Analiza toxicologică prin metoda spectrometrică de absorbție

atomică
Spectroscopie de absorbție atomică (AAS) și spectroscopie de emisie atomică (AES) este o
procedură spectroanalitică pentru determinarea cantitativă a elementelor chimice utilizând
absorbția radiației optice (lumină) de către atomi liberi în stare gazoasă. Spectroscopia de
absorbție atomică se bazează pe absorbția luminii de către ioni metalici liberi.

În chimia analitică, tehnica este utilizată pentru determinarea concentra ției unui anumit
element (analitul) într-o probă de analizat. AAS poate fi utilizat pentru a determina peste 70
de elemente diferite în soluție sau direct în probe solide prin vaporizare electrotermală, și
este folosit în farmacologie, biofizică,arheologie și toxicologie cercetare.

Spectrometria de absorbție atomică are multe utilizări în diferite domenii ale chimiei, cum ar
fi analiza clinică a metalelor din fluidele și țesuturile biologice, cum ar fi sângele integral,
plasma, urina, saliva, țesutul cerebral, ficatul, părul, țesutul muscular, Spectrometria de
absorbție atomică poate fi utilizată în analiza calitativă și cantitativă.

Evidenţa analizelor Activitatea de laborator este reflectată în registrele de analize. Acestea

sunt registre, cu pagini numerotate, în care se trec toate rezultatele analizelor efectuate şi
semnătura executantului sau a celui ce răspunde de analiza respectivă. În mod obligatoriu
se înregistrează data şi ora primirii probei, numele celui ce a efectuat analiza, rezultatul,
data şi ora eliberării buletinului de analiză. Caietele de laborator, folosite de fiecare co-
participant la execuţia analizei chimice, conţin, pe zile: măsurători, cântăriri, calcule etc. se
numerotează de asemenea, pagină cu pagină, şi se păstrează în arhivă. Acelaşi sistem
este valabil în cazul monitorizărilor cu deosebirea ca datele nu se mai păstrează doar pe
hârtie ci şi în memorii ale calculatoarelor, în aşa numitele baze de date, din care informaţiile
nu se pot şterge niciodată. Pentru a se putea verifica rezultatele analizelor, în caz de litigii
ulterioare referitoare la calitatea probelor ce fac obiectul analizei, fiecare laborator are
obligaţia de a lua o astfel de cantitate de proba de analizat încât pentru analiză să nu se
folosească decât cel mult un sfert din cantitatea luată. De asemenea, are obligaţia să
păstreze restul probei un anumit timp (6 luni) astfel ca proba să nu-şi modifice compoziţia în
acest timp. Probele este bine să fie păstrate în vase speciale, închise şi care se deschid în
vederea unei noi analize numai în prezenţa tuturor părţilor interesate. În cazul unor probe
prelevate din mediu, concentraţiile coborâte fac practic imposibil acest deziderat. Buletinul
de analiză este actul prin care este certificată compoziţia sau calitatea oricărui material,
primit pentru analiză de către un laborator. Comunicarea telefonică grăbeşte adesea
transmiterea informaţiei dar nu poate constitui probă într-un eventual litigiu.

Determinări de macroelemente şi metale toxice în matrici alimentare. Evaluarea impactului

asupra populației. În condiţiile impactului antropogen intens asupra naturii, este foarte
important controlul conţinutului de elemente în produsele alimentare. Prin procesarea
acestora, metalele grele nu se descompun, concentraţia lor pe unitatea de masă creşte și
astfel ele pot să se acumuleze în organismul uman, iar procesele biochimice intracelulare
sunt frânate sau chiar blocate. Determinarea concentraţiilor de elemente în produse
alimentare de origine animală/vegetală este foarte importantă datorită relevanţei lor
nutriţionale şi toxicicologice în sănătatea umană. Pot fi determinate concentraţii de urme de
elemente toxice pentru a investiga efectele contaminării industriale sau pentru a diferenţia
produsele de la diferite animale/culturi sau sisteme de producţie. Deasemenea, se pot
determina elemente minerale esenţiale și decisive pentru menţinerea sănătăţii umane.
Studii privind autenticitatea băuturilor şi securitatea chimică. Spectrometria ICP-MS este un
instrument util pentru caracterizarea băuturilor alcoolice din punct de vedere elemental,
metoda fiind validată și implementată în laborator.
Substanțe antinutritive, antimineralizante, antivitaminice
obligatoriu. Substanțele antinutritive antiproteinogene.

