POST UNIVERSITAR – nivel I

REFERAT

CERCETAREA PEDAGOGICA

1. Cercetarea pedagogică (educaţională): definiţie, forme

Cercetarea este o formă superioară a activităţii de investigaţie, desfăşurată sistematic

şi organizată ştiinţific, în vederea recrutării de noi informaţii, a prelucrării şi verificării lor şi
a formulării de noi cunoştinţe ştiinţifice sau a stabilirii unui adevăr.
Cercetarea pedagogică poate fi definită ca fiind o strategie proiectată şi realizată în
scopul de a surprinde noi fapte şi relaţii între componentele acţiunii educaţionale şi de a
elabora, pe această bază, soluţii optime pentru problemele procesului educational.
Cadrele didactice şi studenţii intră în legătură cu cercetarea educaţională în primul
rand prin studierea cărţilor / revistelor de pedagogie. Toate informaţiile din aceste cărţi, toate
afirmaţiile, oricât de simple ar părea, sunt rezultatele unor cercetări realizate de numeroşi
pedagogi, psihologi sau alţi specialişti din domeniul educaţional. Cercetările sunt descrise
mai mult sau mai puţin amănunţit în revistele de pedagogie şi în unele cărţi. Studierea
acestora ne ajută să înţelegem modul în care se ajunge la descoperirea unor noi cunoştinţe şi
să conştientizăm baza teoretică / experimentală a acţiunilor educaţionale. In al doilea rand,
unii studenţi, masteranzi, doctoranzi îşi elaborează lucrarea de licenţă, disertaţia sau teza de
doctorat în urma unor cercetări realizate în şcoli. Cadrele didactice, pentru a susţine examenul
de gradul I, organizează mici cercetări, de regulă cu clasele la care lucrează.
Cercetarea pedagogică are doua forme: cercetarea fundamentala si practic-aplicativa.
Cercetarea fundamentală este cercetarea cu scop general de cunoaştere, fără intenţii
practice specifice. Această cercetare are ca scop descoperirea unor noi cunoştinţe ştiinţifice.
Cercetarea pedagogică fundamentală abordează probleme educative generale.

1
 Cercetarea practic-aplicativă doreste să răspundă unor cerinţe actuale ale
învăţământului, să rezolve probleme educaţionale pe termen scurt (de ex. restructurarea
conţinutului învăţământului în funcţie de cunoştinţele ştiinţifice din prezent şi în funcţie de
cerinţele societăţii contemporane; aplicarea celor mai moderne metode şi mijloace didactice,
ca de exemplu instruirea asistată de calculator; integrarea în învăţământul de masă a copiilor
cu cerinţe educative speciale etc.). Cercetarea pedagogică practic-aplicativă urmăreşte
testarea unor teorii şi stabilirea unor relaţii cu caracter general. Si in cadrul acestor cercetări
este respectată riguros metodologia ştiinţifică: se utilizează proceduri ştiinţifice de
eşantionare, se folosesc tehnici de cercetare precise, variabilele sunt riguros controlate,
rezultatele sunt
generalizate.
Uneori cadrele didactice organizează mici cercetări pentru a-si prezenta rezultatele la
un simpozion, a le publica sub forma unor articole sau cărţi, sau pentru a obţine gradul
didactic I. In aceste cazuri vorbim despre o cercetare acţiune. Obiectivul principal al
cercetării-acţiune este cel de a îmbunătăţi practica educaţională. În cursul cercetării
profesorul îşi analizează propria activitate didactică, conştientizează aspectele pozitive,
încearcă să le amelioreze pe cele negative.
Cercetarea-acţiune are următoarele caracteristici:
- Este participativă deoarece este realizată de profesori care cercetează diferite aspecte ale
activităţii didactice în care de multe ori sunt implicaţi ei înşişi. Profesorul-cercetător poate
avea ca subiecţi elevii cu care lucrează la clasă, părinţii acestor elevi, dar poate să lucreze şi
cu elevi din alte clase sau şcoli. Unele din metodele de cercetare sunt aplicate în cursul
activităţilor şcolare obişnuite. Datele sunt adunate, prelucrate şi interpretate de profesorul
care va elabora lucrarea.
- Este situaţională deoarece porneşte de la o problemă practică identificată de profesor într-un
context educaţional specific şi contribuie la rezolvarea (sau ameliorarea) problemei în acel
context.
- Frecvent are un caracter colaborativ, pentru că profesorul poate lucra împreună cu colegi,
experţi, cercetători.
- Cercetarea-acţiune nu urmăreşte obţinerea unor cunoştinţe ştiinţifice generalizabile la scară
mare, ci obţinerea unor informaţii privind o problemă particulară. Se utilizează un lot restrâns
de subiecţi. Metodele ştiinţifice sunt utilizate într-un mod mai puţin riguros. Dar dacă o
cercetare-acţiune este mai extinsă şi este organizată riguros, ea poate deveni o cercetare
propriu-zisă, iar rezultatele sale pot fi extrapolate la situaţii asemănătoare.

