In atentia studentilor din anul I PIPP Cv.

/ disciplina FUNDAMENTELE
PSIHOLOGIEI
Facultatea de Litere/Departamentul de ştiinţe ale educaţiei

07.10.2o22
Buna ziua tuturor !

Conf. univ. dr. NOVAC CORNELIU va prezint TEMA 1, planificata pentru ziua de astazi:

Abordări paradigmatice / perspective explicative în domeniul

psihologiei
DE RETINUT !
Problematica fundamentelor psihologiei ( prezentată în tema de fata , fiind
una complexa, va invit să o studiati intr-un mod activ, extragand conceptele, ideile
principale si formuland interpretari personale privind perspectivele psihologiei
contemporane. Parcurgand această temă, respectiv, învăţând despre natura, structura si
dinamica psihicului uman vă veți forma propria voastea abordare în rezolvarea diverselor
probleme cu care vă confruntați sau vă veți confrunta in viitoarea cariera didactica. De
asemenea, vă veți forma capacitatea de a evalua potenţialul psihologic al preșcolarilor și elevilor
cu care veți realiza diverse tipuri de activități de învățare.

NU ezitati sa-mi semnalati orice neintelegere o aveti in legatura cu continutul

tematic, formuland întrebări, pe care, de asemenea, să mi le adresați .

PLAN TEMATIC ( 1 ):
1.1. Definiţii,domeniul de acțiune, statutul de știință al psihologiei, tendinţe
explicative ale psihologiei
1.2. Perspective explicative în psihologia contemporană
1.3. Natura, structura si dinamica psihicului uman
1.4. Principalele ramuri ale psihologiei

1.1.Definiţii, domeniul de acțiune, statutul de știință al psihologiei ,

tendinţe explicative ale psihologiei

Psihologia este știința ce studiază viața și activitatea psihică. Domeniul de studiu al

psihologiei cuprinde o serie de fenomene care se caracterizează prin particularitățile total diferite
față de caracteristicile fenomenelor studiate de științele fizicaliste (fizica, chimia, biologia).
Principala caracteristică a fenomenelor studiate de psihologie este subiectivitatea lor, în sensul că
aparțin unui subiect ( unei persoane, care este unică și individuală ). De asemenea, realitatea
psihologică se caracterizează prin ambilateralitate adică este orientată simultan și spre planul

1
mental dar și spre realitatea exterioară, naturală și socială. Toate aceste însușiri, unele la prima
vedere paradoxale, au creat o serie de dificultăți din punct de vedere al cunoașterii obiective a
acestei lumi subiective. Așa se explică faptul că încă de acum 3000 de ani de când vestiții medici
ai antichității Hipocrat și Galenus au încercat să dea o explicație rațională, deci științifică
temperamentelor, totuși interpretarea psihologică a pendulat între opțiunea religioasă, analiza
literară, interpretarea / speculația metafizică (filosofică) și mai puțin explicația științifică de tip
experimental. După cum se știe, explicația științifică este condiționată sau supusă rigorii
experimentale, altfel spus, cunoașterea științifică trebuie să fie validată, adică testată cu metode
fizicaliste, evaluată statistic și acceptată intersubiectiv.
Psihologia fiind o știință pozitivă se supune de asemenea rigorii testării experimentale a
teoriilor sau predicțiilor sale, dar spre deosebire de celelalte științe fizicaliste această
constrângere (cerință) a funcționat în domeniul studiului psihologic doar începând cu sfârșitul
sec. al XIX-lea când s-a creat primul laborator de psihologie experimentală la Leibnitz
(Germania) în 1879.
O dată cu dezvoltarea psihologiei ca știință s-a pus problema clarificării celor trei
elemente fundamentale de care depinde statutul de știință al oricărei activități intelectuale:
1) Precizarea domeniului fenomenelor avute în vedere pentru a fi studiate.
2) Teoretizarea faptelor de observație din domeniul respectiv (formularea de legi,
paradigme) și formularea conceptelor și legilor explicative.
3) Testarea efectelor formulate prin paradigme și legi cu ajutorul unor metode
experimentale.
Se observă că psihologia îndeplinește cele 3 condiții mai sus amintite pentru a-și afirma
statutul său de știință.
În concluzie, domeniul de studiu al psihologiei cuprinde totalitatea fenomenelor
psihocomportamentale și a personalității. Această formulă duală referitoare la fenomenele
studiate de psihologie, adică de a fi în același timp și mentale și comportamentale nu a fost
acceptată din totdeauna.
Astfel, unii cercetători au considerat că psihologia se ocupă de fenomenele mentale (așa
s-a constituit ramura psihologiei introspective, introspecție = privire către sine). Alți cercetători
au considerat că numai faptele observabile, adică comportamentale, pot fi studiate în mod
obiectiv, adică științific. Din acest punct de vedere, psihologia a fost declarată știința
comportamentului uman ( psihologia de orientare behavioristă). Din confruntarea acestor
puncte de vedere s-au născut o serie de paradigme / perspective sau modalități de
circumscriere a domeniului fenomenelor studiate (fenomene psihocomportamentale)
în vederea realizării unor predicții.

