Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
C 8 Organografie Vegetală - Frunza
C 8 Organografie Vegetală - Frunza
La angiosperme frunza atinge cel mai înalt grad de diferenţiere anatomică în funcţie
de factorii ecologici. La aceste plante structura pețiolului este diferită de structura frunzei
(fig.38).
Perii sunt producții ale epidermei; unele frunze sunt denumite după felul perilor,
astfel:
2. Între cele două epiderme ale frunzei se găsește mezofilul, care înglobează nervurile
limbului și canalele secretoare.
Aceste frunze au două feţe: o faţă superioară, ventrală sau adaxială şi o faţă inferioară,
dorsală sau abaxială. Mezofilul este diferențiat în țesut palisadic (asimilator) cu celule
alungite, bogate în cloroplaste, și țesut lacunos format din celule neuniforme. După poziţia
ţesutului palisadic se deosebesc două tipuri de frunze bifaciale: frunze bifaciale dorsiventrale
care prezintă ţesutul asimilator pe faţa superioară sau ventrală și frunze bifaciale invers dorsi-
ventrale, cu ţesutul asimilator situat pe faţa inferioară a frunzei.
2
Fig.39 Anatomia limbului: A - mezofil bifacial; B - mezofil ecvifacial; C - mezofil
omogen; ep - epidermă; st - stomate; pal - parenchim palisadic; lac - parenchim lacunos;
mez - mezofil (după Grinţescu, citat de Anghel și colab.)
3. Țesutul conducător este alcătuit din fascicule libero – lemnoase, cu liberul dispus
spre fața inferioară a frunzei și cu lemnul spre fața superioară.
Fasciculele libero-lemnoase ale frunzei sunt de tip colateral-închis, dar, rar, se găsesc
și fascicule de tip colateral-deschis, însă cambiul își încetează repede activitatea. Plantele cu
fascicule de tip bicolateral la nivelul tulpinii vor prezenta același tip de fascicule și în frunze.
3
Fig.40 Iris germanica: trecerea de la structura frunzei bifaciale invers
dorsiventrale la cea unifacială: A-F - schemele secţiunilor transversale succesive: eps
– epiderma superioară; epi – epiderma inferioară; fv – fascicul vascular;
mz – mezofil; ța - țesut asimilator; nm – nervura mediană; nmg – nervuri marginale;
șv - șanț ventral; x – xilem; ph - floem (după Tarnavschi, 1974)
Frunze metamorfozate
Frunzele se pot adapta mai ușor și mai variat decât celelalte organe vegetative,
modificându-și atât forma cât și funcțiile.
Astfel, după funcțiile îndeplinite, metamorfozele foliare pot fi: adaptate pentru
apărare (fig.41); adaptate pentru agățare (cârcei); metamorfoze foliare în vederea adaptării
la condițiile de viață (solzi, catafile prezente pe rizomi, bulbi și pe tulpinile aeriene ale unor
plante de sărătură - Salicornia herbacea).
4
Fig.41 Metamorfoze foliare: 1 – dracilă (Berberis vulgaris) lăstar cu frunze
metamorfozate în spini din axila cărora se formează în acelaşi an ramuri scurte cu frunze; 2 –
stipele transformate în spini la salcâm (Robinia pseudacacia); 3 – frunze cu marginea
spinoasă la ciulin (Carduus nutans); 4 – frunză de mazăre: st – stipele; c – cârcei (după Todor,
1958)
5
Fig.42 Nepenthes cu frunze transformate în urne (după Kursanov, citat de Ciobanu,
1965); A - Metamorfozarea foliară la Nepenthes villosa; B - N. destillatoria; C - porţiune din
guleraş şi parte din peretele cofiţei, aspect; D - secţiune longitudinală prin guleraş; bf - baza
frunzei; co - cofiţă (lamina modificată); cp - căpăcel; gu - guler; n - glandă nectariferă; p -
peţiol (A, B după Kerner ; C, D, după Grinţescu, citați de Tarnavschi, 1974)
6
La Nepenthes villosa (fig.42) baza frunzei este lăţită sub formă de lamină, preluând
chiar rolul acesteia; peţiolul este transformat într-un cârcel lung care se răsuceşte în jurul unui
suport, iar ultima parte a frunzei, lamina, este transformată într-o urnă (cofiţă). În jurul gurii
cofiţei se observă un guleraş, sub care se află un canal, ce protejează un ţesut nectarifer. Acest
ţesut este format din celule care secretă substanţe zaharate ce se alterează repede producând
un miros urât ce atrage insectele. După guleraşul din jurul deschiderii cofiţei urmează o zonă
netedă, acoperită cu ceară, astfel încât insecta odată pătrunsă în urnă, alunecă şi ajunge până
la fundul cofiţei; zona netedă se continuă cu excrescenţe ale epidermei sub formă de solzi
ascuţiţi, îndreptaţi spre baza urnei şi acoperiţi cu ceară.
Spre partea bazală a urnei se găseşte un ţesut glandular ce elimină sucuri digestive.
Insectele sunt atrase de mirosul nectarului alterat de la gura cofiţei, se aşează peste gulerul
acesteia, alunecă şi cad pe lichidul adunat din fundul cofiţei; ele nu pot părăsi cofiţa datorită
primele două zone din partea apicală a acesteia (Tarnavschi, 1974).
REZUMATUL TEMEI
Frunza este organ vegetativ cu creștere rapidă, durată scurtă de viață și care
îndeplinește funcția de fotosinteză.
O frunză completă, simplă, este formată din bază (teacă), peţiol şi lamina (limb).
La angiosperme frunza atinge cel mai înalt grad de diferenţiere anatomică în funcţie
de factorii ecologici. La aceste plante structura pețiolului este diferită de structura frunzei.
7
În funcție de poziţia și structura ţesutului asimilator, structura frunzelor poate fi:
bifacială, ecvifacială, unifacială şi omogenă.
Frunzele se pot adapta mai ușor și mai variat decât celelalte organe vegetative,
modificându-și atât forma cât și funcțiile.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
3. Anghel Gh., Chirilă C., Baciu Eugenia, Turcu Gh., Morfologia și anatomia plantelor.
Atelierul de multiplicat cursuri. Universitatea de Științe Agronomice și Medicină
Veterinară, București.
1. Grințescu I., 1928 – 1934. Curs de Botanică generală. Edit. Univ. Cluj.
2. Șerbănescu – Jitariu Gabriela, 1975. Morfologia și anatomia plantelor. Partea I.
Citologia și Histologia. Partea a - II –a. Organografia și Înmulțirea. Tipografia
Universității din București.
3. Tarnavschi, T., Șerbănescu Jitariu Gabriela, Mitroiu Rădulescu Natalia, Rădulescu
Didona, 1974. Practicum de morfologie și anatomie vegetală. Tipografia Universității din
București.
4. Todor I., 1958. Botanica. Vol. I. Morfologie. Litografia și tipografia învățământului.