Factorii creativităţii

Factorii creativităţii se pot grupa în 3 categorii: factori de natură intelectuală (cognitivi),

factori caracteriali (noncognitivi) şi factori sociali.
Factori de natură intelectuală (factori cognitivi)
Cei mai importanti factori in actul creator sunt imaginatia creatoare si inteligenta.

1. Imaginaţia creatoare este esenţială în procesul de creaţie, deoarece realizează

fuziunea informaţiilor în structuri noi prin contopirea, transformarea şi unificarea imaginilor, a
ideilor, a obiectelor şi fenomenelor într-o nouă semnificaţie.
Principalele însuşiri prin care se manifestă imaginaţia creatoare: sunt fluiditatea, flexibilitatea
şi originalitatea.
a) Fluiditatea – indică rapiditatea şi uşurinţa de asociere între imagini, abilitatea de a
produce un număr mare de idei, cuvinte. Fluiditatea este un factor cantitativ al creativităţii şi
reprezintă volumul sau bogăţia de idei, ipoteze, asociaţii între obiecte, fenomene, expresii noi,
originale şi valoroase pe care o persoană este capabilă să le emită într-o anumită perioadă de timp.
Fluiditatea asigură cantitatea mare de răspunsuri bune şi poate fi de 5 feluri: ideaţională, asociativă,
expresivă, verbală, figurativă.
b) Flexibilitatea – evaluează capacitatea de restructurare a gândirii în raport cu noile situaţii,
uşurinţa transferului. Mai înseamnă capacitatea de a trece de la o categorie de obiecte, fenomene,
metode la altă categorie. De asemenea, presupune abilitatea de a produce diferite categorii de idei,
de a schimba o categorie cu alta utilizând imagini sau cuvinte; abilitatea de a folosi anumite strategii.
Dacă în cazul schimbării datelor problemei, persoana renunţă la vechile modele şi scheme de gândire
şi se adaptează operativ la noile cerinţe, putem afirma că aceasta manifestă flexibilitate. Redefinirea,
adică definirea problemelor într-un mod nou, de asemenea este caracterizată de flexibilitate.
c) Originalitatea – indică independenţa în raţionament, integrarea de elemente diverse în
acelaşi câmp perceptiv, abilitatea de a produce idei independente de sensul uzual stabilit.
Originalitatea este capacitatea de a produce soluţii noi, rare statistic în cadrul grupului în care au fost
emise, deosebite de cele deja cunoscute, uzuale, frecvent întâlnite. Nivelul originalităţii creşte pe
măsură ce ideile şi lucrările elaborate sunt mai neobişnuite, inedite şi reflectă individualitatea lor.
Ingeniozitatea este originalitatea metodei de rezolvare a problemei.
Originalitatea este caracterizată prin noutate, inventivitate, previziune şi unicitate. Ea se
poate constata la cineva prin raritatea unui răspuns sau a unei idei. Fiecare dintre cele 3 caracteristici
ale imaginatiei are însemnătatea ei. În principal rămânea originalitatea, care garantează valoarea
rezultatului muncii creatoare.
 Imaginaţia constituie o aptitudine importantă a unui om, deoarece aceasta influenţează
performanţele obţinute în multe profesii. Imaginaţia are la bază anumite predispoziţii ereditare, mai
mult sau mai puţin dezvoltate. Dezvoltarea sa presupune însă multă muncă şi execiţiu. Thomas
Edison, cunoscutul inventator american, susţinea că geniul înseamnă 99% transpiraţie şi 1%
inspiraţie.
Dictonul lui Edison nu se aplică deloc în cazul compozitorului Mozart, capabil să scrie o
sonată în câteva zile. Este nevoie de muncă, dar nu chiar în proporţia preconizată de Edison.