1.2. Perspective explicative în psihologia contemporană

Perspectiva neuro-biologică

Creierul uman conține peste 10 miliarde de celule nervoase și aproape un număr infinit de
interconexiuni între ele. Poate fi cea mai complexă structură cerebrală din univers. În principiu,
poate fi găsită o legătură cu activitatea creierului și a sistemului nervos pentru toate evenimentele
psihologice. Abordarea psihologică a studiului ființelor umane și a altor specii încrearcă să facă
legătura între comportamentul vizibil și evenimentele chimice și electrice care au loc în interiorul
corpului.

2
 Cercetările din perspectiva biologică caută să specifice procesele neurobiologice care
stau la baza comportamentului și proceselor mentale. Abordarea biologică a depresiei, de
exemplu, încrearcă să înțeleagă această problemă în termenii schimbărilor anormale în nivelurile
neurotransmițătorilor. Aceștia sunt substanțe chimice produse în creier care fac posibilă
comunicarea între două celule nervoase.
Putem folosi una din problemele descrise mai devreme pentru a ilustra această
perspectivă. Studiul recunoașterii figurii umane la pacienții cu leziuni cerebrale indică faptul că
anumite regiuni ale creierului sunt specializate în recunoașterea fizionomiilor. Creierul uman este
împărțit în emisfera dreaptă și emisfera stângă și regiunile dedicate reconoașterii fizionomiilor
par să fie localizate, în principal, în emisfera dreaptă. La un om emisferele sunt extrem de
specializate. La majoritatea persoanelor care folosesc mâna dreaptă ca mână principală
(dreptaci), emisfera stângă este specializată în înțelegerea limbajului și emisfera dreaptă în
interpretarea relațiilor spațiale.
Perspectiva biologică a fost extrem de utilă și în studiul memoriei. Aceasta subliniază
importanța anumitor structuri cerebrale, inclusiv a hipocampului, care este implicat în
consolidarea amintirilor. Amnezia copilăriei poate fi parțial cauzată de un hipocamp imatur, o
structură care nu atinge dezvoltarea completă decât după un an sau doi de la naștere.

Perspectiva behavioristă

Așa cum am descris în scurta noastră incursiune în istoria psihologiei, perspectiva

behavioristă se concentrează asupra anumitor stimuli și reacții și consideră că aproape orice
comportament este rezultatul condiționării și înstăririi. De exemplu, o analiză behavioristă a
vieții noastre sociale s-ar putea centra pe persoanele cu care interacționăm (stimulii sociali),
tipurile de reacții pe care le au ele față de noi (recompense, pedepse sau reacții neutre) și pe felul
în care aceste reacții susțin sau perturbă interacțiunea.
Putem folosi câteva exemple de probleme pentru a ilustra această abordare. În privința
obezității, unii oameni pot să manânce prea mult (o reacție speficică) numai în prezența unor
stimuli specifici (ca uitatul la televizor) și învățarea evitării acestor stimuli face parte din multe
programe de control al greutății. În privința agresivității, copiii sunt mult mai predispuși la
exprimarea unor reacții agresive, ca lovirea altui copil, când aceste reacții sunt recompensate
(copilul se retrage), decât atunci când reacțiile sunt pedepsite (copilul contraatacă).
Din punct de vedere istoric, abordarea bevioristă strictă nu ținea cont deloc de procesele
mentale ale persoanei și nici behavioriștii contemporani nu fac, de obicei, presupuneri despre
procesele mentale care intervin între stimul și răspunsul condiționat. Cu toate acestea, psihologii
care nu sunt behavioriști stricți înregistrează, de obicei, ce spun oamenii despre experiențele lor
conștiente (o autoevaluare verbală) și fac raționamente despre activitatea lor mentală pe baza
acestor date. Deși puțini psihologi contemporani s-ar defini behavioriști stricți, multe curente
moderne din psihologie s-au dezvoltat plecând de la lucrările primilor behaioriști (Skinner,
1981).
Perspectiva cognitivă

