CAPITOLUL 4

REDRESOARE CU FACTOR DE PUTERE MARE

4.1. INTRODUCERE

Conversia c.a. – c.c., ce face obiectul multor lucrări existente în

literatura de specialitate [3],[40],[42] prin structurile tradiţionale de redresare,
fie comandate sau necomandate, prezintă o serie de dezavantaje, care pot
diminua calitatea energiei electrice furnizate de o sursă convenţională.
Armonicile prezentate în curenţi absorbiţi din reţea, factorul de putere
redus duc inevitabil la:
- amplitudini periculoase ale curenţilor ce parcurg conductorul de nul în
sisteme polifazate;
- degradarea formelor de undă ale tensiunilor sistemului de alimentare;
- curenţi periculoşi prin capacităţile utilizate pentru corecţia factorului
de putere;
- funcţionarea defectuoasă a elementelor de protecţie ale sistemului.
Ca urmare, redresoarele clasice sunt echipamente care poluează
puternic reţeaua de c.a. Tehnicile pasive de corecţie a factorului de putere
devin insuficiente fie şi pentru faptul că elementele reactive utilizate sunt
voluminoase şi grele. Se impune, deci, reconsiderarea principiului de
redresare şi corecţie a factorului de putere, PFC(power factor correction).
Astfel, tehnicile active, utilizând convertoare ce funcţionează la frecvenţe de
comutaţie mult mai mari decât frecvenţa reţelei, au înlocuit tehnicile pasive.
Vom prezenta, în continuare, principalele tipuri de circuite de corecţie a
factorului de putere, ce îşi vor găsi, cu siguranţă, aplicabilitatea în toate tipurile
de surse de alimentare ce se vor construi în viitorul apropiat.
Pentru o mai uşoară prezentare a acestor tipuri de circuite, se definesc
principalele mărimi ce caracterizează calitatea redresării.
Factorul de putere al unei reţele cu două terminale este raportul
dintre puterea activă şi puterea aparentă de la cele două terminale:

(4.1)
Presupunând tensiunea aplicată celor două terminale ca fiind
sinusoidală, puterea activată este dată de:
(4.2)

182
unde este valoarea efectivă a fundamentului curentului, iar este
defazajul dintre fundamentala curentului şi tensiunea la borne. În consecinţă,
factorul de putere devine:

(4.3)

Pentru o undă periodică oarecare, se defineşte coeficientul de

distorsiuni armonice THD(total harmonic distorsion) ca fiind raportul între
valoarea efectivă a undei, exceptând fundamentala şi valoarea efectivă a
fundamentalei:
(4.4)
Coeficientul de distorsiuni armonice reflectă puritatea spectrală a unei
unde. Cu cât el este mai mic, cu atât unda are o puritate spectrală mai mare.
Din relaţiile (4.3) şi (4.4) rezultă:
. (4.5)

Se defineşte factorul de distorsiuni astfel:

(4.6)

şi factorul de defazaj
(4.7)
Acum factorul de putere se poate scrie ca produs dintre cei doi factori:
unul reprezentând efectul distorsionării formei curentului (factorul de
distorsiuni) şi altul reprezentând efectul defazajului (factorul de defazaj):
. (4.8)

4.2. REDRESORUL MONOFAZAT IDEAL ŞI REDRESORUL

FĂRĂ PIERDERI

Un redresor ideal trebuie să prezinte următoarele caracteristici:

- să asigure factor de putere unitar spre bornele de alimentare(bornele
de curent alternativ;
- să ofere o tensiune eminamente continuă şi stabilizată spre bornele
de ieşire(bornele de curent continuu);
- să aibă un randament unitar.
În ceea ce priveşte prima proprietate, în ipoteza tensiunii de alimentare
sinusoidale, un factor de putere unitar înseamnă un curent sinusoidal în fază
cu tensiunea. Cu alte cuvinte, redresorul trebuie să aibă un caracter pur
rezistiv înspre bornele de alimentare. De aceea, un redresor ideal se

