ROMÂNIA

UNIVERSITATEA OVIDIUS - CONSTANṬA

Facultatea de Medicină Dentară

STAGIUL DE ODONTOTERAPIE RESTAURATOARE

REFERAT RESTAURÃRI DIRECTE
Titlu referat: Dificultăţile de obturare ale cavităţilor de clasa a V-a

Coordonator ştiinţific:
Ş.L. Dr. Leon Albertine

Ṭapelea Elena Mădălina

Medic Rezident Stomatologie Generală
 CUPRINS
Introducere…………………………………………………………………… 3
Capitolul I: Studii referitoare la dificultatile de obturare ale cavitatilor de 3
clasa a V-a…………………………………………………………………….
Capitolul II: Tehnica de obturare Closing Gap………………………………. 9
Concluzii……………………………………………………………………… 15
Bibliografie…………………………………………………………………… 16

2
  INTRODUCERE
Leziunile cervicale sunt, cel mai adesea, provocate de periajul incorect şi de procesele
carioase. În cazul acestor leziuni la nivelul marginii cervicale smalţul este foarte subţire sau
absent, ceea ce face dificilă adeziunea materialelor compozite, restaurarea acestor leziuni
devenind o provocare pentru medicul stomatolog.
Principala problemă cu care se confruntă obturaţiile din compozit este prezenţa
microinfiltraţiei marginale, fenomen dinamic, care constă în trecerea bacteriilor şi salivei la
nivelul interfeţei dinte restaurare. Uneori, acest proces nu este vizibil clinic, însă poate avea
drept consecinţe apariţia cariei secundare, hipersensibilitate dentinară, coloraţia marginilor
obturaţiei, mergând până la afectare pulpară . Microinfiltraţia marginală este rezultatul
contracţiei de polimerizare din timpul prizei răşinii, atunci când aceasta trece din formă de
monomer în cea de polimer, producându-se spaţiul necesar contactului cu mediul bucal.
Tehnologiile moderne au redus această contracţie de polimerizare şi, implicit,
microinfiltraţia, fără a avea succes însă în eliminarea definitivă a acesteia.

 Capitolul I: Studii referitoare la dificultatile de obturare ale cavitatilor de clasa a V-a

Tehnicile de restaurare directă cu ajutorul răşinilor diacrilice compozite sunt în
continuă evoluţie pentru a contracara fenomenul de microinfiltraţie marginală: reducerea
dimensiunii particulelor anorganice, silanizarea acestora, dezvoltarea unor tehnici de
fotopolimerizare sau aplicarea unor obturaţii de bază. Compozitele microhibride şi
nanohibride, prin particulele de dimensiuni micrometrice şi nanometrice, având un procent de
volum de substanţă anorganică mărit, reduc contracţia de polimerizare, îmbinând estetica şi
fiabilitatea. [1]
În literatura de specialitate exista numeroase studii referitoare restaurarea cavităţilor
de clasa a 5-a utilizând diferite materiale: de la răşini compozite, flow, cimenturi
glasionomere sau combinaţii de răşini şi glasionomeri.
Unul dintre studii este cel realizat de Bogdan Mihai Gălbinașu pe 24 de molari maxilari la
nivelul cărora s-au preparat cavităţi de clasa a 5-a cu limita cervicala la nivelul cementului.
Dintii au fost împărţiţi în 4 grupuri şi restauraţi în mod diferit, după cum umreaza:
o Grup 1 – compozit microhibrid (Filtek Z-250 – 3M/ESPE)
aplicat fără obturaţie de bază (6 dinţi)