Perspectiva cognitivă contemporană este, în parte, o întoarcere la rădăcinile cognitive ale

psihologiei și, în parte, o reacție la limitele behaviorismului, care tindea să neglijeze activitățile
umane complexe, ca raționamente logice, planificarea, luarea deciziilor și comunicarea. Ca și
versiunea din secolul al XIX-lea, perspectiva cognitivă contemporană se concentrează pe

3
procese mentale ca percepția, amintirea, raționamentul logic, decizia și rezolvarea de
probleme. Spre deosebire de versiunea din secolul al XIX-lea, totuși, abordarea cognitivă
contemporană nu se bazează pe introspecție. În schimb, aceasta presupune că: (1) numai prin
studierea proceselor mentale putem înțelege pe deplin ce fac organismele și (2) putem studia
procesele mentale într-o manieră obiectivă concentrându-ne pe comportamente specifice (ca și
behaioriștii), dar interpretându-le în termenii proceselor mentale subadiacente. În construirea
acestor interpretări, psihologii cognitiviști s-au bazat deseori pe o analogie între minte și
calculator. Informația care intră în sistem este procesată în diferită feluri: este selectată,
comparată și combinată cu alte informații deja existente în memorie, transformată, rearanjată
ș.a.m.d.
Să luăm, de exemplu, fenomenul amneziei copilăriei descris la începutul capitolului.
Poate că nu vom reuși să ne amintim evenimente din primii ani de viață din cauza unei schimbări
majore în felul nostru de organizare a experiențelor în memorie. Aceste schimbări pot fi deosebit
de pronunțate în jurul vârstei de 3 ani, când aptitudinile noastre lingvistice cresc extrem de mult
și limbajul ne oferă noi moduri de organizare a amintirilor.

Perspectiva psihanalitică

Sigmund Freud și-a dezvoltat concepția psihanalitică despre comportamentul uman în

Europa, aproximativ în același timp în care în S.U.A. lua naștere behaviorismul. Din unele
puncte de vedere, psihanaliza a fost un amestec al versiunilor din secolul al XIX-lea despre
cunoaștere și fiziologie. Freud a combinat, în special, noțiunile cognitive despre conștiință,
percepție și memorie cu ideile despre instinctele biologice, pentru a crea o nouă și impresionantă
teorie a comportamentului uman.
Premisa fundamentală a perspectivei psihanalitice este faptul că procesele inconștiente
determină comportamentul uman (adică credințele, temerile și dorințele de care o persoană nu
este conștientă influențează, cu toate acestea, comportamenul). Freud credea că multe dintre
impulsurile care sunt interzise sau pedepsite de părinți și societate în copilărie derivă din
instinctele înnăscute. Deoarece fiecare dintre noi se naște cu aceste impulsuri, ele exercită o
influență penetrantă căreia trebuie să îi facem față într-un fel sau altul. Interzicerea lor nu face
decât să le elimine din conștiință, aruncându-le în inconștient. Totuși, acestea nu dispar și se pot
manifesta ca probleme emoționale și simptome ale unor maladii mentale sau precum
comportamente acceptate social, cum ar fi activitatea artistică și literară. De exemplu, dacă ați
simțit foarte multă furie față de tatăl dumneavoastră, dar nu v-ați putut permite să vi-l îndepărtați
complet, furia poate deveni inconștientă, poate fi exprimată într-un vis despre el, în care tatăl este
rănit într-un accident atroce.
Freud credea că suntem conduși de aceleași instincte primare (în linii mari, sexul și
agresiunea) ca și animalele și că ne luptăm continuu cu societatea, care impune controlarea
acestor impulsuri. Perspectiva psihanalitică sugerează noi moduri de a aborda unele dintre
problemele descrise la începutul capitolului. De exemplu, Freud susținea că acest comportament
agresiv vine dintr-un instinct înnăscut. Deși propunerea sa nu este larg acceptată în psihologia
umană, ea este în concordanță cu vederile unor biologi și psihologi care studiază agresivitatea la
animale.

