Scurt istoric al contabilității de gestiune

Apărută la sfârşitul secolului XVIII, contabilitatea de gestiune este de provenienţă

anglo-saxonă, şi a cunoscut două etape în dezvoltarea ei ca ramură ştiinţifică:
- etapa interbelică, în care se foloseşte termenul de contablitate de producţie şi se
calculează costul de producţie
- etapa postbelică, caracterizată de apariţia termenului de contabilitate managerială, care
include pe lângă calcularea costului de producţie şi activitatea de bugetare, analiza, şi
controlul costurilor precum şi elaborarea deciziilor.
Printre motivele care au condus la evoluţia contabilităţii de gestiune, se remarcă
necesitatea satisfacerii totale a clienţilor, reducerea timpului necesar creării produselor şi
serviciilor precum şi creşterea calităţii produselor şi serviciilor oferite.
În viziunea americană, Contabilitatea managerială este definită ca fiind procesul de
„identificare, colectare, analiză, prelucrare, interpretare şi transmitere a informaţiilor
financiare şi nefinanciare utilizate de manageri pentru realizarea funcţiilor de planificare,
evaluare şi control în cadrul entităţilor şi pentru asigurarea utilizării corespunzătoare a
resurselor acesteia.” (Institultul contabilitatii de gestiune american).
Abordarea franceză priveşte contabilitatea managerială ca fiind „un sistem de
informaţii contabil care are în vedere să ajute managerii şi să înfluenţeze comportamentele
prin modelarea relaţiilor dintre resursele alocate consumate şi finalităţile urmărite.”1
Profesorul Mihai Ristea defineşte contabilitatea de gestiune ca fiind „reprezentarea
analitică a proceselor interne ale întreprinderilor care produc transformări

1
Bouquin, H., Comptabilite de gestion, 3 e edition, Ed Economică, Paris, 2004, pp.11-12.
calitative şi cantitative în masa matrimoniului. Informaţia construită este destinată
administratorilor, ca beneficiari interni, care trebuie să raspundă la întrebarea cum să
aloce şi să utilizeze resursele întrebuinţate de investitori pentru a realiza performaţa.”
Contabilitatea de gestiune (contabilitatea costurilor) este deci o componentă a
contabilităţii manageriale al cărei obiect de studiu este determinarea costurilor
produselor, serviciilor sau lucrărilor executate în scopul elaborării deciziilor manageriale,
sau a exercitării funcţiilor manageriale (previziune, organizare, control etc.). Informaţiile
oferite de contabilitatea de gestiune sunt necesare determinării costului de producţie,
elaborării bugetelor şi stabilirii abaterilor, masurarea performanţelor şi exercitarea
controlului gestionar, constituind punctul de pornire în elaborarea deciziilor pe termen
lung.
Obiectivele generale ale contabilităţii de gestiune se referă la:
o Calculul şi contabilizarea costului de producţie şi a altor categorii de costuri
o Controlul şi auditarea costurilor
o Analiza şi controlul bugetar

o Luarea deciziilor
Prin rezultatele obţinute de aplicarea metodelor şi procedeelor specifice
contabilităţii de gestiune, se urmăreşte:
o Stabilirea preţului de vânzare
o Cunoaşterea diferitelor categorii de costuri utile în procesul decizional
o Determinarea eficienţei activităţilor
o Elaborarea de decizii manageriale corecte, în cunoştinţă de cauză, referitoare
la metodele de producţie, producerea sau cumpărarea, menţinerea unor linii
de producţie etc.
Majoritatea concepţiilor privind costul şi contabilitatea de gestiune, utilizate în literatura
şi practica de specialitate a secolului XX, au fost dezvoltate între anii 1880-1925. Interesant
este faptul că multe dintre primele abordări privind costurile urmăresc profitabilitatea unei
întreprinderi pe fiecare produs în parte şi utilizează această informaţie în scopul luării deciziilor
strategice. Totuşi, din anul 1925 cele mai multe dintre aceste teorii au fost abandonate în
favoarea determinării costurilor pe fiecare produs în parte.
 Informaţiile extrase din rapoartele financiare devin forţa conducătoare a sistemului
contabilităţii costurilor. Managerii şi întreprinderile se orientează spre a utiliza tot mai mult
informaţii mai detaliate şi mai exacte despre costul produselor. În cazul întreprinderilor cu o
producţie relativ omogenă problema era mai simplă, resursele consumate fiind cam de acelaşi
fel, iar informaţiile despre cost alimentate de datele extrase din rapoartele financiare erau destul
de bune. Dificultatea apare însă la întreprinderile cu producţie neomogenă, unde chiar dacă
diversitatea produselor creşte, nevoia de a avea informaţii cât mai exacte despre costuri este
acoperită de costul ridicat de obţinere a acestor informaţii. Pentru multe întreprinderi costul
unui sistem de costuri detaliat depăşea veniturile acestora.
 Între anii 1950-1960 s-au făcut eforturi pentru îmbunătăţirea sistemului de costuri,
în scopul utilizării lui de către manageri. Eforturile erau orientate mai mult spre a face utile
informaţiile contabilităţii financiare decât spre furnizarea unor informaţii şi proceduri
complet noi în afara celor care rezultă din rapoartele financiare.
 Între 1980-1990 mulţi au recunoscut că practicile tradiţionale ale contabilităţii de
gestiune nu mai serveau nevoilor manageriale, unii pretinzând chiar că sistemul existent al
contabilităţii de gestiune este învechit şi efectiv nefolositor. Aceasta deoarece managerii
au nevoie de informaţii mult mai exacte, mai folositoare şi mai detaliate despre costul
produselor, lucrărilor şi serviciilor, pentru creşterea calităţii, productivităţii şi reducerea
costurilor acestora. Ca o replică la insuccesul sistemului contabilităţii de gestiune
tradiţional s-a încercat dezvoltarea unui nou sistem al contabilităţii de gestiune care să
satisfacă cererile mediului economic actual.

