14.

Valoarea şi utilitatea produsului

Estă mai multe moduri de a defini valoarea produsului. După unii, valoarea este direct
proporţională cu satisfacerea necesităţii şi invers proporţională cu costul indus, conform formulei:

Cu alte cuvinte, un produs este cu atât mai valoros cu cât satisface mai bine necesitatea
utilizatorului şi necesită cheltuieli mai mici. De exemplu, un autoturism mai performant şi care
consumă mai puţin este mai valoros decât unul mai puţin performant şi care consumă mai mult.
Vom considera că valoarea este suma în bani pe care utilizatorul este dispus să o plătească
pentru un produs sau serviciu.
Exemple de câteva tipuri particulare de valoare sunt date mai jos:
1. Valoare de întrebuinţare – gradul în care este satisfăcută necesitatea. Ierarhizarea se face
nu după preţ ci după nevoie.
2. Valoare de raritate – Valoarea este dictată de abundenţa sau lipsa de abundenţă a
produsului pe piaţă.
3. Valoare de schimb – Cantitatea dintr-un produs care este echivalentă cu o anumită
cantitate din alt produs, prin comparaţie directă.
4. Valoare afectivă – Ierarhizarea afectivă, subiectivă a produselor.
5. Valoare maximală – Valoarea ideală a unui produs când performanţele sunt maxime şi
cheltuielile minime.
6. Valoare normală – Corespunde unei utilizări corecte a resurselor care să satisfacă o
necesitate dată.
7. Valoare marginală – Valoarea ultimului produs realizat, vândut sau cumpărat (derivata
valorii totale în raport cu numărul de produse).
Se constată că aceste forme particulare ale valorii unui produs se referă mai mult la relaţia
dintre caracteristicile produsului şi necesitatea utilizatorului şi mai puţin la aspectul bănesc, având
legătură directă cu utilitatea produsului.
Utilitatea reprezintă gradul în care un produs satisface o necesitate. Ea poate fi definită în
raport cu diferite niveluri ale necesităţii. Astfel, dacă ne referim la necesitatea globală a individului, se
poate afirma că fiecare produs satisface o parte a acestei necesităţi, utilitatea globală fiind egală cu
suma utilităţilor parţiale ale produselor:
 Această noţiune exprimă relaţia cantitativă dintre caracteristicile concrete ale produsului
marfă şi necesitatea maximă a utilizatorului pentru acest produs.
Între utilitatea produsului şi utilitatea sa intrinsecă există o relaţie de forma,
UK=uk*pk
unde, k p este ponderea în care produsul sau grupa de produse satisface necesitatea globală
a individului.
De exemplu: dacă ponderea hranei în necesitatea globală este pk = 0,3 rezultă că un produs
care satisface în proporţie de 50% necesitatea de hrană a individului are utilităţile:

Pentru compararea produselor de factură diferită este necesară folosirea primei forme de
exprimare a utilităţii – Uk .
Utilitatea este o funcţie de mai multe variabile. Astfel, pentru acelaşi individ, utilitatea
aceluiaşi produs diferă de la moment la moment în funcţie de mai mulţi factori, cum sunt: situaţia
financiară, starea fizică şi psihică, contextul, semnificaţia pe care o are un anumit produs pentru
utilizator. Pentru indivizi sau grupuri diferite de indivizi, utilitatea aceluiaşi produs diferă. În locuri
diferite, acelaşi produs poate avea valoare şi utilitate diferite. Un aparat electrocasnic este complet
inutil într-un sat neracordat la reţeaua de electricitate. De asemenea, utilitatea este influenţată de
diferitele tipuri de exprimare a valorii.
Utilitatea se poate exprima deci ca o funcţie de mai multe variabile astfel,