ELABORAREA METODICĂ Nr 8

Indicaţii şi tratamentul protetic a pacienţilor cu leziuni

odontale coronare cu coroane fizionomice acrilice

COROANA DE ÎNVELIS (JACKET) ACRILICA ESTE

 O restaurare protetica fixa unidentara ,fizionomica

 Confectionata din polimetacrilat de metil
 Acopera în totalitate fetele coronare ale unui bont dentar sau ale unui bont artificial refacându-l
morfofunctional.

1.Indicaţii şi contraindicaţii la confecţionarea coroanelor acrilice

Indicaţii:
 Restaurari provizorii (o coroana total acrilica este folosita in general atunci cand pentru o
vreme trebuie ascunse unele lucrari sau pentru a ajuta de exemplu pacientul sa vorbeasca normal
si sa manance normal pana cand sunt pusi dintii provizorii in urma unui implant dentar.) Este
esentiala in timpul realizarii unei lucrari protetice, avand urmatoarele roluri:

 precizarea diagnosticului
 pastrarea igienei bucale
 prevenirea migrarilor dentare
 restabilirea fonatiei, masticatiei si fizionomiei
 perfectarea planului de tratament
 vindecarea tesuturilor restante
 transmiterea unor informatii laboratorulu

 Distrucții coronare parțiale/totale ale dinților frontali;

 Leziuni carioase simple profunde situate pe fețele axiale (proximale);
 Traumatisme insoțite de fracturi;
 Discromii (modificări de culoare) de diferite etiologii:
 endogene (tratamente intracanalare eronate);
 exogene – aport excesiv de factori modificatori de culoare: alcool, tutun, vin roșu.
 Corectare anomalii (formă, culoare, poziție)
Contraindicaţii
 Dinti cu coroane mici, cand dupa preparare bontul capatat nu ne va asigura o buna
fixare a viitoarei coroane.
 Tesuturile dure ale dintilor sunt fragile
 Pe dinții frontali care prezintă fațete de abraziune (sau pacienți cu parafuncții:
scrășnitul dinților, bruxism);
 Ocluzii adînci acoperite: coroana este expusă (fața orală) datorită contactului ferm
abraziunii întense cu expunere la fracturare. In parafuncții se indică on-lay-urile
extratisulare, mai rezistente, cu un modul de elasticitate favorabil, nu rășini acrilice;
 La cazurile clinice pentru care se adoptă alte soluții (fațete din masa compozită,
mase ceramice, coroane metalo-ceramice);
 Pe dinții laterali din cauza fortelor mari de presiune si rezistenta mica a
materialului, inclusiv dificultati aparute la preparare.
 Pacienții tineri cu camere pulpare mari ale dinților frontali, canalicule dentinare
largi unde nu se pot realiza preparații cu prag. Jacket-ul acrilic necesită o
preparație nebiologica, cu sacrificiu de
material dentar.

2. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea coroanelor acrilice prin metoda clasică

 Prepararea;
 Amprentarea;
 Confecționarea modelului de lucru;
 Reproducerea relațiilor intermaxilare;
 Realizarea machetei;
 Ambalarea-confecționarea tiparului;
 Prepararea, inserția și presarea rășinii acrilice;
 Polimerizarea rășinii acrilice în funcție de produs;
 Dezambalarea;
 Prelucrarea si finisarea;
 Verificarea inserției si adaptării coroanei;
 Fixarea.

3. Particularităţile preparării dinţilor sub coroane fizionomice din acrilat

 bont cilindro-conic neretentiv.
 Prepararea se realizează secvențial prin reducerea
(frezarea/șlefuirea) fețelor axiale plus marginea incizo-ocluzală.
 Reducerea e mai accentuată prin frezare pe fețele vizibile (fața
vestibulara plus marginea incizală-suprafața ocluzală) pentru a crea un
spațiu necesar obținerii unui rezultat estetic .
 Incisal se reduce 1-1,5 mm pe dinții vitali și 1,5-2 mm pe dinții devitali
 Slefuirea se va efectua intr-un plan inclinat de 45 spre oral la dintii frontali
superiori si spre vestibular la cei inferiori.
 Se prepara cateva santuri de ghidaj pe suprafata vestibulara cu freza diamantata
cilindro-conica, care ne dau posibilitatea sa determinam profunzimea prepararii.
 Cu o freza diamantata efiliata se prepara suprafata orala (cingulum)

