Rolul cercetării educaționale

A. Necesitatea investigării fenomenelor educaționale.

Caracteristicile și importanța cercetării educaționale.

a) Statutul de știință.
Afirmăm că o anumită disciplină / ramură de activitate dobândește statut de știință dacă
îndeplinește următoarele condiții :
● Are un domeniu de studiu propriu.
● Are finalități precise.
● Uzează de un limbaj științific, de o metodologie și un instrumentar adecvat, identifică
legi și formulează predicții.
Una din condițiile care îi asigură pedagogiei statutul de știință este reprezentat de
activitatea de cercetare educațională și implicit, de metodologia și instrumentarul specifice.
În literatura de specialitate se utilizează și sintagma “cercetare psihopedagogică” deoarece
laturile pedagogică și psihologică ale unei cercetări sunt inseparabile. Nu putem să ne
referim la aspecte pedagogice, la înțelegerea și îmbunătățirea fenomenului educațional fără să
avem în vedere interacțiunea subiecților educației cu realitatea educațională și fără să
explicităm transformările care au loc la nivelul funcțiilor lor psihice.
Cercetarea pedagogică are un obiect propriu, respectiv acțiuni sau fapte pedagogice care
pot fi modificate, provocate, suprimate în cadrul cercetării. Acțiunile și faptele pedagogice se
referă la tot ceea ce contribuie la modificările voite din educație și influențează randamentul
activității educaționale.
Exemple de fapte pedagogice:
● Metodele de instruire
● Metode de evaluare
● Strategii didactice
● Materialul didactic
● Personalitatea elevului
● Personalitatea profesorului
● Relația elev-profesor
● Orar școlar
Cercetarea presupune realizarea de demersuri științifice pentru studierea faptelor
pedagogice. Importanța cercetărilor din domeniul educației este majoră atât pentru planul
teoretic al educației (cunoașterea, înțelegerea, interpretarea problemelor educației) cât și
pentru cel practic (orientarea, optimizarea, inovarea, reformarea practicilor educative).
În pedagogie progresul se produce prin două modalități de bază :
● Organizarea unor cercetări experimentale
● Valorificarea critică a experienței dobândite pe baza intuiției a reflecțiilor și a
generalizării experienței educative pozitive.

1
 b) Scopul cercetării pedagogice.
Scopul cercetării pedagogice îl poate constitui înțelegerea, analiza, explicarea,
optimizarea, ameliorarea, perfecționarea și prospectarea fenomenului educațional, a
componentelor, a variabilelor și a caracteristicilor acestuia. Practic, perfecționarea tehnicilor
de intervenție și sporirea calității în procesul de formare a personalității umane.

c) Definiție a cercetării.
Definim cercetarea pedagogică ca fiind un tip special de cercetare științifică, un
proces continuu ce are drept scop explicarea, înțelegerea, optimizarea, inovarea, reformarea și
prospectarea activității instructiv-educative în viziune sistemică bazându-se pe exploatarea și
investigarea teoretică și practic-aplicativă a relațiilor funcționale și cauzale dintre
componentele și variabilele fenomenului educațional.
d) Caracteristici
Principalele caracteristici:
● Cercetarea poate fi de natură inductivă: când presupune acumulare de date
experimentale și teoretic-metodologice pentru a fundamenta științific demersurile
acționare și teoretice care îmbogățesc și orientează teoria și practica educației.
(cercetări practic-educative sau empirice)
● Cercetarea deductivă: când se realizează analize logice și/sau istorice ale unor
enunțuri, se stabilesc corelații între concepte, teorii, principii, se impun noi taxonomii.
(cercetare teoretico-fundamentală).

Caracteristici generale:
● Caracterul ameliorativ, nu doar constatativ- deoarece conduce la optimizări,
perfecționări uneori chiar la inovări și apoi reformări ale modului de concepere și de
realizare a proceselor educaționale.
● Caracterul prospectiv -deoarece vizează modelarea personalității din perspectiva
cerințelor dezvoltării societății viitoare.
● Caracter complex - deoarece pune în evidență și alte aspecte referitoare la procesul
educațional sau corelate cu acesta, decât cele pe care le-am presupus inițial pentru
investigare, care au stat la baza formulării ipotezei deoarece fenomenele educaționale
sunt complexe, dinamice, se desfășoară într-un flux continuu, nu pot fi oprite pentru a
fi analizate și nici nu pot fi reproduse în condiții perfect identice cu cele inițiale.
Ipoteza elementului specific cercetării:
● Cercetarea poate avea caracter inter-pluri-trans disciplinar. Presupunând demersuri
științifice și cadre teoretic-explicative de natură inter-pluri-trans disciplinare.
● Cercetarea poate avea aspecte sau note specifice din perspectiva etapelor și a
demersurilor de desfășurare precum și din perspectiva metodelor și a instrumentarului
de cercetare.
● Cercetarea poate necesita în funcție de tipul său, în funcție de tema cercetării, în
funcție de obiective, o perioadă mai lunga sau mai scurta de timp.

2
 B. Tipuri de cercetare pedagogică.

 (material de citit-primul seminar)

a) Cercetare fundamentală și cercetare aplicativă

 Cercetarea fundamentală (teoretico-fundamentală):

- are caracter teoretic și finalitate teoretică
- operează în plan deductiv
- are ca obiect de analiză enunțuri deja formulate, stabilirea de corelații
între concepte, teorii, principii.

 Cercetarea aplicativă:
- Are caracter aplicativ și finalitate practică
- Operează în plan inductiv, prin confruntarea cu realitatea educațională

În practică cercetările nu sunt exclusiv fundamentale sau aplicative.

Între cele două tipuri există o interdependență și interpătrundere.

b) Cercetare transversală și longitudinală

 Cercetarea transversală:
- Sunt studiați diferiți subiecți în diferite momente de timp
- Vizează compararea unor grupuri
- Măsoară indirect natura schimbărilor

 Cercetarea longitudinală
- Este condusă pe o anumită perioadă de timp, diacronic
- Sesizează, descrie și explică evoluția în timp a fenomenelor educaționale
- Eșantioanele de subiecți sunt aceleași pe toată perioada cercetării
- Este importantă pentru cei ce planifică și administrează activitatea
educațională
- Studiile pe termen scurt sunt mai precise

3
c) Cercetarea cantitativă si cercetarea calitativă

 Cercetarea cantitativă
- Folosește metode statistice de analiză a rezultatelor
- Are un grad mare de standardizare, asigurând caracterul obiectiv
- Utilizează numărarea, măsurarea si analiza statistică în culegerea și
prelucrarea datelor
- Are un caracter obiectiv

 Cercetarea calitativă
- Produce rezultate care nu ajung la proceduri statistice
- Este bazată pe interpretare
- Folosește metode precum interviul, observația fără măsurători formale
- Are un caracter subiectiv

d) Cercetarea constatativă si cercetarea experimentală

 Cercetarea constatativă (observațională)

- Studiază fenomenele educaționale în condiții naturale
- Cercetătorul nu intervine, ci descrie ,analizează și explică fenomenele
educaționale așa cum sunt
- Are caracter descriptiv
- Se efectuează de către un observator care este agentul acțiunii

 Cercetarea experimentală
- Rezultatele acțiunilor educaționale sunt analizate și prelucrate pentru
stabilirea eficienței
- Urmărește modificarea, producerea fenomenelor și evaluarea
consecințelor
- Experimentarea presupune determinarea cantitativă prin măsurare

C. Etape în cercetările educaționale.

În general cercetările din domeniul educației presupun întreprinderea unor demersuri

sistematice și complexe gândite /proiectate/realizate / coordonate/ evaluate respectându-se un

4
anumit algoritm ce include anumite etape și sub-etape, algoritm ce are o anumită flexibilitate
care permite modificări la nivelul metodicii cercetării, pe parcursul derulării acesteia.
Astfel, cercetătorul trebuie să dea dovadă de creativitate, adaptare la o anume situație
concretă, atitudine critică, imaginație creatoare în toate etapele cercetării.

