Curs nr.

13

Surse electronice de curent continuu

- continuare-

Filtre
În funcţie de tipul redresorului, tensiunea de ieşire prezintă variaţii mai mari sau mai
mici faţă de valoarea de curent continuu. Redresoarele ideale prezintă variaţii nule.
Formele reale de undă, prezentate la tipurile de redresoare studiate, conţin însă o
componentă medie ( continuă) utilă, U0 , peste care se suprapune o componentă variabilă, care
este totdeauna periodică şi de frecvenţă un multiplu al frecvenţei reţelei.
Componenta variabilă a acestor mărimi poartă numele de pulsaţie şi este caracterizată
de o frecvenţă proprie de repetiţie numită fundamentală. Pulsaţia se apreciază cantitativ prin
factorul ( coeficientul) de pulsaţie.

[%],

unde: UM – amplitudinea componentei fundamentale a tensiunii redresate

U0 – valoarea medie ( continuă) a tensiunii redresate.
Tensiunea continuă pulsatorie obţinută cu redresoarele anterioare poate fi folosită doar
la încărcarea acumulatoarelor, alimentarea motoarelor de cc şi alte câteva aplicaţii.
Pentru alimentarea circuitelor electronice, de exemplu, este necesară o tensiune cât
mai constantă, cum este cea furnizată de baterii sau de acumulatoare. Pentru a obţine o astfel
de tensiune, semnalele pulsatorii trebuie netezite (filtrate variaţiile de ca ale semnalului
pulsatoriu).
Cele mai simple filtre sunt filtrele cu inductanţă (L), care netezesc variaţiile curentului
şi filtrele cu capacitate (C) care netezesc variaţiile tensiunii.

Fig. 8. Efectul unui filtru

Filtrele utilizate pot fi filtre de tip LC sau RC. Câteva filtre LC sunt prezentate în
figura 9.

1
 a. b.

c.
Fig. 9. Filtre compuse: a. Filtru LC; b. Filtru π; c. Filtru T.

În practica alimentării circuitelor electronice cele mai folosite filtre sunt filtrele
capacitive, care constau dintr-o capacitate de valoare cât mai mare, conectată în paralel cu
circuitul de sarcină.
Eficacitatea filtrelor se apreciază prin coeficientul de netezire:

unde: kpi – factorul de pulsaţie la intrarea filtrului;

kpe - factorul de pulsaţie la ieşirea filtrului.

Redresorul monoalternanţă cu filtru capacitiv

Se va analiza iniţial cazul redresorului monoalternanţă, din figura 10, pentru a ilustra
principiul şi apoi se va extinde conceptul la redresorul bialternanţă.

iO
ui D C uO R

Fig. 10. Redresorul monoalternanţă cu filtru C

Formele de undă ale tensiunii în regim permanent, pentru cazul unui semnal sinusoidal
de intrare sunt prezentate în figura 11. Componentele circuitului (sursa, dioda şi
condensatorul) s-au considerat ideale iar sarcina s-a presupus a fi pur rezistivă (R).
În cazul în care rezistenţa de sarcină R lipseşte, condensatorul se va încărca la valoarea
maximă a tensiunii de intrare (în timpul primei alternanţe pozitive). După atingerea valorii de
vârf, tensiunea de intrare scade şi dioda se blochează.