Substanțele antinutritive sunt compuși naturali care  interferă cu digestia şi absorbţia

nutrienților, împiedicând utilizarea lor de către organism  (1).

Sunt prezente într-o gamă largă de alimente vegetale, dar se găsesc în cantită ți
semnificative în cereale, leguminoase, semințe și ceai

Pentru persoanele sănătoase care au o alimentație variată și echilibrată , substanțele

antinutritive nu au o importanță semnificativă , însă reprezintă o problemă pentru persoanele
care prezintă deficiențe nutriționale asociate unor boli cronice sau tulburări de alimenta ție
sau au patologii care impun eliminarea sau reducerea anumitor substan țe antinutritive.

Substanțele antinutritive sunt compuși naturali care  interferă cu digestia şi absorbţia

nutrienților, împiedicând utilizarea lor de către organism  

Sunt prezente într-o gamă largă de alimente vegetale, dar se găsesc în cantită ți
semnificative în cereale, leguminoase, semințe și ceai .

Pentru persoanele sănătoase care au o alimentație variată și echilibrată , substanțele

antinutritive nu au o importanță semnificativă , însă reprezintă o problemă pentru persoanele
care prezintă deficiențe nutriționale asociate unor boli cronice sau tulburări de alimenta ție
sau au patologii care impun eliminarea sau reducerea anumitor substan țe antinutritive .

Principalele substanțe antinutritive

Inhibitori de protează
Se găsesc în semințe, cereale, leguminoase și cartofi și au capacitatea de a inhiba
activitatea proteolitică a anumitor enzime digestive (scad utilizarea, digestia şi metabolismul
proteinelor)
Inhibitori de amilază
Se găsesc în grâu, secară, boabe de fasole și afectează digestia amidonului.
Lectine
Se găsesc în leguminoasele și în cerealele crude și sunt proteine care leagă carbohidra ții.
Interferă cu absorbţia şi transportul carbohidraţilor, lipidelor și vitaminei B2 și provoacă
leziuni epiteliale în intestin 
Acid oxalic
Se găsește în rubarbă, spanac, cacao, ceai, cartofi, coacăze, struguri, cireşe, căp șuni,
sfeclă, varză, conopidă. Are capacitatea de a lega calciul din aceste alimente, scăzându-i
coeficientul de utilizare digestivă. Consumul ocazional de alimente bogate în oxalat ca parte
a unei alimentații echilibrate nu prezintă nicio problemă, însă efectul antinutritiv apare în
cazul unui aport crescut de oxalaţi şi a unui aport scăzut de calciu şi vitamina D pe o
perioadă lungă de timp, ducând la hipocalcemie și un risc crescut de calculi renali şi
depozite de oxalat de calciu în alte ţesuturi
Acid fitic
Se găsește în cereale, leguminoase uscate, seminţe și nuci. Complexează minerale precum
fierul, zincul, magneziul și calciul și formează compuși solubili sau pu țin solubili care se
elimină prin fecale, afectând astfel utilizarea lor. De asemenea, inhibă activitatea unor
enzime ca tripsina, pepsina, α-amilaza, β-glucozilaza, scăzând digestibilitatea proteinelor și
amidonului
Taninuri
Se găsesc în fructe (banane, struguri, nuci de cola), legume (spanac), în unele băuturi
(cidru, ceai, cacao, vin roşu, guarana), ceai (verde, negru). Complexează proteinele,
provocând inhibarea enzimelor, se leagă puternic de metalele bivalente şi trivalente (fier,
cupru, zinc) cu care formează complecși, scăzând absorb ția lor digestivă și scad rezervele
hepatice de vitamina A
Glucozinolați (Tiocianații)
Glucozinolații se găsesc preponderent în legumele din familia Brassicaceae. Sunt prezen ți
în varză (albă și roșie), varză de Bruxelles, varză Kale, varză chinezească, brocoli,
conopidă, ridichi, seminţe de rapiţă, seminţele de muştar, cartof dulce. Când planta este
zdrobită sau tăiată, glucozinolaţii sunt transformaţi sub acţiunea unei enzime numită
mirozinază sau tioglicozidază (prezentă în plantă în compartimente separate) într-o serie de
compuşi, printre care și tiocianaţii. Acești compuși împiedică absorbţia iodului de către
tiroidă, scad sinteza de hormoni tiroidieni (tri-iodo-tironina şi tiroxina), favorizând astfel
dezvoltarea guşei, însă numai în cazul unei deficien țe de iod preexistente, atunci când
alimentele bogate în glucozinolați sunt consumate crude și în cantită ți mari pe o perioadă
lungă de timp
Avidina
Este o proteină (glicoproteină) din albușul oului și are capacitatea de a lega biotina
(vitamina B7), împiedicând absorbția vitaminei. Poate produce simptome caren țiale de
biotină atunci când se consumă cantități mari de albu ș crud

