UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR

SUPRAVEGHEREA BANCARĂ ÎN ROMÂNIA -

NOI PERSPECTIVE

Prof.univ.dr. IOAN TRENCA

Cluj Napoca, str. Teodor Mihali, Nr.58-60
Tel: 40 + 0264 41.86.55 int. 5855
40 + 0744 76.98.15
Email: ioan.trenca@econ.ubbcluj.ro

Noiembrie, 2009

1
INTRODUCERE

Un număr însemnat de cercetători au sugerat că băncile se preocupă de bunăstarea oamenilor. Băncile se

preocupă însă în special de propria situaţie când eşuează. Crizele financiare se materializează în costuri enorme
suportate atât de către bănci, cât şi de oameni. Totodată cercetătorii spun că băncile se preocupă de creşterea
economică. Întradevăr băncile care mobilizează şi alocă eficient economisirile îşi alocă capitalul investiţiilor care
au un impact major asupra societăţii, au un grad mare de inovare şi contribuie la bunăstarea generală. În schimb
băncile care canalizează creditele unor parteneri care au relaţii familiale, politice sau corupte descurajează
entreprenoriatul şi frânează dezvoltarea economică. Băncile sănătoase care distribuie creditul pentru realizarea
unor proiecte bune, şi care nu le distribuie celor deja înstăriţi sau celor cu relaţii familiale, politice sau corupte,
exercită un efect de egalizare al distribuţiei veniturilor, având de asemenea un impact pozitiv asupra celor mai
puţin înstăriţi şi fără relaţii prin deconectarea ideilor bune şi a capacităţii antreprenoriale ale acestora de
acumulările de avere din perioada trecută şi de relaţiile construite în trecut.
Relaţia importantă care există între bănci şi bunăstarea economică generală a determinat cercetătorii şi
instituţiile financiare să dezvolte politici, recomandări de reglementare şi supraveghere bancară.
Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi alte agenţii internaţionale au dezvoltat recomandări „best
practice” în domeniul reglementării şi supravegherii bancare.
O contribuţie importantă cu privire la activitatea de reglementare şi supraveghere bancară l-a avut
Comitetul Basel de supraveghere bancară, care a elaborat un Acord pe 3 piloni. Primul pilon stabileşte capitalul
minim necesar unei bănci pentru acoperirea riscurilor semnificative, pilonul al doilea se orientează pe
îmbunătăţirea practicilor oficiale de supraveghere bancară, realizându-se o mai bună disciplinare a băncilor, iar al
treilea pilon pune accent pe creşterea disciplinei de piaţă prin furnizarea de către bănci a unor informaţii clare şi
transparente. Deşi au existat mai multe dezbateri pe latura implementării prevederilor Acordului Basel, mai mult de
100 de ţări au adoptat sau şi-au exprimat dorinţa de a adopta aceste prevederi.
Existenţa unei perioade lungi, favorabile din punct de vedere economic şi financiar, a condus la creşterea
riscurilor asumate, atât de către împrumutători, cât şi de investitori. Giganţi ai lumii financiare internaţionale s-au
trezit neputincioşi în faţa actualei crize financiare.
În contextul crizei financiare internaţionale, problema viitorului supravegherii bancare şi, respectiv, a
modului în care aceasta trebuie să asigure buna funcţionare, la nivel global, a pieţelor financiare a revenit în atenţia
autorităţilor publice cu atribuţii în emiterea de reglementări, bune practici şi reguli în domeniile care exercită o
influenţă semnificativă în atingerea acestui obiectiv.

2
Comitetul de supraveghere bancară BASEL

Comitetul de supraveghere bancară Basel creat în 1974 a devenit un forum pentru cooperarea dintre
băncile centrale în domeniul supravegherii bancare, având ca obiective creşterea gradului de înţelegere a aspectelor
de supraveghere bancară şi îmbunătăţirea calităţii supravegherii bancare la nivel mondial.
Guvernatorii băncilor centrale din ţările “Grupului celor 10” în decembrie 1987 la Basel (Elveţia) au semnat un
acord privind criteriile ce trebuie avute în vedere în stabilirea dimensiunii optime a capitalului unei bănci, acord
cunoscut sub denumirea de Convenţia de la Basel.
În Convenţie a fost definit capitalul unei bănci şi s-a stabilit nivelul minim de capital pe care trebuie să-l aibă o
bancă (în funcţie de dimensiunea şi mărimea riscului aferent activelor sale) şi modul de stabilire a indicatorului de
adecvare a capitalului.

