UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANȚA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII DE LICENȚĂ: DREPT
AN III, IFR

DISCIPLINA:
DREPTUL MEDIULUI

TEMĂ DE CERCETARE:

CONSIDERAȚII PRIVIND PROTECȚIA JURIDICĂ ȘI ANULAREA

DEZASTRULUI DE LA ROȘIA MONTANĂ

PROFESOR COORDONATOR,
PROF. UNIV. DR. FLORICA BRAȘOVEANU

STUDENT,
POPA (SILISTRĂ) ELENA-ALEXANDRA

CONSTANȚA
2022
Cuprins:

Introducere...........................................................................................................................pg. 3

I. Mineritul la Roșia Montană de-a lungul timpului............................................................pg. 4

II. Controversatul caz de la Roșia Montană.........................................................................pg. 5

II.1 Goana după aur – Dezavantaje, riscuri și posibile urmări ale acestui proiect...............pg. 5

II.2 Riscuri din punct de vedere juridic................................................................................pg. 6

II.3 Riscuri din punct de vedere tehnologic.........................................................................pg. 7

II.4 Riscuri științifice, istorico-arhelologice........................................................................pg. 8

II.5 De la blocarea proiectului, la includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO....pg. 8

Concluzii..............................................................................................................................pg. 9

Bibliografie.........................................................................................................................pg. 10

2
 Introducere

Protecția mediului constituie un element esențial al dezvoltării durabile economice și o

condiție a stabilității politice și sociale pe termen lung 1. În schimb, cele mai multe țări nu
dispun de resursele financiare pentru protejarea și repararea daunelor aduse mediului.
Poluarea este una dintre cele mai distructive atentate în masă a mediului și, implicit, a
sănătății comunității. Pe măsură ce societatea se dezvoltă, ea devine tot mai distructivă, omul
ajungând dintr-un aliat al naturii, într-un atacator violent al acesteia, iar asta prin prisma
acțiunilor sale.
Debutul procesului de integrare europeană a avut loc într-o perioadă în care mediul nu
constituia o preocupare la nivel de politici publice, iar prioritățile comunităților erau centrate
pe obiective economice legate de reconstrucția Europei după cel de-al doilea război mondial,
creștere economică, stabilitate și dezvoltare, ocuparea forței de muncă2. Treptat, de-a lungul
anilor, importanța politicii europene de mediu a căpătat o mare anvergură, până în prezent,
când există foarte multe instrumente legislative create cu scopul de a proteja un număr mare
de sectoare. Astfel au luat naștere și s-au elaborat strategii de dezvoltare durabilă, integrând
mediul în toate componentele politicii comunitare. Politica de mediu a devenit o preocupare
majoră a Uniunii Europene, care este un ”promotor global al dezvoltării durabile”, fapt ce a
determinat și obligat statele membre să se alăture acestui proces.
Evoluția politicii de mediu a înregistrat de-a lungul timpului un număr foarte mare de
instrumente de implementare, atât legislative, tehnice, cât și economico-financiare. În
România, protecția mediului a apărut ca un domeniu de sine stătător în anul 1990, când s-a
înființat fostul Minister al Mediului. Baza legislativă a politicii de mediu din România este
constituită, în primul rând, de aplicarea legislației care reglementează politica de mediu a
Uniunii Europene. Principiile urmărite sunt cele ce țin de conservarea și îmbunătățirea
condițiilor de viață și sănătate a populației, dezvoltarea durabilă, prevenirea poluării,
conservarea biodiversității, stimularea activității de redresare a mediului, precum și
sancțiunile aplicate poluatorului.
În contextul acestui sistem de valori, protejarea mediului și dezvoltarea durabilă,
dreptul mediului nu este numai o știință juridică, ci o necesitate adaptată nevoilor actuale și
viitoare ale societății, aflată într-o continuă expansiune și modernizare.
I. Mineritul la Roșia Montană de-a lungul timpului
1
Florica Brașoveanu, Dreptul european al mediului, Editura Pro Universitaria, București, 2013, pag. 11;
2
Idem, pag. 14;