Efecte benefice ale substanțelor antinutritive

Unele substanțe antinutritive pot exercita efecte benefice asupra sănătă ții în concentra ții
scăzute.

În ultimii ani s-au recunoscut câteva efecte metabolice noi ale fitatului sau ale unora dintre
produșii săi de degradare. Fitatul intervine în prevenirea formării de pietre la rinichi, oferă
protecție împotriva diabetului zaharat, a cariilor, aterosclerozei și a bolilor coronariene,
precum și împotriva unor tipuri de cancer. Prin urmare, conform acestor asocieri, reducerea
consumului de fitat în țările dezvoltate comparativ cu cele în curs de dezvoltare ar putea fi
un factor responsabil pentru creșterea bolilor tipice societă ților occidentale, cum ar
fi diabetul zaharat, litiaza renală, cancerul, ateroscleroza și bolile coronariene. S-a sugerat
că fitatul exercită efecte benefice asupra tractului gastrointestinal și în alte țesuturi țintă prin
capacitatea sa de chelatare. În plus, ar trebui luate în considerare beneficiile poten țiale ale
fitatului în prevenirea otrăvirilor severe 
Există o mulțime de date epidemiologice care sugerează că  aportul de taninuri poate
preveni apariția bolilor cronice. Studiile demonstrează că au proprietă ți antioxidante,
antiinflamatoare, imunomodulatoare, antimicrobiene, antivirale, antimutagenice și
antitumorale. Cresc preluarea glucozei de către celule și previn sau întârzie absorb ția
glucozei prin inhibarea enzimelor de hidroliză a carbohidra ților, α-amilazei și α-glucozidazei,
prevenind astfel hiperglicemiile postprandiale. Au rol în scăderea riscului de boli
cardiovasculare prin inhibarea oxidării LDL colesterolului, reducerea nivelului de colesterol
și al grăsimii corporale, dar și prin capacitatea de reglare al tensiunii arteriale
Mineralele sunt elemente chimice absolut necesare pentru mentinerea sanatatii
organismului. Substante esentiale, fara de care viata nu ar exista. Exact ca vitaminele,
subiectul de data trecuta. Sarurile minerale sunt compusi anorganici, adica apar in
natura fara viata. Minerales (in latina), la asta se refera: corpuri solide, cu o anumita
compozitie chimica, existente in natura. Organismele vii nu le pot produce/sintetiza.
Trebuie sa le obtina din mediu, prin hrana. Ca si in cazul vitaminelor, in general.
Diferenta dintre cele doua consta in faptul ca vitaminele sunt substante organice si pot fi
descompuse prin caldura, acizi sau aer. Mineralele sunt anorganice si isi mentin
structura chimica. Isi gasesc lesne calea in corpul nostru, prin alimentele pe care le
consumam, in timp ce vitaminele pot fi inactivate prin expunerea alimentelor la aer,
depozitare si gatit. Dintre cele peste 3 000 de minerale anorganice din natura, circa 100
sunt mai des intalnite si aproximativ 18 asigura buna functionare a organismului, in
doze mai mari sau mai mici si asimilate diferit la nivel individual.