Acordul încheiat în 1988 a stabilit o limită minimă a capitalului numai prin prisma riscului de credit (riscul
cel mai important pentru bănci), chiar dacă s-a presupus că întregul capital alocat (nivel minim 8%) acoperă şi
celelalte tipuri de riscuri, prin înglobarea acestora în riscul de credit.
De la elaborarea Convenţiei Basel I, sistemul financiar şi bancar s-a schimbat drastic.
În anul 2001, Comitetul a elaborat proiectul unui nou Acord privind capitalul minim al societatilor bancare,
necesar pentru acoperirea într-o proporţie minimă de 8% a expunerii băncii la principalele riscuri (de credit, de
piaţă şi operaţional), care în urma consultării cu reprezentanţii sectorului bancar şi ai autorităţilor de supraveghere
din întreaga lume a fost revizuit, ultima formă (în proiect) fiind emisă în aprilie 2003.
Forma finală a Acordului Basel II a fost emisă în 26 iunie 2004 iar implementarea acestuia pentru riscul
operaţional şi riscul de credit a avut ca termen sfârşitul anului 2006 şi începutul anului 2007.
Acordul Basel II reprezintă o reformă importantă a Acordului de Capital din 1988 care încearcă să apropie
capitalul băncii de riscul economic ceea ce reprezintă un pas important.
Prevederile Acordului Basel II au început să fie implementate şi în legislaţia românească la sfârşitul anului 2006.
Structura Acordului Basel II
Acordul Basel II este format din 3 piloni (segmente):
o Pilonul 1 Cerinţele minime de capital
o Pilonul 2 Activitatea de supraveghere bancară
o Pilonul 3 Disciplina de piaţă
o Pilonul 1 - Cerinţele minime de capital
Acest pilon cuprinde pe de o parte, cerinţele minime de capital necesare de îndeplinit de către instituţiile de
credit, prin luarea în considerare a riscului de credit, a riscului de piaţă şi a riscului operaţional, iar pe de altă parte
stabileşte metoda de evaluare a capitalului propriu pe baza noii clasificaţii a tipuriloe de risc (de credit, de
piaţă, operaţional).
În ceea ce priveşte evaluarea riscului de credit, Acordul Basel II prevede trei abordări:
- abordarea standard;
- abordarea bazată pe ratingul intern de bază (IRB de bază);
- abordarea avansată bazată pe ratingul intern (IRB avansat).
Pilonul I reprezintă o abordare cantitativă a cerinţelor prudenţiale.
3
o Pilonul Nr.2 - Supravegherea activităţii bancare
Pilonul Nr.2 prevede o abordare calitativă a cerinţelor prudenţiale:
 rol activ al autorităţii de supraveghere în evaluarea procedurilor interne ale băncilor privind adecvarea
capitalului la profilul de risc;
 verificarea procedurilor interne ale băncilor de către autoritatea de supraveghere;
 impunerea cerinţei ca instituţiile de credit să menţină capital în exces faţă de nivelul minim indicat de
Pilonul 1;
 implementarea unor mecanisme de intervenţie timpurie a BNR.
o Pilonul Nr.3 - Disciplina de piaţă
 disciplina de piaţă reprezintă un element important în promovarea siguranţei şi solidităţii băncilor şi a
sistemului financiar-bancar în ansamblu;
 publicarea anumitor informaţii de către bănci va contribui la informarea mai bună a participanţilor la piaţa,
investitori, depunători etc. şi va facilita realizarea unei discipline de piaţă eficiente;
 frecvenţa publicării acestor informaţii este foarte importantă pentru menţinerea disciplinei de piaţă;
publicarea anuala a acestor informaţii este insuficientă, deoarece după un timp, aceste informaţii ar putea
să nu mai reflecte adevaratul profil de risc al instituţiei;
 noul Acord propune ca publicarea acestor informaţii să se facă de două ori pe an, iar anumite categorii de
informaţii privind anumiţi indicatori care se pot degrada rapid în timp, de exemplu expunerea la risc,
precum şi informaţiile privind activitatea băncilor cu activitate internaţională să fie publicate trimestrial

Sursa : BNR
Noul Acord de capital – structură complexă dezvoltată pe trei piloni1

1
“Stadiul pregătirii pentru aplicarea reglementărilor Basel II în sistemul bancar românesc”, prezentarea prim-
viceguvernatorului B.N.R. Florin Georgescu, martie 2005
4
Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, cu ocazia forumului financiar Eurofi 2 organizat la Göteborg la 30
septembrie 2009 a subliniat că viitoarea reformă în domeniul reglementării va urmări îmbunătăţirea calităţii şi
creşterea nivelului capitalului necesar instituţiilor de credit, creându-se de asemenea un cadru general şi pentru
riscul de lichiditate.

Calitatea capitalului, în special aşa zisul capital de Pilon 1, care este cel mai important pentru absorbţia pierderilor
în condiţii de criză, se va îmbunătăţi semnificativ. Se vor introduce nivele tampon al capitalului pentru a atenua
natura inerent prociclică a activităţilor financiare. De asemenea, în viitorul apropiat se va stabili un tratament
armonizat al riscului de lichiditate, ceea ce va presupune ca băncile vor trebui să deţină suficiente active de calitate
ridicată pentru a rezista presiunilor financiare. Aceste măsuri când se vor implementa vor contracara deficienţele
evidenţiate de criza financiară, crescând de asemenea abilitatea instituţiilor financiare de a rezista şocurilor, în
acest fel crescând şi elasticitatea sistemului financiar.

În concluzie, Acordul Basel I a stabilit nişte reguli simple pentru evaluarea şi gestionarea riscurilor, însă
instituţiile de credit utilizau tehnici sofisticate de evaluare şi gestionare a riscurilor care depăşeau principiile
stabilite prin Acordul Basel I. Drept urmare, s-a simţit nevoia creării unui cadru de adecvare a fondurilor proprii
mult mai sensibil la riscuri, în măsură să ofere instituţiilor de credit stimulente în ceea ce priveşte perfecţionarea
tehnicilor de evaluare şi management al riscurilor. Acest cadru este oferit, în prezent, prin Acordul Basel II.
Acordul Basel II oferă instituţiilor de credit posibilitatea de a utiliza mai multe abordări în ce priveşte
evaluarea riscurilor, în general, a riscului de credit, în particular. Este vorba, în principal, de abordarea
standardizată şi de cea avansată.
Chiar dacă noile principii ale Acordului Basel II contribuie la întărirea stabilităţii financiare şi prin
creşterea, alături de alţi factori, a gradului de analiză şi evaluare internă a riscurilor, totuşi observăm că declanşarea
crizei financiare mondiale impune necesitatea îmbunătăţirii acestui acord, în special a cerinţelor minime de capital.

