Material de studiu PSIHOPEDAGOGIA CREATIVITĂȚII

Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Unitatea de învățare 1

Creativitatea – delimitări conceptuale

Cuprins
Pagina
1.1. Introducere ............................................................................................ 12
1.2. Obiective ............................................................................................... 12
1.3. Subiecte de studiu ................................................................................. 13
1.3.1. Scurt istoric .................................................................................. 13
1.3.2. Definirea conceptului ........................................................................... 14
1.3.3. Creativitatea în diverse domenii ale vieții ............................................. 16
1.4. Rezumat .......................................................................................................... 17
1.5. Test de autoevaluare ............................................................................. 17
1.6. Concluzii ............................................................................................... 18
1.7. Bibliografie obligatorie............................................................................ 18

1.1. Introducere

Prima unitate de studiu conține cadrul general de familiarizare cu disciplina

Psihopedagogia creativității, fiind definit conceptul de creativitate și
urmărit într-o evaluție istorică. Abordată dintr-o perspectivă multidisciplinară,
creativitatea este descrisă în relație cu diverse domenii ale vieții.
Cunoştințe preliminare: cunoştințe din cadrul cursurilor
Fundamentele psihologiei, Psihologia dezvoltării, Psihologia
educației

Resurse necesare şi recomandări de studiu: resursele de la

bibliografia obligatorie; instrumente de scris

Durata de învățare: 6 ore (se recomandă ca timpul total de

învățțare să fie fracțționat de student în zile diferite)

1.2. Obiective

1. Definirea noțiunii de creativitate

2. Prezentarea conceptului de creativitate dintr-o perspectivă istorică
3. Descrierea unor forme ale creativității

12
 Material de studiu PSIHOPEDAGOGIA CREATIVITĂȚII
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

1.3. Subiecte de studiu

Creativitatea este fără îndoială trăsătura noastră cea mai specific

umană. Ea ne permite să evadăm din present, să reconstruim trecutul și
să visăm viitorul […] (Gabora, 2013).
Creativitatea este o dimensiune a personalității umane, un ansamblu de
însușiri și aptitudini de natură cognitivă, afectivă, atitudinală sau
motivațională care, în anumite condiții contextuale favorabile, pot conduce
la generarea unor produse noi și valoroase pentru individ și pentru
comunitatea din care acesta face parte sau pentru întreaga societate.

1.3.1. Scurt istoric

Dacă în antichitate noțiunea de creativitate ca generare a noului lipsea din

discursul filosofic, creativitatea atistică și științifică fiind considerate mai
degrabă descoperiri sau reproduceri ale naturii, în Evul mediu Creația era
considerată un atribut al Divinității. Idea creației ca revelație divină se
regăsește atât în Antichitate (Muzele din mitologia greacă) cât și în Evul
mediu și câteva secole mai târziu, aceasta fiind asociată prin urmare cu
indivizii de excepție. Creativitatea ca trăsătură specific umană este pe
deplin recunoscută în perioada Renașterii. Astăzi, creativitatea este
considerată a fi, la fel ca inteligența, o calitate general umană, e drept, mai
mult sau mai puțin dezvoltată, în cazul fiecăruia dintre noi (accepțiune
introdusă de Allport, în 1937).
Guilford (1950) a definit creativitatea în raport cu două
criterii/condiții definitorii pe care prdusul creativ trebuie să le
îndeplinească: 1) originalitate sau noutate și 2) utilitate socială sau
în raport cu sarcina sau obiectivul pentru care a fost creat.

Probabil că cele două criterii au ponderi diferite în cazul

diverselor forme de creativitate. În cazul creației artistice, este
posibil ca originalitatea și noutatea să constituie criteriul cel mai
important, iar în cazul creației științifice, probabil că utilitatea socială a
produsului va deveni mai importantă decât originalitatea.
 Conceptul de insight (Köhler, 1925; Duncker, 1945; Wertheimer, 1959)
Rezolvarea problemelor prin insight a fost descrisă inițial de psihologii
gestaltiști (Köhler, 1925; Duncker, 1945; Wertheimer, 1959). Demersul
rezolutiv se concretizează în apariția bruscă a soluției în câmpul conștiinței,
un fel de intuiție aparent neașteptată a modului în care cunoștințele
disponibile pot fi utilizate pentru a ajunge la un rezultat dezirabil.

