Universitatea “1 Decembrie 1918”

Facultatea “Științe Economice”

Specializarea “Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor”

MODALITAȚI DE
SUPRAVEGHERE BANCARA

Student: JURCA CIPRIAN-GEO

ECTS-2

Decembrie 2022

1
 CUPRINS

Contents
Introducere..................................................................................................3
Supravegherea bancară.............................................................................4
Supravegherea prudențială....................................................................4
Supraveghere unificată versus supraveghere specializată................5
Instrumente de supraveghere prudențiala...........................................6
Modul de rezolvare a crizelor bancare..................................................6
Arhitectura sistemelor bancare.............................................................6
Sistemele de garantare a depozitelor bancare.....................................7
Sistemele de raportare a creditelor.......................................................7
Supravegherea on-site și off-site........................................................10
Sistemul de supraveghere CAAMPL...................................................11
Concluzii...................................................................................................13
Bibliografie................................................................................................14

2
Introducere

Supravegherea bancară există de mai bine de 100 de ani sub diferite forme, mai
ales în Statele Unite ale Americii şi Europa de Nord. În ultimii 15 – 20 ani ţările în curs
de dezvoltare au conştientizat importanţa controlului bancar în sectorul financiar şi a
economiei în general. Dacă reglementarea bancară se defineşte prin ansamblul de legi
şi norme aplicabile băncilor în activitatea lor, activitatea de supraveghere bancară se
referă la monitorizarea situaţiei financiare a instituţiilor bancare şi la verificarea modului
cum sunt respectate şi aplicate reglementările bancare. Un sector bancar puternic
controlat se caracterizează prin următoarele: limitarea concurenţei între puţinele bănci
şi dominaţia unei singure bănci mari; nivel înalt al controlului statului asupra băncilor
prin deţinerea unor cote în bănci; număr foarte limitat de produse financiare, precum şi
un deosebit accent pus pe creditarea directă a ramurilor prioritare.

Când se iau măsuri îndreptate spre autonomia sau reglarea sectorului bancar se
produc unele schimbări: mai multe bănci sunt licenţiate, şi pentru a majora concurenţa
în sectorul bancar al economiei; băncile işi vor susţine singure capitalul, activând
profitabil fără susţinere din partea statului, şi îşi vor gestiona rezonabil activele; treptat
băncilor li se permite de sine stătător să stabilească dobânzile şi tarifele bancare sub
influenţa concurenţei pe piaţa produselor bancare şi nu la deciziile Guvernului; băncile
introduc noi tipuri de produse bancare pentru deservirea necesităţilor specifice
economiei în dezvoltare.

Toate sistemele bancare au cel puţin o autoritate de reglementare şi de supraveghere.

Cu toate acestea, localizarea, structura, puterile de reglementare şi implementare şi
responsabilitǎţile specifice ale fiecǎrei autoritǎţi sunt diferite. Aceastǎ variaţie este, de
regulǎ, o consecinţǎ a tradiţiilor şi a mediului juridic şi economic al unei anumite ţǎri.

3
Supravegherea bancară

În perioada de după 1990, sistemul bancar românesc a cunoscut transformări

esențiale în toate aspectele sale semnificative – tipurile de activitați desfasurate,
produsele oferite, cadrul legislativ și instituțional, numarul de instituții de credit, forma de
proprietate, performanțele etc. În baza noului cadru legislativ, sistemul bancar a fost
organizat pe două nivele:

 La vârf - Banca Națională a României, ca bancă centrală a statului român,

organ unic de emisiune;
 La bază, societațile comerciale bancare.

Noul cadru juridic a încurajat dezvoltarea bâncilor cu capital privat și a permis

intrarea liberă pe piata bancară autohtonă a instituțiilor financiare străine. Băncile au
fost autorizate să opereze în calitate de bănci comerciale de tip universal, putând
efectua o gamă largă de operațiuni bancare pe întreg teritoriul țarii in condițiile
respectării normelor prudențiale emise de BNR, în calitatea sa de autoritate de
supraveghere bancară. Una dintre componentele transformărilor produse a constituit-o
introducerea unui sistem de supraveghere prudențiala. Activitatea de supraveghere
este exercitată de către Banca Natională a României (BNR). Instituție nou-creată,
supravegherea bancară a avut o istorie evolutivă, marcată de succese, mai ales în
primii ani. În prezent, calitatea supravegherii poate fi considerată în acord cu nivelul de
dezvoltare a pieței bancare românesti. Totuși, ea va trebui să se adapteze în continuare
provocărilor prezente sau viitoare.

