SUBSTANE ALIMENTARE BIOACTIVE

Generaliti
Acestea includ numeroase combinaii chimice cu activitate biologic marcat i
care fac parte din diferite categorii de compui organici:
Enzime vegetale.
Fitohormoni:
heteroauxina,
hormonul de cretere pentru plante.
Pigmeni vegetali:
carotenoizi,
flavonoide.
Glicozizi:
glicozizii cardiotonici,
amigdalina,
solanina.
Alcaloizi:
cofeina,
teofilina,
teobromina,
chinina,
nicotina.
Uleiuri eterice i rini:
ment,
portocale,
mrar.
Acizi organici din fructe i legume confer gust acru.
Taninuri imprim gust astringent.
Substane antibiotice i fitoncide:
ceap,
usturoi,
hrean.
Substanele alimentare bioactive se gsesc n cantiti relativ mari n n numeroase
plante medicinale folosite curent n scopuri farmaceutice sub form de ceaiuri.
Cercetrile moderne au artat c substanele alimentare bioactive influeneaz
funciile unor organe interne n doze infinitezimale.

Datorit efectelor multiple exercitate asupra ficatului, pancreasului, stomacului,

intestinului, sistemului circulator, sistemului nervos, rinichiului, glandelor endocrine,
prezena constant n organism a principiilor bioactive este imperioas.
De aceea, raia zilnic trebuie s cuprind alimente ct mai variate, asigurnduse astfel
procurarea acestor substane att de necesare.
1. ENZIME VEGETALE

Enzimele au fost numite scanteia vietii, deoarece viata, asa cum o stim, nu ar
exista fara actiunea enzimelor, nici chiar in prezenta unor cantitati suficiente de vitamine,
minerale, oligoelemente sau alti nutrienti.
Cel mai important rol al enzimelor, este cel de catalizator (accelereaza miile de
reactii biochimice din organism si in acelasi timp controleaza procesele vitale), fara acest
rol de catalizator, aceste reactii si procese ar avea loc prea incet incat sa sustina viata.
Important de retinut este si faptul ca enzimele nu se consuma in reactiile pe care le
potenteaza.
Enzimele sunt esentiale si in digestia alimentelor, in regenerarea tesuturilor,
organelor si celulelor, dar si in stimularea creierului si conservarea energei celulare.
Enzimele ajuta pe de o parte ficatul, rinichii, plamanii, colonul si pielea sa elimine
toxinele si deseurile din organism, iar pe de cealalta parte asigura absorbtia nutrientilor in
organism in vederea construirii de noi tesuturi si celule.
Enzimele intervin in aproape toate functiile organsimului si sunt impartite in doua
categorii principale: digestive si metabolice.
1. Enzimele digestive descompun alimentele, facand posibila asimilarea nutrientilor in
sange si sunt secretate pe toata lungimea tractului intestinal.
Sunt trei tipuri principale de enzime digestive:
- Amilaza descompune carbohidratii, se gaseste in saliva si in sucurile stomacului si
pancreasului si isi incepe actiunea imediat ce incepem sa mestecam (motivul pentru care
suntem sfatuiti sa mestecam bine alimentele). Diferite tipuri de amilaza descompun
2

diferite tipuri de zahar, de exemplu lactaza descompune lactoza din lapte, sucraza
descompune sucroza din trestie si sfecla.
- Proteaza este folosita la digerarea proteinelor si se gaseste in sucurile din intestine,
stomac si pancreas.
- Lipaza descompune grasimile si se gaseste in sucurile din stomac si pancreas.
2. Enzimele metabolice sunt catalizatorii reactiilor chimice din celule, cum ar fi
producerea energiei si detoxifierea. Enzimele metabolice sunt responsabile pentru
activitatile tuturor organelor si tesuturilor din corp. Practic ele sunt constructorii
organismului, si folosesc materia prima oferita de macroelemente (proteine, carbohidrati
si grasimi).
Printre enzimele metabolice (enzime sistemice) foarte importante enumeram
superoxid dismutaza (SOD) si catalaza. Amandoua sunt antioxidanti de sistem esentiali in
apararea celulara impotriva oxidarii si deseurilor metabolice. Organismul nostru foloseste
cea mai mare parte din potentialul de producere a enzimelor ca sa fabrice 20 de tipuri de
enzime. Acestea controleaza descompunerea si utilizarea carbohidratilor, grasimilor si
proteinelor pentru a crea alte sute de enzime metabolice necesare functionarii tesuturilor
si organelor.
Enzimele digestive in alimentatie
Chiar daca organismul fabrica si o provizie de enzime, trebuie in acelasi timp sa
obtina enzime si din alimente. De fapt, capacitatea organismului de a produce enzime este
serios afectata de o dieta bogata in alimente procesate si preparate. Important de retinut
este faptul ca, din nefericire, enzimele sunt foarte sensibile la caldura, ele fiind distruse la
o temperatura de 47 grade C. De aici rezulta ca trebuie sa consumam cat mai multe
alimente crude.
Consumand multe alimente crude (alimentele crude ar trebui sa fie prezente la
fiecare masa care contine si alimente preparate termic sau procesate) sau cand nu este
posibil sa luam suplimente de enzime, evitam ca organismul sa fie saracit de enzimele
necesare si reducem astfel stresul asupra organismului.
In afara de situatia de mai sus, cand dieta este bogata in alimente preparate si
procesate, enzimele ar mai trebui luate de persoane care sufera de malabsorbtie, infectii
fungice (candidoza), pentru cei cu varsta mai mare de 60 de ani si pentru cei cu un sistem
digestiv dezechilibrat. Suplimentele cu enzime ar trebui sa includa: amilaza, lipaza,
proteaza si pancreatina. Acestea asigura digestia si absorbtia de nutrienti (aminoacizi,
acizi grasi si carbohidrati).
Bromelaina (din tulpina de ananas) si papaina (din fructul papaya) sunt de
asemenea bine-venite, ele sunt enzime proteolitice (ca si pepsina, tripsina, renina,
pancreatina) care descompun proteinele. S-a dovedit ca enzimele proteolitice sunt
benefice si ca agenti antiinflamatori.
Pancreatina este obiect de cercetare in cancer, deoarece persoanele care sufera de
cancer au in general carenta de pancreatina. Mai este folosita si in ranilor sportivilor, in
infectiile virale, insuficienta pancreatica, alergii alimentare, fibroza chistica, boli
autoimmune si alte boli cronice.