183
modelează înspre portul de curent alternativ printr-o rezistenţă emulată şi
notată cu .
Trebuie subliniat că prezenţa rezistenţei nu implică disipaţie
termică. Puterea pe care aparent o consumă această rezistenţă se transferă
integral la portul de ieşire.
Cu privire la cea de a doua proprietate, o posibilă dar nu singura
stabilizare a tensiunii de ieşire, se poate face prin modificarea rezistenţei
emulate . De aceea trebuie să depindă de cel puţin o mărime de
comandă. De obicei, această mărime este o tensiune, pe care o notăm cu
. Deci:
. (4.9)
Dar modificarea lui în vederea stabilizării determină caracterul variant în
timp în al sistemului, ceea ce duce la generarea de armonici în curentul de
intrare şi degradarea factorului de putere. În fond, redresorul nu mai oferă o
impedanţă de intrare pur rezistivă, ci una rezistivă, variabilă în timp. De aceea,
pentru a se evita generarea de armonici de curent semnificative, variaţiile lui
(şi deci ale mărimii de comandă ) trebuie să fie lente în raport cu
perioada tensiunii alternative de alimentare.
Concluzia ce se desprinde de aici este că în situaţia în care rezistenţa
emulată este utilizată pentru realizarea condiţiei de stabilizare, condiţia de
stabilizare şi cea de factor de putere sunt contradictorii. Pentru realizarea unui
redresor ideal trebuie să existe două mărimi independente de comandă: o
mărime
prin care se controlează rezistenţa emulată şi o alta prin care se realizează
stabilizarea. Deci, din acest punct de vedere, sistemul trebuie să posede două
grade de libertate. Cea de a treia condiţie de randament unitar este
satisfăcută în situaţia în care redresorul conţine numai elemente reactive,
întrerupătoare active şi pasive, toate ideale(adică inductivităţi, capacităţi,
diode, tranzistoare ideale).
Se introduce conceptul de rezistor fără pierderi, abreviat LFR
(engl.loss-free resistor) ca fiind un diport cu un pol intrare şi unul de ieşire,
având următoarele proprietăţi:
1. caracter pur rezistiv la portul de curent de intrare;
2. fără pierderi;
3. nu conţine elemente stocante de energie.
Evident, faţă de un redresor ideal lipseşte proprietatea de stabilizare a
tensiunii la portul de curent continuu, apărând, însă, în plus condiţia de a nu
înmagazina energie. Utilizând tot notaţia pentru rezistenţa „văzută”
dinspre portul de curent alternativ, ultimele două proprietăţi duc la concluzia

184
i(t) i(t)

u(t) u(t)
p(t) p(t)
că puterea instantanee de pe este integral transferată la portul de ieşire.
Dacă această rezistenţă depinde de o mărime de comandă, fie ea ,
a) b)
Fig.4.1. Simbolurile pentru o sursă instantanee comandată (a) şi o sarcină
de putere instantanee specificată (b).

atunci:

(4.10)

De observat că puterea instantanee de ieşire depinde numai de

tensiunea de intrare şi tensiunea de control, fiind independentă de
caracteristicile sarcinii conectate la portul de ieşire. Acest port de ieşire trebuie
să se comporte ca o sursă de putere comandată ce ascultă de relaţia(4.10).
Simbolul sursei de putere instantanee comandate este prezentat în figura
4.1a, în timp ce simbolul sarcinii cu caracter de consumator de putere
instantanee specificată este cel din fig.4.1b. Cu aceste simboluri modelul
rezistorului fără pierderi este cel din fig.4.2.
Dacă rezistorul fără pierderi se conectează la o sarcină rezistivă ,
egalitatea puterilor instantanee pe şi pe implică egalitatea puterilor
active. Din aceasta rezultă:

(4.11)

ii(t) io(t)

p(t)=ui2/Re

ui(t) Re(ucontrol) uo(t)

ucontrol

Fig.4.2. Modelul rezistorului fără pierderi ( circuitul LFR).

