Sunteți pe pagina 1din 51

b) Producția de carte

Producția de carte tipărită în ,,Tipografia


Diecezană” din Arad cuprinde o varietate de domenii,
desigur inegal reprezentată cantitativ și valoric care
reflectă anumite opțiuni, priorități, necesități și
obiective.
Activitatea de tipărire a cărților, în
cadrul ,,Tipografiei Diecezane” din Arad poate fi
structurată pe autori dar și pe discipline. În rândul
disciplinelor, un rol important a revenit tipăririi de
manuale destinate învățământului religios, aceasta
datorându-se faptului că la Arad funcționa o școală
teologică remarcată în întreg Ardealul care la rândul ei
beneficia de un corp profesional bine pregătit, a cărui
activitate se împletea între munca de la catedră cu cea
de autor de cărți.
Producția de carte poate fi grupată în două grupe:
- tipăriri de broșuri
- tipăriri de cărți
Datorită situației geografice a Aradului și a faptului
că Aradul reprezintă centrul cu cel mai mare procentaj
de confesiuni din cadrul Bisericii Ortodoxe Române,
este de ajuns să amintim faptul că în Arad a apărut
prima comunitate respectiv școală a comunității baptiste
iar autorul lucrării "Sectologia" P. Dehelean care și-a
desfășurat activitatea în Arad, un rol important l-a avut
tipărirea unor cărți și a unor broșuri, care aveau menirea
să indemne, dar și să protejeze crestinii ortodoxi. În
continuare voi prezenta cartile tiparite în cadrul
”Tipografiei Diecezane” din Arad în intervalul de ani
1879-1948.
1.Abrudam .M “ Ecleziastul în vremuri” 1937:48
pagini, 12 lei. Cuprinde: Cartea Ecleziastul pusă în
versuri pentru a putea fi mai ușor citită de credincioși1.
2. Agârbiceanu.I “Visuri” 1925: 124 pagini: 10 lei.
Cuprinde: culegere de povestiri2.
3. Aramă “Două discursuri la solemnitatea
patronului,10 coroane sau 25 bani3. Cuprinde: două
discursuri ținute la 30 ianuarie 1878, respectib 1879 cu
prilejul serbarii patronilor insituției de către autor.
4. Ardelean I.I “Buchetul meu” 1902; 217 pagini 4.
Cuprinde un volum de poezii.
5. Augstin G.H “ Discursul pronunțat la descvelirea
monumentului profesorului Teodor Ceontea” 1913: 16
pagini.5 Cuprinde: discursul ținut la 2 octombrie 1912.
6. Babescu V. “Filmul didactic” 1927, 14 pagini 6.
Cuprinde “ învățături adresate elevilor”.

1
878 -B.M.H-B*
2
9415 -B.E.O.A**
3
4511 -BM.H.B
4
3251 -B.E.O.A
5
1357 -B.M.H.B
6
802 -B.E.O.A
7. Barbu P. “Catechism” 1905 , ediția V. 72 pagini 7.
Cuprinde : o carte de religie pentru scoalele paporale.
8. Barbu P. “Istorioare Biblice” 1921 ediția XVII
64 pagini: 5 lei8. Cuprinde : cărți ale Vechiului și Noului
Testament , însoțite de comentarii.
9. Bettex F. “ Ce ți se pare de Hristos?” :102
pagini9. Cuprinde : învățături despre persoana a doua a
lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
10. Bilinsaky L. “Istoria universală” volumul I,
tradus de Aurel B Gojia; 204 pagini 3.50 coroane 10.
Cuprinde : este adresată elevilor de la Institutul
pedagogic. Încadrează istoria rurală începând cu
antichitatea și până la perioada medievală.
11. Bilinsaky L. “Istoria universală” volumul I,
tradus de Aurel B Gojia; 204 pagini 3.50 coroane
Cuprinde: istoria universală începând cu evul mediu și
până în preajma razboaiului , adică până în prezentul
autorului11.
12. Birtolon A. “ Zootehnizarea agriculturii”,
1934.12 Cuprinde: sfaturi celor preocupați de zootehnie.

7
605- B.E.O.A
8
809- B.M.H.B
9
4281-B.E.O.A
10
3549-B.M.H.B
11
3584-B.M.H.B
12
3222-B.E.O.A
13. Boclea C. “Moise Nicoară” 1943, 456 pagini 13.
Cuprinde: este structurată în doua părți în care sunt
descrise viață și activitatea patriotică a lui M. Nicoară.
14. Botiș T. și Sadean A. “Institutul pedagogic
greco-ortodox român din Arad. “ Cei dintâi ani din
trecutul și viață preparandiei (Școli normale) 1912 , 194
pagini14. Cuprinde: a fost scrisă cu prilejul împlinirii
centenariului, fiind descrisă activitatea institutului.
15. Boloșin T. “Nu vă jucați cu Credință” 1928; 26
pagini.6 lei15. Cuprinde : îndemnuri morale adresate
credincioșilor ortodoxi.
16. Barosi D. “Principiile caracterelor țării”1933
55p16. Cuprinde :o sinteză și o clasificare a caracterelor.
17. Bosca I.B”Florile inimii 1884 –192
pagini17.Cuprinde un volum de poezie.
18. Botto I.R “ Alfabetul muzical “ 1945: 64
pagini18. Cuprinde un manual adresat elevilor autorului
cu noțiunile de baza ale tehnicii muzicale.
19. Broseu “ Casa de la Ierihan” 1917, 269 pagini 19.
Cuprinde o scurta descriere a Ierihonului precum și
activitatea creștinilor din acest loc.

13
1091-B.M.H.B
14
836-B.M.H.B
15
4137-B.E.O.A
16
5955-B.E.O.A
17
5964-B.E.O.A
18
4907-B.M.H.B
19
4305-B.E.O.A
20. Blaga L. “ Ferestre colorate “ 1926 128 pagini
10 lei20. Cuprinde “ referiri ale unor filosofi despre
învățătura crestină.
21. Căpitan Em. “ Cinstirea Preacuratei Fecioarei
Maria”, 1927; 24 de pagini; 3 lei21 . cuprinde: argumente
ale cinstirii Fecioarei Maria precum și modalități de
cinstire.
22. Ceontea T. “ Geografie universală “ 1895 280
pagini : 3 coroane22. Cuprinde un manual școlar.
23. Ceontea T. “ Aritmetica generală și specială”
1899, 408 pagini23. Cuprinde : problemele de aritmetică
și rezultatele la aceste probleme.
24. Cioata R.I “ Structura morfologică și geologică
o Anticlimatului”. 1938, 67 pagini24. Cuprinde un studiu
realizat în zona Tg. Jiu dedicat geologiei românești.
25. Cioara I. “conferința ce s-a ținut cu preoții și
învățătorii din protopopiotul Arad 1885”, 1886 24
pagini25. Cuprinde consemnările ținute la această
conferință.
26. Ciobanu M. “Scrisori către eleve 1901 ediția II
114 pagini26. Cuprinde o culegere de texte adresate
elevilor de școală.
20
3570-B.M.H.B
21
4071-B.E.O.A
22
843-B.M.H.B
23
408-B.M.H.B
24
474-B.E.O.A
25
1463-B.E.O.A
26
1216-B.E.O.A
27. Ciroionu S. “ Dor de lumină “ 1917 180 pagini,
4 coroane27. Cuprinde “ expuneri ale profesorului
Ciroionu despre anumite principii morale ale
comportamentului în societate.
28.Ciroionu S. “Merinde pentru suflete
Credincioase”1917, 130 pagini28. Cuprinde “ învățături
adresate credinciosilor ortodoxi.
29. Cioroionu S. “ Brazde în ogorul lui Hristos”
1918: 131 pagini, 6 coroane29. Cuprinde îndemnuri
pentru păstrarea și răspândirea credintei ortodoxe.
30. Cioroionu S. “Cinstiți ascultati și iubiți Biserica
voastră strămosească “1926: 15 pagini 30 lei30.
31. Cioroionu S.” Preotul nostru ortodox creștin
1926, 18 pagini, 3 lei31. Cuprinde o carte dedicată
pastorației preoțești.
32. Cioroianu S. ,,Vorbele cele rele strică năravurile
bune” 1926, 15 pagini, 3 lei32 . Cuprinde: o broșură de
morală adresată creștinilor.
33. Cioroianu S ,, Despre rugăciunile ’’ 1927, 21
pagini, 3 lei33. Cuprinde :informații referitoare la
imporața și rolul rugăciunilor în viață creștinilor.