Exista o serie de probleme speciale care pot fi rezolvate cu un adaos de enzime

specifice, de exemplu, persoanele cu intoleranta la lactoza, trebuie sa aiba in vedere un
supliment cu lactaza.
Enzimele se gasesc in multe alimente vegetale si animale (dar trebuie avuta in
vedere rezistenta joasa la caldura a enzimelor, de pana la 47 de grade C in general).
Surse bogate de enzime sunt avocado, papaya, ananasul, bananele, mango, insa cele mai
bogate surse sunt cele din germeni. Alimentele grase au nevoie de lipaza pentru
descompunerea grasimilor, dar lipaza produsa de organism prin pancreas este mai putin
eficienta decat lipaza din alimente sau suplimente; asta deoarece lipaza proprie
organismului lucreaza in mediu alcalin din intestine, in timp ce lipaza din alimente
lucreaza si in mediul acid din stomac.
Superoxid dismutaza (puternica enzima antioxidanta) se gaseste in orz, broccoli,
varza de Bruxelles, varza, grau, lucerna si in alte zarzavaturi inchise la culoare. Enzimele
antioxidante superoxid dismutaza (SOD) si catalaza se gasesc si sub forma de suplimente
alimentare.
Pe cat de puternice sunt enzimele, ele nu pot actiona singure. Pentru a fi pe deplin
active au nevoie de substante numite coenzime, cele mai importante coenzime sunt:
complexul de vitamine B, vitamina C, vitamina E si zincul.
Enzimele disponibile sub forma de suplimente sunt extrase din surse naturale,
bogate in enzime, deoarece enzimele nu se pot fabrica sintetic. Aceste produse sunt
utilizate in primul rand ca sa ajute digestia completa a alimentelor, in special a
proteinelor. Daca proteinele nu sunt complet digerate, ele pot ajunge in sange prin peretii
intestinelor, impreuna cu alti nutrienti nedigerati. Acest lucru poate duce la reactii
alergice de la cele mai usoare pana la cele severe, gravitatea lor depinzand de sistemul
imunitar care incearca sa neutralizeze aceste particule nedigerate.
Cercetarile au evidentiat o scadere a capacitatii organismului de a produce
enzime pe masura ce imbatranim, in acelasi timp scade si absorbtia nutrientilor cu efecte
distrugatoare asupra tesuturilor si a sanatatii in general. Prin suplimente enzimatice va
asigurati ca oferiti in continuare organismului intreaga valoare nutritionala a alimentelor.
Suplimentele cu enzime digestive vor fi luate dupa masa, cu exceptia cazului in care
mancati produse preparate si procesate, situatie in care este mai bine sa le luati in timpul
mesei.
Contraindicatii: enzimele sunt sigure, neavand nici un fel de efecte secundare.

2. FITOHORMONII

Definiie
Fitohormonii (regulatorii de cretere sau substanele de cretere) sunt
compui organici care, n concentraii mici sau foarte mici, influeneaz procesele de
cretere i de morfogenez (le stimuleaz sau le inhib), respectiv regleaz procesele
fiziologice din diferitele esuturi i organe ale plantelor.
Fitohormonii sunt un set unic de compui, cu metabolism i proprieti specifice.
Singurele caracteristici universale sunt faptul c reprezint compui naturali din plante cu
o abilitate de a afecta procesele fiziologice la concentraii mult mai mici dect cele la care
nutrienii sau vitaminele afecteaz aceste procese. (Davies, 2004).