3
 o Grup 2 – compozit microhibrid (Filtek Z-250 - 3M/ESPE)
aplicat pe o obturaţie de bază din compozit fluid (Gradia Direct
LoFlo - GC) cu grosimea de 1 mm (6 dinţi)
o Grup 3 – compozit nanohibrid (Filtek Z-550 - 3M/ESPE)
aplicat fără obturaţie de bază (6 dinţi)
o Grup 4 – compozit nanohibrid (Filtek Z-550 - 3M/ESPE)
aplicat pe o obturaţie de bază din compozit fluid (Gradia Direct
LoFlo - GC) (6 dinţi).
Obturaţiile au fost finisate cu gume abrazive montate la piesa contraunghi, la viteze de
30.000 rpm, dinţii fiind apoi depozitaţi în apă distilată pentru o perioadă de 24 ore. După
acest interval a fost evaluate microinfiltratia marginală.
Dinţii au fost termociclaţi (500 cicluri de la 5°C la 55°C, cu 10 secunde între cicluri)
şi acoperiţi cu două straturi de lac, cu excepţia obturaţiei şi a unei zone de 1 mm în jurul
acesteia. Specimenele au fost imersate complet în albastru de metilen 1% timp de 24 de ore,
recipientele fiind ferite de căldură şi radiaţii solare care ar putea afecta proprietăţile
trasorului. După 24 de ore, s-a realizat spălarea cu apă distilată a dinţilor şi uscarea, urmată
de înglobarea în răşină epoxidică (EpoThinTM 2 – Buehler), lustruirea şi secţionarea mezio-
distală (Beta Grinder/Polisher – Buehler). S-au ales secţiunile la care s-a observat cea mai
mare penetrare a trasorului chimic pentru a fi analizate la microscopul optic cu lumină
polarizată (AxioImager A1m – Zeiss).
Rezultatele studiului de faţă se aliniază la concluziile majorităţii cercetătorilor,
observându-se microinfiltraţii de diferite grade la nivelul tuturor celor 24 specimene.
Cementul este infiltrat în toate cazurile în totalitate, semn al unei adeziuni inexistente, în timp
ce dentina în doar 16 cazuri. Acest lucru este explicat de faptul că adeziunea la nivelul
dentinei este un proces complex, sensibil, datorat în principal prezenţei limfei din tubulii
dentinari ce se deplasează spre suprafaţă în urma preparării şi împiedică formarea unui strat
adeziv eficient . [1]
Contracţia de polimerizare constituie cauza principală a microinfiltraţiei marginale.
Contracţia induce stres la nivelul interfeţei dinte-obturaţie, ceea ce conduce la apariţia unui
spaţiu la acest nivel, ulterior colonizat cu bacteriile din salivă. Printre factorii ce influenţează
gradul contracţiei de polimerizare se regăsesc forma şi dimensiunea cavităţii, localizarea
marginilor, dar şi tipul, cantitatea şi tehnica de polimerizare a materialului.