3
 Roșia Montană a devenit Patrimoniul Mondial UNESCO în pericol în iulie 2021. A
fost o victorie uriașă pentru activiștii locali și naționali care, cu ani în urmă, au început o luptă
aproape imposibilă împotriva deschiderii celei mai mari mine de aur din Europa. Această
decizie confirmă faptul că Roșia Montană, care există cel puțin din anul 131 d.Hr., are: „cel
mai semnificativ, extins și divers complex de minerit de aur roman subteran cunoscut la
momentul inscripției”. Roșia Montană, situată în Munții Metaliferi, are poate cele mai mari
rezerve de aur și argint din Europa. Bogăția sa subterană în minerale prețioase este cunoscută
încă din cele mai vechi timpuri, când minerii Imperiului Roman extrăgeau în jur de 500 de
tone de aur. Mineritul a început în Roșia Montană, cunoscută în antichitate drept Alburnus
Maior, după înfrângerea finală a dacilor (106 d.Hr.). Exploatarea subterană a durat peste 166
de ani, până la retragerea romană.  Mineritul din Roșia Montană a fost complex și inovator.
Potrivit UNESCO, descoperirile arheologice confirmă că minerii experimentați ai
Imperiului au folosit tehnici de pionierat pentru a exploata mineralele subterane. S-au stabilit
în jurul exploatărilor, creând comunități care includeau spații de locuit, temple și
cimitire. Descoperirile arheologice includ tăblițe vechi de scris din lemn acoperite cu ceară,
sanctuare cu altare, o necropolă, un mausoleu, case, inclusiv una cu încălzire prin pardoseală
și perete. Galeriile subterane romane sunt, totuși, cea mai spectaculoasă moștenire a peisajului
minier antic.
După retragerea romană din anul 271 d. Hr., prima mențiune istorică despre minerit
apare abia în secolul al XIII-lea. Regele Ungariei, care controla Transilvania la acea vreme, a
trimis coloniști germani să reia exploatarea aurului în zonă. Până la mijlocul secolului al XVI-
lea, majoritatea minerilor de aur erau români.
Mineritul modern s-a extins abia în anii 1700 și 1800, în timpul Imperiului
Habsburgic. Uneltele moderne au înlocuit căile arhaice, iar mineri din tot împrejurul
imperiului s-au stabilit la Roșia Montană. Satul a devenit un oraș minier prosper, cu biserici
monumentale, case frumoase de piatră, un club de mineri, o școală și maternitate.
După unificarea din 1918, statul român a devenit proprietarul resurselor
subterane. Contractele de concesiune reglementau exploatarea si prețul final. Dar acest
parteneriat s-a încheiat brutal în 1948, când comunismul a naționalizat industria. Au răspândit
teroarea și au executat sau condamnat la muncă forțată pe minerii care s-au opus confiscării.

II. Controversatul caz de la Roșia Montană

4
II.1 Goana după aur – Dezavantaje, riscuri și posibile urmări ale acestui proiect

Mineritul a continuat, fără grija pentru monumentele istorice sau pentru mediu, în
timpul regimului comunist și după. Totuși, cea mai mare amenințare a venit abia mai târziu, la
începutul anilor 2000. La acea vreme, compania canadiană Gabriel Resources, susținută de
sprijin politic, plănuia să producă peste 1000 de tone de aur și argint, folosind sute de
milioane de tone de cianură. Societatea comercială Roşia Montană Gold Corporation S.A.
(RMGC), citim într-un document de prezentare din toamna anului 2002, este o societate
mixtă între Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului – Minvest S.A. Deva
(19,3%), Gabriel Resources Limited din Canada (80%) şi acţionari minoritari (0,7%).
În acord cu licenţa asupra concesiunii de explorare, având data de 21 decembrie 1998,
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a emis o licenţă de exploatare către Minvest,
ca titular, şi către RMGC, în calitate de societate afiliată. În octombrie 2000, titularizarea
licenţei a fost transferată de la Minvest la RMGC, astfel încât RMGC a devenit titular, iar
Minvest, societate afiliată. Acest proiect urmărea exploatarea celui mai mare zăcământ de aur
și argint din Europa.
În calitatea sa de acționar majoritar, după numărul de acțiuni, firma RMGC ar fi
obținut 80% din profit. Proiectul fiind realizat într-o zonă declarată defavorizată, firma
RMGC beneficia de scutiri de impozite pe o perioadă de zece ani și reduceri la taxele vamale,
astfel că putea exporta aurul și argintul extras, practic la prețul de cost. Aici vorbim de
avantajele pe care le-ar fi obținut firma care exploata. În privința avantajelor Statului Român,
acesta ar fi beneficiat de redevențe de exploatare în valoare de 2% din profit (estimate de
unele surse la aproximativ 4,4 milioane USD anual), o sumă neînsemnată în comparație cu
profitul firmei. Veniturile obținute de Statul Român, afectate de scutirea de un impozit și taxe
vamale ale firmei, însemnau un profit derizoriu pentru stat. Singurele impozite încasate de stat
ar fi fost cele de pe salariile lucrătorilor.
Pentru populația din zonă, proiectul ar fi creat un număr de locuri de muncă într-o zonă
defavorizată, după cum firma RMGC menționa: 200-550 (unele cu caracter sezonier) în fază
de preconstrucție (1996-2003), 2000 în faza de construcție (2003-2005) și 500 în faza
operațională (2005-2022). Acest beneficiu ar fi fost relativ, deoarece locurile de muncă erau,
totuși, într-un număr mic și aveau caracter temporar.