Etimologie
Termenul hormon a fost pentru prima dat folosit n medicin n urm cu
aproximativ 100 de ani, nsemnnd un factor stimulator, dei a ajuns s nsemne un mesaj
chimic transportat. Cuvntul provine din limba greac unde nseamn a stimula sau a
pune n micare. Prin urmare, nsi originea cuvntului nu presupune noiunea de
transport, iar definiia de mai sus a unui fitohormon este mult mai aproape de nelesul
cuvntului grecesc dect de semnificaia actual a hormonilor folosit n contextul
fiziologiei animale.
Went i Thimann (1937), n cartea lor Phytohormones, au definit hormonii ca
substane ce sunt transportate dintr-o parte a organismului n alta. Utilizarea lor original
n fiziologia vegetal a derivat din conceptul mamalian al hormonilor. Acesta implic
identificarea unui loc de sintez, transportul prin fluxul sanguin la un esut int i
controlul rspunsurilor fiziologice n esutul int n funcie de concentraia hormonului.
(Davies, 2004).

Scurt istoric (Cachi, 1987)

Darwin (1880) a intuit existena fitohormonilor, dar abia n secolul XX s-a putut
dovedi experimental rolul lor fiziologic, respectiv modul de aciune, precum s-a putut
realiza izolarea, purificarea sau sintetizarea acestora.
Went (1928) a pus n eviden prezena, n coleoptilul de Avena, a unei substane
de cretere, cu rol n curbarea fototropic a poriunii apicale a acestuia.
Kgl i Haagen-Smit (1931) au obinut o substan activ, auxina A, izolat
din urina uman. Apoi Kgl i colab. (1934) au comunicat izolarea, tot din urin, a unei
substane mai complexe, pe care au denumit-o heteroauxin (auxina A i B), compus
care, ulterior, s-a dovedit a fi acidul 3-indolilacetic (acidul -indolilacetic, abreviat AIA).
Aceast substan a fost sintetizat nc din anul 1904 de ctre Ellinger, dar pn n anii
1937 - 1939 nu s-au cunoscut proprietile sale biologice. n 1934, Kgl i Kostermans
au izolar AIA din drojdii, iar Thimann, n 1935, a extras AIA din Rhizopus.
n anii 1938 - 1939, prin experimente independente (i aproape simultane),
efectuate de ctre Gautheret i Nobecourt cu culturi de esuturi in vitro, s-a pus n
eviden aciunea fitohormonal (de excepie) exercitat de ctre auxin.
n laboratoarele lui Skoog, n anul 1956, s-a izolat o alt substan activ,
chinetina (6-furfurilaminopurina), preparat din sperm de heringi. Tot n 1956, s-a
remarcat, n laboratoarele lui Steward, aciunea particular a laptelui din nuc de cocos, a
crui prezen n mediul de cultur inducea formarea a numeroase plantule, din celulele
cultivate in vitro. Laptele din nuc de cocos este un produs natural, bogat n citochinine
native.
Giberelinele, acidul abscisic i etilena au fost descoperite cam n aceeai perioad
a anilor 30. Efectele acestora n culturile de esuturi sunt mai puin spectaculoase n
raport cu cele obinute n practica agricol.
Structura, sinteza i transportul
Sub aspect chimic, fitohormonii sunt substane micromoleculare foarte heterogene
ce se aseamn cu vitaminele i cu unii hormoni animali. Conin n molecul inele ciclice
(indolic, gibanic, purinic, iononic etc.), legturi etenice i diferite grupri funcionale.
Sunt substane larg rspndite n natur, ce se gsesc n diferite esuturi i organe ale
plantelor superioare, n ciuperci, drojdii, alge, flagelate, n numeroase microorganisme,
att n stare liber, ct i asociate cu proteinele.
Pe lng fitohormoni (regulatori de cretere de natur endogen) se cunoate i o
foarte extins gam de substane organice cu aciune fiziologic asemntoare cu cea a
fitohormonilor, compui de sintez ce aparin familiilor de substane fitohormonale
native, avnd un nucleu apropiat sau prezint o structur diferit. Dei sunt compui
variai ca structur chimic, ei au comun faptul c exercit aciuni asemntoare
fitohormonilor (mimnd efectul lor), influennd procesele de cretere la diluii foarte
mari.
Fitohormonii naturali sunt metabolizai intracelular i, ca atare, au durat limitat
de aciune asupra celulelor. Spre deosebire de acetia, regulatorii de cretere sintetici