27
1208-B.M.H.B
28
1472-B.E.O.A
29
4220-B.E.O.A
30
4069-B.E.O.A
31
2120-B.E.O.A
32
4287.B.E.O.A.
33
3169-B.E.O.A
34. Cioroianu S ,,Nu plânge’’ 1930, 222 100 de
lei34.
Cuprinde: cuvântări funebre.
35. Codreanu F ,, Fă și tu asemenea’’ 1948; 340
pagini35.
Cuprinde predici la sărbători și duminicile de peste
am.
36. Codreanu F ,, Sămânța de lângă cale ’’ 1929, 18
pagini, 3 lei36.
Cuprinde :învățături adresate creștinilor ortodox
37. Codreanu B ,,Legea de pensiune învățătorească
cu explicații’’ 1893, 149 pagini37.
Cuprinde :reglementările pensionarii.
38. Codreanu F ,, Haine de nuntă’’ 1929, 32 de
pagini 15 lei38
Cuprinde : o culegere de predici
39. Codreanu V ,, Legea de pensiune
invatatoreasca’’ 1893, 151 pagini39.
Cuprinde : reglementările pensionarii.
40. Ciuhandu G ,, Școală noastră populară și darea
culturală’’ 191840 . Cuprinde un raport al școalei pe
anului 1917.
34
1471-B.E.O.A
35
2527-B.M.H.B
36
951-B.E.O.A
37
3783-B.E.O.A
38
7621-B.E.O.A
39
111-B.E.O.A
40
1167-B.E.O.A
41. Ciuhandu G ,, Împreunarea Bisericilor ortodoxe
Române de pe teritoriul României-Mari într-o singură
biserica și raportul acestei biserici față cu statul’’ 1919,
32 pagini 1,50 coroane41.
Cuprinde: a fost scrisă la cererea fraților în Hristos,
inițiatori ai congresului Preoțesc convocat la Sibiu pe
6/19 februarie și 6/9 martie anul 1919
42. Ciuhandu G. “Reorganizarea Mitropoliei
Transilvaniei” 1920, 56 de pagini + o anexă, 14
coroane42.
Cuprinde: un proiect de reorganizare a Bisericii
43. Ciuhandu G. “Urgia unionista din județul Arad
și reacțiunea ortodoxă în anii1834-1835; 1924, 56
pagini43.
Cuprinde: consecințele aviației în secolul al-XIX-
lea, pentru județul Arad și influențele Episcopiei Greco-
Catolice din Oradea
44. Ciuhandu G. “Chestiunea cultelor din
România” 1924, 16 pagini44.
Cuprinde: Moțiunea votată de congresul al X-lea al
Preotimei ortodoxe din Mitropolia ardealului. Un apel la
echilibru dintre culte

41
1202-B.M.H.B
42
1199-B.M.H.B
43
2071-B.M.H.B
44
1211-B.M.H.B
45. Ciuhandu G. “Înapoi la apostolie” 1924, 42
pagini45.
Cuprinde: părerea autorului care susține că viață
bisericească suferă de unele efecte de organizare și chiar
de unele greșeli de concepție care trebuiesc înlăturate.
46. Ciuhandu G. “Preoțimea ortodoxă din Ardeal și
chestiunea cultelor” 1924 16 pagini46
Cuprinde: Problemele cu care se confruntă
preoțimea Ardeleană în lupta contra celorlalte culte.
47. Ciuhandu G. “ Unirea și întoarcerea Galșei la
ortodoxie” 1924 , 35 pagini47
Cuprinde: Referiri la credincioșii din ținutul Galșei,
care erau uniiți înainte de unirea din 1918, iar după
unire au rvenit la ortodoxie
48. Ciuhandu G. “ Cum mi-au răpit uniții și ungurii
sufletele de la Nadaș 1925; 23 pagini48.
Cuprinde: mijloce prin care uniții au revenit să
convingă o parte din credincioșii ortodoxi să treacă la
uniație.
49 Ciuhandu G. “ Un neam și un suflet” 1925, 24
pagini, 3 lei49.

45
1218-B.M.H.B
46
1344-B.E.O.A
47
6220-B.E.O.A
48
1162-B.E.O.A
49
1264-B.M.H.B
Cuprinde: un apel al autorului penru iubirea
frățească atât în rândul elevului cât și în rândul
mirenilor
50. Ciuhandu G. “Cei ce strică sufletul poporului
Românesc” 1926; 34 pagini50
Cuprinde: Critici aduse bisericii Greco-catolice care
au dezbinat neamul românesc.
51 Ciuhandu G. “Propagandă catolică și maghiară
de la Macău 1926; 62 pagini, 16 lei51.
Cuprinde: procedeele folosite de catolici maghiari
pentru a câștigă noi credincioși
52. Ciuhandu G. “Dezbinarea religioasă a
Românilor Ardeleni” 1927, 64 pagini52
Cuprinde: consecințele acestei dezbinări precum și
apel la înțelegerea creștinilor români.
53. Ciuhandu G. ,, Luptele iconoclastice din
veacurile VIII-IX și un erou al ortodoxiei românești din
veacul al XVIII-lea’’ 1928; 28 pagini53.
Cuprinde: două conferințe religioase ținute în
cadrul Societății Ortodoxe naționale a femeilor române.
54. Ciuhandu G. ,, Patronatul eclesiastic ungar în
raport cu drepturile statului român’’ 1928, 220 pagini
100 lei54.
50
914-B.M.H.B
51
4086-B.E.O.A
52
1508-B.E.O.A
53
1201-B.M.H.B
54
3490-B.M.H.B
Cuprinde rezultatul procuparilor de studiu în
legătură cu unele chestiuni ce avea să le refereze autorul
la consiliul eparhial
55. Ciuhandu G ,, Bălgradule românesc te chem
mărturie” 1929, 29 pagini55
Cuprinde:Comemorarea actului de la Alba-Iulia
56. Ciuhandu G. ,,Uniatia și analfabetismul în
eparhia Gherlei” 1929, 23 pagini56
Cuprinde: referiri la situația românilor din Gherla.
57. Ciuhandu G. ,, Doi Ioanovici pe tronul
episcopesc ortodox de la Arad” 1929, 60 pagini, 25 lei57
Cuprinde: disertația comemorativă despre P.S.
Nestor Ioanovici și viață P.S. Victentie Ioanivici.
58. Ciuhandu G. ,,Din viață lui Nestor Ioanovici”
1929, 60 pagini, 40 lei58
Cuprinde: o scurtă schița a vieții P.S. N. Ioanovici
59. Ciuhandu G. ,, Câteva momente din trecutul
Episcopiei Aradului” 1929, 32 pagini, 10 lei59
Cuprinde: conferință ținută la Șiria în martie 1924,
în casa de cultură. Este întrocmită în urmă cercetările de
documente

55
1476-B.E.O.A
56
1391-B.E.O.A
57
3534-B.M.H.B
58
899-B.M.H.B
59
1210-B.M.H.B
60. Ciuhandu G. ,, Sfânta Mântuire și Sfânta
Cuminecătura “1930, 38 pagini, 6 lei60
Cuprinde: învățăturile sfintei biserici, tropare și
rugăciuni
61. Ciuhandu G. ,, Brașovul, cetatea Ortodoxiei
românești” 1930, 32 pagini, 8 lei61
Cuprinde: este scrisă cu ocazia Congresului
Preoțimei ortodoxe arădene ținut la Brașov s-au tratat:
Statutul și Biserica Neamului, Bugetul Ministerului de
culte și Instrucțiune publică (Referent Preot E. Stoica,
Sighișoara): Modificarea articolului 6 din Legea pentru
regimul Cultelor(Referent Pr, Pavel Borzea, Viștea de
Jos)
Reforma agrară și biserica ortodoxă (referent P.R.J.
Crăciun Spiring)
Reforma învățământului teologic, Referent
professor N. Olar rector Academia teologică din Sibiu.
Misiunea culturală a preotimii (Referent I. Duma,
Petrosan, Aurel Mistor, Sfântul Gheorghe, preot I. Sudu,
Prejmor).
62 Ciuhandu, G Dr. Giorgiu Popa, un om de școală
și cultură 1841-1897”; 1934, 144: 100 de lei62.
Cuprinde: viață și activitatea lui Giorigiu Popa.