5
În concluzie, dacă beneficiile pentru firma RMGC erau neîdoielnice, rezultă că beneficiile în
favoarea Statului Român și ale comunității din zonă ar fi fost minime, nesigure și discutabile.
Exploatarea de la Roșia Montană ar fi decurs, conform proiectului, pe o perioadă de
aproximativ douăzeci de ani, ceea ce însemna că la sfârșitul acesteia, zona ar fi rămas din nou
fără locuri de muncă, cu un număr mare de șomeri și cu un mediu grav afectat. Proiectul ar fi
afectat 38% din suprafața comunei Roșia Montană și aproximativ 1800 de persoane care
trebuiau strămutate, precum și demolarea a 740 case și câteva biserici cu cimitirele lor. La
Roșia Montană, cei de la Gold Corporation plăteau oamenii să se mute, dar le dădeau și bani
să-și ia morții cu ei. Astfel s-a ajuns la o afacere întreagă cu deshumări. Din 2004 RMGC nici
nu aștepta să se răcească morții roșienilor, că le oferea un loc de veci gratuit în altă localitate.
Deși inițial s-au opus proiectului, preoții locali par ulterior împăcați cu ideea c-au ajuns să fie
desecrate mormintele din cimitirul lor din rațiuni financiare. Autoritățile locale și groparii nu
au negat că fac asta, dar nici nu au vrut să ofere prea multe detalii. Operațiunea a stârnit o
puternică reacție negativă și nemulțumirea a numeroși localnici, chiar dacă un număr
însemnat au acceptat ofertele atrăgătoare de compensare financiară din partea firmei.
La Roșia Montană, volumul total de resurse minerale este de 365 de milioane de tone.
Rezerva de aur este estimată la peste 300 de tone, din care aproape 250 ar putea fi exploatate.
Pentru comparație, România are rezerva națională de aur de puțin peste 100 de tone, în timp
ce a Ungariei este de aproape 95 de tone3.
La aur, în zona Roșia Montană se adaugă 1600 de tone de argint. Conform unui fost geolog
șef de la Roșia Montană, Aurel Sântimbrean, acolo se mai află și alte zăcăminte la mare
căutare: platină, titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, cobalt, galiu si wolfram.

II.2 Riscuri din punct de vedere juridic

Din punct de vedere juridic, acest proiect era incompatibil cu legislația europeană, în
condițiile în care ar fi încălcat o serie de aspecte aplicabile țărilor membre UE, și anume:
- metoda aplicată în elabolarea proiectului încălca Directiva de Evaluare a Impactului
asupra Mediului 85/337/EEC din 27 Iunie 1985 și Directiva 2001/42/EC a
Parlmentului European;
- metoda de separare a aurului de cianură încălca Directiva 80/68/EEC din 17
Decembrie 1979 referitoare la protecția apelor subterane (freatice);

3
https://www.dw.com/ro/ro%C8%99ia-montan%C4%83-%C3%AEn-patrimoniul-unesco/a-58659019 ;

