MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA ȘTEFAN CEL MARE

FACULTATEA DREPT
CATEDRA DREPT PRIVAT

REFERAT

Tema: Educația financiară- prioritate în noul model de business

bancar.

Autor: Darii Alexandrina

A verificat: Pascal Mihaela
Asistent universitar

Chșinău 2022
 Cuprins:
1. Eficiența modelului de business al băncilor
2. Modelul de business al băncilor şi educația
financiară
3. Principalii factori care determină modificarea
modelului de banking
4. Alternativa la finanțarea pe termen lung
5. Strategia politicii monetare a Băncii Naţionale a
Moldovei pe termen mediu
6. Concluzie
7. Bibliografie
 Prefață
Atunci când ne referim la efectele educației financiare asupra unei persoane,
unei singure unități în particular, constatăm accentuarea economiilor acesteia,
eficientizarea consumului de bunuri, dobândirea unei anumite capacități, putere
de convingere şi de negociere etc. Dacă acceptăm viziunea privind faptul că
educația financiară contribuie la bunăstarea fiecărui individ în parte, atunci nu
putem să negăm beneficiile pe care le-ar aduce aceasta sistemului financiar în
ansamblu. Existența unui sistem financiar stabil este una dintre repercusiunile
multiplelor încercări de reconfigurare a modelelor de business bancar. Pe lângă
aceasta, respectivul echilibru mai poate fi desăvârșit prin fortificarea relațiilor
dintre agenții bancari și clienții cu un nivel sporit de educație financiară.
Importanța acestei teme constă într-o perspectivă dublă. În primul rând, ne
putem referi la analiza conceptului de ,,educație financiară”, iar în al doilea rând
– la cel de business bancar. Educația financiară este o noțiune plurivalentă, adică
aceasta nu se referă numai la nivel individual, dar și la nivel de sistem bancar,
macroeconomic și internațional. Deși suntem într-o eră în care accesul la
informație nu mai prezintă un impediment, analfabetismul financiar persistă în
masă. Conform unui studiu efectuat de Banca Mondială, compania Gallup și
Universitatea George Washington în 2015, numai o treime din populația de pe
glob posedă cunoștințe fundamentale financiare. Implementarea programelor de
educație financiară ar putea avea consecințe favorabile. Pe de cealaltă parte,
dacă analizăm conceptul de business bancar, observăm că implementarea noilor
modele a avut rezultate pozitive. Criza din 2007 a deteriorat semnificativ
reputația sectorului bancar la nivel mondial. Sondaje, precum cele efectuate de
Edelman Trust Barometer, conclud că industria serviciilor bancare este sectorul
cu cel mai mic procent de încredere din partea populației. Totuși încercările de a
reconfigura modelele de business bancar au înregistrat rezultate evidente. Între
anii 2011-2014, circa 700 mil. de adulți au devenit posesori de conturi bancare,
susține Global Findex [3]. Noile modele de business bancar sunt cele care
îmbină tacticile tradiționale cu cele noi, echivalând revoluția digitală cu un cadru
oportun de dezvoltare a serviciilor bancare. Reformarea businessului bancar este
esențială în condițiile actuale de instabilitate. În luna octombrie 2016, la
întâlnirea anuală a Fondului Monetar Internațional și reprezentanții Băncii
Mondiale desfășurată la Lima, au fost prezentate avertismente privind o nouă
criză globală. Astfel, se consideră că o prudență sporită din partea băncilor este
imperativă în aceste momente.
 1. Eficiența modelului de business al băncilor
Primul motiv pentru care este necesar ca băncile să îşi schimbe modelul de
business este acela al profitabilității (vezi pierderile mari si continui din sistemul
bancar de la noi).Sistemul financiar are ca funcție principală alocarea resurselor
de finanțare, iar limitele activității sale sunt date de capacitatea de management
a riscului şi îndatorării. Analiza făcuta de experții BRI pe baza datelor financiare
ale tuturor sectoarelor economice la nivel global pentru perioada 1995 – 2009,
arată că sectorul financiar a reuşit să obțină performanță, definită ca
profitabilitate, comparabilă cu cea a celorlalte sectoare ale economiei. Totuşi,
există două probleme cu nivelul profitabilității obținute de sectorul financiar.
Pe de o parte, sectorul financiar a reuşit să obțină rezultate la fel de bune cu alte
sectoare ale economiei doar în perioada de boom economic şi într-un mediu cu
dobânzi şi inflație scăzute. Pe de altă parte, sectorul financiar a reuşit să obțină
aceste rezultate numai prin îndatorarea sa la un nivel de 5-6 ori mai mare decât
