CURSANT: NICOLAE ANA-MARIA

ESEU- ÎNVĂȚAREA LA ADULȚI

Există o serie de probleme deosebit de importante legate de determinarea socială a

dezvoltării psihice umane. Elemente de îmbunătăţire au fost antrenate atât în reformele
şcolare cât şi prin numeroase forme de educaţie a adulţilor, în vederea anulării diferitelor
forme de perimări profesionale. Acest sistem amplu de instruire direcţionată în cicluri de
scurtă durată, reciclarea sub forme foarte diverse şi tot mai dense a căpătat denumirea de
învăţare permanentă. Aceasta presupune o viziune mai clară şi complexă asupra sistemului de
interacţiuni dintre factorii tehnici, economici, psihologici şi sociologici. În contextul acesteia
există forme directe de educaţie profesională. Educaţia permanentă reuneşte toate formele de
pregătire profesională în vederea perfecţionării exercitării unei activităţi profesionale.
Educaţia populară a fost mai mult o experienţă a ţărilor în curs de dezvoltare. Ca aspect al
învăţării permanente pentru toate vârstele are o tradiţie relativ cam de 80 de ani în Danemarca
şi foarte veche de asemenea în Germania. Universităţile populare au în vedere un evantai mai
larg de pregătire culturală pentru viaţa socială, civică, economică. Educaţia permanentă
optimizează condiţia de participare a tuturor oamenilor la progresul ştiinţei şi tehnicii şi,
fireşte, devine intensificat şi organizat în condiţiile de transfer de tehnologie. Învăţarea
permanentă atenuează inegalităţile existente în pregătire, prelungeşte durata participării la
vârsta activă prin îmbogăţirea de cunoştinţe şi adaptarea la schimbări, propune un sistem de
valori şi culturi înnoite şi legate mai direct de caracteristicile vieţii concrete social-economice
şi industriale, orientează şi îmbogăţeşte posibilitatea de adaptare a adulţilor la condiţii noi
profesionale sau chiar creează condiţii de dobândire a unei calificări noi , contribuind la
creşterea randamentului şi a productivităţii. Se pare că procesul educaţiei permanente a
adultului pentru condiţia tehnică şi economică a muncii este calitativ mai încărcată de
potenţial formativ decât relaţiile interumane. Învăţarea implicată în educaţia permanentă se
adresează nivelurilor senzorio-motorii şi psihomotorii, nivelurilor intelectuale, celor sociale şi
nivelurilor afective şi estetice. Cel mai complex aspect al individualizării educaţiei adultului
este însă implicat în caracteristicile perimării profesionale. Forma de perimare de maximă
semnificaţie cuprinde cunoştinţe şi tehnici ale disciplinei, fapt ce este exprimat printr-o relaţie
între gradul de perimare individual, nivelul cunoştinţelor acestuia în disciplina considerată şi
nivelul real al cunoştinţelor disciplinei. Această formă de perimare este mai evidentă în
perioada a doua adultă (45 şi 55ani). Perimarea profesională este determinată de evoluţia în
diferite domenii a unor cercetări fundamentale complexe şi modificarea pe această bază a
unor paradigme ale domeniului. S-a constatat că scăderea randamentului învăţării după 45 –
50 de ani este relativ lentă până la 75 de ani. Diferenţele dintre învăţarea la adulţi faţă de
adolescenţi constau în:  o mai mare coeziune a capacităţilor de îmbinare a formelor de
analiză concretă şi abstractă în actul învăţării;  o mai rapidă extragere a ceea ce este
important şi semnificativ într-un materiale ce trebuie învăţat;  o mai critică şi pragmatică
acceptare a noului;  o mai mare şi clară atitudine de refuz aceea ce este neclar  o mai clară
evaluare a surselor de informaţie, fapt ce se exprim’ printr-o mai mare independenţă şi
„distanţă strategică”’  o mai mare cerinţă de completare a laturilor aplicative şi pragmatice
ale cunoştinţelor;  o mai puternică necesitate de a completa cunoştinţele de domeniu cu
deprinderile, procedeele, operaţiile corespunzătoare;  o mai mare cerinţă de precizare a
cunoştinţelor. Trei aspecte interesante s-au mai pus în evidenţă în legătură cu învăţarea la
adulţi: faptul că învăţarea reimpulsionează procesul general al dezvoltării la vârstele adulte şi
că adulţii ce trec prin cursuri de reciclare şi învăţare au o mai mare voiciune şi participare
socială dec,t cei de aceeaşi vârstă care nu o fac;  faptul că structuri implicate în învăţare se
modifică la adulţi, implicând o mai evidentă direcţionare a învăţării şi, evident, o mai activă
circulaţie socială a cunoştinţelor şi tehnologiilor noi;  faptul că învăţarea la adulţi constituie
nu numai o necesitate socială, ci şi un mijloc de învingere a alienării nu atât prin modificarea
de orar şi episodul de tip de activitate pe care le introduce în biografia adultului, ci prin
antrenarea capacităţilor intelectuale emoţionale, a resurselor acestora. Se permite astfel
dialogul cu ştiinţa, cu trecutul, incită la filozofie, la conştientizarea progresului, a muncii, a
contribuţiei avertizate la aceasta. P. Mureşan semnalează printre dificultăţile de învăţare la
adulţi stereotipurile, interpretarea cunoştinţelor noi prin sistemul vechilor cunoştinţe, lipsa
deprinderilor de învăţare, blocaje în faţa problemelor prea abstracte, stres şi anxietate în faţa
competiţiei de învăţare; el explică aceste dificultăţi prin slabul contact cu ştiinţa şi cartea din
partea adulţilor şi prin modificarea motivaţiei care devine pragmatică. Se adaugă faptul că
pentru adulţi învăţarea reprezintă un episod de întrerupere a sarcinilor de muncă faţă de care
adulţii se simt responsabili şi în competiţie, fapt ce creează stresul de întrerupere fără folos
pentru muncă sau cel puţin pentru o atitudine prealabilă ce conţine acest stres.