In functie de cantitatea necesara, vorbim despre macrominerale/macroelemente,

existente in cam toate celulele organismului, si oligoelemente/microminerale, necesare
indeosebi in procesul de crestere. Macromineralele sunt necesare organismului in
cantitati mai mari de 100 mg pe zi, iar micromineralele, in cantitati mai mici de 100 mg
pe zi. Doar doua minerale se gasesc in corp in cantitati mai mari: calciul (2% din
greutatea corporala) si fosforul (1,5%), ambele prezente in dinti si oase. In continuare,
14 minerale de baza pentru organism, primele sapte din categoria macro.

– Calciul. Este un constituent si fortifiant de baza al oaselor si dintilor (99% din rezerve
sunt retinute in schelet), are rol in coagulare si secretia unor hormoni. Este important
pentru procesul de crestere, muschi, nervi si inima. Se gaseste in somon, sardine,
stridii, lactate, branzeturi, galbenusul de ou, semintele de floarea-soarelui si de susan,
fasole, conopida, varza, mazare, telina, nuci, migdale, smochine, papaya, portocale,
unele ape minerale.
– Magneziul. Sustine procesele metabolice, controleaza generarea de energie la nivel
celular, buna functionare a muschiului cardiac, a creierului si a sistemului
gastrointestinal, metabolismul lipidelor si sintezele hormonale. Ajuta la fixarea calciului
si la absorbtia potasiului in organism si actioneaza impotriva stresului. Participa la peste
300 de reactii biochimice. Se gaseste in carne (pui), oua, lapte, crustacee, fulgii de
cereale integrale, ciuperci, cartofi, morcovi, ceapa, usturoi, lamai, rosii, cirese, migdale,
grepfrut, stafide, nuci, mere, zmeura, pepene galben, alune, smochine, miere, ciocolata.
– Sodiul. Intervine in deplasarea apei intre diversele sectoare ale organismului si in
mentinerea echilibrului acido-bazic, are rol in producerea sucurilor gastrice, previne
insolatia si crampele musculare, asigura buna functionare a sistemului nervos. Are
proprietati anti-imbatranire. Se gaseste in carne (mai ales mezeluri), semintele de susan
si floarea-soarelui, cartofi, dovlecei, morcovi, varza, broccoli, salata, patrunjel, pepene,
capsune, piersici, stafide.
– Fosforul. Ajuta in procesele de crestere si vindecare, asigura energie si vigoare
organismului si buna functionare a rinichilor, confera sanatate dintilor si gingiilor,
atenueaza durerile provocate de bolile inflamatorii reumatismale. Se gaseste in carne,
peste, oua, lactate, cerealele integrale, nuci, semintele de dovleac, migdale, mere, pere,
caise, piersici, avocado.
– Potasiul. Asigura buna functionare a inimii si a sistemului nervos, avand un rol
important in conducerea nervoasa, contractia musculara, sinteza proteica si vindecarea
leziunilor. Intervine in toate procesele metabolice. Se gaseste in carne, lapte, cafea,
ceai, cartofi, semintele de floarea-soarelui, portocale, mere, struguri, caise, piersici,
pepene, banane, nectarine, curmale.
– Clorul. Pregateste si faciliteaza digestia, are actiune depurativa asupra ficatului,
contribuie la formara oaselor, dintilor si tendoanelor, reduce nivelul glicemiei si al
colesterolului din organism. Asigura buna functionare a inimii. Se gaseste in sarea
alimentara, peste, telina, napi, rosii, banane, ananas, mango, capsune, pepene verde.
– Sulful. Are rol important in aproape toate functiile vitale. Este un element fundamental