Supravegherea prudențială

Supravegherea prudențială bancară constă în ansamblul proceselor prin care

una sau mai multe autoritați naționale asigură siguranța și stabilitatea sistemului bancar.

4
Termenul este utilizat atât în sens restrâns, cât și în sens larg. O supraveghere
prudentială de calitate reprezintă o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru a avea
un sistem bancar sănătos. Alte condiții includ asigurarea unui cadru macroeconomic
stabil, a unui sistem juridic funcțional, a unui sistem contabil care să permită reflectarea
situației patrimoniale corecte a companiilor, a unui sistem echitabil de impozitare a
profiturilor băncilor, a unui sistem financiar nebancar bine dezvoltat. Practica a arătat
că, deși crize bancare au aparut și în economii puternic dezvoltate, ele au fost mai
frecvente în economii în tranziție sau în curs de dezvoltare, la care o parte dintre
condițiile de mai sus nu erau îndeplinite. Dacă în ceea ce priveste ideea generală a
necesității supravegherii prudențiale a băncilor exista un consens pe plan internațional,
sub aspectul modului concret de desfășurare a acestei activitați există diferențieri
notabile între practicile diferitelor țări.

Mai jos sunt prezentate câteva dintre zonele în care se manifestă aceste diferențe:

Supraveghere unificată versus supraveghere specializată

În mod tradițional, supravegherea diferitelor sub-sectoare ale sistemului financiar

era exercitată de către autorități separate, supravegherea bancară fiind atribuită Băncii
Centrale, așa cum este cazul și în România. În ultimii 10-15 ani, cu precădere în țările
nordice, dar și în alte state europene, cum sunt Marea Britanie, Germania și Austria s-a
produs o unificare a autoritaților de supraveghere. În prezent, în cadrul Uniunii
Europene ponderea statelor cu supraveghere unificată și a celor cu supraveghere
specializată este aproximativ egală. Dezbaterile privind superioritatea unuia sau altuia
dintre modele încă nu s-au încheiat, dar Banca Centrală Europeană, prin implicarea
directă în asigurarea stabilității financiare, a dat un semnal în sensul necesității
menținerii unui anumit rol pentru băncile centrale din statele membre.

5
Instrumente de supraveghere prudențiala

Deși în acest domeniu există o mai mare uniformitate pe plan internațional,

diferențele între tări se regasesc la nivelul detaliilor și al modului de utilizare. Astfel,
marea majoritate a țărilor cu o supraveghere bancară avansată utilizează sisteme de
rating (și România se numară printre țările cu un sistem de rating), dar numărul de
indicatori cuprinși în cadrul acestora diferă. De asemenea, sistemele de avertizare
timpurie se diferențiază prin gradele de complexitate, numai câteva țări reușind până în
prezent să pună la punct astfel de sisteme cu un grad de sofisticare ridicat.

Modul de rezolvare a crizelor bancare

Un mare număr de țări s-au confruntat în ultimii 30 de ani cu crize bancare de

amploare, fie ca a fost vorba de state dezvoltate, în curs de dezvoltare sau de economii
emergente. Modalitatea în care autoritățile au răspuns la provocările create de crizele
respective a avut un rol important în ce privește configurarea cadrului instituțional și
legislativ și, în ultimă instanță, a întregului sistem de supraveghere.

Arhitectura sistemelor bancare

Deși în cadrul Uniunii Europene (și al României) este adoptat principiul băncii
universale, în practică există diferențieri între bănci, datorate evoluției istorice. Aceste
diferențieri se regăsesc, de exemplu, în ce privește forma de proprietate (de stat,
privată sau cooperatistă), tipurile de activități desfășurate (unele instituții de credit
preferă să se concentreze pe anumite nișe de piață sau categorii de activități unde
consideră că au un avantaj comparativ), dimensiuni etc. În general, o diversificare
tipologică superioară a sistemului bancar constituie o provocare suplimentară pentru
autoritatea de supraveghere, care trebuie să-și ajusteze în mod corespunzator
reglementările și pregătirea personalului.

6
Sistemele de garantare a depozitelor bancare

Acestea constituie un instrument prețios de sprijin pentru activitatea de

supraveghere. Garantând micilor deponenți recuperarea sumelor depuse în cazul unui
faliment bancar, ele limitează efectul de panică și implicit efectul de contagiune care
poate escalada o problemă a unei banci către o criză de sistem. Și aici se manifestă
diferențe între țări, în ce privește nivelul sumei garantate pe deponent, caracterul
participarii băncilor (obligatoriu sau nu), paleta competențelor acordate, modul de
asigurare a fondurilor, nivelul contribuției percepute, tipul de deponenți asigurați.