Perspectiva subiectivistă

4
 Perspectiva subiectivistă afirmă că întregul comportament uman este în funcție de
lumea percepută și nu de cea obiectivă. Ca și în abordarea cognitivă, perspectiva subiectivistă s-
a dezvoltat din abordarea gestaltistă tradițională și nu a fost o reacție la limitele behaviorismului.
Deși s-a aliat cu perspectiva cognitivă, subiectivismul a fost deosebit de răspândit ca orientare în
psihologia socială și în psihologia pesonalității. Pentru a înțelege comportamentul social uman,
această abordare afirmă că trebuie să surprindem definiția dată de persoană situației, care ne
așteptăm să fie diferită în funcție de cultură, istoria personală de viață și starea motivațională
actuală. Această perspectivă are cea mai mare deschidere pentru diferențele culturale și
individuale și pentru efectele motivației și emoției.
Într-un sens, ideea că oamenii își construiesc activ propriile realități subiective solicită
din nou folosirea unor metode introspective. Chiar și în acest caz, subiectiviștii nu se bazează
exclusiv pe relatările subiective, deoarece ei presupun că persoanele nu reușesc să își vadă
realitățile subiective ca fiind construcții personale. Acest realism naiv se referă la tendința
oamenilor de a considera că realitatea lor subiectivă, construită, este o reflectare autentică a
lumii obiective. Din acest motiv, o abordare subiectivistă implică observarea sistematică a
raționamentelor și comportamentelor. O perspectivă subiectivistă este ilustrată de o cercetare
clasică care a arătat că oamenii supraestimează constant mărimea fizică a unor monede cu cât
monedele au o valoare mai mare. Această tendință este exagerată printre copiii foarte săraci
(Bruner și Goodman, 1947; observați că monedele păreau, în general, mult mai valoroase în
1940).
1.3. Natura, structura si dinamica psihicului uman
Psihicul reprezintă o expresie a activității nervoase superioare și a activității reflexe a
creierului. Cercetările experimentale și observațiile clinice au arătat că orice intervenție, orice
tulburare a funcționării mecanismelor neurocerebrale (traumatisme cerebrale, ingerări de alcool
sau substanțe toxice, droguri) produc tulburări ale activității psihice. Starea de excitație a
celulelor corticale se traduce prin accelerarea vieții psihice, prin exacerbarea unor acte
comportamentale, în timp ce starea de inhibiție a celulelor corticale are ca efect scăderea ritmului
activității psihice.
Psihicul uman prezintă interacțiunea și unitatea structural-funcțională a trei niveluri
integrative principale: inconștientul, subconștientul și conștientul.
Inconștientul reprezintă nivelul primar al organizării psihicului structurat pe baza
trebuințelor biologice înnăscute și a mecanismelor reflexe de satisfacere a lor. Ca urmare este
constituit din porniri instinctuale, pulsiuni, trebuințe, stări afective, vise.
Sigmund Freud, creatorul teoriei psihanalitice, consideră inconștientul ca fiind sediul
dorințelor și actelor refulate (reprimate), al instinctului erotico-sexual, libidoul. Pentru Freud
între inconștient și conștient există o delimitare tranșantă și o barieră impenetrabilă. Nu putem
avea acces direct la conținuturile inconștientului, ci numai indirect prin intermediul
manifestărilor sale deghizate, simbolice: visele din timpul somnului, ticurile, lapsusurile,
substituțiile și inversiunile din vorbire, actele ratate.
Dorințele care nu pot fi exprimate și îndeplinite direct sunt exprimate sau satisfăcute într-
o formă deghizată, simbolică (cum se întâmplă în vis) sau în acte ratate. Prin „acte ratate” Freud
înțelege micile „piedici” din viața de toate zilele, cum ar fi neatențiile, greșelile involuntare,
lapsusurile. Visele au un sens și acesta este o dorință refulată. Metoda de descifrare a viselor este
complexă, în măsura în care visul îndeplinește după Freud o muncă foarte subtilă de transformate

