6.

PRINCIPII GENERALE DE REPREZENTARE ÎN DESENUL TEHNIC

6.1 DISPUNEREA PROIECȚIILOR
(SR EN ISO 5456-2:2009)

Desenul tehnic este reprezentarea plană a pieselor sau subansamblelor.

În desenul tehnic, piesele și ansamblele se reprezintă în vederi și secțiuni utilizând metoda de
proiecție ortogonală pe planele de proiecție.

Desenul unei piese reprezintă proiecțiile ortogonale ale piesei pe planele de proiecție.
Pentru a obține proiecțiile unei piese utilizăm metoda cubului de proiecție.

În desenul tehnic sunt standardizate două metode de proiecție:

 metoda primului triedru sau metoda europeană

 metoda celui de-al șaptelea triedru sau metoda americană

 6.2 REPREZENTAREA VEDERILOR

Vederea reprezintă proiecția ortogonală a unei piese nesecționate pe un plan.

Regulile de reprezentare și notare în desenul tehnic a vederilor, secțiunilor și rupturilor sunt

stabilite în standarde. Reglementările de bază privind reprezentarea vederilor sunt făcute
standardul SR ISO 128-34:2008

- conturul aparent al piesei

Vederea este formată - forme geometrice simple
- muchii de intersecție dintre suprafețele componente ale piesei

-muchiile vizibile
se reprezintă cu linie continuă groasă
-conturul aparent
Muchiile invizibile:

-muchiile acoperite subțire

se reprezintă cu linie întreruptă
-muchiile din interiorul piesei groasă

Muchiile fictive obținute din intersecția unor forme geometrice simple se reprezintă cu
linie continuă subțire care nu atinge conturul aparent.
 Muchii vizibile

Muchii fictive

Muchii invizibile
Clasificarea vederilor:

 După direcția de proiecție

-vedere obișnuită (cea care respectă dispunerea proiecțiilor);

-vedere particulară (înclinată); se realizeză după alte direcții decât cele standardizate.

 După proporția în care se face reprezentarea

- vedere completă (a întregii piese)

- vedere parțială (se pune în evidență doar o parte a piesei; porțiunea respectivă se
rupe de restul piesei)
- vedere locală
 Vedere locală a unui
canal de pană

Vedere obișnuită Vedere particulară/

parțială
Reprezentarea
unui detaliu
Reguli de reprezentare a vederilor:
- suprafețele paralelipipedice se reprezintă cu linie continuă subțire prin reprezentarea
- suprafețele cilindrice teșite plan celor două diagonale

- suprafețele striate cu relief mărunt se reprezintă doar

- suprafețele ornamentale pe o mică parte a conturului aparent

-piesele lungi de secțiune constantă, se reprezintă rupte dar se cotează toată lungimea lor

- elementele identice ale unei piese (găuri perforate, profile) pot fi reprezentate în vedere prin
axele de simetrie a lor sau prin îndepărtarea unei porțiuni a piesei prin ruptura
 6.3 REPREZENTAREA SECȚIUNILOR

Secțiunea este reprezentarea în proiecție ortogonală pe un plan de proiecție a unei piese ( a

unui ansamblu) după intersectarea acestuia cu o suprafață fictivă de secționare și îndepărtarea
imaginară a unei părți de piese.

Principiile de reprezentare a secțiunilor sunt reglementate în standardul SR ISO 128-44: 2008.

Suprafața de secționare poate să fie:

- plană
- în trepte
- cilindrică

După modul de prezentare secțiunea poate fi: -secțiune propriu-zisă

- secțiune cu vedere

După proporția în care se face secționarea piesei:

- secțiune completă (întreaga piesă este secționată)

- secțiune parțială (o parte din piesă este reprezentată în secțiune;
un caz particular este secțiunea combinată)
 Secțiune propriu-zisă Secțiune cu vedere

Reprezentare combinată Reprezentare combinată Reprezentare rupturilor

Secțiune verticală Secțiune orizontală Secțiune în trepte
Clasificarea secțiunilor propriu-zise: Reguli de reprezentare a secțiunilor:

-secțiune obișnuită (a) -în secțiune longitudinală piesele pline se

-secțiune deplasată (b)
-secțiune suprapusă (c)
-secțiune intercalată (d)
reprezintă în vedere;
-la secționarea transversală a pieselor
pline acestea se hașurează;
-piesele simetrice se pot reprezenta pe
jumătate sau pe sfert.

a b c d