Importanţa şi rolul funcţiei de supraveghere bancară în cadrul activităţii unei bănci centrale

Actuala criză financiară a condus la pierderea încrederii în sistemul financiar internaţional fiind necesară o
reformă profundă a cadrului de reglementare şi supraveghere financiară, care să asigure revigorarea, consolidarea
şi eficientizarea sistemului financiar internaţional în ansamblul său.
Băncile centrale au un rol important în asigurarea supravegherii prudenţiale a băncilor şi în asigurarea
supravegherii financiare de ansamblu.
În unele ţări europene a existat tendinţa de transferare a funcţiilor de supraveghere financiară din cadrul băncilor
centrale unor autorităţi independente (de ex. Irlanda – 2003). Acest lucru a fost semnalat încă din anul 2001 de
către Banca Centrală Europeană care a subliniat necesitatea de a păstra această funcţie în cadrul băncilor centrale

2
The regulatory and supervisory reform in Europe, Speech by Jean-Claude Trichet, President of the ECB, The Eurofi
Financial Forum 2009, Göteborg, 30 September 2009

5
pentru a se asigura obţinerea de informaţii utile de supraveghere financiară necesare în asigurarea stabilităţii
financiare.
Indiferent de modelul organizaţional existent – supraveghere sectorială, supraveghere pe obiective,
supraveghere asigurată de o singură autoritate – acesta poate funcţiona foarte bine sau poate să dea greş în funcţie
de circumstanţele existente, însă este important să existe o cooperare strânsă între banca centrală şi funcţia de
supraveghere.
În urma unei analize făcute de BCE s-a constatat că în ţările membre ale UE majoritatea băncilor centrale
au responsabilităţi sporite de supraveghere, existând tendinţa de întărire a rolului băncii centrale în activitatea de
supraveghere, iar în ţările unde supravegherea se realizează de autorităţi independente se constată întărirea
cooperării dintre banca centrală şi autoritatea de supraveghere.
Disfuncţiile majore ale sistemului financiar global au atrasa atenţia asupra unor elemente importante ale stabilităţii
financiare dintre care am aminti:
- necesitatea aprofundării practicilor de management al riscurilor;
- creşterea transparenţei şi revizuirea practicilor de evaluare;
- revizuirea reglementării privind adecvarea capitalului.
Criza financiară actuală a reiterat importanţa informaţiilor de supraveghere bancară pentru cele trei domenii cheie
ale activităţii unei bănci centrale:
- politica monetară;
- politica de lichiditate
- stabilitatea financiară.
a) Importanţa informaţiilor de supraveghere bancară în politica monetară:

Obiectivul principal al politici monetare unei bănci centrale este stabilitatea preţurilor. Informaţiile de
supraveghere financiară au rol important în realizarea obiectivului politicii monetare deoarece:

- în primul rând se poate spune că aceste informaţii contribuie la o mai bună înţelegere a comportamentului
agregatelor monetare şi de credit;
- în al doilea rând, informaţiile de supraveghere bancară ajută la o mai bună înţelegere a comportamentului
băncilor în activitatea de creditare, a modului de transmitere a politicilor monetare în cadrul sistemului
bancar, a condiţiilor de creditare a populaţiei şi a agenţilor economici.

În vederea utilizării eficiente a informaţiilor de supraveghere bancară în luarea deciziilor de politică

monetară BCE a creat prin intermediul Comitetului European de Supraveghere Bancară (CEBS) un cadru unitar de
raportare a informaţiilor de supraveghere bancară de către băncile centrale din Europa. De asemenea,
supravegherea bancară poate furniza informaţii din domenii specifice ale economiei care nu sunt identificate de
către agregatele statistice. Informaţiile de supraveghere bancară obţinute din raportările unitare efectuate de băncile
centrale din Europa către BCE, COREP (“Common Solvency Ratio Reporting”) and FINREP (“Financial
Reporting”) oferă informaţii armonizate cu privire la solvabilitatea băncilor din UE precum şi alte date financiare.
Aceste raportări pot contribui la îmbunătăţirea analizelor monetare efectuate de BCE.

6
 Accesul băncilor centrale la informaţii de supraveghere bancară poate contribui la o mai bună înţelegere a
conexiunilor dintre factorii care afectează activitatea de management al băncilor. Totodată din perspectiva politicii
monetare, o interrelaţionare directă între bănci şi supraveghetori poate contribui la îmbunătăţirea procesului
decizional şi de analiză al băncii centrale, banca centrală putând “simţi” în timp real funcţionarea instrumentelor de
politică monetară şi de creditare.

După cum se ştie analizele monetare efectuate de către băncile centrale sunt orientate pentru obţinerea unor
informaţii legate de identificarea riscurilor care pot afecta stabilitatea preţurilor. Aceste informaţii sunt obţinute din
analiza evoluţiei agregatelor monetare, analiza dezvoltării activităţii de creditare din sectorul privat, analiza
relaţiilor dintre bani şi preţuri. În Uniunea Europeană, principala sursă de finanţare a agenţilor economici şi a
populaţiei o reprezintă băncile. Băncile centrale naţionale urmăresc prin intermediul supravegherii bancare modul
de transmitere a deciziilor de politică monetară în economia reală prin intermediul băncilor. Băncile îşi ajustează
activitatea de creditare şi costurile creditelor în funcţie de acţiunile de modificare a politicii monetare prin diferitele
canale, aceste modificări având efecte asupra economiei reale.