60
989-B.M.H.B
61
1204-B.M.H.B
62
1274-B.M.H.B
63 Ciuhandu, G ”Gânduri de reorganizare
profesională” 1942, 99 de pagini63. Cuprinde: îndrumări
adresate preoților.
64 Ciuhandu, O. ”O dreapta cerere către veneratul
consistor român Greco-ortodox din Arad și către
veneratul sinod diecezan din anul 1914”, 1914, 64
pagini64. Cuprinde cererile și răspunsurile primite de
autor în chestiunea de drept și de beneficiu la catedră
școlii de fete diecezană.
65 Ciura A. “Frații” 1916, 78 depagini 3 coroane 65.
Cuprinde un apel adresat tuturor creștinilor.
66 Clopoțel I. “Antologia” 1917, 148 de pagini 1,20
coroane66. Cuprinde: viață și activitatea unor scriitori.
67 Clopoțel I. “Antologia” 1924, 166 depagini.
Cuprinde: viață și activitatea unor scriitori de după
1921. 18 lei67
68 Clopoțel I. “Antologia” 1927, 297 de pagini 15
lei68.
Cuprinde: viață și activitatea unor scriitori români.
69 Clain S. “Propovedanii la îngropăciunea
oamenilor morți” 1907, 160 de pagini 2 coroane69.
Cuprinde 15 predici la înmormântare.
63
3483-B.E.O.A
64
1289-B.M.H.B
65
2039.B.E.O.A.
66
1152 B.M.H-B
67
84-B.E.O.A
68
97 B.E.O.A
69
1194 BMX-B
70 Agârbicianu I. “Din viață preoțească” 1916: 88
de pagini 40 fileri70
Cuprinde: îndatoririle pe care le are un credincios.
Sunt descrise anumite obicte ale cultului creștin precum
și anumite taine.
71 Ciuhandu G. “Episcopii Samuil Vulcan și
Gherasin Raț, 1935: 740 de pagini71.
Cuprinde: istoria românilor din părțile Crișanei în
decursul anilor 1830-1840. Înfățișează epoca de aprige
frământări din viață eparhiei Aradului.
72 Codreanu F. “Despre căsătorie” 1926: 32 pagini
3 lei72. Cuprinde: învățături adresate poporului.
73 Comșa G. “Predicile, sărbătorile bisericești”
1925: 111 de pagini, 25 lei73. Cuprinde predici pentru
sărbătorile bisericești.
74 Comșa G. “Lupta baptiștilor împotriva preoțimii
române” 1925; 16 de pagini 2 lei74.
Cuprinde principalele mijloace pe care le foloseau
baptiști pentru a denigra preoțimea ortodoxă.
75 Comșa G. “Pastorul și turma” 1925: 68 de
pagini75. Cuprinde: îndemnuri adresate preoților .

70
3437 B.M.H-B
71
1098B.M.H-B
72
340 B.M.H-B
73
408-B.E.O.A
74
4191 B.E.O.A
75
4077.B.E.O.A.
76 Comșa G. “Credință și botezul” 1926: 16 de
pagini 3 lei76. Cuprinde: argumentul botezului de la
naștere.
77 Comșa G. “Misiuni pentru popor” 1926: 24 de
pagini 3 lei77. Cuprinde: îndatoririle creștinilor.
78 Comșa G. “Combaterea catehismului
baptiștilor” 1926: 62 de pagini 5 lei78.
Cuprinde: argumente ale combaterii baptiștilor.
79 Comșa G. “Veniți la Christos” 1926: 288 de
pagini 100 lei79. Cuprinde: o culegere de predici.
80 Comșa G. “De la leagăn până la moarte” 1927:
226 de pagini 80 lei80. Cuprinde: predici la diferite
sărbători.
81 Comșa G. “Nouă călăuză pentru cunoașterea și
combaterea sectelor” 1927: 172 de pagini 40 lei81 .
Cuprinde: învățături de apărare și combatere a
sectelor.
82 Comșa G. și Iustin Suciu “Trei sute cincizeci de
pilde pentru predici și alte cuvântări” 1928: 388 de
pagini 100 lei82.

76
4077.B.E.O.A.
77
4130 B.E.O.A
78
4131 B.E.O.A
79
1640-B.E.O.A
80
3155 B.M.H-B
81
4143 B.E.O.A
82
32 42 B.M.H-B
Cuprinde: o colecție de pilde pentru predici. Sunt
scrise la îndemnul preoților care argumentau că aceste
pilde au un rol important asupra creștinilor.
83 Comșa G. “Memoriul conferinței mixte” 1929:
44 de pagini 10 lei83.
Cuprinde memoriul conferinței mixte întrunit la 29
martie 1929 în Timișoara sub prezidiul P.S. Aradului și
constituită din reprezentanți ai bisericii, administrație
politice, școlare, culturale și sanitare din cuprinsul
Eparhiei Arad.
84 Comșa G. “Credință, morală și neamul” 1929:
88 de pagini 60 lei84.
Cuprinde: Apelul P.S. catre clerul ortodox de a
depune o muncă asiduă pentru triumful credinței
ortodoxe.
85 Comșa G. “Primejdia sectelor religioase pentru
sate” 1929: 29 de pagini 10 lei85.
Cuprinde: îngrijorarea episcopiei arădene pentru
satele aflate în pericolulul învadării sectelor.
86 Comșa G. “Instrucțiuni cu privire la
administrarea tainei sfintei mărturisiri” 1929: 20 de
pagini 8 lei86.
Cuprinde: informații despre rolul și importantă
tainei mărturisirii.
83
1187 B.M.H-B
84
1181 B.M.H-B
85
6708 B.E.O.A
86
1613 B.E.O.A
87 Comșa G. “Pastorația individuală și colectivă”
1929, 15 lei87.
Cuprinde modalități de pastorație.
88 Comșa G. “Pedepsirea păcătoșilor și sectelor din
adunările baptiste” 1929: 15 pagini 5 lei88.
Cuprinde învățături despre dreapta judecată.
89 Comșa G. “O mie de pilde pentru viața creștină”
1929: 415 de pagini 150 lei89.
Cuprinde: învățături creștine.
90 Comșa G. “Cheile sectelor religioase” 1930: 198
de pagini 25 lei90.
Cuprinde: o parte din mijloacele folosite de sectari
pentru a dezamăgi credincioși.
91 Comșa G. “Credința care lucrează: chemări către
laici si fețe bisericești” 1931: 100 de pagini 30 lei91.
Cuprinde: îndeamnă fețele bisericești și pe laici la
muncă sârguitoare pentru afirmarea ortodoxiei active.
Sunt tipărite și câteva predici.
92 Comșa G. “Cenușa de pe capul baptiștilor”
1931: 24 de pagini 3 lei92.
Cuprinde: sunt descrise o parte din suferințele pe
care le vor avea de suferit baptiști la Judecată de Apoi.

87
1615 B.E.O.A
88
83 B.E.O.A
89
3523 B.E.O.A
90
3457 B.E.O.A
91
1189 B.M.H-B
92
181 B.E.O.A
93 Comșa G. “Acțiunea catolică și ortodoxia
activă” 1931, 15 lei93.
Cuprinde: mijloacele de pastorație a celor doua
biserici.
94 Comșa G. “Ura baptistilor împotriva noastră”
1932: 33 de pagini 3 lei94.
Cuprinde: mijloacele folosite de baptiști pentru a
denigra ortodoxia.
95 Comșa G. “Modificarea legii de organizare a
Biserici noastre” 1932: 60 de pagini 10 lei95.
Cuprinde: probleme ivite între cele două biserici
românești și chestiunea salarizării preoților.
96 Comșa G. “Brazde în ogorul ortodoxiei” 1932:
220 de pagini. 40 de lei96
Cuprinde: cuvântări și articole susținute sau scrise
ocazional de P.S.
97. Comșa G. „Preotul și societatea de azi” 1932,
48 pagini, 10 lei97.
Cuprinde: o reproducere apărută în „Biserica și
Școala”. Studiul acesta emană din necesitatea
imperioasă de a apăra prestigiul clerului, dar cuprinde și
îndemnuri ca biserica noastră să aibe preoți
corespunzători.
93
1616 B.E.O.A.
94
103 B.E.O.A
95
1182 B.M.H-B
96
1080 B.M.H-B
97
3515 B.M.H-B
98. Comșa G. ,,Ființa și necesitatea
misionarismului” 1932, 32 pagini, 10 lei98.
Cuprinde: două lecții ținute la cursul misionar din
Arad din zilele 22-25 februarie 1932.
99. Comșa G. „În slujba Evangheliei și neamului”
1932, 24 pagini99.
Cuprinde: Discursul P.S. la Adunarea eparhială cu
prilejul aniversării ai celor 70 de ani de viață a lui
V.Goldiș.
100. Comșa G. „Tineretul României” 1933, 342
pagini, 75 lei100.
Cuprinde: sfaturi adresate tineretului. A fost
premiată de Academia Română.
101. Comșa G. „Dimitrie Țichindeal, preot și
dascălul român” 1933, 22 pagini, 21 lei101.
Cuprinde: un omagiu adus lui D.Țichindeal,
precum și activitatea cărturarului.
102. Comșa G. „Spre zările veșniciei” 1933, 204
pagini102.
Cuprinde: predici și cuvântări ocazional.
103. Comșa G. „Ortodoxia și românismul nostru în
trecut” 1933, 227 pagini103.

