PARTICULARITĂȚI GEOGRAFICE ALE ROMÂNIEI PENTRU

DEZVOLTAREA
CAPABILITĂȚILOR DE LUPTĂ ÎN MEDII RIVERANE

INTRODUCERE
In lucrarea de față voi prezenta mediile de luptă riverane din punct de
vedere geografico-militar și voi încerca să demonstrez nevoia dezvoltării
capabilităților și a capacităților militare, dar și a nevoilor stringente de investiție
în infrastructura civilă conexă spațiului de ducere a luptei de către forțele
combatante ce își desfășoară acțiunile de-a lungul Dunării, precum și in zona
lagunară .
Abordarea prezentei teme s-a realizat pe mai multe paliere începând cu cel
istoric și continuând cu prezentarea spațiului geografic al Dunării, descrierea
mediului operațional riveran, rolul și posibilitățile de dezvoltare ale forțelor
fluviale, iar în încheiere au rezultat o serie de concluzii.

I. IMPORTANŢA ŞI ROLUL NAŢIONAL ŞI MONDIAL AL

DUNĂRII

Dunărea, al doilea fluviu al Europei după Volga, împreună cu vastul său

bazin care o alimentează, constituie nu numai un element geografic cu o fiinţă
şi o viaţă proprie bine definită, dar şi o entitate politică , economică şi militară,
de o importanţă internaţională.
Considerată ca a doua cale a lumii vechi, care lega Occidentul cu Orientul
Europei şi acest continent cu Asia, înainte de tăierea Canalului de Suez, -
Dunărea reprezintă astăzi rolul complex al unui organism vital în relaţiile de
interdependenţă economică şi politică universală, către care converg interesele
tuturor popoarelor.
Studiul acestui mare fluviu, nu trebuie să se limiteze aşadar numai la
porţiunea lui de teritoriu etnic românesc, cu problemele autohtone legate de el,
ci trebuie să cuprindă toate aspectele lui variate, mai ales în raport cu interesele
celorlalte popoare, care au stabilit deja un regim unic în guvernarea utilităţii lui.
În aceste condiţii dezvoltarea ţării aşezată la confluenţa fluviului cu marea
este legată de dezvoltarea politică şi economică a întregului său bazin şi invers.
 II. SCURT ISTORIC NAȚIONAL ȘI UNIVERSAL AL DUNĂRII

Dunărea a format din cele mai vechi timpuri nu numai o cale de

comunicaţie necesară legăturilor economice şi politice ale tuturor popoarelor
interesate de siguranţa şi formidabila mişcare comercială între Orient şi
Occident, dar a constituit însăşi leagănul civilizaţiei centrului Europei ca şi Nilul
pentru Egipt.
Cunoscută de pe vremea egiptenilor, cu o mie de ani înainte de Hristos,
vechiul “Istros” a înlesnit comerţul cu continentul european. Fenicienii i-au
ocupat multă vreme gurile (Phison, Hesiod şi Herodot). La începutul vieţii
romane Dunărea era fluviul sacru coborâtor din Jupiter, iar pe timpul lui Cezar
vestitul Danubius, era artera de comunicaţia cea mai bună care lega provinciile
romane: Dacia, Moesia şi Scitya Minor cu metropola.
Pe ţărmurile Dunării s-au dezvoltat sciţii, agatârşii, dacii şi alte neamuri;
ea a servit drept cale de invazie triburilor arice şi mongolice purtate de la est la
vest “de mirajul bogăţiilor câmpiilor sale şi de splendoarea vechii Rome”.
În sfârşit, cei mai mari cuceritori ai lumii şi-au trăit pe malurile ei, cele
mai frumoase pagini din gloria lor militară (de la egipteanul Sesostris, persanul
Darius, Alexandru, Traian, Carol cel Mare, Atila, Soliman, Mircea, Vlad Ţepeş,
Ştefan cel Mare, până la marii comandanţi ai frontului oriental în războiul
mondial).
Dunărea a format de-a lungul vieţii noastre istorice împreună cu Carpaţii
elementele geografice fundamentale ale teritoriului nostru etnic, care a asigurat
existenţa poporului român până astăzi.
Studiile de filologie, folclorul şi întreaga toponimie românească, dovedesc
această afirmaţie cu prisosinţă. După întemeierea principatelor, în secolul al XV
– lea şi al XVI – lea, faţă de pericolul dominaţiei turceşti care se întindea dinspre
sud, stăpânirea malurilor şi gurilor Dunării constituia o condiţie de viaţă ca şi
astăzi. Ţările Române ca şi întreg Ardealul se apărau la Dunăre nu în munţi şi
numai aşa se explică alianţele domnilor români cu regii Ungariei şi prezenţa
raialelor turceşti de-a lungul Dunării, de la confluenţa
Savei până la mare.
Războaiele purtate de marii domnitori români, ca şi cele din secolele XIX
şi XX cu etapele corespunzătoare în istoria noastră dovedesc necontestat
însemnătatea istorică a Dunării.
Astfel spus Dunărea a reprezentat dintotdeauna un pol de interes regional
și european, atât din punct de vedere militar, cât și din punct de vedere
economic, reprezentând cea mai facila, mai ieftină și cu cel mai mare potențial
de dezvoltare cale de transport a Europei. Totodată a influențat puternic regiunea
extinsă a Mării Negre, gurile sale de vărsare reprezentând un veșnic casus belli.
 III. ASPECTE PRIVIND GEOGRAFIA DUNĂRII PE TERITORIUL
ROMÂNIEI