185
 4.3. SCHEME PRACTICE CU CIRCUITE PFC

Circuitele PFC moderne se bazează pe tehnici active utilizând

convertoare c.c-c.c. în comutaţie de înaltă frecvenţă. Există două moduri
practice, după prezenţa sau absenţa unei bucle de reacţie, prin care se
controlează la joasă frecvenţă curentul de la intrare.
1.Ulizând convertoare în comutaţie, care la joasă frecvenţă nu prezintă la
intrare o rezistenţă liniară şi la care printr-un circuit de comandă se
controlează curentul de intrare în convertor, , astfel încât acesta să fie în
fază cu tensiunea de alimentare . Aceste structuri conţin o buclă de curent.
Această buclă este de bandă largă, astfel încât la variaţiile lente ale tensiunii
de alimentare să se poată admite că circuitul trece printr-o succesiune de stări
staţionare relativ la frecvenţa de comutare.
2.Utilizând convertoare în comutaţie pentru care, prin natura intrinsecă
a topologiei şi a modului de funcţionare, la frecvenţe joase(de ordinul dublului
frecvenţei reţelei) intrarea are un caracter rezistiv liniar pur. Aceste structuri au
marele avantaj că nu necesită o buclă de reacţie după curent. Ambele
variante, deoarece utilizează convertoare c.c-c.c. de obicei tradiţionale,
presupun o alimentare unipolară a acestora. De aceea alimentarea lor se face
de la o punte redresoare bialternanţă necomandată, alimentată cu tensiunea
sinusoidală de intrare, , având amplitudinea . Deci:
(4.12)

ig i2

ii

+ CONVERTOR
ui DC-DC C R uo
-
ug

186 comandă elemente de

ig comutaţie
CONTROLLER
ug DE CURENT

ucontro
l
 Fig.4.3. Schemă de circuit PFC cu buclă pentru controlul curentului de intrare.

O primă configuraţie de tipul 1, formată dintr-o punte şi convertor c.c-

c.c., este prezentată în figura 4.3. Tensiunea la ieşirea punţii este:
. (4.13)
În cele mai multe cazuri se doreşte o tensiune de ieşire constantă,
notată cu , cu pulsaţii vârf la vârf neglijabile în raport cu componenta
continuă. În această ipoteză, raportul de conversie al convertorului va fi o
mărime dependentă de timp dată de:

(4.14)

unde:

. (4.15)

Cum modulul sinusului variază între 0 şi 1, din relaţia(4.14) rezultă că:

. (4.16)
Orice topologie de convertor pentru care raportul static de conversie
ideal ia valori în domeniul precizat de relaţia (4.16) poate fi utilizat pentru
realizarea unui circuit PFC în cadrul unei configuraţii ca cea din fig.4.3. Din
relaţia (4.16) se remarcă faptul că acest convertor trebuie să fie obligatoriu
ridicător de tensiune. Convertoarele care răspund acestei cerinţe sunt:
BOOST, BUCK-BOOST, CUK, SEPIC, ZETA.
Pentru configuraţia din fig.4.3 este evident că aceasta nu se poate
constitui într-un redresor ideal pentru că nu există o a doua variabilă(şi nici o
buclă) pentru stabilizarea tensiunii de ieşire. Se remarcă faptul că pentru
realizarea condiţiei de factor de putere unitar prin controlul curentului este
necesară şi o informaţie despre tensiunea de intrare, care şi ea este mărime
de intrare în controller.

187
 <ig(t)>Ts <i2(t)>Ts

<p(t)>Ts
<ui(t)>Ts
+ Re
- C R <uo(t)>Ts

Fig.4.4. Modelul de semnal mare pentru convertorul BUCK-BOOST DCM.

Un exemplu de configuraţie de tipul 2 este cel care se utilizează

convertoare PWM c.c - c.c. cu funcţionare în conducţie discontinuă DCM
(discontinuos conduction mode). Se cunoaşte [ 2 ] că pentru un convertor
BUCK-BOOST în regim DCM modelul mediat de semnal este cel din fig.4.4, în
care:

. (4.17)

Pentru frecvenţe joase acest convertor are o intrare cu caracter rezistiv

liniar, rezistenţa de intrare coincizând cu rezistenţa emulată. La niveluri de
putere mici aceste structuri sunt cu cost scăzut. În plus, existenţa
întrerupătorului activ în serie cu intrarea realizează simplu limitarea curentului
la pornire (de exemplu, prin soft start).
Dezavantajele acestor structuri sunt:
- valori mari ale amplitudinilor curenţilor;
- existenţa unor componente de înaltă frecvenţă semnificative în
curentul de intrare, fapt ce necesită un filtru suplimentar la intrare, în vederea
rejectării acestora.

