Patru scenarii pentru viitorul

școlilor: cât de pregătiți sunt

profesorii și decidenții pentru
schimbările iminente din
educație?
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare în
Europa (OECD) într-o prognoză publicată
săptămâna aceasta. Documentul “Înapoi în
viitorul educației” prezintă patru scenarii
posibile privind evoluția învățământului, cu un
orizont de 20 de ani.

Disponibil la: https://www.oecd-ilibrary.org/education/back-to-the-future-s-of-education_178ef527-en

Scenariul 1: Școlarizarea se extinde

“Participarea în educația formală continuă să se extindă. Colaborarea internațională și avansurile

tehnologice sprijină o învățare mai individualizată, dar structurile și procesele școlare rămân.”
În acest scenariu, se pleacă de la ideea că există o largă recunoaștere pentru rolul educației formale
pentru dezvoltarea copiilor și tinerilor, dar și ca fundație pentru competitivitatea
economică. Certificatele de recunoaștere școlară și academică rămân un “pașaport” către succesul
economic și social, chiar dacă devin pe alocuri insuficiente.
OECD apreciază că, într-o astfel de evoluție a învățământului, birocrația se menține, atenția continuă
să se concentreze pe curriculum și se păstrează presiunea pentru uniformitate și standardizare.
Se estimează, însă, că elevilor li se vor oferi mai multe opțiuni privind conținutul necesar învățării, atât
timp cât sunt atinse competențele-cheie, cu accent pe cunoaștere și abilități, valori și atitudini
Scenariul 1: Școlarizarea se extinde

În acest scenariu:
•se întărește colaborarea public-privat la nivel internațional, care alimentează
sistemele de digitale de învățare. Astfel, guvernele rămân principala autoritate în
domeniu, dar cu o influență diminuată în fața furnizorilor internaționali.
•organizarea proceselor de intruire în școală și relațiile elev-profesor rezistă
schimbării, dar se flexibilizează orarele pe măsură ce se extinde predarea
mixtă și dispar elemente de separare a materiilor.
•se face simțită o diversificare a profilelor profesionale în școli
•accent mai puternic pe sprijinul acordat nevoilor emoționale și motivării
elevilor pentru învățare.
 Scenariul 1: Școlarizarea se extinde

Note pe marginea Scenariului 1 – Întrebări-cheie:

OECD arată că multe dintre trăsăturile actuale ale sistemelor de învățământ susțin acest scenariu, de la
faptul că școlile au grijă de copii și permit părinților să muncească, la rolul egalizator și de întărire a
normelor.
•Ne putem imagina ca în următorii 20 de ani educația să fie mai puțin importantă?
•Care sunt factorii care susțin actualul model de școlarizare și care sunt interesele ca acesta să continue?
•Cât de mult vor continua angajatorii să se bazeze pe formele tradiționale de recunoaștere a educației și
cât de mult se pot schimba acestea?
•Ținând cont că sistemele școlare se bazează pe modele și identități naționale, care va fi impactul
digitalizării tot mai mari, care șterge din diferențe? Va apărea un sistem școlar internațional?
•În condițiile în care protecția cea mai eficientă împotriva riscurilor cibernetice vine din sectorul privat,
vor apărea parteneriate ale școlilor cu actori privați, în avantaj reciproc? Ce ar împiedica sau încuraja
acest proces?
Scenariul 1: Școlarizarea se extinde
 Scenariul al 2-lea: Externalizarea educației

“Sistemele tradiționale de școlarizare se prăbușesc pe măsură ce societatea se implică tot mai mult în educarea cetățenilor săi.
Învățarea are loc prin intermediul unor aranjamente mai diverse, privatizate și flexibile, în care tehnologia joacă un rol-cheie.”

În al doilea scenariu, forme diverse de inițiative comunitare și private apar ca alternativă la sistemul școlar. Flexibilizarea
condițiilor de muncă permit o mai mare implicare a părinților în educația copiilor și crește presiunea pentru privatizarea
sistemelor publice. În context, un rol cheie revine posibilității de a alege – pentru cei care cumpără servicii educaționale,
respectiv pentru angajatorii care alocă valoare de piață diferențiat pentru diverse rute de învățare.

În acest scenariu, ar urma să aibă loc numeroase forme de experimentare în privința organizării învățării, de la home-schooling,
școală online, proiecte educaționale comunitare.