Organizarea contabilității de gestiune în România – privire critică

Potrivit reglementărilor contabile româneşti, „modul de organizare şi conducere a
contabilităţii interne de gestiune este la latitudinea fiecărei unităţi patrimoniale, în funcţie de
specificul activităţii şi necesităţile proprii ale acesteia, având ca obiective principale următoarele:
calcularea costurilor, stabilirea rezultatelor şi a rentabilităţii produselor, lucrărilor şi serviciilor,
întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pe feluri de activităţi, urmărirea şi controlul executării
acestora în scopul cunoaşterii rezultatelor şi al furnizării datelor necesare fundamentării deciziilor
privind gestiunea unităţii patrimoniale şi altele”.
 Faptul că modul de organizare a contabilităţii de gestiune este lăsat la latitudinea fiecărei
întreprinderi provine din diferenţele care există în legătură cu specificul activităţii, respectiv
obiectul de activitate, particularităţile tehnologiei şi organizării producţiei, tipul de producţie,
mărimea şi structura organizatorică a întreprinderii, caracterul procesului de producţie şi gradul
său de mecanizare şi automatizare, etc. De asemenea, diferenţe există şi în legătură cu necesităţile
informaţionale ale organelor decizionale, din acest punct de vedere contabilitatea de gestiune
având o mai mare elasticitate faţă de contabilitatea financiară, strict reglementată din punct de
vedere normativ.
Reglementările contabile româneşti nu fac nici o precizare privind organizarea
contabilităţii de gestiune, dar din faptul că PGC şi normele metodologice de utilizare acestuia
prevăd conturile instituite de clasa a 9-a „Conturi interne de gestiune”, se consideră, implicit, a fi
vorba de concepţia dualistă.
Contabilitatea de gestiune în România este discutabilă iar modelul prevăzut de actualele
norme contabile este neoperaţional în practica concretă a unităţilor patrimoniale în general, şi a
celor specializate în comerţ şi turism, în special. Prin urmare, acestea din urmă, care doresc sa
organizeze şi să conducă contabilitate de gestiune trebuie să elaboreze studii proprii cu sprijinul
specialiştilor sau al unităţilor specializate în adoptarea şi implementarea unui model propriu al
contabilităţii de gestiune, grefat pe cel reglementat de normele contabile în vigoare.
Insuccesul contabilităţii de gestiune demonstrat de experienţa practică acumulată pe
parcursul anilor care au trecut de la 1 ianuarie 1994, atunci când s-a declanşat reforma contabilităţii
agenţilor economici, se explică prin lipsa unor preocupări de amploare din partea statului în această
direcţie şi prin faptul că literatura de specialitate a creat o falsă impresie, potrivit căreia
contabilitatea de gestiune este o contabilitate facultativă pe care o aplică cine vrea, cine poate şi
cum se pricepe fiecare.
În acest context, lipsa informaţiilor ce ar fi trebuit să fie furnizate de contabilitatea de
gestiune şi improvizaţiile apărute în materie de calculaţia costurilor, au avut consecinţe
dezastruoase, ce au generat pierderi enorme în economia reală, cu tot cortegiul de influenţe
nefavorabile bine cunoscute.
Ca urmare, se poate spune că, în privinţa implementării şi aplicării contabilităţii de gestiune
în practica agenţilor economici din România, se întâlnesc numeroase neajunsuri, a căror
soluţionare ar fi impetuos necesară, dar numai în urma unor analize temeinice care să permită
identificarea şi rezolvarea lor într-o aşa manieră care să permită deschiderea unei căi de progres în
acest domeniu al contabilităţii.
Astfel, se poate remarca un prim pas făcut în această direcţie, prevederea Ordonanţei Nr.
61 din 30 august 2001 pentru modificarea şi completarea Legii Contabilităţii nr. 82/1991 prin care
art. 1, aliniatul (1), al legii menţionate devine:
„Art. 1
(1) Societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile
autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile
cooperatiste şi celelalte persoane juridice cu scop lucrativ au obligaţia să
organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea
financiară, potrivit prezentei legi, şi contabilitatea de gestiune adaptată la
specificul activităţii. … ”
În acest fel „facultativul” atribuit contabilităţii de gestiune se transformă într-un „opţional„,
în sensul că „latitudinea fiecărei unităţi patrimoniale” nu va mai fi înţeleasă ca o decizie a unităţii
de a organiza sau nu contabilitate de gestiune, ci ca o alegere obligatorie a unei variante dintre mai
multe posibile, între care unitatea poate opta, în funcţie de specificul diferitelor ramuri, subramuri
şi profile economice.
Acest prim progres făcut în direcţia restabilirii importanţei fireşti a celuilalt circuit
informaţional al contabilităţii, adică a contabilităţii de gestiune internă sau analitică, a rămas
oarecum fără ecouri însemnate mai bine de doi ani şi jumătate, adică până la 12 ianuarie 2004,
când, în Monitorul Oficial nr. 23, s-a publicat OMFP nr. 1826 privind aprobarea „ Precizărilor
privind unele măsuri referitoare la organizarea si conducerea contabilităţii de gestiune”.
În concordanţă cu aceste „precizări” se remarcă clarificările aduse în direcţia mai multor
aspecte ale contabilităţii de gestiune care erau neacoperite în explicitarea conţinutului lor până în
acel moment, şi care sunt prezentate în cele ce urmează.
Potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 629 din 26 august 2002, persoanele juridice prevăzute la art. 1 alin. (1) din
lege au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, inclusiv contabilitatea de
gestiune adaptată la specificul activităţii.
 Potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru
organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune adaptate la specificul activităţii revine
administratorului sau altei persoane juridice care are obligaţia gestionării unităţii respective.
În funcţie de specificul activităţii desfăşurate, contabilitatea de gestiune va asigura, în
principal, înregistrarea operaţiilor privind colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe destinaţii,
respectiv pe activităţi, secţii, faze de fabricaţie, centre de costuri, centre de profit, după caz, precum
şi calculul costului de achiziţie, de producţie, de prelucrare al bunurilor intrate, obţinute, lucrărilor
executate, serviciilor prestate, producţiei în curs de execuţie, imobilizărilor în curs etc., din
unităţile de producţie, comerciale, prestatoare de servicii, financiare şi alte domenii de activitate.
Prin contabilitatea de gestiune persoanele juridice pot obţine informaţii care să asigure o
gestionare eficientă a patrimoniului, respectiv:
 informaţii legate de costul bunurilor, lucrărilor, serviciilor, pentru persoanele juridice care
desfăşoară activităţi de producţie, prestări de servicii, precum şi de costul bunurilor vândute
pentru persoanele juridice care desfăşoară activitate de comerţ;
 informaţii care stau la baza bugetării şi controlului activităţii de exploatare;
 informaţii necesare analizelor financiare în vederea fundamentării deciziilor manageriale
privind conducerea activităţii interne;
 alte informaţii impuse de realizarea unui management performant.
Contabilitatea de gestiune se organizează de administratorul persoanei juridice fie utilizând
conturi specifice, fie prin dezvoltarea conturilor din contabilitatea financiară, fie cu ajutorul
evidenţei tehnico-operative proprii.
Folosirea conturilor contabile, precum şi simbolizarea acestora se efectuează astfel încât
sistemul de stocare şi de accesare a informaţiilor obţinute să fie flexibil şi să permită o gamă largă
de opţiuni. Lista conturilor de gestiune este adaptată în funcţie de scopurile urmărite, respectiv:
evidenţierea fluxului costurilor, determinarea costurilor aferente stocurilor, determinarea
veniturilor şi a rezultatelor în funcţie de activitatea care le generează, efectuarea de previziuni etc.
Contabilitatea de gestiune furnizează informaţii necesare elaborării de rapoarte şi analize
interne utilizate de managementul unităţii în luarea deciziilor. Cerinţele de prezentare şi analiză a
informaţiilor oferite de contabilitatea de gestiune nu sunt limitative. La organizarea contabilităţii
de gestiune se va urmări ca informaţiile obţinute să satisfacă atât necesităţile de informare
existente, cât şi pe cele în continuă schimbare.
 Procedeele şi tehnicile utilizate în contabilitatea de gestiune se stabilesc în funcţie de
caracteristicile calitative ale informaţiilor cerute de utilizatori, precum şi de particularităţile
activităţii desfăşurate.
În concluzie, ar fi de aşteptat în acest moment ca, în condiţiile în care, legiuitorul şi-a
reconsiderat poziţia faţă de scăpările avute în direcţia reglementării domeniului contabilităţii de
gestiune şi practica contabilă să realizeze un astfel de demers, aşa încât, în final, fiecare să-şi aducă
contribuţia la realizarea unui instrument funcţional, operativ, aflat în sprijinul organizării şi
conducerii afacerilor.
Completați următoarele afirmații:
1. Un cost…………. poate fi în întregime alocat unui produs, serviciu, department.

2. Un cost………….apare în cursul fabricarii unui produs, prestarii unui serviciu sau

funcționarii unui department și nu poate fi alocat în întregime produsului, serviciului
sau departamentului.

3. Un cost ……… este cel care apare într-o anumită perioadă de timp și nu este afectat de
modificările apărute în legatură cu volumul activitații.

4. Un cost ………. este un cost care are tendința de a se modifica în același sens cu
modificarile volumului producției.

5. Efectul modificarii volumului producției, în sensul creșterii, asupra costului..... este de

(creștere/scădere/constant):
a) Costul variabil unitar …………
b) Costul fix unitar………..
c) Costul total unitar…………

6. Efectul modificării volumului producției, în sensul creșterii, asupra costului...... este de

(creștere/scădere/constant):
a) Costul variabil total…………
b) Costul fix total………..
c) Costul total …………

7. Costurile variabile sunt convențional:

a) Constante pe unitate de produs
b) Variază pe unitate de produs în același sens cu volumul producției;
c) Sunt constante pe total, când volumul producției se modifică.

8. Identificați descrierea cărui cost aparține: FIX, VARIABIL, SEMI-FIX, MIXT

a) Rămâne neschimbat, indiferent câte produse se fabrică.................
b) Crește pe măsură ce se produce mai mult...............
c) Este fix doar pentru un anumit nivel de activitate.............
d) Conține atât elemente fixe, cât și variabile.............