4
Răşinile diacrilice compozite utilizate în prezentul studiu sunt hibride, având o contracţie de
polimerizare mai redusă decât cea a compozitelor convenţionale. Astfel, Filtek Z-250
(microhibrid) prezintă o rată a microinfiltraţiei marginală mai redusă la nivelul peretelui
gingival al cavităţii, observându-se o medie a scorurilor de 1,5 (Grup 1), respectiv 1,3 (Grup
2). În contrast, dinţii obturaţi cu Filtek Z-550 (nanohibrid) au prezentat medii ale scorurilor
de microinfiltraţie de 1,8 (Grup 3) şi 2 (Grup 4), niciun specimen neavând doar cementul
afectat. Aceste rezultate sunt în concordanţă cu studii din literatură de specialitate.
Cercetarea efectuată de Sharafeddin F, Koohpeima F şi Palizian B (23) pe 45
premolari extraşi a concluzionat faptul că răşinile diacrilice compozite microhibride permit o
microinfiltraţie mai redusă decât cele nanohibride şi o diferenţă nesemnificativă faţă de
compozitele pe bază de silorani. Există, de asemenea, şi rezultate în dezacord cu aceste
concluzii. Existenţa unui strat intermediar între dinte şi obturaţia coronară, cu o rigiditate
scăzută, aşa cum este cazul compozitelor fluide, creşte complianţa substratului adeziv.
Un alt avantaj al acestei tehnici este faptul că distribuţia tensiunii este mai uniformă
de-a lungul unui material cu modul de elasticitate redus, micşorând astfel riscul de
microinfiltraţie marginală. De asemenea, o cantitate mai redusă de răşină diacrilică de
consistenţă chitoasă va avea o contracţie de polimerizare mai redusă. Gradia Direct LoFlo
(GC) a fost folosit ca strat intermediar în studiul de faţă. Comparând rezultatele dintre
grupurile cu obturaţie de bază (G2 şi G4) şi cele fără (G1 şi G2), se remarcă faptul că nu
există diferenţe semnificative între acestea.
Alireza Boruziniat et al. realizează o analiză sistematică a 18 studii privind
importanţa existenţei unui strat intermediar în contracararea microinfiltraţiei marginale.
Rezultate indică lipsa îmbunătăţirii performanţelor clinice şi a adeziunii. Literatura de
specialitate citează, de asemenea, rezultate asemănătoare, însă şi în contradicţie cu studiul
prezent , astfel reieşind necesitatea unor studii ample, semnificative, şi a unor rezultate
unitare.
Deşi niciun specimen studiat nu a fost lipsit de microinfiltraţie marginală, rezultatele
sunt satisfăcătoare. Niciun dinte nu a prezentat un scor mai mare de 2 (afectarea cementului şi
a dentinei pe mai puţin de jumătate din grosime), ceea ce sugerează o adeziune modestă la
nivelul dentinei. Cu toate acestea, se impune dezvoltarea unor soluţii pentru perfecţionarea
adeziunii la nivelul cementului şi dentinei. Cercetările în domeniu au arătat faptul că tratarea
cementului cu soluţie de hipoclorit de sodiu 10%, activat prin frictiune, anterior acţiunii
adezivului, determină reducerea procentului de substanţe organice şi îmbunătăţirea adeziunii.
De asemenea, o altă modalitate constă în folosirea laserului, însă există un număr restrâns de

5
studii în acest sens şi, în plus, se consideră că adezivii actuali pot fi afectaţi de acţiunea
laserului.
Concluziile studiului realizat de Bogdan Mihai Gălbinașu , Vlad-Cristian Grigore ,
Andreea-Nicoleta Ghiţă , Lucian Toma Ciocan , Ioan Dorobanţu , Ion Pătrașcu atestă faptul
că obturaţiile de compozit permit microinfiltraţia cementului şi dentinei, ducând în timp la
posibilitatea eşecului restaurării directe. De asemenea, existenţa unui strat intermediar din
compozit fluid nu ameliorează adeziunea. Aşadar, se impune derularea unor cercetări viitoare
ample, detaliate, care să evidenţieze modalitatea de obţinere a unei adeziuni optime la nivelul
cementului şi dentinei.[1]
Un alt studiu ce face referire la restaurarea cavităţilor de clasa a V-a este cel realizat
de Mostafa Sadeghi în anul 2012. Autorul face o comparaţie între microinfiltratiade la nivelul
cavităţilor restaurate cu un flow autoadeziv şi cavităţile restaurate cu alte material tip flow.[2]
Ca material şi metodă au fost realizate 70 de cavităţi de clasa a V-a la nivelul

suprafeţei vestibulare a unor premolari maxilari. Marginile ocluzale și gingivale ale