98
1189 –B.M.H-B
99
1188 B.M.H-B
100
2852 B.E.O.A
101
90 B.E.O.A
102
9751 B.E.O.A
103
1356 B.E.O.A
Cuprinde: contribuția bisericii ortodoxe la
afirmarea națiunii române.
104. Comșa G. „Interesele și drepturile eparhiale
ale eparhiei Aradului” 1934, 8 pagini104.
Cuprinde: prerogativele și propunerile Episcopiei
din Arad.
105. Comșa G. „Aprindeți darul lui Dumnezeu”
1934, 92 pagini105.
Cuprinde: un îndemn la meditație adresat preoților.
106. Comșa G. „Darurile Duhului Sfânt” 1934, 59
pagini106.
Cuprinde: învățătura despre Duhul Sfânt.
107. Comșa G. „Icoana familiei creștine” 1934, 37
pagini107.
Cuprinde: îndemnuri adresate unei familii creștine.
108. Comșa G. „Cercetarea bisericii și intelectualii”
1934, 37 pagini108.
Cuprinde: un îndemn adresat intelectualilor bisericii
creștine. Rolul bisericii și intelectualilor.
109. Comșa G. „Păcatul lipsei de prunci” 1934, 32
pagini, 2 lei109.
Cuprinde: elemente ale moralei creștine.
104
5953 B.E.O.A
105
5255B.E.O.A
106
6741B.E.O.A
107
328B.E.O.A
108
99B.E.O.A
109
1190B.M.H-B
110. Comșa G. „Lupta împotriva indiferentismului
religios” 1934, 40 pagini, 5 lei110.
Cuprinde: o comparație între indiferentism și
ateism, dintre care pe primul îl consideră mai periculos.
111. Comșa G. „Scrisori către învățători” 1934, 52
pagini111.
Cuprinde: scrisori adresate învățătorilor în care
îndeamnă la conlucrarea celor două instituții.
112. Comșa G. „Dreptate către biserică și cler”
1934, 16 pagini, 5 lei112.
Cuprinde: memoriul prezentat de P.S. în conferința
ministerială ținută în august 1934 la Timișoara, în
prezența prim-ministrului. Gh. Tătărescu.
113. Comșa G. „Problema religioasă în România de
azi” 1935, 32 pagini, 10 lei113.
Cuprinde: este prezentată și comentată viața
religioasă și raportul dintre cultură, biserică și stat.
114. Comșa G. „Tuturor Toate Mi-am Făcut” 1935,
40 pagini, 10 lei114.
Cuprinde: expunerea sumară a ostenelilor ce le-a
depus pentru ameliorarea situației parohiilor din
Episcopia Arad.

110
1155B.M.H-B
111
1185B.M.H-B
112
1190B.M.H-B
113
1186B.M.H-B
114
1183B.M.H-B
115. Comșa G. „Mântuirea prin Biserică și osânda
desbinărilor” 1935, 36 pagini, 3 lei115.
Cuprinde: acuze adrese preotului Iosif Trifa,
întemeietorul „Oastei Domnului”.
116. Comșa G. „Cultura satelor noastre” 1935, 182
pagini116.
Cuprinde: referiri la mirenii din lumea rurală.
117. Comșa Gh. „Haina de nuntă” 1935, 112
pagini117.
Cuprinde: îndemnuri pentru o viață morală
exemplară.
118. Cazimirovici R.N. „Situația actuală de drept
bisericesc a Bisericii Ortodoxe Răsăritene” 1927, 115
pagini118.
Cuprinde: noțiuni și teme de drept bisericesc.
119. Maria Botiș-Ciobanu „Țara moților, Legende
și credințe” 1928, 72 pagini, 60 lei119.
Cuprinde: legende, credințe și obiceiuri din Țara
Moților. Este dedicată populației din munții Apuseni.
120. Crișanu I. „Repertoriu de aforisme
pedagogico-științifice” 1926, 62 pagini120.
Cuprinde: învățături din domeniul pedagogiei.
115
1154B.M.H-B
116
3051 B.E.O.A
117
6954 B.E.O.A
118
3520 B.E.O.A
119
3021 B.M.H-B
120
87 B.E.O.A
121. Catârlă I. „Sfânta Cruce, Sfintele Icoane,
Lumânările și Tămâia” 1929, 24 pagini, 3 lei121.
Cuprinde: importanța acestor obiecte în viața
creștinului.
122. Cristescu Gr. „Perspective sociale și culturale
în lumina evangheliei” 1925, 197 pagini, 15 lei122.
Cuprinde: modalități de comportare în societate,
conform moralei ortodoxe.
123. Crișmariu N. „Prelegeri istorice din istorioare
biblice” 1908, 311 pagini, 30 lei123.
Cuprinde: comentarii istorice la cărțile Sfintei
Scripturi.
124. Crișmariu N. „Istorioare biblice pentru elevii
școalelor primare ortodoxe române” Ediția X 1931, 114
pagini, 22 lei124.
Cuprinde: se adresează elevilor din școlile primare;
iar Vechiul și Noul Testament sunt povestite.
125. Crișmariu N. „Istorioare bisericești pentru
elevii de clasa a V-a și a VI-a, 1913, 68 pagini, 40
fileri125.
Cuprinde: Istoria Bisericii Ortodoxe Române și
Istoria Bisericii Universale.

121
5275 B.E.O.A
122
1590B.E.O.A
123
5275B.E.O.A
124
1590B.E.O.A
125
5225B.E.O.A
126. Dârvărescu I.N. „Feriți-vă de adventiști și de
toți rătăciții” 1930, 40 pagini, 3 lei126.
Cuprinde: o sinteză a greșelilor pe care le fac
denominațiunile precum și mijloacele de apărare
împotriva acestora.
127. Deheleanu P. „Dogma haristologică a Bisericii
ortodoxe orientale” 1938, 208 pagini, 150 lei127.
Cuprinde: este structurată în două părți, prima
cuprinde învățătura despre harul divin în general, iar a
doua tratează aspectele și deosebirile dintre haruri.
128 Deheleanu P. “Frumusețile literare în Sfânta
Scriptura” 1946, 82 pagini, 6000 lei128
Cuprinde: Este prezentată structura Sfintei
Scripturi. Sunt menționate caracteristicile literare ale
Scripturii.
129 Deheleanu P “Sectologia “ 1948, 574 pagini129,
Cuprinde: prezentarea tuturor sectelor apărute în
Romania. A apărut din necesitatea de a restabili
adevărul de credința în fața deformărilor sectare.
130 Demian T. „Jertfa laudei” 1945, 338 pagini,
600lei130.
Cuprinde: momentele Sfintei liturghii, originea
cultului creștin, elementele Sfintei Biserici, importanța
126
1232B.M.H-B
127
1233B.M.H-B
128
3037B.E.O.A
129
3524B.M .H-B
130
1243B.M.H-B
icoanelor, cărților bisericești și cele șapte laude
bisericești.
131 Dragomir G. „Manual de Teologie Morala,
1915, 180 pagini, 4 lei. Ediția II131.
Cuprinde: manual de Teologie Morala pentru
institutele teologice ortodoxe, întocmit după cei mai
buni moraliști moderni ca, Simon Linsenmonn, Pruner ,
Voiutschii, Miculescu.
132 Cioroganiu R.R. „Anuarul Institutului
Pedagogic=Teologic ortodox roman din Arad 1917; 82
pagini132.
Cuprinde: activitatea institutului pedagogic,
contribuția adusa institutului de către Dr. Șădeon A.
133 Felea I. “Simboluri liturgice”1924, 76 pagini,
25lei133.
Cuprinde: descrierea importanței simbolurilor în
practica liturgica. Menționează principalele simboluri.
134 Felea I. „Beția din punct de vedere religios,
științific si social” 1931, 24 pagini, 3 lei134
Cuprinde: învățătura religioasă despre beție,
precum și păcatul pe care îl săvârșește beția.
135 Felea L.V. „Icoane alese prin viață ortodoxiei”
1933, 120 pagini, 8 lei135.
131
4428B.M.H-B
132
2026B.M.H-B
133
3904B.M.H-B
134
1128B.M.H-B
135
2258B.E.O.A
Cuprinde: pledoaria pentru ortodoxie. Însușirile și
înșiruirile domnitorilor care au luptat pentru credința
ortodoxa.
136 Felea I.V „Drumul Crucii” 1937, 64 pagini, 5
lei136.
Cuprinde: predici la cele doisprăzece popasuri ale
drumului crucii.
137 Felea I.V. „Teologie și preoție” 1939, 52
pagini137.
Cuprinde: cuprinde raportul dintre știința teologiei
si taina preoției. O privire sistematica a tainei preoției.
138 Felea I.V. „Catehism creștin ortodox”. 1940,
112 pagini. 15 lei138.
Cuprinde: Învățături ortodoxe adresate elevilor dar
și credincioșilor. Ne dezvăluie cum trebuie să trăiască
un creștin.
139 Felea I.V. „Religia Iubirii” 1946; 578 pagini139.
Cuprinde: încercarea de a cuprinde în cincizeci de
meditații și conferințe religioase învățătura ortodoxă
despre esența și permanența creștinismului.
140 Felea I.V „Mântuirea”, 1947, 64 pagini140.

