Crearea colhozurilor și a solfhozurilor, realizat 

de Ursu Nadina și Nicolaescu Andreea

N   Viața pașnică a locuitorilor din Lozova a fost devastată la 28 iunie 1940 când trupele
sovietice au invadat Basarabia. Nouă administrație, venită la putere, a înregistrat în Lozova 1356
de clădiri și 5009 oameni, iar conform recensământului din 1949 în Lozova populația scade la
4976 de locuitori. Odată cu influența sovietică lăsată asupra Europei de Est, au început a fi create
”colhozuri” care este o prescurtare a ,,коллекти́вное хозя́йство” – "gospodărie colectivă" acestea
erau forme de muncă colectivă în URSS.
  N    În primăvara anului 1947 în sat, se organizează un Soviet al sărăcimii (,,Comitet bednotî”)
în frunte cu Cucoș Ana. În acest comitet participa activ Lupu Nicolai, Cobzari Ana, Nistrean
Vasilii, Papanaga Vasilii, Papanaga Afanasii și mulți alții. Acest Comitet se preocupa, ca și
Cebotnicu Isidor şi Mamulat Eremei cu chestiuni de descoperire a celora nemulţumiţi cu Puterea
Sovietică. Pe răspunderea lor erau listele de aprobare a ajutorului oamenilor cu pâine,cu hrană
gratis pe lângă cantinele din sat. Aceştia şi alţi activişti  se impuneau oamenilor mai înstăriți
cu ,,nalog” adăugat, cu suprafețe mai mari de însămânțat şi aşa mai departe. Comitetul celor săraci
a fost cel care a pus bazele colectivizării. Ei au fost cei care au înscris primele cereri pentru
organizarea colhozurilor care încep la 06 martie 1949. În urma alegerii lor ,începe a exita o
discriminare din punct de vedere politic, fiindcă în prima jumătate a anului 1950 pe cei ce nu scria
cerere de intrare în colhoz benevol îl porecleau "culac" sau " podculacinic ". 
A      Inițial, când sovieticii au venit cu idea de a crea colhozurile, îi anunțau pe oameni că vor sa
facă colective și să lucreze toți împreună, unii semnau de frică această ofertă, alții erau impuși,
oamenii totuși păstrau o bucată de lot de pământ de pe lângă casă de la 15 până la 25 ari. Pentru a
intra în colhoz, oamenii erau nevoiți să scrie o cerere, însă pe vremuri lumea nu știa să scrie cereri,
deci, sovieticii le scriau cereri și îi punea să le semneze sau să-și pună degetul pe cenușă, apoi pe
cerere.
A Aceste cereri erau însă de obicei forțate fiindcă cei care nu doreau să intre în colhoz erau
chemați de poliție, amendați și duși pe la raion, unde se făcea tot posibilul ca oamenii să intre în
colhoz. Până și copii care aveau dreptul de a învăța numai până în clasa a 7 a erau ulterior trimiși
la lucru în colhoz.
N       Cu începutul anilor 49 - 50 sovieticii au venit pe teritoriului Lozovei și au început să ia de
la oameni pământurile, caii, boii, vitele, tot ce aveau de pe lângă casă și au început să le unească în
colective, oamenii erau stăpâni, însă erau controlați de o persoană trimisă de la Moscova. Inițial pe
teritoriul Lozovei au fost create 3 colhozuri: ”Miciurin”, ”Nașa Rodina” (patria noastră) și
colhozul ,,Trujenic ”(Truditorul). În colhoz lumea muncea în colectiv, dar se împărțea rezultatul
muncii după hectarele colectivizate, invetarul coectivizat și numărul celora ce muncesc, care era
un mod de muncă convenabil pentru sovietici. Ulterior, însă, după câțiva ani de activitate,
colhozul din Lozova a devenit bogat, și unul dintre primele colhozuri din raion și republică, astfel
colhozul Miciurin a proiectat și plătit proiectul pentru casa de cultură din Strășeni, datorită faptului
că primul secretar din raionul Strășeni era rus și nu a acceptat gândul ca Lozova să aibă o casă de
cultură, iar centrul raional nu, deci aceștia le-au luat proiectul și banii din cont și au construit
centrul dat în Strășeni.
A        Colhozul ”Miciurin”, numit după botanistul rus Ivan V. Miciurin, care era întins pe
teritoriul de la Oanța și Gura Văii,  până pe la primărie și o jumătate din Dealul Morii, era condus
de președintele de colhoz Pahomi Gheorghe Vasilievici și de niște membrii ai cârmuirii precum
Gori M.I., Casian C.V., Dosca N.F., Ambroci S.P., Sibev C.M.,. Nicolaevschi Gh.V. ș.a..Sovieticii
pe post de comisari, erau trimiși ca sa analizeze lucrul din colhozuri, ei erau trimiși la inspecție de
către comitetul raional de partid. În cazul în care cineva nu dorea să se supună, erau direct
împușcați. Cârmuirea colhozului era la casa unui gospodar numit Ion Dosca, care se afla pe
teritoriul casei de cultură de astăzi. În cadrul colhozului au fost înscrişi 96 familii, majoritatea lor
fiind membrii comitetului săracilor, unuia învăţători şi alţi activişti ai satului, care la urma urmei
nu aveau ce pierde, căci aproape nimic nu aveau colectivizat. 