9. Costurile fixe în mod convențional sunt:

a) Constante pe unitate de produs
b) Constante pe total când volumul activității se modifică
c) în afara controlului managementului

10. Costurile variabile în mod convențional sunt:

a) Constante pe unitate de produs
b) Constante pe total când volumul activității se modifică
c) In afara controlului managementului
11. Un muncitor primește un salariu lunar de 2.500 lei plus câte încă 5 lei pentru fiecare
produs fabricat în cursul lunii. Cum este acest salariu:
a) Un cost variabil
b) Un cost fix
c) Un cost mixt

12. Cum este costul cu salariul unui supervizor considerat, dacă la fiecare 10 muncitori este
necesar un supervizor?
a) Un cost fix
b) Un cost variabil
c) Un cost semi-fix

13. O firmă trebuie să plătească 0.2 lei pentru fiecare produs fabricat, ca drepturi de autor
unui inventator. Cum se clasifică drepturile de autor în acest caz ?
a) Cheltuieli directe
b) Cheltuieli indirecte
c) Cheltuieli de comercializare

14. Care dintre următoarele cheltuieli salariale reprezintă cheltuieli indirecte de producție:
a) Salariile muncitorilor care asamblează TV-uri
b) Salariul unui vânzător din magazinul fabricii
c) Salariul unui consultant al unei firme de consultanță

15. O firmă de producție adeseori înregistrează ore suplimentare pentru muncitori. Cum se
clasifică plata orelor suplimentare inclusă în salariile muncitorilor direct productivi:
a) Costuri salariale directe
b) Costuri indirecte de producție
c) Cheltuieli administrative

16. O firmă produce mese și scaune. Care dintre următoarele cheltuieli sunt indirecte:
a) Lemnul și metalul folosit la producție
b) Salariul supervizorului liniei de asamblare
c) Țesăturile pentru șezutul scaunului

17. O firmă angajează 4 supraveghetori ai activității de producție. Cum se încadrează

salariile lor?
a) Cheltuieli salariale directe
b) Cost productie direct
c) Cheltuieli indirecte de producție

18. O firmă produce și vinde jucării. Care dintre următoarele costuri sunt costuri de
distribuție?
a) Chiria depozitelor de produse finite
b) Amortizarea mijloacelor de transport folosite pentru distribuție
c) Comisioanele de vânzare plătite agenților comerciali
 1. Care este valoarea cheltuielilor indirecte ale unei firme de curatenie pentru serviciul
prestat pe o suprafata de 18 300 m², stiind ca presteaza 2 tipuri de activitati: industriala
si rezidentiala pentru care cheltuielile indirecte totale inregistrate sunt 84 865 lei daca
a curatat 13.500 m² si 97 850 lei daca a curatat 15.950 m².
A. 96 990
B. 110 305
C. 112 267
Ch max −Ch min 97,850 − 84,865 12,985
Ch variabile unitare = = = = $5.30
𝑄𝑚𝑎𝑥−𝑄𝑚𝑖𝑛 15,950 − 13,500 2,450

Ch totale = 97.850 = Ch variabile + Ch fixe = 5,3 x 15.950 + Ch fixe

Ch fixe = 97.850 – 84.535 = 13.315
Ch totale pt 18.300 mp = ch fixe + ch variabile = 13.315 + 5,3 x 18.300 = 13.315 + 96.990 =
110.305

2. O organizație produce un singur produs. Costul total pentru fabricarea a 4.000 de

produse este de 20.000 lei, iar costul total pentru fabricarea a 20.000 de bucati este de
40.000lei. Intre cele doua niveluri ale volumului productiei, costurile fixe totale raman
neschimbate. Care este costul variabil unitar al fiecarui produs?
A. 0.8 lei
B. 1.2 lei
C. 1.25lei

3. O firmă înregistrează următoarele costuri totale la diferite niveluri de activitate:

Cost total Volumul activității
250.000 5.000
312.500 7.500
400.000 10.000
Folosind metoda max-min care este costul variabil unitar?
a) 30
b) 35
c) 40

4. Costul total de producție pentru două niveluri de activitate este:

Q – volumul producției 3.000 5.000
Ct – costul total 6.750 9.250
Costul variabil unitar și cel fix total rămân neschimbate indiferent de volumul de
activitate. Care este valoarea costului fix de producție?
a) 2.500
b) 3.000
c) 3.500
SEMINAR 1-2

1. Care dintre următoarele afirmații despre calitățile unei informații furnizate de contabilitatea
de gestiune este falsă?
a. să fie relevantă pentru scopurile sale
b. să fie comunicată persoanei potrivite
c. să fie completă și exactă

2. Care din următoarele informații despre contabilitatea de gestiune este adevărată:

i. Consemnează doar informații monetare;
ii. Doar SRL-urile trebuie să o organizeze;
iii. Este folosită doar ca instrument de planificare pentru viitor și nu pentru
înregistrări istorice.
a. i, ii, iii;
b. i și ii;
c. nicio variantă.

3. Care dintre următoarele afirmații sunt corecte?

i. Un sistem de control al managementului este un termen utilizat pentru a descrie
hardware-ul și software-ul folosit pentru a administra un sistem de baze de date
care produce ieșiri de informații ușor de asimilat de de management.
ii. Un obiectiv este o serie de acțiuni pe care o organizație le poate urmări pentru a-l
atinge
iii. Informațiile sunt date care au fost procesate într-o formă inteligibilă pentru
destinatar.
a. (i), (ii) și (iii)
b. (i) și (iii)
c. Doar (iii)

4. Informațiile bune ar trebui să aibă anumite calități. Care dintre următoarele sunt calitățile
unei informații bune?
i. Să fie complete
ii. Să fie foarte detaliate
iii. Să fie relevante
iv. Să redea cu acuratețe
a. (i), (ii) și (iii)
b. (i), (iii) și (iv)
c. (ii) și (iv)

5. Care dintre următoarele afirmații sunt corecte?

i. Informațiile pentru luarea deciziilor ar trebui să încorporeze într-un fel și
incertitudinea
ii. Datele utilizate pentru contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune sunt
aceleași
SEMINAR 1-2

a. (i) este adevărat și (ii) este fals

b. (ii) este adevărat și (i) este fals
c. Ambele sunt adevărate

6. Care dintre următoarele procese are loc în etapa de planificare a activității?

a. Luarea de măsuri corective
b. Compararea performanței efective cu bugetul
c. Stabilirea obiectivelor

7. Care dintre următoarele afirmații este corectă:

a. Contabilitatea de gestiune furnizează informații celor care iau decizii în
interiorul organizației;
b. Contabilitatea de gestiune furnizează informații utile doar investitorilor;
c. Contabilitatea de gestiune furnizează informații doar pentru autoritățile fiscale.

8. Care dintre următoarele valori reprezintă mai mult o dată decât o informație:
a. Creșterea sau descreșterea vânzărilor, pe produse, în ultimul trimestru;
b. Valoarea veniturilor din vânzare, pe produs;
c. Vânzările făcute de fiecare agent de vânzări ca procent din total vânzări.

9. Care dintre următoarele informații este/sunt adevărată/e:

i. Informațiile sunt materiile prime pentru procesarea datelor;
ii. Sursele externe de informații includ înregistrările contabilității financiare;
iii. Principalul obiectiv al unei organizații de afaceri este de a obține profit din
activitatea desfășurată.
a. i, ii, iii;
b. i și ii;
c. iii.

10. Care dintre următoarele afirmații nu este adevărată:

a. Contabilitatea de gestiune detaliază performanța organizației la sfârșitul
perioadei de gestiune;
b. Nu este nicio cerință legală de a organiza contabilitatea de gestiune;
c. Forma de organizare a contabilității de gestiune este la latitudinea
managementului.

11. Care dintre următoarele afirmații nu este corectă:

a. Informațiile contabilității financiare pot fi folosite pentru raportări interne;
b. Contabilitatea de gestiune furnizează informații relevante pentru luarea
deciziilor, planificare, control și evaluarea performanțelor;
c. Contabilitatea de gestiune furnizează informații doar pentru evaluarea
stocurilor în raportările interne.
SEMINAR 1-2

12. Care dintre următoarele etape nu face parte din planificarea procesului de luare a deciziilor:
a. Identificarea obiectivelor;
b. Identificarea căilor de atingere a obiectivelor și alegerea căii optime de atingere
a lor;
c. Obținerea datelor referitoare la stadiul actual al rezultatelor obținute.
PROCEDEE DE REPARTIZARE A CHELTUIELILOR INDIRECTE

1. PROCEDEUL SUPLIMENTĂRII

- se foloseşte pentru repartizarea şi delimitarea cheltuielilor comune (indirecte) pe genuri

de activităţi, pe sectoare sau zone de cheltuieli şi în ultimă instanţă pe purtători;
- se prezintă sub 2 forme :
A. forma clasică a procedeului suplimentării în variantele: varianta coeficientului unic sau
global, varianta coeficienţilor diferenţiaţi şi varianta coeficienţilor selectivi;

B. forma cifrelor relative de structură.

A. Forma clasică a procedeului suplimentării

Etapa 1
Se alege un criteriu (baza) de repartizare, comună ca natură tuturor produselor care constituie
obiectul repartizării, dar diferită ca marime, cum ar fi: salariile directe, totalul cheltuielilor
directe, numărul de ore maşină, valoarea utilajului, suprafaţa ocupată, puterea motoarelor etc.

