https://www.scienceinschool.

org/ro/2010/issue15/prions

Proteine letale: prionii

Mico Tatalovic

Tradus de Nadia Bucurenci.

Începând cu anii 1980 şi ’90, de la epidemia "vacii nebune” şi apariţia echivalentului ei uman,
noua variantă a bolii Creutzfeldt-Jacob, s-au făcut o mulțime de cercetări asupra prionilor,
agenții infecțioși incriminați. Mico Tatalovic comentează asupra stadiului actual al
cunoștințelor.

Ar putea exista o epidemie ascunsă pe cale să se declanșeze, cu milioane de oameni deja

infectați; nu o putem preveni sau trata şi nici chiar diagnostica înainte de apariția simptomelor
fatale.

Boala este o nouă varianta a bolii Creutzfeld-Jacob (vCJD), din grupul encefalopatiilor
spongiforme transmisibile (EST), care sunt provocate și transmise de forme anormale de proteine
prionice. EST includ nu numai vCJD ci și scrapia la oi, encefalopatia spongiformă bovină (ESB
sau boala vacii nebune) sau boala kuruw1 la oameni. Aceste boli se manifestă prin formarea de
cavităţi umplute cu lichid (vacuole) în țesutul cerebral deoarece acumularea prionilor aberanți
provoacă moartea neuronilor (celulele nervoase). Aceste vacuole caracteristice, care dau un
aspect de burete țesutului cerebral, au dat numele maladiilor: encefalopatii (boli ale creierului)
spongiforme (sponge = burete).

EST afectează sistemul nervos central cu simptome care includ probleme de coordonare și
echilibru, tremurături și mișcări necontrolate convulsive. La om, EST provoacă modificări de
personalitate și depresie, bolnavii putând să manifeste confuzie, probleme de memorie și
insomnie. Odată cu evoluția bolii, se pierd majoritatea funcţiilor mentale, inclusiv capacitatea de
a vorbi. Toate formele de EST sunt fatale şi deocamdată nu există nici un tratament.

Prionii sunt proteine specifice care se găsesc mai ales în sistemul nervos, unde - în formele
normale - pot avea funcţii importante. De exemplu, studiile asupra unor moluşte marine, Aplysia,
sugerează că prionii au un rol important în formarea memoriei (Si et al., 2010). Prionii infecţioşi
sunt forme anormale (aberante) ale proteinelor prionice care se multiplică în organismul-gazdă
obligând proteinele normale de acelaşi tip să adopte structura lor aberantă. Efectul “domino”
caracteristic acestui proces face ca un număr mic de prioni aberanţi să modifice un număr mare
de prioni normali conducând la declanşarea bolii. Prionii aberanţi formează amiloizi - agregate
proteice - în celule, celulele mor şi se formează cavităţi în creier.

Prionii sunt singurul caz cunoscut de proteine patogene (care provoacă boli) cu capacitate de
auto-reproducere şi care sunt capabile să provoace boli grave, deşi par să fie doar molecule
proteice: spre deosebire de bacterii, virusuri şi alţi agenţi patogeni cunoscuţi, ei nu conţin
informaţie codificată în acizi nucleici (ADN sau ARN) despre cum să invadeze şi să se replice în
organismul gazdă. Un val de mister înconjoară încă prionii şi modul lor de acţiune: cum se
https://www.scienceinschool.org/ro/2010/issue15/prions

înmulţesc, cum trec de bariera hemato-encefalică şi de bariera dintre specii, cum adică infectează
gazde din specii diferite.

În anii 1960 cercetătorii au descoperit că agenţii care provocau EST nu aveau acizi nucleici;
Tikvah Alper a sugerat primul că agentul infecţios este o proteină. Această idee a părut eretică
pentru că toţi ceilalţi agenţi patogeni cunoscuţi conţin acizi nucleici iar virulenţa şi patogeneza
lor sunt determinate genetic.

Totuşi, după trei decenii de cercetări, realizate în principal de Stanley Prusiner, care a primit în
1997 premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină poentru lucrările lui referitoare la prioni şi
EST, s-a ajuns la acceptarea unanimă a ipotezei “proteină-singură”w2.

Cu toate acestea, există încă persoane care cred că bolile prionice sunt de fapt provocate de
virusuri neconvenţionale şi că proteinele prionice sunt doar componente ale acestor virusuri
misterioase. Postulatul lui Koch descrie paşii necesari pentru a dovedi că un anumit agent
provoacă o anumită boală; unul dintre aceştia este utilizarea agentului respectiv pentru inducerea
bolii într-un organism sănătos. Pentru a dovedi că EST este într-adevăr provocată de proteina-
prion, prioni aberanţi, izolaţi şi purificaţi, trebuie folosiţi pentru a transmite boala. Acest lucru nu
s-a realizat decît în februarie 2010, adăugând alte dovezi substanţiale ipotezei “proteina-singură”
https://www.scienceinschool.org/ro/2010/issue15/prions

De ce se tem unii oameni de ştiinţă de o epidemie vCJD?

