UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE, EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI

INFORMATICĂ

KINETOTERAPIE LA PERSOANELE CU
DIZABILITĂȚI

TERAPIE OCUPAȚIONALĂ LA PERSOANELE CU

DIZABILITĂȚI

Student: COSTACHE COSMIN-ANDREI

Lector univ.: TĂTARU ANA-MARIA
 Terapia ocupațională

        O persoană care are tulburări de spectru autist are probleme de comunicare și

interacțiune cu alte persoane. Interesele, activitățile și abilitățile sale de joc pot fi
limitate, dar cu ajutorul terapiei ocupațională ei pot să dezvolte aceste abilități atât
acasă cât și în alte medii.
        Care este rolul terapiei ocupaționale?
        Terapia ocupațională studiază creșterea, dezvoltarea umană și interacțiunea
unei persoane cu mediul prin activități zilnice. De asemenea, terapia ocupațională
se ocupă cu studiul efectelor sociale, emoționale și fiziologice, acestea ajutând   
terapeutul să ghideze persoanele cu autism și cu alte tulburări de dezvoltare spre a
desprinde abilități pentru o viată independentă.
        Menționăm că terapeuții ocupaționali sunt parte importantă dintr-o echipă, din
care fac parte și părinții, profesorii și alți profesioniști. Aceștia ajută la stabilirea
unor obiective specifice pentru persoana cu autism, care implică adesea
interacțiune socială, comportament și performanța în clasă.
        Terapeutul observă copiii pentru a vedea dacă pot îndeplini sarcini
corespunzătoare vârstei: îmbracatul, de exemplu.
        De asemenea, terapeutul are nevoie și de informații clare din viața copilului,
pentru a vedea cum interacționează acesta în mediul său, astfel încât să poată
evalua corect și dezvoltă un plan de terapie personalizat. Terapeutul va ține cont de
următoarele:
 Atenție și rezistența
 Trecerea la noi activități
 Abilități de joc
 Nevoia de spațiu personal
 Răspunsuri la atingere sau la alți stimuli
 Abilități motorii, cum ar fi postura, echilibrul sau manipularea obiectelor
mici
 Agresivitate sau alte tipuri de comportamente
 Interacțiuni între copil și alte persoane din jurul său
        Cum ajută terapia ocupațională?
        Trebuie menționat că nu există un program ideal și cu un rezultat garantat de
tratament, dar s-a demonstrat că intervenția timpurie, structurată și individualizată
funcționează cel mai bine.
        Este posibil să fi auzit multe despre terapia de integrare senzorială. Acest lucru
se datorează faptului că unii cercetători estimează ca 8 din 10 copii cu autism au
probleme de procesare a datelor senzoriale. De exemplu, nu pot filtra zgomotul de
fond. Alte semne ale problemelor de procesare includ:
 Probleme cu echilibrul
 Probleme cu poziția corpului în spațiu
 Supersensibilitate la atingere sau la anumite tipuri de îmbrăcăminte, cum ar
fi șosete cusute.
        In cazul autismului, problemele sociale, comportamentale sau de atenție pot fi
parțial rezultatul acestor provocări senzoriale.
        Terapia ocupațională poate ajuta la integrarea senzorială și la unele dintre
problemele comportamentale conexe. Cercetările sugerează că terapia de integrare
senzorială este mai puțin utilă în îmbunătățirea performanței academice.
        Exemple de terapie de integrare senzorială includ:
 Pieptănatul sau masajul
 Compresia coatelor și genunchilor
 Leagănul
 Vesta cu greutăți
        Mai jos aveți câteva idei simple de pus în practică acasă:
 Activități fizice, cum ar fi inspirarea mărgelelor sau realizarea de puzzle-uri,
pentru a ajuta copilul să dezvolte coordonarea și conștientizarea corpului.
 Jocuri de socializare pentru a ajuta la interacțiune și comunicare.
 Activități de dezvoltare, cum ar fi spălarea dinților și pieptănarea părului.
 Pieptănatul sau masajul
 Compresia coatelor și genunchilor
 Leagănul
 Vesta cu greutăți