Sistemele de raportare a creditelor

Necesitatea unor astfel de sisteme derivă din faptul că riscul de credit constituie
cel mai important risc bancar. Acestea pun la dispoziția autorităților, dar și a băncilor,
informații cu privire la performanta clienților în ce privește rambursarea creditelor.
Sistemele de raportare a creditelor funcționează fie în cadrul băncilor centrale, fie ca
entități separate și se mai diferențiază prin limita de raportare, frecvența raportării
datelor, tipurile de informații raportate. Deși, așa cum am arătat, se mențin diferențe
notabile între țări în ceea ce privește elementele de mai sus, în ultimii douăzeci de ani
se depun eforturi pentru omogenizarea procesului de supraveghere, prin desfășurarea
unei vaste cooperari internaăionale în vederea diseminării celor mai bune practici în
domeniu și a realizării unor reglementări cu aplicabilitate universală, așa cum este și
cazul Acordului Basel II.

Odată cu semnarea de către România a Acordului de aderare la Uniunea

Europeană, unul din obiectivele prioritare ale BNR a fost preluarea aquis-ului comunitar
în reglementările ei, obiectiv cuprins în strategia dezvoltării pe termen mediu a
sistemului bancar, parte integrantă a Strategiei Naționale de Dezvoltare Economică a
României pe termen mediu.

Obiectivele generale stabilite de strategie se referă în principal la:

7
1. Crearea unui sector format din bănci puternice, capabile să asigure o
intermediere financiara pe criterii de eficientă și rentabilitate. Pentru realizarea acestui
obiectiv este nevoie de măsuri orientate spre:

 Redimensionarea sectorului bancar;

 Îmbunătățirea procedurilor de soluționare a situației băncilor insolvabile;
 Întărirea activității de supraveghere prudențială.

2. Diversificarea și creșterea calității serviciilor financiar-bancare:

 Integrarea serviciilor bancare cu cele furnizate de operatorii de piața

financiara;
 Implementare de servicii și produse moderne de finanțare, servicii de tip
e-banking

Controlul prudențial are ca obiectiv impiedicarea manifestării riscurilor interne și

externe la nivelul unei instituții de credit, precum și evitarea propagării acestora. La nivel
microeconomic, controlul prudențial constă în gestionarea internă a activității, avându-
se în vedere evoluția constrângerilor care se exercită din exterior, respectiv modificarile
cadrului de desfășurare a activității sau redefinirea regulilor prudențiale la nivel național
sau internațional.

Controlul intern corespunde autocontrolului prin care se poate ameliora nivelul

rezultatelor financiare și raportul dintre costuri și randament. Un control intern eficient
constituie un instrument de gestiune indispensabil bunei funcționari a instituțiilor de
credit și completează în mod necesar măsurile prudențiale. Nu există, teoretic, nici un
sistem sau vreo schemă optimă pentru procesul de reglementare și supraveghere al
instituțiilor de credit. În realitate, aceste sisteme de reglementare difera considerabil de
la țară, la țară. Pe lângă diferențele în structura politicii, cei mai importanți factori care
motiveaza diferențele în încercările de abordare a supravegherii includ complexitatea
generală și nivelul de dezvoltare a sistemului financiar, mărimea și concentrarea

8
instituțiilor de credit, relativă deschidere a sistemului financiar, natura și întinderea
publicării pozițiilor financiare ale băncilor, precum și disponibilitatea resurselor umane și
tehnice pentru reglementare și supraveghere. Totuși, un cadru implicit pentru
reglementarea și supravegherea bancară poate fi găsit în “Core Principles pentru o
supraveghere eficientă” emis de Comitetul pentru supraveghere bancară de la Basel.
Cadrul cuprinde 4 seturi de măsuri, distincte și totuși complementare, și anume:

 măsuri legale și instituționale referitoare la formularea și implementarea

politicii publice, respectând sectorul financiar, și, în particular, sistemul
bancar;
 măsuri regulatorii privind formularea legilor, a politicilor, prescripțiilor,
ghidurilor sau directivelor aplicabile instituțiilor de credit (cerințele de
capital, ghidurile de management al riscurilor, înregistrările contabile și
provizioanele);
 măsuri de supraveghere cu respectarea implementării regulamentelor de
supraveghere și monitorizării aplicării lor;
 măsuri de siguranță ce asigură un cadru pentru manevrarea dificultaților
de natura lichiditații și solvabilității ce pot afecta instituțiile de credit
individuale sau sistemul bancar ca întreg, sau pentru împărțirea pierderilor
financiare ce pot aparea (scheme de asigurare a depozitelor).

