I.

CONCEPTUL ŞI CARACTERISTICA GENERALĂ A

MANAGEMENTULUI

1.1. Conceptul de Management

Conceptul de management s-a impus în sfera afacerilor în 1941 prin lucrarea “The Managerial
Revolution ”, publicată de James Burnham la New York, în care a fost stabilit termenul de manager, ca vector
al inovaţiei şi progresului, iar termenul de management, având semnificaţia de analiză a rolului managerului în
societatea contemporană
Managementul – reprezintă procesul de coordonare a resurselor materiale, umane, financiare şi
informaţionale ale unei organizaţii, în scopul realizării obiectivelor esenţiale ale acesteia (fig.1.1)

Management

Resurrs Resurse Resurse

materiale Resurse umane financiare informationale

Fig.1.1. Sinteza primei definiţii a managementului

Obiectivele
Managementul este ştiinţă interdisciplinară, careorganizației
are tangenţe şi se bazează pe o serie de ştiinţe cum ar
fi:
Psihologia, ştiinţa care se ocupă de studierea şi prognozarea comportamentului indivizilor, determină
factorii ce contribuie sau împiedică comportamentul raţional al individului.
Sociologia – ştiinţa care studiază comportamentul uman în grupe, astfel ea lărgeşte baza metodologică a
conducerii prin 13 studierea sistemelor sociale în care indivizii intră în relaţii reciproce.
Economia – ştiinţele economice se ocupă de studierea modului raţional de utilizare a resurselor.
Dreptul – cunoaşterea acestuia rezidă în faptul că toate acţiunile întreprinse trebuie să se încadreze în
limitele legale ale societăţii.
Praxiologia – ştiinţă care se ocupă de studiul activităţii eficace şi eficiente a oamenilor. În contextul de
management se referă la studierea practicii celor mai performante companii.
Ca proces, managementul are o serie de trăsături:
a. Este unitar – adică funcţiile managementului sunt corelate şi constituie împreună un tot întreg.
b. Este tipic – adică funcţiile lui sunt exercitate în toate tipurile de organizaţii şi toate nivelurile de
conducere.
c. Este contextual – adică se adaptează la situaţia concretă a sistemului sau organizaţiei.
d. Este orientat spre conducerea oamenilor – anume pentru oameni şi prin intermediul oamenilor sunt
stabilite şi realizate obiectivele.
 e. Este continuu.

1.2. Niveluri şi arii de management în cadrul organizaţiei

Obiectivul general al unui sistem complex nu se poate propaga până la elementele primare, fără a
suporta transformări specifice. În primul rând, are loc o descompunere succesivă pe obiective specifice care,
la rândul lor, devin sarcini pentru diverse compartimente productive sau funcţionale fiind în continuare
descompuse în comenzi de producţie. Aceste descompuneri succesive ale obiectivului global generează o
ierarhie de subobiective în paralel în care există şi o ierarhie a nivelurilor de conducere. În linii generale, într-
o organizaţie deosebim 3 mari niveluri ale procesului de management.

TOP
MAN
AGE
MEN
T
MIDDLE
MANAGEMENT

LOWER sau FIRST MANAGEMENT

Figura 1.2. Niveluri de management

La nivel operativ – are loc conducerea nemijlocită a proceselor şi activităţilor direct specifice pentru
respectivul sistem de producţie. Are loc urmărirea realizării obiectivelor proprii şi corectarea abaterilor ce au
un caracter curent.
First (lower) managerii poartă răspunderea de producţia mărfurilor şi serviciilor, sunt reprezentate prin
şefii de echipă, maiştri, supraveghetori, office-manageri. Aceşti manageri supraveghează şi coordonează
activitatea lucrătorilor operativi.
La nivel funcţional – se urmăreşte realizarea obiectivelor derivate din obiectivul global. Se realizează
sarcini specifice şi se iau decizii de corectare a abaterilor ce pot apărea în subsistemele conduse şi coordonate,
au caracter periodic.
Middle managerii – managerii funcţionali includ şefi de departamente, de diviziuni, de servicii. Acestea
sunt primii responsabili de implementarea politicilor şi planurilor de dezvoltare, precum şi pentru
supravegherea (conducerea) managerilor de la nivel ierarhic inferior, fiind necesar pentru a face legătura între
nivelul top şi nivelul operaţional
 La nivel strategic – amploarea obiectelor vizează organizaţia în întregime, iar perioada de acţiune este
definită pe un termen lung.
Top managerii – este grupul de manageri format din preşedinţi, vicepreşedinţii companiilor, directori
executivi. Sunt grupuri relativi mici de persoane care controlează organizaţia în întregime şi care stabilesc
obiectivele globale ale organizaţiei, strategia generală, ei conduc cu organizaţia în întregime.
Pentru a-şi îndeplini atribuţiile sale, managerii trebuie să posede o serie de cunoştinţe şi capacităţi care
pot fi divizate în 3 categorii distincte:
a) Cunoştinţe şi capacităţi conceptuale (cognitive) – se referă la abilitatea managerului de a înţelege
complexitatea organizaţiei ca sistem integru şi, totodată, capacitatea de a evidenţia interdependenţa
elementelor. Aici avem în vedere gândirea conducătorului şi abilitatea lui de a prelucra informaţia parvenită şi
a planifica activităţile. Managerul trebuie să conştientizeze locul şi funcţia fiecărei componente a organizaţiei
în procesul de realizare a obiectivelor precum şi rolul companiei în mediul de afaceri. Toate acestea implică
însuşirea de a gândi în mod strategic deci în perspectivă îndelungată.
b) Cunoştinţe şi capacităţi privind resursele umane – abilitatea de a lucra cu oamenii incluzând
înţelegerea procesului de motivaţie şi de conducere cu oamenii. Managerul înzestrat cu asemenea capacităţi
poate motiva subalternii spre autorealizarea potenţialului intern, stimulează implicarea acestora în activitatea
organizaţiei. Rolul acestor abilităţi este în permanentă ascendenţă, fapt cauzat de procesul de globalizare şi
sporire a nivelului de diversitate a forţei de muncă. Managerul eficient este cel care poate realiza concomitent
rolul de căpitan al echipei sale, de antrenor, de educator şi de adjunct al subalternului.
c) Cunoştinţe şi capacităţi tehnico-profesionale – referitoare la abilitatea de a folosi cunoştinţe, metode
şi echipamente pentru realizarea sarcinilor specifice de producţie. Posedarea acestor abilităţi presupune
existenţa cunoştinţelor profesionale în domeniu, capacităţi analitice şi măiestria de a utiliza corect
instrumentele sau alte mijloace necesare pentru a soluţiona problemele într-un domeniu concret de activitate.
Se obţin prin instruire şi prin experienţa profesională.
Managerii de la diferite niveluri organizatorice şi de conducere pot lucra în diverse domenii (arii de
management) ale organizaţiei din care ei fac parte. Pentru o întreprindere de producţie principalele arii de
management sunt domeniile funcţionale (compartimentele) care există în cadrul ei:
1. Producţia
2. Cercetare şi dezvoltare
3. Financiar-contabil
4. Comercial
5. Personal