Curs 2-IDR

PERIOADA PREFEUDALĂ 275 e.n– SECOLUL al XIII lea e.n.

Retragerea Aureliană ( 275 e.n., după unele izvoare) – generată de incursiunile
popoarelor migratoare în zona de sud-est a Imperiului Roman – a generat consecințe:
- politice
- sociale
- economice, etc.
Urmează o perioadă cu puține informații privind evoluția societății în acest interval dintre
retragerea romană și sec. al VIII lea, când:
- se desăvârșește procesul de formare a poporului și limbii române
- se cristalizează relațiile de producție de tip feudal cu consecințe în plan:
- politic
- juridic
Procesul de romanizare a populației daco-romane a continuat și după retragerea aureliană,
urmare a legăturilor atestate prin izvoare istorice cu lumea romano-bizantină.
Un factor ce a dat consistență procesului de romanizare al autohtonilor și a generat diferențierea
lor de poparele migratoare l-a reprezentat religia creștină adoptată din sec. al III lea.
Retragerea romană din Dacia nu a generat dispariția orașelor și a satelor care sunt locuite în
continuare, dovadă fiind vestigiile arheologice descoperite în sec. III – VI e.n.
Sub aspect administrativ, după retragerea romană, s-a desființat administrația centrală și s-a
revenit la forma consacrată de organizare - obștea teritorială – formă tradițională de organizare
teritorială.
Satul și obștea teritorială

Satul – unitate administrativ teritorială – grupa o populație care își desfășura activitatea în
cadrul unei obști.
Obștea este o comunitate de muncă, care inițial grupa persoane între care era o relație de
rudenie (obștea gentilică), apoi, treptat va grupa locuitorii de pe un anumit teritoriu,
transformându-se în obște teritorială.
Obștile teritoriale se administrau alegându-și singure organele de conducere.
 Organele obștii: - Adunarea megieșilor
- Consiliul oamenilor buni și bătrâni
- Juzii
NORMELE DE CONDUITĂ ÎN CADRUL OBȘTII
Obștea – formă de organizare a muncii în cadrul unei comunități teritoriale – a
reglementat o serie de obiceiuri care devin juridice, cu timpul privind - proprietatea
- munca
- raporturile dintre membrii obștii
Ele dobândesc caracterul de norme în cadrul obiceiului pământului și se vor cristaliza în așa
numita lege a țării.
Norme privitoare la proprietate și relațiile de muncă
Pământul – fie arabil, fie cel pe care se situa casa sau curtea, aparținea obștii sătești.
Obștea exercita un drept de proprietate devălmaș, aparținând tuturor locuitorilor.
Terenul stăpânit de obște se numea moșie devălmașă.

NORME PRIVITOARE LA STATUTUL PERSOANELOR

Între membrii unei obști exista o stare de deplină egalitate, atât în privința dreptului de
proprietate comună asupra pământului și a roadelor lui, dar și în privința familiei, căsătoriei,
divorțului, etc.
Norme privitoare la reglementarea raporturilor contractuale și la răspunderea în cazul producerii
de fapte cu vinovăție, forme de administrare a justiției
Monedele, obiectele din metale prețioase, balanțele necesare cântăririi metalului prețios,
ceramica, uneltele agicole și meșteșugărești, atestă o viață economică dinamică.
În materia obligațiilor, se presupune că cele mai frecvente contracte erau cele de vânzare
sau cele de schimb.
În materia vânzării, contractul era golit de formele solemne cerute ad validitatem (ad
solemnitatem), simplul acord de voință era suficient pentru realizarea operațiunii juridice –
principiul consensualismului.
●Ce este forma ad validitatem?
●Ce este principiul consensualismului?
Dacă un membru al obștii cauza un prejudiciu unei alte obști, se angaja răspunderea
colectivă a obștii respective.
 Se fac referiri frecvente la legea talionului, semn al decăderii dreptului.
Justiția era administrată de sfatul oamenilor buni și bătrâni și de jude
LEGEA ȚĂRII ÎN FEUDALISMUL TIMPURIU
SEC. IX – XIV
Din pricina unor cauze interne (slaba dezvoltare a relațiilor de producție de tip feudal),
dar și externe (migrația popoarelor aflate la un nivel de dezvoltare inferior populației autohtone),
formarea și centralizarea statului feudal s-a desfășurat într-un proces mai îndelungat.
Plecând de la rolul și importanța obștii teritoriale, s-au conturat o serie de norme care
aveau ca obiect organizarea și funcționarea acestei structuri teritoriale ce viza organizarea
producției și repartiția acesteia între membrii comunității respective.
Trecerea de la obștea teritorială la fomațiunile politice prestatale care beneficiau de un aparat de
stat în formă incipientă a determinat și la nivelul reglementărilor cu caracter normativ
transformarea acestora în veritabile norme juridice, care la nevoie erau aduse la îndeplinire prin
forța de constrângere.
Apariția acestor norme a fost grăbită de scindarea societății în clase sociale, fenomen
despre care ne vorbește Diploma Cavalerilor Ioaniți din 1247, care vorbește despre aristocrația
feudală.
Marea masă era reprezentată de țărănimea liberă, apărută ca urmare a introducerii
raporturilor de subordonare specifice feudalismului, ca o categorie de țărani aserviți.
Existau și persoane fără capacitate juridică – robi –asimilați bunurilor.
O particularitate a evoluției formațiunilor prestatale de la sud, nord și est de Carpați este aceea că
aveau o dezvoltare unitară, ceea ce a făcut să aibă și aceleași reglementări juridice, ce vor intra în
tradiția comună sub denumirea de legea țării.

Originea străveche a multor reglementări a făcut ca acest sistem de drept să preia obiceiul
juridic și să-l adapteze noilor factori de configurare ai dreptului, în formă orală, nescrisă.
La momentul apariției reglementărilor juridice scrise (odată cu apariția pravilelor din sec.
al XVII lea, s-a impus disctincția dintre legea scrisă și legea nescrisă.
În această perioadă, normele juridice au un profund caracter moral.
Formele de judecată și organizarea instanțelor abilitate să administreze dreptatea în
cadrul obștii plecau de la aceste precepte, ce aveau un profund caracter laic și religios.
Apariția țărilor, a cnezatelor și voievodatelor a impus sub aspect normativ fie:
- crearea unor norme juridice noi impuse de noile realități
 - modificarea sau completarea vechilor norme pentru a le face aplicabile
Aceste norme ce aduceau în prim-plan instituția cnezatului și a voievodatului au reprezentat
primele reglementări de drept public.
Ca noutate, apare un drept de preemțiune în caz de înstrăinare a unor loturi din cadrul obștii,
numit drept de protimisis, care chema cu prioritate la cumpărare rudele înstrăinătorului sau
membrii obștii, pentru a nu permite trecerea acelor imobile în mâna unor persoane străine.
Circulația monetară este mare, ceea ce determină și o creștere a operațiunilor comerciale și o
dinamică în materie contractuală.
Se poate vorbi chiar de apariția unui drept comercial în această perioadă.