în cazul celorlalte sectoare economice. Astfel, actualul model de business din
sectorul financiar consumă mult prea multe resurse (capital) care ar putea fi
folosite de alte sectoare într-un mod mai eficient. În plus, utilizarea resurselor de
către alte sectoare pare să determine şi un nivel mai mic al riscului decât cel care
rezultă din sectorul financiar.
O parte mare din riscul crescut asociat sectorului financiar, şi ca atare din
vulnerabilitatea pe care acesta o induce în întregul sistem economic, vine din
concentrarea acestui sector, cel puțin după anii '90, pe finanțarea din resurse
financiare pe termen scurt (folosirea excesivă a instrumentelor pieței monetare).
Această evoluție a fost în parte încurajată de modificările din activitatea băncilor
centrale, care s-au orientat pe utilizarea managementului lichidității ca principal
instrument al politicii monetare. Însă în loc ca activitatea băncilor centrale să
acomodeze nevoile pieței monetare, nevoi care trebuiau să reprezinte cererea
venită prin intermediul băncilor comerciale dinspre economia reală, s-a ajuns în
situația în care băncile centrale au devenit captive ale nevoii de lichiditate a
pieței monetare, care încerca să creeze profit suplimentar prin arbitraj la nivel
global pe piețele monetare ale altor economii.
 2. Modelul de business al băncilor şi educația financiară
Probabil că unul dintre factorii importanți care au facilitat creşterea prin
îndatorare a sectorului bancar şi astfel asumarea de riscuri cu foarte puțin
discernământ a fost lipsa educației financiare.
Unul dintre cei mai experimentați bancheri din SUA (Henry Kaufman), care a
participat la multe momente dificile ale sectorului financiar intern şi
internațional, dar şi la crize financiare internaționale, remarca faptul că după anii
'80 multe dintre universitățile de top din SUA au încetat să mai predea
studenților lor cursuri de istorie financiară.
O educație financiară solidă ar putea contribui la scăderea riscului apariției unei
noi crize financiare cel puțin din trei motive.
În primul rând, înțelegerea cauzelor crizelor financiare trecute ar ține în frâu
imaginația bancherilor de azi, dar mai ales a celor care sunt încă astăzi pe
băncile şcolii, în ceea ce priveşte ingeniozitatea financiară, exuberanţa în crearea
şi lansarea de produse financiare sofisticate, neînţelese ulterior sau fără a se
anticipa impactul negativ major ale acestora (cu menţiunea că trebuie să avem o
atitudine echilibrată care să continue să încurajeze şi să sprijine înclinaţia
viitorilor economişti spre inovaţie, care reprezintă unul din motoarele principale
ale progresului).
În al doilea rând, educația financiară trebuie să aibă în vedere produsele
bancare şi financiare prezente pe piață în momentul predării. Numai în acest fel
studenții de azi au o şansă să obțină un loc de muncă, crescând în felul acesta şi
prestigiul instiţutiei de învăţământ superior. Este sarcina corpului profesoral să
revadă conținutul cursurilor mai ales într-o situație ca cea prezentă în care
asistăm la schimbări majore, de restructurare a băncilor în ceea ce priveşte
obiectul activității lor, produsele pe care le oferă, modul de finanțare.
În al treilea rând, şi probabil că cel mai mare avantaj al cunoaşterii istoriei
financiare, înțelegerea factorilor care determină apariția crizelor financiare şi
modul lor de propagare ar permite o mult mai bună pregătire pentru următoarea
criză. Un singur lucru este valabil în cazul tuturor crizelor financiare de până
acum: nu au fost două identice, însă toate au pornit de la asumarea unor riscuri
prea mari.
 3. Principalii factori care determină modificarea modelului de banking
Orice criză obligă actorii economici să se restructureze şi acelaşi lucru este
valabil şi pentru bănci.
Pe lângă factorii de natură strict economică analizați mai sus mai există şi o altă
sursă de factori care obligă băncile să se restructureze. Evident că şi această
sursă de factori contribuie tot la creşterea costurilor pentru bănci, însă aceşti
factori nu provin din piață.
Această grupă de factori ar putea fi numită generic cadrul de reglementare, deşi
se referă mai mult la intervenția unor reglementatori şi supraveghetori
guvernamentali, inter-guvernamentali şi supranaționali. Astfel, această grupă de
factori identifica trei elemente:
 Creşterea costului capitalului datorită modificării cerințelor de capital
conform prevederilor acordurilor Basel III;
 Creşterea costului lichidității datorită modificării cerințelor minime cu