    
        Terapia ocupațională, domenii de aplicabilitate
        Domeniile de acțiune ale activității de TO sunt: formarea și întreținerea
deprinderilor și a bunelor obiceiuri de viață cotidiană (stabilirea unui ritual sănătos
al activităților zilnice), cultivarea capacităților și aptitudinilor pentru activitatea
profesională, (3) educarea și întreținerea abilităților pentru activitățile cotidiene dar
și recreaționale (antrenarea talentelor) din timpul liber.
        Persoanele vârstnice pot beneficia de TO în scopul prevenirii procesului de
îmbătrânire, atât a celui fizic, cât și al declinului intelectual și cognitiv prin:
exercițiu fizic dedicat (thai chi, înot, aquagimnastică, imersie în realitatea virtuală,
excursii în natură, dans), antrenament intelectual (activități recreaționale, club de
șah, clase de limbi străine, însușit cunoștințe IT, jocuri interactive, quizz, cărți de
colorat, puzzle), prezența permanentă a unui animal de companie sau a unui
însoțitor ori a unui membru de familie mai tânăr (nepot). Aceste activități asigură
vârstnicului menținerea independenței în familie și societate, îi întrețin starea de
sănătate psihică, cognitiv-comportamentală și pe cea fizică.
        Pe de altă parte, toate aceste activități pot constitui și baza de plecare pentru
procesul de recuperare după o eventuală îmbolnăvire. Prin aplicarea programelor
de reabilitare medicală se asigură diminuarea deficitului funcțional; însă
activităților de TO le revine sarcina armonizării restantului funcțional cu
solicitările aferente desfășurării activităților cotidiene, a menținerii unui stil de
viață și atingerea unui anumit nivel al calității vieții.
        Persoanele vârstnice trebuie să evite căderile
        Persoana vârstnică trebuie să evite căderile, accidentările, să își dezvolte
atenția și memoria, să mențină coordonarea și controlul mișcărilor, echilibrul la
mers, să relaționeze mai bine cu anturajul (inclusiv cu persoana care îl însoțește
și/sau îl îngrijește), să își îndeplinească la modul independent sarcinile și
activitățile de autoîngrijire. TO devine deosebit de importantă, atât în cazul
îmbolnăvirii acute dar și în situația decompensării și manifestării bolilor cronice
degenerative ori al accidentărilor.
        Pentru persoanele adulte, TO asigură (re)însușirea unor deprinderi pierdute,
învățarea unor abilități noi, chiar și în scop compensator, intensificarea nivelului
actual de activitate, (re)integrarea socio-familială și profesională. În această idee,
exista doua tipuri de TO: terapia ocupațională asistată și practica profesională la
locul de muncă sau ergoterapia.
        TO asistată educă pacientul dar și persoanele din anturajul acestuia (familie,
asistent de îngrijire, altă persoană) în scopul de a realiza intervențiile necesare.
Intervențiile pot fi în această situație următoarele: terapie prin învățare directă, prin
joc sau alte activități care conduc la însușirea unor abilități și deprinderi pierdute
sau a unora noi, ori terapia prin activități cu scop lucrativ inspirate din activitățile
profesionale. În această ultimă situație ne referim la ergoterapie.
        Reabilitarea și reintegrarea pacienților
        Un capitol aparte poate fi dedicat activităților de TO ce vizează reabilitarea și
reintegrarea pacienților care au suferit accident vascular cerebral (AVC).
Reamintim că AVC-ul poate fi ischemic și este produs prin blocarea aportului de
sânge într-o arteră cerebrală (ca urmare a trombozei sau emboliei) sau poate fi
hemoragic, prin ruperea unui vas de sânge cerebral și apariția hemoragiei.
Principalii factori de risc ai instalării unui AVC sunt: dieta și stilul de viață
nesănătos, stresul, hipercolesterolemia, diabetul zaharat, sedentarismul și
obezitatea, consumul excesiv de alcool, bolile cardiovasculare, hipertensiunea
arterială. Absolut toți acești factori sunt modificabili ei înșiși și prin activitățile de
TO aplicate în scop profilactic.
        În urma AVC-ului se instalează deficitul motor constând din hemiplegie
contralaterală emisferei cerebrale afectate (inițial flască, ulterior spastică).