Pe termen scurt evoluţia preţurilor este supusă unor influenţe multiple, generate de factori provenind din
economia naţională şi din mediul extern, care acţionează asupra cererii şi ofertei agregate. Pe termen mediu şi lung,
însă, un rol fundamental în asigurarea stabilităţii preţurilor îi revine conduitei politicii monetare. Mecanismul de
transmisie a politicii monetare reprezintă totalitatea canalelor prin care banca centrală, utilizând un set variat de
instrumente de politică monetară poate influenţa dinamica cererii agregate şi a preţurilor din economie.

Dintre canalele (sau mecanismele specifice) de transmisie a politicii monetare identificate de literatura de
specialitate, practica economică a relevat cu precădere importanţa următoarelor: canalul ratelor dobânzilor
practicate de instituţiile financiare; canalul creditului; canalul cursului de schimb; canalul efectelor de avuţie şi
bilanţ; canalul anticipaţiilor agenţilor economici privind inflaţia.

b) Importanţa informaţiilor de supraveghere bancară în politica de lichiditate:

De ce sunt importante informaţiile de supraveghere bancară în evaluarea riscului de credit de către banca centrală
la nivelul sistemului bancar, în special în condiţii de criză financiară ?

Pentru a răspunde la această întrebare putem porni de la un principiu general: ca să fie eficientă, implementarea
politicii monetare trebuie să se bazeze pe instituţii financiare solide. Dacă instituţiile financiare nu sunt solide este
mai greu de evaluat atât cererea băncilor de monedă de la banca centrală, cât şi riscurile aferente furnizării de
lichidităţi acestora.

Prin intermediul operaţiunilor efectuate, băncile centrale furnizează lichidităţi mai multor grupuri bancare, care
redistribuie lichidităţile în teritoriu. De aceea contrapartidele care efectuează operaţiuni de politică monetară
derulate cu banca centrală trebuie să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate. Primul criteriu ar fi ca aceste
instituţii să fie solide din punct de vedere financiar. Astfel, informaţiile de supraveghere bancară actualizate şi
obţinute în mod constant sunt absolut necesare pentru identificarea oricărei funcţionări defectuoase a pieţei
monetare care ar putea afecta implementarea politicilor monetare.
7
Informaţiile obţinute prin activitatea de supraveghere au devenit cruciale în special de la începutul crizei
financiare, permiţându-ne identificarea cauzelor primare care au declanşat tensiuni pe piaţa monetară, precum şi
alegerea măsurilor potrivite de remediere.

Totodată, cooperarea dintre supraveghetori şi structurile responsabile cu implementarea politicii monetare poate fi
întărită prin transmiterea cu frecvenţă mai mare a informaţiilor referitoare la componenţa situaţiilor financiare şi
finanţarea instituţiilor financiare.

c) Importanţa informaţiilor de supraveghere bancară în asigurarea stabilităţii financiare:

Spre deosebire de stabilitatea preţurilor, nu există o definiţie universal valabilă a stabilităţii financiare. După cum
afirmă Jaime Caruana (2005), „cu toate că beneficiem de un cadru bine structurat pentru discutarea şi aplicarea
politicii monetare, gândirea noastră în ceea ce priveşte stabilitatea financiară este mai puţin avansată”. Haugland şi
Vikøren (2006) scot în evidenţă că, deşi nu este foarte clar ce importanţă trebuie acordată consideraţiilor privind
stabilitatea financiară şi, respectiv, stabilitatea preţurilor, în privinţa aplicării politicii monetare, „atât comunicarea,
cât şi deciziile de politică monetară indică faptul că stabilitatea financiară este pe cale să deţină un rol mai bine
precizat în politica monetară, putându-se datora recunoaşterii faptului că stabilitatea financiară are consecinţe
asupra evoluţiilor viitoare la nivelul inflaţiei şi al producţiei”.
Într-un sens larg, stabilitatea financiară trebuie să fie abordată ca fiind situaţia în care sistemul financiar poate
asigura alocarea eficientă a economisirilor către oportunităţi de investiţii şi poate face faţă şocurilor, fără perturbări
majore.
Într-o abordare mai îngustă, dar mai utilă din perspectiva unei bănci centrale, stabilitatea financiară poate fi
definită ca fiind situaţia caracterizată de absenţa crizelor bancare şi de existenţa unui anumit nivel de stabilitate a
preţurilor activelor, inclusiv a ratelor dobânzilor. Există un consens general conform căruia băncile centrale deţin
un rol fundamental în asigurarea stabilităţii financiare, cu toate că nu există reguli sau modele care să prevadă
modalitatea de realizare a acestui proces, iar în analizarea acestuia ştiinţa economică trebuie suplimentată
întotdeauna de intuiţie.
BCE monitorizează şi evaluează periodic posibilele surse de risc şi vulnerabilităţi ale sistemului financiar în
vederea identificării dezechilibrelor care pot apărea şi a elementelor necesare pentru stabilirea unor măsuri de
remediere, precum intensificarea supravegherii financiare şi a supravegherii pieţelor.
Activităţile ECB de monitorizare şi evaluare a stabilităţii financiare se împart în trei categorii:
1. evaluarea semestrială a stabilităţii financiare în zona euro rezultatele evaluării sunt publicate în Financial
Stability Review (FSR);
2. Comitetul de Supraveghere Bancară efectuează analize macroprudenţiale periodice ale sectorului bancar
din UE, concluziile acestuia fiind publicate într-un raport anual intitulat EU banking sector stability.
Totodată, Comitetul de Supraveghere Bancară analizează cu regularitate evoluţiile structurale ale
sectorului bancar din UE, care sunt relevante pentru băncile centrale şi autorităţile de supraveghere -
raportul anual intitulat EU banking structures;
3. BCE şi Eurosistemul, împreună cu alte bănci centrale din UE, sunt, de asemenea, implicate şi participă în
mod activ la acţiunile desfăşurate de alte instituţii şi organisme care monitorizează stabilitatea financiară în
Europa şi la nivel internaţional. La nivelul UE, o asemenea acţiune s-a concretizat îndeosebi în susţinerea
8
 activităţilor Comitetului Economic şi Financiar (CEF), care analizează aspectele stabilităţii financiare pe
bază semestrială (Financial Stability Table – FST) şi care are responsabilitatea de a pregăti dezbaterile
Consiliului ECOFIN (consiliul care reuneşte miniştrii de finanţe) referitoare la aceste aspecte. La nivel
internaţional, BCE şi BCN din Eurosistem, alături de alte bănci centrale din UE, participă în mod activ la
monitorizarea activităţii Fondului Monetar Internaţional, a Forumului pentru stabilitate financiară, a
Comitetului privind sistemul financiar mondial şi a Băncii Reglementelor Internaţionale.