2. Etapele cercetării educaţionale

Cercetarea educaţională este o activitate complexă, care are următoarele etape:

alegerea temei de cercetare, documentarea bibliografică, formularea obiectivelor şi a

2
ipotezelor de cercetare, elaborarea planului cercetării, desfăşurarea cercetării, analiza şi
interpretarea datelor, elaborarea lucrarii.

a) Alegerea temei de cercetare. Cel care doreşte să organizeze o cercetare, în

primul rând trebuie să precizeze tema pe care vrea să o studieze. Sursa temei de cercetare
poate fi literatura de specialitate sau realitatea educaţională cunoscută de cercetător. Studiind
literatura cercetătorul află care sunt problemele nerezolvate până în prezent şi îşi poate
propune să aprofundeze una din aceste probleme. În alte cazuri, cunoscând rezultatele unor
cercetări realizate de alţii, cercetătorul îşi propune să verifice dacă acestea se pot aplica şi în
situaţia particulară în care lucrează el (profesorul poate verifica inovaţia propusă de un alt
cercetător printr-o cercetare proprie, înainte de a o introduce în activitatea curentă).
Alegerea temei poate fi determinată de observarea unor fapte care trezesc
interesul cercetătorului. Acesta porneste de la realitatea educationala si organizeaza o
cercetare pentru a verifica daca prin aplicarea anumitor metode poate fi imbunatatita
activitatea instructiv-educativa.
Precizarea problemei de cercetat, formularea sa nu este atât de simplă cum pare
a fi la prima vedere. Tema aleasă trebuie să fie suficient de restrânsă pentru a putea fi tratată
în totalitatea sa. O greşeală frecventă a studenţilor sau a cadrelor didactice care elaborează o
lucrare pentru a obtine gradul I este tocmai aceasta: ei îşi propun să studieze o temă extrem
de vastă, care ar necesita un volum de muncă foarte mare şi colaborarea multor specialişti.

b) Documentarea bibliografică este necesară pentru a se cunoaşte ce s-a realizat

deja în domeniul studiat, pentru a afla cum au cercetat alţii probleme asemănătoare, ce
instrumente au folosit, la ce concluzii au ajuns, cât şi pentru a evita cercetarea unor probleme
care au fost deja rezolvate.
c) Formularea obiectivelor şi a ipotezei / ipotezelor de cercetare. Înainte de a
începe cercetarea propriu-zisă cercetătorul precizează obiectivele sau scopurile pe care
doreşte să le atingă. În concordanţă cu aceste obiective se formulează ipoteza / ipotezele care
reprezintă ideile directoare ale cercetării. Ipoteza de cercetare reprezintă o presupunere
privind faptele care urmează să fie studiate.
Exemplu: Profesorul poate observa că dacă foloseşte o anumită metodă de
predare-învăţare, rezultatele scolare ale elevilor sunt mai bune. Pornind de la această
observaţie va formula ipoteza: daca utilizez această metodă, elevii îşi însuşesc cunoştinţele
mai repede şi mai temeinic decât utilizând o altă metodă.
d) Elaborarea planului cercetării implică stabilirea strategiei, selectarea
metodelor de cercetare, precizarea populaţiei şi formarea eşantionului cu care se va lucra.