Pagina 13
 Material de studiu PSIHOPEDAGOGIA CREATIVITĂȚII
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Kohler (1925) afirma că insight-ul are la bază reconfigurarea reprezentării

inițiale a problemei sau abordarea acesteia dintr-o altă perspectivă iar alți
cercetători adaugă alte posibile mecanisme subiacente: asocierea sau
identificarea unor relații de similaritate cu alte probleme cunoscute, depășirea
unor tipare fixe de gândire derivate din experiență care împiedică obținerea
soluției, încadrarea reprezentării mentale a problemei într-un cadru mai
general care permite o perspectivă de ansamblu asupra acesteia etc (Duncker,
1945; Sternberg, 1988).
Probabil că majoritatea dintre noi ne amintim cel puțin o situație în
care am încercat în mod repetat să rezolvăm o problemă de
matematică din tema de casă, fără prea mare succes. Iar a doua zi, la
un test, spre surprinderea noastră, a apărut ideea salvatoare. Doar că, nu ne
putem baza pe un astfel de eveniment, atâta timp cât este greu de spus de ce
apare în unele situații iar în altele, în pofida efortului și a dorinței noastre, nu.
Deși ușor de identificat la nivel intuitiv în experiența de viață a
majorității dintre noi, procesul de insight rămîne și astăzi insuficient
cunoscut, evidențiat în situații particulare, prin studii de caz, însă
dificil de surprins în cadrul umor demersuri experimentale controlate.

 De la insight la iluminare (Wallas, 1926)

Rolul travaliului inconștient în creația științifică și artistică

Procesul de insight implică prelucrări cognitive conștiente și un travaliu

inconștient prin care se stabilesc asociații relevante între cunoștințe iar
problema este restructurată în plan mental, urmând ca noua configurație să
fie reinterpretată. La un an după ce Kohler și-a publicat cercetările privind
rezolvarea de probleme de către cimpanzei, G. Wallas (1926) publica o teorie
secvențială a procesului creativ, aplicabilă și rezolvării de probleme prin
insight. Wallas a descris patru etape ale procesului creativ: (1). Pregătirea pe
parcursul căreia persoana învață, acumulează cunoștințe și își dezvoltă
competențele care caracterizează expertiza în domeniu (astfel că, pentru a
formula o nouă teoremă în analiza matematică avem nevoie de cunoștințe
serioase de analiză matematică). (2). Incubația este o perioadă pe parcursul
căreia demersul conștient de căutare a soluției este abandonat, însă în afara
câmpului conșiinței au loc asociații între idei, restructurări ale reprezentărlor
mentale, sunt depășite tipare de gândire etc. (3). Iluminarea constă în apariția
bruscă a unei noi idei sau a soluției la o problemă dificilă. (4). Verificarea se
referă la testarea realismului sau a utilității soluției obținute.

O descriere mai recentă a rezolvării de probleme prin insight (Sandkuhler &

Bhattacharya, 2008; după Insight Learning Institute, 2013) identifică
următoarele secvențe: (1). O stare de „impas mental” care marchează debutul
procesului rezolutiv, impasul constând în lipsa unei soluții satisfăcătoare în
pofida mai multor tentative rezolutive. Cauza o constituie adesea dificultatea
Pagina 14
 Material de studiu PSIHOPEDAGOGIA CREATIVITĂȚII
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

de a depăși anumite tipare de gândire, focalizarea excesivă asupra unor

aspecte irelevante din datele problemei, dificultatea de a privi problema sau
procesul rezolutiv dintr-o altă perspectivă etc. (2). Restructurarea problemei
se referă la modificarea reprezentării mentale a problemei date, care
antrenează și cunoștințele anterioare relevante, dar și o serie de aspecte care
anterior au trecut neobservate sau unele detalii atipice, rezultatul constând în
formarea unei noi structuri cognitive. (3). Emergența soluției este privită ca
rezultat al conflictului cognitiv, al efortului conștient de a rezolva problema
dar și al unor prelucrări informaționale complexe conștiente și inconștiente.

 Gândirea creativă

Inteligența și creativitatea unei persoane se reflectă în rezolvarea de

probleme, în strategiile pe care aceasta le utilizează și mai ales în soluțiile pe
care reușește să le identifice. Inteligența caracterizează funcționarea gândirii,
eficiența adaptativă a proceselor mentale. Gândirea creativă este definită în
raport cu calitatea produselor sale, în raport cu rezultatele, evaluate de regulă
sub aspectul originalității și/sau al utilității sociale. Așa cum se întâmplă de
altfel și în cazul inteligenței, gândirea creativă este dificil de surprins într-un
model descriptiv, atâta timp cât orice definiție generală a acesteia comportă
un oarecare subiectivism și este supusă relativismului cultural, iar factorii de
care depinde sunt numeroși și diverși (contextuali, socio-culturali, cognitivi,
afectivi, motivaționali, trăsături de personalitate etc)

 Gândirea convergentă și gândirea divergentă (Guilford, 1950)

J. P. Guilford (1950) este autorul primelor cercetări experimentale asupra

creativității, postulând că aceasta se fundamentează pe un tip de gândire pe
care testele clasice de inteligență îl evidențiază doar într-o măsură foarte mică:
gândirea divergentă. Aceasta este pusă în contrast cu gândirea convergentă.