Birocrația educațională tradițională ar urma să scadă semnificativ, dar și resposabilizarea instituțiilor de învățământ, pe măsură ce
externalizarea educației crește. Apar noi indicatori de calitate și noi furnizori pe “piața de învățare”, care oferă soluții private
dependente de modul cum răspund nevoilor de pe piața muncii.

Guvernele, pentru a proteja interesele copiilor, ar putea păstra puterea de a stabili repere și de a impune evaluări.
Scenariul al 2-lea: Externalizarea educației

În acest scenariu:
•părinții copiilor mici se bazează pe servicii publice, pe rețele ale comunității sau pe servicii contractate
prin platforme digitale pentru a-i îngriji pe aceștia. Pe măsură ce copiii cresc și devin mai autonomi,
apelează la platforme specializate se învățare și consiliere, digitale sau față în față, publice sau
private. Angajatorii devin mai implicați în afacerile educaționale.
•sunt abandonate structurile rigile ale școlii tradiționale (împărțirea pe ani, etape educaționale), iar
aceasta oferă copiilor mai multă flexibilitate să învețe după propriul ritm și să combine învățarea cu
alte activități.
•soluțiile de învățare sunt mai adaptate nevoilor individale
•există mai multă varietate în predare, acces la locuri de muncă, statut profesional și reputație
 Scenariul al 2-lea: Externalizarea educației
Note pe marginea Scenariului 2 – Întrebări-cheie:
OECD apreciază că în prezent există numeroase semnale care susțin un astfel de scenariu: noile forme de
muncă produse de schimbările în preferințele individuale, inovațiile în modelele de afaceri și în opțiunile
de politică publică încurajează experimentarea în câmpul muncii, iar digitalizarea continuă și, în paralel,
societățile alocă mai multă atenție bunăstării.

•O educație on-demand ar continua să răspundă funcțiilor sociale de bază în maniera în care o fac în
prezent școlile?

•Va juca educația un rol în stabilirea unor limite între activități sau ar putea fi joaca o parte esențială în
educația formală, într-o lume în care programul de lucru se reduce, iar adulții pot petrece mai mult timp în
educația copiilor, diminuând granițele între activități personale (joacă) și profesionale (muncă, învățare)?

•Se spune că educația te pregătește “pentru viață”. Dacă oamenii vor munci mai puțin, în condițiile
avansurilor tehnologice, ar trebui educația formală să includă instruire pentru petrecerea timpului liber?
Scenariul al 2-lea: Externalizarea educației
Scenariul al 3-lea: Școlile ca hub-uri de învățare
“Școlile continuă să existe, dar diversitatea și experimentele sunt baza. Deschiderea ‘zidurilor școlii’
leagă școlile de comunități, favorizând forme de învățare în perpetuă schimbare, angajare civică și
inovare socială”
În acest scenariu, școlile puternice mențin mare parte din funcțiile lor, continuă să aibă în grijă
copii și să desfășoare activități ce oferă structură copiilor, contribuind la dezvoltarea lor cognitivă,
socială și emoțională. În același timp, educația este eliberată cu ajutorul unor forme mai sofisticate și
mai diverse de recunoaștere a competențelor pentru piața muncii.

Colaborarea internațională este puternică, în acest scenariu, importantă, dar puterea se mută spre
elemente descentralizate din sistem. Actorii locali vin cu propriile inițiative pentru a sprijni valorile pe
care ei le consideră importante. Definiția unei școli puternice este cea a unei școli ce dezvoltă
legături intense cu serviciile și comunitatea locală.
Scenariul al 3-lea: Școlile ca hub-uri de învățare

În acest scenariu:

•școlile în acest sistem pun accentul pe personalizare și sunt abandonate practicile de “triere” a
elevilor, cum ar fi notele. Se pune accent pe colaborare, autoevaluare și responsabilizarea
individului în fața colegilor.

•sunt esențiali profesorii care pot concepe activități de învățare în continuă schimbare și care
au cunoștințe pedagogice solide și legături strânse cu multiple rețele. Acest scenariu pune accent
pe pregătirea profesorilor și pe dezvoltarea profesională.

•școlile sunt deschise participării profesioniștilor din alte domenii în actul de predare și este de
așteptat un rol mai puternic pentru actori comunitari sau părinți.
 Scenariul al 3-lea: Școlile ca hub-uri de învățare

Note pe marginea Scenariului 3 – Întrebări-cheie:

Acest scenariu este susținut de eroziunea – simțită deja – diplomelor și certificatelor de absolvire ca semne ale
competenței, unele corporații globale preferând să angajeze indivizi cu experiență sau abilități relevante, dar fără
astfel de calificări.