2
 u Uv
f
uO

T/2 T t
0
t1 t2 T+t1
t t

durata de
conducţie ui

Fig. 11. Formele de undă de la redresorul monoalternanţă cu filtru capacitiv (cazul ideal)
Teoretic, sarcina înmagazinată în condensator şi deci şi tensiunea pe condensator
rămân constante. Astfel, tensiunea de ieşire va fi egală cu valoarea de vârf pozitivă a intrării şi
de aceea circuitul se mai numeşte şi redresor de vârf. Tensiunea inversă maximă pe diodă este
dublul tensiunii de vârf de la intrare.
În cazurile practice, în care rezistenţa de sarcină are o valoare finită, condensatorul se
încarcă tot la valoarea de vârf pozitivă a intrării, însă, o dată cu blocarea diodei (datorită
scăderii tensiunii de intrare) condensatorul se va descărca prin rezistenţa de sarcină R.
Condensatorul se descarcă până când tensiunea la intrare depăşeşte tensiunea pe
condensator. În acest moment dioda se deschide din nou şi condensatorul se încarcă la
valoarea de vârf a intrării după care procesul se repetă.
Pentru a menţine tensiunea la ieşire cât mai constantă condensatorul trebuie ales cât
mai mare astfel încât constanta de timp RC să fie mult mai mare decât timpul de descărcare
(timp care este ceva mai mic decât perioada semnalului T ).
Analiza în detaliu a circuitului permite determinarea mărimilor de interes: valoarea
minimă şi medie a tensiunii de ieşire şi factorul de ondulaţie.
Dioda conduce în intervalul de conducţie Δt între momentele t1 şi t2 (conform figurii
12). În acest timp tensiunea de ieşire va fi egală cu cea de intrare (pentru o diodă ideală) şi
condensatorul se încarcă la valoarea de vârf a tensiunii de intrare. Deoarece RC >>T, durata
de conducţie a diodei este mult mai mică decât perioada semnalului (Δt <<T ). Curenţii din
circuit sunt:
,
unde: - indicele O se referă la ieşirea redresorului;
- indicele A se referă la diodă;
- indicele C se referă la condensator.
Dioda se blochează la momentul t2, imediat după maximul tensiunii de intrare. Între
momentele t2 şi T+t1 dioda blocată izolează sursa de sarcină şi condensatorul se descarcă
exponenţial pe R, conform relaţiei:

3
 .

Deoarece Δt << T, descărcarea condensatorului durează aproape întreaga perioadă a

semnalului: T+t1– t2 =T– Δt  T. ( T este perioada semnalului). La sfârşitul perioadei de
descărcare tensiunea la ieşire va fi minimă.

Redresoare bialternanţă cu filtru capacitiv

Redresoarele bialternanţă pot fi realizate folosind schema cu punct median sau schema
în punte. Pentru a obţine redresoare cu filtru capacitiv se completează circuitele cu o
capacitate C la ieşire, în paralel cu sarcina R. Capacitatea trebuie să fie cât mai mare, astfel
încât constanta de timp a circuitului să fie mult mai mare decât perioada semnalului de la
ieşire: RC>>T/2.
Frecvenţa ondulaţiei de la ieşire este dublul frecvenţei semnalului de intrare; forma
semnalului la ieşire este prezentată în figura 12. Rezultatele de la redresorul monoalternanţă
se pot utiliza ţinând seama de modificarea perioada ondulaţiilor de la ieşire; în principiu se
înlocuieşte perioada T cu T/2.

u
uO

| ui |

Δt t
0 T/2 T/2+ t1
t1 t2 T <– perioada semnalului de intrare

Fig. 12. Formele de undă la redresorul bialternanţă cu filtru (cazul ideal cu RC 2,5T )

Dacă se calculează tensiunea medie şi factorul de ondulaţie al pulsaţiei la ieşirea

acestui redresor şi se compară cu cele de la redresorul monoalternanţă, se observă că este
necesară o capacitate înjumătăţită pentru a obţine acelaşi efect de filtrare.

Maşini electrice

O maşină electrică este un convertor electromecanic ce transformă energia electrică în

energie mecanică când funcţionează în regim de motor, sau invers energia mecanică în
energie electrică când funcţionează în regim de generator. Altfel spus, maşinile electrice au 2
regimuri de funcţionare:
- motor – transformă energia electrică în energie mecanică
- generator – transformă energia mecanică în energie electrică.
În instalaţiile industriale, pentru pornirea angrenajelor, mecanismelor mecanice, se
folosesc cu precădere motoare electrice.

4
 Generatoarele electrice se folosesc pentru generarea energiei electrice în centralele de
producere a energiei electrice, care transformă energiile primare în energie electrică ( vezi
cursul C10).

