CALITATEA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC ACTUAL

 
România este pe al III-lea loc în Europa în ceea ce privește timpul pe care copiii noștri
îl petrec obligatoriu la școală: 11 ani. Cu toate acestea, suntem codași în ceea ce privește
rezultatele la testele PISA, 42% dintre elevii de la noi din țară fiind analfabeți funcționali.
Cu toate acestea, rezultatele noastre din educație nu reflectă același nivel de performanță,
după cum arată studiile Eurostat sau cele de la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică (OECDE). 
          Concret, rata abandonului școlar din România este în continuare printre cele mai ridicate
din Uniunea Europeană, aflându-se pe locul al III-lea în UE  (18,5%).
Specialiștii în educație arată că numărul relativ mare de ani petrecuți la școală de către
copii, într-un mod obligatoriu, cumva forțat, impus și nu opțional- ca rezultat al propriei decizii,
nu face decât să sublinieze ineficiența sistemului românesc educațional, care se bazează mai
degrabă pe cantitate decât pe calitate (acumulăm ani, note, examene, calificări, diplome).
Putem vorbi despre îmbunătăţirea calitatii educaţiei în învăţământul românesc, dar
factorul de pornire se află în familie şi în grădiniţă. Abia după aceea se poate vorbi despre
propagarea la celelalte nivele educaţionale. 

Educația, din punct de vedere etimologic, reprezintă influențarea sistematică și

conștientă a dezvoltării facultăților intelectuale, morale și fizice ale copiilor și tineretului,
precum și totalitatea metodelor folosite în acest scop.

Calitatea în educație se referă la totalitatea însușirilor esențiale ale sistemului

educațional și reprezintă valoarea pe care societatea o acordă serviciilor educaționale și educației
în ansamblul ei.

Calitatea în educație este  așadar un ansamblu de caracteristici ale unui program prin

care sunt îndeplinite așteptările beneficiarilor din învățământ/educație (profesori, elevi):

- să fie construită pe valori împărtășite, pe baza unor experiențe și rezultate valoroase

- nu trebuie produsă la comandă prin legi sau acte normative
 - să fie realizată de oameni pentru oameni, responsabilitatea revenind nu doar școlii ci întregii
comunități/societăți
- să fie asigurată printr-un sistem explicit de principii, criterii, standarde și indicatori
- să fie oferită de instituții responsabile și promovată de liderii educaționali autentici
- să respecte autonomia individuală având la baza autonomia instituțională
- să fie orientată pe rezultate concrete, vizibile, măsurabile
- să se realizeze în dialog și prin parteneriat autentic, continuu
- să fie centrată pe beneficiarii serviciilor educaționale, asigurând participarea actorilor
educaționali și valorizând resursele umane disponibile
- să se bazeze pe inovație, înțelegând interdependența dintre furnizorii și beneficiarii implicați în
oferta educațională.
          La nivelul școlii, calitatea în educație nu este un produs al  funcționării ei în condiții
normale. Pornind de la acest reper, considerat esențial în asigurarea unui proces educațional
optim, calitatea poate fi definită prin realizarea negocierii între școală și comunitate și
apoi asumată în parteneriat, nu impusă pe cale ierarhică.
Asigurarea calității în învățământul preuniversitar este reglementată într-un cadru legal
prin legi și acte normative.  
Managementul calității în educație reprezintă nu doar știința organizării și conducerii
calității în sistemul educațional, ci și activitatea desfășurată în acest sens.
Asigurarea calității educației se realizează mai ales prin modul în care cadrul didactic
organizează demersul didactic, pentru atingerea competențelor vizate de programa școlară.
În viziune modernă, rolul profesorului este de a facilita și intermedia învățarea, de a fi
partener în învățare, de a-i ajuta pe elevii săi să înțeleagă, să argumenteze puncte de vedere
proprii, de a alege strategii adecvate prin care să-i pregătească să facă față și să se integreze
optim unei societăți aflate într-o dinamică uriașă. 
Modalitățile de realizare a învățării urmăresc formarea de competențe și deprinderi
practice cu accent pe învățarea prin cooperare.
Situațiile de învățare create de profesori în școală, la clasă, trebuie să-i încurajeze pe elevi
să își exprime puncte de vedere proprii, să colaboreze între ei și cu profesorii în rezolvarea
sarcinilor de lucru, să-i incite la căutare, să se manifeste creativ.    
Rolul școlii în realizarea scopurilor învățământului obligatoriu constă în conducerea
elevilor către:
-         demonstrarea gândirii creative,
-         folosirea diverselor modalități de comunicare în situații reale și contexte variate,
-         înțelegerea și utilizarea tehnologiilor în mod adecvat,
-         dezvoltarea capacității de investigare și valorizare a experienței personale,
-         capacitatea de adaptare la situații diferite,
-         contribuția  la construirea unei vieți de calitate,
-         construirea unui set de valori individuale și sociale,
-         orientarea comportamentului și carierei în funcție de acestea.
Pe parcursul activității profesionale a unui cadru didactic există situații când
apar discrepanțe între obiectivele programei și nivelul real de pregătire al elevilor.
În acest caz profesorul trebuie să analizeze aceste discrepanțe, să identifice nevoile de
educație ale clasei de elevi și să proiecteze activitatea didactică explicită pentru aceste nevoi.
În cazul discrepanțelor negative se elaborează activități de recuperare, iar în cazul
celor pozitive se stabilesc activități de formare specială pentru performanțe școlare.
 Școala românească trebuie așadar să contribuie la egalizarea șanselor tuturor copiilor la
educație și la dezvoltarea potențialului lor, precum și la orientarea  pregătirii școlare și
profesionale.
În instruire, s-a constatat că, datorită multiplelor valențe formative pe care le
au, strategiile interactive sunt indispensabile pentru asigurarea calității educației.
Strategiile didactice interactive sunt caracterizate de dinamism, pentru că stimulează o
cunoaștere activă, prin participări și asocieri la situații practice.
Învățarea fiind un proces activ și constructiv, ea este mult mai eficientă atunci când elevii
sunt implicați activ, când participă la construirea propriei cunoașteri, învățând cu plăcere și mult
mai temeinic.
Prin folosirea acestor strategii interactive în învățare sunt create o diversitate de situații
în care cunoștințele sunt transferabile în alte contexte, aplicabile și în alte situații decât cele în
care au fost însușite la clasă, în procesul de predare. Interesele elevilor, curiozitatea acestora sunt
stimulate mai ales dacă sunt utilizate situații din viața reală pentru viața reală.