Un acces facil la informaţiile de supraveghere bancară îmbunătăţeşte capacitatea băncilor centrale de a identifica
potenţialele riscuri care pot afecta stabilitatea financiară precum şi de a evalua potenţialul impact pe care l-ar avea
materializarea acestor riscuri asupra sistemului financiar.

Totodată rezultatele evaluărilor de stabilitate financiară efectuate de băncile centrale pot fi utilizate de autorităţile
de supraveghere pentru a se accentua activitatea de monitorizare pe anumite categorii de riscuri. Acesta este unul
din raţionamentele care dovedesc necesitatea întăririi cooperării într băncile centrale şi autorităţile de
supraveghere.

Supravegherea bancară în România

În prezent, în România este implementat modelul de supraveghere financiară sectorială, ce urmează

segmentarea clasică a sectorului financiar în cele trei pieţe:
- instituţiile de credit supravegheate de Banca Naţională a României;
- intermediarii financiari ai pieţei de capital supravegheaţi de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare;
- societăţile de asigurare supravegheate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Au existat şi în România dezbateri pe tema înfiinţării unei singure autorităţi de supraveghere financiară însă acest
lucru nu s-a materializat.
Statutul legal al Băncii Naţionale a României (Legea 312/2004) stipulează ca şi atribuţie principală a
băncii centrale a României autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit,
promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare.
Politica de autorizare şi reglementare are un rol important în prevenirea situaţiilor de criză în sistemul
bancar. În domeniul autorizării de noi bănci, Banca Naţională a României a pus un accent deosebit pe latura
calitativă a acestui proces, prin autorizarea unui număr relativ mic de bănci care să îndeplinească exigenţele de
stabilitate financiară şi de management. Aceste politici urmăresc să evite intrarea unor bănci slabe în sistemul
bancar, având in vedere, în acelaşi timp, să nu obstrucţioneze concurenţa.
Conform statutului său, Banca Naţională a României este împuternicită „să controleze şi să verifice, pe
baza raportărilor primite şi prin inspecţii la faţa locului, registrele, conturile şi orice alte documente ale instituţiilor
de credit autorizate, pe care le consideră necesare”, pentru asigurarea funcţionării şi viabilităţii sistemului bancar.
Supravegherea prudenţială a activităţii băncilor este realizată de BNR pe baza raportărilor de prudenţă bancară
transmise de acestea băncii centrale (supraveghere „off-site”), precum şi prin inspecţii la sediul băncilor
(examinare „on-site”).
Procesul de supraveghere prin inspecţie la sediul băncilor (on-site) este realizat conform unui program anual de
supraveghere aprobat de Comitetul de Supraveghere din cadrul BNR. În urma realizării acestor acţiuni, banca
9
centrală poate dispune, în funcţie de gravitatea disfuncţionalităţilor identificate, transmiterea unor scrisori de
atenţionare şi observare, aplicarea de sancţiuni sau adoptarea unor măsuri, precum limitarea sau restricţionarea
unor operaţiuni bancare, instituirea regimului de supraveghere specială sau retragerea autorizaţiei de funcţionare.
Activitatea de supraveghere bancară prudenţială desfăşurată de BNR a fost adaptată continuu la necesităţile în
schimbare a mediului bancar românesc.
Supravegherea pe baza raportărilor băncilor (off-site) se axează pe urmărirea diverselor obiective: primirea în
termen de la bănci a raportărilor privind indicatorii de prudenţă bancară (raportul de solvabilitate, împrumuturile
mari acordate clienţilor, poziţia valutară zilnică, clasificarea creditelor şi constituirea provizioanelor specifice de
risc); analiza în dinamică şi evaluarea performanţelor financiare ale fiecărei bănci, determinarea evoluţiilor şi a
tendinţelor în cadrul sistemului bancar; semnalarea cazurilor de neîncadrare a indicatorilor de prudenţă bancară în
nivelul prevăzut de reglementările în materie, în vederea luării măsurilor pentru prevenirea deteriorării situaţiei
financiare a băncilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege în cazurile de încălcare repetată a acestor norme.
Răspunzând necesităţii promovării unei activităţi de supraveghere bancară eficientă şi alinierii la practicele
internaţionale în domeniu, banca naţională a conceput şi implementat primul sistem românesc de rating bancar şi
de avertizare timpurie asupra tendinţelor negative în activitatea băncilor. Creat într-o formă simplificată la
începutul anului 1999, sistemul a fost perfecţionat şi completat ulterior, devenind operaţional în anul 2000.
Sistemul Uniform de Rating Bancar - CAAMPL a fost conceput ca un instrument de lucru pentru
evaluarea situaţiei instituţiilor bancare, în scopul identificării, într-o fază incipientă, a acelor bănci care devin
ineficiente din punct de vedere financiar şi operaţional sau manifestă evoluţii periculoase, solicitând o atenţie
sporită din partea autorităţii de supraveghere.
Sistemul se bazează pe evaluarea a şase (6) componente:
C - adecvarea capitalului,
A – calitatea acţionariatului,
A - calitatea activelor,
M – managementul,
P – profitabilitate,
L- lichiditate.
Fiecare dintre cele şase componente este evaluată pe o scară de la 1 la 5 (1 reprezentând cel mai
performant nivel, iar 5 cel mai scăzut). În funcţie de evaluarea celor şase componente de performanţă, fiecărei
bănci i se acordă un rating compus, pentru care se aplică un punctaj de la 1 la 5, având aceeaşi semnificaţie ca cea
prezentată anterior.
Sistemele şi modelele3 de gestionare a riscului bancar utilizate de BNR sunt supuse unui proces continuu
de perfecţionare impus de o multitudine de factori, cei mai mulţi fiind legaţi de modul în care evoluează economia
naţională, piaţa bancară în special, precum şi de modificările aduse reglementărilor bancare în vederea armonizării
legislaţiei naţionale cu standardele internaţionale.
Un sistem bancar stabil este capabil să asigure o alocare eficientă a resurselor financiare, să absoarbă
potenţialele riscuri, să prevină apariţia dezechilibrelor sectoriale în economia reală şi să contribuie la stabilitatea
macroeconomică. Din această perspectivă, modelul de gestionare a riscului bancar în economia românească are

