
privind Regulamentul de examen şi organizarea examenului de primire în profesie,
sesiunea septembrie 2020, precum şî Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului
în cauza M o r ic e îm p o tr iv a Franţei, inclusă în tematica pentru examenul de primire în
profesia de avocat (avocaţi definitivi}.

Fise PG Dunea

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fise PG Dunea

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fişe de drept penal

pentru admiterea în magistratură şi avocatură

Ediţia a 6-a, revizuită şi adăugită

Copyright©2020 Editura Hamangîu SRL

Descrierea C1P a Bibliotecii Naţionale a României

Fişe de drept penal

Ediţia a 6-a, revizuită şi adăugită

Activitate profesională. Fost auditor de justiţie, în prezent procuror ia Parchetul de pe lângă

DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ _1

DREPT PENAL PARTEA SPECIALĂ ____________ _______ __ 465

FIŞA NR. 25. FURTUL____________ 548

FIŞÂ Nfc. 55, ASISTENŢA Şl REPREZENTAREA NELOIALĂ ___________ 643

BIBLIOGRAFIE AVUTĂ ÎN VEDERE LA ELABORAREA PREZENTEI LUCRĂRI________________719

i. ifMiteirii geS eRaie

Sediul materiei: art. 3-7 C. pen.

Intrarea în vigoare a legii penale are loc:

‘l3 A se vedea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

încetarea aplicării unei dispoziţii intervine şi în 45 de zile de la declararea legii penale ca j

2. Data săvârşirii infracţiunii

Dacă o faptă/activitate continuă/continuată/de obicei este incriminată pentru prima oară j

Dacă o. infracţiune cbntiinuăf'conlinuală/cie obicei este incriminată atât în LV, cât şi în LN şi j

II. NERETROACTIVITĂTEÂ LEGII PENALE DE INCRIMINARE SAU SANCŢIONARE EXNOVO

1.1. Legea temporară

O legea penală este temporară dacă:

1.2. Legea penala mal favorabilă

Noţiune ~ legea nouă se va aplica şi faptelor săvârşite înainte de intrarea ei în

O încetează prin efectul dezincriminării:

antferfof dezincriminării, a dxlstat un temei legal pehţru confiscare {nu a reprezentat un

3; Aplicarea legii penale mai favorabile

*î* aplicarea legii mai favorabile în cazul faptelor judecate definitiv.

m A se vedea, de pildă - p e r a contraria - ari, 129 alin. (2} iit. d} CP.

Legea aplicabilă măsurilor de siguranţă nou introduse;

Nu se aplică art, 6 CP dacă:

Dezlegarea unor chestiuni de drept:

le g e a : nr.:302/2b04 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, repu- j

în această situaţie,:se va aplica o pedeapsă cu amenda individualizată în limitele speciale j

pedepsele complementare/măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute de LN nu se

Dezlegarea unor chestiuni de drept:

^Suspendarea condiţionată şi suspendarea sub supraveghere pronunţate potrivit LV sunt ;

Sediul materiei: art. 8-14 C. peri.

1. A Plj CÂREA LEGII PENALE ROMÂNE FAPTELOR SĂVÂRŞITE pp TERif-ORÍtÁ ŢÂRII

Noţiune - principiul teritorialităţii: legea penală română se aplică, de regulă, total şi

ii. APUCAREA tEGH PfeflAUE hOMÂNE FAPTELOR SĂVÂRŞITE ÎN AFARA TERITORIULUI

I ; Principiul personalităţii (principiul cetăţeniei active)

Noţiune - legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului

2\ Principijul realităţii (principiul cetăţeniei pasive)

Noţiune - legea penala română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului

Persoanele străine care beneficiază de imunitate jurisdicţională nu vor putea fî trase la j

soană juridică (chiar dacă răspundereaipenâlă/aacesteia ar îi posibilă în sîstemui ele drept ;

❖ infractorul să se afle de bunăvoie pe teritoriul României, să nu fi ajuns în România ca efect al

O instituţie de rang constituţional (art. 19 din Legea fundamentală} - instrument de cooperare

NR.4 TRASATURILE ESENŢIALE ALE INFRACŢIUNII

O presupune identitatea/corespondenţa dintre fapta săvârşită în concret şi elementele stabilite de

în cazul unei alte fapte încriminate, în raport de care consimţământul.persoanei vătămate j

II. CARACTERUL NEJUSTIFICAT AL FAPTEI. ANTUURIDICITATEA

O responsabilitatea se conturează ca sumă a trei elemente (factori), anume factorul emoţional

Este posibil ca făptuitorul, chiar dacă este responsabil, să nu comită: o înfracfiune:(implicit)

O nu este susceptibilă de forme/grade de intensitate, precum vinovăţia, organele judiciare putând

O toate infracţiunile au obiect juridic, însă nu toate infracţiunile au d&lefctmaterial;

de la un detentor precar/posesor neproprietar aparţine, în exemplul ales, altei persoane decât

O sunt subiecţi activi:

Chiar dacă infracţiunea nu poate fi săvârşită decât de o singură persoană în calitate de i

❖ plural/multiplu: infracţiunea nu poate fi săvârşită decât de mai multe persoane:

1.1. Condiţii pentru angajarea răspunderii penale a persoanei fizice

DREPT PENAL PARTEA SPECIALĂ ________ _ 465

î aplicarea legii mai favorabile în cazul faptelor judecate definitiv.

Răspunderea penală a persoanei juridice poate fi angajată şi de o persoană care nu exer

determinante într-o măsură substanţială în producerea urmării imediate, consecutiv comi