4. Metoda preparării dintelui la colet fără prag. Avantaje şi dezavantaje.

5. Metoda preparării dintelui la colet cu prag. Avantaje şi dezavantaje.

Clasic: preparația se realiză cu prag cervical
axial/circular/circumferențial cu lățimea de 1,00 mm vestibular
si oral iar proximal 0,5 mm de inserția gingivală.
Avantaje
 Rezultă un
bont ce oferă maxim de spațiu pentru un rezultat estetic bun.
Dezavantaje:
 prezintă riscuri pe dinții cu diametre mici, se diminuează
retenția expunînd coroana la decimentări.
6. Metode de amprentare şi materialele utilizate.
7. Acrilatele clasice utilizate la confecţionarea coroanelor din acrilat. Polimerizarea

 Acrilate polimerizate industrial în forme finite:

dinţi artificiali, faţete acrilice, coroane provizorii
prefabricate, proteze prefabricate (în tratamentul de
urgenţă al edentaţiilor totale bimaxilare).
 Acrilate polimerizate industrial în forme prefinite -
sunt disponibile sub forma unor plăci termoplastice pentru confecţionarea bazelor
protezelor şi a plăcilor ortodontice.
 Acrilate polimerizabile în cabinet şi laborator
Se prezintă în sistem bicomponent: lichid (metacrilat de metil) şi pulbere (polimetacrilat
de metil).

În stomatologie sunt utilizaţi produşi metilmetacrilici polimerizaţi

sub denumirea de polimetacrilat de metil sau PMMA

În funcţie de agentul (termic/chimic) care declanşează

polimerizarea, se disting:

1.Termopolimerizabili
( a căror polimerizare este iniţiată de căldură)
Cu toate că majoritatea produselor se prezintă în sistem bicomponent pulbere-lichid, unii
fabricanţi au lansat pe piaţă sisteme monocomponent sub formă de pastă de polimetacrilat
de metil în stare prepolimerizată, dar care au o perioadă de conservare a produsului
redusă.

Sistemele bicomponente conţin:

Pulberea constituită în principal din polimer (polimetacrilat de metil) însoţit de un iniţiator
peroxidic (peroxidul de benzoil – 0,5% procente de masă), care are rolul de donor de
radicali liberi. Particulele au formă sferică. Coalescenţa din timpul formării lor a fost
evitată prin adăugarea de talc sau gelatin ceea ce explică prezenţa în pulbere a acestor
substanţe inerte din punct de vedere chimic. De asemenea, se mai adaugă un plastifiant
(de obicei, ftalat de butil , care scade temperatura de înmuiere şi coeziunea
intermoleculară). Cantitatea de plastifiant trebuie să fie sub 8% (procente de masă), pentru
a nu influenţa negativ stabilitatea polimerului în cavitatea orală. Alături de constituenţii
amintiţi, pulberea poate conţine coloranţi minerali (săruri de cadmiu, fier) sau organici.
Lichidul - este incolor, inflamabil, foarte volatil, fiind reprezentat de monomerul metacrilat
de metil , la care se adaugă un antioxidant (hidrochinonă 0,006% procente de masă)
cu rol şi de inhibitor de polimerizare, permiţând conservarea lichidului.
La acestea se adaugă şi un agent de reticulare în procent de circa 10% (etilen glicol
dimetacrilat). La răşinile acrilice simple autopolimerizabile lichidul mai conţine şi
un activator (N N’- dimetil-p-toluidină).
FORMAREA PASTEI

Prin amestecul lichidului cu pulberea se formează o masă nisipoasă, care cu timpul se

transformă într -o masă omogenă.
Din punct de vedere didactic se deosebesc4 stadii principale:

 Stadiul I sau stadiul de sedimentare:

pulberea (polimerul) adăugată în lichid (monomerul) şi sedimentată - aspect nisipos;
 Stadiul II sau stadiul de dizolvare:
lichidul (monomerul) difuzează între
particulele de polimer – aspect cremos;
 Stadiul III saustadiul saturaţiei:
pulberea a saturat monomerul – aspect păstos.
În această fază amestecul este pregătit pentru a fi introdus în tipar fie prin compresiune
– procedeul clasic, fie prin injecţie – procedeul modern. De menţionat că în afară de
PMMA se pot injecta şi răşini polivinilice (sub formă de pastă) sau polistiren
(polivinilbenzen) în prealabil ramolit la cald. Echipamentul necesar şi parametrii
tehnici impuşi par să limiteze procedeul de injectare. De asemenea, rezultatele nu par
a fi superioare celor obţinute prin procedee clasice.
 Stadiul IV sau stadiul evaporării:
dacă se întârzie cu introducerea pastei în tipar, monomerul se evaporă conferind pastei un
aspect elastic. Astfel, pasta nu mai poate fi introdusă în toate detaliile tiparului.

TIMPUL DE FORMARE A PASTEI

Timpul de formare a pastei =intervalul cuprins între momentul începerii
amestecării pulberii cu lichidul şi momentul apariţiei stadiului III.
Conform normelor ADA, timpul de formare a pastei la 23°C trebuie să fie sub 20 minute.

Factorii care influenţează timpul de formare a pastei:

1.temperatura –timpul de formare a pastei diminuă cu creşterea temperaturii
mediului ambiant;
2.mărimea particulelor din pulbere: timpul de formare a pastei creşte proporţional cu
mărimea particulelor de pulbere. Acest lucru se explică prin diminuarea solubilităţii
pulberii în lichid;
3.gradul de polimerizare a pulberii: timpul de formare a pastei creşte cu gradul
de polimerizare;
4.existenţa unei copolimerizări în particulele de pulbere: timpul de formare a
pastei diminuă când pulberea este obţinută prin copolimerizarea metacrilatului de metil cu
acrilatul de etil. Acest lucru se explică prin faptul că poliacrilatul de
etil este mai solubil în metacrilat de metil decât polimetacrilatul de metil;
5.prezenţa unui plastifiant în pulbere: timpul de formare a pastei diminuă când pulberea
conţine un plastifiant. Acest lucru se explică prin creşterea solubilităţii
pulberii în lichid;
6.raportul pulbere/lichid: timpul de formare a pastei diminuă cu creşterea cantităţii de
pulbere.

TIMPUL DE LUCRU
Timpul de lucru=perioada în care amestecul pulbere/lichid se află în
stadiul III. În acest interval de timp pasta poate fi introdus
ă sau injectată în tipar . Conform normelor ADA, timpul de lucru nu trebuie
să fie mai scurt de 5 minute.

Factorii care influenţează timpul de lucru:

1.temperatura: timpul de lucru creşte cu scăderea temperaturii mediului ambiant. O
temperatură scăzută prelungeşte timpul de formare a pastei. În practică, tiparul nu va
depăşi niciodată temperatura de 55°C, pentru a evita evaporarea excesivă a
monomerului, fenomen posibil în momentul contactului pastei cu
tiparul încălzit (în urma îndepărtării cerii din tipar sub acţiunea vaporilor fierbinţi de apă).

2.gradul de polimerizare a pulberii: timpul de lucru se prelungeşte

cu gradul de polimerizare a pulberii.

POLIMERIZAREA PASTEI
Se produce prin polimerizarea monomerului, indusă de creşterea
temperaturii. Din acest motiv se preferă denumirea de răşini
termopolimerizabile dată acestor categorii de polimetacrilaţi de
metil. Polimerizarea amestecului pulbere/lichid se poate realiza numai în momentul când
s-a atins stadiul III, de pastă. În mod obişnuit, tehnica de lucru este următoarea:

•Pasta de acrilat aflată în stadiul III se toarnă sau se injectează în

tipar (din gips dur sau superdur).
• Ansamblul tipar/mufă aflat sub presiune într -o piesă se introduce într-o baie de aburi.
Polimerizarea este indusă şi condusă prin încălzirea continuă a acestei băi de aburi.
Regimul termic recomandat (de 2 ore ½ ):
1.I-ele 30 minute: 20-65°C
2.Urmează 60 minute: 65°C
3.Urmează 30 minute: 65-100°C
4.Urmează 30 minute: 100°C

DOZARE
1.Sistemele bicomponente necesită o dozare extemporanee care se realizează prin
amestecul pulberii cu lichidul. De obicei, raportul pulbere/lichid este în jur de 3/1 în
proporţie de volum sau 2/1 în greutate.
2.Sistemele monocomponent se livrează sub formă de pastă predozată având avantajul
unei proporţii şi a unei malaxări optime între constituenţi care asigură calităţi superioare
produsului finit de polimerizare.