Schema generala a unei cercetări.

Unele etape pot lipsi în funcție de problematică/ scop:

1.Delimitarea temei de cercetare.

a) Identificarea problemei/temei de cercetare și stabilirea domeniului în care se
încadrează.
b) Formularea clară a problemei de cercetat.
c) Informarea și documentarea asupra problemei de cercetat.
2. Proiectarea activității de cercetare.
a) Stabilirea scopului și a obiectivelor cercetării
b) Formularea ipotezei/ipotezelor cercetării
c) Elaborarea proiectului de cercetare.
3. Organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice.
Presupune punerea în practica a proiectului cercetării, respectiv realizarea unor demersului în
scopul:
● verificării ipotezei
● înregistrarea datelor
4. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor obținute.
5. Elaborarea concluziilor cercetării.
6. Valorificarea cercetării
7. Introducerea noului în practica educativă.

I. Delimitarea temei de cercetat

A. Identificarea problemei/temei de cercetare și stabilirea domeniului

în care se încadrează.

Identificarea unei probleme demne de cercetat și stabilirea domeniului în care se încadrează.

Sursele temelor sau ale problemelor de cercetare:
a) Subiectivitatea cercetătorului: preferințele lui, experiența sa personală și unele
posibilități de generalizare.
b) Domeniile, aspectele, temele și problemele educaționale care îl interesează pe
cercetător, care îl motivează și îl pasionează.

5
 c) Observarea directă a faptelor și a evenimentelor pedagogice, ceea ce face posibilă
formularea unor teme, a unor probleme de cercetat, remedierea unor disfuncții, a
unui aspect negativ, a unei carențe în procesul educațional.
d) Formarea sau specializarea cercetătorului într-un anumit domeniu al științelor
educației, de aici dorința de a investiga practic anumite fenomene și aspecte care au
fost abordate și aprofundate din punct de vedere teoretic.
e) Lectura pedagogică care îi poate sugera cercetătorului idei, perspective, modalități de
abordare, utile în practica și desfășurarea cercetărilor.
f) Direcțiile de politică și reformă educațională.
g) Indicațiile din documentele curriculare.

Condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească o tema/problemă ca să fie investigată:

● Actualitatea: trebuie sa fie de actualitate pentru domeniul educațional. Trebuie sa se
înscrie în prioritățile teoriei și practicii din perioada respectivă.
● Relevanță: trebuie sa fie relevantă, semnificativă, sa fie de interes general, să îi
preocupe și pe alți teoreticieni și alți profesioniști din educație.
● Originalitatea: tema trebuie să fie într-o anumită măsură originală. Să conducă la
contribuții noi, personale ale cercetătorului.
● Tema trebuie să dispună de o explicitare și de o fundamentare teoretică suficient de
solidă și de argumentată. Permițându-i cercetătorului să facă corelații cu alte teme, cu
alte aspecte mai ample astfel încât problema cercetată sa fie destul de extinsă.
● Scopul cercetării : tema trebuie să vizeze una din finalitățile cercetării. Sa vizeze fie
descrierea, descifrarea, ameliorarea, prospectarea activității instructiv-educative.
● Să contribuie în mod real la dezvoltarea teoriei și practicii educaționale, la
soluționarea problemelor identificate.

Delimitarea ariei cercetării

Este necesar să stabilim coordonatele principale ale cercetării, contextualizând astfel

problema de cercetat, plasând-o în câmpul vast al educației. Va trebui să indice care este
ramura științifică sau domeniul căruia i se circumscrie tema abordată.

Exemplu: poate fi o tema de teoria curriculumului, tema de didactica unei discipline,

de psihologie a educației, ciclul curricular sau stadiul de dezvoltare/etapa de dezvoltare care
interesează, aria curriculară sau disciplină de interes.

(care sunt ciclurile curriculare și care sunt obiectivele pentru fiecare CICLU TEMA->TREBUIAU ȘTIUTE DE TH. CURRICULUM )

6
De exemplu (pentru data viitoare de enumerat ariile curriculare și disciplinele aferente fiecărei arii pentru învățământul primar)

De exemplu:
- Activitățile educaționale experimentate: activități educaționale bazate pe fișe de lucru,
pe lucrări experimentale, pe baza de proiecte/portofolii, pe baza de softuri
educaționale.
- Mijloace educative experimentate: folosirea laboratoarelor fonice, utilizarea
computerului, internetului, softurilor educaționale.
- Alte coordonate în funcție de problematică aleasa spre cercetare.

Este important ca tema aleasă spre cercetare să conțină o anumită doză de incertitudine
pentru a fi justificate eforturile și demersurile și pentru ca acestea să fie stimulate în vederea
găsirii unor soluții de ameliorare, de explicare, de optimizare a fenomenelor educaționale.

B. Formularea clară a problemei de cercetat

Reprezintă o aptitudine care ține de spiritul științific de investigație, de spiritul critic,

analitic, sintetic, de imaginația, talentul și creativitatea cercetătorului din domeniul științelor
educației. Formularea cât mai clară a problemei asigură contextualizarea cercetărilor care pot
fi întreprinse în câmpul vast al educației. De asemenea trebuie să avem în vedere faptul că o
problemă bine formulată este pe jumătate rezolvată.

Principalele greșeli ce pot apărea în această sub-etapă :

● Abordarea unor aspecte prea vaste/complexe/ pretențioase care nu pot fi
operaționalizate și nu pot fi abordate în mod eficient.
● Repetarea unor cercetări care au fost deja finalizate și care au clarificat problematica
abordată.
● Formularea ca problemă de cercetat a unor banalități, a unor enunțuri care nu dețin în
adevăratul sens al cuvântului un statut de problemă. Care nu au o doză de
incertitudine.
● Neasigurarea de corespondenta dintre tema-titlul temei- titlul capitolelor și a sub-
capitolelor. Astfel trebuie să existe o corespondență între tema, titlu, finalitatea,
ipoteza cercetării, conținutul investigațiilor, rezultatele obținute și concluziile
stabilite.
● Problemele ce urmează a fi verificate într-o cercetare pedagogică trebuie să reprezinte
cu adevărat problemele, incertitudini pentru practica și teoria educației. Iar
soluționarea lor să contribuie la explicarea, ameliorarea proceselor educative.

Cerințele pe care trebuie să le avem în vedere în formularea problemelor de cercetat:

● Cercetarea trebuie să răspundă unor exigențe funcționale. Trebuie să plecăm de la
probleme care să constituie realmente incertitudini de ordin practic și a căror
rezolvare să contribuie la îmbunătățirea acestora.