Gândirea convergentă presupune culegerea unor informații cât mai

obiective, din mai multe surse, sinteza acestora și deducerea unei concluzii
Pagina 15
 Material de studiu PSIHOPEDAGOGIA CREATIVITĂȚII
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

logice. Gândirea convergentă este eficientă în sensul că ne conduce pe calea

cea mai scurtă spre soluția corectă a unei probleme, limitându-ne căutările.

Gândirea divergentă presupune abandonarea unei singure perspective sau a

unui singur demers rezolutiv și explorarea diverselor opțiuni, căutarea
alternativelor, generarea cât mai multor idei, soluția rezultând din combinarea
acestora în structuri inovative. Gândirea divergentă nu asigură rezolvarea unei
probleme prin metoda cea mai simplă dar ne oferă șansa de a găsi o soluție
care să merite a fi explorată în continuare, constituind o nouă sursă de inspirație.

(adaptare după www.creativegibberish.org)

Guilford a descris următoarele caracteristici definitorii ale gândirii creative:

 Fluența: abilitatea de a produce un număr mare de idei sau soluții la o
problemă dată, într-un interval de timp scurt;
 Flexibilitatea: abilitatea de a aborda o problemă simultan din mai multe
perspective;
 Originalitatea: abilitatea de a produce idei noi, originale;
 Elaborarea: abilitatea de a organiza și de a sistematiza ideile rezultând noi
structuri mentale, analiza acestora.

Pe baza modelului factorial propus de Guilford, E. P. Torrace a

elaborat în 1966 o Baterie de Teste ale Gândirii Creative (Torrace
Tests of Creative Thinking, TTCT) care, în următorii ani a devenit un
instrument de evaluare destul de popular în rândul cercetătorilor (Cramond et
al., 2005).

 Gândirea verticală și gândirea laterală (de Bono, 1967, 1970)

E. de Bono (1967; 1970) a diferențiat gândirea verticală de gândirea laterală.

Gândirea verticală constă într-un demers liniar, analitic, sistematic, bazat pe
raționalitate și logica deductivă, la care oamenii recurg pentru a-și rezolva
problemele de zi cu zi. Gândirea laterală presupune renunțarea la calea cea
Pagina 16
 Material de studiu PSIHOPEDAGOGIA CREATIVITĂȚII
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

mai scurtă și mai eficientă de a ajunge la o soluție corectă, în favoarea unui

demers care presupune generarea și explorarea alternativelor, reconfigurarea
și reinterpretarea situației-problemă, schimbarea de perspectivă, producția de
idei. „Gândirea laterală este strâns legată de procesul de insight, de creativitate
și umor” afirma de Bono în introducerea cărții sale „Gândirea laterală. Manual
de creativitate”, publicată în 1970 (pag. 4).

Diferențele dintre gândirea verticală și gândirea laterală pot fi

ilustrate prin următorul exemplu: să presupunem că ne întoarcem
acasă de la cumpărături și constatăm că vaza de pe masa din
sufragerie este spartă deci deducem că pisica s-a urcat pe masă și a spart vaza.
Aplicând gândirea laterală, vom genera și alte scenarii, nu neapărat pe cele cu
cele mai mari șanse de a fi corecte însă posibile și, foarte probabil, originale.
Cum ar fi acela că, în timp ce eram la cumpărături s-a produs un mic cutremur
doar în zona în care locuim sau s-a produs o puternică rafală de vânt și geamul
fiind deschis s-a răsturnat vaza iar pisica a traversat masa ulterior (adaptare
după Fleming G., Lateral Thinking: A Tool for Creativity and Brainstorming,
www. homeworktips.about.com).
„Gândirea laterală și gândirea verticală sunt complementare” – afirma de
Bono. „Gândirea laterală este utilă în generarea ideilor și a teoriilor iar
gândirea verticală este utilă pentru dezvoltarea lor ulterioară. Gândirea laterală
sporește eficacitatea gândirii verticale oferindu-i mai mult material de selectat.
Gândirea verticală multiplică eficacitatea gândirii laterale asigurând utilizarea
adecvată a ideilor generate. În cea mai mare parte a timpului oamenii utilizează
probabil gândirea verticală însă persistența în acest tipar de gândire nu permite
atingerea excelenței în rezolvarea unor sarcini care solicită de fapt gândire
laterală. Sunt necesare deprinderi pentru ambele tipuri de gândire. Gândirea
laterală este ca și funcția marche-arièrre a unei mașini. Nimeni nu dorește ca
mașina să meargă tot timpul cu spatele. Dar avem mare nevoie de această
funcție atunci când trebuie să manevrăm mașina ca să ieșim de pe o alee
înfundată” (de Bono, 1970; pag. 37).

