Veriga Lipsa Descoperiri PPK Din NV Roma

MUZEUL BRĂILEI „CAROL I”
ISTROS
XXVIII
EDITURA ISTROS A MUZEULUI BRĂILEI„CAROL I”
BRĂILA
2022
COLEGIUL DE ONOARE / HONOUR BOARD:
Prof. Dr. VICTOR SPINEI – „Al. I. Cuza” University of Jassy and
Institute of Archaeology Iaşi, member of Romanian Academy (Romania),
honour president.
Prof. Dr. JAN BEMMANN – Institut für Vor - und Frühgeschichtliche
Archäologie, Rheinische „Friedrich-Wilhelms” - Universität Bonn (Germany),
honour member.
Prof. Dr. JAN BOUZEK – „Charles” University Prague (Czech Republic),
honour member.
Prof. Dr. FALKO DAIM - Römisch-Germanisches Zentralmuseum
Mainz (Germany), honour member.
Prof. Dr. DIANA GERGOVA – The National Institute of Archaeology
and Museum Sofia (Bulgaria), honour member.
Dr. ANTON KERN - Prahistorische Abteilung des Naturhistorisches Museum,
Wien (Austria), honour member.
Prof. Dr. TIVADAR VIDA - Institute of Archaeology, Budapest (Hungary),
honour member.
COLEGIUL DE REDACȚIE / EXECUTIVE BOARD

Prof. Dr. IONEL CÂNDEA – corresponding member of Romanian Academy,
editor in chief.
Prof. Dr. VALERIU SÎRBU, Romanian Academy - Institute of Archaeology
„V. Pârvan” Bucharest, scientific secretary.
Dr. CRISTIAN LUCA – „Lower Danube” University of Galaţi (Romania), member.
Dr. COSTIN CROITORU - Museum of Brăila „Carol I” (Romania), member.
Computer processing: Rozalia Pîrlitu, Alina Mușat
Autorilor le revine responsabilitatea ştiinţifică a lucrărilor publicate.

© Toate drepturile asupra prezentei ediţii sunt rezervate Editurii Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”.
ISSN: 1453-6943
Orice corespondență referitoare la Muzeul Brăilei „Carol I”,

revista ISTROS se va adresa: Piața Traian, no. 3,
Muzeul Brăilei „Carol I”, 810153 BRĂILA
Piața Traian, nr. 3, e-mail: sediu@muzeulbrailei.ro
810153 BRĂILA
e-mail: sediu@muzeulbrailei.ro
Any remark concerning ISTROS
must be adressed to:
SUMAR / CONTENTS
Sergey Skoryi, Vitalii Okatenko, The Scythian Campaigns to the

Ancient East and Caravan Mounds in Ukraine …………………... 1
Jelena Cvijetić, Marija Ljuština, In Harmony With Fashion. The
Earliest Graves in the Komini Necropolis, North Montenegro .…. 19
Cătălin Borangic, Călin Ghemiș, Ștefan Lipot, Veriga Lipsă.
Descoperiri Padea-Panagjurski Kolonii din nord-vestul României.
Pumnalul de tip sica de la Sighiștel, Bihor / The Missing Link.
Padea-Panagjurski Kolonii Discoveries in North-Western
Romania. The sica-type dagger from Sighiștel, Bihor County …...... 35
Anișoara Topârceanu, Valeriu Sîrbu, Aşezarea getică de la
Coslogeni – Măgura lui Negoiță (jud. Călărași) / The Getic
Settlement of Coslogeni – Magura lui Negoiță ………………...… 81
Aurora Pețan, Carierele de calcar din zona Măgurii Călanului în
lumina datelor Lidar / The Limestone Quarries in the Area of
Măgura Călanului in the light of Lidar Data …………………..… 109
Valeriu Sîrbu, Dragoș Măndescu, „Tezaurul” de fibule descoperit
în zona Ocnele Mari/ Ocnița, jud. Vâlcea / The “Treasure” of
Fibulae found in Ocnele Mari / Ocnița Area, Vâlcea County ……. 213
Valeriu Sîrbu, Ioan Cernău, Cătălina Cernău, Florin Vlad,
Necropola medievală timpurie de la Crăsanii de Jos - Piscul
Crăsani, com. Balaciu (jud. Ialomița) / Early Medieval Necropolis
from Crăsanii de Jos-Piscul Crăsani, Balaciu Village (Ialomița
County) …………………………………………………………… 257
Liviu Cîmpeanu, Claudiu-Ion Neagoe, Iancu de Hunedoara
versus Șehâbeddîn. Un bilanț al izvoarelor / Jean Hunyadi versus
Șehabeddin. Un bilan des sources ………………………………... 305
Vasile Diaconu, Tumulii din zona Neamțului. O privire sintetică
asupra contribuțiilor de până în prezent …………………………. 377
VERIGA LIPSĂ.
DESCOPERIRI PADEA-PANAGJURSKI KOLONII
DIN NORD-VESTUL ROMÂNIEI
PUMNALUL DE TIP SICA DE LA SIGHIȘTEL, BIHOR
CĂTĂLIN BORANGIC, CĂLIN GHEMIȘ, ȘTEFAN LIPOT (ROMÂNIA)
Cuvinte cheie: pumnal sica, jasp, daci, detecție metale, elite militare.
Rezumat
Articolul de față prezintă o descoperire recentă a unui pumnal curb de tip sica.
Aceste arme făceau parte din panoplia războinicilor care au construit un fenomen
cultural denumit astăzi, convențional, Padea-Panagjurski Kolonii, care a debutat
la sfârșitul secolului IV a.Chr. și a durat până la cucerirea Regatului dac de către
legiunile împăratului Traian (106 p.Chr.).
Pumnalul a fost descoperit cu ajutorul unui detector de metale pe raza satului
Sighiștel, com. Câmpani, jud. Bihor. Piesa face parte din tipul „C” al acestor
pumnale și este excepțională atât prin maniera de fabricare, cât și prin locul de
descoperire. Pe lama pumnalului s-a gravat o ornamentație specifică acestui tip de
arme, respectiv capetele unui cuplu de păsări afrontate, decorate cu cercuri. În
aceste cercuri adâncite au fost montate bucăți mici de piatră semiprețioasă, cel mai
probabil jasp roșu.
Descoperirea acestui pumnal în regiune semnalează prezența, cândva între secolul
II a.Chr. și începutul secolului I p.Chr., a unui lider războinic puternic. Este prima
descoperire de acest gen într-o regiune foarte bogată în tezaure de monede și
podoabe de argint dacice. Pumnalul completează peisajul local cu reperele
politice, militare și sociale existente în restul Regatului dac, fiind o adevărată
verigă de legătura între centrul regatului și ținuturile din nord.
1. Introducere
Ansamblul cultural-arheologic Padea-Panagjurski Kolonii (PPK)

reprezintă o denumire convențională prin care se identifică anumite
asocieri de artefacte şi practici funerare specifice, datate începând cu ultima
parte a secolului IV a.Chr. Concentrarea acestor semnalmente a fost
ISTROS, XXVIII, 2022, Brăila, p. 35-80

36 Cătălin Borangic, Călin Ghemiș, Ștefan Lipot
identificată, inițial, în mediile traco-celtice din nord-vestul Bulgariei actuale,

între munții Balcani și Dunăre, apoi și în nord-estul Serbiei, în Oltenia și
sudul Transilvaniei. Ulterior, descoperiri asimilabile acestui fenomen au
mai apărut și în alte zone ale României (Muntenia, Dobrogea), Moldova
Centrală și, mai departe, până în Ucraina Transcarpatică (Fig. 1). Apariția
acestui orizont nu poate fi independentă de efervescența politico-militară a
zonei, suită de evenimente declanșate de invazia celtică în Balcani, de
debarcarea puterii romane în peninsulă, de căderea regatelor elenistice și
de dinamica războinicelor triburi tracice locale 1.
Acest model cultural este explicat prin apariţia unei noi identităţi
culturale a cărei expresie principală constă în depunerea decedaților în
morminte de incineraţie împreună cu armele lor. Inventarele funerare,
uneori fastuoase, arată că defuncții au aparținut aristocrației politice și
militare, detașați de propriile comunități prin riturile și ritualurile
practicate, prin armele deținute și prin potența economică afișată. Fără a
putea explica dacă această dispersie este una culturală sau demografică,
denumirea a fost păstrată, deși nu mai reflectă astăzi întreaga complexitate
a problemelor referitoare la implicaţiile etnice, istorice şi de civilizaţie,
fiind, deocamdată, singura neutră și care particularizează suficient
fenomenul 2.
Iconic pentru acest ansamblu cultural a rămas inventarul funerar
specific, care, la nivel nominal și individual, a fost compus, la modul
general, din piese de armament speciale, bine reliefate identitar.
Echipamentul militar relevat arheologic era constituit din spade de tip
celtic, lănci, pumnale curbe de tip sica, scuturi, zăbale de tip tracic, pinteni,
cuțite și, cu titlu excepțional, armuri de zale și coifuri. Prezența acestor
arme în mormintele războinicilor pleacă de la arsenalul complet, identificat
în depunerile funerare ale unor indivizi cu un înalt statut social și până la
una sau două piese de armament în morminte atribuibile unor personaje de
rang inferior.
Analizând argumentele privitoare la grupul PPK se pune întrebarea
cine erau purtătorii acestei culturi puternic dezvoltate în interiorul
Regatului dac? Centrul teoretic de la Panaghiurski Kolonii a fost anterior
cu mai mult de un secol față de întemeierea regatului dac și la peste 500 de
km distanță de nucleul acestuia. Mai potrivit ar fi ca această manifestare
1
Woźniak 1974: 74-138 ; Rustoiu 2002: 13-29; Sîrbu, Borangic 2016: 41-47; Borangic
2020: 189-209.
2
Sîrbu, Borangic 2016: 42.
Veriga lipsă. Pumnalul de tip sica de la Sighiștel, Bihor 37
culturală să fie atribuită fără echivoc culturii dacice, singura dintre

participantele la hibridizarea inițială care își însușise substanțial noua
identitate și o solidificase în timp sub forma unei puternice entități politico-
militare. În plus, contribuția tracică pare să fi fost cea mai consistentă în
acest melanj cultural. Dacă avem în vedere aceste realități cultural-
arheologice putem aprecia că, pentru zona nord-dunăreană, inventarele de
tip PPK, inițial specifice unei elite celtice așezate peste masa tracică locală,
au aparținut dacilor, ei înșiși un produs al osmozei culturale și demografice
în discuție. Dispersia acestui model în nordul fluviului poate să fi conținut
o componentă demografică, greu de identificat acum, dar, cel mai probabil
și mai corect, se poate vorbi de impunerea și dispersia unui tip de identitate
socială în interiorul lumii nord-tracice, cu evidente, diverse și solide
influențe celtice.
Purtătorii acestei noi culturi, apropiată, dar diferită în multe
coordonate de istoria anterioară a regiunii, erau seniori ai războiului,
militari de excepție și constructori remarcabili deopotrivă, metalurgi
pricepuți și artizani iscusiți, cunoscuți în istorie drept daci 3, cum își spuneau
ei înșiși 4.
Vorbind despre armele care însoțeau în eternitate războinicii
decedați aparținând acestui grup, se observă că pumnalele de tip sica sunt
prezențe constante, motiv pentru care au devenit un indicator de marcă al
elitelor grupului cultural PPK. Este însă o realitate faptul că istoria și, este
adevărat, spectaculozitatea acestor pumnale le-au asigurat statutul de
emblemă, ceea ce poate explica oarecum popularitatea pe care,
neîndoielnic, aceste arme o au și astăzi. Vizibilitatea lor este însă legată nu
doar de faptul că ele jalonează geografic teritoriul pe care l-au stăpânit sau
doar l-au influențat războinicii PPK, ci și de o altă realitate, ceva mai puțin,
să zicem, plăcută.
În ultimii 20 de ani arheologia sistematică românească, și nu numai,
a contribuit extrem de rar la harta descoperirilor de pumnale de tip sica –
artefacte prin care putem înțelege o depunere de tip PPK. La modul concret,
există o singură descoperire arheologică la nord de Dunăre, cea de la Desa,
jud. Dolj, făcută acum aproape un deceniu și nepublicată nici până astăzi.
3
Ibidem: 47.
4
Eu îi denumesc daci pe oamenii pomeniți mai sus (amintiți anterior, în contextul
războiului lui Domițian cu aceștia), cum îşi spun ei înşişi şi cum le zic şi romanii, măcar
că ştiu prea bine că unii dintre greci îi numesc geți, fie pe drept, fie pe nedrept (Dio
Cassius LXVII, 3, 16).
Celelalte descoperiri din teren, conținând depuneri sau elemente specifice