A       Al doilea colhoz creat în Lozova a fost numit ”Nașa Rodina” care însemna Patria Noastră
și era situat de la Dealul Ursului la Jâcova, Valea Morilor și cealaltă jumătate din Dealul Morilor.
Președintele acestei gospodării era la început Lozovanu Trofim Constantinovici care fusese numit
cu forța ca președinte și după a fost schimbat cu Sturza Alexei Nicolae. Sediul de cârmuire era pe
teritoriul unde se află în prezent spitatul la casa lui Profir. În cadrul colhozului ”Nașa Rodina” a
fost creat pe teritoriul pe care noi îl cunoaștem acum ca fiind secția de pompieri, era  un depozit
unde se țineau animalele care fuseseră colectate. 
N       Al treilea colhoz din cadrul comunei care la fel ca și celelalte a fost creat în 1949, a fost
numit ”Trujenic” care înseamnă ”Truditorul”. Teritoriul acestei gospodării cuprindea satul
Cârlani, care este cunoscut acum ca satul Stejăreni,  fiind incluși aici lozovenii săraci şi șmecheri.
Acesta a însuşit toate livezile de pe  moșia din jurul satului şi moşia Cârlanilor. 
N        În anul 1953 toate celei trei colhozuri sau unit într-o singură gospodărie. S-a pus începutul
”gigcantomaniei”, politica organizațiilor mari, a complexurilor şi livezilor gigantice. În cadrul
acestei uniri a tuturor colhozurilor de pe teritoriul Lozovei, decizia a fost luată de Comitetul
raional de partid, care a păstrat numele colhozului ca ”Miciurin”. Tot teritoriul era împărțit pe
sectoare și erau formate brigăzi, fiecare dispunea de un brigadir și ajutori de brigadiri(3), ce se
ocupau de terenurile  de la 100 de ha și mai mult. În fiecare brigada erau de la 150-200 oameni.
Urmând o oarecare rută, dimineața, brigadirul și ajutoarele sale se duceau acasă la oameni și le
anunța  programul de lucru din acea zi și toți membrii erau forțați să participe, fiindcă fără acordul
președintelui de colhoz locuitorii nu aveau dreptul de a părăsii satul. Atunci când cineva dorea să-
și facă pașaport, trebuiau să-și ceară voia președintelui de colhoz, pe pașaportul dat, președintele
de colhoz își punea ștampila, iar în cazul în care ștampila lipsea, nimeni nu avea voie să
părăsească colhozul. Însă această muncă nemijlocită nu era foarte plătită, fiind că la jumătate de
an, lumea primea 100 de ruble curat,însă în cazul în care muncitorii nu îndeplineau cerințele
impuse de președinți de colhoz, salariul lor se micșora. La final de an, în cazul în care era
producție, cetățenii, primeau de la 200-300 kg de porumb, grâu sau semințe de floarea soarelui. Iar
în cazul în care producția era mică aceștia puteau să nu primească nimic.
A         Prin anii ‘60 Adunarea Generală l-a pus la conducere pe  Nicolaescu Vasile
Gheorgheovici, asupra colhozului ”Miciurin”, care deși era un om simplu avea 2 institute
terminate. Datorită cunoștințelor mai ”superioare” pe care le deținea în perioada sa de conducere,
plata s-a majorat, toate lucrările au mers bine și nu le intra în voie celor de la Strășeni, ce așteptau
să fie hrăniți de muncitorii din Lozova. Sub inițiativa sa  în centrul satului s-a zidit monumentul
eroilor căzuți pentru ţară şi neam. Acest monument este un simbol al nemuririi. A stat la
conducere 2 ani, apoi comitetul raional de partid l-a dat afară și l-au reales pe Pahomi  G,V. ca
conducător. De asemenea prin anii ‘60, colhozul avea în jur de 7 mașini (camioane), erau în jur de
150 căruțași cu caii și 100 de cai cu boi, 150 perechi de cai (fiindcă cei care aveau grijă de 2 cai,
primeau 4 ruble pe lună pentru ajutor, și pentru îngrijire), foloseau caii pe post de forțe de muncă
și mijloace de transport. Tehnica folosită până în ani ‘60  era constituită din mașini vechi, utilizate,
pentru a lucra, însă după aceasta tehnica cunoscuse  o îmbunătățire minoră.