Metoda pălăriilor gânditoare. În 1985 de Bono a descris o metodă

de abordare a situațiilor critice sau a problemelor pentru rezolvarea
cărora este necesară gândirea creativă. În următorii ani, aceasta a fost
aplicată cu succes în variate contexte: în management, marketing sau business,
în educație, mediere etc. Metoda pălăriilor gânditoare determină indivizii să
își focalizeze atenția la un moment dat doar asupra unui aspect al problemei
pe care o au de rezolvat, separând faptele de ideile creative, avantaje, puncte
slabe sau emoții etc. Aceste perspective diferite prin prisma cărora poate fi
abordată situația-problemă sunt reprezentate metaforic, intuitiv, sub forma
unor pălării de diverse culori.

Pagina 17
 Material de studiu PSIHOPEDAGOGIA CREATIVITĂȚII
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Informație Pălăria albă Fapte, date, informații,

„foaia albă de hârtie” cunoștințe
Înregistrează informația
disponibilă și identifică
informația necesară
Emoții Pălăria roșie Sentimente, emoții, intuiție
„foc și căldură” Identifică și exprimă trăirile
afective fără a fi necesar să le
justifice
Discernământ Pălăria neagră Judecăți evaluative, critici,
„roba judecătorului” precauție
Analizează faptele logic, critic,
evitând pericolele și
amenințările
Optimism Pălăria galbenă Avantaje, beneficii, puncte tari
„răsărit de soare” Identifică aspectele pozitive
oferind o perspectivă optimistă
asupra situației
Creativitate Pălăria verde Descoperire, inventivitate,
„vegetația care crește” creativitate
Identifică alte modalități de
abordare a situației, aduce o
schimbare de perspectivă,
generează noi idei sau noi
soluții
Metacunoaștere Pălăria albastră Cunoaștere despre cunoaștere
„cerul” Reflectează asupra proceselor și
controlează desfășurărarea
acestora, decide și formulează
concluzii

Atunci când metoda pălăriilor gânditoare este aplicată în grup, fiecare

persoană își concentrează atenția doar asupra unui aspect al problemei, în
funcție de pălăria care îi este atribuită. În acest mod aspectele cheie ale
problemei date vor fi mai bine elaborate la nivel cognitiv. Această strategie a
fost numită gândire paralelă. Punctele de vedere individuale vor fi analizate
apoi în comun, încurajându-se exprimarea liberă, creativitatea, colaborarea.

Pagina 18
 Material de studiu PSIHOPEDAGOGIA CREATIVITĂȚII
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Brainstorming este o metodă de stimulare a gândirii creative,

dezvoltată inițial de A. Osborn în 1953. Populară și astăzi, aceasta a
fost aplicată în diverse variante – individual sau în grup - în educație,
dezvoltare organizațională, creație tehnică sau artistică, marketing etc.
Metoda are următoarele principii generale:

 Focalizarea asupra cantității în sensul că, cel puțin la început, este mai
important numărul mare de idei generate decât calitatea acestora. Dacă
numărul de idei nou formulate este mare, șansa de a ajunge la o soluție
foarte bună este, de asemenea, mai mare.
 Suspendarea criticilor și a evaluării pentru a lăsa subiectului/
participanților libertatea de a formula idei cât mai neobișnuite. Autocritica,
autocontrolul, autocenzural sau judecățile evaluative venite din partea
celorlalți devin obstacole în calea exprimării libere, limitând considerabil
creativitatea.
 Ideile originale sau neobișnuite sunt binevenite. Schimbarea de perspectivă
și renunțarea la tiparele de gândire obișnuite cresc considerabil șansele de
a ajunge la soluții optime sau valoroase.
 Combinarea ideilor aduce un plus de creativitate. Asocierea sau
combinarea a două idei nu conduce doar la o singură idee nouă, în sens
aritmetic, ci poate sta la originea formulării mai multor idei.
Aplicarea metodei presupune de regulă parcurgerea următoarei secvențe:
 Pregătirea participanților în sensul furnizării cunoștințelor sau a
informațiilor prealabile necesare, care vor constitui „sursa” sau „suportul”
producției de idei.
 Prezentarea problemei sau anunțarea temei de discuție, oferindu-se
informațiile necesare, regulile sau constrângerile, detalierea – pe cât posibil
– a obiectivelor sau a soluției optime. Nu în ultimul rând, se subliniază
faptul că ceea ce contează este numărul cât mai mare de idei și originalitatea
acestora, că trebuie suspendate judecățile evaluative și gândirea critică.
Pentru a se elimina autocontrolul sau anxietatea socială, defavorabile
producției creative, este încurajat anonimatul pe parcursul producției de
idei. Precizarea unui număr minim de idei „așteptate” de la fiecare
participant stimulează adesea implicarea în sarcină.
 Producția de idei propriu-zisă, participanții notând de pildă pe o foaie de
hârtie ideile sau soluțiile propuse.
 Amânarea evaluării realizată adesea (și) prin intercalarea unei sarcini
diferite, cu o durată relativ scurtă, între producția de idei și evaluarea
acestora, menită să faciliteze „așezarea ideilor” (detașarea de soluțiile
propuse, eventual schimbarea de perspectivă sau travaliul inconștient).