PREPARAREA PASTEI:
Se utilizează un recipient adecvat: godeu de sticlă, ceramică sau din mase plastice şi o
spatulă din sticlă, agat sau din oţel inoxidabil; Se dozează riguros pulberea şi lichidul,
respectând indicaţiile fabricantului. De obicei, raportul pulbere/lichid este în jur de 3/1 în
proporţie de volum sau 2/1 în greutate. Amestecul devine omogen prin difuzarea
monomerului în pulberea de polimer (fără nici un fel de malaxaj). Recipientul se va
menţine tot timpul acoperit pentru a evita evaporarea monomerului, care este toxic renal).
Stadiul de pastă se atinge în momentul în care amestecul nu se mai lipeşte de pereţii
recipientului şi se poate detaşa într -o masă compactă.

INTRODUCEREA PASTEI ÎN TIPAR:

•Se realizează după eliminarea totală a cerii din tipar;

•Eliminarea cerii se efectuează numai cu ajutorul apei fierbinţi sau a

aburilor sub presiune;
•Este contraindicată folosirea în acest scop a flăcării sau a solvenţilor
organici;
• Înainte de a intoduce pasta de acrilat, tiparul trebuie bine răcit pentru
a evita o eventuală evaporare a monomerului;

•După izolarea tiparului, se introduce pasta de acrilat fără a o atinge cu mâinile, ştiut fiind
faptul că monomerul este un bun solvent pentru grăsimi. Manipularea se face cu ajutorul
unei folii de polietilenă.

•Se interpune o folie de polietilenă între pastă şi contrachiuvetă, pentru

a evita aderarea pastei de tipar;
•Folia nu se va uda cu apă;

•Se presează lent, se elimină excesul, procesul repatându

-se de cel puţin 3 ori până se elimină complet excesul de pastă, cele 2 chiuvete
ajungând în contact intim, metal pe metal. După ce s-a ajuns la acest
stadiu, se îndepărtează folia de polietilenă, chiuveta presându -se în final tot lent, însă cu
putere.

TRATAMENTUL TERMIC:
Cu toate că au apărut pe piaţă materialele acrilice care polimerizează sub acţiunea căldurii
uscate sau sub presiune de aburi fierbinţi, de obicei se practică încă polimerizarea în
mediu umed, deoarece temperaturile sunt mai uşor de controlat.

Există 2 posibilităţi de polimerizare, ambele derivate din regimul

ideal şi care permit obţinerea unui grad ridicat de polimerizare:

1.polimerizarea rapidă: când se introduce şi se menţine chiuveta

la 65°C timp de 60 de minute (pentru a evita formarea de
incluziuni de aer în structura acrilatului în urma evaporării
monomerului), iar apoi timp de 60 minute la 100°C.

2.polimerizarea lentă:
depunerea chiuvetei în apă rece, după care se ridică temperatura la 65° C în decurs de 1
oră şi se menţine la această temperatură timp de 8 sau chiar 48 ore. Polimerizarea lentă
oferă avantajul unei difuzări complete a monomerului în polimer.

RĂCIREA

În ambele cazuri răcirea trebuie să decurgă lent (ideal, o noapte);

Procedeul uzual de răcire timp de 30 de minute în aer şi ulterior 15 minute sub jet de
apă rece este foarte periculos datorită diferenţei dintre coeficientul de contracţie al
gipsului şi al răşinii acrilice, care poate antrena apariţia de fracturi în structura acrilatului.

DEZAMBALAREA,
PRELUCRAREA ŞI
LUSTRUIREA

Se realizează cu precauţie, fără brutalitate;

Prelucrarea şi lustruirea se fac cu maximum de atenţie, evitând excesul de căldură care ar
putea genera o depolimerizare a materialului.