PPK, aparțin amatorilor de detecții metalice. O parte dintre acestea au fost
predate autorităților, iar un procent pe care nu îl putem aprecia cantitativ
probabil niciodată exact, a luat calea caselor de licitație și a colecțiilor
private de antichități din Occident 5.
Restrângând sfera de interes la pumnalele de tip sica cunoscute în
nordul Dunării, putem spune că, statistic, doar un sfert din cele aproape 100
de artefacte provin din cercetări arheologice, mare parte din ele au modul
de descoperire necunoscut, iar o altă parte provin din detecția de metale 6.
Practic, stadiul cunoașterii dinamicilor epocii dacice, relevat de cercetarea
arheologică a artefactelor de tip PPK, stagnează de câteva decenii. Este
relevantă în acest sens discrepanța care caracterizează harta descoperirilor
de tip PPK realizată la începutul acestui mileniu și aceeași hartă actualizată
la nivelul anului 2022 (Fig. 2).
Diferențele sunt importante și semnificative, căci ele schimbă
aproape din mers peisajul cultural, dar mai ales dispersia geografică a ceea ce
definim drept fenomenul PPK. Acesta a suferit ample modificări în ce privește
perspectiva modernă asupra întinderii și forței pe care fenomenul în discuție
a avut-o, aproape exclusiv datorită artefactelor specifice descoperite prin alte
procedee și metode decât săpăturile arheologice.
În interiorul problematicii, atrage atenția numărul mare de inventare
arheologice care conțin pumnale sica descoperite cu ajutorul detectoarelor
de metale. Practic, acest gen de activitate a dublat numărul pieselor
cunoscute în acest moment în nordul Dunării. Harta descoperirilor s-a
aglomerat cu noi puncte, fapt care și-a pus amprenta asupra ariei de
răspândire geografică și, implicit, asupra cunoașterii și înțelegerii dispersiei
culturale și demografice care au avut în centrul ei pumnalele de tip sica.
Detecțiile de metale au contribuit – deși nu contribuție este termenul
potrivit 7 – la mobilarea unor zone în care nu existau anterior elemente
specifice PPK asociate elitelor militare ale Regatului dac, motiv pentru care
planau numeroase și apăsătoare întrebări privind acest minus care nu rezona
5
Borangic 2018: 378.
6
7
Este frustrant că modificarea paradigmelor istorice – în acest caz vorbind doar de reperele
Regatului dac – nu mai este un monopol al arheologiei, dar acest lucru se întâmplă.
Realitatea cotidiană este că dosarul istoric al epocii dacice (și nu doar al acestei epoci) a fost
alimentat constant cu descoperiri fortuite, rezonabile sau nu din punctul de vedere al
metodei sau al modului de lucru, și că aceste descoperiri obligă la reconsiderări ample de
ordin istoric (Borangic 2018: 380).
logic cu reperele economice, culturale și militare ale civilizației dacice în

anumite zone.
Prin metalodetecția practicată ca hobby de către numeroși pasionați
s-au „populat” zone noi, în care anterior elementele PPK, specifice elitelor
militare dacice, lipseau inexplicabil.
Un bun exemplu este Curbura Carpaților, o regiune foarte dinamică
din punctul de vedere al arhitecturii militare în epoca dacică, aspect vizibil
în frenezia cu care au fost ridicate în zonă numeroase cetăți și fortărețe. Prin
descoperirea unor morminte conținând piese de armament specific PPK,
arealul s-a aliniat modelului cultural pandacic. Similar, Podișul Transilvaniei
și valea Mureșului mijlociu sunt regiuni care și-au modificat și ele
densitatea descoperirilor de acest tip.
Acestora li se adaugă mai nou și nord-vestul României, regiune
ieșită în evidență anterior doar prin abundența tezaurelor de argint. Unor
zăbale de tip tracic, întregi și fragmentare, descoperite tot prin detecția de
metale în județele Sălaj 8 și Bihor 9, li se adaugă acum un pumnal de tip sica
provenit de pe raza satului Sighiștel, județul Bihor, descoperire ce
conturează potențialul istoric al zonei și reconfigurează tabloul general.
Istoricul cercetărilor arheologice din Valea Sighiștelului
De pe valea Sighiștelului, areal unic în ţară datorită densităţii

fenomenelor carstice de aici, N. Vlassa a publicat câteva materiale neolitice
descoperite în peştera Dâmbu Colibii, între care o frumoasă cupă cu picior
întreagă 10.
Câţiva ani mai târziu, acelaşi cercetător va publica o serie de
materiale provenite din peştera Măgura, la acea dată în hotarul comunei
Câmpani 11, aparţinând Epocii Cuprului și descoperite incidental de C.
Pleşa, cu ocazia unor cercetări speologice.
Alte materiale arheologice descoperite pe valea Sighiștelului, în
peşterile Dâmbu Colibii II şi Tunelul Uscat, au ajuns la sfârşitul anilor '60
ai secolului trecut în colecţia Complexului Muzeal Arad 12.
8
Pop, Borangic 2020: 477-494.
9
Complex funerar inedit.
10
Vlassa 1961: 17-23.
11
Vlassa 1964 (1971): 117-126.
12
Mulţumiri colegului dr. Victor Sava de la Complexul Muzeal Arad pentru accesul la
aceste materiale.
Din peştera Tunelul Uscat provine un vas întreg care conţinea

câteva oase 13, din punct de vedere cronologic aceste materiale aparţin
sfârşitului Epocii Bronzului, mai precis stilului ceramic Igriţa, iar prezenţa
lor în acestă zonă demonstrează legăturile pe care comunităţile Igriţa le
aveau cu culturile contemporane sudice.
Materialele arheologice din peştera Dâmbu Colibii II, descoperite
cu ocazia unor cercetări speologice în anul 2009, aparţin aceluiaşi orizont
cronologic ca şi cele din peştera Tunelul Uscat, cu menţiunea că, fiind
descoperite la suprafaţă, nu se poate preciza complexul sau complexele
cărora aceste fragmente le aparţin.
Situaţia nu este singulară, cercetări recente de teren în mica peşteră
de la Varniţă, la intrarea pe valea Sighiștelului în versantul drept (stâng din
punct de vedere geografic), au pus în evidenţă aceeaşi situaţie
arheologică 14, doar că materialele recuperate aparţin Neoliticului.
O serie de cercetări arheologice pe Valea Sighiștelului au fost
efectuate în 1988 de o echipă condusă de dr. M. Cârciumaru, când, alături
de observaţii de suprafaţă, au fost sondate cu această ocazie şi câteva
peşteri.
Peşterile cercetate au fost: Peştera din Dealu Cornii, Peştera de la
Varniţă, Peştera Calului, Peştera Ţibocoaia, Peştera Corbasca, Peştera de
lângă canion, Peştera cu Hornul deschis, Peştera cu cotituri, Abriul
Drăcoaia, Peştera Albă, Peştera Mare din Dâmbu Colibii. Publicând
concluziile acestor cercetări în 2010, M. Cârciumaru conchide că aceste
peşteri nu au fost folosite în Paleolitic 15, dar această opinie a fost infirmată
chiar în anul publicării cercetărilor sale de descoperirile din peştera
Coliboaia, unice până acum în Europa Centrală 16.
Referitor la concluziile legate de cercetările din Peştera de la
Varniţă, ale aceluiaşi cercetător, potrivit cărora aici nu există materiale
arheologice, și acestea au fost infirmate de cercetările recente care au pus
în evidenţă existenţa aici a unor materiale arheologice aparţinând Epocii
Neolitice.
13
Sava 2010: 23-37.
14
Cercetări de teren, C. Ghemiş, octombrie 2014; C. Ghemiş, V. Roman, D. Szabo,
octombrie 2016.
15
Cârciumaru, Dobrescu 2010: 185-189.
16
Ghemiş et alii 2011: 6-18.
Materiale arheologice târzii, aparținând Epocii Medievale (secolele

XVI-XVII ), au fost descoperite la suprafață în peștera Măgura, fără a putea
fi deocamdată precizat caracterul acestei descoperiri.
Deși relativ puține, descoperirile arheologice din peșterile din Valea
Sighiștelului conturează un potențial arheologic destul de consistent în
peisajul mai larg al arheologiei endocarstului din masivul Bihor.
2. Descoperirea
Artefactul care face subiectul acestui studiu a fost descoperit în vara

anului 2022 pe partea sud-vestică a unui promontoriu, numit Fața Pietrii,
situat la aproximativ 1 km nord-vest de centrul satului Sighiștel, comuna
Câmpani, județul Bihor (Fig. 3).
Promontoriul se află în Zona de Conservare Specială „Valea
Sighiștelului”, situată în partea vestică a Parcului Natural Apuseni, și
desparte albia râului Sighiștel (Valea Sohodolului Mare) de Valea Sodolul
Pietrii. Arealul este una dintre cele mai carsificate zone din România, aici
fiind inventariate în jur de 100 de peșteri și grote 17.
Orientat nord-est/sud-vest și cu o altitudine de 487m, promontoriul
este flancat și protejat de înălțimi mai mari la nord-vest și sud-est (Fig. 4).
Artefactul în discuție a fost descoperit cu ajutorul unui detector de
metale pe micul platou superior (Fig. 3/3; Fig. 4/4). Din imediata apropiere
a pumnalului, aflat la cca 10 cm adâncime față de nivelul actual de călcare,
descoperitorul, A. Groza, membru al unei asociații locale de pasionați ai
acestui hobby, a mai detectat un număr de vârfuri de săgeată, confecționate
din tablă de fier (Fig. 5/2), dar fără ca aceste vârfuri să se afle în context
direct și concret nici cu pumnalul și nici între ele. Pumnalul se afla așezat
cu partea decorată în sus, iar la cca 5 cm de lamă a fost descoperită și o
bucată de mâner desprinsă (Fig. 5/1).
Starea de conservare a pumnalului este relativ bună, singura
porțiune mai serios afectată fiind mânerul. Dat fiind calitatea metalului
forjat și faptul că piesa nu a făcut parte din ritualuri funerare care implicau
arderi intense, ea s-a păstrat mulțumitor, în ciuda faptului că a fost
descoperită relativ la suprafața solului, în contact aproape direct cu
umiditatea atmosferică.
17
Vălenaș et alii 1977: 57- 71.
Având ca bază declarațiile descoperitorului, precum și verificarea