7
 ● Temele trebuie să fie formulate în maniera operațională, clară și precisă, precizându-
se domeniul/aria în care se încadrează tema respectivă.
● Aspectul investigat nu trebuie să reprezinte o falsă problemă.
● Problemele nu trebuie să se bazeze pe imitația sau pe preluarea unor elemente ce
aparțin altor cercetări fără amprenta și contribuția personală a cercetătorului.
● Problemele de cercetat trebuie să fie verificabile în cadrele oferite de fenomenul
educațional.
● Cercetătorul trebuie să aibă posibilitatea de a investiga problematica respectivă, să
dispună de resursele și de instrumentele necesare.

În concluzie, formularea clară a problemei de cercetat este o premisă a proiectării și

desfășurării în condiții optime a problemelor din sfera educației.

C. Informarea și documentarea temei de cercetat.

Documentarea reprezintă un demers activ și critic de inventariere a datelor și
rezultatelor referitoare la problema cercetată, date obținute și cunoscute până în acel moment.
Evaluarea stadiului atins de cercetările anterioare în domeniul și problematica. În acest
moment al cercetării este important să integrăm cunoștințe din cultura de specialitate cu cele
din cultura pedagogică, metodică și cu cele din cultura generală. Complementaritatea celor 3
tipuri de culturi este importantă pentru buna organizare și cercetare.

Informarea și documentarea bibliografică.

Este un instrument esențial al unui om de știință și este constituit din conceptele științifice, de
aici importanța informativă și documentării bibliografice. Această operație presupune demersuri de
căutare și culegere de date și informații din cele mai relevante surse bibliografice.
a) Lectura cu caracter documentar presupune:
 Citire
 Analiză atentă și critică
 Consemnarea celor citite pe fișe si anumite aspecte ce țin de tehnica documentării.
Citirea poate fi:
 Progresivă: când textul e parcurs rapid pentru a ne familiariza cu conținutul lui sau
pentru a căuta o anumită idee/problemă
 Exegetică: textul e parcurs lent, cititorul propunându-și să explice, să interpreteze
anumite părți din el
Datele și informațiile culese prin lecturare urmează să fie supuse unei
procesări/analize/ prelucrări/ interpretări ceea ce înseamnă trecerea prin filtrul propriei
gândiri a cercetătorului. În elaborarea notelor de lectură este important să se manifeste o
atitudine activă, critică, reflexivă.

b) Valorificarea facilităților oferite de computere

Cercetătorul din domeniul științelor educației trebuie să fie capabil să obțină
informații de pe internet, din bazele de date, pagini web, din librării electronice, de la centrele
specializate în resursele educaționale, de pe CD, să utilizeze anumite softuri educaționale.

8
 c) Documentarea din documentele oficiale.
Nu trebuie să pierdem din vedere importanța studiului documentelor curriculare
oficiale valabile și importante în cadrul sistemului de învățământ. Studiul documentelor
oficiale propus în/de o cercetare în domeniul educației presupune consultarea și analiza
următoarelor componente:
1. Curriculum național pentru învățământ obligatoriu
2. Planurile cadru de învățământ pentru fiecare clasă
3. Curriculum pentru educație timpurie
4. Programele școlare
5. Ghiduri
6. Îndrumătoare
7. Normele metodologice (sunt importante)
8. Manuale alternative

Cerințele unei activități de documentare corecte și eficiente:

a) Sa fie selectivă;

b) Să aibă la bază lucrări de referință, relevante și valoroase cu contribuții

importante la dezvoltarea teoriei și practicii educative. Se vor avea în
vedere atât lucrări cu caracter teoretic care se referă la fundamentarea
științifică cât și lucrări care au la bază cercetări și investigații
experimentale cu diferite arii de cuprindere;

c) Să se bazeze, pe cât posibil, pe consultarea surselor originare, primare,

autentice;

d) Pentru a fi siguri că înțelegem termenii, sensurile și semnificațiile în mod

corect, documentarea trebuie să se realizeze într-o manieră activă;

e) Să sesizeze o cercetare participativă, o atitudine activă și interactivă a

cercetătorului față de text și față de informații;

9
 f) Să afișeze o atitudine reflexivă, interogativă, de chestionare și
documentare a cercetătorului în raport cu date și informații pe care le
dobândește prin documentare;

g) Activitatea de documentare trebuie sa fie continuă, să reprezinte un

demers realizat pe tot parcursul proiectării, organizării, desfășurării,
finalizării și valorificării cercetării. Pentru ca cercetătorul să fie la curent
cu noile achiziții din domeniu, cu noile prevederi ale documentelor
curriculare astfel încât să poată inventaria aspectele care au fost rezolvate
și pe cele care nu au fost rezolvate mulțumitor.

Bibliografia
 Citarea cărților:
Numele autorului urmat de virgulă, ințiala prenumelui urmată de punct, anul publicării între
paranteze urmat de punct, numele cărții scris cu litere italice, orașul urmat de „:” , editura
urmată de punct (NU punct și virgulă) .
Când o lucrare are intre 2 si 7 autori se vor trece primii 3 urmati de expresia ”et al.” Iar in
lista de referințe se va scrie numele tuturor.
Dacă sunt mai mulți de 8, se trec primii 6 se pun"... " și ultimul autor.

 Citarea in text (se poate realiza în mai multe moduri) :

1. Se trece ideea citată după care, intre paranteze numele autorului si anul
publicației. Exemplu : (Potolea, 2010)
2. Se menționează numele autorului și se trece în paranteză anul lucrării.
Exemplu: Potolea (2010) menționează că „...”
3. În care este preluat un citat integral se notează și numărul paginii.
Exemplu: (Potolea, 2010, p.25) sau (Potolea, 2010, pg. 25-27)

 Citarea unui capitol de carte:

1. numele celui care a scris capitolul;
2. anul apariției lucrării;
3. titlul capitolului în numele celui care a coordonat;
4. titlul lucrării cu litere cursive;
5. se precizează paginile între care se găsește capitolul;
6. locul apariției lucrării și editura.

Exemplu: Muscă, A. (2007). Curriculum vitae În M. Jigau, & (coord.), Consilierea carierei
(pg.151-162). București: Sigma.

 Citarea articolelor din reviste:

10
Numele autorilor, anul apariției, titlul articolului, urmat de"." În *numele revistei* , virgulă și
paginile în care se regăsește articolul.
Exemplu: James, M. & McCormick, R. (2009). Teachers learning how to learn. În Teaching
and Teacher Education, 973-982.
 Citarea unui document preluat de pe internet:
Precizăm titlul, data în paranteze (2013, 5 decembrie) și adresa site ului.

 Citarea articolelor din reviste electronice:

Numele autorilor, anul, titlul articolului, data când a fost preluat și din ce revista și adresa
web integrală.
Exemplu: Singer, D.G., Singer, J.L. (2009). Childrens pastimes and play in sixteen nations.
Preluat pe 5 decembrie 2013 de pe American Journal of Play: ****site/link/copy-paste***

 Când autorul este anonim : se începe cu titlul lucrării

Exemplu: Dorlands illustrated medical dictionary. (2007) Philadelphia, PA: Staunders.
 Citarea unui raport:
Daca cităm un raport, dacă autorii nu sunt precizați, scriem direct raportul.