4.4. STRUCTURA PRACTICĂ A UNUI REDRESOR IDEAL

ŞI NECESITATEA CONDENSATORULUI DE FILTRAJ

Deşi utilizarea unui condensator de la ieşire apare ca o necesitate

firească din raţiuni de filtraj, totuşi acest element este necesar şi din
considerente energetice, care vor releva şi alte aspecte importante. Să
considerăm un redresor ideal cu tensiunea de ieşire stabilizată printr-un
188
procedeu oarecare, deci constantă. Pentru o sarcină cu consum de curent
constant, puterea instantanee de ieşire a redresorului ideal este şi ea
constantă:
. (4.18)
Totuşi, puterea instantanee de la intrarea redresorului ideal nu este
constantă, fiind o funcţie de timp:

. (4.19)

În relaţia (4.19) există o componentă continuă şi o componentă

armonică pe dublul frecvenţei reţelei. Neegalitatea puterilor instantanee
sugerează faptul că în sistemul de redresare ideal sunt necesare elemente de
circuit capabile să absoarbă sau să livreze diferenţa celor două puteri
instantanee. Dacă redresorul ideal se realizează cu un LFR, cum acesta nu
conţine elemente stocate de energie, se impune adăugarea cel puţin a unui
element reactiv, care în cele mai multe cazuri este o capacitate. Desigur că
funcţia de stocare a energiei poate fi îndeplinită de o bobină. Totuşi, această
soluţie nu este agreată pentru că bobina este mai grea şi mai scumpă. De
exemplu, un condensator electrolitic de 100 la 100V şi o bobină de 100
şi 100A înmagazinează ambele o energie de 1J. Cu toate acestea,
condensatorul este considerabil mai mic, mai uşor şi mai ieftin.
În cazul utilizării unei capacităţi, puterea instantanee pe capacitate,
este:
. (4.20)
Dacă se integrează ultima egalitate a relaţiei (4.20) se observă că
tensiunea pe capacitate va fi dependentă de timp.
Apare următoarea întrebare: unde se conectează capacitatea? Evident
ea nu se poate conecta în paralel cu ieşirea, pentru că atunci tensiunea de
ieşire nu ar fi constantă. Deci, ea trebuie să se afle în mijlocul redersorului. O
posibilă implementare practică este cea ilustrată în figura 4.5.

ig i2
ii
CON- CON- S
+ VERTOR VERTOR A
ui C uc R uo
- DC-DC DC-DC C
ug (pentru
189
LFR)

ig
CONTRO- CONTRO-
ug
LLER LLER uref(t)
CURENT TENSIUNE

ucontrol(t)
 Fig.4.5.Circuitul PFC cu două convertoare c.c. – c.c. la care există control independent
de bandă largă.

Apare un al doilea convertor (primul implementează LFR), care conţine

o buclă de reacţie de bandă largă după tensiunea de ieşire.
O astfel de configuraţie permite :
- controlul cu bandă largă al curentului de intrare pentru obţinerea
unui
factor de putere unitar;
- posibilitatea manipulării diferenţelor de putere instantanee de joasă
frecvenţă;
- stabilizarea cu bandă largă a tensiunii de ieşire.
Pentru schema din fig.4.5, dacă al doilea convertor c.c. – c.c. utilizat
are
randament unitar, atunci în stare staţionară puterile active de intrare şi de
ieşire vor fi egale. Totuşi, puterea instantanee de pe intrare, , şi
deci şi este dată numai de şi . Dar aceste ultime două mărimi sunt
independente de sarcină (bucla de curent care fixează pe nu are nimic
comun cu ieşirea). Deci, sistemul din fig.4.5 nu conţine nici un mecanism prin
care să se asigure egalitatea puterilor active de intrare şi ieşire. În consecinţă,
este necesar un circuit de comandă suplimentar prin care să se modifice ,
astfel încât egalitatea puterilor active de intrare şi ieşire să fie asigurată.
Procedeul practic prin care se poate pune în aplicare această
observaţie constă în a stabiliza componenta continuă a tensiunii pe
capacitatea C. O astfel de alegere se justifică prin aceea că modificarea lui
190
 trebuie să se facă lent, deci cu o buclă de reacţie de bandă mică, pentru a
se menţine condiţia unui factor de putere unitar. Stabilizarea unei componente
continui permite utilizarea unei astfel de bucle de reacţie de bandă mică.
Astfel, arhitectura unui redresor ideal complet este cea din figura 4.6. Este
structura unui aşa-numit circuit PFC cu buclă triplă: o buclă de curent de
bandă largă, o buclă de tensiune la ieşire tot de bandă largă şi o buclă
intermediară de bandă redusă. Există posibilitatea integrării controllerului de
curent şi controllerului tensiunii de ieşire utilizând numai un singur convertor.
Astfel de arhitecturi se numesc circuite PFC integrate. Este, de asemenea,
posibil să se proiecteze redresoare ideale cu intrarea universală, în sensul că
ele funcţionează corect oriunde în lume unde tensiunea reţelei variază între
100 până la 260 , la 50 Hz sau 60 Hz. Indiferent de tensiune şi
frecvenţe de alimentare, ele produc o aceeaşi tensiune de ieşire constantă.
Capacitatea de stocare a energiei permite funcţionarea sistemului şi în
alte situaţii în care puterile instantanee de intrare şi de ieşire diferă. Exemplul
clasic este acela în care se doreşte ca tensiunea de ieşire să rămână
constantă atunci când tensiunea reţelei dispare pentru câteva semiperioade.
Această proprietate face ca structura din figura 4.6 să se regăsească la
realizarea surselor de alimentare neîntreruptibile de medie putere.
O problemă ce apare la utilizarea capacităţii de stocare este curentul
de intrare mare absorbit în decursul regimului tranzitoriu de la pornire, mai
ales pentru faptul că la pornire tensiunea pe capacitate este mică. Unele
convertoare PWM c.c –c.c., prin structura lor intrinsecă, nu pot limita acest
curent chiar dacă, de exemplu, factorul de umplere este făcut zero. Un astfel
de convertor este, de exemplu, convertorul BOOST, în care curentul de
pornire se închide prin bobina de intrare, diodă şi capacitatea de ieşire, chiar
dacă comutatorul este deschis. De aceea în cazul utilizării unor astfel de