Conceptul de “andragogie” ca teorie a invatarii la adult, a devenit popular in urma

publicarii de catre Knowels in anii ‘80 a cartii intitulate “The modern practice of adult
education: from pedagogy to andragogy” . Termenul “andragogie” este preluat din literatura
germana de la inceputul secolului, in care andragogia este definita ca efort de desavarsire a
adultului prin invatare, bazat pe autocunoastere, responsabilitate si posibilitatea de a lua
decizii existentiale. Knowels isi construieste teoria referitoare la modul de invatare la adult
pornind de la urmatoarele supozitii :

Pe masura maturizarii indivizii devin progresiv independenti, autonomi si autodirectionati

in invatare.
Adultii prefera situatiile in care invatarea face apel la cunostinte asimilate anterior.

Adultii isi orienteaza invatarea spre notiuni cu aplicabiliate, din nevoia de a face fata unor
situatii curente si de a rezolva probleme concrete.

Pe baza unui studiu al literaturii referitoare la modul de invatare al adultilor, James (cit. ) reia
aceeasi tema, cu o serie de completari:
Capacitatea de a invata se mentine pe parcursul intregii vieti, (cu o trecere progresiva de
la o inteligenta “fluida” la una “cristalizata” –intelepciune
Performanta psiho-senzoriala se reduce progresiv o data cu inaintarea in varsta.
Adultii reprezinta un grup extrem de divers si heterogen de in ceea ce priveste educatia,
experienta profesionala, nevoile si preferintele de invatare.
Motivatia efortului de invatare al adultilor este extrem de diversa.
Prin modul activ de implicare in invatare, adultii au un rol important in definirea continutului
si modalitatilor de desfasurare a programelor educative in care sunt angajati. Andragogia
este o metodă de predare axată pe adulți, în timp ce Pedagogia este o abordare
pedagogică axată pe copii. Ambele metode de predare sunt centrate pe
probleme. Pedagogia este mai sistematică decât andragogia din cauza
complexității studenților, în timp ce andragogia este motivațională.