Pagina 19
 Material de studiu PSIHOPEDAGOGIA CREATIVITĂȚII
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

 Evaluarea ideilor, analiza realismului, a avantajelor și a dezavantajelor

fiecărei soluții propuse, ierarhizarea acestora și formularea concluziilor. În
cazul aplicării în grup a metodei, evaluarea se poate face colectiv, sau dacă
grupul este mai mare se recomandă ca foile de hârtie pe care au fost notate
ideile să fie redistribuite aleatoriu în grup astfel încât de la fiecare
participant să fie selectate una sau două idei care vor fi discutate colectiv.

Creativitatea înseamnă mai mult decât gândire creativă, aceasta

situându-se la confluența a numeroși factori: cunoștințe, raționament,
particularități ale gândirii, trăsături afective și de personalitate,
motivație, toleranță la ambiguitate, curiozitate, trebuințe de exprimare a
sinelui, existența unui mediu fizic stimulativ, care încurajează explorarea - și
a unui mediu social suportiv, valorizarea libertății de gândire, multiple
influențe educaționale și socio-culturale, modele și valori personale etc
(Lubart, Georgsdottir & Besançon, 2009).

Sarcină de învățare

1. Caracterizați gândirea creativă.

2. Exemplificați utilizarea metodei pălăriilor gânditoare în cadrul unei lecții
din ciclul primar.

1.3.2. Definirea conceptului

Termenul de creativitate a fost introdus în psihologia științifică de G. Allport,

în prima jumătate a secolului trecut (1937). Etimologic, cuvântul latin creare
însemna a naște. Într-o primă accepțiune, a crea înseamnă a produce ceva nou,
original, care nu a existat înainte (fie că este vorba despre un aparat, o idee
sau o teorie explicativă, o poezie sau un refren etc).
Lui Allport îi revine meritul de a considera creativitatea - sau potențialul
creativ - o calitate care poate fi dezvoltată într-o oarecare măsură la fiecare
individ, nu doar apanajul geniilor sau a indivizilor excepționali. De
asemenea, din perspectiva lui Allport, creativitatea înseamnă mai mult decât
gândire creativă, fiind pternic determinată de inteligență, aptitudini, trăsături
temperamentale, în cele din urmă, de întreaga personalitate a individului.
Alături de Guilford, E. P. Torrance este considerat “părinte al creativității”,
deoarece în anii 1940 a inițiat o serie de studii sistematice asupra
creativității, dorind să reformeze educația ameticană. Torrance (1962) a
definit creativitatea ca “proces al modelării unor idei sau ipoteze, al testării
acestor idei şi al comunicării rezultatelor”.

Pagina 20
 Material de studiu PSIHOPEDAGOGIA CREATIVITĂȚII
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Enciclopedia Britannica definește creativitatea ca “abilitatea de a produce

ceva nou, fie o soluție nouă la o problemă, o nouă metodă sau dispozitiv, un
nou obiect sau formă de expresie artistică”1.
Conform unei definiții larg acceptate2, creativitatea presupune existența a
două caracteristici definitorii ale produsului creativ:
1. Originalitate: în sensul că acesta trebuie să fie nou, nu doar o extensie
a altui produs existent. De exemplu, principiile mecanicii newtoniene,
teorema lui Pitagora sau Simphonia a V-a a lui Beethoven sunt
originale, deoarece nimeni nu le-a mai produs înaintea autorilor lor.
2. Funcționalitate: în sensul că, produsul creat trebuie să fie util, să
servească cuiva, eventual să îndeplinească funcții a căror valoare să fie
recunoscută în comunitatea artistică sau științifică. Astfel, un dispozitiv
care îndeplinește unele sarcini umane sau un tablou a cărui valoare este
recunoscută în comunitatea artiștilor plastici sau a criticilor de artă pot
fi considerate produse creative.
Tot mai mulți autori adaugă la aceste două caracteristici definitorii ale
produsului creativ, o a treia caracteristică:
3. Caracterul surprinzător al produsului: astfel, o idee sau o soluție care
se îndepărtează foarte puțin de la ceea ce știu experții din domeniu, nu
poate fi considerată foarte creativă. Teoria relativității a lui Einstein sau
impresionismul în pictură sunt însă exemple de produse creative care s-
au îndepărtat considerabil de cunoașterea în domeniu a epocii.