de teren care a urmat 18, pumnalul pare că a fost așezat sau a fost pierdut în
epocă, direct pe suprafața solului. Timpul scurs de la eveniment a așezat
peste piesă un strat relativ subțire de depuneri naturale.
Artefactul a fost predat, conform legislației în vigoare, către DJC
19
Bihor și de aici a fost preluat de către Muzeul „Țării Crișurilor” din
Oradea, în laboratoarele căruia pumnalul a fost restaurat și unde va fi expus.
3. Pumnalul curb de tip sica
Artefactul descoperit face parte din tipul „C”, cel mai reprezentativ
din punct de vedere geografic și ca număr de exemplare din aria PPK nord-
dunăreană. Lama prelungă, curbată elegant, existența decorului și a
„șanțurilor de scurgere a sângelui”, mânerul care continuă din banda de fier
din care a fost forjată piesa înscriu pumnalul în această categorie 20. Arma
a fost confecționată dintr-o bandă de fier, prin forjare, evident la cald, și
apoi ornamentată pe o parte a lamei cu mare atenție (Fig. 6). Fără îndoială
că piesa a fost ulterior tratată termic cu atenție, astfel că, deși a fost la
suprafață, în contact aproape direct cu apele pluviale și oxigenul din pătura
subțire de depuneri, arma nu s-a deteriorat decât într-o proporție mică și
doar pe zonele probabil necălite.
Atrage atenția decorul de pe lamă (Fig. 7). Ornamentația redă
gâturile și capetele a două păsări de pradă afrontate. Deși redările au aparent
alura unor corvide, ciocurile foarte încovoiate sunt, mai degrabă, specifice
vulturilor sau șoimilor. Cele două capete de pasăre sunt redate în aceeași
manieră, dar există deosebiri atent puse în operă.
Astfel, pasărea din dreapta, dinspre mâner, are gâtul mai robust,
redat prin trei linii care încadrează două cercuri. De lângă cercul superior
pornesc cele două șanțuri, triunghiulare în secțiune, care continuă pe lamă,
ușor evazat, până lângă capătul mânerului, unde se pierd în suprafața
distrusă de oxidare.
18
Verificarea în teren a fost efectuată de către C. Ghemiș, arheolog la Muzeul „Țării
Crișurilor”, Oradea, care a fost însoțit de dr. S. Bulzan, expert superior DJC Bihor, D.
Slăvescu, președintele Asociației Dacia Crisius și A. Groza, membru al aceleiași asociații,
descoperitorul artefactului.
19
PV nr.1360/13.05.2022. Piesa a fost predată alături de alte 22 de artefacte (unelte și
fibule fragmentare din fier, monedă și piese de bronz etc.; Fig. 5/3-6).
20
Capul păsării din stânga este puțin mai mic, iar gâtul este redat doar
prin două linii care încadrează un singur cerc din care pleacă cele două
șanțuri, la fel de fin executate, dar invazate progresiv de această dată.
Ciocul păsării, și chiar capul întreg, au dimensiuni ceva mai reduse decât
ale celeilalte păsări, motiv pentru care putem vorbi despre un mascul și o
femelă.
Diformismul sexual este sugerat și de poziția dominantă a
masculului, așezat cumva mai sus, dar și de prezența în schema lui de redare
a trei cercuri, unul în globul ocular al păsării și celelalte două pe gât, față
de cele doar două ale femelei, respectiv ochiul și cercul de pe gât. Toate
aceste cercuri au fost executate cu mare atenție, prin „forarea” lamei în
adâncime, iar în orificiile astfel obținute au fost introduse fragmente de jasp
roșu, șlefuite cu migală. Dintre cele cinci orificii circulare, jaspul s-a păstrat
în patru perforații, respectiv în cele ale „femelei” și în două de pe gâtul
păsării „mascul”. Lipsește aproape complet piatra din ochiul păsării
„mascul” (Fig. 7/3), iar în celelalte orificii jaspul încastrat a fost mai mult
sau mai puțin afectat (Fig. 7).
Cuplul aviar este poziționat la mijlocul lungimii lamei, la partea ei
superioară, și întrerupe liniaritatea celor două șanțuri care completează
decorul. Șanțurile, subțiri, realizate cu mare finețe, pornesc din zona gărzii
de mâner – care nu s-a păstrat – și se întind până aproape de vârful lamei,
unde teoretic se uneau sau se apropiau foarte mult. Porțiunea mică din
vârful lamei este afectată de compuși de coroziune ai fierului, astfel că nu
se poate observa punctul teoretic de unire a celor două șanțuri, dar
vizualizarea traseului lor duce la această concluzie.
La fel ca vârful lamei, mânerul este și el foarte afectat de trecerea
timpului. Foarte probabil că această parte a armei nu a fost la fel de atent
călită ca lama, ceea ce, desigur, a avut urmările care se observă acum. S-au
păstrat două bucăți din mâner: una mai mică, încă atașată fragil de pumnal,
lungă de aprox. 3 cm, și una terminală, ceva mai mare, cu lungimea de
aprox. 5 cm, detașată de restul piesei. Pe ambele fragmente s-a păstrat câte
un orificiu de nit. Interesant este că orificiul de pe fragmentul terminal este
asimetric perforat (Fig 6/1; Fig. 6/3), dar este posibil ca descentrarea găurii
de nit să fie rezultatul pierderii de material din mâner. Eventualele garnituri
de gardă ale mânerului, dacă au existat, nu s-au păstrat.
Decorurile circulare care completează și ornamentează păsările
excizate pe lamă au diametrul de 3,3 mm, sunt încadrate de o bordură al
cărei diametru exterior este de 5,2 mm și se adâncesc în metalul lamei pe
adâncimea de 2,6 mm (Fig. 7/2). În ele au fost introduse și fixate bucăți de

piatră semiprețioasă.
Lungimea originală exactă a pumnalului nu se cunoaște deoarece
piesa a fost descoperită cu mânerul rupt. Lama măsurată pe curbură are 24
cm, iar din mâner lipsesc probabil 1-2 cm. La restaurarea piesei s-a ținut
cont de media lungimilor de mâner la aceste arme, astfel că reîntregirea a
dus la o lungime de 33 cm, din care 10 cm ai mânerului restaurat (o medie
a mânerelor de acest fel) care trebuie să fi fost apropiată de aceea a
artefactului funcțional, cu posibile diferențe de ordin milimetric. Grosimea
lamei, triunghiulară în secțiune, la muchie este de 4,1 mm, iar lățimea
maximă 3,4 cm, sugerând o armă robustă, rezistentă.
4. Discuții
Deși la prima vedere, pumnalul de la Sighiștel se înscrie în seria

lungă de astfel de piese descoperite în ultimii ani cu ajutorul detectoarelor
de metale, el prezintă cel puțin două particularități care îl evidențiază.
Prima caracteristică este decorul lamei (Fig. 7). Deși motivul celor
două păsări afrontate este specific ariei PPK și, în consecință, recurent în
ornamentica pumnalelor sica, cele redate în acest caz ies în evidență.
Calitatea execuției este impecabilă sub aspect tehnic – lipsind
schematizările care duc la ideea unei distanțe mari față de motivul original.
Inciziile sunt profunde, regulate și finisate cu mare atenție.
Nota de excepționalitate este dată însă de incrustrarea unor pietre
semiprețioase, respectiv jasp roșu 21, în cercurile adâncite practicate pe
lamă, tehnică decorativă singulară până la acest moment la acest tip de
arme. Jaspul are o istorie aparte în arta orfevrierilor antici și este
dintotdeauna o rocă relativ răspândită 22, cu numeroase și diverse variante.
21
Identificarea pietrei semiprețioase a fost făcută vizual, pe baza caracteristicilor evidente,
urmând ca pumnalul să fie analizat metalografic și petrografic în vederea confirmării sau
infirmării concluziilor preliminarii prezentate aici, dar și pentru a încerca identificarea
zăcământului sau a zonei de origine a carierei din care provine piatra folosită.
22
Fără neapărată legătură directă cu descoperirea, un zăcământ de jasp a fost recent
identificat în zona Brad, jud. Hunedoara (informație arhg. M. Simion, Muzeul Național de
Istorie a României, căreia îi mulțumim pentru amabilitate).
Orificiile circulare care ornează capetele de pasăre au fost adâncite

cu un poanson și în ele sunt introduse mici bucăți de jasp 23, fixat prin
șlefuirea potrivită a pietrelor.
Despre motivația încrustrării cu jasp nu putem decât să speculăm
într-o oarecare măsură. Desigur, decorul astfel obținut particulariza și
ridica valoarea efectivă și pe cea simbolică a armei. Cel folosit în acest caz
a fost jasp roșu (cunoscut și ca piatra de sânge sau piatra sângelui) care
are un aspect natural lustruit și colorit cu nuanțe de roșu, care devin și mai
evidente în contact cu lichidele.
Aceste proprietăți au dus, în Antichitate, la o utilizare largă și la
creditarea jaspului cu proprietăți magice, fiind purtate, în diverse monturi,
ca amulete 24.
A doua particularitate este dată de zona în care artefactul a fost
descoperit. Privind harta distribuției pieselor de acest tip (Fig. 2), inclusiv
dezvoltarea și dispersia modelului cultural care le-a conținut (Fig. 1),
putem creiona „popularea” unor noi regiuni, fără ca aceste prezențe să
însemne neapărat corecta cronologie conținută.
În acord cu evoluția fenomenului Padea-Panagjurski Kolonii,
semnalat inițial în nordul Balcanilor, și de progresivul stadiu al cercetărilor,
dispersia a trecut Dunărea, plecând din nord-vestul Bulgariei actuale. În
nordul fluviului, respectiv în Oltenia, au fost semnalate numeroase
descoperiri (morminte în principal, dar și descoperiri izolate). Alte
descoperiri, reduse numeric, au fost identificate inițial în vestul Munteniei,
apoi în sud-estul Transilvaniei, în fertila vale a Mureșului Mijlociu (Fig. 1/1).
Câteva decenii cercetarea, sau, mai bine zis, identificarea unor noi
descoperiri de acest tip a stagnat, astfel că tabloul general a fost interpretat
ca o deplasare pe malul stâng al Dunării a unor clanuri războinice, dintre
care s-a desprins un grup care a intrat, prin pasurile Carpaților, în
Transilvania, unde a eliminat dominația celtică 25.
Descoperirile arheologice de la Mala Kopanya (Ucraina) 26 și apoi
tot mai desele detecții metalice care au scos la iveală inventare specifice
23
În principiu o formă de calcedonie care aparține clasei oxizilor (dioxid de siliciu – SiO2)
cu aspect mat, sticlos, de regulă cu numeroase impurități, în special compuși ai fierului,
care au rezultat o varietate exuberantă, fapt ce a îngreunat substanțial clasificările
riguroase. Duritatea medie este cuprinsă între 6,5-7.
24
Pliniu, Cartea a treizeci și șaptea (37) 118.
25
Rustoiu 2002: 33-37.
26
Kotigoroșco 2015: 111-142.
PPK din Curbura Carpaților și din restul Transilvaniei au redimensionat

amploarea pe care a avut-o în realitate modelul cultural în discuție și a
revigorat permanent subiectul în mediile academice.
Una dintre zonele aride până acum, din acest punct de vedere, a fost
regiunea de nord-vest a României, unde descoperirile de tip PPK lipseau
aproape cu desăvârșire, în contrasens cu abundența tezaurelor de argint.
Prosperitatea arealului, cel puțin pentru epoca dacică, este vizibilă în
numeroasele descoperiri numismatice și de piese de podoabă din argint
descoperite în acest areal 27, care funcționa ca zonă tampon între nordul și
centrul regatului dac.
Nordul și nord-vestul Transilvaniei, unitate teritorială dominată
probabil de o entitate tribală 28, distinctă, cumulează o concentrare de mici
fortărețe ridicate în bazinul celor trei Crișuri.
În acest areal au fost descoperite numeroase mici fortărețe 29. În linii
mari, datorită naturii terenului accidentat, nu au fost necesare construcții
defensive ample sau complicate, cetățile fiind adesea apărate doar de valuri
și ziduri de pământ și lemn, dublate de palisade și închid de regulă
perimetre destul de mici 30, capabile de adăpostirea unui număr redus de
oameni. Pe lângă unele cetățui funcționau ateliere diverse (fierărie, olărie
27
Exceptând zona Bazinului Crișului Alb, respectiv a depresiunii Zărandului, în 1980,
regretatul Al. Sășianu repertoria nu mai puțin de 22 de tezaure din argint dacice, acestora
li se adaugau un număr de 24 de descoperiri întâmplătoare (Cf. Sășianu 1980: 28). Ultimii
patru ani au dus la îmbogățirearea repertoriului descoperirilor cu noi tezaure, respectiv
cele de la Cetea, Peștiș - Valea Morii (cercetări inedite C. Găzdac, C. Ghemiș), Peștiș Osoi
(cercetări inedite C. Ghemiș, S. Bulzan), Ghighișeni (cercetări de teren C. Ghemiș), Vadu
Crișului- Măgura sau Uileacu de Criș (cercetări C. Toma), făcute cu ajutorul detectoarelor
de metale, dublate de cercetări arheologice. Alte peste 25 de tezaure au fost descoperite
pe raza județului Sălaj, parte prin cercetări arheologice, parte descoperiri fortuite (Pop
2008; passim) la care se adaugă 4-5 tezaure descoperite făcute cu ajutorul detectoarelor de
metal. Însumată, cantitatea de argint dacic descoperite pe raza celor două județe se situează
undeva în jurul valorii de 20% din cantitatea de argint descoperită în Dacia Preromană.
28
Acestei regiuni i se adaugă în mod natural și cele aproximativ 100 de descoperiri
conținând materiale cu caracter dacic (așezări, morminte, ceramică, piese de fier, podoabe
etc.) din jumătatea estică a Ungariei actuale (Toma 2007: 65-75).
29
Respectiv cele de la Biharea, Giurtelecul Șimleului, Marca, Măgura Moigradului,
Meseșenii de Sus, Petrani-„Piatra Petranilor”, Săcălăsău Nou, Stârciu, Șușturogi, Șimleu
Silvaniei, Șoimi, Tășad, Zalha, aflate pe raza județelor Sălaj și Bihor (Borangic, Berzovan
2014: 100-101, cu bibliografia). Acestora li se pot adăuga puncte fortificate mai recent
descoperite de la Cetea, Urvind, Peștiș, Cuieșd, Mierag, aflate în diferite faze de cercetare.
30
Pop 2006: 52-56.
etc.), dar principala lor funcție a fost cea militară, de apărare și control a
căilor de acces spre zona Apusenilor.
În contrast cu modestia relativă a fortificărilor acestei zone,
regiunea este una dintre cele mai bogate în descoperiri monetare, tezaure și
depozite de podoabe de argint, ceea ce sugerează dacă nu o economie
prosperă, cel puțin capacitatea căpeteniilor locale de acumulare a metalului
prețios. Situarea acestor fortărețe pe căile de schimb dintre Transilvania,
bogată în resurse de sare, și Pannonia, respectiv pentru controlul resurselor
minerale din zonele de vest ale Apusenilor, putea să asigure venituri
consistente nobililor rezidenți în aceste regiuni. Participarea masivă a
aristocraților din aceste zone la campaniile lui Burebista, atât la cele
împotriva celților, cât și, probabil, la cele sudice sau pontice, fapt sugerat
de numărul foarte mare de tezaure și descoperiri monetare, putea să fi
contribuit de asemenea la această stare de prosperitate 31.
O altă direcționare a negoțului cu sare pare să fi fost spre vest, către
Panonia 32, pe trasee utilizate încă din preistorie, pe cursul Mureșului, apoi
pe vechiul „drum al sării” ce traversa Sălajul actual sau valea Crișului
Repede, peste munții Apuseni, continuând pe valea Someșului 33. Tot către
vest poate fi urmărită și o altă rută comercială ce trece prin pasurile
Carpaților Păduroși și coboară în Câmpia Tisei, iar de aici mai departe pe
Dunăre și Sava, către Macedonia, Iliria și Peninsula Italică. Această cale,
jalonată de depuneri monetare constând în piese autohtone (de tip
Vovriești-Huși), lega zona saliferă a Subcarpaților Orientali de sudul
mediteranean, ocolind centrul de putere dacic din Transilvania.
Așadar, potențialul economic al zonei de nord-vest a fost
considerabil în epoca dacică, și nu numai, prosperitate care clama prezența
unor lideri militari, aliniați, într-un fel sau altul, modelului cultural impus
de războinicii PPK.
În mod inexplicabil însă, până acum, artefactele asociate
fenomenului PPK au fost mai mult decât sporadice. Chiar dacă numărul
31
Borangic, Berzovan 2014: 101.
32
Sarea era vitală pentru comunitățile ce trăiau în bazinul Dunării Mijlocii, lipsită aproape
total de acest mineral. Nu doar celții şi-au extins dominația către Transilvania împinşi de
această necesitate, ci şi, mai târziu, în Evul Mediu, bulgarii, avarii, pecenegii şi maghiarii,
deopotrivă războinici călăreți și posesori de mari turme, herghelii și cirezi, au stăpânit și
exploatat pe rând salinele transilvănene.
33
Prosperitatea Depresiunii Sălajului, cel puțin pentru epoca dacică, este vizibilă în
numeroasele tezaure de argint descoperite în acest areal, care funcționa ca zonă tampon
sau de legătură între nordul și centrul regatului dac.
acestor tipuri de descoperiri sunt departe de efervescența și densitatea celor