pentru oase si dinti, combate infectiile provocate de bacterii, este un excelent depurativ,
transforma grasimile si carbohidratii in energie, este responsabil de elasticitatea si
rezistenta articulatiilor, tendoanelor si epidermei, este un redutabil antialergic. Se
gaseste in carnea de pasare, produsele marine, galbenusul de ou, usturoi, ceapa,
ridichi, sfecla, cartofi, varza, morcovi, conopida, broccoli, castraveti, fasolea uscata,
sparanghel, rosii, capsune, mere, migdale, portocale, curmale, polen.
– Fierul. Are rol in energetica celulara si procesele de oxidoreducere si sustine sistemul
de aparare al organismului impotriva infectiilor. Asigura performante fizice si intelectuale
optime. Se gaseste in carnea slaba, ficat, galbenusul de ou, cerealele integrale, ovaz,
cartofi, ciuperci, semintele de floarea-soarelui, mazare, morcovi, broccoli, sparanghel,
patrunjel, nuci, cirese, banane, avocado, curmale, migdale. Vitamina C ajuta la
asimilarea fierului.
– Cuprul. Contribuie la functionarea muschilor, nervilor si sistemului imunitar, participa
la producerea de energie, intervine in metabolismul glucozei si colesterolului. Are rol in
functionarea inimii, previne anemia si reduce incaruntirea parului. Se gaseste in ficatul
de vita, toate alimentele de origine marina, cereale, fasolea uscata, mazare, coacaze
negre.
– Iodul. Are un rol esential in buna functionare a tiroidei, asigura sanatatea pielii,
unghiilor si parului si ajuta la mentinerea greutatii corporale optime si la imbunatatirea
circulatiei sanguine. Previne cancerul si guta. Se gaseste in pestele marin, fructele de
mare, algele marine, oua, spanac, castraveti, morcovi, salata verde, stevie, dovlecel,
rosii, pepenele verde, banane, ananas, struguri, piersici.
– Seleniul. Contribuie la mentinerea elasticitatii tesuturilor, protejarea hemoglobinei si
sporirea eficientei vitaminei E si atenueaza simptomele specifice menopauzei. Este un
puternic antioxidant si apara organismul de boli de inima si de cancer. Se gaseste in
ficatul si rinichii de peste, germenii de cereale, taratele de grau, ceapa, usturoi, varza,
conopida, broccoli.
– Zincul. Este esential pentru crestere si dezvoltare, activeaza procesele de detoxifiere,
are actiune antiinfectioasa si antitumorala si un rol important in dezvoltarea creierului.
Accelereaza vindecarea ranilor, mentine in buna stare prostata si imbunatateste
potenta. Se gaseste in carne, oua, branza, lapte, fructele de mare, orezul brun,
germenii de grau, semintele de floarea-soarelui, ciuperci, dovleac, morcovi, salata,
usturoi, nuca de cocos, salata, nuci.
– Cromul. Este benefic in tratarea diabetului (intervine in transportul glucozei catre
celule) si a bolilor cardiovasculare, contribuie la reducerea depozitelor adipoase si
transformarea lor in masa musculara. Se gaseste in carnea de pui, crustacee, lapte,
oua, unt, cartofi, ciuperci, morcovi, salata, varza, fasole, sparanghel, drojdia de bere,
banane, portocale, mere, capsune.
– Siliciul. Are rol benefic in dezvoltarea sistemelor osos, vascular si respirator, intarzieri
in demineralizari si rahitism, in astenii, diabet, reumatism, tuberculoza si boli de piele.
Joaca un rol de neinlocuit in prevenirea imbatranirii. Se gaseste in painea alba,
cerealele nedecorticate, ciuperci, ceapa, fasole verde, pastarnac, praz, urzici, lamai,
mere, struguri, apa de izvor.