(omologi ca aciune fiziologic cu fitohormonii) sunt metabolizai mai lent. Astfel, durata
lor de influen este prelungit, efectul lor fiind mai puternic.
Regulatorii de cretere sunt sintetizai de citoplasma celulelor tinere i se
acumuleaz mai ales n zonele de cretere ale tulpinilor i rdcinilor, n muguri, semine,
polen, n ovare, n esuturi tinere etc. (Burnea, 1977).
Fitohormonii sunt, de regul, transportai i acioneaz de la distan, dar pot
aciona i n esutul n care au fost sintetizai. De exemplu, citochininele sunt transportate
de la rdcin la frunze, unde intervin n prevenirea senescenei, n timp ce etilena
acioneaz n acelai esut n care a fost sintetizat. (Vntu, 2005).
Biogeneza fitohormonilor este localizat, de regul, n alte organe dect n
organele int. Din locurile de sintez, ei sunt translocai (sub form activ sau inactiv)
spre esuturile apte de a recepiona semnalele i de a reaciona la stimulii primii
(concentraiile active sunt, adesea, mai mici de 1 M). (Cachi, 1987).
Translocai la locul de reacie ei determin producerea unor rspunsuri specifice
biochimice, fiziologice i/sau morfologice. n funcie de natura lor, sinteza fitohormonilor
este localizat n diferite zone ale plantelor. Ei pot fi pstrai un timp la locul de origine
(sub form activ sau inactiv) ori pot migra n diferitele organe ale plantelor,
acumulndu-se n anumite celule i esuturi. Faptul c semnalul purtat de ctre
fitohormoni marcheaz un rspuns imediat sau ntrziat depinde de starea fiziologic a
celulelor, esuturilor sau organelor receptori, de stadiul lor de dezvoltare, de natura i
nivelul semnalului, de interaciile cu ali fitohormoni i de condiiile de mediu.
Celulele responsabile de biogeneza fitohormonilor, ca de altfel i cele care
decodific mesajul lor, trebuie s dein un sistem enzimatic adecvat sintezei sau
deblocrii cilor metabolice, responsabile de asigurarea manifestrii integrale a activitii
fiecrui compartiment biomolecular, implicat n procesele de cretere i dezvoltare.
Amplitudinea reaciei este dependent nu numai de ntrunirea condiiilor endogene
receptoare a impulsurilor fitohormonale i a condiiilor de mediu, ci i de disponibilitile
celulare n a rspunde mesajelor primite, cu referire deosebit la rezervele energetice i
constructive ale celulelor, cu att mai mult cu ct ne adresm proceselor de multiplicare i
de cretere celular. (Cachi, 1987).
Rolul fiziologic
Fitohormonii ocup poziii cheie n procesele de multiplicare celular i n
creterea acestora, n general, i n morfogeneza plantelor cormofite, n special.
Fitohormonii determin creterea plantelor prin intensificarea diviziunii celulare i prin
alungirea celulelor existente. Mecanismul prin care se realizeaz creterea plantelor
depinde de natura fitohormonilor.
Fitohormonii joac un rol important n controlarea modului n care planta crete i
se dezvolt. n timp ce metabolismul furnizeaz energia i crmizile necesare pentru
viaa plantei, hormonii sunt cei care regleaz viteza de cretere a prilor individuale i
integrarea acestora pentru a produce forma pe care noi o recunoatem ca fiind plant. Prin
urmare, ei joac un rol important n procesele de reproducere. (Davies, 2004).

Clasificare
Clasificarea fitohormonilor se face, de obicei, n trei grupe (Vntu, 2005):
Stimulatoare;
Retardante;
Inhibitoare.
Aceste trei grupe de substane se intercondiioneaz reciproc, astfel c reaciile
plantelor, n toate fazele de cretere i dezvoltare, reprezint rezultatul unui echilibru ntre
produii stimulatori i cei inhibitori.
n categoria substanelor stimulatoare se ncadreaz: auxinele, citochininele,
giberelinele i etilena.
Pe baza aciunilor de stimulare i inhibare a proceselor de cretere s-au sintetizat
i substane cu proprieti biologice caracteristice, implicate n ntrzierea proceselor de
cretere, motiv pentru care au fost numite retardani. ntre acestea amintim: betahidroxietilen hidrazida, clorura de trimetilamoniu etc.
Dintre inhibitorii naturali menionm acidul abscisic, florizinul, cumarina,
scopoletina, acidul maleic, acidul citric, acidul cafeic, unii alcaloizi (chinina, cafeina) etc.
Dintre inhibitorii sintetici menionm hidrazida maleic, actinomicina D un puternic
inhibitor al metabolismului nucleoproteic, oprind creterea plantelor.
Alte substane regulatoare de cretere i maturare:
brasinosteroizii: brasinolidul (izolat din uleiul de rapi) i castasteronul cu rol
stimulator n creterea esuturilor vegetale, stimularea produciei de etilen i
creterea rezistenei la nghe, boli, stres hidric;
poliaminele alifatice care sunt implicate n dezvoltarea fructelor i au aciune
antagonic fa de etilen;
acidul jasmonic care are efect asemntor cu etilena i actiuni similare acidului
abscisic;
acidul salicilic care este implicat n biosinteza proteinelor cu mas molecular
mic ce confer rezisten plantelor la aciunea agenilor patogeni.

3. PIGMENII VEGETALI

Pigmenii vegetali au structuri chimice diferite. Cei antocianici sunt constituii dintr-o
caten glucidic i o parte specific denumit antocianidin (aglucon).
Se ntlnesc des la plantele superioare dnd coloraia roie sau albastr a unor flori, a
unor fructe (viine, struguri negri, afine etc), a unor rdcini (sfecla roie) i a unor frunze
(varza roie).
Culoarea se datoreaz mediului; n cazul pH-ului acid pigmenii antocianici sunt roii, iar
n cel bazic albatri.
In medicin, pigmenii antocianici sunt utilizai ca hemostatici capilari, avnd proprieti
de vitamin P (a permeabilitii) prin asigurarea strii normale a pereilor vasculari.
Cat privete pigmenii flavonici, acetia sunt derivai ai 2-fenil-cromoxsei sub forma
glicozidic, constituind pigmenii galbeni ai plantelor. Sunt localizai n frunze, flori,
fructe, n unele scoare i rdcini. Au rol n respiraia celular i n absorbia razelor
ultraviolete, n felul acesta protejnd cloro-plastele i citoplasm de aciunea lor nociv.
n medicin se ntrebuineaz pentru protecia vaselor mici.
CAROTENOIZI

Pigmentul galben prezent intr-o varietate larga de legume, inclusiv in cereale si dovleac,
poate proteja femeile in varsta de pierderea acuitatii vizuale legate de imbatranire, a aratat
un studiu recent incheiat in USA.