136
114.B.E.O.A
137
5821.B.M.H-B
138
5910.B.M.H-B
139
6915.B.M.H-B
140
4521.B.M.H-B
Cuprinde: răspunsuri la problema mântuirii si
mijloacele prin care se poate ajunge la mântuire.
141 Filimon P., Protestantismul si romanic din
Ardeal. Combaterea unei teorii uniate.1938,66 pagini,40
lei141.
Cuprinde: referiri la perioada secolelor XVI-XVII.
Sunt făcute referiri doar in teorie.
142 Firu N. „Date si documente cu privire la
istoricul Bisericii greco-orientate romane” 1969, 76
pagini142.
Cuprinde: importante informații referitoare la
Biserica ortodoxa. Lucrarea este foarte bine
documentata.
143 Firu N. „Date si documente cu privire la
istoricul scoalelor” 1910, 146 pagini143.
Cuprinde: informații referitoare la scoliile ardelene.
Lucrarea este bine documentata.
144 Firu N. „Date si documente cu privire la
istoricul scoalelor romane din Bihor” 1914, 148
pagini144.
Cuprinde: situația școlilor din Bihor.

141
2524B.M.H-B
142
2221B.E.O.A
143
2248B.E.O.A
144
1319B.M.H-B
145 Galaction G. „ meditare la rugăciunea
domneasca, adică la Tatăl Nostru” 1927, 54 pagini,
6lei145.
Cuprinde: rugăciune în care fiecare verset este
însoțit de comentariu.
146 Gan. V. „cerile pocăinței” , 1935, 144 pagini,
35 lei146.
Cuprinde: 15 predici din perioada triodului.
147 Gan. V. „Spre noul Ierusalim” 1927, 179
pagini, 45 lei147.
148 Găvănescu I. “Ioan Popovici-Desseanu.Viata și
activitatea sa” 1932, 38 pagini, 25 lei148.
Cuprinde: Conferința susținută de autor în
amintirea lui I. P. Desseanu cu ocazia împlinirii în 1931
a 100 de ani de la naștere.
149 Găvănescu I. “Mărturii romanești din eparhia
Aradului în veacul al XVIII-lea” 1940, 180 pagini; 100
lei149.
Cuprinde: o serie de scrisori romanești găsite în
arhiva epohiei Arad. Publicarea acestor acte oferă
viitorilor preoți o serie de informații.

145
2518.B.M.H-B
146
4698.B.M.H-B
147
3049.B.E.O.A
148
894.B.M.H-B
149
7014.B.M.H-B
150 Gheorghiu V. “Despre botezul cu Spirit Sfânt
și cu foc și darurile harismatice” 1929, 40 pagini, 5
lei150.
Cuprinde: informații referitoare la Sfântul Botez și
la felurile botezului. Sunt menționate virtuțile
creștinismului, credința, nădejdea și dragostea.
151 Gheorghiu V. “Problema mântuirii noastre”
1929, 47 pagini, 6 lei151.
Cuprinde: Învățături despre mântuire.
152 Ghibu O. “În jurul catolicismului și a unirii
bisericilor” 1925, 64 pagini, 5 lei152.
Cuprinde: conținutul acestei cărți a fost publicat în
organul Sfântului Sinod. “Biserica ortodoxă română”.
Este tratată problema religioasă și cea confesională din
acele zile. Problemele aveau o importantă latură
culturala și politică.
153 Ghiulea N. “Școala poporului” 1926, 64 pagini,
5 lei153.
Cuprinde: dezbatea noțiunea democrației în
contextul învățământului românesc.
154 Goldiș V. “Concordatul” 1927, 42 pagini, 30
lei154.

150
2526.B.M.H-B
151
92.B.E.O.A
152
3279.B.M.H-B
153
1279.B.M.H-B
154
5522.B.M.H-B
Cuprinde: reproduce memoriul despre tratativele
autorului, pentru încheierea concordatului susținut la
Roma.
155 Grofsoreanu I. „scrieri pentru popor” 15 pagini,
volumul II155.
Cuprinde: învățături adresate poporului.
156 Grofsoreanu I. „Scrieri pentru popor” 1906, 16
pagini, volumul II156.
157 Grofsoreanu I. „Scrieri pentru popor” 1906, 16
pagini, volumul III157.
158 Grofsoreanu I. „Scrieri pentru popor” 1906, 16
pagini, volumul IV158.
Cuprinde: Învățături adresate poporului.
159 Grofsoreanu I. „Scrieri pentru popor”, 15
pagini, volumul V159.
Cuprinde: învățături adresate poporului.
160 Grofsoreanu I. „Scrieri pentru popor” 1906, 16
pagini, volumul VI160.
Cuprinde: invăţături adevărate poporului;
161. Grofsoreanu I “Scrieri pentru popor”; 1906, 15
pagini,volumul VII161.
Cuprinde: învăţături adevărate poporului
155
1870B.E.O.A
156
1871B.E.O.A
157
4136B.E.O.A
158
4152B.E.O.A
159
1874B.E.O.A
160
1873B.E.O.A
161
1875B.E.O.A
162. Hamsea A “Prelegeri din istoria bisericească
universală” 1895, 148 pagini162.
Cuprinde: un manual de istorie bisericească
universală
163. Hamsea A “Discursul prezentat la dezvelirea
monumentului” 1882, 16 pagini163.
Cuprinde: cuvântul de învăţătură rostit la dezvelirea
de monumente.
164. Herbeiu T “Pentru străjerii credinţei” 32
pagini164.
Cuprinde:poezii religioase și patriotice 165. Iorga
A.S “de chestiunea industrei noastre”1916, 80 pagini,
40 fileri.
165. Iorga A.S. ,, La chestiunea industriei noastre ”,
1916; 80 pagini; 40 fileri165.
Cuprinde: articole strânse din diferite ziare
referitoare la “chestiunea industriei”. Face apel la
infiinţarea unei scoli.
166. Kazimirovici N Rodovan D “Situaţia actuala
de drept bisericesc a Bisericilor ortodoxe răsăritene”
tradusă de Kovincici Popovici H, 1927,116 pagini; 45
lei166.

