1.

Respiratia si circulatia
A . Respiratia
 Independența:
 nn = 30-50 r/min
 2 ani = 25-35 r/min
 12 ani = 15-25 r/min
 adult = 16-18 r/min
 vârstnic = 15-25 r/min

 Dependența în satisfacerea nevoii:

A. Alterarea vocii: disfonie, afonie, sufocare
DISFONIA = tulburări ale emisiunii vocale, interesând înăltimea, intensitatea și timbrul vocii. Se manifestă
prin răgușeală, voce stinsă, voce aspră.
AFONIA = imposibilitatea de a vorbi
SENZAȚIA DE SUFOCARE = lipsa de aer
B. Dispneea = respirație greoaie, anevoioasă (în bolile de inimă și plămâni)
ORTOPNEEA = poziția forțată impusă de lipsa de oxigen (șezând, cu brațele atârnate pe lânga corp)
APNEEA = oprirea respirației
BRADIPNEEA = reducerea frecvenței respirațiilor (<10)
TAHIPNEEA = POLIPNEEA = creșterea frecvenței respirațiilor (>10)
AMPLITUDINE MODIFICATĂ = respirație superficială sau profundă
HIPERVENTILAȚIA = pătrunderea unei cantități mari de aer în plămâni
HIPOVENTILAȚIA = pătrunderea unei cantități mici de aer în plămâni
TUSEA = expirație forțată ce permite degajarea căilor respiratorii superioare de secrețiile acumulate
HEMOPTIZIA = hemoragie exteriorizată prin cavitatea bucală, sângele provenind de la nivelul căilor
respiratorii
MOCOZITĂȚI (SPUTĂ) = amestec de secreții care provine din arborele traheo-bronșic formate din: mucus,
puroi, sânge, celule descuamate
DISPNEEA DE TIP CHEYNE-STOKES = reprezintă o respirație din ce în ce mai frecventă, ajungând la un
grad maxim, după care frecvența scade treptat, fiind urmată de apnee
DISPNEEA DE TIP KÜSMAUL = o inspirație lungă urmată de o respirație forțată și de apnee
ZGOMOTE RESPIRATORII = crepitante, romflante, sibilante
CIANOZA = tegumente vinete la nivelul extremităților: nas, buze, lobul urechii, unghii
C. Obstrucția căilor respiratorii
SECRETII ABUNDENTE = purulente, mucoase, sanguinolente
EPISTAXIS = hemoragie nazală
DEFORMĂRI ALE NASULUI
STRĂNUT = expirație forțată
ASPIRAȚIE PE NAS = smiorcăială
TUSEA – uscată, umedă
1.b. Circulatia
PULSUL = expansiunea ritmică a arterelor care se comprimă pe un plan dur (osos) și este sincronă cu sistola
ventriculară
Frecvența = numărul de pulsații pe minut
Loc de măsurare: oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos: a. temporală -
superficială (la copii)/ a. carotidă/ regiunea apicală (vârful inimii)/ a. humerală/ a. radială/ a. femurală/ la nivelul
regiunii poplitee (în spatele genunchiului)/ a. tibială/ a. pedioasă

- modificari de frecvență:
TAHICARDIA = creșterea frecvenței pulsului
BRADICARDIA = scăderea frecvenței pulsului
- modificări de volum:
PULS FILIFORM = volum redus, abia perceptibil
PULS ASIMETRIC = volum diferit la arterele simetrice
- modificări de ritm:
PULS ARITMIC = pauze inegale între pulsații
PULS DICROT = se percep 2 pulsații: una mai puternică și alta mai slabă, urmate de o pauză
HIPOXEMIE = scăderea cantității de oxigen în sânge
HIPOXIE = scăderea cantității de oxigen în țesuturi
CELERITATE = viteza de ridicare și de coborâre a undei pulsatile
 nn = 130-140 p/min
 copilul mic = 100-120 p/min
 10 ani = 90-100 p/min
 adult = 60-80 p/min
 vârstnic = 80-90 p/min
TENSIUNEA ARTERIALĂ = presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereților arteriali
 1-3 ani → TAmax = 75-90, TAmin = 50-60 mmHg
 4-11 ani → TAmax = 90-110, TAmin = 60-65 mmHg
 12-15 ani → TAmax = 100-120, TAmin = 60-75 mmHg
 adult → TAmax = 115-140, TAmin = 75-90 mmHg
 vârstnic → TAmax > 115, TAmin > 90 mmHg
TA
TA min = max +1 sau 2
2
- modificări ale tensiunii arteriale diferențiale = variațiile t.a.max și t.a.min nu se fac paralel
- t.a. diferită la segmente diferite
Intervenţiile nursing :
– facilitarea ventilaţiei pulmonare:
– menţinerea căilor respiratorii libere;
– poziţie adecvată;
– respiraţii profunde;
– hidratare corespunzătoare;
– drenaj postural;
– tapotament;
– administrare de analgezice înainte de respiraţiile profunde şi tuse.
– facilitarea schimburilor gazoase prin membrana alveolocapilară:
– încurajarea tusei;
– respiraţii profunde.
– facilitarea transportului de oxigen – dioxid de carbon.
– poziţie care să favorizeze circulaţia;
– evitarea eforturilor fizice mari;
 – evitarea stresurilor.
Alte intervenţii nursing:
– oxigenoterapie;
– traheostomie;
– drenaj pleural.

Evaluare
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
– are o respiraţie în limite normale (ritm, profunzime, tip);
– are mişcări simetrice ale toracelui;
– nu prezintă raluri pulmonare;
– are puls în limite normale (număr, amplitudine, ritm);
– are o culoare normală a tegumentului, mucoaselor, buzelor, lobilor urechilor;
– nu are modificări la examinările paraclinice;
– nu prezintă tulburări de respiraţie în timpul activităţilor zilnice;
– nu prezintă efecte secundare ale medicaţiei.
În cazul în care obiectivele nu au fost atinse se reanalizează planul de îngrijire.

2.Nevoia de a se hrăni și a se hidrata

 Independența: cavitatea bucală, masticația, reflexul de deglutiție, digestia, deprinderi alimentare (3 mese și 2
gustări)
Apetitul = pofta de mâncare tradusă printr-o senzație agreabilă manifestată prin dorința de hrană
Foamea = senzație dezagreabilă tradusă prin nevoia de a mânca
Sațietatea = senzația de plenitudine, resimțită de individ, atunci când nevoia de hrană e satisfacută
Hidratarea, gustul și valoarea acordate mâncării
 Dependența
ANOREXIA = lipsa poftei de mâncare
DISFAGIE
- se defineşte ca fiind dificultatea de a înghiţi, cu perturbarea trecerii alimentelor solide sau lichide de la nivelul
cavităţii bucale către stomac;
- poate apărea în afecţiunile neuromusculare, AVC, afecţiuni esofagiene, situaţii corelate cu anumite tratamente
(după anestezie generală, traheostomie, intervenţii chirurgicale);
Intervenţiile nursing :
• înainte de a începe alimentarea ne asigurăm că pacientul este conştient, are reflex de tuse şi îşi poate înghiţi
saliva;
• pregătim echipamentul de aspiraţie şi ne asigurăm că acesta este funcţional;
• aşezăm pacientul în poziţie corectă (semişezând, cu trunchiul ridicat la 60 –900 ) menţinând această poziţie 10–
15 minute înainte de masă şi 10 – 15 minute după masă;
• vom sfătui pacientul:
 să încerce să mănânce cu înghiţituri mici
 alimentele solide vor fi preparate sub formă de piureuri
 după fiecare înghiţitură să bea puţină apă sau suc
 alimentarea se va face în ritm lent, asigurându-ne că fiecare bolus alimentar a fost înghiţit.
- dieta va fi stabilită de către un medic specialist.
GR ( greutateareală)
INDICE PONDERAL=
GI ( greutateaideală)
BULIMIA = senzația exagerată de foame, individul mănâncă continuu, fără control
POLIFAGIA = nevoia exagerată de a mânca, dublată de absența sațietății
PIROZIS= senzație de arsură retrosternală
AEROFAGIE= înghițirea aerului
REGURGITATIE= reflux alimentar din stomac în cavitatea bucală
Aport alimentar insuficient faţă de necesităţile organismului
- descrie situaţia în care un individ fără tulburări de deglutiţie şi care nu este supus unei diete restrictive în
scopul reducerii greutăţii, acceptă doar un aport alimentar redus cantitativ, insuficient faţă de necesităţile
organismului;
- o astfel de situaţie poate apărea în următoarele contexte:
• anorexie
• depresie
• stres
• izolare socială
• greţuri şi vărsături
• alergii
• parazitoze
•imposibilitatea de a procura hrana (probleme financiare,imposibilitate de deplasare a persoanei
necesitând astfel implicarea serviciilor sociale)
• restricţii religioase sau etnice
Intervenţiile nursing:
• să explice pacientului cât de important este un aport alimentar adecvat;
• să înveţe pacientul să folosească diferite condimente pentru a îmbunătăţi gustul şi aroma alimentelor
(suc de lămâie, mentă, chimen, scorţişoară, etc.);
• să încurajeze individul să mănânce împreună cu ceilalţi (sala de mese);
• organizarea planului de îngrijiri astfel încât procedurile neplăcute sau dureroase să nu se realizeze
înaintea meselor;
• asigurarea unei atmosfere plăcute pentru servirea mesei, înlăturând mirosurile neplăcute;
• recomandarea unei perioade de odihnă după mese;
• recomandarea a 6-8 mese/zi (câte puţin de mai multe ori);
• orarul meselor va fi stabilit în funcţie de tratamentele urmate (dacă pacientul face chimioterapie
dimineaţa, masa principală va fi servită după amiaza târziu)
Aport alimentar excesiv faţă de necesităţile organismului
- descrie situaţia în care un individ care nu este supus unei diete hipercalorice în vederea creşterii în
greutate, solicită un aport alimentar în exces faţă de necesităţile organismului;
!!! Obezitatea este o perturbare a stării de nutriţie cu implicaţii metabolice, psihologice, socio-culturale.
- se corelează cu:
• perturbări ale mecanismului saţietăţii;
• alterarea mirosului şi gustului;
• anumite tratamente (corticoterapia, preparatele hormonale);
• sarcina.
Intervenţiile nursing vizează în principal modificarea comportamentului alimentar al individului şi implică
mai multe etape:
• conştientizarea pacientului asupra cantităţii şi tipului de alimente consummate:o metodă utilizată pentru a
putea aprecia deprinderile alimentare ale individului este recomandarea de a ţine timp de o săptămână un
 jurnal în care să-şi noteze când, unde, ce şi de ce a mâncat, precizând şi contextul în care se desfăşura
această activitate (pregătea masa, urmărea o emisiune la televizor, etc.)
• stabilirea unor obiective realiste (dietă restrictivă şi activităţi fizice prin care să scadă 0,5 –1 kg/săpt.);
• metode de modificare a comportamentului alimentar:
 stabiliţi un orar precis al meselor şi precizaţi locul acestora (de exemplu bucătăria),
 evitaţi să mâncaţi în timp ce desfăşuraţi alte activităţi (citit, gătit, priviţi la tv,etc.),
 beţi cel puţin un pahar cu apă înaintea fiecărei mese,
 folosiţi farfurii mici (vă va da senzaţia că porţiile sunt mai mari),
 reduceţi caloriile lichidelor din dietă (evitaţi sucurile, folosiţi apa plată).
• încurajaţi activitatea fizică, recomandând creşterea progresivă a intensităţii şi duratei exerciţiilor.