După Volga, Dunărea cu o lungime de 2863 km (dintre care 2588 km

navigabili), este ca mărime al doilea fluviu din Europa şi al 17 – lea fluviu în
lume. De la izvoare şi până la vărsare ea udă teritoriul a 10 state – Germania,
Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, România, Bulgaria, Moldova,
Ucraina – şi trecând prin 4 capitale – Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad,
primeşte peste 130 de afluenţi.
Trecerea fluviului din marele bazin ungaro-sârbesc în câmpia românească
se face printr-un defileu de 145 km , format între masivul carpatic şi cel
balcanic.
Din punct de vedere geologic, bazinul inferior al Dunării se crede a fi
datorat acţiunii hidraulice a marelui lac panonic, care tăind canalul prin munţi şi
ocolind clisurile Stretinei, a năvălit şi inundat terenul dintre Carpaţi şi Balcani,
deschizându-şi drum spre mare.
În virtutea mişcării de rotaţie a Pământului, Dunărea fiind în emisfera
nordică îşi împinge apele către malul bulgar, lăsând în urmă subterasa malului
stâng acoperită cu bălţi.
Numeroasele obstacole au dat cursului Dunării un traseu sinuos,
unghiurile de abatere variind în funcţie de rezistenţa diferitelor obstacole , mai
ales în zona defileelor.
De la gura Nerei şi până la gura Timocului, pe o lungime de 289,7 km
Dunărea constituie frontiera cu Serbia, după care desparte România de Bulgaria
până la Silistra, pe o lungime de 470 km.
De la Ostrov şi până la gura Prutului, pe o lungime de 241 km fluviul
trece numai pe teritoriul românesc sub denumirea de Dunărea interioară. De la
gura Prutului, pe o lungime de 600m, Dunărea Maritimă constituie frontieră cu
Republica Moldova. În continuare, pe fluviu (54 km), pe braţul Chilia (117 km)
şi pe canalul Musura (8 km), Dunărea constituie frontiera cu Ucraina.
În concluzie, prin caracteristicile prezentate, Dunărea poate reprezenta
prin complexitatea sa un important factor de descurajare a eventualelor
incursiuni venite din partea de sud și sud-est a teritoriului național.