Cercetatorii de la Universitatea Wisconsin au studiat un lot de 1787 femei cu varsta

cuprinsa intre 50 si 79 de ani. Acestia au descoperit ca femeile mai tinere de 75 de ani
care aveau o dieta bogata in carotenoizi si zeaxantin au un risc mediu sau mic de a
dezvolta degenerescenta maculara datorita imbatranirii. Degenerescenta maculara
datorata imbatranirii este principala cauza de cecitate printre persoanele varstnice din
USA. Din pacate pana in prezent nu exista nici un tratament curativ iar tratamentele
actuale doar incetinesc progresia acestei afectiuni.
Carotenoizii sunt intalniti in special in cereale, dovleac, brocoli, galbenusul de ou,
mazare si legumele cu frunze verzi. Studiile anterioare au aratat ca acesti carotenoizi pot
reduce riscul de aparitie a degenerescentei maculare datorate imbatranirii (senila).
Autorii acestui studiu au declarat ca aceste observatii sunt argumentate de o mare
varietate de dovezi obtinute din studii observationale si experimentale care sugereaza ca
acesti carotenoizi pot proteja impotriva degenerescentei maculare datorate imbatranirii.
Insa, tinand cont de numeroasele investigatii realizate in acest studiu, rezultatele echipei
de cercetatori se pot datora in mare parte sansei. Sunt necesare argumente mai solide
obtinute din studii prospective pe termen lung si studii clinice pentru a determina daca
carotenoizii insasi sau o dieta corespunzatoare protejeaza impotriva stadiului intermediar
al degenerescentei maculare datorate imbatranirii sau intarzie progresia la indivizii care
se afla in stadii incipiente ale acestei afectiuni.
FLAVONOIDE

Flavonoidele sunt compusi care se gasesc in fructe, legume si anumite tipuri de bauturi
care au efect benefic asupra organismului ca urmare a efectelor antioxidantilor si
substantelor biochimice. Nivelul acestora poate creste mult mai mult ca urmare a
consumului de alimente fata de cel al altor tipuri de antioxidanti, cum ar fi vitaminele C
si E.
Activitatea antioxidanta a flavonoidelor depinde de structura lor moleculara.
Caracteristicile structurale ale unor tipuri de flavonoide, cum ar fi cele existente in hamei
si bere, au un efect antioxidant mai puternic fata de cele continute de vinul rosu, ceai sau
soia.
Flavonoizii sunt compusi polifenolici care sunt omniprezenti in natura, clasificati in
functie de structura chimica in: flavonoli, flavone, flavonone, izoflavone, catechine,
antocianide si calcone. Peste 4000 de tipuri de flavonoide au fost identificate, dintre care,
majoritatea in fructe, legume si unele tipuri de bauturi (ceai, cafea, bere, vin si bauturi din
fructe).

10

Flavonoidele au suscitat un interes considerabil din cauza potentialelor efecte benefice

asupra sanatatii umane: antivirale, antialergice, antigregante plachetare, antiinflamatorii,
antitumorale si datorita activitatii lor antioxidante.