•Cât este de probabil să dispară diplomele și certificatele de absolvire în următorii 20 de ani, la nivel de facultate?
Dar la nivel de liceu?

•Externalizarea certificării ar elibera oare școlile, care n-ar mai fi obligate să pregătească elevii pentru piața muncii?
Sau ar fi doar un pas pentru dezafectarea sistemului școlar, dacă alte surse de învățare devin la fel de “legitime”?

•O astfel de evoluție în privința certificărilor ar aduce cu sine și opțiuni de învățare mai flexibilă pentru elevi?

•Ce forme de colaborare ar apărea în ecosistemele de învățare locale și globale?

Scenariul al 3-lea: Școlile ca hub-uri de învățare
 Scenariul al 4-lea: Învățarea din mers

“Educația se petrece oriunde și oricum. Diferențele dintre învățarea formală și informală nu mai sunt
valide, pe măsură ce societatea se întoarce către puterea mașinăriilor”

Acest scenariu ia în considerare un avans rapid în domeniile inteligenței artificiale, realității

virtuale și realității augmentate și a Internetului Lucrurilor. Conectivitatea și avansurile
tehnologice, dar și abundența de date schimbă percepția asupra educației și învățării. Oportunitățile
de învățare sunt disponibile “la liber”, ceea ce duce la declinul structurilor standard de
curriculum și la dezafectarea sistemului școlar.

Digitalizarea ar duce la posibilitatea de evaluare și certificare a cunoștințelor, abilităților și

atitudinilor în manieră profundă și instantanee, făcând inutil rolul intermediar al părților terțe
(instituțiile de învățământ, furnizorii privați de educație). Dispariția granițelor între învățare
formală și informală ar elibera resursele publice masive dedicate în prezent infrastructurii școlare,
acestea putând fi folosite în alte scopuri sau pentru educație pe alte căi.
 Scenariul al 4-lea: Învățarea din mers
În acest scenariu:

•toate resursele de învățare ar deveni “legitime”, iar educația persoanelor avansează prin apelul la informațiile
colective, pentru a rezolva probleme din viața reală. Asistenți personali bazați pe inteligență artificială s-ar conecta la
mediu și între ei, pentru a obține soluții de învățare personalizate, ce răspund nevoilor și curiozităților individului și care
îl ajută pe acesta să acopere golurile de cunoștințe sau de abilități.
•nu ar exista barieră de limbă
•se tulbură diferențele între educație, muncă și petrecerea timpului liber. Întreprinderile apelează la aplicații de
inteligență artificială pentru recrutare
•o parte din infrastructura vechiului sistem școlar ar putea rămâne, dar cu funcții mai deschise și mai flexibile.
•ca în scenariul al 2-lea, ar fi nevoie de aranjamente alternative pentru îngrijirea copiilor, pe măsură ce dispar școlile
fizice.
•este dificil de propus un rol al guvernelor față de interesele private, pe piață și în societatea civilă.
•cadrele didactice ar dispărea într-o astfel de societate, unde oportunitățile de învățare sunt disponibile oriunde,
oricând.
 Scenariul al 4-lea: Învățarea din mers

Note pe marginea Scenariului 4 – Întrebări-cheie:

Interesul și investițiile masive alocate în prezent digitalizării și inteligenței artificiale și dorința de a invăța de la sectorul
înaltelor tehnologii sprijină argumentele favorabile unui astfel de scenariu, în următoarele două decenii, apreciază OECD.

•Pe măsură ce cresc resursele de date și inteligența artificală, mai au oamenii nevoie să învețe fapte? Care ar fi consecințele,
dacă nu o vor mai face?

•Cine auditează algoritmii? Ne putem imagina o vreme în care auditarea algoritmilor ar fi o sarcină civilă de bază?

•Absența unui curriculum ar extinde, oare, autonomia și libertatea celui care învață? Ce se poate spune despre valorile
comune, obiceiurile sociale, zonele comune ale cunoașterii și înțelegerii?

•Eliminarea unor elemente externe puternice de motivare, precum obligativitatea școlii sau lauda/disciplinarea, ar impune oare
noi forme alternative de motivare, precum includerea învățării în platforme de divertisment sau asocierea programelor de
dezvoltare a abilităților cu anumite drepturi sociale?
Scenariul al 4-lea: Învățarea din mers