REFERAT

CONSUMATORUL ŞI COMPORTAMENTUL SĂU RAŢIONAL

Disciplina: Economie

Paun George

1
 Nevoi şi resurse

Oamenii produc bunuri şi servicii deoarece au nevoie să le consume. Nevoile de

consum depăşesc însă intotdeauna posibilităţile de satisfacere a lor, resursele
disponibile nefiind niciodată suficiente. De aceea, oamenii trebuie să adopte decizii
raţionale de utilizare a resurselor existente.

Nevoile sau trebuinţele economice sunt nevoile care se satisfac prin consum
de bunuri si servicii.
Nevoile unei personae ( de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, educaţie, îngrijire medicală,
cultură, etc) sunt trebuinţe individuale; nevoile unor grupuri sociale sau ale societăţii
în ansamblu sunt trebuinţe colective, ex: nevoia de ordine publică, de apărare
naţională, de protecţie socială, etc.
Trebuinţele oamenilor nu pot fi satisfăcute în totalitate.
În timpul activităţii umane se poate satisface în totalitate una dintre trebuinţe dar
nu şi celelalte, ex: în timpul cinei se poate satisface nevoia de hrană dar nu şi cea de
mişcare sau de cultură.
Pe măsură ce unele trebuinţe sunt satisfăcute, apar altele noi, deoarece oferta de
bunuri şi servicii se diversifică, preferinţele consumatorilor se modifică.
În decursul timpului, trebuinţele se diversifică şi se multiplică.
Ex: apariţia calculatoarelor, telefoanelor mobile, a Internet-ului, etc.
Dintre toate nevoile unei persoanele, unele au o importanţă mai mare decât
altele. Unele sunt nevoi elementare (hrană, apă, aer, odihnă, etc), altele sunt nevoi
complexe determinate de modul de viaţă, de dorinţe şi aspiraţii, statut social, confort,
etc.
În raport cu trebuinţele pe care le satisfac, bunurile sunt appreciate ca fiind de
strictă necessitate (alimente, îmbrăcăminte, locuinţă, etc) sau articole de lux (bijuterii,
haine de blană, parfumuri, etc).
Comparativ cu bunurile – care sunt lucruri palpabile, serviciile sunt activităţi
desfăşurate în folosul oamenilor, ex: asistenţă medicală, salubritatea, transporturile de
călători sau de mărfuri, etc.

Resursele de producţie
Resursele de producţie sunt grupate în trei categorii: resurse naturale,
resurse umane şi bunuri de capital.
Ex: uneltele, maşinile, instalaţiile, echipamentele, clădirile, mijloacele de
transport şi căile de comunicaţie, munca, pământul, resursele minerale, etc.
Resursele naturale utilizate de oameni în activităţile economice sunt: terenurile
agricole, pământurile, apa, zăcămintele, etc. Unele dintre acestea se epuizează prin
folosirea lor în procesele de producţie, altele nu se epuizează sau au capacitatea de a se
regenera.
Resursele umane sunt reprezentate de populaţia aptă de muncă (persoane cu
vârsta de 16-60 ani). Calitatea resurselor de muncă se exprimă prin gradul de calificare
profesională. Resursele umane mai cuprind şi spiritul antreprenorial, reprezentat de
capacitatea de iniţiere a unei activităţi economice şi de asumare a riscurilor.

2
 Bunurile de capital – numite şi capital sau bunuri de producţie – sunt
reprezentate de maşini, utilaje, echipamente de producţie, mijloace de transport,
energie, etc.
Spre deosebire de bunurile de consum care satisfac nevoile populaţiei, bunurile
de capital sunt utilizate pentru pentru a realiza bunurile şi serviciile destinate
consumului.
Resursele sunt limitate, indiferent de tipul lor.
De aceea, oamenii trebuie să decidă ce să producă, cât, cum şi pentru cine.
Economia studiază modul în care oamenii iau decizia de a aloca resurse limitate pentru
a satisface trebuinţe mai mari decât posibilităţile existente.

1. Consumatorul şi comportamentul său (costul de oportunitate, utilitatea

economică)

Consumatorul este persoana care utilizează bunuri şi servicii în scopul

satisfacerii trebuinţelor sale.
El se defineşte prin trebuinţele şi preferinţele sale şi prin veniturile de care
dispune.

Utilitatea economică

Preferinţele consumatorilor se exprimă în utilitatea bunurilor şi serviciilor.

