Rusia la răspântie – Geoistorie, geocultură, geopolitică

Oleg Serebrian

CAP. Trei visuri ale Rusiei de ieri : panslavismul, eurasianismul,

internaționalismul

a) Panslavismul – părintele de facto al ideii de panslavism – Juraj Krizanic (1617-

1683) – preot croat romano-catolic ce milita pentru refacerea unității creștine

– inventatorul termenului – scriitorul si lingvistul slovac Jan Herkel

(1786-1853)

 (p.42) A fost legat la început de mișcările de emancipare ale popoarelor slave aflate
sub stăpânirea germana/austriaca sau turca. Abia mai târziu avea sa devina o pan-idee
„imperiala”
 (p.43) Rusii au fost la început daca nu ostili atunci cel puţin rezervați fata de
concepțiile panslaviste; Casa imperiala rusa era de origine germana, iar elitele
germane sau germanofile; ei vedeau in Viena si Berlin aliați naturali ai Rusiei.
 La I congres panslavist din Praga (pe fondul revolutiilor de la 1848) a existat un
singur participant rus – filosoful anarhist Mihail Bakunin, care nu împărtășea patosul
discursurilor celor prezenți. Ei reprezentau preponderent comunitățile slave din Imp.
Austriac
- Nici polonezii nu au întâmpinat bine acest panslavism, ei considerând ca Rusia nu
este „sursa de lumina si libertate”, ci puterea opresoare.

(p.44) Principiile curentului de gândire panslavist la diferite popoare:

- Lupta pentru eliberarea de sub stăpânirea austro-germană și turcă

- Miza politica pe Rusia
- Edificarea unui stat panslav

În realitate, atestăm o deosebire de scop în Rusia pe de o parte, si în ținuturile slave din

centrul și sud-estul Europei, pe de altă parte:

1
 - Sârbi si cehi – era văzut ca o ideologie supranațională, ce pleda pt eliberarea de
sub stăpânirea străină
- In Rusia – era perceput ca instrument de expansiune, de extindere a stăpânirii
rusești prin specularea sentimentelor naționale ale popoarelor slave din centrul si
sud-estul Europei

(p.45) Perioada de avânt a ideologiei panslaviste începe după 1877 când rușii se lansează
într-un nou război ruso-turc sub lozinca eliberării „fraților slavi” din Balcani de sub asuprirea
otomană și durează până în 1917, când rolul de ideologie mobilizatoare, ca urmare a
insurecției bolșevice e ocupat de internaționalismul proletar.

b) Eurasianismul – este o pan-idee autonomă față de panslavism (p. 46)

- nu poate fi negată influența ideilor panslaviste și slavofile asupra eurasianismului, în special

asupra celui timpuriu, dar nu putem afirma că între acestea există o relație de continuitate
directă

=> panslavismul este bazat pe comunitatea genetică

cultural-istorică

obârșia comună slavă

credința ortodoxă

 Chiar dacă teoreticienii eurasianiști nu sunt neapărat adepții unei societăți laice,
creștinismul ortodox nu e privit ca element ce poate incita la unitate și nici suda un
ansamblu geopolitic
 Partizanii eurasianismului nu erau de părere că ar exista o civilizație slavă distinctă –
faptul că polonezii sau cehii sunt slavi nu îi face mai aproape de ruși nici cultural și
nici politic.

=> Panslavismul e o pan-idee a „spiritului și sângelui comun”

=> Eurasianismul își bazează demersul pe concepte precum:

-> „comunitatea de sol și destin”, fiind o pan-idee geografică, mai

exact istorico-geografică, în care „comunitatea de sânge” sau credința comună
nu joacă rolul de liant

2
 -> apare îndată după I Război Mondial

(p. 47) Începuturile teoretice se întrezăresc în:

-> lucrarea „Europa și Marea”, publicată de filosoful rus Nikolai Trubețkoi la Sofia,
în 1920
-> articolul lui Piotr Savițki, Europa și Eurasia, apărut câteva luni mai târziu, și care
era o recenzie la lucrarea lui Trubețkoi

 Ideile lor capătă repede o anumită audiență în rândurile emigrației albgardiste rusești
din Bulgaria

Eurasianiștii – (la fel precum panslaviștii) erau adepți ai modelului federal, dar spațiul
geografic era altul: teritoriul URSS din 1938, precum și Tuva și Mongolia; acest proiect nu
era marcat de etnicism.
– proiect social-politic diferit – militau pentru o societate modernă;
panslaviștii, fideli conservatorismului slavofil, erau apologeții obștii rurale, „purtătoare a
valorilor civilizaționale firești” ale ansamblului geocultural slavo-ortodox

(p. 48) Eurasianismul interbelic a fost un curent de gândire foarte local (spre deosebire de
panslavism), fără impact politic. Ideile lor erau cunoscute de un număr restrâns de intelectuali
ruși emigrați în Vest după Revoluția rusă din 1917, fiind practic necunoscut în URSS.

Renașterea ideilor eurasianiste i se datorează în mare parte istoricului Lev Gumiliov, care în
anii ’50 intră în legătură cu Piotr Savițki, care locuia în acea vreme la Praga. În vremea
restructurării gorbacioviste, el publică o serie de lucrări care vor resuscita eurasianismul,
făcându-l larg cunoscut în fosta URSS.

 Eurasianismul clasic – marcat ideologic de social-liberalism (p. 49)

– federalist

postsovietic – se inspiră din platforme ideologice de stânga

=> Partidul Eurasianist, fondat în 2002 de geopoliticianul Aleksandr
Dughin, ideologul principal al neoeurasianismului, este, doctrinar vorbind, de
inspirație marxistă.
– regionalist
– factorului național rusesc i se acordă un loc mult mai
important în teoriile lui Dughin, decât în cele formulate de vechii teoreticieni
ai eurasianismului.

3
  (p. 49) Neoeurasianismul lui Dughin este unul conservator, chiar reacționar. Am fi în
drept să afirmăm că eurasianismul acestuia din urmă e mai curând panrusism, sau,
mai exact, neosovietism.
 In Rusia contemporana, acest curent de gândire pare sa devina un fel de
doctrina geopolitica oficiala:

- integrare eurasiatica vs. cea europeana

- Uniunea Eurasiatica in replica la Uniunea Europeana
- eurasianism vs. Euro-atlantism

=> sunt elemente prin prisma cărora putem înțelege strategia militara si de politica
externa a Rusiei de azi.