162
1993B.E.O.A
163
1877B.E.O.A
164
1366B.M.H-B
165
3458-NMHB
166
1406B.M.H-B
Cuprinde: suplimentul la Dreptul Bisericesc
Oriental. In supliment se expun în capitol separate
transformările din timpul recent precum şi situaţia
actuala de drept bisericesc acelor 22 de Biserici
ortodoxe existente începând cu cele autocefale.
167. Iacob I” Biserica dominantă și egală
îndreptăţire a cultelor” 1936, 50 pagini167.
Cuprinde: conferinţa ţinută în Arad la 7 iunie 1936
în cadrul serbărilor organizate de Fraţia ortodoxă
Română, secţia Arad.
168. Lazar Iacob“Căsătoria a doua a preoţilor”
1911, 40 pagini , 1 coroană168.
Cuprinde: chestiuni de drept canonic referitoare la a
doua căsătorie a preoţilor . Motivele folosite în favoarea
căsătoriei a doua a preoţilor.
169. Lecca, IR” Hazoil” 16 pagini169.
Cuprinde: piesa de teatru în două acte.
170. Lipovan A “Cântări bisericeşti pentru toate
sărbătorile de peste an” 1946, 254 pagini, volumul I170.
Cuprinde: cântările bisericeşti la vicernie, utrenie şi
sf. Liturghie.
171.Lipovan A “Cântări bisericești pentru toate
sărbătorile de peste an” 1946,246 pagini, volumul II171.
167
3651B.M.H-B
168
1334B.M.H-B
169
6618B.E.O.A
170
6596B.E.O.A
171
4356B.M.H-B
Cuprinde: cântările bisericești la vicernie, utrenie și
sf.Liturghhie
172 Lițiu 6 “Episcopia Aradului” 1950, 56
pagini172.
Cuprinde: o schiță istorică a Episcopiei. Înșiruirea
episcopilor
173. Lițiu 6 “ Episcopia eparhiei Aradului în
vremea celor 70 de ani” 1947, 13 pagini173.
Cuprinde: o bibliografie a Episcopiei Arad.
174. Lițiu “Meditații la psalmul cincizeci “,
1954,54 pagini174
Cuprinde: 12 meditaţii. Au fost rostite în Catedrala
din Arad în postul Învierii Domnului.
175. Lugojan T “Cântări bisericeşti” 1927,128
pagini, volumul II; ediţia II175.
Cuprinde: cântări bisericeşti pe note .
176, Lugojan T “Acatistul Domnului nostru Iisus
Hristos si Paraclisul Sfintei Născătoare de Dumnezeu pe
note” 194, 63 pagini176.
Curprinde: Acatistul Domnului și Paraclisul Sfintei
Fecioare pe note muzicale.

172
430B.E.O.A
173
5395B.E.O.A
174
1584B.M.H-B
175
1106B.E.O.A
176
4310B.E.O.A
177. Lugojan T “Răspunsuri liturgice la Liturghia
Sfântului Ioan Gura de Aur” 194, 51 pagini, 60 lei177.
Cuprinde: răspunsuri liturgice pe note muzicale.
178. Lungu S “Posturile și însemnătatea lor” 1926,
22 pagini, 3 lei178.
Cuprinde: învăţături despre post.
179 Lupoş I “Luptători pentru lumina” 1916, 83
pagini, 2,5 coroane179.
Cuprinde: momente din istoria românilor ardeleni.
Articolele au fost publicate în ziare.
180. Lupaş I “Căzut-o cununa capului nostru”
1918, 223 pagini180.
Cuprinde: referiri la mişcarea naţională
românească.
181. Lupaş I “Din trecutul ziaristicei
româneşti”1916, 80 pagini, 40 fileri181.
Cuprinde: o scurtă prezentare a presei ardelene.
182 Lugojan T “Parastaşul cum se sărbătoreşte în
Eparhia Aradului” 1941, 18 pagini, 25 lei182.
Cuprinde: cântările parastasului şi rânduiala
parastasului.

177
8151.B.E.O.A
178
115.B.E.O.A.
179
2300B.E.O.A
180
4128B.E.O.A
181
3484B.M.H-B
182
5864 B.M.H-B
183. Lugojan T “ Ecteniile cu răspunsuri de la
Liturghie” 1927, 32 pagini, 20 lei183.
Cuprinde: răspunsurile pe note la Sfânta sf.
Liturghie
184. Lugojan T “ 24 colinde” 1940,34 pagini184.
Cuprinde: 24 de colinzi cântate de 2-3 voci.
185. Logojan T “ carte de rugăciuni şi cântari
bisericeşti” 1931, 304 pagini, 30 lei, editia IV185.
Cuprinde rânduiala Liturghiei; a Vecerniei, a
Utreniei în zilele de peste sărbătoare. Sunt menţionate şi
anumite rugăciuni.
186. Lugojan T”Cântari religioase“ 1942, 144
pagini, 150 lei186
Cuprinde: cântări religioase pe note liniare aşa cum
se cântă în Episcopia Arad.
187. Magier A “Viaţa și libertatea” 1936, 14
pagini187
Cuprinde: referiri la legăturile dintre viaţa și
libertate
188 Mager C “ De ce cinstim noi icoanele şi Sfânta
cruce?” 1925, 24 pagini, 3 lei188

183
5992C B.M.H-B
184
5995 B.M.H-B
185
4506 B.M.H-B
186
1095 B.M.H-B
187
7579B.E.O.A
188
1574B.E.O.A
Cuprinde: argumente ale cinstirii icoanelor şi a
Sfintei Cruci.
189. Mager T “Aspecte din munţii Apuseni”.
Târgul de fete de la Găina, Gretorul de la Scărişoara
1925, 128 pagini, 10 lei189.
Cuprinde:obiectul cărţii este popularitatea şi
răspândirea ideii turismului în această zonă.
190. Mager T”Ţinutul Hălmagiului” volumul I,
1937, 178 pagini, 80 lei190.
Cuprinde: descrierea regiunii Hălmagiu de la
intemeiere pâna la finele secolului XVIII.
191. Mager T. ”Ţinutul Hălmagiului” volumul II,
1937, 184 pagini, 80 lei191.
Cuprinde: descrierea rugăciunii Halmagiu de la
finele secolului XVIII pâna la jumatatea secolului XIX.
Prezintă istoricul rugăciunii pe localitaţi, tratând pe
rând cele 33 de comune.
192. Mager T. “Ţinutul Hălmagiului” volumul III
1937, 230 pagini, 80 lei192
Cuprinde: descrierea regiunii Hălmagiu din a doua
jumătate a secolului XIX pâna la primul razboi mondial.

189
3689 B.M.H-B
190
6789 B.M.H-B
191
6789 B.M.H-B
192
6789 B.M.H-B
193 Mager T. “Aspecte din munţii Apuseni”.
Ţinutul Hălmagiului 1958,184 pagini plus o fotocopie
după un document, 80 lei193.
Cuprinde: întemeierea localitații până la revoluția
lui Horia, Cloșca și Crișan.
194. Maior G.“Mănăstirea Argeșului” 1926;64
pagini; 5 lei194.
Cuprinde: piesă de teatru în 5 acte.
195. Mariș T. ”Un pedagog organizator Dr.Georgiu
Popa” 1934 ; 72 pagini. Cuprinde: viața și activitatea
profesorului G.Popa195.
196. Marșiu I “La mormântul Domnului 1928; 43
pagini ; 6 lei196.
Cuprinde: o reproducere a Mormântul Domnului.
197. Maior G.”Peste Golgota”1925; 83 pagini,
volumul 1; 35 lei197.
Cuprinde: predici
198. Maior G. ”Peste Golgota” volumul 2,192;141
pagini; 20 lei198.
Cuprinde: predici
199. Mamgro V.”Mitropolitul Sava 2 Broncovici
1650-1680" 1906 ;181 pagini199.
193
1801 B.M.H-B
194
1778 B.M.H-B
195
7458.B.E.O.A
196
2354.B.E.O.A
197
4648.B.M.H-B
198
2789.B.M.H-B
199
2564.B.M.H-B
Cuprinde: activitatea mitropolitului, fiindu-i
descrisă și viața
200. Moriescu I.”Noe Fălcosu”1933,14 pagini ,15
lei200.
Cuprinde: un dialog comic și instructiv.
201. Mateiu I. “Școală și educație”1916; 112
pagini; 40 fileri201.
Cuprinde: referiri la educația copiilor din orfelinate
și educația fetelor.
202. Munteanu M. ”Preotul și sfatul de
înpăciuire” ;48 pagini 202.
Cuprinde: un așezământ juridic prin excelență
creștin. Se oglindește cea mai pură concepție
evanghelică despre “sfânta dreptate”.
203. Meteș S. “Istoria bisericii și a vieții religioase
a românilor din Ardeal și Ungariei ” 1918; 424 pagini,
10 coroane203.
Cuprinde: este dedicată fostului său profesor
Nicolae Dobrescu. Este descrisă viața Bisericii din
această parte de țară.
204. Miloș N.”Canoanele Bisericii ortodoxe”.
Însoțită de comentarii; volumul 1; 1930,328 pagini, 160
lei204 , tradusă de Uroș Covincici și N.Popovici.
200
1485.B.M.H-B
201
1522.B.M.H-B
202
1491.B.M.H-B
203
2032B.M.H-B
204
3964.B.M.H-B
Cuprinde: este structurată pe 3 părți.
despre izvoare
despre colecțiunea canonică fundamentală
a Bisericii ecumene
cum s-a alcătuit ediția colecțiunii prezente
atât de p.d.v. exterior cât și al conținutului
205. Miloș N. ”Canoanele Bisericii ortodoxe ”
însoțite de comentarii volumul 2 1936; 297 pagini205 .
Cuprinde: raporturile din cadrul Bisericii precum și
administrarea sfintelor taine.
206. Morușcă P. ”Misiunile religioase pentru
popor” 1929; 143 pagini, 30 lei206.
Cuprinde: misiunile religioase primite de frații
preoți în congresul misionar al “Asociației clerului
Andrei Saguna”ținut în anul 1929 la Alba Iulia.
207. Morușcă P. “Cuvântul lui Dumnezeu și
sufletul omului” 1926; 48 pagini; 20 lei207.
Cuprinde: învățături adresate credincioșilor .
208. Morușcă P. “Sfânta Scriptură și Tradiția sfântă
” 1926; 32 pagini; 3 lei208.
Cuprinde: raportul dintre cele două izvoare ale
creștinismului.