6
 - metodele de strămutare și relocare impuse de autoritățile române aplicate locuitorilor
zonei miniere care refuzau cedarea proprietăților încălcau art. 8 al Convenției
Europene a Drepturilor Omului.
- se încălca și criteriul prevăzut în art. 8, alin. (2) al Convenției Europene a Drepturilor
Omului, care menționează că în valorificarea bogățiilor subsolului, raportul de
concesionare trebuie să fie în favoarea țării gazdă.
- proiectul încălca și Convenția de la Berlin (10 Octombrie 2001), care prevede
interzicerea cianurii în exploatările miniere pe teritoriul Uniunii Europene.
- de asemenea, beneficiul României la acest proiect ar fi fost nesemnificativ, ceea ce
contrazice criteriul ”de interes public în beneficiul economic al țării”.
Concluzia generală a studiului este că proiectul nu corespundea criteriilor prevăzute în Art. 8,
aliniat 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și contrazice nu numai legislația de
mediu a Uniunii Europene/Comunității Europene ci și principiile de bază și standardele
Convenției Europene a Drepturilor Omului. Nu putea fi ignorat riscul unor procese la Curtea
Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în care Statul Român (și nu firma RMGC)
ar fi fost parte și ar trebui să suporte consecințele unor sentințe nefavorabile, în cazul în care
s-ar fi constatat că au fost lezate grav drepturile unor persoane prin strămutarea forțată sau alte
măsuri legislative.
II.3 Riscuri din punct de vedere tehnologic
Tehnologia folosită se baza prin extragerea aurului și tratarea minereului cu cianură de
sodiu, cianură care ar fi afectat grav mediul înconjurător. Ștefan Marincea, fostul director al
Institutului Geologic Român a explicat că și în Occident se folosește tot cianura, dar în
cantități mult mai mici (13 hectare de bazin de decantare și nu 363 câte urma să se facă la
noi). E greu să menții etanș un bazin atât de lat. Părerea lui a fost confirmată și de Ion Haiduc,
Președintele Academiei Române, care a explicat că exploatarea la suprafață este riscantă
pentru situl arheologic de la Roșia. Un alt opozant al proiectului, europarlamentar, ne-a
explicat că membrii comisiei pe mediu a UE au fost îngrijorați de această operațiune minieră,
care este de zece ori mai mare ca orice s-a făcut în Europa până acum.
De asemenea, cianura nu era singurul pericol. Nămolul și apele rezultate din procesul
tehnologic prezentau, de asemenea, un mare pericol de poluare, mai ales prin conținutul lor de
metale grele toxice, mai persistente chiar decât cianura, și care nu ar fi putut fi neutralizate.
Tehnologia privind distrugerea cianurii prin dioxidul de sulf (în rezervoare amplasate în aer
liber), ar fi introdus un potențial agent poluant suplimentar.

7
 De asemenea, exploatarea la suprafață ar fi produs o degradare majoră a mediului
natural, o mutilare a naturii, lăsând în urmă cratere imense și masive depozite de material
steril. Distrugerea peisajului anula și potențialul turistic al zonei. În plus, o zonă poluată și
poluantă, nu ar fi atras niciodată investiții de altă natură. Poluarea aerului, a apelor, solului din
zonă, produsă de mijloacele tehnice de exploatare și de transportul masiv a unor cantități mari
de minereu și material steril nu putea fi ignorată.
Exploziile folosite pentru decopertare de cinci ori pe săptămână prezentau riscul unor vibrații
seismice, care ar fi putut produce slăbirea sau chiar prăbușirea unor construcții sau galerii
miniere. Un alt posibil risc era reprezentat de posibilitatea scurgerii apelor în bazinul de
decantare și infiltrarea acestora în subteran, formând un gaz extrem de toxic.

II.4 Riscuri științifice, istorico-arhelologice

În urma descărcărilor arheologice, o obligație legală, dar care s-a rezumat la doar 4
hectare din totalul de 100, s-au constatat vestigii arheologice de mare interes științific și de o
valoare inestimabilă, cu caracter unicat în Europa. Exploatarea zăcământului de aur ar fi
provocat distrugerea iremediabilă a sitului arheologic, o pierdere inegalabilă și de
nerecuperat4.