cavităților au fost localizate pe smalț și, respectiv, pe cement/dentină. Dinții au fost repartizați
aleatoriu în cinci grupe (n = 14) și restaurați cu diferite materiale fluide, urmând instrucțiunile
producătorului: grupele I și ÎI: rășină compozită fluidă EMBRACE WetBond cu și, respectiv,
fără gravare cu acid și, respectiv, agent de adeziune; grupa III: compomer fluid (Dyract
Flow); și IV și V: rășini compozite fluide microhibride (Tetric Flow) și, respectiv,
nanoumplute (Premise Flowable).
Pentru toate grupurile, cu excepția grupului II, cavitățile au fost clătite cu apă, gravate
cu acid fosforic 37,5% (Kerr Gel Etchant, Kerr Corporation) timp de 15 secunde și clătite cu
un jet de apă timp de 20 de secunde; grupele III, IV și V au fost uscate ușor la aer pentru a
lăsa suprafețele umede. În grupa I suprafețele au fost clătite și excesul de apă a fost îndepărtat
cu o buleta de bumbac. Nu a existat nicio acumulare de apă pe cavitate, astfel încât
suprafețele ușor umede păreau strălucitoare sau lucioase. Sistemul adeziv pe bază de etanol
(OptiBond Solo Plus, Kerr Corporation) a fost aplicat pe cavități timp de 15 secunde; după
aplicarea adezivului și evaporarea solventului cu pulverizare ușoară cu aer timp de 3 secunde,
acesta a fost întărit cu o unitate de diodă emițătoare de lumină (Kerr Corporation, Middleton,
WI, SUA) timp de 20 de secunde conform instrucțiunilor producătorului. Grupa II a fost
preparată fără gravare acidă și agenți de adeziune, clătită ca și grupa I.
Compozitele fluide au fost plasate într-un singur pas, de nuanță A2 conform
instrucțiunilor producătorului și lampa de fotopolimerizare a fost plasată pe suprafețele

6
bucale la o distanță de 0-1 mm și activată la 1000 mW/cm2 timp de 20 de secunde.
Restaurările au fost finisate cu freze de finisare cu diamante microfine răcite cu apa (D+Z,
Diamant GmbH, Lemgo, Germania) pentru conturarea şi îndepărtarea excesului de material
de restaurare s-au lustruit cu freze de oxid de aluminiu (HiLuster Polishing System,
KerrHawe, Bioggio, Elveţia) imediat după obturare.[2]
Dinții au fost păstrați în apă distilată la 37°C timp de 1 lună, termociclați timp de
1500 de cicluri de la 5° la 55°C cu un timp de stație de 30 de secunde și un timp de transfer
de 3 secunde. Vârfurile rădăcinii exemplarelor au fost sigilate cu ceară lipicioasă; toate
suprafețele exterioare au fost acoperite cu două straturi de lac de unghii, cu excepția a 1,0 mm
în jurul restaurărilor și apoi scufundate într-o soluție de colorant fucsina bazică 0,5% timp de
24 de ore. Probele au fost clătite cu apă curentă și apoi uscate. Dinții au fost secționați
vestibulo-lingual cu o freză diamantată la viteză redusă (D+Z, Diamant GmbH) sub apă
pulverizată.
Adâncimea de penetrare a colorantului de-a lungul peretelui cavității (incluzând atât
marginile ocluzale, cât și gingivale) a fost măsurată cu un stereomicroscop (Nikon Eclips
E600, Tokyo, Japonia) la o mărire de 20×. Doi investigatori independenți precalibrați au
marcat penetrarea colorantului (microscurgeri) de-a lungul interfeței de restaurare a dinților și
a fost forțat consensul atunci când au apărut dezacorduri. Scorul de microinfiltratie a fost
înregistrat separat atât pentru marginile ocluzale cât și pentru cele cervicale pe o scară
ordinală neparametrică de la 0 la 3 ca 0 = nicio microscurgere; 1 = penetrarea colorantului
mai mică de jumătate din peretele axial; 2 = penetrarea colorantului mai mult de ½ din
peretele axial; 3 = penetrarea colorantului care se răspândește de-a lungul peretelui axial.
Datele au fost analizate utilizând analiza de varianță Kruskall-Wallis și testul U Mann-
Whitney pentru compararea materialelor de restaurare; de asemenea, marginile ocluzale și
cervicale au fost comparate între ele cu testul de rang semnat Wilcoxon la un nivel
semnificativ de 0,05.
Rezultatele acestui studiu au arătat că niciunul dintre materialele flow testate nu a

eliminat complet microinfiltratiile. În studiul de față, EMBRACE WetBond cu gravare acidă