II. Proiectarea activității de cercetare

Este etapa de anticipare a strategiei cercetării, de fixare a pașilor care vor fi

urmați și a demersurilor investigative, de articulare a tuturor elementelor
implicate într-un proiect al cercetării unitar, coerent și flexibil.

A. Stabilirea scopului și a obiectivelor cercetării.

Este sub-etapa în care cercetătorul își propune să răspundă la întrebările:

 "de ce se realizează cercetarea?";
 "ce își propune aceasta?".

Practic să fixeze obiectivele urmărite în cadrul investigației cu ajutorul unor

formulări clare, concise, fără echivoc și într-o manieră operațională. Acestea se vor
subordona finalității generale a cercetării pedagogie și anume identificarea și validarea
unor modalități de perfecționare și inovare a teoriei și practicii educaționale.

Obiectivele cercetării sunt coroborate cu aspecte bine delimitate astfel încât

prin formularea lor cercetătorul să se apropie și mai mult de problematica abordată, să
reușească să își clarifice scopul cercetării prin delimitarea și formularea unor obiective
operaționale care pot fi atinse în mod real.

11
Exemplu1. Într-o cercetare care își propune să experimenteze învățarea prin cooperare
la disciplina istorie, obiectivele ar putea fi : utilizarea unor metode și tehnici adecvate
de determinare obiectivă a nivelului de pregătire a elevilor.

Exemplu 2. Determinarea nivelului general de pregătire și a nivelului de pregătire la

istorie, a elevilor implicați în cercetare.

Exemplu 3. Înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de elevii

din grupul experimental și cel de control la testul inițial, la testele formative, la testul
final și la re-test.

Exemplu 4. Analiza relației dintre rezultatele școlare și învățarea prin cooperare.

B. Formularea ipotezelor cercetării.

Ipoteza reprezintă un instrument de importanță crucială pentru omul de știință și este

principalul instrument într-o cercetare. O investigație științifică nu se realizează niciodată în
afara sau în lipsa unei ipoteze deoarece aceasta presupune investigarea de relații de tip
cauză-efect sau de relații concomitente între două sau mai multe variabile. De la ipoteză
pornește cea mai mare parte din cercetare. Ipoteza reprezintă o afirmație conjuncturală a
relațiilor dintre două sau mai multe variabile și are implicații clare pentru testarea relațiilor
existente. Face posibilă această testare.

Ipoteza este un instrument puternic de cercetare deoarece:

-Permite cercetătorilor să înțeleagă problema cu mai multă claritate, oferindu-le un
cadru pentru adunarea/ colectarea, pentru analiza și interpretarea datelor.
-Organizează eforturile teoretice și aplicative ale cercetătorilor deoarece relația
exprimată în ipoteza le sugerează acestora ce trebuie făcut.
-Sunt instrumente de lucru a teoriei. Ele pot fi deduse din teorie sau din alte ipoteze.
-Pot fi testate experimental rezultatul fiind confirmarea sau infirmarea lor. Există
posibilitatea ca o ipoteză odată confirmată să devină legitate.
-Ipoteza constituie anticiparea unui răspuns posibil la o problemă /întrebare pe care și-
o pune cercetătorul. Ea reprezintă o informație ipotetica, o idee provizorie, o supoziție
referitoare la două sau mai multe variabile. Din perspectiva etimologică, ipoteza reprezintă
ceea ce se pune dedesubt/ bază /temelie.
-Ipoteza este o presupunere în legătură cu modul de soluționare a problemei cercetate.

Într-o cercetare se apelează frecvent la raționamentul ipotetic de tipul:

 Dacă…atunci...
 Cu cât…. cu atât...
 Este posibil ca…

12
  Ce ar rezulta dacă…

Și se utilizează frecvent ca termeni pentru stabilirea relațiilor dintre variabile următoare:

 Determina
 Duce la  Este efectul
 Produce  Variază cu…
 Este cauza  Influențează
Generează

Pe lângă ipoteza generală sau de bază formulată în etapa de proiectare a cercetării pe

parcurs în funcție de modul de derulare a investigațiilor pot fi formulate ipoteze de lucru
secundare sau particulare. Cea care constituie ideea directoare și care coordonează întreaga
cercetare este ipoteza de baza.

Totodată însă ipoteza ca reprezentare provizorie a realității poate genera noi ipoteze
asupra realității respective care vor sta la baza altor cercetări. Deci o cercetare este
valoroasă nu numai prin problemele pe care le explică sau le rezolvă, prin soluțiile pe
care le propune ci și prin punctele de reflecție și de cercetare pe care le sugerează.

Practic ipoteza reprezintă elementul de referință la care ne raportăm pe parcursul

cercetării și care asigură legătura între tema/titlul cercetării și finalitatea acesteia, demersurile
investigative întreprinse și rezultatele obținute.
Ipoteza este cea care asigură coordonarea dintre aceste elemente și echilibrul dintre
ele. Formularea ipotezei reprezintă adevăratul moment de originalitate al unei cercetări. La
început ipotezele nu sunt nici adevărate nici false, ele au statut provizoriu, prin confruntare cu
mesajele realizate urmând sa fie confirmate sau infirmate.
Valoarea de adevărat sau fals a ipotezelor urmează să fie stabilită în cadrul
investigațiilor în urma aplicării unor strategii de cercetare. Atât confirmarea și infirmarea
ipotezelor reprezintă pentru cercetare un spor /plus de cunoaștere. Din acest motiv putem
afirma că ipotezele reprezintă instrumente puternice pentru avansarea în cunoaștere. Pentru
exprimarea de adevăruri științifice cu caracter de noutate și originalitate.

Cerințe pe care trebuie sa le îndeplinească ipotezele:

1. Acestea trebuie să fie în deplină concordanță cu deontologia pedagogică și să o

respecte. Nu se organizează cercetări de organizare a ipotezei care să aibă
consecințe negative directe sau indirecte sau să dăuneze într-o anumită măsură
subiecților umani antrenați în cercetare.
2. Să beneficieze de susținere logică, sa fie deduse din formularea problemei, sa fie
corecte din punct de vedere logic formal și SĂ NU FIE FORMULATE ÎN
TERMEN DE NEGAȚIE.
3. Să beneficieze de susținere epistemologică adică să fie în acord cu cunoașterea
științifică.
4. Să beneficieze de susținere metodologică. Sa fie în acord cu scopul final al unei
cercetări în educație. Să poată fi testată prin metodele specifice științelor
educației.
5. Să fie verificabile prin metode de natură experimentală sau prin metode științifice
care să ofere date obiective.