ig i2
ii

CON- CON- S
+ VERTOR VERTOR
C A
ui uc u
R o
- DC-DC DC-DC C
ug (pentru
LFR)

ig
191
CONTRO- CONTRO-
ug
LLER LLER uoref
CURENT TENSIUNE

ucontrol uc

CONTROLLER
COMPONENTA uCref
CONTUNUĂ PE
CAPACITATE
(bandă joasă)
 Fig.4.6.Schema bloc a unui redresor ideal.

convertoare sunt necesare circuite suplimentare de protecţie la supracurent,

la pornire. Desigur, există şi convertoare la care curentul de pornire poate fi
controlat, cu circuite specializate de soft – start, potrivit alese.

4.5. REDRESOARE TRIFAZATE IDEALE ŞI CIRCUITE LFR

Fenomenele prezentate la redresorul ideal monofazat pot fi extinse şi

la sistemele de redresare trifazată. În figura 4.7 sunt ilustrate proprietăţile
unui circuit LFR trifazat.

pR(t
iR Re )
uR

iS Re
uS R u0(t)
iT Re
uT pS(t)

pT(t
)

192
 Fig.4.7. Circuit LFR trifazat.

Acesta prezintă la intrare o sarcină rezistivă simetrică de valoare

pe fiecare fază. Puterea instantanee totală, aparent consumată de aceşti
rezistori, este transferată la portul de ieşire. Astfel, portul de ieşire se poate
modela prin surse de putere egale cu puterea instantanee pe cele trei
rezistenţe. Nu are importanţă dacă cele trei surse de putere de la ieşire sunt
conectate în serie sau în paralel, deoarece în oricare din aceste situaţii ele pot
fi echivalate cu o singură sursă, egală cu puterea instantanee de la intrare.
Dacă sistemul trifazat de tensiuni de alimentare este simetric, adică:
,

, (4.21)

,
puterea instantanee pe fiecare fază este:

, (4.22)

Se observă că pe fiecare fază puterea instantanee are o componentă

continuă şi o armonică pe dublul frecvenţei reţelei. Puterea instantanee totală
consumată este:

. (4.23)

Deşi există componente armonice de putere pe fiecare fază, totuşi

puterea instantanee de ieşire este constantă (şi egală cu puterea activă).
Aceasta este o consecinţă a faptului că în orice sistem trifazat simetric puterea
instantanee de intrare este constantă. Prin urmare, spre deosebire de cazul
redresoarelor monofazate, circuitul LFR trifazat poate furniza putere
instantanee constant unei sarcini de curent continuu fără necesitatea stocării
interne a energiei de joasă frecvenţă.