Etapa 2
Se calculează coeficientul de suplimentare după formula:

ks = coeficientul de suplimentare
CHr = cheltuieli de repartizat
bj = mărimea bazei de repartizare în cazul unui produs,sector de cheltuieli, gen
de activitate etc
N = numarul produselor. Sectoarelor de cheltuieli, genuri/tipuri de activ. etc

Etapa 3
Se calculează cota de cheltuieli R ce revine unui produs j sau unui sector, dupăa formula:
Rj = bj x ks

1.Procedeul suplimentarii prin coeficient unic sau global (forma clasică)

- presupune repartizarea unei intregi categorii de cheltuieli comune (indirecte) pe purtatori,

cu ajutorul unui singur coeficient de suplimentare, calculat dupa formula de mai sus.

O societate care fabrică două produse, prezintă urmatoarele date :

 Total cheltuieli indirecte - 50.000 lei

 Total salarii directe - 100.000 lei din care :
 Salarii directe aferente produsului A - 75.000 lei
 Salarii directe aferente produsului B - 25.000 lei
 Să se efectueze repartizarea cheltuielilor indirecte folosind procedeul suplimentării
prin coeficient unic.

Rezolvare

Baza de repartizare este dată de salariile directe.

Se calculeaza coeficientul de repartizare:

50.000
ks 0,5
100.000

Se calculează valoarea cheltuielilor indirecte repartizate pe produse :

Produsul A : 75.000 x 0,5 = 37.500 lei
Produsul B : 25.000 x 0,5 = 12.500 lei
Total Ch. Indirecte 50.000 lei

De rezolvat: O societate cu activitate industrială fabrică 3 produse A, B și C. Obținerea acestor 3 produse

a generat cheltuieli indirecte de producție totale în sumă de 4.320.000 lei. Pentru repartizarea acestor
cheltuieli s-a ales o bază de repartizare ale cărei valori sunt: Produsul A =2.040 lei, Produsul B = 1.200
lei și Produsul C = 1.560 lei.
Să se efectueze repartizarea cheltuielilor indirecte folosind procedeul suplimentării prin coeficient unic.

2. Procedeul suplimentarii prin coeficienţi diferenţiaţi

Presupune repartizarea cheltuielilor indirecte cu ajutorul unor coeficienţi care diferă de la

un fel de cheltuială la alta, şi fiecare coeficient de suplimentare se determină în raport cu alt
criteriu. Aceasta variantă se foloseşte în special pentru repartizarea cheltuielilor indirecte
(comune) asupra sectoarelor de cheltuieli.
Procedeul se utilizeaza si pentru repartizarea cheltuielilor indirecte de productie pe purtatori,
dacă entitatea foloseşte delimitarea cheltuielilor indirecte pe subgrupe, cum ar fi: cheltuieli de
intreţinere şi funcţionare a utilajului şi cheltuieli generale de secţie.
Problemă rezolvată
O entitate care deţine 2 secţii de producţie, prezintă următoarele date :
Cheltuieli cu energia electrică 30.000 lei
Cheltuieli cu amortizarea 50.000 lei
Cheltuieli cu intreţinerea şi reparaţiile 20.000 lei
Total cheltuieli indirecte de producţie – 100.000 lei
Suprafaţă secţia 1 : 250 m2
Suprafaţă secţia 2 : 150 m2
Putere motoare secţia 1 : 1.000 kw
Putere motoare secţia 2 : 1. 500 kw
Bazele de repartizare alese sunt :
 Suprafaţa secţiilor pentru cheltuielile cu amortizarea
Puterea motoarelor pentru cheltuielile cu energia electrică şi cheltuielile cu întreţinerea şi
reparaţiile

Repartizarea cheltuielilor cu amortizarea

Se calculează coeficientul de repartizare :
50.000
ks =125
400

Se calculează valoarea cheltuielilor cu amortizarea repartizate pe secţii :

Secţia 1 : 250 x 125 = 31.250 lei
Secţia 2 : 150 x 125 = 18.750 lei
Total ch. Amortizare 50.000 lei

Repartizarea cheltuielilor cu energia electrică şi a cheltuielilor cu întreţinerea şi

reparaţiile
Deoarece ambele cheltuieli au aceeaşi bază de repartizare, se insumează valoarea lor.
Total ch. Indirecte de repartizat : 50.000 lei

Se calculează coeficientul de repartizare :

50.000
ks 20
2. 500
Se calculează valoarea cheltuielilor cu amortizarea repartizate pe secţii :
Secţia 1 : 1.000 x 20= 22.000 lei
Secţia 2 : 1.500 x 20 = 30.000 lei
Total ch. indirecte 50.000 lei

De rezolvat: În cadrul unei firme de producție situația se prezintă astfel:

 amortizarea clădirii monobloc a întreprinderii în care funcționează trei secții (I II și
III)în sumă de 4.560.000 lei
 suprafața secțiilor respective este: Secția I = 10.000 m2, Secția II =40.000 m2, Secția
III = 50.000 m2.
 energia electrică indicată de contorul unic este 12.000.000 kW/h
 puterea instalată a motoarelor electrice care acționează mașinile este: Secția I =
56.000 kW, Secția II = 46.000 kW,Secția III = 18.000 kW.

3. Procedeul suplimentarii prin coeficienţi selectivi

Se foloseşte exclusiv pentru repartizarea pe purtatori a cheltuielilor indirecte de producţie
(cheltuieli comune de secţie), aferente procesului de fabricaţie.
Procedeul constă în alegerea unor baze (criterii) de repartizare diferite pe tipuri de cheltuieli,
şi alegerea produselor asupra cărora se repartizează respectivele cheltuieli.
Deoarece produsele pot avea tehnologii de fabricaţie diferite (ceea ce presupune şi itinerarii
diferite în cadrul secţiilor de productie), trebuie identificate în mod exact acele cheltuieli indirecte
care participă la realizarea fiecărui produs. Pentru simplificarea calculului, cheltuielile indirecte
de productie (cheltuieli comune ale secţiei) se împart în doua categorii: cheltuieli de întreţinere şi
funcţionare a utilajelor (CIFU) şi cheltuieli generale ale secţiei (CGS), pentru fiecare secţie
calculându-se coeficienţi de repartizare specifici.

Problemă rezolvată
O entitate care deţine 3 secţii de prodcţie fabrică 3 produse, care au urmatorul
parcurs tehnlogic:
Produsul A: Sectia 1 Secţia 2 Secţia 3
Produsul B: Secţia 1 Secţia 3
Produsul C: Secţia 1 Secţa 2
În tabelul de mai jos sunt prezentate cheltuielile indirecte (pe secţii) de repartizat, precum
şi mărimea bazelor de repartizare:

Nr.Crt. Explicaţii Secţia Secţia Secţia Total

1 2 3
1. Ch. Indirecte de producţie, din 10.000 5.000 9.000 24.000
care:
CIFU 7.000 3.000 6.000 16.000
CGS 3.000 2.000 3.000 8.000
2. Mărimea bazei de repartizare 500 400 300
pt. CIFU
bP1 300 300 200
bp2 100 - 100
bp3 100 100 -
3. Mărimea bazei de repartizare 300 250 150
pt. CGS
bP1 100 200 100
bp2 100 - 50
bp3 100 50 -

Să se repartizeze cheltuielile indirecte cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor şi

cheltuielile generale de administraţie, folosind procedeul suplimentării prin coeficienţi
selectivi.

