Creativitate

{ Conf. univ.dr. Tiberiu Dughi

  compoziții bifactoriale, care
 o dispoziţie spontană
de a crea şi inventa care
există potenţial în
fiecare persoană, la
toate vârstele;
 structură caracteristică
psihicului care face
posibilă realizarea unor
producţii, opere noi;
Creativitate. Definiții
pe de o parte evidențiază
originalitatea, noutatea, iar
pe de altă parte adecvarea
sau adaptabilitatea (Guiford,
1950). Un al treilea criteriu
adăugat de unii cercetători
este capacitatea de a
surprinde (Boden, 2004), la
care se adaugă și calitatea,
adesea văzută drept element
de bază, uneori sinonim
pentru adecvare (Kaufman &
Sternberg, 2007).
Între rezultat și proces.
  Fluiditate
 Flexibilitate  Ce ar fi dacă nu ar fi?
 Originalitate

Caracterisitici.
  flexibilitatea,  Abilitatea de alegere a unor
capacitatea de a depăși comportamente bazate pe
granița tradiționalului, valorile personale
evidentului și (Hedman-Lagerlof ,2019).
conduitelor habituale
 Elaborarea - procesul prin
 abilitatea de a păstra
care individul pune bazele
contactul cu clipa și dezvoltă într-o manieră
prezentă, fără a ține detaliată o idee, iar ulterior
seama de gândurile, o îmbogățește și
consolidează pentru a
emoțiile sau senzațiile
genera un impact
corporale, potențial semnificativ (Torrance &
neplăcute; Goff 1989).

Trăsături asociate.
  Toleranța la ambiguitate
definește capacitatea de a
 Ieșirea din zona de
accepta și îngloba idei sau confort
valori contrare fără a  Rezolvarea de
genera tensiune. probleme
 Curiozitatea/  Progres
receptivitatea
 Curajul

Trăsături asociate.
  Iluminarea
Prepararea
 Verificarea
Incubația

Fazele creativității
 1. Prepararea constă în investigarea multilaterală a
problemei date, în familiarizarea cu natura
problemei şi cu metodele de rezolvare adecvate.
 Această etapă, deosebit de complexă, poate fi

subîmpărţită în următoarele subetape:

1.1. sesizarea problemei,
1.2. analitică (analiza şi definirea problemei),
1.3. acumularea (strângerea materialului de lucru),
1.4. operaţională (formularea de ipoteze, încercarea de
restructurare a materialului, schiţarea primelor
soluţii)

Prepararea
  Incubaţia (germinaţia) este, de regulă, etapa de aşteptare, în urma unei îndelungate
perioadă de preparare în care nu s-a găsit încă nici o soluţie. Ea se situează între
momentul elaborării ultimei ipoteze şi momentul elaborării soluţiei definitive –
inspiraţia. Durata ei variază mult ca timp.
 Caracteristică, pentru perioada de incubaţie este permanenta revenire – inconştientă
- asupra problemei şi tensiunea proprie creatorului. Deşi este o etapă cu aparenţă
pasivă, în care subiectul apare relaxat, datele problemei sunt frământate inconştient;
creatorul este animat de dorinţa persistentă de a găsi soluţia.
 Incubaţia este , deci, prin excelenţă, etapa activităţii inconştiente, nu numai că nu
există efort conştient, dar nu există nici măcar preocupare conştientă. Problema este
scoasă din câmpul conştiinţei, datele ei, soluţiile intermediare şi schemele
combinatorii din etapa preparării intră într-un proces de prelucrare, prin care se
pregăteşte apariţia spontană a soluţiei.
 Incubaţia este facilitată de absenţa interferenţei cu alte structuri: creatorul trebuie să
evite încărcarea subconştientului cu alte proleme nestructurale; de aceea, în
perioada incubaţiei, se recomandă efectuarea unor sarcini programate, algoritmizate
sau familiare, care reclamă o concentrare redusă, fără să antreneze capacităţile
mintale superioare (A. Crosby).