5
și încifrare a elementelor inconștiente. Dacă conținuturile psihice pot deveni conștiente în urma
unei munci lungi terapeutice prin descifrare și interpretare, conținuturile psihice conștiente,
inacceptabile moral, pot deveni inconștiente în urma unui proces de reprimare, refulare.
Subconștientul se află sub nivelul conștiinței și cuprinde memoria potențială, inclusiv
ansamblul de deprinderi și operații de care dispune subiectul. Subconștientul este rezervorul în
care se conservă deprinderile, automatismele, amintirile, deci toate actele care au trecut odată
prin filtrul conștiinței, s-au realizat cu efort, dar care se află acum într-o stare latentă, virtuală.
În partea, absolut opusă, la nivelul superior, funcționează conștiința ca rezultat al
dezvoltării, integrării și funcționării tuturor proceselor și funcțiilor psihice, într-o măsură și
pondere diferențiată, funcție de complexitatea și nivelul acestora de dezvoltare. Este nivelul la
care sistemul funcționează cu știința subiectului.
Wundt (1873) numea conștiința ca fiind o ”sinteză creatoare” a funcțiilor și fenomenelor
psihice, iar o serie de alți autori stabilesc relații extrem de strânse între conștiință, pe de o parte și
percepție, reprezentare, limbaj, gândire, memorie, afectivitate, motivație, atenție, pe de altă parte.
Murray (1971) afirmă că există o relație de suprapunere a câmpului conștiinței peste cel
al percepției, de exemplu, amintind de extinderea sau focalizarea concomitentă a celor două
procese și, în același timp, fenomene psihice.. Cert este că, ”având caracter procesual”, conștiința
se realizează prin conștientizare. Asta înseamnă că există multe conținuturi ale psihicului ce nu
sunt conștientizate, dar care pot fi aduse la nivelul conștiinței printr-un proces și, în același timp,
efort de conștientizare. De exemplu, un stimul nou (un zgomot) orientează atenția dar și
percepția și toate celelalte procese psihice către acesta, stimulul nou devenind elementul central
al conștiinței.
La nivelul conștient funcționează mecanismele reglatorii ale rațiunii, logicii, motivației
superioare, voinței etc. care se opun tendințelor inconștientului, încercând să le schimbe modul
de satisfacere, să le amâne sau chiar să le suprime, în măsura în care ele nu se încadrează în
normele acceptate social
Profesorul si psihologul P.P.Neveanu (1993) stabilește pentru conștiință următoarele
funcții în cadrul SPU:
 funcția de semnificare, înelegere, cunoaștere;
 funcția de orientare spre scop;
 funcția anticipativ-predictivă;
 funcția de autoreglaj voluntar;
 funcția creativă.
De asemenea, autorul citat mai sus afirmă că personalitatea este cu atât mai evoluată cu
cât conștiința are un rol mai mare în cadrul sistemului psihic uman, deci, cu cât funcțiile amintite
mai sus sunt mai evidente, mai pregnante.

1.4. Principalele ramuri ale psihologiei

PSIHOLOGIA BIOLOGICĂ. Psihologii care aparțin orientării biologice (cunoscuți și ca

psihofiziologi) examinează relația dintre procesele biologice și comportament.

PSIHOLOGIA EXPERIMENTALĂ. Psihologii din domeniul experimental fac, de

obicei, cercetări dintr-o perspectivă behavioristă sau cognitivă și folosesc metode experimentale
pentru studierea modului în care oamenii (și alte animale) reacționează la stimularea
senzorială, percep lumea, învață și își amintesc, fac raționamente și reacționează emoțional.

6
 PSIHOLOGIA DEZVOLTĂRII. Psihologia din domeniul dezvoltării studiază
dezvoltarea umană și factorii care determină comportamentul de la naștere și până la adânci
bătrâneți. Ei ar putea studia, de exmplu, o aptitudine specifică, cum ar fi modul în care se
dezvoltă limbajul la copii, sau o anumită perioadă din viață, de exemplu copilăria.

PSIHOLOGIA SOCIALĂ ȘI PSIHOLOGIA PERSONALITĂȚII. Aceste două

subdomenii se suprapun. Psihologia socială studiază modul în care oamenii percep și
interpretează lumea lor socială și felul în care credințele, emoțiile și comportamentele sunt
influențate de prezența reală sau imaginară a altor oameni. Ei urmăresc și comportamentul
grupurilor și relațiile sociale dintre oameni. Psihologia personalității studiază gândurile, emoțiile
și comportamentele care definesc stilul personal de interacțiune al unui individ cu lumea. Prin
urmare, sunt interesați de diferențele dintre indivizi și încearcă să sintetizeze toate procesele
psihologice într-o imagine integrată a persoanei complete.

PSIHOLOGIA CLINICĂ ȘI CONSILIEREA. Psihologii clinicieni constituie cel mai

mare grup de psihologi. Ei aplică principliile de diagnoză și tratament problemelor emoționale
și comportamentale, inclusiv tulburărilor mentale, dependenței de droguri și conflictelor maritale
și familiale. Psihologii care lucrează în consiliere realizează multe dintre funcțiile psihologilor
clinicieni, deși deseori se confruntă cu probleme mai puțin grave. Ei lucrează frecvent cu
studenți sau elevi de liceu.

PSIHOLOGIA ORGANIZAȚIONALĂ ȘI INGINEREASCĂ. Psihologii de orientare

organizațională (numiți uneori și psihologi industriali) lucrează, de cele mai multe ori, pentru o
companie. Ei se ocupă cu selecția de personal, stabilind care persoane sunt cele mai potrivite
pentru un anumit post sau trasând structuri organizaționale care facilitează colaborarea și
lucrul în echipă. Psihologia inginerească (numită uneori și ingineria factorului uman) încearcă să
amelioreze relația dintre om și mașină. De exemplu, se ameliorează interacțiunea om - mașină,
proiectând mașini în care butoanele și manetele au o localizare optimă, ameliorând astfel
performanța, siguranța și confortul.