IMERSIA ÎN APĂ

Proteza finită se menţine cel puţin 24 de ore în apă (de preferinţă apă distilată) pentru a
favoriza stabilizarea volumetrică a plimetacrilatului de metil în urma absorbţiei de apă.

RĂŞINI TERMOPOLIMERIZABILE SUB FORMĂ DE PASTĂ

Polimetacrilaţii de metil termopolimerizabili, ambalaţi sub formă de pastă au în general

aceleaşi componente ca şi cele sub formă pulbere/lichid.

Pulberea a fost deja omogenizată cu lichidul, lipsind din compoziţie acceleratorul şi

iniţiatorul. Temperatura de păstrare, la fel ca şi cantitatea de inhibitor prezentă reprezintă
factorii determinanţi asupra duratei de viaţă a pastei. Când gelul este depozitat în
frigider, durata de utilizare este în jur de 2 ani.
Avantajele acestor paste constau în acurateţea proporţionării componentelor şi
omogenizarea lor perfecta.
Marele avantaj al răşinilor acrilice termopolimerizabile faţă de cele autopolimerizabile îl
reprezintă difuziunea puternică a monomerului şi a agentului de reticulare în grosimea
perlelor prepolimerizate. Se asigură astfel un coeficient redus de monomer rezidual, o
duritate, rigiditate şi rezistenţă la fracturare superioare.

2.Autopolimerizabili (chemopolimerizabili sau polimerizabili la rece).

Răşinile autopolimerizabile sau chemopolimerizabile sunt utilizate în clinică sau
laboratoare pentru confecţionarea sau repararea imediată a unor proteze dentare, în special
datorită manipulării lor uşoare.

PROPRIETĂŢI FIZICE.
Structura- este identică cu cea a acrilaţilor termopolimerizabili, putând fi, de asemenea,
şi şarjaţi cu umpluturi minerale.

Solubilitatea şi absorbţia apei –sunt identice cu cele ale acrilaţilor termopolimerizabili.

De aceea, este necesară o uscare prealabilă a zonelor cu care pasta de acrilat vine în
contact. În urma utilizării produselor care conţin tributilboran este necesar un anumit grad
de umiditate, care determină activarea acestuia şi grefarea, în urma formării unui radical
liber, de lanţurile polipeptidice ale aminoacizilor de la nivelul tramei organice dentinare
(în special alanina). Această polimerizare centripetă asigură, în afară de un anumit grad
de adeziune, şi o barieră protectoare la nivelul interfeţei dentină/acrilat care rămâne în
urma polimerizării.

Variaţiile volumetrice din timpul polimerizării sunt asemănătoare cu cele înregistrate

la răşinile termopolimerizabile:
Contracţie de polimerizare concomitent cu dilatarea termică datorată exotermicităţii
reacţiei de polimerizare şi apoi contracţie termică datorată răcirii.
Contracţia de polimerizare (diminuată de tributilboran) creşte cu mărimea
excesului de monomer.

PROPRIETĂŢI TERMICE
–sunt identice cu cele ale răşinilor termopolimerizabile. Diferenţa importantă dintre
coeficientul de dilatare termică a dintelui şi cel al răşinii explică penetrarea fluidului oral,
percolarea - între obturaţiile efectuate din răşini acrilice şi cavitate. De aceea, acest tip de
material de obturaţie a fost înlocuit cu răşinile diacrilice compozite.
PROPRIETĂŢI MECANICE:

•Duritatea Knoop este de 16, uşor inferioară celei măsurate la răşinile

termopolimerizabile.
•Rezistenţa la solicitările transversale este inferioară răşinilor
termopolimerizabile conform datelor ADA.
•Rezistenţa la abrazie este redusă (ca şi la acrilaţii termopolimerizabili)

•Aderenţa este zero, de aceea sunt necesare retenţii mecanice pe

diferitele substraturi heterogene.
PROPRIETĂŢI OPTICE
–sunt analoge cu cele ale răşinilor termopolimerizabile, însă stabilitatea cromatică este
mai slabă, dacă are loc o oxidare a activatorului (dimetil- paratoluidină). Se poate preveni
această oxidare prin adăugarea unui agent stabilizator sau prin utilizarea acidului
paratoluen-sulfinic.