Utilitatea bunurilor şi serviciilor este reprezentată de posibilitatea ca respectivul
bun sau serviciu să satisfacă o anumită trebuinţă; utilitatea arată măsura în care se
satisface o trebuinţă.
Din punct de vedere economic, utilitatea este satisfacţia sau plăcerea resimţită
de o persoană în urma consumării unui anumit bun sau serviciu.
Aprecierea utilităţii unui anumit bun sau serviciu este subiectivă. Acelaşi bun
sau serviciu poate fi util pentru o persoană dar inutil pentru alta.
Utilitatea totală
Utilitatea totală (Ut) reprezintă satisfacţia totală resimţită de un consumator în
urma consumării unui număr oarecare de bucăţi dintr-un bun.
Ex: un consummator mănâncă 5 bomboane. Satisfacţia resimţită după ce a
mâncat prima bomboană este, să spunem, de 10, a doua bomboană are o utilitate de 8,
a treia 5, a patra 2 şi ultima 0. Utilitatea totală Ut = 10+8+5+2+0 = 25.
Deci, pentru n bucăţi dintr-un produs consummate, utilitatea totală se calculează ca
suma utilităţilor celor n bucăţi:
Ut = U1+U2+U3+…+Un = ∑Ui, unde i=1,2,3,…,n
Utilitatea marginală
Utilitatea marginală (Umg) reprezintă satisfacţia suplimentară resimţită de un
consumator în urma consumării unei unităţi suplimentare dintr-un bun, ceilalţi factori
rămânând constanţi.
Ex: revenind la ex cu bomboanele, utilitatea adusă de a doua bomboană este 8 – mai
mică decât prima – deci Umg=8, … Umg=0 pentru a cincea bomboană. După aceea,
utilitatea marginală devine negative.

3
 2. Cererea

Cererea reprezintă cantitatea dintr-un bun sau serviciu pe care consumatorii pot
şi sunt dispuşi să o cumpere într-o anumită perioadă de timp, la diferite preţuri.
Cererea exprimă cantitatea în care un produs este cerut pe piaţă la diferite
niveluri ale preţului, dacă alţi factori rămân constanţi. Cererea ne arată în ce cantitate
doresc şi pot cumpăra consumatorii un anumit produs în funcţie de preţul cerut.

Legea cererii

Între preţ şi cantitatea cerută există o relaţie inversă.

Dacă ceilalţi factori rămân constanţi, atunci când preţul unui bun scade,
cantitatea cerută creşte, iar când preţul unui bun creşte, cantitatea cerută scade.
Consumatorul va cumpăra o cantitate mai mare dintr-un produs dacă preţul
acestuia scade şi, invers. Curba cererii este descrescătoare la preţ.

Modificarea cererii

Preţul este factorul cel mai important care determină cantitatea în care va
cumpăra un produs. Dar el nu este singurul factor. Cererea este influenţată şi de alţi
factori: preferinţele, veniturile şi numărul consumatorilor, preţurile altor bunuri. Până
acum am presupus că aceşti factori rămân constanţi. Dar aceşti factori se modifică
odată cu cererea pe piaţă.
preferinţele consumatorilor se pot schimba, ex. Laptop (pt care creşte cererea şi
scade pt desktop);
veniturile consumatorilor pot creşte  creşterea cererii.

Bunurile pentru care cererea creşte, dacă veniturile cresc, sunt bunuri
superioare; cele pentru care cererea scade, dacă veniturile cresc, sunt bunuri inferioare.

creşterea sau scăderea numărului consumatorilor determină o modificare în

acelaşi sens a cererii;
preţurile altor bunuri influenţează şi ele cererea. Pot exista bunuri substituibile
şi bunuri complementare. Ex: zaharina este un substitute al zahărului, tastatură şi
monitorul unui PC sunt bunuri complementare.

Bunurile substituibile pot fi consummate unul în locul altuia; cele

complementare se consumă/folosesc împreună.

Creşterea preţului unui bun determină:

*creşterea cererii pentru bunurile care îl pot substitui (dar cu un preţ mai mic) şi
invers, ex zaharina-zahar;
*scăderea cererii bunurilor complementare, ex: creşterea preţului
monitoarelorscăderea cererii de tastaturi.
Concluzie:

4
 între preţul unui bun şi cererea pentru bunurile sustituibile există o relaţie
directă;
între preţul unui bun şi cererea pentru bunurile complementare există o relaţie
indirectă;