Rezolvare

Calculăm coeficienţii de repartizare pe secţii şi pe produse:

K Secţia 1 Secţia 2 Secţia 3

Formulă Valoare Formulă Valoare Formulă Valoare
KCIFU 7.000:500 14 3.000:400 7,5 6.000:300 20
KCGS 3.000:300 10 2.000:250 8 3.000:150 20

Repartizarea cheltuielilor indirecte pe categorii şi pe produse:

Secţia 1 Secţia 2 Secţia 3 Total

bj K Chr bj K Chr bj K Chr
CIFU
P1 300 14 4.200 300 7,5 2.250 200 20 4.000 10.450
P2 100 14 1.400 - - - 100 20 2.000 3.400
 P3 100 14 1.400 100 7,5 750 - - - 2.150
Total 7.000 3.000 5.000 15.000
CGS
P1 100 10 1.000 200 8 1.600 100 20 2.000 4.600
P2 100 10 1.000 - - 50 20 1.000 2.000
P3 100 10 1.000 50 8 400 - - - 1.400
Total 3.000 2.000 3.000

Produs A Produs B Produs C Total

CIFU 10.450 3.400 2.150 16.000
CGS 4.600 2.000 1.400 8.000
Total 15.050 5.400 3.550 24.000

De rezolvat: Presupunem o firmă cu activitate industrială care are 3 secții încadrul cărora se fabrică 3
produse A, B și C al căror flux tehnologic este: produsul A trece printoate secțiile, produsul B trece prin
secțiile I și III, iar produsul C prin secțiile I și II.Situația cheltuielilor indirecte care trebuie repartizate și
a bazelor de repartizare alese seprezintă astfel:

Nr.Crt. Explicaţii Secţia Secţia Secţia Total

1 2 3
1. Ch. Indirecte de producţie, din 5.140 4.360 3.192 12.692
care:
CIFU 3.040 1.960 1.692 6.692
CGS 2.100 2.400 1.500 6.000
2. Mărimea bazei de repartizare 3.800 2.800 1.880
pt. CIFU
bP1 1.200 1.500 1.040
bp2 1.800 - 840
bp3 800 1.300 -
3. Mărimea bazei de repartizare 4.200 6.000 2.500
pt. CGS
bP1 1.700 2.540 1.340
bp2 1.340 - 1.160
bp3 1.160 3.460 -
Să se repartizeze cheltuielile indirecte cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor şi cheltuielile generale de
administraţie, folosind procedeul suplimentării prin coeficienţi selectivi.

B. Forma cifrelor relative de structura

Etapa 1
Se determină ponderea bazei de repartizare corespunzătoare fiecărui produs, sector etc., faţă
de total bază, după formula:
bj
gj = n
unde:
bj
j 1
g = ponderea bazei de repartizare corespunzătoare unui produs, sector etc faţă de total
bază;
 bj = mărimea bazei de reaprtizare corespunzătoare unui produs, sector etc;
j = produsul, sectorul, activitatea asupra căruia trebuie repartizate cheltuielile.

Etapa 2
Coeficienţii se aplică asupra cheltuielilor care fac obiectul repartizării ( CHr) , determinându-se
cotele de cheltuieli indirecte ce revin fiecărui produs, după formula:
Rj = gj x CHr
Observaţie: repartizarea cheltuielilor indirecte cu ajutorul cifrelor relative de structură determină
rezultate finale identice cu cele obţinute prin procedeul suplimentării în forma clasică.
Problemă rezolvată

O entitate care fabrica două produse A şi B, prezintă următoarele date:

Cheltuieli indirecte de repartizat: 10.000 lei
Baza de repartizare – ch. cu salariile directe 5.000 lei, din care
- produs A 1.000 lei
- produs B 4.000 lei
Să se determine cota de cheltuieli indirecte corespunzătoare fiecărui produs.
Rezolvare

a. Se determină ponderea bazei de repartizare corespunzătoare fiecărui produs:

1.000 1,000
gA = 0,2
1.000 4.000 5.000
4.000 4.000
gB = 0,8
1.000 4.000 5.000

b. Determinarea cotelor de cheltuieli indirecte ce revin fiecărui produs:

RA = 0,2 x 10.000 = 2.000 lei

RB = 0,8 x 10.000 = 8.000 lei
Total 10.000 lei

De rezolvat: Pe baza datelor din problema 1 repartizați cheltuielile indirecte de producțiefolosind forma
cifrelor relative de structură a procedeului suplimentării.
 PROCEDEE DE CALCULAŢIE A COSTULUI PE UNITATEA DE PRODUS

PROCEDEE DE DETERMINARE A COSTULUI UNITAR

Procedee de determinare a costului unitar, care se pot utiliza independent sau în combinaţie
unele cu altele, în funcţie de specificul activităţii, pot fi:
1. Procedeul diviziunii simple
2. Procedeul cantitativ
3. Procedeul indicilor (coeficientilor) de echivalenţă

1.1. PROCEDEUL DIVIZIUNII SIMPLE

1. Procedeul diviziunii simple (calculația prin diviziune simplă)

Acest procedeu își găsește aplicabilitate în domeniile în care se obține un singur tip de produs (spre
exemplu, centrale electrice, în ramura vegetală din domeniul agriculturii sau în oricare alt domeniu
în care toate cheltuielile sunt efectuate pentru obținerea unui singur tip de producție). Toate
cheltuielile existente au un caracter direct, costul unitar fiind determinat pe baza unui raport între
totalul cheltuielilor și cantitatea obținută.

Algoritmul de calcul utilizat este următorul:

unde:
cu – costul unitar al produsului ca purtător de costuri;
Ct – costul total al perioadei de gestiune;
Q – cantitatea de producție fabricată.

Acest procedeu poate fi aplicat în două variante: într-o singură etapă, respectiv în mai multe etape.

✔ Calculația prin diviziune simplă în fază unică (o singură etapă) implică determinarea unui
singur cost unitar pentru fiecare funcție a întreprinderii, de exemplu:

 cost de aprovizionare unitar;

 cost de producție unitar;
 cost de desfacere unitar.
Se utilizează atunci când producţia este perfect omogenă.

Chi
cu =
𝑄

cu = costul unitar;
Chi =cheltuieli pe articole de calculaţie;
Q = cantitatea de produse;
i = articol de calculaţie
 Problemă rezolvată
Să se calculeze costul unitar de producţie dacă pentru un volum de 25.000 bucati au fost
înregistrate următoarele cheltuieli:
 cheltuieli cu materii prime şi materiale 45.000 lei
 cheltuieli cu salariile directe 30.000 lei
 cheltuieli indirecte 16.420 lei.

Se calculează cheltuielile totale de producţie:

Chtp = 45.000 + 30.000 + 16.000 =91.000 lei

Se calculează costul unitar de producţie:

cu = 91.000/ 25.000 = 3,64 lei/buc.

✔ Calculația prin diviziune în trepte (mai multe etape) implică însumarea diferitelor costuri
unitare calculate prin procedeul de mai sus în vederea obținerii unei imagini de ansamblu prin
determinarea unui cost complet unitar.

Exemplu

Se cunosc următoarele informații despre activitatea unei întreprinderi:

Producție:

 cost de producție – 45.000 u.m.;

 cantitate obținută – 1.000 buc.

Distribuție (desfacere):

 costuri de desfacere – 3.600 u.m.;

 desfacere – 900 buc.

Ne propunem să determinăm costul de producție unitar, costul de desfacere unitar și costul

complet unitar.

– Determinarea costului de producție unitar:

Costul de producție unitar = Costul de producție/Cantitatea obținută = 45.000 u.m./1.000 buc. = 45
u.m./buc.
– Determinarea costului de distribuție unitar:
Costul de distribuție unitar = Costul de desfacere/Cantitatea livrată = 3.600 u.m./900 buc. = 4
u.m./buc.
– Determinarea costului complet unitar:
Costul complet unitar = Costul de producție unitar + Costul de distribuție unitar = 45 u.m./buc. + 4
u.m./buc. = 49 u.m./buc.
1.2. PROCEDEUL CANTITATIV
Se foloseşte atunci când din producţie rezultă şi produse asociate sau simultane, care au valori de
întrebuinţare apropiate şi pot fi tratate global.
Etapa 1

Se calculează costul mediu unitar prin procedeul diviziunii simple:

∑ 𝐶ℎ𝑖
c = 𝑄𝑝

C = costul unitar mediu pe produs;
Chi = cheltuieli pe articole de calculatie;
Qp = cantitate produs “p”

Etapa 2

Se calculează costul unitar pentru produsele care înregistrează pierderi tehnologice:

𝑄𝑡
Cu = c x
𝑄𝑡−𝑄𝑝𝑡
qT = cantitatea totala de produse;
q pt = cantitatea de produse care prezinta pierderi tehnologice

Problemă rezolvată

O entitate înregistrează în cursul unei perioade de gestiune următoarele cheltuieli:

 materii prime 140.500 lei
 salarii directe 160.000 lei
 amortizare echipamente
40.000
 reparatii utilaje 50.000 lei
 salarii indirecte 100.000 lei

In urma procesului de producţie, din electroliza clorurii de sodiu, rezulta 50.000 tone de soda
caustica, 2.500 tone de clor si 2.000 tone de apa. Cantitatea efectiv utilizată de clor este de 2.000
tone, şi cantitatea efectiv utilizată de apă este 1.500 tone.
Să se determine costul unitar pentru producerea clorului şi apei.