205
4980B.E.O.A
206
2259 B.E.O.A
207
6468 B.E.O.A
208
4070 B.E.O.A
209. Morușcă P. ”Căsnicia creștină. Învățătura către
miri” 1927; 52 pagini; 6 lei209.
Cuprinde: învățături adresate căsătoriților .
210. Morușcă P. ”Mănăstirea Bodrog” 1927; 48
pagini; 8 lei210 .
Cuprinde: o scurtă monografie a Mănăstirii Hodoș-
Bodrog.
211. Morușcă P. ”Omenirea în fața Crucii” 1929;
48 pagini; 6 lei211.
Cuprinde: o meditație la Patimile Domnului în
Săptămâna Mare.
212. Morușcă P. ”Ce trebuie să scrie mirii” 1927;
96 pagini; 10 lei212.
Cuprinde: principii morale referitoare la familia
creștină.
213. Moldovan I. ”Raport despre o activitate
școlară poporale din Arad” din anul 1915/1916; 1916;
19 pagini213;
Cuprinde: referiri la activitatea școlară pe anul
școlar 1915/1916.

209
3459 B.E.O.A
210
100 B.E.O.A
211
3307 B.E.O.A
212
1517 B.M.H-B
213
3676 B.E.O.A
214. Moldovan I. ”Raport despre activitatea
școalelor poporale din Arad pe 1917-1918 “ 1918, 16
pagini214 .
Cuprinde: referiri la activitatea școlară pe anul
școlar 1917/1918.
215. Moldovan I. “Îndrumări metodice la ABC”
anul 1917; 42 pagini215
Cuprinde: informații pentru folosirea ABC-ului.
216. Moldovan I. ”Din viața școlilor românești ”
1932; 15 pagini216
Cuprinde: o scurtă schiță istorică a școlilor
românești .
217. Moldovan I.”Legea românească în oglinda
sufletească a unui învățător bătrân ” 1936; 35 pagini217 .
Cuprinde: îndrumări adresate de un învățător bătrân
referitoare la societatea românească
218. Moldovan I.”Studii de drept procesual civil”
1935; 157 pagini218.
Cuprinde: comentarii la deptul civil.
219. Mureșan C. ”Carte de religie pentru elevii
creștini ortodocsi” clasa 2 primară ediția 2 ; 1941; 80
paginii; 10 lei219.

214
3675 B.E.O.A
215
4804 B.E.O.A
216
6584.B.M.H-B
217
3843 B.E.O.A
218
3258 B.E.O.A
219
3752 B.M.H-B
Cuprinde: lecțiile din programa școlară .
220. Olariu Iosif “Amorul” institutului pedagogic-
teologic ortodox român din Arad pe anul 1917/1918.
1918; 56 pagini220
Cuprinde: situația învățământului din institut pe
anul scolar 1917/1918.
221. Papp I.I ”Vorbirile ținute de P.S. al Aradului
Ioan I.Papp la înmormântarea și parastasul fericitului
întru pomenire arhiepiscop și metropolit Ioan Mețianu”
1916 ;16 pagini 221
Cuprinde: discursul ținut la înmormântarea din 26
ianuarie –18 februarie 1916 în Catedrala mitropolitană
și la parastasul din 7/20 februarie 1916.
222. Pascu A. “Irena ” 1926 ; 190 pagini; 15 lei222.
Cuprinde: o comedie dramatică în 3 acte. Piesa de
teatru a fost premiată de Teatrul Național din Iași.
223. Păcățion M. ”Predici ” conlucrarea omului cu
Dumnezeu 1916 ; 112 pagini223 .
Cuprinde: o colecție de predici a mai multor
preoți.Predicile sunt rezultatul chipzuinței practice și a
dragostei față de credincioși.
224. Perva G. “Cercetând Scripturile ” 1936 , 74
pagini224.
220
1725 B.M.H-B
221
1503 B.M.H-B
222
1702 B.M.H-B
223
6282 B.M.H-B
224
6397 B.E.O.A
Cuprinde: meditații la cărțile Sfintei Scripturi
225. Perva G. "Femeia în lumina creștinismului"
1940; 48 pagini; 25 lei225
Cuprinde: o povățuire a autorului adresată femeii și
mamei creștine
226. Petreuța “Rudenia spirituală” 1941; 44 pagini;
20 lei226.
Cuprinde: Prezentarea gradelor de rudenie și
tipurile de rudenie.
227. Pervo.6 “Cazanii pentru azi” 1941; 171
pagini227
228. Petrila I “Elevii din tinerete” 1943.157 pagini
228

229. Petrovici L “Compendiu de pedagogie”


1880229;
230. Pipoș P “Metodica școlii poporale” 1889, 161
pagini230.
231. Pipoș P “Istoria pedagogiei” 1892; 502 pagini
231

232. Pipoș P “Didactic pentru elevii institutiilor


pedagogice” Scolilor normale “

225
3315 B.M.H-B
226
3314 B.M.H-B
227
293 B.E.O.A
228
5523 B.E.O.A
229
512 B.E.O.A
230
4987 B.E.O.A
231
4894 B.E.O.A
1905, 148 pagini 2 coroane232
233. Pipoș P “Dr W Reciu si activitatea sa
pedagogica” 1911, 32 pagini233
Cuprinde: Viața și activitatea lui W. Reiu
234. Popa 6 “Fundațiunile din diecezana Arad”
1895, 24 pagini234
Cuprinde: Informații despre asociațiile culturale din
Episcopia Arad
235. Popa 6 “Cuvântări la sfântul Botez, Cununii și
inmormântări” 1913, 111 pagini235
236. Popa 6 “Fete de mărit” 1937, 23 pagini236.
Cuprinde: Sfaturi adresate fetelor
237. Pop S “Frământări românești în jurul
scaunului episcopesc ortodox de la Arad” 1929, 104
pagini237
Cuprinde: Scrisă cu prilejiul centenarului
motionalizami scaunului episcopesc de la Arad
începând cu Nestor Ioanoviciu
238. Popescu T.M “Cum falsifică baptiștii istoria
creștinismului” 1931, 72 pagini, 4 lei238

232
1722 B.M.H-B
233
5200 B.E.O.A
234
3019 B.E.O.A
235
3351 B.E.O.A
236
172 B.E.O.A
237
1496 B.M.H-B
238
1559 B.M.H-B
239. Popescu N “Sfaturi despre agricultori pe
înțelesul tuturor” 1936, 336 pagini, 100 lei239
Cuprinde: Este dedicata fraților răi Cornel și
Adrian. Sunt înșirate sfaturi pentru agricultura,
cuprinzand mai multe ramuri . Se bazeaza pe studiile
Academiei.
Cuprinde și ilustrații
240. Popovici D “Raport despre activitatea
scoalelor poporalelor din Arad pe anul 1918-1919"
1919; 24 pagini240
Cuprinde: Situația din Arad pe anul color
2918/1919. Sunt consemnate disciplinele procentajul de
absențe și promovabilitatea
241. Popoviciu L “Taina vieții lungi” 112 pagini,
80 lei241
Cuprinde: Taina mulțumirii, păcii, și fericirii,
mijloc preventiv pentru cei care încă n-au căzut sub
urmarea fireascăla a îmbuibărilor, și mijloc curativ
pentru cei bolnavi și slabi.
242. Popovici M “Manual de drept bisericesc
ortodox orientat cu privire speciala la dreptul particular
al Bisericii ortodoxe române” 1926, 320 pagini , 90
lei242

