Sunteți pe pagina 1din 1

SCRISOARE DE INTENȚIE

Dragi parinti,
Datorită interesului manifestat de către copii pentru anotimpul toamna m-am gândit ca în săptămâna următoare să
discutăm despre transformările care au loc în natură în această perioadă, despre aspectele de toamnă, despre florile care
se înfloresc acum , despre păsările călătoare.
De aceea vom desfăşura un proiect tematic intitulat ,,CU PAPUCII EI DE FRUNZE, TOAMNA A SOSIT ÎN ZORI”,
derulat pe parcursul săptămânii 20. 09. 2021 – 24. 09. 2021. Pentru a putea duce la bun sfârșit acest proiect, vă rog să
discutați cu copiii despre acest subiect, să le dați informații corecte, pe care să le împărtașească și celorlalți copii din grupă
și să ne ajutaţi cu tot felul de materiale despre acest anotimp, cum ar fi: flori, frunze (naturale şi presate), imagini, jetoane,
reviste, cărți, enciclopedii, sau alte materiale şi informații care credeţi că ne-ar fi de ajutor și le-ar plăcea și copiilor
dumneavoastră pentru satisfacerea curiozității şi îmbogăţirea experienţei acestora. Avem mare nevoie de ață pentru
tricotat în culorile toamnei: verde, cafeniu, roșu, galben, gri, oranj, neagră. Contez pe susţinerea dumneavoastră şi aştept
materialele, ideile şi sugestiile dumneavoastră, ce-au legatură cu tema propusă.
Vă mulțumesc anticipat!
Cu respect, educatoarea și copiii grupei 10 „Vioreaua”!

S-ar putea să vă placă și