Dizabilitatea fizică poate asocia și afectare neuro-psihică și cognitiv-
comportamentală. Programelor de reabilitare medicală și suport psihologic li se
alătură activitățile TO în vederea reducerii disfuncției și a impactului acesteia cu
privire la desfășurarea activităților zilnice sau cotidiene. Este vizată creșterea
gradului de independență al persoanei cu AVC și revenirea la un stil de viață
sănătos, menit să promoveze starea de sănătate.
        La modul cel mai concret, specialistul în TO trebuie să evalueze capacitatea
pacientului de a realiza mișcări controlate și în mod coordonat, precum
prehensiunea (prinderea și manipularea obiectelor cu un scop) și posibilitatea de a
desfășură activitățile vieții zilnice (activities of daily living – ADL); menținerea
posturilor și atitudinilor segmentelor corporale pe parcursul desfășurării mișcărilor;
realizarea transferurilor (din pat în scaun, din scaun în picioare); posibilitatea
mersului și a menținerii echilibrului pe durata deplasării.
        Impactul dizabilității asupra desfășurării activităților zilnice (ADL)
        ADL-urile se definesc prin capacitatea sau îndemânarea unei persoane de a
desfășură activitățile zilnice sau cotidiene în mod independent, în scopul realizării
nevoilor personale și profesionale, familiale și comunitare. Ele se clasifică în ADL-
uri de bază și IADL (Instrumental activities of daily living) sau activități derulate
pe baza deprinderilor motorii complexe. ADL-urile de bază sunt grupate în 4
categorii: autoîngrijire (îmbrăcare, toaletă, hrănire/alimentare), mobilitate (mers,
mișcare la pat, transferuri), comunicare (vorbire, scris, gestualitate), manipulare
(clanță, sertar, robineți, chei).
        După alți autori, principalele domenii ale ADL de bază sunt: hrănirea,
îmbrăcarea, igiena corporală și mersul. ADL-urile sunt necesare pentru o viață
funcțională bazală iar deficiențele în efectuarea acestora pot indica necesitatea
asistenței medicale la domiciliu sau plasarea pacientului într-o unitatea de asistență
medicală calificată.
        IADL-urile sunt adesea confundate cu activitățile de bază ale vieții zilnice,
dare ele sunt acele activități care permit unei persoane să trăiască independent într-
o comunitate. Deși nu sunt necesare pentru o viață funcțională, totuși, capacitatea
de a efectua IADL poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. IADL-urile sunt
împărțite în 5 categorii, în funcție de domeniul în care se derulează: gospodăresc
(cumpărături, îngrijirea copiilor, curățarea casei); domeniul vieții comunitare
(folosirea banilor, a cardurilor); domeniul sănătății (medicamente, cunoașterea
factorilor de risc); domeniul securității casei și al persoanei și manipularea
obiectelor moderne (telefon, calculator, aparatura electronică). După alți autori,
principalele domenii includ: gătitul, curățenia, transportul, spălatul rufelor și
gestionarea finanțelor. Specialiștii în TO evaluează și aceste activități în cadrul
reabilitării unei persoane, pentru a determina nivelul nevoii individuale de asistență
și susținere a funcției cognitive.
        TO îi revine rolul de a asigura buna desfășurare, corectarea sau (re)învățarea
acestor ADL-uri și IADL-uri. Acestea reprezintă acțiuni care fac parte din arsenalul
prin care TO asigură atingerea obiectivelor de reinserție socio-profesională și
familială, inclusiv la pacienții cu hemiplegie post-AVC, asigurând creșterea
nivelului de independență a pacientului.
        Utilizarea mijloacelor ajutătoare pentru mers și posibilitatea de desfășură ADL
(fotoliu rulant, cârje, bastoane, orteze, proteze, membre artificiale) și amenajarea
mediului extern/ambiant reprezintă un alt punct important al terapiei ocupaționale.
        De aceea, terapeutul va comunica și va învață atât pacientul, cât și aparținătorii
în ceea ce privește prevenirea factorilor de risc, amenajarea locuinței (conform
necesitații bolnavului) și vă readapta solicitărilor anturajului la cerințele
pacientului.

        Bibliografie
Terapia ocupațională, rolul său în ameliorarea impactului dizabilității (revistagalenus.ro)