Sunteți pe pagina 1din 4

O TEHNICĂ SIMPLĂ DE AUTOCONTROL

EMOȚIONAL

Ca să poți CONTROLA ceva este nevoie SĂ


ȘTII ce este acel ceva.
”cu ce se mănâncă”
1. Emoțiile sunt energie în MIȘCARE
2. Această energie este mișcată de
gândurile tale, de aceea o boală apare mai
înainte în corpurile energetice și apoi în corpul
fizic
3. Orice emoție este ca o FIINȚĂ GÂND-
EMOȚIE care are niște caracteristici pe care
le poți identifica prin intermediul
SENZAȚIILOR
4. Senzația are o intensitate, mărime,
adâncime, formă, poate avea și o
temperatură, culoare, o textură, greutate,
miros, sunet în funcție de cum te-ai educat să
te adaptezi la stres.
Întreabă-te:
 ce intesitate are 1-10, unde la 0 nu simți
deloc senzație acolo, la 10 e maxim
 ce mărime (în centimetri)

1
 la ce adâncime față de suprafața pielii
este (centimetrii, milimetrii, sau e doar
superficială)
 ce formă are (regulată, neregulată,
ascuțită...)
 ce textură (dură, tare, rugoasă, netedă,
pufoasă)
 ce greutate (cam câte grame sau kg)
 ce culoare are (negru, roșu...)
 ce gândești despre faptul că e acolo, în
corpul tău?
 la fel întreabă-te ce gust, miros are dacă
îți vine ceva în minte (opțional)
 dacă ai asocia-o cu o piesă de muzică
cum ar suna (opțional)
În ce constă TEHNICA?
1. IDENTIFICĂ SENZAȚIA CA LOCALIZARE
ÎN CORP
2. OBSERVĂ-I CARACTERISTICILE (fie le
notezi, fie le reții în minte)
3. COMUNICĂ CU VOCE TARE INTENȚIA
TA DE A ELIBERA ACEASTĂ SENZAȚIE DIN
CORPUL TĂU: ”ELIBEREZ ACUM ACEASTĂ
... (presiune din ceafă, tensiune din umărul..)
împreuncă cu toate beneficiile pe care le am
din a trece prin această durere”
2
4. GÂNDEȘTE-TE ACUM la caracteristicile
STĂRII TALE DE BINE (observă o parte a
corpului unde îți este bine ACUM):
 ce intesitate ar fi bună pentru tine 0-10,
unde la 0 nu simți deloc senzație acolo, la
10 e maxim
 ce formă are
 ce textură
 ce greutate
 ce culoare are
 ce gândești despre faptul că e BINE SĂ
FII PREZENTĂ acolo, în corpul tău?
 la fel întreabă-te ce gust, miros are dacă
îți vine ceva în minte (opțional)
 dacă ai asocia-o cu o piesă de muzică
cum ar suna (opțional)
Transferă acum peste locul dureros sau cu
senzații intense de nod în stomac, nod în gât,
strângere de inimă, junghi în spate, presiune
în umăr, constricție la tâmple...
CARACTERISTICILE STĂRII DE BINE.
Observă apoi ce se întâmplă în corp. Cum se
schimbă STAREA TA? CUM S-A SCHIMBAT
EMOȚIA TA? 
 NU TOȚI OAMNII SUNT VIZUALI !!!  

3
Poți să simți în felul tău caracteristicile
SENZAȚIILOR CARE STAU ÎN SPATELE
EMOȚIILOR: pe lângă dureri emoțiile se pot
identifica și prin temperatură, stare de
greutate, de moleșeală, de greață, de poftă...
Începe de azi!
În loc să îți privești corpul și să ți se pară că
nu vei putea niciodată să cunoști toate
cauzele subtile ale Durerilor sau Bolilor, este
nevoie poate  să te antrenezi, să te joci inițial
cu caracteristicile senzațiilor și auzind
gândurile asociate vei PUTEA SCHIMBA
direcția ENERGIEI și astfel să îți AUTO-
CONTROLEZI EMOȚIILE :)
😇 Intenția de a Vindeca, de a face curat în
tine, de a ajuta și pe ceilalți să fie bine, este
de fapt Direcția de manifestare a Visului
individual și/sau colectiv. Ea nu are noțiunea
de bine sau rău. Intenția nu este duală, este
PURĂ ENERGIE ÎN MANIFESTARE și se
supune Liberului Arbitru!

S-ar putea să vă placă și