de pe valea Mureșului Mijlociu, spre exemplu, putem nota pumnalele curbe
descoperite recent la Cetea (Fig. 8/1) și Vadu Crișului (Fig. 8/2) 34 precum
și mormântul unui călăreț descoperit la Bălnaca, care conține în inventarul
funerar, printre altele și o zăbală de tip tracic 35, toate în județul Bihor.
Acestor piese li se adaugă zăbalele de tip tracic, întregi sau fragmentare,
provenite de la Meseșenii de Sus, Sălaj 36. Poate fi inventariată în acest
registru și teaca de pumnal curb descoperită pe Măgura Moigradului, jud.
Sălaj 37.
Toate aceste piese reconstruiesc profilul unor războinici locali
conectați la realitățile din restul teritoriului locuit de daci de unde liderii
locali au preluat ideologii, tehnologii de fabricație, tehnici de luptă.
Cu toate acestea, descoperirile asociate elitei sunt, deocamdată, încă
reduse numeric, păstrând tezaurele drept indicator principal. Astfel,
descoperirea pumnalului curb de la Sighiștel este, în acest moment, cea mai
evidentă urmă a prezenței unui puternic aristocrat războinic în regiune.
5. Concluzii
Putem spune că zona de vest a României, ieșită în evidență anterior

doar prin abundența tezaurelor de argint, se mobilează inexorabil și cu
elemente specifice din panoplia elitelor războinice dacice. Pumnalul de tip
sica descoperit de la Sighiștel este, în acest registru, prima descoperire
concretă, până acum, din zona de nord-vest a României.
Privind calea dintre dintre lipsa totală a acestor piese de echipament
la apariția – deocamdată singurală – a acestora în zonă putem spune că ne
aflăm într-un punct imprecis al eternului stadiu al cercetărilor. Cât de
departe suntem de conturarea întregului peisaj al elitelor militare
dependente sau descendente ale fenomenului PPK ne-o arată descoperirea
a două pumnale de tip sica, tot prin detecții ale metalelor, făcute în zona de
sud-vest a Ucrainei (Fig. 8/3-6). Din păcate, artefactelor respective nu li se
34
Descoperite de membri ai Asociației Dacia Crisius cu ajutorul detectoarelor de metale
și intrate în patrimoniul Muzeului „Țării Crișurilor”, unde sunt în proces de restaurare,
conservare și publicare.
35
Materiale și complex arheologic inedite, aflate în curs de cercetare, prelucrare,
restaurare și publicare.
36
Pop, Borangic 2020: 479-483.
37
Sîrbu, Borangic 2016: 35; Fig. 11/6.
cunoaște contextul și ele par să fi luat drumul unor colecții particulare 38.
Importanța acestora rămâne una statistică și, cu prudența dată de fragilitatea
datelor obținute, chorologică.
Revenind la zona de nord-vest a României, armele descoperite aici,
chiar dacă modeste numeric, deocamdată, răspund unei realități altfel foarte
simple. Nimeni nu putea aduna și păstra atâta cantitate de metal prețios fără
să fie capabil să-l o și apere. Prezența unor elite militare în regiune, relativ
presupusă până în acest moment, devine certitudine prin descoperirea
pumnalului de tip sica de la Sighiștel. Acest artefact atestă, de această dată
direct, prezența, la un moment dat, a unui lider militar important în regiune.
Din păcate, contextul piesei nu ne oferă mai multe informații decât
pumnalul în sine și asocierea proprietarului, sub o formă sau alta, cu elitele
războinice ale dacilor la modul general.
Din nefericire, locul și modul de descoperire nu ne oferă mai multe
date despre motivele și dinamica acestei prezenței aici a războinicului. Din
observațiile preliminarii, arma pare să fi fost depusă pe sol dintr-un motiv
sau altul. La fel de bine, ea putea să fi fost pierdută în cadrul unui moment
dinamic – cum ar fi o deplasare/retragere sau o luptă – moment finalizat în
așa manieră încât arma nu a mai putut fi recuperată. Numărul de vârfuri
săgeți descoperite în imediata apropiere sugerează și sprijină acest scenariu,
deși nu poate fi exclusă cu totul o atipică depunere ritualică, pur și simplu.
Nu cunoaștem nici vreun punct apropiat care să fi funcționat ca
centru rezidențial, astfel că piesa ne apare ca fiind izolată și mai greu de
asociat indubitabil cu arealul.
Trebuie subliniat din nou faptul că pumnalul este departe de a fi o
piesă comună în chiar panoplia acestui tip de arme excepționale prin
definiție. Calitatea execuției și particularitățile prezentate sugerează cu tușe
groase că el a aparținut, la un moment dat, unei căpetenii cu adevărat
importante, care s-a despărțit de semnul lui identitar în împrejurări cu
38
Piesele au fost prezentate pe un grup de socializare, dedicat amatorilor de restaurări ale
artefactelor metalice, în perioada mai-iunie 2021
(facebook.com/groups/ 414374666680079, accesat la 12.03.2022). Singurele informații
oferite de către restauratorii care s-au ocupat de piese au fost că piesele provin din sud-
vestul Ucrainei. De notat că una dintre arme (Fig. 8/5-6) are analogii morfologice și
ornamentale cu pumnalele din Transilvania și Oltenia și nu cu cele de la mai apropiatul
centru de putere de la Mala Kopanya (unde decorul lamelor se rezumă la șănțuirile de pe
lame, nu foarte elegant executate nici ele (Kotigoroșco 2015: 311; Fig. 30), dacă credităm
frugalele informații despre locul de descoperire ale pieselor prezentate meteoric în spațiul
public.
adevărat dificile pentru el. Motivele reale și momentul când a făcut acest
gest ieșit din comun, în mod evident, nu mai pot fi recompuse acum.
Dar artefactul, cu toată istoria lui, știută, neștiută sau doar
presupusă, aparține regiunii despre care ne spune astăzi doar că ea a contat
la un moment dat, în epoca de glorie a elitelor războinice ale Regatului dac.
Datarea piesei este și ea dificilă la nivel de detaliu, situație identică
în cazul majorității contextelor și armelor de acest tip. Lipsa unor indicatori
preciși, ca reflex al momentelor de descoperire, al metodelor de cercetare
și al modului de descoperire, face ca mediul academic să trateze prudent
cronologia pumnalelor. Astfel, se admite la modul general o datare laxă,
între secolul II a.Chr. (începutul infuziei PPK la nordul Dunării) și
cucerirea Regatului dac de către romani (moment jalonat de sinuciderea
regelui Decebal cu un pumnal curb).
Piesa de la Sighiștel, deși trebuie plasată tot în acest interval 39,
comportă două detalii ce trebuie avute în vedere. Unul este dat de redarea
cuplului aviar cu acuratețe și realism. Lipsește schematizarea – uneori dusă
la extrem – întâlnită adesea la pumnalele sica. O redare abstractizată duce
la ipoteza că meșterul artizan și proprietarul armei nu aveau o idee clară
despre simbolistica decorului redat. În cazul pumnalului de la Sighiștel,
redarea realistă ar putea genera ideea că piesa este mai apropiată de
momentul sintetizării ideologice a imaginarului PPK și, deci, mai timpurie.
Ipoteza unei disoluții a simbolisticii nu se susține însă, căci există
schematizări în chiar arealul de geneză PPK 40, ceea ce transferă
simplificarile ornamentale în sarcina talentului artizanilor și nu în cea a
relației centru-periferie. Elocvente în acest registru sunt pumnalele de la
Cugir, jud. Alba, parte a unor inventare funerare fastuoase și care
beneficiază, din fericire, și de o datare mai precisă, respectiv intervalul 160-
95 a.Chr., obținută pe baza analizelor resturilor de lemn păstrate de la rugul
tumului II 41. Deși materialele sepulcrale descoperite aici au aparținut unor
personaje indubitabil situate în vârful scării sociale, pumnalele din panoplia
lor au fost executate relativ grosolan, raportat la piese mult mai elegante
39
O plasare cronologică a acestui pumnal în timpul războaielor daco-romane sau după
căderea Regatului dac implică un set de parametri deocamdată atât de fragili că este, pentru
moment, imposibil de susținut altfel decât ca presupunere teoretică și tratată ca atare în
așteptarea unor date care să permită rescrierea solidă a secvenței PPK.
40
Torbov 2018: 240/таб VIII/2a; 241/ таб IX/3.
41
Teleagă 2014: 309.
provenite din morminte sau depuneri altfel sărăcăcioase, și sunt doar