A Spre anii ‘70 colhozul a început să șchiopăteze, producția s-a rărit, oamenii au început să
plece din sat, iar viile nu dădeau aceeași calitate la producție. Prin anii ‘72 pe data de 26/27 mai,
un înghbeț cumplit s-a poposit în Lozova, ruinând toată munca depusă de oameni. Pahomi plecase
de la președinție și în locul acestuia venise Vasile Nicolaescu, care s-a adresat la comitetul raional
de partid în legătură cu problema ce apăruse în sat. Aceștia au decis că e timpul să înlocuiască
prezentul colhoz cu un solfhoz (gospodărie de stat).
A Ulterior, Nicolaescu a refuzat să fie președinte din cauza înghețului ce ruinase satul. Astfel a
fost adus de la Nisporeni, de la Asociația Solfhozurilor Fabrici, Mocanu Feodor Pavlovici.
N La 1 iulie 1972 pe stadionul construit în anul 1957 de Lozovanu Teofan şi Lozovanu
Zaharia s-a convocat o adunare de obşte la care s-a hotărît de a înființa în sat sovhozul- fabrică
"Lozova," director al căruia devine Mocanu Feodor Pavlovici, fost lucrător la "Agroprom- ul" din
Nisporeni. Solfhozul proaspăt format nu dispunea de resurse financiare, iar Mocanu, fiind ajutorul
directorului general al asociației solfhozurilor fabrici din raionul  Nisporeni, a cerut împrumuturi
de la stat. Totul a început a se sădi din nou, au primit tractoare noi și în general, viața cetățenilor s-
a îmbunătățit.
N Sub conducerea lui Mocanu F.P. în sat s-a construit dispensarul cu 100 primiri pe zi, anexa
la școală nr.2, magazinile din Cîrlani (Stejǎreni) şi Lozova. S-a construit mai bine de 10 km. drum
de beton, scoala și dispensarul din Stejǎreni, garajul şi corpul de reparație al maşinilor agricole,
tabăra de odihnă şi cazare a mecanizatorilor, plodpunctul și fabrica de vinificație a sovhozului,
contora sovhozului şi sediul primăriei.
N Timp de 5 ani, oamenii nu au beneficiat de venit de la colhoz, fiindcă viile erau tinere, însă
peste 5 ani au început să strângă prima roadă, au sădit livezi, 1200 ha de vie, dintre care 800 ha au
fost vii europene, pe la Stejăreni s-au sădit 150 ha, în dealul Ursului s-au sădit 100 ha de soiuri
hibride.
A Prin anii ‘80 solfhozul Fabrică Lozova, strângea 10000 tone de struguri, iar locuitorii
dispuneau de propria lor fabrică de vin. Î solfhozul Fabrică Lozova, erau 63 de tractoare, mai
dispuneau de niște excavatoare , 36 automobile/camioane, iar solfhozul dispunea de propria sa
ferma  de lapte-marfă cu 350 mărci mulgătoare și în jur de 300  de viței tineri , pe lângă acestea,
dispuneau de o fermă de proci de 100 capete.
N Sub conducerea lui Mocanu F.P. Covhozul a devenit gospodărie de stat puternică din punct
de vedere economic şi agroindustrial. 
N În 1992 sovhozul a luat sfîrşit. Acuma nu poți pricepe ce face, o parte de oameni au devenit
proprietari, fără proprietate cimpurile sînt mai mult pirloagă, disciplina de muncă lipseşte, precum
şi plata muncii. Nimeni nu lucrează cu interes, sau înmulțit trindavii şi speculanții.
A În ansamblu solfhozul are propriile sale caracteristici ce ne arată vădit, diferența dintre
acesta și colhozurile ce cândva erau prezente pe teritoriul statului nostru și nu numai. Spre
deosebire de colhoz, solfhozul era întreținut de stat, iar în caz de necesitate, acesta îti oferea
ajutorul necesar pentru a te dezvolta. Plata în solfhozuri deja era una stabilă, iar fiecare persoană
ce lucra primea odată pe lună propriul său salariu, spre deosebire de plata din colhozuri ce avea
loc de 2 ori pe an și oferirea unei oarecărei productii odată la sfârșit de an. Programul de lucru din
solfhozuri era de 8 ore, de la 8 dimineața până la 17:00 seara, comparativ cu colhozurile unde
lumea era nevoită să lucreze de dimineață, underi de la 4 dimineața până când se întuneca.
Amiaza, la masă, tot colectivul solfhozului primea o masă caldă, felul 1 și 2, lapte sau campot pe
câmp, spre deosebire de amiaza din colhozuri, unde acestia nu primeau numic de mâncare.
N Satul Lozova de-a lungul existenței sale a trecut prin multe schimbări ce au dus nemărginit la
punctul său de dezvoltare din prezent, iar istoria acestui sat este una remarcabilă ce-și merită locul
de onoare printre cetățenii viitorului.
A In urma cercetării date, am putut observa în detalii toate popasurile și  confruntările Lozovei
pentru a ajunge satul ce este în prezent. I-am putut analiza istoria și unicitatea acesteia, ducând
istoria pe noi culmi și împărtășind-o cu restul din comunitate.