193
 Există o mare varietate de redresoare trifazate a căror funcţionare este
caracterizată de un factor de putere ridicat. Cea mai cunoscută şi utilizată
topologie este redresorul trifazat de tip BOOST, prezentat în figura 4.8.
Este vorba de o punte trifazată, cu întrerupătoare bidirecţionale în
curent, cu funcţionare în două cadrane. Bobinele sunt plasate pe fiecare fază
în parte.
Tranzistoarele din braţul de punte aferent fiecărei faze sunt comandate
astfel încât să se menţină componenta de joasă frecvenţă a curentului fazei
proporţional şi în fază cu tensiunea de fază. Se obţine astfel emularea
rezistenţei de intrare pe fază.

i1 i2 i3
iR L Q1 Q2 Q3
uR
L D1 D2 D3
iS S
uS C A uo
R
iT L Q4 Q5 C
Q6
uT
D4 D5 D6

Fig.4.8. Redresor trifazat de tip BOOST.

Utilizând pentru comanda tranzistoarelor modulaţia PWM sinusoidală

se creează o condiţie similară cu cazul redresorului monofazat, şi anume că
pentru a obţine curenţi de intrare nedistorsionaţi este necesar ca tensiunea de
ieşire, , să fie mai mare sau egală cu . Structura acestui redresor
este asemănătoare cu cea a unui invertor de tensiune, cu excepţia faptului că
194
funcţionarea este în modul redresor şi că tot timpul se face controlul curenţilor
de la intrare. Vom enumera, în continuare, câteva argumente, care fac din
acest convertor un candidat la foarte multe aplicaţii, şi anume:
- curenţii de intrare nu au fronturi abrupte, iar filtrele de înaltă frecvenţă
de la intrare devin opţionale sau au dimensiuni reduse;
- valorile efective ale curenţilor prin tranzitare pot fi ajustate să fie valori
mici, astfel încât pierderile de putere pe ele să fie neglijabile;
- există posibilitatea vehiculării bidirecţionale a puterii.
Există şi structuri de redresoare trifazate de tip BUCK, BUCK –
BOOST, CUK etc. În figura 4.9 este prezentat un redresor trifazat de tip
BUCK. Convertorul poate produce o tensiune de ieşire mai mică decât
valoarea maximă a tensiunii de linie. Dezavantajele acestui tip de redresor
sunt:

Q1 Q2 Q3

uR
D1 D2 D3
S
uS C A
uo
R
C
Q4 Q5 Q6
uT

Filtru de intrare
D4 D5 D6

Fig.4.9. Redresor trifazat de tip BUCK.

- pierderi de putere mari pe comutatoare, în stare de conducţie, ca

urmare a prezenţei diodelor în serie cu tranzistoare, diode ce de obicei sunt
diode Schottky ;
- valorile efective ale curenţilor prin tranzistoare sunt mai mari decât
cele dintr-un redresor BOOST, ceea ce duce la creşteri suplimentare a
pierderilor de comutaţie pe tranzistoare ;
195
 - este necesar un filtru substanţial la intrare pentru a rejecta
componentele de înaltă frecvenţă din curenţi de intrare, datorate fronturilor
abrupte ce apar cu frecvenţa de comutaţie a tranzistoarelor [13], [15].
În figura 4.10a este exemplificat un redresor trifazat de tip BUCK–
BOOST, iar în fig.4.10b un redresor trifazat de tip CUK.
Se remarcă faptul că în cazul redresorului de tip BUCK-BOOST este
necesar un filtru de înaltă frecvenţă la intrare, pe când pentru structura CUK
nu este necesar.
Redresoarele trifazate prezentate mai sus conţin convertoare c.c -.c.c
ce lucrează în regim CCM (continuos conduction mode). Ele se pot realiza şi
din cuplarea corespunzătoare a trei redresoare monofazate. O schemă bloc
ce poate satisface precizarea de mai sus este prezentată în figura 4.11.
Trei punţi redresoare monofazate furnizează tensiunea redresată
bialternanţă pentru intrările fiecărui convertor c.c –c.c. Există circuite de
comandă individuale care realizează emularea unei rezistenţe la intrarea
fiecărui convertor. Pentru a se evita scurtcircuitarea punţilor redresoare,
fiecare convertor trebuie să aibă izolare galvanică cu transformator.