Toate cele trei caracteristici ale produsului creativ enumerate mai

sus sunt de natură calitativă și sunt definitorii. Astfel, un artist
amator care ar reinventa astăzi cubismul nu ar mai fi original sau
surpinzător pentru comunitatea artistică. Dacă producem un nou model de
mașină personală din cristal, aceasta ar putea fi considerată originală și
surprinzătoare însă probabil nu ar îndeplini criteriul utilității.

Termenul “creativitate” apare de regulă în literatura psihologică în

trei accepțiuni: 1) ca proces sau ansamblu de procese (cum este
“gândirea creativă”); 2) ansamblu de caracteristici de personalitate
(“personalitatea” creativă) și 3) ca produs (rezultate). Presiunea sau
caracteristicile mediului pot facilita sau inhiba creativitatea 3.

1
https://www.britannica.com/topic/creativity
2
https://www.apa.org/gradpsych/2009/01/creativity
3
Cropley, A. (2011). Definitions of creativity. In M. A. Runco & S. R. Pritzker,
Encyclopedia of creativity (pp.511-524). Academic Press.
Pagina 21
 Material de studiu PSIHOPEDAGOGIA CREATIVITĂȚII
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

M. Rhodes (1961) a analizat câteva zeci de definiții ale conceptelor de

“creativitate” și “imaginație” din literatura de specialitate și a constatat că
acestea au în comun patru componente: 1P) Persoana, 2P) Procesul 3P)
Presiunea mediului și 4P) Produsele.

Fig. 1.1. Modelul 4P al creativității

A) Persoana/ dimensiunea personală, individuală a creativității include

trăsături de personalitate, aspecte cognitive, trăsături de temperament,
obiceiuri, atitudini, abilități și competențe, concepul de sine, valori,
mecanisme de coping, comportament. În opinia lui Rhodes (1961)
persoanele înalt creative sesizează problemele, au o bună flexibilitate
mentală, gândesc divergent, sunt capabile să redefinească obiectele și
conceptele.
B) Procesul/ dimensiunea procesuală a creativității implică procese psihice
cum ar fi motivația, percepția, învățarea, gândirea, comunicarea etc. Un
exemplu de abordare procesuală a creativității, devenit clasic, a fost oferit de
Graham Wallas 4 care a descries procesul creativ ca o succesiune de patru
stadii: preparare, incubație, iluminare și verificare. Descrierea în detaliu a
procesului creativ implică posibilitatea ca un astfel de demers să poată fi
predat/ învățat.

4
Wallas, G. (1926). The art of thought. London: Jonathan Cape.
Pagina 22
 Material de studiu PSIHOPEDAGOGIA CREATIVITĂȚII
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

C) Presiunea mediului descrie relația dintre persoană și mediu complex în

care aceasta se dezvoltă și își desfășoară activitatea (mediul fizic, social,
economic, educational etc). Rhodes subliniază faptul că modul unic în
care o persoană percepe mediul înconjurător îi influențează semnifciativ
convingerile și comportamentul, reflectându-se și asupra procesului de
creație.
D) Produsul creativ constituie rezultatul întregului process de creație, fiind
apreciat de comunitatea artistică sau științifică în funcție de originalitatea
și utilitatea sa.

Modelul 4P a fost propus cu scopul de a oferi un cadru de analiză a

creativității și o mai bună înțelegere conceptuală a acesteia.

Anumiți cercetători identifică trei factori individuali de care depinde

creativitatea:
 Expertiza: cunoștințele tehnice și procedurale din domeniu care
constituie baza producției creative;
 Competențe de gândire creativă: care se referă la stiluri/tipare de
gândire, calități ale imaginației, flexibilitate cognitivă, inventivitate,
trăsături de personalitate cum ar fi: independență, orientare spre
acceptarea riscului, toleranță la incertitudine sau ambiguitate etc.
 Motivația este considerată a fi foarte importantă pentru creativitate,
îndeosebi forma sa intrinsecă (curiozitatea intrinsecă și afinitatea
emoțională pentru un anumit domeniu sau problemă par să joace un rol
deloc neglijabil).

Sarcină de învățare

1. Identificați două exemple de creativitate de excepție din istoria științei și

argumentați/ilustrați originalitatea și utilitatea acestora.
2. Care sunt, în opinia dvs., principalele trăsături de personalitate ale
indivizilor înalt creativi? Justificați răspunsurile.