- Necesarul de calorii funcție de activitate:

o 25 cal/kg corp/zi – repaus
o 35-40 cal/kg corp/zi – activitate ușoară
o 40-45 cal/kg corp/zi – activitate medie
o 45-60 cal/kg corp/zi – activitate intensă
- Necesarul de calorii funcție de vârstă
o + 20-30% pentru copii
o – 10-15% pentru vârstnici
- Echilibrul între produsele animale și vegetale
o 40% proteine animale + 60% proteine vegetale
o 30% lipide animale + 70% lipide vegetale
- Echilibrul între aciditate și alcalinitate
- Valoarea energetică și principiile alimentare
o 4,1 cal pentru 1g glucid/1 g proteine
o 9,3 cal pentru 1 g lipid
Evaluare
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
– are o greutate în limite normale (indicele de masă corporală în limite normale);
– nu prezintă semne de malnutriţie;
– cunoaşte modul de alcătuire al dietei în funcţie de necesităţile zilnice;
– cunoaşte valoarea energetică a alimentelor;
– nu prezintă modificări ale analizelor de laborator (cele referitoare la starea de
nutriţie).
În cazul în care obiectivele nu au fost atinse se reanalizează planul de îngrijire.

3.Nevoia de a elimina
A. URINA
DIUREZA = procesul de formare și eliminare a urinei în 24h.
- Frecvența micțiunilor
 nn = frecvente
 copil = 4-5/zi
 adult = 5-6/zi
 vârstnic = 6-8/zi
- Ritmul – ziua de 3 ori mai mare
- Culoare – galben-deschis = urină diluată/ - galben-închis-brun = urină concentrată
- Miros – aromatic de fructe/ amoniacal în fermentația alcalină intravezicală
- pH = 4.5-7.5 (ușor acid)
- Densitatea = 1010-1025 la to=15oC
- Cantitatea
 nn = 30-300 ml
 copil = 500-1200 ml
 adult = 1200-1400-1800 ml
- Aspect = clar, transparent

 Dependența
INCONTINENȚA DE URINĂ = emisiune urinară involuntară și inconștientă
Incontinenţa de urină
- se defineşte ca fiind scurgerea involuntară şi inconştientă prin uretră a urinii conţinute în vezica urinară;
- incontinenţa de urină poate avea cauze urinare, neurologice sau psihogene:
 anomalii congenitale ale tractului urinar (stricturi, hipospadias),
 infecţii urinare,
 traumatisme urinare,
 leziuni ale măduvei spinării,
 accidente cerebrovasculare,
 neuropatie alcoolică,
 stres, nelinişte, teamă, anxietate.
Intervenţiile asistentului medical:
 menţinerea unei stări de hidratare corespunzătoare:
 aport lichidian de 2-3 l/zi (dacănu exista contraindicaţii legate de starea de sănătate a
individului)
 administrarea lichidelor progresiv (la fiecare 2-3 ore)
 reducerea administrării lichidelor după ora 19
 evitarea consumului de cafea, alcool, grapefruit ce au efect diuretic demonstrat.
 asigurarea condiţiilor de confort şi intimitate necesare actului de micţiune;
 motivarea pacientului în scopul creşterii controlului asupra pierderilor de urină, explicându-i că incontinenţa
urinară poate fi tratată sau cel puţin ameliorată în vederea menţinerii sentimentului de demnitate şi autorespect;
 menţinerea integrităţii tegumentare prin toaletă riguroasă şi respectarea normelor de igienă personală, în
vederea prevenirii şi tratării eventualelor iritaţii sau leziuni (folosirea de creme şi unguente protectoare);
 pacientul va fi învăţat să identifice şi să aprecieze eventualele manifestări ale unei infecţii urinare:
 hematurie (urina cu sânge)
 disuria (jenă sau durere la micţiune)
 modificări în aspectul urinei
 durere suprapubiană
 febră, frison.
ENUREZIS = emisie de urină în cursul noptii involuntară și inconștientă (frecventă la copii și la copiii peste 3 ani
cu tulburări nevrotice)
RETENȚIA URINARĂ = ISKURIA = incapacitatea vezicii urinare de a-și evacua conținutulul. Cauze: stricturi
cicatriciale, calculi inclavați în uretră, prostată hipertrofiată
GLOB VEZICAL = distensia vezicii deasupra simfizei pubiene
ABSENȚA MICȚIUNILOR
POLAKURIA = micțiuni frecvente în cantități mici
Eliminare inadecvată calitativă și cantitativă
ANURIA = absența urinei
OLIGURIA = sub 800 ml/24h
POLIURIA = peste 2500 ml/24h
DISURIA = micțiune dureroasă
HEMATURIA = prezența sângelui în urină
ALBUMINURIA = prezența proteinelor în urină
GLICOZURIA = prezența glucozei în urină
HIPERSTENURIA = densitate crescută a urinei
HIPOSTENURIA = densitate mică a urinei
EDEM = acumulare de lichid seros în țesuturi, creșterea în volum, ștergerea cutelor naturale, pierderea elasticității
țesutului cu păstrarea urmelor presiunii digitale = “semnul godeului”
Durere lombară
Greață
Vărsături

B. SCAUNUL
- Frecvența
 nn = 1-2 scaune/zi
 adult = 1 scaun/zi
 vârstnic = 1 scaun/2 zile
- Cantitate = 150-200 materii fecale/zi
- Consistența = păstoasă, omogenă
- Forma = cilindrică, cu diametrul = 3,5 cm
- Miros = fecaloid
- Culoare = brună = STERCOBILINA
 nn – suc de mac = MECONIU
 nn – galben după eliminarea meconiului

 Dependența
DIAREEA
- Frecvența mare
 3-4 scaune/zi în enterite și enterocolite
 20-30 scaune/zi în dizenterie
 80-90 scaune/zi în holeră
- Cantitate = mare ← diaree gastrogenă / mică (15-20g) ← dizenterie
- Consistența = scazută/ lichidă ← purgative saline
- Aspect – zeamă de pepene/supă de linte ← febra tifoidă
zeama de orez ← holeră, giardia, intoxicații
CRAMPE = contracții dureroase, involuntare și pasagere ale mușchilor abdominali
COLICA = durere cauzată de mișcările peristaltice exagerate
COLICA LOCALĂ = durere la nivelul anusului cu iritația tegumentelor perianale Diareea
- se defineşte ca fiind eliminarea de scaune lichide sau semilichide, ce au stat un timp foarte scurt în intestin;
- mecanismul este hipermotilitatea intestinală
- poate apărea în:
 bolile infecţioase (trichineloză, dizenterie, etc.),
 boli endocrine (hipertiroidie),
 sindrom de malabsorbţie,
 tuberculoza intestinală,`toxiinfecţii alimentare,
 alimente iritante (prea reci, alergice),
 stres (emoţii, stări conflictuale).
- intervenţiile asistentului medical:
 identificarea factorilor cauzatori şi asociaţi: dietă inadecvată, alimente contaminate, alergii;
 întreruperea administrării de alimente solide şi recomandarea iniţial a unei diete hidrice (ceaiuri);
 evitarea laptelui, fructelor şi legumelor proaspete;
 recomandarea lichidelor cu conţinut crescut de sodiu şi potasiu (sucul de portocale şi grapefruit);
 progresiv vom reintroduce în alimentaţie alimentele semisolide şi solide (iaurt, orez, banane, pâine uscată);
 evitarea lichidelor şi alimentelor prea calde sau prea reci;
 explicarea modalităţilor de prevenire a transmiterii infecţiilor digestive (spălarea pe mâini, prepararea şi
conservarea alimentelor în condiţii corespunzătoare).

Constipaţia
- se defineşte ca fiind stagnarea un timp îndelungat în intestin a materiilor fecale cu întârzierea eliminării lor;
- se poate întâlni în:
 tumorile abdominale
 leziunile inflamatorii ale colonului
 colon iritabil
 secundar administrării unor medicamente (izoniazidă, fier, atropină, bariu)
 imobilitate
 sarcină
 stres.
Intervenţiile asistentului medical includ:
 explicarea importanţei regimului alimentar în asigurarea unui tranzit intestinal normal;
 recomandarea alimentelor cu conţinut crescut de fibre vegetale (fructe proaspete, legume, cereale, tărâţe);
 asigurarea unei hidratări corespunzătoare (cel puţin 2 litri de lichide/zi dacă nu există contraindicaţii legate de
starea de sănătate a pacientului)
 recomandarea unui pahar cu apă caldă cu 30 minute înaintea micului dejun, ce acţionează ca stimulator al
motilităţii intestinale;
 stabilirea unui orar clar pentru actul defecaţiei (de regulă la începutul zilei).
Frecvența = 1 scaun/2-4 zile
- Cantitate = mică/ mare (kg) ← megadolicolon
- Consistența = uscată – coproliti (pietricele)
- Forma – bile dure (măsline)
- masă fecaloidă abundentă
- bile conglomerate multiglobale
ILEUS = suprimarea completă a eliminării materiilor fecale și gazelor
CRAMPE = contracții dureroase, involuntare și pasagere ale musculaturii abdominale
METEORISM ABDOMINAL = acumulare de gaze în intestin
FLATULENȚA = eliminarea gazelor din intestin
TENESME = durere la defecare, fără eliminare de materii fecale
FECALOM = acumularea de materii fecale în rect
Anorexie, Cefalee, Iritabilitate
Notarea scaunului în foaia de temperatură:
normal 2│
moale 3/
diareic 6–
grunjos Z
cu 2X
mucus
cu puroi P
cu sânge S