4. GLICOZIZI
Glicozidele sunt substante formate din doua componente: o componenta glucidica si o
componenta neglucidica, numit aglicon. Componenta glucidica se leaga de aglicon prin
legatura glicozidica, prin intermediul hidroxilului semiacetalic. Componenta glucidica
poate fi monoglucida, diglucida sau o oligoglucida. Predominant se intalneste glucoza
sau oligoglucide ce contin glucoza. Agliconul poate apartine unor clase de substante
extrem de diferite ca alcooli, fenoli, steroli, tioalcooli, hidroxichinone, pigmenti,
substante cu azot etc.
Glicozidele sunt larg raspandite in regnul vegetal. Se gasesc atat in plantele superioare: in
frunze, flori, fructe, seminte, radacini, lemn etc., cat si in cele inferioare. Sunt substante
solide, cristaline, incolore sau colorate (in functie de felul agliconului), cu gust in general
amar. Unele au o arom specifica. Glicozidele prezinta activitate optica. Majoritatea sunt
solubile in apa, alcool, acetona si insolubile in eter. Nu prezinta fenomenul de mutarotatie
si nu au proprietati reducatoare. Se hidrolizeaza cu usurinta in mediu acid, bazic.
Numeroase glicozide au actiune fiziologica asupra organismelor animale (curativa sau
nociva) si se intrebuinteaza inca din antichitate ca medicamente sau ca otravuri. Se
presupune c unele glicozide reprezinta pentru plante forme inofensive de depozitare a
unor agliconi toxici. Prin hidroliza partiala plantele elibereaza o parte din aglicon in doze
netoxice, exercitand asupra plantei o actiune protectoare. Unele substante farmacologice
active, printre care si glicozidele, in cantitate mica se utilizeaz ca medicamente, iar in
cantitate mare sunt toxice.
Dintre diferitele tipuri de glicozide, cele mai numeroase sunt O-glicozidele, care se
deosebesc intre ele prin felul glucidei si a agliconului. Dintre O-glicozidele formate din
-glucopiranoza, alcooli si fenoli, mentionam arbutina, extrasa din Arbutus uva ursi,
salicina izolata din Salix helix si coniferina identificata in diferite conifere. Agliconul
acestor glicozide, in ordinea prezentata este hidrochinona, alcoolul salicilic si alcoolul
coniferilic.
In migdalele amare, samburii de caise, piersici, prune, cirese etc., se gaseste amigdalina,
care prin hidroliza sub actiunea emulsiei formeaz doua molecule de glucoza, aldehida
benzoica si acid cianhidric. Glicozidele care contin acid cianhidric sunt substante toxice
si se numesc glicozide cionogenice. Unele plante furajere contin glicozide cianogenetice
care prin hidroliza elibereaza acid cianhidric. Aceste plante consumate in cantitate mare
in stare proaspata produc intoxicari la animale. Prin uscarea sau murarea acestor furaje
acidul cianhidric se elimina in mod treptat, in urma reactiilor de hidroliza enzimatica sau
acida si astfel creste calitatea acestor furaje. In amigdalina, componenta glucidica se afla
sub forma de gentiobioza, o diglucida formata din doua molecule de glucoza unite prin
legatura 1,6- -glicozidica. Dintre O-glicozidele steroidice, care au ca aglicon steroli, mai
importante sunt glicozidele cardiotonice si saponinele.

11

Glicozidele cardiotonice
In cantitate mica intaresc muschiul inimii si produc o marire a amplitudinii
contractiilor. Acestea, administrate in cantitate mare determina oprirea inimii in
sistola. Cele mai utilizate glicozide cardiotonice in medicina sunt digitalina si
strofantina. Aceste glicozide se gasesc in Digitalisa lanata, Digitalis purpurea,
Strophantus kombi, Scilla maritima etc. Agliconul strofantinei se numeste
strofantiolina, iar componenta glucidica este o triglucida.
5. ALCALOIZI

Sunt compusi azotati. Din categoria lor face parte si nicotina. n terapeutica se folosesc:
atropina, cocaina, chinina, morfina, papaverina, codeina, strichnina, etc.
Alcaloizii sunt un grup de constituenti vegetali, ale caror proprietati acopera un spectru
larg, de la alcaloizi halucinogeni, pana la analgezice si alcaloizi otravitori letali. Alcaloizii
reactioneaza cu acizii pentru a forma saruri care sunt folosite in scopuri medicale. Printre
cei mai cunoscuti alcaloizi se numara:
- cafeina, stricnina (actiunea stimulanta);
- cocaina, efedrina (actiunea simpatomimetica);
- atropina (anticolinergica);
Alcaloizii sunt repartizati la unele plante in toate organele (Atropa belladonna,
Colchicum autumnale) insa in cantitati diferite. Uneori, aceste principii active sunt
localizate in radacini sau rizomi (Aconitum, Atropa belladonna, Rauwolfia sp, Veratrum),
in frunze (Datura, Hyoscyamus), in scoarte (Berberis), in seminte (Coffea, Strychnos).
Sunt cunoscute cazuri cand unele parti ale plantei sunt foarte bogate in alcaloizi, iar in
altele, ale aceleiasi plante, lipsesc cu totul. Speciile cele mai bogate in alcaloizi se gasesc
in regiunile tropicale si subtropicale.

12

6. ULEIURI ETERICE I RINI

Uleiurile esentiale sunt substante volatile aromatice produse de plante si pot fi extrase sub
forma de lichid. Desi sunt numite uleiuri, aceste substante nu contin materii grase: o
picatura pusa pe o foaie de hartie nu va lasa nicio urma, spre deosebire de uleiurile
vegetale.
Uleiurile eterice sunt constituite din sute de compusi volatili: derivati terpenici
(hidrocarburi, alcooli, fenoli, cetone, aldehide, acizi: mircen, geraniol, mentol, timol,
camfor) si derivati fenilpropanici (aldehida cinamica, anetol, eugenol, apiol).
Regnul vegetal cuprinde cateva sute de mii de specii de plante, iar 4000 dintre ele produc
esente aromatice. Totusi, doar cateva sute produc esente in cantitate suficienta pentru a
putea fi extrase.
Astfel avem urmatoarele categorii:
- uleiuri extrase din petale: trandafir, iasomie, Ylang ylang
- uleiuri extrase din frunze: Salbei oder Thymian
- uleiuri extrase din radacini: vetiver
- uleiuri extrase din seminte: Angelika
- uleiuri extrase din lemn: Santal
- uleiuri extrase din scoarta de copac: scortisoara
- uleiuri extrase din coaja de fruct: lamaie sau portocala
Cea mai simpla metoda de obtinere a uliurilor este distilatia cu abur. Aceasta procedura
are ca rezultat cele mai curate produse.