1.3.3. Creativitatea în diverse domenii ale vieții

În mod obișnuit, oamenii tind să asocieze creativitatea cu domenii artistice prin

excelență, cum sunt artele plastice, muzica, literatura, teatrul sau dansul sau cu
descoperiri sau producții științifice remarcabile (ex: teoria relativității, raxele
X, televiziunea în culori sau tehnologiile LED, penicilina etc). Cu toate
Pagina 23
 Material de studiu PSIHOPEDAGOGIA CREATIVITĂȚII
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

acestea, există creativitate în publicitate, business, management, educație,

medicină, producția de bunuri, creativitate organizațională etc.
Una dintre temele controversate în psihologie rămâne perspectiva asupra
creativității ca aptitudine generală sau specifică unui anumit domeniu.
Chiar dacă un număr considerabil de cercetători în domeniu susțin ultima
variantă5, mai aproape de realitate pare a fi perspectiva conform căreia ar
exista o componentă generală a creativității (incluzând trăsături cum ar fi
inteligența, toleranța la incertitudine, curiozitatea, flexibilitatea gândirii
sau nevoia de originalitate) alături de o componentă specifică, mai mult
sau mai puțin conturată, diferită de la un domeniu la altul (de pildă, în cazul
creației muzicale, auzul muzical este foarte important, dar nu și în artele
plastice, unde percepția cât mai corectă a proporțiilor devine o aptitudine
cheie; iar în cazul creației matematice, gândirea logică și aptitudinile
numerice dețin un loc privilegiat).
O altă întrebare frecvent întâlnită în psihologia creativității este aceea dacă,
orice persoană poate deveni creativă sau, creativitatea rămâne atributul
unor persoane înzestrate? În acest caz, literatura de specialitate oferă
suficiente argumente în favoarea primei variante de răspuns: orice
persoană are un potential creativ care, la fel ca în cazul altor abilități sau
aptitudini, poate fi dezvoltat prin interacțiunea cu un mediu propice sau
prin intervenții educaționale adecvate.
Experiența socială ne arată că un număr considerabil de indivizi, chiar dacă
nu se remarcă prin descoperirea sau crearea unor lucruri/produse deosebit
de originale și utile pentru viața comunității, manifestă o așa-numită
creativitate de zi cu zi, angajându-se în practicarea unor forme de artă,
identificând soluții sau argumente originale într-o discuție, elaborând noi
idei, creând noi produse.

1.4. Rezumat

În 1926, G. Wallas publica pentru prima dată o teorie secvențială care descria
procesul creativ ca fiind alcătuit din patru etape: (1). Pregătirea pe parcursul
căreia persoana învață, acumulează cunoștințe și își dezvoltă competențele
care caracterizează expertiza în domeniu (astfel că, pentru a formula o nouă
teoremă în analiza matematică avem nevoie de cunoștințe serioase de analiză
matematică). (2). Incubația este o perioadă pe parcursul căreia demersul
conștient de căutare a soluției este abandonat, însă în afara câmpului
conșiinței au loc asociații între idei, restructurări ale reprezentărlor mentale,

5
Baer, J. (2010). Is creativity domain specific? In J. C. Kaufman & R. J. Sternberg (Eds.),
The Cambridge handbook of creativity (p. 321–341). Cambridge University Press.
Pagina 24
 Material de studiu PSIHOPEDAGOGIA CREATIVITĂȚII
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

sunt depășite tipare de gândire etc. (3). Iluminarea constă în apariția bruscă a
unei noi idei sau a soluției la o problemă dificilă. (4). Verificarea se referă la
testarea realismului sau a utilității soluției obținute.
J. P. Guilford (1950) este autorul primelor cercetări experimentale asupra
creativității, postulând că aceasta se fundamentează pe un tip de gândire pe
care testele clasice de inteligență îl evidențiază doar într-o măsură foarte
mică: gândirea divergentă. Guilford a descris următoarele caracteristici
definitorii ale gândirii creative: Fluența: abilitatea de a produce un număr
mare de idei sau soluții la o problemă dată, într-un interval de timp scurt;
Flexibilitatea: abilitatea de a aborda o problemă simultan din mai multe
perspective; Originalitatea: abilitatea de a produce idei noi, originale;
Elaborarea: abilitatea de a organiza și de a sistematiza ideile rezultând noi
structuri mentale, analiza acestora. Guilford (1950) a definit creativitatea
în raport cu două criterii/condiții definitorii pe care prdusul creativ trebuie
să le îndeplinească: 1) originalitate sau noutate și 2) utilitate socială sau în
raport cu sarcina sau obiectivul pentru care a fost creat.
Pentru majoritatea cercetătorilor, timp de câteva decenii, creativitatea
presupunea existența a două caracteristici definitorii ale produsului:
Originalitate, în sensul că acesta trebuie să fie nou, nu doar o extensie a altui
produs existent și Funcționalitate, în sensul că, produsul creat trebuie să fie
util, să servească cuiva, eventual să îndeplinească funcții a căror valoare să
fie recunoscută în comunitatea artistică sau științifică. Astfel, un dispozitiv
care îndeplinește unele sarcini umane sau un tablou a cărui valoare este
recunoscută în comunitatea artiștilor plastici sau a criticilor de artă pot fi
considerate produse creative. Tot mai mulți autori adaugă astăzi la aceste
două caracteristici definitorii ale produsului creativ, o a treia caracteristică:
Caracterul surprinzător al produsului: astfel, o idee sau o soluție care se
îndepărtează foarte puțin de la ceea ce știu experții din domeniu, nu poate fi
considerată foarte creativă.