Rezolvare

1. Se determină costul mediu per tonă produs:

∑ 𝐶ℎ𝑖 140.500+160.000+40.000+50.000+100.000 490.500

c = 𝑄𝑝
=
50.000+2.500+2.000
=
54.500
= 9 lei/t de sodă caustică
2. Se determină costul unitar per tona de clor şi de apă prin raportarea cantităţii totale obţinute
la cantitatea efectiv utilizată, ponderată cu costul mediu per tonă:

Cu clor = 9 x 2.500/2.000 = 11,25 lei/ t de clor

Cu apă = 9 x 2.000/1.500 = 12 lei/t de apă

1. Se determină costul mediu per tonă produs:

cump = Cht/Qt = (140.500 + 160.000 + 40.000 + 50.000 +100.000) / (50.000 + 2.500 + 2.000)
= 490.500 / 54.500 = 9 lei/t soda caustica

2. Se determină costul unitar per tona de clor şi de apă prin raportarea cantităţii totale obţinute
la cantitatea efectiv utilizată, ponderată cu costul mediu per tonă:

Cu clor = 9 x 2.500/2.000 = 11,25 lei/ t de clor

Cu apă = 9 x 2.000/1.500 = 12 lei/t de apă

3. PROCEDEUL INDICILOR DE ECHIVALENȚĂ (COEFICIENȚI DE ECHIVALENȚĂ)

Acest procedeu poate fi utilizat în cazul în care din procesul de producție rezultă mai multe produse
ce au comună o anumită caracteristică. Spre exemplu, în agricultură poate fi folosit pentru culturile
intercalate: porumb cu fasole, porumb cu dovlecei, pepeni cu fasole etc. În această situație,
cheltuielile de producție se colectează în mod obișnuit pe grupul respectiv de culturi care constituie
obiectul de calculație.

Coeficienții (indicii) de echivalență reprezintă raporturi cantitative stabilite între produse în baza
unor parametri de referință comuni cum sunt: cantitatea de energie folosită, cantitatea de materie
primă utilizată, valoarea manoperei necesare, prețul de vânzare, valoarea realizabilă netă a
produselor, unitățile nutritive etc.

Metodologia determinării costului unitar implică parcurgerea următoarelor etape:

1. Alegerea unui produs drept bază de comparație

Pentru determinarea indicilor de echivalență poate fi ales oricare dintre produsele pentru care se
dorește calculul costului de producție.
2. Calculul indicilor (coeficienților) de echivalență (ki)

Pentru determinarea indicilor de echivalență există mai multe variante de calcul:

 ca raport direct;
 ca raport invers;
 utilizarea unor coeficienți complecși, care se determină ca urmare a folosirii unei combinații
de parametri;
 utilizarea unor coeficienți agregați.

Ponderarea coeficienților de echivalență simpli, stabiliți diferențiat pe articole de calculație (de

exemplu, pentru cheltuielile cu materiile prime se va lua în considerare consumul pe unitatea de
produs), cu greutatea specifică a fiecărui articol de calculație în costul total de repartizat se face
astfel:

unde:
ki – indicele de echivalență complex; i = 1 ➜ n;
pi și p’i – mărimea celor doi parametri corespunzătoare purtătorului de costuri pentru care se
calculează coeficientul de echivalență;
pb și p’b – mărimea celor doi parametri corespunzătoare produsului ales ca bază de referință;
Kt – coeficientul de echivalență total agregat;
µi – greutatea specifică (ponderea) fiecărui articol de calculație „i” în totalul costurilor;
Kij – coeficientul de echivalență simplu pe fiecare articol de calculație „i” pentru fiecare produs
„j”.

3. Echivalarea producției obținute prin transformarea acesteia în unități de producție

convențională (Qe)

Această etapă presupune utilizarea unui raționament simplu potrivit căruia, în funcție de un anumit
parametru comun ce are valori diferite pentru produsele obținute, considerăm că se obține un
singur tip de produs.

4. Calculul costului unitar efectiv pentru o unitate echivalentă

unde:
Cue – costul unitar efectiv pentru o unitate echivalentă;
Ch – cheltuielile de producție totale.

5. Calculul costului unitar efectiv pentru unitatea fizică de producție obținută

unde:
Cef – costul efectiv.

Exemplul 1

O firmă consumă 748.000 u.m. pentru a fabrica următoarele cantități de produse:

A – 20.000 buc.

B – 40.000 buc.

C – 40.000 buc.

Parametrul utilizat pentru calculul indicilor de echivalență este prețul de vânzare, diferențiat astfel:
A – 12 u.m., B – 24 u.m., C – 6 u.m. Baza de referință este produsul B.

Se cere determinarea costului unitar pentru fiecare produs folosind procedeul indicilor de
echivalență calculați ca raport direct.

– Determinarea costului unitar pentru fiecare produs ținând seama de faptul că parametrul
considerat bază de referință este B:

Cheltuieli totale = 6,23 x 20.000 + 12,47 x 40.000 + 3,12 x 40.000 = 124.600 + 498.800 + 124.800
= 748.400
Exemplul 2

O seră obține următoarele cantități de salate destinate consumului:

salată calitatea super A – 2.000 buc.

salată calitatea medie B – 8.000 buc.

salată calitatea standard C – 10.000 buc.

iar costurile cu manopera aferentă producției sunt de 340.000 u.m.

Parametrul utilizat pentru calculul indicilor de echivalență este greutatea produselor, care în cazul
produsului A este de 0,2 kg, în cel al produsului B – de 0,1 kg, iar în cel al produsului C – de 0,05
kg. Baza de comparație este produsul C.

Determinați costul unitar cu manopera pentru fiecare produs folosind indicii de echivalență
simpli calculați ca raport invers.

Determinarea costului unitar cu manopera pentru fiecare produs ținând seama de faptul
că parametrul considerat bază de comparație este C:

Exemplul 3

Pentru obținerea produselor A, B și C, întreprinderea Omega recunoaște cheltuieli indirecte ale

perioadei în sumă de 900.000 u.m. Cantitățile de produse obținute sunt:

 produsul A – 40.000 buc.;

 produsul B – 30.000 buc.;
 produsul C – 20.000 buc.
Parametrii utilizați pentru calculul indicilor de echivalență sunt dimensiunea produsului și
greutatea sa și au următoarele valori:

 produsul A: P1 – 7.500 cm și P2 – 1,5 kg;

 produsul B: P1 – 6.000 cm și P2 – 4,5 kg;
 produsul C: P1 – 4.500 cm și P2 – 6 kg.

Baza de repartizare este produsul B.

Determinați costul unitar pentru fiecare produs utilizând procedeul indicilor de echivalență
complecși.

Determinarea costului unitar cu manopera pentru fiecare produs ținând seama de faptul că
parametrul considerat bază de repartizare este B:

Exemplul 4

O societate obține trei produse, A, B și C, pentru care se cunosc următoarele informații:

Baza de repartizare este produsul B.

Determinați costul unitar al celor trei produse ținând seama de structura articolelor de calculație
utilizând procedeul indicilor de echivalență agregați.

În cazul indicilor de echivalență agregați se determină inițial ponderea costurilor fiecărui articol
de calculație în totalul costurilor. Ulterior se aplică etapele prezentate anterior.

– Determinarea coeficienților de echivalență simpli parțiali pentru fiecare articol de

calculație:

– Determinarea coeficienților de echivalență agregați:

– Determinarea producției în unități echivalente:

– Determinarea costurilor pe unități echivalente, detaliate pe articole de calculație:

– Calculul costului unitar pe fiecare sortiment cu ajutorul coeficienților de echivalență:

– Determinarea costului pe articole de calculație:

Probleme de rezolvat

1. O entitate înregistrează în cursul unei perioade de gestiune următoarele cheltuieli:

 materii prime 50.000 lei

 salarii directe 100.000 lei
 chirii 20.000 lei
 reparatii utilaje 20.000 lei
 salarii indirecte 100.000 lei
 materiale de natura obiectelor de inventar 75.000 lei

In urma procesului de producţie, din electroliza clorurii de sodiu, rezultă 30.000 tone de sodă
caustică, 2.000 tone de clor şi 1.000 tone de apă. Cantitatea efectiv utilizată de clor este de
1.800 tone, şi cantitatea efectiv utilizată de apă este 900 tone. Să se determine costul unitar
pentru producerea clorului şi apei.

2. O firmă cheltuie 748.000 lei pentru a fabrica următoarele cantități de produse: A = 20.000
buc.; B = 40.000 buc.; C = 40.000 buc., parametrul pentru calculul indicilor de echivalență
este prețul de vânzare diferențiat astfel: A = 12 u.m.; B = 24 u.m.; C = 6 u.m.