C. TRANSPIRATIA
- 990‰ apa si 10‰ reziduu uscat (urați, uree, acizi grași, acizi organici volatili)
- pH = 5.2 → ușor alcalină
- Cantitate = minimă, cât să mențina umiditatea pliurilor
- Miros – depinde de alimentație, climă și deprinderi igienice
1 ml transpirație evaporat consumă 0,58 calorii
DIAFOREZA = transpirație abundentă
- Cantitate = 600-1000ml/zi → 10l/zi
- Transpirație generalizată ← ↑temperaturii mediului ambient
- Transpirație localizată palme, plante, in rahitism, tulburări prelimax (instalarea menopauzei)
HIPERHIDROZA = la nivelul plantelor, cu stagnare interdigitală → micoze

D. AERUL EXPIRAT = Perspirația: 16% CO2, 3% CO, 74% N2 si 7% H2O

E. MENSTRA
- Ritm = 28-35 zile
- Durata = 3-5 zile
- Aspect = mucus + sânge + resturi celulare
- Culoare = rosu negricios → rosu deschis
- Cantitate = 50-200 g
- Miros – dezagreabil
- Evolutie – ca o usoara jenă
 MENARHA = prima menstră (11-14 ani)
 LEUCOREEA FIZIOLOGICA = lichid secretat de glandele mucoasei genitale cu rol în apărarea aparatului
genital în infecții

 Dependența
AMENOREE = absența menstruației
DISMENOREE = menstruație dureroasă
METRORAGIE = hemoragie între 2 menstruații
MENORAGIE = hemoragie prelungită
OLIGOMENOREE = intervale lungi între menstre
POLIMENOREE = intervale scurte între menstre
HIPOMENOREE = cantitate redusă
HIPERMENOREE = cantitate mare
LEUCOREE PATOLOGICĂ = 200-400 ml
HIDROREE = secreție vaginală abundentă 200-400 ml
- Culoare și aspect – alb-laptoasă (leucoreea fetelor tinere)
- alb-verzuie = GONOCOCIE
- roșie-apoasă → cafenie în tumori
- seroasă, mucoasă, muco-purulentă
- Ritm – continui sau sporadice

F. VĂRSĂTURI
VOMA = act reflex cu centru nervos în bulbul rahidian. Modalitate de apărare față de conținutul dăunător al
stomacului
- Frecvența: ocazional (intoxicații și boli infecțioase)/ frecvente (stenoza pilorică)/ incoercibile (sarcina și boli
psihice)
- Orar: - matinale (gravide și alcoolici)/ - postprandiale – precoce (nevropatii), tardive (ulcer si cancer gastric)
- Cantitate: - mică (câțiva zeci ml)/
- mare (stenoza pilorică) = alimente + secretie gastrică + resturi alimentare de la mesele anterioare
- Conținut: v. alimentare; v. mucoase, apoase (gravide și alcoolici); v. fecaloide (ocluzii intestinale); v. biliare
(colecistopatii); v. purulente (gastrite flegmonoase); v. sanguinolente; v. cu sânge pur = HEMATEMEZA
- Culoare: - galben-verzuie (v. biliare)/ - roșie (hematemeză)/ - galben-murdar (ocluzii)/ - brună (cancer)
- Miros: - fad, acru (hiperclorhidrii)/ - fecaloid (ileus)/ - rânced (fermentație gastrică)
- Forța de proiectie: brusc, în jet, fără efort, fără greață, fără legatură cu alimentația ← hipertensiune
intracraniană

G. EXPECTORATIA = eliminarea sputei

SPUTA = substanțe care se elimină din căile respiratorii prin tuse
- formată din secreția, exudația, transudația patologică a mucoaselor pulmonare, din descuamația epiteliilor
pulmonare și a căilor aeriene, substanțe rezultate din descompunerea țesutului pulmonar mort și substanțe
străine inhalate + salivă + secreția nazală și faringiană
- Culoare: - roșie
HEMOPTIZIE = sanguinolentă, aerată, spumoasă
Expectorație HEMOPTOICĂ – striată cu sânge
- ruginie – în pneumonie
- roșie brună – sânge sangnat în plămân
- roșie gelatinoasă – în cancer pulmonar
- roz – edem pulmonar
- galben-verzui – în supurații pulmonare
- alb-alb-cenușiu – în astm bronșic
- negru – în infarct miocardic
- Consistența: aerată, spumoasă, vâscoasă, gelatinoasă, lichidă
- Forma: - perlată (astm)/ - numulară (caverne pulmonare)/ - mase grunjoase izolate în salivă/ - mulaje bronșice
- Aspect: - de mucus (astm bronșic, inflamarea bronhiilor)
- purulent (supurații pulmonare)
- mucopurulent seros (edem pulmonar)
- pseudomembranos (difterie laringiană)
- sanguinolent (edem pulmonar, cancer pulmonar, infarct pulmonar)
- Cantitate: 50-100 ml/zi în bronșită/ 1000 ml/zi în edem, gangrenă, cavernă/ > 1000 ml/zi = VOMICA (= puroi,
exudat în abces pulmonar și chist hidatic)

4. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură

 Independența
A. Atitudine adecvată
ORTOSTATISM = poziția “în picioare”
ȘEZÂND = spate drept, șold și gambe cu 90o
CLINOSTATISM = poziția “culcat”
DECUBIT = dorsal, ventral, lateral (stâng, drept)
B. Mișcări adecvate
- Tipuri de mișcări:
ABDUCȚIE = mișcarea de indepărtare față de axul median al corpului
ADDUCȚIE = mișcarea de apropiere față de axul median al corpului
FLEXIA = mișcarea de apropiere a două segmente apropiate
EXTENSIA = mișcarea de indepărtare a două segmente apropiate
ROTAȚIA = mișcarea realizată în jurul axului care trece prin lungul segmentului care se deplasează
PRONAȚIA = mișcarea de rotație a mâinii prin care palma privește în jos
SUPINAȚIA = mișcarea de rotație a mâinii prin care palma privește în sus
CIRCUMDUCȚIA = mișcare complexă care totalizează flexia, extensia, abducția și le asociaza cu rotația
- Exerciții fizice:
- active – efectuate de individ
- pasive – mișcări ale articulațiilor, executate de o altă persoană
- izometrice – contracții musculare în care lungimea mușchiului rămâne neschimbată, crescând numai tensiunea
- de rezistență → cresc tonusul muscular