13
 6. Să nu se refere la o falsă problemă educațională.
7. Să nu reprezinte o banalitate, o platitudine.
8. Să se caracterizeze prin univocitate științifică. Sa fie formulate clar, fără echivoc,
evitându-se cuvintele redundante, paranteze, termenii neclari, ambiguitățile
9. Să fie în deplină concordanță cu scopul cercetării.
10. Să țină cont de complexitatea fenomenului educațional și a aspectelor investigate.
11. Să ofere noi perspective și sugestii de analiză și cercetare adică să permită
formularea de noi ipoteze și continuarea cercetărilor.
Exemplu: Pentru o lucrare cu tema "învățarea prin cooperare în cadrul disciplinei
istorie la elevii din învățământul primar" ipoteza ar putea fi formulată astfel:
Dacă în lecțiile desfășurate la disciplina istorie din învățământul primar se introduce
învățarea prin cooperare, rezultatele școlare ale elevilor se îmbunătățesc.
Variabila independentă: învățarea prin cooperare.
Variabila dependentă: rezultatele școlare.
Rezultatele obținute în urma prelucrării datelor cu ajutorul modalităților precizate
anterior vor fi interpretate în direcția găsirii unor explicații și a unor soluții de optimizare a
activității educaționale.

C. Elaborarea proiectului de cercetare

Demersul de cercetare este un proces sistematic ce trebuie să respecte anumite etape.
O etapă importantă este reprezentată de elaborarea proiectului de cercetare. Proiectul de
cercetare este instrumentul de lucru scris care condensează toate demersurile corespunzătoare
delimitării problemei cercetate și proiectarea activității de cercetare.
Managementul proiectului de cercetare vizează demersurile practice de organizare,
monitorizare a acțiunilor specificate în proiectul de cercetare pentru atingerea obiectivelor.
Elaborarea proiectului de cercetare se fundamentează pe cunoașterea obiectivă a
situațiilor care intervin, resurse și a strategiilor valorificabile și pe determinarea strategiei
optime.
Cerințele unui proiect de cercetare:
-concretețe: caracterul concret al condițiilor cercetării;
-raționalitate: orientarea spre rezolvarea unor probleme;
-rigoare: formularea precisă a conceptelor și criteriilor proiectului;
-soliditate metodologică: eficiența metodelor folosite;
-sistematizare: indicarea clară a operațiilor, acțiunilor și etapelor și corelațiile dintre
componentele proiectului;
-eficiență: garanția obținerii unor rezultate maxime;
-deontologie: obligația morală de a respecta subiecții cuprinși, fără efecte secundare
negative;

Etapele elaborării unui proiect de cercetare

1. Alegerea și definirea temei de cercetare.
Alegerea problemei este cea mai dificilă etapă deoarece complexitatea și dinamismul
fenomenului educațional fac ca diversitatea temelor este extrem de mare. Alegerea temei
presupune talent, imaginație și creativitate din partea cercetătorului. Tema trebuie să fie clar
formulată și delimitată astfel se restrânge câmpul zonei de studiat ajungând la o temă precisă.

14
Tema trebuie să respecte condițiile (vezi delimitarea temei de cercetat-condiții) și să includă
o doză de incertitudine pentru a justifica eforturile găsirii unor soluții.
2. Prezentarea contextului teoretic al problemei cercetate , operaționalizarea
conceptelor.
Proiectul de cercetare trebuie să includă o sinteză a principalelor contribuții teoretice a
problemei. Capacitatea cercetătorului de a organiza și operaționaliza conceptele/ informațiile
trebuie să asigure legătura dintre universul teoretic și realitatea concretă. Perspectivele
teoretice se bazează pe considerații critice și puncte de vedere personale fără a intra in detalii
irelevante.
Această etapă trebuie să asigure echilibrul între perspectiva teoretică și ilustrarea
acesteia în cercetări similare prezentând astfel stadiul atins prin analiza critică a cercetărilor
anterioare. Sesizarea erorilor in studiile anterioare pot reprezenta argumente în noua
cercetare. De asemenea trebuie specificat un element de noutate.

3. Formularea obiectivelor și ipotezelor.

Obiectivele trebuie să fie clare și operaționale, subordonate finalității generale a cercetării
(identificarea unor metode de perfecționare a teoriei și practicii educaționale). Obiectivele
acoperă strict acțiunile cercetătorului, formularea acestora apropiindu-l de problematica
abordată.
Ipoteza este principalul instrument într-o cercetare și presupune investigarea relațiilor tip
cauză-efect sau între două sau mai multe variabile. Ipoteza reprezintă anticiparea unui
răspuns posibil la întrebarea cercetătorului (o presupunere). Pe lângă ipoteza de bază
formulată în etapa de proiectare mai pot apărea pe parcurs și ipoteze de lucru, secundare cu
anumită importanță pentru cercetare.
La început ipotezele nu sunt nici adevărate, nici false, ele exprimă presupuneri. Prin
confruntarea cu realitatea educațională ele pot fi confirmate sau infirmate, indiferent de
rezultat acestea reprezintă un plus de cunoaștere.
Modalități de formulare a ipotezelor:
a) Formularea ipotezelor ca interogații: când literatura de specialitate este săracă în
informații
b) Ipoteze sub formă de afirmație care trebuie testată: certătorul cunoaște bine
problema și poate emite judecăți pe baza studiilor de specialitate.
c) Ipoteze sub formă de afirmații care se referă la relațiile dintre variabile: atunci
când cercetătorul a construit un model explicativ.

4. Prezentarea metodicii cercetării

Descrierea strategiei concrete ce presupune prezentarea următoarelor elemente:
 Locul de desfășurare
 Perioada de cercetare
 Tipul cercetării
 Prezentarea etapelor și sub-etapelor
 Descrierea eșantionului de subiecți : vârstă, sex, nivel general de pregătire, nivelul de
pregătire la disciplina cercetată, dezvoltarea intelectuală, proveniență socială

15
  Prezentarea și definirea variabilelor și a modului în care au fost operaționalizate
 Prezentarea sistemului metodelor de cercetare (de colectare a datelor și prelucrare și
analiză matematico-științifice a datelor)
 Stabilirea modalităților de valorificare a cercetării

Proiectul de cercetare se constituie într-un ghid unitar, flexibil, ceea ce

înseamnă că pe parcursul cercetării pot apărea modificări în cadrul etapelor
anticipate în proiectare.

III. Organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice.

Organizarea cercetării se referă la planificarea în timp a activității, a modului de

îmbunarea și de articulare a elementelor din metodica cercetării, a modalităților de
monitorizare a cercetării și de culegere a datelor acesteia, ținând cont de condițiile concrete
de activitate și de eventualele constrângeri. În unele situații se pot organiza studii pilot care
corespund unui studiu intermediar între pregătirea cercetării și investigarea propriu-zisă.
Acestea se realizează cu scopul de a testa instrumentele de culegere a datelor, de a asigura
familiarizarea cu acele instrumente, de a le ameliora. Desfășurarea cercetării constă în
aplicarea în practică într-o manieră flexibilă a elementelor prevăzute în proiectul cercetării în
vederea testării ipotezei de bază și a ipotezelor secundare.
Ea presupune introducerea unor modificări în derularea fenomenelor educaționale
(variabila independentă) în vederea studierii efectelor și rezultatelor pe care le produc
(variabila dependentă).
Pe parcursul derulării cercetării se urmăresc diferiți parametri, se înregistrează datele
semnificative ale cercetării referitoare la:
 Variabilele independente și cele independente
 Condițiile desfășurării activității
 Metodica activităților
 Metodele de evaluare inițială, continuă, sumativă și la distanță
 Dificultățile întâmpinate
 Prestația și rezultatele subiecților
 Atitudinile și comportamentele subiecților
 Opiniile și dorințele subiecților
 Alte aspecte urmând să se redacteze în funcție de obiectivele cercetării

IV. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor obținute.