D7
Q7

Q1 Q2 Q3

uR
D1 D2 D3
S
uS L C A
uo
R
C
Q4 Q5 Q6
uT

Filtru de intrare
D4 D5 D6

a)

C1 L2

Q1 Q2 196 Q3

uR
D1 D2 D3 S
Q7 A
uS D7 uo
C2 R
C
Q4 Q5 Q6
uT

D4 D5 D6
 b)

Fig.4.10. Redresor trifazat de tip BUCK-BOOST (a) şi CUK (b).

Ieşirile convertoarelor se pot conecta fie în serie, fie în paralel.
Principalul dezavantaj al acestei arhitecturi este necesitatea izolării,
transformatoarele trebuind să fie dimensionate astfel încât să fie capabile să
vehiculeze putere instantanee alternativă pe dublul frecvenţei reţelei (rel.4.19).
uR

CONVERTOR
DC – DC
CU
IZOLARE

uS

CONVERTOR
DC – DC uo
CU C R
IZOLARE

uT

CONVERTOR
DC – DC
CU
197
IZOLARE
 Fig.4.11.Sinteza unui redresor trifazat cu ajutorul a trei redresoare monofazate.

4.6.ALTE TIPURI DE REDRESOARE TRIFAZATE

Redresoarele trifazate bazate pe convertoare cu funcţionare CCM,

prezentate în paragraful anterior, necesită 6 sau mai multe dispozitive
electronice comandabile. Creşterea ariei totale de siliciu, conjugată cu
utilizarea slabă a întrerupătoarelor poate determina creşterea costurilor unor
astfel de sisteme de alimentare, cu toate avantajele pe care le aduce un
redresor cu factor de putere ridicat.
În aceste condiţii, se pune întrebarea, care este aria de siliciu minimă
necesară pentru a se realiza funcţia de redresare ideală, cu pierderi de putere
minime şi cu factor de putere ridicat. Se cunoaşte că o redresare cu armonici
acceptabile se poate obţine cu un redresor convenţional, cu 6 diode şi un filtru.

Deci, nu este necesar nici un alt dispozitiv activ, în afară de diode. La

un astfel de sistem, tensiunea de ieşire nu poate fi modificată (controlată).
Atunci când se doreşte acest lucru, în schemă trebuie să fie prezent cel puţin
un întrerupător activ.
Dacă se doreşte evitarea utilizării de elemente necesare filtrării de
componente de joasă frecvenţă, atunci se impune prezenţa unor circuite
pentru comanda elementelor active la frecvenţe cât mai ridicate. În acest fel a
apărut ideea de a concepe sisteme de redresare cu măcar un element activ,
care să fie comandat la frecvenţe cât mai înalte, cu posibilitatea controlului
tensiunii de ieşire. Aşa au apărut redresoarele cu diode şi cu tranzistor cu rol
de întrerupător activ.

D7
D1 D2 D3
L1
u
R
L2 Q1 C
uS uo

L3
uT
D4 D5 D6
Filtru de intrare
198
 Fig.4.12. Redresor trifazat de tip BOOST DCM cu un singur tranzistor.

În continuare se prezintă câteva tipuri de redresoare trifazate cu un

singur întrerupător activ. O trăsătură comună a tuturor redresoarelor cu un
singur întrerupător activ este imposibilitatea vehiculării bidirecţionale a puterii.
Aceste structuri cu un singur întrerupător activ necesită, de regulă, elemente
reactive pentru filtrajul componentelor de înaltă frecvenţă.
În figura 4.12 este ilustrat un redresor trifazat cu un singur tranzistor,
bazat pe un convertor BOOST cu funcţionare în regim DCM.
Tranzistorul este comandat în aceeaşi manieră ca un întrerupător
dintr-un convertor BOOST de c.c – c.c. sunt de valori egale.
Aceste inductivităţi sunt de valoare mică, pentru a se asigura funcţionarea
DCM.