239
1575 B.M.H-B
240
3674 B.E.O.A.
241
4557 B.M.H-B
242
6993 B.M.H-B
Cuprinde: Un manual de drept bisericesc care se
adreseaza elevilor instituțiilor teologice.
243. Popovici N “Legea ortodoxa în trecutul
nostru” 1925 21 pagini 3 lei243
Cuprinde: O sinteză a unei teme de drept bisericesc.
244. Popp I I “Vorbirile ținute la Adunarea
națională de la Alba-Iulia" 1919, 12 pagini244
Cuprinde: Discursul ținut de P S Popp I cu prilejul
unirii Ardealului de Romania
245. Popp I I “Discursul la deschiderea Sinodului
Eparhial din 4 Mai 1913” 1913, 22 pagini245
Cuprinde: Cuvântarea ținută de P S la deschiderea
Sinodiului.
246. Poscu P “Poiuri” 1944, 62 de pagini246
Cuprinde: O culegere de poeme.
247. Radavon H “Situația actuală de drept
bisericesc a Bisericii ortodoxe rararitene”
1927 115 pagini 247
Cuprinde: Informatii referitoare la dispozitiile
dreptului bisericesc.
248. Radulescu N “Rataciții” 1925 29 pagini248
Cuprinde: O piesa de teatru într-un singur act.
243
4187 B.E.O.A.
244
6052 B.E.O.A.
245
1264 B.E.O.A.
246
5495 B.E.O.A.
247
1468 B.E.O.A.
248
4067 B.E.O.A.
249. Roniu I “Să se facă lumină” 1917, 64 pagini, 2
coroane249
Cuprinde: O pledoaie pentru a susține cultura
natională românescă în Cadrul Monarhiei Dualiste
250. Sadoveanu I M “Drama și teatru” 1926 256
pagini 20 lei250
Cuprinde: Clipe instrumentale din viața teatrelor
bucurestene, mult încercate după oprirea razboiului
251. Samuel V “contemporanii” 1920, 176 pagini,
12 lei251
Cuprinde: Operele a 15 scriitori
252. Sadean A “Apostotul primilor profesori ai
preparandiei noastre” 1912, 32 pagini 60 lei252
Cuprinde: Activitatea primilor Cărturari care și-au
desfășurat activitatea la preparandie, Dr. I. Iorgovici, M.
Nicoara, D. Tichindeal, I. Mihut, C. Dioconovici Logo,
P. Iorgovici.
253. Savonarola G. “Meditatiile lui Savonarola în
temnița la Psalmul “Milueste-ma”, 48 pagini253
Cuprinde: un comentariu la Psalmul 50. A fost scris
în închisoare cu mâna dreaptă “care I-a fost cruțată,
restul corpului fiindu-I torturat”

249
1710 B.M.H-B
250
1690 B.M.H-B
251
1597 B.M.H-B
252
1601 B.M.H-B
253
5624 B.M.H-B
254. Siclovon S “La lupta pentru legea străbună”
1940, 72 pagini254
Cuprinde: Indemnuri pentru păstrarea fintei
nationale.
255. Sara M “Carnetul unui preot de la sat” 1925,
62 pagini 5 lei255
Cuprinde: Activitatea desfășurată de un preot
ortodox într-un sat românesc.
256. Stefu N “Colindele crăciunului” 1908 16
pagini256
Cuprinde: O colecție de colinde pentru seara de
craciun.
257. Tichindeal D “Fabula” 1885 213 pagini257
Cuprinde: O colecție de povești.
258. Tolstoi L “Povestiri pentru popor” 1927, 122
pagini258
Cuprinde: O colecție de povestiri
259. Tolstoi L “Razboi și pace” tradus de Adrian C
Corbul, volumul I, 280 pagini, 3 coroane259
260. Tolstoi L “Razboi și pace” tradus de Adrian C
Corbul, volumul II, 256 pagini, 4 coroane260
Cuprinde: Este un roman istoric
254
7470 B.E.O.A.
255
4074 B.E.O.A.
256
3771 B.E.O.A.
257
4717 B.E.O.A.
258
9451 B.E.O.A.
259
1665 B.M.H-B
260
1666 B.M.H-B
261. Tolstoi L “Razboi și pace” tradus de Adrian C
Corbul, Volumul III, 169 pagini, 6 coroane261
Cuprinde: este un roman istoric
262. Tolstoi L. ,,Război și pace”. Tradus de Adrian
C. Corbul, volumul IV, 160 pagini, 8 coroane262.
Cuprinde: un roman istoric.
263. Trifa I. ,,Spre Canaan” 1920, 79 pagini263.
Cuprinde: o carte de predici.
264. Turicu C. ,,Predica cateheză” 1925, 92
pagini264.
Cuprinde: o culegere de predici.
265. Turicu C. ,,Din omiletica practică” 1925, 92
pagini265.
Cuprinde: predici și cateheze.
266. Turicu C. ,,Primiți taina Sfintei Cuminecături”
1925, 23 pagini, 2 lei266.
Cuprinde: învățături despre Sfânta Cuminecătură.
267. Tripa I. ,,Poezii” 1882, 182 pagini267.
Cuprinde: un volum de poezii.
268. Sadean A. ,,Date noi despre Gheorghe Lazăr”
1914, 38 pagini268.
261
1665 B.M.H-B
262
1651 B.M.H-B
263
3402 B.E.O.A.
264
2980 B.E.O.A.
265
2980 B.E.O.A.
266
1475 B.E.O.A.
267
2885 B.E.O.A.
268
5851 B.E.O.A.
Cuprinde: o bibliografie a lui Gheorghe Lazăr.
269. Stanciu V. ,,Serbarea arborilor și a păsărilor”
1913, 22 pagini269.
Cuprinde: un eseu despre arbori și păsări.
270. Stejarel H. ,,Pentru țărani” 1906, 146 pagini270.
Cuprinde: un omagiu adus țăranului.
271. Suciu I.I. ,,Să ne mărturisim preotului” 1925,
31 pagini, 3 lei271.
Cuprinde: un îndreptar de spovedanie.
272. Variciu P. ,,Istoria naturală pentru școalele
elementare” 1882, 214 pagini272.
Cuprinde: informații despre animale.
273. Voniga D. ,,Activitatea Pastorală a preotului în
parohie” 1926, 116 pagini273.
Cuprinde: valori la viața publică și intimă a
păstorilor de suflete.
274. Vuia I. ,,Instrucțiunea metodei vii ale lui I.
Gabel” 1908, 16 pagini274.
Cuprinde: instrucțiuni ale educării elevilor.
275. Vuia I. ,,Carte de cetire” pentru clasa II. ediția
V 1925, 160 pagini275.
Cuprinde: lecții din programa școlară.
269
5192 B.E.O.
270
3233 B.E.O.A.
271
179 B.E.O.A.
272
1845 B.M.H-B
273
1819 B.M.H-B
274
1142 B.E.O.A .
275
4545 B.M.H-B
Este făcută în colaborare cu Sabin Evuțian și
Romue Frateș.
276. Wieder M. ,,Convertirea Sfântului Apostol
Pavel” 112 pagini, 50 lei276.
Cuprinde: un omagiu în semn de recunoștință P.S.
Dr Andrei Magieru. Broșura este un prim pas a unui
convertit cu gândul, cu voința și cu hotărârea de a
continua Calea Domnului.
277. Voniga D. ,,Expunerea spiritismului” 1898,
175 pagini277.
Cuprinde: metode ale spiritismului folosite în
practică.
278. Blăgăiră I. ,,Gândirea copilului” 1935, 41
pagini278.
Cuprinde: o carte de pedagogie pentru educarea
copilului.

276
3339 B.M.H-B
277
2141 B.E.O.A.
278
3258 B.E.O.A.

S-ar putea să vă placă și