Motoarele electrice asincrone

Motoarele electrice asincronce sunt cele mai răspândite datorită avantajelor pe care acestea
le prezintă:
• simplitate constructivă;
• cost redus;
• fiabilitate ridicată şi întreţinere uşoară;
• robusteţe;
• alimentare direct de reţeaua trifazată;
• caracteristică mecanică semirigidă

Dezavantaje:
• posibilitate redusă de reglare a turaţiei;
• cuplu de pornire redus.
1. Construcţia motoarelor electrice de curent alternativ trifazat
Din punct de vedere constructiv, motorul electric se poate compune dintr-un stator şi un
rotor.
Statorul are rolul de inductor şi este prevăzut cu o înfăşurare trifazată cu p perechi de poli,
alimentată de la cele trei faze (succesiune directă R, S, T). Datorită dispunerii geometrice a
înfăşurărilor statorice la 120 grade şi defazării fazelor R, S, T cu acelaşi unghi, se creează un
câmp magnetic învârtitor, care se roteşte cu o turaţie maximă numită turaţie de sincronism şi
notată în literatura de specialitate n0.
Astfel:
pentru un singur pol, p=1 rezultă o turaţie de sincronism n0=3000 rot/min
p=2 rezultă n0=1500 rot/min
p=3 rezultă n0=1000 rot/min
Rotorul are rolul de indus şi poate fi realizat în două variante constructive:
- tip colivie – cu două inele de capăt şi o serie de bare fixate între ele, astfel încât se
creează spire în scurtcircuit. Rezistenţa circuitului rotoric este de valoare foarte mică
(scurtcircuit) şi constantă, fără a putea fi modificată din exterior (este determinată
constructiv);
- bobinat - realizat din tole şi prevăzut cu un sistem de înfăşurări trifazate cu acelaşi
număr de perechi de poli p, capetele înfăşurărilor fiind legate la un colector format din trei
inele montate pe axul motorului. Prin intermediul unor perii, înfăşurările pot fi legate
direct - rezultând caracteristica naturală, sau indirect, prin rezistenţe suplimentare -
obţinându-se caracteristicile artificiale.

5
 2. Funcţionarea motorului asincron
La conectarea inductorului la reţeaua trifazată ( cu succesiunea directă de faze R,T,S),
apare câmpul magnetic învârtitor cu turaţia n. Iniţial rotorul fiind în repaus, prin inducţie
electromagnetică în înfăşurările rotorului apare un sistem de curenţi trifazaţi simetrici de
acelaşi sens, care prin interacţiune cu câmpul electromagnetic care i-a creat determină apariţia
unor forţe electromagnetice care pun în mişcare rotorul. Turaţia rotorului va creşte fără să
poată atinge vreodată turaţia de sincronism n0 , deci n<n0, acest fenomen purtând denumirea
de alunecare.
Alunecarea relativă s se poate defini cu ajutorul relaţiei:

Turaţia notată n2 =n0 - n reprezintă tocmai turaţia relativă între câmpul magnetic învârtitor şi
rotor.
În regim motor n2>0, deci alunecarea s>0. De obicei s =( 1,5 –6) %.
Dacă s<0, adică rotorul este antrenat cu turaţie suprasincronă sau statorul este deconectat,
motorul trece în regim de generator.
Funcţionarea în regim motor este posibilă pentru: 0<s<1

3. Caracteristicile de funcţionare ale motoarelor asincrone trifazate

a. Caracteristica turaţiei
Din relaţia alunecării s, rezultă .
Deşi alunecarea depinde de cuplul rezistent, , deoarece s<6% rezultă că turaţia
n este apropiată de turaţia de sincronism n 0 (variază puţin cu s) , deci caracteristica de turaţie
este rigidă.
b. Caracteristica factorului de putere cosφ
Deoarece curentul absorbit de motor este inductiv şi aproape independent de sarcină, rezultă
că factorul de putere este întotdeauna inductiv , având valori în intervalul 0.72…0.92, pentru
puteri ale motoarelor cuprinse P =0.6…100kW - pentru ambele tipuri de motoare asincrone.
c. Caracteristica mecanică

M - momentul curent de lucru;