 Dependența în satisfacerea nevoii

A. Imobilitatea = reprezintă dimiuarea sau restricționarea mișcării, fiind adesea recomandată ca metodă
terapeutică și poate fi cauzată de traumatisme, boli organice sau funcționale
DIFICULTATE DE DEPLASARE
DIMINUAREA sau ABSENȚA MIȘCĂRII cauzată de pareze (mono-, para-, tetra-) și paralizii
PARALIZIE = dispariția totală a funcției motorii musculare
PAREZA = scăderea funcției motorii musculare
PARALIZII PERIFERICE = scăderea tonusului muscular și anume mișcările pasive se pot efectua, dar cu
amplitudine mult mai mare
PARALIZII CENTRALE = atunci când tonusul muscular este păstrat/exagerat, iar mișcările passive se pot
executa, dar cu amplitudine redusă.
- monoplegia = paralizia unui singur membru
- hemiplegia = paralizia unei jumătăți de corp laterală
- paraplegia = paralizia membrelor inferioare
- tetraplegia = paralizia celor patru membre
- paralizia sfincterelor = incontinență de materii fecale și urină
- paralizia musculaturii vezicii urinare = atunci când se produce retenție de urină
ATONIE MUSCULARĂ = scăderea forței musculare
ATROFIE MUSCULARĂ = diminuarea volumului mușchiului și a contracțiilor sale
HIPERTROFIE MUSCULARĂ = mărirea volumului unui mușchi
CONTRACȚIE MUSCULARĂ INVOLUNTARĂ
TRISMUSUL = contracția involuntară și permanentă a mușchilor masticatori care apare pe faciesul bolnavilor de
tetanus – “risus sardonicus”
ANCHILOZA = diminuarea/imposibilitatea mișcării unei articulații
CRAMPA = contracție spasmodică dureroasă a unui mușchi/grup de mușchi cauzată de: o poziție incomodă,
compresiunea unui nerv, deficitul de calciu în organism
DIMINUAREA INTERESULUI ← tulburare psihică
B. Hiperactivitatea = creșterea ritmului mișcărilor și a activității individului determinate de instabilitate
emotională și pierderea ideilor
VORBIRE CARACTERISTICĂ – mult și precipitat
MIȘCĂRI CARACTERISTICE – rapide, frecvente. Reacționează la toți stimulii (luminoși, auditivi, din mediul
extern și intern) care determină reacții din partea pacientului
SPASME = contracția musculară involuntară a unui mușchi/grup de mușchi
TICURI = mișcări convulsive, involuntare ale ochilor, gurii, ale unui braț sau a unui picior
MANIA = stare de psihoză, caracterizată printr-o stare de excitație în special în sfera afectivității, a cunoașterii și
a activității
EUFORIA = stare de buna dispoziție, de obicei nemotivată
C. Necoordonarea mișcărilor = reprezintă dificultatea sau incapacitatea individului de a-și coordona mișcările
diferitelor grupe musculare
AKINEZIA = lipsa/diminuarea mișcărilor normale
ATAXIA = tulburări de coordonare a mișcărilor active voluntare
CONVULSIILE = contacții repetate, involuntare ale unui mușchi/grup de mușchi urmate de relaxare. Contracția
este instantanee.
TREMURĂTURILE = secuse repetate involuntare ale unei părti a corpului (mâini, cap sau ale întregului corp)
Mers propulsiv, târșâit
Dificultatea de a trece din ortostatism în poziția șezând
Facies rigid
D. Postura inadecvată
- Oboseala musculară ← activitate excesivă prelungită
- Deformări ale coloanei vertebrale:
CIFOZA = convexitatea posterioară (regiunea toracică și sacrală)
LORDOZA = convexitatea anterioară (regiunea cervicală și lombară)
SCOLIOZA = deviație laterală
- Deformări ale membrelor inferioare
GENU VALGUM = genunchii apropiați și picioarele depărtate
GENU VARUM = genunchi depărtați și picioare apropiate
Picior strâmb: ECVIN = sprijinit anterior
TALUS = sprijinit pe călcâi
VARUS = sprijinit pe partea externă a plantei
VALGUS = sprijinit pe partea internă a plantei
- Deformări ale șoldurilor: LUXAȚIA DE ȘOLD = ieșirea capului femural din articulația coxo-femurală
- Poziții inadecvate, poziții PATOGNOMONICE (specifice anumitor boli)
TRENDELEMBURG = poz. genupectorală = poz. ginecologică = trunchiul și membrele inferioare mai sus decât
nivelul capului
OPISTOTONUS (în tetanus) = pacientul din decubit dorsal se sprijină pe planul orizontal în ceafă și pe călcâie
PLEUROSTOTONUS = din decubit lateral se sprijină pe suprafața orizontală a corpului în umăr și în marginea
externă a piciorului
“COCOȘ DE PUȘCĂ” (în meningită) = capul e în hiperextensie, iar membrele sunt flectate atât în articulația
coxo-femurală, cât și în articulația genunchilor
TORTICOLIS = înclinarea capului într-o parte datorită contracturii musculaturii gâtului
CLAVUS = hiperkeratoza ușor reliefată și netedă
PARALIZIE = dispariția totală a funcției motorii musculare
PAREZA = scăderea funcției motorii musculare
PARALIZII PERIFERICE = scăderea tonusului muscular și anume mișcările pasive se pot efectua, dar cu
amplitudine mult mai mare
PARALIZII CENTRALE = atunci când tonusul muscular este păstrat/exagerat, iar mișcările passive se pot
executa, dar cu amplitudine redusă.
- monoplegia = paralizia unui singur membru
- hemiplegia = paralizia unei jumătăți de corp laterală
- paraplegia = paralizia membrelor inferioare
- tetraplegia = paralizia celor patru membre
- paralizia sfincterelor = incontinență de materii fecale și urină
- paralizia musculaturii vezicii urinare = atunci când se produce retenție de urină
Obiectivele nursing:
 să se menţină funcţia musculară în limite normale:
– să efectueze exerciţii la nivelul tuturor articulaţiilor;
– să efectueze exerciţii izotonice şi/sau izometrice la fiecare 4 ore;
– să se restabilească masa musculară şi forţa musculară;
– să participe la activităţile de îngrijire personală fără a apărea oboseala;
– să se mobilizeze în condiţii de securitate din clinostatism sau poziţie şezândă fără efecte adverse.
 să existe o alterare minimă cardiovasculară:
– să se menţină în limite normale funcţiile vitale;
– să existe semne care indică un flux venos corespunzător (absenţa edemelor,absenţa durerii în regiunea
posterioară a gambei, fără semne de inflamaţie sau distensie venoasă sau modificări tegumentare).
 să se menţină funcţia respiratori în limite normale:
– să efectueze 5 respiraţii profunde şi 5 exerciţii de tuse la fiecare oră
– să existe o expansiune toracică normală;
– murmurul vezicular să fie fiziologic;
– să nu prezinte febră, dureri toracice sau alte semne respiratorii care să indice infecţie pulmonară, embolia
sau atelectazie.
 să se menţină o stare de nutriţie adecvată:
– să se menţină o greutate normală;
– proteinele serice să fie în limite normale;
– turgorul să fie normal;
– să existe o balanţă între ingestie şi excreţie.
 să existe o eliminare normală:
– să ingere cel puţin 1500 ml lichide pe zi;
– urina să aibă pH normal;
 – să nu existe semne de retenţie urinară, infecţie sau calculi renali;
– materiile fecale să fie de consistenţă semisolidă şi la fiecare 2–3 zile;
– să nu existe semne de ocluzie intestinală.
 să se menţină integritatea tegumentară:
– tegumentele să fie intacte, umede, curate;
– să nu existe semne inflamatorii (paloare, roşeaţă, creşterea temperaturii, tumefacţie) la nivelul zonelor de
presiune.
 să se menţină funcţia psihosocială în limite normale:
– să participe activ la deciziile legate de îngrijire;
– să-şi exprime sentimentele;
– să accepte ajutorul altor persoane.
Intervenţii nursing:
 asistenta medicală planifică cu pacientul exerciţii fizice în funcţie de cauza imobilizării şi de capacitatea
pacientului;
 poziţia pacientului va fi schimbată la fiecare 2 ore
 se efectuează exerciţii pasive;
 se masează regiunile expuse escarelor şi se pudrează cu talc;
 pacientul va fi învăţat care este postura adecvată şi cum se efectuează exerciţiile active;
 pacientul va fi învăţat să efectueze exerciţii de respiraţie profundă;
 pacientul va fi învăţat să tuşească şi să expectoreze secreţiile;
 pacientul va fi pregătit psihic înainte de fiecare tehnică de îngrijire;
 se redă încrederea pacientului că imobilitatea este o stare trecătoare şi că îşi poate relua mersul;
 se înlătură stimulii exageraţi din mediul înconjurător (zgomote, lumină puternică, număr mare de vizitatori);
 se supraveghează permanent pacientul
 imobilizare fizică în caz de agitaţie extremă (chingi, cămaşă de protecţie);
 se asigură un climat de linişte şi calm;
 pacientul este învăţat să utilizeze diferite aparate de susţinere (cadru metalic,bastoane, cârje);
 se administrează tratamentul prescris de medic
 pacientul va fi ajutat în satisfacerea celorlalte nevoilor fundamentale.
Evaluare
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
 are tonusul muscular păstrat;
 are tegumentele şi mucoasele integre;
 nu prezintă tulburări de respiraţie, circulaţie sau secreţii bronşice;
 nu prezintă complicaţii (de ex. escare de decubit, anchiloze, contracture musculare)
 este echilibrat psihic
 îşi satisface celelalte nevoi fundamentale.
În cazul în care obiectivele nu au fost atinse se reanalizează planul de îngrijire

5.Nevoia de a dormi și a se odihni

 Independența
Somnul = formă particulară de odihnă prin absența stării de veghe.
Există 2 tipuri de somn: lent/classic/ortodox și paradoxal
 nn = 16-20 h/zi
 1 an = 14-16 h/zi
 3 ani = 10-14 h/zi
 5-11 ani = 9-13 h/zi
 adolescent = 12-14 h/zi
 adult = 7-9 h/zi
 vârstnic = 6-8 h/zi

 Dependența în satisfacerea nevoii

Disfuncţii legate de ritmul odihnă -somn
- se defineşte ca fiind modificarea cantitativă sau calitativă a perioadei de somn corespunzătoare nevoilor
biologice şi emoţionale ale individului;
- perturbarea somnului (dificultatea de a adormi sau de a dormi)
Perturbarea ritmului somn – veghe poate apărea în numeroase situaţii:
 afecţiuni respiratorii,
 afecţiuni cardiovasculare,
 disfuncţii de eliminare ale pacientului (diaree, incontinenţă urinară),
 perturbări metabolice,
 hipertiroidism,
 imobilitate prelungită (fracturi),
 modificări ale stilului de viaţă (spitalizarea).
A. Insomnia = dificultatea de a dormi sau de a se odihni
- insomnii INIȚIALE = adoarme foarte greu, după care doarme până dimineața
- insomnii TERMINALE = dupa adormire, pacientul se trezește și nu mai poate dormi
- insomnii DORMIȚIONALE = multiple perioade de veghe care survin în timpul somnului
- insomnii PREDORMIȚIONALE = starea de veghe este prelungită până la instalarea somnului
- insomnii POSTDORMIȚIONALE – la vârsnici și la cei care se culcă la ore timpurii
AȚIPIRI ÎN TIMPUL ZILEI
COȘMARURI = vise neplacute, penibil dominante
SOMNAMBULISM = tulburare paroxistică de somn
APATIE = lipsă de interes
PAVORUL NOCTURN = spaimă intensă în timpul somnului
NELINIȘTE = teamă nejustificată ce apare pe fondul de instabilitate emotională
CONFUZIE = prezintă percepții false (percepe un obiect sau un fenomen), fiind convis de realitatea lor
IRITABILITATE = stare de tensiune psihică
DEPRESIE, TRISTEȚE
DIMINUAREA PUTERII DE CONCENTRARE
OBOSEALĂ
B. Hipersomnia = ore excesive de somn, cu prelungirea duratei și intensificarea profunzimii somnului
SOMN MODIFICAT = peste 10 h la adult/ peste 12 h la copil
SOMNOLENȚA = accese de somn diurn
LETARGIE = hipersomnie continuă și mai profundă
NARCOLEPSIA = necesitate subită de somn
COMPORTAMENT VERBAL și NONVERBAL lent, greoi, iar pacientul răspunde cu dificultate la întrebări
OBOSEALĂ, INACTIVITATE
C. Discomfortul = senzație de jenă, neplăcere fizică și psihică
Iritabilitate, indispoziție, jenă
Discomfort
DIAFOREZA = transpirație abundentă
Dureri musculare
D. Oboseala = senzație penibilă însoțită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă și musculară
- Fața pacientului – palidă, tristă
- Ochi încercănați, privire încețoșată
- Puls – rar, lent, slab
- T.A. cu tendințe de scădere
- Somnolența diurnă
- Tegumente palide, transpirații reci
- Plictiseală, apatie
- Greutate corporală în scădere
Obiectivele nursing sunt:
– pacientul sa doarmă cel puţin 6 ore fără trezire;
– pacientul să adoarmă în 30 minute;
– să se atenueze simptomele privaţiunii de somn;
– să descrie factorii care previn sau inhibă somnul;
– să descrie şi să efectueze tehnicile care reduc somnul;
– pacientul să se simtă odihnit după ce a adormit;
– să se restabilească obiceiurile de somn adecvate.
Intervenţiile nursing sunt:
a) reducerea zgomotului din mediul spitalicesc:
– se închid uşile salonului;
– se reduce volumul sunetului telefonului şi aparatelor aflate în apropierea salonului;
– personalul medical va trebui să poarte pantofi cu talpa de cauciuc, nu cu toc metalic;
– se opreşte zgomotul produs de aparatele care nu sunt utilizate;
– se evită producerea de zgomote puternice şi bruşte (tragerea găleţii cu apă,deplasarea patului);
– nu se vorbeşte tare ci numai atunci când este necesar, dar cu voce joasă;
– se închide radioul şi televizorul.
b) se favorizează ritualurile adormirii (citit, privit la televizor, exerciţii de relaxare);
c) se reduce stresul emoţional şi se antrenează factorii care perturbă somnul (perne, poziţionare, discuţii);
d) se informează pacientul despre felul în care unele boli perturbă somnul;
e) se administrează somnifere;
f) se favorizează starea de bine prin:
– administrarea de analgezice sau sedative cu 30 minute înainte de culcare;
– incitarea pacientului să poarte haine ample în cursul nopţii;
– îndepărtarea agenţilor iritanţi care sunt în contact cu tegumentul pacientului(cearceafuri umede, tuburi de
dren);
– aplicarea măsurilor de igienă necesare;
– urmărirea ca saltelele să fie confortabile, cearceafurile curate şi uscate;
– incitarea pacientului să urineze înainte de culcare.
g) educaţia pacientului:
– necesitatea evitării factorilor care perturbă somnul (alcool, cofeină, stres, stimuli senzoriali din mediul
înconjurător, oboseala);
– informarea despre rolul somnului şi odihnei;
 – stabilirea unui orar de somn şi odihnă.
Evaluare
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
– se simte odihnit;
– se trezeşte rar noaptea;
– este capabil să doarmă numărul de ore pe care le doreşte, şi-şi aminteşte visele;
– este mai puţin iritabil, deprimat, anxios;
– înţelege factorii care perturbă sau favorizează somnul.
În cazul în care obiectivele nu au fost atinse se reanalizează planul de îngrijire.