Când conduce, diodele conectează terminale din

dreapta ale bobinelor şi împreună. Tensiunile de fază şi
sunt astfel aplicate pe inductivităţile şi respectiv Curenţii
cresc cu pante proporţionale cu tensiunile aplicate.
La sfârşitul duratei de conducţie a lui curenţii ating valori maxime,
care sunt proporţionale cu tensiunile de fază aferente. Când este blocat,
dioda începe să conducă şi energia înmagazinată în bobine este cedată
sarcinii.
Toţi curenţii din bobine scad la zero şi diodele sunt polarizate
invers. Întrucât valorile maxime ale curenţilor dintr-o perioadă de comutaţie
sunt proporţionale cu tensiunile de fază, valorile curenţilor, mediate în raport
cu o perioadă de comutaţie, sunt de asemenea proporţionale cu tensiunile de
bază. Se obţine astfel emularea unei rezistenţe pe fiecare fază.
Ca şi în varianta monofazată, funcţionarea DCM a convertorului
BOOST este teoretic generatoare de armonici de joasă frecvenţă. Dacă
tensiunea de ieşire este suficient de mare, aceste armonici sunt
nesemnificative. Avantajul, ca şi în cazul monofazat, este comanda simplă, cu
funcţionarea la frecvenţă constantă, rezistenţa emulată putând fi modificată
prin factorul de umplere. Dezavantajul constă în necesitatea plasării unui filtru
la intrare pentru rejecţia componentelor de înaltă frecvenţă cauzate de forma
199
tipică a curenţilor în regim DCM. Aşa cum s-a menţionat anterior, transferul
puterii nu poate fi decât unidirecţional.
O topologie similară, bazată pe un convertor FLYBACK în regim DCM,
este cea din figura 4.13. Din nou funcţionează la frecvenţă constantă,
controlul puterii de ieşire făcându-se prin modificarea factorului de umplere.
Când conduce, tensiunile de fază se aplică pe înfăşurările primare ale
transformatoarelor
Curenţii de magnetizare din aceste transformatoare cresc cu pante
proporţionale cu tensiunile de fază corespunzătoare aplicate. La blocarea lui
, energia magnetică înmagazinată în transformatoare este cedată sarcinii
prin intermediul înfăşurător secundare şi diodele
În principiu, acest convertor se compune din trei redresoare FLYBACK
monofazate, independente, cu funcţionare DCM, care au comun tranzistorul
cu rol de întrerupător activ. Deoarece convertorul FLYBACK provine din
convertorul BUCK-BOOST, nu se generează armonici de joasă frecvenţă,
deoarece modelul mediat al convertorului are caracter pur rezistiv la intrare.

D1 D2 D3

T1

T2 Q1

T3
D4 D5 D6
Filtru de
intrare

D1 D2 D3
T1
200

T2 Q1 C
uo

T3
D4 D5 D6
 Fig.4.13. Redresor trifazat de tip FLYBACK DCM cu un singur tranzistor.

Redresorul poate oferi tensiuni de ieşire atât de mari cât şi mai mici
decât tensiunile de intrare, fiind capabil, de asemenea, de limitarea curentului
la pornire.
Aceste avantaje se adaugă la acela al comenzii simple. În aplicaţiile de
putere mică, acest redresor este o soluţie simplă de a realiza simultan factor
de putere unitar şi izolare galvanică. Dezavantajul structurii este dat de
necesitatea unui filtru adiţional la intrare pentru atenuarea armonicelor de
înaltă frecvenţă ale curenţilor de intrare.
Se impune să precizăm că au fost elaborate şi redresoare cu un singur
întrerupător având la bază convertoare cvasirezonante şi multirezonante.
Evident, pierderile în comutaţie ale acestor structuri sunt reduse cu preţul unor
solicitări mai mari ale componentelor semiconductoare.

201
ÎNTREBĂRI

1.Prin ce parametrii se apreciază calitatea unui circuit redresor?

2. Ce se înţelege prin redresor ideal?
3.Ce reprezintă rezistenţa emulată?
4. Ce se înţelege prin rezistor fără pierderi?
5. Care este modelul rezistorului fără pierderi?
6.Ce conţine un circuit PFC cu buclă pentru controlul curentului de
intrare?
7. Care este structura modelului pentru convertorul buck – boost în
regim DCM?
8. Unde se plasează condensatorul de filtraj la un redresor ideal?
9. Care este structura unui redresor ideal?
10. Ce conţine un redresor ideal trifazat?
11. Prin ce se deosebeşte un redresor trifazat de tip boost de unul de
tip buck?
12. Ce conţine un redresor de tip CUK?
13. Ce alte tipuri de redresoare trifazate se mai cunosc?
14. ce este un corector de armonici?

202
203