minimal decorate cu șanțuri sugerate de linii și impresiuni circulare 42.
Pe de altă parte, locul descoperirii este foarte departe geografic de
Oltenia, prima zonă unde apar astfel de inventare la nord de fluviu și unde
întâlnim în ornamentația lamelor de pumnale păsări afrontate, redate
coerent și lizibil 43.
Așadar, nici decorația lamei, deși realistă și nici poziția geografic-
chorologică nu pot ajuta la restrângerea datării, pumnalul de la Sighiștel
rămânând, deocamdată, o prezență insolită și atipică în regiune. Putem
spera doar că o cercetare arheologică a locului descoperirii, planificată de
către autorii acestui material, să aducă date suplimentare.
Până atunci, pumnalul descoperit la Sighiștel rămâne o piesă de
excepție, unică în felul ei pe toate coordonatele istorice, politice, spirituale
și artizanale.
Pumnalul completează peisajul local și regional cu unul dintre cele
mai relevante repere politice, militare și sociale ale lumii dacice, fiind o
adevărată verigă de legătura între elitele din centrul Regatului dac și cele
din nordul acestuia.
Prin această descoperire, paradigmele civilizației dacice și ale
elitelor militare care au generat-o și întreținut-o sunt încă o dată
redimensionate.
42
Sîrbu, Borangic 2016: 224, Fig. 14/1; 244, Fig. 34/3.
43
Spre exemplu, pumnalele de la Călărași sau Cetate (Sîrbu, Borangic 2016: 236, Fig.
26/1; 245, Fig. 35/2).
THE MISSING LINK.
PADEA-PANAGJURSKI KOLONII DISCOVERIES
IN NORTH-WESTERN ROMANIA.
THE SICA-TYPE DAGGER FROM SIGHIȘTEL, BIHOR COUNTY
CĂTĂLIN BORANGIC, CĂLIN GHEMIȘ, ȘTEFAN LIPOT (ROMÂNIA)
Keywords: sica dagger, jasper, Dacians, poaching, military elite.
Abstract
This article presents a recent discovery of a curved sica-type dagger. These
weapons were part of the panoply of the warriors who built a cultural phenomenon
known today, conventionally, as Padea-Panagjurski Kolonii, which began at the
end of the 4th century BC and lasted until the conquest of the Dacian Kingdom by
the legions of Emperor Trajan (106 AD).
The dagger was discovered with a metal detector in the radius of Sighiștel village,
Câmpani commune, Bihor County. The artifact belongs to type “C” of these
daggers, and it is exceptional both in its manner of manufacture and in its place of
discovery. On the blade of the dagger there was engraved an ornamentation
specific to this type of weapon, namely the heads of a couple of facing birds,
decorated with circles. Small pieces of semi-precious stone, most likely red jasper,
were set into these recessed circles.
The discovery of this dagger in the region signals the presence, sometime between
the 2nd century BC and the beginning of the 1st century AD of a powerful warrior
leader. It is the first discovery of its kind in a region very rich in hoards of Dacian
silver coins and ornaments. The dagger completes the local landscape with the
political, military and social landmarks existing in the rest of the Dacian Kingdom,
being a real link between the center of the kingdom and the lands to the north.
1. Introduction
The Padea-Panagjurski Kolonii (PPK) cultural-archaeological

ensemble represents a conventional name that identifies certain
associations of artifacts and specific funerary practices, dated as early as
the last part of the 4th century BC. The concentration of these features was
initially identified in the Thracian-Celtic environments in the northwest of

present-day Bulgaria, between the Balkan Mountains and the Danube, then
also in the northeast of Serbia, in Oltenia and southern Transylvania. Later,
discoveries that could be attributed to this phenomenon also appeared in
other areas of Romania (Muntenia, Dobrogea), Central Moldova and
further to Transcarpathian Ukraine (Fig. 1). The emergence of this horizon
cannot be independent of the political-military effervescence of the area, a
series of events triggered by the Celtic invasion in the Balkans, the landing
of Roman power in the peninsula, the fall of the Hellenistic kingdoms and
the dynamics of the turbulent local Thracian tribes 1.
This cultural model is explained by the emergence of a new cultural
identity whose main expression consists in the deposition of the deceased
in cremation graves together with their weapons. The funerary inventories,
sometimes lavish, show that the deceased belonged to the political and
military aristocracy, separated from their own communities by the rites and
rituals they practiced, by the weapons they owned and by the economic
power they displayed. Without being able to explain whether this
dispersion is cultural or demographic, the name has been preserved,
although today it no longer reflects the entire complexity of the issues
related to the ethnic, historical and civilizational implications, being, for
now, the only one that is neutral and that sufficiently particularizes the
phenomenon 2.
Iconic for this cultural ensemble is the specific funerary inventory,
which, on a nominal and individual level, was composed, in general, of
special pieces of weaponry, with a well-defined identity. The
archaeologically revealed military equipment consisted of Celtic-type
swords, spears, sica-type curved daggers, shields, Thracian-type bits,
spurs, knives and, exceptionally, chain mail and helmets. The presence of
these weapons in the graves of warriors covers the whole range between a
complete arsenal, identified in the burials of individuals with a high social
status, and one or two pieces of armament.
Analyzing the arguments regarding the PPK group, one question
arises: who were the carriers of this strongly developed culture within the
Dacian Kingdom? The theoretical center at Panaghiurski Kolonii was more
than a century earlier than the foundation of the Dacian kingdom and more
1
Woźniak 1974: 74-138 ; Rustoiu 2002: 13-29; Sîrbu, Borangic 2016: 41-47; Borangic
2020: 189-209.
2
The missing link. The sica-type dagger from Sighiștel, Bihor 55
than 500 km away from its core. It would be more appropriate for this
cultural manifestation to be unequivocally attributed to the Dacian culture,
the only one of the participants in the initial hybridization that had
substantially appropriated this new identity and solidified it over time in
the form of a powerful political-military entity. Furthermore, the Thracian
contribution seems to have been the most consistent in this cultural mixture.
If we consider these cultural-archaeological realities, we can assess that,
for the North-Danubian area, the PPK-type inventories, originally specific
to a Celtic elite superimposed on the local Thracian population, belonged
to the Dacians, themselves a product of the cultural and demographic
osmosis in question. The dispersion of this model in the area north of the
river may have contained a demographic component, difficult to identify
now, but, most likely and more correctly, we can speak of the imposition
and dispersion of a type of social identity within the northern Thracian
world, with obvious, diverse and solid Celtic influences.
The bearers of this new culture, similar, but different in many
coordinates from the previous history of the region, were lords of war,
exceptional soldiers and outstanding builders alike, crafty metallurgists and
skilled artisans, known in history as Dacians 3, as they called themselves 4.
Speaking of the weapons that accompanied into eternity the
deceased warriors, it is noted that sica-type daggers are constant presences,
which is why they have become a marker of the elites of the PPK cultural
group. It is a fact, however, that the history and the spectacularity of these
daggers have ensured their status as an emblem, which can somewhat
explain the popularity that, undoubtedly, these weapons still have today.
However, their visibility is related not only to the fact that they
geographically delineate the territory that the PPK warriors controlled or
just influenced, but also to another, somewhat less pleasant reality.
In the last 20 years, Romanian systematic archeology, and not only,
contributed extremely rarely to the map of the discoveries of sica-type
daggers – artifacts through which we can understand a PPK-type deposit.
Concretely, there is only one archaeological discovery north of the Danube,
the one from Desa, Dolj County, made almost a decade ago and not
3
Ibidem: 47.
4
I call the aforementioned people Dacians (mentioned earlier, in the context of
Domitian’s war against them), the name used by themselves as well as by the Romans,
though I am not ignorant that some Greek writers refer to them as Getae, whether that is
the right form or not (Dio Cassius LXVII, 6).
published until today. The other field discoveries, containing deposits or

elements specific to PPK, were made by metal detectorists. Some of these
were handed over to the authorities, but we cannot estimate what
percentage of artifacts went to private collections of antiquities or auction
houses in the Western World 5.
Narrowing the area of interest to sica-type daggers, we can say that,
statistically, only a quarter of the nearly 100 sica-type daggers known north
of the Danube come from archaeological research, most of them have an
unknown method of discovery, and another part comes from metal
detecting 6. Practically, the state of knowledge regarding the dynamics of
the Dacian era, revealed by the archaeological research of PPK-type
artifacts, has stagnated for several decades. The discrepancy revealed by
the map of PPK-type discoveries made at the beginning of this millennium
and the same map updated in 2022 is relevant in this regard (Fig. 2).
The differences are important and significant, as they progressively
change the cultural landscape, but especially the geographical dispersion of
what we define as the PPK phenomenon. It has undergone extensive
changes regarding the modern perspective on the extent and force that the
phenomenon in question had, almost exclusively due to specific artifacts
discovered through processes and methods other than archaeological
excavations.
Within the topic, attention is drawn to the large number of
archaeological inventories containing sica daggers discovered with the
metal detectors. Practically, this kind of activity has doubled the number of
artifacts known at this moment north of the Danube. The map of
discoveries has been enriched with new locations, a fact that left its mark
on the area of geographical distribution and, implicitly, on the knowledge
and understanding of the cultural dispersion that had the sica daggers at its
center. The metal detections contributed – although contribution is not the
right term 7 – to filling out with information some areas, where there were
previously no specific elements of the PPK, associated with the military
5
Borangic 2018: 378.
6
7
It is frustrating that changing the historical paradigms – in this case, those regarding the
Dacian Kingdom – is no longer a monopoly of archaeology, but this is the reality. The
historical record of the Dacian era (and not only) was constantly fed with fortuitous
discoveries, reasonable or not from the point of view of method or way of working, and
these discoveries compel extensive reconsiderations of a historical order and not only
(Borangic 2018: 380).
elites of the Dacian kingdom; this lack of information raised numerous and
pressing questions, and it did not logically resonate with the economic,
cultural and military benchmarks of the Dacian civilization in certain areas.
Through the metal detecting, practiced as a hobby by many
enthusiasts, new areas were “populated”, where previously the PPK
elements, specific to the Dacian military elites, were inexplicably missing.
A good example is the Curvature Carpathians, a very dynamic
region from the point of view of military architecture in the Dacian era, an
aspect visible in the frenzy with which numerous fortresses were built in
the area. Through the discovery of warrior graves, the area has been aligned
to the Pan-Dacian cultural model. Similarly, the Transylvanian Plateau and
the middle Mureș valley are regions that have changed their density of finds
of this type.
To these has been added recently the northwest of Romania, a
region that previously stood out only due to the abundance of silver
treasures. To some Thracian-type bits, complete or fragmented, from Sălaj 8
and Bihor 9 Counties, also discovered through metal detection, we can add
now a sica-type dagger from the area of Sighiștel village, a discovery that
outlines the historical potential of the area and reconfigures the general
picture.
2. The history of archaeological research in the Sighiștel Valley
From the Sighiștel valley, a unique area in the country due to the
density of the karst phenomena, N. Vlassa published some Neolithic
materials discovered in the “Dâmbu Colibii” cave, including a beautiful
complete cup with a leg 10.
A few years later, the same researcher published a series of
materials from the Măgura cave, at that time within the borders of the
Câmpani commune 11. The materials belonging to the Copper Age had been
incidentally discovered by C. Pleșa, during speleological research.
Other archaeological materials discovered in the Sighiștel valley, in
the “Dâmbu Colibii II” and the “Tunelul Uscat” caves, arrived at the end
8
Pop, Borangic 2020: 477-494.
9
Inedit.
10
Vlassa 1961: 17-23.
11
Vlassa 1964 (1971): 117-126.
of the 60s of the last century in the collection of the Arad Museum
Complex 12.
From the “Tunelul Uscat” cave comes a complete vessel that
contained a few bones 13. From a chronological point of view, these
materials belong to the end of the Bronze Age, more precisely to the Igrița
ceramic style, and their presence in this area demonstrates the connections
that the Igrița communities had with contemporary southern cultures.
The archaeological materials from the “Dâmbu Colibii II” cave,
discovered during speleological research in 2009, belong to the same
chronological horizon as those from the “Tunelul Uscat” cave, with the
mention that, as they were discovered on the surface, it is not possible to
specify the feature or features to which these fragments belong.
The situation is not unique, recent field research in the small cave
from “Varniță”, at the entrance in Sighiștel valley on the right slope (left
from a geographical point of view), highlighted the same archaeological
situation 14, except that the recovered materials belong to the Neolithic.
A series of archaeological researches in the Sighiștel Valley were
carried out in 1988 by a team led by Dr. M. Cârciumaru, when, along with
surface observations, several caves were surveyed on this occasion.
The investigated caves were: Dealu Cornii cave, Varniță cave,
Calului cave, Țibocoaia cave, Corbasca cave, Peștera de lângă Canion
(Cave near the canyon), Peștera cu Hornul Deschis (Open chimney cave),
Peștera cu cotituri (Bending cave), Abriul Drăcoaia, Peștera Albă (White
cave), Peștera Mare din Dâmbu Colibii (Large Cave from Dâmbu Colibii).
Publishing the conclusions of these researches in 2010, M. Cârciumaru
concludes that these caves were not used during the Paleolithic 15, but this
opinion was refuted in the very year of the publication of his researches by
the discoveries from Coliboaia cave, unique so far in Central Europe 16.
Regarding the conclusions drawn by the same researcher about the
research in the Varniță Cave, according to which there is no archaeological
material here, these have also been disproved by recent research that
12
We thank our colleague dr. Victor Sava from Arad Museum Complex for granting us
access to these materials.
13
Sava 2010: 23-37.
14
Field research, C. Ghemiş, October 2014; C. Ghemiş, V. Roman, D. Szabó, October
2016.
15
Cârciumaru, Dobrescu 2010: 185-189.
16
Ghemiş et alii 2011: 6-18.
highlighted the existence of some archaeological materials belonging to the