6.Nevoia de a se îmbraca și dezbrăca

 Dependența în satisfacerea nevoii
- Dificultatea/incapacitatea de a se îmbrăca și dezbrăca
- Dezinteres → apatie în a se îmbrăca/ acces de melancolie
- Refuzul
- Alegerea inadecvată de veșminte → îmbrăcăminte exagerată, ciudată și cuafuri bizare
- Veșminte inconfortabile → veșminte neadectate taliei și masei corporale
A. Independenţa în satisfacerea nevoii
Omul, are nevoie de haine cu care să se îmbrace pentru a se proteja. El îşi alege hainele conform circumstanţelor
şi nevoilor proprii.
Manifestări de dependenţă:
- Semnificaţia veşmintelor – ascunde şi protejează corpul
- Alegerea personală – după gust şi modă
- Sortarea veşmintelor
- Calitatea veşmintelor
- Potrivirea veşmintelor, purtarea de obiecte semnificative
- Capacitatea fizică de îmbrăcare şi dezbrăcare.
Intervenţiile asistentei:
- Menţine independenţa – învaţă persoana să-şi aleagă îmbrăcămintea corespunzătoare, explorează gusturile,
încurajează persoana pentru a-şi alege singur îmbrăcămintea.
b. Dependenţa în satisfacerea nevoii de a se îmbrăca şi dezbrăca
Probleme de dependenţă în satisfacerea acestei nevoi sunt:
- Dificultate de a se îmbrăca şi dezbrăca
- Dezinteres pentru ţinuta vestimentară
- Neîndemânare în a-şi alege haine potrivite.
Surse de dificultate:
- de ordin fizic – incapacitatea intrinsecă: lezarea fizică, diminuarea motricităţii membrelor superioare,
incapacitatea extrinsecă: obstacole ce împiedică mobilizarea membrelor superioare (aparate gipsate, plăgi,
pansamente), dezechilibre
- de ordin psihologic: tulburări de gândire, anxietate, stress,
- de ordin socioeconomic – eşecuri, conflicte, sărăcie, pierderea cunoştinţei
- Lipsa de cunoaştere.
1. Dificultatea de a se îmbrăca şi dezbrăca
2. Dezinteresul pentru ţinuta vestimentară
Manifestări de dependenţă:
- Dificultatea, incapacitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca
- Dezinteresul faţă de ţinuta sa (apatie, melancolie)
- Refuzul de a se îmbrăca şi dezbrăca
- Alegerea de haine inadecvate
- Veşminte inconfortabile.
Obiective:
- Pacientul să cunoască importanţa satisfacerii de a se îmbrăca şi dezbrăca (asistenta să vadă cu ce se îmbracă şi
să supravegheze acest lucru)
- Pacientul să se poată îmbrăca şi dezbrăca singur (identifică capacitatea pacientului şi limitele acestuia, îi acordă
suficient timp pentru a se îmbrăca, face zilnic exerciţii de motricitate, îmbracă şi dezbracă paceintul în caz de
paralizii)
- Pacientul cu tulburări psihice recâştigă independenţa de a se îmbrăcaşi dezbrăca
Intervenţiile asistentei:
- alegerea lenjeriei
- pregătirea lenjeriei la îndemâna pacientului
- explicarea tuturor gesturilor pe care trebuie să le facă
- încurajarea pacientului să participe activ după posibilităţi
- felicitarea pentru fiecare progres
- ajutarea pacientului în efectuarea tehnicii sau efectuarea integrală a
tehnicii.

7. Nevoia de a-și menține temperatura corpului în limite normale

 Independența
HOMEOTERMIE = echilibru dintre termogeneză și termoliză
 nn = 36.1 – 37.8oC
 adult = 36 – 37oC
 vârstnic = 35 – 36oC
Locuri de măsurare: axilă, plica inghinală, cavitatea bucală, rect, vagin.
Calea de Scala Celsius Scala
măsurare Fahrenheit
Orală (3 minute) 37oC ± 0,3-0,6 98,6oF ± 0,5-1,0
Rectală (3-5 37,5oC ± 0,3- 99,6oF ± 0,5-1,0
minute) 0,6
Axilară (10 36,5 C ± 0,3-
o
97,6oF ± 0,5-1,0
minute) 0,6
Temperatura corpului variază în timpul zilei astfel:
- REMISIUNE MATINALĂ – între 3-5 a.m. → toC minimă
- EXACERBARE VESPERALĂ – între 18-23 → toC maximă

 Dependența
HIPERTERMIA – peste 37oC
SUBFEBRILITATEA: 37 – 38oC
FEBRA MODERATĂ: 38 – 39oC
FEBRA RIDICATĂ: 39 – 40oC
HIPERPIREXIA: peste 40oC
FRISOANE = contracții musculare puternice
PILOERECȚIA = piele de găină, senzație de frig
SINDROM FEBRIL: cefalee, tahicardie, tahipnee, inapetență, sete, curbatură (↑toC), oligurie, urini concentrate,
convulsii, halucinații, dezorientare.
FEBRA CONTINUĂ: menținerea toC peste 37oC cu diferențe sub 1oC între valorile de dimineața și seara
FEBRA INTERMITENTĂ: diferența de câteva grade Celsius între valorile de dimineața și seara astfel încât cele
mai mici valori scad sub 37oC
FEBRA REMITENTĂ: diferența de câteva grade între valorile întregistrate dimineața și seara, iar cele mai mici
valori nu scad sub 37oC
FEBRA RECURENTĂ: perioade febrile de 4-7 zile, ce alternează cu perioadele afebrile de 4-6 zile, iar trecerile
se fac brusc.
FEBRA ONDULANTĂ: perioade febrile ce alternează cu perioade afebrile, trecerea facându-se lent.
Evoluția febrei:
Perioada inițiala
Perioada de declin
(ore→zile) Perioada de stare - declin in criză
(zile→saptămâni) - declin in liză

Obiectivele nursing sunt:

• temperatura corporală să revină la limitele normale;
• să se menţină echilibrul hidroelectrolitic;
• să se menţină o stare de nutriţie adecvată;
• pacientul că simtă senzaţia de bunăstare fizică şi odihnă.
Intervenţii nursing:
• se monitorizează semnele vitale;
• se evaluează temperatura şi culoarea tegumentelor;
• se apreciază pierderile lichidiene prin transpiraţie;
• se creşte ingestia de lichide în raport cu pierderile;
• se menţine igiena tegumentelor şi a cavităţii bucale;
• pacientul este sfătuit să stea la pat şi să poarte o îmbrăcăminte lejeră;
• se schimbă frecvent cearşafurile;
• se fac împachetări, fricţiuni, se aplică pungi cu gheaţă şi comprese reci;
• se administrează analgezice şi antitermice;
• se monitorizează valoarea hematocritului şi numărul de leucocite;
• educaţia pacientului:
– să evite consumul de alimente cu valoare calorică mare (de ex.lipidele);
– să consume lichide reci;
– să aibă o bună ventilaţie în încăpere sau la locul de muncă;
– să poarte îmbrăcăminte lejeră, de culoare albă.
Evaluare
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
• are temperatura corpului în limite normale;
• nu prezintă semne de deshidratare;

HIPOTERMIA = toC sub 36oC

Hipotensiune arterială
Cianoză, eritem
În cazul în care obiectivele nu au fost atinse se reanalizează planul de îngrijire.
Obiectivele nursing sunt:
· pacientul să aibă temperatura corpului în limite fiziologice;
· pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic;
· pacientul să îşi păstreze integritatea tegumentelor.
Intervenţii nursing:
· evaluarea cauzelor care au dus la hipotermie;
· încălzirea treptată a pacientului prin acoperirea cu o pătură sau folosirea termofoarelor;
· se asigură un aport lichidian de 2500 – 3000 ml lichide pe zi;
· se administrează lichide uşor călduţe la intervale regulate de timp şi în cantităţi mici;
· se recoltează sânge pentru determinarea glicemiei, hemoglobinei şi hematocritului;
· extremităţile sunt puse în apă călduţă la 37 0 C;
· se face masajul extremităţilor;
· se administrează tratamentul medicamentos prescris de medic (antibiotice,corticoizi, analgezice);
· educaţia pacientului:
– să consume alimente cu conţinut caloric ridicat;
– să bea lichide şi alimente calde;
– temperatura camerei să fie între 18 – 25 0 C;
– să poarte îmbrăcăminte corespunzătoare (călduroasă).
Evaluare
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
· are temperatura corpului în limite normale;
· nu prezintă semne de deshidratare;
· are tegumentele integre.
În cazul în care obiectivele nu au fost atinse se reanalizează planul de îngrijire.
ANASARCĂ = edem generalizat
Durere, oboseală, tulburări de vorbire, somnolență, degerături, apatie
PARESTEZII = senzații de amorțeli și furnicături la nivelul regiunii expuse la frig

8. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele

 Dependența în satisfacerea nevoii
A. CARENȚE DE CURĂȚENIE
PEDICULOZA = păduchi
B. ALTERAREA TEGUMENTELOR ȘI MUCOASELOR
ERITEM = pată congestive (roșie) datorată vasodilatației
ESCORIAȚIA = pierderea de substanță superficială apărută în urma unui traumatism (mai frecvent după prurit)
CRUSTE = leziuni elementare secundare datorate uscăturii unei serozități provenite dintr-o ulcerație (veziculă,
flictenă)
VEZICULA = ridicatură a epidermului rotunda (bășică), de dimensiuni mici, pline cu lichid clar și de cele mai
multe ori însoțite de prurit și durere
PUSTULA = abces minuscule la suprafața tegumentului, localiazat la rădăcina firului de păr și constituie așa-
numitele leziuni de foliculită (coșuri). Pot fi primitive sau secundare ← prin infectarea veziculelor care se
pustulizează.
PAPULA = leziune caracterizată printr-o ridicatură circumstrisă și solidă la suprafața pielii. Ea se datorează unei
îngroșări a pielii = hipertrofie, fie unei infiltrații apoase = edem local.
FISURA = întrerupere liniară a continuității tegumentului
DESCUAMAȚIA = desprinderea celulelor cornoase, superficiale din epiderm. Pot fi: - furfuracee (numai liniuțe)/
- pitiriază (lamelară)/ - în lambouri (bucăți de diferite forme)
ACNEEA = pustula determinată de un agent patogen specific
FURUNCULUL = infecție specifică foliculului pilo-sebaceu produsă de Stafilococul auriu.
INTERTRIGO = micoză cutanată situate la nivelul plicilor, dar și interdigital, caracterizată prin eritem pruriginos,
decolare epidermică, secreție și depozit albicios prin macerarea epidermei cornoase cu fisurarea fundului
pliului.
VITILIGO = LEUCO-MELANO-DERMIE de natură probabil neuro-endocrină caracterizată prin pete acromice
mărginite de o zonă hiperpigmentată.
ULCERAȚII = pierderi cu substantă, rezultând în urma unui process patologic, ce acționează asupra pielii. Poate
fi: - superficială = eroziune/ - profundă = exulcerație sau ulcerație propriu-zisă.
ESCARELE = distrugeri tisulare ca urmare a unui deficit de nutriție locală. De obicei prin leziuni vasculare sau
prin compresiune continua sau se pot produce prin acțiunea direct a unor factori infecțioși sau a toxinelor
acestora sau prin acțiunea unor substanțe chimice caustice.
Regiunile expuse:
- Decubit dorsal – regiunea occipitală, omoplați, coate, regiunea sacro-coccigiană, călcâie
- Decubit lateral – umăr, regiunea trohanteriană, fețele laterale ale genunchilor, maleole
- Decubit ventral – tâmple, umeri, creasta iliacă, genunchi, degetele picioarelor
EDEMELE = acumulare de lichid seros în țesuturi
VARICELE = dilatări permanente ale venelor superficiale însoțite de insuficiență valvulară a peretelui venos.
Sensul circulației venoase în ortostatism este inversat.
HEMOROIZII = afecțiuni ale plexurilor vanoase anale și din partea terminal a rectului producând dilatarea
acestor vene cu apariția de procese inflamatorii și trombolice.
ULCERELE VARICOASE = erodarea țesutului pe un teren varicos.
ALOPECIA = lipsa parțială sau totală a părului.
Obiectivele nursing sunt:
– pacientul să aibă tegumentul intact;
– pacientul să nu prezinte disconfort;
– pacientul să aibă tegumentul normal colorat;
– pacientul să nu devină sursă de infecţie nosocomială;
– pacientul să fie echilibrat nutriţional;
– pacientul să aibă o stare de bine fizic şi psihic;
– pacientul să descrie îngrijirile igienice.
-- părul să aibă strălucire;
– leziunile şi infecţiile scalpului să fie reduse sau absente;
– pacientul să descrie factorii care contribuie la apariţia leziunilor părului.
– unghia să fie convexă, curate,patul unghial să fie roz;
– cuticula să fie intactă şi tegumentul din jur hidratat, unghiile să fie tăiate scurt, cu marginile netede;
– timpul de recolorare capilară să fie normal;
– pacientul să nu mai prezinte durere sau semne inflamatorii;
–– să descrie factorii care contribuie la apariţia problemelor unghiale,să demonstreze îngrijirea unghiei.
Intervenţii nursing
Intervenţiile nursing sunt:
– leziunile suprainfectate se vor proteja cu pansament;
– se previn infecţiile nosocomiale prin respectarea măsurilor de asepsie şi antisepsie;
– se supraveghează ca pansamentele să nu fie prea strânse (împiedică circulaţia sanguină);
– desfacerea pansamentelor se face blând, umezindu-le;
– se evită consumul de alimente iritante şi excitante;
– pacientul va fi educat să consume legume şi fructe;
– pacientului i se vor explica efectele nocive ale alcoolului, condimentelor, alimentelor prăjite, conservelor,
afumăturilor şi ale consumului de cafea;
– se menţine o hidratare corespunzătoare;
– se previne uscarea tegumentului;
– se vor purta discuţii cu pacientul având în vedere caracterul pruriginos al leziunilor şi riscul de apariţie al
cicatricilor;
– se prelevează produse patologice pentru examen de laborator (cruste, puroi, secreţii din vezicule).
Evaluare
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
– are tegumentul intact şi normal colorat;
– este echilibrat psihic;
– nu a devenit o sursă de infecţie nosocomială.

9.Nevoia de a evita pericolul

 Dependența în satisfacerea nevoii
A. VULNERABILITATE FAȚĂ DE PERICOLE
 risc de accidente: răniri și căderi
 risc de infecții: gripă, abces, etc
 risc de îmbolnăviri frecvente → scăderea rezistenței organismului de autoapărare
FATIGABILITATEA = reprezintă slăbirea fizică, cumulată cu adinamie, lipsă de forță
SURMENAJUL = fatigabilitate excesivă care influențează organismul. Apare în urma unui exces de
efort fizic, psihic, în urma unei munci extenuante
• comportament depresiv și agresiv → tentative de sinucidere, agresivitate față de cei din jur, acte antisociale
(incendiere)
B. ALTERAREA INTEGRITĂȚII FIZICE ȘI PSIHICE
• semne inflamatorii: durere, roseate locală a regiunii respective, tumefacție, limitarea mișcărilor segmentului
afectat, căldură locală.
• semne de insecuritate psihologică: agitație, iritație, agresivitate, neîncredere, frică, idei de sinucidere

