Sunteți pe pagina 1din 1

Teoria trebuintelor

Modelul creat de Abraham Maslow postulează că oamenii au nevoi care trebuiesc


satisfăcute. Acest model a fost numit de Maslow – „Ierarhia nevoilor”. În urma cercetărilor
efectuate, Maslow a ajuns la concluzia că există nevoi stringente pot fi clasificate în funcţie
de importanţa lor pentru fiinţa umană, ele reprezentând totodată, anumite nivele. Odată ce am
atins un anumit nivel de satisfacere ale nevoilor noastre, trecem la altul… şi tot aşa până spre
perfecţiune
Nevoi fiziologice – Nivelul inferior (primul!) al ierarhiei lui Maslow. Aici includem
nevoile de bază, biologice sau fiziologice. Orice fiinţă umană are nevoie de apă, mâncare,
aer, odihnă, haine şi sex. Importanţa acestui nivel este clară de la sine. Atunci când omului
nu-i sunt satisfăcute nevoile de ordin fiziologic, el nu mai este interesat de satisfacerea
celorlalte nevoi. Cel care se gândeşte la pâine, nu mai este interesat de etică, spiritualitate etc.
Doar în momentul când nevoile fiziologice au fost satisfăcute, fiinţa umană se poate orienta
spre satisfacerea altor nevoi. Este o scară, treptele căreia nu pot fi sărite (evitate), atâta timp
cât nu ai călcat pe prima treaptă, nu poţi păşi pe a doua. Managementul companiei calculează
un minim cu care angajatul fiecărui nivel trebuie să fie remunerat, pentru a putea supravieţui.

Nevoi de securitate – Când nevoile biologice sunt satisfăcute, oamenii încep să se


preocupe de siguranţa lor fizică şi psihică. Orice pericol care ameninţă integritatea fizică şi
psihică a unei persoane trebuie eliminat. În cadrul companiilor se stabilesc reguli referitoare
la securitatea muncii (accidentare, boli etc.), securitatea locului de muncă (persoanei trebuie
să i se asigure anumite drepturi, el trebuie să aibă o siguranţă că nu-şi va pierde locul de
muncă, aşa, din senin.), plata unor salarii peste nivelul minim de supravieţuire etc.

Nevoi de apartenenţă. Când omul este satisfăcut din punct de vedere fiziologic şi se
simte în siguranţă, el va deveni interesat să îşi satisfacă nevoile de contact cu societatea. Noi
avem nevoie să intrăm în contact cu alte persoane. Este dificil pentru o persoană să trăiască
singură, izolată de societate. Omul se simte mai sigur şi are nevoie să facă parte dintr-un grup
oarecare, să aibă prieteni, să aibă contact cu lumea externă.

Nevoi de stimă – orice persoană simte nevoia de a fi respectat, de a se simţi valoros.


În companiile moderne, trebuie create astfel de condiţii ca angajaţii să nu se simtă
subestimaţi. Îndeplinind acet tip de nevoi, vom crea o atmosferă plăcută şi productivă în
cadrul companiei noastre. De multe ori angajaţii nu pleacă dintr-o companie din cauza
salariului mic, ci din cauza că nu se simt respectaţi în cadrul acestei companii şi invers, mulţi
angajaţi, care nu sunt satisfăcuţi întru totul de remunerarea financiară, nu-şi schimbă
serviciul, pentru că se simt minunat, sunt trataţi respectuos în grupul respectiv.

Nevoi de autoîmplinire (autorealizare) – atunci când toate nevoile au fost satisfăcute,


omul tinde să-şi dezvolte propriul potenţial. Având la îndemână toate instrumentele, ei înţeleg
că acum îşi pot atinge/ realiza cele mai înalte aspiraţii/ obiective. Omul tinde spre perfecţiune,
spre IDEAL.  Maslow a ajuns la concluzia, că mulţi oameni, gândindu-se la propriul lor
potenţial, rămân uimiţi/ speriaţi de ceea ce ar putea deveni. Unii dintre ei, chiar se feresc să-şi
dezvolte potenţialul, anume din cauza fricii. Această tendinţă a fost numită de Maslow
– complexul lui Iona (profetul biblic care a fost înghiţit de o balenă, tocmai când a încercat să
fugă de misiunea care-i fusese „sortită”, iar mai apoi a fost eliberat pentru a-şi împlini
destinul).

S-ar putea să vă placă și