IV. PARTICULARITĂȚI GEOGRAFICE ALE SPAȚIULUI NAȚIONAL

PENTRU DUCEREA ACȚIUNILOR DE LUPTĂ ÎN MEDII
RIVERANE

Cunoaşterea precisă a cursurilor de apă permite determinarea realistă a

direcţiilor de ofensivă probabile ale inamicului, în evaluarea acestora fiind
necesar să se ţină seama de gradul de dezvoltare şi de capacitatea căilor de
comunicaţii, de capacitatea porturilor, de existenţa punctelor şi locurilor
favorabile îmbarcării şi debarcării, de posibilitatea de transbordare a mijloacelor
şi materialelor.
Dunărea constituie un obstacol natural important și favorizează
organizarea unei apărări stabile cu forţe şi mijloace puţine.
Valoarea de obstacol a cursurilor de apă este determinată de mai mulţi
factori: lăţimea, adâncimea, viteza curentului, natura fundului, natura şi
accesibilitatea malurilor, existenţa vadurilor, a lucrărilor de artă şi hidrotehnice,
lărgimea văii, anotimpul, starea vremii etc.
Cu cât cursul de apă este mai lat, cu atât obiectivele din cadrul
dispozitivului de luptă al inamicului se vor afla un timp mai îndelungat în bătaia
eficace a diferitelor categorii de armament.
Adâncimea cursurilor de apă avantajează apărarea, în sensul că acestea se
transformă în obstacole mai mult sau mai puţin puternice.
Viteza curentului poate împiedica, atunci când depăşeşte o anumită
valoare, manevra ambarcaţiunilor sau construcţia podurilor, precum şi utilizarea
acestora.
Natura şi configuraţia malurilor prezintă şi ea o importanţă deloc
neglijabilă. Astfel, dacă malul propriu este dominant, se poate organiza în mai
bune condiţii o pânză de foc densă deasupra apei; în acelaşi timp porţiunile mai
înalte avantajează observarea terestră, înălţimile descoperite comportă aspecte
deosebite în ceea ce priveşte mascarea. Totodată, malul înalt şi abrupt
favorizează lupta de apărare, fiind greu de abordat de către adversar dinspre
lacuri sau fluviu.
Valoarea de obstacol a cursurilor de apă determină organizarea apărării pe
direcţii, cu intervale mai mari decât în apărarea clasică. Forţele şi mijloacele
apărătorului vor gravita în jurul sectoarelor favorabile trecerilor şi forţării,
raioanelor posibile de acţiune ale desantului aerian şi obiectivelor - cheie de pe
limita dinainte a apărării şi din adâncimea dispozitivului de luptă.
Acoperirea cu foc a intervalelor, mai ales în sectoarele în care cursurile de
apă reprezintă un obstacol puternic, nu este obligatorie. Supravegherea unor
astfel de sectoare se poate realiza cu uşurinţă prin observare-ascultare şi
patrulare şi cu forţe puţine, chiar cu grupe izolate.
Nivelul şi debitul Dunării condiţionează nivelul apelor pe întreaga arie a
deltei, în sezon secetos, iulie-septembrie, suprafaţa de teren ferm se extinde prin
retragerea apelor, determinând accesul între braţe, localităţi şi grinduri mai uşor,
dar reduce în acelaşi timp, accesul navelor pe unele canale. În sezonul ploios,
martie - iunie şi septembrie - decembrie, când debitul Dunării creşte, se reduc
suprafeţele de teren ferm, comunicaţiile terestre se restrâng, iar unele canale care
în mod normal sunt impracticabile, devin practicabile.
Extinderea suprafeţelor acoperite de ape, îndeosebi în zone cu vegetaţie
joasă, face imposibilă recunoaşterea traseelor, vadurilor sau şenalelor
navigabile. Acest lucru dezavantajează pe necunoscător, fiind deci un avantaj de
partea apărătorului care, pentru a fi menţinut, impune din partea factorilor
decizionali o acţiune permanentă de a organiza cunoaşterea în amănunţime a
sistemului de canale, lacuri şi bălţi.
Pe timpul iernilor geroase, majoritatea bălţilor şi mlaştinilor îngheaţă,
permiţând accesul pe adâncimi mari. Datorită sloiurilor, braţele Dunării devin
nenavigabile, împiedică transportul trupelor pe calea apei, dar pot forma poduri
de gheaţă ce ar permite trecerea nestingherită a braţelor Dunării de către orice
fel de tehnică. Pentru realizarea dispozitivului, trupele terestre se pot deplasa pe
jos, luând măsuri de siguranţă la trecerea peste canalele şi bălţile îngheţate.
Acţiunile de salvare - avarii, salvare-evacuare, precum şi de aprovizionare de
toate resorturile devin greoaie. Condiţiile hidrologice şi de navigaţie
influenţează puternic desfăşurarea transporturilor fluviale. Adâncimea apei
determină folosirea navelor în funcţie de pescajul lor, având în vedere că trebuie
asigurată, pentru cele care transportă muniţie sau carburanţi, o rezervă de apă
sub chilă. Cele mai bune condiţii există primăvara.
Viteza curentului apei determină folosirea navelor după viteza pe care o
pot dezvolta, astfel ca, inclusiv la navigaţia din amonte, să se obţină viteze de
deplasare acceptabile, în funcţie de timpul avut la dispoziţie pentru executarea
transportului. Lărgimea şi configuraţia fluviului pe anumite porţiuni determină
modul de dispunere a navelor în formaţie de marş.
Condiţiile cele mai grele de executare a transporturilor se întâlnesc iarna,
când apele au cote relativ mici, pot fi îngheţate sau cu sloiuri în derivă ori
compacte.
În concluzie, particularităţile geografice şi hidrologice ale Dunării
influenţează atât modul de acţiune al forţelor proprii, cât şi al inamicului.
Cunoaşterea amănunţită şi folosirea cu pricepere a acestor particularităţi de către
forţele proprii le avantajează pe acestea în confruntarea cu agresorul şi conferă
fermitate şi stabilitate apărării zonale.