Neolithic era.
Late archaeological materials, belonging to the medieval era (16th-
17th centuries), were discovered on the surface in Măgura cave, without the
possibility to specify the nature of this discovery for now.
Although relatively few, the archaeological discoveries in the caves
in the Sighiștel Valley outline a fairly consistent archaeological potential
in the wider landscape of endokarst archeology in the Bihor massif.
3. The discovery
The artifact that is the subject of this study was discovered in the
summer of 2022 on the southwestern side of a promontory, called Fața
Pietrii, located approximately 1 km northwest from the center of Sighiștel
village, Câmpani commune, Bihor County (Fig. 3).
The promontory is located in the “Valea Sighiștelului” Special
Conservation Area, located in the western part of the Apuseni Natural Park,
and separates the bed of the Sighiștel River (Sohodolul Mare Valley) from
the Sodolul Pietrii Valley. The area is one of the most karstic areas in
Romania, around 100 caves and grottoes are inventoried here 17.
Oriented northeast southwest and with an elevation of 487 m, the
promontory is flanked and protected by higher heights to the northwest and
southeast (Fig. 4).
The artifact in question was discovered with the metal detector on
the small upper plateau (Fig. 3/3; Fig. 4/4). From the immediate vicinity of
the dagger, located approx. 10 cm deep from the current walking level, the
discoverer, A. Groza, a member of a local association of enthusiasts
practicing this hobby, also detected a number of arrowheads, made of sheet
iron (Fig. 5/2), but without these arrowheads being in direct and concrete
context either with the dagger or with each other. The dagger was placed
with the decorated side up, and at approx. 5 cm from the blade was
uncovered a detached part of the handle (Fig. 5/1).
The condition of the dagger is relatively good, the only part more
seriously affected being the handle. Given the quality of the wrought metal
and the fact that the artifact was not part of funerary rituals involving
intense burning, it has been satisfactorily preserved, despite being
17
Vălenaș et alii 1977: 57- 71.
discovered relatively close to the surface of the ground, in almost direct

contact with atmospheric moisture.
Based on the discoverer’s statements, as well as a subsequent
verification in the field 18, the dagger appears to have been placed or lost in
the era, directly on the surface of the ground. The time that passed since the
event has placed a thin layer of natural deposits over the artifact.
The artifact was handed over, according to the legislation in force,
to DJC Bihor 19 and from here it was taken over by “Muzeul Țării
Crișurilor” in Oradea, in whose laboratories the dagger was restored and
where it will be exhibited.
The restoration of the item was carried out according to the norms
in use regarding the artifacts made of metal belonging to the movable
archaeological heritage. The sica-type dagger, when entering the metal
restoration laboratory of the museum, was presented in two fragments,
namely the blade and a part detached from the handle of the piece. From
the point of view of the state of conservation, the dagger is in a fairly good
state showing few traces of soil and considering that it is made of iron, it
shows deposits of iron oxide (Fig. 5/1).
The object was carefully examined, slight physico-chemical and
mechanical degradations were observed, which allowed a mechanical
cleaning of the item, the metal core being preserved in a fairly large
proportion. Mechanical cleanings were applied by successive brushings
with various wire brushes of several sizes and burs of various grits with the
help of a suspended technical motor (STM) and multiple washings with
distilled water. For the attachment of the handle fragment to the blade, other
analogies of such daggers discovered and published in the specialized
bibliography were taken into account. A plasticine mold was made, and the
missing part was filled with a two-component epoxy resin of the
ARALDITE type.
Upon completing the restoration, the dagger was impregnated by
brushing with a 5 % solution of paraloid B72 dissolved in acetone. A little
18
The verification in the field was carried out by C. Ghemiș, archaeologist at “Muzeul
Țării Crișurilor”, Oradea, who was accompanied by Dr. S. Bulzan, senior expert DJC
Bihor, D. Slăvescu, president of the Dacia Crisius Association and A. Groza, member of
the same association, discoverer of the artifact.
19
PV nr.1360/13.05.2022. The artifact was handed over along with 22 other artifacts
(fragmented fibulae and tools made of iron, bronze coin and artifacts, etc.; Fig. 5/3-6).
graphite dust was added to the solution to give the item a darker appearance
(Fig. 6/2; Fig. 6/4).
4. The sica-type curved dagger
The discovered artifact belongs to type “C”, the most representative

from a geographical point of view and in terms of number of specimens
from the North-Danubian PPK area. The long, elegantly curved blade, the
presence of decoration and of “blood draining grooves”, the handle being
a continuation of the iron band from which the artifact was forged, are all
characteristics of this category 20. The weapon was made from a strip of
iron, obviously by hot forging and then ornamented on one side of the blade
with great care (Fig. 6). There is no doubt that the artifact was heat treated,
so that although it was on the surface, in almost direct contact with the
rainwater and oxygen in the thin layer of deposits, the weapon was
damaged only to a small extent and only in the presumably unhardened
areas.
The decoration on the blade attracts attention (Fig. 7). The
ornamentation shows the necks and heads of two birds of prey represented
face to face. Although the renderings appear to be corvids, the highly
curved beaks are more typical of eagles or falcons. The two bird heads are
rendered in the same manner, but there are carefully executed differences
between them.
Thus, the bird on the right, towards the handle, has a more robust
neck, rendered by three lines enclosing two circles. From the upper circle
start the two grooves, triangular in section, which continue on the blade,
slightly flared, until near the end of the handle, where they fade in the
surface destroyed by oxidation.
The head of the bird on the left is slightly smaller, and the neck is
rendered only by two lines enclosing a single circle from which start the
two grooves, equally finely executed, but progressively tapered this time.
The beak of the bird, and even the whole head, are somewhat smaller than
the other bird, which suggests a male and a female.
The sexual dimorphism is also suggested by the dominant position
of the male, placed somehow higher, but also by the presence in his
rendering scheme of three circles, one in the eyeball of the bird and the
20
other two on the neck, compared to the only two of the female, namely the
eye and the circle on the neck. All these circles were executed with great
care, by “drilling” the blade in depth, and finely polished fragments of red
jasper were inserted into the holes thus obtained. Of the five circular holes,
jasper was preserved in four perforations, namely in those of the “female”
and in two on the neck of the “male” bird. The stone from the “male” bird’s
eye is almost completely missing (Fig. 7/3), and in the other holes the
embedded jasper has been more or less damaged (Fig. 7).
The avian couple is positioned at the mid-length of the blade, at its
top, and interrupts the linearity of the two grooves that complete the
decoration. The thin grooves, made with great finesse, start from the area
of the handle guard – which has not been preserved – and extend almost to
the tip of the blade, where theoretically they come together or come very
close. The small portion at the tip of the blade is affected by corrosion
compounds of the iron, so the theoretical point of union of the two grooves
cannot be observed, but the visualization of their path leads to this
conclusion.
Like the tip of the blade, the handle is also seroiusly affected by the
passage of time. It is very likely that this part of the weapon was not as
carefully tempered as the blade, which of course had the consequences that
are now seen. Two pieces of the handle have been preserved: a smaller one,
still barely attached to the dagger, approx. 3 cm long, and a terminal one,
slightly larger, with a length of approx. 5 cm, detached from the rest of the
artifact. A rivet hole was preserved on both fragments. Interestingly, the
hole on the terminal fragment is asymmetrically perforated (Fig 6/1; Fig
6/3), but it is possible that the offset of the rivet hole is the result of material
loss from the handle. Any handle guard seals, if they ever existed, have not
been preserved.
The circular decorations that complete and ornament the birds
excised on the blade have a diameter of 3.3 mm, are framed by a border
whose outer diameter is 5.2 mm and deepen into the metal of the blade to
a depth of 2.6 mm (Fig. 7/2). Pieces of semi-precious stone were inserted
and fixed in them.
The exact original length of the dagger is unknown as the artifact
was discovered with the handle broken. The blade measured along the
curve is 24 cm long, and the handle is missing 1-2 cm. When restoring the
artifact, the average length of the handle of this kind of weapon was taken
into account, so the reconstruction resulted in a length of 33 cm, of which
10 cm are the restored handle (an average of handles of this kind), which
must have been that of the original artifact, with a possible difference of a
few millimeters. The maximum thickness of the blade, triangular in section,
is 4.1 mm, and the maximum width 3.4 cm, suggesting a robust, resistant
weapon.
5. Discussions
Although at first glance, the dagger from Sighiștel belongs to the

long series of such artifacts discovered in recent years with the metal
detectors, it presents at least two particularities that make it stand out.
The first characteristic is the decoration of the blade (Fig. 7).
Although the motif of the two birds face to face is specific to the PPK area
and, consequently, recurrent in the ornamentation of sica daggers, those
made in this case the dagger to stand out. The quality of the execution is
impeccable from a technical point of view – lacking the schematizations
that lead to the idea of a great distance from the original motive. The
incisions are deep, regular and finished with great care.
The note of exceptionality is given, however, by the inlay of semi-
precious stones, namely red jasper 21, in the deepened circles made on the
blade, a unique decorative technique up to this point for this type of
weapon. Jasper has a special history in the art of ancient goldsmiths and
has always been a relatively widespread rock 22, with numerous and diverse
variants.
The circular holes that adorn the birds’ heads have been hollowed
out with a punch and small pieces of jasper are inserted into them 23, fixed
by proper cutting and polishing of the stones.
21
The identification of the semi-precious stone was made visually, based on the obvious
characteristics; the dagger will be analyzed metallographically and petrographically in
order to confirm or refute the preliminary conclusions presented here, but also to try to
identify the deposit or the area of origin of the quarry from which the stone used originates.
22
Without necessarily being directly related to the discovery, a deposit of jasper was
recently identified in the Brad area, Hunedoara County (information arch. M. Simion,
National Museum of History of Romania, to whom we thank for the kindness).
23
Basically, a form of chalcedony that belongs to the class of oxides (silicon dioxide –
SiO2) with a matte, glassy appearance, usually with numerous impurities, especially iron
compounds, which resulted in an exuberant variety, which made rigorous classifications
substantially more difficult. The average hardness is between 6.5-7.
About the reason behind the jasper inlay, we can only speculate to
some extent. Of course, the decoration thus obtained particularized and
enhanced the effective and symbolic value of the weapon. The one used in
this case was red jasper (also known as bloodstone) which has a naturally
polished appearance and is colored with shades of red, which become even
more obvious in contact with water.
Undoubtedly, these characteristics led, in Antiquity, to a wide use
and to the crediting of jasper with magical properties, being worn, in
various mounts, as amulets 24.
The second particularity is given by the area where the artifact was
discovered. Looking at the distribution map of artifacts of this type (Fig. 2),
including the development and dispersion of the cultural model that
contained them (Fig. 1), we can outline the “population” of new regions,
without these presences necessarily implying the correct chronology
contained.
In accordance with the evolution of the Padea-Panagjurski Kolonii
phenomenon, initially reported in the northern Balkans, and the progressive
stage of research, the dispersion crossed the Danube, starting from the
northwest of present-day Bulgaria. In the north of the river, namely in
Oltenia, numerous discoveries were reported (mainly graves, but also
isolated discoveries). Other discoveries, reduced in number, were initially
identified in western Muntenia, then in southeastern Transylvania, in the
fertile valley of the Middle Mureș (Fig. 1/1).
For several decades, the research, or rather, the identification of
new discoveries of this type stagnated, so that the general picture was
interpreted as a movement on the left bank of the Danube of some warrior
clans, from which a group broke off and entered, through the Carpathian
passes, in Transylvania, where they eliminated the Celtic domination 25.
The archaeological discoveries at Mala Kopanya (Ukraine) 26 and
then the increasingly frequent metal detections that revealed PPK-specific
inventories in the Curvature Carpathians and in the rest of Transylvania
resized the extent that the cultural model in question had in reality and
constantly revived the subject in the academic environments.
One of the arid areas so far, from this point of view, was the
northwestern region of Romania, where PPK-type discoveries were almost
24
Pliny the Elder, Cartea a treizeci și șaptea (37) 118.
25
Rustoiu 2002: 33-37.
26
Kotigoroshko 2015: 111-142.
completely absent, in contrast to the abundance of silver hoards. The

