REACTII IMUNOCHIMICE FOLOSITE IN LABORATORUL CLINIC

PRINCIPIILE METODELOR
Antigenicitatea este proprietatea unei molecule de a interacţiona specific cu
produşii finali ai răspunsului imun (anticorpi şi/ sau receptori de suprafaţă ai
celulelor).
Imunogenicitatea este proprietatea unei molecule de a induce un răspuns imun
mediat umoral sau celular. Substanţa care induce un răspuns imun specific este
numită „imunogen”. Toate moleculele imunogene sunt şi antigene, dar reversul
nu este adevărat. Anumite molecule mici, numite haptene, sunt antigenice,sunt
incapabile de a induce singure un raspuns, lipseşte imunogenicitatea. Celulele
imune nu recunosc şi nu interacţionează cu întreaga moleculă a imunogenului.
Limfocitele recunosc anumite situsuri ale macromoleculei, numite epitopi sau
determinanţi antigenici. Epitopii sunt regiuni active imunologic ale unui
imunogen, care se leagă de receptorii membranari antigen-specific ai
limfocitelor sau de anticorpii secretaţi.
În accepţiunea clasică, termenul de „antigen” (Ag) desemnează orice substanţă
străină care, în urma pătrunderii sale în organism, este capabilă să inducă
formarea de anticorpi (Ac) şi să reacţioneze specific cu aceştia.
Anticorpii (Ac) sunt glicoproteine/ imunoglobuline (Ig) capabile să
interacţioneze specific cu antigenul a cărui recunoaştere de către sistemul imun
a condus la sinteza acestora. Anticorpii secretaţi circulă în sânge, unde servesc
ca efectori ai imunităţii mediate umoral, căutând şi neutralizând antigenele sau
marcându-le în scopul eliminării.
Interacţiunea antigen-anticorp este o asociere bimoleculară similară
interacţiunii dintre enzimă şi substrat, dar, spre deosebire de aceasta, nu
conduce la modificarea chimică ireversibilă nici a antigenului, nici a
anticorpului, ci la formarea complexului imun .
Asocierea dintre anticorp şi antigen implică multiple interacţiuni necovalente
între determinantul antigenic (epitop) şi domeniul regiunii variabile a moleculei
de anticorp: legături de hidrogen, legături ionice, interacţiuni hidrofobe şi forţe
van der Waals.

TEHNICA ELISA
Este o tehnică utilizată în principal în imunologie pentru a detecta prezenţa unor
antigene sau a unor anticorpi într-o probă biologică.
De se numește această tehnică ELISA?
• Antigenul de interes este absorbit pe o suprafaţă din plastic („sorbent„).
• Antigenul este recunoscut de anticorpi specifici („immuno„).
• Acești anticorpi sunt recunoscuţi de anticorpi secundari („immuno„), care sunt
cuplaţi cu o enzimă
(„enzyme linked„).
• Enzima va transforma substratul rezultând un compus colorat.
Aplicaţii
 În medicină
• Evaluarea prezenţei unui antigen/anticorp într-o probă.
• Determinarea concentratiei serice a diferiţilor anticorpi.
 În industria alimentară
• Detectarea alergenelor alimentare (ex:proteine din lapte, arahide, nuci, ouă,
migdale)
 În toxicologie
• Test de screening pentru diferite clase de medicamente.
Avantajele tehnicii ELISA :
• Tehnică sensibilă.
• Echipamentele de lucru sunt larg răspândite.
• Reactivii au preţuri acceptabile și termen de valabilitate lung.
• Adaptabilă la automatizare.
• Calitativă și cantitativă
Dezavantajele tehnicii ELISA :
• Necesită personal instruit în acest sens și echipamente specializate.
• Actvitatea enzimei poate fi afectată de constituenti plasmatici.
Aldosteronul se determină prin ELISA sau RIA și are valori normale de 97-
222mM/24h. Valori crescute apar în boala Conn iar valori scazute în boala
Addison
Tipuri de tehnici ELISA:
• ELISA indirectă • ELISA sandwich • ELISA competitivă

ELISA indirectă

Scop: Detectarea prezenţei unui anumit tip de anticorp

 Principiul metodei:
1. Godeuri acoperite cu antigene.
2. Se adaugă proba în godeuri. Dacă anticorpul de interes (primar) este prezent
în probă, el se va lega de antigen.
3. Incubare, spălare.
4. Se adaugă conjugatul enzimatic: anticorpi monoclonali anti-imunoglobulina
primara cuplaţi cu o enzimă (conjugat), care se vor lega specific la anticorpul
primar.
5. Incubare, spălare.
6. Se adaugă substratul cromogen care, transformat de către enzima cu care este
cuplat anticorpul secundar, va genera o reacţie de culoare.
7. Incubare.
8. Culoarea rezultată este citită cu ajutorul unui spectrofotometru.
Exemple de anticorpi care pot fi detectaţi :
• Ac anti HIV
• Ac sintetizati împotriva unor alergene alimentare (IgE,IgG)
ELISA directa – sandwich
Scop: Detectarea prezenţei unui antigen într-o probă
 Principiul metodei:
1. Godeuri acoperite cu anticorpi monoclonali specifici pentru antigenul de
determinat.
2. Se adaugă proba în godeuri. Dacă antigenul de interes este prezent în probă,
el se va lega de anti- corpi.
3. Incubare, spălare.
4. Se adaugă conjugatul enzimatic: anticorpi monoclonali cuplaţi cu o enzimă,
care se vor lega specific la antigen.
5. Incubare, spălare.
6. Se adaugă substratul cromogen care, transformat de către enzima cu care este
cuplat anticorpul secundar, va genera o reacţie de culoare.
7. Incubare.
8. Culoarea rezultată este citită cu ajutorul unui spectrofotometru.
Exemple de antigene care pot fi detectate: AgHBs (antigenul de suprafaţă al
virusului hepatic B)
STRUCTURA SISTEMULUI ENDOCRIN
Hormonul luteotrop sau prolactina