Strategia este direcţia generală de acţiune. În cercetarea educaţională se folosesc

mai frecvent două strategii:
1) Strategia cercetării longitudinale, care presupune urmărirea unui individ sau a
unui grup de-a lungul mai multor etape de evoluţie.

De exemplu putem urmări dezvoltarea unui copil care suferă de o boală gravă
din clasa I până în clasa a VIII-a, pentru a afla cum se adaptează la cerinţele şcolii. Prin

3
descrierea acestui caz putem oferi si altor cadre didactice sugestii privind metodele
educationale eficiente in cazurile de acest fel.

2) Strategia cercetării transversale presupune studierea unor grupe de subiecţi

care se deosebesc prin anumite însuşiri (vârstă, gen, nivel intelectual, rezultate şcolare etc.) şi
efectuarea unor comparaţii.
Exemplu: Pentru a studia dezvoltarea memoriei în copilărie, alcătuim trei
grupuri formate din copii de 6, 8 şi 10 ani. Toţi subiecţii sunt examinaţi cu aceleaşi probe de
memorie şi sunt comparate rezultatele obţinute.

Metodele de cercetare. Strategia este un plan de acţiune care se aplică în

vederea atingerii unui scop. Pentru a se ajunge la acel scop se folosesc diferite metode de
cercetare.
Metodele de cercetare din domeniul educaţional pot fi împărţite astfel:
1)Metode prin care se realizează adunarea informaţiilor: observaţia, experimentul,
testele psihologice, testele de cunoştinţe, ancheta, metoda analizei produselor
activităţii, studiul de caz etc.
2). Metode de prelucrare a informaţiilor adunate: metodele statistice.
Metodele fundamentale ale pedagogiei – ca ale multor alte ştiinţe – sunt observaţia,
experimentul şi metodele statistice. În următoarele subcapitole vom prezenta câteva dintre
metodele de cercetare ale pedagogiei.

Populaţie, eşantion. În majoritatea cazurilor cercetarea nu este organizată

pentru a obţine informaţii numai despre subiecţii cu care lucrăm, ci dorim să obţinem
informaţii cu un caracter mai general. După terminarea cercetării dorim să generalizăm
rezultatele. Cele mai multe cercetări sunt organizate pentru a obţine informaţii privind un
mare număr de personae care formează o populaţie. Populaţia trebuie să fie omogenă în
privinţa anumitor caracteristici: vârstă, gen, clasa frecventată etc. În cele mai multe cazuri nu
putem cuprinde în experiment toată populaţia. Va trebui să formăm un grup restrâns care se
numeşte eşantion. Cercetătorul poate generaliza rezultatele obţinute asupra populaţiei numai
dacă eşantionul este alcătuit corect şi este suficient de numeros, adică dacă este reprezentativ
pentru populaţia dată. Există diferite procedee care asigură reprezentativitatea eşantionului.
Unul dintre aceste procedee este selecţia întâmplătoare a subiecţilor. În cercetarea-actiune se
poate considera că o clasă neselecţionată de elevi este un eşantion reprezentativ. (de ex.
populaţia poate fi reprezentată de toţi elevii de 12 ani din România, iar cercetătorul realizează
experimental lucrând cu câteva clase în care se află elevi de 12 ani).

e) Desfăşurarea cercetării; analiza şi interpretarea datelor. Cercetătorul aplică

metodele de cercetare, adună datele pe care apoi le prelucrează, le interpretează şi stabileşte
dacă ipotezele de cercetare au fost / nu au fost confirmate. Sunt formulate concluziile
cercetării. Uneori aceste concluzii sugerează direcţia în care vor fi continuate cercetările.