PROPRIETĂŢI CHIMICE
Coroziunea- este similară cu cea a răşinilor
termopolimerizabile.

Polimerizarea poate fi inhibată de particule grase şi de fenoli, de unde necesitatea

degresării cu alcool a câmpului de lucru şi contraindicaţia utilizării unei baze de eugenat
dub o obturaţie din răşină acrilică

Proprietăţile biologice
sunt analoge celor ale răşinilor termopolimerizabile. De notat faptul că monomerul
este foarte toxic pentru mucoasa cavităţii orale, manipularea în cavitatea orală
impunând de cele mai multe ori utilizarea digăi.

FORME DE PREZENTARE
Asemănător cu răşinile termopolimerizabile, se prezintă sub formă de pulbere şi lichid.
Pulberea- are aceeaşi compoziţie ca şi la răşinile termopolimerizabile. Tributilboranul, în
proporţie de 5%, înlocuieşte peroxidul de benzoil. De asemenea, unele produse conţin
până la 50% încărcături minerale, silanizate, care le conferă o structură compozită.

Lichidul- este analog cu cel utilizat la răşinile termopolimerizabile, însă conţine, în plus,
un activator dimetilparatoluidina sau acidul paratoluen- sulfinic. Concentraţia agentului de
reticulare variază între 0 -9%. O concentraţie mare de agent de reticulare este asociată cu
o vâscozitate scăzută a pastei de acrilat.

POLIMERIZAREA

Sub acţiunea activatorului din lichid se declanşează reacţia de polimerizare a pastei,

rezultată prin omogenizarea pulberii cu lichidul.
Temperatura la care se realizeaza procesul este de 150-200 grade Celsius, mult inferioara
celei de ardere a ceramicii (care este 1000 grade
Polimerizarea are loc asemănător cu cea înregistrată la răşinile termopolimerizabile, însă
radicalii liberi iau naştere pornind de la tributilboran sub acţiunea chimică a
dimetilparatoluidinei. Aşa se explică dependenţa vitezei de polimerizare de raportul
activator/iniţiator.

Gradul de polimerizare a pastei este mai scăzut faţă de cel atins la răşinile
termopolimerizabile.
Reacţia de polimerizare este exotermă, cantitatea de căldură degajată fiind cu atât mai
mare cu cât particulele din pulbere sunt mai mici; temperatura atinsă
poate fi chiar de 100°C.

Timpul de priză reprezintă intervalul scurs de la începutul omogenizării pastei, până în

momentul în care se atinge temperatura maximă. Acesta poate fi influenţat de:

1.temperatură – timpul de priză creşte cu scăderea temperaturii mediului în

care are loc polimerizarea pastei;

2.mărimea particulelor pulberii –timpul de priză creşte cu mărimea particulelor;

3.volumul pastei care se polimerizează -nu are o influenţă notabilă asupra timpului de
priză.

RĂŞINI AUTOPOLIMERIZABILE DE „TIP FLUID”

Compoziţia chimică a acrilatelor fluide este similară cu cea a poli(metacrilatelor de metil)

autopolimerizabile. Principala diferenţă constă în mărimea particulelor sau a perlelor.
Acrilatele fluide au particule mult mai mici care, omogenizate cu monomerul, formează
în stadiul III o pastă foarte fluidă. Pasta se introduce rapid într-un tipar de gips sau
hidrocoloid pe bază de agar. Polimerizarea se face sub o presiune de 0,14 MPa. S-a mai
experimentat turnarea prin centrifugare. După dezambalare, prelucrarea şi lustruirea se
realizează conform tehnicilor convenţionale.