prosperity of the area, at least during the Dacian era, is visible in the
numerous silver hoards discovered in this area 27, which functioned as a
buffer zone between the north and the center of the Dacian Kingdom.
The north and north-west of Transylvania, a territorial unit probably
dominated by a tribal entity 28, distinct, comprises a concentration of small
fortresses built in the basin of the three Criș rivers.
Numerous small fortresses were discovered in this area 29. Broadly
speaking, due to the nature of the rough terrain, extensive or complicated
defensive constructions were not necessary, the fortresses being often
defended only by ramparts and walls of earth and wood, doubled by
palisades and usually enclosing fairly small perimeters 30, capable of
sheltering a small number of people. Near some of the fortresses, various
workshops operated (smithy, pottery, etc.), but their main function was a
military one, namely defense and control of the access roads to the Apuseni
area.
In contrast to the relative modesty of the fortifications of this area,
the region is one of the richest in monetary finds, hoards and deposits of
27
Except for the area of the Crișul Alb Basin, respectively the Zărand depression, in 1980,
the late Al. Sășianu registered no less than 22 Dacian silver treasures, to which were added
a number of 24 random discoveries (cf. Sășianu 1980: 28). The last four years have led to
the enrichment of the registry of discoveries with new treasures, namely those from Cetea,
Peștiș - Valea Morii (unpublished researches C. Găzdac, C. Ghemiș), Peștiș Osoi
(unpublished researches C. Ghemiș, S. Bulzan), Ghighișeni (field researches C. Ghemiș),
Vadu Crișului- Măgura or Uileacu de Criș (researches C. Toma), made with the metal
detectors, doubled by archaeological researches. More than 25 other treasures were
discovered within Sălaj county, partly through archaeological research, partly by chance
discoveries (Pop 2008; passim) to which are added 4-5 treasures discovered with the metal
detectors. Taken together, the amount of Dacian silver discovered within the radius of the
two counties is somewhere around 20 % of the amount of silver discovered in Pre-Roman
Dacia.
28
The approximately 100 discoveries containing Dacian materials (settlements, graves,
ceramics, iron artifacts, ornaments, etc.) from the eastern half of present-day Hungary are
naturally added to this region (Toma 2007: 65-75).
29
Respectively those from Biharea, Giurtelecul Șimleului, Marca, Măgura Moigradului,
Meseșenii de Sus, Petrani-“Piatra Petranilor”, Săcălăsău Nou, Stârciu, Șușturogi, Șimleu
Silvaniei, Șoimi, Tășad, Zalha, located within the Sălaj and Bihor Counties (Borangic,
Berzovan 2014: 100-101, with bibliography). To these can be added the more recent
fortified points from Cetea, Urvind, Peștiș, Cuieșd, Mierag, which are in various phases
of research.
30
Pop 2006: 52-56.
silver ornaments, suggesting if not a thriving economy, at least the ability

of local chieftains to accumulate the precious metal. The location of these
fortresses on the trade routes between Transylvania, rich in salt resources,
and Pannonia, respectively for the control of the mineral resources in the
western areas of the Apuseni Mountains, could ensure substantial incomes
for the nobles residing in these regions. The massive participation of the
aristocrats in these areas in Burebista’s campaigns, both against the Celts
and probably in the southern or Pontic ones, a fact suggested by the very
large number of hoards and monetary finds, may also have contributed to
this state of prosperity 31.
Another direction of the salt trade seems to have been to the west,
towards Pannonia 32, on routes used since prehistoric times, along the Mureș
river, then along the old “salt road” that crossed Sălaj or the valley of Crișul
Repede, over the Apuseni Mountains, continuing along the Someș valley 33.
Also to the west, another trade route can be traced that goes through the
passes of the Wooded Carpathians and descends into the Tisza Plain, and
from here further along the Danube and Sava, to Macedonia, Illyria and the
Italic Peninsula. This route, marked by monetary deposits consisting of
autochthonous coins (Vovriești-Huși type), connected the salt-bearing area
of the Eastern Subcarpathians with the southern Mediterranean, bypassing
the Dacian center of power in Transylvania.
So, the economic potential of the northwestern area was
considerable in the Dacian era, and not only, a prosperity that called for the
presence of military leaders, aligned, in one way or another, to the cultural
model imposed by the PPK warriors.
However, inexplicably thus far, artifacts associated with the PPK
phenomenon have been more than sporadic. Even if the number of these
types of discoveries is far from the effervescence and density of those from
the Middle Mureș valley, for example, we can note the curved daggers
31
Borangic, Berzovan 2014: 101.
32
Salt was vital for the communities living in the Middle Danube basin, which was almost
completely devoid of this mineral. Not only the Celts extended their domination to
Transylvania pushed by this necessity, but also, later in the Middle Ages, the Bulgarians,
Avars, Pechenegs and Hungarians, both mounted warriors and owners of large studs and
herds, ruled and exploited one by one the Transylvanian salt pans.
33
The prosperity of the Sălaj Depression, at least for the Dacian era, is visible in the
numerous silver hoards discovered in this area, which functioned as a buffer or connecting
zone between the north and the center of the Dacian Kingdom.
recently discovered at Cetea (Fig. 8/1) and Vadu Crișului (Fig. 8/2) 34 and
the grave of a horseman discovered in Bălnaca, which contains in the
funeral inventory, among others, a Thracian-type bit 35, all in Bihor county.
To these artifacts are added the Thracian-type bits, complete or
fragmented, coming from Meseșenii de Sus, Sălaj 36. The curved dagger
sheath discovered on Măgura Moigradului, Sălaj County, can also be
inventoried in this register 37.
All these artifacts reconstruct the profile of local warriors connected
to the realities of the rest of the territory inhabited by the Dacians, from
where the local leaders took over ideologies, manufacturing technologies,
fighting techniques.
However, discoveries associated with the elite are, for now, still
numerically reduced, maintaining the hoards as the main indicator. Thus,
the discovery of the curved dagger from Sighiștel is, at this moment, the
most obvious trace of the presence of an aristocratic warrior in the region.
6. Conclusions
We can say that the western area of Romania, previously

highlighted only by the abundance of silver treasures, is inexorably
furnished with specific elements from the panoply of the Dacian warrior
elites. The sica-type dagger discovered at Sighiștel is, in this register, the
first concrete discovery, so far, from the northwestern area of Romania.
Looking at the path between the total lack of these pieces of
equipment and their – for now single – appearance in the area, we can say
that we are at an imprecise point in the eternal stage of research. How far
we are from outlining the entire landscape of military elites dependent or
descendants of the PPK phenomenon is shown by the discovery of two
sica-type daggers, also through metal detection, made in the southwestern
area of Ukraine (Fig. 8/3-6). Unfortunately, the context of these artifacts is
34
Discovered by members of the Dacia Crisius Association with the metal detectors and
entered into the heritage of the “Muzeul Țării Crișurilor”, where they are in the process of
restoration, preservation and publication.
35
Unpublished archaeological feature and materials, currently being researched,
processed, restored and published.
36
Pop, Borangic 2020: 479-483.
37
Sîrbu, Borangic 2016: 35; Fig. 11/6.
unknown and they seem to have ended up in private collections 38. Their
importance remains statistical and, with the caution given by the fragility
of the data obtained, chorological.
Returning to the northwestern area of Romania, the weapons
discovered here, even if numerically modest, for now, respond to an
otherwise very simple reality. No one could collect and store such a
quantity of precious metal without being able to defend it. The presence of
some military elites in the region, relatively assumed until this moment,
becomes a certainty through the discovery of the sica-type dagger from
Sighiștel. This artifact attests, this time directly, to the presence, at a given
time, of a powerful military leader in the region.
Unfortunately, the context of the artifact gives us no more
information than the dagger itself and the owner’s association, in one form
or another, with the Dacian warrior elites in general.
Unfortunately, the context does not offer us more data about the
reasons and dynamics of the presence of this warrior. From preliminary
observations, the weapon appears to have been deposited on the ground for
one reason or another. Just as well, it could have been lost in a dynamic
moment – such as a movement/retreat or a battle – moment completed in
such a way that the weapon could not be recovered. The number of
arrowheads discovered in the immediate vicinity suggests and supports this
scenario, although an atypical ritual deposition cannot be entirely ruled out.
We do not know of any nearby point that may have functioned as a
residential center, so the artifact appears to us as isolated and more difficult
to associate undoubtedly with the area.
It must be emphasized again that the dagger is far from a common
item even among this type of weapons, exceptional by definition. The
quality of the execution and the particularities which it presents strongly
38
The artifacts were presented on a social media group, dedicated to metal artefact
restoration enthusiasts, between May and June 2021.
(facebook.com/groups/414374666680079. Accessed 03/12/2022). The only information
provided by the restorers who handled the artifacts was that the items came from
southwestern Ukraine. It should be noted that one of the weapons (Fig. 8/5-6) has
morphological and ornamental analogies with the daggers from Transylvania and Oltenia
and not with those from the nearest center of power at Mala Kopanya (where the
decoration of the blades is reduced to the grooves on the blades, not very elegantly
executed either (Kotigoroshko 2015: 311; Fig. 30), if we are to believe the scant
information about the discovery place of the artifacts meteorically presented in the public
space.
suggest that it belonged, at one time, to a truly important chieftain, who

parted with his identity mark under truly difficult circumstances for him.
The real reasons and the moment when he made this unusual gesture
obviously cannot be pieced together now.
But the artifact, with all its history, known, unknown, or merely
assumed, belongs to the region about which it only tells us today that it
mattered at one time, in the days of glory of the warrior elites of the Dacian
Kingdom.
The dating of the artifact is also difficult at the level of detail, an
identical situation in the case of most contexts and weapons of this type.
The lack of precise indicators, as a reflection of the moments of discovery,
research methods and way of discovery, makes the academic environment
treat with caution the chronology of the daggers. Thus, a loose dating is
generally accepted, between the second century BC (the beginning of the
PPK infusion north of the Danube) and the conquest of the Dacian
Kingdom by the Romans (moment marked by the suicide of King
Decebalus with a curved dagger).
The artifact from Sighiștel, although it must also be placed in this
interval, has two details that must be taken into account. One is the
rendering of the avian couple with accuracy and realism. The
schematization – sometimes taken to the extreme – often found on sica
daggers is missing. An abstract rendering leads to the hypothesis that the
master craftsman and the owner of the weapon did not have a clear idea of
the symbolism of the rendered decoration. In the case of the dagger from
Sighiștel, the realistic rendering could generate the idea that the item is
closer to the moment of the ideological synthesis of the PPK imaginary
and, therefore, earlier.
The hypothesis of a dissolution of the symbolism is not supported,
however, because there are schematizations in the very area of genesis of
PPK 39, which suggests that the ornamental simplifications are a
consequence of the artisans’ skills or lack thereof, and not of the center-
periphery relationship. Eloquent in this sense are the daggers from Cugir,
Alba County, part of sumptuous funerary inventories and which,
fortunately, also benefit from a more precise dating, namely the interval
160-95 BC, obtained from the analysis of the remains of wood preserved
from the pyre of burial mound II 40. Although the grave goods found here
belonged to individuals undoubtedly at the top of the social ladder, the
39
Torbov 2018: 240/таб VIII/2a; 241/ таб IX/3.
40
Teleagă 2014: 309.
daggers in their panoply were relatively crudely executed in comparison

with much more elegant items from graves or otherwise poor deposits, and
are only minimally decorated with grooves suggested by lines and circular
impressions 41.
On the other hand, the place of discovery is geographically very far
from Oltenia, the first area where such inventories appear in the north of
the river and where we find birds face to face in the ornamentation of
dagger blades, rendered coherently and legibly 42.
Therefore, neither the decoration of the blade, although realistic,
nor the geographical-chorological position can help narrow down the
dating, the dagger from Sighiștel remaining, for now, an unusual and
atypical presence in the region. We can only hope that an archaeological
survey of the discovery site, planned by the authors of this material, will
bring additional data.
Until then, the dagger discovered at Sighiștel remains an
exceptional artifact, unique in its kind in all historical, political, spiritual
and artisanal coordinates.
The dagger completes the local and regional landscape with one of
the most relevant political, military and social landmarks of the Dacian
world, being a true link between the elites in the center of the Dacian
Kingdom and those in its north.
Through this discovery, the paradigms of the Dacian civilization
and of the military elites that generated and maintained it are once again
resized.
Translated by Al. Kovacs
Cătălin Borangic
Asociația Culturală Enciclopedia Dacica, Alba Iulia;
E-mail: borangic@enciclopedia-dacica.ro
Călin Ghemiș
Muzeul „Țării Crișurilor”, Oradea;
E-mail: ereshu@yahoo.com
Ștefan Lipot
Muzeul „Țării Crișurilor”, Oradea; stefanlipot@yahoo.com
41
Sîrbu, Borangic 2016: 224, Fig. 14/1; 244, Fig. 34/3.
42
For example, the daggers from Călărași or Cetate (Sîrbu, Borangic 2016: 236, Fig.
26/1; 245, Fig. 35/2).
Bibliografie
Borangic 2018 – C. Borangic, Detecția noilor paradigme ale civilizației