2. Incubaţia (germinaţia)
3. Iluminarea (inspiraţia)
 Iluminarea este momentul central, crucial al procesului creator.
Dacă în unele cazuri se poate vorbi de creaţie fără preparaţie,
incubaţie sau verificare, iluminarea este nelipsită, ea fiind
nucleul procesului creator.
 Iluminarea este momentul cel mai greu de surprins, de descris
şi de explicat, dat fiind natura ei inexplicabilă, necomunicabilă,
deseori nesesizabilă chiar şi pentru creatorul însuşi.
 Iluminarea este un moment brusc şi de scurtă durată, este
momentul apariţiei spontane a soluţiei, fără conştiinţa modului
de descoperire.
 Iluminarea se bazează, însă, întotdeauna, explicit şi implicit, pe
etape de acumulare activă, de pregătire conştientă şi prelucrare
inconştientă, ea nu vine niciodată pe loc gol.
3. Iluminarea
 Iluminarea e rezultatul preparării, apărând după o anumită perioadă de incubaţie
în care creatorul se detaşează de problemă, abandonând-o şi preocupându-se de
altceva. Iluminarea vine pe neaşteptate, apariţia ei nemaiputând fi apoi
reconstituită sau descompusă în secvenţe explicative discrete (H. Poincare, I.
Hadamard).
 Principalele aptitudini care favorizează iluminarea sunt: originalitatea,
nonconformismul, independenţa gândirii, flexibilitatea cognitivă, capacitatea de a
restructura, comuta, transforma, reformula, de a identifica esenţialul, de a selecta
variantele optime, capacităţile de evaluare şi decizie etc.
 Fenomenele care blochează sau denaturează procesul iluminării apar sub diverse
aspecte: perceptive - fixarea pe aparenţe, neglijarea utilizării tuturor simţurilor,
lipsa spiritului de observaţie, interpretarea eronată a fenomenelor observate, în
virtutea prejudecăţilor şi aşteptărilor inadecvate culturale –
 imposibilitatea depăşirii de procedee clasice de rezolvare, conformismului,
supraacentuarea criteriilor logice, a controlului evaluativ, prea marea încredere în
raţional şi evidenţă statistică, desconsiderarea funcţiilor speculative şi imaginative,
extrapolării, generalizării pripite, prea marea încredere în competenţa altora,
perfecţionismului, complacerea; emoţionale – neîncrederea în forţele proprii, frica
de greşeală, graba de a lua drept bună prima idee are vine în minte, rigiditatea
metodologică, supra sau submotivaţia, slăbiciunea efectivă, (renunţarea), teama de
dezaprobarea socială (din partea familiei, prietenilor, colegilor, superiorilor),
anxietatea, neliniştea speculativă, sentimentul insecurităţii financiare etc. (A.L.
Sinberg).
4. Verificarea sau revizia
 Verificarea constă în stabilirea faptului dacă ideea respectivă,
elaborată în etapa iluminării, răspunde sau nu criteriilor de
evaluare a produselor.
 Deseori, în această etapă, trebuie create metode adecvate de
evaluare, dacă creaţia ştiinţifică se finalizează în descoperirea
unor legi noi, se procedează la verificarea acestora prin
confirmarea sau infirmarea predicţiilor făcute pe baza lor.
 În creaţia tehnică, verificarea este un proces îndelungat, anevoios
şi laborios, în care se parcurg mai multe faze: de proiect
(desăvârşirea ideii şi materializarea ei intr-o în laborator), de
experimentare, în vederea confirmării sau infirmării ideii.
 Conţinutul verificării este o etapă complexă de elaborare,
revizuire, cizelare (J. Haefele). Ea presupune: gândire sistematică
şi logică, abilităţi evaluative şi de selecţie, capacitate de finalizare;
“procesul creativ nu este exclus imaginativ, el transcede
procesualitatea imaginativă în produse creative autentice, utile şi
valoroase din punct de vedere social” (Wills).
4. Verificarea
 În etapa verificării, un rol foarte important revine factorilor
de personalitate. Indivizii creatori se disting printr-o mare
rezistenţă la eforturi şi la muncă dificilă pe care o implică
verificarea ideilor lor, prin capacitatea de a finaliza,
materializa, concretiza ideile, prin perseverenţă,
independenţă în aprecieri, încredere în sine, o puternică
motivaţie creatoare, “dorinţă de realizare” (D.Mo. Clelland).
 Etapa verificării poate fi blocată de teama de eşec, de lipsa
dorinţei de a duce lucrurile până la capăt şi de a verifica o
probă, de lipsă de interes, de comoditate.
 Verificarea şi, respectiv, confirmarea unei idei sunt însoţite
de o suită de stări emoţionale pozitiv legate de satisfacţia
lucrului împlinit (R.W. Gerard).
Niveluri ale creativității
 În definirea fenomenului de creativitate, ideii de noutate i
se corelează, cu necesitate, ideea de valoare.
 Creativitatea este, în esenţă, un complex, o complexă activitate
psihică ce se finalizează intr-un anumit produs, este acea
capacitate psihică a individului uman de a realiza noul,
sub diferite forme: teoretică, ştiinţifică, tehnică, socială etc.,
de a releva aspecte deosebite, necunoscute ale realităţii, de
a elabora căi şi soluţii originale de rezolvare a problemelor
şi a le exprima în forme personale inedite.
 M.I. Stein observă că procesul creativ se manifestă prin
elaborarea de ipoteze, prin testarea lor, prin comunicarea
rezultatelor. Creativitatea se poate manifesta în unele
dintre aceste etape ale procesului sau în toate. Unii se
remarcă în crearea de idei, alţii în dezvoltarea mijloacelor
de testare a ideilor, alţii în modul de prezentare a ideilor şi
descoperirea altora.
  Persoanele creatoare ajung mai repede decât
cele necreatoare la idei noi pentru ele, pentru
domeniul lor de activitate, pentru ştiinţă,
tehnică, cultură naţională sau universală.
 După Al. Roşca, principalele caracteristici
definitorii ale activităţii creatoare sunt:
 productivitatea,
 utilitatea şi eficienţa,
 noutatea şi originalitate.