13

Extractia uleiurilor esentiale este costisitoare, din cauza cantitatii mari de materie prima
necesara: este nevoie de cca 35 kg de plante pentru a obtine un litru de ulei esential si de
mult mai mult in cazul unor plante precum trandafirii. Asa se explica preturile mari
cerute pentru uleiurile esentiale veritabile. In industria parfumurilor se folosesc insa
uleiuri sintetice, care nu sunt adecvate pentru aromaterapie.
Rinile.

Sunt produsii de excretie ai plantelor avnd la baza acizii rezinici. Asa sunt de exemplu
saczul si tamia.
Rina natural este o substan de consisten vscoas, lipicioas, secretat de anumite
plante (rin vegeral), n mod special de conifere, dar i unele insecte (Kerria laccifera,
cunoscute sub numeroase sinonime: Kerria lacca, Carteria lacca, Laccifer lacca,
Tachardia lacca) sau animale pot secreta substane asemntoare (rin animal). n
prezent rina natural este nlocuit n industrie de rinile sintetice care fac parte din
categoria maselor plastice. Rina natural este un amestec de substane chimice volatile
aromatice. Solidificarea rinii se produce prin evaporare i un proces de polimerizare i
oxidare. Rina produs de conifere este lipicioas cu un miros intensiv, pe cnd rina
moale (cauciucul) produs de foioase, este mult mai puin lipicioas, aproape fr miros
i la nclzire nu se topete ci se carbonizeaz.
Rini vegetale sunt copalul i damarul. Dintre rinile fosile se poate aminti
chihlimbarul, iar dintre rinile animale, elacul.
Rinile naturale sunt insolubile n ap, dar sunt uor solubile n ulei, alcool i parial n
benzin. Cu anumii solveni organici formeaz soluii utilizabile ca lacuri de acoperire.
Terebentina, colofoniul, masticul sunt produse rezultate n urma distilrii rinilor de
conifere.

14

7. ACIZI ORGANICI DIN FRUCTE I LEGUME

n fructe se ntlnesc urmtorii acizi:
Acidul malic se gsete n mere, pere, gutui, prune, viine, etc.
Acidul citric este predominant n lmi, dude(n prg), corcodue verzi, zmeur,
coacze, agrie, merioare, momoane, pere, piersici, pducel, caise i alte specii de
fructe. Acidul citric are un efect bactericid. Perele conin dou pri acid citric i o parte
acid malic.
Acidul tartric predomin n struguri. Se mai gsete n afine, momoane, pducel, ciree,
prune, piersici i alte fructe.
Acidul benzoic(care are o aciune bactericid puternic) este prezent n afine, rchiele i
merioare.
Acidul chinic, care lizeaz(dizolv i netezete) uraii, se gsete n afine i merioare.
n fructe se mai gsesc i ali acizi, ca acidul succinic(n mere, afine), acidul salicilic(n
mere, mure, caise), acidul lactic(n mere, afine), acidul oxalic(n mere, afine), acidul
acetic(n fructele cu proces incipient sau avansat de fermentare), acidul galacturonic(n
piersici, mere).
n fructe, acizii se afl n stare liber, sau sub form de sruri.
Acizii organici au rol protector asupra vitaminei C, mresc pofta de mncare i asigur o
circulaie mai bun a apei n organism.
8. TANINURI
Taninurile sunt compui vegetali cu o structur chimic complex (care cuprinde multe
grupri hidroxil fenolice, dar i grupri carboxilice), capabile s precipite proteinele din
pielea crud, proteine cu care formeaz precipitate insolubile, imputrescibile,
impermeabile (pielea tbcit). Taninurile fac parte alturi de alcaloizi din categoria
metaboliilor secundari care se acumuleaz n plante i n organele acestora.
Taninuri catehice
Ratanhiae radix (rdcina de ratania), reprezint rdcinile speciei Krameria triandra
(Fabaceae), uscate dup recoltare i caretrebuie s conin cel puin 10% tanin
Tormentillae rhizoma rizomii fr rdcin de la Potentilla sylvestris,
(Rosaceae)denumirea popular de scntitoare sau sclipei
Bistortae rhizoma rizomii (fr rdcini, frunze i tulpin) recoltai de la specia
Polygonum bistorta (Polygonaceae) denumirea popular de rcule.

15

Taninuri galice
Hamamelidis folium frunzele recoltate de la arbustul Hamamelis virginiana
(Hamamelidaceae), cu un coninut de cel puin 10% tanin.
Gallae (gogoi de ristic):formiunile patologice rezultate n urma nepturilor produse
de insecta Cynips gallae tinctoria (Hymenopterae) n mugurii foliari ai atborelui Quercus
lusitanica.var Infectoria (Fagaceae), cnd rezult produsul Gallae Halepensis (gale de
Alep, gale turceti, sau gogoile de ristic) Formaiuzni patologice ce se obin n urma
nepturilor mugurilor foliari de la specia Rhus semialata, de ctre insecta Aphis
chinensis, cnd se obine produsul Gallae sinensis, gale chinezeti.
Anserinae herba partea supraterestr nflorit de la planta Potentilla anserina,(Rosaceae)
coada racului, iarba gtelor.
Quercus cortex scoarele de pe ramurile de 3-5 ani ale arborilor Quercus robur (stejar) i
Quercus petraea (gorun).
Geum rhizoma rizomul i rdcinile plantei Geum urbanum, cerenel, cuiori, cu un
coninut de cel puin 10% tanin.