2. Inteligenţa

Inteligenţa (factor intelectual) permite analiza şi stabilirea de noi relaţii cât şi verificarea
valabilităţii soluţiilor oferite de imaginaţie, a produselor create. Totuşi, s-a constat că nu există
corelaţii prea mari între rezultatele testelor de inteligenţă şi cele de creativitate. Deşi există o
legătură între inteligenţă şi imaginaţia creatoare, nu putem vorbi de o potrivire foarte bună. Analiza
testelor a arătat că unii subiecţi cu note ridicate la inteligenţă au rezultate slabe la creativitate. Unii
dintre cei cu performanţe ridicate la creativitate aveau la inteligenţă cote cel puţin mijlocii, de unde
concluzia necesităţii inteligenţei pentru o creativitate superioară.
Inteligenţa este o caracteristică umană amplă şi complexă, dificil de definit. Nu există o
formulare acceptată unanim. Inteligenţa sau mai popular deşteptăciunea ar putea fi definită drept o
funcţie cognitivă generală, bazată pe abstracţie, construcţia de modele şi soluţionarea problemei.
Mai concret, inteligenţa reprezintă capacitatea generală de a rezolva în mod optim problemele, adică
aptitudinea de a face faţă tuturor obligaţiilor care cer o oarecare facultate de adaptare, un spirit de
observaţie, de deducţie logică etc.
Funcţiile importante ale inteligenţei sunt:
• Gândirea abstractă;
• Talentul matematic;
• Expresia verbală;
• Capacitatea de a diagnostica şi rezolva;
• Memoria;
• Creativitatea.
Un om poate fi inteligent fără a avea neapărat toate cele 6 aptitudini menţionate, ci doar o
parte dintre acestea, de pildă, Gândirea abstractă şi Capacitatea de a diagnostica şi rezolva.
 Elaborarea - evaluează capacitatea de combinare şi transformare de date, abilitatea de
realizare concretă a unor idei originale, noi. În opinia psihologilor, acest factor exprimă forţa
creatoare a persoanei, puterea ei inventivă, ce condiţionează parcurgerea tuturor stadiilor necesare
pentru a ajunge la soluţii şi produse creatoare.
Creaţia nu presupune numai inteligenţă, mai ales că efortul creator este în relaţie şi cu natura
domeniului în care se manifestă. Există multe aspecte comune tuturor creatorilor, precum fazele
prezente în actele de creaţie sau aspectele motivaţionale, de caracter sau caracteriale, de carevom
aminti puţin mai târziu. Există însă şi diferenţe specifice: inteligenţa este mai importantă în domeniul
ştiinţific, având un rol mai mic în artă, în pictură sau muzică, de exemplu. În ştiinţă este esenţială
sensibilitatea la problemă, un factor care trezeşte spiritul investigator, iar în artă este importantă
sensibilitatea, ecoul afectiv al evenimentelor care animă ideile şi succesiunea imaginilor. 9
Sensibilitatea la probleme este capacitatea de a descoperi noul în ceea ce este vechi şi de a
delimita probleme creative în mediul cunoscut. Este o însuşire complexă, ce presupune mai ales
interes pentru ceea ce trebuie rezolvat, dar şi capacitate de discriminare, de analiză.

3. Experienţa Volumul experienţei are o mare importanţă asupra posibilităţilor de

creaţie. Contează nu numai volumul de cunoştinţe acumulate, ci şi varietatea lor. Se cunosc multe
cazuri când soluţionarea unor probleme într-un domeniu s-a realizat prin analogie cu lucruri sau
fapte constatate în altă disciplină. Analogia reprezintă, de altfel, o tehnică intuitivă cunoscută şi
aplicată în stimularea creaţiei. Experienţa şi cunoştinţele acumulate se leagă de o altă funcţie
intelectuală a creativităţii – memoria sau capacitatea de reţinere a cunoştinţelor şi imaginilor.
Memoria este aparent antagonică imaginaţiei, deoarece păstrează impresiile, pe când imaginaţia le
modifică. De fapt, şi în cursul conservării cunoştinţelor imaginile suferă modificări faţă de perceperea
lor iniţială. Ideile noi se bazează totdeauna pe informaţiile acumulate în prealabil.