16
 Datele obținute prin aplicarea diferitelor metode de cercetare se prezintă sub forma
numerică, cantitativă astfel încât se pretează prelucrării statistice.
În prima etapă ele sunt supuse unei prelucrări sumare: analizate, ordonate, grupate,
clasificate, sistematizate. Datele obținute se condensează în tabele, se calculează procentaje,
se realizează clasificări, raportări la scări de evaluarea, se întocmesc diagrame de structură,
diagrame de componente, se trasează grafice, se calculează indici statistici.
Ulterior se realizează o analiză de profunzime a datelor, respectiv îmbinarea și
corelarea variabilelor, studierea relațiilor și a dependențelor dintre ele. Se apelează la aparatul
matematico-statistic pentru a stabili dacă diferențele sunt statistici semnificative.
În rezumat demersurile pe care le presupune această etapă sunt:
 Analiza, prelucrarea și interpretarea cantitativă, matematico-statistică a datelor și
rezultatelor obținute.
 Analiza și interpretarea calitativă, de conținut a datelor și rezultatelor obținute
 Analiza, prelucrarea și valorificarea din perspectivă psihopedagogică și metodică a
datelor și rezultatelor obținute
 Rezultatele obținute în urma prelucrării datelor cu ajutorul modalității precizate
anterior, vor fi interpretate în direcția găsirii unor explicații și a unor soluții de
optimizare a activității educaționale.

V. Elaborarea concluziilor cercetării.

În urma analizei, prelucrării și interpretării rezultatelor cercetării se stabilesc
concluziile finale ale acesteia prin raportare permanentă la scopul, obiective și la
ipoteza/ipotezele cercetării. În mod obligatoriu concluziile cercetării se vor lega de ipoteza de
bază, iar dacă au fost formulate ipoteze secundare sau particulare vor fi vizate și acestea.
Concluziile finale desprinse în urma investigațiilor realizate nu presupun reluarea și
rediscutarea unor aspecte teoretice ci se referă la contribuțiile personale, originale ale
cercetătorului. Ele conțin o analiză calitativă și cantitativă a propriilor rezultate obținute în
cadrul cercetării, însoțite de comentariile critice ale cercetătorului, de analizele, reflecțiile și
evaluările sale proprii, de considerații, completările, restructurări, predicții.
O cercetare nu este finalizată atunci când s-a stabilit cu ajutorul tehnicilor statistice
dacă ipoteza de lucru s-a confirmat sau nu, ci atunci când s-a interpretat ce semnifică acest
lucru din perspectivă psiho-pedagogică când s-au avansat propuneri și sugestii ca urmare a
investigațiilor și analizelor proprii. Deci când s-au stabilit concluziile cercetării.

VI. Valorificarea cercetării

Activitatea desfășurată de cercetător pe parcursul proiectării, derulării și finalizării
investigațiilor concluziile finale ale acestora pot fi valorificate și în același timp
popularizate sub mai multe forme prin elaborare de :
 Rapoarte ale cercetării
 Referate
 Comunicări la simpozioane științifice
 Comunicări la diferite activități metodice
 Studii sau articole din reviste de specialitate
 Lucrări de licență / Lucrări de dizertație
 Lucrări metodici-științifice pentru obținerea gradului 1.

17
 Toate aceste lucrări sunt puse în valoare cu adevărat în activitatea practică,
contribuind prin feedbackul astfel obținut la formularea de noi concluzii și generalizări
care să contribuie la ameliorarea și la inovarea practicii educaționale.

Indiferent de natura sa, materialul elaborat de cercetător trebuie să cuprindă :

1. Enunțul problemei
2. Ipoteza/ ipotezele de cercetare
3. Descrierea strategiei sau metodici cercetării
4. Concluziile prezentate într-o modalitate clară /precisă.
5. Interpretarea rezultatelor cu argumentele corespunzătoare și cu evaluarea utilității și a
importanței rezultatelor pentru planul științific a domeniului respectiv și pentru planul
practic- aplicativ.

În structurarea unei astfel de lucrări se va respecta următoarea formulă :

1. Introducere
2. Fundamentare teoretică
3. Metodologia cercetării
4. Concluzii
5. Bibliografie
6. Anexe (dacă este cazul)

VII. Introducerea noului în practica educativă

Este o etapă adesea neglijată pierzându-se din vedere faptul că scopul unei cercetări
pedagogice îl constituie optimizarea activității educaționale în general și nu doar publicarea
unor studii de specialitate.
Practic, o cercetare în domeniul educației se consideră încheiată în momentul în care
rezultatele sale pozitive, experiența practică - inovatoare, dobândită se aplică în practica
educativă efectivă și se generalizează.

 Eșantioane și eșantionări în cercetările pedagogice.

a) Delimitări conceptuale
În cercetarea pedagogică nu e posibilă în totalitate realizarea de investigații pe
populații întregi din motive teoretice sau practice. Devine necesară selectarea unei părți din
populație numită în statistica eșantioanelor pe care să se poată realiza investigării. Deci
eșantionul reprezintă o parte a unui întreg alcătuit dintr-un număr de entități selectată după
criterii științifice pe care se realizează investigații.

b) Anumite caracteristici ale întregului.

Pentru ca aprecierile să poată fi generalizată la întreaga mulțime din care face parte
eșantionul, acesta trebuie să fie reprezentativ pentru mulțimea din care a fost ales și pe care o
reprezintă atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ. Eșantionul reprezentativ statistic
este eșantionul care reproduce în mod fidel caracteristicile întregului din care a fost extras și
pe care îl poate reprezenta.
Din cercetările realizate pe eșantioane reprezentative putem desprinde ceea ce este
tipic, general și aplicabil întregii populații pe care el o reprezintă. Reprezentativitatea este
acea caracteristică a eșantioanelor care constă în reproducerea în mod fidel a caracteristicilor

18
esențiale ale mulțimii din care a fost selectat. Doar în condițiile în care este asigurată
reprezentativitatea eșantionului putem vorbi de cercetări selective, adică de cercetări care își
propun extrapolarea concluziilor investigațiilor realizate pe anumite eșantioane de populații
integre, ele constituind un substitut al cercetării integrale sau complete în care sunt investigați
toți indivizii.
Deci a realiza o cercetare selectivă nu înseamnă a reduce populația sau câmpul
cercetat, ci înseamnă a obține informații de la o parte din indivizi și nu din întreaga populație.
Cercetările parțiale își propun desprinderea de concluzii valabile doar pentru segmente de
populație investigată, fără a transfera concluziile la populații mai extinse. Eșantionarea este
operația practică de stabilire a eșantioanelor reprezentativ-statistic și a modului în care se va
lucra cu ele. Ea presupune selectarea unui număr limitat, relativ restrâns de unități din
colectivitatea generală sau din întreg asupra cărora urmează să se realizeze investigații care
vor oferi informații despre întreaga mulțime statistică luată în studiu în anumite limite de
probabilitate.