RĂŞINI ACRILICE „HIGH-IMPACT”

Aceste răşini acrilice se obţin prin termopolimerizare. Creşterea rezistenţei la impact se

obţine prin înglobarea unei faze de cauciuc în perle, în timpul polimerizării acestora în
suspensie. Se utilizează cauciucuri solubile în monomerul de metacrilat de metil:
copolimeri ai butadienei cu stiren şi/sau metacrilat de metil.
Cauciucul rămâne solubil în sferele de monomer din suspensie până când concentraţia
polimerului în globulă devine prea mare. În acest moment cauciucul tinde să precipite.
Fenomenul de precipitare este complicat şi de faptul că unele lanţuri de PMMA în formare
s-au grefat pe cauciucul de butadienă. Acest fapt determină ceea ce se numeşte „inversie
de fază”, rezultând o dispersare în interiorul perlelor solide de PMMA a numeroase şi
mici insule de cauciuc. Acestea conţin la rândul lor mici incluziuni, copolimer de cauciuc
grefat cu PMMA.
În medicina dentară se utilizează perle cu distribuţie uniformă de incluziuni de cauciuc
cât şi perle în care numai nucleul este constituit din cauciuc, iar învelişul extern este
format din PMMA (asigurând o formare clasică a pastei de acrilat).

Perlele care nu au înveliş din PMMA gelifică, de obicei, foarte rapid, putând apare
incluziuni de aer. Monomerul utilizat pentru obţinerea de perle „high-impact” diferă de
cel obişnuit prin faptul că nu conţine sau conţine foarte puţin agent de reticulare.
Pe lângă o rezistenţă mare la impact, acrilaţii cu incluziuni de cauciuc sunt rezistenţi şi la
fracturare sau fisurare.

RĂŞINI ACRILICE INJECTABILE

Răşinile injectabile prezintă avantajul unui material cu grad

înalt de densitate. Dezavantajele constau într-
o investiţie iniţială mare (instalaţia de injectare), rezistenţă mică la fracturare, dificultăţi
legate de adeziunea la dinţii artificiali. În afară de răşinile acrilice, pe piaţă mai există
produse pe bază de nylon şi policarbonate, care se pot injecta.

Răşinile injectabile reprezintă o alternativă reală la protezele scheletate pentru pacienţii

sensibilizaţi (alergici) la metacrilaţi
convenţionali, la nichel sau la cobalt.

Acrilatul injectabil se prezintă sub formă de granule cu greutate moleculară mică (masa
moleculară = 150 000).
Din punct de vedere chimic este un PMMA cu polimerizare
liniară, în care procentul de monomer rezidual este minim.
Agentul de reticulare (copolimerizare) este absent.
Temperatura de plastifiere este joasă, iar rigiditatea acestor material ste mai mare, în ciuda
masei moleculare reduse

8. Tehnica modernă de confecţionare a coroanelor din acrilat. Varietăţi de acrilate

Tehnica modernă de realizare a coroanelor din acrilat consta in folosirea

materialelor moderne:
 Rășini diacrilice compozite;
 Polisticle: ART GLASS, BELLE GLASS;
 Ceromeri.

Obținerea coroanelor prin procedee tehnologice moderne:

 Fotopolimerizare: polisticle+ceromeri;
 Fototermobaropolimerizare (tripla polimerizare) pentru rășini diacrilice
compozite. În urma polimerizării materialului rezultă structuri compacte cu
proprietăți mecanice superioare si calități estetice adecvate.
 Preparația dintelui:
 în limitele preparației convenționale;
 se indică preparația cu prag tip CHANFREIN;
 se contraindică preparația tangențială;
 se reduce din elementul dentar 0,8 mm cervical, 1-2mm fețele axiale, 1,5 mm
incizal.
  Sisteme de machetare:
în tehnologia modernă se elimină etapa de machetare,
ambalare, tipar, deoarece rasinile diacrilice compozite, polisticlele si ceromerii se
aplica strat cu strat, direct pe bontul condiționat.
 Prelucrarea:
Prelucrarea se realizează cu instrumente rotative (abrazive) specifice tehnologiei:
freze extradure, freze diamantate, polipanturi cu paste speciale pentru lustrul final
(aici se deosebesc de masele ceramice).

Avantaje ale jacket-ului acrilic din

polimeri speciali:
 Multifuncționali cu proprietăți estetice, mecanice, biologice mult imbunătățite;
 Preparația bontului, amprentarea, confecționarea modelului sînt mult mai
 conservative;
 Rezultate finale estetice superioare;
 Adaptare marginală/proximală mult mai exactă;
 Pretul de cost mai mic comparativ cu tehnologia integral creamica de obținere a
jacket-urilor fizionomice.
 Elimină subetape tehnologice: machetare, ambalare, introducerea machetei în
tipar, polimerizarea in vase (toate impreciziile generate de ele). Tehnologia
 anticipează tehnologia metalo-ceramică.
 Se pot fixa adeziv (cimentari adezive) după condiționare fețelor interne
(obținerea unor suprafețe aspre prin frezare sau sablare).

