Tratatul de pace de la Adrianopol (1829)

Tratatul de pace de la Adrianopol, (numit și Tratatul de la Edirne), a fost finalizat la

încheierea războiului ruso-turc din 1828-1829 dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman, fiind
semnat pe 14 septembrie 1829 în Adrianopol de Alexei Orlov și Abdul Kadîr-bei.
Prin tratatul de la Adrianopol, care cuprinde 16 puncte, Rusia obţine de la turci ţărmul
caucazian al Mării Negre şi gurile Dunării, până la vărsarea Prutului. Rusia primeşte din partea
Turciei o despăgubire în valoare de 1 500 000 de galbeni pentru pierderile suferite de comerţul
său după 1806. Navigaţia a fost declarată liberă pe Dunăre şi în Marea Neagră, strâmtorile
Bosfor şi Dardanele devenind libere pentru comerţul tuturor statelor. De asemenea, prin tratat
este recunoascută autonomia Greciei, care peste un an se va proclama independentă. Serbiei îi
este recunoscută autonomia internă şi îi sunt oferite 6 districte.

Rezoluţii privind Principatele Române

Pentru organizarea Principatelor, a fost elaborat un act separat, Actul osăbit pentru
prinţipaturile Moldova şi Ţara Românească.Declarat ca dezvoltare a articolului V din tratatul de
pace şi parte integrantă a acestui tratat, actul stipulează că cetăţile turceşti de pe malul stâng al
Dunării (Turnu, Giurgiu şi Brăila), împreună cu insulele ce aparţin acestui mal, vor fi restituite
Ţării Româneşti (vor deveni parte integrantă a acesteia în 1830). Graniţa dintre Turcia şi Ţara
Românească urma să fie stabilită pe thalweg-ul Dunării. Poarta se angaja să respecte drepturile
Principatelor Române prevăzute în tratatele anterioare (cele din 1812 şi 1826) dintre Rusia şi
Turcia, să nu iniţieze acţiuni militare de pe malul drept al Dunării şi să nu permită înfiinţarea
vreunui aşezământ turcesc pe malul stâng.

“Independenţă economică”
Poate cea mai importantă clauză a tratatului este desfiinţarea monopolului turcesc în
privinţa comerţului ţărilor române. Acestea nu mai sunt obligate să facă schimburi comerciale
doar cu Turcia. Moldova şi Muntenia beneficiau de libertatea deplină a comerţului, ele putând
stabili legături comerciale cu orice stat, inclusiv cu Poarta, numai în măsura în care le considerau
avantajoase. Totodată, prin acestă libertate a comerţului, cele două ţări române “se integrau în
piaţa economică europeană devenind prin practicarea deschisă a comerţului o parte integrantă a
acesteia.”1Dunărea şi Marea Neagră devin artere comerciale ce leagă Principatele Române de
restul ţărilor europene bine dezvoltate.

1
Apostol Stan, Protectoratul Rusiei asupra Principatelor Române. 1774-1856, Bucureşti, Editura Saeculum I.O.,
1999, p. 81.