07.10.2022

J Activitate de seminar -Tema 1

DE RETINUT !

In vederea realizării învățării la disciplina Fundamentele psihologiei , fiecare

student va studia TEMELE de CURS si va rezolva sarcinile didactice și aplicaţiile
prevăzute pentru ACTIVITATILE de SEMINAR, ale disciplinei.

Prin rezolvarea sarcinilor didactice și a aplicaţiilor de seminar, fiecare student

va realiza Portofoliul didactic al disciplinei Fundamentele psihologiei în format fizic ,

7
 care va reflecta rezultatul studiului individual, pe parcursul Semestrului I.

Portofoliul didactic al disciplinei Fundamentele psihologiei va avea o

pondere de 50 % din nota finală

Structura Portofoliului va cuprinde, pentru fiecare din cele 12 seminarii

din acest semestru , itemii de mai jos :

1. Identificaţi şi definiţi principalele concepte şi sintagme cheie din temele

propuse .

2. Răspundeţi la întrebări;

3. Probleme de analizat şi discutat / argumentat

4. Aprofundări ( selectiv: idei principale, clarificări conceptuale, teorii,

exemplificări, s.a. ).

Plan de discuții și argumentări pentru Tema 1 :

1.1. Definiţii,domeniul de acțiune, statutul de știință al psihologiei, tendinţe
explicativeale psihologiei
1.2. Perspective explicative în psihologia contemporană
1.3. Natura, structura si dinamica psihicului uman
1.4. Principalele subramuri ale psihologiei

Aplicaţii și sarcini de reflecţie pentru tema 1:

$Identificaţi şi definiţi principalele concepte şi sintagme cheie din tema propusă.

$Răspundeţi la întrebările de mai jos.

- Care este domeniul de acţiune al psihologiei ?
- Care sunt principalele caracteristici ale fenomenelor studiate de psihologie ?
- Care sunt cele trei elemente fundamentale de care depinde statutul de știință al
psihologiei ?

- Realizați o sinteză a principalelor perspective explicative în psihologia

contemporană.

- Care sunt cele trei niveluri integrative principale: ale psihicului uman ? Poate fi
definită conștiința ca fiind o ”sinteză creatoare” a funcțiilor și fenomenelor psihice ?

8
 - Care sunt funcțiile constiinței în cadrul sistemului psihic uman, stabilite de
profesorul si psihologul P.P.Neveanu?
- În ce constă relația dintre personalitate și sistemului psihic uman ?
- În ce constă relația dintre personalitate și conștiință ?

- Cum ar putea fi valorificate în practica educativă şcolară teoria profesorului P.P.

Neveanu că instanta constiintei este factorul principal si dominant al integrarii
informationale psihice la nivelul personalitatii si al reglajului /autoreglajului
comportamental ?
- Care sunt ramurile psihologiei și în ce constă specificul de acțiune al acestora ?

$Probleme de analizat şi discutat/argumentat.

$ Pornind de la perspectivele /paradigmele psihologice contemporane, prezentate

anterior, (vezi pct. 1.2. din Tema I ), reflectaţi la importanţa acestora în câmpul educativ, găsind
soluţii practice, pertinente pentru valorificarea lor şi optimizarea comportamentului elevului.

$ Identificaţi puncte comune şi puncte diferenţiatoare între paradigmele prezentate,

exprimându-vă în acelaşi timp punctul de vedere.

$ Care este opinia dumneavoastră legată de dinamica sistemului psihic uman ?

Argumentaţi!

$Aprofundări: PSIHOLOGIA SECOLULUI AL XXI-LEA

$ NEUROPSIHOLOGIA COGNITIVĂ
Neuropsihologia cognitivă se concentrează pe procesele cognitive și se bazează pe
metodele și descoperirile neurologiei (ramura biologiei care studiază creierul și sistemul nervos).
În esență, neuropsihologia cognitivă încearcă să afle cum sunt realizate activitățile mentale în
creier. Ideea cheie este că psihologia cognitivă oferă ipoteze despre capacități cognitive specifice
– ca, de exemplu, recunoașterea fizionomiilor - și neuropsihologia oferă propuneri despre felul în
care aceste funcții specifice pot fi realizate de creier.
Trăsătura distinctivă a neuropsihologiei cognitive este faptul că se bazează pe tehnici
complet noi pentru studierea creierului unor participanți normali (prin comparație cu participanții
care au leziuni cerebrale), în tip ce aceștia realizează o sarcină cognitivă. Aceste tehnici de
scanare cerebrală creează imagini vizuale ale creierului în acțiune, indicând care regiuni ale
creierului arată cea mai intensă activitate neurală în timpul unei anumite sarcini. Un exemplu
este studiul felului în care oamenii își amintesc informațiile pe perioade mai lungi sau mai scurte
de timp. Când sunt rugați să țină minte informații pentru câteva secunde, rezultatele scanării
neurale arată creșteri ale activității neurale în regiunea frontală a creierului. Când sunt rugați să
țină minte informații pe perioade mai lungi de timp, apare o activitate crescută într-o regiune