Care sunt costurile unitare determinate prin aplicarea procedeului coeficienților de

echivalență calculați ca raport direct, baza de referință fiind produsul A.

3. Într-o fabrică de porțelan s-au obținut trei sortimente de produse, în cantitatile: S1 -

2.000 buc.; S2 - 3.000 buc. și S3 - 1.000 buc.; iar costurile totale de producție sunt de
1.026.000 lei. Care este costul unitar efectiv de producție, cunoscându-se că prețul de
vânzare este de: S1 - 100 lei/buc.; S2 - 200 lei/buc. și S3 - 400 lei/buc., prin aplicarea
procedeului coeficienților de echivalență calculați ca raport invers, baza de referință fiind
produsul A.
1. Calculația costurilor implică măsurarea, înregistrarea și raportarea cu privire la:
(a) costul de producție.
(b) costurile viitoare.
(c) procesele productive.
(d) deciziile manageriale.

2. O companie utilizează metoda pe comenzi dacă:

(a) fabrică volume mari de produse similare.
(b) producția sa este continuă.
(c) produsele fabricate au caracteristici unice.
(d) utilizează metoda inventarului intermitent.

3. Fluxul costurilor în metoda pe comenzi:

(a) începe cu producția în curs și se încheie cu produsele finite.
(b) începe pe măsură ce apare o vânzare.
(c) urmărește în paralel fluxul fizic de materii prime pe măsură ce sunt transformate în
produse finite.
(d) necesită utilizarea costurilor standard.

4. Materiile prime sunt alocate unei comenzi când:

(a) comanda este vândută.
(b) materiile prime sunt cumpărate.
(c) materiile prime sunt recepționate.
(d) materiile prime sunt date în consum.

5. Documentele folosite pentru alocarea costurilor în metoda pe comenzi sunt:

(a) facturi, pontaje, rata predeterminată a cheltuielilor indirecte.
(b) bonuri de consum, pontaje, costuri indirecte efective.
(c) bonuri de consum, state de plată, rata predeterminată a cheltuielilor indirecte.
(d) bonuri de consum, pontaje, rata predeterminată a cheltuielilor indirecte.

6. Formula de calcul a ratei predeterminate a costurilor indirecte împarte costurile anuale

indirecte estimate la nivelul așteptat anual al activității operaționale, exprimat prin:
(a) costul forței de muncă directe.
(b) ore-mașină.
(c) numărul de ore de muncă directă.
(d) oricare din cele anterioare.

7. O entitate folosește o rată predeterminată a costurilor indirecte de 80% din costul muncii
directe. În timpul lunii înregistrează 210.000 um costuri salariale, din care 180.000 sunt directe
și 30.000 indirecte. Costurile indirecte actuale au fost de 200.000. Suma costurilor indirecte
alocată producției în curs va fi de:
(a) 200,000.
 (b) 144,000.
(c) 168,000.
(d) 160,000.

8. La sfârșitul perioadei de gestiune, o entitate care folosește calculația pe comenzi va

determina costul bunurilor fabricate:
(a) din fișa comenzii.
(b) din contul de producție în curs.
(c) însumând costurile cu materialele directe, salariile directe și costurile indirecte.
(d) folosind costul bunurilor vândute.

9. Care din următoarele afirmații este adevărată?

(a) metoda de comenzi are nevoie de mai puține informații decât metoda pe faze.
(b) alocarea costurilor indirecte este mai ușoară în metoda pe faze decât în cea pe comenzi.
(c) metoda pe comenzi furnizează un cost mai precis pentru o comandă decât metoda pe
faze.
(d) utilizarea metodei pe faze este în declin deoarece firmele folosesc sisteme contabile
automate.

10. Rata de alocare predeterminată a costurilor indirecte este de 150% din costurile cu salariile
directe. Care este valoarea coturilor indirecte alocată unei comenzi dacă costurile salariale
directe sunt de 30,000?
(a) 15,000
(b) 30,000
(c) 45,000
(d) 60,000

11. O entitate folosește costurile salariale directe pentru a aloca costurile indirecte produselor în
curs și celor finite. Costurile de producție la sfârșitul perioadei sunt: materiale directe - 45,000;
salarii directe - 35,000; costuri indirecte - 38,500. Care este rata predeterminată de alocare a
costurilor indirecte?
(a) 10%
(b) 110%
(c) 86%
(d) 91%

12. Stocurile de produse finite de la sfârșitul perioadei au un cost de 10,000 și constau în 500
unități. Dacă costurile indirecte alocate acestora sunt de 4,000, și rata predeterminată de
alocare este de 80% din costurile salariale directe, care este valoarea costurilor cu
materialele incluse în aceste 500 unități?
(a) $10,000
(b) $ 6,000
(c) $ 4,000
 (d) $ 1,000
Materiale directe + salarii directe + indirecte = cost total;
materiale directe = 10.000 – (4.000/0.80 + 4.000)
materiale directe = 1.000

13. Indicați care metodă este mai potrivită, pe comenzi sau pe faza pentru a determina costul de
producție pentru:
1.vopsea
2. sucuri de fructe
3. costume făcute la comandă
4. lapte
5. căni de cafea cu simbol personalizat
6. hârtie
7. Postere pentru un eveniment

14. O entitate calculează prețul comenzilor adăugând costurile indirecte la cele cu aterialele și
salariile directe, precum și 30% din costurile totale ca marjă. Comanda Y256 a fost vândută
cu 1.690 și a implicat costuri indirecte de 694. Care este costul cu materialele și salariile
directe?
(a) 489
(b) 606
(c) 996
(d) 1,300
Pv – 1.690
- Marja pf (30/130*1.690) = 390
Cost total = 1.300
- Costuri indirecte - 694
Costuri directe = 606

15. Următoarele informații se cunosc despre un hotel pentru ultimel 30 zile:

Număr de camere ocupate pe noapte - 40
Rata de ocupare - 65%
Costuri room service – 3.900
Care este costul cu room-service pe cameră ocupată pe noapte?
(a) 3,25
(b) 5,00
(c) 97,50
(d) 150,00
Număr de camera ocupate = 40 camere x30 nopți x65% = 780
Room service pe camera ocupată pe noapte =3.900/780 = 5

16. Ana deschide un mic coafor acasă. Anticipează ca va lucra 35 ore/săptămână și va avea 4
săptămâni de vacanță pe an. Cheltuielile estimate cu materialele și indirectele sunt de 3.000
pe an, și își propune să obțină un profit de 18.000 în primul an. PP că numai 90% din timpul
de lucru va avea clienți, care este prețul pentru un vopsit și tuns' care durează 3 ore?
(a) A 13,89
(b) B 35,71
(c) C 37,50
(d) D 41,67

Săptămâni lucrate/an = 52 – 4 = 48
Ore lucrate/an = 48 x35 ore = 1.680 ore
Ore lucrate efectiv = 1.680 x90% = 1.512
Rata pe oră lucrată = 3.000+18.000 /1.512 = 21.000 /1.512 = 13,89 pe oră
Prețul pt 3 ore tuns și vopsit = 13,89 x3 = 41,67
17. Următoarele informații se cunosc referitoare la o firmă de consultanță:
Salariul pe oră pentru seniori - 40
Salariul pe oră pentru juniori - 25
Rata de absorbție a costurilor indirecte pe oră - 20
Se adaugă 40% la cost pentru onorariul taxat pe client.
Serviciul 789 are nevoie de 54 ore lucrate de seniori și 110 ore lucrate de juniori
Care este onorariul fixat pentru comanda 789?
(a) 6.874
(b) 10.696
(c) 11.466
(d) 12.642
Seniori – 54 h × 40 = 2.160
Juniori – 110 h × 25 = 2.750
Costuri indirecte – 164 h × 20 = 3.280
Cost total = 8.190
40% × cost total = 40% × 8.190 = 3.276
Onorariul = 11.466

18. O firmă folosește metoda pe comenzi. Comanda 1012 are nevoie de 45 um materiale directe
și 30 um salarii directe. Salariile directe sunt plătite cu 7,50 pe oră. Rata de absorbție a
costurilor productive indirecte este de 12,50 pe oră de muncă directă și costurile neproductive
indirecte sunt absorbite la 60% din costurile directe.
Care este costul total al comenzii 1012?
(a) 170
(b) 195
 (c) 200
(d) 240
Cost total – comanda 1012
Material directe - 45
Salarii directe - 30
Costuri directe - 75
Costuri de producție indirecte = 30/7,5 × 12,50 = 50
Cost de producție total 125
Costuri indirecte neproductive = 0,6 × 75 =45
Cost total – comanda 1012 = 170