și agent de adeziune a prezentat o microinfiltratie semnificativ mai mică la marginile ocluzale
decât celelalte materiale.
Dintre grupurile experimentale, Premise Flowable a prezentat cea mai bună adaptare
marginală la smalț. Acest rezultat ar trebui atribuit proprietăților materialului de restaurare,
deoarece celelalte condiții experimentale, cum ar fi factorul C al cavităților experimentale,

7
tehnica de aplicare și caracteristicile de lipire ale pereților cavității, au fost identice în toate
restaurările, cu excepția EMBRACE. WetBond fără gravare cu acid și agent de lipire. Potrivit
producătorului, Premise Flowable este un compozit fotopolimerizat, nanoumplut, cu
vâscozitate medie, potrivit pentru numeroase aplicații directe. Are o încărcare mare de
umplutură (72,5% în greutate, 54,6% vol), o contracție de 2,95% și o contracție cu 20% mai
mică decât mărcile de top, minimizând, de asemenea, stresul, sensibilitatea și
microscurgerile. Umplutura prepolimerizată și nanumplutura sunt combinate pentru a oferi
rezistență mecanică optimă, durabilitate și contracție redusă la polimerizare, ceea ce ar putea
explica motivul penetrării colorantului.[2]
Microinfiltratia este mai critică în cavitățile de clasa V, datorită marginilor cervicale,
aceste leziuni fiind localizate atât în dentină, cât și/sau ciment, ceea ce poate duce la o
adeziune marginală mai slabă decât cea de la suprafața smalțului. Cu toate acestea, este
esențial să se obțină o legătură fiabilă a dentinei cu materialul de restaurare. Adeziunea dintre
rășinile compozite și dentina nu este la fel de puternică ca în cazul smalțului; prin urmare,
materialul poate fi dislocat spre ocluzalitate în timpul contracției de polimerizare,
determinând o adaptare deficitară a restaurării la marginile cervicale. În studiul de față, la
compararea marginilor ocluzale și cervicale ale restaurărilor, nu s-au observat diferențe
semnificative statistic de microinfiltratie între marginile ocluzale și gingivale. În mod similar,
Estafan și colab. nu au găsit nicio diferență în microinfiltratiile ocluzale sau cervicale ale
cavităților restaurate cu rășini compozite fluide. În timp ce, individual, au fost detectate
scoruri mai mari de microscurgeri în marginea cervicală în comparație cu marginea ocluzală
în grupurile I și ÎI, nu s-a observat nicio diferență în scorurile de microinfiltratie la Dyract
Flow și EMBRACE WetBond cu gravare acidă și agent de lipire, care poate fi legată de
compoziţia acestor două ţesuturi şi a acestor materiale fluide. Această constatare este în acord
cu unele studii: Jang et al., Chimello et al., și Monticelli et al.au raportat scoruri mai mari de
microscurgere la marginile ocluzale decât marginile cervicale.
În urma acestui studiu în vitro se poate concluziona că, în cavitățile de clasa V,
aplicarea agentului de gravare acidă și de adeziune cu EMBRACE WetBond a oferit o
etanșare marginală ocluzală mai bună decât cele fără. Cu toate acestea, sunt necesare
îmbunătățirea proprietăților biomecanice, studii în vitro și studii clinice pe termen lung.[2]
În ianuarie 2022 autorii Ubaydah Algailani, Lubna O. Alshaikhli, Ahmed Alzbeede,
A Salomy Monica Diyya, Osman Osman publica un studiu ce face comparaţie între
microinfiltratia limitelor cervicale şi ocuzale ale obturaţiilor de clasa a 5-a în cazul restaurării
cu două răşini nanohibride folosind protocoale de restaurare diferite.[3]