3
Pe lângă sistemul de rating şi stress test, BNR a început să folosească, din 2004, noi modele statistice de avertizare timpurie a
riscului bancar (duration model, growth rate model, downgrade model şi rating prediction).
10
drept obiectiv promovarea măsurilor de extindere a intermedierii financiare printr-un sistem bancar modern şi
stabil, reglementat adecvat din punct de vedere prudenţial şi eficient supravegheat.
Din perspectiva riscurilor la care sunt expuse instituţiile de credit, noua politică de reglementare în
domeniul supravegherii bancare prevede necesitatea existenţei şi funcţionării eficiente a unui sistem de
management a riscurilor, care să cuprindă identificarea, monitorizarea, raportarea riscurilor către conducerea
băncii, mecanisme de control intern, precum şi determinarea cerinţelor de capital pentru acoperirea riscului de
credit, a riscului de piaţă şi a celui operaţional. În acest sens, Banca Naţională a României a urmărit implementarea
legislaţiei primare şi secundare aprobate la sfârşitul anului 2006, în vederea aplicării prevederilor Acordului Basel
II începând cu anul 2008.
Modernizarea cadrului de reglementare a determinat schimbări substanţiale în modalitatea de supraveghere
bancară, trecându-se de la abordarea bazată pe verificarea conformităţii la abordarea bazată pe evaluarea riscurilor
la care se expun instituţiile de credit. BNR realizează supravegherea instituţiilor de credit, persoane juridice
române, atât la nivel individual, cât şi la nivel consolidat.
În ceea ce priveşte instrumentele utilizate pentru efectuarea sau sprijinirea supravegherii bancare,
începând cu anul 2008, pe lângă cele tradiţionale, au fost implementate noi instrumente potrivit principiilor
Acordului Basel II4.
Acestea sunt COREP (Common Reporting), FINREP (Financial Reporting), filtrele prudenţiale şi
stabilirea de repere.
COREP5 reprezintă un cadru standardizat de raportare prudenţială, având drept obiectiv reducerea
costurilor de reglementare pentru instituţiile raportoare şi facilitarea schimbului de informaţii între supraveghetori.
Cerinţele de raportare sistematizate se referă la fondurile proprii şi cerinţele de capital pentru riscul de credit,
operaţional şi cel de piaţă.
FINREP6 este un cadru standardizat de raportare financiară, utilizat de autorităţile de supraveghere
prudenţială din Uniunea Europeană, şi care asigură comparabilitatea informaţiilor financiare raportate autorităţilor
de supraveghere de instituţiile de credit.
Filtrele prudenţiale reprezintă ajustări aduse informaţiei financiare folosită în scop prudenţial. În România
au fost introduse filtre prudenţiale pentru determinarea, la nivel consolidat, a fondurilor proprii.
Autoritatea de supraveghere, conform cerinţelor Acordului Basel II, a stabilit repere ( benchmark) necesare
evaluării parametrilor de risc utilizaţi de instituţiile de credit în cadrul modelelor interne (probabilitatea de
nerambursare – probability of default şi pierderea în caz de nerambursare – loss given default).
Forma şi conţinutul actual, precum şi strategia de modernizare viitoare a modelului de gestionare a riscului
bancar în economia românească sunt complexe, calitativ superioare şi adaptate solicitărilor unui sistem bancar
dinamic şi stabil, orientat spre creştere organică. În condiţiile actuale, evoluţiile pozitive ale sistemului bancar din
ultimii şapte ani şi implementarea unui mecanism eficient de reglementare şi supraveghere bancară se remarcă
drept premise favorabile pentru menţinerea capacităţii sistemului bancar românesc de a absorbi efectele negative
ale evoluţiilor nefavorabile pe pieţele financiar-bancare interne şi internaţionale.
Instrumentele de sprijin indirect a supravegherii bancare
4
Georgescu Florin, 2007
5
Introdus prin Ordinul BNR nr.12/2007 privind raportarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit.
6
Preluarea în legislaţia bancară prin Ordinul BNR nr. 6/2007 şi adaptat la nivel individual, în conformitate cu reglementările
contabile aplicabile instituţiilor de credit, prin Ordinul BNR nr. 13/2007.
11
 Sprijinirea indirectă a activităţii de supraveghere bancară prudenţială este realizată în sistemul bancar
românesc prin folosirea a două instrumente: sistemul fondului de garantare şi informaţiile furnizate de centrele de
baze de date asupra incidentelor generate în sistemul de plăţi şi în activitatea de creditare de către terţele părţi
aflate în relaţii contractuale cu instituţiile bancare. În primul caz, ne referim la Fondul de garantare a depozitelor
bancare în sistemul bancar iar, în cel de-al doilea caz, la Centrala Incidentelor de Plăţi (CIP) şi la Centrala Riscului
Bancar (CRB).