Tipuri de eșantioane
În cercetările din domeniul educației se folosesc 2 tipuri de eșantioane:
1. Eșantioane de subiecți:
Se referă la numărul de subiecți aleși și la caracteristicile acestora la care se aplică
variabila experimentală urmând să se observe, să se măsoare, să se valideze, rezultatele cu
care s-au desfășurat activitățile educaționale. Eșantioanele trebuie să fie reprezentative pentru
colectivitatea generală din care fac parte, să reproducă în mod fidel caracteristicile esențiale
ale acestora. Pe baza condiției de reprezentativitate, generalizările efectuate pe eșantioane pot
fi extinse asupra populației din care au fost extrase.
2. Eșantion de conținut.
Se referă la volumul conținutului științific și impune precizarea unor elemente ca:
 Disciplina de studiu/ariile de studiu
 Numărul și denumirea unităților de învățare
 Numărul și denumirea temelor
 Numărul și subiectul lecțiilor
Practic este vorba de eșantionul de conținut științific care face obiectul activității
didactice curente și al cercetărilor pedagogice și care e relevant și reprezentativ pentru
obiectul de învățământ și pentru tema aleasă pentru cercetare.
Modele de eșantionare
a. Utilizarea eșantioanelor clasă/ grupelor.
Este o modalitate care presupune gruparea cu clase școlare sau grupe de copii considerate
eșantioane preexistente cercetării constituite după criteriul vârstei.
b. Eșantionarea prin rendomizare/ tragere la sorți
Este o variantă care presupune extragerea la întâmplare a subiecților care vor constitui
eșantionul. Este o eșantionarea întâmplătoare cu caracter absolut, fiecare subiect are aceiași
șansă de a fi ales în eșantion.
c. Eșantionare prin rendomizare stratificată
Reprezintă o variantă care dă rezultate mai bune în ceea ce privește reprezentativitatea
eșantioanelor implicând elemente aleatorii cu cele raționale în selectarea eșantioanelor.
Această variantă presupune cunoașterea populației integrale și divizarea acesteia în mod

19
neîntâmplător, premeditat, în straturi după unul sau mai multe caracteristici legate de
subiectul cercetării. Pentru fiecare strat se va realiza ulterior o eșantionare aleatorie. Mărimile
subeșantioanelor care corespund diferitelor straturi sunt proporționale cu ponderea acestor
straturi în colectivitatea totală.
d. Eșantionarea prin rendomizare multi-stadială
Este o variantă în care selecția se realizează în două sau mai multe stadii pe baza realizării de
grupări succesive. Grupele se aleg în mod aleatoriu iar o grupă odată aleasă va fi integrată în
în eșantion astfel subiecții sunt selectați indirect prin intermediul grupei din care fac parte.
e. Eșantionarea prin rendomizarea multi-fazică.
Presupune alegerea unui eșantion de dimensiuni mari pe care se realizează unele faze ale
cercetării, se selectează un subiect pentru realizarea unor faze ale cercetării cu caracter
progresiv.
f. Eșantionarea fixă/ panel
Se practică în cercetarea longitudinală pentru ca oferă posibilitatea de a culege rapid date
de mai multe ori în legătură cu aproximativ aceiași problemă de la același eșantion investigat
într-o anumită perioadă de timp. Selecția eșantionului panel poate fi aleatorie sau stratificată
urmând ca la un anumit interval de timp să se înregistreze și să se colecteze date și rezultate
în legătură cu aspectele investigate, existând astfel posibilitatea de a monitoriza efectele unor
intervenții educaționale realizate pe parcurs și de a anticipa și prospecta tendințele de evoluție
ale fenomenelor investigate.
Metodologia cercetării pedagogice
Metodele și procedeele de cercetare pedagogică fac parte din categoria metodelor de
cercetare științifică deoarece își propun descoperirea unor noi adevăruri în cazul studierii
fenomenelor educaționale. Există metode de cercetare din sfera metodologiei generale care
sunt folosite de majoritatea științelor: observarea și experimentul. Fiecare adaptându-se la
specificul științei respective.
De exemplu, experimentul psihopedagogic și metode de cercetare care aparțin sferei
metodologiei particulare proprie unei anumite științe: metoda cercetării documentelor
curriculare și a altor documente care este proprie cercetării din domeniul educației.
Dintr-o cercetare științifică metodele și procedeele de cercetare nu se utilizează
separat ci integrate în completarea de tehnici în cadrul cărora ele interacționează, se sprijină
unele pe altele, se completează și acționează convergent. Sistemul metodelor de cercetare
educațională reprezintă ansamblul metodelor și procedeelor utilizate în cercetarea științifică
a fenomenului educațional. Metodologia cercetării pedagogică reprezintă teoria și practica
metodelor și procedeelor de cercetare științifică, știință care studiază esența, natura, definirea
statutului, clasificarea și cerințele de valorificare a acestora. Cunoașterea acestei metodologii
este absolut necesară pentru a se putea aplica in diferite cazuri particulare ale cercetărilor
pedagogice.

Metodele cercetării pedagogice

și principalele sale sub-componente
1. Subsistemul metodelor de colectare a datelor cercetării:
a) Metoda observației
b) Metoda experimentului psihopedagogic
c) Metoda auto-observației
d) Ancheta
e) Interviul

20
 f) Metoda cercetării documentelor curriculare și a altor documente școlare
g) Metoda analizei
h) Metoda testelor
i) Studiul de caz
j) Modelul sociometric

2. Subsistemul metodelor de măsurare a datelor cercetătorului

3. Subsistemul de prelucrare matematică statistică și de prelucrare a datelor cercetării

Fiecare dintre metodele de cercetare reprezintă o anumită relevanță din perspectiva

cercetării dar și unele limite: limite generale și limite specifice.
Utilizarea unei singure metode de cercetare nu poate garanta eficiența cercetării.
O metodă nu este eficientă în sine ci prin modalitatea în care cercetătorul le
personalizează și integrează.

O cercetare pedagogică nu se poate realiza :

 fără un suport metodologic de producere și interpretare a datelor
 fără anumite tehnici
 în lipsa creativității cercetătorului.

Limite ale metodelor de cercetare:

1. Nu se neglijează normele deontologice prin faptul că prin aplicarea diferitelor metode
trebuie să se acționeze asupra indivizilor umani în deplină concordanță cu deontologia
pedagogică
2. Natura și complexitatea fenomenelor educaționale depinde de faptul că ele sunt
dinamice, se desfășoară în flux continuu și nu pot fi oprite pentru a fi analizate și nici
nu pot fi reproduse în condiții perfect identice.
3. Înregistrarea și apoi vizionarea fenomenelor educaționale nu garantează întotdeauna
rezultatele dorite deoarece este imposibilă cuprinderea în totalitate și în mod obiectiv
în înregistrare a aspectelor și variabilelor dorite.
4. Dificultatea delimitării și controlării dimensiunii aspectelor și variabilelor
fenomenului educațional studiat în vederea stabilirii relațiilor dintre diferite
componente.
5. Pierderea din vedere a unor aspecte și variabile importante, relevante pentru scopul
cercetării.
6. Calitatea aplicării metodelor depinde de pregătirea și experiența cercetătorului, de
competentele și abilitățile acestuia dar și de subiectivitatea sa și de unele trăsături de
personalitate, importante fiind imaginația și creativitatea
7. Datele obținute pentru eșantionul studiat prin aplicarea metodelor permit realizarea de
interpretări, de estimări, comparații în anumite limite de probabilitate. Generalizarea
concluziilor la întreaga populație de poate realiza numai în anumite condiții și cu
anumită doză de risc.