8
 Microinfiltratia observată atunci când marginea gingivală a oricărei restaurări este
plasată sub joncțiunea smalț- cement, deoarece adeziunea la dentina este mai mică decât la
smalț datorită modelului său complex și conținutului scăzut de minerale. Eforturile de a
depăși aceste probleme sunt îndreptate spre dezvoltarea de noi materiale și îmbunătățirea
tehnicilor de tratament.
În cadrul acestui studiu au fost folosiţi un total de treizeci de premolari umani
sănătoși proaspăt extrași în scop ortodontic . Pentru a evita contaminarea microbiană, dinții
au fost depozitați în formol 10% la 37 °C timp de 14 zile după extracție și transferaţi în apă
distilată în timpul studiului pentru a preveni deshidratarea .
Au fost preparate cavităţi de clasa a Vă cu limita gingivala la nivelul joncţiunii smalt-
cement, prepararea s-a realizat cu o freză diamantată fisure şi sub răcire cu apa.
Cavităţile au fost obturate cu un material specific (compozit nanohibrid FiltekTM Z250 XT
sau
BeautifilTM ÎI LS Giomer) și tehnică (Bulk, Vertical sau SHLT) pentru a putea compara
microinfiltratia ocluzala vs.cervicală.
Rezultatele studiului arata de asemenea ca microinfiltratia este prezentă în cazul
ambelor materiale folosite, tehnica de obturare fiind singura care poate reduce acest fenomen.
[3]
Aşa cum reiese din literatura de specialiate încă nu exista un material ideal pentru
obturarea cavităţilor cervicale care să contracareze în totalitate fenomenul de microinfiltratie
marginală, momentan singura soluţie este folosirea unei tehnici de obturare adecvate care să
diminueze pe cât posibil microinfiltratia şi să compenseze deficitele materialelor restaurative.
O tehnică care asigura o bună sigilare a obturaţiilor de clasa a 5-a este descrisă de
Jordi Manauta şi cunoscută sub denumirea „the closing gap tehnique’.[4]
Adeziunea restaurărilor de clasa V este probabil principala problemă privind eșecul
compozitelor cervicale, așa cum au experimentat cu siguranță majoritatea clinicienilor în
practica lor zilnică. Resturările de clasa V au fost abordate în mod obișnuit ca restaurări în
două etape de mulți ani. În special, majoritatea clinicienilor încearcă să sigileze marginea
cervicală cât de repede pot, de obicei prin stratificarea unei cantități foarte mari de compozit
pentru a acoperi întreaga cavitate de la cervical la coronal, crescând astfel dramatic șansele de
contracție și microinfiltratie chiar din momentul în care pacientul este dispensarizat.

 Capitolul II: Tehnica de obturare Closing Gap

9
 Cu scopul de a combate și de a reduce riscul de microinfiltratie, a apărut Tehnica
Closing Gap încă din 2012. Acest protocol de stratificare are ca scop reducerea complicațiilor
legate de contracție, exploatând legăturile puternice smalț-compozit ca bază pentru a construi
o anatomie multistratificată. , până la marginea cervicală.
Pentru a reduce contracția prin polimerizare, compozitul este stratificat în trepte din
ce în ce mai mici, de la marginea coronară spre cervical, lăsând un mic decalaj (aproximativ 1
mm). Fiecare strat adera pe 2 suprafeţe, dintre care doar una este structura dentară. Nu există
o limită declarată pentru numărul de straturi, totuși, dimensiunile cavității și consistența
compozitului sunt factori care influențează numărul de straturi necesare pentru a umple o
cavitate.[4]
Fig.1: Reprezentarea schematica a tehnicii Closing Gap.[4]

Spațiul final este umplut ultimul și practic nu creează nicio contracție datorită
grosimii sale reduse. Printre avantajele acestei tehnici, principalele sunt:
• Modelarea bucală ghidată
• Control vizual
• Contracție minimă
• Control total asupra compozitului