privire la rata de acoperire cu lichiditate
 Creşterea costului funcționării datorită multiplicării nivelelor de
supraveghere.
Prin impunerea noilor măsuri la nivel global, instituțiile de reglementare
naționale şi internaționale vor face mai dificilă şi mai complexă acțiunea
băncilor de a creiona şi a pune în exploatare un nou model sustenabil de
business.
Pe de altă parte, există două elemente care concură la diminuarea într-o
anume măsură a acestor costuri:
 În primul rând, există numeroase necunoscute cu privire la modul în care
se va organiza de exemplu supravegherea la nivelul băncilor din zona
euro şi la nivelul UE. Prelungirea discuțiilor permite băncilor să amâne
preluarea costurilor legate de organizare conform noilor cerințe de
supraveghere (raportare de date, pregătirea departamentelor de profil);
 În al doilea rând, din cauze mai mult sau mai puțin obiective, anumite
termene şi condiții care au fost prevăzute în fazele inițiale ale
reglementării post-criză pentru adoptarea noilor standarde sunt diluate
(vezi Basel III şi condițiile de lichiditate 2015 şi 2019). Recent poziţiile
oficiale la nivel de Zona Euro converg spre o accelerare a implementării
cerinţelor legate de Rata de Acoperire cu Lichiditate.
 4. Alternativa la finanțarea pe termen lung 
Încă dinaintea izbucnirii crizei financiare, pe unele segmente de servicii de
finanțare au apărut deja şi alte tipuri de firme nebancare care oferă fonduri.
Motivul pentru care aceste tipuri de servicii oferite de firme care uneori nu sunt
nici măcar companii financiare au reuşit să supraviețuiască şi să prospere după
criză este că ele satisfac mai bine principiul concordanței maturităților.
Cu siguranță, problemele care stau în fața băncilor derivă şi din faptul
că memoria noastră este, din păcate, scurtă.
Noul model de business al băncilor şi noile reglementări cu privire la cerințele
de capital şi lichiditate forțează băncile să îşi micşoreze activele pe termen lung
şi să se finanțeze din ce în ce mai puțin prin îndatorare şi mai mult din depozite.
În aceste condiții, cele mai afectate sunt proiectele pe termen lung
(infrastructura, leasing, real-estate). Iar la nivel global băncile din UE erau de
departe cei mai mari jucători, deținând aproximativ două treimi din această
piață. 
Există însă fonduri semnificative care prin definiție au maturitate pe termen lung
– asigurările şi fondurile de pensii, pentru că pasivele lor au astfel de
maturități. În plus, sectorul asigurărilor a fost mai puțin afectat de criza
financiară, pentru că nu a participat la finanțarea pe termen scurt. Din punctul de
vedere al fondurilor de pensii, participarea lor la proiecte de finanțare de
investiții pe termen lung ar putea fi chiar elementul care să le asigure
supraviețuirea în condiții acceptabile de risc, din cauza unei duble provocări. Pe
de-o parte, într-un mediu economic caracterizat de dobânzi apropiate de zero,
fondurile de pensii au nevoie de plasamente cu profitabilitate, iar pe de altă
parte, ele au pasive în creştere datorită modificărilor demografice nefavorabile.
Cu toate acestea, finanțarea provenită de la companiile de asigurări şi de la
fondurile de pensii nu poate înlocui, pe termen mediu, resursele provenite din
sectorul bancar, cel puțin din trei motive. În primul rând, activele de care
dispun aceste categorii de companii, deşi semnificative, sunt mici în comparație
cu nevoile acoperite înainte de criză de băncile comerciale. Spre exemplu, un
studiu elaborat de Morgan Stanley arată că băncile din Europa îşi vor reduce pe
termen mediu expunerea pe sectorul imobiliar cu 300 – 600 de miliarde de
dolari, în timp ce alternativele de finanțare pe acest domeniu, venite dinspre
asigurări şi fonduri de pensii, nu depăşesc 100 – 200 de miliarde de dolari.
În al doilea rând, există probleme de reglementare, pentru că supraveghetorii şi
reglementatorii nu agreează prezența în bilanțul fondurile de pensii a unor active
pe termen lung, care prin definiție sunt prea puțin lichide.
În al treilea rând, există bariere de comportament pentru că în mod tradițional
fondurile de pensii îşi pun banii în active precum acțiuni şi obligațiuni ale unor
companii cu rating foarte bun, dar în nici un caz nu în nişte proiecte private de
infrastructură.
 5. Strategia politicii monetare a Băncii Naţionale a Moldovei pe termen
mediu
În conformitate cu prevederile Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei
nr.548–XIII din 21 iulie 1995, Banca Naţională a Moldovei (în continuare