DUREREA
 durere legată de:
– prezenţa fracturii sau traumatismului;
– stres emoţional;
– supraactivitate;
– strategii ineficiente de diminuare a durerii.
 durere cronică legată de:
– deficit de cunoştinţe despre măsurile de control ale durerii;
– fatigabilitate;
– monotonie;
– teamă de efectele secundare ale medicamentelor;
– concepţiile greşite despre durere;
– experienţele anterioare despre lipsa de control a durerii;
– sentimentele şi convingerile că medicaţia utilizată nu are efect.
 disconfort legat de durere
 clearance ineficient al căilor aeriene legat de incizia la nivelul toracelui (durere la acest nivel);
 respiraţie ineficace legată de durerea abdominală postoperatorie;
 alterarea mobilităţii fizice legată de durerea articulară;
 deficit de autoîngrijiri legat de prezenţa durerii;
 anxietate legată de durere neameliorată
 teamă legată de anticiparea durerii postoperator;
 perturbarea imaginii de sine legată de:
– durerea cronică;
– ineficienţa managementului durerii;
– sisteme inadecvate de sprijin.
 alterarea menţinerii sănătăţii legată de durerea cronică şi fatigabilitate;
 deficit de cunoştinţe despre măsurile de control ale durerii legate de lipsa surselor de informaţie;
 neîncredere legată de ineficienţa strategiilor de control a durerii;
 insomnie legată de durere.
Obiectivele nursing sunt:
 pacientul să resimtă scăderea intensităţii durerii;
 pacientul să declare ameliorarea disconfortului
 pacientul să fie capabil să-şi efectueze îngrijirile igienice;
 pacientul să cunoască tehnice noninvazive de ameliorare a durerii. Intervenţii nursing
Intervenţiile nursing sunt:
 pacientul este ajutat să descrie corect durerea şi să sesizeze momentele de exacerbare sau ameliorare;
 se manifestă înţelegere faţă de suferinţa pacientului;
 se ajută pacientul să descrie locul, intensitatea şi caracterul durerii;
 se asigură confortul şi se îndepărtează factorii agravanţi:
– lărgirea bandajelor prea strânse;
– schimbarea pansamentelor umede;
– aşezarea pacientului în poziţie corespunzătoare;
– întinderea cearşafurilor;
– retragerea tubulaturii pe care stă culcat pacientul;
– susţinerea inciziei chirurgicale în timpul tusei sau a exerciţiilor respiratorii;
– evitarea expunerii tegumentelor şi mucoaselor la agenţi iritanţi (urină,secreţii patologice, materii fecale);
– prevenirea retenţiei urinare;
– respectarea regimului dietetic;
– prevenirea constipaţiei;
– verificarea temperaturii apei de baie;
– educaţie postoperatorie.
 se folosesc mijloace de stimulare cutanată:
– aplicarea agenţilor fizici (căldură, frig);
– masaje.
 distragerea atenţiei:
– fixarea atenţiei pe alte probleme decât cele ale durerii respective (cărţi,video, TV).
 promovarea unui concept de sine pozitiv:
– încurajarea pacientului la orice progres obţinut;
– implicarea pacientului în efectuarea îngrijirilor sale.
 reducerea intensităţii durerii:
– tehnici de relaxare;
 – administrarea tratamentului prescris de medic;
– acupuntura;
– anestezia locală.
 asigurarea odihnei:
– administrarea analgezicelor cu 30 minute înainte de culcare.
Evaluare
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
 declară ameliorarea durerii,
 resimte starea de confort,
 îşi poate efectua parţial îngrijirile igienice,
 cunoaşte şi aplică corect tehnicile de relaxare.
În cazul în care obiectivele nu au fost atinse se reanalizează planul de îngrijire.
Vulnerabilitate la pericole legată de:
– accidentele de muncă, rutiere;
– alterarea mobilităţii fizice asociată cu afecţiuni musculoscheletale sau restricţie terapeutică;
– tegumentele lezate prin contact prelungit cu substanţe iritante;
– leziunile interdigitale datorate umezelii, căldurii, îmbrăcăminţii neadecvate;
– alterări senzoriale;
– expunerea la agenţi termici, chimici, radiaţii;
– abuz de substanţe;
– apariţia complicaţiilor secundar netratării corespunzătoare a unor infecţii;
– îmbolnăviri frecvente datorită scăderii rezistenţei organismului;
– oboseală;
– istoric de accident;
– utilizarea necorespunzătoare a echipamentului de protecţie;
– utilizarea de medicamente care afectează funcţiile psihice;
– mediu nefamiliar (de ex. spitalizare);
– utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor auxiliare (baston, cârje, cadru metalic);
– deficit de cunoştinţe;
– surmenaj;
– comportament schimbat (depresiv, agresiv).
Alterarea integrităţii fizice legată de:
– durere;
– impotenţă funcţională;
– entorse.
Alterarea integrităţii psihice legată de:
– agitaţie;
– agresivitate;
– iritaţie;
– idei de suicid;
– frică.
Potenţial de intoxicaţie legat de:
– lipsa educaţiei;
– consum de apă sau alimente contaminate;
– prezenţa de poluanţi atmosferici;
– utilizarea de produse periculoase pentru copii.
Potenţial de sufocare legat de:
– lipsa educaţiei (de ex. în cazul practicării înotului);
– lipsa luării măsurilor de siguranţă (de ex. lipsa de ventilaţie într-un spaţiu închis).
Obiectivele nursing sunt:
– pacientul să beneficieze de un mediu securitar;
– pacientul să-şi satisfacă celelalte nevoi fundamentale;
– pacientul să fie echilibrat psihic.
Intervenţiile nursing sunt:
– se asigură condiţii de mediu adecvate;
– se izolează pacienţii cu boli contagioase;
– se apreciază potenţialul infecţios al pacientului, receptivitatea şi se aplică măsuri de izolare a surselor de
infecţie;
– se favorizează adaptarea persoanelor la noul mediu;
– se furnizează informaţiile de care are nevoie;
– se ajută pacientul să-şi recunoască anxietatea;
– se învaţă tehnici de relaxare;
– se implică pacientul în activităţi (de ex. citit);
– se folosesc mijloace de comunicare adecvate stării pacientului;
– se asigură legătura pacientului cu familia;
– se determină pacienţii să participe la îngrijiri;
– se administrează tratamentul medicamentos prescris;
– se iau măsuri de prevenire a complicaţiilor;
– se încurajează pacientul să-şi exprime sentimentele;
– se înlătură excitanţii psihici;
– se asigură un mediu adecvat;
– psihoterapie.
Evaluare
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
– este echilibrat psihic;
– este în siguranţă;
– îşi satisface celelalte nevoi fundamentale.
În cazul în care obiectivele nu au fost atinse se reanalizează planul de îngrijire.
10.Nevoia de a comunica
Comunicare deficitară
- defineşte situaţia în care individul are dificultăţi în a trimite şi primi mesaje, în a se exprima;
- din punct de vedere al procesului de nursing vom diferenţia pacienţii care doresc să comunice dar întâmpină
dificultăţi de pacienţiicare nu doresc să comunice (afecţiuni psihiatrice);
- comunicarea deficitară poate apărea în numeroase situaţii:
 afecţiuni cerebrale (accident vascular cerebral, tumori cerebrale, retard mintal),
 afecţiuni neurologice (miastenia gravis, paralizia corzilor vocale),
 afecţiuni respiratorii (dispnee intensă),hipoacuzie,
 perioada postoperatorie imediată,
 oboseală, anxietate, frică.
Intervenţiile asistentului medical:
• evaluarea capacităţii de a auzi şi a înţelege a pacientului:
 eliminarea zgomotelor de fundal (radio,televizor, deschiderea uşilor),
 vom pronunţa cuvintele clar, limpede stând în faţa pacientului pentru ca acesta să poată ,,citi pe buze’’ ceea ce
dorim să-i comunicăm
 îi vorbeşte doar o singură persoană pentru a nu-i distrage atenţia.
• folosirea metodelor alternative de comunicare: verbal (limbaj), nonverbală (gestică, mimică,
mişcări),paraverbală (caracteristicile vocii, particularităţile de pronunţie, intensitatea rostirii, ritmul şi debitul
vorbirii, intonaţia, pauza, tăcerea);
• răbdare şi toleranţă în îngrijirea unui astfel de pacient, acordându-i timp suficient; graba accentuează deficitul de
comunicare;
• încurajarea şi stimularea eforturilor pacientului de a comunica.
!!! Nu ne vom preface că am înţeles ceea ce dorea să comunice pacientul pentru că pot apărea confuzii ce nu fac
altceva decât să sporească gradul de teamă şi insecuritate al acestuia, determinându-l să abandoneze efortul de a
comunica
A. Comunicare ineficientă la nivel senzorial si motor
1. Tulburări senzoriale:
CECITATE = pierderea vederii
Diminuarea vederii/scăderea acuității vizuale
SURDITATE = pierderea funcției auditive
HIPOACUZIE = diminuarea auzului
Pierderea/diminuarea gustului = pierderea combinațiilor celor 4 senzații gustative de bază (dulce, amar, acru,
sărat) = simțul de control al hranei
ANOSNIE = pierderea mirosului
HIPOESTEZIE = scăderea sensibilității cutanate
HIPERESTEZIE = creșterea sensibilității cutanate
2.Tulburări de limbaj:
AFAZIA = incapacitate de a pronunța anumite cuvinte sau de a le folosi sau ambele
DIZARTRIA = dificultate de a articula cuvintele, folosind o pronunție neinteligibilă
BÂLBÂIALA = greutatea în pronunțarea unor cuvinte, repetarea sau omisiunea de silabe prin prelungirea unor
sunete
MUTISM = bolnavul nu răspunde, nu comunică cu anturajul
DISLALIE = imposibilitatea de a pronunța anumite sunete care compun cuvintele astfel încât vorbirea devine
neinteligibilă.
3.Reacții afective în insuficiență sau exces senzorial:
NELINIȘTE = lipsă de liniște sufletească, frământări
INACTIVITATE = lipsa activității fizice, intelectuale sau ambele
ANXIETATE = sentiment profund de discomfort sau de tensiune pe care individul îl simte în fața vieții
ÎNCETINIREA DEZVOLTĂRII GÂNDIRII = ritmul asociației de idei este mai lent
HALUCINAȚII = percepții fără obiect în funcție de analizatori. Astfel, putem avea halucinații auditive, vizuale,
gustative, olfactive și cutanate.
IZOLARE/ SINGURĂTATE = starea individului de a fi singur, retras
B. Comunicare ineficientă la nivel intelectual
AMNEZIA = tulburări de memorie caracterizată prin:
- amnezie de fixare și de reținere a faptelor noi
- amnezie de evocare manifestată prin lipsa capacității de reproducere/recunoaștere a unor fapte trecute.
Dificultatea de a înțelege, de a face o judecată
Vorbire incoerentă = manifestată prin comunicare verbal fără legătură cu situația
Comportament neadecvat = manifestări neadecvate în anumite situații
CONFUZIE, OBNUBILARE = dezorientare în timp, spațiu, dar și față de propria persoană.
C. Comunicare ineficientă la nivel afectiv
AGRESIVITATE = manifestare impulsive cu tendință de a se certa și a ataca pe cei din jur
ALIENARE MINTALĂ = incapacitatea individului de a deține controlul asupra propriilor acte. Nu poate să-și
aprecieze nici suferința – a lui sau a altora și nu răspunde de actele sale.
DEVALORIZARE = percepția negativă pe care individul o are față de propria persoană și de competența sa
APATIA = indiferența față de sine, de propria persoană și de ceea ce se petrece în mediul său.
EGOCENTRISM = preocuparea exagerată a individului față de sine, însuși, de sănătate, de îmbăcăminte, de
ocupație, motiv pentru care se simte persecutat.
FOBIE = frica obsedantă direcționată spre ceva de care bolnavul nu poate scăpa
- agorafobie = teama de spațiu deschis
- claustrofobie = teama de spațiu închis
- nozofobie = teama de boală
EUFORIA = stare de foarte bună dispoziție, dar fără obiect/motiv
DELIRUL = tulburare de gândire prin prezență nemotivată, neconformă cu realitatea, dublată de convingerea
pacientului în verosimilitatea ei.
Idei de sinucidere, HALUCINAȚII = percepții fără obiect – auditive sau vizuale
Perceperea inadecvată de sine = percepția negative a individului față de aparența sau fizică
Dificultatea de a se afirma, de a-și exprima sentimentele, ideile, opiniile
Dificultatea de a stabili legături semnificative cu semenii
Disfuncţii la nivel cognitiv - perceptual
Durerea
- este definită ca stare de sever disconfort sau ca o senzaţie inconfortabilă;
- apare ca urmare a stimulării receptorilor nociceptivi;
- intervenţiile asistentului medical:
• explicarea clară a situaţiei pacientului:
 cauza durerii,
 cât timp va dura (dacă se poate aprecia),
 testele diagnostice şi măsurile terapeutice ce sunt necesare.
• precizarea efectului medicaţiei analgetice folosite şi în principal îndepărtarea temerilor pacientului legate de
dependenţa acestora;
• explicarea familiei sau persoanelor apropiate, că fiecare individ poate percepe durerea în mod diferit (prag
diferit al sensibilităţii dureroase) şi că pacientul cu dureri acute necesită atenţie sporită, toleranţă şi înţelegere;
• folosirea perioadelor de calmare a durerilor pentru odihnă şi somn;
• distragerea atenţiei pacientului în timpul manevrelor terapeutice dureroase (să numere cu voce tare obiectele din
cameră, să asculte muzică, etc.);
• prezentarea metodelor de calmare a durerii:
 relaxarea (masaj, băi calde),
 stimularea cutanată (sticle cu apă caldă, pungă cu gheaţă, unguente mentolate),
 administrarea analgeticelor prescrise şi aprecierea eficacităţii acestora
 discuţii cu pacientul, încurajându – l să-şi exprime sentimentele de teamă, nesiguranţă, furie, frustrare
determinate de situaţia în care se află.
Disfuncţii legate de autopercepţie