Obiectivul general al acestui proces cuprinzător de supraveghere este de a

garanta faptul că băncile pot fi înființate, vindecate și restructurate într-o maniera sigură,
transparentă si eficientă. Desfășurarea supravegherii bancare constă dintr-un mix de
proceduri offsite și on-site. Monitorizarea off-site este instrumentul minim de
desfășurare a supravegherii. Autoritățile de supraveghere care nu au mandatul sau
resursele pentru desfășurarea periodica a examinarii on-site se folosesc în mod
extensiv de aceasta metodă pentru a monitoriza condiția financiară și performanțele
băncilor și pentru a identifica acele instituții care necesită o atenție deosebită. Procesul
presupune analiza financiară periodică și verificarea informațiilor primite de către
supraveghetori, referitoare la activitatea bancară. În mod obișnuit, supraveghetorii
solicită băncilor, subiect al reglementării, să raporteze gradul de îndeplinire a cerințelor,

9
situațiile bilanțiere și ale contului de profit și pierdere, profilul de activitate, creditele,
plasamentele, pasivele, nivelul capitalului și al lichidității, provizioanele pentru pierderi
din credite etc. În timpul examinarilor on-site, supraveghetorii fac o apreciere generală a
instituției bancare, pornind de la ideea de organizație. Examinarea prin intermediul
examinatorilor specializați și pregatiți permite aprecierea cu mai multă acuratețe a
factorilor calitativi cum ar fi capacitatea managementului și procedurile controlului intern
care pot să nu se reflecte adecvat în rapoartele de reglementare. Autoritățile de
supraveghere pot, de asemenea, să împuterniceasca organizații externe, cum ar fi
cazul auditorilor externi, să desfășoare examinari complete on-site sau să acopere
domenii specifice ale operațiunilor din cadrul unei instituții bancare. Bineînteles că
auditorii externi efectuează în mod independent acțiuni de audit statutar al contabilității
băncii și urmăresc respectarea procedurilor contabile și conformarea cu cele mai bune
practici în domeniu. În principal, acest lucru ar putea pune la dispoziția
supraveghetorilor o asigurare suplimentară a faptului că situațiile contabile ale băncii
oferă o imagine corectă a poziției financiare a acesteia. În multe cazuri, examinatorii
bancari vor acorda o atenție deosebită acestor rapoarte de audit și modalităâilor în care
băncile folosesc recomandările formulate de auditorii lor externi. În ultimii ani,
supraveghetorii au adoptat abordări noi și au dezvoltat noi sisteme de efectuare a
supravegherii în scopul de a fi mai bine înarmati pentru a putea face față multiplelor
provocări datorate innoirilor în domeniul financiar și al globalizării. Aceste noi sisteme
încearcă să aprecieze și să producă schimbări în condiția financiară a bancii și în
profilul său de risc și să avertizeze din timp supraveghetorul în vederea inițierii de
acțiuni sigure.

Supravegherea on-site și off-site

Rating-urile atribuite de supraveghere instituțiilor de credit au apărut inițial ca

aprecieri derivate pe baza examinărilor on-site. În ultimii ani, abordarea a cunoscut o

10
mare dezvoltare și a fost aplicată să funcționeze pe baze off-site. Sistemele de rating
ale supravegherii bancare ajuta la identificarea instituțiilor a caror condiție impune o
atenție specială din partea supravegherii. Ratingurile examinarii on-site se bazează pe
aprecieri subiective făcute de examinator asupra diferitelor aspecte ale funcționării
instituției bancare. Totuși, aprecierile vizează anumite semne evidente care reprezintă
fundamentul aprecierii; acestea nu sunt riguroase și restrictive și permit examinatorului
să ia în considerație și alți factori pe care-i consideră pertinenți pentru aprecierea sa, în
legatură cu instituția bancară. În timp ce, rating-urile examinărilor on-site pot fi
împărtășite cu managementul băncii în cauză, acestea nu sunt facute public.