Glandele endocrine sunt: hipofiza, epifiza, hipotalamusul, tiroida, paratiroidele,

timusul, suprarenalele, pancreasul endocrin, ovarele şi testiculele.
Hipofiza (glanda pituitară) are greutatea de 0,5 grame. Este formată din trei lobi,
anterior, mijlociu şi posterior, ultimul fiind conectat la hipotalamus. Hormonii
secretaţi de hipofiză sunt:
* Hormonul somatotrop: este hormonul de creştere. De asemenea, intervine în
dezvoltarea celulelor, activează transportul aminoacizilor în celule şi stimulează
secreţia glandelor mamare. Hipersecreţia acestui hormon înainte de pubertate
determină gigantismul, iar secreţia insuficientă cauzează nanismul hipofizar.
* Hormonul adenocorticotrop sau corticotropina stimulează creşterea.
* Hormonul tireotrop sau tireotropina stimulează dezvoltarea organismului.
* Hormonii gonadotropi controlează funcţia glandelor femeişti şi bărbăteşti.
* Hormonul luteotrop sau prolactina stimulează la femeie secreţia lactată.
* Hormonul antidiuretic sau vasopresina contribuie la menţinerea volumului
normal al lichidelor extracelulare în organism prin stimularea absorbţiei de apă la
nivel renal.
* Ocitocina favorizează naşterea prin stimularea contracţiilor musculaturii uterului
şi alăptarea.

Prolactină
 este un hormon produs de hipofiză, cu rol în a menţine producerea de lapte
matern şi corpul galben ovarian. Funcţiile biologice ale prolactinei sunt
numeroase, dar cele mai impotante sunt:
 activitatea lactogenică (declanşarea secreţiei lactate)
 activitatea galactopoetică (menţinerea producţiei de lapte).
Concentraţia hormonului la femeie în afara sarcinii este de 2 – 15 μg/l, iar în
timpul sarcinii şi după naştere ajunge până la 400 μg/l.
La bărbaţi, prolactina se găseşte într-o concentraţie mai mică de 15 μg/l.
Creşterea valorilor poate fi întâlnită în timpul sarcinii, în perioada de alăptare, în
tumori hipofizare ce secretă prolactină, insuficienţă renală, tratament cu
neuroleptice sau hipotiroidie.
Hiperprolactinemia reprezintă creşterea nivelului prolactinei în sânge peste nivelul maxim
admis,

 Hiperprolactinemiile funcționale.
administrarea unor medicamente: estrogeni (anticoncepţionale orale),
antagonişti dopaminergici (fenotiazine, haloperidol, metoclopramid, rezerpină,
metildopa), opioizi, cimetidină, verapamil, inhibitor de monoaminoxidază
hipotiroidism periferic
insuficienţă renală cronică
insuficienţă hepatică severă
stresul prelungit
 Hiperprolactinemiile organice
leziuni hipotalamice şi hipofizare
tumori hipofizare
producţie extrahipofizară de prolactină prin tumori ectopice (carcinorm bronşic,
hipernefrom, corioepiteliom)
Simptomele hiperprolactinemiilor
La femei simptomele sunt mai uşor de recunoscut:
 tulburări ale ciclului menstrual (întârzieri, diminuare cantitativă),
mergând până la amenoree (lipsa menstruaţiei);
 infertilitate;
 galactoree (apariţia secreţiei lactate în afara perioadei de sarcină sau
alăptare);
 cefalee (dureri de cap)
La bărbați simptomele sunt de obicei nespecifice, motiv pentru care bărbaţii
solicită mai rar sau mai târziu un consult medical:
 tulburări de dinamică sexuală (mergând până la dispariţia potenţei
sexuale);
 scăderea libidoului;
 infertilitate (spermograma arată un număr mult scăzut de spermatozoizi);
 galactoree şi/ sau ginecomastie (mărirea sânilor) simptome care apar în
special la copii;
 Cefalee

\
Bibliografie
https://www.reproductivefacts.org/news-and-publications/patient-fact-sheets-and-booklets/
documents/fact-sheets-and-info-booklets/hyperprolactinemia-high-prolactin-levels/
https://www.webmd.com/a-to-z-guides/prolactin-test
https://www.scientia.ro/biologie/37-cum-functioneaza-corpul-omenesc/98-sistemul-
endocrin.html