9
complet diferită, una apropiată de centrul creierului. Astfel, memoria pe termen lung și cea pe
termen scurt par să folosească mecanisme cerebrale diferite pentru stocarea informațiilor (Smith
și Jonides, 1994; Squire, Knowlton și Musen, 1993).
Legătura dintre psihologie și neuropsihologie nu se limitează la psihologia cognitivă.
Psihologii au inițiat și alte orientări – neuropsihologia afectivă (Panksepp, 1998) – pentru a
descoperi cum se realizează fenomenele emoționale în creier și neuropsihologia cognitivă
socială (Ochsner și Lieberman, 2001) pentru a descoperi cum se realizează în creier atitudinile,
stereotipurile, percepția persoanelor și autocunoașterea.

$ PSIHOLOGIA EVOLUȚIONISTĂ
Psihologia evoluționistă urmărește originile biologice ale mecanismelor psihologice. În
afară de psihologie și biologie, celelalte discipline implicate în această abordare includ
antropologia și psihiatria. Ideea cheie care stă la baza psihologiei evoluționiste este aceea că
mecanismele psihologice, ca și cele biologice, trebuie să fi evoluat pe parcursul a mai multe
milioane de ani, printr-un proces de selecție naturală. Prin urmare, psihologia evoluționistă
afirmă că mecanismele psihologice au o bază genetică și că, în trecut, au mărit șansele
strămoșilor noștri de a supraviețui și a se reproduce. Pentru a ilustra acest lucru, gândiți-vă la
preferința pentru dulciuri. O astfel de preferință poate fi gândită ca un mecanism psihologic și are
o bază genetică. Mai mult, avem această preferință pentru că a mărit șansele de supraviețuire ale
strămoșilor noștri: fructul care avea gustul cel mai dulce avea cea mai mare valoare nutritivă și
astfel, mâncându-l, creșteau șansele de supraviețuire ale genelor relevante (Symons, 1992).
O perspectivă evoluționistă poate afecta studiul anumitor probleme psihologice în diferite
feluri. Unele subiecte au o importanță deosebită din cauza legăturii lor cu supraviețuirea și
reproducerea eficientă. Aceste subiecte includ modul în care gândim și ne comportăm când trăim
o anumită emoție (Buss, 1991). O perspectivă evoluționistă ne poate ajuta să observăm și să
înțelegem lucruri noi despre subiecte familiare. În privința obezității, am observat mai devreme
că înfometarea poate duce la supraalimentare în viitor. Psihologia evoluționistă ne oferă o
interpretare a acestui fenomen enigmatic. Până la o dată relativ recentă în istoria omenirii,
oamenii treceau prin foamete când resursele de hrană erau insuficiente. Un mecanism adaptativ
pentru a face față lipsurilor este supraalimentarea în momentele în care hrana este disponibilă.
Astfel, evoluția a favorizat poate indivizii care au avut tendința de supraalimentare în perioadele
care urmau alimentării insuficiente.

$ PSIHICUL UMAN ÎN VIZIUNEA SISTEMICĂ

Abordarea sistemică este o abordare integrativă, care pune accentul nu pe studierea

separată a unor aspecte ale vieții psihice, ci pe studierea integrală a personalității omului,
relevându-se dependențele prin care o sferă a vieții psihice, de exemplu cea cognitivă, se leagă
de celelalte sfere, cum ar fi de cea emoțională, comportamentală.
Fenomenele psihice sunt fapte de experiență internă, iar încercarea de a le privi ca fapte
exclusiv interne – închise, fără comunicare cu exteriorul – impietează asupra constituirii lor ca
obiect al investigației științifice. Ele sunt fenomene subiective, dar trebuie abordate prin metode
obiective, care permit să se releve că, dincolo de fluiditatea, variabilitatea și multivarietatea lor
calitativă, există o identitate, o regularitate și o legitate. Dar, la nivel psihic, legăturile dintre
stimul și reacție nu se stabilesc direct, ci se constituie probabilistic, cuprinzând momente de