II.5 De la blocarea proiectului, la includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO

Reticența câtorva localnici de a-și vinde casele companiei miniere a întârziat
exploatarea. Activismul local a crescut gradul de conștientizare și grijile societății civile cu
privire la un dezastru ecologic. Proteste naționale fără precedent au avut loc în 2013, când
guvernul a arătat din nou sprijinul pentru proiect. Proiectul de la Roșia Montană a stârnit
unele dintre cele mai importante proteste din România post-decembristă. Românii au ieșit în
stradă pentru un principiu: salvarea regiunii și, implicit, a mediului înconjurător. Proiectul
Roșia Montană a stat la baza unora dintre cele mai longevive, diversificate și eficiente forme
de protest din ultimii 20 de ani.
Fără nicio decizie finală în vigoare, amenințarea exploatării pe bază de cianură a continuat să
existe. În 2017, Guvernul a înaintat în cele din urmă la UNESCO cererea de a include pe lista
sa anticul peisaj minier. Doar un an mai târziu, cererea a fost retrasă de un partid și a fost
transmisă din nou în 2020. Drama s-a încheiat doar un an mai târziu cu decizia UNESCO,
care a inclus Roșia Montană în lista obiectivelor protejate.

4
http://www.cdep.ro/img/rosiam/pdfs/studiu2.pdf ;

8
 Concluzii

Cântărind beneficiile potențiale și riscurile implicate în proiectul de exploatare minieră

de la Roșia Montană, era clar faptul că proiectul nu putea fi catalogat drept o ”lucrare de
interes public în beneficiul economic al țării”, iar beneficiile de interes privat nu justificau
riscurile. Proiectul putea aduce și produce consecințe dezastruoase iremediabile.
Problemele legate de exploatările miniere implică riscuri majore de mediu, cu grave urmări și
implicații sociale. Deși preocupați de minerit și de avantajele aduse de acest proces, oamenii
ar trebui să conștientizeze că asta poate afecta atât mediul, cât și propria sănătate. Un mediu
curat, nepoluat, este un drept al lor, de care ar trebui să se bucure și pe care să îl prețuiască.
Impactul exploatărilor miniere este unul vizibil negativ din punct de vedere ecologic, iar asta
se reflectă pe termen lung în epuizarea resurselor neregenerabile, iar pe termen scurt și mediu
în daunele aduse mediului înconjurător (poluare, dezechilibre ale habitatelor naturale,
transformări negative ale peisajelor). Este cunoscut faptul că cel mai mare flux de deșeuri din
Uniunea Europeană provine din minerit, iar o bună parte din acestea sunt periculoase.
Dreptul popoarelor la o viață sănătoasă, în armonie cu natura, a fost unul dintre
principiile de mediu cuprinse în Declarația de la Stockholm adoptată în cadrul Conferinței
privind mediul, din anul 1972. După această Declarație, toate constituțiile naționale adoptate
sau modificate ulterior conțin dispoziții privitoare la un mediu sănătos și protejat.
Constituția României recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător
sănătos și echilibrat ecologic (Constituția României, art. 35). De asemenea, asigură cadrul
legislativ pentru exercitarea acestui drept, iar persoanele au obligația de a proteja și ameliora
mediul înconjurător.
Concluzia acestei lucrări, așa cum se dorește a se desprinde din cuprinsul textului, este
aceea conform căreia dezvoltarea durabilă, care corespunde necesităților prezentului, trebuie
să se facă fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile
necesități. În plus, calitatea vieții omului se află în interdependență cu mediul înconjurător.
Astfel, în măsura în care acesta va proteja natura, va avea, la rândul său, de câștigat.
Relația om – natură trebuie să stea la baza dezvoltării unei societăți și să asigure un mediu
echilibrat viitoarelor generații.

9
 Bibliografie

1. Florica Brașoveanu, Dreptul european al mediului, Editura Pro Universitaria,

București, 2013;

2. Gheorghe-Iulian Ioniță, Dreptul protecției mediului. Ediția a V-a, revăzută și adăugită

2022, Editura Universul Juridic, București, 2022;

3. Sorin –Alexandru Vernea, Particularitățile răspunderii penale în cazul infracțiunilor

îndreptate împotriva mediului, Editura Hamangiu, București, 2022;

4. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptul-mediului/capitolul-iii-
dreptul-mediului-ramura-de-drept-distincta1-si-raportul-juridic-de-mediu/

5. https://www.dw.com/ro/ro%C8%99ia-montan%C4%83-%C3%AEn-patrimoniul-
unesco/a-58659019

6. http://www.cdep.ro/img/rosiam/pdfs/studiu2.pdf

10