Cel mai periculos tip de prioni este acela care provoacă vCJD - o formă a bolii vacii nebune care
a trecut bariera dintre specii şi a infectat oameni (vezi caseta). vCJD a apărut prima oară în
Marea Britanie în 1996 şi de atunci a făcut 168 de victime, cu un vârf de 28 de morţi în 2000w3,
câteva cazuri au apărut şi în alte ţări, inclusiv în Franţa, Italia, Irlanda, Canada şi Statele Unite.
Numărul exact al persoanelor afectate (infectate sau decedate) de această boală pe tot globul nu
se cunoaşte şi, deşi există încă îndoieli privind modul de infectare, principala cale de infecţie
pare a fi consumul de carne de vită infectată.

Cele mai multe dintre celelalte boli prionice, inclusiv CJD “normală”, sunt genetice sau au cauze
necunoscute şi afectează persoanele vârstnice. Noua variantă de CJD se deosebeşte de CJD prin
aceea că afectează tinerii, iar prionii aberanţi se regăsesc nu numai în creier, ci şi în alte ţesuturi
ca sângele, amigdalele şi apendicele; aceste date sugerează existenţa unor noi căi de transmitere
a bolii către întreaga populaţie şi nu numai către persoanele în vârstă.

De exemplu, prionii pot fi răspândiţi prin transfuzii sanguine. În Marea Britanie, sângele pentru
transfuzii este deleucocitat (sunt îndepărtate leucocitele care ar putea adăposti prioni infecţioşi).
În multe alte ţări (de ex. Germania) este interzisă recoltarea de sânge pentru transfuzii de la
persoanele care au locuit în Marea Britanie.

Boala mai poate fi transmisă şi prin instrumentele chirurgicale: prionii infecţioşi sunt rezistenţi la
temperaturile ridicate, iradierea şi tratamentele chimice obişnuite care distrug alţi patogeni
cunoscuţi. Estimările privind seriozitatea riscului variază.

Mai mult, s-au găsit prioni în epididimul şi plasma seminală a berbecului (Gatti et al., 2002).
Asemenea descoperiri au condus la temeri privind posibila infectare prin donare de spermă
ajungându-se chiar, în SUA, la interdicţia donării de spermă de către europeni sau persoane care
au locuit în Europa. Cu toate acestea, un studiu realizat de experţi internaţionali estimează că
probabilitatea de transmitere a prionilor via spermă este mai mică de 1: 10 000 000 (Mortimer &
Barratt, 2006).

Totuşi, contactul tisular - fie el prin spermă, sânge sau intrumente chirurgicale - nu este singura
sursă potenţială de transmitere: cei mai mulţi dintre noi consumăm zilnic lapte şi produse lactate.
https://www.scienceinschool.org/ro/2010/issue15/prions

În 2006, o echipă de cercetători din Elveţia a detectat nivele scăzute de prioni normali în laptele
cumpărat din magazine europene (Franscini et al., 2006). Alte studii au demonstrat că prionii
aberanţi se pot multiplica în glandele mamare ale oilor infectate cu scrapie (Ligios et al., 2005).
Împreună, aceste rezultate sugerează că prionii aberanţi pot fi prezenţi în laptele animalelor
bolnave de boli prionice. Cum simptomele bolii prionice apar după câţiva ani de la infectare,
prionii aberanţi pot fi prezenţi în laptele care este vândut înainte ca animalele să fie
diagnosticate. Cu toate acestea, deşi nu se poate face o estimare clara a riscurilor, laptele este
considerat inofensiv până la proba contrarie.

În concluzie, se pare că vCJD poate fi contractată pe diverse căi, deşi riscul este probabil scăzut.
Dar suntem toţi la fel de expuşi? Mai multe studii au demonstrat că vCJD afectează numai
persoanele purtătoare de anumite variante (alele) ale unei gene particulare (prnp); alte persoane
par să fie rezistente sau nu manifestă simptomele la fel de repedew4. Îngrijorător este faptul că
aproximativ 40% din populaţia vest-europeană şi nord-americană este homozigotă pentru aceste
alele predispozante. Mai mult, cercetările asupra bolii kuru demonstrează că şi persoanele fără
alele predispozante pot fi infectate, singura diferenţa fiind că boala se manifestă mult mai târziu.
Aşadar, se pare că toţi suntem susceptibili de a contracta infecţia prionică.

