Sunteți pe pagina 1din 4

Drept administrativ I

Testul 1

I. Identificați varianta corectă de răspuns:

1. Preşedintele României, conform atribuţiilor sale constituţionale:


a) dispune de o putere absolută în realizarea funcţiilor sale;
b) exercită funcţiile proprii puterii executive, alături de Guvern;
c) exercită funcţiile proprii puterii executive, alături de prim-ministru.

2. Actele exclusiv politice ale Preşedintelui României:


a) sunt contrasemnate de prim-ministru;
b) nu produc efecte juridice;
c) se publică în Monitorul Oficial al României.

3. Preşedintele României:
a) convoacă Parlamentul nou ales în prima sa sesiune;
b) convoacă Parlamentul în sesiune extraordinară;
c) convoacă Parlamentul în sesiune ordinară.

4. Ulterior adoptării de către Parlament şi a comunicării către Preşedintele României, acesta din urmă are
dreptul să promulge o lege:
a) în termen de 10 zile de la primirea legii adoptate;
b) în termen de 20 zile de la primirea legii adoptate;
c) în termen de 20 zile de la data la care legea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

5. Care dintre următoarele enunţuri este fals:


a) Atribuții specifice rolului administrativ al Guvernului reprezintă mijlocul de realizare în concret și a rolului
politic al acestuia.
b) Parlamentul acordă votul de încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
c) În urma acordării votului de încredere de către Parlament, Preşedintele României poate să numească
Guvernul.

II. Menționați dacă enunțul este adevărat sau fals:

6. Procedura de numire a Guvernului României este finalizată prin depunerea jurământului de credinţă
de cei desemnaţi, prin vot de încredere de către Parlament, în faţa Preşedintelui României.

7. Preşedintele României poate cere poporului să-şi exprime voinţa cu privire la probleme de interes
naţional prin referendum, validat de Parlament.

8. Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României nu intervine în caz de imposibilitate permanentă de


exercitare a atribuţiilor.

9. Dizolvarea Parlamentului României este o atribuție pe care Președintele României o exercită atunci
când sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile impuse de prevederile constituționale.

10. În urma punerii sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare, acesta este demis din
funcţie.

Testul 2

I. Identificați varianta corectă de răspuns:


1. Una dintre condițiile generale cumulative pentru ocuparea funcției de membru al Guvernului presupune ca
acea persoană:
a) nu a suferit condamnări penale, fără nici un fel de excepție;
b) nu a suferit condamnări penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
c) nu a suferit condamnări penale pentru fapte de corupție, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

2. Din componența Guvernului pot/poate face parte:


a) secretari de stat;
b) viceprim-miniștri;
c) secretarul general al Guvernului.

3. Între Guvern și autorități administrative autonome se stabilesc:


a) raporturi de colaborare;
b) raporturi de subordonare;
c) raporturi de tutelă administrativă.

4. Prim-ministru în exercitarea propriilor atribuții:


a) poate emite decizii, constrasemnate de ministrul justiției;
b) poate emite decizii, constrasemnate de secretarul general al Guvernului;
c) poate emite decizii, constrasemnate de viceprim-ministru sau viceprim-miniștri.

5. Ședințele de Guvern:
a) sunt convocate de prim-ministru, cu excepția celor la care participă Președintele României care sunt
convocate de acesta din urmă.
b) sunt convocate de secretarul general al Guvernului, pe baza propunerilor prim-ministrului.
c) sunt convocate de prim-ministru, chiar și cele la care participă Președintele României.

II. Menționați dacă enunțul este adevărat sau fals:

6. Ordonanțele sunt adoptate de membrii Guvernului prin consens, însă în caz de nerealizare a acestuia,
decizia îi aparține prim-ministrului.

7. Una dintre atribuțiile Guvernului este aceea de a iniția propuneri legislative pe care le trimite către
Camera competentă, ca primă Cameră sesizată, și spre informare către Camera decizională.

8. Președintele României poate refuza nemotivat, ori de câte ori este cazul, o propunere a prim-
ministrului pentru numirea în funcția de membru al Guvernului atunci când apreciază că acea persoană
nu corespunde funcției pentru care a fost propus.

9. Preşedintele României trebuie să dispună suspendarea din funcţie a unui membru al Guvernului
atunci când s-a cerut urmărirea penală împotriva acestuia.

10. Guvernul României, ca autoritate publică, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea
atribuțiilor sale constituționale și legale.

Testul 3

I. Identificați varianta corectă de răspuns:

1. Mandatul primarului poate înceta:


a) de drept, în caz de schimbare a domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială;
b) prin referedum, urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de către cetățeni, în caz de schimbare a
domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială;
c) prin hotărâre a consiliului local, urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de către cetățeni, în caz de
schimbare a domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială.
2. Dizolvarea de drept a consiliului local poate interveni:
a) dacă nu se întruneşte timp de 1 lună nici în ședință ordinară, nici în ședință extraordinară pe durata a 4 luni
calendaristice consecutive, deși ședințele au fost convocate legal;
b) dacă numărul consilierilor locali în funcție este mai mic decât jumătatea numărului membrilor consiliului
local și, prin referendum local, s-a decis în acest sens;
c) în cazul în care nu a adoptat nicio hotărâre în 3 şedințe ordinare sau extraordinare ținute pe durata a
4 luni calendaristice consecutive.