19. În ultimul an, o firmă de transport aerian a taxat bagaje în plus de 250.000 kg pentru o
distanță de 7.500 km la un cost de 3.750.000 pentru combustibilul consumat suplimentar.
Care este costul pe kg-km?
(a) 0,002 pe kg-kțim
(b) 2,00 pe kg-km
(c) 33,33 pe kg-km
(d) 500,00 pe kg-km
Numărul total de kg-km este:
Kg × km t = 250.000 kg × 7.500 km = 1.875.000.000 kg-km
costul pe kg-km = 3.750.000/1.875.000.000 = 0,002 pe kg-km
20. O firmă obține două produse, P și R, din același proces tehnologic. Se cunosc următoarele
informații:
 Stoc inițial = 1.000
 Materiale directe consumate - 10.000
 Costul de conversie – 12.000
 Stoc final – 3.000
Producție pv
 P 4.000 5
 R 6.000 10
Dacă costurile se împart între cele două produse pe baza veniturilor din vânzare, Care este costul
unitar al produsului R?
(a) 1,25
(b) 2,22
(c) 2,50
(d) 2,75

Stoc inițial = 1.000

Materiale directe consumate - 10.000
Costul de conversie – 12.000
 Cost =23.000
Minus stoc final – 3.000
Cost de producție = 20.000
P 4.000 (5) 20.000 (20.000 20/80) 5,000
R 6.000 (10) 60.000 (20.000 60/80) 15,000
80,000 20,000

Cost unitar R = 15.000/6.000 = 2,50 pe unitate.

Dacă costul se împarte în funcție de numărul de unități, Care este costul total al produsului P?
(a) 8.000
(b) 8.800
(c) 10.000
(d) 12.000
P 4.000 20.000 4/10 8,000
R 6.000 20.000 6/10 12,000
10.000 20,000
PUNCTUL DE ECHILIBRU
- cantitativ q= CF/ mbu unde mbu = pvu – cvu
valoric CAe = qe x pvu
sau CAe = CF/rata marjei brute unde rata marja brute = mbu/pvu

O entitate are un preț de vânzare unitar de 40 um, costuri variabile unitare de 24 um și costuri fixe
de 18.000 um. Calculați punctul de echilibru cantitativ folosind a) ecuația și b) marja brută unitară.

a) CA = CF +CV
qe x pvu = CF + qe x cvu
qe (pvu - cvu) = CF
qe = CF/(pvu – cvu)
qe = 18.000/(40 – 24) = 18.000/16 = 1.125 unități

b) qe = CF/mbu
mbu = pvu – cvu 40 – 24 = 16
qe = 18.000/16 = 1.125 unități

Volumul de activitate pentru a obține un profit așteptat

CA = CF + CV + profit
Qt x pvu – Qt x cvu = CF + profit
Qt (pvu – cvu) = CF + Profit
Qt = (CF + profit)/ pvu – cvu sau Qt = (CF + profit)/mbu - în unități cantitative
CAt = (CF + profit)/rata marjei brute – în unități valorice

INTERVALUL DE SIGURANȚĂ
IS = CA actuală/așteptată – CAe => arată cu cât pot să scadă vânzările în mărime absolută până
se ajunge la punctul de echilibru!!
Rata intervalului de siguranță = IS/CA actuală/așteptată – arată procentual cu cât ar putea scădea
vânzările până ajunge firma pe pierdere!!
 O entitate vinde produsele fabricate cu 56 um/buc. Pentru anul următor managementul
așteaptă un nivel al costurilor fixe totale de 320.000 um și costuri variabile de 42 um/buc.
Calculați:
a. punctul de echilibru valoric folosind rata marjei brute;
b. Intervalul de siguranță și rata acestuia pp că vânzările actuale sunt de 1.382.400 um;
c. CA necesară pentru a obține un profit de 410.000.

a. mbu = pvu – cvu = 56 – 42 = 14 um/buc

mbu% = mbu/pvu = 14/56 = 25%
CAe = CF/rmbu = 320.000/25% = 1.280.000 um

b. IS = CAa – CAe = 1.382.400 – 1.280.000 = 102.400 um

IS% = IS/CAa = 102.400/1.382.400 = 7,4%

c. CA = (CF + profit)/mbu% = (410.000 + 320.000)/25% = 2.920.000 um

O entitate vinde produsele fabricate cu 20 um/buc. Pentru anul următor managementul se

așteaptă să înregistreze costuri fixe de 220.000 um și costuri variabile de 9 um/buc.
Calculați:
a. Punctul de echilibru cantitativ folosind ecuația matematică;
b. Punctul de echilibru valoric folosind mbu%;
c. Intervalul de siguranța în valoare relativă pp că actualele vânzări sunt de 500.000 um;
d. CA necesară pentru a obține un profit de 165.000 um.

a. CA + profit = CF + CV dacă profit = 0 => CA = CF + CV

Deci qe x pvu = CF + qe x cvu => qe (pvu – cvu) = CF
Deci qe = CF/(pvu – cvu) = 220.000/(20 – 9) = 220.000/11 = 20.000 buc.

b. mbu = pvu – cvu = 20 – 9 = 11 um

mbu% = mbu/pvu = 11/20 = 55%
CAe= CF/mbu% = 220.000/55% = 400.000 um

c. IS = CAa – CAe = 500.000 – 400.000 = 100.000

IS% = IS/CAa = 100.000/500.000 = 20%

d. CA = (CF + profit)/mbu% = (220.000 + 165.000)/55% = 385.000/55% = 700.000 um

DE REZOLVAT
O firmă vinde 100.000 bucăți produse cu 12 um/buc. Costurile fixe sunt de 300.000 um și profitul
obținut de 200.000 um. Care este mărimea costurilor variabile totale?
a. 700.000 um;
b. 900.000 um;
c. 500.000 um;
d. 1.000.000 um.

O firmă planifică să vândă 200.000 bucăți produse cu 4 um/buc. Rata marjei brute este de 25%.
Dacă la acest nivel este punctul de echilibru cât este valoarea costurilor sale fixe?
a. 100.000 um:
b. 160.000 um;
c. 200.000 um;
d. 300.000 um.
Dacă vânzările actuale sunt de 600.000 um, în timp ce la punctul de echilibru au fost de 420.000
um, cât este rata intervalului de siguranță?
a. 25%;
b. 30%;
c. 33,3%;
d. 45%.
O firmă are vânzări la punctul de echilibru de 500.000 um, dacă costurile sale fixe sunt de 180.000
um, care este cifra de afaceri necesară pentru a obține un profit de 90.000 um?

O firmă vinde produsele cu 520 um/buc, are costuri variabile unitare de 286 um/buc, iar costurile
sale fixe sunt de 163.800 um. Calculați punctul de echilibru folosind (a) ecuația și (b) marja brută
unitară.

O firmă are costuri variabile totale de 180.000, iar costurile sale totale fixe sunt de 170.000, în
timp ce încasările din vânzarea produselor se ridică la 300.000 um. Determinați punctul de
echilibru la nivelul cifrei de afaceri necesare.

Pentru of firmă costurile variabile reprezintă 70% din vânzări, iar costurile fixe sunt de 195.000
um. Profitul stabilit ca obiectiv a fi realizat de este de 75.000 um. Calculați vânzările necesare
pentru a atinge acest obiectiv de profit de 75.000. (folosiți marja brută în calcul)
Pentru a firmă vânzările actuale se ridică la 1.000.000 um, ia vânzările la punctul e echilibru sunt
de 840.000 um. Calculați (a) Intevalul de siguranță în mărimi absolute (b) intervalul de siguranță
în mărimi relative.

O firmă are costur fixe de 480.000 um. Prețul de vânzare unitar practicat este de 6 um, costul
variabil unitar este de 4,40 um, iar profitul dorit este de 1.500.000. Calculați care este mărimea
cifrei de afaceri ce trebuie realizată pentru a atinge acest obiectiv de profit.

O firmă produce şi vinde produse finite pentru care se cunosc: cheltuielile variabile unitare 10 u.m.
/ buc., preţul unitar de vânzare 12 u.m. / buc., cheltuielile fixe ale perioadei 24.000 um.
Ce cantitate de produse trebuie fabricată şi vândută pentru a realiza un profit de 6.000 u.m. şi care
este valoarea producţiei vândute la pragul de rentabilitate?