Din cauza multitudinii de căi de transmitere posibile şi incertitudinii privind importanţa fiecăreia,
studiile de prognoză prevăd de la câteva sute până la mai mult de zece milioane de morţi de
vCJD în Marea Britanie. Chiar dacă în acest moment, în Marea Britanie, epidemia de vCJD pare
să fie în scădere, motivul poate să fie că multe persoane infectate nu manifestă, încă, simptome.
Nimeni nu ştie sigur. Cercetările în curs vor elucida şi cât de periculoase sunt bolile prionice
pentru sănătatea

Bibliografie
 Franscini N et al. (2006) Prion protein in milk. PLoS ONE 1: e71. doi:
10.1371/journal.pone.0000071
 All PLos ONE articles are freely available online.
 Gatti JL et al. (2002) Prion protein is secreted in soluble forms in the epididymal fluid
and proteolytically processed and transported in seminal plasma. Biology of Reproduction
67: 393-400. doi: 10.1095/biolreprod67.2.393
 Ligios C et al. (2005) PrPSc in mammary glands of sheep affected by scrapie and mastitis
Nature Medicine 11: 1137–1138. doi: 10.1038/nm1105-1137
 Mortimer D, Barratt CLR (2006) Is there a real risk of transmitting variant Creutzfeldt–
Jakob disease by donor sperm insemination? Reproductive BioMedicine Online 13: 778–
790
 To view articles in Reproductive BioMedicine Online, it is necessary to register, but
registration is free. See: http://www.rbmojournal.com/
 Si K et al. (2010) Aplysia CPEB can form prion-like multimers in sensory neurons that
contribute to long-term facilitation. Cell 140: 421-435. doi: 10.1016/j.cell.2010.01.008
 Wang F et al. (2010) Generating a prion with bacterially expressed recombinant prion
protein. Science 327: 1132-1135. doi: 10.1126/science.1183748
https://www.scienceinschool.org/ro/2010/issue15/prions

Referințe web
 w1 – Informaţii despre boala kuru sunt disponibile pe website-ul US National Institute of
Neurological Disorders and Stroke: www.ninds.nih.gov/disorders/kuru
o În 1976, Carleton Gajdusek a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau
Medicină pentru lucrările asupra bolii kuru. Informaţii suplimentare sunt
disponibile în comunicatele de presă, autobiografia, discursul la decernarea
premiului şi alte materiale pe website-ul Nobel Prize. Vezi:
http://nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/1976
 w2 – Pentru a afla mai multe despre lucrările lui Stanley Prusiner, vezi comunicatele de
presă, autobiografia şi alte materiale pe website-ul Nobel Prize:
http://nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/1997
 w3 – Statistici despre cazurile raportate de ESB şi decese din cauza vCJD sunt
disponibile pe website-ul European Centre for Disease Prevention and Control:
(www.ecdc.europa.eu) sau direct prin: http://tinyurl.com/yjbx8tn
 w4 – Pentru a afla mai multe despre predispoziţia genetică pentru bolile prionice, vezi
website-ul Unităţii Prion a UK’s Medical Research Council (www.prion.ucl.ac.uk) sau
direct prin: http://tinyurl.com/yaqau4a
 w5 – Statistici despre ESB şi alte maladii ale animalelor sunt disponibile pe website-ul
World Organisation for Animal Health: www.oie.int

Resurse suplimentare
 Mai multe informații despre prioni sunt disponibile pe website-ul US Centers for Disease
Control and Prevention: www.cdc.gov/ncidod/dvrd/prions
 Pentru a afla mai multe despre ESB, vezi website-ul World Health Organization:
www.who.int/zoonoses/diseases/bse/en
 Lucrări ştiinţifice care pot fi interesante:
o Aguzzi A, O’Connor T (2010) Protein aggregation diseases: pathogenicity and
therapeutic perspectives. Nature Reviews Drug Discovery 9: 237-248. doi:
10.1038/nrd3050
o Collinge, Clarke AR (2007) A general model of prion strains and their
pathogenicity. Science 318: 930-936. doi: 10.1126/science.1138718
o Di Guardo G, Marruchella G (2010) Prions and neuronal death. Cell Death and
Disease 1: e6. doi: 10.1038/cddis.2009.9
o Welberg L (2010) Prions: a protective role for prions. Nature Reviews
Neuroscience 11: 151. doi: 10.1038/nrn2812
 Postulatele lui Koch au fost publicate spre sfârşitul secolului 19 de către Robert Koch.
Pentru comentarii mai recente asupra postulatelor şi validităţii lor, vezi:
o Evans AS (1976) Causation and disease: the Henle-Koch postulates revisited. The
Yale Journal of Biology and Medicine 49: 175-195. The article can be
downloaded free of charge from PubMed Central (www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc) or
via the direct link: http://tinyurl.com/y9t2pd8