Dezavantaje ale jacket-ului acrilic din

polimeri speciali:
 Prețul de cost al materialului și tehnologia mai scumpe decît la jacket-ul acrilic (nu
e accesibil oricărui laborator);
 Nu sunt evaluări clinice mai lungi de 10 ani pentru a evalua exact stabilitatea
stopurilor centrice (rezistența la abraziune); în zona laterală ne ferim de a aplica
pentru a nu perturba funcțional zona respectivă;
 Termobaropolimerizarea se realizează pentru rășinile diacrilice compozite la
temperaturi mai mari de 100ºC și în intervalele de timp mai scurte 7-30 minute;
 Masele compozite si polisticlele (materiale hibride in general) se livrează sub
formă de pastă, culori diferite si sub forma de masă opac, masa pentru dentină,
mase pentru incizal, mase corectoare plus flacoane cu lichide pentru condiționat
(aderența între aceste mase) sau compactizarea suprafețelor laterale modelate

9. Tehnica adaptării şi fixării coroanelor din acrilat. Complicaţii. Profilaxia.

 Insertia coroanei sau a puntii dentare trebuie sa fie lina, fara obstacole pana in pozitia finala.
Lucrarea trebuie sa aiba o anumita frictiune pe dintii de sub ea pentru a-i creste stabilitatea. Trebuie
sa patrunda si usor subgingival ( 1-2 mm ).
  Daca se poate indeparta prea usor de pe dinti, inseamna ca este prea "larga", nefiind suficient de
intim adaptata. Daca se indeparteaza mult prea greu, poate fi vorba de un mic obstacol care
impiedica insertia corecta. Acesta va trebui indepartat inainte de cimentare.
 Dintii artificiali vor trebui sa se incadreze ca forma si marime cu ceilalti dinti aflati pe arcada. In primul
rand, trebuie sa se incadreze intre dintii vecini. Sa nu aiba o marime disproportionata si sa pastreze
linia normala a arcadei dentare. Daca unul sau mai multi dinti artificiali s-ar situa cu mult in interiorul
sau in exteriorul liniei arcadei, ar crea un aspect inestetic.
 Culoarea este primul lucru care se observa la o lucrare dentara. In consecinta, orice mica
neconcordanta poate compromite rezultatele estetice. Bineinteles, culoarea este cu atat mai
importanta cu cat coroana este situata intr-o zona mai vizibila si pretentiile estetice sunt mai mari.
 Adaptarea in ocluzie este extrem de importanta pentru confortul si evolutia in timp a lucrarii.
Adaptarea se face atat in ocluzie statica ( pacientul inchide arcadele dentare in ocluzia corecta ) cat
si in timpul diverselor miscari ale mandibulei. Pentru verificare se folosesc hartii de articulatie colorate
care ii dau medicului stomatolog indicatii precise asupra locurilor unde lucrarile dentare sunt mai
"inalte". Retusurile se fac cu freze de turbina diamantate sau extradure, apoi lucrarea este trimisa la
laborator pentru finisare.

10. Avantajele şi dezavantajele coroanelor din acrilat

Avantaje:

 in mod normal, este cel mai ieftin material fizionomic

 tehnologie usoara de realizare

Dezavantaje:

 Porozitate crescută;
 Coeficient ridicat de dilatare termică;
 Modul de elasticitate scăzut;
 Provoacă iritații ale parodonțiului marginal;
 În timp suferă modificări cromatice; (culoarea se modifica)
 Nu păstrează stopurile ocluzale; drept urmare antagonistii pot migra
 Se abrazează și se perforează rapid;
 Se fracturează și se decimentează cu ușurință de pe bont.
 Are o gama de culori mult mai redusa si o posibilitate de combinare a acestora inferioara ceramicii si
compozitului
 Nu are transluciditate