Centrala Incidentelor de Plăţi (CIP) este un centru de intermediere care gestionează informaţia specifică
incidentelor de plăţi atât din punct de vedere bancar (tragerea în descoperit de cont) cât şi din punct de vedere
social (pierdere/furt/distrugere).

Transmiterea informaţiei la CIP se face pe cale electronică, prin utilizarea Reţelei de Comunicaţii Interbancare ce
leagă centrala BNR cu centralele tuturor băncilor.

Baza de date a CIP este organizată în două fişiere:

1. Fişierul naţional de incidente de plăţi (FNIP) care are trei componente:

o Fişierul naţional de cecuri (FNC),
o Fişierul naţional de cambii (FNCb),
o Fişierul naţional de bilete la ordin (FNBO) şi
2. Fişierul naţional al persoanelor cu risc (FNPR) care este alimentat automat din FNIP.

Fişierul naţional al persoanelor cu risc colectează informaţiile privind incidentele de plăţi majore (instrumente
de plată trase în descoperit de cont, cecuri emise fără autorizarea trasului, cecuri emise cu dată falsă sau cărora le
lipseşte o menţiune obligatorie, cecuri circulare sau de călătorie emise "la purtător", cecuri emise de către un
trăgător aflat în interdicţie bancară, cambii scontate fără a exista creanţa cedată în momentul cesiunii acesteia)
înregistrate pe numele unei persoane fizice/juridice nu pot fi şterse din această bază de date, decât în cazul în care
se anulează, de către aceeaşi persoană declarantă care le-a transmis anterior la CIP, din proprie iniţiativă sau ca
urmare a hotărârii unei instanţe judecătoreşti.

Centrala Riscurilor Bancare (CRB) reprezintă o structură specializată în colectarea, stocarea şi centralizarea
informaţiilor privind expunerea fiecărei persoane declarante (instituţie de credit sau instituţie financiară nebancară
înscrisă în Registrul special) din România faţă de acei debitori care au beneficiat de credite şi/sau angajamente al
căror nivel cumulat depăşeşte suma limită de raportare (20.000 RON), precum şi a informaţiilor referitoare la
fraudele cu carduri produse de către posesori.

Baza de date a Centralei Riscurilor Bancare este organizată în patru registre:

1. Registrul central al creditelor (RCC) conţine informaţii de risc bancar raportate de persoanele declarante
şi este actualizat lunar;

12
 2. Registrul creditelor restante (RCR) conţine informaţii de risc bancar referitoare la abaterile de la
graficele de rambursare din cel mult ultimii şapte ani şi este alimentat lunar de Registrul central al creditelor;

3. Registrul grupurilor de debitori (RGD) conţine informaţii despre grupurile de persoane fizice si/sau
juridice care reprezintă un grup de debitori si este alimentat lunar de Registrul central al creditelor;

4. Registrul fraudelor cu carduri (RFC) conţine informaţii despre fraudele cu carduri produse de către
posesori raportate de persoanele declarante şi este actualizat on-line.

Utilizatorii informaţiilor existente în baza de date a CRB sunt persoanele declarante şi Banca Naţională a
României. Schimbul de informaţii de risc bancar se realizează electronic prin Reţeaua de Comunicaţii
Interbancară.

Rolul BNR în menţinerea stabilităţii financiare

Banca Naţională a României are un rol intrinsec în menţinerea stabilităţii financiare, date fiind
responsabilităţile ce rezultă din dubla sa ipostază de autoritate monetară şi prudenţială. Atribuţii subsumate
obiectivelor de stabilitate financiară sunt exercitate atât prin reglementarea şi supravegherea prudenţială a
instituţiilor aflate sub autoritatea sa, cât şi prin formularea şi transmiterea eficientă a măsurilor de politică monetară
şi supravegherea funcţionării în condiţii optime a sistemelor de plăţi şi decontări de importanţă sistemică. Totodată,
este necesară identificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor întregului sistem financiar, în ansamblul său şi pe
componentele sale, deoarece monitorizarea stabilităţii financiare este preventivă. Apariţia şi dezvoltarea unor
disfuncţionalităţi, precum evaluarea incorectă a riscurilor şi ineficienţa alocării capitalului, pot afecta stabilitatea
sistemului financiar şi stabilitatea economică.