Niveluri ale creativității

  I.A. Taylor distinge, pe baza analizei valorii produselor
creative, cinci niveluri ierarhice de creativitate la care
se pot situa indivizii, fiecare nivel implicând experienţe
psihologice diferite.
 Aceste niveluri variază mai mult în profunzime şi în
amploare decât ca tip.
 Primul nivel de creativitate îl constituie creativitatea
expresivă.
 Exemple: desenele spontane ale copiilor.
 Caracteristicilor acestor produse sunt nu abilitatea,
originalitatea, claritatea şi valoare , ci spontaneitatea şi
libertatea de expresie.

Niveluri ale creativității

  Al doilea nivel al creativităţii îl constituie creativitatea productivă.
În acest stadiu, individul, însuşindu-şi anumite informaţii şi
tehnici, a ajuns la un nivel nou de îndemânare şi de realizare a
unui produs ştiinţific sau artistic finit. Se remarcă acum
tendinţa spre restrângerea şi controlarea jocului liber şi spre
dezvoltarea unor tehnici, a unor priceperi necesare producerii
de lucrări finite.
 Al treilea nivel îl constituie creativitatea inventivă. Ea constă în
ingeniozitatea acţiunii cu materiale, tehnici şi metode.
Creativitatea inventivă implică flexibilitatea în perceperea de
relaţii noi şi neuzuale între părţi anterior separate. Această
formă nu contribuie, însă, direct la elaborarea de idei
fundamentale noi care sunt produsul unei creativităţi de ordin
superior – ci doar la o nouă utilizare a unor elemente vechi.

Niveluri ale creativității

Niveluri ale creativității
 Al patrulea nivel, creativitatea inovativă, este întâlnit la un număr mai
restrâns de persoane. Ea implică modificarea semnificativă a
fundamentelor sau principiilor care stau la baza unui întreg domeniu
al ştiinţei, artei, tehnicii etc. şi necesită o remarcabilă aptitudine de
conceptualizate abstractă.
 Realizarea acestei performanţe este posibilă atunci când principiile
fundamentale sunt înţelese la un nivel care să permită o
transformare fundamentală, o îmbunătăţire prin modificare, o
inovaţie.
 Al cincilea nivel, creativitatea emergentă (imprevizibilă) este cea mai
înaltă formă. În acest caz, sunt dezvoltate, la nivelul mai abstract şi
mai profund, principii sau ipoteze cu totul noi, în jurul cărora se
dezvoltă noi şcoli. Acest nivel implică aptitudinea de a absorbi
experienţele existente, realizându-se din ele ceva cu totul deosebit.
 După autorul acestei clasificări, I.A. Taylor, persoanele cu un nivel
superior de creativitate nu parcurg, obligatoriu, toate nivelurile.
  Brainstorming
 Sinectică

Metode stimulare a
creativității
  Cooperare vs individualizare
 Flexibilitate vs conservatorism

Valente emoționale și
comportamentale
Povestea unei flori roșii