Soarele este o stea cu secvență principală de tip G care cuprinde aproximativ 99,86

% din masa Sistemului Solar. Are o magnitudine absolută de +4,83, și se estimează

că este o stea mai strălucitoare decât aproximativ 85 % din stelele din Calea
Lactee, majoritatea fiind pitice roșii.[22][23] Soarele este o stea de populație I
sau o stea bogată în elemente grele.[24]

Formarea Soarelui ar fi putut fi declanșată de unde de șoc de la una sau mai multe
supernove din apropiere.[25] Acest lucru este sugerat de o abundență mare de
elemente grele în Sistemul Solar, cum ar fi aurul și uraniu, în raport cu abundența
acestor elemente în stelele de Populație II, sărace în elemente grele. Elementele
grele ar putea fi cel mai plauzibil produse prin reacții nucleare Reacția
endotermice în timpul unei supernove sau prin transmutarea prin absorbție de
neutroni în cadrul unei stele masive de a doua generație.[24]

Soarele este de departe cel mai strălucitor obiect de pe cerul Pământului, cu o

magnitudine aparentă de -26,74.[26][27] Aceasta este de aproximativ 13 miliarde de
ori mai strălucitoare decât următoarea stea ca strălucire, Sirius, care are o
magnitudine aparentă de -1,46. O unitate astronomică (aproximativ 150 000 000 km)
este definită ca distanța medie de la centrului Soarelui până la centrul
Pământului, deși distanța variază pe măsură ce Pământul se deplasează de la
periheliu în ianuarie la afeliu în iulie.[28] La această distanță medie, lumina
călătorește de la orizontul Soarelui la orizontul Pământului în aproximativ 8
minute și 19 secunde, în timp ce lumina din cele mai apropiate puncte ale Soarelui
și Pământului durează cu aproximativ două secunde mai puțin. Energia acestei lumini
solare susține aproape toată viața [b] de pe Pământ prin fotosinteză,[29] și
controlează clima și vremea Terrei.

Soarele nu are o graniță certă, cum au de exemplu planetele telurice, dar în

straturile sale exterioare, densitatea gazului scade exponențial pe măsură ce
crește distanța de centrul său.[30] Pentru a putea fi măsurat, raza Soarelui este
considerată a fi distanța de la centrul său până la marginea fotosferei, suprafața
vizibilă aparentă a Soarelui.[31] Prin această măsură, Soarele este o sferă aproape
perfectă, cu o aplatizare estimată la aproximativ 9/1000000,[32] ceea ce înseamnă
că diametrul său polar diferă de cel ecuatorial cu doar 10 kilometri.[33] Efectul
mareic al planetelor este slab și nu afectează în mod semnificativ forma Soarelui.
[34] Deoarece Soarele este format dintr-o plasmă care nu este un solid, diversele
sale părți se pot roti cu viteze diferite; acest comportament este cunoscut sub
numele de rotație diferențială. Într-un cadru de referință definit de stele,
perioada de rotație este de aproximativ 25,6 zile la ecuator și 33,5 zile la poli.
Cu toate acestea, datorită schimbării constante a punctului de observare a
Pământului, pe măsură ce orbitează în jurul Soarelui, rotația aparentă a Soarelui
la ecuatorul său este de 28 de zile.[35]

Interiorul Soarelui nu este direct observabil, iar Soarele însuși este opac
radiațiilor electromagnetice. Cu toate acestea - la fel cum seismologia folosește
undele generate de cutremure pentru a studia structura internă a Pământului -
helioseismologia folosește undele de presiune (infrasunete) care trec prin
interiorul Soarelui pentru a studia și vizualiza structura internă a stelei.[36]
Modelarea computațională este de asemenea folosită ca instrument pentru a testa
compatibilitatea modelelor teoretice ale straturilor sale mai profunde cu
observațiile.