Cooperarea dintre Banca Naţională a României şi celelalte autorităţi de reglementare şi

supraveghere a diferitelor sectoare ale sistemului financiar românesc s-a intensificat treptat, pe măsură
ce sistemul financiar românesc, în ansamblul său, a devenit mult mai dinamic şi complex, determinând
întrepătrunderi la nivel instituţional. Astfel a devenit necesară conlucrarea dintre autorităţile responsabile
cu autorizarea, reglementarea, supravegherea şi controlul pieţelor componente ale sistemului
financiar, pentru a asigura transparenţa şi integritatea sistemului financiar şi a pieţelor sale componente,
respectarea cadrului legal aplicabil, precum şi lărgirea cadrului naţional de stabilitate financiară.

BIBLIOGRAFIE
1. *** International Convergence of Capital Measurement and Capital Standards – a
Revised Framework, Basel Committee on Banking Supervision, June 2006;
2. *** Raportul grupului de Larosiere, The High-Level Group on Financial Supervision in
the EU report, chaired by Jacques de Larosière, Bruxelles, 25 februarie 2009;
3. Artigas, C.T. (2004). A review of Credit Registers and their use
for Basel II, Financial Stability Institute;
4. Banca Centrală Europeană (2009), “Eurosistemul. Sistemul european al băncilor
13
 centrale”;
5. Bejenaru A. – Acordul Basel II – Cerinţe privind perfecţionarea managementului riscului
în instituţiile de credit, Revista Finanţe publice şi contabilitate nr. 6, Bucureşti, 2006;
6. Bejenaru A. – Acordul Basel II – Cerinţe privind perfecţionarea managementului riscului
în bănci, Revista Tribuna Economică – Finanţe, Bănci, Asigurări nr. 8, Bucureşti, 2006;
7. Beju D., Achim M. – Metodologia analizei bonităţii de către bănci; Mutaţii produse în
contextul Basel II, Revista Tribuna Economică nr.48, Bucureşti, 2007;
8.
Buletin lunar a 10 -a aniversare a BCE (2008);
9. Dardac Nicolae, Studiu: Evaluarea cantitativă a riscului de credit din perspectiva Basel
II;
10. Dardac, Nicolae, Studiu: Instrumente indirecte de supraveghere prudenţială;
11.
Dieter Gerdesmeier (2009), Banca Centrală Europeană, „Stabilitatea preţurilor: de ce
este importantă?, Frankfurt pe Main;

12. Foglia, Antonella (2002). Using credit register and company account data for measuring
credit risk: a supervisory approach, Bank of Italy;
13.
Gertrude Tumpel-Gugerell (2008), Member of the Executive Board of the ECB, ,
Introductory remarks at panel discussion at the ZEIT Konferenz ‘Finanzplatz: Menschen
und Entscheidungen’,“What is the role of central banks for banking supervision?”,
Frankfurt am Main;

14. Ioan Bătrâncea, Trenca I. Ioan, Aurel Bejenaru, Sorin Borlea, Analiza performanţelor şi
riscurilor bancare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008;
15.
Jean-Claude Trichet (2009), President of the ECB, The Eurofi Financial Forum 2009,
”The regulatory and supervisory reform in Europe”, Göteborg;

16.
José Manuel González-Páramo (2008), Member of the Executive Board of the ECB,
Future of banking supervision in Europe, IBF National Conference 2008 “Beyond
Financial Turmoil”, Dublin;

17.
Lorenzo Bini Smaghi (2008), Member of the Executive Board of the ECB, Remarks at
the Workshop “Financial turmoil and missing risks: new challenges for bankers and
regulators”, “Supervision and central banking: improving the exchange of information”,
Milan;

18.
Lorenzo Bini Smaghi (2009), Member of the Executive Board of the ECB at the 4th
International Conference of Financial Regulation and Supervision “After the Big Bang:
Reshaping Central Banking, Regulation and Supervision”, “Going Forward: Regulation

14
 and Supervision after the Financial Turmoil”, Bocconi University, Milano;

19. Mugur Isărescu (2008), discurs susţinut la Academia Regală de Ştiinţe Economice şi
Financiare - Barcelona, „Probleme ale politicii monetare într-o ţară emergentă. Cazul
României”, Publicaţiile Academiei Regale de Ştiinţe Economice şi Financiare,
Barcelona;
20. Niţu Ion, Managementul riscului bancar. Editura Expert Bucureşti, 2000.
21. Powell, A., Mylenko, N., Miller, M., Majnoni, G. (2004). Improving Credit Information,
Bank Regulation and Supervision: On the Role and Design of Public Credit Register,
World Bank WP no. 3443
22. Prezentarea Prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu-Stadiul pregătirii pentru
aplicarea reglementărilor Basel II în sistemul bancar românesc, 03 martie 2005;
23. Trenca I. Ioan, Metode și tehnici bancare, Editura Casa Cărţii de Știinţă, Cluj-Napoca,
2008;
24. Trenca I. Ioan, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Catedra de Finanţe, Şeful
colectivului de Bănci şi Pieţe de Capital, studiu: O nouă concepţie privind
managementul riscului bancar - acordul basel II;

F. Site-uri de specialitate
25. www.bis.org;
26. www.bnro.ro;
27. www.defaultrisk.com/pp_super_09.htm ;
28. www.ecb.int;
29. www.globalriskguard.com/resources/credit/infprod.pdf;
30. www.nber.org/reporter/fall05/levine.html;
31. www.tribunaeconomica.ro;

15