BNM) este banca centrală a Republicii Moldova, este persoană juridică publică
autonomă care stabileşte şi promovează politica monetară şi valutară.
Prezentul document reprezintă o continuare a Strategiei politicii monetare a
Băncii Naţionale a Moldovei pentru perioada 2010-2012 şi conţine direcţiile
strategice de activitate ale autorităţii monetare ale Republicii Moldova pe termen
mediu orientate spre atingerea obiectivului fundamental  - asigurarea şi
menţinerea stabilităţii preţurilor.
Pentru asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu,
Banca Naţională a Moldovei va menţine inflaţia (măsurată prin indicele
preţurilor de consum) la nivelul de 5.0 la sută anual cu o posibilă deviere de
± 1.5 puncte procentuale, fiind considerat nivelul optim pentru creşterea şi
dezvoltarea economică a Republicii Moldova pe termen mediu.
Introducere
În temeiul prevederilor art.4 din Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei
obiectivul fundamental este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.
Stabilitatea preţurilor poate fi definită ca o situaţie în care creşterea preţurilor
este suficient de redusă şi stabilă, astfel încât aceasta să nu exercite o influenţă
semnificativă asupra deciziilor economice ale societăţii.
În acest context, Banca Naţională a Moldovei consideră că stabilitatea preţurilor
poate fi cantitativ definită prin rata inflaţiei evaluată prin indicele preţurilor de
consum publicat lunar de Biroul Naţional de Statistică, dat fiind faptul că: (i)
publicul larg este informat privind indicele respectiv şi mai puţin despre alţi
indici de măsurare a inflaţiei, (ii) datele privind indicele preţurilor de consum
sunt disponibile în timp util, (iii) nu sunt supuse revizuirilor şi (iv) nu în ultimul
rând, este respectat principiul de separare a intereselor dintre instituţia care
colectează şi calculează indicele respectiv şi instituţia care are ca obiectiv
ţintirea ratei inflaţiei.
Pe lângă asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor care este obiectivul
fundamental al politicii monetare, BNM are şi alte obiective macroeconomice
secundare, inclusiv asigurarea creşterii economice şi ocuparea forţei de muncă.
Aceste obiective sunt urmărite în măsura în care ele nu afectează atingerea
obiectivului fundamental al BNM.
Asigurarea stabilităţii preţurilor şi menţinerea ratei inflaţiei la un nivel redus
constituie cel mai important obiectiv al Băncii Naţionale a Moldovei, deoarece
aceasta contribuie la crearea unui cadru economic relativ stabil care să permită
dezvoltarea economică şi asigurarea unui nivel susţinut al creşterii economice.
În acest context, Banca Naţională a Moldovei consideră că o ţintă joasă, relativ
stabilă şi credibilă a inflaţiei:
 va menţine ratele nominale ale dobânzii la un nivel redus, care vor stimula
investiţiile pe termen lung şi vor permite păstrarea competitivităţii
agenţilor economici pe plan intern şi extern;
 va descuraja activităţile speculative şi va consolida stabilitatea financiară;
 va sprijini creşterea economică de durată, crearea locurilor de muncă şi va
duce la creşterea productivităţii, ceea ce va îmbunătăţi calitatea vieţii
populaţiei;
 va proteja populaţia cu venituri fixe şi păturile social-vulnerabile, care
sunt afectate în special de rata înaltă a inflaţiei prin erodarea veniturilor
din investiţii şi a plaţilor sociale (pensii, indemnizaţii etc.).
 Concluzie
Generalizând cele menționate, putem concluziona că sistemul bancar a suferit, și
continuă să sufere mari schimbări, demonstrândune faptul că se caută încontinuu
formula pentru crearea unui model de business bancar cât mai aproape de
perfecțiune. În ceea ce privește educația financiară, fie de pe poziția de profesor,
de cercetător ştiințific, de bancher, de observator avizat al realităților din jurul
nostru, şi de ce nu, de pe poziția de client bancar sau simplu cetățean, nu trebuie
să rămânem indiferenţi la fenomenele şi procesele care pot să ne afecteze. Un
singur dezavantaj al utilizării internetului pe scară largă ar fi lipsa securității.
Acest lucru poate fi confirmat de atacurile cibernetice asupra Tesco Bank (2016)
și Lloyds Bank (2017).
 Bibliografie:
1. https://www.bnr.ro/Noul-model-de-business-al-bancilor-comerciale-
%C8%99i-provocarile-lui-8972-Mobile.aspx
2. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/189-191_14.pdf
3. https://realitatea.md/educatia-financiara-devine-un-trend-si-in-moldova-ne-
ajuta-sa-ne-gestionam-corect-banii/