Mcr - momentul critic, corespunzător turaţiei critice scr.
Pornind de la relaţia M=f(s) şi ţinând cont de dependenţa n=f(s), se poate trasa curba

6
M=f(n) , sau n=f(M) , ambele reprezentate grafic ca în figura 1:

Fig. 1. Caracteristica mecanică a motorului asincron trifazat cu precizarea regimurilor de

funcţionare
Cu ajutorul caracteristicii mecanice se poate explica funcţionarea motorului:
La pornire (punctul A) avem n=0 şi s=1, iar momentul M=Mp, Mp fiind momentul de
pornire.
Dacă Mp > Mr + Mj , motorul porneşte, turaţia creşte şi totodată şi cuplul dezvoltat, până în
punctul critic B(scr, Mcr) , după care va scădea până în punctul D (M=0, n=n0) care
corespunde funcţionării motorului în gol ideal.
Din analiza diagramei se constată că pentru 0<n<n0 :
Curba prezintă două zone distincte:
• a) de la s=1 (n=0) până la s=scr (n=ncr) - corespunzătoare pornirii motorului,
zonă pe care funcţionarea motorului este instabilă ;
• b) de la la s=scr până la s=0 (n=n0) - zonă pe care funcţionarea motorului este
stabilă şi caracteristica este rigidă.
Punctul C (nn,Mn) este punctul nominal de funcţionare pentru care se indică caracteristicile
motorului (înscrise pe tăbliţă): puterea nominală, turaţia nominală, turaţia de sincronism.

4. Reglarea turaţiei motoarelor asincrone

Prin reglarea turaţiei înţelegem modificarea voită a acesteia, potrivit unei anumite
cerinţe de acţionare. Reglarea se poate face manual sau automat, prin intermediul unui sistem
de comandă.
Se cunoaşte faptul că :

7
 ,

de unde rezultă şi posibilităţile de reglare a turaţiei. Ea se poate face prin următoarele metode:
- schimbarea numărului perechilor de poli, p;
- variaţia alunecării s;
- alimentarea cu frecvenţă variabilă f;
- reglarea tensiunii de alimentare.

4.1. Reglarea turaţiei prin schimbarea numărului perechilor de poli p

Este o metodă de reglare discretă a turaţiei care se aplică la motoarele asincroane cu
rotorul de tip colivie. Nu se aplică motoarelor cu rotor bobinat deoarece simultan cu
modificarea numărului de poli la stator trebuie să se modifice corespunzător numărul
perechilor de poli la rotor, ceea ce este complicat.
De obicei se realizează două turaţii ( 3000/1500, 1500/750, 1000/500), mai rar trei sau patru
turaţii.
Se cunosc două modalităţi de reglare:
a. prin utilizarea unei înfăşurări statorice speciale şi:
a) modificarea conexiunilor înfăşurării (Dahlander)
b) modulaţia amplitudinii pe pol.
b. prin utilizarea a două înfăşurări statorice pe fază:
a) o înfăşurare specială Dahlander plus o înfăşurare obişnuită, obţinandu-se 3 turaţii
(3000/1500+1000).
b) două înfăşurări speciale Dahlander, rezultând patru viteze (3000/1500+1000/500).

Comutarea înfăşurărilor se poate realiza manual (cu comutatoare) sau automat,

utilizând scheme de comandă corespunzătoare.
Metoda 1.: Presupune utilizarea unei înfăşurări speciale Dahlander cu două componente care
se pot lega:
-în serie şi în fază, obtinandu-se un numar de poli p=2, figura 2a;
-în paralel şi în opoziţie, rezultând p=1, figura 2b..

8
 a. b.
Fig. 2. Utilizarea înfăşurării speciale Dahlander cu două componente

Pentru acest tip de reglaj, schimbarea turaţiei se face la putere aproximativ constantă
P1/P2=0,86.