Ca si in cazul vitaminelor, putem vorbi despre deficit – caz in care eventualele

suplimente tin de recomandarea medicului – sau exces de minerale (carenta sau
toxicitate), cu consecinte similare asupra organismului. Exemplificam: contracturi
musculare, osteoporoza, tulburari de ritm cardiac (deficienta calciu), tulburari digestive,
litiaza renala, hipertensiune arteriala (exces calciu), tulburari digestive si de ritm cardiac
(deficienta magneziu), tulburari digestive si neurologice, inhibarea activitatii cardiace
normale (exces magneziu), afectare neuromusculara, osoasa, renala si cardiaca
(deficienta fosfor), demineralizare osoasa (exces fosfor), anemie, infectii, intarzieri in
crestere (deficienta fier), tulburari neuropsihice, tegumentare si digestive (deficienta
zinc), retard psihomotor, la copii, guta, la adulti (deficienta iod). Prin urmare, la fel ca
data trecuta, sfatul nostru, de data aceasta pentru mineralizarea organismului, se
indreapta tot spre o dieta echilibrata, variata, bogata in legume si fructe. O alimentatie
sanatoasa.

Ce sunt antivitaminele

Antivitaminele sunt „cei mai mari dușmani” ai nutrienților. Ele pot fi similare în
compoziția chimică, dar nu și în proprietăți.

De exemplu: tăiem un măr și lăsăm una dintre jumătățile lui la soare. Pe lângă
schimbările externe, compoziția sa este și ea transformată. Lumina care lovește
locul tăiat face ca fructele să producă ascorbinază. Structura sa este similară cu
vitamina C, dar sub influența proceselor chimice o distruge și ea. Ca rezultat,
există mult mai puțină vitamină în măr.

Astfel, antivitaminele conținute în alimente, atunci când integritatea acestora este

încălcată, înlocuiesc substanțele utile. Acest proces se mai numește și conflict de
vitamine. De asemenea, poate fi pusă pe seama incompatibilității unor
oligoelemente din corpul nostru, care, interacționând, provoacă reacții negative.
Antivitaminele sunt împărțite în două grupe, în funcție de natura structurii
lor:
 asemănătoare unei substanțe utile. Ele pot fi descrise ca omologi concurenți care
caută să înlocuiască beneficiile;
 modifică structura chimică a substanței și împiedică eliberarea și absorbția
acesteia.
De asemenea, antivitaminele pot fi de origine biologică, de exemplu, proteine și
enzime care interferează cu absorbția nutrienților.
Ce antivitamine conțin alimentele și cum să le gătiți corect, astfel încât acestea
să rămână sănătoase

Tiaminaza – antivitamina B1
Tiamina sau vitamina B1 este implicată în procesele metabolice ale proteinelor,
grăsimilor și carbohidraților. Și, de asemenea, în activitatea creierului, intestinelor,
sistemului cardiovascular, este un element important pentru organism. Este
descompus de o enzimă numită tiaminază.

Această enzimă se găsește în pește de apă dulce și sărată, crud, uscat și sărat. Își
pierde proprietățile atunci când este prelucrat la temperaturi ridicate. Prin urmare
peștele trebuie gătit: fiert, prăjit sau copt.

Veste tristă pentru iubitorii de sushi: conțin tiaminază.