Rating-urile supravegherii off-site se bazează pe analiza off-site a informațiilor

reglementate a se transmite băncii centrale, precum și a altor informații aflate la
dispoziția supraveghetorului ca și a informațiilor din rapoartele de examinare on-site.
Aceste rating-uri se atribuie pe baza unui proces continuu de evaluare a unei instituții
bancare într-o perioadă de timp, în general de un an. Ratingurile de supraveghere
bancară off-site sunt în general confidențiale și de uz intern al supraveghetorilor.

Sistemul de supraveghere CAAMPL

Sistemul de rating şi avertizare timpurie CAMEL a fost adoptat şi în România.

Începând cu anul 2001 acest sistem de rating presupune analiza unei
componente în plus şi anume „Calitatea acţionariatului”, devenind sistemul de rating
CAAMPL.

Componentele specifice de analiză ale acestui sistem de rating (CAMEL) sunt

următoarele:

- Capital (Adecvarea capitalului)

- Assets (Calitatea activelor)

- Management

11
 - Earnings (Profitabilitate)

- Liquidity (Lichiditate).

Fiecare din cele şase componente sunt evaluate pe o scară de valori cuprinsă
între 1 şi 5, astfel încât 1 reprezintă cel mai performant nivel şi 5 cel mai scăzut. Doar
patru din aceste componente (CAPL) sunt evaluate pe baza unor indicatori. Intervalele
valorice au fost stabilite pornind de la standardele internaţionale în materie şi de la
condiţiile specifice sistemului bancar românesc. Nota finală se obţine prin însumarea
valorii ratingului pentru fiecare dintre indicatorii cuantificabili, la care se adaugă şi
valoarea ratingului pentru componentele „calitatea acţionarului” şi „calitatea
managementului”.

Sistemul de rating bancar utilizat de BNR este supus unui proces continuu de
perfecţionare impus de o multitudine de factori, cei mai mulţi fiind legaţi de modul în
care evoluează economia naţională, piaţa bancară în special, precum şi de modificările
aduse reglementărilor bancare în vederea armonizării legislaţiei naţionale cu
standardele internaţionale.

Rolul major al autorităţii de supraveghere este acela de a preveni riscul sistemic prin
promovarea unei supravegheri bancare eficiente care să asigure realizarea stabilităţii şi
viabilităţii întregului sistem bancar.

În acest sens s-a impus necesitatea implementării, în cadrul Direcţiei

supraveghere – Serviciul sinteză, a Sistemului Uniform de Rating Bancar - CAAMPL.

Indicatorii utilizaţi pot fi grupaţi în următoarele categorii principale.Sistemul se

constituie într-un instrument eficient de lucru pentru evaluarea instituţiilor bancare în
scopul identificării, într-o fază incipientă, a acelor bănci care sunt ineficiente sub aspect
financiar şi operaţional sau manifestă trenduri adverse solicitând, din partea autorităţii
de supraveghere, o atenţie sporită.

Sistemul CAAMPL se bazează pe evaluarea a şase componente care reflectă

într-o manieră uniformă şi cuprinzătoare performanţele unei bănci, în conformitate cu
legislaţia şi reglementările bancare în vigoare.

12
 Componentele specifice de analiză sunt următoarele:

C - adecvarea capitalului

A - calitatea acţionariatului

A - calitatea activelor

M - management

P - profitabilitate

L - lichiditate

Concluzii

Prin natura activităţii sale, supravegherea bancară oferă o imagine clară asupra
solidităţii fiecărei bănci şi a sistemului bancar în ansamblul său, evaluează şi ia măsuri
pentru contracararea riscurilor, oferă acționarilor informațiile necesare evaluării:

 calității managementului
 situației financiare a băncii
 eventualelor cerințe de capital suplimentar

Datorită sistemului de supraveghere bancară, sistemul bancar românesc este bine

capitalizat şi dispune de o lichiditate corespunzătoare iar gradul de acoperire cu
provizioane se menţine la un nivel ridicat (70%)

România se numără printre puţinele ţări membre ale Uniunii Europene

care nu a folosit bani publici pentru sistemul bancar.

13
Bibliografie

https://www.bnro.ro/SearchResult.aspx-12.12.2022

Sistem de previziune a evenimentelor de deteriorare a ratingului CAAMPL- Autor Bogdan Moinescu-

Octombrie 2007

Supravegerea bancara, evoluție, principii, intrumente – Adrian Cosmescu, Director adjinct Direcția
Supraveghere – Bucuresti 9 februarie 2015

https://biblioteca.regielive.ro/referate/banci/supraveghere-bancara-in-uniunea-europeana-260138.html-
05.12.2022

14