dacice, în ArheoVest, IV, în Honorem Marian Gumă,
Interdisciplinaritate în Arheologie și Istorie, Timișoara, 24
noiembrie 2018, Vol. 1, Universitatea de Vest din Timișoara, 2018,
p. 373-386.
Borangic 2020 – C. Borangic, The Padea-Panagjurski Kolonii
Phenomenon in the Area North of the Danube. Colonization or
Cultural Dispersion?, în Studia Praehistorica et Antiqua:
Miscellanea in honorem Silvia Teodor, ed. Al. Berzovan, Editura
Universităţii „Al. I. Cuza”, Iași, 2020, p. 189-209.
Borangic, Berzovan 2014 – C. Borangic, Al. Berzovan, Concepte despre
cetatea dacică, ACL, nr. 2B, Timișoara, 2014, p. 82-143.
Cârciumaru, Dobrescu 2010 – M. Cârciumaru, R. Dobrescu, Recherches
sur le terrain et sondages archeologiques dans la Valle du Sighiştel
commune de Câmpani, departement du Bihor, în Annales
d'Universite Valahia Târgovişte, Section d'Archeologie et
d'Histoire, Tome XII, nr. 1, 2010, p. 185-189.
Dio Cassius, Istoria romană, vol. I-III, studiu introductiv prof. univ. dr.
Gh. Ștefan, trad. și note conf. univ. dr. A. Piatkowski, București,
1973.
Ghemiş et alii 2011 – C. Ghemiş, J. Clottes, B. Gély, F. Prud' homme, An
exceptional archaeological discovery – the Gallery with Paintings’
from Coliboaia Cave, Apuseni Mountains, Romania, în AAC,
XLVl , 2011, p. 6-18.
Kotigoroșco 2015 – V. Kotigoroșco, Centrul sacral al Tisei Superioare în
epoca La Tène-ului târziu, Editura Muzeului Sătmărean, Satu Mare,
2015.
Plinius – Plinius, Naturalis historia. Enciclopedia cunoştinţelor din
Antichitate, trad. I. Costa, T. Dinu; ed. îngrijită, pref. şi note de I.
Costa; indice şi note lingvistice de T. Dinu, Polirom, Iași, 2001.
Pop 2006 – H. Pop, Fortificațiile dacice din vestul și nord-vestul României,
Editura Mega, Cluj-Napoca, 2006.
Pop 2008 – H. Pop, Argintul dacic sălăjan, Cluj-Napoca, 2008.
Pop, Borangic 2020 – H. Pop, C. Borangic, Zăbale de tip tracic descoperite
în Depresiunea Șimleului, Sălaj în Tracii şi vecinii lor în
antichitate: arheologie și istorie. The Thracians and their
neighbours în antiquity: archaeology and history: studies in honor

of Valeriu Sîrbu at his 70th anniversary, ed. I. Cândea, Brăila,
Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, 2020, p. 477-494.
Rustoiu 2001 – A. Rustoiu, Ornamentica pumnalelor curbe traco-dacice,
în C. Cosma, D. Tamba, A. Rustoiu (eds.), Studia archaeologica et
historica Nicolao Gudea dicata – Festschrift für Professor Nicolae
Gudea Gelegentlich des 60. Geburstages, Zalău 2001, p. 181-194.
Rustoiu 2002 – A. Rustoiu, Războinici și artizani de prestigiu în Dacia
preromană, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2002.
Sava 2010 – V. Sava, Descoperiri arheologice pe Valea Sighiștelului, în
Sargeţia, l, 2010, p. 23- 37.
Sîrbu, Borangic 2016 – V. Sîrbu, C. Borangic, Pumnalul sica în nordul
Dunării (~200 a. Chr. - 106 p. Chr.). Semiotica marțială a puterii,
Editura Istros, Brăila, 2016.
Teleaga 2014 – E. Teleaga, Pecetea lui Skyles și tumulii fastuoși de la
Agighiol și Cugir. Omisiune și falsificare în fondarea mitului
„strămoșilor” românilor, geto-dacii, SCIVA, tom 65, nr. 3-4,
2014, p. 295-318.
Toma 2007 – C. Toma, Repertoriu orientativ al descoperirilor dacice de
pe teritoriul Ungariei, Crisia, XXXVII, 2007, p. 65-75.
Torbov 2018 – N. Torbov, The knife - μάχαιρα or sica, a weapon from the
Second Century BC – the beginning of the Second Century AD (Н.
Торбов, Ножът - μάχαιρα или sica, оръжие от II в. пр. Хр. –
началото на II в. Късна Елинистическа епоха), ProVias, Sofia,
2018.
Vălenaș et alii 1977 – L. Vălenaș, M. Bleahu, P. Brijan, G. Halasi,
Inventarul speologic al Munților Bihor, Oradea, Biblioteca
Nymphaea, L, 1977.
Vlassa 1961 – N. Vlassa, Contribuţie la problema legăturilor culturii Tisa cu
alte culturi neolitice din Transilvania, în SCIV, 12, 1, 1961, p. 17-23.
Vlassa 1964 (1971) – N. Vlassa, Asupra unor probleme ale Neoliticului
final şi ale începuturilor epocii bronzului în Transilvania, în
Sesiunea de comunicări a muzeelor de istorie, (l), 1964 (1971),
p. 117-126.
Woźniak 1974 – Z. Woźniak, Wschodnie pogranicze kultury Lateńskiej,
Polska Akademia Nauk, Instytut Historii Kultury Materialnej,
Zakład Narodowy im. Ossolińskich, Wrocław, 1974.
Fig. 1 – 1. Dispersia chorologică a fenomenului Padea-Panagjurski

Kolonii; 2. Reconstituirea grafică a unui războinic dac de elită echipat (R.
Oltean); 3. Arme și componente ale echipamentului specifice panopliei
PPK descoperite arheologic./ 1. Chorological dispersion of the Padea-
Panagjurski Kolonii phenomenon; 2. Graphical reconstruction of an
equipped elite Dacian warrior (R. Oltean); 3. Weapons and equipment
components specific to the PPK panoply discovered archaeologically.
Fig. 2 – 1. Dispersia descoperirilor de tip PPK la nordul Dunării la nivelul

anului 2002 (apud Rustoiu 2002); 2. Dispersia descoperirilor de tip PPK la
nordul Dunării la nivelul anului 2022. / 1. Dispersion of PPK-type finds in
the north of the Danube in 2002 (apud Rustoiu 2002); 2. Dispersion of
PPK-type finds in the north of the Danube in 2022.
Fig. 3 – Localizarea satului Sighiștel, jud. Bihor, și a promontoriului numit

Fața Pietrii. / Location of Sighiștel village, Bihor County, and the
promontory called Fața Pietrii.
Fig. 4 – Localizarea și contextualizarea promontoriului unde a fost

descoperit pumnalul de tip sica de la Sighiștel (foto Asociația Dacia
Crisius). / The location and contextualization of the promontory where the
sica-type dagger from Sighiștel was discovered (photo Dacia Crisius
Association).
Fig. 5 – 1. Starea pumnalului de la Sighiștel la momentul descoperirii; 2-5.

Alte artefacte descoperite pe promontoriul Fața Pietrii (foto Asociația
Dacia Crisius). / 1. The condition of the dagger from Sighiștel at the time
of its discovery; 2-5. Other artifacts discovered on the Fața Pietrii
promontory (photo Dacia Crisius Association).
Fig. 6 – Pumnalul de tip sica de la Sighiștel, jud. Bihor. / The sica-type

dagger from Sighiștel, Bihor County.
Fig. 7 – Decorul aviar al pumnalului de la Sighiștel (desen F. Martiș). /

The avian decoration of the dagger from Sighiștel (drawing F. Martiș).
Fig. 8 – 1-2. Pumnale curbe descoperite cu detectorul de metale în județul

Bihor (foto Asociația Dacia Crisius); 3-6. Pumnale de tip sica descoperite
cu ajutorul detectoarelor de metal în sud-vestul Ucrainei (foto:
facebook.com). / Curved daggers discovered with the metal detector in
Bihor County (photo Dacia Crisius Association); 3-6. Sica-type daggers
discovered by metal detectors in southwestern Ukraine (photo:
facebook.com).

Veriga Lipsa Descoperiri PPK Din NV Roma

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Veriga Lipsa Descoperiri PPK Din NV Roma

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MUZEUL BRĂILEI „CAROL I”

EDITURA ISTROS A MUZEULUI BRĂILEI„CAROL I”

COLEGIUL DE REDACȚIE / EXECUTIVE BOARD

Computer processing: Rozalia Pîrlitu, Alina Mușat

Autorilor le revine responsabilitatea ştiinţifică a lucrărilor publicate.

Orice corespondență referitoare la Muzeul Brăilei „Carol I”,

Sergey Skoryi, Vitalii Okatenko, The Scythian Campaigns to the

CĂTĂLIN BORANGIC, CĂLIN GHEMIȘ, ȘTEFAN LIPOT (ROMÂNIA)

Ansamblul cultural-arheologic Padea-Panagjurski Kolonii (PPK)

ISTROS, XXVIII, 2022, Brăila, p. 35-80

identificată, inițial, în mediile traco-celtice din nord-vestul Bulgariei actuale,

culturală să fie atribuită fără echivoc culturii dacice, singura dintre

Celelalte descoperiri din teren, conținând depuneri sau elemente specifice

logic cu reperele economice, culturale și militare ale civilizației dacice în

Istoricul cercetărilor arheologice din Valea Sighiștelului

De pe valea Sighiștelului, areal unic în ţară datorită densităţii

Din peştera Tunelul Uscat provine un vas întreg care conţinea

Materiale arheologice târzii, aparținând Epocii Medievale (secolele

Artefactul care face subiectul acestui studiu a fost descoperit în vara

Având ca bază declarațiile descoperitorului, precum și verificarea

3. Pumnalul curb de tip sica

adâncimea de 2,6 mm (Fig. 7/2). În ele au fost introduse și fixate bucăți de

Deși la prima vedere, pumnalul de la Sighiștel se înscrie în seria

Orificiile circulare care ornează capetele de pasăre au fost adâncite

PPK din Curbura Carpaților și din restul Transilvaniei au redimensionat

acestor tipuri de descoperiri sunt departe de efervescența și densitatea celor

Putem spune că zona de vest a României, ieșită în evidență anterior

provenite din morminte sau depuneri altfel sărăcăcioase, și sunt doar

CĂTĂLIN BORANGIC, CĂLIN GHEMIȘ, ȘTEFAN LIPOT (ROMÂNIA)

Keywords: sica dagger, jasper, Dacians, poaching, military elite.

The Padea-Panagjurski Kolonii (PPK) cultural-archaeological

initially identified in the Thracian-Celtic environments in the northwest of

published until today. The other field discoveries, containing deposits or

2. The history of archaeological research in the Sighiștel Valley

highlighted the existence of some archaeological materials belonging to the

discovered relatively close to the surface of the ground, in almost direct

4. The sica-type curved dagger

The discovered artifact belongs to type “C”, the most representative

Although at first glance, the dagger from Sighiștel belongs to the

completely absent, in contrast to the abundance of silver hoards. The

silver ornaments, suggesting if not a thriving economy, at least the ability

We can say that the western area of Romania, previously

suggest that it belonged, at one time, to a truly important chieftain, who

daggers in their panoply were relatively crudely executed in comparison

Borangic 2018 – C. Borangic, Detecția noilor paradigme ale civilizației

neighbours în antiquity: archaeology and history: studies in honor

Fig. 1 – 1. Dispersia chorologică a fenomenului Padea-Panagjurski

Fig. 2 – 1. Dispersia descoperirilor de tip PPK la nordul Dunării la nivelul

Fig. 3 – Localizarea satului Sighiștel, jud. Bihor, și a promontoriului numit

Fig. 4 – Localizarea și contextualizarea promontoriului unde a fost

Fig. 5 – 1. Starea pumnalului de la Sighiștel la momentul descoperirii; 2-5.

Fig. 6 – Pumnalul de tip sica de la Sighiștel, jud. Bihor. / The sica-type

Fig. 7 – Decorul aviar al pumnalului de la Sighiștel (desen F. Martiș). /

Fig. 8 – 1-2. Pumnale curbe descoperite cu detectorul de metale în județul

S-ar putea să vă placă și