10
întrerupere a continuității: același eveniment-cauză, A, poate să producă răspunsurile B, C, D, cu
probabilități diferite, datorate, după cum vom vedea, unor procese de mediere și unor constructe
intermediare ce determină ca reacția de răspuns să fie variabilă. Secvențele, care în planul extern
se constituie ca stimuli, devin, în planul intern, activitate psihică, adică un lanț de transformări ce
leagă într-un tot stimulul, procesul și produsul psihic. Rezultatul psihic nu poate fi înțeles decât
făcând biografia activității premergătoare lui.
Influențele externe se combină și formează sitații, la care omul răspunde psihic ca întreg.
Situația-stimul intră în legătură cu particularitățile celui care acționează în situație. Între om și
situație se instituie o relație circulară, reversibilă consonantistă, după exprimarea lui Ștefan
Odobleja: situația în care acționează subiectul îl modifică pe acesta și ea se modifică sub
impactul activității celui care acționează în situație, ceea ce face să apară noi influențe ce se
exercită asupra subiectului. Omul produce noi legături și noi cauze ale propriei conduite, de unde
efectul de autoreglare și autodeterminare, care este definitoriu pentru funcționarea sistemică a
psihicului uman.
Una dintre caracteristicile abordării sistemice rezidă în cerința examinării oricărui obiect,
proces sau eveniment, într-o triplă ipostază: ca entitate relativ de sine stătătoare, ca element al
unui suprasistem (macrosistem) în care el se include ca parte, ca entitate integrând, la rândul ei,
numeroase elemente (subsisteme, microsisteme), stări interne ale subiectului, inaccesibile
observatorului din afară, chiar dacă acesta operează cu tehnici moderne de investigare. De aici o
serie de alte întrebări posibile: Ce poate să facă psihologia ca știință? Să descrie numai ceea ce
este dat în experiența nemijlocită a subiectului, numai ceea ce este accesibil intuiției lui ?
Renunțând la explicația cauzală, ea ar rămâne o știință pur descriptivă, fenomenologică: să
deducă lumea subiectivă din neurodinamică? Ar condamna fenomenele psihice la statutul de
epifenomene, reducându-le la un simplu acompaniament pasiv al proceselor materiale din creier.
Teoria psihologica trebuie să-i ajute pe elevi să răspundă la aceste întrebări, reluând ideea că
lumea fenomenelor psihice nu este o realitate închisă în sine. Trebuie avută în vedere
multitudinea relațiilor în contextul cărora psihicul se formează, se dezvoltă, se manifestă.
Necesitatea de a trece întru-un alt plan de analiză, atunci când vorbim despre fenomenele psihice,
rezidă în faptul că omul aparține unor macrosisteme – este membru al societății, este inclus în
sistemele ei de relații economice, cetățenești, civile, etice, naționale, familiale – ceea ce face ca
analiza însușirilor lui psihice să nu se limiteze la legile imanente ale devenirii psihice.

BIBLIOGRAFIE

1. Berger,G. (1997) Tratat practic de cunoaştere a omului. Bucureşti: Editura

Ştiinţifică pp. 58-60
2. Golu, M.(1993). Dinamica personalităţii. Bucureşti: Editura Geneze
3. Golu, M.(2000). Fundamentele psihologiei, vol I-II. Bucureşti: Editura
Fundaţiei România de mâine
4. Popescu-Neveanu, P. (1978) Dicţionar de psihologie. Bucureşti: Editura
Albatros
5. Popescu-Neveanu, P., Zlate, M., Creţu, T. (red.). (1987). Psihologie şcolară.
Universitatea din Bucureşti: TUB
6. Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia educaţiei. Iaşi: Editura Polirom
7. Şchiopu, U. (coord.). (1997). Dicţionar enciclopedic de psihologie.
Bucureşti: Editura Babel

11
 8. Zlate, M.(1999). Eul şi personalitatea. Bucureşti: Editura Trei
9. Zlate, M.(2006). Fundamentele psihologiei. Bucureşti: Editura Universitară

WEBOGRAFIE
1. http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/DIFERENTE-
INTERINDIVIDUALE-IN-85114144.php
2. http://www.cse.buffalo.edu/~rapaport/perry.positions.html
3. http://science.webhostinggeeks.com/perry-positions-rm
4. http://perrynetwork.org/?page_id=2
5. https://www.google.ro/search?
q=piramida+trebuintelor&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=
_7t7UtiCF8bKsgaot4H4Bg&sqi=2&ved=0CCcQsAQ&biw=1280&bi
h=943
6. http://catalinarisipanu.blogspot.ro/2011/11/motivarea-si-piramida-
trebuintelor-lui.html

Succes în activitatea de învățare !

prof. Novac Corneliu

12