10
 Fig.2:Aspectul clinic dupa indepartarea obturatiilor vechi si izolarea cu diga. [4]

Exemplu de caz clinic: după ce este îndepărtata vechea restaurare, se realizează

izolarea cu diga. S-au preparat cavităţi cu bizou atât la nivelul caninului cât şi premolarului.
La refacerea acestui tip de leziune, contracția prin polimerizare și dezlipirea ulterioară, se
întâmplă adesea atunci când se stratifică dinspre cervical spre ocluzal. Cu toate acestea,
această microinfiltratie marginala nu este vizibilă în toate cazurile, motiv pentru care este
foarte rar recunoscută.
Fig.3: Gravarea acida la nivelul smaltului.[4]

11
 Pasul 2 consta în gravarea acidă selectiva a smaltului, câte un dinte pe rând.

Fig.4: Aspectul clinic dupa aplicarea si fotopolimerizarea adezivului.[4]

Suprafața cavității după bonding ar trebui să arate lucioasă și uniformă. Aplicarea

tehnicii Closing Gap se bazează pe crearea unui increment rotunjit de la incizal la gingival,
fără a adapta compozitul la nivelul pragului gingival.
Fig.5: Prima stratificare a compozitului. [4]

Se realizează o primă stratificare a compozitului, nuanţa A3, începând dinspre ocluzal

spre cervical.

12
 Fig.6:Aplicarea celui de-al doilea strat de compozit.

Se modelează al doilea strat de compozit cât mai aproape de marginea gingivala, dar
lăsând un spaţiu fata de această limită.

Fig.7:Imagine mai focalizata asupra spaţiului cervical care urmează să fie obturat cu
compozit sau cu flow în funcţie de preferinţele practicianului.[4]

13
 Fig.8:Imagine in detaliu a spatiului cervical obturat.[4]

Detaliu al golului închis. Desigur, există câteva dezavantaje, cum ar fi curba de

învățare, excesul de material cervical rezidual și utilizarea unei singure mase. Cu toate
acestea, cele mai multe dintre aceste dezavantaje sunt de obicei depășite cu ușurință.
Fig.9: Aspectul leziunii cervicale la nivelul premolarilor.[4]

Premolarii prezentau un profil plat. Anatomia coroanei a permis utilizarea tehnicii

Closing Gap. Obturaţiile au fost realizate respectând acelaşi protocol de lucru.

14
 Fig.10: Aspectul final al restaurărilor după îndepărtarea izolării cu diga.[4]

 CONCLUZII
Deși mecanismul de dezlipire al obturaţiilor de la nivelul marginii gingivale nu a fost
încă pe deplin clarificat, descoperirile clinice au arătat rezultate optime pe termen lung în
ceea ce privește liniile vizibile de dezlipire și infiltrarea atunci când tehnica Closing Gap a
fost utilizată ca protocol de stratificare pentru restaurările de clasa V.

15
 BIBLIOGRAFIE

1. Bogdan Mihai Gălbinașu, Vlad-Cristian Grigore, Andreea-Nicoleta Ghiţă, Lucian

Toma Ciocan, Ioan Dorobanţu, Ion Pătrașcu –“Studiu asupra calităţii adeziunii în
cazul cavităţilor clasa a V-a”, Romanian Journal of Stomatology – Volume lXVi,
no. 3, year 2020
2. Mostafa Sadeghi – “An in vitro microleakage study of class V cavities restored
with a new self-adhesive flowable composite resin versus different flowable
materials”, Dent Res J (Isfahan). 2012 Jul-Aug; 9(4): 460–465
3. Ubaydah Algailania, Lubna O.Alshaikhlib, Abdulsalam Al-Zahawic, Ahmed
Alzbeeded, A Salomy Monica Diyyae, OsmanOsmanf – “Comparing occlusal and
cervical microleakage in class V restorations using two different nanohybrid resin
composite with different insertion techniques”, Materials Today: Proceedings, 10
January 2022
4. Jordi Manauta – “The Closing Gap Technique. The perfect seal in Class 5
restorations’, Styleitaliano.org, 4 January 2021.

16