Tiaminaza poate fi, de asemenea, de origine vegetală și este marcată cu cifra 2.
Pentru a o neutraliza, aveți nevoie de aceeași încălzire. Tiaminaza-2 se găsește
în varza de Bruxelles, varză, orez, spanac și cartofi cruzi.
Biotina este neutralizată de avidină

Acest antivitamin neutralizează vitaminele B7 și H, combinația lor fiind numită și

biotină, care este responsabilă pentru sinteza glucozei, funcția nervilor și glandele
sudoripare. Biotina este, de asemenea, implicată în producția de insulină, care
reglează metabolismul carbohidraților.

Organismul începe să elimine vitamina H atunci când primește avidină. Albușurile

crude conțin această antivitamina și își pierde activitatea dacă oul este fiert.

Inamicul vitaminei PP este leucina

Vitamina PP este cunoscută sub numele de niacină. Ia parte la procesul redox, iar
deficiența sa poate duce la disfuncții ale pielii, mucoaselor și tractului
gastrointestinal.

Aminoacidul leucina, în ciuda interacțiunii sale negative cu vitamina PP, are în

sine multe proprietăți benefice. Normalizează metabolismul proteinelor,
grăsimilor, carbohidraților, îmbunătățește imunitatea și furnizează celulelor
energie. Leucina se găsește în cantități mari în orez brun, fasole, ciuperci, nuci,
lapte și carne de vită.
Este absolut imposibil să renunți cu totul la aceste produse pentru a obține mai
multă vitamina PP. Este important să alternați aportul acestora cu cele care conțin
vitamina. De exemplu – morcovi, broccoli, ficat, brânză, alune și
leguminoase. Așa că, dacă ai mâncare de vită la cină astăzi, amână gustarea cu
arahide până mâine.
Vitamina A este neutralizată de grăsimile hidrogenate
Grăsimile artificiale sunt numite hidrogenate din cauza particularității producției
lor: din stare lichidă, prin procesare, se transformă în solide. Beneficiile lor sunt
încă dezbătute, dar efectul negativ asupra vitaminei A a fost dovedit. Se mai
numește și retinol și este responsabil pentru membranele mucoase și piele, vedere
și creștere. Există multă vitamina A în pepene galben, dovleac și piersici,
precum și în condimente, ficat de cod și ouă.
Grăsimile artificiale se găsesc în margarină, untură vegetală, la prăjit și alte uleiuri
de gătit. Pentru a păstra vitamina A în alimentele gătite, înlocuiți grăsimile
enumerate mai sus cu unt, ulei de floarea soarelui și ulei de măsline. Și dacă îți
plac mâncarea prăjită, tigaia antiaderentă va elimina folosirea oricărui ulei, ceea ce
este grozav.
Cofeina interferează cu producția de vitamine B

Cantități mari de cofeină pot interfera cu metabolismul vitaminelor B din corpul

uman. Se deteriorează și absorbția vitaminelor C și D.

Cu toate acestea, nu se poate spune că a bea o ceașcă de cafea este complet

dăunătoare. Din contră, ajută vitamina B12 să fie mai bine absorbită, deoarece
provoacă secreția de suc gastric. Cofeina se găsește în diferite tipuri de ceai și
cacao.

O recomandare generală pentru conservarea vitaminelor este să nu bei băuturi cu

cofeină imediat după mese. Amânați consumul acestora cu 15-20 de minute pentru
a păstra proprietățile benefice ale alimentelor.

Nu toate antivitaminele sunt de evitat

Am menționat deja că leucina, deși distruge vitamina PP, ea însăși are proprietăți
vitale pentru om. Prin urmare, este imposibil să trageți o concluzie fără echivoc că
antivitaminele aduc un efect extrem de negativ.

De exemplu, anti-vitamina B9 ajută la suprimarea celulelor canceroase. De

asemenea, în farmacologie, antivitaminele sunt utilizate atunci când este nevoie de
un tratament strict vizat al anumitor procese patologice. Oamenii de știință
dezvoltă, de asemenea, medicamente pentru tratamentul infecțiilor de origine
bacteriană pe baza acestora.