16.

Utilitatea funcţiilor produsului

Aşa cum produsele au pentru utilizator semnificaţii diferite, tot aşa şi funcţiile produsului
participă la satisfacerea necesităţii în mod diferit. Principiul proporţionalităţii, potrivit căruia între
utilitatea fiecărei funcţii şi costul acesteia trebuie să existe un raport constant, impune cunoaşterea
de către proiectantul de produs a importanţei pe care utilizatorul o acordă funcţiilor, pentru ca la
rândul lui să acorde aceeaşi importanţă în consumul de mijloace.
În rezolvarea problemei se porneşte de la raţionamentul: utilitatea unui produs este maximă,
adică atinge valoarea 1 sau 100%, atunci când toate funcţiile sale sunt realizate la nivel maxim. Acest
produs este considerat ideal sau perfect în raport cu alte variante ale aceluiaşi produs, în care
funcţiile nu sunt realizate la nivel maxim. Dacă notăm produsul perfect cu P0, utilitatea acestuia este:

Prin urmare, pentru a determina utilitatea funcţiei sunt necesare 2 acţiuni distincte:
1. Stabilirea ponderii funcţiilor în utilitatea produsului ideal;
2. Determinarea utilităţii intrinseci a fiecărei funcţii, adică dimensionarea tehnică a funcţiilor.

Dacă 2 funcţii sunt echivalente (FiEFj), pentru a nu complica şi greşi raţionamentul se elimină
linia şi coloana funcţiei Fj, în prima fază a raţionamentului. După completarea matricei se determină
nivelul de importanţă al funcţiei Fi prin sumarea elementelor liniei:
 Metoda matricială de determinare a ponderii funcţiilor Tabelul 1

Dacă raţionamentul este corect, şirul ni trebuie să fie un şir de numere naturale consecutive.
În caz contrar trebuie refăcut raţionamentul. Funcţiile ale căror linii şi coloane au fost eliminate din
raţionament, primesc acelaşi nivel de importanţă ca şi funcţiile cu care sunt echivalente.
Alte variante propun determinarea elementului matricei cu alte relaţii, de exemplu:

Toate variantele metodei matriciale au un mare neajuns: ponderile funcţiilor sunt nediferenţiate,
ecartul dintre 2 funcţii vecine fiind acelaşi sau aproape acelaşi, chiar dacă diferenţa reală de valoare
variază în limite largi. În domeniul electrotehnic, de exemplu, specialiştii consideră că fiabilitatea
reprezintă cel puţin 50% din utilitatea totală a produsului. Însă, prin raţionamentul de mai sus,
această funcţie se va situa foarte aproape de funcţia următoare ca importanţă.
Metoda notelor constă acordarea unor note într-o plajă mai mică sau mai mare, de la 1 la 10
sau de la 1 la 100 de exemplu. Nota este în acord cu importanţa funcţiei pentru utilizator. În felul
acesta se elimină sau se diminuează neajunsul metodei anterioare.
Indiferent de metoda folosită, după stabilirea nivelelor sau notelor pentru fiecare funcţie, se
determină ponderile acestora în utilitatea globală a produsului, cu relaţia,

unde, ni este nota acordată funcţiei Fi, iar pi ponderea funcţiei Fi în utilitatea produsului.