ANXIETATE
 - se defineşte ca fiind un sentiment de insecuritate, teamă faţă de un pericol iminent fără să poată preciza care este
acesta;
- spre deosebire de anxietate, frica este sentimentul de teamă faţă de un potenţial pericol bine precizat (intervenţie
chirurgicală, neoplasm, etc.), înlăturarea pericolului atrage după sine dispariţia sentimentului de teamă;
- anxietatea poate apărea în orice situaţie în care nevoile fundamentale ale individului (hrană, aer, siguranţă,
confort fizic şi psihic) sunt afectate;
- intervenţiile asistentului medical:
• aprecierea nivelului de anxietate:uşoară, moderată, severă, panică;
• măsuri de liniştire şi confort:
 vom petrece mai mult timp cu persoana respectivă,
 vom folosi în conversaţie un ton cald, liniştitor,
 nu vom adresa întrebări şi vom evita să cerem pacientului să ia decizii,
 vom încuraja pacientul să se exprime aşa cum doreşte (conversaţie, plâns, perioade lungi de tăcere)
asigurându-l de suportul nostru,
 uneori doar simpla prezenţă a unui cadru medical în preajma sa poate fi un factor anxiolitic (sentimental
că dacă se întâmplă ceva rău este cineva de încredere care să-l ajute).
• evităm suprasolicitarea pacientului:
 vom limita vizitele aparţinătorilor ca număr şi durată;
 vom explica pacientului că în timp va învăţa să recunoască şi să managerieze episoadele de anxietate.
Obiectivele nursing sunt:
– pacinetul să exprime diminuarea agresivităţii;
– pacinetul să exprime sentimente de calm şi linişte;
– comunicare cu alţii să se facă de o manieră pozitivă;
– pacinetul să-şi împărtăşească sentimentele altora;
– pacinetul să stabilească linii semnificative cu alte persoane;
– pacinetul să-şi exprime emoţiile;
– pacinetul să-şi exprime nevoile;
– pacientul să pronunţe corect utilizând cuvinte vizuale;
– pacientul să exprime clar mesajul;
– pacientul să exprime nonverbal mesajul;
– pacientul să formuleze fraze complete;
– pacientul să fie echilibrat psihic;
– pacientul să folosească mijloace de comunicare adecvate stării sale;
– pacientul să fie compensat senzorial;
– pacinetul să exprime capacitatea de control a agresivităţii;
– pacinetul să vorbească calm tot timpul.
Intervenţiile nursing sunt:
– se identifică factorii care au declanşat anxietatea împreună cu persoanele cheie;
– se evaluază nivelul de anxietate;
– se evaluează funcţia cognitivă;
– se facilitează exprimarea sentimentelor şi modul în care percepe această atitudine;
– se sesizează percepţia irealistă a pacientului şi se expune;
– se favorizează exprimarea sentimentelor şi a lucrurilor care-l preocupă;
– pacientul este ajutat să-şi cunoască punctele forte şi valoarea sa;
– pacientul este ajutat să-şi exprime preferinţele şi să ia decizii;
– se planifică intervenţii în aşa fel încât să nu cuprindă elemente anxiogene:frustrare, surprindere;
– pacientul nu va fi contrazis;
– nu se va folosi timp prea mult pentru efectuarea îngrijirilor de bază;
– se favorizează mecanisme de adaptare, exerciţii fizice;
– se oferă pacientului activităţi concrete care să nu necesite concentrare mare;
– se practică tehnici de relaxare;
– se va lucra cu persoane cheie la rezolvarea problemelor;
– se vor purta discuţii cu pacientul pentru a determina modul în care a încercat să se adapteze în perioada de
şomaj, divorţ, etc. şi ce l-a făcut să aibă sentimente de insecuritate;
– se explică toate procedurile;
– se crează un climat de înţelegere;
– se respectă liniştea;
– se implică pacientul în activităţi recreative;
– se explică strategiile de comunicare;
– se arată importanţa comunicării nonverbale;
– se comentează şi se apreciază progresul;
– se verifică înţelegerea sfaturilor date;
– se facilitează exprimarea clară a modului de percepere a situaţiei: nu poate face faţă dificultăţilor, sunt
dificultăţi de netrecut;
– se identifică persoanele care prin atitudinea lor i-au creat acest sentiment;
– se identifică mijloacele de satisfacere a exigenţelor noului rol;
– se sugerează o adaptare progresivă la noul rol;
– se sugerează să schimbe persoana care i-a servit de model;
– se favorizează participarea la diferite întruniri, vizite;
– se observă cu atenţie schimbările de comportament;
– pacientul este provocat la conversaţie;
– se dă directive clare şi simple privind activitatea zilnică;
– se asigură autonomie pe cât posibil în satisfacerea nevoilor curente (alimentaţie, igienă);
– se orientează pacientul utilizând obiecte familiale (fotografii);
– se determină pacientul să spună ce semnifică pentru el aceste obiecte;
– se înlesneşte vizita celor apropiaţi;
– se regrupează intervenţiile pentru a deranja cât mai puţin persoana;
– activităţile cotidiene trebuie să fie urmate de perioade de repaus;
– se ameliorează durerea;
– se evită confruntările şi observaţiile;
– se administrează medicaţia recomandată de medic;
– se cercetează posibilităţile de comunicare ale pacientului;
– pacientul este implicat în tehnici de afirmare de sine.
Evaluare
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
– vorbeşte calm tot timpul;
– are capacitatea de control a agresivităţii sale;
– s-a adaptat la noua situaţie;
– este calm, nu este agresiv;
– cunoaşte mijloacele eficace de comunicare;
– este orientat în timp şi spaţiu;
– este echilibrat psihic.
– utilizează mijloace de comunicare adecvate stării lui.
În cazul în care obiectivele nu au fost atinse se reanalizează planul de îngrijire.

1.
11.Nevoia de a acționa după credințele și valorile proprii (a-și practica religia)
 Dependența în satisfacerea nevoii
A. CULPABILITATEA
 amăraciune, autopedepsire, autoacuzare, înțelegerea bolii ca pedeapsă, sentimentul de a fi nedemn, poziție
curbată, mișcări foarte lente
 manifestări de depresie: atitudine de furie față de Dumnezeu, plâns, insomnie, bâlbâială
 manifestări de anxietate: tahicardie, tegumente reci și umede, hiperventilație, furie, mânie
B. FRUSTRAREA
 senzație de pierdere a libertății de acțiune
 sentiment de inutilitate: amărăciune, tristețe, plâns
 supunere la un regim: tratament nedorit, medicație, alăptare
 incapacitatea de a exercita practice religioase
 tulburări de gândire: confuzie, dezorientare, halucinații
 îngrijorare față de sensul propriei existențe

Disfuncţii legate de sistemul de valori şi credinţe

Neîncredere în propriul sistem de valori
- defineşte situaţia în care un individ se îndoieşte de propriul sistem de valori şi credinţe, îşi pune inhibări şi caută
noi răspunsuri ce speră să îi aducă forţă, speranţă şi încredere în sine;
- apare de regulă în situaţii extrem de dificile:
 stadiile avansate ale bolilor terminale,
 politraumatisme,
 pierderea unei sarcini,
 naşterea unui copil cu malformaţii,
 decesul unei persoane apropiate.
- intervenţiile asistentului medical:
 atitudine de înţelegere, toleranţă, sprijin
 încurajează implicarea familiei în procesul de îngrijire al pacientului;
 asigură posibilitatea exprimării nevoilor spirituale, religioase ale pacientului.

12.Nevoia de a se realiza
 Dependența în satisfacerea nevoii
A. DEVALORIZAREA
 sentimentul de inferioritate și de pierdere a imaginii de sine
 dificultate de a participa la activitățile obișnuite sau noi
 descurajare, depresie → tristețe, nemulțumire
 sentiment de izolare, inutilitate, respingere → îndepărtarea de colectiv
 incapacitatea de a trece peste dificultăți
 somnolență, pasivitate → somn, indiferență
 agresivitate → comportament provocator, mereu pus pe ceartă
 diminuarea motivației, a interesului, a concentrării → dezinteresat, neatent
  incapacitatea de a face ceea ce preferă să facă
 disperarea → deznădejde, dezolare, suferință deosebită
 obsesia față de problemele sale
B. NEPUTIINȚA
 conflictul personal ← conflictului dintre valorile individului și normele sociale sau starea de sănătate
 eșecul profesional
 dificultatea de a lua decizii și a controla evenimentele
 apatia = individual prezintă lipsa de interes față de activitatea aleasă sau impusă
 retragerea, resemnarea
 docilitatea = individul se supune cu ușurință unor decizii care nu-i aparțin
 agresivitatea = individul caută prilej de ceartă în permanență
 fatalitatea = individul consideră că mersul lucrurilor în viață a fost prestabilit de o forță supremă
 lipsa de ambiție
 agasarea = stare de enervare, iritare
 tristețea
 sentiment de inferioritate

13. Nevoia de a se recreea

 Dependența în satisfacerea nevoii
A. INACTIVITATEA → pasivitate, dezinteres față de activitățile curente ale vieții
B. Plictiseala = senzație de vid, tristețe, lipsă de interes
C. Tristețea → indispoziție și insatisfacție
Intervenţiile asistentei
 Pacientul să prezinte stare de bună dispoziţie – asistenta explorează ce activităţi recreative îi fac plăcere
pacientului, analizează şi stabileşte dacă acestea sunt în concordanţă cu starea sa psihică şi fizică, planifică
activităţi recreative împreună cu pacientul
 Pacientul să-şi recapete încrederea în forţele proprii (determină pacientul să-şi exprime emoţiile şi sentimentele,
câştigă încrederea bolnavului, administrează şi supraveghează efectele tratamentului indicat de medic)
 Pacientul să beneficieze de somn odihnitor – îl învaţă pe pacient tehnici de relaxare
 Pacientul să-şi amelioreze condiţiile fizice: asistenta va fi consecventă în planificarea şi organizarea activităţilor
recreative,asigură o creştere graduală a dificultăţii acestor activităţi.
14. Nevoia de a învața, de a descoperi
 Probleme de dependență
A. IGNORANȚĂ
B. Dificultate de a învăța
C. Cunoștințe insuficiente
Intervenţiile asistentei pentru menţineea independenţei
- asistenta explorează nevoile de cunoaştere a pacientului
- explorează obiective de studiu cu pacientul
- informează cu privire la mijloacele şi resursele pe care le poate asigura: broşuri, cărţi
- susţine motivarea pacientului faţă de cunoştinţele care urmează să le dobândească
- organizează activităţi de educaţie pentru sănătate
- pacientul să acumuleze noi cunoştinţe
- pacientul să dobândească atitudini, obiceiuri şi deprinderi noi