V. ROLUL FORȚELOR RIVERANE PENTRU CONTRIBUȚIA LA

SECURITATEA ROMÂNIEI

Pentru contribuția la apărarea independenței, suveranității și integrității

teritoriale a României, forțele riverane pot executa următoarele misiuni1:
 Contribuția la identificarea și descurajarea oricărui tip de agresiune
în zona riverană;
 Ridicarea graduală a capacității de luptă a structurii de forțe
riverane;
 Contribuția la respingerea oricărei agresiuni armate la adresa
României, independent, întrunit și/sau în cadrul apărării colective
sau clauzei de asistență mutuală;

1
Lucian Valeriu Scipanov, Forțele fluviale, nucleul capabilităților riverane, Editura militară, București, 2020, p.
271-272
  Angajarea tuturor capabilităților riverane pentru contracararea
acțiunilor ostile la adresa securității naționale în zona riverană de
responsabilitate;
 Acțiunea integrată, pe întreg teritoriul României, cu pachetul de
forțe NATO destinat să acționeze în baza prevederilor art. 5 din
Tratatul Atlanticului de Nord;
 Contribuția la asigurarea sprijinului națiunii gazdă, precum și
primirea, cartiruirea și realizarea dispozitivului de luptă pentru
forțele aliate sau partenere care sprijină apărarea națională;
 Contribuția la asigurarea sprijinului necesar funcționării instituțiilor
guvernamentale și protecției populației;
 Protecția căilor de comunicații fluviale și a porturilor din zona
riverană;
 Apărarea navelor de transport cu încărcături importante care
tranzitează zona riverană de responsabilitate;
 Combaterea navelor de suprafață și altor forțe inamice care
acționează în zona riverană de responsabilitate;
 Sprijinul forțelor terestre care acționează în zona riverană.
Numeroasele angajamente asumate de către România, generate în
principal de evoluția nesigură a mediului de securitate, precum și de dinamica
acțiunilor militare desfășurate în apropierea granițelor naționale, și mai mult
decât atât, a granițelor zonei de influență a mediului riveran, face stringentă
nevoia dezvoltării unei capabilități riverane ce își poate duce acțiunile în toate
mediile convenționale de luptă, precum și în cele nou apărute în peisajul ducerii
războiului asimetric, cum ar fi războiul cibernetic sau cel al dronelor (aeriene
sau maritimo-fluviale).
Pentru a putea desfășura operații complexe forțele riverane trebuie
dezvoltate ca o forță care să poată întreprinde acțiuni în toate mediile.
Pentru a fi eficientă aceasta trebuie să conțină un Task Group Fluvial
(nave de sprijin prin foc, nave minare-deminare, nave rapide de patrulare), o
structură de infanterie marină (de nivel brigadă) , un grup aerian de elicoptere,
un batalion de apărare anti-aeriană, o secție de ambarcațiuni de desant(preferabil
pe perna de aer), o subunitate de război electronic, un batalion de sprijin logistic,
un batalion de mentenanță, o companie sprijin medical, o companie de geniu, o
companie de drone aeriene, o companie de drone maritimo-fluviale, precum și
capabilități sporite ISR.
Dacă în trecut bătăliile purtate de forțele riverane au fost ori bătălii aero-
navale, navalo-terestre ori aero-navale-terestre, în cazul operațiilor viitoare
luptele se vor desfășura în plus față de mediile mai sus menționate și in medii
precum cyber, spațial si electromagnetic . Dacă ținem cont de conflictele recente
desfășurate în apropierea granițelor constatăm necesitatea dezvoltării unei forțe
riverane credibilă și eficientă cu suficiente capabilități să conducă și să obțină
victoria atât în desfășurarea luptelor convenționale cât și neconvenționale.
În ultimii ani s-a observat un interes crescut în dezvoltarea vehiculelor
autonome pentru operații maritime și riverane. Asemenea sisteme includ:
sisteme aeriene fără pilot, vehicule submarine fără echipaj la bord și nave de
suprafață fără echipaj la bord. Aceste sisteme, cel mai probabil, vor fi o soluție
de succes pentru capabilitățile viitoare în domeniul cunoașterii situației riverane,
în acest fel expunerea umană pe timpul executării misiunilor fiind minimă.
Totodată pentru o cât mai bună desfășurare a proceselor de dezvoltare a
capabilităților militare riverane este nevoie de un întreg proces de regândire și
aliniere la standardele secolului XXI a infrastructurii de specialitate din
domeniul maritimo-fluvial.
Prin acest demers mă refer în special la îndreptarea atenției către:
 Șantiere navale specializate în construcția de nave sau alte
capabilități de ducere a luptei în medii riverane;
 Construirea și utilizarea intensivă a navelor de dragaj pe tot
parcursul Dunării, dar și a brațelor auxiliare;
 Construcția și dotarea navelor de tip atelier plutitor;
 Dezvoltarea capabilităților de depozitare și ambarcare a munițiilor
și combustibililor de toate tipurile pe întreg parcursul fluviului, dar
și in apropierea rutelor terestre de interes;
 Construcția de estacade, dane și alte facilități portuare de mare
tonaj special dedicate activităților cu specific militar.