Cuvinte cheie: creație, creativitate, produs creativ, insight,

gândire laterală, gândire divergentă, modelul 4P al creativității

1.5. Test de autoevaluare

După ce ați parcurs în întregime Unitatea de învățare 1, încercați să

răspundeți la întrebările de mai jos.
1. Ce este gîndirea divergentă?. (1 p)
2 2. Ce este gândirea laerală? (1 p)
Pagina 25
 Material de studiu PSIHOPEDAGOGIA CREATIVITĂȚII
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

3 3. Descrieți etapele procesului creativ conform lui G. Wallas (2 p)

4 4. Descrieți componentele modelului 3P al creativității. (3 p)

5 5. Definiți creativitatea (2 p)

1.6. Concluzii

Creativitatea este o dimensiune a personalității umane, un ansamblu de

însușiri și aptitudini de natură cognitivă, afectivă, atitudinală sau
motivațională care, în anumite condiții contextuale favorabile, pot conduce
la generarea unor produse noi și valoroase pentru individ și pentru
comunitatea din care acesta face parte sau pentru întreaga societate.
În mod obișnuit, oamenii tind să asocieze creativitatea cu domenii artistice prin
excelență, cum sunt artele plastice, muzica, literatura, teatrul sau dansul sau cu
descoperiri sau producții științifice remarcabile. Cu toate acestea, există
creativitate în publicitate, business, management, educație, medicină,
producția de bunuri, creativitate organizațională etc.
Una dintre temele controversate în psihologie rămâne perspectiva asupra
creativității ca aptitudine generală sau specifică unui anumit domeniu.
Chiar dacă un număr considerabil de cercetători în domeniu susțin ultima
variantă, mai aproape de realitate pare a fi perspectiva conform căreia ar
exista o componentă generală a creativității alături de o componentă specifică,
mai mult sau mai puțin conturată, diferită de la un domeniu la altul.
O altă întrebare frecvent întâlnită în psihologia creativității este aceea dacă,
orice persoană poate deveni creativă sau, creativitatea rămâne atributul
unor persoane înzestrate? În acest caz, literatura de specialitate oferă
suficiente argumente în favoarea primei variante de răspuns: orice
persoană are un potential creativ care, la fel ca în cazul altor abilități sau
aptitudini, poate fi dezvoltat prin interacțiunea cu un mediu propice sau
prin intervenții educaționale adecvate.
Experiența socială ne arată că un număr considerabil de indivizi, chiar dacă
nu se remarcă prin descoperirea sau crearea unor lucruri/produse deosebit
de originale și utile pentru viața comunității, manifestă o așa-numită
creativitate de zi cu zi, angajându-se în practicarea unor forme de artă,
identificând soluții sau argumente originale într-o discuție, elaborând noi
idei, creând noi produse.

Pagina 26
 Material de studiu PSIHOPEDAGOGIA CREATIVITĂȚII
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

1.7. Bibliografie obligatorie

Tematica relevantă din următoarele cărțți:

[1]. Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia educatiei, Ed Polirom, Iași. [biblioteca

UAB]
[2]. Roco, M.. (2001). Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura Polirom,
Bucureşti.

Articole de specialitate accesibile on-line:

Baer, J. (2010). Is creativity domain specific? In J. C. Kaufman & R. J.

Sternberg (Eds.), The Cambridge handbook of creativity (p. 321–341).
Cambridge University Press.
https://doi.org/10.1017/CBO9780511763205.021
Rhodes, M. (1961). An analysis of creativity. The Phi Delta Kappan, 42(7),
305-310.
Sadler-Smith, E. (2015). Wallas’ Four-Stage Model of the Creative Process:
More Than Meets the Eye? Creativity Research Journal 27(4): 342-352.

Pagina 27