9. SUBSTANE ANTIBIOTICE I FITONCIDE

Prezinta actiune antibiotica mai redusa comparativ cu cea a antibioticelor clasice.

Se cunosc peste 50 de fitoncide extrase din diferite plante dintre care cele mai importante
sunt: alicina (din usturoi), cu actiune distructiva pe bacilul difteric al holerei si pe
stafilococi, apoi acidul benzoic, vanilie, cafeic, ferulic (prezenti mai ales n morcov, vezi
preparatul Forever Kids). Au actiune bacteriostatica adica opresc nmultirea bacteriilor),
bactericida (le distrug) si antihormonala.

16

Acidul ursinic are actiune antibiotica fata de bacilul tuberculozei. Tomatele contin
tomatidina drept fitoncid.
Usturoiul, ceapa, mrarul, busuiocul, cimbrul i hreanul acioneaz asupra bacteriilor n
acelai mod ca i antibioticele. Spre deosebire de acestea, medicamentele din natur au
mai puine efecte secundare.
Considerat de foarte mult timp un aliment-miracol", usturoiul este recunoscut datorit
coninutului bogat n vitamine (complex B, C), n minerale (calciu, fier, magneziu, fosfor,
potasiu, zinc i seleniu), dar i datorit proprietilor sale antibiotice, antiseptice i
antifungice.
Studiile recente au demonstrat c substanele coninute de usturoi pot neutraliza 60 de
specii de ciuperci i 20 de specii de bacterii, printre care i pneumococul responsabil
pentru apariia pneumoniei i stafilococul auriu.
Datorit acestor caliti, este indicat s consumi zilnic unul sau doi cei de usturoi. n
cazul n care optezi pentru usturoiul verde, adaug frunzele proaspete n salat.
Ceapa

Un alt antibiotic natural care face parte din aceeai categorie cu usturoiul este ceapa, una
dintre cele mai folosite legume la noi n ar. Ea are proprieti antiseptice, antivirale,
antibacteriene i antifungice. Atenie ns, ceapa trebuie consumat n stare natural, n
niciun caz fiart sau prjit, dac vrei s beneficiezi la maximum de proprietile sale!

Mrarul
17

Mrarul previne infeciile bacteriene i, n plus, descongestioneaz cile respiratorii, fiind

util pentru combaterea virozelor. ns nu este indicat s-l adaugi n mncare sau n salate
dac a stat mai mult de patru zile n frigider.
Busuiocul

Busuiocul conine peste 80 de substane nutritive, printre care vitaminele A i C,

magneziu, fier, calciu i potasiu. Este recunoscut pentru faptul c are efecte
antiinflamatoare asemntoare cu ibuprofenul, dar i pentru capacitatea sa de a mpiedica
nmulirea bacteriilor, mai ales n cazul virozelor respiratorii.
Deoarece are n coninut ulei volatil, este bine ca busuiocul s fie adugat n mncare la
sfritul preparrii acesteia. n plus, frunzele verzi sau uscate se utilizeaz pentru a da
arom sosurilor, salatelor i murturilor.

Hrean
18

Rdcina de hrean este bogat n vitaminele B i C, n fier, magneziu, calciu, potasiu i n

substane cu aciune antibacterian. n plus, are efect expectorant, bronhodilatator i
ntrete sistemul imunitar. Este indicat pentru combaterea gripei, sinuzitei i bronitei.
Atenie ns, rdcina de hrean trebuie consumat cu moderaie, deoarece, n exces, poate
duce la iritarea tractului gastrointestinal!

19

BIBLIOGRAFIE

1. http://www.cesan.ro/medicina-alimentatie/alimentatie/principiile-nutritive-dupaigiena-traditionala/56-substante-alimentare-bioactive.html
2. http://www.vitaplus.ro/articole/51/Descopera_beneficiile_enzimelor
3. http://ro.scribd.com/doc/49248888/rolul-fitohormonilor
4. http://art-zone.ro/editorial/Pigmentii_vegetali.html
5. http://sanatate.bzi.ro/alcaloizi-3125
6. http://ro.scribd.com/doc/78136259/Referat-Fitoterapie-Cardiotonice-Online
7. http://www.lebenswert-leben.com/ro/wissenswertes/uleiuri-eterice.html
8. http://www.scritube.com/medicina/Substante-biologic-active-din-164462216.php
9. http://eusanatos.blogspot.com/2007/10/acizii-organici.html
10. http://ro.wikipedia.org/wiki/Tanin
11. http://www.sfatulmedicului.ro/Alimentatia-sanatoasa/pigmentul-galben-dinlegume-protejeaza-impotriva-afectiunilor-oculare_2539
12. http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/flavonoide_17144

20