VI. CONCLUZII

Caracteristicile zonei de desfășurare a acțiunilor militare pe diferite medii

sunt influențate din punct de vedere geografic de:
 prezența rutelor comerciale internaționale destinate transportului
de marfuri(Dunarea, CDMN,PAMN);
 crearea unei legături artificiale între Dunăre și principalul port
național, Constanța;
 discontinuități ale cailor de comunicații naționale și
regionale(trecerile bac din zona de sud la granița cu Bulgaria,
precum și cele dintre zona Muntenia și zona Dobrogea);
 vegetație și tipuri de teren specifice(Delta Dunării, Lunca Dunării);
  diferența de nivel a fluviului, fapt ce poate îngreuna/sprijinii
acțiunile proprii sau ale inamicului;
 zona de influență climatică temperat-continentală ce poate
determina înghețarea anumitor porțiuni de fluviu sau a altor cursuri
majore de apă pe timpul iernii;
 perioadele cu precipitații ridicate, ce determină totodată un nivel
ridicat al fluviului și o viteză mai mare a curentului;
 perioade cu ceața persistentă, în special primăvara și toamna, și în
special în zona de vărsare a Dunării în Marea Neagră.
Deși în momentul de față capabilitățile deținute sunt suficiente doar
pentru acțiuni limitate sau punctuale desfășurate independent sau în sprijinul
altor categorii sau genuri de forțe, pe viitor potențialul de dezvoltare al
structurilor de ducere a luptei în medii riverane este enorm și nu trebuie neglijat
de către factorii de decizie politici.
In concluzie pot afirma cu certitudine că spațiul geografic național
permite, și mai mult decât atât, încurajează prin întregul său spectru de facilități
dezvoltarea unei capabilități de luptă în medii riverane. Acest fapt ar determina
o apărare pe mai multe straturi în zona de sud și sud-est a țării, ceea ce cu
siguranța dezvoltă un potențial major de descurajare a eventualelor incursiuni
venite dinspre malul drept al Dunării.