3. Administrația publică locală este reprezentată de:


a) prefectul județului;
b) consiliul județean;
c) Inspectoratul de Politie al județului Braşov.

4. Mandatul consiliului local:


a) poate fi prelungit, prin hotărâre de consiliu local, în situații expres prevăzute de lege atunci când, din cauza
acestor situații, nu pot fi organizate alegeri în condițiile prevăzute de legislația în vigoare privind alegerea
autorităților administrației publice locale.
b) poate fi prelungit, prin lege organică, în situații expres prevăzute de lege atunci când, din cauza
acestor situații, nu pot fi organizate alegeri în condițiile prevăzute de legislația în vigoare privind
alegerea autorităților administrației publice locale.
c) poate fi prelungit, prin lege ordinară, în situații expres prevăzute de lege atunci când, din cauza acestor
situații, nu pot fi organizate alegeri în condițiile prevăzute de legislația în vigoare privind alegerea autorităților
administrației publice locale.

5. Prefectul:
a) este numit în funcție de Guvern, prin hotărâre, făcând parte din categoria demnitarilor publici;
b) este numit în funcție de ministrul care coordonează instituția prefectului, prin hotărâre, făcând parte din
categoria înalților funcționari publici;
c) este numit în funcție de Guvern, prin hotărâre, făcând parte din categoria funcționarilor publici de conducere.

II. Menționați dacă enunțul este adevărat sau fals:

6. Prefectul județului Braşov poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al
Consiliului județean Braşov, apreciind că este nelegal, actul atacat putând fi şi suspendat de drept.

7. În cazul dispunerii măsurii arestării la domiciliu intervine încetarea de drept a mandatului


primarului, prefectul fiind cel care constată, prin ordin, încetarea mandatului acestuia, la data rămânerii
definitive a hotărârii judecătorești.

8. Președintele consiliului județean se alege, pe circumscripții electorale, prin scrutin uninominal,


completând consiliului județean.

9. Validarea mandatelor consilierilor locali declarați aleși se face, în cel mult 25 de zile de la data
desfășurării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, de tribunalul în a cărei rază
teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri.

10. Președintele consiliului județean este ales pentru un mandat de 4 ani, astfel precum este ales și
președintele de ședință al consiliului local.

Test 4

I. Identificați varianta corectă de răspuns:

1. Administrația publică, în sens restrâns (stricto sensu):


a) se identifică cu puterea executivă;
b) include executivul, în sens retrâns (stricto sensu);
c) este o dimensiune a puterii executive.

2. Preşedintele României:
a) convoacă Parlamentul nou ales în prima sa sesiune;
b) nu poate solicita convoacarea Parlamentul în sesiune extraordinară;
c) poate solicita convoacarea Parlamentul în sesiune ordinară.

3. În exercitarea propriilor atribuții, prim-ministrul:


a) emite decizii constrasemnate de secretarul general al Guvernului, dar care sunt exceptate de la regula
publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I:
b) emite decizii care sunt acte administrative și care sunt constrasemnate de secretarul general al
Guvernului;
c) emite decizii care se publică, de regulă, în Monitorul Oficial al României, Partea I, dar care pot fi
constrasemnate de secretarul general al Guvernului.

4. Din componența Guvernului poate face parte:


a) unul dintre secretarii de stat ai unui minister al cărui conducător (ministrul) a fost revocat din funcție, prin
decret prezidențial;
b) un ministru delegat pentru relația cu Parlamentul;
c) secretarul general al Guvernului.

5. Mandatul consiliului județean:


a) poate fi prelungit, prin hotărâre de consiliu județean, în situații expres prevăzute de lege atunci când, din
cauza acestor situații, nu pot fi organizate alegeri în condițiile prevăzute de legislația în vigoare privind alegerea
autorităților administrației publice locale;
b) poate fi prelungit, prin lege organică, în situații expres prevăzute de lege atunci când, din cauza
acestor situații, nu pot fi organizate alegeri în condițiile prevăzute de legislația în vigoare privind
alegerea autorităților administrației publice locale;
c) poate fi prelungit, prin lege ordinară, în situații expres prevăzute de lege atunci când, din cauza acestor
situații, nu pot fi organizate alegeri în condițiile prevăzute de legislația în vigoare privind alegerea autorităților
administrației publice locale.

II. Menționați dacă enunțul este adevărat sau fals:

6. În cazul mesajelor adresate în situații excepționale, singura obligație a celor două Camere ale
Parlamentului este aceea de a se reuni în ședință comună pentru a primi mesajul Președintelui României.

7. Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de imposibilitate permanentă de exercitare


a atribuţiilor, caz în care interimatul este asigurat de președintele Camerei Deputaților, dacă
președintele Senatului se află în imposibilitatea de a exercita interimatul.

8. Ca urmare a votului de încredere acordat de Parlament, Guvernul României răspunde politic doar în
fața acestuia, pentru întreaga sa activitate, dar fiecare ministru răspunde doar pentru activitatea
specifică portofoliului său.

9. Hotărârile cu caracter normativ emise de primarul unui municipiu devin obligatorii de la data
aducerii lor la cunoștință publică, moment anterior comunicării acestora către prefectul județului.

10. Validarea mandatelor consilierilor locali declarați aleși se face, în cel mult 25 de zile de la data
desfășurării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, de judecătoria în a cărei rază
teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri.

FALS- VERDE
ADEVĂRAT- ROȘU

S-ar putea să vă placă și