Sunteți pe pagina 1din 2

Copia extrasului de carte funciară

Cartea funciară reprezintă cartea de identitate a unui imobil. Terenul, construcţia


întreagă sau o componentă dintr-o construcţie (un apartament, de exemplu) au în acest fel un
paşaport unic care rămâne valabil pe toată durata existenţei imobilului, indiferent de faptul că
proprietarii se schimbă în timp prin vânzare, donaţie, moştenire sau hotărâri judecătoreşti.
Această carte de identitate îndeplineşte un dublu rol prin:
 activitatea de cadastru: identificarea în mod unic şi constant în timp imobilul,
indiferent de proprietari.
 publicitate imobiliară: asigurarea informării celorlalte persoane care nu fac parte din
clasicele două părţi ale unui contract (fiind astfel terţi) cu privire la forma de proprietate sau
actele şi faptele juridice care privesc imobilul.
Identificarea imobilului se face prin alocarea unui număr de carte funciară şi a unui
număr cadastral unic care rămân valabile pe toată durata existenţei construcţiei sau terenului.
În cartea funciară se mai înscriu/radiază şi alte sarcini juridice, drepturi personale,
interdicţii, incapacităţi şi sulte, ipoteci, uzufructe, întreținere în legătura cu bunul imobil.
Până la proba contrarie, cartea funciară dovedeşte existenta dreptului real înscris, în
folosul persoanei care a dobândit sau constituit cu bună-credinţă un drept real imobiliar.
Cartea funciara se deschide la cererea proprietarului, pe baza documentaţiei cadastrale
şi a actului juridic prin care s-a constituit sau s-a transmis dreptul de proprietate.
Extrasul de carte funciară document eliberat, la cererea proprietarului de către
birourile de cadastru și publicitate imobiliară, aflate în subordinea oficiilor de cadastru și
publicitate imobiliară, cu privire la imobilele aflate în unitățile administrativ-teritoriale
arondate acestor birouri.
Extrasul de carte funciară cuprinde datele înscrise în partea I a cărții funciare cu
privire la descrierea imobilului, datele la zi din partea a II-a a cărții funciare ce se referă la
înscrierile privitoare la proprietate, precum și datele din partea a III-a a cărții funciare ce au în
vedere înscrierile privitoare la eventualele sarcini care grevează imobilul în cauză.
Se eliberează extrasul de carte funciară pentru informare sau autentificare. Se va putea
obține extras de carte pentru informare, fără a fi necesară justificarea vreunui interes.
Copia extrasului de carte funciară are o valabilitate de 30 de zile de la data emiterii.
Copia documentației cadastrale
Planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate reprezintă schița unui
imobil, realizat pe baza unor măsurători topografice executate de o persoana autorizată
(Anexa4). Acest plan cuprinde: schița terenului, coordonatele punctelor, suprafața imobilului,
categoria de folosință, adresa bunului imobil, dacă este cazul și date referitoare la constucție
dar și mențiuni în ceea ce privește terenul/construcția.
Este parte a unei documentații de cadastru și este avizat de oficiu de cadastru.
În cazul lucrărilor de interes public se poate executa și aviza planul topografic cu
condiția ca acesta să fie semnat și parafat de câtre primarul localității respective.

Calculul suprafețelor
Se realizează analitic utilizând programul TopoLT. Aplicația reprezintă un instrument
indispensabil în domeniul topografiei și cadastrului, îndeplinind toate cerințele necesare
pentru munca teren – birou.
Distanțele pe contur și suprafața imobilului sunt determinate din coordonatele
punctelor radiate.

Planul de situație topografic


Planul de situație trebuie să cuprindă următoarele:
 dimensiunile terenului;
 cotele care poziționează construcția pe teren și dimensiunile la sol;
 cotele care să poziționeze înfășurătoarea pe teren și dimensiunile înfășurătoarei;
 tipul imobilului și regimul de înălțime;
 precizarea cotei terenului natural și cota terenului sistematizat în raport cu cota
construcției.
Se printează în trei exemplare.
Până în 2018 la dosar era necesar și planul de încadrare în zonă la care s-a renunțat
conform Ord.700/2014 cu modificările și completările ulterioare.
Toate paginile din dosar, mai puțin copiile după documente se semnează și se
ștampilează de către persoana autorizată care execută documentația tehnică.
Costurile întocmirii unui plan topografic variază în funcție de specificul și
complexitatea fiecărei lucrări în parte.
Ulterior se depune dosarul spre verificare și avizare spre O.C.P.I.

S-ar putea să vă placă și