În anii 1940, Abraham Maslow a reprezentat ierarhizarea nevoilor umane, parte a teoriei

sale despre motivaţie, formulată în cartea “A Theory of Human Motivation”, sub forma unei
piramide – Piramida lui Maslow.
În opinia psihologului american, există cinci niveluri ale nevoilor umane. Odată satisfăcut
un nivel sau când simte că aşa ar fi, omul intră într-o fază temporară de relativ echilibru, după
care trece la următorul nivel de nevoi, parcursul fiind dinspre baza piramidei spre vârf. Maslow
explică faptul că nivelul nesatisfăcut este cel care orientează comportamentul uman. Ar fi inutilă,
chiar imposibilă, tentativa de a împlini nişte nevoi din partea superioară a piramidei, dacă cele de
la bază nu sunt satisfăcute.
Maslow ierarhizează nevoile umane, structurîndu-le grafic în forma unei piramide (de
aceea, teoria mai e numită piramida trebuinţelor). La baza acesteia ilustrul psiholog plasează
nevoile fiziologice (hrană, îmbrăcăminte etc.), care sînt nevoi primare, generate de factorii care
determină existenţa. Primul lucru de care avem nevoie ca ființă umană va fi respirația, mâncarea,
băutul și somnul. Până când aceste nevoi nu sunt îndeplinite, nu ne putem concentra asupra altor
preocupări.
Pe a doua treaptă a piramidei Maslow situează nevoile de securitate şi de siguranţă, care
devin importante în motivarea individului numai după ce nevoile primare au fost satisfăcute la un
nivel acceptat de fiecare, ca fiind suficient. Confortul psihologic care asigură eficienţa studiilor
derivă din confortul fizic. Odată asigurate nevoile fiziologice, în viaţa persoanei apar alte cerinţe,
cum ar fi: securitate, stabilitate, ordine, motivaţii ce ţin de integritatea fizică. o nevoie de
securitate este să știm ce avem un acoperiș sub care să dormim, după controlul statului nostru
organic, vom dori să acopere acest tip de nevoie.
Nevoia socială şi de apartenenţă reiese din condiţia că omul este o fiinţă socială, deci nu
poate exista în afara societăţii (excepţie făcând asceţii). În instituţiile de învăţământ, pe perioada
anilor de studii, se formează grupuri noi, în care fiecare membru se impune ca individualitate.
Cadrul didactic, valorificând abilităţile individuale prin raportare la echipă, cimentează
colectivul, fiind responsabil de transformarea grupului în unul social. Nevoia de afiliere
corespunde celei legate de relațiile sociale, participarea la evenimente și întâlniri și acceptarea
colegilor. Ființa umană este de natură socială (într-o măsură mai mare sau mai mică) și trebuie să
menținem un cerc al rețelelor sociale pentru a obține o stabilitate mentală corectă.
Nevoile sociale, plasate la nivelul trei, cuprind nevoia de prietenie, de afiliere şi de
satisfacere a relaţiilor interumane, adică nevoia de a fi împreună cu alţii, de a aparţine unui grup
sau unei categorii sociale, de a fi acceptat de alţii. Sentimentul de apartenenţă la un grup de
succes îl va face pe om să se simtă util, activ, implicat, să dorească să se exprime, să îşi
demonstreze calităţile, pentru a câştiga respectul şi aprecierea grupului. Astfel, apare motivaţia
de a se afirma, de a se bucura de recunoştinţă, etalându-şi valoarea prin încrederea în propriile
puteri, prin stima de sine.
Nevoile de stimă, de recunoaştere a eului derivă din cele sociale şi se referă la necesitatea
fiecărui individ de a fi respectat de ceilalţi, de a i se recunoaşte meritele şi realizările. Raportînd
această cerinţă la elevi, trebuie să înţelegem că absolut toţi simt necesitatea recunoaşterii
şi a respectului din partea colegilor şi, poate chiar mai mult, a profesorului. Dar trebuie şi să
declarăm deschis că noi, profesorii, îi respectăm ,,cu uşurinţă” pe elevii
care ne răsplătesc munca prin rezultate frumoase, adică pe elevii buni. Deseori avem
tendinţa ,,profesională” de a ne crea o părere despre un elev judecînd după rezultatele acestuia la
învăţătură. Just, pe de o parte, dar nu suficient de just, pe de alta. E momentul să se conecteze
,,omul” din noi, ,,părintele”, care îl va privi pe copil şi din altă perspectivă.
Astfel, autoaprecierea elevului va creşte prin stima de sine prin alţii, dar şi prin stima de sine prin
sine. Dacă un om, se simte respectat, util, parte dintr-un grup şi are o stare de bine atunci când
participă la activităţile didactice, atunci el va căuta să îşi exteriorizeze potenţialul creativ,
exprimându-şi nevo de autoîmplinire, de autorealizare. În continuare, rolul educatorului este de
a-i călăuzi drumul, de a-l consilia şi a-l sfătui în aşa fel încât să-i stimuleze dorinţa de a creşte şi
de a-şi depăşi condiţia actuală, de a participa la activităţi extracurriculare care ar contribui la
dezvoltarea sa personală şi profesională, cu scopul de a-şi construi un ideal educaţional conform
trăsăturilor şi dorinţelor proprii şi de a-şi folosi toate resursele pentru a-l atinge. La această
treaptă, individul tinde spre autodepăşire şi evoluţie permanentă, caută situaţiile şi oamenii care
îl vor propulsa înainte. El devine conştient nu doar de potenţialul său personal, ci şi de
potenţialul întregii specii umane.
Nivelul superior al piramidei lui Maslow începe cu nevoia de cunoaştere şi continuă prin
trebuinţele estetice şi de autoactualizare. Alte surse vorbesc despre aceste trei feluri de valori ca
despre una singură, numind-o nevoia de dezvoltare. În unanimitate însă se declară acest nivel ca
fiind superior. E înălţimea pe care nu toţi indivizii umani o ating şi spre care nu toţi tind. Mulţi
sînt împliniţi doar prin satisfacerea nevoilor primare, elucidate anterior. Ele stau la baza
existenţei umane. Mai mult decît atît, nivelul superior poate fi atins doar după ce sînt satisfăcute
necesităţile primare. Din perspectiva acestei teorii, profesorii trebuie să cunoască faptul că nu
pot fi activate trebuinţele de ordin superior ale elevilor, precum nevoile şi trebuinţele
intelectuale şi de a cunoaşte, trebuinţa de performanţă, dacă nu au fost satisfăcute trebuinţele şi
nevoile de bază privind confortul fizic (bine alimentaţi şi odihniţi), nevoile de siguranţă, şi de
afectivitate, să fie îndrăgiţi, apreciaţi şi să aibă o stimă de sine ridicată. Atmosfera lecţiei trebuie
să fie prietenoasă, fără ameninţări sau tensiuni. În plus, profesorul îl poate ajuta pe elev să aibă
încredere în forţele proprii şi astfel să aibă o stimă de sine ridicată.