2.

Etapele procesului de creaţie

În procesul de creaţie se pot distinge 4 faze sau etape: pregătirea, incubaţia, iluminarea
şi elaborarea (împreună cu verificarea). Cu unele diferenţe, aceste etape se întâlnesc atât în creaţia
artistică, cât şi în cea ştiinţifică sau tehnică. Nu întotdeauna etapele se succed în această ordine şi nu
întotdeauna sunt la fel de importante. Prima şi ultima etapă (pregătirea şi elaborarea) sunt
organizate în mod raţional şi se desfăşoară conştient, fiind proprii creaţiei ştinţifice şi tehnice.
Celelalte două (incubaţia şi iluminarea) sunt nelipsite în orice proces creator, indiferent de domeniu.

Pregătirea (prepararea) este o fază complexă, în care se adună informaţii, se fac

observaţii, se delimitează problema, se schiţează o ipoteză. Buna ei desfăşurare depinde de creator,
de conştiinciozitatea cu care el se ocupă de problema abordată, dar mai ales de întreaga lui pregătire
generală şi în specialitatea respectivă.
Etapa are loc preponderent la nivelul structurilor conştiente şi constă în definiri şi redefiniri
succesive ale problemei, precum şi în strângerea consecventă şi organizată a informaţiilor care pot
duce la găsirea soluţiilor.
Paşii care pot fi urmaţi în această etapă sunt: pregătirea problemei, demersuri investigative
(asupra „istoricului” problemei, asupra altor încercări de soluţionare a problemei), apoi emiterea de
ipoteze şi verificarea lor mintală sau practică.
Pentru parcurgerea cu succes a fazei de pregătire, persoana trebuie să posede:
- capacităţi de evaluare;
- deschidere faţă de experienţă;
- plasticitate memorială;
- atenţie distributivă;
- manipularea unui bogat material informaţional;
- capacitate de concentrare;
- originalitatea gândirii;
- fluiditate (uşurinţa şi rapiditatea asociaţiilor între imagini şi idei;
- motivaţie;
- deprinderi de muncă disciplinată;
- rezistenţă fizică şi psihică.
Incubaţia, cea mai controversată etapă a creaţiei, se realizează preponderent la nivelul
structurilor inconştiente, unde au loc prelucrări spontane, necontrolate, atât ale datelor problemei
cât şi ale informaţiilor conştient acumulate în vederea rezolvării ei. 12 Incubaţia, privită din afară,
pare o perioadă pasivă de odihnă, o pauză sau o întrerupere voită a efortului. Socotită aşa, ea n-ar
putea figura drept etapă a procesului de creaţie, deşi este.

Incubaţia este perioada eforturilor şi încercărilor sterile în care nu se găseşte soluţia.

Concretizarea proiectului început nu este satisfăcătoare. Incubaţia poate dura ani de zile.

Iluminarea (inspiraţia) este momentul străfulgerării ideii, momentul fericit când apare
soluţia problemei propuse sau, în artă, când opera este văzută integral. Răspunsul pe care îl căutăm
ne apare ca o iluminare bruscă a conştiinţei, ca o intuiţie instantanee şi aproape miraculoasă.
Iluminarea reprezintă momentul conştientizării unei relaţii mai mult sau mai puţin aşteptate între
datele problemei şi o anumită structură informaţională, relaţii rezultate din prelucrări conştiente şi
inconştiente ale informaţiei. În unele cazuri iluminarea este rezultatul unei înţelegeri de ansamblu a
structurii dinamice a unui lucru sau fenomen.
Acest fenomen se produce uneori în mod miraculos. I. se spune inspiraţie, dacă artistul
trăieşte opera intens, conştient de toate componentele şi detaliile ei. În ştiinţă se vorbeşte de
intuiţie, o cunoaştere sintetică, integrală a demonstraţiei care elucidează toate aspectele problemei
în găsirea unor soluţii noi, inovatoare.
Intuiţia a fost descrisă pe larg de H. Poincaré, ilustru matematician de la începutul secolului
XX. El a subliniat că soluţiile i-au apărut în mod surprinzător în momente de relaxare când nu se
gândea deloc la la problemele respective.
Iluminarea nu se produce totdeauna sub această formă spectaculoasă, adesea ea are loc
treptat, creatorului venindu-i câte o idee care-l face să progreseze puţin. Peste un timp poate face
încă un pas înainte până la deplina rezolvare a problemei. Sunt personalităţi la care intuiţia intervine
brusc, puternic şi global, cum a fost H. Poincaré, altele progresează treptat, aşa cum era A. Einstein.

Elaborarea, completată cu Verificarea, solicită multă perseverenţă, meticulozitate şi

ingeniozitate pentru a duce creaţia la bun sfârşit în cele mai mici detalii ale sale şi apoi multă
încredere în sine şi în opera creată pentru a o impune în practică. În urma unei examinări conştiente
şi de maximă rigurozitate, omul de ştiinţă, inventatorul sau artistul îşi revizuieşte creaţia, face
retuşuri; sunt cazuri când părţi mari din lucrarea creată sunt respinse de mai multe ori.
Cele 4 etape sau faze alcătuiesc aşa-numitul model secvenţial al procesului de creaţie (Fig. 3).
În abscisa modelului intuitiv al etapelor procesului de creaţie, este redată variaţia timpului, t,
durat procesului integral de creaţie fiind (t1- t0), cu valori variabile de la caz la caz, de la ordinul
secundelor la cel al anilor. Momentul cheie al procesului de creaţie este cel al iluminării, inspiraţiei
sau intuiţiei. În majoritatea situaţiilor, procesul de creaţie nu are un sens univoc; este posibil ca
momentul de iluminare să ofere doar o alternativă de soluţie care în etapa verificării să ducă la noi
pregătiri şi incubaţii. Pe verticală sunt reprezentate nivelurile psihice activate în diferite etape.
Săgeţile continue sugerează aportul informaţional, iar cele discontinue aportul de energie
internă care susţine procesul.
Modelul evidenţiază un intens schimb informaţional şi energetic în toate etapele procesului
de creaţie. De remarcat în model este continuitatea procesului de prelucrare a informaţiei,
permanenţa schimbului informaţional şi dinamica energetică pe care o presupune şi o generează în
acelaşi timp prin trăirea experienţei de creaţie. Fig. 3. Modelul secvenţial al procesului de creaţie.

Fig. 3. Modelul secvenţial al procesului de creaţie