Aplicarea metodelor de cercetare este dependentă și de unele limite organizatorice și

tehnice (ex: posibilitatea de a culege un număr mare de date/ ex. 2 măsurarea lor obiectivă)
dar și de unele constrângeri practice (lipsa resurselor financiare și diferite presiuni- presiunea
timpului).

21
 1.Sistemul metodelor de colectare a datelor cercetării.
Acest sistem reprezintă ansamblul de metode și procedee valorificabile în cercetările
pedagogice în direcția culegerii de date și informații referitoare la tema studiată sau care ar
putea contribui la clarificarea sau soluționarea problemei și la ameliorarea practicilor
educative.

a) Metoda observației.
Termenul de observație provine din limba latină și are semnificația de "a avea înaintea
ochilor", "a avea ochii pe..". Deci observația presupune urmărirea intenționată și sistematică a
unui obiect sau fenomen în stare naturală, în condiții obișnuite de existența și desfășurare cu
scopul de a le cunoaște cât mai profund și de a le descoperi trăsăturile esențiale. Ca metoda
de colectare de date în cercetările pedagogice observația constă în urmărirea intenționată,
metodica și sistematică a unui fenomen sau a unui complex de fenomene educaționale dintr-o
anumită perspectivă în condiții obișnuite de existență și desfășurare (cercetătorul nu
intervine). Observăm cu scopul explicării, înțelegerii cu scopul ameliorării lor. Ea se
realizează datorita contactului direct al cercetătorului cu obiectul cercetat sau recurgând se la
diferite tehnici de înregistrare audio-video însă cercetătorul trebuie sa fie martor la
fenomenele pe care le cercetează.

Cerințele unei observații științifice eficiente:

- Planificarea, organizarea, dirijarea și desfășurarea observației.

- Se vor subordona anumitor scopuri și obiective precizate de la începutul observării.
- Asigurarea condițiilor de desfășurare naturală a fenomenelor educaționale.
- Cazul ideal este acela în care cercetătorul este însuși practicianul, ceea ce permite
realizarea de observații reale, obiective, neinfluențate negativ de prezența unor
persoane din afară.
- Înregistrarea și descrierea cât mai detaliată, obiectivă și riguroasă a datelor. În acest
scop pot fi utilizate mijloace tehnice moderne : camere video, reportofoane.
- Consemnarea imediată atât a faptelor pedagogice derulate cât și a datelor observației.
- Daca este posibil fără ca cei observați sa își dea seama, utilizându-se anumite
instrumente (fișe de observație, protocoale de observație, grile de observație) în care
se vor consemna cele mai relevante aspecte din perspectiva cercetării, cele care sunt
mai frecvente dar și cele pe care nu le considerăm importante pentru un moment dar
ar putea fi utile ulterior.
- Urmărirea aceluiași fenomen în ipostaze, condiții și împrejurări diferite și
confruntarea datelor obținute pentru a se asigura validitatea și fundamentarea
științifică a acestor date, dar și a concluziilor cercetării.
- Asigurarea caracterului activ și participativ al observării prin adoptarea unei atitudini
active față de datele relevate de observație și prin valorificarea acestora.

Indicatorii observaționali
Indicatorii observaționali reprezintă aspectele observabile, identificabile,
înregistrabile și măsurabile cu obiectivitate referitoare la dimensiunea cantitativa a
fenomenului investigat. Formularea în manieră operațională a indicatorilor observaționali
constituie premiza selectării și aplicării corecte a metodelor de colectare de date.
Operaționalizarea acestor indicatori presupune transpunerea, obiectivarea unor dimensiuni

22
și conținuturi teoretice, legate de un fenomen, în fapte, aspecte, manifestări și evenimente
concrete, care să poată fi descrise și urmărite analitic și ulterior cuantificate.

Exemplu: să presupunem că realizăm o investigație, cu tema eficientizarea

comunicării în cadrul procesului instructiv - educativ.
Putem formula astfel ipoteza acestei cercetări : Formarea elevilor în sensul de a formula
întrebări corecte conduce la eficientizarea învățării.
Aici, indicatorii observaționali ar putea fi următorii :
# raportul dintre nr întrebărilor formulate de profesor și nr întrebărilor formulate de elev
# tipurile de întrebări formulate de elevi
# gradul de complexitate al întrebărilor formulate de elevi
# raportul dintre nr intervențiilor profesorului și nr intervențiilor elevilor
# modalitatea în care interacționează și se succed schimburile verbale în clasă
# nr de elevi care au avut intervenții într-o oră, respectiv nr de elevi fără intervenții într-o oră.
# nr intervențiilor într-o anumită unitate de timp.
# care a fost durata medie a unui răspuns a unui elev

b) Experimentul psihopedagogic
Termenul provine din latinescul Experimentum = probă, verificare, experiență.
În cercetarea pedagogică, este vorba despre verificarea unei ipoteze, fapt ce justifică
realizarea experimentului. Spre deosebire de observație, care presupune urmărirea
fenomenelor educaționale fără nicio intervenție din afară, în mediul lor de desfășurare,
experimentul presupune modificarea intenționată a condițiilor de apariție și de
desfășurare a fenomenelor. Acesta poate fi considerat o observație provocată, deoarece este
vorba de producerea sau schimbarea voită a fenomenelor educaționale, cu scopul studierii și
identificării factorilor care le influențează sau le determină.
Experimentul constă, practic, în testarea sau verificarea ipotezei, formulate de către
cercetător. Scopul este de a confirma sau infirma ipoteza.

Forme ale experimentului psihopedagogic

I. După nr de subiecți implicați :
- experimente individuale
- experimente colective
II. După durată:
-de lungă durată
-de scurtă durată
III. După condițiile de experimentare:
- natural, care constă în provocarea fenomenelor în contextul lor natural : sală de
clasă, laborator școlar
-de laborator - provocarea fenomenelor în condiții speciale, adică într-un laborator sau
spațiu special amenajat. În această situație, influența variabilelor aleatorii este practic
eliminată. Însă, situația reprodusa nu este reală, este artificială, este redus numărul de
variabile și este asigurată doar acțiunea anumitor variabile ale contextului studiat. În acest

23
caz, vorbim despre situații provocate, în care fenomenul se produce artificial, în laboratoare
sau spatii special amenajate.

Categorii de variabile
Experimentul psihopedagogic presupune modificarea sistematică a unui factor sau
grup de factori și înregistrarea efectelor obținute. Intervin, în principal, 2 categorii :
independente și dependente.
 Variabilele independente reprezintă factorii experimentali, controlați sau manipulați
de cercetător, adică modificările, schimbările introduse pentru a studia efectele pe
care acestea le produc. Se introduc numai la eșantioanele experimentale. La cele de
control, procesul educațional se desfășoară în mod obișnuit.
 Variabilele dependente reprezintă efectele și rezultatele constate în urma introducerii
variabilei independente. Aceste rezultate și efecte se referă la valorile anumitor
variabile, care sunt cuantificate, măsurate, interpretate și explicate.

24