4
 f) Ultima etapă este reprezentată de elaborarea lucrării care prezintă rezultatele
cercetării. Un raport privind o cercetare (lucrare de licenţă, disertaţie, articol, referat care va fi
prezentat la o sesiune ştiinţifică etc.) trebuie să descrie detaliat tot ce s-a făcut, pentru ca alţi
cercetători să poată aprecia corectitudinea concluziilor şi eventual să reproducă cercetarea.
Un raport care prezintă rezultatele unei cercetari pedagogice are următoarea
structură:
1. Prima parte prezintă fundamentarea teoretică a cercetării. Se definesc noţiunile
fundamentale, sunt prezentate pe scurt cercetări anterioare din domeniul respectiv,
se arată de unde provine ipoteza cercetării.
2. Metodologia cercetării. În această parte sunt prezentate etapele cercetării,
obiectivele şi ipoteza de cercetare, se dau informaţii privind populaţia şi
eşantionul, sunt descries metodele de cercetare utilizate, inclusiv metodele
statistice folosite pentru interpretarea rezultatelor.
3. Analiza şi interpretarea rezultatelor. Rezultatele sunt prezentate sub formă de
text, tabele, grafice etc. Rezultatele obţinute trebuie să fie interpretate, adică
autorul încearcă să explice aceste rezultate.
4. Concluziile prezintă sintetic rezultatele. Se precizează dacă ipoteza a fost sau nu
a fost confirmată. Se dau sugestii privind modul în care ar putea fi continuată
cercetarea.
5. Bibliografia
6. Anexele conţin materialele utilizate: chestionare, desene realizate de
participanti etc.

Cercetarea științifică este un domeniu social prioritar, care asigură dezvoltarea

științei și pe această bază, optimizarea si dezvoltarea fiecărui domeniu social în pas cu
exigențele și necesitățile contemporane. Cercetarea științifică reprezintă o investiție pentru
progres pe termen lung, pentru dezvoltarea durabilă. Ea trebuie realizată numai in scopul
progresului umanității, al binelui, ca o dimensiune etică a dezvoltării sociale. În acest cadru
se înscrie si cercetarea pedagogică.
Dezvoltarea stiintei pedagogiei si cea a invatamantului sunt dinamizate de
cercetarea pedagogica. Cercetarea pedagogica si-a adus o contributie importanta, inovatoare,
la dezvoltarea pedagogiei ca stiinta, la descoperirea si elaborarea legilor educatiei, functiilor,
laturilor si continuturilor educatiei si invatamantului, precum si la elaborarea strategiilor
cerute de dezvoltarea, modernizarea si perfectionarea continua a invatamantului si educatiei.
In tara noastra, intre anii 1982-l989 regimul totalitar a desfiintat atat institutia care se ocupa
de cercetarea pedagogica. Institutul de Stiinte Pedagogice, cat si pregatirea specialistilor in
domeniul pedagogiei, ca de altfel si in domeniile psihologiei si sociologici. Dupa Revolutia
din decembrie 1989 a fost reinfiintat Institutul de Stiinte Pedagogice, caruia i s-a dat mai
tarziu denumirea de Institut de Stiinte ale Educatiei si s-a reinfiintat Facultatea de Psihologie
si Pedagogie, respectiv, de Sociologie. In conditiile societatii libere, democratice, cercetarea
pedagogica este chemata sa descopere legi si strategii pedagogice noi si sa adapteze creator
legile si strategiile traditionale valoroase la noile conditii ale invatamantului contemporan din
Romania.

5
 Concluzii: Obiectivul final al cercetării pedagogice este cel de a ameliora
acţiunea pedagogică, care – direct sau indirect – are legătură cu randamentul școlar. Acesta
este și motivul pentru care investigaţia pedagogică se exercită asupra unor fapte obiective
care există în afara noastră. Cercetarea pedagogică nu face introspecţie, ci scormonește adânc
pentru a descoperi noi modalităţi de a face educaţie, explicând știinţific activităţile educative
desfășurate la un moment dat și – în același timp – pentru a ameliora procesul educaţional
propunând inovarea învăţământului.

BIBLIOGRAFIE:
o PEDAGOGIE I, Introducere în pedagogie + Teoria și metodologia
curriculumului, curs pentru anul I – Universitatea de Farmacie și medicină
Craiova
o C. Creţu, Teoria curricumului și conținuturile educației – Universitatea
A.I.Cuza Iasi
o Lucian Ciolan, Învățarea integrate, fundamente pentru un curriculum
transdisciplinar
o Maria Ileana Carcea, Introducere în pedagogie – Universitatea Tehnica Gh.
Asachi Iasi
o Sorin Cristea, Dicționar de termini pedagogici – Editura Didactica si
Pedagogica București