4.2. Reglarea turaţiei prin modificarea alunecării s

Metoda se aplică motoarelor cu rotor bobinat şi se realizează prin reglarea rezistenţei
circuitului rotoric, obţinându-se reglarea continuă a turaţiei într-un domeniu de 15 - 20 % din
turaţia nominală, figura 3.. Reglarea are loc la cuplu constant.
Dezavantajele acestui tip de reglaj sunt:
- este neeconomic, deoarece cu creşterea rezistenţei circuitului rotoric cresc pierderile
prin efect Joule - Lenz;
- este instabil la încărcări mici;
-reglarea se poate realiza numai pentru turaţii
-reostatele de reglare sunt voluminoase;
Observaţie: Metoda se aplică la motoare de putere mică.

9
 Fig. 3. Reglarea turaţiei prin modificarea alunecării

4.3. Reglarea turaţiei prin alimentarea cu frecvenţă variabilă (mărită)

Metoda se aplică pentru realizarea unor turaţii foarte mari, care prin transformare mecanică de
multiplicare a turaţiei, nu ar putea fi realizate (apar vibraţii, zgomote şi uzuri mari).
De exemplu - la rectificarea interioară, pentru diametrul sculei 3mm şi viteza 30m/s, este
necesară turaţia:

Pentru turaţii mari se pot folosi transmisii cu curele late din materiale speciale sau se pot
folosi turbine pneumatice sau motoare asincrone de frecvenţă mărită.
La aceste motoare de turaţie mărită, pentru realizarea unui moment de inerţie redus, rotorul
are diametru mic şi lungime mare, sau se utilizează un rotor disc. Partea mecanică trebuie
realizată în condiţii speciale:
-echilibrare dinamică;
-lagăre de rostogolire cu rulmenţi preselecţionaţi şi montaţi cu prestrângere;
-lagăre cu sustentaţie aerodinamică;
- lagăre cu sustentaţie hidrostatică.

Pentru realizarea turaţiei din exemplul anterior este necesară alimentarea motorului la
frecventa :

Aceste frecvenţe mărite pot fi realizate cu generatoare de frecvenţă care pot fi:

10
 - convertizoare de frecvenţă - care sunt generatoare rotative formate dintr-un motor
asincron de 3000 rot/min care antrenează un generator de frecvenţă mărită.
Generatoarele rotative au următoarele caracteristici:
- randament ridicat;
- siguranţă în funcţionare;
- gabarite mari;
- frecvenţă fixă (300 - 2400 Hz).
Această soluţie se utilizează pentru puteri mari.
- generatoare electronice (statice), care au următoarele caracteristici:
- randament redus;
- costuri mari;
- frecvenţă reglabilă continuu într-un interval larg.
Se utilizează la puteri mici, mijlocii.
4.4. Reglarea turaţiei prin reglarea tensiunii de alimentare
Metoda se utlilizează mai puţin, deoarece odată cu reducerea tensiunii de alimentare
scade şi momentul motor M.
Metoda se poate aplica prin:
-utilizarea unui autotransformator;
-cu amplificatoare magnetice;
-folosind convertizoare de curent alternativ cu tiristori.
În figura 4 este prezentată schema bloc a unui sistem de reglare care utilizează un
convertizor de curent alternativ cu tiristori. Sistemul se compune din următoarele blocuri:
DR - dispozitiv de reglare a tensiunii cu tiristoare comandate
DCT - dispozitiv de comandă a tiristoarelor
DPR - dispozitiv de programare a valorii de referinţă
TG - tahogenerator

11
 Fig. 4. Reglarea turaţiei prin reglarea tensiunii de alimentare

5. Oprirea şi frânarea motoarelor electrice asincrone trifazate

Oprirea se poate face în două moduri:
-inerţial, prin consumarea energiei cinetice reziduale, prin frecările proprii din sistem,
rezultând un timp de oprire mare;
-cu frânare forţată, obţinându-se un timp de oprire redus şi o creştere a preciziei de
oprire la cotă;
Frânarea forţată poate fi:
-exterioară - cu frână mecanică;
-interioară - electrică prin motor.
Frânarea prin motor se poate face în trei moduri:
-prin contraconectare;
-prin metoda de frânare dinamică;
-prin metoda de frânare recuperativă.

12