Precinstite hronicar,

Întâiu și întâiu mă rog domniei tale să-mi dai ertare cum că nu a lăsat truda zilei să răspund
domniei tale ceea ce se cuvenea la vreme.
I pak dau de știre însă că am primit răvașul ce mi-ai trimes și mă silesc să-ți întorc ce
m-ai întrebat.
Află dară că pricina pentru care n-am răspuns a fost, cum bine știi, zăbava ce o am
pentru cetitul cărților și pentru că mă silesc neîncetat să caut cu toat râvna ce o am lucruri
neștiute despre neamul dachilor ce în vechime zic învățații că au sălășluit prin locurile
noastre.
Și cum m-ai întrebat așa îți răspund ce am aflat desic cărțile elinești, dară mai mult ale
papistașilor cumcă dachii au fost viteji de seamă între noroadele de demult și împărăția
Romei, cea mai în putere crăie de pe atuncea, a adus o armie grozav de mare de au năpădit
Dachia. Și nici dachii văzând primejdia n-au stat cu mânurile-n sân ci au tocmit multe cetăți
de peatră pe vârfurile cele mari ale munților, unde și vulturii amețesc de au se sui în acele
locuri. Și au bătut mult fer de săbii și sulițe și au săgetat de din susul acelor cetăți armia cea
nesfârșit a râmleni. Dară numărul acelor râmleni era atât de mare și adunați de prin toate
locurile ce le nepădiseră mai nainte că au biruit pe dachi, care au fost cei mai înverșunați
împotriva acelora.
Și riga dachilor, pre numele lui cel avea Dechevaliu, nevoind a se lăsa prins s-a jertfit
pe sine întru mântuirea norodului seu. Și așa au stăpânit râmlenii peste țara dachilor și de la o
vreme au și plecat zic unii de răul dachilor care mai sălășluiau pe la magini, prin codrii cei
întunecați ori prin alte locuri de unde în cârdășie cu alte neamuri varvare cumplit stricau
marginile împărăției râmlenilor că aceia mai bine au lăsat locurile acestea de atât sfadă și s-au
tras către țara lor.
Nu voi apuca acum să așez în slove cele ce s-au petrecut apoiu, ci îți voi lăsa altădată
acestea de vom hi sănătoși.
Dar dzic Domniei tale ce am aflat de dachi cum că aceia nu erau numai oșteni de
seamă, ci și meșteri făurari și lemnarii ce lucrau lemnul cel aveau în pădurile lor, ciopleau
peatra cât de tare cu mare meșteșug, scoteau aur mult din nisipul râurilor și aveau ocale de
argint nenumărate și giuvaergicale câte stelele pe ceriu, de unde s-a și lăcomit împărăția
râmlenilor să le ia țara lor. Tăiau sare cum pe la noi astăzi ocnașii se muncesc de zile, turmele
lor hălăduiau pășunile și multe alte lucruri ce făceau, fiștecare după starea și locul lui. Care
negustorea, care merea cu vitele sale, care trudea la obcina sa, fiecare dând dijma nobililor lor
și aceștia stăpânirii cum și astăzi binevedem că e întocmită lumea.
Ca și acuma, călugării și preoții lor, maram că erau păgâni și iereau solomonari
vestiți, țineau sărbătorile lor și toată știința de ce avea trebuință și erau la mare cinste, cum că
nici regele lor nu le ieșea din cuvânt și sfaturile lor erau legile pământului și nimeni nu le
nesocotea fără să-și piardă capul fără zăbavă. Și toată țara lor era bine întocmită și adesea
primeau oșteni sau meșteri elinești ori de oricare neam ar fi fost găsea slujbă la aceia și se
silea să-și câștige traiul cum se și întâmpla.
Iară de ce m-ai întrebat iată ce am aflat.
Nicăieri nu aveau vrăjitori carele să sape hrube pe supt munți dintro parte în alta a
pământului, ci și aceștia se preumbla ca toți oamenii care călare, care cu carul ori trăsura,
după puterea pungii fiecăruia. Ori cu luntrii pe luciul apelor ori apostolește cei sărmani.
De ai auzit altceva, să știi că sunt basne din cele mincinoase care smintesc omul drept.
Nice vorbă nu este ca dachii să fi vorovit între ei ori cu alții pe limba râmlenilor dei
zice latinească cum fac papistașii. Ci dachii aveau lumba lor osebiră căci este lăsată mărturie
cum că râmlenii nu pricepeau limba dachilor și aveau tălmaci tocmiți anume să poată înțelege
unii ce zic alții.
 De ai auzit altceva, minciuni ai auzit.
Nici un loc din toată țara dachilor nu era învăpăiat cu vlavie cerească ori cu strălucire
dumnezăiască cum zic unii cum că ar hi. Ci aveau un munte, Cogaion numit de ei nude
făceau hagialâc la soroace. Dar mergeau la acel munte cum ar fi mers la oricare altul, ci acolo
se-ntâlneau să facă închinăciuni și petreceri păgânești, târguri de fete și cumetrii. Altă vlavie
nu ierea și de-ai auzit că ar fi fost, mincinos este cine ți-a dzis.
Să știi Domnia ta că înaintea dacilor au fost alții în locul lor, gheții numinduce ei, iara
mai demult alții cărora nu li se mai știe numele dar oasele lor umplu tot locul până în ziua de
azi. Iară după dachi s-au puiat alte neamuri din aceia și tot așa până-n zilele noastre, locul
acesta n-a rămas gol de neam.
Acestea și multe altele ți le voi mai scrie cu literele noastre, cum și popii dachilor tot
cu litere din acestea arareori lăsau scris ceva.
Sănătate îți doresc și zi-le acestea pizmașilor care caută să te ispitească mincinos, căci
ceeace am scris este adevărul ca si cum l-am loat din scripturi. Iară cine nu crede ce am scris
aicea să vie să cercetăm împreună urmele dachilor, cărțile înțelepților de demult și oasele și
cioabele ce au lăsat fiecare pământului.
Drept chezășie las chip de mâță căci sunt încredințat că și dacii le cinsteau, având
măcar câteva de soi și sămânță.

Dada ot Apoulon dei dzice astăzi cetatea Bălgradului